APICOSMETICA TENURILOR

A) Funcţiile epidermului
Keratinogeneza este un proces care începe la nivelul celulelor stratului germinativ
(keratinocite) şi se termină prin formarea celulelor stratului comos, care sunt celule
moarte, fară nucleu, turtite, cu pereţi constituiţi dintr-o substanţă rezis¬tentă, keratina.
Keratina este o proteină foarte bogată în sulf, care conferă pielii o rezistenţă deosebită.
Conţinutul în sulf al unghiilor şi părului este foarte mare. în procesul de formare a
keratinei un rol deosebit îl joacă glicogenul, care serveşte şi ca substrat energetic.
Keratina celulei cornoase este rezistentă ta factori mecanici sau chimici din mediul
exterior, iar prin aciditatea ei constituie mantaua acidă care rezistă la acţiunea
microbilor, virusurilor şi paraziţilor criptogamici.
În interiorul celulelor keratinizate se găseşte o substanţă grasă, grăsime
cor¬noasă, bogată în acizi graşi nesaturaţi (acid linoleic şi linolic), colesterol etc.
Lipsa de vitamină A poate duce la keratinizare exagerată, urmată de o descua-
mare abundentă. Melanogeneza este procesul prin care se sintetizează melanina,
pigmentul pielii. Melanina este produsă de către melanocitele din stratul bazai
(ger¬minativ) al epidermului, în organe subcelulare specializate — melanozomi - şi este
stocată sub formă de granule în citoplasmă melanocitelor. De aici pigmentul este
transferat în keratinocitele înconjurătoare.
Melanina este o proteină complexă, cu un bogat conţinut de cupru. Sinteza ei
constituie un proces biochimic complicat, în care tirozina se transformă în dihidro-
xifenilalamină (DOPA), după care urmează alte etape în urma cărora rezultă indol — 5-
6-chinona, iar aceasta prin polimerizare dă naştere pigmentului propriu-zis. Pigmentul
melanic are rolul de protecţie faţă de lumină şi razele U.V. O serie de factori influenţează
melanogeneza. Astfel, sinteza şi distribuţia pigmentului sunt controlate de un hormon
hipofizar-hormonul melanostimulator. Hormonii supra¬renalelor inhibă melanogeneza,
lipsa lor ducând la hiperpigmentări, ca în boala Addison. Hormonii tiroidieni stimulează
pigmentogeneza. Hipertiroidismul este însoţit de pigmentări, în timp ce în hipotiroidism
(mixedem) apare o paliditate caracteristică. Cuprul, arseniul, calciul, magneziul
stimulează pigmentogeneza, iar molibdenul, mercurul şi aurul o inhibă.
Lipsa vitaminelor A, C şi PP provoacă pigmentări.

1
 Funcţia de barieră este îndeplinită de stratul lucid, supranumit şi strat - barieră.
Stratul lucid are unpH acid şi este constituit din substanţe hidrosolubile şi lipide. Astfel
se explică capacitatea sa de a controla tranzitul apei prin epidermă şi de a lega acizi şi
baze slabe.
Pilogeneza este procesul de formare a firelor de păr, la nivelul foliculilor piloşi.
Creşterea părului se face în ciclu iar părul este constituit din tricokeratină. Pilogeneza
este influenţată de factori ca: hormonii, circulaţia sanguină dermică şi factori exogeni.
Astfel, hiperfuncţia hipofizei (excesul de hormon somatotrop la bolnavii de acromegalie,
sau de ACTH în boala Cushing) duce la o hipertricoză (păr în exces), în timp ce
hipofuncţia hipofizară (nanism) Ia hipotricoză. Corticoizii în aplicaţii locale sau injectaţi în
derin stimulează pilogeneza. Hormonii sexuali masculini (androgenii) inhibă pilogeneza
în timp de hormonii sexuali feminini (estrogenii) excită pilogeneza.
Vasodilataţia stimulează creşterea părului în timp ce spasmele capilarelor din
papi la bulbului pilos sunt urmate de căderea părului (alopecie).
Razele U.V., substanţele vasodilatatoare (histamina, vitamina PP, procaina),
substanţele fotodinamice (meladinina), vitamina A, B2, E, H| şi unele elemente minerale
ca Fe, Ca, Cu, I stimulează pilogeneza, iar sărurile de tal iu şi substanţele antimitotice o
inhibă.
Există numeroase legături morfo-fiziologice interesate în interrelaţiile de tip
organism - organism şi organism - mediu.
Bolile pielii pot fi manifestări ale unor suferinţe locale, dar şi ale unor afec¬ţiuni
sistemice. Se cunosc numeroase tipuri de dermatoze: infecţioase (ex. pioder- mite,
TBC); micotice; alergice (eczeme, urticarie etc.); datorate unor agenţi mecanici sau fizici
(arsuri, clavus etc.); datorate unor tulburări circulatorii (ex. ulcer varicos, purpura),
discromii (ex. vitiligo); colagenoze cu manifestări cutanate; tumori (benigne şi maligne);
boli ale anexelor pielii (ex. acnee, alopecie etc.).
B) Clasificarea tenurilor
Clasificarea tenurilor se poate face după mai multe criterii (N. C. Pfeiffer,1993):
 după conţinutul în lipide distingem: tenul normal, uscat, gras, care poate fi
uleios sau asfixie şi tenul mixt sau combinat;
 după conţinutul în apă distingem: tenul normal hidratat, hiperhidratat şi tenul
deshidratat;
  după unele tulburări fiziologice, distingem tenul pletoric, caşectic, cuperozic,
acneic, ridat, îmbătrânit.
Tenul uscat se caracterizează printr-o secreţie insuficientă a glandelor sebacee şi
sudoripare. Acest tip de ten are tendinţa de a se rida mai repede. Pielea este subţire,
fragilă, instabilă, cu riduri fine şi tendinţă spre descuamare. Poate fi alipic şi deshidratat.
Tenul alipic se datoreşte unei predispoziţii înnăscute sau unei îngrijiri neraţionale,
prin utilizare a produselor cosmetice în mod neraţional. Uscarea pielii poate fi cauzată şi
de glandele sebacee, care au o secreţie insuficientă, rezultând o piele lipsită de
elasticitate şi rezistenţă, care duce la ridare.
Pielea e subţire, are aspect lax, destins, cu o turgescenţă slabă. Poate fi cauzată
de o defectuoasă funcţionare a glandelor sebacee, endocrine (tiroida), a ovarelor,
expunerii la soare, vânt, ger sau unor cure de slăbire, tulburări ale circulaţiei sanguine.
Tratamentul cosmetic constă în accentuarea masajului cu creme care pot conţine
miere, extract de polen, lăptişor de matcă, prin hidratări făcute cu soluţii de lăptişor de
matcă, prin aplicarea de măşti cu polen.
Tenul gras se caracterizează printr-o secreţie de grăsime într-o proporţie mai
mare care dă aspect lucios, unsuros, mai ales pe frunte, aripile nasului şi bărbie. Putem
diferenţia:
- ten gras, lucios, care are porii dilataţi, cu puncte negre;
- ten gras asfixiat, la care excesul de grăsime este reţinut de piele. Porii închişi
cu sebum, prezintă puncte albe sau negre datorită înfundării canalelor sebacee, iar
pielea apare aspră şi îngroşată. Se datoreşte descuamării incomplete a celulelor
cornoase, excesului de secreţie sudorifică, hipercheratinizării pielii, diminuării circulaţiei
sanguine sau folosirii neadecvate a produselor cosmetice.
Utilizarea produselor cosmetice apicole determină în timp ca acest tip de ten să
capete un aspect cât se poate de apropiat de tenul normal. Loţiunile cu conţinut de
propolis sau polen dezinfectează, reglează secreţia sebacee, masajele efectuate fie cu
creme pe bază de propolis sau cu pudră de propolis ducând la închiderea treptată a
porilor, la înlăturarea surplusului de grăsime, la acţionarea circulaţiei sanguine deficitară
la acest tip de ten.
Pielea ridată apare odată cu înaintarea în vârstă şi se caracterizează prin apariţia
unor cute întâi pe frunte, apoi la ochi, în şanţul nasolabial, pe pleoape şi gât. Alte cauze
pot fi: expunerea la vânt, frig, soare, carenţe de somn, excese de tutun, cafea, băuturi,

3
cură de slăbire, abuz de farduri, de săpun, pudră sau preparate cosmetice
necorespunzătoare.
Până la aplicarea chirurgiei plastice acest tip de piele a beneficiat din plin de
tratamentul apicol cosmetic. Prin masaje cu creme de lanolină, ceară, cetaceum la care
se adaugă mierea, polenul sau lăptişorul de matcă, repetate la un anumit interval de
timp, prin hidratări minuţioase şi aplicare de măşti pe bază de orice produs apicol
emolient se obţin rezultate benefice vizibile, aspectul ridat se ameliorează simţitor,
întârziind cât se poate de mult instalarea unei noi reţele de riduri.
Tenul cuperozic se datoreşte unei dilataţii anormale a vaselor capilare la
persoanele cu pielea fragilă şi sensibilă. Afectează de obicei femeile trecute de 40 de
ani sau persoanele cu tenul uscat. Se datoreşte schimbărilor de temperatură bruşte,
expunerii la soare, frig.
Rezultate deosebite s-au obţinut (N. C. Pfeiffer) prin folosirea extractului moale
de propolis, precum şi a mierii şi a polenului.
Tenul pletoric se datoreşte unei acumulări de proteine şi glucide în straturile
epidermice. Tratamentul acestui tip de ten necesită o curăţire profundă şi complexă,
masaje speciale, rezultate bune obţinându-se, după unii autori, cu cremele care au ca
bază propolisul.
Tenul caşectic este rezultatul diminuării şi atrofierii cutanate la vârste înaintate,
când pielea devine uscată, lipsită de elasticitate, palidă. Se preconizează un tratament
care constă în hrănirea, revitalizarea şi tonifierea pielii, având ca bază produsele
apicole. Este de remarcat că la acest tip de ten efectul psihologic deosebit pe care-1 au
produsele apicole datorită aspectului plăcut al aromelor deosebite care conferă un
confort psihic specific.
În anul 1981 un nou produs apicol extinde gama produselor naturale şi a
extractelor lor în vederea încorporării ideale a acestora într-o gamă vastă de sortimente
cosmetice care păstrează nealterate proprietăţile fundamentale ale substanţelor,
principiilor şi factorilor biologici iniţiali; este vorba de apilarnil. Ca triturat larvar proaspăt
sau liofilizat, se pretează în mod ideal la încorporarea în loţiuni, măşti şi creme precum
şi în fonduri de ten.
La elaborarea reţetelor cosmetice modeme se conturează în măsură crescândă o
orientare nouă şi anume formularea de produse cosmetice destinate îngrijirii tenului şi
părului pe bază de hidrolizate de proteine, nucleoproteine, acizi nucleici (ARN şi ADN)
etc. Această evoluţie se poate caracteriza în mod rezumativ prin trecerea de la o
cosmetică lipidică la cosmetica proteică şi mai complet spus la cosmetica lipo- şi
gliocoproteică.
Nutriţia cutanată realizată pe cale internă şi externă ca şi biosintezele care o
însoţesc sunt favorizate în mod direct de prezenţa apilarnilului, atât în regimul alimentar
obişnuit, cât şi ca substanţă activă în cremele nutritive, el conţinând proteine totale între
10-20% dintre care aminoacizi circa 2%; glucide circa 4% sub formă de glucoză,
fructoză şi zaharoză; lipide 6%. Toate aceste substanţe sunt asimilate la nivelul stratului
profund al epidemiei, reconstituindu-le în forma chimică solicitată de procesele
fiziologice celulare. Trebuie avut în vedere că pe lângă compoziţia în proteine, glucide şi
lipide, apilarnilul conţine 5-6% substanţe nedeterminate încă, în care intră o serie de
factori de creştere, de tip hormonal, cu o deosebită valoarea biologică.
În toate afecţiunile determinate de dereglările glandelor endocrine, tratamentele
medicale vor fi în mod obligatoriu efectuate înainte de aplicarea tratamentelor
cosmetice, în vederea înlăturării cauzei care a generat disfuncţii.
Acţiunea farmacologică şi farmacodinamică a preparatelor cosmetice conţinând
vitamine este dependentă de structura chimică a acestora şi de gradul de pătrundere la
nivelul straturilor profunde ale epidermei. Conţinând 0,54 Ul/g vitamina A şi 0,426 mg%
betacaroten (provitamina A), apilarnilul constituie un principiu activ cu rol nutritiv
deosebit de important pentru epidermă.
Prezenţa vitaminelor hidrosolubile din grupul B (B1, B2 = 0,739 g/%) în
compoziţia apilarnilului permite ca prepararea produselor cosmetice să-şi exercite
acţiunea de stimulare a reacţiilor metabolice la nivel celular.
Vitaminele grupului B intervin pozitiv în tratamentul calviţiei şi al acneelor
seboreice. Vitamina PP este prezentă în apilarnil în proporţie de 15,8 mg% şi
influenţează favorabil activitatea terapeutică a acestuia în fotodermite, eriteme, urticarii
determinate de alergii etc.
Apilarnilul intervine în fenomenele de stimulare a circulaţiei sângelui la nivel
periferic, contribuind astfel la creşterea oxigenării celulare şi la intensificarea
schimburilor nutritive. Plecând de la raportul: natură-plantă-albină-produs cosmetic-om
se consideră că apilarnilul este un factor energo-stimulant şi vitalizant care constituie un
mijloc de tratament cosmetic relevat.

5
Oferim câteva formule de produse cosmetice conţinând miere sau derivate din
miere:
 Pentru toate tipurile de ten:
 Sfeclă roşie rasă 50 g Miere 50 g
 Lăptişor de matcă 2 tablete dizolvate, mască
 Pentru tenul uscat:
 Miere 50 g
 Infuzie de gălbenele 5%, comprese
 Pentru tenul acneic:
 Miere 10 g
 Sulf precipitat 10 g mască
 Pentru tenul gras, seboreic, cu porii dilataţi:
 Tinctură de propolis standard 10 ml
 Miere 10 g
 Infuzie de pătlagină 10%, 50 ml comprese
 Pentru tenul deshidratat şi ofilit:
 Miere de tei 5g
 Lapte fiert 20 ml
 Tărâţe de grâu 5 g mască
 Pentru tenuri sensibile, uşor ridate:
 Tinctură de propolis standard 20 ml Infuzie plante 5% comprese
(părţi egale: muşeţel, coada şoricelului, talpa gâştii, flori soc)
 Pentru tenuri veştejite şi îmbătrânite:
 Miere şi polen 10 g Decoct de vâsc 10%, comprese
 Pentru hrănirea şi catifelarea pielii:
 Lăptişor matcă 1 fiolă Miere albină I linguriţă
 Pulpă de dovleac (dată prin râzătoare) 1 lingură, mască
 Contra acneei:
 Tinctură de propolis standard 10 picături Lapte 50 ml
 Drojdie de bere 5 g, tamponare zonele cu acnee
 Pentru tenurile cuperozice:
 Suc de cartofi 50 ml Miere 50 g
 Tinctură de propolis standard 10 picături, comprese
 BIBLIOGRAFIE

Neacșu Constantin, Compendiu de apiterapie, Editura Tehnică, București, 2002,