Evoluţia în timp a percepţiei asupra procesului de inovare

Procesul de inovare este un proces complex, diversificat, ce implică mai multe

componente, faze şi legături între acestea şi care, de-a lungul timpului, s-a dovedit a
fi un factor critic pentru supravieţuirea şi dezvoltarea întreprinderilor într-un mediu
aflat într-o continuă schimbare.
Conştientizarea importanţei reuşitei procesului de inovare în contextul
accelerării ritmului schimbărilor tehnologice a determinat o adevărată polemică pe
seama naturii procesului de inovare şi a desfăşurării acestuia.
Înțelegerea modului de desfășurarea a procesului de inovare, precum și a
conexiunilor între diferitele etape și compartimente implicate, este importantă din
perspectiva facilitării practicării unui management performant al inovării.
În ceea ce priveşte modalitatea de structurare şi sistematizare a procesului de
inovare, s-au elaborat o diversitate de modele, al căror grad de detaliere diferă în
funcţie de perspectivele de abordare şi obiectivele urmărite.
Principalele avantaje ale modelelor procesului de inovare se referă la faptul
că reuşesc sistematizarea unui proces care, de regulă, se desfăşoară după anumite
principii flexibile, făcând accesibilă cunoaşterea de către membrii tuturor
compartimentelor a modului de desfăşurare a procesului. Acestea facilitează
comunicarea între membrii echipei de proiect, precum şi între aceştia şi top-
managerii întreprinderii, fără însă a se reuşi elaborarea unui model general valabil al
procesului de inovare.
Astfel, de-a lungul timpului, s-au conturat cinci generaţii de modele de
abordare a procesului de inovare.
a. Prima generație a modelului procesului de inovare - modelul technology-
push (perioada anilor ‟50 – mijlocul anilor „60) percepea procesul de inovare ca fiind
un proces simplu, cu o succesiune liniară, în care factorul stimulator al inovării era
presiunea tehnologică şi în cadrul căruia accentul se punea asupra cercetării-
dezvoltării, piaţa nefiind decât un simplu receptor al rezultatelor cercetării-dezvoltării.
Procesul inovării începea cu descoperirea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică,
producţia în cadrul întreprinderilor şi se încheia cu desfacerea unui nou produs sau
proces.

Cunoştinţe
fundamentale Proiectare Producţie Marketing Desfacere

Figura . Prima generaţie a modelului procesului de inovare (technology-push)

Susţinătorii acestei abordări (technology-push) consideră presiunea

tehnologică ca fiind factorul ce determină schimbările în compoziţia produselor şi în
structura proceselor. Acest model al procesului de inovare este util pentru
înţelegerea inovărilor radicale.
În această abordare, inovarea presupune că un efort sporit în cercetare-
dezvoltare se va concretiza într-un spor al noilor produse obţinute.
Principala limită a acestei abordări constă în neglijarea importanţei pieţei ca
factor de stimulare a inovării.

1
 b. A doua generație a modelului procesului de inovare – Modelul market
– pull (mijlocul anilor ‟60 – începutul anilor „70)

Acest model consideră procesul de inovare drept o conversie a cunoştinţelor

ştiinţifice sau tehnologice în scopul satisfacerii cerinţelor pieţei, produsul fiind doar
un purtător al tehnologiei, forma acestuia definitivându-se doar după adaptarea
deplină a tehnologiei la aceste cerinţe.
Cererea
pieţei Dezvoltare Producţie Desfacere

Figura A doua generaţie a modelului procesului de inovare

(market – pull)

Modelul pune accentul pe recunoaşterea nevoii consumatorilor ca un principal

factor de influenţă asupra procesului de inovare. În contextul accentuării concurenţei,
întreprinderile producătoare încearcă să lege eforturile tehnologice de satisfacerea
acestor nevoi.
În cadrul acestui model secvenţial simplist sursa ideilor pentru orientarea
activităţilor de cercetare-dezvoltare este piaţa, cercetarea-dezvoltarea având doar un
rol reactiv în cadrul procesului. Potrivit acestui model, inovarea este indusă de acele
compartimente ale întreprinderii care intră în relaţii directe cu clienţii ce pot sugera
eventualele erori de proiectare sau pot propune noi domenii de interes, deşi soluţiile
tuturor problemelor apărute sunt furnizate de compartimentul cercetare-dezvoltare.
Limitele primelor două generații de modele ale procesului de inovare sunt
evidente, în realitate procesul de inovare fiind un proces de cuplare în cadrul căruia
interacțiunea este un element fundamental. În cadrul procesului de inovare, este
posibil ca în anumite perioade componenta tehnologică să fie mai pregnantă, iar în
alte perioade componenta comercială să fie mai puternică, dar pentru succesul unui
proces de inovare este necesară existența ambelor componente, precum și
interacțiunea dintre acestea.
Modelele liniare de abordare a procesului de inovare, fie că au ca stimulator
“presiunea tehnologică”, fie “cerinţele pieţei”, prezintă următoarele deficiențe majore:
 consideră procesul de inovare ca fiind un proces ordonat, cu o singură
direcţie de evoluţie, fără bucle de reglare, ceea ce înseamnă că odată ce
inovarea a avut loc nu se permit acţiuni de adaptare sau modificare a
produsului;
 omit invenţia şi proiectarea (analitică şi detaliată) ca surse de inovare,
înlocuindu-le cu cercetarea, ceea ce determină înţelegerea greşită a
naturii inovării şi a rolului ştiinţei şi a tehnologiei, precum şi a legăturilor
dintre acestea.
În acest fel, se simplifică într-atât de mult realitatea asupra procesului de
inovare, încât aplicarea modelelor liniare deformează concepţia asupra acestuia.

c. A treia generație a modelului procesului de inovare – modelul “de cuplare”

(începutul anilor 70 – mijlocul anilor 80)

Dată fiind natura complexă a procesului de inovare, pentru a obţine o imagine

completă asupra procesului inovării, care să explice atât inovările radicale cât şi pe
cele incrementale, utilizarea exclusivă a modelului focalizat asupra “presiunii

2
tehnologice” sau a celui centrat asupra “cerinţelor pieţei” este inadecvată, mult mai
utilă fiind utilizarea simultană a ambelor modele. Astfel, procesul de inovare poate fi
explicat prin intermediul rolului atât al factorilor tehnologici cât şi ai pieţei.
Interacţiunea dintre ştiinţă, tehnologie şi piaţă, ca o activitate constantă, oferă o
imagine mult mai reală asupra procesului de inovare.

Modelul interactiv (de cuplare) al procesului de inovare este în esenţă tot un

proces secvenţial, dar îmbunătăţit prin intermediul buclelor de feed-back. Modelul
celei de-a treia generaţii a procesului de inovare (modelul interactiv) este ilustrat în
figura de mai jos.

Noi Nevoile societăţii şi ale pieţei

nevoi

Generarea Cercetare, Realizarea Marketing şi

proiectare şi Producţie Piaţa
ideii prototipului desfacere
dezvoltare

Noi Nivelul de dezvoltare al tehnologiei şi al producţiei

tehnologii

Figura . Modelul “de cuplare” (cea de-a treia generaţie a modelului procesului
de inovare)
Sursa: Rothwell R.., Towards the Fifth-Generation Innovation Process,

Acest model este centrat în jurul unui proces de interacţiune, în cadrul căruia
se accentuează efectele de feed-back dintre fazele ascendente şi descendente ale
modelelor liniare anterioare, precum şi integrarea la nivelul interfeţei dintre
cercetare-dezvoltare şi marketing, rolurile celor două compartimente fiind
aproximativ egale.
Modelul global al procesului de inovare poate fi prezentat ca o reţea complexă
de căi de comunicaţie, intraorganizaţionale şi interorganizaţionale, ce asigură
legăturile între diferitele funcţii şi conectează întreprinderea atât la comunitatea
ştiinţifică şi tehnologică, cât şi la cerinţele pieţei.
Altfel spus, procesul de inovare reprezintă împletirea abilităţilor tehnologice cu
nevoile pieţei în cadrul întreprinderii inovatoare.

d. Modelul celei de-a patra generaţii a procesului de inovare- modelul

lanțurilor de legături (începutul anilor 80 – începutul anilor 90)

Scurtarea ciclului de viaţă al produselor a determinat ca viteza dezvoltării să

devină un factor din ce în ce mai important în lupta concurenţială, determinând
întreprinderile să adopte aşa numitele “strategii bazate pe timp”.

Un exemplu ilustrativ pentru modelul celei de-a patra generaţii, aşa cum se
practică la Nissan, este prezentat în figura nr.

3
 Marketing
Cercetare – Dezvoltare
Dezvoltarea produsului
Proiectarea producţiei

Producerea subansamblelor de către furnizori

Producţia propriu-zisă

Şedinţe de grup între ingineri şi manageri

Marketing Lansare

Figura Un exemplu al procesului de inovare integrat

(modelul celei de-a patra generaţii)

În esență, acest model se focalizează, în principal, asupra celor două

caracteristici interne ale procesului: dezvoltarea în paralel și integrarea totală
(integrarea în amonte cu principalii furnizori și integrarea în aval cu clienții
importanți). În practică, în jurul acestora se află o întreagă reţea de interacţiuni
exterioare asemănătoare celor din cadrul modelului din cea dea-a treia generaţie a
procesului de inovare.

Modelul “lanţurilor de legături” evidenţiază iteraţiile complexe, buclele de feed-

back şi interdependenţa dintre marketing, cercetare-dezvoltare, producţie şi
distribuţie în cadrul procesului de inovare.
Modelul “lanţurilor de legături” începe şi se sfârşeşte cu “piaţa”. În cadrul
acestui model, inovarea începe cu o prospectare a pieţei, adică cu evaluarea
surselor ce ar putea îmbunătăţi un produs sau proces existent sau ar putea
determina obţinerea unui produs nou sau a unui proces nou, care să corespundă
cerinţelor pieţei. Existenţa pieţei pentru un produs sau proces este hotărâtoare,
inovarea fiind condiţionată de existenţa unei pieţe potenţiale, spre deosebire de
cercetare sau invenţie care pot avea loc şi în absenţa unor potenţiali consumatori.

4
 CERCETARE
k2 k2 k2

CUNOAŞTERE
D E I
k1 k1 k1

C C C C C

Piaţă Invenţii Proiecte de Reproiectare Distribuţie

potenţială execuţie şi şi şi
f f testare f producţie f comercializare

F
F
F

C = lanţul central de inovare; I = informaţii ştiinţifice şi tehnice;

F = bucle de feed–back lungi; E = echipamente de cercetare;
f = bucle de feed–back scurte; k1, k2 = legături de la cunoaşterea
D = legături directe între invenţie şi ştiinţifică la cercetare.
cercetare;
Figura . Modelul “lanţurilor de legături”
Sursa: S.J. Kline şi N.Rosenberg,
În consecinţă, procesul de inovare implică anumite obiective specifice,
denumite criterii de proiectare, condiţii ale pieţei sau specificaţii privind produsul.
Existenţa acestor obiective nu implică în mod obligatoriu faptul că inovarea
respectivă va constitui un succes, ci doar faptul că aceasta este utilizabilă.

În cadrul acestui model, reţeaua lanţurilor de legături cuprinde următoarele

tipuri de relaţii:
 relaţii de feed-back între procesele ce au loc în cadrul unei întreprinderi sau a
unui grup de întreprinderi cuplate într-o reţea.
 relaţii între întreprindere şi sistemul ştiinţific şi tehnologic în cadrul căruia
aceasta operează (relaţii cu sursele de cunoaştere şi cu cercetarea).

Sintetizând, modelul lanţurilor de legături prezintă procesul inovării ca fiind o

combinaţie de procese ce se desfăşoară în paralel sau în serie, legate fiind între ele
de o reţea de legături diverse şi complexe, în cadrul căreia ştiinţa şi tehnologia nu au
întotdeauna rolul conducător, dar sunt factori favorizanţi.
Aceasta evidenţiază unele limite ale modelului “lanţurilor de legături” şi
permite aprecierea că procesul de inovare trebuie abordat ca un proces total
integrat.

e. Modelul celei de-a cincea generaţii a procesului de inovare (de la

începutul anilor ‟90 până în prezent)

5
 În esenţă, modelul procesului de inovare din cea de-a V-a generaţie este o
versiune evoluată a modelului celei de-a patra generaţii şi are următoarele atribute-
cheie:
 integrare totală;
 flexibilitate;
 operare în reţea;
 procesarea informaţiilor în paralel (în timp real).
Aceste caracteristici sunt cerinţe ale promovării unui control general al calităţii
reflectând importanţa faptului de „a face ceva bine de prima dată”.

CERCETARE

CUNOAŞTERE GENERALĂ

Cunoaştere specifică firmei

Platforme Tehnologice

Evaluare piaţă Descoperiri Proiectare Dezvoltare Piaţă, produse,

potenţială şi/sau şi şi tehnologii şi
invenţii testare producţie servicii

Figura Modelul de inovare ca “proces total integrat”

Dincolo de evoluţia în timp a percepţiei asupra procesului de inovare,

sintetizată sub forma celor cinci modele, fiecare cu avantajele şi dezavantajele sale,
realitatea este mult mai complexă, din următoarele consideraţii:
1. În prezent, toate modelele procesului de inovare coexistă sub diferite
forme. Multiplele studii referitoare la succesul sau eşecul inovării ce au sugerat faptul
că modelul de cuplare din cea de-a 3-a generaţie a condus mult mai adesea la
reuşită decât au făcut-o modelele liniare anterioare acestuia. Utilizarea
echipamentelor de proiectare electronică a produselor poate fi încorporată în oricare
din modelele de inovare.
2. În cazul inovărilor tehnologice ce implică dezvoltarea unei tehnologii
fundamental noi, adoptarea de la început a unui proces desfăşurat în întregime în
paralel nu ar fi adecvată.
Concluzia constă în aceea că este important ca situaţiile ce implică riscuri
tehnologice majore să fie în mare parte monitorizate înainte ca sistemul de inovare
să fie implicat în dezvoltarea paralelă. De exemplu, în cazul inovărilor radicale
simulatorii de tehnologie adecvaţi sunt o condiţie prealabilă esenţială pentru cea de-
a V-a generaţie.