Edificiul romano-bizantin de la Callatis

– bazilică sau horreum-

 Contextul istoric și geografic
Edificiul în discuție se află pe teritoriul orașului Callatis (astăzi Mangalia, j.
Constanța), inițial colonie doriană (fondată în secolul VI î.Hr.). Orașul intră în atenția romanilor
în timpul campaniei de pedepsire a cetăților vest-pontice care au fost aliate lui Mithridates al
VI-lea Eupator, în cazul Callatis-ului avem un tratat de foedus aequum încheiat după anul 72/71
î.Hr.1
Orașul va continua să evolueze, continuându-și existența prin perioada principatului,
criza secolului trei, schimbarile produse de sistemul tetrarhic și centralizarea puterii sub
împăratul Constantin cel Mare ce formulează și ultimul edict de toleranță a creștinismului (313
d.Hr.). Astfel sub domnia împăratului Anastasius (491-518 d.Hr.) întâlnim orașul menționat ca
și găzduind o episcopie în Notitiae Episcopatuum.2 Orașul își va înceta existența sub această
forma la începutul secolului VII d.Hr. odată cu cedarea limes-ului și invaziile avaro-slave.
Descoperirea sa și interpretarea
Aflat la 100 m distanță de Marea Neagră, în partea de N a orașului antic Callatis, lipit
de interiorul zidului de incintă, acest edificiu deșii cunoscut anterior (sondaje întreprinse de P.
Polonic și O. Tafrali în anul 1915) a fost cercetat în detaliu începând cu anul 1959.3
Primele cercetări (1915) au descoperit încăperile sudice ale ansamblului și curtea
interioară, următoarele cercetări efectuate de Dr. Iacobs de Munich(1918). Cercetările efectuate
de O. Tafrali în 1924 descoperă tot edificiul, ultimele cercetări efectuate de Radu Vulpe și Vlad
Dumitrescu în 1931 vor viza zidul de incintă de care este lipit acest edificiu descoperind un
turn de apărare.
Săpăturile din 1959 documentează edificul cel mai bine, acesta aflându-se la aprox.
11 m deasupra nivelului mării în punctul central al atrium-ului, elementele arhitectonice
descoperite aici fiind depozitate în lapidarium-ul Muzeului de Istorie Mangalia.4 Astfel Dinu
Theodorescu în raportul său oferă un plan detaliat al clădirii, grupând camerele sub literele
B1...B7 și A1... A8, elementele reprezentate sub litera S desemnând suprafața ce limitează
edificiul la sud, T1 desemnând turnul de incintă, Z reprezentând zidurile și C canalele de
scurgere.5 Astfel la nord edificiul este limitat de zidul de incintă al cetății, la V de zidul Z2 la

1
Prof. univ. doc. Dumitru Tudor, Enciclopedia Civilizației Romane, București, Editura științifică și
enciclopedică ,1982, pag. 153-154 (Callatis)
2
Suceveanu Alexandru și Barnea Alexandru, La Dobroudja Romaine, București, Editura Enciclopedică, 1991, p.
197-198
3
Dinu Theodorescu, « L'édifice romano-byzantin du Callatis », în Dacia, anul 1963, nr. 7, p. 257
4
Ibid. pag. 258
5
Ibid.
S de zidul Z1, limita de est neputând fi definită datorită construcțiilor moderne presupunându-
se existența unui zid Zx sub aceste construcții moderne – zid ce ar fi limita orientală a
edificiului.
Raportul astfel menționează pavajul de cărămizi de calcar al camerelor B6 și B7 și
caracterul bazilical al sălii notate cu B1...B4 cu forma de patrulater neregulat fiind tranzitată
longitudinal de două ziduri Z12 și Z13 ce prezintă deasupra lor cinci coloane.6 Aceste baze de
coloană ne sugerează existența a două colonade ce separă sala în trei compartimente notate aici
cu B1, B2 și B3 întâlnind la capătul sudic al diviziunii B3 o mică cameră notată cu B4,
cunoaștem astfel în această sală în diviziunile B1, B3 și B4 un pavaj de dale măsurând 1,70 m
x 0,65 m.7 Pe zidul sudic al acestei săli (Z14) s-au descoperit urme de vopsea albastră.8
Între elementul B1 și B5 există o deschiderede 6m prin care aceste două spații
comunică, astfel de intrări întâlnim și între spațiile B2 și B6, aceste trei camere din sudul sălii
notate cu B5...B7 nu au existat inițial fiind o adiție ulterioară în împărțirea acestui edificiu. 9
Spațiul B5 se află la +18cm înălțime față de spațiul B1 și este pavat cu dale de formă
pătrată cu latura de 56 cm dispuse diagonal cu o margine de-a lungul limitelor spațiului a cărui
dale măsoară 36 cm.10 Camera B6 este pavată cu dale de 37 cm dispuse paralel cu zidurile
acesteia, caracteristicile pavajului fiind întâlnit și în camera B7 unde cercetările arheologice
din 1959 au descoperit un opaiț datat în secolul VI d. Hr.11 Între aceste trei spații B5 și B6, B7
existau intrări ce facilitau comunicarea, pavajul camerei B5 prezentând urme de uzură spre
camerele B6 și B7.12
În continuare raportul descrie spațiul ce conține subdiviziunile notate cu A, spațiu ce
conține și deschiderea pe partea estică ce permite comunicarea cu subdiviziunile notate cu B
anterior, o altă cale de comunicare cu lățimea de 95 cm fiind întâlnită între B7 și A5.13
Detalii ne sunt date și despre zidul ce desparte spațiile A de B și anume Z3 ce are baza
constituită din pietre regulate finisate grosier legate cu mortar de var, înălțându-se cu pietre
regulate finisate atent pe cinci fețe prezentând un emplecton bogat în fragmente ceramice sparte
fin legat cu mortar – tehnici de construcție populare în Siria și Nordul Africii (teritoriu aflat
sub influență siriană).14

6
Ibid. pag. 260
7
Ibid. pag. 262
8
Ibid.
9
Ibid. pag. 263
10
Ibid.
11
Ibid. pag. 263-264
12
Ibid. pag. 264
13
Ibid.
14
Ibid. pag. 265
 În spațiul A1 întâlnim 4 piaștrii notați cu P1...P4 dale și un canal C5 ce probabil
funcționa ca scurgere acest spațiu fiind probabil un compluvium-ul unui atrium.15 Piaștrii sunt
construiți în tehnica opus vittatum tehnică caracteristică secolului IV d.Hr, aici întâlnind și
elementul F2 ce este un puț încastrat în zidul Z9 ce limitează atrium-ul, lucru ce sugerează
contemporaneitatea celor două elemente.16 Aici avem de asemenea un portic cu coloane ce
înconjoară spațiul A1 .17
Ultimele elemente ce le vom aduce în discuție sunt cele două camere sudice A5 și A6,
cea din urmă fiind pavată cu marmură și calcar.18
În urma sondajelor întreprinse în 1959 s-a constatat începerea funcționării edificiului
în secolul IV î.Hr. pe baza unui fragment ceramic19. În cazul zidului de incintă notat Z21 acesta
este clar o constructie anterioară, lucru demonstrat de tehnica de construcție, acesta fiind datat
în secolul III d.Hr.20
În final acest raport aduce în discuție elementele arhitecturale ce decorate ce pot
sugera scopul acestei clădiri. În spațiul B1 întâlnim fusuri de coloană de marmură având
diametrul inferior de 45 cm și cel superior de 32 cm, cu înălțimea de 3,80 m.21 Aici au fost
descoperite și capitelurile corespunzătoare (fig. 12/3,4,5 și fig.13/2) acestor coloane decorate
cu diferite elemente ce se găsesc între volute ca și ramuri cu frunze trilobate sau ovum datând
capitelurile în secolul VI d.Hr. și inclusiv simbolul crucii, aceste elemente arhitecturale au fost
totuși descoperite în diverse stadii de prelucrare.22
Alte coloane au fost întâlnite în zona atrium-ului, spre exemplu un fus de coloană cu
lungimea de 2,50 m și cu diametrul de 36 cm sub formă fragmentară, în total au fost descoperite
urmele a cinci fusuri de coloană și un capitel (fig. 12 /6 și 13/3) .23 Acest capitel ca și cel din
sala trinavată este decorat cu simbolul crucii, lucru ce contribuie la înțelegerea rolului
edificiului. Aceste capiteluri au fost identificate de I. Barnea ca fiind derivate ale capitelurilor
theodosiene, elemente populare în partea orientală a Imperiului Roman începând cu mijlocul
secolului V până la începutul secolului VI.24

15
Ibid. pag. 265
16
Ibid. pag. 266
17
Ibid. pag. 267
18
Ibid.
19
Ibid. pag. 268
20
Ibid. pag. 270
21
Ibid. pag. 271
22
Ibid.
23
Ibid. pag. 272
24
Ibid. pag. 274
 Prima ipoteză formulată despre utilizarea acestui edificiu a fost formulată de O. Tafrali
considerând că această clădire este o therma din perioada Imperiului timpuriu, transformată
ulterior în bazilică creștină, interpretând camerele A5 și A6 ca fiind tepidarium-ul și caldarium-
ul B1...B7 fiind ambulatoriul.25
Curtea laterală a edificiului este o trăsătură comună bazilicilor din spațiul Asiei Minor
și Siriei, de asemenea nu sunt prezente urme de locuire, coroborând toate aceste date autorul
afirmă că această construcție avea un scop religios creștin, fiind o bazilică.26 R. Netzhammer a
presupus existența unei abside în zona camerei A 7, afirmând că spațiul A1 ar fi fost acoperit
de o cupolă ca și în cazul bisericilor constantinopolitane, ignorând existența camerelor A5 și
A6, dar cercetările nu au descoperit nicio absidă și piaștrii spațiului A1 și coloanele aferente ar
fi fost prea slabe pentru susținerea unei astfel de structuri.27
Desigur rămâne problema orientării altarului pe direcția S – SE dar această orientare
nu este o anomalie atat de specială pe cât am crede, cazuri asemănătoare întâlnim la Sfânta
Sofia (Constantinopol), Leptis Magna (bazilica severiană) și Timgad (bazilica donatistă). 28 Un
caz diametral opus este întâlnit la Noviodunum unde avem o bazilică cu altrarul orientat spre
Nord.29 Lipsa unei abside nu duce la afirmația că această lipsă reprezintă lipsa unui altar, sunt
cunoscute cazuri de bazilici-sală fără abside ca și cea din Luxor, Aquilea sau Teurnia.30
Horreum?
Această teorie este emisă de Efthymios Rizos în articolul său „Centres of the Late
Roman Military Supply Network in the Balkans: a Survey of Horrea” în „Jahrbuch des
Römisch-Germanischen Zentralmuseums Mainz”, unde se afirmă că acest edificiu romano-
bizantin este defapt o horrea de formă trapezoidală, accesul în această clădire făcându-se
printr-o curte interioară, afirmând că la estul acestei curți se aflau trei încăperi cu o verandă
mică.31 Se afirmă în această lucrare că cercetările asupra edificiului nu au fost în mare
publicate, decorațiunile de marmură fiind menționate ca și o renovare din a doua jumătate a
secolui V – secolul VI.32

25
Ibid. pag. 279
26
Ibid. pag. 281-282
27
Ibid. pag. 282-283
28
Ibid. pag. 284
29
Ibid.
30
Ibid. pag. 287
31
E. Rizos, „Centres of the Late Roman Military Supply Network in the Balkans: a Survey of Horrea” în
Jahrbuch des Römisch – Germanischen Zentralmuseums Mainz, 60, 2013 (2015), p.674
32
Ibidem
 Rizos menționează aici că încăperile sudice aveau rol de depozitare fiind destinate
găzduirii de dolia și concluzionează spunând că forma, mărimea și poziția corespund
depozitelor și nu construcțiilor civile sau ecleziastice comparând informațiile sale despre
edificiu cu horrea din el-Lejjun, Tokod și Cluijk.33
Sinteza
Descrierea din revista Dacia prezintă în lux de detaliu cercetările și concluziile trase
din aceste cercetări asupra unei bazilici cu multe particularități dar în mod clar o bazilică cu
scop precis în cultul creștin.
Atunci de unde apare teoria domnului Rizos atât de distantă față de informațiile atât
de coerent prezentate în acest raport?
Este clar că originea acestei teorii se află în materialul utilizat de dânsul pentru
formularea acestei teorii, astfel în bibliografia lucrării sale întâlnim trimiteri la articolul
„Problema unor basilici creştine de la Histria şi Callatis” al lui E. Condurachi din revista
Pontica (1971), la articolul „Les monuments paléochrétiens de Roumanie” al lui I. Barnea
din Sussidi allo studio delle antichità cristiane (1977) și la lucrarea „Scythia Minor: a History
of a later Roman Province„ a lui M. Zahariade.
Este clar că în acest caz teoria domnului Rizos este eronată din cauza neutilizării
raportului din revista Dacia.

33
Ibidem
Bibliografie

 Dinu Theodorescu, « L'édifice romano-byzantin du Callatis », în Dacia, nr. 7,

anul 1963
 Dumitru Tudor, Enciclopedia Civilizației Romane, București, Editura
științifică și enciclopedică ,1982
 Idem, Arheologia Romană, București, Editura Științifică și Enciclopedică,
1976
 E. Rizos, „Centres of the Late Roman Military Supply Network in the Balkans:
a Survey of Horrea” în Jahrbuch des Römisch – Germanischen
Zentralmuseums Mainz, 60, 2013 (2015)
 Vitruvius, The Ten Books on Architecture, trad. Morris Hicky Morgan, Dover
Publications, New York, 2017
 Ion Barnea, Arta Creștină în România – Vol. I – Secolele III-VI, București, Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1979