Sunteți pe pagina 1din 8

.

Kinetoprofilaxia este acea ramură a Kinesiologiei care, folosind mijloacele


Kinetoterapiei, studiază procesul de optimizare a stării de sănătate, prevenirea îmbolnăvirilor,
complicaţiilor sau sechelelor acestora şi se adresează persoanelor sănătoase dar al căror
activităţi, medii în care trăiesc, factori ereditari, vârstă etc. cresc factorul de risc şi
predispoziţia lor la îmbolnăviri sau persoanelor bolnave pentru a nu se agrava starea lor de
boală şi pentru a preveni instalarea sechelelor. Cu alte cuvinte, Kinetoprofilaxia se adresează
tuturor persoanelor. Kinetoterapia se împarte în kinetoprofilaxie primară, secundară şi
terţiară. Kinetoprofilaxia primară este acea ramură a kinetoprofilaxiei care are ca scop
prevenirea îmbolnăvirilor, adică menţinerea stării de sănătate utilizând diferite mijloace
(jogging-ul, gimnastica aerobică, plimbările cu bicicleta, mersul pe jos etc.). Deci,
kinetoprofilaxia se aplică omului sănătos. Kinetoprofilaxia secundară are rolul de prevenire a
complicaţiilor îmbolnăvirilor, adică se aplică omului deja bolnav. Kinetoprofilaxia terţiară se
adresează persoanelor bolnave, care suferă de afecţiuni cronice şi se aplică acestora în scop de
prevenire a instalării sechelelor care pot rezulta în urma acestor afecţiuni. Datorită faptului că
Kinetoprofilaxia operează cu obiectivele Kinetoterapiei, unii consideră că Kinetoterapia este
un domeniu mai vast care cuprinde şi Kinetoprofilaxia. Conform celor spuse mai sus,
Kinetoprofilaxia este una dintre ramurile kinesiologiei.

Kinesiologia este o ştiinţă biologică interdisciplinară care se ocupă cu studiul mişcării


corpului omenesc, a elementelor funcţionale care concură la realizarea acesteia şi a
modalităţilor de compensare a perturbărilor reversibile, parţial reversibile şi ireversibile.
Kinesiologia are două ramuri. Aceste sunt: Kinetoprofilaxia şi Kinetoterapia.

Kinetoterapia este o formă de terapie prin mişcare care are ca scop:

• Îmbunătăţirea capacităţii generale de mişcare

• Îmbunătăţirea capacităţii generale a marilor funcţii ale organismului

• Corectarea funcţiilor segmentului sau părţilor corpului implicate în afecţiune

• Prevenirea formării unor deprinderi compensatorii defectuoase

• Stimularea capacităţii de cooperare şi de menţinere a unui potenţial psihic ridicat pe tot


parcursul procesului de recuperare

OBIECTIVELE KINETOPROFILAXIEI
Ele sunt de două tipuri: generale şi specifice După Zenovia Stan, obiectivele generale ale
kinetoprofilaxiei sunt:

• menţinerea mobilităţii articulare, forţei şi rezistenţei musculare

• menţinerea posturii corecte

• creşterea capacităţii de efort

• dezvoltarea coordonării şi abilităţii mişcărilor

Obiectivele specifice se adresează persoanelor care sunt supuşi unui risc mai mare pentru
apariţia deviaţiilor coloanei vertebrale.

Problema depistării, prevenirii şi corectării deficienţelor fizice, existente la copii,


constituie o preocupare permanentă, atât pentru părinţi, cât şi pentru toate cadrele didactice
care se ocupă de creşterea şi educarea lor.

Cu ocazia examenelor medicale care se fac în şcoală, pentru a stabili starea de sanatate şi
a aprecia creşterea şi dezvoltarea fizică a elevilor, s-a constat că doar o parte dintre aceştia
prezintă o atitudine corectă a corpului. De aceea, nu putem trece cu vederea
procentul destul de mare de elevi care sunt purtători ai unor defecte morfologice şi
funcţionale, localizate la nivelul aparatului locomotor. Aceste defecte ale aparatului locomotor
se numesc deficienţe fizice.

Deficienţele fizice sunt definite ca abateri de la normal, informa şi funcţiile fizice ale
organismului, care tulbură creşterea normală şi dezvoltarea armonioasă a corpului,
modificând aspectul exterior, reducând aptitudinile şi puterea de adaptare la efortul
fizic, diminuând capacitatea de muncă productivă.
Frecvenţa mare a deficienţelor şi marea lor diversitate ne determină să analizăm pe
scurt conţinutul acestei definiţii.
Deficienţele fizice se caracterizează prin modificări morfologice mai mult sau mai puţin
accentuate, care se produc, în primul rând, în forma şi structura corpului şi care se manifestă
printr-o încetinire a creşterii sau printr-o creştere excesivă, printr-o tulburare a dezvoltării sau
o dezvoltare disproporţionată, prin deviaţii, deformaţii sau alte defecte de structură, urmate
sau precedate de tulbuări funcţionale.
Studiate atent, se pot diferenţia după evoluţia lor, dar mai ales după posibilităţile de
corectare prin exerciţii fizice: deficienţe fizice uşoare, medii şi accentuate.

Prima grupă de deficienţe, deficienţele uşoare, cuprind micile abateri de la normal în


forma şi funcţiile corpului, adică deficienţele surprinse în stadiul incipient. Acestea sunt
considerate atitudini deficiente, care pot interesa corpul în întregime sau numai
anumite segmente ale corpului. În această categorie, se încadrează atitudinile deficiente
globale: cifotică, plan rigid, asimetric, precum şi deficienţele uşoare segmentare, sub
forma: cap şi gât înclinat înainte sau lateral, umeri aduşi înainte sau asimetrici, toracele în
flexiune, atitudinile cifotice, lordotice sau scoliotice ale coloanei vertebrale, genunchii în
valgum sau flectaţi, picioarele abduse sau adduse.
Depistate la timp, până la apariţia modificărilor în structura ţesuturilor, deficienţele
fizice uşoare se corectează, în cele mai multe cazuri, în condiţiile activităţii şcolare obişnuite.
A doua grupă cuprinde deficienţele de grad mediu, în care sunt înglobate defectele
morfologice şi funcţionale staţionare sau cu evoluţie lentă, care corectează parţial sau rămân
nemodificate de efectuarea probei funcţionale. Cele mai multe deficienţe medii sunt segmen-
tare, adică localizate în diferite regiuni ale corpului, cum sunt deficienţele coloanei
vertebrale (cifoze, lordoze, cifolordoze, scolioze, cifoscolioze, spate, rotund, cifotic şi plan),
deformaţiile toracelui şi abdomenului, genunchilor şi picioarelor.

În grupa a treia, sunt cuprinse deficienţele accentuate, care constau din modificări
patologice ajunse într-un stadiu avansat de evoluţie. Cele mai multe deficienţe accentuate
sunt determinate în viaţa intrauterină (malformaţiile aparatului locomotor) sau ca urmare
a unor paralizii, traumatisme osoase şi articulare, infecţii şi inflamaţii ale oaselor,
articulaţiilor, muşchilor sau vaselor sanguine, care influenţează starea de sănătate a elevului
şj scad capacitatea de muncă. Aceşti copii au, aşadar, caractere morfologice şi funcţionale
diferite de elevii normali, care de cele mai multe ori îi determină să se scutească medical de
lecţiile de educaţie fizică. Dar aceşti elevi trebuie să fie îndrumaţi spre instituţii sanitare
speciale, unde să li se instituie un tratament corectiv şi recuperator de specialitate.

IPOTEZA LUCRĂRII:

Practicarea exerciţiilor fizice, adoptarea unei poziţii corecte în bancă, la masa de scris
duc la prevenirea apariţiei deficienţelor fizice şi la îmbunătăţirea stării de sănătate a copilului
şi la o mai bună creştere de aceea ar fi foarte importantă prezența unui kinetoterapeut în
școală.

SCOP:

Formarea corectă a deprinderilor motrice de bază prin programe de profilaxie, participarea


la orele de sport. Alte obiective kinetoprofilactice au vizat: întărirea stării de sănătate,
antrenarea şi perfecţionarea marilor funcţiuni organice, dezvoltarea musculaturii corpului,
pentru a crea raporturi de echilibru şi coordonare între musculatura agonistă si antagonistă a
segmentelor corpului şi a organismului în ansamblu, formarea unei ţinute corporale corecte în
toate poziţiile (stând, şezând, deplasare), învăţarea unei respiraţii corecte şi complete şi
prevenirea respiraţiei bucale dar şi conştientizarea importanţei unui kinetoterapeut în şcoală.

SARCINI:

-Studierea literaturii de specialitate;

-Adunarea subiecţilor care vor fi cercetaţi;

-Aplicarea exerciţiilor si posturilor copiilor cercetaţi;

-Aplicarea testelor;

-Prelucrarea şi interpretarea datelor;

-Elaborarea concluziilor;
OBIECTIVE:

1.Optimizarea indicilor morfo-funcționali participând activ la orele de educație fizică;

2.Aducerea la cunoștința elevilor care participă la studiu despre beneficiile acestor activități;

MATERIALE ȘI METODE:

Metodele utilizate în cercetare au fost: metoda studiului bibliografic, observația, chestionarul,


metoda testelor, metoda statistico-matematic.Fiecare subiect care a participat la studiu a avut
de completat un chestionar.

CHESTIONAR:

1.Participați la orele de educație fizică?

a. La fiecare oră.

b. Uneori.

d. Nu particip din motive medicale.

2. Cum apreciați activitatea fizică dsesfășurată de dumneavoastră?

a. Fac sport cel puțin 30 de minute în fiecare zi.

b. Fac sport de 2-3 ori pe săptămână.

c. Fac sport doar uneori, când am chef.

d. Nu fac niciodata sport.

3. Credeți că este necesar sportul pentru sănătatea dumneavoastră?

a. Da, cred ca este foarte important pentru sănătatea mea.

b. Nu îl consider atât de important.

c. Nu, nu cred că este necesar în viața mea.

4. Pe parcursul unei zile, aveți simptome de genul:

a. Dureri sau incomodități ale spatelui.

b. Dureri ale articulațiilor( genunchi, glezne)


c. Oboseală rapidă.

d. Stare de somnolență.

5. Aveți tendința să purtați ghiozdanul/ geanta de școală pe un singur umăr?

a. Aproape în permanență pe partea dreaptă.

b. Aproape în permanență pe partea stângă.

c. Port alternativ pe stânga și dreapta doar dacă mă incomodează.

d. Port ghiozdanul pe ambii umeri.

6. De la o scară de la 1 la 4, cât este de apropiată fața de caiet în momentul în care scrieți, 1


fiind cel mai puțin aproape de caiet iar 4 este cât mai apropiat de caiet?

a. 1

b. 2

c 3

d. 4

7. Cum apreciați participarea la acest studiu?

a. Foarte bună.

b. Bună.

c. Acceptabilă.

d. Slabă.

Subiecții:

La acest studiu a participat un grup de 15 elevi, cu vârsta de 11-12 ani.

Organizarea și desfășurarea cercetării:

Studiul a fost desfășurat la Școala cu clasele I-VIII din Fetești, inițial într-o sală de clasă
pentru a observa atitudinea și postura elevului în bancă pe parcursul unei ore, iar apoi în sala
de sport timp de 20-30 de minute pentru aplicații sportive. Programul s-a desfășurat pe
parcursul a 4 săptămâni, în zilele de marți și vineri.

Mijloacele kinetoprofilaxiei utilizate in cadrul programului sunt:

-exerciții de gimnastică- membre superioare, trunchi, membre inferioare;


-exerciții care ajută la dezvoltarea și consolidarea deprinderilor motrice de bază: mers,
alergare, alergare pe distanță scurtă, alergare ușoară, alergare rapidă, aruncare, prindere(ex:
mers pe vârfuri, mers pe călcâi, mers pe diagonală, pas săltat, sărituri cu pas adăugat pe
laterală, săritură în lungime, alergare de viteză pe distanța sălii, alergare rapidă până la
jumătatea sălii apoi alergare ușoară, alergare cu spatele, alergare cu spatele până la jumătate
apoi întoarcere cu fața, pase la piept cu mingea de handbal câte doi la minge, pase de la
nivelul bazinului, pase din mers;

-apoi am continuat cu jocuri prin care am urmărit dezvoltarea calităților motrice, am introdus
și jocuri competitive în care principala calitate este viteza(ex: ștafeta)

Evaluarea finală:

Pe lângă celelalte activități, la sfârșitul studiului, am evaluat rezistența elevilor prin practicarea
traseului aplicativ;

Testare Testar
inițială finală

Mers 80% 95

Alergare 85% 98

Săritură 70% 92
Aruncare și prindere 65% 95

- traseul aplicativ( trecere printre jaloane, săritură peste ladă, realizarea unui pătrat imaginar
din pași adăugați, urcă și coboară la spalier, aleargă spre perete și îl atinge apoi aruncă pe rand
2 mingi într-un cerc);

Mers- cele mai mari valori au fost la mersul pe călcai, pe vârfuri iar cele mai mici valori au
fost la mersul piticului, mersul cu spatele.

Alergare-cele mai mari valori au fost la alergare de viteză de-a lungul sălii și alergare de
viteză finalizată cu alergare ușoară, iar cele mai mici valori la alergare cu spatele, alergare cu
spatele și intoarcere.

Săritură-cele mai mari valori au fost la pasul săltat și săritura cu pas adăugat pe laterală iar
cele mai mici valori la săritura în lungime.

Aruncare și prindere-cele mai mari valori au fost la aruncarea și prinderea mingii de la nivelul
pieptului, iar valori mai mici la pasele din mers.

La traseul motric am observat faptul că după două repetări ale traseului realizate de mine,
elevii au înțeles sarcinile propuse iar 90% dintre aceștia au parcurs traseul corect într-un timp
scurt. (1 minut-1 minut și 50-60 de secunde). Elevii au capacitatea de a se dezvolta armonios
în condițiile în care sunt solicitați să participe la orele de educație fizică.

CONCLUZII:

În opinia mea, este important ca fiecare elev să practice exercițiul fizic(în limita
posibiliăților din punct de vedere medical), să fie încurajat atât de profesor cât și de părinți să
participe la fiecare oră de educație fizică.

Deasemenea, consider că existența unui kinetoterapeut în școli este foarte importantă pentru
aplicarea unor teste, măsurători antropometrice, dar și pentru a le forma elevilor un reflx
corect și stabil prin care acesta să își poată compara în mod permanent(autocontrola) dacă se
află sau nu cu corpul în atitudine corectă, specifică poziției sau actului motric pe care îl
efectuează.
BIBLIOGRAFIE:

1. Cordun Mariana, Kinetologie medicală, Editura Axa, Bucureşti, 1999

2.Tudor Sbenghe, Bazele Teoretice şi Practice ale Kinetoterapiei, Editura Medicală,


Bucureşti, 1999

3. Sabău. E, Drăgoi C. și Sabău L., Educația fizică la preșcolari, București E.D.P 1989

4.Aurora Balaceanu, Îndrumar pentru prevenirea și corectarera principalelor atitudini și


deficiențe fizice la elevi, Suceava 1981