Neuro-diversitatea- concept contemporan

De-a lungul ultimilor 18 ani, am fost martorii unei creșteri fenomenale a numărului
bolilor psihiatrice. Asociația Americană de Diagnostic Psihiatric (The American Psychiatric
Association’s Diagnostic) și Registrul Statistic, prima oară publicat în 1952, enumerau la
început 100 de categorii de boli. Până în anul 2000, acel număr s-a triplat. Am devenit
obișnuiți să auzim la știri despre ”dizabilități de învățare”, ADHD, ”sindromul Asperger” și
alte condiții de care nu prea auzisem acum 50 de ani. Un raport al Institutului Național pentru
Sănătatea Mentală (the National Institute of Mental Health) indică faptul că aproximativ un
sfert din populația americană suferă de o tulburare psihiatrică, indiferent de an, iar un articol
din General Psychology sugerează că, de-a lungul vieții, aproximativ jumătate din populație
suferă de o boală mentală, câteodată pe parcursul întregii vieți. Adăugați la aceasta observația
profesorului John Ratey de la Harvard Medical School, că mulți oameni au o versiune ușoară
a unei condiții psihiatrice (el îi spune ”sindrom al umbrei”), și putem ajunge la concluzia că,
atunci când totul s-a spus și făcut, aproape fiecare individ din țară ar putea suferi de o boală
psihiatrică, într-un grad sau altul.
Această epidemie în creștere de boli mentale sugerează că există o criză în
conceptualizare. Cât de mult vom mai continua să adăugăm noi boli psihiatrice la listă, înainte
de a deveni evident că ne-am dus prea departe în a declara patologici o parte semnificativă din
populația Americii? Cu toate acestea, există un răspuns la această criză. Conceptul de neuro-
diversitate furnizează o schimbare de paradigmă în felul în care noi gândim despre
funcționarea mentală. În loc să privim largi părți ale publicului american ca suferind de un
deficit, boală sau disfuncționalitate în procesarea mentală, neuro-diversitatea sugerează că
vorbim în locul acestora de diferențe în funcționarea cognitivă. Așa cum vorbim despre
diferențele în biodiversitate și diversitatea culturală, trebuie să începem să utilizăm același fel
de a gândi atunci când vorbim despre diferențele creierului. Nu spunem că o floare de cală
este bolnavă pentru că nu are petale (ex. tulburarea de lipsă de petale), nici nu diagnosticăm
un individ cu pielea arămie pentru că are o ”disfuncție de pigmentare”. În mod similar, nu ar
trebui să declarăm bolnavi indivizii care au un fel diferit de a gândi, de a relaționa, de a
participa și de a învăța.
Acest cuvânt, neuro-diversitate a fost lansat la sfârșitul anilor ‘90 de două persoane:
jurnalistul Harvey Blume, și avocata pentru drepturile persoanelor cu autism, Judy Singer.
Blume a scris, pe 1 Septembrie 1998 un articol în The Atlantic: “Neuro-diversitatea ar putea
fi, în toate formele ei, la fel de crucială pentru rasa umană așa cum este și biodiversitate
pentru viață în general. Cine poate spune ce formă de organizare neuronală se va dovedi cea
mai bună la un moment dat? Cibernetica și cultura computerelor, de exemplu, ar putea
favoriza formatul minții de tip autist.” Singer, într-un capitol de carte intitulat: ”De ce nu poți
fi și tu normal măcar o dată în viață?”, observa: “Pentru mine, cheia semnificației ”Spectrului
Autist” constă în chemarea sa pentru anticiparea unei politici a Diversității Neurologice, sau a
ceea ce aș vrea să denumesc Neuro-diversitate. Acel Neurologic Diferit reprezintă o nouă
adăugire la familiarele categorii politice de clasă/ gen/ rasă și va duce la creșterea înțelegerii
modelului dizabilității.”
Wikepedia definește neuro-diversitatea ca: “…o idee care afirmă că dezvoltarea
neurologică atipică (neurodivergent) este o diferență umană normală care trebuie recunoscută
și respectată ca și oricare alte variații umane..” Dicționarul online Double-
Tongued caracterizează Neuro-diversitatea ca fiind: ”Toate structurile mentale sau psihologice
umane, văzute nu neapărat ca fiind problematice, ci ca forme alternative, acceptabile ale
biologiei umane.”
Utilizând conceptul de neuro-diversitate pentru a ține cont de diferențele neurologice
individuale, noi creăm un discurs în care etichetăm oamenii care pot fi văzuți în termeni ai
forțelor lor ca și în cei ai slăbiciunilor lor. Dislexicii, de exemplu, pot fi văzuți în termenii
capacității lor de a gândi vizual și abilităților în domeniul antreprenoriatului. Oamenii cu
ADHD pot fi priviți ca posedând o aplecare pentru situații noi de învățare. Oamenii care se
potrivesc spectrului autist pot fi priviți în lumina ușurinței de adaptare la sistemele calcul
matematic sau la activitățile de programare. Cei cu tulburare bipolară pot fi apreciați pentru
evoluția lor creativă în arte. În timp ce susținătorii conceptului de neuro-diversitate nu se
eschivează din a recunoaște că oamenii cu dislexie, ADHD, autism, tulburare bipolară și de
alte condiții psihiatrice sunt confruntați deseori cu mari dificultăți, iar aceste dificultăți
necesită multă muncă grea pentru a fi depășite, ei realizează că, până ce forțele unui individ
nu vor fi recunoscute, celebrate și se va lucra pornind de la/ cu ele, nimic substanțial nu se
poate realiza cu privire la dificultățile lor.
Cele opt principii ale neuro-diversității:
1. Creierul uman lucrează mai curând ca un ecosistem decât ca o mașină. Până acum,
cea mai utilizată metaforă care se referea la creier a fost un computer (sau alttip de
mașină). Cu toate acestea, creierul uman nu este un fel de hardware sau software,
este wetware (interfață). Caracterizarea creierului ca fiind o incredibilă rețea
interconectată de ecosisteme este mult mai apropiată de adevăr decât oricare din acele
mașini complexe. Ar trebuie să elaborăm un discurs care reflectă mai bine această nouă
concepție a creierului.
2. Creierul uman există împreună cu un continuum de competențe. Mai curând decât
să privim categoriile de dizabilități ca entități distincte, este mai potrivit să vorbim
despre spectre sau continuum-uri de competențe. Cercetările recente, de exemplu, indică
faptul că dislexia este parte a unui spectru care include abilitatea de a citi normal.
Similar, noi utilizăm termeni ca tulburări de spectru autist, pentru a sugera că există
diferite grade ale abilității sociale, care fuzionează cu comportamentul normal. Aceasta
sugerează că noi cu toții suntem undeva de-a lungul unor continuum-uri legate de
alfabetizare, sociabilitate, atenție, învățare și alte abilități cognitive și, prin urmare, cu
toții suntem conectați unii cu alții, mai curând decât să fim separați între ”normal” și
”aceia care au dizabilități”.
3. Competența umană este definită de valorile culturii căreia îi aparții. Categoriile de
dizabilitate deseori reflectă profund valorile unei culturi. Dislexia, de exemplu, este
 bazată pe valoarea socială că toată lumea trebuie să fie capabilă să citească. O sută
cincizeci de ani înainte, asta nu era cazul iar dislexia era necunoscută. Similar, autismul
ar putea reflecta valoarea culturală care sugerează că este mai bine să fii într-o relație
decât singur. Ar trebuie să recunoaștem că acele categorii de diagnostice nu sunt bazate
pur pe știință ci reflectă aceste prejudecăți sociale mai profunde.
4. Dacă ești privit ca având dizabilități sau fiind gifted (dăruit) depinde în majoritate
de când și unde ai fost născut. În alte timpuri, în alte locuri, au existat diferite
diagnostice de dizabilitate / abilitate care au depins de valorile culturale. În America
dinaintea Războiului Civil, de exemplu, a existat o tulburare numită“drapetomania” care
se spunea că-i afecta pe negri. Înțelesul ei era ”obsesia nevoii de a fugi de la un stăpân”
și reflecta rădăcinile rasiste. În India, astăzi, sunt oameni care ar fi etichetați în Vest ca
fiind schizofrenici, dar care sunt priviți de către populația locală ca fiind ființe sfinte. Nu
ar trebui să vedem etichetele diagnosticelor ca fiind săpate în piatră, dar gândiți-vă, în
schimb, la existența lor în legătură cu o anumită ordine socială.
5. Succesul în viață este bazat pe adaptarea creierului unei persoane la nevoile
mediului înconjurător. În ciuda Principiilor 3 și 4, cu toate acestea, este adevărat că noi
nu trăim în alte locuri sau timp, de unde consecința imediată este nevoia de a ne adapta la
cultura noastră contemporană curentă. Aceasta înseamnă că o persoană cu dislexie are
nevoie să învețe să citească, un individ cu autism are nevoie să învețe cum să relaționeze
social cu alții, un schizofrenic are nevoie să gândească mai rațional și așa mai departe.
Unelte cum sunt medicația psiho-activă sau programele intensive de remediere pot ajuta
la atingerea acestor obiective.
6. Succesul în viață depinde de asemenea de modificarea mediului înconjurător
pentru a se potrivi cu nevoile creierului tău unic (Construcția de nișă). Nu ar trebui
să ne concentrăm toată atenția la a face persoana neuro-diversă să se adapteze la mediul
în care se află, ceea ce este ca și cum ai face un cui rotund să se potrivească cu o gaură
pătrată. Noi trebuie de asemenea să imaginăm căi de a ajuta un individ să-și schimbe
mediul înconjurător pentru a se potrivi nevoilor creierului săi unic.
7. Construcția de nișă include alegeri de carieră și stil de viață. Tehnologii de asistare,
resurse umane și alte strategii de îmbunătățire a vieții, specifice nevoilor unui
individ neuro-divers. Există atât de multe unelte, resurse și strategii pentru a modifica
mediul în așa fel încât să se potrivească cu un creier neuro-divers. De exemplu, o
persoană cu ADHD poate găsi o carieră care implică noutate și mișcare, utilizând
un iPhone care să-l ajute să-și organizeze ziua și angajarea unui antrenor care să-l asiste
în dezvoltarea unor abilități sociale mai bune. t
8. Construcția de nișă pozitivă modifică direct creierul, ceea ce se transformă în
îmbunătățirea abilităților de a se adapta mediului. În experimentele cu șoareci,
cercetătorii în neuro-științe au arătat că rezultatul unui mediu îmbogățit este o rețea mai
complexă de conexiuni neuronale în creier. Acest creier mai complex, în schimb, se
adaptează mai ușor și mai repede la mediul din jur.
 În concluzie, potențialul măreț pentru mișcarea de neuro-diversitate este să creeze o
transformare socială semnificativă. Deja, spre exemplu, există companii de software care au
recunoscut talentul special în programare al unor oameni cu sindromul Asperger și alți din
spectrul autist și au angajat un număr semnificativ dintre ei ca să-și îmbunătățească
productivitatea. Similar, mai mulți oameni înțeleg că ADHD aduce cu el abilități speciale, ca
și dificultăți și că, o selecție de carieră potrivită poate fi o importantă parte a modului de a
determina dacă cineva va avea succes sau insucces într-o anumită slujbă/ poziție. Se speră că
acest concept de neuro-diversitate va ajuta la combaterea acelui “abelism” (desființării) sau
credinței că oamenii care sunt ”anormali” trebuie discriminați, trebuie tratați cu
condescendență și, până la urmă ținuți în afara societății. Neuro-diversitatea aduce cu ea un
sens al speranței că toți indivizii, indiferent de felul în care citesc, gândesc, simt, socializează
sau participă, vor fi recunoscuți pentru darurile (talentele) lor și li se vor acorda aceleași
drepturi și privilegii ca oricărei alte ființe umane.

BIBLIOGRAFIE
 Armstrong, Thomas. Neurodiversity in the Classroom: Strength-Based Strategies to
Help Students with Special Needs Succeed in School and Life. Alexandria, VA: ASCD
2012.
 Armstrong, Thomas, ”Neurodiversity: The Future of Special Education?” Educational
Leadership, April, 2017, Vol. 74, No. 7, pp. 10-16.
 Armstrong, Thomas. Appreciating Special Education Students Diversity, Education
Week, February 6, 2013, Vol. 32, No. 20, pp. 28-29.
 Armstrong, Thomas., “First, Discover Their Strengths,” Educational Leadership,
October, 2012, Vol. 70, No. 2, pp. 10-16.
 Singer, Judy. “Why Can’t You Be Normal for Once in Your Life”, in Mairian Corker and
Sally French (eds), Disability Discourse, Buckingham, England: Open University Press,
1999, p. 64