Circuite pentru trasarea caracteristicilor de iesire functie de variabila de

intrare. Modelarea si simularea turbinei de vant

MODALITĂŢI DE REGLARE A PUTERII TURBINEI

Turbinele eoliene sunt destinate să producă energie electrică la un pret cât mai mic posibil. Prin urmare
trebuie dimensionate astfel încât eficienta maximă (iesirea maximă) să se obtină la un vânt de circa 15m/s. Nu
are sens să se dimensioneze turbinele astfel încât să se maximizeze iesirea pentru valori mai mari ale vitezei
vântului, deoarece aceste valori se obtin rar. Pentru valori mari ale vitezei vântului este necesar să se reducă
iesirea pentru a evita deteriorarea acestora.

3.1. Modificarea geometriei

Producătorii de turbine eoliene moderne se orientează spre realizarea unor turbine cu viteză variabilă
care să poată lucra eficient pentru domenii cât mai largi ale vitezei vântului. Aceste turbine au nevoie de un
sistem de control activ care să asigure atingerea unor obiective diferite în functie de viteza vântului. O turbină
eoliană poate fi descrisă cu ajutorul următoarei relatii:

(3.1)

unde: - JT reprezintă inertia rotorului în kg*m2;

- reprezintă acceleratia unghiulară (derivata vitezei)

- QA reprezintă cuplul aerodinamic N*m

- QE reprezintă cuplul generatorului N*m

Principial, rotatia rotorului se obtine ca echilibru între cuplul aerodinamic aplicat de vânt si cuplul electric
aplicat de generator. Coeficientul de putere este o masură a puterii mecanice transmisă de la rotor spre turbină
la viteze mici ale axului. Este definit în mod uzual ca raport dintre puterea mecanică si puterea disponibilă a
vântului:

(3.2)

Unde: - W reprezintă viteza unghiulară in rad/s;

- r este densitatea aerului în kg/m2;

- A este aria acoperită de rotor în m2

- W este viteza vântului în m/s

- P reprezintă puterea mecanică

- Pvant reprezintă puterea disponibilă a vântului

 Puterea mecanică produsă de rotor este functie numai de geometria acestuia si de viteza vântului.
Proiectarea parametrilor care afectează performantele aerodinamice include unghiul palelor (unghiul de atac),
subtirimea (soliditatea) si profilul. Pentru a pala dada se consideră acesti parametri fixati. Coeficientul de
putere pentru o geometrie fixă este o functie de raportul de viteză al vârfului palei (raportul dintre viteza
vârfului palei si viteza aerului) cu un singur maxim. Cuplul produs de rotor poate fi controlat prin două căi:
modificând geometria prin modificarea unghiului palei sau prin schimbarea vitezei de rotatie a rotorului astfel
încât acesta să lucreze la raportul de viteza optimă al vârfului palei.
În sistemele moderne de turbine eoliene sunt prezente următoarele tipuri principale de control al puterii
prin modificarea geometriei:
- controlul înclinării ;
- controlul frânării ;
- controlul activ al opririi .

3.1.1. Controlul înclinării

Scopul reglării unghiului este de a păstra constantă puterea la iesirea turbinei constantă. Atunci când
puterea de la iesire devine prea mare, este comandată rotirea axului în sensul scoaterii de sub vânt a acestuia.
Când viteza vântului scade comanda determină revenirea în vânt a palelor. Pentru o astfel de reglare este
necesar ca axul palelor să se poată roti în jurul axei longitudinale.
Sistemul de reglare trebuie să asigure atât protectia elicei în cazul vânturilor puternice cât si maximizarea
puterii la iesire pe durată valorilor mari ale vitezei vânturilor

3.1.2. Reglarea frânării

Controlul pasiv se bazează pe caracteristicile proprii ale masinii, unde proprietătile aerodinamice ale
rotorului limitează cuplul produs la o viteză mare a vântului. În reglarea fânării, controlul puterii rotorului este
obtinut prin exploatarea caracteristicilor frânării provenite de la pala elicei. Un brat al elicei este considerat ca
frânează atunci când scurgerea laminară a aerului deasupra profilului se rupe si pala pierde din fortă
ascensionala. Acest lucru este analog cu frânarea în cazul unei elice de avion, când unghiul de atac este prea
mare pentru a contracara gravitatia. Acest lucru se întâmplă la viteze relative ale aerului mici. Elicea este
construită în asa fel încât, la viteze mari ale vântului, conditiile de frânare să se manifeste progresiv pe
sectiunea palei, începând cu punctul de încastrare al palei pe rotor. Cu cât viteza vântului este mai mare, cu
atât este mai mare si sectiunea elicei care produce frânare.

Frumusetea acestei metode de reglare constă în lipsa părtilor mobile sau a unui sistem de control activ.
Desi reglarea frânării pare simplă, ea prezintă o problemă complexă de model aerodinamic. O dată ce elicele
au fost proiectate si instalate este imposibilă operarea turbinei peste un punct limită fără a face alte modificări
mecanice. În conditii de viteză medie a vântului turbină este constrânsă să genereze nivelul de putere dorit.
Desi puterea este limitată in regim de frânare, există o solicitare considerabilă a rotorului nacelei si turnului
datorată presiunii realizate de rotor.

De asemenea mai există alte două domenii cu probleme :

- datorită lipsei de cuplu suficient la o viteză mică a vântului, turbina poate fi incapabilă să pornească
singură până la cresterea vitezei vântului ( în cazul în care generatorul nu este folosit ca un motor de
pornire a masinii). Astfel importante ocazii de generare a puterii sunt pierdute, atât timp cât probabilitatea
cresterii vitezei vântului este redusă;

- palele sau capetele palelor nu pot fi rotite la viteză mare a vântului atunci când masina trebuie oprită.
 Cercetările actuale in domeniul frânării cu pale reglabile speră să extindă teoria profilelor
aerodinamice spre zona fânării si prin urmare să obtină mai multe informatii referitoare la procesul reglării
frânării .

3.1.3. Reglarea unghiului palelor (controlul activ al frânarii)

Pentru acest control este necesar ca palele elicei să se poată roti în jurul axelor proprii. Reglarea
pozitiei acestora are ca scop asigurarea unei puteri constante la iesire, indiferent de viteza vântului. Atunci
când viteza creste în domeniul 4-15m/s o dată cu cresterea vântului este crescută suprafata palei frontală cu
vântul, prin mărirea unghiului de incidentă. La vânturi peste 15 m/s se modifică modul de reglare si este
micsorat unghiul pe care pala îl face cu directia vântului odată cu cresterea vitezei acestuia. Reglare pe acest
principiu are avantajul că permite functionarea turbinei la parametrii optimi chiar si în cazul vânturilor foarte
puternice, celelalte moduri de reglare determinând oprirea palelor la rafale foarte puternice. Acest mod de
reglare este practic generalizat pentru turbine cu puteri mai mari de 1 MW.

Controlul activ presupune:

· operarea turbinei să poată fi modificată in functie de starea sa masurată;

· modificarea încărcării în concordantă cu iesirea acesteia astfel încât să se mentină viteza de rotatie la o
valoare optimă. Este asa numitul control înainte, de la turatia rotorului la sarcina electrică.

Principiul reactiei negative în controlul înclinării palelor este de a altera caracteristicile aerodinamice
ale elicei astfel încât să se influenteze puterea dezvoltată de rotor. Există două metode să se implementeze
controlul unghiului palei în cazul unui excedent de putere. Acestea sunt:

· reducerea unghiului de incidentă dintre pală si vânt (unghiul de atac)

· cresterea unghiului de atac

3.1.3.1. Cresterea unghiului de incidenta (frânare asistata)

O dată cu cresterea vitezei vântului controlul sectiunii palei actionează astfel încât unghiul de incidentă
cu aerul creste. Pala începe sa se frâneze iar puterea rotorului sa creasca (fig. 3.1.). Când lucrează în regim de
frânare, acesta îsi pierde amortizarea aerodinamică si creste forta de antrenare. Cu 12212c224m toate ca
realizează o frânare aerodinamică bună această metodă nu este la fel de folosită ca si metodă de scădere a
unghiului de incidentă.

3.1.3.2. Scăderea unghiului de incidentă.

Această metodă este cea mai populară pentru controlul unghiului. La viteze mari ale vântului, pala este
rotită astfel încât sectiunea opusă vântului este mai mică. Eficienta de antrenare scade si prin urmare scade
puterea rotorului ca în figura (3.2).

Ambele metode prezentate anterior pentru reglarea unghiului sunt utilizate curent la pornirea turbinei.
Unghiul palei este ajustat în asa fel încât să furnizeze un cuplu de pornire ridicat pentru a porni rotorul din
repaus.

Mărimea optimă a suprafetei pantei de comandă a elicei rămâne o întrebare fără răspuns. Deschiderea
completă (adică totalitatea elicelor) a pantei de comandă oferă o suprafată mare de comandă. Totusi, cum cea
mai importantă proportie a cuplului rotorului este atribuită altor sectiuni ale elicei(capetele elicei), comandă
numai a unei anumite părti a suprafetei de comandă va fi la fel de eficientă. Prin eliminarea variatiei portiunii
de la baza rotorului din suprafata de comandă, se obtine o constructie mai robustă a elicei. Un element critic al
comenzii elicei este reprezentat de către mecanismele de actionare, care lucrează în interiorul elicei si la o
anumită distantă de centru. Acest lucru necesită o elice mai tare datorită faptului că forta este mai mare la
capătul elicei.

3.1.3.3. Bucla de reglare a unghiului

Un element fundamental este lătimea de bandă a buclei de reglare a unghiului (în raport cu variatia
minimă a vitezei vântului care determină actionarea mecanismului de modificare a unghiului). Este important
faptul că servomecanismul de modificare a unghiului nu necesită o frecventă prea mare de actionare. Un
control prea sensibil al actionării va induce o solicitarea la torsiune excesivă a palei. Implicatiile în ceea ce
priveste oboseala materialului determinate de sarcinile de frecventă si magnitudine ridicată pot fi importante.
Lărgimea de bandă a buclei de control este intim legată de dinamica trenului de actionare si a generatorului.

Servomecanismul de actionare a unghiului poate fi atât electric cât si hidraulic. Lărgimea de bandă a
mecanismului poate fi un factor de limitare catre sistemul cu cea mai potrivită lărgime de bandă. În acest caz
controlul sensibil necesar pentru sarcini nu va putea fi obtinută.

Lărgimea de bandă a sistemului de control are de asemenea importante implicatii în ceea ce priveste
efectul zgomotului de masurare în performantele sistemului. Zgomotul semnalului de măsură al puterii,
cuplului sau vitezei, utilizat ca semnal de reactie, este prin natura sa un semnal de banda larga. Spectrul
efectiv al semnalului de măsură sesizat de mecanismul de actionare este determinat de controler si de
dinamica sistemului. De exemplu, o actiune derivativă va creste lărgimea de banda dar, pe seama cresterii
zgomotului de măsură al dispozitivului de actionare.

3.1.4. Controlul puterii rotorului prin rotirea nacelei în jurul axei verticale

Principiul acestei metode este să se atenueze suprafata elicei aflată pe directia curentului de aer prin
rotirea atât a nacelei cât si a elicei. Prin modificarea ariei efective a rotorului expusă vântului este controlată
puterea rotorului. Hohenemser si Swift [1983], au comparat performantele controlului pasiv si cel prin rotirea
nacelei pentru o turbină de 10kW. Ei au ajuns la concluzia că, controlul pasiv este preferabil din punctul de
vedere al asigurării sigurantei în functionare. Această metodă este comuna pentru turbinele de mici
dimensiuni, dar în comparatie cu alte tehnici de reglare i s-a acordat mai putină atentie.

În concluzie pentru simplificarea constructiei, ar trebui preferată reglarea pasivă. Totusi, datorită
numărului de factori operationali (ca si a incertitudinii referitoare la comportamentul aerodinamic a unui rotor
reglat prin frânare de mari dimensiuni [Kentley si Quarton, 1986]), reglarea activă este preferată de multi
fabricanti. Ţinând seama de faptul ca comandarea activă va fi folosită în viitorul apropiat, există o nevoie de
clarificare, si deci de optimizare a rolului acesteia.

3.2. Cresterea performantelor centralelor eoliene prin utilizarea sistemelor inertiale de stocare a
energiei (SISE)

3.2.1. Sisteme de stocare a energiei

Stocarea energiei joacă un rol esential în reteaua de alimentare cu energie electrică, pentru asigurarea
unui management mai eficient al resurselor de care se dispune. În combinatie cu sistemele de producere a
energiei electrice prin conversia energiilor regenerabile, SSE pot creste valoarea energiei electrice generată de
centralele eoliene sau solare, furnizând energie în momentele de vârf si acumulând energie în momentele când
cererea de energie este redusă. De asemenea, SSE facilitează integrarea, la scara largă, în sistemul energetic a
surselor de energie intermitente, cum sunt cele eoliene sau solare.

Strategic plasate, SSE pot creste gradul si eficientă de utilizare a sistemului existent de transmisie si
distributie a energiei electrice. SSE pot fi utilizate pentru a reduce vârfurile de sarcină dintr-o statie de
alimentare cu energie electrica, ceea ce duce la eliminarea centralelor „de vârf” si o mai buna utilizare
a centralelor de regim permanent. De asemenea, SSE servesc la asigurarea calitătii energiei electrice, în cazul,
fluctuatiilor de frecventă, a supratensiunilor, a scăderilor de tensiune si chiar a întreruperii totale a alimentării
cu energie de la centrală sau de la statia de alimentare.

În ultimii ani, nevoia de a găsi solutii cât mai eficiente de stocare a energiei a renăscut interesul
pentru acumularea energiei în volanti de inertie. Prin urmare, au ap ărut sistemele inertiale de stocare a
energiei (SISE), formate dintr-un volant de inertie cuplat la o masina electric ă. Volantii de inertie sunt
elemente de stocare a energiei sub formă de energie cinetică. Daca masina electrică functionează în
regim de motor, volantul este accelerat si acumuleaz ă energie cinetică. Când masina electrică
functionează în regim de generator, aceasta frânează volantul transformându-i energia cinetică în
energie electrică.
Astazi, este posibil sa se construiasca volanti capabili sa înmagazineze energia la densit ăti de 4 –
5 ori mai mari decât bateriile electrochimice. De asemenea, densitatea de putere este de peste 30 de ori
mai mare la volanti. Alte avantaje ale SISE sunt rata mare de transfer a energiei, posibilitatea de a
functiona în regimuri dinamice rapide, numarul ridicat de cicluri încărcare / descărcare, durată mare de
viată, fiabilitate ridicată, lipsa poluării, etc.
 Principalul dezavantaj al SISE actuale este pretul de cost, încă destul de ridicat, si pierderile
destul de mari în regim stationar.

SISE se împart în două mari categorii: SISE cu volanti lenti si SISE cu volanti rapizi. Prima
categorie este deja prezentă pe piată de mai multi ani, în timp ce a doua variantă este doar la începutul
fazei comerciale. Încă nu există o limitare clară între cele două categorii de SISE, dar viteza de 10000
rpm este în general acceptată ca facând delimitarea între cele două tipuri de SISE. De obicei, SISE cu
volanti lenti contin volanti construiti din otel, în timp ce a doua categorie de SISE contin volanti
construiti din materiale compozite. Pe piata există deja mai multi producători de SISE, iar oferta
contine sisteme din ambele categorii. La nivel european, postul de lider de piat ă este detinut de Piller,
care ocupa aproximativ 47% din piata de SISE. SISE furnizate de Piller contine volanti de vitez a joasă
(plaja de functionare este cuprinsă între 1500 si 3600 rpm), fabricati din otel, iar cel mai mare sistem
disponibil la ora actuală poate furniza o putere de 1,1 MW pe o perioadă de 15s.

Una dintre aplicatiile în care SISE se pretează foarte bine este în domeniul calitătii energiei
electrice. In ultimii ani, centralele eoliene s-au înmultit foarte mult în Europa, iar tendintele actuale
prevăd o tendintă de crestere exponentială a puterii instalate în centralele eoliene în următorii ani. Acest
fapt implica numeroase probleme de ordin tehnic din cauza naturii sursei primare de energie: vântul.
Viteza vântului este foarte variabilă si foarte greu predictibilă. Aceasta face ca si energia produsă pe
cale eoliana sa fie la fel. În plus, generatoarele eoliene sunt considerate ca fiind sarcini negative cuplate
la sistemul electric. Aceasta din cauza că ele introduc energie în sistem, dar nu participa la controlul
sistemului. Cu alte cuvinte, centralele eoliene actuale nu sunt capabile sa furnizeze servicii auxiliare în
sistem, adică să participe la mentinere tensiunii si frecventei între limitele stabilite de standardele în
vigoare. Deocamdata, stabilitatea sistemului energetic este asigurat ă de centralele clasice (termice,
nucleare si marile hidrocentrale).

Din acest motiv, rata de penetrare a centralelor eoliene este limitată la 20 – 30 % din puterea
instantanee consumată. Adică, dacă la un moment dat prin sistem circula o putere de 1000 kW, până la
300 kW pot fi produsi de catre eoliene, iar restul trebuie sa fie produsi de centralele clasice. Chiar daca
la nivel global această limită nu va fi atinsă în viitorul apropiat, la nivel local aceasta este o problemă
actuală, în special în cazul fermelor de eoliene. Pentru a putea depasi aceasta limita, centralele eoliene
trebuie sa fie capabile sa furnizeze servicii auxiliare în sistem. Ori, acest lucru este imposibil de realizat
în lipsa unor sisteme de stocare a energiei pe termen scurt, care sa ofere posibilitatea de a avea o
rezerva primara de energie pentru o perioada cuprinsa între 30 s si 15 min.

3.2.2. Bazele fizice ale SISE

Functionarea SISE se bazeaza pe formula energiei cinetice, Ec, a unui corp rigid aflat în miscare de
rotatie:

, (3.3.)

unde J este momentul de inertie al rigidului rotitor, iar ωm este viteza sa unghiulara de rotatie.

Momentul de inertie se calculeaza prin:

, (3.4)
unde M este masa aflata în miscare de rotatie, R este raza maxima a masei în miscare, iar k este un coeficient
de forma si poate lua valorile de mai jos:

- k = 1, pentru un inel;

- k = 0.5, pentru un disc de grosime uniforma;

- k = 0.4, pentru o sfera solida;

- k = 2/3, pentru o sfera goala în interior.

Din ecuatiile (3.3) si (3.4) se poate observa foarte usor ca energia cinetica variaza în mod linear cu
masa, dar variaza cu patratul vitezei. Prin urmare, este de dorit ca SISE sa functioneze la viteze cât mai mari
pentru a nu avea nevoie de o masa foarte mare.

3.2.3. Modelarea matematica a SISE

S-au considerat doua tipuri de SISE: SISE cu masina asincrona (MAS) si SISE cu masina sincrona cu magneti
permanenti (MSMP).

3.2.3.1. Transformari de coordonate

Deoarece comanda masinilor electrice este de tip vectorial (in sistemul de axe d - q), se impune
trecerea din sistemul trifazat in cel bifazat (d - q) si invers. Pentru aceasta avem nevoie de matricile Park
directa si inversa, asa cum se vede din relatiile urmatoare:

; , (3.5)

unde,

; ,

iar θ reprezinta unghiul dintre sistemul de referinta trifazat si cel bifazat.

3.2.3.2. Modelarea matematica a MAS din structura SISE

Din cauza cuplajului inductiv dintre stator si rotor, comanda dinamica a MAS impune o schimbare de
referential, conducând astfel la un model bifazat, d – q. In aceasta transformare intervin doua unghiuri:

o pentru marimile statorice, un unghi θs, ales arbitrar ;

 o pentru marimile rotorice, un unghi θs – p·θm unde θm reprezinta pozitia rotorului si p numarul de
perechi de poli ai masinii.

Considerând

si ,

se obtin ecuatiile urmatoare pentru MAS:

; (3.6.a)

; (3.6.b)

; (3.6.c)

; (3.6.d)

. (3.7)

Parametrii utilizati in aceste ecuatii sunt:

o Rs si Rr – rezistentele statorice si rotorice ale MAS;

o M – inductanta mutuala ciclica dintre stator si rotor;

o Ls si Lr – inductantele ciclice statorica si rotorica ale MAS;

o Ce – cuplul electromagnetic;

o Φsd, Φsq, Φrd et Φrq – fluxurile statoric si rotoric;

o ws – viteza câmpului in reperul statoric;

o wsr – viteza câmpului in reperul rotoric.

Relatiile intre curenti si fluxuri sunt:

(3.8.a)

(3.8.b)
 (3.8.c)

(3.8.d)

În cazul controlului vectorial orientat dupa fluxul rotoric, modelul matematic al MAS devine:

(3.9.a)

(3.9.b)

(3.9.c)

(3.9.d)

, (3.10)

unde

, este coeficientul de dispersie.

Ecuatia miscarii rotorului este:

, (3.11)

unde, este viteza electrica a rotorului, J este momentul de inertie al SISE, iar B este
coeficientul de frecari vâscoase. Din ecuatia (3.11) lipseste termenul de cuplu rezistent la arborele masinii.

3.2.3.3 Modelarea matematica a MSMP din structura SISE

Modelul matematic al MSMP pentru SISE, în sistem dθ – qθ orientat dupa rotorul masinii electrice, este dat de
relatiile urmatoare,

, (3.12.a)

, (3.12.b)
 , (3.13)

si de ecuatia dinamica a miscarii rotorului, care este identica cu (3.11).

Termenii utilizati in ec. (3.12) si (3.13) semnifica

o isdθ, isqθ sunt curentii dupa cele doua axe de orientare;

o vsdθ, vsqθ sunt tensiunile de alimentare în sistemul dθ – qθ;
o Rs este rezistenta fazei statorului;
o Lsd, Lsq sunt inductantele longitudinala, respectiv transversala, a înfasurarii statorice;
o Ψm este fluxul magnetic dat de magnetii permanenti din rotor.

3.2.3.4. Modelarea matematica a convertorului electronic de putere din structura SISE

Controlul SISE si legatura lui cu exteriorul se face printr-un convertor electronic de putere (de tip invertor de
tensiune) cu comanda PWM. Din comanda convertorului electronic se impune sensul de circulatie al energiei
electrice în functie de regimul de functionare al SISE. Pentru simulari, s-a utilizat un model continuu
echivalent al convertorului. Acesta este reprezentat de doua ecuatii:

(3.14)

unde U este tensiunea din circuitul intermediar de c.c., iar vwd si vwq sunt tensiunile de referinta, cuprinse in
intervalul [-1, 1]. Ecuatia (3.14) este adevarata numai pentru o frecventa infinita a undei purtatoare, dar se
poate considera adevarata daca frecventa purtatoarei este mult mai mare decât cea a referintei.

Curentul din circuitul intermediar se poate calcula plecând de la egalitatea puterilor:

(3.15)

3.2.4. Pierderile si randamentul SISE

3.2.4.1. Pierderile în convertorul electronic de putere

Aceste pierderi se împart în doua categorii: pierderi în comutatie si pierderi în conductie. Pierderile in
comutatie depind de energia disipata in timpul schimbarii starilor tranzistoarelor IGBT si sunt proportionale
cu frecventa undei purtatoare utilizata in comanda convertorului. Pentru un brat al convertorului, pierderile in
comutatie sunt exprimate prin expresia urmatoare:

, (3.16)

unde: – Won(I) si Woff(I) – caracteristicile de energie disipata la amorsarea si la blocarea tranzistoarelor;

– kWon et kWoff – raporturile intre tensiunea continua din circuitul intermediar de c.c. si tensiunile
continue de încercare, utilizate de constructor pentru determinarea energiei disipate.
Pierderile în conductie se calculeaza prin urmatoarea relatie:

, (3.17)

unde Ik este curentul prin bratul invertorului, Vce si VD sunt caderile de tensiune pe IGBT si diode, r este
adâncimea de modulatie, iar cosφ este factorul de putere.

Pierderile totale în convertor rezulta prin însumarea celor doua tipuri de pierderi.

3.2.4.2. Pierderile în ansamblul masina electrica + volant de inertie:

Pierderile Joule din stator: ; (3.18)

Pierderile Joule din rotor (pt MAS): ; (3.19)

Pierderile în fier (pt MAS): ; (3.20)

Pierderile prin frecare: . (3.21)

3.2.5. Controlul si supervizarea SISE

3.2.5.1. Strategia de control a SISE

Figura 3.3 prezinta modul de asociere al unui SISE cu un generator eolian. Controlul puterii debitate de
generator se poate face prin doua metode:

o Actionând asupra sistemului mecanic al turbinei, adica utilizând turbine eoliene pitch- sau stall-
controlled .

o Actionând asupra sistemului electric, adica asociindu-i un sistem de stocare a energiei, care sa
permita controlul puterii debitate în retea.
Figura 3.4 ofera o explicatie grafica a principiului de control al SISE. SISE trebuie sa îndeplineasca doua
functii: (i) controlul tensiunii din circuitul de curent continuu si (ii) controlul puterii debitata în retea.

Pentru controlul tensiunii se poate apela la un regulator PI, care determina valoarea puterii ΔPnecesara
pentru a mentine tensiunea la valoarea de referinta. Daca Preg este puterea ceruta de la ansamblul generator
eolian – SISE si Pwg este puterea generata de generator, valoarea de referinta pentru puterea schimbata între
SISE si circuitul de curent continuu este data de relatia:

. (3.22)

Plecând de la relatia (22), se obtine cuplul de referinta pentru masina electrica din structura SISE:

. (3.23)

3.2.6. Solutii pentru stand experimental

Pentru studiul experimental al unui SISE asociat cu un generator eolian cu viteza variabila, la Ecole
des Hautes Etudes d’Ingenieur (HEI) din Lille, Franta, s-a realizat un stand experimental a carui configuratie
este prezentata în figura 3.5.

Standul are patru parti principale, dupa cum urmeaza:

o ETE – Emulatorul de Turbina Eoliana. Partile principale ale acestui bloc sunt o masina de curent
continuu cu puterea de 3 kW la 3000 rpm, un convertor electronic de putere produs de Semikron si o
placa dSPACE DS 1104 (contine un microprocesor Motorola PowerPC 603e si un DSP TI
TMS320F240) integrata într-un calculator PC. Pe baza unor masuratori de vânt efectuate în nordul
Frantei, unde este instalata o ferma de eoliene, pe placa dSPACE s-a implementat un lege de control
care permite ca masina de curent continuu sa emuleze o turbina eoliana cu viteza variabila.
o GE – Generatorul Eolian, format dintr-o masina sincrona cu magneti permanenti si un convertor
electronic de putere comandat de o placa dSPACE DS 1103 (contine un microprocesor Motorola
PowerPC 603e si un DSP TI TMS320F240) integranta într-un calculator PC. Masina electrica are
puterea de 2,83 kW la 3000 rpm.
o CR – Conexiunea la Retea este realizata prin intermediul unui convertor electronic de putere,
comandat de placa dSPACE DS 1103 (care controleaza si generatorul eolian), si a unui filtru LC. Placa
dSPACE DS 1103 prezinta mult mai multe facilitati de control în comparatie cu placa DS 1104, ceea
ce face posibil sa controleze doua convertoare electronice de putere.
 o SISE, compus dintr-un volant cu inertia de 0,2 kg·m 2, o masina asincrona cu rotor în colivie si puterea
de 3 kW la 1500 rpm, un convertor electronic de putere si o placa dSPACE DS 1104 integrata într-un
calculator PC.

Standul a fost realizat cu sprijinul financiar al mai multor institutii din Franta (HEI, CNRT, Région Nord Pas
de Calais, Forclum Ingénierie) si al Comunitatii Europene si a costat aproximativ 125 000 €. Constructia
standului a început in primavara anului 2001, iar ultima achizitie de echipamente s-a facut în toamna anului
2004. Aceasta consta în cumpararea a trei sarcini RLC programabile, care sa permita testarea capacitatii
ansamblului generator eolian + SISE de a alimenta o sarcina izolata. Acest lucru presupune ca ansamblul
trebuie sa fie capabil sa controleze tensiunea si frecventa de la bornele sarcinii izolate, mentinându-le la
valorile nominale.

3.2.7. Implementarea strategiilor de control al SISE pe standul experimental

3.2.7.1. Control vectorial al MAS si control de viteza pentru SISE

Este cunoscut faptul ca puterea reprezinta derivata energiei în raport cu timpul. Rezulta astfel ca, integrând
puterea de referinta si adunând rezultatul la energia existenta deja în SISE, vom obtine energia de referinta
pentru acesta. În ec. (1) s-a aratat deja ca energia este o functie de viteza de rotatie a SISE. Prin urmare,
pornind de la puterea de referinta, se poate calcula viteza de referinta, Ωref , a acestuia, asa cum se vede din
ecuatiile urmatoare :

, (3.25)

. (3.26)

unde este energia initiala a SISE.

Viteza de referinta calculata prin (3.26) este marimea principala de comanda pentru masina electrica din
componenta SISE.

3.2.7.2. Control vectorial al MAS si control de cuplu pentru SISE

Cuplul de referinta se calculeaza prin relatia (3.23). În functie de cuplul de referinta se calculeaza
curentul isq de referinta pentru MAS:

. (3.27)

Astfel, s-a eliminat regulatorul PI de viteza din schema initiala. În plus, relatia (3.23) este mult mai simplu de
calculat decât relatiile (3.25) si (3.26). Urmatorul pas a constat în eliminarea regulatorului de flux. În acest
scop, curentul isd ref se calculeaza direct din valoarea fluxului de referinta:

. (3.28)

Schema de control rezultata în urma modificarilor mentionate este redata în figura de mai 3.7.

Aceasta schema a fost implementata pe standul experimental, iar rezultatele experimentale au dovedit ca
problemele amintite în paragraful anterior au fost eliminate. Prin micsorarea timpului de calcul în timp real,
perioada de esantionare putut fi scazuta la 250 μs.

Rezultatele experimentale prezentate în capitolul 3.2.5 au fost obtinute cu aceasta schema de control.

3.2.7.3. Control direct de cuplu (DTC) pentru MAS

Aceasta idee a venit în urma schimbarilor mentionate în paragraful anterior. Prin urmare, s-a pus întrebarea
„Daca se foloseste o referinta de cuplu pentru MAS, de ce sa nu se încerce înlocuirea FOC cu DTC?”
Motivatia a venit din faptul ca DTC este mult mai simplu de implementat practic, este o comanda mai robusta
(putin dependenta de modificarea parametrilor masinii) si nu necesita o putere mare de calcul.

Prin urmare, s-a studiat prin simulare posibilitatea înlocuirii FOC cu DTC, iar rezultatul a fost pozitiv.
Prezentarea detaliata a acestei analize este facuta în [30]. Schema utilizata în simulari este redata in figura 3.7.

La data redactarii acestui raport, schema de DTC este în curs de implementare pe standul experimental.
Rezultatele preliminare au aratat ca perioada de esantionare poate fi scazuta pâna la 125 μs, ceea ce este deja o
îmbunatatire considerabila fata de FOC.

3.2.7.4. Functionarea MAS în regim de flux slabit

Dupa cum se poate observa din toate cele trei scheme de control prezentate în acest capitol, referinta de flux
pentru masina asincrona este determinata în functie de viteza acesteia.

Datorita faptului ca MAS are viteza de baza de 1500 rpm, iar volantul de inertie poate suporta o viteza
maxima de 3000 rpm, este obligatoriu ca MAS sa functioneze în regim de flux slabit pentru a putea exploata
volantul la capacitatea maxima. În plus, este de dorit ca MAS sa functioneze în regim de flux slabit deoarece
în felul acesta este capabila sa functioneze la putere nominala pe toata plaja de variatie a vitezei volantului de
inertie.

3.2.8. Concluzii si perspective

Dupa stabilirea modelelor matematice pentru SISE cu masina asincrona cu rotor în colivie (MAS) si
SISE cu masina sincrona cu magneti permanenti, se poate simula functionarea SISE în regim dinamic,
folosind mediul de simulare MATLAB/Simulink.
 3.3. Realizari actuale în controlul puterii

Controlul puterii furnizate de catre centralele eoliene, are un rol esential în asigurarea utilizarii industriale ale
centralelor eoliene. Acest fapt a facut ca o serie de producatori de echipamente de automatizare si control sa-si
îndrepte atentie spre realizarea unor echipamente moderne, care sa asigure toate componentele controlului
prezentate anterior. Vom prezenta în continuare câteva realizari ale unor firme de prestigiu.
3.3.1. Controlerul Universal realizat de Nortern Power Systems „Universal Wind Diesel Controler”

Nortern Power Systems si-a dezvoltat acest controler pentru aplicatii independente constituite din
generatoare eoliene grupate cu generatoare Diesel menite sa asigure furnizarea energiei unui consumator
individual (comunitate, localitate, ferma, etc.). Aceasta unitate de control asigura controlul atât a generatorului
diesel cât si a celui eolian, astfel încât energia electrica furnizata sa prezinte aceleasi caracteristici indiferent
de conditiile de mediu. Constructia modulara îi permite sa fie adaptat la o multitudine de aplicatii fara
modificari costisitoare. Sistemul combina robustetea unui microcontroler cu un soft performant dezvoltat de
Nortern Power Systems. Caracteristicile controlerului sunt:

· Preia tehnologia clasica de la industria de control a generatoarelor . Modulele hardware sunt

interschimbabile si usor utilizabile;

· Permite integrarea usoara a unei varietati de elemente si sisteme precum condensatoare sincrone,
convertoare rotative, componente de stocare a energiei si controlul critic sau necritic al sarcinii. Costurile
suplimentare de proiectare sunt eliminate.

· În caz de defect este asigurat controlul automat al generatorului ceea ce face ca în cazul caderii
sistemelor de control sa nu apara si o cadere de putere.

· Arhitectura flexibila a sistemului capabil sa se adapteze la generatoarele diesel existente si la pachetele

de control ale turbinelor eoliene.

3.3.1.1. Moduri de operare

Sistemul de control poate opera în patru regimuri:

· în lipsa vântului sistemul va lucra în regimul „numai diesel” asigurând o eficienta maxima a consumului
de combustibil functie de sarcina.

· În cazul vânturilor slabe, controlul reduce iesirea generatorului pâna la echilibrarea sarcinii;

· Când viteza vântului creste suficient astfel încât turbina eoliana poate asigura singura consumul,
generatorul diesel este trecut pe minim, iar excesul de energie obtinut pe cale eoliana este directionat spre
acumulatori termici. Existenta unor baterii de acumulatori permite deconectarea generatorului diesel în
acest regim.

· Când viteza vântului este mare, suficienta cât sa asigure si o margine de siguranta, generatorul diesel va
fi utilizat pentru a absorbi excesul de putere furnizat de turbina.
 Controlerul asigura trecerea fara socuri între diferite regimuri de operare în conditiile folosirii
acumulatorilor termici, a condensatoarelor sincrone si a convertoarelor rotative asigurând o putere stabila.

3.3.1.2. Componenta

Controlerul universal este constituit din module digitale special destinate controlului puterii. Acestea
sunt:

· Controlerul universal diesel eolian (WDC); acesta asigura comutarea între diferitele unitati de control
ale puterii (turbina eoliana, generatorul diesel, sistemele de stocare, condensatoarele sincrone,
convertoarele rotative si acumulatoarele de sarcina. Controlerul este capabil sa achizitioneze si sa utilizeze
informatii referitoare la încarcarea generatorului diesel, puterea de iesire a turbinei eoliene si starea
controlerului încarcarii secundare. Pe baza acestor informatii controlerul ia decizii de schimbare a starii
componentelor sistemelor de putere principale, în cadrul sistemul total. Controlerul generatorului
eolian, Controlerul energiei stocate si Controlerul încarcarii secundare sunt module soft-ware care sunt
incluse pe acelasi modul hardware.

· Controlerul energiei eoliene; în mod normal, controlul generatorului turbinei eoliene este asigurat de
producatorul acesteia. WDC transmite semnalul ”permisie de operare” spre controlerul turbinei eoliene
permitând pornirea acestuia si se interfateaza cu controlul turbinei pentru a monitoriza modul de operare a
acesteia.

· Controlerul încarcarii secundare (SLC) este destinat sa actioneze în cazul vânturilor foarte puternice si
are rolul de a comanda descarcatoarele de sarcina în scopul obtinerii puterii electrice maxime.

· Controlerul energiei stocate (ESC) este un modul software care controleaza toate sistemele de stocare a
energiei. El va actiona numai pe perioada regimului de lucru „numai cu turbina eoliana”.

· Modulul generatorului este atasat fiecarui generator diesel si contine un regulator de tensiune ca parte a
echipamentului standard. În cazul functionarii în paralel a mai multor generatoare va asigura si
sincronizarea si transferul de sarcina reactiva între generatoare.

· Controlerul generatoarelor sincrone (SCC) are rolul de a cupla motoarele auxiliare de antrenare a unor
generatoare sincrone la un regulator de tensiune. În aplicatii cu baterii de stocare condensatoarele
sincrone vor fi înlocuite cu convertoare rotative. Acestea vor prelua rolul generatoarelor sincrone si vor
asigura în plus încarcarea bateriilor.

· Modulul de procesare si comunicare (CPM) este bazat pe o platforma PC industriala si va colecta date
de la diferite platforme de control. Daca este posibil se va configura acest subsistem cu un monitor ce
realiza interfatarea cu un operator local. CPM lucreaza ca un dispozitiv colector si acumulator de date prin
care datele de operare pot fi retransmise prin legatura la distanta. Utilizând o platforma PC comunicatiile
la distanta devin transparente, CPM permitând unui coordonator sa se conecteze în timp real la sistemul de
control.

· Pentru a permite un controlul unor componente suplimentare precum al cerintelor de mediu, sistemelor
termice sau a unor sarcini locale (încalzitoare electrice, desalinizatoare, etc.) arhitectura sistemului permite
adaugarea unor module de comunicatie de tip Modbus sau Echelon.

3.4. Posibilitati de modelare si simulare a controlului

 Utilizarea unor solutii de control perfectionate ofera facilitati sporite de crestere si optimizare a
operarii turbinelor eoliene. Acestea au un potential ridicat pentru proiectarea viitoare a turbinelor în a aborda
diferite conditii de operare a turbinei si de a permite proiectarea în vederea obtinerii unui optim între cost si
performante. Vom prezenta în continuare câteva realizari referitoare la proiectarea si simularea sistemelor de
control a turbinelor eoliene.

3.4.1. Unelte de proiectare pentru algoritmi de reglare a turbinelor eoliene

Obiectivele programului de cercetare „Proceduri de proiectare a algoritmilor de control pentru turbine

eoliene” realizat de ECN Wind Energy (Olanda) sunt:

· sa faca accesibile pentru producatorii de turbine eoliene, procedurile de proiectare si de

evaluare a solutiilor de control;

· stimularea utilizarii algoritmilor corespunzatori în turbinele moderne

3.4.1.1. Proceduri de proiectare a controlului

Procedurile de control au o structura modulara si opereaza în mediul de programare MATLAB. Pentru

utilizarea procedurilor sunt necesare toolbox-urile de procesare a semnalelor si de control (Signal Processing
si Control) specifice mediului MATLAB precum si componenta grafica a SIMULINK-ului specifica
simularilor în domeniul timpului.

MATLAB-ul permite declaratii puternice si posibilitati rapide de programare, datorita interpretorului

prietenos. Eventualele deficiente ale acestuia sunt compensate în proiectarea controlului prin utilizarea
„functiilor” (spatiul local de lucru) care sunt conectate cu structurile globale. Utilizarea limbajului MATLAB
de înalt nivel permite proiectantului sa modifice usor codul si sa adauge noi module acestuia.

Procedurile de proiectare a controlului au urmatoarele caracteristici:

§ furnizeaza o procedura de proiectare;

§ permite depistarea si corectarea erorilor;

§ permite realizarea modulelor de evaluare.

3.4.1.2. Procedura de proiectare

În practica, primii algoritmi de control sunt adesea utilizati pentru a realiza un set de calcule pornind
de la date initiale si, în functie de rezultate, se vor face modificari atât în proiectarea turbinei cât si a
algoritmului de control.

O procedura de proiectare va trebui sa fie capabila sa permita proiectarea si evaluarea algoritmului de

control initial înainte ca datele de proiectare a turbinei sa fie definitive si ireversibile. Pe baza specificatiilor
de proiectare a turbinei cu referire la planurile de dinamica a acesteia, se va proiecta un controler initial iar
evaluarile realizate pe baza lui vor evidentia limitarile cele mai nefavorabile din punct de vedere al controlului
performantelor.
 Este bine ca în aceasta faza a proiectarii sa se separe proiectarea algoritmului de control de procedura
de evaluare a performantelor, procedura ce va tine cont de conditiile si solicitarile aero-elastice la care este
supusa turbina.

Procedura de proiectare va tine cont de aceste cerinte si va consta din trei activitati de proiectare
realizate secvential:

§ Proiectarea controlului

§ Evaluarea

§ Implementarea

Procedura de control. Intrarile în prima activitate de proiectare sunt constituite de datele de

proiectare si de obiectivele dorite ale controlului. Datele initiale de proiectare depind de conceptia turbinei
dar contin în general:

- date aerodinamice:

o puterea rotorului – si coeficientii de tractiune sau

o coeficientii de portanta si de rezistenta ai profilelor palelor

- parametrii structurali:

o fundatie, turn, mecanism de actionare, rotor, pale

o rezonanta, rezistenta, dimensiuni, greutate;

- cerinte si limitari:

o senzori si adaptoare;

o valori nominale si extreme ale sistemelor turbinei;

o surse actionare (vânturi)

Se definesc doua categorii principale de date: datele turbinei si datele de proiectare a controlului.
Fiecare categorie contine o colectie de fisiere de intrare corespunzatoare tipurilor de date.

Proiectantul va introduce datele obligatorii într-o înregistrare de date care va contine numele
parametrului, valoarea acestuia si date suplimentare (unitati de masura, descriere, etc.). Datele pot fi grupate
de asemenea în notatii tip „parinte-copil”: sunt permise nume „copil” identice atât timp cât sunt asociate unor
nume „parinti” diferite.

Modulele de proiectare (care sunt fisiere MATLAB) proceseaza înregistrarile datelor de intrare si
realizeaza o structura de date numita „Structura globala de proiectare” structura ceruta de activitatea de
evaluare.
 Pornind de la datele de intrare modulele de proiectare vor calcula de asemenea date aditionale. Datele
redundante sau necorespunzatoare vor fi eliminate. Cele mai multe definitii ale datelor derivate vor fi generate
de:

· sinteza si analiza controlului, ca dimensionarea parametrilor pentru structurile de

control dorite sau sensibilitatea modelelor liniare;

· dimensionarea modelelor simulate precum parametrii modelelor neliniare sau date

legate de curentul de aer.

În timpul activitatii de proiectare, vor fi generate mesaje si diagrame în scopul realizarii unor evaluari
intermediare.

Prin intermediul modului de control liniar sunt verificate capabilitatile adaptoarelor si senzorilor si este
verificata controlul stabilitatii si al robustetii.

Daca rezultatele nu sunt cele asteptate sau nu sunt corespunzatoare, trebuie modificata proiectarea
controlului (refacuta acordarea parametrilor) sau obiectivele controlului trebuie adaptate.

Daca rezultatele sunt satisfacatoare, definitia datelor de control si datele de simulare a turbinei vor fi
stocate în Structura globala de proiectare ca punct de pornire pentru urmatoarele activitati.

Evaluarea. Pentru a evalua performantele de reglaj în domeniul timpului, structura de

control si modelul turbinei eoliene proiectate si dimensionate anterior vor fi implementate în nucleul de
simulare. Atât structura de control cât si modelul turbinei eoliene sunt implementate ca module de simulare.
Aceasta permite proiectantului sa utilizeze atât simularea grafica în domeniul timpului (SIMULINK-ul) cât si
construirea unei scheme de integrare numerica (Runge Kutta 4).

Utilizarea SIMULINK-ului va fi avantajoasa în cazul demonstratiilor în timp ce rezolvarea numerica

este mai avantajoasa în cazul implementarilor numerice.

Rata de esantionare cu care fiecare modul va fi calculat poate fi diferita fiind specifica fiecarei
activitati de proiectare. Evident, dinamica turbinei va fi calculata considerabil mai rapid pentru a aproxima
„comportarea continua în timp”.

Modulele de proiectare vor oferi facilitati în definirea parametrilor si a semnalelor de cuplaj, ca cerinte
pentru modulele de control a structurii si modelul turbinei.

Definitiile parametrilor sunt compactate si transferate de la Structura Globala de Control (DGS)

spre Structura Globala de Evaluare (EGS). Cu ajutorul EGS vor fi definiti de asemenea parametri relativi
aditionali. Datele EGS pot fi atât „modificate în timpul rularii” sau pot fi fixe.

Semnalele sunt obligatoriu definite de proiectant ca „înregistrari de semnale de intrare” (similar cu

înregistrarile datelor de intrare în activitatile anterioare). Porturile de intrare si de iesire a modulelor sunt puse
împreuna în scopul realizarii „modelului de simulare în domeniul timpului”.

Înaintea ca simularea în domeniul timpului sa poata fi realizata trebuie definit modul de achizitie a
semnalelor monitorizate. Seriile de timp corespunzatoare acestor semnale vor fi stocate pe durata simularii în
structuri corespunzatoare separat, pentru fiecare modul. Dupa simulare procedurile permit evaluarea de catre
proiectant a reglarii prin generarea unor reprezentari grafice ale seriilor de timp calculate.
 Daca functionarea în domeniul timpului nu atinge asteptarile sau cerintele exista doua posibilitati de
corectie:

- acordarea parametrilor în timpul activitatii curente de evaluare;

- reproiectarea controlerului în mod iterativ pornind de la faza anterioara de proiectare a

controlului.

Daca rezultatele în domeniul timpului sunt corespunzatoare, definitia datelor de control stocate în EGS sunt
utilizate ca punct de plecare pentru urmatoarele activitati.

Implementarea. Daca rezultatele activitatii de proiectare si evaluare sunt corespunzatoare algoritmul

de reglare va fi conectat la codul aero-elastic pentru o analiza mai detaliata pentru o analiza mai detaliata a
oboselii si a supraîncarcarii turbinei.

Modulele de proiectare vor facilita conversia. Proiectantul trebuie sa faca numai modificari minore
înainte ca compliler-ul de C al MATLAB-ului sa genereze automat DLL-ul corespunzator din modulul
structurii de control în corelatie cu definitia datelor de control:

· pregateste o apelare a functiilor principale din modulul de control a structurii

· asigura o poarta spre codul aero elastic.

Pentru a controla daca procesul de conversie a fost trecut cu succes este oferita posibilitatea de a rula
DLL-ul în paralel cu simularea utilizata pe timpul activitatii de evaluare. Evident nu sunt posibile diferente
mai mari decât precizia numerica impusa.

Dupa conectarea algoritmului de control (DLL) la codul aeroelastic, performantele de reglare rezultate
si încarcarea turbinei vor fi evaluate mai în detaliu cu respectarea activitatii de evaluare, prezentata anterior.

DLL-ul va scoate parametrii de rulare în domeniul timpului dintr-un fisier ASCII. Aceasta ofera
posibilitatea de a schimba algoritmul pe durata „calculului local” pentru o extindere limitata si sigura.

Daca performantele dorite nu sunt atinse ramân posibile aceleasi actiuni ca si în cazul etapei de
evaluare. Daca apar deviatii importante în comportarea dinamica, proiectantul trebuie sa ia în considerare
calitatea proiectarii si a simularii si sa reproiecteze controlerul.

Daca rezultatele sunt satisfacatoare, algoritmul de reglare parametrizat va fi convertit într-un cod
dedicat implementarii controlerelor de timp real. Prin urmare este adoptat un cod industrial general acceptat
ca „Text Structurat”, precum cel specificat în IECI 131-3 [8], pentru transferul spre „sistemul ingineresc
integrat” al turbinei considerate.

„Textul structurat” sau conversia sa dedicata este spre un algoritm de timp real va fi verificata.
Uneltele de proiectare vor face posibil acest fapt prin generarea seriilor de timp de intrare si iesire.
Comparatia între seriile de timp reale si seriile de iesire generate de algoritm pentru aceleasi serii de intrare,
vor garanta o conversie corecta. Evident, diferentele mai mari decât precizia numerica impusa nu sunt
acceptate.

O ultima dar esentiala procedura de proiectare va fi data de comparatia între performantele timp real
masurate si performantele asteptate (obtinute la simulare).
3.4.1.4. Service-ul proiectarii

În timpul procedurii de proiectare considerata în paragraful precedent, va fi convenabil pentru

proiectant sa aiba disponibile unelte de service al proiectarii.

Uneltele de control furnizeaza urmatoarele servicii:

· validarea datelor si semnalelor de intrare de utilizator:

- controlul corectitudinii sintaxei;

- prevenirea dublei definiri a datelor;

· monitorizarea continua pe ecran a fisierelor pe timpul proiectarii:

- verificarea intermediara a diagramelor;

- afisarea de mesaje: prelucrare, atentie, abandonare, eroare;

- controlul figurilor si al listelor de date pentru întocmirea rapoartelor;

· corespondenta dintre datele si semnalele cerute de structura de reglare si datele, semnalele definite de
utilizator:

- controlul itemilor lipsa sau inutili;

- controlul dimensiunilor;

· macrouri puternice pentru:

- restabilirea datelor de proiectare si evaluare;

- postprocesarea datelor evaluate;

- listarea datelor proiectate si evaluate

- versiunea proiectarii de reglare.

3.4.1.5. Modulele de proiectare si evaluare

O serie de module sunt deja realizate iar o alta serie de module urmeaza a se realiza.

Module realizate. Uneltele de proiectare cuprind module generice (fisiere în cod MATLAB) pentru
proiectarea unui algoritm de reglare de tip PD a turatiei rotorului, pentru o viteza variabila a turbinei prin
intermediul actionarii colective si a reglajului cuplului generatorului. Sunt disponibile module aditionale
pentru îmbunatatirea atenuarii vibratiilor mecanismului de actionare si a turnului. O schema de nivel înalt este
data în figura 3.9.
 Atât referinta de înclinare cât si cea de cuplu pot fi constituite din mai multe componente. Aceste
componente sunt presupuse ca fiind independente si controlabile din cauza domeniilor diferite ale frecventei
de operare (banda de trecere).

Pentru proiectare (sinteza si analiza) în aceasta structura de control sunt incluse urmatoarele module
[1]:

- model liniar al turbinei pentru sinteza controlului;

- filtrarea vitezei rotorului;

- algoritm PD pentru controlul vitezei rotorului;

- servocontrol al înclinarii palelor;

- planificarea bidimensionala a câstigului;

- viteza frontala estimata a vântului;

- compensarea dinamica;

- reglarea cuplului electric[11];

- evaluarea buclei de reglare a stabilitatii;

- caracteristici de control neliniar:

- zona moarta;

- limitarea înclinarii;
 - adaptarea referintei de viteza a rotorului;

- limitarea fortata a vitezei rotorului;

- setarea modului de control.

La acestea se adauga module specifice pentru reducerea încarcarii, module care nu sunt incorporate
dar sunt disponibile:

- atenuarea mecanismului de actionare [2];

- atenuarea turnului [1][7];

- combinarea vitezelor de rezonanta[9].

Pentru a evalua aceasta structura de control, sunt încorporate urmatoarele functii de turbina (figura
3.9):

· aerodinamica quasistationara a rotorului;

· dinamica fluidului de intrare [3];

· torsiunea arborelui;

· translatia liniara de ordin 2 a partii superioare a turnului;

· actionare neliniara a înclinarii;

· generator cu viteza variabila cu cuplu electric;

 · masurarea întârzierilor;

· viteza efectiva a rotorului;

· fortele echivalente ce actioneaza asupra vârfului turnului.

Uneltele de proiectarea mentionate au fost aplicate pentru dezvoltarea mai multor algoritmi industriali
de control. Rezultatele proiectarii au fost validate cu succes, atât în practica la implementarea unor turbine
moderne cât si prin simulare cu codul aero-elastic PHATAS.

3.4.2. Proiectarea simularilor pentru realizarea turbinelor eoliene inteligente

Aceasta abordare a fost realizata de ventrul de cercetari VTT din Finlanda.

Abordarea acestui centru a avut în vedere:

· conceptul de control ierarhic al fermelor eoliene;

· monitorizarea inclusa a încarcarii;

· modelarea mediului.

În abordarea cercetarii s-a pornit de la istoricul si previziunile de dezvoltare a energiei electrice

produse în centrale eoliene prezentat în figura 3.10.

Se prelimineaza astfel pentru 2010 o crestere a puterii unitare spre 5-10MW, o crestere a dimensiunii
palelor pâna la 80 m si o crestere a înaltimii turnului pâna la 120m, toate acestea determinând cresterea
importantei controlului turbinei atât în ceea ce priveste eficienta cât si siguranta în functionare. La aceste
cerinte se adauga necesitatea unei mentenante ridicate (amplasarea centralelor în locuri putin accesibile
impunând cresterea intervalelor de întretinerea de la mai putin de ½ an la mai mult de 1 an) precum si aceea
de scadere a costurilor (reducerea greutatii palelor, a turnului, noi strategii de control, etc.).
 În ceea ce priveste cerintele impuse asupra controlului acestea se pot grupa functie de nivelul la care
acesta se aplica astfel:

- la nivelul fermelor de vânt – controlul distribuirii puterii între turbine;

- la nivelul turbinei: controlul puterii si al vitezei în scopul

producerii unei puteri constante în prezenta perturbatiilor

- conducerea optimala a puterii si vitezei

- la nivelul componentelor:

- monitorizarea conditiilor de functionare si a solicitarilor la care sunt supuse

- control individual al înclinarii palei

- controlul proprietatilor aerodinamice ale palei în sectiunea acesteia

Controlul ierarhic în cadrul fermelor de vânt va respecta principiile prezentate în figura 3.11.
Pentru controlul individual al turbinei ce realizeaza activitatile prezentate în figura 3.12

Pentru monitorizarea încarcarii si a conditiilor de lucru se va realiza actiunile prevazute în schema din figura
3.13
 Pentru modelarea întregului ansamblu se utilizeaza cele trei componente de modelare (MATLAB
pentru controlul turbinei, Adams pentru aerodinamica turbinei si PSCAD pentru componenta electrica)
interconectarea acestora realizându-se ca în figura 3.14

Modelarea propusa asigura o modelare ierarhizata pentru care se utilizeaza trei medii de modelare diferite.
Pentru modelarea controlului turbinei se utilizeaza Simulink-ul

din

MATLAb pentru modelarea aerodinamica turbinei se utilizeaza programul ADAMS iar pentru modelarea
controlului electrice se utilizeaza PSCAD. Combinatia celor trei medii asigura obtinerea unor rezultate
apropriate de functionarea reala, ceea ce le face apte de utilizare în reglarile reale.

3.4.3. Reglarea adaptiva a parametrilor turbinei

La Laboratorul National de Energie Regenerabila din Colorado au fost proiectati si implementati

algoritmi de reglare adaptiva a geometriei turbinei eoliene.

S-au utilizat algoritmi de reglare complecsi pentru modificarea geometriei elicei, algoritmi ce au fost
testati pe o turbina eoliana de 600kW dotata cu o elice cu doua pale cu diametrul de 43m. Implementarea
numerica a algoritmilor de reglare pe un PC ofera flexibilitate si posibilitatea de utilizare si modificare a
numerosi si variati algoritmi de control. Servomecanismul electric de actionare a unghiului palei poate lucra
cu acceleratii unghiulare mari pentru a obtine unghiurile dorite ale palelor, pale ce pot si comandate individual
sau colectiv. Controlul precis al cuplului generatorului permite operarea la viteze variabile ale vântului.
Dotarea cu un sistem de masurare complex, permite compararea rezultatelor aplicarii diferitilor algoritmi de
reglare.

Când turbina opereaza la viteze unghiulare variabile, algoritmul standard impune ca cuplul
generatorului sa evolueze conform relatiei:

(3.29)

S-au utilizat notatiile:

 - R – raza elicei în m;

- l raportul maxim al vitezei vârfului palei la coeficient de putere maxim.

Restul notatiilor sunt cele prezentate la începutul capitolului.

Valoarea lui k este adesea obtinuta pe baza simularilor [13]. Ea poate fi obtinuta si experimental în
cadrul unui proces îndelungat daca turbina poate fi operata la viteze unghiulare constante pentru domenii de
variatie largi ale vitezei vântului. În mod ideal, comandând viteza rotorului conform relatiei anterioare se vor
obtine coeficienti maximi de putere pentru orice viteza a vântului.

Validarea experimentala a acestui algoritm a demonstrat ca aceasta situatie ideala nu este atinsa în
functionarea reala. Variatiile de viteza ale vântului fac ca turbina sa lucreze la rapoarte de viteza diferite de
cele ideale deoarece inertia mare a rotorului fac ca turbina sa urmareasca lent variatiile de viteza ale vântului.
În mare parte din timp turbina asteapta sa regaseasca raportul de viteze optim în loc sa opereze la punctul de
functionare optim. Deoarece puterea disponibila a vântului este proportional cu cubul vitezei, devine mai
important ca turbina sa poata capta rafalele de vânt decât vântul calm. Simularile arata ca reducerea valorii lui
k cu 5%-20% cresc puterea captata [14] pentru un domeniu larg de momente de inertie a rotorului turbinei.

Traiectoria de modificare a cuplului a fost modificata astfel încât sa eficientizeze accelerarea si

decelerarea rotorului ca raspuns la fluctuatiile de viteza ale vântului. Controlul traiectoriei optime a
rotoruluiaplicat cuplului generatorului pentru a asista acceleratia si decelaratia rotorulu, face ca turbina sa
lucreze mai aprope de raporul optim de viteza [15]. Controlul standard al cuplului rotorului este modificat
conform relatiei urmatoare :

(3.30)

unde QA poate fi determinat cu ecuataa 1. Selectia factorului de amplificare G a Controlului traiectoriei

optime a rotorului trebuie sa echilibreze raportul de acceleratie si deceleratie.

O cale de a elimina necesitatea cunoasterii performantelor anterioare a palei si de adaptare la

modificarile în geometria palei determinate de reoziune este utilizarea « Controlului Adaptiv cu Model de
Referinta ». Un algoritm simplu si intuitiv de adaptare a câstigului asigura o crestere a gradului de captare a
energiei vântului în comparatie cu algoritmii clasici [16]. Algoritmul este similar controlerului standard:

(3.31)
Câstigul adaptiv M include include toti termenii lui k cu exceptia densitatii aerului, care este variabila în timp
si incontrolabila. Controlul adaptiv începe prin schimbarea lui M cu valori DM. Dupa terminarea perioadei de
adaptare, care poate dura de la minute la ore, controlerul evalueaza performantele turbinei. Coeficientul mediu
de putere pe perioada de adaptare este comparat cu media coeficientilor de putere pe perioada adaptarii
anterioare. Daca marimea acestuia a crescut, urmatorul DM va avea acelasi semn. În figura 3.15 este
prezentata cresterea captarii energiei pentru controlerul adaptiv în comparatie cu controlerul standard.
Controlerul adaptiv produce mai multa putere la aceeasi viteza a vântului care se traduce printr-o crestere cu
5,5% a energiei produse într-un an. Desi acest algoritm de control nu impune criterii de performanta precum
CPMAX sau l, este necesara masurarea vitezei vântului.

3.4.3.1. Proiectarea controlului în spatiul starilor

Cu cât turbinele eoliene devin mai mari si mai flexibile, un control avansat devine esential pentru a
asigura functionarea stabila la vânturi variabile si în rafale. Reglarea unghiului palei este utilizata pentru a
elimina excesul de cuplu reglând viteza rotorului pentru a produce puterea nominala. Pe lânga reglarea vitezei
rotorului, micsorarea solicitarilor si atenuarea vibratiilor devin obiective importante. În mod curent sunt
utilizati algoritmi PID în bucle cu o singura intrare si o singura iesire. Proiectarea controlului în spatiul starilor
are avantajul sa includa intrari multiple pentru atingerea unor obiective multiple si de a asigura întelegerea
unor interactiuni dinamice influentate de feedback [17].

Neliniaritatile pronuntate ale dinamicii turbinei trebuie liniarizate în jurul punctului nominal de
functionare pentru a putea opera în spatiul starilor. Procedurile realizate permit obtinerea unui model liniar al
turbinei cu mai mult de 18 grade de libertate [17].

3.5. Sisteme electronice de reglare a parametrilor energiei furnizate

3.5.1. Energia eoliana.

Considerand vantul ca o sursa de energie pentru reteaua de alimentare, apar doua probleme
importante:

· faptul ca nu se poate prevedea puterea vantului, deci viteza medie a acestuia;

· probleme legate de inconstanta vantului, aceasta insemnand schimbari rapide ale vitezei
acestuia.

Debitul de aer stabileste viteza medie a vantului. Exista zone cu presiune locala scazuta a vantului dar
si zone cu presiune ridicata. Datorita miscarilor acestea de zone cu presiune ridicata ori scazuta, nu se poate
face o predictie pe termen lung a puterii vantului (practic a energiei eoliene produse).

Asadar, cat timp energia stocata nu este eficienta si competitiva, energia eoliana nu va fi decat un
supliment pentru energia conventionala, bazata pe carbune, gaze si energie nucleara.
 3.5.2. Controlul puterii.

Turbinele eoliene sunt proiectate sa produca energie electrica ieftina si deasemenea pentru a atinge valoarea
maxima la iesire la o viteza a vantului de aproximativ 15 metri pe secunda. In cazul in care vantul este mult
prea puternic este necesar ca o parte din excesul de energie a se piarda pentru a se evita distrugeri la turbina
eoliana. Toate turbinele eoliene sunt proiectate avand un anumit control al puterii. Controlul puterii preluate
de la vant poate fi facut in diferite moduri, tinand cont de constructia turbinei eoliene, de anumite parti ale
acesteia.

In momentul de fata exista doua topologii de turbine eoliene: cu viteza constanta respectiv cu viteza
variabila. Cele cu viteza constanta sunt majoritare datorita simplitatii constructiei pe partea electrica insa au o
serie de probleme legate de partea mecanica.

Calitatea puterii transmise este una importanta. Datorita generatorului de inductie, orice schimbare a
puterii vantului se transmite in retea. Deasemenea consumul de putere reactiva.

Iesirea unei retele ce foloseste o turbina eoliana de viteza constanta se modifica o data cu modificarea
vitezei vantului rezultand fluctuatii ale tensiunii in punctul de conectare. Datorita acestor fluctuatii turbina
eoliana consuma putere reactiva din retea ceea ce creste fluctuatiile de tensiune si pierderile in retea. Ca
alternativa destul de viabila se folosesc turbinele eoliene cu viteza variabila. Introducerea acestor turbine a
crescut numarul tipurilor de generatoare dar au si aparut alternative ca generatorul impreuna cu convertorul de
putere sa formeze un anumit “tip”.

O metoda simpla de a obtine un sistem complet cu viteza variabila este de a aplica un convertor de
putere bidirectional (back-to-back) unui generator de inductie conventional. Frecventa variabila, tensiunea
variabila, generate de masina sunt convertite in frecventa respectivei tensiune fixe prin utilizarea unui
convertor de putere. Convertorul de putere alimenteaza masina cu un curent de excitatie in timp ce puterea
reactiva furnizata de retea poate fi controlata independent. Un avantaj al turbinelor eoliene cu viteza variabila
consta in tehnicile de control. Convertorul de putere trebuie sa gestioneze puterea de la turbine. Pentru a
reduce variatiile volt-amperice(VA) ale convertorului acesta poate fi “bypassed” cand turbina atinge un
anumit nivel. Cand convertorul este scos, sistemul devine unul cu viteza constanta si deci apar o seama de
probleme specifice acestei configuratii.

Oricum, in functie de configuratia convertorului de putere, acesta poate fi utilizat pentru a compensa
puterea reactiva atunci cand este “bypassed”, astfel evitandu-se folosirea unui condensator de capacitate foarte
mare. Convertorul poate fi teoretic orice convertor trifazat bidirectional.

O alta solutie care implica folosirea tot a unui convertor bidirectional, modificarea fiind la nivelul
rotorului generatorului, este de a adauga mai multe crestaturi generatorului. In acest caz convertorul este
simplu si puterea ridicata in raport cu factorul de greutate.

Dezavantajele sunt in principal datorate unei rate ridicate a VA a convertorului si pierderi mari pe
acesta datorita cantitatii mari de energie care trebuie aplicata ori extrasa la fiecare miscare.

Rata VA a convertorului poate fi redusa prin implementarea magnetilor permanenti in generator. O alta
solutie este folosirea generatoarelor cascadate. Folosirea diferitelor configuratii de generatoare cascadate fac
posibila gestionarea a numai 25% ori 50% din intreaga putere a sistemului de catre convertorul de putere.

Un alt trend in aceste sisteme este conectarea mai multor turbine eoliene la acelasi convertor de putere
in vederea obtinerii unor puteri mai mari. In acest caz toate turbinele eoliene se vor roti cu acelasi unghi (sau
apropiat). Datorita diferitelor viteze ale vantului asupra intregului echipament (tuturor turbinelor) convertorul
de frecventa trebuie sa stabileasca valoarea medie a vantului (vitezei). Pentru ca vantul nu se aplica in mod
egal si cu aceeasi putere asupra tuturor turbinelor, nu este posibil sa se sesizeze toate tranzitiile rapide si deci
puterea furnizata de fiecare turbina eoliana va avea propriile tranzitii. O solutie la aceste probleme este ca
fiecare turbina eoliana sa aiba propriul convertor conectat la reteaua comuna.

Fieare turbina poate fi astfel controlata independent.

Majoritatea producatorilor furnizeaza generatoare eoliene cu conectare le retea cu urmatoarea

componenta:

- controler

- baterii de stocare

- invertor

- sistem de comanda (sigurante, relee etc.)

Multe dintre astfel de sisteme sunt hibride: energie eoliana, energie solara, tehnologie care ofera
anumite avantaje privind calitatea enegiei obtinute.

În general sistemele conectate la retea necesita urmatoarele echipamente:

- echipament pentru controlul puterii

- echpament de siguranta

- aparate de masura

Echipamentul pentru controlul puterii foloseste în principal un invertor care regleaza amplitudinea,
faza si frecventa semnalului generat ce cea a tensiunii din reteaua electrica. O serie de cerinte de siguranta au
fost dezvoltate de Underwriters Laboratories care reprezinta o organizatie de testare si certificare a sigurantei.
Aceste cerinte care se refera la UL 1741, se aplica generatoarelor de sine statatoare sau celor conectate la
retea. În cazul conectarii la retea se utilizeaza un invertor ce interactioneaza cu reteaua si este acceptat de catre
compania de electricitate (o lista a acestor invertoare este furnizata de Underwriters Laboratories).

Factorii ce afecteaza costul invertorului sunt:

· mediul în care este utilizat acesta (de sine statator, interconectat cu reteaua, sau amândoua);

· calitatea energiei ce trebuie produsa de generatorul de sine statator;

· tensiunea si curentul solicitate;

· puterea de curent alternativ;

· facilitati aditionale pentru invertor.

Câteva dintre caracteristicile invertoarelor sunt prezentate în continuare.

 Invertoarele sunt circuite electronice cu dispozitive statice de comutatie (tranzistoare, tiristoare, triace
etc.) ce realizeaza conversia energiei electrice de curent continuu în energie electrica de curent alternativ de o
anumita frecventa, forma de unda si amplitudine. Spre deosebire de redresoare, la care energia este transmisa
din circuitul de curent alternativ în circuitul de curent continuu, la invertoare, energia electrica trece din
circuitul de curent continuu în circuitul de curent alternativ. Transformatorul de alimentare devine receptor de
energie, iar sistemul de curent continuu, generator de energie.
Invertoarele alimenteaza sarcini care necesita puteri apreciabile cuprinse într-o gama destul de mare,
de la zeci de wati, pâna la sute de kilowati.
Se disting doua categorii principale de circuite invertoare:
· invertoare autonome, care debiteaza pe o retea sau circuit în care nu mai exista si alte
surse de curent alternativ; frecventa curentului fiind determinata de însusi circuitul invertor;
· invertoare neautonome, care debiteaza pe o retea împreuna cu alte surse de energie
electrica, astfel încât regimul de functionare si frecventa sunt subordonate retelei de curent
alternativ.

Dupa metoda utilizata pentru dezamorsarea tiristoarelor întâlnim de asemenea doua tipuri de
invertoare:

· invertoare cu comutatie naturala (sau libera), la care circuitul de sarcina este realizat
astfel încât variatia curentului ce traverseaza dispozitivele asigura blocarea acestora;

· invertoare cu comutatie fortata care utilizeaza elemente separate auxiliare ce asigura

blocarea tiristoarelor.

La invertoarele numite autonome comutatia elementelor comandate este asigurata prin constructie sau
se datoreaza caracteristicilor sarcinii invertorului.

Aceste invertoare permit la iesire o frecventa oarecare, în general variabila.

Invertoarele autonome pot fi o componenta a convertoarelor de frecventa cu circuit intermediar de

curent continuu.

De asemenea aceste invertoare difera atât constructiv cât si functional de invertoarele cu comutatie de
la retea care primesc energia pentru comutatie din exterior si functioneaza numai la frecventa retelei de curent
alternativ.

Invertoarele neautonome îndeplinesc atât functia de conversie a energiei electrice de curent alternativ
în energie de curent continuu (regimul de redresor) cât si invers (regimul de invertor). Comutatia elementelor
comandate este realizata prin sincronizarea cu reteaua de curent alternativ.

Atât invertoarele autonome cât si cele neautonome se pot clasifica în functie de numarul de faze
al curentului alternativ în: invertoare monofazate si invertoare polifazate.

Principalele tipuri de invertoare monofazate si trifazate utilizate în practica sunt:

a. monofazate:

· de tip chopper, figura 3.16. a;

· tip paralel cu priza mediana, figura 3.16. b;

 · în punte, figura 3.16.c;

b. polifazate:

· cu punct neutru, figura 3.16. d;

· în punte, figura 3.16. e.

Invertoarele pot genera la iesire tensiune nesinusoidala (de exemplu cu forma de unda dreptunghiulara) sau
sinusoidala.

Dupa modul de conectare a elementelor reactive necesare pentru realizarea comutatiei, deosebim
invertoare serie si invertoare paralel.

La invertoarele serie blocarea tiristorului se face cu circuite LC legate în serie cu sarcina (folosite de
obicei la frecvente mai mari de 1kHz); curentii care traverseaza sarcina fiind apropiati ca forma de cei
sinusoidali.

La invertoarele paralel blocarea tiristorului se obtine prin cuplarea în paralel pe tiristoare a unor
capacitati în prealabil încarcate. În timpul unei parti din perioada tensiunii furnizate condensatorul de
comutatie se gaseste în paralel si cu sarcina si cazul unor sarcini inductive el poate asigura, total sau partial,
energia reactiva necesara blocarii tiristorului. Aceste invertoare se utilizeaza de obicei la frecvente mai mici de
1kHz si nu permit reglarea tensiunii la iesire necesitând circuite speciale în acest scop.

Din punct de vedere al marimii de iesire, invertoarele pot fi:

· invertoare de curent;

· invertoare de tensiune.

3.5.3. Reglarea tensiunii de iesire a invertoarelor

 În multe situatii, invertoarele trebuie sa asigure si posibilitatea reglarii în limite suficient de largi a
raportului dintre tensiunea continua E si tensiunea de iesire U S. De obicei este necesar sa se mentina stabila
tensiunea US când se modifica tensiunea E sau, sa se regleze tensiunea US în functie de caracterul sarcinii sau
de regimul solicitat de consumator, atunci când tensiunea E este constanta.

În functie de pozitia circuitului de reglaj (în raport cu schema de baza a invertorului) deosebim
urmatoarele cazuri:

· regulatorul este situat între invertor si sursa de curent continuu (figura 3.17);

· regulatorul este situat între invertor si reteaua de curent alternativ (figura 3.18);

· regulatorul este înglobat în schema invertorului (figura 3.19).

Se disting doua metode de reglare a tensiunii invertorului:

· prin variatia amplitudinii;

· prin variatia duratei.

În primul caz se modifica valoarea u S max a tensiunii de iesire, durata impulsurilor rectangulare
ramânând constanta. În al doilea caz se modifica durata impulsurilor rectangulare aplicate sarcinii, valoarea
amplitudinii mentinându-se constanta si proportionala tensiunii de intrare. Prima metoda asigura distorsiuni
mai mici a tensiunii de iesire, a doua însa, este mai economica.

Pentru obtinerea curentului continuu pentru sarcina si pentru bateriile de acumulatoare se folosesc
surse de alimentare în comutatie.
 Circuitele de alimentare în comutatie (numite si convertoare curent continuu – curent continuu,
deoarece transforma energia de curent continuu direct, tot în energie de curent continuu) se întâlnesc în
literatura de specialitate sub diverse denumiri: chopper, switch mode power supply (SMPS) – în limba engleza
sau schaltnetzteil – în limba germana. Circuitele de alimentare în comutatie sunt montaje care lucreaza în
regim normal la o frecventa de 15-50 Hz, folosind un tranzistor rapid, de putere si tensiune înalta, în functia
de comutator rapid. Timpii de comutatie ai tranzistorului trebuie sa fie cât mai redusi în asa fel încât sa se
asigure un randament de conversie ridicat (vezi [79] paragraful 4.3.4.10). Tranzistorul este conectat în serie cu
o inductanta de înmagazinare a energiei. Într-o astfel de schema, tranzistorul joaca rolul unui întrerupator,
fiind facut conductiv doar o parte din perioada ciclului de functionare. În acest fel, legatura dintre redresorul
tensiunii de retea si consumator se face într-un timp limitat. În restul timpului, redresorul este separat de
consumator. Ca urmare, curentul de redresor la consumator curge în “rate” sau cu alte cuvinte este “tocat” sau
“choppat”, prezentând discontinuitati .

Circuitele de alimentare în comutatie trebuie sa raspunda la urmatoarele cerinte:

· sa aiba un randament ridicat (75-95%);

· sa asigure o buna stabilizare a tensiunilor livrate (1-2%) pe o plaja larga de variatie a tensiunii de retea;

· sa asigure pentru fiecare tensiune continua livrata un nivel redus al componentei alternative reziduale
(0,1-1%);

· sa aiba fiabilitate ridicata;

· sa aiba volum si greutate scazute fata de alimentatoarele liniare (20-25%)

· sa aiba radiatii electromagnetice parazite cu nivel cât mai scazut pentru a nu perturba pe de o parte,
functionarea celorlalte circuite electronice (a celor alimentate direct si a celor aflate în preajma) si pe de
alta parte, pentru a corespunde standardelor de radiatii.

Schema bloc a unui circuit de alimentare în comutatie este prezentata în figura 3.20

Tensiunea alternativa de la retea este redresata si filtrata cu blocul (1). Urmeaza comutatorul (2)
echipat cu un tiristor rapid de putere sau cu un tranzistor de comutatie. Acestea joaca rolul unui întrerupator
actionat prin intermediul circuitului de comanda (5) în ritmul unei frecvente cuprinse între 15-50 Hz. Perioada
de conductie reprezinta o parte din perioada totala a unui ciclu de functionare (T). Legatura dintre redresor si
consumator se realizeaza astfel, într-un timp limitat, reducându-se energia absorbita de la retea.

Dispozitivul activ care realizeaza comutarea are, deci, doua stari: blocat sau saturat. Prima stare se
caracterizeaza printr-un curent aproape nul si cadere de tensiune ridicata la bornele dispozitivului de comutare
iar cea de-a doua, printr-un curent de valoare ridicata, impus de sarcina si o cadere de tensiune redusa,
apropiata de zero, la bornele elementului regulator (dispozitivul de comutare). Puterea disipata medie pe
elementul de comutare este astfel mult mai redusa comparativ cu cea a circuitelor de alimentare
liniare.Rezulta astfel un randament mult marit. Comutatorul este urmat de elementul de înmagazinare a
energiei (3), care în principiu este construit dintr-o inductanta serie, paralel sau transformator. Deoarece
curentul absorbit de la retea este intermitent (are frecventa dictata de frecventa tensiunii de comanda a
elementului comutator), este necesar un redresor si o celula de filtraj (4), care furnizeaza tensiunea continua
aplicata sarcinii RS.

Pentru a se obtine la iesire o tensiune continua stabilizata la variatia de sarcina si a tensiunii de retea,
se utilizeaza un circuit (5) de reglare automata a duratei de conductie a elementului comutator. Prin
intermediul acestuia se realizeaza “cuplarea” redresorului tensiunii de retea la sarcina, pe durate de timp
variabile, care depind de marimea tensiunii de retea si a sarcinii. Reglajul se efectueaza, fie prin modificarea
duratei impulsurilor de comanda pentru deschiderea comutatorului, la o frecventa fixa a acestora, fie prin
modificarea frecventei de repetitie a impulsurilor la o durata fixa a acestora. Totodata circuitul de comanda
permite reglajul manual al tensiunii de iesire.

Convertoarele curent continuu – curent continuu pot fi clasificate dupa mai multe criterii:

a) Dupa modul cum se realizeaza transferul de energie la sarcina, circuitele de alimentare în

comutatie sunt:

· cu transfer direct de energie sau cu inductanta serie;

· cu transfer indirect de energie sau cu inductanta paralel.

b) Dupa modul de reglare a tensiunii de iesire, exista urmatoarele tipuri:

· stabilizatoare cu modulare în durata a impulsurilor;

· stabilizatoare cu modulare în frecventa a impulsurilor;

· stabilizatoare autooscilante.

c) Dupa frecventa de lucru, stabilizatoarele în comutatie pot fi :

· cu frecventa libera de 15-50 KHz, autooscilante;

· cu frecventa fixa;

d) Dupa valoarea principalei tensiuni de iesire, comparativ cu tensiunea de intrare, acestea pot fi:

· alimentatoare în comutatie coborâtoare de tensiune;

· alimentatoare în comutatie ridicatoare de tensiune.

e) Dupa tipul de protectie folosit pentru elementul de comutare, circuitele de alimentare în

comutatie pot fi:

· cu protectie tip clamp (cu dioda condensator si rezistenta);

· cu protectie cu condensator de defazare;

· cu protectie cu grup de defazare.

f) Dupa tipul elementelor active utilizate, circuitele de alimentare în comutatie pot fi:

· cu dispozitive discrete, tranzistoare si diode;

· cu circuite integrate si dispozitive discrete, tranzistoare si diode;

· cu tiristoare, tranzistoare si diode.

Convertoare serie sau cu transfer direct de energie. Convertoarele serie sau cu transfer direct de
energie se caracterizeaza prin faptul ca energia absorbita de la retea este stocata în bobina de înmagazinare
serie si transferata sarcinii pe durata de conductie a elementului de comutare. Acest tip de convertoare mai
poarta denumirea de convertoare step-down (buck).

Schema electrica de principiu este prezentata în figura 3.21.

Convertoare cu transfer indirect de energie

Convertorul cu transfer indirect de energie este caracterizat de faptul ca energia este în întregime
stocata în bobina de soc când comutatorul este în conductie, ea transferându-se sarcinii pe durata de blocare a
acestuia. Din acest considerent convertorul se mai numeste si convertor cu inductanta de înmagazinare
paralel. Acest tip de convertor mai este numit si convertor CUK (boost converter, sau step-up converter).
Schema de principiu pentru convertorul cu transfer indirect de energie este prezentata în figura 3.22..

Energia produsa de un generator eolian este stocata în baterii de condensatoare. Pentru cresterea
duratei de viata a bateriilor de acumulatoare, circuitul de control trebuie sa asigure anumite cerinte.

Încarcarea bateriilor de acumulatoare indiferent de tipul acestora presupune respectarea a doi

parametrii:

· curentul de încarcare;

· durata de încarcare.

Curentul de încarcare este constant si este stabilit de capacitatea bateriei de acumulatoare.

Pentru încarcare normala – cea recomandata de regula pentru prelungirea vietii bateriei de
acumulatoare – curentul de încarcare reprezinta a zecea parte din capacitatea bateriei (daca notam cu C
capacitatea bateriei de acumulatoare, exprimata în amperi ora – Ah – sau miliamperi ora – mAh – atunci
curentul constant de încarcare este C/10). La încarcare normala, timpul de încarcare normala este de 14-16 ore
în funcctie de tipul de acumulator.

Încarcarea fortata presupune încarcarea acumulatoarelor la curenti mai mari decât C/10, de exemplu
C/5 cu reducerea corespunzatoare a timpului de încarcare. Desi acest procedeu reduce durata de viata a
bateriilor de acumulatoare este uneori aplicat în situatiile în care timpul de
încarcare reprezinta un factor important.

În figura 3.24. se prezinta schema de principiu a unui generator de

curent constant destinat acumulatorilor de capacitate redusa. Acest
generator de curent este realizat cu un amplificator operational în
conexiune neinversoare la care curentul constant este obtinut dintr-o
tensiune constanta (VI) aplicata la intrarea amplificatorului operational.
Curentul constant de încarcare este IceI iar tensiunea bateriei de
acumulatoare este Vce1. În aceste conditii, tinând cont de faptul ca
amplificarea amplificatorului operational este unu datorita celor doua
rezistente cu valoarea R de pe intrarea inversoare si de reactia adusa pe
intrarea neinversoare prin rezistenta R, putem scrie relatiile:

- tensiunea de alimentare Vc > VI + Vce1 + Vces;

- tensiunea la iesirea amplificatorului operational Vo = VI +

Vce1+Vbe;

- tensiunea Vo’ = VI + Vce1;

- iar curentul de încarcare Ice1 = VI / Ro.

3.6. Sisteme de stocare a energiei

Pentru încarcarea mai multor baterii de acumulatoare trebuie realizat un generator de tensiune
constanta care sa alimenteze mai multe astfel de generatoare de curent prezentate mai sus. În figura 3.25 se
prezinta structura unui generator eolian prevazut cu baterii de acumulatoare.
 Doua solutii de generatoare eoliene, propuse de firma ABB sunt prezentate în figurile 3.26 si 3.27. În
cazul primei solutii, energia electrica se obtine de la un generator sincron cu magneti permanenti. Generatorul
sincron este urmat de un convertor care transforma curentul alternativ de la generator în curent continuu.
Curentul continuu obtinut în urma acestei prelucrari se aplica unui invertor care genereaza o tensiune de
frecventa si faza în sincronism cu reteaua. Conectarea la retea se face printr-un transformator de adaptare. În
cazul acestei solutii controlul este facut de catre circuitele electronice ale centralei.

Cea de-a doua solutie se bazeaza pe o solutie indirecta de control a puterii furnizate. Pe de o parte
controlul este realizat prin intermediul cutiei de viteze si a generatorului sincron iar pe de alta parte de partea
electronica compusa din redresor, invertor, transformator si elemente de protectie.
3.7. Sisteme de generatoare interconectate

În scopul cresterii performantelor si a calitatii energiei electrice obtinute se folosesc sisteme de

generatoare interconectate.

O metoda de interconectare este cea a sistemelor SCADA.

SCADA (Supervisory Control and Data Acquisition) este un sistem industrial de masura si control constând
dintr-un calculator central de comanda (numit de obicei statie de comanda - master station - sau terminal de
comanda - Master Terminal Unit; MTU), unul sau mai multe terminale montate la distanta penru achizitia de
date si controlul proceselor (numite de obicei statii telecomandate - remote stations - sau terminale
telecomandate - Remote Terminal Units; RTU) si o colectie de programe standard si/sau aplicatii utilizator
folosite pentru a monitoriza si controla statiile telecomandate. Sistemele SCADA actuale prezinta
caracteristicile de control în bucla deschisa si folosesc cu precadere comunicatiile la distanta mare desi pot fi
întalnite si elemente de control în bucla închisa si/sau comunicatii de scurta distanta.

Sisteme asemanatoare sistemelor SCADA pot fi întîlnite de obicei în fabrici, unitati de exploatare etc.,
numite adesea sisteme distribuite de control - Distributed Control Systems; DCS, care au functii similare
sistemelor SCADA dar la care unitatile telecomandate de control si achizitie de date sunt plasate în mod
obisnuit în zone mult mai limitate. La aceste sisteme comunicatiile se realizeaza pe retele locale - Local Area
Network; LAN si sunt de regula sigure si de viteza mare. Un sistem DCS foloseste în mod normal o multime
de bucle închise de control.

Pe de alta parte, sistemele SCADA acopera în general suprafete geografice largi si se bazeaza pe o mare
varietate de sisteme de comunicatie care sunt mai putin sigure decât LAN. În aceasta situatie controlul în
bucla închisa este mai putin de dorit.