Tema: CONTRACTUL DE DEPOZIT

Definiția și caracterele juridice ale contractului de depozit

În conformitate cu art. 1086 CC RM, prin contractul de depozit o parte (depozitar) se obligă să păstreze
bunul mobil, predat de cealaltă parte (deponent), o perioadă determinată sau nedeterminată şi să-l restituie la
cerere.
Scopul urmărit de părţi la încheierea unui contract de depozit este conservarea substanţei bunului care
reprezintă obiectul contractului, asigurarea integrităţii lui şi păstrarea calităţilor utile. În cazurile cînd scopul
principal al contractului nu este conservarea bunului, chiar dacă deţinătorul are o asemenea obligaţie,
raporturile dintre părţi nu mai pot fi calificate ca raporturi de depozit, ci ca nişte raporturi de vînzare-
cumpărare, de antrepriză sau chiar ale unui contract nenumit.
Contractul de depozit este un contract real, fiindcă pentru încheierea lui este necesară, alături de
consimţămînt, şi predarea bunului. Pornind de la noţiunea legală a contractului de depozit care stabileşte
obligaţia depozitarului de a păstra doar bunurile predate de deponent, şi Codul civil RM reglementează
contractul de depozit după modelul contractelor reale. Analiza prevederilor art. 1087 CC RM care stabilesc
efectele refuzului de predare sau primire a bunului indică însă asupra caracterului consensual al
contractului. În cazul contractelor reale nu se pune problema refuzului de a preda sau de a primi bunul la
păstrare pentru că predarea/primirea lui constituie o condiţie necesară pentru încheierea contractului. În cazul
сontractelor consensuale predarea bunului nu e o condiţie necesară pentru încheierea contractului, ci un act de
executare a obligaţiilor contractuale. Contractul de depozit se va considera încheiat din momentul cînd
părţile au convenit asupra clauzelor esenţiale ale contractului, predarea bunului fiind doar un act de
executare a acestuia.
Contractul de depozit poate fi atît cu titlu oneros, cît şi cu titlu gratuit. Legea instituie două prezumţii în
această materie:
1) depozitul prestat de depozitarul profesionist se prezumă oneros;
2) în toate celelalte cazuri, în lipsa unei înţelegeri cu privire la remuneraţie, contractul de depozit are un
caracter gratuit în cadrul contractelor cu titlu gratuit, depozitul reprezintă un act dezinteresat prin faptul că
patrimoniul depozitarului care oferă serviciul nu se micşorează.
Ceea ce face depozitul, este remiterea voluntară a lucrului; el este un contract real în care obligaţia de
restituire are drept cauză tradiţiunea.
Contractul de depozit este sinalagmatic de fiecare dată. Obligaţia depozitarului de a păstra bunul este
corelativă şi interdependentă cu obligaţia deponentului de a achita remuneraţia. În cazul depozitului gratuit
obligaţiile părţilor sînt interdependente şi corelative în măsura în care, potrivit art. 1087 CC RM, deponentul
este ţinut să repare daunele cauzate prin neexecutarea obligaţiei de predare a bunului spre păstrare, iar
depozitarul este în drept să refuze primirea bunului în cazul în care nu i-а fost predat în termen.
Contractul de depozit este un contract comutativ, deoarece părţile cunosc din momentul încheierii lui
întinderea drepturilor şi obligaţiilor şi acestea nu depind de un eveniment viitor şi incert. El face parte din
categoria contractelor cu executare succesivă, or, prestaţia depozitarului nu poate fi realizată imediat, iar
necesitatea întreprinderii acţiunilor îndreptate spre păstrarea bunurilor persistă pe toată durata de valabilitate a
contractului.
Depozitul nu este un contract translativ de proprietate (cu excepţia depozitului neregulat, art. 1104 CC
RM) şi, în lipsa unui acord expres, nici translativ de folosinţă (art. 1092 CC RM).
Contractul de depozit are un caracter intuitu personae. Persoana depozitarului necesită o încredere sporită
din partea deponentului. Art. 1091 CC RM obligă depozitarul să execute personal obligaţia de păstrare. Chiar
şi în cazul în care deponentul permite transmiterea bunului spre păstrare unui terţ, depozitarul poartă
răspundere pentru alegerea terţului şi a locului de depozitare.
Contractul de depozit are tangenţe cu o serie de contracte civile. Esenţa depozitului este caracterizată de
scopul principal urmărit de părţi la încheierea contractului: păstrarea şi conservarea bunului de către depozitar.

Elementele contractului de depozit

Părţile contractului de depozit sînt deponentul şi depozitarul. În calitate de deponent poate fi orice
persoană fizică sau juridică înzestrată cu capacitatea de a încheia acte de administrare. În calitate de deponent
figurează proprietarul bunului, ceea ce nu reprezintă însă o condiţie obligatorie. Poate preda bunul în depozit
orice persoană interesată să asigure păstrarea bunului pe care îl ieţine. Va putea încheia contract de depozit
uzufructuarul, creditorul gajist, locatarul, comodatarul, vînzătorul, transportatorul etc. Art. 1090 CC RM
interzice expres depozitarului să solicite deponentului sau persoanei căreia trebuie să-i elibereze bunul dovada
faptului că este proprietar.
Calitatea de depozitar o pot avea persoanele înzestrate cu capacitate deplină de exerciţiu. În calitate de
depozitar profesionist pot activa doar societăţile comerciale, întreprinzătorii individuali şi organizaţiile
necomerciale. Organizațiile necomerciale, ținînd cont de capacitatea lor civilă specială, pot fi depozitari
profesionişti doar dacă activitatea de păstrare reprezintă una din activităţile necesare care contribuie la
realizarea scopului statutar.
În cazul depozitului prestat de lombard sau de camerele de bagaje ale gărilor sau staţiilor auto, deponent este
persoana fizică, iar depozitar – lombardul şi gara sau staţia auto.
Obiectul juridic al contractului de depozit sînt serviciile depozitarului de asigurare a păstrării bunului, iar
obiect material – bunurile transmise spre păstrare. Spre păstrare pot fi transmise doar bunuri mobile. Bunurile
care pot fi obiect al contractului de depozit trebuie să fie individual determinate, deoarece la expirarea
termenului contractului depozitarul este obligat să restituie acelaşi bun. Depozitul neregulat are ca obiect
bunuri determinate generic. Potrivit art. 1104 CC RM, depozitarul, în lipsa unei clauze contractuale contrare,
devine proprietarul bunului, fiind obligat la scadenţă să restituie ca şi împrumutatul bunuri de aceeaşi calitate
şi în aceeaşi cantitate.
În calitate de obiect material al contractului de depozit pot fi şi banii sau documentele constatatoare de
drepturi (titluri de valoare, testamente, contracte etc.).
Preţul contractului este numit remuneraţie. Deponentul datorează remuneraţia dacă contractul încheiat
conţine o clauză cu privire la caracterul oneros al contractului. Contractele de depozit profesionist se prezumă
a fi oneroase, astfel încît deponentul va datora remuneraţia chiar şi atunci cînd nu s-a convenit expres. Clauza
cu privire la preţ nu reprezintă o condiţie esenţială a contractului, în cazul cînd remuneraţia nu a fost stabilită
prin acordul părţilor, potrivit alin.(2) art. 1088 CC RM se consideră că ele au convenit asupra remuneraţiei
tarifare, iar în lipsa tarifului se va plăti o remuneraţie obişnuită pentru astfel de servicii.
Forma contractului de depozit: acesta se va încheia cu respectarea normelor generale privind forma actului
juridic. Nerespectarea obligaţiei de a întocmi un simplu înscris decade părţile din posibilitatea probării
existenţei contractului prin proba cu martori.
Depozitul prestat de camerele de bagaje se atestă prin chitanţa de bagaje sau jeton, iar cel prestat de lombard
– prin chitanţa nominativă de depozit.
Termenul contractului de depozit. Contractul de depozit poate fi încheiat pe termen, cît şi pe un termen
nedeterminat. Indiferent de stipularea clauzei cu privire la termen, deponentul este în drept să-şi ridice bunul
depozitat în orice moment. Atunci cînd contractul de depozit este în interesul depozitarului (este oneros sau
prevede dreptul depozitarului de a folosi bunul) și este încheiat pe un termen determinat, deponentul va fi ţinut
să repare prejudiciul cauzat prin ridicarea anticipată a bunului (alin.(2) art. 1096 CC RM). Potrivit art. 1097
CC RM, în contractele de depozit încheiate pe termen nedeterminat depozitarul este în drept să solicite în
orice moment deponentului ridicarea bunului.
Fiind un contract sinalagmatic şi consensual, părţile contractului de depozit se obligă reciproc şi corelativ
din momentul încheierii lui.

Drepturile și obligațiile părților

Obligaţiile depozitarului. După încheierea contractului, depozitarul se obligă să primească bunul specificat
spre păstrare în modul şi termenele stabilite de contract. Neexecutarea acestei obligaţii sau executarea ei
necorespunzătoare obligă depozitarul să repare daunei cauzate deponentului. Potrivit alin.(2) art. 1087 CC
RM, refuzul depozitarului de a primi bunul spre păstrare se admite doar în cazurile cînd deponentul nu a
predat bunul în termenele prevăzute şi contractul nu prevede alte consecinţe. În alte situaţii, depozitarul este în
drept să solicite executarea în natură a obligaţiei de primire a bunului spre păstrare.
Principala obligaţie a depozitarului rezidă în asigurarea păstrării bunului pe toată durata contractului.
Păstrarea bunului presupune întreprinderea tuturor măsurilor necesare pentru asigurarea conformă a integrităţii
bunului (evitarea furtului, deteriorării, reducerii valorii bunului etc.). Conţinutul obligaţiei de păstrare a
bunului este determinat de categoria depozitului şi de conţinutul contractului. Camera de bagaje nu poate fi
responsabilă de alterarea produselor aflate în valiza lăsată spre păstrare.
Întinderea obligaţiei de păstrare a bunului este diferită în funcţie de caracterul oneros sau gratuit al
contractului de depozit. Potrivit alin.(l) art.1089 CC RM, în cadrul depozitului cu titlu oneros, depozitarul este
obligat să îngrijească de integritatea bunului primit cu prudenţa şi diligenţa unui bun profesionist. Aceasta îl
obligă pe depozitar să întreprindă toate măsurile necesare pentru asigurarea păstrării bunului, atît prevăzute de
contract, cît şi neprevăzute, însă necesare, determinate de împrejurările concrete. Neexecutarea obligaţiei de
păstrare a bunului ce rezultă dintr-un contract cu titlu oneros se prezumă culpabilă, depozitarul fiind ținut să
repare integral prejudiciul cauzat.
În cazul contractului cu titlu gratuit, depozitarul este dator să se îngrijească de integritatea bunului ca de
propriul bun (alin.(2) art.1089 CC RM). Depozitul gratuit se încheie, de regulă, la iniţiativa deponentului şi în
interesul lui. Din acest considerent nu i se poate pretinde depozitarului o grijă mai mare faţă de bunurile
deponentului decît de propriile bunuri. Alegînd depozitarul, deponentul îşi asumă şi riscurile legate de propria
alegere. Dacă deponentul se aştepta ca bunul său să fie păstrat în condiţii mai bune, trebuia să aleagă o
persoană mai diligentă. În caz de neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiei de păstrare, culpa
depozitarului va fi apreciată de fiecare dată pornind de la diligenţa depusă de depozitar la conservarea
propriilor lucruri. Dacă depozitarul a expus unui pericol bunurile sale, în urma căruia au pierit sau au fost
distruse şi bunurile deponentului, depozitarul trebuie să demonstreze că a păstrat bunurile deponentului în
egală măsură cu bunurile sale, ele fiind expuse aceluiaşi pericol.
Pornind de la caracterul intuitu personae al contractului, depozitarul este ţinut să execute obligaţia de
păstrare personal. În conformitate cu art.1091 CC RM, depozitarul nu este în drept, fără încuviinţarea
deponentului, să transmită unui terţ spre depozitare bunul primit. Regula instituită se explică prin faptul că
deponentul alege depozitarul ţinînd cont de calităţile acestuia, cum ar fi diligenţa şi prudenţa manifestate în
propriile afaceri, existenţa condiţiilor necesare de păstrare, capacitatea de platp etc. În cazul nerespectării
acestei obligaţii, depozitarul va fi ţinut să repare prejudiciul cauzat, indiferent de vinovăţia terţului căruia i-а
transmis bunul spre păstrare.
Dacă deponentul a consimţit la predarea bunului spre păstrare unui terţ, depozitarul conservă răspunderea
pentru alegerea terţului şi a locului de depozitare. Dacă terţul nu va executa culpabil obligaţia de păstrare,
deponentul va fi îndreptăţit să solicite repararea daunei de la depozitar, şi nu de la terţ.
Potrivit art. 1092 CC, depozitarul nu este îndreptăţit să folosească bunul depozitat fără permisiunea
deponentului, cu excepţia cazurilor cînd aceasta este necesar pentru conservarea bunului (de ex., cînd
depozitarul, schimbînd locul de depozitare, se va deplasa cu automobilul transmis spre păstrare de la un
depozit al său spre altul). Deponentul poate contesta necesitatea folosirii pentru conservare. Dacă va
demonstra contrariul, depozitarul va fi ţinut să repare daunele cauzate.
Pe toată durata contractului, depozitarul este ţinut să respecte condiţiile de păstrare convenite de părţi. Dacă
apare necesitatea de a modifica condiţiile de păstrare (modul, locul etc.), potrivit alin.(l) art.1093 CC RM,
depozitarul o poate face doar după ce l-a înştiinţat pe deponent şi a obţinut autorizarea lui. Raţiunea instituirii
acestei norme este dictată de faptul că schimbarea condiţiilor de depozitare poate afecta interesele
deponentului. Schimbînd condiţiile de păstrare în lipsa acordului deponentului, depozitarul îşi asumă deplina
responsabilitate pentru eventualele consecinţe ale propriei decizii. În conformitate cu alin. (2) art. 1095 CC
RM, depozitarul este îndreptăţit de a modifica modul, locul şi alte condiţii de depozitare, fără încuviinţarea
deponentului doar în cazul cînd aceasta este strict necesar pentru înlăturarea riscului distrugerii, pierderii sau
deteriorării bunului.
În situaţiile cînd apare un pericol real de deteriorare sau degradare a bunului depozitat sau în prezenţa altor
condiţii care ameninţă siguranţa păstrării bunului, depozitarul este împuternicit să-l vîndă. Depozitarul este în
drept să acţioneze în modul prevăzut de alin.(3) art. 1093 CC RM doar ca excepţie, atunci cînd întreprinderea
altor măsuri este imposibilă sau ineficientă şi doar dacă deponentul, fiind înştiinţat, nu poate să întreprindă sau
nu a întreprins nicio acţiune. Depozitarul este obligat să vîndă bunul la preţul cel mai bun pentru deponent,
pornind de la împrejurările existente. Dacă împrejurările care au determinat necesitatea vînzării bunurilor nu
se datorează culpei depozitarului (forţa majoră), el poate să-şi reţină cheltuielile de vînzare a bunului din suma
încasată.
Depozitarul este obligat să perceapă fructele civile doar dacă aceasta este necesar pentru conservarea bunului
predat spre păstrare. Fructele culese urmează a fi păstrate ca şi bunul depozitat şi remise deponentului la
încetarea contractului de depozit. Atît perceperea fructelor, cît şi depozitarea lor se vor face din contul
deponentului, acesta fiind obligat să achite cheltuielile utile (alin.(2) art. 1099 CC RM). Dacă obiect al
depozitului este o sumă de bani, depozitarul nu va datora dobîndă decît în cazul cînd este pus în întîrziere
referitor la restituirea banilor. Neexecutarea obligaţiei de remitere a fructelor va atrage răspunderea
depozitarului doar în caz de intenţie sau culpă gravă.
La încetarea contractului, depozitarul este dator să remită deponentului sau persoanei împuternicite de acesta
bunul depozitat, în starea în care se afla la momentul restituirii. Deoarece deponentul rămîne proprietar al
bunului depozitat, riscurile pieirii şi deteriorării fortuite sînt puse în sarcina lui. În cazul depozitării bunurilor
determinate prin genul lor, depozitarul este ţinut să restituie bunuri de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate.
Obligaţia de restituire urmează a fi executată, în lipsa unei înţelegeri speciale, la locul unde bunul a fost predat
depozitarului (art. 1098 CC RM). Costurile restituirii sînt suportate diferit, în funcţie de caracterul oneros sau
gratuit al contractului de depozit. În conformitate cu art. 1100 CC RM, costurile restituirii sînt puse în seama
deponentului dacă contractul este cu titlu gratuit şi invers, în cazul contractului cu titlu oneros.
Neexecutarea obligaţiei de restituire îndreptăţeşte deponentul să solicite executarea în natură şi repararea
daunei cauzate prin întîrziere. Atunci cînd obiect al contractului este o sumă de bani, depozitarul va fi ţinut să
achite dobînda de întîrziere prevăzută de art. 619 CC. Potrivit art. 1095, alin. (2) CC, dacă depozitarului i s-a
luat bunul depozitat contra unei sume de bani sau în schimbul altui bun, el este ținut să restituie deponentului
ceea ce a primit. Depozitarul, care nu-şi execută în mod culpabil obligaţia de restituire, va fi ţinut să repare
integral daunele cauzate.
În cazul decesului depozitarului, obligaţia de restituire este pusă în sarcina succesorilor care au acceptat
moştenirea. Dacă succesorii depozitarului au vîndut bunul, crezînd că este parte a activului succesoral, ei vor
fi obligaţi să restituie doar prețul obţinut sau să cedeze creanţa contra cumpărătorului, dacă preţul nu a fost
plătit.
Obligaţiile deponentului. Pornind de la prevederile alin.(l) art. 1087 CC RM, deponentul este obligat să
transmită bunul spre păstrare în modul şi în termenele prevăzute de contract. Deoarесе depozitul face parte din
categoria contractelor de prestare de servicii, legea permite deponentului să refuze în mod unilateral
executarea obligaţiei de predare, depozitarul nefiind în drept să solicite predarea bunului în natură. În lipsa
unor revederi legale sau contractuale contrare, refuzul intenţionat sau din culpă gravă deponentului de a preda
bunul oferă dreptul depozitarului să pretindă repararea integrală a prejudiciului cauzat (atît prejudiciul real, cît
şi venitul nerealizat).
În cadrul contractului de depozit oneros, deponentul este ţinut să achite remuneraţia pentru păstrarea
bunului. Potrivit art. 1102 CC RM, dacă părţile nu au сonvenit altfel, remuneraţia se achită la încetarea
contractului de depozit. Deponentul este obligat să compenseze depozitarului cheltuielile necesare păstrării
bunului. Sînt considerate necesare cheltuielile fără de care păstrarea bunului nu este posibilă (cum ar fi hrana
pentru animale). În contractul de depozit cu titlu oneros, părțile pot conveni ca remuneraţia să includă şi
cheltuielile necesare păstrării.
Pentru asigurarea executării obligaţiei de achitare a remuneraţiei şi compensarea cheltuielilor de păstrare,
depozitarul este împuternicit cu dreptul de retenţie a bunului păstrat (art. 1103 CC RM).
La încetarea depozitului, deponentul este obligat să ridice bunul păstrat în termenul prevăzut de contract.
Neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a acestei obligaţii reprezintă, în conformitate cu art. 1101 CC
RM, temei de limitare a răspunderii depozitarului doar la repararea prejudiciului cauzat prin intenţie sal culpă
gravă.
Dacă depozitarului i-au fost cauzate prejudicii prin caracteristicile bunurilor depozitate, deponentul va fi
obligat să le repare doar dacă a ştiut sau trebuia să ştie despre ele. Deponentul va fi exonerat de răspundere,
dacă l-a anunţat pe depozitar despre caracteristicile bunului sau dacă depozitarul le cunoştea.

Varietățile raporturilor de depozit

Clasificarea depozitului se face în baza diverselor criterii, cum sînt temeiul apariţiei raporturilor de depozit,
obiectul contractului, temeiul încheierii contractului de depozit, calitatea părţilor etc.
O primă clasificare a depozitului este în depozit propriu-zis şi categorii speciale de depozit.
Depozitul propriu-zis este de fiecare dată convenţional. În cadrul depozitului propriu-zis, potrivit normelor
legale, se disting:
 depozitul obişnuit – are o natură voluntară şi este regulat. Obiect al contractului de depozit obişnuit sînt
bunurile mobile individual determinate. Reglementarea depozitului obişnuit reprezintă dreptul comun pentru
toate categoriile de depozit, cu completările şi excepţiile prevăzute de lege;
 depozitul neregulat – este distinct de depozitul obişnuit prin natura bunurilor care reprezintă obiectul
contractului şi prin efectele produse prin transmiterea lor. Obiect al contractului de depozit neregulat sînt
bunurile determinate generic, care prin natura lor sînt consumptibile şi fungibile. Potrivit art. 1104 CC RM, în
cazul depozitului neregulat bunurile determinate generic, în lipsa unor prevederi contractuale contrare, trec în
proprietatea depozitarului. La scadenţă, ca şi în cazul împrumutului, depozitarul este dator să restituie bunuri
de aceeaşi calitate şi în aceeaşi cantitate. Transferul de proprietate generează consecinţe juridice în privința
riscurilor pieirii fortuite.
 Depozitul hotelier. Caracterul necesar al depozitului, în acest caz, este determinat de faptul că deşi hotelul
este liber ales de către călător, el este nevoit să-şi aducă lucrurile la acel hotel. Conform art. 1105 CC RM,
hotelurile, căminele, sanatoriile, casele de odihnă ş.a. răspund pentru pierderea sau deteriorarea bunurilor
persoanelor fizice, pe care acestea le au cu ele în încăperile rezervate lor, chiar dacă bunurile nu au fost
predate în depozit în mod special. Dispoziţiile art. 1105 CC RM se vor aplica şi în cazul restaurantelor sau al
altor unităţi de alimentaţie publică, localurilor de spectacole, frizeriilor, bibliotecilor etc., dar numai în privinţa
bunurilor depuse la garderobă, vestiare sau alte locuri destinate în mod special pentru paza bunurilor.
Răspunderea hotelurilor şi a instituţiilor asemănătoare nu se extinde asupra banilor, titlurilor de valoare şi
bijuteriilor. Hotelul sau alte asemenea instituţii nu-şi asumă păstrarea banilor, bijuteriilor şi a titlurilor de
valoare, care reprezintă o listă exhaustivă, dacă acestea nu au fost predate în locuri special amenajate.
Instituirea acestei norme rezultă din valoarea materială sporită a bunurilor menţionate. Predarea banilor,
titlurilor de valoare şi a bijuteriilor spre păstrare reprezintă un contract de depozit obişnuit, supus normelor
generale cu privire la depozit. De regulă, hotelierii aduc la cunoştinţa clienţilor că ei beneficiază gratuit de
păstrarea obiectelor de valoare prin depozitare, în dulapuri metalice individuale sau prin încredinţarea spre
păstrare administraţiei. Contravaloarea acestui depozit este inclusă în preţul cazării.
Hotelierul răspunde nu numai pentru furtul sau deteriorarea – parţială sau totală – a bunurilor călătorului
săvîrşite de prepuşi, dar şi de străinii care frecventează hotelul, indiferent dacă au fost sau nu cazaţi acolo.
Răspunderea hotelului sau a altor instituţii asemănătoare este exclusă, potrivit alin.(2) art.1105 CC RM, doar
în cazurile de forţă majoră, cînd prejudiciul este cauzat de un oaspete al clientului sau de proprietăţile bunului.
Dispoziţiile privitoare la depozitul hotelier sînt aplicabile şi în privinţa autovehiculelor parcate în garajul
hotelului. Dacă autovehiculul este parcat în apropierea hotelului, chiar şi în locuri special amenajate, normele
cu privire la depozitul hotelier nu se vor aplica, întrucît acestea nu reprezintă „încăperi rezervate clientului”.
În cazurile cînd parcarea e cu plată (fie şi inclusă în preţul camerei) şi paza asigurată de întreprinderea
hotelieră, răspunderea acesteia se poate angaja în condițiile pentru depozitul obişnuit cu plată.
Depozitul sechestru. În conformitate cu art. 1106 CC RM, sechestrul este depozitul în baza căruia
persoanele remit un bun în litigiu unui terţ, care se obligă să-l restituie, după terminarea procesului, celui
care are dreptul asupra bunului. Obiect al contractului de depozit sechestru de fiecare dată este un bun litigios.
Obiect al sechestrului pot fi atît bunurile mobile, cît şi imobilele. Părţile sînt sechestrul – persoana care
primeşte bunul spre păstrare, şi sechestrantul – persoana care depune bunul spre păstrare. Potrivit prevederilor
art.1107 CC RM, în calitate de sechestru poate fi desemnată una din părţile litigiului sau un terţ ales de ele
prin acord mutual. Dacă părţile nu ajung la un acord privind persoana depozitarului, părţile pot cere instanţei
de judecată să decidă. Depozitul sechestru poate fi gratuit în cazul cînd bunul se transmite spre păstrare unei
părți la litigiu. În celelalte cazuri, depozitul sechestru se prezumă a fi oneros.
Depozitarul este obligat să păstreze bunul şi să-l restituie intact celui care are dreptul asupra lui. În lipsa unor
prevederi contractuale contrare sau a unei autorizaţii exprese a instanţei de judecată, depozitarul nu poate face
niciun fel de cheltuieli sau alte acte în privinţa bunurilor sechestrate, cu excepţia celor de conservare (alin.(l)
art.1108 CC RM). Dacă păstrarea bunurilor depozitate implică cheltuieli disproporţionate în raport cu valoarea
lor, depozitarul autorizat de instanţa de judecată, cu sau fără acordul părţilor aflate în litigiu, poate vinde
bunul. Suma încasată din vînzare va rămîne la depozitar în condiţiile sechestrului.

Magazinajul
Definiţia contractului de magazinaj
Magazinajul este o varietate a contractului de depozit, care prevede predarea bunurilor spre păstrare la un
depozit de mărfuri. Raporturilor de magazinaj, care este un contract de predare a bunurilor spre păstrare la un
depozit de mărfuri, se aplică în modul corespunzător dispoziţiile referitoare la depozit, dacă capitolul respectiv
din CC nu prevede altfel (art.1112 CC RM).
Particularităţile contractului de magazinaj
Contractul de magazinaj are o serie de diferenţe semnificative în raport cu contractul de depozit:
 Primind bunurile la păstrare, magazinerul nu este obligat, dacă contractul nu prevede altfel, să constate
cantitatea (numărul, greutatea), genul, felul şi alte caracteristici. Atunci cînd, printr-o examinare exterioară,
constată deprecierea sau deteriorarea bunului, magazinerul este obligat să-l anunţe imediat pe deponent, să
asigure probele necesare constatării prejudiciului şi înaintării pretenţiilor cărăuşului; în caz contrar, el va fi
obligat să repare prejudiciul cauzat prin neexecutarea acestei obligaţii (art. 1114 CC RM).
 Magazinerul este obligat să asigure păstrarea bunurilor cu diligența unui bun profesionist, fiind
responsabil de distrugerea, pierderea ori deteriorarea lor.
  Magazinerul este obligat să informeze ultimul deţinător al recipisei cunoscut de el în caz de schimbare a
locului de înmagazinare, a caracteristicilor bunului sau dacă asemenea schimbări urmează să se producă.
Reguli speciale pentru cazul înmagazinării bunurilor determinate prin caracteristici de gen: în cazul
înmagazinării unor bunuri determinate generic, magazinerul este îndreptăţit să le amestece cu bunuri de
acelaşi gen doar dacă i s-a permis în mod expres. Faţă de stocul total rezultat prin amestec, proprietarii
bunurilor amestecate sînt coproprietari pe cote-părţi. Cota-parte se determină, în cazul în care nu s-a convenit
altfel, în funcţie de cantitatea de bunuri înmagazinate. Magazinerul are dreptul şi obligaţia de a preda fiecărui
deponent, din stocul total, partea ce i se cuvine, fără încuviinţarea celorlalţi deponenţi (alin.(l)-(3) art. 1118
CC RM).
 Magazinerul poate organiza vînzarea bunului la licitaţie, atunci cînd bunul este expus degradării sau cînd
există un pericol de depreciere. Vînzarea poate fi organizată dacă nu mai este timp pentru prevenirea
prejudiciului sau dacă proprietarul, fiind informat, n-a luat măsurile corespunzătoare într-un timp util
(art.1119 CC RM).
 Magazinerul este obligat să permită, pe parcursul orelor de lucru, deponentului sau unei alte persoane să
ia mostre sau să inspecteze bunurile. El poate cere ridicarea bunului numai după expirarea termenului
convenit, iar în lipsa termenului, numai după expirarea a 3 luni de la înmagazinare. Dacă deponentul nu ridică
bunul la expirarea termenului de magazinaj, magazinerul are dreptul să vîndă bunul la licitaţie, dar numai
după expirarea unei luni după somarea proprietarului. După satisfacerea creanţelor magazinerului, suma
obţinută se predă posesorului legitim al recipisei de magazinaj (art.1130 CC RM).
Magazinajul se atestă prin recipisă de magazinaj eliberată de magaziner la primirea bunurilor. Recipisa de
magazinaj poate fi emisă nominativă, la purtător şi la ordin.
Recipisa de magazinaj este o valoare mobiliară şi un titlu de dispoziţie asupra bunului. Recipisa de
magazinaj atestă un drept patrimonial.
Recipisa de magazinaj confirmă primirea bunului la păstrare, precum şi apartenenţa acestui bun. În baza
acestui document, bunul depozitat poate fi înstrăinat. Posesorul recipisei de magazinaj poate greva bunul
înmagazinat în calitate de garanție pentru o altă creanţă.
Codul civil prevede posibilitatea transmiterii către un terţ a recipisei de magazinaj la ordin, prin intermediul
andosării. În cazul în care recipisa de magazinaj a fost transmisă prin andosare, magazinerul răspunde faţă de
posesorul legitim al recipisei pentru exactitatea datelor înscrise în ea dacă nu s-a consemnat prin înscriere pe
recipisă că aceste dаtе se bazează exclusiv pe comunicările deponentului sau ale unui terţ (alin.(l) art. 1123
CC RM).
În ceea ce priveşte livrarea bunurilor în cazul recipisei la ordin, în cazul întocmirii unei atare recipise,
magazinerul este obligat să livreze bunurile înmagazinate numai posesorului legitim al recipisei şi numai în
schimbul recipisei. Dacă s-a întocmit o recipisă prin care s-a constituit un gaj asupra bunurilor înmagazinate,
magazinerul trebuie să ceară şi restituirea acestei recipise. Magazinerul nu este obligat să verifice
autenticitatea andosamentelor. Livrarea se atestă prin înscriere pe recipisa de înmagazinare (alin.(l)-(3)
art.1125 CC RM).