I O N P I L L A T

EDITURA
SCRISUL R O M Â N E SC
CRAIOVA
 A C E S T VOLUM
S’A T IP Ă R IT , CA E D IŢ IE B IB L IO F IL Ă ,
IN O S U T Ă E X E M P L A R E
P E CA R TO N JA PO N CH AM O IS,
N U M E R O T A T E D E LA i LA 10 0 ,
O SU TĂ E X E M P L A R E PE CA R TO N
JA PO N A L B , N U M E R O T A T E ,-D E
LA i o î LA 300 . S ’A T IP Ă R IT D E
A S E M E N E A O M IE E X E M P L A R E
N U M E R O T A T E D E LA 2 0 1 LA 1200
P E H Â R T IE A L B Ă
A N T IK -D R U C K .
I O N P I L L A T

L I M P E Z MI

SC R ISU L RO M ANESC
C R A I O V A / 1 9 2 8
L IM P E Z IM I
 L IM P E Z IM I

D
in deal, la crucea drumului de-ajungi,
C ân d umbrele se fac mai lungi,
L a gârla liniştită de cobori,
Iţi cântă roata unei mori.

D in tre arinii verzi n'o vezi de fel —

D a r murmurul încetinel
D e ape limpezi legănate’n scoc
T e v a urm a din loc în loc...

Ş i trem urul cel proaspăt de arini

Senini ca râul de senin,
In pieptul tău de-acuma v a ,c â n ta
A ş a cum bate inima.

" 7 "
 M O A R A U IT A T Ă

S
ub sălcii boltite pe iarba din luncă,
C a p ăsări de aur se-alungă lumini
L a moara pustie ce nu mai aruncă
P e murmurul apei un cântec deplin.

C u spatele gârbov, cu barb a sa verde

D e muşchi şi cu ochii rotunzi—an cu an
îş i uită menirea şi rostul îşi pierde...
Ş i m oara se schimbă în chip năzdrăvan :

U n M o ş al pădurii, cu pletele ’n muguri,

D e drum uri şi oameni de mult ocolit.
D a r dacă plăvan ii nu rumegă 'n juguri
Ş i carul n'aşteaptă să fîe golit,

Poporul cu pene: stigleţi, măcălendre,

I-agaţă de umeri un cuib ca un vis
Ş i puii de iepuri zglobii îşi fac mendre
Şi, vezi, le prim eşte cu suflet deschis.

Ş i seara, pe drumul pierdut, căprioare

Sfioase, la pieptu-i de frate bătrân
îş i strâng botul umed — şi'n noapte isvoare
Ii leagănă ritmic un sânge păgân.

Ş i trupul său mare de zeu păduratic

De-acum nu mai ştie nici om, nici cuvânt.
In fream ătul frunzelor, prim ăvăratic,
C e trainic se leagă de vechiul pământ...

- 8 -
Su b sălcii, pe iarb a poienii din luncă,
L a m oara uitată mă voi sibăstri —
S ă fiu vietatea de codru ce-aruncă
U şo ara ei um bră pe apele vii.

- 9 -
 PLU TA

P
rin frunza verde 'nchisă de anini
P riveşti în ape limpezi până’n fund
N isip de aur trem urând lumini
Ş i peşti de-argint încremeniţi pe prund.

V e z i răsturnat în râul pământean

D e care-am narul soarelui lovi,
Porum bi în zbor pe-un cer de porţelan,
C leştar de stânci şi codri străvezii...

D a r liniştit ieşind din poala lor —

De-am urg legată’n rază ca’n şurub,
O plută a pornit cutezător
P e ceruri mângâiate de b u lu b ;

Ş i colo’n ţărm, în luminosul p r a f

C ernut de soare prin frunzişul viu,
M esteacăn i albi sub aripi de seraf
Prim esc pe noapte tainicul sicriu.

- io -
 IN P Ă D U R E

D
e sui prin v ia 'n floare sus pe deal,
D e laşi, pe zări albastre ca un cer,
Z ă v o i şi câmp — pădurea de tufani
Iţi înveleşti 'n umbre pasul ’ncet.

D e ţii mereu poteca sub frunziş,

D e -auzi în suflet cântecul de cuc —
N e mai dorind oraşul greu de zid,
N ici omul de-azi, nici cărţile de-acum,

Te-opreşti din drumul dus peste poeni

L a un bordei bătrân de pădurar...
Ş i câinii toţi cum latră la boer,
O fată spune: „T a ta e plecat

In V alea-M .are, la silvicultor".

T e uiţii la ochii ei, la trupul ei...
Ş i ţ i vin în minte sălcii din zăvoi
Ş i râul plin de soare, plin de cer.

- 11 "
 IN S C R IP Ţ IE P E N T R U O FÂ N T Â N Ă

D
e unde vezi Piteştii şi A rg eşu l şi ţara
Z ăvo aielo r albastre când le îm bracă vara,
D e unde prinzi lumina jucând pe R â u l Doam nei
P rin luncile de aur sub cerurile toamnei,
A colo unde casa 'şi-înalţă alb pridvorul,
Prietene, te-aşează să'ţi murmure isvorul...
Ş i ca F lo ric a toată în suflet să'ţi rămână,
iMai stai s'auzi trecutul cum cântă în fântână.
 IN S C R IP Ţ IE P E N T R U O F Â N T A

T
u ce iubeşti Florica, stai să’mi auzi şoptirea.
P e gura mea de piatră, apleacă-te sm erit—
In svon de apă vie îţi cântă am intirea
Ş i casa iar răsună de glasuri ce-au -trăit.
 IN S C R IP Ţ IE P E N T R U O F Â N T Â N Ă

A
pleacă-te o clipă pe unda tremurată,
Pe-oglinda vrem ii 'n care cu apa toate pier —
Sunt râsul şi sunt plânsul din casa de-altădată
P e dealul din Florica, la margine de cer.
IN S C R IP Ţ IE P E N T R U N U C U L DIN V IE

C
ând toamna şi amurgul îşi desveliau tot gândul
Ş i desbrâcând iar dealul de străluciri streine,
M .â înălţau pe-altarul colinelor latine —
Străbunul şi bunicul şi tatăl tău, dearândul
S u iră să se ’nchine la um bra mea de zeu...
O preşte-ţi paşii, vino şi tu cu darul greu
D e struguri şi-l agaţă de ram urile jo a s e :
C u rat sâ’ţi fie duhul şi viile mănoase.

- i5 -
 P IE R S IC U L

L
a cotitura drumului din vie
C e suie 'n limpezimea lui Prier,
In zori de zi m 'opresc să nu mă ştie
U n piersic proaspăt înflorit pe cer.

Cum se desface neted din lumină

Şi-i frânge clarul trem ur cu n e sa ţ:
U n tânăr zeu pe ţărm ul de colină
M.i-aduce scoici tran dafirii pe braţ.

Ş i cum prin vânt, cu ram uri aripate,

Se-avântă’n trunchiul svelt ca ’ntr’un picior
Şi-şi svârlă capul luminos pe spate,
A erian încremenit în zbor —

S ă fiu un trup de om îmi e ruşine

Ş i îmi blestem făp tura mea de azi...
P rier, tu frate bun, mă fă ca tin e :
U n piersic cu dumnezeesc obraz.

- 16 -
 PRO ECT D E TEM PLU

P
e v ârfu l dealului de unde vezi
A lb astru l şes al vrem ii şi a l zării,
R ă s a r cu seara, svelte, din livezi
Ş i albe ca fecioare'n portul ţârii

— P ăstrân d în mers cadenţa unui joc

S a u ritmul unui şir de prâşitoare —
Coloanele înmărmurite 'n loc;
înalţă, cum duc fetele urcioare,

U n d ar de foi ce cade din ghiveci

C u viţe împletite în lumină
B âlae, ca p âr blond pe umeri reci;
Senine 'n gravitatea lor deplină

A d u n ă armonia ce s'a d u s ...

Şi-altarul, unde nimeni nu se'ndurâ
L a jertfă când e soarele’n apus,
II văd pătrat, cu duh de p iatră dură.

" *7 - 2
 H A N U L CU R Â N D U N IC I

Colo ii umbra nucului

Stă din vremea Turcului\
L eag ăn u l urzicilor,
H a n u l rândunicilor...

H
an vestit la drum de ţară, han cu straşina afară,
V e c h i de când e lumea — spun

C ărău şii cu chervanul cari pe vrem i îşi lăsau banul

Pe-o bărdacă de vin bun,
S ta i de-acum cu muşchi pe şiţă, cu pridvorul prins de viţă,
C u păianjeni în gârlici.
In tră slobod, ies pe uşă, ca o rază jucăuşă
JVLiile de rândunici.

T e-a uitat de-o viaţă drumul, nu mai suie seara fumul

H ornului pe'ntins hotar,
C arele n'o să le cearnă, cum vin grele din povarnă,
Prim itorul tău umbrar.

Su ru gii de-a călare n'o să'ţi bea în drum ul mare

Ţ uica de-aur şi nici când
D e haiducii laţi în spete, lăutari pe îndelete
N 'o să-i mai auzi cântând.

H an uitat la drum de ţară, han cu straşina afară,

H an pustiu şi părăsit,
D a c ă nimeni nu coboară în cerdacul de-odinioară —
E u la tine am venit
C a să-mi fii—han vech i—tovarăş, ca s’adorm la vatră iarăş,
S ă mă scol în zori aici...
Soare, pretutindeni so a re : nici un om, d ar prind să zboare
P ân ă 'n suflet rândunici.

19 -
 C A S A CU L IL IA C

L
umina lunii pline vârui
P ereţii casei cu plăpândă nea,
C a 'n capătul aleelor pustii
Ş i 'n mine aşa albă să mai stea.

Şi-odată nucii îi um briră mult

P rid vo ru l nalt strâjuitor de lunci,
C a râzem at de stâlpi să mai ascult
P rin frunza de-azi şoptirile de-atunci.

Ş i 'n vrem uri florile de liliac

N espu s o îndrăgiră, ca şi-acum
S ă mă oprească tainic în iatac
T recutul ei încbis într ’un parfum.

Ş i stele altădată nopţi în şir

Brum ând lumini în casă au intrat,
C a 'n geamul clar ca p iatra de zamfir,
S ă mă 'nfior de raze săgetat.
 C Ă L U Ş A R II

P
otop se revarsă pe luncă seninul.
S ă frigem iar mielul hoţeşte, pelinul
S ă 'l bem sub um brare de frunze prin care
Lum ină de soare se cerne 'n pahare.

Iubito, îmi adâ urciorul cu vin —

D in vrem uri bătrâne ca basm ul sabin,
S ă 'mi chiemi în poiană la um bră de-arţari,
C u regele mut, cei cinci căluşari...

S e 'nşirâ cu steagul; cu toţii deodată

Pornesc, stând pe loc, o fugă ciudată.
P iciorul lor iute cum e căprioara
N u l prinde nici naiul, nici dibla, nici vioara.

In alb, cinci mesteacâni se leagănă 'n vânt —

S tă m ortul lor rege întins pe pământ
Şi'n juru-i se strâng şi iar se desfac
C in ci aripe albe de lebezi pe lac.

Acum a, spre seară, e jocul mai lesne.

C u pene de soare din creştet la glesne,
C in ci flăcări lumina o scad şi o suie,
In um bră stingând-o pe vre-o cărăruie...

E goală poiana, e gol şi paharul.

A sv â rle iar noaptea cu stelele zarul.
M ’ oi duce, m'oi pierde, ca jocul latin —
Iubito, îmi adâ urciorul cu vin.
 A C U A R E L E ÎN D E L T Ă

AMURG

C
ât vezi cu ochiul, verde, păpurişul
S e ’ndoaie ’n vântul serii, foşnitor.
D in când în când şi-arată luminişul
U n ochi de apă m oartă — un cocor

C u aripa deschisă se ridică

D in stuf, sfâşietor de trist scâncind —
Sa u cai tătari, dând roată fără frică,
Sălbăticiţi, nechează pe un grind.

A m urgu ’m bracă D elta toată ’n aur

C u turla unui sat lipovenesc,
D a r umbrele ostroavelor de plaur
A lb astru l cenuşiu îl împânzesc.

V a p o ru l taie noaptea şoptitoare

Ş i valu l ce se ’ntunecă întruna,
C ân d cele cinci coline cresc în zare,
D e aur vânăt cum e pruna.
 SĂLCII

C
a zei bărboşi, bătrâni ca şi diluviu
D in ape revărsate cum răsar
C u tot frunzişul aplecat în fluviu,
Iţi p ar un pâlc de lipoveni pescari,

A colo de când lumea, ce 'şi aruncă

T rem urătoarea plasă pe-un botar
In care ap a gârlelor din luncă
S e limpezeşte 'n ceruri de cleştar.

Ş i cum amurgul picură cu stele

P rin frunza lor, de-acum argint topit,
A u fulgerat sclipind printre reţele
Ş i 'n licăriri de pietre s'au smucit

P eşti mici de aur viu în apa vie...

P e când vaporu l nostru s'a tot dus,
L ă sân d pescari sau sălcii — nu se ştie •
Să-i prindă 'n m reaja 'ntinsă de apus.

- 23 -
 CEAMUL ALBASTRU

D
in ape străvezii ca o lumină
C e-ar dăinui în seară pe-o vâlcea,
D in ceruri răsturnate 'n fu gă lină
C urgân d nori albi ca peştii pe sub ea,

C o rab ia cu pânzele închise

R ă sa re straniu de albastră ca 'n
Imagini prinse în culori de vise
U n stârc de-azur pictat pe porţelan.

P ustie stă şi nemişcată, n'are

N ic i viaţă şi nici rost, nici marinar...
Ş i cum vaporul nostru-o lasă 'n zare,
Intr'un amurg aproape ireal

D eodată ridicându-şi pânza toată

Porneşte lunecând cu valu l viu —
S târc minunat ce sboară şi înoată
P e D unăre, cu pieptul siniliu.

- 24 ~
 NO APTE PE ŢĂRM

P
e câmp: velinţi de soare, pe m ări: sid ef de lună...
Ş i sufletele dându-şi ecou nenumărat,
P e când tot mai aproape — auzi? — talazul sună
Coborâtor pe scara de-argint ce-a tremurat
D in plaja păm ântească la plajele din lună.

Te-opreşte în amurgul, ce n o să mai revie,

C a dincolo de vrem e să'ţi fie un popas.
D ă -mi mâna ca, sfioasă de dor, cu nostalgie
P e treptele lunare să faci întâiul pas
S p re ţările iubirii, ce n’au să mai revie.

G răb eşte pasul — um bran apus alin se lasă

Ş i scara lunii piere pe valu ri de fosfor;
Em inescian luceafăr din ape o să iasă
Prinzând de spuma creaţă un foc scânteetor —
E l peste p ăr maramă de borangic îţi lasă,

C ân d din tărâm ul nostru la ţările din lună,

N ălucitor, o liră de-argint s'a destrămat...
Ş i când tot mai departe — auzi ? — talazul sună,
C ân d zorii şi cu noaptea privindu-se au stat
P e câmp cu fulgi de soare, pe mări cu solzi de lună...

- 25 ~
 L U M IN A L U N II

L
umina lunii pline alunecă în casă...
T oţi înecaţii nopţii 'şi-înalţă în oglinzi
C a 'n ape faţa albă şi iar la fund o lasă
Când, luna ca să iasă, obloanele le prinzi.

Ş i iat'o foarte albă, tiptil ca o pisică

S e suie pe burlane, pătrunde prin fereşti,
Să ru tă lung şi ochii închişi şi gura mică —
Ş i cea mai tăinuită iubire n'o fereşti.

D a r părăsind oraşul, răzbate pe câmpie,

S e scutură deodată de p r a f să n'o mai văz,
M ă so a ră iepureşte păduri, livezi, moşie,
Ciulind urechi de raze prin verdele ovăz.

- 26 -
 STELE

C
um ne aplecăm pe livezi,
A rip ile nu ni le vezi;
V e z i numai, veghind prin arţari,
D e foc ochi noştri p rea mari.
Strălim pezi la trup şi obraz,
In ape curate de iaz
N o i suntem cu cerul întreg...
D a r oameni făcuţi din pământ
'F ă p tu ra nu ne-o înţeleg,
F ă p tu ra de rază şi cânt...
P rivighetoarea doar ea
D e noi de ştie ceva —
Ş i fraţii luminii mai mici
P e care îi crezi licurici
Ş i vântul prin frunză foşnind,
In noapte foşnind...

27 -
 C Â N TEC DE LEA G Ă N

Pentru D inul

D
ormi, dormi, să te-adorm ţi-am adus
Fluturii, frunzele, florile
Ş i norii tiviţi de apus
C e zboară pe sus,
Serile, stelele, zorile,
S ă dormi ţi-am adus
Ţi-am adus...

Dorm i, dormi, să te-adorm ţi-au şoptit

G râu l, părâul şi râul
Ş i m oara cu glas adumbrit
D e vânt potolit,
Grangurii, graurii, greerii,
S ă dormi ţi-au şoptit,
Ţi-au şoptit...

Dorm i, dormi, să te-adorm ţi-au atins

U m ărul umbrele, undele...
Săru tu l lor ochii ţi-au stins,
P e pernă au nins
V isele, vrerile, verile —
Ş i somnul te-a prins,
M i te-a prins...

- 28 —
 CÂN TEC DE LEAGÂN

S
ă'mi adorm copilul — lin şi lin, tiptil,
Leagânâ-mi-1 cântec, cântec leagâ-mi-1—
P rin d de geamul lunii,
U nde trec colunii,
Sufletul din mine, sufletul ca bruma,
S ă nu vadă bine cât de rea e lumea...
U şure, uşure, uşure de tot,
S â ’mi adorm copilul visului, să pot.

Să'm i adorm copilul—greu şi greu şi greu,

Inimă nu bate, inimă mereu —
Fă-te să se culce,
Sân g e: şoaptă dulce,
Lacrim ă am ară: murmur de isvoare,
S ă n'audă ’n seară cât de mult mă doare...
Uşure, uşure, uşure de tot,
Să'm i adorm copilul visului, să pot.

" 29 "
 PR IM Ă V A R Ă

D
in tren, în zori, văd cerul ca o apă
P re a limpede cu scoica lunii ’n Tund.
P lopi nalţi la luminişuri dau să 'ncapâ
Iscoade sunt şi zările pătrund.

S p re răsărit ard coifuri p arcă 'n pară,

C u ja r de aur suliţi se aprind...
De-acum a gloata umbrei o să piară.
A rc a şii tainici arcurile ’şi prind.

D a r meri şi peri şi pruni de pe coline

R ăsp u n d şi ei, trăgând cu p r a f de flori,
Ş i’n bâzâit de gloanţe de albine,
D esfăşu ră un lanţ de trăgători.

P o d g o ria! toată nouri de şrapnele

încrem enite ’n aer de Prier.
D e raze fugărite rândunele
In escadrile râsleţite pier.

E soarele biruitor. C ireşii

A u ridicat, învinşi, steag alb în vânt.
L ivezile îşi numără plăeşii.
U n cuc dictează pacea pe pământ...

Lum ină pretutindeni! P rim ăvară

Ş i verde proaspăt ca un suflet nou
Ş i mieii a.Ibi ca merii albi din ţară
Ş i pace 'n gânduri vecbi şi ’n grâul nou.

-- 3 o -
Ş i sus, pe zarea vremii, ca o dungă
D e mări albastre cu sclipiri de nea,
Bucegii neclintiţi, pe când. se -alungă
Ş i tren şi prim ăveri şi viaţa mea.

- 3i -
 DOR

P
rin ploaie 'n strada plină de tumult,
I-aud şoptirea tainică demult.

D e stau buimac, la iie-ce vitrină

Ii văd în trem ur pânza de lumină.

Pe-alături de’mi râd fete pe furiş,

Z ăresc doar sălcii svelte ’n luminiş.

JMă duce val-vârtej o gloată oarbă —

In luncă mă trezesc trântit pe iarbă.

U n trecător grăbit m'a îmbrâncit —

D in cer o barză cade liniştit.

Pe-asfaltul ud clipeşte-un felinar —

S tă prim a stea pe-al apelor hotar.

C u vuet surd motoare dem arează —

T o ţi greerii de clacă se aşează.

U n fa r de-autobuz mă pironeşte —
P e A rg eş suie luna fă ră veste.

— 32 ~
 DRUM DE SEA RĂ

T
i-aduci aminte seara de sub munte
In ţara ce priveşte către Jiu ?...
C atapeteasm a culmilor cărunte
P u rta chenar de aur stacojiu;

M estecenii cei albi veneau în pâlcuri

D e lum ânări cu sfeşnice de-argint;
Soborul stelelor citea cu tâlcuri
A dânci, în stranele de mărgârint.

Ş i cum treceam pribegi cu toamna 'n ţară,

A rd eau mestecenii frunzişul rar
Ş i'l dâruiau în ' lacrime de ceară
Topite 'n pacea mare de alta r;

P leşu vii munţi îngenunchiau în zare

T ru diţi de mers ca peregrini b ătrân i;
M âtân iile de oi coborâtoare
S e deşirau în drumul de la stâni;

Bisericile vechi, purtând potcapul

M on ahilor pe turla lor de lemn,
B lago slo veau ; troiţele cu capul
A tâto r sfinţi uitaţi ne făceau semn...

D a r noi, nebuni, nu ne-am oprit trăsura

Ne-am d u s—păgâni grăbiţi — spre P olovraci:
D e pretutindeni ne-arătâ pădurea
C o paci schimonosiţi ca nişte draci.

~ 33 ~ 3
 I M A G I N I , T O A M N A ...

S
e clatină galbene p ăsări uşor pe pâru l din vie —

N u, toamna îşi pregăteşte iar stolul de frunze pribegi.

E aerul limpede astăzi ca apa 'n pârâul de munte —

Ş i singur un nor mai sclipeşte ’n amurg ca un p ăstrăv de-argint.

- 34 -
 PA SĂ R E A TO AM N EI

P
ădure rărită de sunet şi frunză,
M u lţi granguri cu boabe de soare rechiemi
In seara ce umblă prin ulmi să se-ascunzâ?
O pasăre sură cu zbor obosit.

U şo r să n'o sperii, prieten — uşure...

D esp ică în taină frunzişul, s'o prinzi...
D a r iată ’şi desface aripele sure
G re u pasărea toamnei în zbor obosit.

Tăcută, pe cracă uscată se lasă,

D eparte, departe, să nu poţi s'ajungi...
Ş i’n linişti de aur — foşnind a m ătasă —
Sur, fâşie 'n frunze un zbor obosit.

la i p raştia! Frate, ai gânduri haine?

S t a i !... P ia tra porneşte cu aripi şi ea —
Şi'n sura pădure străină de tine,
Plân gi pasărea mută cu zbor obosit.

- 35 -
 C IŞ M IG IU D E T O A M N Ă

V
erde nou al prim ăverii, roş al florilor de vară,
T oamnâ, galbenul din frunza ta târzie mi-e mai drag
F ie câ'n velinţi tăcute inimi de-aur le presară,
F ie că foşneşte'n taina m ătăsosului tău steag.

Z i senină, zi rodită ca o poam ă de lumină,

C â tă floare p rea de vrem e scuturată te-a dorit
S ă te pot culege astăzi — cer şi suflet şi grădină —
Cişm igiule de toamnă, de-amintire biruit.

D e pe podul ce oglindă arcu 'ntins al pietrei sale

P este apa unde lebezi dorm pe teiul tremurat,
C ine m'a cbiemat pe nume, cine m'a oprit în cale?
U m bra ta de altădată şi un ram îngândurat.

V e rd e dor al prim ăverii, foc al dragostei din vară,

Toam nă, p âru l -de-aur moale al iubirii mi-e mai drag
C ân d strivesc şi ani şi zile ce covorul tău p resară
Şi'm i foşneşti a moarte’n suflet, mătăsos şi galben steag.

- 36 -
 PO ETU L

idarul daruri tari aşează,

Z Ş i creşte zidul din belşug.

Ţ ăran u l ţarina brăzdează,
Ş i pânea iese de sub plug.
Pescarului în râu răspunde
A rgin tu l undiţei, ş in unde
U n p ă s tr ă v — aur tremurat.
Ş i răsplătindu-i viclenia,
V ieru lu i ce sapă via,
P ah aru l v arsă vin curat...

T u singur, stai nătâng de-oparte

L e g at ca um bra de zaplaz
D e înflorirea ce nu 'mparte
L a nimeni fragedu-i obraz.
N ’ai sapă, plasă, plug, m istrie:
C u ce poţi prinde ce-o să fie?
C u gol în mâini, mereu milog?
C ân d haruri binecuvântate
R ă s a r în strai de noutate
In sufletu-ţi răm as zălog.

" 57 ~
 VRACUL

P
rin astrolabe, hărţi, hrisoave moarte,
Şopârle, şerpi şi bufniţe ’mpăiate,
Z ad arn ic cerci puterea lui — ai parte
D o a r de bucoavna strâm bă de pe carte.

C a tine şi ca mine e, şi n’are

N ici b arb a lungă, nici halatul mare,
C ân d nu-1 aştepţi atuncea îţi năzare
A tâ t de simplu că te-a prins mirare

C ă nu poţi face tu ceea-ce face.

P ricep i tot ce 'ţi vorbeşte deşi tace,
Cum pomul lasă umbră, el dă pace,
Ş i câteodată, seara, se preface

C ă ia un pumn de lut şi că’l frământă,

Cum fac copiii ce pasc vitele la ţară...
Şi-o pasăre adevărată cântă
Ş i scapă vie palm ei lui şi zboară —

Ş i nu ’nţelegi şi-ai vrea sro ’nceapă iară.

- 38 -
 c An t e c d e d u c ă
HUGO VO N H O FM A N N ST H A L

A
p ă cade, să ne 'nghită,
Stân ca dă să ne strivească,
C u aripă fâlfâită
P ă să ri vor să ne răpească.

J o s , sub poalele de munţi,

Poam e se tot uită ’n lacuri
S trăvezii de veşnicie.

Buze de fântâni şi frunţi

M .ărm uresc sub flori, de veacuri,
P e când vântul lin adie.

-39-
 DRUM URI

E
drumu 'n dimineaţă ce suie la pădure
Ş i fără pod îşi udă piciorul în părâu
Ş i lasă orice tufă de smeuret să'l fure
Ş i de-orişice poiană uitată’i pare râu.

E drumul ce se-aşterne ogar pe urma zării

Şi-o ia întins pe stepă s'o prindă undeva.
E drum ul peste care cad frunzele uitării;
E drumul care’l bate şi cal şi harabâ.

E drumul între case, e drumu ’ntre poene;

E cel podit cu piatră, e cel podit cu vis.
E drumul ce'l aşteaptă doi ochi plângând sub gene;
E drumul ce tânjeşte de nimenea deschis.

Ş i peste mări, de ele ursit să fie-o dungă

D e spumă de o clipă pe valu l milenar,
O , cât mai drag e drumul ce trem ură s'ajungă
L a liniştitul ostrov visat de marinar.

D a r cerurile toamnei îl leagănă, şi n mine

C a 'n ele se deschide strălim pedele drum,
C e duce pe lumina lui aripele line
A stolului, ce 'n zare mai clatină un fum.

- 40 "
C E R U R I ST R Ă IN E
 ATICE

SUNIUM

V
aporul nostru alb plutea
C a pasărea pe val,
U n cer albastru se-oglindea
P e m area de cristal,

C ân d ţi-am zărit când ţi-am aflat,

Su s, pe un ţărm abrupt,
De-un neam senin în alb sculptat,
A erian şi rupt,

O , Sunium, templul tău urcând

C u tot trecutul viu
Cum se înalţă sfântul gând
P e un altar pustiu.

M u lt timp, mult timp vor stărui

U nite 'n mintea mea
D e m ări pustii, de ceruri vii.
Coloanele-ţi de nea.

- 43-
 HYMET

P
rofanat de nici o casă,
U m ilit de nici un templu,
M u n te gol, te rog mă lasă
Fo rm a pu ră să'ţi contemplu.

Z e ii n’au voit s’ascundă

C u păduri şi um bră moale
F ru n tea naltă şi rotundă,
U m erile tale goale.

D a r lipsit de-orice podoabă,

Soarele îl ai şi cerul
Ş i A tben a ca o roabă
Să-ţi învăluie misterul.

L a s ă barbarii să vin ă
D in ţări triste, de departe!
D e durerea ta senină
Cum vrei tu să aibă parte.

Cum vrei tu să înţeleagă

Lum inoasa 'nvăţătură,
C ân d în suflet besna 'i leagă
T ot de patim i şi de ură...

D a r îngăduie’mi doar mie

C a re cred în cer cu soare,
S ă ’ţi aştern o poezie
C a şi umbrele uşoare

~ 44 ~
C ân d amurgul mi le scoate
Ş i le 'ntinde pe 'ndelete
P ân ă noaptea le ia toate—
.Munte, plin de violete!
 DAFNI

M
ănăstire ancorată pe pământul lui Apolo,
D afni, sfinte cărămizi,
C ine v a reda vreodată sufletului meu de-acolo
U m brele de chiparizi,

C e ru l dimineţii clasic conturat cum e o cupă

D e lumină cu argint,
Ş i în inimi călătoare dorul prim ăverii după
E leu sis şi C orin t!

C ine v a suna talanga turmelor de pe coline

C a 'ntr'un viers de Theocrit,
Ş i în curte printre dafini v a lega—o, D afn i! —cine
M a c i de sânge pe granit...

M a i trăiesc ca altădată zeii veşnici, mănăstire,

Ş i zadarnic ai cuprins,
C a s'o răstigneşti sub cruce, o coloană. S tă subţire,
P u ru ri vie, cu trup nins,

C u trup neted, cu trup tânăr în divină nepăsare

C a pe vrem ea când purta f
P este frunte o metopă şi o friză pe spinare—
Dă-mi, coloană, pacea ta!

Şi 'nfloritâ printre pietre, floarea morţii, asfodelă,

M ă învaţă cum să fiu
C a să seamăn după moarte cu sculptaţii, pe o stelă
D in C eram icul pustiu.

" 46 —
Ia r tu zeu al poeziei, o, Apolo, mă îndrumă
C a să scap biruitor,
C ă ci în naos, ce patetic, cu durerea-i mă sugrumă
Ja ln ic u l Pantocrator.

- 47 ~
 PO PAS LA STA M BU L

SULEIMANIE

C
ad frunzele greoi din pomul înserării —
U n muezin vrăjin d pe sus, le-a scuturat.

B a nu—porumbi brum aţi pe marmurile scării

C a umbre, deşirând albastru, au zburat.

In pene paseri duc amurgul pân’la Pera...

D a r noi, lăsând pe-arlpi văzduhul, ne-am oprit
In curte logodind geamia cu tăcerea
Ş i chiparoşii suri cu cerul înflorit.

P rivim Stam bulul cum treptat în vis se pierde...

A m urgul cu turban de neguri strâns pe cap,
II duce sub un cer de sticlă roz şi verde
In care suliţi lungi de minarete 'ncap.

C a un copil suflând uşor clăbuci cu paiul,

C u raza-i umflă ’n zări cupole de geam ii—
O raşu l ireal se clatină ca raiul
Ş i de-o să zboare 'n cer deodată, nu mai ştii...

C ă c i surd în R am azan a bubuit semnalul.

Sun t stele sau lumini ce pe moschei răsar,
C ân d sufletul în bărci îşi trem ură fanalul
Pe-un C orn de A u r stins şi vânăt, spre Fanar...

— ¿jS "
 EYUB

L
e-aprinde amintirea sclipirile pe rând:
M orm intele, geamia,
P rin chiparoşi amurgul brumând şi tremurând
Ş i’n suflet nostalgia

A celu i p r a f de aur suflat pe ape vii

Ju c â n d pe cornul mării...
Fantasm agoric faur, E y u b , de ce învii
C aicele visării?

D e-argint caicul lunii se leagănă pe cer,

P e C orn ul de-A ur vine
C aicu l Şehrazadei ca un coleopter
C u aripi de rubine.

Fântân ile moscheii albastre plâng încet

Lum ina lor ce piere,
Şi-o chiamă muezinul suit în minaret,
Zadarnic... In tăcere

P e chiparoşii negri, ca umbre cad vulturi.

M orm intele sub lună
De-acum sunt capre albe pierdute prin păduri...
D a r noaptea îşi adună

H arap ii în burnusuri de umbră şi de vis...

Ş i una câte una
P riveliştile ’n mine lumina şi-au închis
C u lam pa şi cu luna.

~ 49 ~ 4
 FÂNTÂNA CU PLATANI

F
ântâna cu platani de lângă ţărmul mării
L a care ne-am oprit cu um bra în amurg
In cântecul domol, ce nu-1 pot da uitării,
D e va lu ri ce se sparg, de ape care curg —

Fân tân a unde vin cu vasele de-aramă

C adânele să-şi ia un dar curat, din plin,
V r ă jită e — ţi-o spun — şi dorul meu — ia seamă —
In juru-i zboară greu: un porum biel străin.

P e M arm a râ se duc cu aripe de lebezi

C o răb ii în amurg... Ş i piere zi şi an...
D a r aplecat uşor pe apele ei repezi
O b razu l tău îl văd în um bră de platan.

Sun t zile sau sunt ani de când pe ţărm ul mării,

In limpezimi adânci fântâna l-a închis?
Platan ii tot foşnesc, şi nu pot da uitării
M u rm u ru l de părâu rostogolit prin vis...

- 5o -
ST A N Ţ E
JEA N MORÉAS
 U N B O B D E G R Â U H R Ă N E Ş T E ...

U
n bob de grâu hrăneşte pe corb şi pe 'nţelept,
Ia r pomul zeii P alas ne dă măslina bună,

Ş i chiparidul jalnic, cum stă pe groapă drept,

îş i leagănă zadarnic durerea pe sub lună.

N u ţi-ai văzu t—v a i!—dorul cel mai nepreţuit

In ochi tăi cum poartă făp tura cea vulgară?
N u ştii pe jumătate alean şi suferit:
C ând inima ţi-ai dat-o, la fel n'o afli iară.

S ă fie în cetate sau lângă ţărm de mări,

In văgăuni de codri, pe muntele sinistru,
T e du, şi să mori singur în viersu l de cântări:
C h ia r lebezile-o turmă sunt încă pe Caistru.

- 53 -
 Ş I V O I P R I M Ă V Ă R A T I C ...

S
ivoi prim ăvăratic, arm onioasă ploaie
Ş i dulce ca o gârlă m ânată prin livezi,

M a i mult ca stropitoarea ce lin pe muşchi se’ndoaie

In leagăn, îmi prinzi dorul în uşurele m reji!

L a geamul meu sau încă sub şuri la drumul mare,

D e caut adăpostul, ce tăinuit senin
M i-am esteci în durere, şi'n stropii tăi de soare
C e-i am intirea asta şi-acest străvechi suspin?

" 54 "
 C Â N D V A V E N I IA R TOAMNA...

C
ând v a veni iar toamna cu toată frunza morţii
C e peste iazul morii stricate v a podi,
C ân d vântul îmi v a umple căscatul gol al porţii
Ş i locul unde piatra de moară se 'nvârti,

V re a u iar să merg acolo pe piatra de hotar

S ă stau, proptit de zidul în ederă ţesut,
Ş i să privesc mult apa şi’n searbădu-i cleştar
Stingându-mi-se chipul şi soarele trecut.

" 55 —
 G Â N D E S C L A Z Ă R I M A RIN E...

G
ândesc la zări marine, la seara lor adâncă,
L a spumegânda groază a m ării 'n vântul greu,
L a năvodaru’n luntre, la crabii pe sub stâncă,
L a ochii tăi, N eeră, la G lauko, la Proteu.

T ot chibzuindu-şi drumul, gândesc la cerşetorul,

L a moşu'n pragul porţii sortit de ani să stea,
L a tăetoru'n codru, în mână cu toporul,
L a târg, la multa-i larmă, la om, la jalea mea.

- 56 -
 S P Ă R G Â N D D E O D A T Ă JA L E A ...

S
părgând, deodată jalea acestor zile 'n sloată,
P e toţi castanii care îşi pierd coroana lor,
P e apă, pe 'nflorirea de mult întârziată
Ş i 'n ochi îmi torni dulceaţă, alb soare-al toamnelor.

Ce ne mai vrei tu, soare? S ă cadă floarea deasă!

Să putrezească frunza şi vântul să o ia!
In um bră lasă apa, durerea tu mi-o la să :
Ea îmi hrăneşte gândul şi e tăria mea.

" 57 -
 I N V R E M E A T I N E R E Ţ I I ...

n vrem ea tinereţii, armonioasă L iră ,

I C a ap a pe sub ram uri în floare, îmi cântai;

Şi, vai! acum în noaptea simţirii proorociră,
V ib rân d, strunele tale, când mâna 'mi sângerai.

P ârâu l plin de pace, lumina îl ajunge

Şi-oglindă cerul verii, şi-oglindă pasărea,
D a r frum useţea apei ce stânca o străpunge
In fund de văgăună, mai tare o să stea.

- 58 -
 P A R I S , C E M U L T Î Ţ I S E A M Ă N ...

P
aris, ce mult îţi seam ăn: o clipă raze vii
Lu cesc pe-un cer albastru, apoi deodată’i brum ă;
C u miază-noaptea asp ră la fel dacă devii
Intreci cetăţi pe care zefirul le parfumă.

Ş i jalnic pân'la moarte, şi plin de veselie,

M i-e totul fericire şi totul mi-e sem n.rău;
C a din senin îmi plânge în ochi o bucurie,
Ş i soarta 'ntunecată desleagă râsul meu.

- 59 -
 M I-E G Â N D U L L A SĂTU CU L...

M
i-e gândul la sătucul în codru aşezat,
L a sihlele pădurii ce'n toamnă simt apusul,
L a nopţile de veghe,—văd focul tremurat,
V ă d baba ghemuită tot învârtindu-şi fusul.

P e tine, întâlnită la ori şi ce răscruci

Călăuzindu-m i paşii cu tainică blândeţe,
V re a u să te văd, o, lună, cum albă mi te duci
P e firul unei gârle ce prinde să îngheţe.

- 60 -
 B O L Ţ I F R A G E D E D E RAM U RI...

B
olţi fragede de ram uri când prim ăvara naşte,
M ăcieşi pe-un zid de pietre, islazuri, ierburi moi,
Poteci de-asin, şi omul acela ce cunoaşte,
C a să desfunde glia, să mâne’n pas doi boi,

Pe digul m ării noaptea când faru l se aprinde,

Şi zarea 'n zori pe valuri în plâns de geam anduri;— -
Ce 'mi pasă! o, cetate, când ceaţa ta îmi prinde
Şi munte şi câmpie şi mare şi păduri.

61 -
 E T E R U L Ţ I - E T O V A R Ă Ş ...

E
terul ţi-e tovarăş, fum, leneşă plutire,
Iţi seamăn şi-eu puţin:
Ţi-e viaţa de o clipă, a mea e'n istovire,
D a r tot din foc ieşim.

C a să trăiască, omul, tot culegând cenuşa

K jenu cbii roşi îl ţin.
F ă r ’a ne bate capul şi-a coborî—de-acuşa
L in să ne risipim.

—62 -
 P E C Â M P U L F Ă R Ă M A R G I N I ...

P
e câmpul fără margini, se 'nalţă dârz în vânt,
C opacu l singur peste zare.
S tă gânditor, şi zilnic frunzişu-i pe pământ
I-aruncâ um bra mişcătoare.

P e ram uri i se-aşeazâ lin păsârile'n zbor:

Su n t corbi, sfioase turturele?
H idosul muşcbi îl roade; e bunul ajutor
A l iederii cu noduri rele.

Ş i trăsnetul adesea şi viscolul hain

I-au frânt cu zgomot culmea naltă;
Prim eşte dela oameni chiar, lovituri în p lin —
Sublim şi trist, el nu tresaltă.

- 63 -
 M A I S IN G U R ŞI P E GÂN DURI...

M
ai singur şi pe gânduri voi merge pe cărări,
Su b cerul fără focuri şi fără bucurie,
Şi'n mânile 'mi voi prinde, plin de înduioşări,
Su b plopi frunzişul veştecf al toamnei din câmpie.
V o i asculta şi vântul şi ţipătul stingher
A l păsărilor care în noapte n'o să 'ncapă.
L a ţărm de ape triste, pe pajişti, pe sub cer,
M u lt timp, îmi v a fi gândul la viaţă şi la groapă.

U n aer rece norii în zare i-o 'nghieţâ,

Şi-am urgul o să moară în abureala lunii.
A tunci, de oboseală, pe-o p iatră cum voi sta,
In linişte, voi frânge din pâinea-amărăciunii.

" 64 "
IN T ER IO R
 IN SERA RE

D
eschide ochii—seara în geam se depărtează,
Ş i casele şi pomii s'au desrădăcinat:
Plutesc spre nesfârşitul seninului curat...
Ş i totuşi nu te teme, căci mâine ne vin iarăş —
D a r gustă ceasu ’n care un Dum nezeu creează
D in fiecare lam pă o stea ce a trem urat
D e dorul fără m argini al cerului tovarăş.

T ot ce vedeai cu ochii, de-acum s’a turburat;

T ot ce-atingeai cu mâna, de-acuma încetează:
In tine faţa lumii la faţă s'a schimbat...
închide ochii—noaptea te binecuvântează,
închide ochi bine, să vezi adevărat.

- 67 -
 IN T ERIO R

P
e scrinul scund, pe m asa de mahon,
C leştaru l cupei picură amurg.
P e liniştea lăutei fără svon,
Pieziş petale de lumină curg.

A tinsă, struna tainic a sunat...

Ş i Sân -N ico ară din icoane vechi
R ăm âne mut cu deget ridicat
Ş i cântecul tăcerii în urechi.

S e cern garoafele de Luchian

Ş i sângerate cad din ram a lor,
P rin florile unui chilim oltean
Sp erioase p ăsări se înalţă 'n zbor.

Pe-o strachină un cerb a tresărit...

Ş i de pe raft, din fie-ce volum,
P oeţii ies s’asculte liniştit
U n cântec risipit ca un parfum.

- 68 -
 C Ă P R IO A R A D E P O R Ţ E L A N

P
e m asa mea un pui de căprioară
Prietenos deschide ochii puri...
Ş i dacă în poiană o să moară
D e glonţ rănit un frate din păduri,

Ş i dacă la isvoare o să plângă

C u botul ud de sângele prelins —
Ştiu bine: nici o moarte n'o să frân gă
C ă p riţa liniştită cu trup nins.

C e clar priveşte! P a rc ă înţelege

C ă umblu să'i fu r taina într’un vers.
D a r care vers veni-va să mi-o lege
Cum stă oprită 'n suflet şi în mers?

C u capul mic şi fin lăsat de-oparte,

C iulind uşor urechile-i de ciută,
Pândeşte cum pândesc după o carte
F ă p tu ra ei necunoscută...

Şi, zile fug şi trece an- de an...

îmbătrânesc... şi-un pui de căprioară
D eschide m ari doi ochi de porţelan
D in lum ea unde m oartea nu omoară.

- 6g -
 M IN IA T U R Ă P E R S A N Ă

A
lbastrul şters al cerului de seară
C o b oară ca să 'nalţe chiparizi
întunecaţi, din cari pieziş zburară
Colunii albi. L u n gi gene să deschizi

S ă vezi într'o grădină cercuită

D e p iatra zidului în trandafiri,
C u ochi p rea m ari şi degete subţiri,
F ecio r de îm părat cu-a lui iubită,

In rochi de fir şi de mătase verde

Ş i cu şalvari de borangic prin cari
C a luna plină printre nori fugari,
In joc molatec, trupul gol se pierde,

P e când o căprioară fă ră teamă

D e mângâeri, le 'ntinde botul sfâ n t—•
Ş i se privesc tustrei şi m fşi dau seamă
C ă veacul lor s'a dus de pe pământ.

- 7o
 P E Ş T II R O Ş II

A
murgul suflă aur verde’n geam —
U n pom cu foi de foc e un mărgean.
Su b pavăza tomnaticului ram
Se-aprinde somnul apei din borcan.

In cercul luminosului cleştar,

T re i peşti de aur roşu s'au lăsat
închipuind pe-al zărilor hotar
T re i p ăsări într'un zbor îndepărtat.

L a nesfârşit de sticlă se lovesc

—In străveziul aer ca 'n tru n zid—
Ş i raza evantaiului ceresc,
Stropind luciri, o'nchid şi o deschid...

Ş i’n geam ul de penumbră fumuriu,

C â n d apa înopteazâ până'n fund—
T re i raze, logodind argintul viu,
In colb muiat de lună, se ascund.

" 71
 L A L E L E

D
e pe podele urcă valu ri moi
D e um bră şi pe m asă se întind.
O glinda 'şi limpezeşte iazul mort
Intr’un isvor cu seara cristalin.

Lum ina zboară vie peste geam.

A m urgul din afară le-a uitat
Lalelele ce galbene mai ard
In sfeşnicul subţirelui pahar.

P otiru l nou al florilor e pumn

închis uşor pe câte-un licurici.
P otiru l lor de porţelan acum
şi strânge 'n umbre focul licărit.

Lalele*stin se din odae fug.

O glinda 'n ap a morţilor le ia.
N ălu ca lor în vis rămâne fum.
A ş a doresc şi sufLetu-mi să stea.

72
 C L E Ş T A R

I
n faţa ferestrei am pus o oglindă.
.M ălinii grădinii se scutură ’n ea.
Petale răsleţe în zbor se perindă,
P etale nebune n’apucă să stea.

S ă prind neaua verii şi-o floare ce moare,

In faţa oglinzii am pus un pahar.
Intrânsul răpisem o rază de soare
C u rată ca trupul crescut din cleştar.

Să-opresc desflorirea şi clipa plăpândă,

D in zori până 'n vrem ea când umbrele curg,
C u v ra ja şi vrerea şi visul, la pândă
V o i sta să m ijească 'n oglindă amurg...

A tun ci d o ar—iatacul, p rivirii când scapă

Şi-l vezi, în năuntru de suflet, închis—
P ah aru l prim eşte pe-albastra lui apă
P etale ce pururi palpită în vis.

- 73 ' ~
 IC O A N A C U B U S U IO C

P
e zidul alb spoit curat,
A rgintu-i vechi se desluşeşte
Intr'un arhondaric uitat ’•
In svon de clopote de Paşte,

D e când o noapte ne-am iubit

Su b o icoană făcătoare
D e m ari minuni—Sunt ani de vis
D e-atunci şi am intirea moare.

N ici m ănăstirea n'o mai ştiu,

N ic i care îmi era iubirea,
D a r din trecutu-mi azi pustiu,
In busuioc uscat învie

Icoana sfântului noroc

Cu-argint de suflet învelită...
Şi-o văd mereu şi'n piept o port
C a o lumină liniştită.

- 74 "
 SO M N C U R A T

P
rin perne, 'n moliciunea lor de puf,
C u trupul descordat ca şi un arc,
In somn, fetiţa 'şi lasă braţul pur
S ă curgă 'n vis ca şipotul în M a i.

B ălaiu l p ăr în bucle-a râurat

Lum ină vie pân ă pe covor.
A ş a dorm ind văzui pe cer un ram
In noru-i alb ce n'avea încă foi.

A ş a dormind am pomenit un râu

C u muguri mari de stele la un scoc...
Ş i m'am mirat şi m'am cutrem urat
Şi-am îm pietrit de teamă să n'o scol.

- ţ5 ~
 A R T Ă P O E T IC Ă

Fetiţei mele F ia .

i-am urzit din sunet şi culoare,

M D in cuvinte rare, zi cu zi,

Ţ esătu ra versului în care
îm i adorm durerea de-a trăi.

Z i cu zi şi lună după lună,

Isvoresc din mine ca din m ări
Insule de gânduri, ce adună
C ântu ri frem ătând peste uitări.

C eas cu ceas şi clipă după clipă,

V ierm e de mătase m’am făcut,
F lu tu ru l simţindu-1, ce'n aripă
O să’mi schimbe braţele de lut...

D a r cum stau cu lam pa lângă mine

Ş i cum scriu: un singur ţipăt greu
D in odaia-ţi de bolnavă vine —
Ş i ce mic, ce gol e visu l meu! .
C A L E N D A R U L V IE I
 M Ă R Ţ IŞO R

P
riveşti de pe poteca ce u rcă’n deal la noi.
D in zbor întâia barză cum cade pe zăvoi.

V e z i trenul care intră încet de tot în gară

Ş i omul care sapă şi plugul care ară.

A nins cu nea de floare pe prunii din livezi

Ş i munţii de la R u c ă r cu iarn a lor îi vezi.

A u zi pe sub podgorii un câine care latră.

T e simţi legat de toate—nu poţi urni o piatră.

A ceste lucruri simple ce veşnice îţi sunt!

C e sfântă bucurie descoperi în pământ.

C e limpede te cbiamă un cuc: odată, două—

D e fiecare dată ţi-e inima mai nouă.

D e fiecare dată mai trainic te uneşti

C u farm ecul acestor privelişti câmpeneşti.

In gară, iată, trenul a început să mişte.

T oţi pomii ninşi, pe dealuri îi flutură batiste.

G âlgâitor, din iarbă un şipot s'a trezit.

In tine şi prin ram uri e cerul limpezit.

C e râsete, ce chiot pe drumurile v ie i—

P e unde au mers părinţii îţi duci şi tu copiii.

- 79 -
O nouă viaţă astăzi de viaţa veche legi.
D a u muguri pretutindeni din veştedele crengi.

C u ap a ei lumina ţi-a botezat câmpia.

C e pace e pe omul în alb ce sapă via,

P e b arza ce se duce pe A rg eş tot în sus,

Pe-adâncul rost al vieţii la care te-ai supus.

- 80 -
 PRIER

B
ubuitor, furtuna lung pe zăvoi răsună,
C a o caleaşcâ’n goană pe o podişcâ, tună.

C a d firele de ploaie şi soarele cu acul

Lum inii mi le coase ca să cârpească sacul

A cesto r nori zănatici cari lasă tot mai rare

R u b iele transparente, pomană pe cărare.

M iro ase garduT viei a ierburi şi a ploaie.

A tras din nou furtuna cu puşca prin zăvoaie,

D a r n’a putut sâ’mpuşte, vezi, pasărea ce are

P olei pe v â r f de aripi şi-albastru pe spinare...

E a zboară, sparge norii, aşterne pe botar

Seninul prim ăverii, ca sufletul tău, clar.

D eparte-s norii negri, îţi flueri câinii şui,

S p re fetele ce sapă cântând în vie, sui.

Zâm beşti la toţi copacii—ei astăzi îţi sunt fraţi...

Ş i uiţi de C apitală, de genii, de confraţi.

L a C ap şa, în bocalul lor de literatură,

S ta u —gogoşari—m aeştrii acriţi de-atâta ură

Ş i castraveţi—discipoli verzui ca m urătura:

D oct, picură oţetul în şvarţuri. C a scă gura

- 81 - 6
P rin abureala sticlei, din stradă, liceene...
—P ă z e a !—printre picioare, zbucnind din buruene,

V ătu iu l, o tuleşte devale... şi-a fost dus.

T o ţi câinii după dânsul—iar tu priveşti de sus,

R âzân d cu bobot, fuga ce’n râp ă se prăvale...

Z ău , nu regreţi că astfel n’ajungi în manuale.

" 82 "
 FL O R A R

E
M a i şi'n codru cucul îmi cântă drept în faţă.
C u soarele poteca porneşte'n dim ineaţă—■

C u drumul şi pădurea, hai murgule, la deal!

M 'o i legăna în pasul tău legănat de cal,

P rin pânzele luminii zări-voi de departe

Ş i A rg eşu l şi lunca deschisă ca o carte,

In care —slove n egre—un cârd răsleţ de oi

în şiră versu ri simple la m argini de zăvoi.

O cât aşi da ca Dom nul să'mi hărăzească darul

S ă pot să le descopăr şi eu abecedarul...

D a r sunt un om şi nu pot citi decât cerneala.

P rin frunzele în tremur, o pasăre sineala

D in pene îşi ara tă —S ă fie cerul, ea?

P e v â r f de deal, strâng frâu l şi mă ridic în şea.

S'o luăm spre V a le a Popii, s'o luăm spre V a le a M.are,

S p re Isvoran i să mergem?—T o t una mi-i. In zare

N egoiul alb m 'aşteaptă de când copilării.

H ai, m urgule! şi du-mă, în voe, unde-oi ştii...

Străb ate o pădure, coboară şi se suie,

A junge o poiană în cap de cărăruie.

- 83 -
L a poalele poienii, dosită de arinişti,
O ap ă lin îşi mână strălim pezile linişti.

O m oară stă bătrână, uitată pe părâu

D e oamenii din sate cu Loldele de grâu.

D a r roata ei mai cântă, de apă dusă rar,

Ş i macină polenul luminii din F lo rar.

" 84 "
 G IR E ŞA R

D
eschide poarta lunii cu coşul de cireşi—
S ’au îm brăcat cireşii în roşile cămeşi

Ş i zarea în lumină de aur în spre seară.

A u z i cum cântă’n luncă, lung, roata de la moară!

A rin ii ei din sita uşoară de frunziş

Ii cern pe-oglinda apei luminile furiş,

Ş i săgetând penumbra, la stâvilarul morii,

Se-alungâ rândunele şi fulgeră prigorii.

C ălare v ii în voie pe bunul buestraş

P e care iarb a’n m argini de şanţ s’o pască’l laşi.

Ţi-au cunoscut prin ram uri m ari pălăria moale

Ş i’n d rum îţi dau bineţe cosaşi ce merg la vale,

D a r te gândeşti la fata m orarului ce are

O b raz ca pâinea rumen şi’n p âr mălai de soare.

Te-aşteaptâ colo’n um bra cea verde sub arţari—

A alergat şi-şi ţine cu mâna sânii tari

Ş i mici ce bat odată din două aripi sub

Căm aşe, cum ar bate din aripi un hulub.

N ic i numele, nici neamul nu-1 ştii—ştii că ţi-e dragă

C u drag îi culegi gura gustoasă ca o fragă,

- 85 -
Şi-un trup cu miros proaspăt de proaspăt măciniş
P e malul gârlei limpezi se lasă pe prundiş.

S e duce a p a —fata s'o duce ca şi ea.

C o p ita'şi bate murgul ce nu mai vrea să stea.

lncaleci, îi dai drumul, scapi frâu'n pumnii tă i—

T e duci prin grâul serii cu cântec de cârstei.

- 86 -
 G U ST A R

N
u-i v a ră şi nu-i toam nă: e vrem ea când în tine,
P e înserări senine, un dor de ducă'ţi vine,

C ân d nopţile sunt clare şi cerul e paharul

D e sticlă care svârle cu stelele, ca zarul

P e drum uri depărtate să prindă călătorul.

P e casa părăsită voi trage greu zăvorul

Ş i voi porni la ceasul când toaca bate rar...

T ăin d călare vadu l sub lunca din hotar,

O pri-voi murgu'n spume pe malul rupt de ape,

In ochi să-mi iau atâta cât sufletul încape:

Z ă v o iu l pKn de umbre, ca un altar colina

Şi'n soare-apune munţii încremenind lumina.

Sorbi-voi haiduceşte p rivirea până'n fund

Ş i pe cleştarul serii nu voi lăsa, rotund,

D ecât un bob de rouă ce Kcăre plăpân d—

în tâia stea îmi arde în noapte şi în gând.

Strân g bine calu’n pulpe şi pinteni dau s’ajung

L a hanul vechi ce-aţine sub plute drumul lung.

îm i leg de-o plută murgul şi bat în poartă sâlnic

C a să'mi răsări, voinică, hangiţă strânsă'n vâlnic,

" 87 ~
C u ochii de vădană, cu braţul alb şi p lin —
Să-ţi cer culcuş de noapte şi o oca de vin.

M i-aduci, cu raţa frip tă pe varză, vinu’n o ală—

T e ’ntreb m irat: „ S ă ne chiar hanul lui M ân jo alâ?"

D a r nu răspunzi ş fn juru-mi e cald, icoană nu-i,

M iro ase a iubire, a mere, a gutui.

- 88 -
 CU PTO R

S
i-a pus, se vede, Dom nul păm ântul în cuptor,
D e coace ca o pită sub cer dogoritor.
9

P rin iarba arsă greeri cu ţârâit prelung

T ăcerea nesfârşită a zilei o împung,

Ia r apele luminii se joacă pe zăvoi.

L a iazul scurs dorm bivoli cu botul în noroi,

D orm oile în roată, cu umbra, sub stejar,

C a pietrele de m oară dorm boii lângă car,

Ş i pe sub car cosaşii cu capul pe cojoc...

P e cer, vulturul negru virează, stând pe loc.

U n fâşâit de coasă se-aude’n vre-o poiană,

D a r tace 'nfricoşată de-a liniştei dojană.

In vân t—dar unde-i vân tul—se'ncearcă tocălia.

D a r tace şi-ea de teamă să nu trezească via...

In casa răcoroasă şi cu obloane trase,

In vechea mea odae vrea visu l să mă la se —

încet îmi deschid ochii să nu mă'nşele p arcă;

T recutul şi-amintirea tot gândul mi-1 încarcă.

P e valu ri de lumină las v a ra să mă poarte—

D ă-m i tu, bibliotecă din vrem uri dragi, o carte

—89 —
V răjită cum e cartea ce o citeşti întâi,
Să-i pun iar talism anul deschis la căpătâi.

D in raftu ri iau volum ul şi Robinson C rusoe

C u papagalu-i verde îmi intră iar în voe.

O , Doamne, ca tovarăş de viaţă ţine-mi-1—

Păstrează-m i pân 'la moarte un suflet de co pil.

- qo "
 V IN IC E R

A
juns în miez de toamnă, îţi dai cu spaim ă seamă,
C ân d chiotă culesul în drumul lui spre cramă,

C ă despre lucrul viei vorbit-ai p rea puţin.

Ş i totuşi—o, poete uituc—ce subiect plin

D e poezie gravă aveai la îndemână:

Cum viţa peste iarn ă adoarme în ţărână

C a omul dela ţară culcat în ţintirim

(D a r taina adorm irii acesteia n’o ştim);

A p o i P rier când vine pe-a A rgeşului apă,

Cum săpătorii viţa pe dealuri o desgroapă;

Cum trem ură golaşă ca pruncul şi-o botează

Ş i m ierla cu un cântec şi soarele cu-o rază;

Cum coardele le leagă vierul de arac,

Cum taie joarda slabă şi lemnul p rea sărac...

D a r plânsul sfânt al viţei, nu-1 vei cânta tu oare

C u lacrim a lui clară, de ochi vindecătoare?

D a r despre sulfatare nu pomeneşti nimic,

N ic i despre boala viţei ce „filoxeră" 'i zic!

Cum v re i atunci, poete, ca un viticultor

D in cartea’ţi să culeagă un sfat folositor:

" 91 "
P e raftul librăriei, uitată, o să şadă.
—D a, Coane M ihalaclie, o ştiu de mult. O cadă

C u must de tăm âioasă mai bine să-mi aduci,

Ş i în ceardacul casei, în tibnă şi’n papuci,

C a A nton P ann de veseli când da de un nerod,

C u metodologie să bem al viţei rod.

— 92 —
 BRUMĂREL

C
u soarele azi galben ca fagurii de miere
In juru l meu se'nchide un m ăr boltit de mere.

D in ram eu rup ca'n basme un rod de aur şi

O , pom vrăjit de toamnă, nu poţi să mă reţii.

P rin ram uri desfăcute uşor de mâna mea

Z ă re sc comoara viei şi-odibna ei mă vrea.

Su b un butuc de viţă răm ân culcat pe sp ate—

P rivesc în gol la cerul cu ape neschimbate,

In mână iau ciorchina cu bob de chilimbar

Ş i o ridic spre soare, su s—R a z a lui cu ja r

Fan tastic o pătrunde: un lampion aprins;

Ii sug lumina dulce şi focu-i m'a cuprins.

B e au soare— D a r un piersic cu braţul gol m 'agaţâ

Ş i îmi lipeşte sânul, pietros şi mic, pe faţă.

E u îl sărut cu dinţii şi poam a lui cu sânge

Stropeşte pătim aşa iubire ce o frânge.

O , toamnă, vrăjitoare mai tare decât moartea

L a tine intru'n slujbă cât mă v a ţine soarta.

D ă-m i frunza ta ce sună cu galbenii din lună,

D ă-m i pe covorul foilor iar coborîtul oilor;

- g3 -
Dă-m i în zăvoi sitarii, pe mirişte ogarii,
Ş i peste zarea drumului, albastru, sulul fumului;

D ă-m i în iatac sulfină, pe ceruri dă -mi lumină,

Ş i scâncetul cucoarelor pe liniştea ogoarelor;

Ş i dă -mi un nuc stufos, la um bră să stau jos,

S ă scriu pe fruntea gliei tot calendarul viei.

- 94~
 BRUMAR

P
e umeri iei sumanul şi flueri după câni.
Poteca sue dealul prin v ia din bătrâni.

S ’au înroşit cireşii, îngălbeniră nucii,

C e strâjue cu brum a de pe Bru m ar butucii.

A colo unde chiot şi cântec furâ'n toi,

R ăsunâ'n guri de pivniţi ciocanul pe butoi.

D a r soarele şăgalnic acoperă cu-aramâ

Şin d rila putrezită şi muşchiul de pe cramă

Ş i raza lui de aur prin corzile de vii

L a strugurii luminii te’ndeamnâ să mai vii...

Poete, te îm bată de-acuma doar cu soare.

A u z i—scâncesc în ceruri, lung, şiruri de cucoare.

D a r câinii tăi zburdalnici alungă din tufiş

Ţ ârcate coţofene zbucnind în zbor pieziş.

Zâm beşti am ar la pana de nea şi de cărbune—

G ân d eşti la zile rele, gândeşti la zile bune,

L a traiul vechi ce calcă cu pasul tău tăcut

Pe-acest pământ pe care de mic l-ai cunoscut,

Ş i te întrebi: zăpadă a început să cadă?

Sun t iarâş coţofene ca pete de zăpadă.

- 95-
Te-opreşti să'ţi razim i dorul de ulmii fă ră foi.
Te-opreşti să'ţi flueri câinii şi toamna înapoi—

R e v in în goană câinii, dar toamna nu mai vine

Să-ţi culce la picioare credinţa ca un câine.

Ş i singur cu poteca şi câinii iar cobori

Su b ceru'n care-a iarnă scâncesc prelung cucori.

~ 96 -
 U N D R EA

D
e eri albine albe pe v ia ta roesc—
T o ţi prunii şi toţi merii în iarn ă înfloresc.

P etalele cu aripi de ghiaţâ cad domoale

P e un covor mai moale ca iarb a cea mai moale.

S ’au şters din faţa ţârii şi drum uri şi poteci—

S tă A rgeşu ’n zăvoaie cu tălpile lui reci

Ş i nu cutează moşul pe prund m ăcar un pas.

Isvoarele cu barb a în ţurţuri au rămas

Ş i straşinâ fâcându-şi la ochi cu palm a mânii,

T o t căutând cărarea, stă cumpăna fântânii.

A u z i întâi un zgomot, apoi—deodată—clar

C a picături de ploaie pe-o apă de cleştar.

Su n t clopoţeii sânii: ascultâ-i bine cum

O flam ură de sunet îţi flutură pe drum.

A proape, mai aproape, sub deal, la deal, pe deal,

Iţi sună la ureche o toacă de metal...

D a r în odaia cramei cu focul în cămin,

A d u ci pentru prieteni urciorul cel mai plin.

T e-aşezi cu ei la masă, citeşti şi prociteşti

Ş i vinul vechi şi vinul mai nou ce-1 pritoceşti.

" 97 " 7
Bu tucii ard în sobă cu trosnet şi scântei.
D in rodul viei tale eşti bucuros să b ei—

Cucernic pentru U lm u şi G y r ridici bărdacâ,

P e fratele H eres cu nu-1 uiţi cu cana seacă.

Şi, ca poet al viei serbându-i sfântul hram,

închini pentru H oraţiu, V ir g il şi Fran cis Jam m es.

—98 ~
 G H EN A R

P
erdelele’s lăsate şi lânipile aprinse“
Frum osul vers anume îl cliiemi acum în minte

V re-u n critic să te’nveţe, discipol să te fa c ă —

Estetului, din milă, închină-i o bârdacâ.

G ândeşte-te la omul acela din M irceşti,

Senin la gura sobii ca tine—îl iubeşti.

D a r lasă, desm orţitâ din somn de focul tău,

S ă zbârnâe o muscă lovindu-se mereu

D e limpezimea'nchisâ a geamului, pe care

N u toţi să o p riceap ă—vezi bine—sunt în stare.

G b en ar veni cu vânăt amurg şi roşii zori...

Ş i mă gândesc că dacă ai fi şi vânător,

Te-ai duce după iepuri în lunca ta ce este

Sub chiciura din sălcii poiana din poveste.

Ş i i-ai găsi sub tufe pitiţi, ca bulgări mari

De-omât, ciulind urechea deodată la ogari.

In liniştea deplină a iernii se aude

îm puşcătura tare cu lungi ecouri surde.

JM âcieşul cel mai negru te m iri de-a înflorit?

N u —şi-a lăsat doar viaţa un iepuraş rănit.

99 "
Priveşte-1: pe cearceaful zăpezii se sfârşeşte
C a un copil cuminte ce'n patul lui boleşte.

D e-aceia, ştiu, tu puşca în mână nu vei lu â —

V e i reciti poeţii iubiţi la v atra ta.

Şi'n serile de iarn ă tihnit vei aşteptă,

D in m ust—vin clar, din suflet—vers limpede, să deâ.

- 100 -
 FĂ U R A R

P
e dealurile ninse mergi astăzi la pădure,
C ob ori spre V a le a IViare sub cerurile sure,

Ş i fagi cu coajă albă, la şipotul de leac,

C a stranii colonade de templu se desfac.

Te-opreşti să bei din apa curată ce dă viaţă;

Iţi spune păd urarul: E şipot sfânt, nu ’ngbiaţâ.

Ş i dă să cheme basm ul vechi al isvorului...

D a r nu-1 asculţi, ţi-e gândul—vezi tu —la fata lui.

Iţi aminteşti bordeiul poenii, toiul verii,

Ş i câinii care latră doar, doar o să te sperii.

Ş i fata răsărită în drum ca din pământ

Ş i ploaia de lumină a soarelui în crâng.

Ş i gardul viu şi um bra pădurii tremurate,

Potecile, răscru cea—îţi aminteşti de toate:

D e m uşchiul cald pe râp a de unde ’n codru vezi

Colinele albastre cu v ii şi cu livezi,

D e guruitul dulce-al porum bului sălbatic,

D e fata mai sfioasă ca un porumb sălbatic,

D e serile sub fagii prieteni când o stea

S e anina de frunze ca fata să mai- stea...

- 101 —
Iţi aminteşti de toate—vezi toate: ochiul, geana...
—M o ş P avel, ce-ţi mai face, de-acum un an, Ileana?

—Boerule, am dat-o după un cârcium ar

D e prin L e re şti; e omul chiabur...

A u z i doar rar

C um sună şi răsună, departe, în pădure,

A uitor, a m oarte—departe—o secure.

102 -
E L E G II
 ELEGIA I

Pentru P ia f i A lexan dru Alim ânifteanu

D
e treci B a ia de A ram ă, de departe vezi albind
—S ta i C ă lin e—nu pădurea ci toţi munţii de argint.
Iată P ia tra ca o cloşcă, iată puii ei: C lo şan ii—
Ş i deodată uiţi F lo ric a şi deodată uiţi M io rcan ii
Ş i deodată intri 'n ţara basm ului ce'l credeai mort,
U nde totul îşi păstrează vecinul suflet, vecinul port,
T ân ăr ca un râu de munte, proaspăt ca un cer pe ape...

V a le , inimă încinsă pe trecutul ce-o încape,

V ale -a M otrului, ursită ca Dom niţa din poveşti
S ă tot doarm ă neschim bată pân ă o desvălueşti,
V ale-ascu nsă aşa bine printre munţi că niciodată
Z b o ru l vrem ii de pe culme um bra sură nu'şi arată:
Cum să vin ă când şi astăzi, când de veci, neveste torc
D e-a călare, şi din munte tot în D a c ia se’ntorc.
Cum să vin ă când se'nalţă glasul morii ca o rugă
C â tră zeul trac ce m işcă apele de la irugă
Ş i din scoc le năpusteşte peste roata ei de lemn.
Cum să vin ă pe păm ântul unde şi-azi păgânul semn
B ra d u l morţilor şi-usucă dorul verde pe morminte...

A z i ca eri se duc cosaşii cu lăuta înainte

Chiotind pe drum de clacă, prin fâneţe, de te miri
încotro pornesc pandurii celui de la V lădim iri.
A z i ca eri bisericuţa stă în inima poenii—
Pustnic alb proptit în bârnă îşi aşteaptă jpoporenii,
A z i ca eri să-i ia la nuntă, azi ca eri la ţmtirim...
„.Moşule, castanii ceia cin'i-a pus?“ —„ Ia N icodim

- io 5 -
C ân d monahii lui veniră să se-aşeze la Tism ana".
T ot trec fete din Tanagra, sus pe cap purtându-şi cana
S a u urciorul plin de cerul răsturnat într’un isvor,
Ş i sub fagi, la um bră deasă, spune’n fluer un păstor...

F lu e r ciobănesc şi M.otru, râu şi suflet, ce descântec

V ’a trezit în pacea serii murmurând acelaş cântec?
C e descântec curge’n mine? C um se face?... S e desfac
Cunoscutele p rivelişti în bătrânul tău conac.
N ’am mai fost aici şi totuşi mi-amintesc de altădată
Ş i îmi aflu cu uimire ţara mea ad evărată
Cum descopere copilul basm ul presim ţit demult.

Demult... C ine-a rostit vorba ucigaşâ? D e demult...

C a o pasăre de noapte, um bra sură iat’o, creşte,
D e pe culme peste vale se coboară, se lăţeşte—■
O am eni albi şi case albe ca mioare, n’or mai fi;
P o rt şi datini o să p iară an cu an şi zi cu zi.
N ’or mai prinde în oprege trupul svelt ca un m esteacăn;
N ’or mai duce după spate pruncul legănat în leagăn;
N ’o mai luneca m aram a nor subţire pe obraz;
N ’o să-şi mai întinzâ pânza aripi albe lângă iaz.
V ezi, bunica şi cu fiica şi nepoata n’or mai toarce,
Intr’o m oară de pe M.otru, trei M .ârine—ca trei P a rc e —■
F ir u l lânei, firul soartei ne’ndurate ce ne ia...
R u g a noastră, nici suspinul, să te ţie n’or putea
Ţ a r ă veche, ţară bună, mult te-om plânge, mult te-om cere...

Suflete, de ai credinţă, braţule, de ai putere,

B ate apa înspum ată cu nuiaua de alun —
C e r şi râuri, munţi şi codri, strâns sâ-i legi, să mi-i aduni.
S ă mi-i dai să pot cu poftă de copil, cu dor de lotru
S ă te fur, vrăjită vale, şi mai repede ca JMotru,
C a re scapără prin pietre şi tot scapă, să te duc
Strân sâ’n suflet, strânsâ’n braţe, ca o p rad ă de haiduc.
Cloşanî.

- 106 -
 E L E G I A II

Sub um brarul fo ilo r

D uce drum ul oilor
Ş i de duce ş i de pierde
Tot pe p la i cu iarbă verde
Ş i de duce ş i de curmă
Tot la dtânâ lângă turmă
Ş i ti ştie deama lui,
Seam a lu i şi-a dorului,
G rijile mocanului,
In im a ciobanului...

P
rim ăvară! prim ăvară! crapă mugurii la baltă,
Sălciile verzi, le 'ndoaie vântul cu suflare caldă,
P e poteci sfios se'ntinde um bra nouă-a foilor—
Prim ăvară, mama noastră, dă-ne drum ul oilor,
D rum ul cel pierdut pe care îl mai ştiu în sat bătrânii...
D o ru 'n mine înfrunzeşte: dorul turmii, dorul stânii.
In zadar mă'nchid în casă şi m'ascund pe după cărţi,
D o r de ducă mă ajunge, dor hain din zece p ărţi:
Buchiile le zăpăceşte, gândurile le încurcă—
V ă d un gol de munte'n soare şi văd turmele cum urcă;
T o t aud cum la tră câinii, cum tălăngile răspund
C ân d adânc ca vântu’n frunze, când ca ape v ii pe prund,
D u p ă cum coteşte drum ul mai departe, mai aproape,
S p re lumina de _poiană ce prin fagi răsleţi încape...

Turm e vechi ca munţii ţării, cu cârlan şi cu m ioară

Su ie plaiul şi-l coboară, pentru-a câtea mia oară?
D u c cu ele de departe dorul nostru, tot aleanul
F ă r'd e zare ca Buceagul, nesfârşit ca Bărăganul;
D u c cu ele dorul mândrei aşteptate la isvor,
D o ru l mamei care toarce, dor de fraţi şi de surori;
D u c cu ele dorul brazdei, dorul frunzelor de nuc,
D o ru l satului şi-al ţării, dorul dorului îl duc...
V in cu cântecele toate dela N istru pân’la «Jii,
Ş i de urcă din poveste sau aevea, nu mai ştii—
U ngureanul şi V rân cean u l din baladă iată-i iarăş.
M io riţă bucălae, unde eşti să-mi fi tovarăş,
S ă paşti iarb ă neumblată, pe sub brazi, pe la isvoare?
Ş i cu sarica pe umeri tot aşteaptă baciul mare
In lumina prim ăverii singur ca un zeu păgân...

P rim ăvară! prim ăvară! stau cu dorul de mă’ngân.

C ra p e mugurii la baltă, iasă plugurile’n ţară,
C o d rii vecbi să înfrunzească, iarb a nouă să ră sa ră —
D a r dă-mi drumul care-1 ştie şi ciobanul şi cioporul,
D rum ul oilor mi-1 află, el ce mână drept ca dorul
S u s la munţi cu fulgerare de-aur viu în soare-apune...

M io riţă, mioriţă, dorul turmei mă răpune.

- 108 —
 ELEGIA III

D
e aur vechi s'a făcut frunzarul;
Z ările-s stinse bum e cenuşa.
D eschide uşa.
Toam na ne chiamă.

A m împuşcat în zăvoi sitarul

D in urmă: zburase să plece.
V â n tu l e rece.
Toam na ne chiamă.

D e altă dată.

U n de eşti, unde, casă uitată?

Unde, azi, sunteţi, zilele m ele—
V o i, rândunele
D e altă dată!...

- 109 -
 ELEGIA IV

A
m oprit în luncă apa curgătoare
L a un scoc de m oară printre verzi arini;
A m oprit pe ape lin-tremurătoare
Z ilele de vară, razele de soare,
N op ţile senine, stelele şi luna
Pentru totdeauna—
V rem ea care curge n’am putut s’o ţin.

A m încins în palm ă pui de rândunele,

Le-am simţit b ătaia inimii în chin;
A m oprit în braţe dragostele mele...
P asăre de-o toamnă, dragoste cu jele,
Le-am cules ca frunza m oartă când dă brum a
Pentru totdeauna—
V rem ea care zboară n’am putut s’o ţin.

A m păstrat în suflet gânduri, vorbe, glume,

Zâm betul ce iartă, plânsetul hain;
Am păstrat în minte feţe fă ră nume
Intâlnite’n cale şi pierdute’n lume,
Le-am cuprins în mine una câte una
Pentru totdeauna—
V rem ea, vrem ea însă, n’am putut s’o ţin.

- 110 -
 ELEG IA V

P
e povârnişe dealul alunecă abrupt
C a să’şi oprească botul de vie tocma’n v a le —
D a r sub boltirea viţei oprindu-mă în cale,
P rivesc câm pia care adoarme dedesupt.
In abureala serii schimbându-se în mare,
L a nesfârşit îşi duce un trem urat hotar...

A m ancorat. A cum a sunt bunul m arinar

R e ’ntors din pribegie la v atra primitoare.
S e ’nalţă paşnic fumul pe gând şi pe cămin,
S e coace tăm âioasa sfârşitului dje v a r ă —
D a r frunza se apleacă de-o tainică povară
A tinsă, când o plouă îmbelşugat senin.
C i sufletul, ce’n vrem uri gemu în larg de mare,
D eod ată se trezeşte ca vântul în catarg,
C ân d pânze de corăbii albastrul mort îl sparg
C u aripile albe de berze călătoare.
Florica.

- 111 ~
 E LE G IA VI

P
este dealuri, peste ape, pretutindenea se lasă
O lumină învelită în marame de mătasă...

V in iar carele’ncărcate şi cu spice şi cu vis.,.

Ş i pe ceruri liniştite şi în suflet şi-au deschis
U nghiul dorului de ducă stolurile de cucoare.
M .ori de vânt nostalgic nalţă aripile călătoare
Ş i le lasă în durere să zdrobească grâul nou.
P a şii tinereţii mele mă urm ează în ecou,
U m bra mea de altădată umblă’n miezul um brei mele.
Prim a stea sau am intirea stă pe iaz printre vîntrele?
Sim t în suflet de departe spinul ei tremurător.
O bătrână’mi toarce firul zilelor de pe fuior;
P rim a lacrim ă se’noadă trainic lângă cea din urmă...
Ş i păstori, ieşiţi din vrem e, către staul duc o turmă
D e oi albe ca şi norii unui cer îngândurat.
Cine m’a legat de mine, de moşie şi de sat?...

Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te’nţelege,

Pentru cine ştie gândul ce-a sortit să se deslege
F ru n za galbenă şi coaptă ca un rod cules de vânt,
Toam nă, care legi prin moarte cerurile de pământ
Ş i sub foaia veştejită pregăteşti o prim ăvară,
Toam nă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară,
Fie-ţi milă de făp tu ra mea de om şi fă să fiu
—P e sub nuci, lângă femee, lângă fată, lângă fiu,
In grădina aurită de lumină şi ae fru n ză—
R o d u ’n care o dulceaţă înţeleaptă să se-ascunză.
Poate-un om atunci să vin ă să’mi culeagă câte-un vers
C um din prim culegi o prună fără-a te opri din mers.

- 112 -
în setat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,
O să-i p a ră —cine ştie—mai puţin sărată sarea
Lacrim elor sale'n drum ul de dureri şi dor ascuns...
B inecuvântarea asta de mi-o dai, v a fi de-ajuns.
Miorcani

—n 3 — 8
 ELEGIA VII

T
rece norul, zboară dorul peste vârfu ri de pădure;
P asările, visurile, mi le fu ră zile su re—
N um ai arborii prieteni să mă lase nu mă tem.
E i, legaţii de ţărână, nu duc straşnicul blestem
C a re mână tot ce umblă, se târăşte, fuge, zboară.
E i, umbroşii, um bra v ie —tot aceeaş—şi-o măsoară,
S e înalţă pe păm ântul cel iubit dintru întâi,
N iciodată n'o să'şi schimbe nici culcuş, nici căpătâi,
N iciod ată pentru dânşii ceasul groaznic n’o să vină
C ân d uitând de legătura dintre foi şi rădăcină
V o r porni hai-hui ca mine pe un drum făr’ de sfârşit...
îm păcaţi de când e lumea cu văzduhul, liniştit
Legănând tot alte cuiburi şi-alt popor de rândunele,
T ot acelaş cer prim eşte falnicele lor umbrele.
A u cu vântul prim ăverii şoapte lungi şi întâlniri,
P ân ă’n zori de zi le-alintă frunzele cu ciripiri
Ş i când joacă şi când scapă vântul sprinten de pe creacă,
R â n d pe rând ca să’l mângâe toţi copacii se apleacă.
H um a neagră îi nutreşte ca şi limpezile p loi;
Su rd le fream ătă frunzişul, dar în lemnul lor greoi
D orm tăcerile vieţii cele-adânci ce sunt cuvântul
D e demult cu care Dom nul scoase apa şi pământul...

E u , de coaja lor lipindu-mi lung urechea, o aud

Inim a de frate care bate'n trunchiuri de agud;
S a lc ia pletoasă plânge pentru mine ca o so ră;
P lopu l isvoreşte, proaspăt ca un vis, din auroră;
II purtam de mult în suflet, nalt şi neted, acest fag;.
N ic i un trup plăpând de fată nu mi-a fost pe lume drag
C a m esteacănul ce'şi stoarce p ăru l despletit la lună,
C a răchitele ce luciul zorilor pe crengi adună,

- 114
C a arinii verzi ce-aşteaptă cerul serii in p ără u —
D a r de pluta din zăvoiul de-altădată 'mi pare rău,
D e castanul ce'mi păzise casa albă pe colină
Ş i de nucul de pe vrem uri—azi când lumea mi-e străină.
Florica

" n5 -
 ELEGIA VIII

P
odul umblător, pe care am trecut la C rasna-Leuca,
R a z a serii, nu otgonul, mi-1 ţinea pe gârlă greu ca
L an ţu l dorului ce’n suflet mă petrece nevăzut...

F e ric ire a ? C in e ştie de nu-i m oara de pe Prut,

C e pe loc mereu m urmură apei veşnic curgătoare?
Ş i e poate, oglindită limpede ’n apus de soare,
L u n ca de răcniţi şi plute unde m ierlele se-ascund.
L a scăldat o prind copiii şi-o usucă, goi, pe prund;
L a ghilit o 'ntind neveste colo ’n ţărm pe pânza albă...
F ericirea? O fi. poate chiar căsuţa prin să 'n nalbă
A podarului şi fata de pe prispă, cu ochi verzi...

Fericirea? Poate 'i um bra unui vis pe care'l pierzi

Ş i rămâne doar năluca dragă sufletului meu ca
Podul legănat de apa P rutului la C rasna-Leu ca.
Miorcani

- 116 -
 E L E G IA IX

L
oveşte-mă cu-amnarul planetelor, să fiu
P e v atra veşniciei deodată focul viu,

C e pâlpâe, trosneşte şi sare nebunatic:

D ănţuitor albastru cu talpa de jăratic,
C u sufletul de flăcări şi cu călcâiul gol,
Pândit mereu de-al umbrei neţărmurit ocol...

P e mine nem urirea a prins podiş de stânci—

D escătuşă-m i isvorul cu apele adânci
Ş i lasă’l pe sub sălcii să fie până 'n m ări
O fugă lim pezită de-atâtea înstelări.
N u puţul ce cloceşte sălciu un pic de a p ă —
V re a u valu l viu şi verde, ce-aleargă pân ă crapă,
D a r care,-o clipă numai strângând în oraţe vântul,
In străluciri de raze îşi fâure mormântul.

HZ "
 ELEG IA X

S
orcova,
M o rcova,

S ă trăiesc,
S ă ’ntineresc,
C a un măr,
C a un pâr,
Ca... un... fir...
De... tran-da-fir...

„V racu le, ascultă-mi ruga!

V racu le, îţi poruncesc,
P ân ’ să stau să mă căesc,
Fă-m i din amintire sluga,
D e pe faţă svârle-m i gluga,
Ş i în suflet nem urirea
S ă deslege
Ş i să lege
C e e viu din vrem ea m oartă
C e mă 'mpinge
Ş i mă frânge
Ş i mă poartă:
F ru n ză moartă."

M o şu l prinde de odată 'n mână

B â ta răbojită de la stână,
O 'nvârteşte peste ca p —şi năzdrăvan
Ţine 'n degete un lung ochian.
„ V r e i să vezi?" grăeşte—şi 'n oglindă
Ţ ă ri şi m ări şi nouri se perindă.
Iată A rg eşu l şi v ia veche,
M o rţii mei iubiţi... şi în ureche
G la su l lor cu râsu-mi împreună...
D a r pe um bra drumului răsună
T ot mai rar, tot mai departe, tot mai stins,
Ce-am iubit
Şi-am îndrăgit
Ş i s'a sfârşit.
Ce-am aprins
Ş i m'a cuprins
Ş i s'a desprins
C a un mâr,
C a un pâr,
Ca... un... fir...
De... tran-da-fir...

- 11Q -
 ELEG IA XI

_nde-s frunzele pădurii? S ’au pierdut.

I U nde's norii, călătorii? S ’au pierdut.
f J Unde-i râu l ce ne-a dus copilăria
P e oglinda lui de ghiaţă? S 'a pierdut.
U nde-i râsul, unde-i plânsul, unde-i dorul
Ş i iubirea şi durerea? S ’au pierdut.
Unde-s ochii dragi odată ca lumina?
U m bra genelor plăpânde? S ’au pierdut.
Unde-i omul ce am fost şi eu odată?
V ie rs şi suflet, ca un foşnet s’a pierdut...

- 120 -
 E L E G IA XII

C
ând voi m uri—departe de cetăţi
In b razda neagră-a plugului, la noi,
Să mă lăsaţi culcat pe spate, gol,
in mână cu o ghindă de stejar...

Şi chipul meu de lut, ce n’a ştiut

Să fie sufletului un locaş,
îş i v a topi netrebnicul său rost
In valu l prim itorului pământ.

D a r ghinda va'ncolţi. A n după an

V o r creşte rădăcini în adâncime
Ş i v a ieşi din mine un copac
C u ram urile tinere, spre soare.

C e n'am ajuns cu mii de v e rsu ri—iată

O împlineşte din belşug o creangă
întinsă, trem urându-şi um bra peste
O dihna turmelor, ce vor să vie...
Miorcani

- 121 ~
 E L E G IA X III
- OVIDIU -

L u i V. Voiculedcu

Î ntâia stea clip! în zare. V â n tu l

P orn i prin stu f cu aripă de păsări,
A p o i stătu. S e auzi deodată
R ostogolirea valului, departe,
U rcân d mereu din partea din spre m are—
C ân d l-am zărit venind încet şi singur,
C u capul aplecat puţin ca unul
C e stă de mult de vo rb ă cu pustiul...
P rin bălţi, în care triste păpurişuri
O ftează lung cu şoaptă omenească,
V ân asem toată ziua şi cu puşca
P e umăr, mă'ntorceam în spre cetatea
C e-a fost odată Tom is şi-azi e alta.
P e câmpul ars de toamnă al D obrogii,
Ştiam că v a veni mult aşteptatul
Poet, ce'şi plânge peste morţi durerea.
D a r ocini lui, bătrâni de zeci de veacuri,
N u m'au văzut. Su b albele lor gene
P riveau adânc spre ţărm ul unde’n noapte
S e desluşea neptunic glasul mării.

A tu n ci din stuful ghiolului o albă

A rip ă şi'a 'nălţat, străină, zborul
Ş i lebăda sălbatică, în taina
A cestu i cer, prin stelele de toamnă,
S 'a legănat o clipă ca ţinută
D e trem urate fire de 'ntuneric;
A p o i sa dus ţipând atât de jalnic

- 122 "
C a vântul speriat s’a strâns în baltă
Ş i sufletul în mine... când pe zare
A lunecat cu aripe întinse
In noapte, spre o ţară de lumină
C u soare cald sub care cresc coloane
C e ’şi înfloresc zăpada cu acantă...

P ierise zborul alb în umbră. P asu l

M.eu singur stânjenea singurătatea.
U n far clipi departe. D in spre mare
S iren a unui vas mugi să plece.
In gara din P a lâ s locomotive
R a r pufăiau. U n tren trecu în goană—
P e stepa înoptată urnirea
V ago an elo r se stinse... N um ai m area
R ăm ase să’şi ridice glasul antic;
Su b zodiile toamnei, numai marea...

" 123 "

 CUPRINSUL

LIMPEZIMI

Limpezimi 7
M o a ra u itată . . . . . . . . . . 8
P lu ta . . . . . . . . . . . io
In pădure . . . . . . . . . . 11
Inscripţie pentru o fân tân ă 12
Inscripţie pentru o fân tân ă . . . . . . . 13
Inscripţie pentru o fân tân ă . 14
Inscripţie pentru nucul din vie . i5
Piersicu l . . . . . . . . . . 16
P ro ect de templu . . . . . . . . . 1/
H anul cu rândunici . . . . . . . . 18
C a s a cu liliac . . . . . . . . . 20
C ă lu şa rii . . . . . . . . . . 21
A cu arele in D e ltă
A m urg . . . . . . . . . . 22
S ă lc ii . . . . . . . . . . 23
C eam ul albastru . . . . . . . . 24
N o apte pe ţărm . . . . . . . . . 26
Lum ina lunii . . . . . . . . . . 26
Stele . . . . f . . . . . , 27
C ân tec de leagăn . . . . . . . . . 28
C ân tec de leagăn « 29
P rim ăv ară . . . . . . . . . . 3 o
Do r . . . . . . . . . . . 32
Drum de se ară . . . . . . . . . 33
Im agini, toam na . . . . . . . . ^ 34
P a să re a toamnei . . . . . . . . . 35
Cişm igiu de toamnă . . . . . . . . 36
Poetul . . . . . . . . . . . 3y
V ra c u l . . . . . . . . . . . . 38
C ân tec d e du că . . . . . . . . . 39
D rum uri . . . . . . . . . . . 40
 CERURI STRĂINE

A T I C E

Sunium . . . . . . . . . . . 43
H ym et 44
D a fn i . . . . . . . . . . . 4^

PO PA S L A ST A M BU L

Suleîmanie . . . . . . . . . . 48
..........................................................49
F â n tân a cu platan i . . . . . . . . 5o

[Jeart M o re a jJ

U n bob de grâu hrăneşte... . . . . . . . 53

Ş iyo i prim ăyăratic... . . . . . . . . 64
C ân d y a yeni ia r toamna... . . . . . . . 55
G ân desc la zări m arine... . . . . . . *56
Sp ărg ân d deo d ată jalea... . . . . . . . 67
In yrem ea tinereţii... . . . . . . . . 58
P a ris, ce mult îţi seamăn... . . . . . . . 59
M i-e gândul la sătucul... . . . . . . . 60
B o lţi fraged e de ram uri... . . . . . . . 61
E te ru l ţi-e to yarăş... . . . . . . . . 63
P e câmpul fă r ă m argini... . . . . . . . 63
M a i singur şi pe gânduri... . . . . . . . 64

INTERIO R

In serare . . . . . . . . . . 67
In terio r . . . . . . . . . . . 68
C ă p rio a ra de porţelan . . . . . . . . 69
M in iatu ră persan ă . . . . . . . . . 70
P e ştii roşii . . . . . . . . . . 71
L alele . . . . . . . . . . . 73
C le şta r . . . . . . . . . . . ţ3
Ico an a cu busuioc . . . . . . . . . 74
Somn curat . . . . . . . . . . 76
A r tă poetică . . . . . . . . . . 76

CALENDARUL VIEI

M ărţişo r 79
P rie r 81
Florar , , 83
C ireşar 85
Gustar . . . . . . . . . . . 87
Cuptor . . . . . . . . . . . 89
Vinicer . . . . . . . . . . . 91
Brumărel . . . . . . . . . . 93
Brumar . . . . . . . . . . . 95
Undrea . . . . . . . . . . . 97
Ghenar . . . . . . . . . . . 99
Făurar . . . . . . . . . . . 1 01

ELEGII

Clegîa I . . . . . . . . . . io 5
K legia II . . . . . . . . . . 107
e le g ia III . . . . . . . . . . 109
e le g ia IV . . . . . . no
e le g ia V . . . . u i
e le g ia VI 11a
e le g ia V II . . . . . . . . . . 114
e le g ia V I I I . . . . . . . . . . 116
e le g ia I X . . . . . . . . . . 117
e le g ia X . . . . . . . . . . 118
elegia X I . . . . . . . . . . 1 20
e le g ia X I I . . , , . , . 12 1
e le g ia X I I I [Ovidiu] . . , . , . . 122