Sunteți pe pagina 1din 306
Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice Introducere în Advaita Vedanta și Selecții de Citate de Seamă din
Ghirlandă
a
Înțelepciunii Advaitice
Introducere în Advaita Vedanta și
Selecții de Citate de Seamă din
Învățături Non-dualiste
DE
ajati
Advaitice Introducere în Advaita Vedanta și Selecții de Citate de Seamă din Învățături Non-dualiste DE ajati

PUBLICATĂ

DE

PUBLICATĂ DE Daya Dharmam, R.O.A. Nagar Tiruvannamalai – 606 603 Tamil Nadu, India – E-MAIL –

Daya Dharmam, R.O.A. Nagar Tiruvannamalai 606 603 Tamil Nadu, India

E-MAIL sagepressindia@yahoo.com

Drepturi de Autor © 2002 Ajati Prima Ediție: August 2002 Design Carte și Copertă: Ajati ISBN 81-7525-336-3

IMPRIMATĂ ÎN INDIA LA

ALL INDIA PRESS

Căsuța Poștală 51, Kennedy Nagar.

Această Ghirlandă a Cunoașterii este Dedicată Guru-ului care a Destăinuit Revelația Divină BRAHMAN ISHVARA
Această Ghirlandă a Cunoașterii
este
Dedicată Guru-ului care a Destăinuit
Revelația Divină
BRAHMAN
ISHVARA
Sri Narayana
Sri Dakshinamurti
Sri Yajnavalkya
Sri V a s i s h t h a
Sri A s h t a v a k r a
S r i
G a u d a p a d a
Sri
S r i
S h a n k a r a c h a r y a
R a m a n a
M a h a r s h i
S r i
S w a m i
S h a n t a n a n d a
P u r i
a Sri S r i S h a n k a r a c h a

Cuprins

Mulțumiri Prefață Introducere Transliterație a Termenilor din Sanscrită PARTEA ÎNTÂI – Advaita Vedanta: Origine și Doctrină

9

11

13

15

17

Vedele și Darshana Vedanta Canon Triplu Școlile de Vedanta Advaita Descendența Advaita Doctrinele Advaita Școlile de Advaita Ordinul Sannyasa Ajati Vada Concluzie PARTEA A DOUA – Înțelepciunea Advaita

19

21

21

25

31

31

32

51

57

61

65

67

Upanișadele Brahma Sutra Bhagavad Gita Yoga Vasishtha Ashtavakra Gita Mandukya Karika Ribhu Gita Avadhura Gita Vivekachudamani Upadesha Sahasri Aparokshanubhuti Atmabodha Dakshinamurti Stotra Bhaja Govindam Amritanubhava Panchadasi Diverse Gita PARTEA A TREIA – Înțelepciunea Ramana

69

94

98

101

121

134

145

159

165

175

184

188

191

195

200

205

213

219

Învățăturile lui Ramana Maharshi PARTEA A PATRA – Înțelepciunea Zen

221

237

Învățăturile Maeștrilor Zen PARTEA A CINCEA – Înțelepciunea Tao

239

259

ANEXE

271

Cele Patru Matha Înființate de Sri Adi Shankara Dasanami și Semnificația Lor Doctrinele Advaita și Vishishtadvaita Vedanta Doctrinele Școlilor Vivarana și Bhamati Clasificarea Analogiilor Advaitice Clasificarea Scripturilor Hinduse Cele Patru Secțiuni ale Vedelor Brahman și Jiva Brahman și Modurile Sale Descrierile lui Ajnana GLOSAR

273

274

274

280

282

283

284

285

286

287

289

Glosar al Termenilor din Sanscrită SURSE

291

313

Mulțumiri

În activitatea de dezvoltare și finalizare a acestei cărți m-am bucurat de ajutor prețios din partea unor persoane cărora aș dori să le mulțumesc și cărora aș dori să le arăt recunoștința pentru ajutorul acordat.

Sunt profund îndatorat și recunoscător D-lui. V.S. Ramanan, Președintele Centrului Sri Ramanasramam, pentru permisiunea acordată de a folosi materiale din cărțile publicate de Sri Ramanasramam. Mulțumirile mele să îndreaptă și către Dl. A. R. Natarajan, Președintele Centrului Ramana Maharshi pentru Învățare (Ramana Maharshi Centre for Learning – RMCL), din Bangalore, pentru permisiunea acordată de a folosi materiale din cărțile publicate de RMCL.

Îi sunt extrem de recunoscător Guru-ului meu, Swami Shantananda Puri Maharaj, care a descoperit în mine fascinația și interesul pentru Advaita Vedanta. Fără îndrumarea sa, fără expertiza sa valoroasă și fără corecturile sale atente, sunt sigur că această carte nu ar fi văzut niciodată lumina zilei.

În final, doresc să le mulțumesc prietenilor mei, Chris Boys, Kristin Davis și lui D. Vasudevan, pentru contribuția lor extraordinară la editarea și corectarea textului și pentru încurajarea și suportul pe care mi l-au acordat pe parcursul proiectului. Îi mulțumesc și lui Swami Devananda Saraswati, care a contribuit cu corecturile și sugestiile sale în Partea Întâi a cărții.

Vă mulțumesc, din nou, tuturor, pentru ajutorul prețios pe care mi l-ați oferit!

Prefață

Autorul cărții Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice Ajati este un devotat înfocat al lui Sri Ramana Maharshi și un adept de neclintit al Advaita Vedanta. În această carte, pune înaintea cititorilor de elită perle de înțelepciune strânse din diverse Upanișade și multe alte texte standard din filosofia Advaitică (non-dualistă), precum Ashtavakra Gita, Yoga Vasishta, Ribhu Gita, lucrări ale lui Sri Shankara și învățăturile înregistrate ale lui Sri Ramana Maharshi. Includerea unor zicale și istorisiri din Budismul Zen și din Taoism, pentru a ține pasul cu tendința modernă, aduce un plus de culoare acestei incursiuni.

Motivul fundamental al acestei cărți este Ajata-vada doctrina non- creației – propovăduită în texte precum Mandukya Karika de Sri Gaudapada și Ashtavakra Gita. Ajata-vada susține că nu a existat nici creație nici distrugere, că nimeni nu este încătușat și nimeni nu se eliberea(moksha), nu există aspiranți (sadaka) către realizare și nici suflete realizate (jnani).

Partea introductivă oferă o excelentă vedere de ansamblu asupra Advaita Vedanta și asupra locului ei corespunzător în filosofia Indiană. Include o descriere concisă a sistemului filosofic al Vedantei în general, precum și o explicație detaliată cu privire la doctrinele esențiale ale Școlii Advaita și ale principalelor sub-școli ale acesteia. Această parte întâi îi oferă cititorului informațiile necesare pentru a înțelege bine și a aprecia subiectul fundamental al cărții.

Deși aceasta este prima lui carte în domeniul Advaita, autorul a închegat cu o așa măiestrie o abundență de selecții frumoase, magnifice și relevante, cu o perspicacitate și o înțelepciune pătrunzătoare, încât îi oferă delectabile pășuni cu verdeață cititorului însetat de cunoaștere spirituală. Hari OM! Swami Shantananda Puri

15 Aprilie, 2002 Vasishtha Guha Himalaya

Introducere

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice cuprinde o introducere către Advaita Vedanta, urmată de o colecție vastă de învățături non-dualiste de seamă, extrase din vechi scripturi ale Advaita Vedanta, din Budismul Zen, din Taoism, precum și din învățăturile înregistrate ale lui Sri Ramana Maharshi.

Prima parte a cărții tratează originea Advaitei, începutul Vedelor, sistemele filosofice Indiene, concluzionând cu Vedanta. Urmează apoi o descriere succintă a sistemului filosofic al Vedantei, urmată de o descriere detaliată a doctrinelor fundamentale ale Școlii Advaita și a sub-școlilor acestora, Vivarana, Bhamati și Varttika. Prima parte a cărții oferă cititorului cunoștințele teoretice minime de care are acesta nevoie pentru o înțelegere corectă a înțelepciunii cuprinsă în cele patru părți de citate.

În cea de-a doua parte a cărții, care este secțiunea principală și cea mai vastă a cărții, cititorul va descoperi esența înțelepciunii Advaita. În continuare, în cea de-a treia parte, cititorul va descoperi înțelepciunea lui Sri Ramana Maharshi. În ultimele și cele mai scurte părți, cea de-a patra și cea de-a cincea, cititorul va afla înțelepciunea Zen și Tao.

Citatele selectate și prezentate în aceste patru părți sunt sub formă de versete, zicale și scurte istorisiri. Acestea au fost selectate de-a lungul ultimilor cinci ani și au fost alese ca fiind cele mai bune exemple pentru conturarea temelor esențiale ale filosofiilor non-dualiste de Est. Pentru a beneficia cel mai bine și pentru a deprinde cunoaștere de înțelepciunea citatelor, cititorul trebuie să păstreze în minte principalele teme cuprinse în această carte:

14

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Ajati-vada ~ doctrina non- creației, ~ doctrina non-creației,

Paramartika-satya ~ Adevărul Absolut, ~ Adevărul Absolut,

Brahman-jiva-jagat ~ identitatea Brahman , Absolutului; jiva , sufletul individual; și jagat , lumea fenomenală, ~ identitatea Brahman, Absolutului; jiva, sufletul individual; și jagat, lumea fenomenală,

Fără de Timp, Fără de Cale ~ realizarea existenței Brahman este, în esență, dincolo de orice de Timp, Fără de Cale ~ realizarea existenței Brahman este, în esență, dincolo de orice factor ce ține de timp, cale sau practică.

Sper că cititorul se va amuza și de citatele cu tentă de umor din Partea a Doua, Partea a Treia, Partea a Patra și Partea a Cincea.

La încheierea celor cinci părți ale corpului principal al cărții, urmează Anexele, care conțin tabele interesante și utile care compară doctrinele Advaita și Vishishtadvaita Vedanta, precum și doctrinele celor două principale școli de Advaita, Vivarana și Bhamati. Anexele mai conțin și o varietate de scheme descriptive. În continuarea Anexelor este prezentat un Glosar cu importanți termeni din Sanscrită.

Deși citatele din această lucrare reprezintă esența celor mai importante învățături non-dualiste, un căutător spiritual serios trebuie să depună efortul de a citi și de a studia textele complete din care au fost extrase citatele.

Fie ca studiul să îți fie iluminat și ca înțelegerea ta să fie corectă și cuprinzătoare! Fie ca niciodată să nu te lepezi de Brahman și fie ca Brahman să nu te părăsească niciodată!

25 Mai, 2002

Tiruvannamalai India

OM Shanti!

Ajati

Transliterația Termenilor din Sanscrită

Termenii din Sanscrită sunt redați conform unui sistem simplificat de transliterație utilizat de regulă în lucrările nescolastice. Se vor observa următoarele diferențe între forma scolastică și forma simplă folosită în carte:

Forma Simplă

Forma Scolastică

ch (chakra)

c (cakra)

n (Sanskrit)

(Saskrit)

m (ahamkara)

(ahakara)

Ri (Rig Veda)

(g Veda)

Sh (Shiva; Krishna)

t, d, n, h

Ś, (Śiva; Kṛṣna)

, , ,

Pronunția literei ”v” se face cu dinții apropiați ușor de buza de jos, astfel încât sunetul creat să fie undeva între ”v” și ”w” din limba engleză.

PARTEA ÎNTÂI

Advaita Vedanta Origine și Doctrină

Vedele și Darshana Advaita Vedanta își are originile și doctrina fundamentală în Vede , cele

Vedele și Darshana

Advaita Vedanta își are originile și doctrina fundamentală în Vede, cele mai vechi și mai sacre scripturi ale Hinduismului. Pentru Hinduși, Vedele sunt textele cu o autoritate incontestabilă; ele se numesc Shruti (textele auzite) și apaurusheya (relevate, dar fără de autor). Mesajul-cheie al Vedelor este acela că sinele adevărat al fiecăruia – însuși Sinele – este absolut, nemuritor, veșnic liber și pur. Toate celelalte lucrări în care sunt codificate doctrine și practici Hinduse sunt considerate ca având autori umani și sunt cunoscute ca Smriti (textele amintite) și Purana (povestitori antici).

Există patru Vede iar primele trei sunt considerate de către tradiția Hindusă ca fiind principale și de maximă importanță:

(1) Rig Veda ~ înțelepciunea versurilor

(2) Yajur Veda ~ înțelepciunea formulelor sacrificiale

(3) Sama Veda ~ înțelepciunea cântecelor muzicale

(4) Atharva Veda ~ înțelepciunea preoților Atharvan

Fiecare din cele patru Vede conține patru secțiuni care au luat formă în perioade diferite de timp. Primele secțiuni erau Samhita (colecții), urmate de Brahmana (discuții despre ritualuri), apoi de Aranyaka (texte studiate în pădure) și, în cele din urmă, Upanișadele (învățături secrete cu privire la Brahman, Absolutul). Elaborarea în proză și în versuri a

20

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

literaturii Vedice a avut loc din timpul Rig Veda (cca. 1400 ÎEN) până în timpul Upanișadelor (cca. 1000 – 500 ÎEN).

India Antică a dat naștere unui număr mare de rishi (clarvăzători) și acharya (învățători), care au fondat și au îmbățișat o mare varietate de sisteme filosofice. Această tradiție antică cuprinde nouă darshana (sisteme filosofice), care sunt împărțite în două grupuri:

I. Grupul ortodox sau astika – acele sisteme care acceptă autoritatea Vedelor:

(1) Sankhya (enumerare) ~ fondat de Kapila

(2) Yoga (uniune) ~ fondat de Patanjali

(3) Nyaya (logică) ~ fondat de Gotama

(4) Vaisheshika (deosebit) ~ fondat de Kanada

(5) Mimamsa (reflectare) ~ fondat de Jaimini

(6) Vedanta (scopul Vedelor) ~ fondat de Badarayana

II. Grupul heterodox sau nastika – acele sisteme născute ca mișcări de protest împotriva tradiției Vedice:

(7) Buddha-Dharma ~ fondat de Budha

(8) Jaina ~ fondat de Mahavira

(9) Charvaka ~ fondat de Charvaka

Din aceste nouă sisteme filosofice, Vedanda Darshana este subiectul următorului capitol.

~ fondat de Charvaka Din aceste nouă sisteme filosofice, Vedanda Darshana este subiectul următorului capitol.
Vedanta Vedanta este una din cele șase sisteme filosofice ortodoxe ( darshana ) și constituie

Vedanta

Vedanta este una din cele șase sisteme filosofice ortodoxe (darshana) și constituie fundamentul mai multor mișcări ulterioare de filosofie Indiană și practică spirituală. În Sanscrită, Vedanta înseamnă finalul Vedelor. Alte nume pentru Vedanta sunt: Vedanta Mimamsa (reflectare la Vedanta), Uttara Mimamsa (reflectare la partea finală a Vedelor) și Brahma Mimamsa (reflectare la Brahman).

Cele Trei Canoane

Cele trei canoale ale Vedantei Upanișadele, Brahma Sutra și Bhagavad Gita se numesc Prasthanatraya. Upanișadele constituie Shruti- prasthana (textele ascultate) și marchează apogeul Vedelor, cunoscute ca Shruti (texte auzite). Acestea sunt izvoarele primare ale metafizicii Vedantice și sunt privite ca fiind cele mai respectate texte. Brahma Sutra este nyaya-prasthana (text de logică) deoarece prezintă învățăturile Vedantice prin utilizarea logicii. Cel de-al treilea din textele canonice,

22

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Bhagavad Gita, are un statut aproape egal cu cel al Upanișadelor. Bhagavad Gita cuprinde învățăturile lui Sri Krishna și reprezintă totalitatea filosofică, precum și apogeul dramatic al Mahabharata. Deși face parte din Mahabharata, care este un Itihasa (text epic), Bhagavad Gita este un Smriti (text amintit) și se numește, așadar, Smriti-prasthana.

Upanișadele reprezintă concluzia Vedelor și constituie secțiunea filosofică a Vedelor. În contrast cu părțile anterioare ale Vedelor (Samhita, Brahmana și Aranyaka), care discută despre ritualuri și sunt cunoscute sub numele de karma-kanda, Upanișadele sunt cunoscute ca jnana-kanda, deoarece tratează cunoașterea Absolutului, Upanișadele își merită și cealaltă denumire, Brahma-kanda, deoarece discută despre Brahman.

Învățăturile cardinale ale Upanișadelor sunt următoarele:

(1) Brahma-vidya ~ înțelepciune în ceea ce privește Brahman

(2) Adhyatma-vidya ~ înțelepciunea de a intui realitatea a tot pătrunzătoare, a tot cuprinzătoare și peste tot extinsă

(3) Atmaikatva-vidya ~ înțelepciunea de a intui Unicitatea lui Atman

(4) Brahmatmaikatva-vidya ~ înțelepciunea de a intui identitatea identitatea Atman cu Brahman

(5) Bhuma-vidya ~ înțelepciunea de a intui Realitatea Infinită

Fiecare Upanișadă are legătură cu Vedele în care apare iar învățătura Upanișadică este prezentată deseori în contextul unui anumit imn sau ritual Vedic. Există sute de Upanișade, însă 108 dintre acestea sunt bine cunoscute și considerate cele mai importante din tradiție. Recent, acest număr a fost dus la 180 iar acestea au fost publicate în cea mai mare colecție de Upanișade.

Vedanta

23

Scolasticii clasifică Upanișadele în funcție de subiectul pe care îl acoperă. Astfel, există un număr mare de Upanișade Vedanta care tratează subiectele principale ale Vedantei și alte Upanișade care se concentrează asupra altor subiecte. Cele din urmă sunt Yoga Upanishad, Sannyasa Upanishad, Shaiva Upanishad, Vaishnava Upanishad și Shakta Upanishad.

Shankara și alți învățători au scris comentarii despre zece Upanișade, care au ajuns să fie considerate cele mai importante, iar acestea sunt:

(1) Aitareya Upanishad ~ (Rig Veda)

(2) Brihadaranyaka Upanishad ~ (Shukla Yajur Veda)

(3) Isavashya Upanishad ~ (Shukla Yajur Veda)

(4) Taittiriya Upanishad ~ (Krishna Yajur Veda)

(5) Katha Upanishad ~ (Krishna Yajur Veda)

(6) Chandogya Upanishad ~ (Sama Veda)

(7) Kena Upanishad ~ (Sama Veda)

(8) Mundaka Upanishad ~ (Atharva Veda)

(9) Mandukya Upanishad ~ (Atharva Veda)

(10) Prashna Upanishad ~ (Atharva Veda)

De asemenea, pe lângă acestea zece, se mai adaugă, de regulă, și Kaushitaki Upanishad (Rig Veda) și Svetashvatara Upanishad (Krishna Yajur Veda).

Brahma Sutra reprezintă un mare tratat de Vedanta, care conține o colecție de sutra sau aforisme (555 aforisme, după spusele lui Shankara). Apariția acestuia a venit drept consecință faptului Upanișadele nu oferă o imagine complet lucidă a diverselor subiecte discutate. Întrucât în

24

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

tradiția Vedică Upanișadele reprezintă o scriptură canonică – Shruti a devenit un lucru esențial să se reinterpreteze și să se reorganizeze învățăturile acestora, pentru a le oferi coerență și consistență a conținutului; iar Brahma Sutra de Rishi Badarayana a îndeplinit perfect acest scop.

Brahma Sutra și-a primit numele ca urmare a faptului că tratează în principal subiectul Brahman, Absolutul, așa cum este descris în Upanișade. Această lucrare mai este cunoscută și sub alte nume: Vedanta Sutra, întrucât este textul aforistic despre Vedanta; Shariraka Sutra, deoarece tratează natura și destinul sufletului întruchipat; Bhikshu Sutra, deoarece aceia care sunt cei mai potriviți să studieze acest text sunt bhikshu sau sannyasin (cei ce au renunțat); și Uttara Mimamsa Sutra, deoarece reprezintă o cercetare a ultimelor secțiuni ale Vedelor.

Se cunosc foarte puține lucruri despre autorul acestei importante lucrări, Rishi Badarayana. În mod tradițional, acesta este identificat ca Rishi Vyasa, autorul Mahabharata și Purana și, prin urmare, cei mai mulți înțelepți datează Brahma Sutra ca aparținând perioadei cuprinse între 500 – 200 ÎEN. Cu toate acestea, unii învățați consideră că cele două ”Badarayana” nu aparțin aceleiași perioade și datează Brahma Sutra într-o perioadă ulterioară (c. 200 EN).

Bhagavad Gita (”Cântecul Divin”) este una din cele mai mari și mai frumoase dintre scripturile Hinduse. Este scrisă sub formă de dialog între războinicul Prinț Arjuna și prietenul și vizitiul său Krishna, care este o avatara (întruchipare) a lui Vishnu. Bhagavad Gita este parte din Cartea VI a Mahabharata (”Marea Epopee a Dinastiei Bharata”) și a fost, probabil, scrisă în secolul 1 sau al doilea din era noastră. Este un poem format din 700 de versete în Sanscrită, împărțite în 18 capitole. Capitolele de la 1 la 6 discută despre karma-marga (calea acțiunii), de la 7 la 12 bhakti-marga (calea devotamentului), iar ultimele șase capitole, de la 13 la 18, povățuiesc despre jnana-marga (calea cunoașterii).

Popularitatea de care se bucură Bhagavad Gita este evidentă în multe comentarii, glosare și cărți expoziționale scrise despre aceasta atât în

Vedanta

25

timpurile antice cât și în timpurile moderne. Comentariul cel mai timpuriu cunoscut este cel al lui Shankara. Alte comentarii importante din timpurile străvechi sunt cele ale lui Bhaskara, Ramanuja, Madhva, Nilakantha, Shridhara, Madhusudana și Shankarananda.

Școlile de Vedanta

Mai multe școli de Vedanta au apărut ca urmare a diverselor interpretări ale Prasthana-traya (Upanișadele, Brahma Sutra și Bhagavad Gita). Aceste școli sunt diferențiate în principal de viziunile pe care prezentau cu privire la relația și identitatea sinelui individual (jiva) cu absolutul (Brahman).

O clasificare a diferitelor școli Vedantice este prezentată mai jos:

I. Vedanta Non-dualistă (Advaita) a lui Shankara și cele trei școli ale sale:

(1) Vivarana ~ fondată de Padmapada

(2) Bhamati ~ fondată de Vacaspati

(3) Varttika ~ fondată de Sureshvara

II. Vedanta Monoteistă și cele cinci școli Vaishnava ale sale:

(1) Vishishtadvaita ~ fondată de Ramanuja

(2) Dvaita ~ fondată de Madhva

(3) Dvaitadvaita ~ fondată de Nimbarka

(4) Shuddhadvaita ~ fondată de Vallbha

(5) Achintya-Bhedabheda ~ fondată de Chaitanya

26

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Dintre școlile prezentate mai sus, sunt bine cunoscute Advaita (non-dualism) a filosofului Shankara care a trăit în secolul al optulea și două dintre cele cinci școli ale scolii monoteiste, Visishtadvaita (non- dualism calificat) a filosofului Ramanuja care a trăit în secolul al unsprezecelea și Dvaita (dualism) a filosofului Madhva care a trăit în secolul al treisprezecelea. Acestea trei constituie izvoarele principale ale Vedantei.

Deși există diferențe filosofice majore între școlile Vedantei, acestea împărtășesc un număr de concepte comune. Un punct important este acela că resping în unanimitate concluziile sistemelor filosofice heterodoxe ale Buddha-Dharma, Jaina și Charvaka. Acestea resping de asemenea concluziile școlilor ortodoxe, Nyaya, Vaisheshika, Sankhya, Yoga și într-o manieră mai scăzută cele ale școlii Mimamsa.

Influența Vedantei asupra gândirii Indiene a fost atât de profundă, încât se poate spune că, într-o formă sau alta, filosofia Indiană a devenit, în esență, Vedanta.

Advaita (non-dualism) este cea mai influentă dintre școlile de Vedanta. Doctrinele principale ale Advaita au fost exprimate mai întâi în Upanișade iar cele din urmă au fost clar sistematizate în Brahma Sutra. Cu toate acestea, începutul formal al Advaita este considerat ca fiind marele text Mandukya Karika de Gaudapada (c. secolul 7-8), un text explicativ despre Mandukya Upanishad. Shankara (c. 788-820 EN) a expus cu măreție filosofia Advaita, construind fundația doctrinei lui Gaudapada.

Corpul literaturii Advaitice conține un număr foarte mare de lucrări și este de remarcat că, în timp ce Mandukya Karika este singura lucrare cunoscută a lui Gaudapada, lui Shankara i se atribuie un număr de aproape 300 de lucrări. Cele mai importante dintre acestea sunt considerate comentariile (bhashya) lui Shankara cu privire la Upanișade, Brahma Sutra și Bhagavad Gita și propriile sale lucrări originale, precum Vivekachudamani, Upadesha Sahasri, Aparokshanubhuti, Atmabodha, etc. Alte texte importante sunt Yoga Vasishtha, Ashtavakra Gita și Ribhu Gita.

Vedanta

27

În vremurile moderne, datorită preponderenței de texte Advaitice, a devenit un obicei popular (mai ales în partea de Vest) să se considere că Vedanta se referă strict la Advaita, însă acest lucru este incorect. Advaita nu este sinonim cu Vedanta, ci numai cu una din cele trei școli ale acesteia. Cu toate acestea, din vremea Înțelepților Rishi Badarayana, trecând prin perioada lui Gaudapada și a lui Shankara, până la apariția Școlii Vishishtadvaita, Vedanta putea fi corect identificată numai cu Advaita. Însă această ecuație nu se mai aplică și astăzi.

Vishishtadvaita (non-dualismul calificat) este cea de-a doua școală a Vedantei, după importanță. A luat formă din Vaishnava (secta zeului Vishnu), mișcarea devotată remarcabilă în India de Sud începând cu secolul al șaptelea. Cea mai impozantă figură a acestei mișcări a fost Ramanuja (c. 1055 1137 EN), care a scris un comentariu despre Brahma Sutra, Shri Bhashya (”Comentariu Frumos”) și despre Bhagavad Gita, precum și un tratat despre Upanișade, Vedarthasamgraha (”Sumar depsre Semnificația Vedelor”).

Ramanuja admite că există non-dualism și o identitate fundamentală a trinității – Stăpânul Divin, sufletul individual și lumea fenomenală – însă acest non-dualism este postulat de Stăpânul Divin, care este calificat (vishishta) prin materie și prin suflet; așadar, această doctrină este cunoscută ca Vishishtasvaita (non-dualism calificat), opus non- dualismului lui Shankara.

Ramanuja a fost primul filosof al Vedantei care a pus pe picior de egalitate Narayana (Dumnezeul personal) cu Brahman (Absolutul) din Upanișade. Ca și Dumnezeu personal, Narayana posedă toate calitățile favorabile, iar Ramanuja nu se obosește să menționeze aceste calități. El interpretează relația dintre Narayana non-dual și infinit și creația plurală și finită într-un mod original, iar interpretarea sa are ceva suport în Upanișade. Pentru el, relația dintre infinit și finit este asemănătoare cu relația dintre suflet și corp; non-dualismul este primar însă tot mai pot exista diferențe; sufletul și materia sunt total dependente de Stăpânul Divin pentru a putea exista, așa cum corpul este dependent de suflet.

28

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

În Vishishtadvaita, Stăpânul Divin are două aspecte: cauza

(Creatorul) și efectul (lumea fenomenală). Ca și cauză, El este esența

calificată numai prin prefecțiunile Sale divine; ca și efect, El este corpul

Său constituit din jiva (suflete individuale) și jagat (lumea fenomenală).

Pentru Ramanuja, eliberarea din prinsoare nu este finalul rigid și radical al

samsara (ciclul de naștere, moarte și renaștere) ci mai degrabă bucuria de

a-L contempla pe Stăpânul Divin. Bucuria este atinsă având o viață de

bhakti (devotament) total față de Stăpânul Divin: preaslăvindu-I numele,

efectuând acțiuni de devotament în temple, preamărindu-L în intimitatea

casei și lăudându-I în mod constant perfecțiunile. La rândul Său, Stăpânul

Divin Își va revărsa grația, care îl va însoți pe cel devotat în realizarea

moksha (eliberare).

Conform Școlii Vishishtadvaita, eliberarea poate fi de cinci tipuri:

(1) Sarupya ~ cel eliberat are o formă identică cu Stăpânul Divin

(2) Salokya ~ cel eliberat trăiește în aceeași lume cu Stăpânul Divin

(3) Samipya ~ cel eliberat trăiește ca un însoțitor apropiat al Stăpânului Divin

(4) Sarshti ~ cel eliberat posedă toate siddhi (puterile supranaturale) ale Stăpânului Divin, cu excepția puterii de a crea

(5) Sayujya ~ cel eliberat devine unul cu Stăpânul Divin

Vishishtadvaita a luat amploare după Ramanuja, însă a avut loc o

schismă privind importanța grației divine. Pentru școala din Sud, care

folosea Sanscrita, Vadakalai, grația divină pentru eliberare este importantă,

însă omul trebuie să depună, de asemenea, toate eforturile în acest scop.

Această școală este reprezentată de gânditorul Venkatanatha, care era

cunoscut după numele onorific de Vedantadeshika (Învățătorul de

Vedanta). Pentru școala din Nord, care folosea Tamil, Tenkalai, este

suficientă și necesară numai grația divină pentru eliberare.

Vedanta

29

Influența lui Vishishtadvaita s-a răspândit până în nord, unde a jucat un rol în renașterea evlavioasă a Vaishnavismului.

Doctrinele promovate de Ramanuja încă mai inspiră o tradiție intelectuală vie, iar practicile religioase pe care acesta le-a înfățișat sunt încă practicate în două dintre cele mai importante centre Vaishnava din India de Sud: templul Ranganatha din Shrirangam, Statul Tamil Nadu și templul Venkateshvara din Tirupati, Statul Andhra Pradesh.

Dvaita (dualismul) este cea de-a treia școală importantă a Vedantei. Fondatorul său, Madhva, denumit și Anandatirtha (c. 1199-1278), provine din zona Statului modern Karnataka, unde și astăzi mai are o mulțime de adepți. În timpul vieții sale, Madhva era privit de către adepții săi ca o întruchipare a zeului Vayu, care fusese trimis pe pământ de către Lordul Vishnu pentru a salva lumea, iar pentru a stârpi puterile răului acesta l-a trimis pe filosoful Shankara, promotorul Școlii Advaita.

Madhva arată, în expozițiunile sale, influența filosofiei Nyaya. Acesta susține că Vishnu este Stăpânul suprem, identificând Brahman din Upanișade cu un Dumnezeu personal, așa cum a făcut și Ramanuja înaintea lui. În sistemul lui Mashva există trei ordine eterne, ontologice: Stăpânul Divin, sufletul și natura neînsuflețită. Existența Stăpânului Divin poate fi demonstrată prin logică, deși numai scripturile ne învață despre natura Sa. El este chintesența tuturor perfecțiunilor și posedă un corp nematerial care constă din Sat-Cit-Ananda (existența absolută, conștiința și fericirea). Madhva afirmă că Stăpânul Divin este cauza eficientă a universului, însă refuză ideea că El este cauza materială. Stăpânul Divin nu poate fi cauza materială a lumii, nici prin diviziunea Sa și nici prin transformarea Sa, deoarece acest lucru este împotriva principiului unui Stăpân neschimbător și indivizibil și este o blasfemie să se accepte ideea ca un Dumnezeu perfect să Se transforme într-o lume fenomenală imperfectă.

Jiva (sufletele individuale) sunt nenumărabile și de dimensiune atomică; ele sunt ”părți” din Stăpânul Divin și există numai datorită grației Sale, iar acțiunile lor sunt, în totalitate, subiectul voinței Sale. Cu toate acestea, Stăpânul Divin permite sufletului, într-o anumită măsură,

30

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

libertatea de acțiune; libertatea calificată prin și în proporție cu karma (faptele) din trecut ale sufletului.

Pentru Madhva, precum și pentru mulți alți filosofi Indieni, ajana (necunoașterea) este cunoașterea eronată. Aceasta poate fi eliminată prin intermediul bhakti (devotament). Devotamentul se realizează în diverse moduri: prin studiul solitar al scripturilor, prin îndeplinirea responsabilităților cu detașament complet sau prin acțiuni evlavioase. Devotamentul determină o privire intuitivă și un tip special de cunoaștere cu privire la natura Stăpânului Divin. Bhakti poate deveni însuși scopul; pentru acela care este devotat, adorarea lui Vishnu este mai importantă decât eliberarea consecutivă.

Școala de Dvaita din prezent are ca și centru un complex format dintr-un templu dedicat Lordului Krishna și șase matha (mănăstiri) localizate în Udipi, Statul Karnataka. Acest centru a fost înființat de însuși Mashva și continuă sub o linie de succesori neîntreruptă.

Karnataka. Acest centru a fost înființat de însuși Mashva și continuă sub o linie de succesori
Advaita Advaita este una din școlile de Vedanta și este binecunoscută drept o filozofie non-

Advaita

Advaita este una din școlile de Vedanta și este binecunoscută drept o filozofie non-dualistă. Este o filozofie deoarece face o analiză a Adevărului și a Realității, însă, în contrast cu alte darshana (sisteme filosofice), aceasta relevă Adevărul care nu este supus modificării în spațiu și în timp, ci este Realitatea fundamentală, non-dualistă și neschimbătoare, cu siguranță verificată și verificabilă.

Advaita mai este cunoscută și ca Știința Realității (Brahma-vidya) și în investigarea sa face uz de șase modalități de realizare a cunoașterii valabile – percepție, deducere, mărturie verbală, analogie, deducere indirectă și necunoaștere – și acoperă toate stările și condițiile pe care le traversează viața.

Descendența Advaita

În Școala Advaita de Vedanta, Guru-Parampara (linia de descendență a guru) îi include pe: Narayana, Padmabhuva (Brahma), Vasishtha, Shakti, Parasara, Vyasa, Shuka, Dakshinamurti, Gaudapada, Govinda, Shankara, Sureshvara Padmapada, Hastamalaka, Totaka și alții.

32

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Tradiția filosofică și religioasă Indiană plasează Brahma-vidya (cunoașterea Brahman) în perioada zeilor și a înțelepților rishi, care au avut revelațiile Vedelor. Astfel, Guru-Parampara a Advaita începe cu Daiva- Parampara, reprezentată de Narayana și Padmabhuva (Brahma); aceasta este urmată de Rishi-Parampara, care îi include pe clarvăzătorii Vasishtha, Shakti, Parasara, fiul său Vyasa, Shuka (fiul lui Vyasa) și Dakshinamurti; mai este și Manava-Parampara (contemporanii lui Manu, legiuitorul), care îi enumeră pe preceptorii Gaudapada, Govinda, Shankara, Sureshvara, Padmapada, Totaka și Hastamalaka; și alții. Acești guru umani sunt priviți ca întruchipări ai diverselor zeități, iar contribuțiile lor tradiționale sunt înregistrate în textele Shankaradigvijaya.

Însă, în sens strict, tradiția guru în Advaita începe cu Dakshinamurti, continuă cu Shankara și este urmată de cei mai faimoși patru discipoli ai săi, Sureshvara, Padmapada, Totaka și Hastamalaka. Guru-Parampara a Advaita a continuat și până în ziua de azi prin succesiunea de Shankaracharya, precum și alți guru și sannyasin din ordinul lui Shankara.

În mod tradițional, Gaudapada, Shankara și doi dintre discipolii săi, Padmapada și Sureshvara, sunt considerați cele mai importante personalități din Advaita.

Doctrinele Advaita

Esențială pentru Advaita lui Shankara este doctrina conform căreia Brahman este Realitatea iar lumea este ireală. Orice schimbare, dualitate sau pluralitate – fie ea subiectivă sau obiectivă – este o simplă supraimpoziție (adhyasa) peste Brahman, care se naște din avidya (necunoaștere) și maya (puterea iluzorie).

Advaita

33

Brahman există în afara timpului, spațiului și cauzalității, care sunt simple forme ale experienței empirice, iar astfel de experiențe sunt iluzorii și complet ireale. Shankara, în toate lucrările sale, proclamă cu fermitate că moksha este realizarea identității jiva, Atman și Brahman; și că Brahman este, într-adevăr, tot ceea ce există; și că nu este niciodată posibil a discerne în Brahman sau din Brahman.

Aceste doctrine reprezintă nucleul învățăturii lui Shankara și sunt tratate în paginile care urmează.

Brahman

Conform Advaita, există o singură Realitate Absolută. Aceasta se numește Brahman. O clasică afirmație care definește Brahman apare în Taittiriya Upanishad, II. 1. 3: ”satyam jnanam anantam brahma”, care înseamnă ”Brahman este Realitatea – Cunoașterea – Fericirea”. Shankara identifică Brahman cu conștiința pură sau cu martorul, a cărui inexistență nu poate fi concepută sau imaginată și care nu este supusă schimbării, deoarece martorul schimbării rămâne neschimbat. Cunoașterea Brahman, a Realității Absolute, este cea mai veritabilă și mai de seamă pe care un căutător zelos poate sau trebuie să o realizeze.

Advaita se distinge de alte școli de gândire (monoteiste sau dualiste) prin premisa conform căreia Brahman este Realitatea non- dualistă, fără atribute, una cu Atman și jiva (sinele individual). Această doctrină Advaitică centrală este exprimată cel mai bine prin afirmația renumită a lui Shankara: ”brahma satyam jagat mithya jivo brahmaiva na parah”, care înseamnă ”Brahman este real, universul este iluzoriu iar jiva este același cu Brahman”.

În mintea fiecăruia care este în căutarea adevărului, răsare o întrebare: Ce este realitatea? Advaita oferă următorul răspuns clar:

Realitatea este Aceea ce rămâne absolut neschimbată în toate stadiile

34

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

timpului (trecut, prezent și viitor) și în spațiu, precum și în timpul celor trei stări (de trezire, de visare și de somn adânc).

Advaita afirmă în continuare că Brahman, Realitatea, este una fără o a doua; așadar, se numește advaya (non-dualistă). Acest termen nu ar trebui considerat ca fiind absența dualității, sau ca altceva decât dualitatea, sau ceva opus dualității. Mai degrabă, advaya înseamnă Tot, Întregul; unde ”Tot” este lipsit de cuantificare iar ”Întreg” nu este compus din părți sau din lucruri separate aduse împreună.

Maya și Avidya

Așadar, de ce pare că Brahman, Realitatea Absolută și indivizibilă, este divizat în nenumărate ființe și infinite obiecte?

Upanișadele explică faptul că maya (puterea iluzorie) determină apariția jagat (universului) iar avidya (necunoașterea) face ca Brahman să apară ca o multitudine de jiva (suflete individuale). Maya acționează la nivel cosmic în timp ce avidya funcționează la nivel individual. În sens primar, maya este puterea iluzorie (cauza) care creează universul, iar în sens secundar este însuși universul (efectul).

Un aspect important și interesant al avidya (ignoranței) este puterea dublată a shakti, și anume avarana-shakti (puterea de învăluire) și vikshepa- shakti (puterea de proiectare). Avarana-shakti acoperă adevărata natură a Atman iar vikshepa-shakti determină apariția jiva prin aparenta transformare a Atman. Un asemenea efect aparent este o vivarta (transformare aparentă) a obiectului original iar teoria aparentei transformări este cunoscută drept vivarta-vada.

Shankara descrie avidya ca anadi (fără de început) și anirvachaniya (de nedefinit) și avertizează asupra faptul că a căuta rădăcinile avidya în sine nu este nimic altceva decât o expresie a însăși avidya de care căutătorul vrea să se lepede.

Advaita

35

Cu privire la avidya, Shankara a făcut o afirmație foarte clară și definitorie: avidya este responsabilă pentru kama (dorințe) și karma (acțiuni), care duc la bandha (încătușare). Astfel, el afirmă că anularea completă a avidya va duce la moksha (eliberare) sau la starea non-dualistă a Brahman.

Jiva

Atman liminat sau sinele întrupat se numește jiva, sufletul individual. Datorită ignoranței inexplicabile (avidya), Atman sau Brahman, a cărui natură este Sat-Cit-Ananda (Existența Absolută – Conștiința – Fericirea), se găsește prins într-un complex corp-minte. Acest Atman încătușat, jiva (sufletul individual), fiind în posesia celor cinci kosha (învelișuri) și a celor trei sharira (corpuri), trăiește și acționează în lume ghidat de numeroase dorințe. Experimentând plăcerea și durerea datorită karma (acțiunilor) din trecut, jiva este supus samsara (ciclului de naștere, moarte și renaștere) până când este realizată moksha (eliberarea).

jiva este lipsit de upadhi

(elemente de limitare) precum necunoașterea, mintea, corpul este

complet identic cu Brahman, cu Sat-Cit-Ananda (Existența Absolută – Conștiința – Fericirea) ca singura sa natură.

Shankara spune clar că, atunci când

Adhyasa și Anirvachaniya

Dacă Brahman este singura realitate, una fără o a doua și aceeași cu Atman și jiva, atunci cum și de ce nu reușește jiva să își recunoască propria realitate non-dualistă, ci percepe lumea fenomenală de nume și forme (namarupa)?

Advaita explică această dilemă prin anirvachaniya-khyati, teoria cunoașterii eronate indefinibile. Exemplul clasic este oferit de Shankara:

vederea unui șarpe în forma unei frânghii datorită unei lumini slabe. În acest exemplu există o falsă percepție a șarpelui, care, de fapt, este numai

36

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

supraimpoziția asupra frânghiei în condiții favorabile erorii. Astfel, adhyaropa sau adhyasa (supraimpoziția) este responsabilă pentru mithya- jnana (cunoașterea eronată sau falsă). Tot așa, este și Brahman confundat cu lumea de nume și forme.

Șarpele (sau lumea) nu este nici real (sat) nici ireal (asat). Nu este complet ireal precum ”fiul unei femei sterpe”, deoarece poate fi perceput; nu este nici real, deoarece dispare imediat ce este văzută frânghia (sau Brahman), substratul, este perceput sau cunoscut așa cum este. Prin urmare, cu scopul de a oferi o explicație logică pentru un astfel de fenomen atipic, Shankara creează o a treia categorie de obiecte percepute, și anume sad-asad-vilakshana (diferite de real și de ireal). Khyati sau cunoașterea unui astfel de obiect este descrisă ca anirvachaniya sau ca fiind indefinibilă.

Vivarta și Parinama

Se folosesc două teorii principale pentru a da o explicație pentru cauza materială a lumii:

(1) Vivarta-vada ~ teoria transformării aparente

(2) Parinama-vada ~ teoria transformării reale

Cauzalitatea în care însăși cauza materială nu se schimbă în altceva se numește vivarta. De exemplu, aurul este cauza materială a ornamentelor din aur. Urmând procesul de creare a ornamentelor, aurul nu își pierde natura și nu se transformă într-un material diferit. Aurul original este pur și simplu refăcut sub altă formă, dintr-o masă într-un ornament; însă aurul rămâne aur. În Advaita, această teorie este promovată de Shankara și de adepții săi. Cauzalitatea în care cauza materială implică o schimbare

Advaita

37

adevărată se numește parinama. De exemplu, laptele este cauza materială a brânzei; prin procesul de închegare, laptele devine brânză iar starea originală a laptelui este iremediabil pierdută. Această teorie este promovată de filosofia Sankhya și este adesea analizată și refuzată în textele clasice ale Advaita.

Din cel mai înalt punct de vedere, ambele teorii ale cauzalității, parinama-vada și vivarta-vada sunt nesatisfăcătoare, deoarece se aplică numai atunci când conceptul creației este acceptat ca un fapt real. Concluzia finală și cea mai subtilă a Advaita este ajati-vada (teoria non- creației), care afirmă că nu există cauzalitate în actul de creație, ci numai Realitatea neschimbătoare. În Upanișade, această concluzie este sprijinită în mod clar de numeroase pasaje care afirmă că Brahman nu este niciodată schimbător și divizibil.

Cele Trei Tipuri de Realitate

Shankara nu prea acceptă realități sau adevăruri multiple. Cu toate acestea, de dragul căutătorilor, pentru a oferi o înțelegere graduală a poziției sale fundamentale, el vorbește de trei tipuri de realitate:

(1) Paramarthika-satya ~ Realitatea Absolută

(2) Pratibhasika-satya ~ realitatea iluzorie

(3) Vyavaharika-satya ~ realitatea empirică

Paramarthika-satya este Brahman non-dual, cel Absolut și veșnic existent. Pratibhasika-satya este aparența eronată a ceva acolo unde nu există (asemenea șarpelui în forma frânghiei), care dispare imediat ce se îndepărtează obstacolele din fața cunoașterii corecte. Vyavaharika-satya esre universul empiric al numelor, formelor și experiențelor, care durează până în momentul în care este realizat Brahman.

38

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Aceste trei nivele de realitate corespund diferitelor tipuri de căutători spirituali. Pentru cei mai avansați căutători, Paramarthika-satya constituie întotdeauna singura realitate acceptată.

Trei Teorii ale Creației

În tradiția Advaita, creația universului este explicată prin trei teorii fundamentale:

(1) Ajati-vada ~ doctrina non-creației

(2) Drishti-srishti-vada ~ doctrina percepției și creației simultane

(3) Srishti-drishti-vada ~ doctrina creației și percepției graduale

(Realitatea

Absolută), doctrina drishti-srishti este o expresie a pratibhasika-satya

(realitatea iluzorie), iar doctrina vyavaharika-satya este o expresie a vyavaharika-satya (realitatea empirică).

Doctrina

ajati

este

o

expresie

a

paramarthika-satya

Shishya (discipolul) își începe drumul cu credință fermă în srishti- drishti-vada, apoi continuă cu drishti-srishti-vada și în final culminează cu înțelegerea ajati-vada. În acest punct el înțelege că nu a avut loc nici un proces de creație și că Brahman este singura realitate neschimbătoare.

Guru, atunci când predă o disciplină, poate insista asupra uneia sau alteia dintre aceste doctrine, în funcție de propriile sale opinii, de capacitatea discipolului și de alți factori.

Ajati-vasa (denumită și ajati-vada) a apărut mai întâi în Ashtavakra Gita și mai târziu a fost elaborată și dezvăluită complet de către Gaudapada, paramaguru (marele învățător) al lui Shankara în lucrarea sa fără seamăn, Mandukya Karika. Versetul 32 din cea de-a doua parte (Vaitathya Prakarana) din Mandukya Karika este universal acceptat ca fiind cel mai reprezentativ al acestei doctrine: ”Nimeni nu moare, nimeni nu se

Advaita

39

naște, nimeni nu este încătușat și nimeni nu aspiră către înțelepciune, nici un căutător nu merge către eliberare și nimeni nu este eliberat. Acesta este Adevărul Absolut”. Din cele trei teorii ale creației aceasta este considerată ca fiind opinia absolută și finală și este potrivită numai celor mai avansați dintre studenți.

Conform ajati-vada, Brahman este Realitatea cea fără de început și neschimbătoare. Prin urmare, cele trei principii fundamentale considerate în alte doctrine, și anume jagat, jiva și Ishvara sunt refuzate complet, ne mai lăsând loc pentru discuții.

Cel de-al doilea punct de vedere, drishti-srishti-vada, a fost pronunțat de Prakasananda Sarasvati (cca. secolul XV-XVI) în lucrarea sa Vedanta-Siddhanta-Muktavali. Gaudapada a folosit un punct de vedere similar și în Mandukya Karika, în expozițiunea sa care duce către ajati-vada. Acest punct de vedere este apropiat celui al multelor școli de idealism subiectiv și de punctul de vedere al școlilor idealiste ale Budismului Magayana, Yogachara.

În esență, punctul de vedere al drishti-srishti-vada este acela că Jagat (lumea), jiva (sufletul individual) și Ishvara (Dumnezeul personal) sunt cunoscute și create simultan numai de către văzător și că acestea nu au existență aparte de văzător. Acest punct de vedere este legat de ceea ce este cunoscut sub numele de eka-jiva-vada (doctrina existenței unui singur suflet) și nu poate fi privit independent de aceasta. În cele din urmă, există un singur văzător sau un singur sine, care este identic cu Brahman, care creează și vede lumea în mod simultan. Prin urmare, orice altceva în afară de văzător nu este nimic altceva decât un mit.

Srishti-drishti-vada este punctul de vedere care susține creația graduală și cunoașterea aceasteia. Admite, mai mult sau mai puțin, existența Realității Absolute care stă la baza întregii Creații, care este rolul maya, puterea creativă a Stăpânului Divin (Ishvara). Prin faptul că percepe lumea de nume și forme în întreaga sa varietate, jiva se consideră subiectul și numește, de asemenea, un Creator pentru orice. Astfel, totul se reduce la trei principii fundamentale: jagat (lumea), jiva (sufletul individual) și

40

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Ishvara (Dumnezeul personal). Un jiva descoperă existența Stăpânului Divin și se folosește de mijloacele corecte pentru a-L descoperi în scopul de a fi salvat; cu toate acestea, după ce jiva se eliberează, rămân întotdeauna alți jiva (indivizi încătușați) care trebuie să urmeze calea și să se elibereze singuri. Acest punct de vedere se găsește nu numai în Advaita ci și în toate marile religii și sisteme filosofice care descriu creația graduală, evoluția spirituală și eliberarea.

În Advaita, cele două puncte de vedere cu privire la creație, drishti- srishti-vada și srishti-drishti-vada sunt oferite acelor studenți care cred cu putere în creație.

Pramana și Jnana

În filosofia Indiană, pramana sunt definite ca mijloacele de a dobândi o cunoaștere valabilă (prama). Fiecare pramana are un mod distinctiv de a transmite și de a oferi un tip diferit de cunoaștere, fără a contrazice alte pramana. Advaita recunoaște șase pramana:

(1) Pratyaksha ~ percepția

(2) Anumana ~ deducerea

(3) Agama sau sabda ~ mărturia verbală

(4) Upamana ~ analogia

(5) Arthapatti ~ deducerea indirectă

(6) Anupalabdhi ~ necunoașterea

Cea mai importantă cale de cunoaștere este pratyaksha (percepția) și este de două tipuri: externă și internă. Percepția prin intermediul oricăruia din cele cinci simțuri (auz, văz, atingere, miros și gust) este considerată

Advaita

41

externă, în timp ce orice tip de percepție mintală (de cunoaștere și necunoaștere, plăcere și durere, iubire și ură, etc.) este considerată internă.

Percepția externă care vine prin intermediul simțurilor este calea normală și directă de a cunoaște lumea externă.

Percepția internă este de două tipuri: (1) cu privire la perceperea sinelui și (2) cu privire la stările minții.

Un exemplu al ultimului tip de percepție este o persoană care experimentează sentimentul de necunoaștere, care este o stare mintală. Această persoană este conștientă de sine ca fiind experimentatorul sau sinele care percepe, lucru evident din expresii precum ”mă simt ignorant” și ”sunt ignorant”. Cu toate acestea, se identifică cu starea mintală în ciuda faptului că este sinele care percepe și că este separat de aceasta (starea mintală). Deși Sinele are strălucire proprie și este liber de relațiile subiect- obiect iar fiecare persoană este mai mult sau mai puțin conștientă de sine ca fiind experimentatorul, cu toate acestea, datorită ignoranței (avidya), nimeni nu reușește să deprindă o auto-recunoaștere clară sau o cunoaștere de sine permanentă. La fel, deși are cunoaștere de corpul său și de mintea sa, o persoană se identifică cu ceea ce este cunoscut și se consideră ca fiind complexul corp-minte, supus nașterii, creșterii, degradării, morții, foametei și setei, durerii și plăcerii, etc. Incapacitatea de a avea cunoaștere de sine prin experiență persistă până în momentul dobândirii cunoașterii corecte.

Cunoașterea corectă cu privire la sine și identificarea acestuia cu Sinele Absolut este dezvăluită de Shruti (Upanișade) și alte texte vechi. Atunci când căutătorul aplică această cunoaștere, devine din ce în ce mai conștient de adevărata sa natură și finalizează cu aparokshanubhuti, realizarea intuitivă a Sinelui ca fiind conștiința non-dualistă sau Brahman.

În Advaita, cunoașterea intuitivă sau realizarea intuitivă este privită în mod corespunzător ca fiind apogeul întregii cunoașteri și nu ca un mijloc (pramana) de realizare a acesteia.

42

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Astfel, cel mai important mijloc de cunoaștere, percepție (prathaksha) se află în jurul unei triade: (1) Sinele Pur, (2) stările mintale și (3) obiectele materiale.

Advaita afirmă în continuare că cunoașterea valabilă (prama) are două aspecte: (1) Conștiința Pură (shuddha-chaitanya) și (2) conștiința modală (vritti-chaitanya). Cunoașterea ca și Cunoștință Pură este considerată o cunoaștere metafizică, în timp ce cunoașterea modală este considerată o cunoaștere empirică. Termenul cunoaștere (jnana) este folosit în general în sensul empiric al conștiinței modale (vritti-chaitanya sau vritti- jnana) și nu în sensul Conștiinței Pure (shuddha-chaitanya).

Conștiința Pură și care are strălucire proprie, fiind non-dualistă și mereu lipsită de relațiile dintre subiect și obiect, este însăși esența sau substanța Sinelui (Atman) și nu este un atribut. Ființa Pură și Conștiința Pură sunt unul și același lucru. Sinele existent nu poate fi decât conștient de sine; nu este auto-dovedit. În realitate, nici începutul și nici conștiința nu pot fi studiate separat.

Natura conștiinței modale sau a cunoașterii (jnana) este revelatoare. Nu creează, ci descoperă; nu construiește și nu transformă nimic, ci cuprinde totul așa cum este. Are unul și același scop – să dezvăluie ceea ce este.

Anubhava, Tarka și Shruti

În proclamarea și realizarea Adevărului Absolut, un Advaitin se folosește de cele trei criterii: scriptura (Shruti), rațiunea (tarka) și realizarea intuitivă (anubhava).

Dintre acestea trei, realizarea intuitivă (anubhava) a Realității oferă cel mai înalt nivel de certitudine, deși oferă un grad mai mic de claritate conceptuală. În probleme care privesc realitatea suprasenzorială, rațiunea singură nu poate oferi certitudine, deoarece fiecare argument stabilit prin

Advaita

43

rațiune este contracarat printr-un argument opus suportat printr-o rațiune la fel de puternică. Obiectivul scripturilor este să învețe și să transmită cunoașterea Brahman prin limbaj și prin logică, însă, în mod paradoxal, înțelepții rishi, cei care au realizat Realitatea Absolută, comunică prin scriptură ceea ce limbajul și logica nu au fost destinate să comunice. În consecință, văzătorul, folosindu-se de limbaj și logică și fără a avea experiența directă a Realității, trebuie să aibă încredere în textele sacre și să se încreadă în puterea revelatoare a acestora, deoarece ele conțin cele mai de seamă experiențe ale celor care s-au zbătut să realizeze Realitatea Absolută.

Realizarea intuitivă (anubhava) a văzătorilor este experiența spirituală vitală și este comunicată numai prin scriptură (Shruti), codul scris a cărei formă o îmbracă.

Mărturia spirituală este cunoașterea valabilă deoarece formează rezultatele celor ce realizează Adevărul, care sunt mereu deschiși către confirmare prin Realizarea de Sine a noilor văzători ai Adevărului. A accepta Shruti este a recunoaște cea mai de seamă înțelepciune a sfinților și înțelepților. A ignora Shruti este a întoarce un ochi fără darul vederii către cele mai înalte experiențe spirituale ale omenirii.

Realizarea spirituală este o chestiune importantă și nu este niciodată rezultatul cercetării cauzale și al efortului. În știința fizică omul studiază și înțelege lucrurile pe care marii oameni de știință le-au verificat; în muzică, omul studiază și practică neîncetat ceea ce au scris marii compozitori. La fel, în chestiuni ce privesc Adevărul, omul ascultă și analizează în profunzime ceea ce marii filosofi și clarvăzători religioși au comunicat, din vasta lor înțelegere și experiență.

Autoritatea scripturilor derivă din faptul că acestea reprezintă expresia Auto-Realizării. Acestea sunt considerate ca fiind auto- explicative, fără a fi nevoie de sprijin din altă parte.

44

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

În concluzie, Shruti, ca o sursă de cunoaștere, este etern. Subiectul și adevărul final sunt ferme și complete și nu pot fi contracarate prin speculate de nici un om din trecut, din prezent sau din viitor.

Rațiunea (tarka), care funcționează ca un ajutor în sprijinul scripturii (Shruti) și al intuiției (anubhava), este un instrument critic împotriva ipotezelor netestate și reprezintă, de asemenea, un principiu creativ care selectează și înfățișează aspectele Adevărului. Shankara recunoaște nevoia unei rațiuni pentru a testa opiniilor scripturale, dar declară și faptul că rațiunii îi trebuie conferită libertate atâta timp cât nu intră în conflict cu scripturile. Scripturile sacre, care îmbracă forma experienței adevărului universal, trebuie acceptate ca autoritare. Orice rațiune individualistă trebuie subordonată adevărului din scriptură, întrucât rațiunea individualistă nu poate duce, de una singură, la stabilirea adevărului pe seama nesfârșitei diversități de înțelegere individuală.

Rațiunea este un ghid util într-o anumită măsură. Cu toate acestea, este predominant un instrument ”negativ” iar realizările sale sunt limitate în consecință. Aceasta ajută la eliminarea și refuzarea a ceea ce este fals, însă pentru realizarea Adevărului aceasta este inadecvată. Filosofia, care se bazează pe rațiune, nu a avut niciodată succes în ceea ce privește rezultatele negative. Încercările acesteia în cel din urmă domeniu rămân sub semnul dezbaterii și sunt incapabile să comande acceptarea la nivel universal.

Adevărul realizat prin scriptură (Shruti), realizarea intuitivă (anubhava) și rațiunea (tarka) trebuie să fie întotdeauna identice, de necontrazis și universale. Toate afirmațiile scripturale trebuie să se conformeze cu realizarea intuitivă și trebuie confirmate printr-o rațiune profundă și cu discernământ.

Prin aplicarea criteriului triplu despre care s-a discutat mai devreme., căutătorul poate realiza cu succes falsitatea dualității, falsitatea a tot ceea ce este prezentat conștiinței ca fiind altceva.

Advaita

45

Mahavakya

Învățăturile cele mai clasice, mai esențiale și mai neprețuite ale Advaita se găsesc în Upanișade și sunt prezentate succint ca fiind cele patru mari afirmații sau mahavakya. Acestea sunt afirmații non-dualiste pure, care identifică sufletul individual (jiva) sau conștiința limitată cu Brahman, Conștiința Absolută.

(1) Aham Brahmasmi ~ ”Eu sunt Brahman”

Această mahavakya se găsește în Yajur Veda, Brihadaranyaka Upanishad, I.4.10. Aceasta declară identitatea absolută a jiva, sufletul individual, cu Atman sau Brahman.

(2) Ayam Atma Brahma ~ ”Acest Atman este Brahman

Această mahavakya se găsește în Atharva Veda, Mandukya Upanishad, 2. Aceasta declară identitatea Atman cu Brahman, însă într-un mod mai puțin direct și mult mai obiectiv.

(3) Tat Tvam Asi ~ ”Acela ești tu”

Această mahavakya se găsește în Sama Veda, Chandogya Upanishad, VI.8.7. Aceasta declară că Brahman Absolut este identic cu sinele personal, jiva, sau Atman.

(4) Prajnanam Brahma ~ ”Conștiința este Brahman”

Această mahavakya se găsește în Rig Veda, Aitareya Upanishad, V.3. Aceasta face identificarea conștiinței prezente în individ și în întregul univers cu Brahman, Absolutul.

În plus pe lângă cele patru mahavakya, două alte afirmații care exprimă adevărul non-dualist mai sunt cunoscute și folosite ca învățătură clasică non-dualistă.

(1) Sarvam Khalvidam Brahma ~ ”Toate acestea nu sunt nimic altceva decât Brahman

46

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Această afirmație se găsește în Sama Veda, Chandogya Upanishad III.14.1. Aceasta expune faptul că întregul univers nu este nimic altceva decât Realitatea Absolută, Brahman. ”Toate acestea” sunt încărcate cu semnificație absolută care includ Stăpânul Divin, lumea fenomenală, sufletul individual, mintea, corpul, necunoașterea și cunoașterea, timpul și spațiul și tot ce mai este cunoscut și necunoscut.

(2) So’Ham ~ ”Eu sunt Acela”

Aceasta este mantra repetată prin sunetul făcut prin mișcarea naturală a respirației. Aceasta indică identificarea sufletului individual (jiva) cu Brahman. ”So” este sunetul natural produs în momentul inhalării și reprezintă Brahman, în timp ce ”Ham” este sunetul expirării și reprezintă jiva.

Sadhana

Shankara susține că principalul obstacol în eliberarea (moksa) individului jiva este identificarea falsă (tadatmya) a Sinelui (Atman) cu complexul minte-corp care rezultă din supraimpoziție (adhyasa). Prin urmare, calea corectă de a îndepărta obstacolul și de a realiza moksa este îndepărtarea falsei identificări. Această îndepărtare este realizată prin procesul invers de îndepărtare a supraimpoziției (apavada).

Textele tradiționale susțin că acela care aspiră la moksha (eliberare) trebuie să fie înzestrat cu sadhana-chatustaya (patru discipline preliminarii pentru iluminare):

(1) Viveka ~ discernământ

(2) Vairagya ~ renunțare

(3) Samasi-shatka ~ grupul celor șase sub-discipline spirituale: shama (liniștirea minții), dama (controlul simțurilor), uparati (oprirea simțurilor), titiksha (reținerea perechilor de simțuri opuse), samadhana (concentrarea minții) și shraddha (credință în adevărul scriptural).

Advaita

47

(4) Mumukshutva ~ dorința de eliberare

Discernământul (viveka) este o condiție obligatorie pentru studentul care urmează jnana-kanda (secțiunea de cunoaștere). Acesta trebuie să rețină cele mai importante tipuri de viveka.

(1) Avasthatraya viveka ~ diferențierea între cele trei stări – de trezire, de visare și de somn adânc – și Turiya, cea de-a patra. Se spune că această viveka este cea mai importantă. Realitatea este realizată atunci când se descoperă că cele trei stări sunt ireale. Prin negarea celor trei, se ajunge la Turiya transcendentală.

(2) Nityanitya vastu viveka ~ diferențierea între real și ireal

(3) Drik-drishya viveka ~ diferențierea între văzător și lucrul văzut

(4) Panchakosha viveka ~ diferențierea între cele cinci învelișuri și Atman.

În momentul în care studentul posedă cele patru discipline obligatorii pentru iluminare (sadhana-chatustaya), acesta trebuie să se îndrepte către un guru (învățător) care este bine stabilit în Brahman și cu pricepere în ceea ce privește scripturile sacre ale Vedantei. Apoi, acesta află adevărul de la guru prin intermediul shravana (ascultare), manana (reflectare) și nididhyasana (meditație profundă).

Cea mai importantă parte din procesul de învățare este ascultarea, reflectarea și meditarea profundă la cele patru mahavakya (marile afirmații).

Ascultarea (shravana) mahavakya implică determinarea semnificației corecte a acestora din scripturi prin aplicarea shadvidha-linga (cele șase semne caracteristice): upakrama-upasamhara (început și sfârșit), apurvata (originalitate), phala (roade sau rezultat), arthavada (eulogie), abhyasa (repetiție) și upapatti (rațiune, demonstrare).

Prin reflectare (manana), studentul dobândește convingerea profundă conform căreia acesta nu este complexul corp-minte ci însuși

48

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Atman (Sinele). În acest stadiu, el menține identificarea fermă cu Atman- Brahman prin îndepărtarea elementelor de limitare, precum necunoașterea și complexul corp-minte.

Puterea

distincte:

de

învăluire

a

ajnana

(avarana-shakti)

are

două

efecte

(1) Asattvapadaka ~ ascunderea existenței Brahman

(2) Abhanapadaka ~ ascunderea revelației Brahman

Primul efect al puterii de învăluire este îndepărtat prin cunoașterea Brahman care rezultă din shravana (ascultare) și manana (reflectare). Căutătorul devine convins de existența Brahman însă tot nu are o cunoaștere directă cu privire la Brahman. Cel de-al doilea efect al puterii de învăluire este îndepărtat prin brahmakara-vritti (modificarea mintală sub formă de Brahman) generată de nididhyasana (meditarea profundă) la o mahavakya.

Prin stadiul de nididhyasana, când căutătorul meditează la o mahavakya (cum ar fi, ”Eu sunt Brahman”), în mintea sa apare o modificare mintală (vritti), ceea ce îl face să simtă că el este Brahman. Această specială vritti, diferită de toate celelalte vritti, se numește brahmakara-vritti (modificare mintală sub forma Brahman). Brahmakara-vritti, fiind iluminată de Conștiința Absolută a Brahman, distruge toate celelalte modificări (asemenea celor caracterizate de necunoaștere, de îndoială, etc.) și efectele lor (stările mintale diferite). În acest stadiu, Brahman este prezent numai ca brahmakara-vritti, starea specială a minții. Însă, în urma îndepărtării tuturor celorlalte modificări și stări mintale, această stare mintală de Brahman, lăsată în pace și copleșită de Conștiința Absolută sau Brahman, este absorbită și, în cele din urmă, dizolvată în Aceasta.

Astfel, starea mintală de Brahman dispare și ceea ce rămâne este unicul Brahman pur. Această realizare este moksha (eliberare).

Advaita

49

Moksha

Moksha, sau eliberarea din samsara (ciclul de naștere, moarte și renaștere) nu este o stare de perfecțiune care trebuie atinsă, ci mai degrabă realitatea proprie a unei persoane care trebuie realizată; iar aceasta va fi realizată prin îndepărtarea ignoranței care o ascunde.

Shankara oferă următoarele două definiții pentru moksha, care de fapt înseamnă următorul lucru:

(1) Brahma-bhava ~ realizarea Brahman

(2) Avidya-nivritti ~ îndepărtarea ignoranței

Pentru Atman, care este veșnic liber, nu mai există problema încătușării și eliberării. Sinele veșnic liber pare a fi limitat, pare a fi un executant și pare a fi subiectul samsara (ciclul de naștere, moarte și renaștere); iar aceste limitări constituie încătușarea. Cunoașterea imediată intuitivă a sinelui îndepărtează avidya (necunoașterea) iar Sinele este realizat ca fiind infinit sau veșnic liber; aceasta este Eliberarea. Sinele nu este nici încătușat, nici eliberat, numai necunoașterea apare și dispare. Sinele a fost, este și va fi întotdeauna Realitatea veșnic liberă.

Deși trecerea de la necunoaștere la cunoașterea de Sine necesită efectuarea unor pași pe o scară temporală, în mod paradoxal timpul nu joacă un rol în apariția ignoranței și în îndepărtarea acesteia, întrucât orice limitare a Atman care este nelimitat este falsă în orice moment; cunoașterea Sinelui și îndepărtarea ignoranței sunt două procese simultane. Astfel, îndepărtarea ignoranței, Realizarea imediată a existenței Brahman și Eliberarea sunt unul și același lucru.

Cunoașterea intuitivă directă a Realității Absolute (aparokshanubhuti) nu produce un efect numit eliberare, ci îndepărtează doar vălul aparent al ignoranței. Astfel, Eliberarea nu este nimic altceva decât îndepărtarea ignoranței.

50

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Jivanmukti și Videhamukti

Este de remarcat faptul că Eliberarea este una singură, în sensul de eliberare din încătușare; însă poate avea două fațete corespunzătoare continuării sau opririi existenței corpului fizic. Moksha realizată în timpul sălășluirii în corpul fizic este cunoscută ca jivan-mukti (eliberarea în timpul vieții). Moksha realizată după încetarea prarabdha-karma (acțiuni care creează și susțin corpul) și după abandonarea corpului este cunoscută drept videha-mukti (eliberarea după moarte).

Un aspect foarte important al doctrinei lui Shankara este aceea că Eliberarea este posibilă în timpul existenței fizice. Deoarece încătușarea nu reprezintă existența sau continuarea existenței corpului, ci numai falsa identificare a Sinelui cu acesta, Shankara proclamă faptul că eliberarea nu presupune decât eliminarea ignoranței, sau falsa identificare cu trupul, și nu abandonarea corpului.

că eliberarea nu presupune decât eliminarea ignoranței, sau falsa identificare cu trupul, și nu abandonarea corpului.
Ș colile de Advaita Cu toate că Shankara a enunțat în mod clar doctrinele principale

Școlile de Advaita

Cu toate că Shankara a enunțat în mod clar doctrinele principale ale Advaita, unele dintre acestea au admis mai mult de o singură interpretare, iar drept consecință, în perioada ce i-a urmat lui Shankara, a avut loc apariția unui corp vast de literatură Advaitică, ceea ce a dus la apariția diverselor prasthana (școli de gândite). Cele mai bine cunoscute școli sunt Vivarana, Bhamati și Varttika.

Vivarana Prasthana este, în prezent, cea mai populară școală de Advaita și a fost promovată de unul din cei patru discipoli ai lui Shankara, Padmapada (secolul 8 EN) și, ulterior, de Prakashtma (secolul 12 EN). Numele vivarana vine din titlul Pancapadikavivarana de Prakashtma, care este un comentariu extins cu privire la lucrarea lui Padmapada, Panchapadika.

Următoarele comentarii și sub-comentarii sunt cele mai importante texte care definesc Școala Vivarana:

Panchapadika ~ Padmapada

Panchapadikavivarana ~ Prakashatma

Tattvadipana ~ Akhanadananda

Tatparyadipika ~ Chitsukha

Vivarana Tika ~ Anandapurna Vidyasagara

Tjuvivarana ~ Sarvajnavishnu

52

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Darpana ~ Rangaraja Dikshita

Darpana ~ Amalananda

Padayojana ~ Dharmaraja Adhvarindra

Principalele doctrine ale Școlii Vivarana sunt:

Avidya este bhavarupa, ceva pozitiv, dar ireal (satya), deoarece poate fi distrus prin cunoaștere.

Avidya este cauza materială (upadana) a lumii, fiind o jadatmika- shakti (o forță de natură materială).

Avidya este cauza eficientă (nimitta) a lumii în capacitatea de a fi o eroare.

Avidya

posedă o putere dublă: de învăluire (avarana-shakti) și de

proiectare (vikshepa-shakti).

Avidya este sinonim cu maya, prakriti, avyakta, avyakrit, tamas și shakti.

Avidya funcționează la nivel individual iar maya la nivel cosmic.

Avidya (maya) cosmică este una, în timp ce avidya individuală este diversă.

Brahman este leagănul pentru avidya cosmică iar jiva este sălașul pentru avidya individuală.

Avidya are ca obiect Brahman.

Atât Brahman cât și maya reprezintă cauza materială (upadana) a lumii. Cu toate acestea, Brahman reprezintă cauza materială iluzorie sau aparentă, în timp ce maya este cauza materială reală sau transformatoare.

Jiva sunt pratibimba, reflexii ale Brahman în antahkarana (organul intern). Imaginile reflectate nu au o altă realitate decât bimba

Școlile de Advaita

53

(Brahman) original. Această doctrină se numește pratibimba-vada (doctrina reflexiei).

Shravana (ascultarea) este factorul principal pentru Realizare, în timp ce manana (reflectarea) și nididhyasana (meditația profundă) sunt auxiliare.

Moksha se realizează simultan cu jnana iar continuarea existenței corpului nu impune nici un fel de obstacol. Cu toate acestea, jivan- mukti (eliberarea în timpul vieții) este cunoscură ca Eliberarea adevărată.

Bhamati Prasthana este, în prezent, a doua cea mai importantă școală de Advaita. Este stabilită de Vacaspati Misra (secolul IX EN) iar numele de școală vine din celebra sa lucrare Bhamati, un comentariu despre Brahma Sutra Bhashya a lui Shankara.

Unele din lucrările principale care definesc Școala Bhamati sunt:

Bhamati ~ Vacaspati Misra

Kalpataru ~ Amalananda

Parimala ~ Appayya Dikshita

Bhamati Tilka ~ Allala Suri

Bhamati Vyakhya ~ Sriranganatha

Doctrinele principale ale Școlii Bhamati sunt:

Jiva este locașul pentru avidya (maya) cosmică și pentru avidya individuală deopotrivă. Brahman, fiind de natura vidya (cunoașterii), nu poate fi locașul avidya.

Avidya are ca obiect Brahman.

Avidya este diferită la fiecare jiva și este, prin urmare, multiplă.

54

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Avidya posedă numai puterea de învăluire (avarana-shakti).

Avidya este cauza eficientă (nimitta) a lumii în capacitatea de a fi o eroare.

Brahman este cauza materială (upadana) a lumii. Este, de asemenea, cauza eficientă (nimitta), însă, aici, Brahman este Ishvara Brahman particularizat ca și obiectul avidya.

Maya și avidya sunt doar cauze accesorii (sahakarin) ale lumii.

Există două tipuri de avidya: mulavidya sau karanavidya (neștiința primară) și tulavisya sau karyavidya (neștiința rezultantă). Neștiința individuală rezultantă este îndepărtată prin cunoașterea obiectului adevărat sau real; în timp ce neștiința primară este distrusă numai prin realizarea obiectului său, Brahman.

Jiva sunt reprezentări ale Brahman, limitat de avidya. Așa cum un vas limitează spațiul infinit, avidya individuală limitează Brahman și duce la apariția acestuia sub formă de jiva. Această doctrină se numește avaccheda-vada (doctrina limitării).

Nididhyasana (meditația profundă) este factorul principal pentru Realizare, în timp ce shravana (ascultarea) și manana (reflectarea) sunt auxiliare.

Moksha nu se realizează simultan cu jnana, deoarece continuarea existenței corpului impune limitări, implicând existența unei urme de avidya. Numai moartea corpului pune punct acestei urme și conferă libertate. Așadar, numai videha-mukti (eliberarea după moarte) este admisă ca Eliberare adevărată.

Varttika Prasthana este cea de-a treia școală de Advaita și a fost promovată de Sureshvara (secolul VIII EN), unul din cei patru discipoli ai lui Shankara și de Sarvajnatma (secolul VIII EN). Școala Varttika și-a luat numele de la celebrele lucrări varttika (lucrări de critică asupra comentariilor filosofice) ale lui Sureshvara.

Școlile de Advaita

55

Deși, inițial, era cea mai importantă parte a școlilor Advaitice, în timp și-a pierdut autoritatea și a fost umbrită de cea mai de succes școală, Școala Vivarana. De la început, ambele școli au împărtășit viziuni și doctrine comune însă au prezentat și diferențe.

Școala Varttika este definită de următoarele lucrări importante:

Brihadaranyaka Bhashya Varttika ~ Sureshvara

Taittiriya Bhashya Varttika ~ Sureshvara

Naishkarmya Siddhi ~ Sureshvara

Samkshepa Shariraka ~ Sarvajntma

Chandrika ~ Jnanottama

Bhava Tattvaprakasika ~ Chitsukha

Principalele doctrine ale Școlii Varttika sunt:

Avidya este una singură și transcende toți jiva.

Avidya posedă cele două puteri: de învăluire (avarana-shakti) și de proiectare (vikshepa-shakti).

Brahman este locașul pentru avidya.

Avidya are ca obiect Brahman.

Brahman și maya reprezintă cauza materială (upadana) a lumii. Brahman reprezintă cauza materială primară sau directă, în timp ce maya este cauza secundară sau intermediară.

Jiva nu sunt decât abhasa sau false reprezentări ale Brahman în mintea invididuală. Această doctrină se numește abhasa-vada (doctrina falsei reprezentări).

Shravana (ascultarea) mahavakya (marilor afirmații) poate produce cunoașterea imediată a Brahman și, prin urmare, este factorul

56

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

principal pentru Realizare. Manana (reflexia) și nididhyasana (meditația profundă) sunt auxiliare.

Moksha se realizează în mod simultan cu jnana, iar continuarea existenței corpului nu impune nici o limitare. Așadar, numai jivan- mukti (eliberarea în timpul vieții) este acceptată ca Eliberare adevărată.

Diferențele dintre cele trei școli de Advaita nu există între principiile Advaitice fundamentale, ci sunt mai degrabă diferențe de abordare și interpretare a acestora. Deși toate școlile oferă doctrine excelente precum și răspunsuri la subiecte importante, fiecare școală are propriile sale probleme logice care rămân nerezolvate.

Mulți autori și comentatori nu aparțin strict nici uneia dintre cele trei școli de Advaita, printre care: Jnanaghana, Jnanottama, Vimuktatman, Sriharsha și Chitsukha.

uneia dintre cele trei școli de Advaita, p rintre care: Jnanaghana, Jnanottama, Vimuktatman, Sriharsha și Chitsukha.
Ordinul Sannyasa Odată cu Shankara, au apărut două tradiții importante în Advaita, care mai continuă

Ordinul Sannyasa

Odată cu Shankara, au apărut două tradiții importante în Advaita, care mai continuă și azi. Pe de o parte, există tradiția filosofică a unui număr mare de lucrări Advaitice și, pe de altă parte, există o tradiție religioasă a Dasanami Sampradaya (linie succesorală de călugări), înrădăcinată în Upanișade și în lucrările lui Shankara.

Cele două aspecte ale Advaita Vedanta sunt interconectate între ele, deoarece mulți dintre autorii celebri din tradiția filosofică erau călugări care aparțineau Ordinului lui Shankara, sau Dasanami Sampradaya. La fel, ambele aspecte ale tradiției împărtășesc doctrine, aspecte morale și poziții comune cu privire la scopul fundamental al vieții.

Shankara a organizat Dasanami Sampradaya și a înființat cele patru matha (mănăstiri) în India; câte o matha la Nord, la Sud, la Est și la Vest. Conducătorii succesori ai celor patru matha poartă denumirea de Shankaracharya, preluată după numele fondatorului. Lui Shankara i se spune, de regulă, Adi Shankara, care înseamnă primul Shankaracharya, diferențiindu-l de cei patru discipoli ai săi și de succesorii lor.

Cele patru matha înființate de Shankara sunt cunoscute în tradiția Advaitică drept amnaya matha și fiecărei dintre aceste matha i s-a atribuit câte una din cele patru Vede. Ordinul organizat de Shankara, Dasanami,

58

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

înseamnă zece (dasa) nume (nama), iar aceste nume sunt adăugate ca sufixe la numele tuturor sannyasin-ilor care au urmat după Shankara. În mod tradițional, cele zece sufixe pentru dasanami sunt distribuite în rândul celor patru amnaya matha, după cum urmează:

(1) Jyoti Matha, localizată în India de Nord (Badrinath, Statul Uttaranchal), este asociată cu Atharva Veda și are alocate trei sufixe, Sagara, Parvata și Giri.

(2) Shringeri Mathat, localizată în India de Sud (Sringeri, Statul Karnataka), este asociată cu Yajur Veda și are alocate trei sufixe, Puri, Bharati și Srasvati.

(3) Govardhana Matha, localizată în India de Est (Puri, Statul Orissa), este asociată cu Rig Veda și are alocate două sufixe, Vana și Aranya.

(4) Sharada Matha, localizată în India de Vest (Dvarka, Statul Gujarat), este asociată cu Sama Veda și are alocate două sufixe, Tirtha și Ashrama.

Dintre aceste zece sufixe, Aranya, Ashrama, Parvata, Vana și Sagara se mai întâlnesc foarte rar în prezent.

În plus pe lângă matha menționate mai sus, mai există o matha, Kamakothi, în Kanchipuram (Statul Tamil Nadu), bine cunoscută și considerată, în general, la fel de importantă precum cele patru matha.

Mulți autori de seamă ce au urmat după Shankara au fost conducătorii celor patru matha. Shringeri este singura matha care a avut o linie neîntreruptă de succesori de la Shankara. Celelalte trei matha au avut linia succesorală întreruptă în anumite perioade de timp, din diverse motive. Cea mai lungă ruptură în linia de succesiunea a fost în cazul Jyoti Matha, unde locul a rămas vacant timp de 165 de ani. În mod tradițional, fiecare Shankaracharya trebuie să își numească succesorul. Pentru tot în India Shankaracharya sunt foarte respectați de aproape toate sectele Hinduse. Matha din India funcționează în mod independent una de alta și nu interferează una cu alta decât dacă acest lucru este necesar.

Ordinul Sannyasa

59

Un dasanami sannyasin poartă, de obicei, robe de culoare ocru și poartă pe umeri o piele de tigru sau de panteră pe care să stea. Acesta poartă un semn (tilaka), făcut cu cenușă din focuri ritualice, format din trei linii orizontale de-a lungul frunții și pe alte părți ale corpului. Acesta are capul și fața proaspăt rase și poartă o mala formată din 108 boabe rudraksha. Toți călugării dasanami aparțin tradiției de ekadandi sannyasa, care înseamnă că poartă un singur baston din bambus, care reprezintă identificarea cu Atman și Brahman.

Dasanami Sampradaya nu reprezintă o sectă Shaiva iar dasanami sannyasin-ii nu sunt în totalitate ascetici Shaiva. Cu toate acestea, de regulă aceștia se închină și la Shiva și la Vishnu, precum și la alte zeități, precum Shakti, Ganesha, Lakshmi, etc. Din punct de vedere filosofic, Advaita se opune școlilor Vaishnava (teiste și dualiste) de Vedanta, precum și școlilor Shaiva Siddhanta (realistă și dualistă) și Shaiva Kashmira (idealistă și monistică). Cu toate acestea, prin înfățișarea sannyasa (renunțării) și prin considerându-L pe Lordul Shiva ca fiind arhetipul asceticului, Asvaita Sampradaya are mai multe în comun cu tradiția Shaiva decât cu școlile Shaiva, deoarece acestea sunt mai non-dualiste decât Vaishnava.

Pe lângă binecunoscutele matha Advaitice tradiționale, în ultimul secol, diverși Sannyasin-i din Ordinul Dasanami au înființat un număr mare de alte organizații spirituale moderne. Aceste instituții propovăduiesc despre o Advaita Vedanta mai mult sau mai puțin pură, deși unele dintre ele o combină cu Sistemul Yoga sau alte convingeri sau sisteme, iar alții consideră activități precum ajutorul social ca fiind foarte importante.

Cele mai cunoscute dintre organizațiile moderne sunt: Misiunea Ramakrishna (Ramakrishna Paramahamsa), Societatea Vedanta (Svami Vivekananda), Frăția Auto-Realizării (Paramahamsa Yogananda), Societatea Vieții Divine (Svami Sivananda) și Misiunea Chinmaya (Svami Chinmayananda). Fondatorii sunt legați de o matha sau alta: Ramakrishna Paramahamsa și Svami Vivekananda sunt legați de Govardhana Matha

60

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

(Puri), Paramahamsa Yogananda de Juoti Matha (Badrinath), iar Svami Sivananda și Svami Chinmayananda de Shringeri Matha (Sringeri).

Deși un număr mare de înțelepți și sfinți faimoși sau complet anonimi au realizat existența Brahman-ului non-dualist, realizând adevărul Advaitic cel mai de preț, mulți dintre aceștia au fost complet independenți de Ordinul Dasanami. Aceste suflete realizate sunt cunoscute ca atyashrami și sunt clasați dincolo de sannyasin-i. În decursul ultimului secol, două mari suflete pot fi date drept exemplu. Unul este marele înțelept Arunachala, Sri Bhagavan Ramana Maharshi (1879-1950), care nu a depus niciodată jurământul formal de sannyasa, dar a fost întruchiparea spiritului Advaitic pur și un mare jivan-mukta. Cel de-al doilea este binecunoscutul sfânt, Sri Anandamayi Ma din Hridvar (1896-1982), care a dobândit realizarea fără ajutorul unui guru și fără studiul scripturilor sfinte.

din Hridvar (1896 - 1982), care a dobândit realizarea fără ajutorul unui guru și fără studiul
Ajati Vada Doctrina care declară că Atman este, în sens absolut , janmadivikararahita (lipsit de

Ajati Vada

Doctrina care declară că Atman este, în sens absolut, janmadivikararahita (lipsit de schimbare sau mutații precum nașterea, creșterea, moartea, etc.), precum și prapanchopashama (lipsit de lumea multiplicității) se numește ajati-vada în limbajul Advaitic. Ajati-vada (doctrina non-creației) a fost susținută de Acharya Gaudapada în celebra lui lucrare Karika (tratat explicativ) depre Mandukya Upanishad.

Doctrina de seamă a ajati-vada este inclusă în versetul faimos și deosebit care se găsește în cea de-a doua parte a Mandukya Karika (Vaitathya Prakarana, versetul 32):

Nimeni nu moare, nimeni nu se naște, nimeni nu este încătușat și nimeni nu aspiră către înțelepciune, nici un căutător nu merge către eliberare și nimeni nu este eliberat. Acesta este Adevărul Absolut”.

Un alt vers important care indică spre același adevăr fundamental (paramartika-satya) se poate găsi în Advaita Prakarana, versetul 33:

Ei susțin cunoașterea lipsită de imaginație, fără de început, care nu este diferită de ceea ce se cunoaște deja. Brahman este ceea ce este cunoscut, fără de început, etern. Ceea ce este fără de început cunoaște ceea ce este fără de început.”

Și mai găsim în Alatashanti Prakarana, versetul 71:

62

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Nici o ființă vie, oricare ar fi ea, nu se naște; nu există transformare a acesteia. Acesta este adevărul suprem prin care nimic nu se naște.”

La întrebarea – lumea dualității, care este alcătuită din fenomene văzute și nevăzute, apare în fața noastră și care va fi soarta ei? – răspunsul oferit în prima parte a Mandukya Karika (Agama Prakarana, versetul 18) este:

Dacă multiplicitatea ar fi imaginată, aceasta ar dispărea. Această doctrină are scop pur instructiv. Atunci când este cunoscută, dualitatea încetează să mai existe.”

Răspunsul este completat mai departe cu un verset din partea a doua (Vaitathya Prakarana, versetul 34):

Din punctul de vedere al Sinelui, lumea nu există; nu există nici în mod independent, nici diferențiat ori nediferențiat. Acest lucru îl știe acela care este înțelept.”

Gaudapada investigează diverse teorii ale creației și le respinge pe toate. Unii spun că creația reprezintă expansiunea (vibhuti) lui Brahman. Alții spun că este asemenea unui vis (svapna) sau a unei iluzii (maya). Unii că reprezintă voința (ichcha) lui Brahman. Acei care cred în timp afirmă că această creație a luat formă din timp (kala). Cu toate acestea, alții cred că acesta reprezintă un act de plăcere (bhoga). Iar unii spun că este activitatea (krida) pe care o face Brahman. Însă Gaudapada consideră toate aceste teorii ca fiind inacceptabile și susține că pentru Brahman, care este Întregul (purna), nu poate exista câștig, pierdere sau diviziunea, din nici un motiv, oricare ar fi acesta.

Gaudapada afirmă cu tărie că ajati-vada este înrădăcinată în Upanișade, care susțin cu tărie, în mod repetat și cu statornicie că realitatea fundamentală este Brahman care este non-dual, are cunoaștere de sine, este evident prin sine și etern; în timp ce diferența, dualitatea, pluralitatea și inițierea nu sunt nimic altceva decât o simplă apariție:

Ajati Vada

63

Nu există nimic egal cu Atman” (Brihadaranyaka Upanishad, IV, 3, 23).

Brahman este unul fără un al doilea” (Chandogya Upanishad, VI, 2, 2).

Acest sine este Brahman” (Brihadaranyaka Upanishad, II, 5, 19)

Cum ar putea deziluzia și suferința să îl atingă pe acela care vede Sinele non- dualist pretutindeni” (Isavashya Upanishad, 7).

Acela

Upanishad, III, 2, 9).

care

are

cunoaștere

de

Brahman

devine

Brahman

(Mundaka

Se îndreaptă de la moarte către altă moarte acela care nu vede nici o diferență aici.” (Katha Upanishad, II, 1, 10).

Se îndreaptă de la moarte către altă moarte acela care vede multiplicitate în Acesta. Acesta este, cu adevărat, Acela.” (Katha Upanishad, II, 1, 11).

În întuneric cumplit se află cei ce preamăresc actul creației” (Isavashya Upanishad, 12).

Aceste afirmații din Upanișade aprobă realitatea non-dualistă a Advaitei prin proclamarea și preaslăvirea lipsei de diferență dintre jiva, Atman și Brahman.

Nu numai prin autoritatea scripturilor ci și prin rațiune independentă, spune Gaudapada, poate fi dovedită ajati-vada. Astfel, în expozițiunea lui cu privire la Advaita, ghidează căutătorul cu ajutorul a numeroase argumente, pas cu pas, către Adevărul Suprem – că nimic nu se naște și nimic nu este creat.

Non-creația (ajati) implică ideea conform căreia cauzalitatea este o iluzie. Însă pentru cine este aceasta o iluzie? Este o iluzie pentru acela care a realizat adevărul non-dualității. Din punctul de vedere al acelora care consideră universul pluralist ca fiind real, lumea și schimbările sale, sufletul și stările sale nu pot fi refuzate cu ușurință sau în mod complet. Cu toate acestea, înainte de a porni în cercetarea Adevărului, este bine să

64

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

se înțeleagă măcar din punct de vedere teoretic faptul că lumea dualistă nu poate fi reală, deși pare ca fiind astfel.

Căutătorul care a înțeles învățătura Advaitică va realiza că problema cauzei nu apare niciodată. A considera maya și avidya este doar un compromis temporar pentru acel căutător imatur pentru a-și satisface dorința de a primi o explicație cu privire la lume. În fiecare caz individual, prezența avidya poate fi stabilită ca fiind consecința lipsei de cercetare a Sinelui sau a Adevărului. Doctrina privind maya și avidya este oferită numai ca un sprijin oferit aspirantului pentru a se ridica la planul unicității absolute.

Este de reținut faptul că, din punctul de vedere al Absolutului (paramarthika-satya), Brahman nu creează și nu distruge niciodată, El doar există. Astfel, conform Mandukya Karika, Upanișadelor și altor texte Advaitice antice, adevărul fundamental privind Brahman și creația este acela că Brahman este fără de Început (aja), în sensul că este veșnic existent și că actul creației este, de asemenea, ”fără de început” (aja), însă în sens opus, că nu există cu adevărat.

actul creației este, de asemenea, ”fără de început” ( aja ), însă în sens opus, că
Concluzie După lecturarea părții introductive a acestei cărți, este important ca cititorul să înțeleagă faptul

Concluzie

După lecturarea părții introductive a acestei cărți, este important ca cititorul să înțeleagă faptul că Advaita își va îndeplini scopul în momentul în care a demonstrat existența Adevărului Absolut non-dualist, care rezolvă totul prin Sine. Și dacă se înțelege cu adevărat acest Adevăr Advaitic și această doctrină, atunci ceea ce îl așteaptă pe căutător este Realizarea de Sine.

Cu toate că învățăturile Advaitice nu au fost niciodată unele care pot fi adresate maselor de oameni, totuși, această filozofie extraordinară, care datează încă din vremea lui Gaudapada și a lui Shankara și care dăinuie și astăzi, a atras un număr mare de adepți veritabili din toată lumea, aducând o contribuție deosebită tradiției spirituale a umanității.

Dacă filosofia Advaitică nu este populară în rândul unui număr mare de căutători spirituali, motivul principal ar putea fi metoda directă și radicală pe care o folosește pentru stabilirea Adevărului. În timp ce ideea că totul este Brahman pare a fi interesantă și încurajatoare, afirmația conform căreia lumea este falsă sau iluzorie este dură și deranjantă. Negarea lumii este un pas mult prea mare pentru căutătorii fără experiență. Iar reacțiile și îngrijorările lor sunt firești, luând în considerare faptul că Advaita este un mijloc de Eliberare de primă clasă și că este adresată aspiranților avansați.

66

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Dacă aspirantul este copt la minte, cu siguranță va fi în stare să reflecte asupra naturii lumii și să realizeze că nu este nimic altceva decât martorul unei drame universale și extraordinare, al unui joc de umbre sub formă de stări, unde actorii și scenele nu sunt nimic altceva decât expresii ale Sinelui, fără pierderea Unicității. Atâta timp cât consideră umbra ca fiind realitate, va fi întemnițat în bucurii și tristeți, în cicluri de nașteri și morți. Însă, atunci când realizează că acestea sunt simple umbre și că Realitatea nu poate proiecta umbre, atunci spectacolul cosmic nu îl mai poate amăgi. Stările, care apar și dispar, nu îl mai păcălesc. Și, în final, se recunoaște ca fiind Brahman fără de schimbare, care, aparent, proiectează, conservă și distruge întregul spectacol fenomenal… fără a lăsa nici o urmă… a acestuia.

aparent, proiectează, conservă și distruge întregul spectacol fenomenal… fără a lăsa nici o urmă… a acestuia.

PARTEA A DOUA

Înțelepciunea Advaita

Upanișadele Mandukya Upanishad 1. Această literă care este OM este tot ceea ce reprezintă ace

Upanișadele

Mandukya Upanishad

1. Această literă care este OM este tot ceea ce reprezintă aceasta. Din

aceasta, (se începe cu) o expoziție clară. Tot ceea ce e trecut, prezent și viitor reprezintă, fără dar și poate, OM. Și orice este dincolo de cele trei timpuri este, de asemenea, OM.

este dincolo de cele trei timpuri este, de asemenea, OM . 2. Toate acestea sunt, cu

2. Toate acestea sunt, cu siguranță, Brahman. Acest Sine este Brahman.

Sinele, așa cum este El, este posedat de patru părți.

. Sinele, așa cum este El, este posedat de patru părți. 3. Prima parte este Vaishvanara

3. Prima parte este Vaishvanara, a cărei sferă (de acțiune) este starea de

trezire, a cărei conștiință se rezumă la lucrurile externe, care este posedată de șapte membre și nouăsprezece guri, care se bucură de lucrurile fizice.

și nouăsprezece guri, care se bucură de lucrurile fizice. 4. Taijasa este cea de- a doua

4. Taijasa este cea de-a doua parte, a cărei sferă (de acțiune) este starea de

visare, a cărei conștiință este internă, care este posedată de șapte membre și nouăsprezece guri, care se bucură de obiectele subtile.

70

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

5. Acea stare este starea de somn adânc, în care acela care doarme nu simte

dorință pentru lucruri senzoriale și nu vede nici un vis. Cea de-a treia parte este Prajna, care are starea de somn adânc drept sferă de acțiune, în care totul devine nediferențiat, care este o masă de conștiință pură, care abundă de beatitudine, în care omul este un experimentator al stării de fericire și care este trecerea către experiență (a stărilor de visare și de trezire).

către experiență (a stărilor de visare și de trezire). 6. Acesta este Stăpânul tuturor; acesta este

6. Acesta este Stăpânul tuturor; acesta este Omniscient; acesta este Conducătorul spiritual (al tuturor); acesta este Sursa tuturor; acesta este, cu adevărat, locul de origine și de distrugere a tuturor ființelor.

locul de origine și de distrugere a tuturor ființelor. 7. Se consideră că omul în cea

7. Se consideră că omul în cea de-a patra stare nu este conștient de lumea

interioară și nici de lumea exterioară, deci nu este conștient de nici una din

cele două lumi, nu este nici un depozit de conștiință, nici conștient, nici inconștient; ceea ce este nevăzut, dincolo de atitudinile empirice, dincolo de atingerea (organelor de acțiune), imposibil de perceput, imposibil de gândit, imposibil de descris; a cărei dovadă valabilă constă în credința unică în Sine; în care toate fenomenele încetează să mai existe; și care este neschimbător, favorabil și non-dualist. Acela este Sinele, iar Acesta trebuie cunoscut.

-dualist. Acela este Sinele, iar Acesta trebuie cunoscut. 8. Însuși Sinele, considerat din punctul de vedere

8. Însuși Sinele, considerat din punctul de vedere al silabei (care Îl denotă)

este OM. Considerate din punctul de vedere al literelor (care constituie

OM), părțile (Sinelui) sunt literele (din OM) iar literele sunt părțile. (Literele sunt): A, U și M.

literele sunt părțile. (Literele sunt): A, U și M . 9. Vaishvanara , având starea de

9. Vaishvanara, având starea de trezire ca sferă de acțiune, este reprezentată de prima literă, A, datorită (similarității) universalității de a fi prima. Acela care știe, așadar, va realiza cu adevărat tot ce își dorește și va fi un om de frunte.

Upanișadele

71

10. Acela care este Taijasa cu starea de visare ca sferă (de activitate) se

identifică cu cea de-a doua literă, U (din OM); datorită similarității cu excelența și caracterul direct al acesteia. Acela care cunoaște își îmbogățește, așadar, depozitul de cunoștințe și devine egal tuturor. Acela care nu are cunoaștere despre Brahman nu lasă nimic în urma sa.

are cunoaștere despre Brahman nu lasă nimic în urma sa. 11. Prajna , cu sfera de

11. Prajna, cu sfera de activitate în starea se somn adânc, este M, cea de-a

treia literă din OM, datorită duratei sau absorbției. Acela care cunoaște acest lucru are cunoaștere de durata tuturor acestora și devine punctul de absorbție.

de durata tuturor acestora și devine punctul de absorbție. 12. OM cel indivizibil este Turiya –

12. OM cel indivizibil este Turiya – dincolo de toate acțiunile convenționale, limita negării lumii fenomenale, având caracter favorabil și non-dualist. OM este, așadar, Sinele. Acela care cunoaște acest lucru realizează Sinele prin sine.

care cunoaște acest lucru realizează Sinele prin sine. Brihadaranyaka Upanishad I.4.10. Acest sine a fost, cu

Brihadaranyaka Upanishad

I.4.10. Acest sine a fost, cu adevărat, Brahman la început. Avea cunoaștere de sine numai ca ”Eu sunt Brahman”. Prin urmare, a devenit totul. Iar cine, din rândul zeilor, a avut această iluminare, a devenit, de asemenea, acel Brahman. Este același cu clarvăzătorii (rishi), același cu oamenii. Înțeleptul Vamadeva, după ce a realizat acest sine ca fiind Acela, a ajuns la concluzia: ”Eu am fost Manu și soarele”. Și până astăzi, acela care, în mod similar, deprinde cunoaștere față de sine ca ”Eu sunt Brahman”, devine întregul univers. Nici măcar zeii nu pot preveni această devenire, deoarece acesta devine Sinele lor.

72

Ghirlandă a Înțelepciunii Advaitice

Acum, dacă un om se închină unei alte zeități, gândindu-se: ”El este unul iar eu sunt altul”, acela nu cunoaște realizarea. Este asemenea unui animal pentru zei. Așa cum multe animale servesc omului, tot așa fiecare om servește zeilor. Iar dacă omul pierde unul din animalele sale, acesta suferă; și cât de mult suferă, când pierde mai multe din animalele sale! Prin urmare, nu este pe placul zeilor ca oamenii să știe acest lucru.

nu este pe placul zeilor ca oamenii să știe acest lucru. II.3.1. Cu adevărat, există două

II.3.1. Cu adevărat, există două forme ale Brahman: forma fizică și forma astrală, forma muritoare și forma nemuritoare, forma limitată și forma nelimitată, forma definită și forma nedefinită.

forma nelimitată, forma definită și forma nedefinită. II.3.6. …În continuare, descrierea Brahman : ” Nici

II.3.6. …În continuare, descrierea Brahman: ”Nici asta, nici asta” (neti, neti); căci nu există o altă descriere mai potrivită decât ”Nu aceasta”. Acum, menirea Brahman: ”Adevărul adevărurilor”. Energia vitală este adevărată iar Acesta (Brahman) este Adevărul acesteia.

adevărată iar Acesta ( Brahman ) este Adevărul acesteia. II.4.6. Brahminul îl respinge pe acela care

II.4.6. Brahminul îl respinge pe acela care îl socotește ca diferit de Sine. Kshatriya îl respinge pe acela care îl socotește ca diferit de Sine. Lumile îl resping pe acela care le socotește ca diferite de Sine. Zeii îl resping pe acela care îi socotește ca diferiți de Sine. Ființele îl resping pe acela care le socotește ca diferite de Sine. Întregul îl respinge pe acela care îl socotește ca diferit de Sine. Acest Brahmin, acest Kshatriya, aceste lumi, acești zei, aceste ființe și acest Întreg – sunt acel Sine.

zei, aceste ființe și acest Întreg – sunt acel Sine. II.4.12. ”Așa cum un bulgăre de

II.4.12. ”Așa cum un bulgăre de sare se dizolvă dacă pică în apă și nu mai poate fi scos de acolo, dar când gustăm apa o simțim ca fiind sărată, tot așa, dragul meu, această Realitate măreață, nesfârșită, infinită este Pura

Upanișadele

73

Inteligență. Acest sine se distinge ca o entitate separată de acele elemente și, odată cu distrugerea acestora, și această existență separată ia sfârșit. După realizarea unicității, nu mai are conștiință. Asta e ceea ce îți spun, dragul meu.