Cap IV.

Preotul ca apostol la turmei cuvântătoare

IV.1. Preotul ca liturghisitor

Întregul cult ortodox are în centrul său, ca Taină

Supremă, Sfânta Liturghie, în cadrul căreia se aduce Jertfa
Supremă, aceea a transformării pâinii și vinului în Trupul și
Sângele lui Iisus Hristos. Misterul cultului constă tocmai în
prezența reală a lui Hristos în toate formele sale de manifestare.
Sfânta Liturghie ne oferă actualizarea supremă a prezenței Lui
Hristos prin intermediul Sfintei Euharistii.

Taina iconomiei lui Iisus Hristos este simbolizată prin

intermediul jertfei realizate în cadrul Sfintei Liturghii. Această
Jertfă vestește moartea, Învierea și Înălțarea Domnului
deoarece: ,,cinstitele daruri se prefac în însuși dumnezeiescul
Trup, cu care El a înviat și S-a înălțat la ceruri’’ 1. Obiectul
săvârșirii Sfintei Liturghii este prefacerea darurilor în
dumnezeiescul Trup și Sânge iar scopul acesteia este sfințirea
credincioșilor care prin cuminecarea cu Hrana Vieții dobândesc
iertarea tuturor păcatelor și restaurarea relației cu Creatorul.

Dintr-un alt punct de vedere, Sfânta Liturghie pe

lângă aspectul sacramental-liturgic, este asemănată cu un urcuș
al omului în infinitatea iubirii lui Dumnezeu, și al creației spre
desăvârșire. La toate acestea se adaugă Jertfa lui Hristos care

1 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii și Despre Viața în Hristos, Editura

Arhiepiscopiei Bucureștilor, 1992 p.52
este scopul și modalitatea prin care omul este reconfigurat și
ridicat la statutul de teofor, prin asumarea și îndumnezeirea firii
umane de către Hristos: ,,(..) Sfânta Liturghie este urcușul creației
spre desăvârșirea ei spre proslăvirea Treimii prin Jertfa Fiului lui
Dumnezeu făcut om și prin împărătșirea de ea”2.

Un moment important din cadrul cultului ortodox,

anterior Sfintei Liturghii, este săvârșirea Sfintei Proscomidii în
cadrul căreia se săvârșește pregătirea cinstitelor daruri care se
vor transforma, prin venirea Sfântului Duh în Trupul și Sângele lui
Hristos. Scoaterea Sfântului Agneț care simbolizează Mielul lui
Dumnezeu și înjunghierea crucișă ce se face după așezarea
acestuia cu fața în jos, simbolizează faptul că jertfa Lui este
valabilă și pentru cei de jos. Fundamentul acestui act kenotic
este smerenia și iubirea față de omenitate.

Legătura omului cu Dumnezeu este modalitatea prin care creatul

dorește să intre în comuniune cu Creatorul. Rugăciunea este una dintre modalitățile
de a vorbi cu Dumnezeu pentru ca mai apoi să putem vorbi despre Dumnezeu. Prin
intermediul rugăciunii omul intră în comuniune directă cu Creatorul și devine
partener al dialogului cu divinitatea. Demnitatea de persoană a omului în conferă
acestuia statututl de partener în raportarea la Dumnezeu.

Preoția creștină este o misiune la care sunt chemați bărbații care sunt
bineplăcuți în fața lui Dumnezeu. Viața acestora trebuie să fie închinată lui
Dumnezeu și toate câte le săvârșesc trebuie să fie spre mântuirea celor încredințați
în păstorire. Preoția ,, Preoția este o rânduială a dumnezeieștii taine celei

2 Pr.Prof.Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate și comuniune în Liturghia Ortodoxă, E.I.M.B.O.R.

Ediția a II-a , București, 2004 p.490
simțitoare, având putere duhovnicească, săvârșită de către bărbați pentru
mântuirea și ajutorul oamenilor, Taină încredințată nouă de către Domnul
Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos”3

Prin măreția ei, preoția este taina cea mai profundă a Bisericii iar
referitor la aceasta, Sfântul Isac Sirul spune: ,,O, minune preaslăvită! O, putere
negrăită! O, înfricoșătoare taină a preoției. Spirituală și sfântă , cinstită și fără de
prihană, pe care Hristos, când a venit, a dăruit-o celor vrednci.Cad și mă rog cu
lacrimi și suspine, ca să mă oglindesc în această comoară a preoției. Că este o
comoară pentru cei ce o păzesc cu vrednicie și cuvioșie, este pavăză strălucitoare
și neasemuită este turn neclintit, zid de nedărâmat, este temelie tare, care de pe
pământ se înalță până la bolta cerească (....)”4

Sfânta Liturghie, slujba Jertfei crestine, este cea mai însemnatã dintre
toate slujbele sfinte ale Bisericii noastre. Asa precum Jertfa de pe cruce a
Mântuitorului a fost punctul culminant al lucrãrii Mântuitorului si totodatã faptul
cel mai de cãpetenie din istoria mântuirii, tot asa si Sfânta Liturghie care
învesniceste pe pamânt acea Jertfã este miezul, încoronarea si desãvârsirea
celorlalte slujbe prin care aducem laudã si mulțumire lui Dumnezeu. Ea este
totodatã si singura slujbã crestinã întemeiatã si sãvârsitã de Mântuitorul Însusi, de
aceea nici nu se numãrã între cele sapte laude, care alcãtuiesc serviciul
dumnezeiesc public al fiecãrei zile si care au obârsie dumnezeiascã si bisericeascã.

Biserica ortodoxă este prin excelență o biserică liturghisitoare prin

aceea că identitatea acesteia este una liturgică. Referitor la acest lucru, Prea
Fericitul Părinte Părinte Patriarh Daniel preciza că: ,, Liturghia Ortodoxã, este o

3 Sfântul Nectarie de Eghina Studii despre Tradiție despre Dumnezeieștile Taine și Despre slujirea în Duh și în
Adevăr, Editura Doxologia, Iași, 2016, p. 279
4 Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de Nazians, Sfântul Efrem Sirul, Despre preoție,
Editura Sofia, București, 2004, p. 300
traditie vie care uneste în aceeasi credintã o mare diversitate de generatii si de
Biserici etnice si locale. Ca atare, Biserica ortodoxã nu poate fi înteleasã fãrã
liturghia sa”5

Liturghia este cea mai profundă și cea mai cuprinzătoare formă a

cultului creștin ortodox. Sfânta Liturghie depăşeşte însemnătatea celorlalte
rugăciuni şi, mai mult, nici o altă formă de cult nu îndeplinește și plinește misiunea
creației ca ea. Liturghia reprezeintă ceea ce poate avea Biserica mai preţios în
drumul său în istorie. Prin intermediul acesteia, Hristos este prezent în cadrul
creației pe fiecare masa a Sfântului Altar. Sfânta Liturghie constituie centrul, inima
întregii vieţi și pulsul creației în drumul către Împărăția lui Dumnezeu.

Preotul în calitatea de slujitor al lui Hristos este chemat să aducă

lumea la Biserică și integrarea tuturor în acest cadrul divino-uman. Biserica, în
calitate de Trup tainic al lui Hristos, oferă omului posibilitatea
mântuirii prin integrarea acestuia în misterul divin. Această
integrare se realizează prin dispoziția omului de a se uni cu
Hristos euharistic și trăirea eshatonului ca un prezent continuu.
Unirea cu Hristos, mistic, presupune ieșirea din temporal și
împărtășirea din infinitatea iubirii divine.

Preotul nu este doar săvârşitor al cultului ci şi

interpretul lui. Ilustrarea valorilor cultului este legată și de preot
care trebuie să fie un bun interpret, altfel cultul nostru rămâne un
simplu tezaur mort şi îngropat. Toate actele liturgice săvârșite de
preot trebuie să fie trăite de acesta pentru a transmite
credincioșilor starea de comuniune mistică cu Hristos.

5 Daniel Ciobotea, Liturghia ortodoxã: viziune de viatã atotcuprinzãtoare, în rev. A.B., an II, nr. 1-2, 1990, p. 25
 Viața mistică la care ne cheamă Hristos Cel Întrupat și
Înviat este: ,,esențialmente viață în divin și divinul, în
spiritualitata Bisericii de Răsărit, nu este în primul rând putere, ci
izvorul din care tâșnesc făptura cea nouă și noua viață” 6.
Participarea omului la Sfânta Liturghie și ascultarea cuvântului
preotului îl repune pe acesta în legătură tainică cu Dumnezeu.
Prin participarea la viața liturgică a Bisericii omul se eliberează de
păcate și își reconstituie condiția ontologică a chipului.

Hristos, în calitate de Răscumpărător ne-a dat șansa

de a restaura chipul trinitar ce îl avem impregnat încă de la
creație. Mai mult decât atât, unirea deplină cu El o realizăm prin
Sfânta Taină a Euharistiei care este o Jertfă continuă a Lui și a
păcatelor noastre și Taină a iubirii împărătășite deplin. Toate
acestea ne ajută să intrăm în taina lui Dumnezeu și în așteptarea
momentului re-ntâlnirii cu Hristos, la cea de-a Doua Venire, când
fiecare dintre noi vom avea parte de bucuria infinită a vederii
Dreptului Judecător.

Preotul este cel care, prin intermediul Sfintei

Proscomidii pomenește pe toți cei care îi are în păstorire. În cadrul
Sfintei Proscomidii, preotul pomenește pe toți credincioșii prezenți
la Sfânta Liturghie. Sfinta Liturghie ocupă locul central şi
fundamental în viaţa noastră religioasă şi spirituală socotind-o
temelie şi centru al cultului divin public, adevărat izvor al
spiritualităţii sau evlavie creştine.

6 Paul Evdokimov, Femeia și mântuirea lumii, Editura Sofia, București, 2015 p.118
 Aceasta are un caracter eclesiologic şi comunitar, și
trebuie practicată ca pe o rugăciune colectivă. Este importantă
reactualizarea sensului şi caracterului ei primordial de jertfă, la a
cărui aducere să contribuie nu numai preoţii ci şi credincioşii.

Sfânta Liturghie este actul suprem al cultului creștin și

cel care oferă omului veșnicia prin unirea mistică cu Hristos
Euharistic. Modelul slujirii liturgice a oricărui preot este
Mântuitorul Hristos. Slujirea preotului are misiunea de a-L
transpune pe Hristos, viu și prezent în viața creștinilor. Săvârșire
Liturghiei de către preot îl situează pe acesta superior oamenilor
prin aceea că celebrează jertfa euharistică. Preotu săvârșește
jertfa euharistică și prin aceasta vestește moartea, Învierea și
Înălțarea Domnului deoarece: ,,cinstitele daruri se prefac în însuși
dumnezeiescul Trup, cu care El a înviat și S-a înălțat la ceruri ’’7

În calitate de liturghisitor și mărturisitor al tainelor lui

Hristos, preotul este acela care are grijă de fiecare suflet. În
cadrul Sfintei Liturghii, preotul se roagă împreună cu întreaga
comunitate și aceștia devina una pentru Hristos. Jurământul
depus de fiecare sacerdot face referire tocmai la grija față de
fiecare suflet. La a doua venire a Domnului Hristos preotul este
dator să de socoteală pentru fiecare suflet avut în păstorire.

Grija față de starea sufletească a oamenilor și ruga

pentru aceștia este parte componentă a misiunii sacerdotale. Cu
referire la acest lucru: ,, Slujirea este un act de o fascinantă complexitate,

7 Nicolae Cabasila, Tâlcuirea Dumnezeieștii Liturghii și Despre Viața în Hristos, Editura Arhiepiscopiei
Bucureștilor, 1992 p.52
care parcurge, într-o viață de om, curba ascendentă a perfecțiunii creștine- de la
fapta materială la cea spirituală…Grija de om, grija de sufletul omenesc avid
după mântuire sau bâjbâind în căutarea unei izbăviri vremelnice, grija de orice
ființă pierdută sau răscumpărată, pentru care, într-un anumit moment, noi
reprezentăm un sprijin real…., ar trebui să stea la temelia slujirii creștine”8

Preotul este, prin hirtonie o persoană liturgică. Referitor la acest

lucur, părintele Ene Braniște preciza că: ,,În exerciţiul funcţiei sale liturgice,
preotul ortodox îndeplineşte un rol dublu: pe de o parte, în virtutea harului sfânt
primit de Ia episcop prin hirotonie, el este un slujitor al lui Dumnezeu, un
reprezentant sau continuator al preoţiei Mântuitorului, iar pe de alta, el este
interpret, purtător de cuvânt şi delegat al Bisericii, adică al obştii credincioşilor
pe care îi păstoreşte, fiindcă el slujeşte şi se roagă nu numai în numele său
personal, ci şi în numele credincioşilor şi pentru ei”9.

Preotul este slujitor al lui Dumnezeu și propovăduitor al cuvintelor

Scripturii pre de o parte iar pe de alta acesta trebuie să slujească întreaga
comunitate. Valoarea liturgică a preotului se caracterizează prin jertfa continuă a
preotului pentru turma cuvântătoare ce o are în păstorire. Preotul slujitor se
aseamănă cu o verigă de legătură între Dumnezeu şi oameni, între cer şi pământ.

Sfânta Liturghie și întregul cult al Bisericii Ortodoxe Române se

bazează pe comuniunea de iubire dintre oameni și a acestora cu Dumnezeu.
Săvârșirea cultului liturgic este responsabilitatea preotului dar acesta nu poate
săvârși Sfânta Liturghie fără prezența credincioșilor în calitate de organism viu al
Bisericii.

8 Pr. Mihai Iosu, Studii de Teologie Practică , Editura Astra Museum, Sibiu, 2015, p. 63
9 Pr Ene Braniște, Liturgica general㸠Editura Episcopiei Dunării de jos, Galați, 2002 p.82
 Cu referire la acest lucru, părintele Ene Branisște afirma că:,, De
asemenea, cântăreţii de strană (ori corurile bisericeşti) nu cântă numai în numele
lor, ci în numele tuturor credincioşilor din parohie (biserică), pe care îi reprezintă.
De aceea, rostul credincioşilor în biserică nu este doar să urmărească rânduiala
slujbei, adică să privească sau să asculte, ca nişte simpli spectatori, ci trebuie să
participe în adevăratul înţeles al cuvântului, să conlucreze efectiv la Sfânta Jertfă
care se aduce în numele lor”10

Rolul credincioșilor în cadrul cultului liturgic este acela de a fi părtași

direcți la invitația lui Dumnezeu de a intra în timpul Său. Parohia este un organism
viu și dinamic. Fiecare credincios are rolul său definitoriu în cadrul comunității
eclesiale. Acest rol și-l exerictă fiecare în funcție de măsura credinței și a gradului
de apropiere față de divinitate.

Credincioșii participă la jertfa euharitică aducând prescură și lumânare

ca mărturie vie a faptului că-și oferă trupul comuniunii depline cu Hristos cel
înviat. Preotul are datorie de a se ruga pentru credincioșii parohiei ca pentru sine.
Rugăciunea preotului este întărită de prezența credincioșilor ca familie unită a
comuniunii parohiale.

Referitor la participarea credincioșilor la comuniunea liturgică și cea

euharistică părintele Braniște preciza că: ,,Totodată, credincioşii participă la Jertfa
liturgică aducând ca ofrandă, prin preot, fiinţa lor sufletească şi trupească,
simbolizată în darurile de pâine (prescuri) şi vin aduse de ei pentru Sf. Euharistie,
iar mai târziu participă şi la Taina Sfântă săvârşită în Liturghie, împărtăşindu-se
cu Sf. Trup şi Sânge. Şi deoarece de foloasele (efectele) Sfintei Liturghii
beneficiază toţi credincioşii pentru care preotul se roagă (indiferent dacă ei sunt
sau nu prezenţi în biserică), participarea aceasta a credincioşilor la Sf. Liturghie

10 Ibidem p. 95
(numită de teologii catolici habituală sau obişnuită) este reală, obiectivă şi
generală.”11

Preotul în calitatea sa de liturghisitor preotul se jertfește pe sine pentru

comuniutatea parohială ce o are. Starea de jertfă a preotului este o pre-nchipuire a
jertfei veșnice a lui Hristos pentru creație. La fiecare Sfânta Liturghie, preotul Îl
face pe Hristos prezent și Îl oferă ca hrană veșnică tuturor credincioșilor prezenți.
Persoana liturgică a preotului mai este reliefată și prin rugăciunile rostite în auz
pentru credincioși sunt o ivitație la a participa la comuniune care se conturează
între biserica luptătoare și cea triunfătoare din Împărăția lui Dumnezeu.

Un lucru important de menționat este acela că preotul în orice situație

ar fi trebuie să fie conștient de statutul și de misiunea la care este cheamat.
Misiunea sacerdotală se săvârșește cu timp și fără timp. Lucrarea preotului
depășește timpul acesta fizic pentru a chema pe tot omul să intre în veșnicia iubirii
trinitare.

În legătură cu responsabilitatea preotului și cu misiunea acestuia pe

care o are cu timp și fără timp mai este si atitudinea. Starea de spirit preotului face
parte din chemarea sa. Ca întărire a celor spuse: ,, Prezența preotului la orice
manifestare este una sub imperiul imaginii și, implicit al exemplului. Fire
receptivă și popular lipsită de rigiditate, dar fermă, binevenită și binecuvântată,
persoana clerical este invitată la diverse situații de circumstanță, spre a întregi și
modela spațiul comunitar, agapele fiind des întâlnite în cadrul acestui process.
Denumite și întâmplări ocazionale, aceste manifestări nu trebuie să să-l găsească
pe păstor acționând deloc la întâmplare”12

11 Ibidem p.96
12 Pr. Prof. Dr. Mihai Iosu, Fii treaz în toate, Editura Astra Museum, Sibiu, 2012 p. 131
 Diferitele situații la care este chemat preotul trebuie să fie o nouă
ocazie de ași demonstra iubirea și atitudinea demnă de un slujitor al lui Hristos.
Așa cum Sfânta Liturghie este mere aceeași și are aceeași invitație la veșnicie așa
și preotul trebuie să fei mereu ca o carte fără de care credincioșii nu ar putea
descoperi taina iubirii divine.

Preoții sunt ca sarea pământului care trebuie să dea rod și să fie de bun
augur în ogorul Domnului. Atitudinea preotului față de cele sfinte va determina și
raportatea creidincioșilor la Biserică și la tot ceea ce presupune aceasta. Preotul
este părintele tuturor celor din parohie iar sufletul său și bună-cuviința sa trebuie să
fie atât de mare încât fiecare suflet să își găsească alinarea în vorba preotului, întru-
un gest, o îmbrățișare sau o soluție dată la problema ce o are.