Liviu Rebreanu

Pădurea spânzuraţilor

Romanul a apărut în anul 1922, fiind anticipat de o serie întreagă de nuvele, inspirate de
război: Hora morţii, Catastrofa, Iţic Strul, dezertor, etc. Cazul lui David Pop din Catastrofa a constituit
un exerciţiu folositor în vederea elaborării romanului Pădurea spânzuraţilor.

Tema războiului, prin bogatul ei material de viaţă, cu nesfârşitele implicaţii de ordin sufletesc şi
social, prin ceea ce reprezintă ca dramatică încleştare de forţe, a atras în chip deosebit preocupările
artistice ale lui Rebreanu atât în nuvelă cât şi în roman. Momentul suprem obţinut de scriitor în această
direcţie este romanul Pădurea spânzuraţilor.
Tema romanului a fost experimentată de Rebreanu iniţial pe spaţiul mai restrâns, mai
uşor de stăpânit, al unei nuvele: Catastrofa.
Geneza: Şi în scrierea acestui roman Liviu Rebleanu a pornit de la realitatea vieţii, mai precis de
la o tristă experienţă din propria sa familie: fratele său, Emil, a fost condamnat şi executat prin spânzurat
pentru că a încercat să treacă la fraţii lui români. În al doilea rând romancierul a fost impresionat de o
fotografie – o pădure de spânzuraţi cehi. Aceste elemente l-au impresionat profund, dar Liviu Rebleanu a
proiectat prin Apostol Bologa mai mult, decât experienţa tragică a fratelui său.
După propria sa mărturisire, romancierul a vrut să redea drama unei întregi generaţii,
confruntată cu experienţa tragică a războiului: în Apostol Bologa am vrut să sintetizez prototipul
propriei mele generaţii, şovăierile lui Apostol Bologa sunt şovăierile noastre ale tuturora.
Ca şi-n celelalte romane, Liviu Rebleanu abordează şi aici construcţie sferică: romanul
începe şi se sfârşeşte cu imaginea simbolică a spânzurătorului. Între prima imagine – spânzurarea
cehului Svoboda – şi ultima imagine – spânzurarea lui Bologa – se desfăşoară un proces chinuitor a
neputiinţei de a alege între datoria de ofiţer al armatei austro-ungare şi datoria de fiu al neamului.
Pădurea spânzuraţilor este romanul unei conştiinţe, un roman al dilemelor tragice,
un roman psihologic, care deschide drum larg prozei psihologice româneşti. Mai precis Pădurea
spânzuraţilor este romanul clarificării unei conştiinţe. Pădurea spânzuraţilor are şi valoarea unui
roman realist în măsura în care ne oferă o imagine realistă a primului război mondial.
Personajul principal este un tânăr intelectual, Apostol Bologa. La începutul romanului
apare-n ipostaza de ofiţer, care îşi îndeplineşte exemplar toate atribuţiile. Ca membru în Curtea Marţială,
a participat la judecarea cehului Svoboda, care a încercat să dezerteze din armata austro-ungară, refuzând
să lupte împotriva neamului său.
Judecarea, condamnarea şi pedeapsa i se par lui Bologa pe deplin justificate. Totuşi graba
şi zelul pe care le dovedeşte, sugerează parcă dorinţa de a nu se gândi, de a se lăsa dus de evenimente.
Trezimea personajului începe din momentul în care întâlneşte privirea condamnatului la moarte, care i se
prelinse în suflet ca i imputare (reproş) dureroasă.
Expunerea lineară, cronologică, este întreruptă prin paranteze reprospective, care
luminează copilăria şi adolescenţa lui Bologa.
Apostol Bologa este fiul unui fost memorandist, om foarte sever, şi al unei femei excesiv
de religioase. De mic se formează în sentimentul datoriei faţă de stat şi faţă de neam. Tată-l său îl
sfătuieşte: ca bărbat să-ţi faci datoria şi să nu uiţi niciodată că eşti român.
Datorită împrejurărilor obiective, aceste cuvinte vor intra într-o antinomie tragică. Prima
criză sufletească Apostol Bologa o trăieşte la moartea tatălui său. Este o criză mistică, care echivalează
cu pierderea credinţei. În timpul studiilor la academia militară din Budapesta se consolidează educaţia sa
în sentimentul datoriei.
1
 Izbucni războiul, Bologa ajunge pe front ca ofiţer al armatei austro-ungare. Pentru faptele
sale este decorat pe frontul din Galiţia şi din Italia. Drama personajului începe din momentul în care
este mutat pe frontul românesc. Bologa încearcă fără succes să fie transferat pe alt front. Rănit în timpul
unei lupte, el rămâne în spatele frontului. În sufletul său începe un proces chinuitor al clarificărilor.
Plecat într-o permisie, rupe logodna cu Marta, care cocheta cu un ofiţer maghiar. Revenit
pe front are revelaţia iubirii faţă de Ilona, fiica groparului Vidor. Nehotărârile, şovăirile personajului se
termină brusc prin hotărârea de a dezerta în momentul în care este numit într-o comisie, care trebuie să
judece nişte ţărani români, acuzaţi că au fraternizat cu inamicul.
Bologa dezertează fără a-şi lua cele mai elementare măsuri de apărare. Prins, este judecat
şi condamnat la moarte prin spânzurare. El nu se apără, acceptându-şi sfârşitul tragic, ca singura ieşire
onorabilă dintr-o situaţie absurdă. Moartea sa apare deci, ca o moarte voluntară.
Romanul se transformă astfel într-un act de acuzare la adresa războiului, care pune
individul în situaţia absurdă de a lupta împotriva neamului său.
Ce stat şi ce datorie poate să impună unui individ să luptă împotriva fraţilor săi?
Personajul trece treptat prin mai multe revelaţii, descoperind de fiecare dată un fals, o mistificare:
religia, datoria faţă de stat, iubirea. Din roman se desprind mai multe ipostaze ale personajului: Apostol -
soldat, Apostol - cetăţean, Apostol - om.
Personajul evoluează spre o înţelegere a semenilor săi, dscoperind iubirea faţă de
Dumnezeu şi faţă de oameni. În timpul frământărilor sale sufleteşti, Bologa descoperă cu surprindere, că
niciodată nu a hotărât singur, că de fiecare dată a acceptat o hotărâre dinafară, din exterior.
Romancierul excelează în prezentarea acestor frământări, din care singura soluţie este
moartea. Asemenea lui Caragiale, Rebreanu notează reacţiile fiziologice, care exteriorizează crize
sufleteşti profunde. Din momentul în care află că va fi mutat pe frontul românesc, Bologa intră într-o
stare de criză, în care acţionează ca în transă.
Critica literară a remarcat folosirea unui limbaj plastic, metaforic, pentru realizarea
analizei psihologice. Romancierul ştie să creeze o atmosferă apăsătoare, cenuşie, în concordanţă cu
tragismul destinelor prezentate.
S-a remarcat deasemenea îmbinarea procedurilor tradiţionale cu cele moderne. Astfel
analiza psihologică la persoana a treia se îmbină cu confesiunea lui Bologa, făcută la persoana întâi.
Mulţimea interogaţiilor, punctelor de suspensie, redă frământarea dramatică a personajului.
Criticii literari au văzut în acest roman prima realizare ramarcabilă a prozei psihologice
româneşti.
Geneza romanului se poate reconstitui cu precizie după destăinuirile directe ale
scriitorului, reluate şi de alţi membri ai familiei, între care de către soţia sa Fanny Rebreanu. Un prim
strat genetic îl constituie impresia profundă lăsată asupra scriitorului de ororile războiului pe diferite
câmpuri de luptă şi mai ales de uciderea în masă prin spânzurătoare a unor ostaşi cehi, scenă înregistrată
pe o fotografie care i-a căzut în mână. Manuscrisele sale păstrează câteva schiţe, inclusiv planul acestei
întâi faze, în care eroul reprezentativ se numea Virgil Bologa. Cel de-al doilea strat formativ l-a
constituit vestea execuţiei fratelui său Emil de către austro-ungari şi dezvăluirea până în amănunt, prin
cercetări la faţa locului, a felului în care s-a întâmplat tragicul eveniment.
Al treilea strat formativ l-a constituit încercările de viaţă prin care a trecut scriitorul în
timpul războiului şi cărora le-a dat expresie directă, poate prea directă, în paginile nuvelei Calvarul.
Cât despre modelele artistice care au luminat efortul său creator, sugerându-i tehnica şi
procedeele de investigaţie psihologică, fundamental este Dostoevski din care Rebreanu a şi tradus.
Subiectul:
Aşadar romanul Pădurea spânzuraţilor prezintă drama românului transilvănean înrolat în
armata imperiului austro-ungar, asemănătoare cu drama altor naţionalităţi subjugate în aceea odioasă
"închisoare a popoarelor".
2
 Această dramă, prezentată mai întâi în nuvela Catastrofa, a fost reluată în romanul
Pădurea spânzuraţilor, publicat în 1922.
Mijlocul prin care se accentua, drama era războiul imperialist, în care au fost atraşi sau
obligaţi să participe ofiţeri şi soldaţi din diferite naţionalităţi.
Dacă pentru David Pop din Catastrofa războiul, nu putea fi înţeles din cauza
mediocrităţii, pentru Apostol Bologa, eroul din Pădurea spânzuraţilor, războiul nu putea fi înţeles, sub
aspectele sale cauzale, din pricina efectului negativ al educaţiei. Apostol Bologa primise o educaţie
rigidă, cu caracter religios, dar şi de valoare etică pe care adolescentul nu putea s-o reţină corespunzător,
deşi amintirea ideilor persistă în conştiinţa lui.
Fire sensibilă şi meditativă, Apostol a suferit încă din copilărie accesele unor "crize de
misticism". Având un fond cinstit, pasionat de aflarea adevărului şi de săvârşirea dreptăţii, Apostol este
un personaj superior lui David Pop, deşi, ca şi aceasta, are la un moment dat convingerea că naţiunile -
căutate - adevărul, dreptatea şi scopul vieţii - ar fi sintetizate în noţiunea de datorie faţă de stat. Dar statul
era austro-ungar şi Apostol era ...român.
Interesele statului nu coincideau cu interesele de cucerire a independenţei, spre care
aspirau popoarele subjugate. Acest aspect politico-social nu a fost luat în consideraţie nici de David Pop
şi nici Apostol Bologa când s-au dus la război, David Pop, obligat, iar Apostol Bologa voluntar. Gestul
lui Apostol este prezentat de autor ca un act al cutezanţei tinereşti, ca o înfruntare a logodnicei, Marta,
orbită de uniformele ofiţerilor unguri, ca un pas în sfera voluntarismului, ca un aparent spirit de decizie
matură. Cu conştiinţa datoriei şi a obligaţiilor ce-i revin în faţa legilor civile ale statului unit-naţional în
care trăieşte, A. Bologa obţine decoraţii pe frontul din Galiţia şi Italia şi încearcă un sentiment de
mândrie, când este numit în completul de judecată al unui tribunal militar. Condamnarea cehului
Svoboda pentru că încercase să dezerteze la inamic, i se pare un act de dreptate. A. Bologa
supraveghează el însuşi executarea pedepsei capitale mustrări de conştiinţă nu are, deocamdată, dar eroul
îşi aminteşte de cazul Svoboda şi de pădurile de spânzuraţi despre care-i vorbise căpitanul Klapka. Când
află că regimentul său va fi dislocat, să întărească frontul din Transilvania, împotriva românilor, ştirea îl
zdruncină, şi-l descumpăneşte. Ar fi voit să rămână unde este, dar n-a obţinut încuviinţarea. Acum
eşafodajul pe care şi-a clădit "convingerile" sale se clatină din ce în ce mai mult, justeţea lor, viaţa i-o
arată brutal ca nulă şi inumană. Dar nici în acele momente Bologa nu a înţeles monstruozitatea
războiului imperialist şi actul odios al ordinului habsburgic, care pune faţă în faţă pe fronturi duşmane fii
ai aceluiaşi popor.
În dilemă, deci, ca şi David Pop din Catastrofa, încearcă să dezerteze pe frontul rusesc.
Rănit, a fost mutat curând la o coloană de muniţii, unde Bologa credea că nu luptă direct pe front, din
coloana lui alimenta frontul cu arma ucigaşă, aruncată zilnic în liniile româneşti. Intr-o criză de
naţionalism, el se desparte de logodnica lui, Marta, pentru că aceasta a cochetat cu un ofiţer maghiar, dar
curând se logodeşte cu unguroaica Ilona, fiica unui ţăran. In purtările lui, în aparenţă contradictorii, se
simte tendinţa nelămurită de a rupe cu trecutul şi de a afla o nouă cale, care să scape de şovăiri şi
inconsecvente. Adăpostul înşelător pe care socotea că l-a aflat înapoia frontului e sfărâmat brusc: Bologa
e numit judecător la curtea marţială şi e obligat să judece nişte ţărani români din zona frontului, sub
acuzaţia de fraternizare cu inamicul. Acum începe o grea confruntare între sentimentul datoriei faţă de
ordinea de stat şi sentimentul datoriei faţă de neamul, de poporul din care făcea parte încă înainte de a
deveni ofiţer. Conştiinţa datoriei faţă de popor învinge, determinându-l pe Bologa să încerce trecerea la
români, pentru a ieşi din dilemă. Dar planul său nu izbuteşte, este prins şi condamnat la moarte prin
spânzurătoare, aşa cum el însuşi condamnase anterior pe alţii, pentru aceeaşi faptă.
Romanul Pădurea spânzuraţilor înfăţişează războiul ca o absurditate sângeroasă,
condamnat deopotrivă atât de ţăranii români în spatele frontului cât şi de cei care luptau pe front,
indiferent de naţionalitate. Ţăranii şi soldaţii români sau maghiari nutresc aceeaşi ură faţă de război, faţă
de propaganda şovină, ce n-a influenţat pe soldaţi, pe oamenii din popor.
3
 Cauza dramei lui Apostol Bologa este obiectivă, deci, şi ea este justificată psihologic,
prin comportamentul eroului, ea devine şi o problemă de psihologie socială. Moartea devine astfel o
izbăvire, căci absoarbă eroul de orice posibilă mustrare de conştiinţă şi de aceea A. Bologa o aşteaptă cu
seninătate.
Cartea intai. La marginea satului Zirin, in zorii zilei, are loc executia sublocotenentului
Svoboda sub supravegherea locotenentului Apostol Bologa suparat ca nu fusese adus scaunul pentru
condamnat. Capitanul Otto Klapka, venit de pe frontul italian fiind mutat in regimentul de artilerie, il
intreaba cine urmeaza a fi spanzurat si locotenentul ii raspunde cu mandrie ca cel spanzurat este un
tradator. Capitanul incearca sa-i insufle indoiala asupra corectitudinii argumentelor lui Bologa asupra
datoriei si a ideii de justitie. Venind generalul, preotul si ceilalti ofiteri, Bologa se simte dator sa
raporteze lipsa scaunului de sub spanzuratoare fapt care starneste mania generalului. Deoarece nu vine
calaul, acesta ordona caporalului sa-l inlocuiasca. Bologa se apropie de spanzuratoare sa observe mai
bine desfasurarea executiei. Il frapeaza privirea luminoasa a condamnatului si nu intelege dorinta
acestuia de a muri cat mai repede. La intoarcerea in sat, Bologa rasufla usurat cand se desparte de Klapka
simtind imputarea si ironia din glasul acestuia. Ajunge la casuta de nuiele unde este asteptat de Petre,
ordonanta lui, cantand un cantec de jale. Privirea lui Svoboda il urmareste toata noaptea, iar cantecul lui
Petre il duce cu gandul la satul natal, Parva de pe valea Somesului, de tatal sau, Iosif Bologa, fost avocat,
condamnat pentru vederile sale. Prima copilarie a lui Apostol este dominata de dragostea exclusivista a
mamei care-i cultiva o puternica dragoste fata de Dumnezeu. Venit din inchisoare, Iosif Bologa este
dezamagit iar Apostol este inspaimantat de strainul care-l terorizeaza. Primele clase le face acasa
indrumat de mama lui, apoi urmeaza liceul la Nasaud si fiind Parva aproape, mama il viziteaza
saptamanal. La sfarsitul clasei a patra tatal il felicita dovedindu-si dragostea. Peste un an, insa, acesta
moare. Indemnat sa urmeze teologia, Apostol refuza si se inscrie la filozofie si, obtinand o bursa,
urmeaza Colegiu de stat din Budapesta. Avocatul Domsa crede ca Apostol ar fi o partida buna pentru
fiica lui, Marta cu care se logodeste. Intelegand ca aceasta are o mare admiratie pentru eroismul ostasilor
honvezi, horaraste sa se inroleze si sa plece pe front. Aceste amintiri sunt estompate de intamplarile de la
popota garnizoanei de dupa executia lui Svoboda. Capitanul Cervenco sustine ca nu poate sa traga
impotriva unui semen al sau si pleaca la lupta doar cu un bat de trestie cantand cantece bisericesti. Toti
ofiterii il privesc cu suspiciune pe Bologa dar acesta sustine ca nu si-a facut decat datoria. Singurul care-i
sustine argumentul este locotenentul Varga. Evreul Gross si cehul Klapka se arata contrariati de
argumentele lor. Doctorul Mayer, Klapka si Bologa pleaca impreuna spre casa remarcand reflectorul
rusesc, cauza multor pierderi in armata austro-ungara. Klapka ii arata fotografiile familiei sale si-i
declara ca el este convins ca Apostol este un om bun, marturisind ca mutarea lui se datoreaza planului
ratat de a dezerta, negat dealtfel in fata Curtii Martiale. Ramas singur, Bologa este obsedat de marturia
capitanului. Vestea ca este posibila mutarea batalionului in Ardeal, ii provoaca insomnii lui Bologa
hotarat sa mearga la general sa-i vorbeasca sau sa dezerteze la muscali. Spunand lui Petre despre posibila
mutare in Ardeal, acesta se bucura dar intelegand ca acolo trebuie sa lupta impotriva fratilor se
mahneste. Bologa spera ca distrugand reflectorul rusesc ar putea obtine o medalie si, astfel, posibilitatea
intelegerii de catre generalul Karg. Dupa o zi ploioasa, la aparitia luminii reflectorului rusesc reuseste sa
distruga obiectivul. A doua zi este chemat la general care-l felicita si Bologa ii cere sa nu fie trimis pe
frontul din Ardeal dar Karg, auzind argumentul ca este roman se infurie regretand ca-l propusese pentru
medalia de aur. Bologa isi propune chiar in noaptea aceia sa dezerteze la muscali dar Klapka il opreste.
Un atac puternic al rusilor produce prabusirea acoperisului de pe observatorul in care se afla Bologa si
acesta este acoperit de pamant si ranit.
Cartea a doua. Dupa bombardament, Bologa si Varga sunt trimisi la spital militar. Dupa patru
luni, ei sunt mutati intr-un alt spital, mai aproape de front. Petre il vegheaza zi si noapte pe ofiter si-i
povesteste, cand acesta isi revine, intreaga desfasurare a atacului. Iesind din spita, Bologa arata schimbat,
fapt remarcat de Klapka si Gross . Karg isi exprima dorinta de a discuta cu Bologa si, chiar in trenul
4
care-l aduce la garnizoana, aghiotantul generalului il invita in compartimentul acestuia. Karg ii promite
ca nu-l va trimite in linia intai ci-i va da un post la munitii. In tren intalneste pe fostul sau coleg,
Constantin Boteanu, deportat, acum intorcandu-se acasa. Coboara la Lunca unde se afla depozitul de
munitii. Petre impreuna cu Ilona, fata gazdei ii pregatesc camera cu flori si bucate pe masa. Proprietarul
casei, Paul Vidor, gropar in sat, o cearta pe Ilona care-l urmareste cu ochi galesi pe locotenent. Bologa
merge apoi la bateria lui Klapka, bucuros de revedere, caruia ii povesteste totul despre sine si de la care
afla despre revolutia izbucnita in Rusia. Cand este gata de inapoiere la gazda, este chemat sa traduca
interogatoriul luat unor romani. Acestia il repudiaza ca roman iar Bologa se simte ofensat fiind hotarat sa
dezerteze. Pleaca la casa preotului Boteanu si-i cere sa se spovedeasca marturisind dorinta lui de a
dezerta dar fostul sau coleg se sperie de dorinta lui Apostol ceea ce il dezamageste pe locotenent.
Dimineata se trezeste cu doctorul Mayer si cu Ilona ingrijorata de starea maladiva a lui Bologa.
Locotenentul este induiosat de grija fetei pentru el si raspunde cu blandete vorbelor calde ale Ilonei.
Bologa pleaca in permisie fiind primit cu entuziasm de mama care ii povesteste despre intamplarile din
Parva de cand a plecat acesta. Intreband despre logodnica lui, Marta, mama ezita dar in ziua urmatoare
Marta vine la el insotita de un ofiter ungur despre care spune ca i-a tinut de urat toata iarna. Apostol
hotaraste ruperea logodnei ceea ce atrage protestul avocatului Domsa, tatal ei. Notarul Palagiesu ii cere
imperativ sa revina asupra deciziei dar Bologa il loveste si-l alunga. Inainte de plecare cere iertare
Martei si lui Palagiesu dupa care pleaca impacat cu sine.
Cartea a treia. Revenind la Lunca, Apostol este asteptat in gara de Ilona care ii spune ca-l
asteapta pe tatal ei. Mergand acasa unde regaseste camera sa, Apostol intelege ca s-a indragostit de Ilona.
Si-i marturiseste aceasta imbratisand-o. Dorinta de a dezerta, insa, nu-l paraseste. Se intalneste cu Gross
a carui inima este plina de ura si-i reproseaza ca dragostea de Dumnezeu despre care-i vorbeste Bologa
este un mod de a-si ascunde adevaratele sentimente si sovinismul. Il vede pe Varga , apoi pe Cervenco
despre care afla ca traieste ultimele sale zile avand un glont aproape de inima. Tatal Ilonei se duce la
Faget unde are o bucata de pamant iar fata ramane peste noapte in camera lui Apostol dupa multe ezitari.
Locotenentul il viziteaza din nou pe Boteanu si-i cunoaste familia. Cand vine Vidor acasa, Apostol cere
mana fiicei sale si groparul accepta desi nu intelege casatoria unui om cu carte ca Bologa cu o fata
neinvatata, saraca si fara zestre. Preotul afla si binecuvanteaza logodna desi se arata uimit. Nici lui
Klapka nu-i vine a crede spunand ca este o fapta necugetata dar nu este singura din viata lui. Groparul ii
spune lui Apostol ca alti sapte tarani romani sunt spanzurati pentru tradare. Locotenentul traieste acum
doar pentru a nu dezamagi dragostea Ilonei. Incepe sa o invete sa citeasca iar fata este fericita. Intr-o zi,
locotenentul primeste ordin de la general sa se prezinte la cartierul general iar Ilona ramane acasa
plangand. In drum spre comandament, plutonierul care conduce masina ii arata cu satisfactie pe cei sapte
tarani spanzurati. Chemarea lui Bologa este datorata imbolnavirii unui ofiter din Curtea Martiala. Sunt
adusi doisprezece tarani romani invinuiti de spionaj. Ajuns acasa, Ilona ii propune sa-i fie calauza pentru
a-l insoti pana dincolo, la romani. Apostol o refuza si-i promite ca va veni si o va lua dupa razboi.
Bologa pleaca singur dar, trecand prin sectorul lui Varga, este prins, dezarmat si predat.
Cartea a patra. Dupa predarea la garnizoana a lui Bologa, Klapka ii promite ca-l va apara la
proces. In curtea comandamentului il intalneste pe groparul Vidor iar seara este vizitat de Ilona. Klapka
il roaga sa colaboreze spunand ca s-a ratacit pentru a-l putea apara, dar Bologa sustine ca doreste sa
moara. Desi generalul accepta sa fie neutru la rugamintea sotiei primarului, ruda cu Vidor, in fata
juratilor, Bologa refuza sa se apere si este condamnat la moarte. La spanzuratoare, preotul Boteanu se
roaga pentru sufletul lui in timp ce Klapka plange disperat. Privirea lui Apostol Bologa urmareste plina
de lumina si liniste luceafarul luminos care vesteste rasaritul soarelui.