UNIVERSITATEA „ȘTEFAN CEL MARE“ SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE ȘI GEOGRAFIE

Specializarea: RELAȚII INTERNAȚIONALE ȘI STUDII EUROPENE

ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A
SĂNĂTĂŢII

Coordonator științific: Absolventă:

Lector univ. dr. Harieta SABOL Anişoara Lauric

Suceava
2016

1
2
 DECLARAŢIE

Subsemnata ___________________________________________________, absolventă a

Facultăţii de Istorie şi Geografie, specializarea ___________________________________
______________________________________________________ declar pe propria răspundere că
lucrarea de licenţă cu titlul „________________________________________________
____________________________________________________________________________” este
rezultatul muncii mele, pe baza cercetărilor mele şi pe baza informaţiilor obţinute din surse, inclusiv de pe
Internet, care au fost citate şi indicate, conform normelor etice, în note şi în bibliografie. Declar că nu am
folosit în mod tacit sau ilegal munca altora şi că nicio parte din lucrare nu încalcă drepturile de proprietate
intelectuală ale cuiva, persoană fizică sau juridică. Declar că lucrarea nu a mai fost prezentată sub această
formă vreunei instituţii de învăţământ superior din ţară sau străinătate în vederea obţinerii unui grad sau
titlu ştiinţific ori didactic.

Suceava, data Absolvent

_________________________ (semnătura în original)

3
4
 CUPRINS
Introducere ................................................................................................................................ 6
Lista figurilor ............................................................................................................................. 9
Capitolul I ................................................................................................................................ 10
Primele forme de organizare internaţionalăa specialiştilor din domeniul sănătăţii ......... 10
1.1 Noţiuni introductive despre conceptul de îngrijire a sănătăţii ......................................... 10
1.2. Conferinţa Internaţională Sanitară şi rolul dezbaterilor în cooperarea în domeniul
sănătăţii .................................................................................................................................. 11
1.3. Oficiul Internaţional de Igienă Publică (OHIP), Organizaţia Sănătăţii sub egida Ligi
Naţiunilor şi Organizaţia sanitară Pan-Americană ................................................................ 14
Capitolul II ............................................................................................................................... 17
Constituirea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ................................................................... 17
2.1. Înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ................................................................. 17
2.2. Documentele de constituire şi principiile directoare ale OMS ....................................... 21
2.3. Personalităţi marcante..................................................................................................... 25
Capitolul III ............................................................................................................................. 29
Etape în evoluţia organizării şi structura OMS ................................................................... 29
3.1. Structura şi competenţele OMS: Adunarea Mondială a Sănătăţii, Comitetul Executiv,
Directoratul General .............................................................................................................. 32
3.2. Parteneriate şi colaborări ................................................................................................ 36
3.3. Programe derulate ........................................................................................................... 40
Capitolul IV ............................................................................................................................. 45
Biroul de legătură pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii ........................ 45
4.1. Prezenţa şi proiecte desfăşurate în România .................................................................. 45
4.2. Campanii OMS în derulare în România ......................................................................... 51
Concluzie .................................................................................................................................. 62
Bibliografie............................................................................................................................... 65

5
 Introducere

Cultura generală, incluzând cultura sănătăţii, se formează prin intermediul instrucţiei

generale a populaţiei, generaţie după generaţie. O astfel de secvenţă a culturii generale, care are
titulatura caracteristică de „sănătate”, mai e considerată şi în prezent ca reprezentând o activitate
fundamentală şi obligatorie a serviciilor de sănătate, în loc să fie apreciată drept o noţiune de
„pregătire continuă”, de „educaţie permanentă”, de „perfecţionare” într-un context specific
sistemului instrucţiei publice a populaţiei.
La rândul său, dreptul la sănătate este unul dintre drepturile fundamentale ale omului, el
asigurându-i individului acea „stare de bine”, atât la nivel fizic şi mental cât şi la nivel social.
Prin implicaţiile sale individuale, sociale şi demografice, sănătatea rămâne şi în al doilea deceniu
al secolului XXI unul dintre elementele cheie în strategiile şi politicile guvernamentale din
întreaga lume.
Încă din anii ’70 ai veacului trecut, ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii
au stabilit că principalul scop al „guvernelor şi OMS” trebuie să fie „realizarea unei stări de
sănătate a întregii populaţii a Globului, care să permită tuturor oamenilor să ducă o viaţă
productivă din punct de vedere economic şi social. Pornind de la această declaraţie, şi alte
organizaţii au demarat diverse programe care să permită susţinerea şi materializarea unui ideal
generos.
Cum sănătatea rămâne un subiect de actualitate, care mobilizează resurse şi dezvoltă
constant sfera preocupărilor în plan social, politic şi chiar al relaţiilor internaţionale, am
considerat oportună abordarea unui subiect care să trateze rolul şi direcţiile de acţiune ale
principalei instituţii la nivel mondial care se ocupă de controlul şi organizarea activităţilor legate
de sănătatea populaţiei lumii.
Potrivit documentelor oficiale, Organizația Mondială a Sănătății are responsabilitatea
gestionarii anumitor probleme de sănătate la nivel global, stabilirea agendei de cercetare în
cadrul domeniului sănătăţii, determinarea normelor și standardelor, elaborarea politicilor care se
bazează pe dovezi. Ea asigură, în egală măsură, suportul tehnic pentru toate statele lumii,
controlând şi analizând gradul stării de sănătate a populaţiei, abordând – la nivel de politică

6
generală – cele mai ample provocări care confruntă omenirea în secolul XXI, ştiut fiind faptul că
însăşi globalizarea a generat, în anumite cazuri, răspândirea unor maladii infecţioase.
Pentru a înţelege mecanismele funcţionării Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, am ales să
prezint, în primul dintre capitolele lucrării, primele structuri organizaţionale internaţionale ale
specialiştilor din domeniul sănătăţii (Oficiul Internaţional de Igienă Publică, Organizaţia
Sănătăţii sub egida Ligii Naţiunilor sau Organizaţia sanitară Pan-Americană), identificând rolul
şi scopurile acestora şi încercând să stabilesc legătura cu politicile care urmau a fi promovate de
către OMS.
Capitolul al doilea abordează cadrul general şi momentul constituirii Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, subliniind rolul personalităţilor care şi-au adus aportul la înfiinţarea
acesteia şi, ulterior, la coordonarea activităţilor acesteia. Organizând informaţia potrivit
criteriului cronologic, am identificat principalele repereîn constituirea organizaţiei şi amdescris,
pe scurt, cele mai semnificative momente din istoria organizaţiei.
În capitolul al treilea – intitulat Etape în funcţionarea şi dezvoltarea OMS– am stăruit
asupra modului în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a dezvoltat, luând în considerare
structura şi competenţele sale, structurile şi factorii de decizie, mecanismele de acţiune şi
obiectivele vizate. În acest sens am urmărit să identific principalele forme de parteneriat
încheiate de organizaţie şi colaborările şi programele de succes, care au avut rezultate vizibile şi
de durată la nivel mondial.
Ultimul capitol al lucrării abordează relaţia dintre Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi
oficialii români, considerând deosebit de utilă stabilirea termenilor în care se discută şi se aplică
politicile organizaţiei în România.
Toate informaţiile utilizate în lucrare au fost furnizate de un material bibliografic
suficient de generos pentru o ilustrare, panoramică, a problemei, dar destul de greu de accesat în
ceea ce priveşte detaliul. În literatura română de specialitate nu există până acum o monografie
care să analizeze istoricul organizaţiei, impactul personalităţilor care au constituit-o asupra
societăţii, în general, şi marile ei realizări de până acum. Doar tangenţial au vorbit despre aceasta
Mihai Iacobescu, Brighita Vlaicu, Liviu Vulcu, Adela Cojan şi Alexandru Gribincea. În ceea ce
priveşte literatura de limbă străină, deosebit de utile s-au dovedit a fi rapoartele întocmite de
membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Printre autorii ce au abordat originea şi evoluţia
structurilor internaţionale de cooperare în domeniul sănătăţii se numără:SzemingSze, Lee Jong,

7
Kevin De Cock, John Charles, Gian Luca Burci şi Claude-Henri Vignes etc.Astfel de informaţii
au putut fi coroboratecudatelepreluatedinmediul online. Toateîmpreunăne-au permis
săarticulămlucrareapefundamentelecronologiceşilogice, răspunzând în acest fel unei nevoi
interioare de a cunoaşte mai mult despre organizaţia care declară că luptă pentru binele generaţiei
de azi şi al celor viitoare.

8
 LISTA FIGURILOR

1. Figura 1.1.Bolnavi de holeră îngrijiți de reprezentanți ai organizațiilor internaționale.12

2. Figura 1.2.Medalia OIHP din 1934..................................................................................15
3. Figura 2.1.Logo OMS .......................................................................................................18
4. Figura 2.2. George BrockChisholm...................................................................................19
5. Figura 2.3. Schema- obiectivele Cartei de Ottawa ...........................................................23
6. Figura 2.4. SzemingSze..................................................................................................... 25
7. Figura 2.5. Karl Evang .....................................................................................................27
8. Figura 2.6.Geraldo de Paula Souza .................................................................................28
9. Figura 3.1. Cauze deces 1900 vs.2010 ............................................................................33
10. Figura 3.2. Margaret Chan............................................................................................. 35
11. Figura 3.3. Estimări mondiale ale persoanelor cu HIV 1998 vs. 2001 ...........................37
12. Figura 3.5. Statistica bolnavi de tuberculoză ..................................................................42
13. Figura 4.1.Evoluţia SIDA în România(1985-2008) ........................................................ 46
14. Figura 4.2. Posterul Campaniei „Dantură sănătoasă, corp sănătos!” ......................... 52
15. Figura 4.3. Campania de prevenire a diabetului în cadrul sărbătoririi Zilei mondiale a
sănătăţii ............................................................................................................................56
16. Figura 4.4. Indicatori privind diabetul în România .........................................................57
17. Figura 4.5. Afiș de popularizare a campaniei de imunizare cu vaccinuri .......................61
18. Figura 4.6. Rezultatee studiului făcut asupra vaccinului în România. 2015 .................. 62

9
 CAPITOLUL I
Primele forme de organizare internaţionalăa specialiştilor din domeniul
sănătăţii

Sănătatea reflectă, la nivelgeneral, realităţile sociale, economice şi politice specific unui

anumit moment din istorie.Trei factori importanţi se suprapun şi stabilesc acţiunile şi
determinarea priorităţilor privitoare la sănătatea populaţiei lumii: dezvoltarea, securitatea şi
sănătatea publică. De altfel, asemenea teme ilustrează legătura extrem de strânsă dintre
modificările demografice, progresele sau problemele de tip socio-economic şi urbanizarea.1

1.1 Noţiuni introductive despre conceptul de îngrijire a sănătăţii

Îngrijirea sănătății reprezintă știința ori practica dirijată pentru a diagnostica, trata și
preveni bolile. Potrivit definiţiei date Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ea reprezintă
preocuparea primordialăpentru o comunitate, trebuind săcontribuie la îndeplinirea activităţilor
cotidiene şi la răspunsul la cerinţele vieţii, conştientizând, de asemenea, modul în care
comunitatea poate – prin măsurile luate – afecta sau poate fi afectată.
Conceptul de îngrijire a sănătăţii se referă la promovarea unei alimentaţii sănătoase şi
asigurarea consumului de apă potabilă, măsuri de igienă de bază, îngrijirea mamei şi copilului
(inclusiv planificarea familială), imunizarea împotriva bolilor infecţioase şi contagioase,
prevenirea şi controlul îmbolnăvirilor endemice, în comunitate, educaţia privind recunoaşterea
problemelor de sănătate şi a metodelor de a le preveni şi controla, tratamentul potrivit pentru
afecţiuni comune.
Îngrijirea sănătăţii reprezintăun alt nivel important de contact pentru familie şi comunitate
cu sistem naţional de sănătate, în literatura de specialitate fiind amintite 4 planuri de intervenţie
1. îngrijirea preventivă primară; 2. îngrijirea preventivă secundară(care cuprinde, pe lângă
intervenţiile curative pentru tratarea bolilor,şi prevenţia agravării sau a apariţiei complicaţiilor la
boli deja existente; 3. îngrijirea preventivă terţiară de recuperare (referitoare la susţinerea
persoanelor bolnave în vederea adaptării la situaţiile grave, generale, de handicap sau

1
De Cock, K.M. Simone, P., Davison, V., 2013The new global health, în „EmergingInfectiousDiseases”, vol. 19,
2013, nr. 8, http://www.adsm.ro/media/dms/Articol%20BI%20(romana).pdf, accesat la data de21.05.2016

10
infirmitate); 4. îngrijirea paliativă(care presupune ,,umanizarea morţii’’ prin controlul durerii şi
simptomelor şi prin relaţionare).
Orice individ tinde spre independenţă, deşi el are nevoi fiziologice şi aspiraţii sau aşa-
numitele nevoi fundamentale; acestea din urmă sunt structurate pe cinci paliere ale fiinţei umane:
biologică, psihologică, sociologică, culturală şi spirituală. Scopul fundamental în îngrijirea
sănătăţii este acela de a asigura independenţa persoanelor în satisfacerea nevoilor proprii,
afectând în sens pozitiv comunitatea.
La nivelul anului 2016, îngrijirea sănătății este o prioritate în planificarea şi structurarea
sistemului de sănătate, fiecare guvern fiind responsabil de gradul de accesibilitate a propriei
populaţii la formele şi mijloacele de îngrijirea sănătății. Ţinând cont de faza istorică și de factorii
politici și economici, îngrijirea sănătății poate să fie axata preponderent pe diagnosticarea și
tratarea bolilor, ori pe prevenția acestora.
Din păcate, bolile infecţioase se menţin în continuare factori critici, fără să mai constituie
în viitor o cauză fundamentală a îmbolnăvirilor şi morţilor la grad mondial. Indicatorii clasici de
sănătate publică, precum mortalitatea infantilă şi maternă, nu mai caracterizează societăţile în
ansamblul acestora; această modificare scoate în evidenţă în acest fel nevoia de investiţii în
înregistrarea şi raportarea de boli tipice. Bolile de tip netransmisibil, afecţiunile şi sănătatea
mintală implica în viitor o atenţie mult mai sporita la grad global.

1.2. Conferinţa Internaţională Sanitară şi rolul dezbaterilor în cooperarea în

domeniul sănătăţii
În istoricul structurilor internaţionale de cooperare în domeniul sănătăţii se consideră că
prima Conferință Sanitară Internațională ar fi fost cea de la Paris, din 23 iulie 1851. La ea au
participat douăsprezece țări, între acestea numărându-se Austria, Marea Britanie, Portugalia,
Rusia, Spania, Franța şiImperiul Otoman. Fiecare delegaţie era formată dintr-un medic și un
diplomat.
Conferința s-a centrat asupra impunerii carantinei în condiţiile reizbucnirii epidemiei de
holeră – boală cu o înfricoşătoare istorie în Europa medievală şi modernă. În timp ce statele
italiene şi Spania susţineau necesitatea impunerii generalizate a carantinei, Sardinia, Austria,
Marea Britanie şi Franța s-au opus, invocând considerente economice şi militare.Delegatul
austriac, G.M.Menis împreună cu medicul John Sutherland şi Anthony Perrier,

11
diplomatulbritanic, au fost cei mai vocali împotriva măsurilor de carantină, ei alăturându-li-se
omologilor lor ruşi.
În urma unor dezbateri aprinse, participanții la conferință au convenit asupra unui proiect
de legislaţie sanitară uniformizată la nivelul statelor europene, creionând un Regulament
internațional sanitar structurat în 137 de articole.Delegații au fost de acord să renunțe la măsurile
de carantină în zonele care nu se dovedeau a fi focare de holeră, ca urmare a reducerii numărului
de cazuri de îmbolnăviri în Europa. Mai mult, doctorul Pettenkoffer a pus la îndoială
descoperirile lui Koch care izolase germenii holerei, solicitând măsuri preventive care ar fi
trebuit să fie aplicate de fiecare țară care ar fi constatat focare epidemic pe teritoriile statului
vecin.

Figura 1.1.Bolnavi de holeră îngrijiți de reprezentanți ai organizațiilor internaționale

(Sursa:http://www.chirurgie.ru/holera-etiologia-si-epidemiologia/)

Cea de-a doua conferință internațională a reluat subiectele discutate în cadrul precedentei
reuniuni, doar Rusia luând inițiativa de a propune celorlalte puteri convocarea unei noi adunări
care să analizeze starea de sănătate a populaţiei pe continent. Speranţele ei se legau de obținerea
unei scutiri de la taxele pe care le presupunea carantina maritimă, blamând restricțiile ce afectau
întregul comerț pe mare practicat de Rusia şi care traversa Bosforul.

12
 În cei opt ani care au trecut de la cea de-a treia Conferință Sanitară Internațională, medici
celebri precum Pacini și Pettenkofer au continuat să se perfecționeze și să-şi consolideze teoriile.
În timp ce Paciniîşi fundamenta cercetarea pe experimente făcute pe pacienţi, observațiile lui
Pettenkofervizau tratamentele clinice indirecte și circumstanțiale.
Într-un asemenea context a fost convocată a patra Conferința Internaţională Sanitară, la
Viena, în data de 1 iulie 1874. Douăzeci și unu de delegaţii au fostprezente, dintre care patru –
Luxemburg, România, Serbia și Elveția – pentru prima oară. În literatura de specialitate se
consider că aceasta a fost prima dintre reuniunile internaționale pe teme medicale care a urmat
un traseu relativ modern, atât în ceea ce privește durata (pentru că dezbaterile au ţinut o lună) cât
și în ceea ce priveşte adoptarea normelor de procedură în vederea legiferării deciziilor luate.2
În cadrul acestei întâlniri de lucru s-a decis ca fiecare stat să aibă dreptul la un singur vot,
indiferent de numărul delegațilorcare îl reprezentau. Ca regulă generală, limba franceza trebuia
să fie limba dezbaterilor și a documentelor redactate în cadrul conferinţei, cu toate că delegaţii
puteau folosi şi o altă limbă, în cazul în care doreau acest lucru.
Peste ani, la cea de-a noua Conferință Internațională Sanitară, desfăşurată în anul 1894,
delegații au dezbătut necesitatea de a impune măsuri de precauție sanitarăîn porturi, înaintea
îmbarcării, cu scopul de a preveni izbucnirea de noi focare de holeră printre pelerinii care
călătoresc la Mecca. În alte dezbateri, medicii preocupaţi de fenomenul „contagiunii” (cei care
puneau bolile infecţioase exclusive pe seama microbilor) au susţinut, cu persuasiune,
convingerea potrivit căreia bacilul Koch a fost cauza holerei. Contrar poziţiei lor, „anti-
contagioniştii” credeau într-o cauză diferită a acestei boli, anume aerul contaminat cu particule
de materie descompusă (miasmata). Opiniile cu privire la holeră rămâneau în 1890 la fel de
împărţite precum fuseseră şi la jumătatea secolului.
În ceea ce priveşte următoarele două Conferinţe Internaţionale Sanitare(cea de-a zecea,
din 1897, și cea de-a unsprezecea, din 1903),discuțiile au vizat flagelul ciumei, participanții
căzând de acord asupra găsirii unei modalităţi de a reduce răspândirea acestei boli prin
diminuarea cauzelor, respectiv a infestării cauzate de şobolani.Delegații au convenit, de
asemenea, să revizuiască măsurile de carantină fixate în cadrul reuniunilor anterioare și, pentru
prima dată după o jumătate de secol de dezbateri, medicii participanții la conferinţă au căzut de

2
***, Bulletin of WHO,World HealthOrganization, vol. 94, 2016, nr. 6, p. 15.

13
acord asupra holerei ca afecţiune răspândită prin intermediul surselor hidrice. Era doar începutul
unei colaborări de anvergură, care avea să se manifeste în deceniile următoare.

1.3. Oficiul Internaţional de Igienă Publică (OHIP), Organizaţia Sănătăţii sub egida
Ligi Naţiunilor şi Organizaţia sanitară Pan-Americană.
Ideea unei agenții internaționale permanente care să facă față problemelor de sănătate a
fost discutată, în mod serios, pentru prima dată, în anul 1874 în cadrul unei conferinţe, dar nu a
fost pusă în practică până în anul 1903, când a fost propusă înființarea unei astfel de structuri
internaţionale. Descoperirile științifice privind marile epidemii de holeră, ciumă, febră galbenă şi
tifos trebuiau cunoscute în cercuri cât mai largi, iar celelalte rezultate în materie de igienă şi
sănătate trebuiau popularizate, asumate şi practicate pe scară largă.
Agenția, cunoscută sub numele de Oficiul Internațional de Igiena Publică corporală
(OIHP), a fost creată în decembrie 1907, în urma semnării unui acord de către reprezentanţii a 12
state (Belgia, Brazilia, Egipt, Franța, Italia, Olanda, Portugalia, Rusia, Spania, Elveția, Marea
Britanie şi Statele Unite ale Americii). Sediul Oficiului Internaţional de Igienă Publicăa fost
stabilit la Paris, iar primul său colectiv a reunit numai nouă persoane. Gândit inițial ca o instituție
predominant europeană, OIHP avea să crească, ajungând să includă aproape 60 de țări și colonii.
În ceea ce priveşte Liga Naţiunilor, prin articolul 23 şi 25 din Pact, se reglementa obligația
acesteia de a lua măsuri de ordin internațional, pentru a preveni şi combate bolile şi pentru a
încuraja şi favoriza înființarea şi cooperarea organizațiilor voluntare naţionale ale Crucii Roşii.
În candrul Conferinţei Internaționale de Igienă, întrunită la Londra în 1920, se
propuneauurmatoarele obiective: combaterea epidemiei de tifos, constituirea unui organ
permanent de colaborare între societățile de Cruce Roșie şi cadrele medicale din statele
membre.O măsură concretăluată în urma reuniunii din capitala Marii Britanii a fost constituirea
unor echipe de experţi sanitari (proveniți din statele membre ale Ligii) care să acționeze în
vederea combaterii epidemiilor izbucnite în Rusia, Polonia, Romania, Grecia, Turcia.
Primele rezultate ale colaborării au fost remarcate la Conferința Sanitară Europeană, unde
s-au reunit specialişti din 23 țări.3De asemenea, printre temele de dezbatere în cadrul întâlnirii
internaționale s-au număratposibilitatea combaterii variolei, dezinteriei,scarlatinei etc,
oportunitatea înființării unei comisii pentru studierea cancerului și amortalitatții infantile şi

3
Iacobescu, M., România şi Societatea Naţiunilor, 1919-1929, Bucureşti, Editura Academiei, 1988, p. 226.

14
testarea medicamentelor. A fost prima dată când s-a cerut, în mod expres, unirea specialiştilor
din lume în scopul apărării sănătăţii.4
La planurile Ligii Națiunii pentru ocrotirea sănătății a contribuit şi Romania, aceasta
cooperând, efectiv, la rezolvarea unor probleme internaţionale de interes vital.5 Un loc important
l-a ocupat savantul român Ioan Contacuzino care, alături de un grup de experți, a efectuat
cercetări asupra combaterii malariei, scarlatinei şi difteriei. România a oferit lumii o bună parte
din rezulatele medicale prestigioase, dar a respecat în acelaşi timp valori ale patrimoniului
universal. Acest schimb reciproc a fost evidențiat în plenul adunării generale de la Geneva la 28
septembrie 1933, în discursul delegatului român Eugen Neculce.6

Figura 1.2.Medalia OIHP din 1934

(Sursa: http://www.who.int/archives/fonds_collections/special/numismatics/en/)

Pe continental american, Serviciul de Sănătate Publică al Statelor Unite ale Americii şi

Biroul Internațional de Sănătate au încercat să gestioneze situaţia epidemiologică, continuând
tradiţia începută în anul 1880, atunci când un grup de state semnase primul set de acorduri
internaţionale privind aspectele Sănătăţii Publice în America de Nord şi de Sud. Câteva decenii
mai târziu, în 1902, 12 ţări participau la Washington, la prima Convenţie Sanitară Internaţională

4
Ibidem, p. 227.
5
Ibidem, p. 229.
6
Ibidem, p. 230.

15
a republicilor americane, punând astfel bazele Primului Birou Internațional de Sănătate7, cu un
secretariat propriu. Din 1923, numele acestuia a fost schimbat în Biroul Sanitar Pan American.
Izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial a oprit, temporar, cea mai mare parte a
activităţii OIHP, a structurii sanitare puse sub egida Ligii Naţiunilor şi a Biroului Sanitar Pan
American. Doar teama declanşării unor noi epidemii i-a determinat pe aliați să continue
gestionarea planurilor de acțiune, astfel încât la reuniunea din 1943, nou creata Organizație a
Națiunilor Unite pentru Reabilitare Administrativă (UNRRA)a stabilit locul problemelor de
sănătate a populaţiei în rândul „responsabilităților primare și fundamentale” ale liderilor statelor
lumii.

7
Gribincea, A., Forna, N.C, Forna, D. Consecinţele economice ale colaborării internaţionale în domeniul protecţiei
sănătăţii, Studii Economice”, an. 9, 2015, nr. 1, p. 57

16
 CAPITOLUL II
Constituirea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Eforturile susţinute, întreprinse încă de la sfârşitul secoluluial XIX-lea în vederea

soluţionării problemelor din domeniul sănătății, au adus în atenţia lumii necesitatea
coordonăriiacţiunilor întreprinse la nivel global. Totuşi, abia la încheierea celei de-a doua
conflagraţii mondiale s-au întreprins măsuri efective pentru înfiinţarea unei asemenea organizații
internaționale în slujba sănătăţii.8

2.1. Înfiinţarea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

În anul 1945, în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite reunită la San Francisco, trei medici de
pe trei continente – SzemingSze din China, Karl Evang din Norvegia și Geraldo de Paula Souza
din Brazilia – propuneau crearea unei organizații internaţionale, independente, care să gestioneze
problemele şi nevoile de sănătate ale oamenilor din întreaga lume. Declarația lor comună avea să
se materializeze după un an, în cadrul primei reuniuni a Consiliului Economic și Social al ONU,
când s-a decis convocarea unei conferințe internaționalecare să ia în dezbatere înființarea unei
structuri destinate protejării sănătăţii, puse sub egida ONU.
Ulterior, în primăvara anului 1946, la inițiativa Consiliului Economic și Social – care
reprezenta instrumentul Națiunilor Unite responsabil pentru aspectele economice, sociale,
culturale, educaționale şi de sănătate – un comitet tehnic preliminar (alcătuit din 18 membri) se
întâlnea la Paris cu scopul de elabora principiile directoare care trebuiau să stea la baza
Organizației Mondiale a Sănătății. Aceste propuneri au fost discutate câteva luni mai târziu, în
iunie-iulie, la Conferința Internațională a Sănătății de la New York, la care au luat parte delegații
ale celor 51 de state din cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite și observatori din 13 state
nemembre.
Președintele Statelor Unite ale Americii, Harry Trumandeclara în mesajul de deschidere a
reuniunii următoarele:“Mijloacele actuale de transport au făcut inutile serviciile de carantină,
demonstrând imposibilitatea prevenirii intrării vreunei boli epidemic pe teritoriul ţării. Acestfapt

8
Burci, G.L., Vignes, C.H., World HealthOrganization, The Hague: Kluwer Law International, 2004, p. 135.

17
indică necesitatea dezvoltării anumitor structuri administrative în domeniul sănătăţii, solide la
nivel de ţară, dar coordonate la nivel internațional”.9

Figura 2.1.Logo OMS

(Sursa:http://politicidesanatate.ro/oms-a-dat-startul-pentru-alegerea-unui-nou-director-general/)

Necesitatea creării unei astfel de organizaţii era subliniată mai ales după dizolvarea
OrganizațieiNațiunilor Unite pentru Reabilitare Administrativă (UNRRA), al cărui loc fusese
luat de către o Comisie interimară ce trebuia să se ocupe de problemele specifice domeniului
sănătăţii.
Walter Sharp scria în 1947 că era nevoie de „un mecanism permanent prin care măsurile să
poată fi luate periodic, extinzându-se în acest fel domeniul de aplicare al dispozițiilor legislative
din domeniul sănătății”. Acesta ar fi reprezentat certitudinea unui „progres adevărat” în legislaţia
internațională referitoare la sănătate.10
Printre crizele care au izbucnit în timpul mandatului Comisiei interimare s-a numărat
epidemia de holeră din Egipt, din 1947. Dacă primele trei cazuri au fost raportate în data de 22
septembrie, până în octombrie s-au semnalat alte 33.000 de îmbolnăviri, pe ambele părți ale
Mării Roșii și Canalului Suez. Apelurile de urgență pentru vaccinuri, trimise către Comisia

9
Ibidem, p. 137.
10
Fidler,David P., The Future of the World HealthOrganization: What Role for International Law?, Indiana
University Maurer School of Law, 1998, p. 186.

18
interimară la câteva ore după ce au fost anunţate primele cazuri de îmbolnăvire, au făcut ca peste
20 de milioane de doze de vaccin să fie transportate cu avionul la Cairo, apoi în URSS, India și
alte zone vulnerabile ale lumii. Din nefericire, până în februarie 1948, epidemia de holeră a
curmat 20.472 vieți în Egipt, fapt care a motivat accelerarea organizării unui for internaţional. De
fapt, aceeaşi epidemie din 1947-1948 i-a convins (cu aproape 50% mai mult) pe reprezentanţii
statelor lumii să ratificeConstituția OMS.
Aşadar, la nivelul anului 1948 se impunea organizare unei structuri instituţionale care să
preia responsabilitățile moștenite de la Liga Națiunilor, Oficiul de la Paris
șiOrganizațiaNațiunilor Unite pentru Reabilitare Administrativă, extinzându-le pentru a răspunde
nevoilor curente. Activitățile urgente care trebuiau administrate la nivel internaţional se refereau
la serviciul epidemiologic de notificare, standardizarea farmaceutică şi biologică, clasificarea
bolilor și a cauzelor de deces și manageriereaprogramelor de ajutorare direcţionate către sectorul
bolilor transmisibile și nutriție.
La 7 aprilie 1948 lua fiinţă, oficial, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, având în frunte o
comisie interimară formată din 18 membri şi condusă de un secretar executiv în persoana
doctorului canadian George BrockChisholm. Originar din Canada, veteran al Primului Război
Mondial, el a reuşit în intervalul 1948-1953 să militeze pentru toleranța religioasă, precizând în
repetate rânduri că cel mai rău duşman al omului nu sunt bolile – despre care credea că sunt
vindecabile, dacă oamenii colaborează la suprimarea lor – ci însuşi omul, prin acţiunile sale.

Figura 2.2. George BrockChisholm

(Sursa:http://www.unon.org/galleries/82)

19
 Documentele reuniunii de constituire a OMS au fost semnate necondiţionat de
reprezentanţii Chinei, cei ai Marii Britanii şi ai altor 24 de state 11, restul delegațiilor având
obiecţii.
După prima Adunare Mondială a Sănătății, OMS şi-a instalat Secretariatul în Elveţia, la
Geneva. Mai întâi i se oferise un spațiu la „Palais des Nations”, care fusese ultima casă a Ligii
Națiunilor. Structura și funcțiile organizaţiei s-au extins rapid şi la scurt timp după deschiderea
centrului s-au luat măsuri pentru configurarea unor birouri regionale. Primul dintre acestea a fost
Biroul Regional din Asia de Sud-Est, cu sediul în New Delhi, în India, funcţional începând cu
luna ianuarie a anului 1949. Câteva luni mai târziu, în iulie, se deschidea un al doilea birou
pentru Regiunea Est-Mediteraneană, în Alexandria, în locul fostelor companii „Pan-
ArabHealth”, „Maritime” și „Quarantine Board”.12 Tot în iulie 1949, negocierile cu Biroul
Sanitar Pan-American din Washington au dus la integrarea sa în Organizaţia Mondială a
Sănătăţii, ca Oficiul Regional pentru cele două Americi. În 1952 au fost înființate alte două
birouri regionale: unul pentru Regiunea Pacificului de Vest, cu sediul în Manila – Filipine, şi
celălalt pentru Regiunea Africană, cu sediul în Brazzaville, în Africa Ecuatorială Franceză (
devenită, mai târziu, Republica Congo).Ultimul birou regional, creat prin votul majorității
statelor membre în OMS, a fost pentru cel pentru Europa. Situat pentru un timp la Geneva, el a
fost mutat, în 1957, la Copenhaga.
Iniţial, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a direcţionat o mare parte din resursele sale către
campania de luptă împotriva principalelor boli transmisibile, precum tuberculoza, malaria și
tifosul, împotriva bolilor venerice, parazitare, virale şi de nutriție, în vederea salubrităţii mediului
şi a administrării sectorului sănătății publice şi a celei mintale..Malaria s-a dovedit a fi o
problemă mai complexă decât anticipaseră cercetătorii din domeniul sănătăţii, iar eforturile de
eradicare ale acesteia impuneau măsuri complexe. De asemenea, eforturile de îmbunătățire a
serviciilor de sănătate a mamei și copilului au condus la încheierea de parteneriate cu diverse
organizaţii, urmărindu-se, în primul rând, reducerea mortalităţii infantile.

11
Lee, K., World HealthOrganization, Routledge, 2008, p. 99.
12
Documents of the United NationsConference on International Organization, San Francisco, 1945, vol.1- General,
London- New York, United Nations, Information Organizations, 1945, p. 102.

20
 2.2. Documentele de constituire şi principiile directoare ale OMS
În data de 22 iulie 1946 a fost semnat actul premergător constituirii OMS. Conform
Cronicii Organizației Mondiale a Sănătății, volumul 1, apărut în 1947, scopul organismului avea
în vedere asigurare dreptului la sănătate pentru toţi oamenii, indiferent de rasă, naţionalitate,
limbă şi religie. Sediul organizaţiei a fost fixat la Geneva, iar documentul fundamental al
Organizației Mondiale a Sănătății îl reprezintă Constituţia, o adevărată “Magna Carta'” pentru
sănătate care a intrat în vigoare ulterior semnării sale de către reprezentanți a 61 de state, la 7
aprilie 1948, dată care marchează cea dintâi celebrare a Zilei Mondiale a Sănătății.13
Constituția conferă Organizației Mondiale a Sănătății statutul de organism suprem de
direcție și control în domeniul sănătății publice. Cum scopul iniţial a fost acela de a preveni şi
reduce mortalitatea şi riscul de îmbolnăvire, celelalte atribuţii au decurs din acesta. În consecinţă,
organizaţia îşi propunea să ofere:
 Protecția internațională contra bolilor contagioase;
 Măsuri de urgență pentru sprijinirea guvernelor;
 Asistență pentru teritoriile aflate sub tutelă;
 Standardizarea produselor farmaceutice;
 Standardizarea procedurilor de diagnosticare;
 Standardizarea nivelelor de pregătire medicală;
 Corespondența la nivel internațional în materie de mortalitate şi epidemie;
 Standardizarea produselor alimentare în cazuri de urgenţă;
 Aplicarea metodelor administrative unitare în domeniul sănătăţii publice și al
serviciilor spitalicești;
 Organizarea serviciilor destinate domeniului sănătăţii mintale;
 Promovarea cercetării științifice;
 Supravegherea datelor statistice;
 Crearea unor servicii deinformare;
 Semnarea de convenții;
 Colaborarea cu structurile guvernamentale de sănătate;

13
Lee, K., op. cit., p. 99.

21
  Cooperarea dintre OMS și alte organizații de profil.14
Preambulul Constituției definește sănătatea ca fiind nu doar „absența bolii sau a
infirmității”, ci „o stare de sănătate fizică şi mentală” şi chiar „bunăstare socială”.15
Urmând traseul parcurs de organizațiile precedente care au activat în domeniul sănătăţii la
nivel internaţional şi respectând convențiile sanitare anterioare, Organizaţia Mondială a Sănătăţii
a adoptat, în anul 1951, Regulamentele Internaționale Sanitare, redenumite în
1971Regulamentul Sanitar Internațional (RSI).16Acesta reprezintă un instrument juridic
internaţional devenit obligatoriu în cazul a 194 state membre ale OMS. Scopul său este acela de
a contribui la prevenirea situaţiilor critice care ar putea ameninţa sănătatea oamenilor, la nivel
naţional, regional şi global. Potrivit Regulamentului, fiecare stat semnatar este obligat să
identifice şi să raporteze orice evenimentcare ar putea deveni un potenţial pericol pentru
sănătatea publică, mai ales dacă se poate răspândi transfrontalier.17
În 1978, împreună cu UNICEF, OMS a formulat Strategia pentru combaterea bolilor, ca
parte componentă a „Declarației de la Alma-Ata”. La reuniunea din 12 septembrie, desfăşurată în
capitala Kazahstanului, au participat reprezentanţi a134 de guverne şi 67 de organizaţii
internaţionale. Documentul fundamental al conferinţei sublinia imperativul unor acţiuni urgente
din partea tuturor statelor lumii, a celor angajaţi în sectorul sanitar sau în cel al dezvoltării
comunităţii mondiale, afirmând că sănătatea este „un drept fundamental al omului”, iar
„atingerea celui mai înalt nivel posibil al sănătăţii reprezintă unul dintre cele mai importante
obiective sociale pe plan mondial”. Realizarea lui impunea acţiunea conjugată a mai multor
secoare economice şi sociale care să înlăture „inegalităţile flagrante existente în starea de
sănătate a populaţiei din ţările dezvoltate şi în curs de dezvoltare” sau din cadrul aceleiaşi ţări. În
atingerea nivelului de sănătate dorit şi în reducerea decalajelor era nevoie de o dezvoltare
economică şi socială bazată pe o „nouă ordine economică internaţională”. Aceeaşi declaraţie
susţinea că oamenii au „dreptul şi datoria” să participe, atât individual cât şi colectiv, la
planificarea şi implementarea activităţilor care vizează domeniul sănătăţii, iar în sarcina
guvernelor cade responsabilitatea asigurăriisănătăţii cetăţenilor.

14
Burci, G.L., Vignes, C.H., op. cit., p. 147.
15
www.who.int accesat la 18.04.2016
16
Sze, S., The origins of World HealthOrganization: a personal memoir, 1945-48, Boca Raton, LISZ Publications,
1982, p. 116.
17
http://library.usmf.md/cidoms/index.php/documente-fundamentale-oms, accesat la 06.06.2016.

22
 Obiectivul social principal care trebuia avut în vedere atât de guverne şi de organizaţiile
internaţionale cât şi de întreaga comunitate mondială era „atingerea de către toţi oamenii lumii”,
pânăîn anul 2000, a unui nivel de sănătate care să le permită un nivel de trai mai bun şi „o viaţă
mai productivă din punct de vedere soco-economic”18. Elementul-cheie în realizarea acestui
obiectiv îl reprezentau îngrijirile primare de sănătate, bazate pe metode şi tehnologii practice,
verificate ştiinţific şi acceptate social, accesibile individului, familiei şi comunităţii, şi care
constituie primul pas dintr-un proces continuu de protejare a sănătăţii.19
În 1986 a fost făcută publică Concepția referitoare la sănătate și referitoare la menținerea
acesteia prin intermediul strategiei de combatere a bolilor, în „Carta de la Ottawa”.Documentul
fixacincistrategiifundamentalepentruasigurareasuccesuluiînpromovareasănătăţii:
elaborareapoliticilor de sănătate publică, creareaunuimediufavorabil,
intensificareaacţiuniicomunitare, dezvoltareadeprinderilorindividualeşireorientareaserviciilor de
sănătate”.20

Figura 2.3. Schema- obiectivele Cartei de Ottawa

(Sursa: http://es.slideshare.net/eduintrovi15/promocion-y-educacion-para-la-salud-t1)

18
Lee, K., Fang, J., Historical Dictionary of the World HealthOrganization, Scarecrow Press, 2012, p. 43.
19
http://documents.tips/documents/conferinta-de-la-alma-ata.html, accesat la 06.06.2016
20
***, Promovareasănătăţiişieducaţiepentrusănătate, Bucureşti, Public H Press, 2006, pp. 3-4.

23
 Încategoriadocumentelorfundamentale se încadreazăşiRapoartele anuale ale OMS. Dintre
ele, Statistica Mondiala privind sănătateaoferă cele mai recente date privind sănătatea publică,
toate informaţiile fiind oferite de statele membre OMS. De asemenea, Statisticafurnizează date
referitoare la starea de funcţionare şi nivelul de performanţă a sistemului de sănătate, precum şi
la evaluarea stării de sănătate a populaţiei, la reţeaua şi cadrele instituţiilor medico-sanitare, la
felul în care se acordă asistenţă medicală populaţiei, la examenele profilactice, la imunizare şi la
morbiditate pe toate grupele de maladii.21
În ceea ce priveşte Raportul OMS privind sănătatea în lume (The World HealthReport), el
a fost elaborat şi făcut public pentru prima datăîn anul 1995. Ca document, Raportul rămâne
publicaţia de bază a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, oferind anual o analiză a stării de sănătate
la nivel mondial, pe seama informaţiilor statistice privind toate ţările lumii. Obiectivul declarat al
Raportului este acela de a oferi statelor, agenţiilor donatoare, organizaţiilor internaţionale si altor
părţi interesate informaţiile necesare pentru a defini şi implementa politici de sănătate şi a lua
decizii privind finanţarea lor. De asemenea, Raportul OMS se adresează unui public mai larg din
mediul academic, structurilor medicale, mass mediei, dar şi celor interesaţi de tematica sănătăţii
publice la nivel mondial.22
O serie dintre aceste informaţii au constituit baza de discuţii la „Summit-ul Mileniului”,
desfăşurat la New York în septembrie 2000. Prin Declaraţia Mileniului, adoptată de 191 de
state,s-au fixat „Obiectivele de îmbunătăţire ale Mileniului” printre care figurează:
1. Diminuarea sărăciei severe;
2. Accesului universal la educaţia primară;
3. Promovarea egalităţii dintre sexe şi recunoaşterea statutului femeilor în societate;
4. Diminuarea mortalităţii infantile;
5. Dezvoltarea sănătăţii mamei şi copilului;
6. Eradicarea HIV/SIDA, a malariei şi a altor boli infecţioase grave;
7. Asigurarea unui climat durabil;
8. Realizarea parteneriatelor globale pentru dezvoltare23.
Publicaţiile periodice (Buletinul Organizației Mondiale a Sănătăţii/ Bulletin of the World
HealthOrganisation, Raportul Epidemiologic Săptămânal/ WeeklyEpidemiological Report şi

21
http://library.usmf.md/cidoms/index.php/documente-fundamentale-oms
22
Ibidem.
23
http://library.usmf.md/cidoms/index.php/despre-oms

24
Informaţii OMS privind medicamentele/WHO Drug Information) publică materialele deosebit de
importante pentru factorii de decizie în domeniul sănătăţii publiceşi al agenţiilor de
reglementare, producători de medicamente ori cercetători, servind ca instrumente esenţiale în
difuzarea rapidă şi corectă a informaţiilor epidemiologice privind cazurile de îmbolnăviri şi
factorii de risc la nivel global, în conformitate cu Regulamentul Sanitar International.24

2.3. Personalităţi marcante.

Într-unul dintre editorialele care marcau importanţa Zilei Mondiale a Sănătăţii, subiectul
tratat se referea la întâlnirea de la Conferința Națiunilor Unite din San Francisco (în 1945) a celor
trei personalităţi importante în medicină: SzemingSze, Geraldo de Paula Souza și Karl Evang.
Eforturile celor trei bărbaţi – scria editorialistul – au condus la fondarea unei organizaţii de
impact în întreaga lume.25 Evident, discuţiile purtate de cei trei medici au creionat doar cadrul
care avea să de amplifice ulterior, prin dezbateri derulate de-a lungul a trei ani, referitoare la
proiectarea și rolul unui viitor organism internațional caresă gestioneze problemele de sănătate
ale populaţiei lumii.26
Primul dintre cei care au contribuit la crearea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a fost
doctorulSzemingSze, el însuşi devenit director medical al O.N.U. pentru aproape 20 de ani.27

Figura 2.4. SzemingSze

(Sursa:http://pittarchives.tumblr.com/post/101922785408/dr-szeming-sze-and-the-world-health-
organization)

24
http://library.usmf.md/cidoms/index.php/documente-fundamentale-oms
25
Ringen, K., Karl Evang, a giant in Public Health, PalgraveMacmillanJournals, p. 217
26
http://www.who.int/iris/handle/10665/137113 accesat la 16.04.2016
27
Sze, S., op. cit., p. 120.

25
 Născut în provincia chineză Tientsin, dar crescut şi format în Marea Britanie, Sze a
absolvit facultatea de medicină, specializarea medicină internă, la Universitatea Cambridge.
Ulterior dobândirii unei poziţii semnificative în forurile internaţionale, el mărturisea: „am
început să fiu influențat mai puțin de dorința de a fi un clinician mare, cu o practică privată
profitabilă, și mai mult de speranța de a fi capabil de a presta anumite servicii
publice”.Participarea lui Sze la conferința Organizaţiei Naţiunilor Unite de la San Francisco, din
anul 1945 a fost din postura de consilier al ministrului de externe chinez, Soong.
Cât priveşte ideea constituirii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ea a fost ceva
„întâmplător”, după cum avea să-şi amintească doctorul Sze. În timpul unei mese de prânz în
compania medicilor Karl Evang din Norvegia şi Geraldo De Paula Sousa din Brazilia,
Evangpropusese înființarea unei noi organizații de sănătate, în colaborare cu Organizația
Națiunilor Unite.Atunci i s-a cerut lui Sze să dezvolte mai departe propunerea, în rolul său în
calitate de membru al delegației chineze, una dintre cele patru națiuni - Marea Britanie, Statele
Unite ale Americii, Uniunea Sovietică și China –care organizaseră conferința. Cu acordul
liderilor delegaţiei din China, Sze a redactat declarația prin care se exprima intenţia de a se
convoca o nouă conferință internațională în cadrul căreia să fie fondată Organizația Mondială a
Sănătății.28
Trei ani mai târziu, în 1948, SzemingSze a devenit directorul medical al Organizaţiei
naţiunilor Unite, păstrând această poziţie timp de două decenii, până la pensionarea sa în 1968.
Deşi a fost unul dintre iniţiatorii proiectului şi a crezut în idealul organizaţiei de a lupta pentru
eradicarea unor maladii cumplite şi a creşte durata de viaţa în rândul populaţiei planetei, Sze nu a
fost angajat în structurile administrative ale OMS. S-a stins din viaţă la vârsta de 90 de ani, într-
un azil din Oakmont-Pittsburgh, Pennsylvania, după timp de zece ani a luptat cu
maladiaParkinson.
Cel de-al doilea fondator al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este considerat Karl Evang.
Născut în Kristiania, ca fiu al lui Jens IngolfEvang (1873-1914) și al AnneiBeateWexelsen
(1875-1954), a fost cunoscut în mediile norvegiene datorită dezbaterilor publice la care
participase în anii 1930. Lui îi este atribuit manifestul din 1934 intitulat
Rasepolitikkogreaksjon,scris cu scopul de a semnala gravele probleme din sectorul medical şi din
cel al igienei publice.

28
Ibidem, p. 126.

26
 Figura 2.5. Karl Evang

(Sursa:http://www.nrk.no/underholdning/store_norske/4356159.html)

Primele sale contribuții au fost în domeniul epidemiologiei sociale, studiile sale cu privire
la bolile cu transmitere sexuală, nutriție și sănătate, precum și ocupația și sănătate, fiind
considerate esenţiale.29A publicat diverse materiale în reviste precum „Populært Tidsskrift” şi
„Seksuell Oplysning” (pe care a şi editat-o) sau „Arbeidermagasinet”.30 A fost, de
asemenea, un redutabil prezentator radio și lector popular. În anul 1938 a fost numit în funcția de
director al Direcției Norvegiene pentru Sănătate, dar a fost forţat în timpul celui de-al doilea
război mondial să părăsească capitala pentru a urma cabinetul Nygaardsvold mai întâi în nordul
Norvegiei şi apoi în exil, în Regatul Unit al marii Britanii şi Irlandei de Nord.În anii războiului,
Evang a primit gradul de locotenent colonel, ocupându-se cu administrarea sectorului sănătate
pentru norvegienii din afara ţării.
După încheierea conflictului, s-a numărat printre organizatorii sistemului norvegian de
sănătate, contribuind la elaborarea şi implementarea programelor de combatere a poliomielitei şi

29
Ringen, K., op. cit., p. 255.
30
Ibidem, p. 237.

27
tuberculozei.31 Şi-ar fi dorit să ajungă ministru al Afacerilor Sociale şi chiar Prim-Ministru, dar
ambițiile sale politice nu s-au materializat. Totuşi, numele luiKarl Evang rămâne legat de crearea
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţi şi de structurarea Organizației pentru Alimentaţie şi
Agricultură – ambele agenţii-cheie ale O.N.U.Pentru o scurtă perioadă de timp, el a condus
consiliul de administrație al O.M.S. La fel ca mulţi alţii din generaţia sa, Evang a crezut în rolul
îngrijirii medicale, în sistemul medical şi în posibilitatea de a îmbunătăţiisănătatea publică.
Al treilea membru fondator al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este Geraldo de Paula
Souza, o eminentă autoritate în problemele de sănătate publică din Brazilia şi întemeietor al
Institutului de Igienă din Sao Paolo.Sub directa sa îndrumare, fiecare clinică medicală de
peteritoriul Braziliei, trebuia să dispună, pe lângă personalul medical, de asistenţi sociali şi
igienişti care puteau fi consultaţi în instituţia în care erau angajaţi, dar care trebuiau să efectueze
şi vizite la domiciliu. Concepţiile sa utilitariste erau centrate pe îmbunătăţirea stării de sănătate a
categoriilor sociale cele mai vulnerabile.32

Figura 2.6.Geraldo de Paula Souza

(Sursa:http://brazilphotopress.photoshelter.com/image/I0000HbWHDetFe5E)

31
http://www.who.int/iris/handle/10665/137113 accesat la 16.04.2016.
32
Weinstein, B., For Social Peace in Brazil: IndustrialistsandtheRemaking of theWorkingClass in São Paulo, 1920-
1964, University of North Carolina Press, 2000, p. 146.

28
 CAPITOLUL III
Etape în evoluţia organizăriişi structura OMS

În calitate de autoritate de conducere pentru sănătate în cadrul Organizației Națiunilor

Unite, Organizația Mondială a Sănătății este responsabilă de asigurarea controlului şi gestionării
problemelor de sănătate la nivel mondial, de modelarea agendei de cercetare în domeniul
sănătăţii, de stabilirea unor norme și standarde specifice domeniului, de monitorizarea și
evaluarea tendințelor în starea de sănătate a populaţiei şi de oferirea de suport tehnic statelor
lumii.
În primul său deceniude activitate, OMS şi-a concentrat atenţia preponderent asupra bolilor
infecţioase care afectează milioane de oameni din țările în curs de dezvoltare, precum malaria,
tuberculoza și bolile venerice. O altă direcţie prioritară de acţiune a reprezentat-o asigurarea
serviciilor de sănătate a mamei și copilului, crearea unui mediu salubru (în special controlul
calităţii apei), şi standardizarea medicamentelor și a vaccinurilor. În acești ani, OMS a dezvoltat
relații de lucru strânse cu alte agenții ale ONU33, în anul 1955, de pildă, iniţiindu-se Programul
Internaţional de Eradicare a Malariei la care a aderat majoritatea statelor lumii.34
Cea de-a doua etapă în activitatea organizaţiei (1958-1968) a fost influențată în mare
măsură de mişcările de eliberare națională din Africa, fostele colonii devenind membri cu drept
de vot ai organizației. În 1960, plecarea medicilor francezi din nou-proclamata Republică
Independentă Democratică Congo a creat o situație de urgență, OMS cerând sprijinul Crucii
Roșii Internaționale, în vederea recrutării apeste 200 de medici şi alţi lucrători în domeniul
sănătăţii. În consecinţă, a fost stabilit un nou program menit să permitătransformarea asistenților
medicali congolezi în medici, prin cursuri de calificare în regim de urgenţă. În aceeaşi perioadă
au fost alocate burse de cercetare pentru formarea de personal în sănătate, toate făcând parte
dintr-o strategie majoră aplicată de OMS la nivel internaţional. De asemenea, organizaţia a
stimulat și chiar a colaborat cu industria chimică mondială pentru a dezvolta noi insecticide
necesare la combaterea oncocercozei şi aschistosomiasisului. Însăşi standardizarea nomenclaturii

33
Sze, S., op. cit., p. 118.
34
Lee, K., Fang, J., op. cit., p. 40.

29
bolilor și a cauzelor de deces a reprezentat un moment major al etapei,35 anumite state europene
elaborând strategii pentru combaterea cancerului şi a bolilor cardiace.36
Tot în această etapă (în 1966) avea să se deschidă noul sediu al Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii din Geneva, în fruntea organizaţiei fiind numit doctorul danez Halfdan T. Mahler.
În ceea ce priveşte al treilea deceniu al OMS (1968-1978), acesta a inclus marea victorie în
eradicarea variolei. La nivelul anului 1967, maladia era încă prezentă în treizeci și unu de țări,
afectând între 10 și 15 de milioane de oameni. Sub coordonarea OMS, echipe de lucrători din
domeniul sănătății publice au salvat alte milioane de vieţi.
În 1974 a fost lansat Programul Internaţional de luptă împotriva onchocercozei (în
cooperare cu Banca Mondială), Programul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru mediul
înconjurător şi Programul ONU privind alimentaţia şi agricultura. De asemenea a fost iniţiat
Programul Internaţional de Vaccinare, prin intermediul căruia se apreciază că au fost salvate
vieţile a 2-3 milioane de copii anual.În 1977 a fost publicată, pentru prima oară,„Lista de
medicamente vitale pentru sănătatea oamenilor”, care permitea abordarea, în mod terapeutic, a
majorităţii problemelor de baza de sănătate publică, precum malaria, SIDA, tuberculoza,
cancerul, diabetul etc.
După Conferinţa Internaţională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privitoare la îngrijirile
primare de sănătate, ţinută în septembrie 1978, în Kazahstan, şi mai ales după lansarea
istoriceiDeclaraţii de la Alma-Ata,liderii lumii au fost confruntaţi cu provocarea de a atinge,
până în anul 2000, a unui grad de sănătate care să le asigure tuturor oamenilor o viaţă productivă,
din perspectiva socială şi economică.37Cheia atingerii acestui ideal o reprezintă îngrijirile
primare de sănătate, descrise în Raportul OMS – UNICEF drept baza socială pentru funcţionarea
sistemelor mondiale de sănătate.
Concomitent cu lupta pentru eradicarea, la nivel global, a variolei (boală care a ucis şi a
lăsat infirme milioane de persoane), s-a creat programul mondial de luptă contra virusului HIV.
În anul 1988, doctorul japonez Hiroshi Nakajima, ales ca cel de-al patrulea Director General al
Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, a supus Adunării Mondiale a O.M.S. adoptarea unei

35
***, Documents of the United NationsConference on International Organization, San Francisco, vol.1, San
Francisco, 1945, p. 110.
36
Charles, John, Origins, History, andAchievements of the World HealthOrganization, în „Britain Medical Journal”,
1968, p. 294.
37
Lee, K., Fang, J., op. cit., p. 43.

30
rezoluţiiprivitoare la non-discriminarea persoanelor afectate de HIV/SIDA.38 La fel de
ambiţioasă s-a dovedit a fi „Iniţiativa Mondială pentru Eradicarea Poliomielitei” care, susţinută
de guvernele statelor membre şi în cooperare cu UNICEF şi Centrul pentru Controlul şi
Prevenirea Îmbolnăvirilor din SUA a demarat un program de imunizare a peste două miliarde de
copii. Programul la care au participat aproape 20 de milioane de voluntari şi cadre din domeniul
medical a contribuit la reducerea incidenţei poliomielitei cu peste 99%.
În anul 1995 s-a înfiinţat Comisia Internaţională pentru a combaterea helmintiazei
tropicale, iar în anul următor s-a creat parteneriatul ONU – SIDA, cu şase alte instituţii partenere.
O iniţiativă similară a fost înregistrată în domeniul luptei contra tuberculozei, 500 de parteneri
concurând la facilitarea accesului la tratament a bolnavilor de tuberculoză farmaco-rezistentă şi a
celor cu tuberculoză asociată cu SIDA.
După anul 2000 s-au reluat o serie de campanii de luptă împotriva rujeolei (2001), în
sprijinul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii venind UNICEF, Fundaţia Naţiunilor Unite, Centrul
pentru Controlul şi Prevenirea Îmbolnăvirilor din SUA şi Crucea Roţie din SUA. După ce, în
2003, doctorul sud-coreean Lee Jong-Wook a devenit al şaselea Director General al Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii, colaborarea ONU – SIDA a lansat Iniţiativa 35, pentru asigurarea unui
tratament anti-retroviral pentru 3 milioane de indivizi, valabil până la finalul anului 2005. De
asemenea, Adunarea generală a OMS a adoptat Convenția-cadru pentru lupta împotriva
tutunului, aducând în atenţie gravitatea Sindromului Respirator Acut Sever (SRAS).
În ceea ce priveşte Parteneriatul pentru sănătatea mamei şi copilului, lansat în 2005, el avea
scopul de a garanta tuturor femeilor şi copiilor condiţii de sănătate şi prosperitate. Idealul acesta
a fost reeditat în 2006, odată cu numirea în funcţia de Director General al OMS a medicului
chinez Margaret Chan.
În mijlocul unei lumi care cunoaşte efectele procesului de globalizare, noul cadru
internațional de sănătate nu poate fi dominat de doar câteva organizații, ci de toţi actorii care îi
pot finanţa programele, indiferent că se numesc Organizaţia Mondială a Sănătăţii, Fundaţia
Rockefeller, Fondul Națiunilor Unite pentru Copii sau Banca Mondială. În cadrul Forumurilor
Economice Mondiale s-a subliniat, constant, nevoia de a găsi resurse financiare pentru

38
Ibidem, p. 44.

31
soluţionarea gravelor probleme de sănătate, de la HIV/SIDA și până la obezitate şi bolile
provocate de tutun.39
Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi alte instituţii din cadrul ONU au reuşit să definească
sănătatea optimă ca reprezentând unul din cele mai importante obiective sociale care pot fi atinse
de umanitate. În acest sens, ele au elaborat declaraţii şi au stabilit strategii, dar încă nu au reuşit
să atingă scopul final: „sănătate pentru toţi”.40 Rezultatele cercetărilor întreprinse în ultimii ani
estimează că, în următorii zece ani şi jumătate, aproape 50 trilioane de dolari vor fi cheltuite
pentru a trata bolile de inimă, cancerul, diabetul şi alte boli neinfecţioase, iar această sumă este
echivalentul produsului intern brut al tuturor statelor subdezvoltate sau în curs de dezvoltare.

3.1. Structura şi competenţele OMS: Adunarea Mondială a Sănătăţii, Comitetul

Executiv, Directoratul General
3.1.1. Adunarea Mondială a Sănătăţii
Toți membrii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii sunt reprezentați în Adunarea Mondială a
Sănătății. Deşi fiecare membru dispune de un vot, el poate fi reprezentat de trei delegați.
Conform constituției OMS, delegații sunt aleși pe baza competențelor lor tehnice și, de
preferință, ar trebui să reprezinte administrațiile naționale de sănătate. Delegaţiile pot include
membri supleanți și consilieri. Ansamblul se întrunește anual, de obicei, în luna mai, timp de
aproximativ trei săptămâni. Cele mai multe întâlniri au fost organizate la sediul OMS din
Geneva, fiecare adunare fiind prezidată de către un preşedinte ales.
Adunarea Mondială a Sănătății stabilește politicile organizației și se ocupă cu problemele
bugetare şi administrative. Cu votul a două treimi din numărul de membri, ansamblul poate
adopta convenții sau acorduri; totuşi, acestea nu sunt obligatorii pentru guvernele membre până
când nu sunt acceptate de către acestea, în termen de 18 luni. Astfel, în cazul în care delegația
unui membru a votat împotriva unei convenții în adunare, guvernul în cauză trebuie să acționeze,
prezentând notificări în vederea ratificării. În cazul în care acțiunea nu are succes, acesta trebuie
să informeze argumentat OMS cu privire la motivele neacceptării.
În plus, ansamblul are puteri cvasi-legislative, adoptând regulamente referitoare la
aspectele tehnice importante specificate în constituția OMS. Odată ce un astfel de regulament

39
Ruger, J.P., Yach, D., The Global Role of the World HealthOrganization, în „Global HealthGovernance”, nr. 2,
2009, p. 4.
40
Ibidem., p. 102

32
este adoptat de Adunare, el se aplică tuturor țărilor membre OMS (inclusiv celor ale căror
delegați au votat împotriva acestuia), cu excepția celor ale căror guverne notifică în mod specific
OMS că resping regulamentul sau îl acceptăcu anumite rezerve.41
Încă de la prima sa sesiune, ţinută în anul 1948, Adunarea a adoptat Regulamentul Mondial
al Sănătății nr. 1:„Nomenclatorul de boli şi cauze de deces”. Acest document ghidează țările
membre în elaborarea statisticilor privind boala și decesul și, prevăzând o nomenclatură
standardizată, facilitează comparația acestora. Regulamentul Mondial al Sănătăţii nr 2 se referă
la bolile carantinabile.

Figura 3.1. Cauze deces 1900 vs.2010

(Sursa:http://medlive.hotnews.ro/top-10-cauze-de-deces-1900-vs-2010-care-sunt-principalele-
cauze-de-deces-in-romania.html)

În fiecare an, în luna mai, Adunarea se reuneşte la Geneva42sub forma unei conferințe
științifice, propunând pentru dezbateri un anumit subiect de interes de sănătate la nivel mondial,

41
***, Bulletin of WHO, World HealthOrganization, vol. 94, 2016, nr. 6, p. 26.
42
http://www.who.int/governance/en/accesat la 08.06.2016.

33
selectat în prealabil. Aceste discuții tehnice sunt ținute în plus față de alte teme, ele permiţând
delegaților (care, de regulă, sunt experți de top în sănătatea publică) analiza detaliată a unor
probleme comune. De asemenea, guvernelor li se cere să contribuie la aceste discuţii prin
furnizarea de documente speciale de lucru și studii și, în măsura în care este posibil, să trimită
experți în problemele care vor fi discutate cu delegațiile lor. În afară de numirea directorului,
Adunarea Mondială a Sănătăţii coordonează politicile financiare ale organizației, evaluează și
aprobă programul de buget stabilit.

3.1.2. Comitetul executiv

Adunarea Mondială a Sănătății poate alege pentru Comitetul executiv câte un reprezentant
din cele 34 de țări membre,pentru un mandat de trei ani, pe baza criteriului „calificării stricte în
domeniul sănătăţii”. Singura regulă care se cere respectată este distribuția geografică echitabilă.
Țările sunt alese prin rotație, o treime din membri fiind înlocuiţi în fiecare an. Membrii
Comitetului nu reprezintă interesele guvernelor din statele ai căror cetățeni sunt.43
Comitetul executiv se întrunește de două ori pe an, pentru sesiuni care pot dura de la câteva
zile la câteva săptămâni. De regulă, întâlnirea principală a bordului, care vizează agenda
următoarei Adunări și rezoluțiile ce trebuie adoptate, are loc în ianuarie; cea de-a doua întâlnire
(mai scurtă), se desfăşoară după Adunarea OMS, în luna mai. În cazuri excepţionale poate fi
convocată şi o reuniune specială.
Una dintre funcțiile importante ale Comitetului este aceea de a pregăti agenda Adunării
Mondiale a Sănătății. Constituția OMS autorizează Comitetul „să ia măsuri de urgență în cadrul
funcțiilor și resurselor financiare ale organizației, pentru a face față unor evenimente care
necesită o acțiune imediată. În special, directorul general poate fi autorizat să ia măsurile
necesare pentru a combate epidemiile și pentru a participa la organizarea unor acţiuni de
ajutorare a victimelor în cazul unei calamități”.

3.1.3. Directorul General

Adunarea Generală numeşte Directorul General a cărui atribuţii sunt:
- supervizarea politicilor financiare ale Organizaţiei
- analiza şi aprobarea proiectului de buget.

43
World HealthStatistics 2016…, p. 81.

34
 La fel ca şi Comitetul Executiv, Directorul elaborează rapoarte în care precizează direcţiile
de acţiune în viitorul apropiat, concluziile investigaţiilor solicitate şi instrucţiunile în materie de
sănătate.
La nivelul anului 2016, Directorul General al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii este
doctorulMargaret Chan, cea care a primit girul Adunării Mondiale a Sănătății la data de 9
noiembrie 2006. Înainte de a se alătura OMS, Chan a fost Ministrul Sănătăţii în Hong Kong. În
timpul mandatului, ea s-a confruntat cu gestionarea crizei generate de primul focar uman al
gripei aviare H5N1, în 1997. Ca urmare a politicilor aplicate, ea şi-a adjudecat meritul de a fi
învins cu succes sindromul respirator acut sever (SARS) care a afectat o parte a populaţiei Hong
Kong-ului, în anul 2003, lansând, de asemenea, noi servicii de prevenire a bolii şi a promova
sănătatea în rândul populaţiei.44

Figura 3.2. Margaret Chan

(Sursa:http://howafrica.com/tag/margaret-chan)

După un mandat în funcţia de director adjunct general al OMS pentru Boli transmisibile,
precum și ca reprezentant al Directorului General în timpul pandemiei de gripă, doctorul Chan a
fost numită Director General de Adunarea Mondială a Sănătăţi, în cadrul celei de a 65–a

Bulletin of WHO…, p. 12.

44

35
întrunire, din mai 2012. Mandatul actual al lui Dr. Chan a început la 1 iulie 2012 și va continua
până la 30 iunie 2017.
3.1.4. Secretariatul
Secretariatul OMS cuprinde între 7000 şi 8.000 de angajați, experți în sănătate și în alte
sfere de activitate, precum şi personal administrativ, la sediul central, în cadrul birourilor
regionale și de nivel național45.

3.2. Parteneriate şi colaborări

Politica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii privind parteneriatele oferă un cadru pentru a
ghida organizația în evaluarea și decizia privind potențialul de implicare în diferite tipuri de
parteneriate de tip hosting. Acesta prevede, de asemenea, să fie aplicate în cazurile în care este
de acord să găzduiască un parteneriat formal la parametri specifici.
Termenul de parteneriat este utilizat pentru a include diverse structuri organizatorice,
relații și aranjamente din interiorul și exteriorul OMS pentru a spori colaborarea pentru a obține
rezultate mai bune în domeniul sănătăţii. Aceste structuri variază de la entități constituite în mod
legal, cu propria lor structură Termeni precum „parteneriat, „alianță”, „rețea”, „program”,
„proiect de colaborare”, ‚campanii comune” și „Task Force” pot fi utilizaţi pentru a face referire
la aceste parteneriate.

3.2.1. Parteneriatele de tip hosting

Prin acest tip de parteneriat, Organizaţia Mondială a Sănătăţii împrumută cadrul său
administrativ, fiduciar și juridic secretariatului parteneriatului. Astfel de parteneriate împrumută
din statutul juridic al OMS-ului, fiind supuse unor norme și regulamente ale organizației.
Acestea au o structură de guvernare formală, distinctă de cea a organismelor de conducere ale
OMS, iar responsabilităţile lor sunt, de asemenea, independente de cele ale OMS. Cu alte
cuvinte, parteneriatele OMS găzduite nu implică responsabilitatea organismelor de conducere ale
OMS.46Parteneriatele găzduite sunt parteneriate formale, cu sau fără personalitate juridică
distinctă, dar cu o structură de guvernanță care poate lua decizii cu privire la direcția, planurile
de lucru și buget.

45
http://www.who.int/governance/en/, accesat la 08.06.2016.
46
Bulletin of WHO…, p. 34.

36
 Organizaţia Mondială a Sănătăţii serveşte în prezent ca organizație-partener de tip hosting
pentru șase parteneriate formale, care nu au fost înființate ca persoane juridice: „Roll Back
Malaria Partnership” (RBM); „Parteneriat pentru Maternitate, Nou-născuţi şi Sănătatea
Copilului” (PMNCH); „Alianţa Politică pentru Sănătate şi de Cercetare a Sistemului” (AHPSR);
„Alianța de Sănătate Globală a Forței de Muncă” (GHWA) și „Observatorul European pentru
Sisteme și Politici de Sănătate”.
Alte structuri de tip hostingsunt gestionate administrativ de către OMS. Printre acestea se
numără programele Națiunilor Unite Inter-agenții (de exemplu, UNAIDS), facilitaţi inter-
organizaționale (Centrul de Calcul Internaţional al Naţiunilor Unite - UNICC), secretariate
găzduitede OMS, în temeiul unor convenții internaționale (cum ar fi Convenția – cadru a OMS
privind controlul tutunului (OMS CCCT) și Programul Special pentru cercetare şi formare în
Bolile Tropicale - TDR, Programul special de Cercetare, dezvoltare și Formare Cercetare în
Reproducere umană - HRP etc.
În anul 2008, PEPFAR și OMS au prezentat un cadru strategic de colaborare înrădăcinat în
viziunea comună pentru un răspuns durabil la provocările HIV la nivel mondial, asigurându-se
accesul universal la prevenirea,tratamentul şi îngrijirea bolnavilor de HIV/SIDA,

Figura 3.3. Estimări mondiale ale persoanelor cu HIV 1998 vs. 2001

(Sursa: http://www.romedic.ro/sida)

Departamentele din organizație sunt angajate în punerea în aplicare a planului de lucru

pentru schimbările climatice și sănătate în următoarele programe:
• intervenții pentru medii sănătoase – Departamentul de Sănătate Publică și Mediu
• apă, canalizare și igienă – Departamentul de Sănătate Publică și Mediu
• acțiuni de sănătate în situații de criză – Departamentul de pregătire pentru situații de
urgență și de dezvoltare a capacității

37
 • HIV, tuberculoză și malarie – Programul Global anti-malarie, Centrul OMS pentru
Sănătate Dezvoltare şi Programul special de cercetare şi formare în tropicala Boli (TDR)47
De asemenea, OMS gestionează o serie de parteneriate cu organizațiile Națiunilor Unite,
cum ar fi Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). În acest sens, OMS și PNUD
au pus în aplicare un program comun de adaptare la schimbările climatice și de sănătate (2010-
2014) și un mod activ de învățare și de a proteja resursele în vederea adaptării la schimbările
climatice.
OMS colaborează cu Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP) – care aplică
prevederile Declarației de la Libreville pentru sănătate și mediu în Africa.
OMS şi Organizația Mondială de Meteorologie (OMM) au avut un parteneriat oficial
începând din 1952, urmărind facilitarea accesului la datele climatice și meteorologice şi
utilizarea acestora pentru a răspunde la nevoile din domeniul sănătății.
OMS colaborează cu Institutul Națiunilor Unite pentru Formare și Cercetare (UNITAR)
pentru a sprijini, îmbunătăţi şi consolida capacităților specifice, prevenind riscurile și soluţionând
problemele legate de schimbările climatice. De asemenea, OMS serveşte ca punct de bază pentru
sectorul de sănătate al UNCC-Learn.
În ceea ce priveşte asocierea OMS cu Grupul interguvernamental de experți privind
schimbările climatice (IPCC), ea s-a făcut din dorinţa de a contribui la evaluarea impactului pe
care schimbările climatice din diverse regiuni ale lumii îl au asupra stării de sănătate a populaţiei,
în acest sens fiind încheiată şi Convenția Cadru a Organizației Națiunilor Unite privind
schimbările climatice (UNFCCC).
OMS se angajează în mod activ în programul de lucru de la Nairobi al CCONUSC, privind
impactul, vulnerabilitatea și gradul de adaptare la schimbările climatice, pentru a se asigura
eficientizarea acestuia pentru sectorul de sănătate, precum și pentru a informa statele membre cu
privire la stadiul discuţiilor.
Nu în ultimul rând, dialogul constant dintre reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii şi cei ai Comitetul permanent inter-agenții (CIAS) contribuie la funcţionarea
principalului mecanism de coordonare între agențiile de asistență umanitară.48

World HealthStatistics 2016…, p. 85.

47
48
Ibidem, p. 91.

38
 3.2.2. Centre de colaborare
Centrele de colaborare ale OMS sunt instituții (de felul institutelor de cercetare,
compartimente din cadrul universităților şi academiilor) desemnate de către directorul general
pentru a desfășura activități în sprijinul programelor organizației. În prezent, există peste 700 de
centre de colaborare OMS, în peste 80 de state membre, care lucrează cu OMS pe domenii, cum
ar fi asistență medicală, sănătatea la locul de muncă, bolile transmisibile, nutriție, sănătate
mintală, boli cronice și tehnologii medicale.
Ideea utilizării instituțiilor naționale în scopuri internaționale datează încă din vremea Ligii
Națiunilor, atunci când laboratoarele naționale au fost mai întâi desemnate ca centre de referință
pentru standardizarea produselor biologice. De îndată ce OMS a fost înfiinţată, aceasta a fondat
mai multe centre de referință, începând în 1947 cu Centrul Mondial pentru Gripă de la Londra,
pentru supravegherea epidemiologică la nivel mondial.
Încă din 1949, la a doua Adunare Mondială a Sănătății s-a stabilit principiul (care a fost
urmat, în mod constant, de atunci) potrivit căruia organizația nu ar trebui să ia în considerare
constituirea, sub propriile auspicii, a instituțiilor de cercetare internaționale, considerându-se că
cercetarea în domeniul sănătăţii poate fi mai util exploatată prin asistarea şi coordonarea ei și
prin utilizarea rezultatelor obţinute îninstituțiile deja existente.
Prin definiție, un Centru de colaborare al OMS este o instituție desemnată de către
directorul general al OMS pentru a face parte dintr-o rețea de colaborare internațională creată de
către OMS în vederea susțineriiatât a programului ţării pe teritoriul căreia activează, cât şi a celui
la nivel regional şi global. În conformitate cu politica OMS și strategia de cooperare tehnică, un
Centru de colaborare al OMS participă,de asemenea, la gestionarea eficientă a resurselor unui
stat, în ceea ce privește informațiile, serviciile, cercetarea și formarea, în sprijinul dezvoltării
sănătăţii populaţiei unui stat.
Desemnarea se face cu acordul șefului compartimentului care este atașatunei instituții sau
cu acordul directorului instituției, în cazul în care acestea este independentă, dar numai după
consultarea cu reprezentanţii guvernului național. O instituție este desemnată inițial pentru o
perioadă de 4 ani; desemnarea poate fi reînnoită pentru aceeași perioadă sau pentru o perioadă
mai scurtă. Ea este independentă de sprijinul financiar acordat instituției de către OMS.
Subvențiile pot fi alocate oricărei instituții care este capabilă de a îndeplini o sarcină specifică,

39
legată de programul OMS, dar acest lucru nu are nicio relevanță pentru eligibilitatea sau
neeligibilitatea unei instituții.
Nu sunt eligibile pentru desemnarea ca centre de colaborare OMS, rețele, grupurile de
lucru, parteneriatele și programele sau organizațiile neguvernamentale și organismele similare cu
o structură de membru, inclusiv asociațiile profesionale sau fundațiile.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii colaborează cu următoarele agenții
guvernamentale:Naţional Institute of EnvironmentalHealthSciences (NIEHS), U.S.
EnvironmentalProtection Agency, U.S. Center for Disease Control, U.S. Naţional Oceanic
andAtmospheric Agency, UK Met Office,Health Canada,Environment Canada, Internaţional
DevelopmentResearch Center.

3.3. Programe derulate

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a derulat şi derulează în continuare o multitudine de
programe, cu scopul de a sprijini diverse state ale lumii în acţiunea de combaterea epidemiilor.

3.3.1. Programul „Global Malaria” al OMS (GMP) este responsabil de coordonarea

eforturilor globale ale OMS în controlul şi tratarea cazurilor de malarie. Programul stabilește
politici bazate pe norme, standarde și linii directoare pentru a sprijini țările lumii afectate de
malarie. Publicaţia sa emblematică anuală, „Raportul Mondial pentru controlul malariei”, conţine
cele mai recente date disponibile cu privire la impactul intervențiilor împotriva bolii, la nivel
global.
Activitățile GMP sunt concentrate pe furnizarea unei soluții integrate ca răspuns la
provocările epidemiologice și operaționale care afectează diferite părți ale lumii. Scopul
programului –unificarea, cu un grad ridicat de expertiză, a demersurilor OMS în toate regiunile și
țările endemice – asigură consilierea politică armonizată la nivel național, regional și global.
Orientarea politică GMP privind prevenirea, managementul de caz, supravegherea, monitorizarea
și evaluarea, precum și eliminarea malariei oferă un punct de reper pentru programele naționale
anti-malarie și agențiile de profil.49

49
Ibidem, p. 97.

40
 Figura 3.4.Programul Global Malaria
(Sursa: http://fr.slideshare.net/atelier-paludisme/app-08-s5rakotondrazafysimon)

GMP lucrează îndeaproape cu toți partenerii majori responsabili cu eradicarea malariei din
la nivel mondial, cu guvernele țărilor endemice și autoritățile de reglementare, agențiile ONU,
organizațiile interguvernamentale, parteneriatele public-privat și grupurile de campanie.
Departamentul, de asemenea, participă la toate marile grupuri de lucru,fie ca sunt agenţii,
parteneriate sau multi-sectoriale privind malaria.
Activitatea din Programul „Global Malaria” este sprijinită în prezent (în ordine alfabetică)
de Bill & Melinda Gates Foundation, Guvernul Australiei, Guvernul Canadei, Guvernul Italiei,
Guvernul Luxemburghez, Guvernul Federației Ruse, Guvernul Spaniei, Guvernul Regatului
Unit, și Agenția Statelor Unite pentru dezvoltare Internațională. De asemenea, mai exista
finanțarea primită prin intermediul Caritas India, Fundația Innovative New Diagnostics, Fondul
Global pentru Combaterea SIDA, a Tuberculozei și a Malariei, UNITAID şi prin bugetul OMS.

41
 3.3.2. Programul „TB Global”, îşi propune să promoveze accesul universal la prevenirea
TBC-ului, la îngrijirea şi controlul bolnavilor, oferind răspunsuri la întrebările legate de TBC şi
promovând inovația.
Printre obligaţiile menţionate în Program se înscriu:
• asigurarea coordonării acţiunilor la nivel global cu privire la aspecte critice generate de
tuberculoză;
• dezvoltarea iniţiativelor bazate politici, strategii și standarde în vederea prevenirii
tuberculozei, a îngrijirii, controlului şi monitorizării bolnavilor şi a aplicării acestora;
• monitorizarea situaţiei tuberculozei la nivel mondial, precum și finanțarea campaniilor;
• formarea agendei de cercetare a TBC-ului, stimularea cercetării şi traducerea și difuzarea
cunoștințelor valoroase;
• facilitarea parteneriatelor și angajarea în acţiuni de combatere a tuberculozei.

Figura 3.5. Statistica bolnavi de tuberculoză

(Sursa:http://healthintelligence.drupalgardens.com/content/global-burden-tuberculosis-1990-2013)

42
 3.3.3. Programul pentru Diabet
Misiunea OMS în cadrul acestui program este de a preveni diabetul ori de câte ori este
posibil și, în cazul în care nu este posibil, de a minimiza complicațiile și a maximiza calitatea
vieții.Scopul general al programului este de a îmbunătăţi sănătatea prin stimularea și susținerea
adoptării unor măsuri eficiente pentru supravegherea, prevenirea și controlul diabetului și a
complicațiilor sale, în special în țările cu un nivel de trai mediu şi redus.
Obiectivul programului vizează:
• supravegherea, elaborarea și adoptarea standardelor și normelor convenite la nivel
internațional pentru diagnosticul și tratamentul diabetului, a complicațiilor sale și a factorilor de
risc.
• promovarea și supravegherea diabetului zaharat, a complicațiilor sale şi a mortalităţii,
precum şi a factorii de risc.
• consolidarea capacității pentru prevenirea și controlul diabetului zaharat.
• maximizarea gradului de conștientizare cu privire la importanța diabetului zaharat ca o
problemă globală de sănătate publică.
• acţiunea în vederea prevenirii şi controlului diabetului zaharat în rândul populaţiei
vulnerabile.

3.3.4. Programul „Sănătatea Orală Globală”

Obiectivele programului OMS„Sănătatea Orală Globală” (ORH) – unul dintre programele
tehnice din cadrul Departamentului de boli cronice şi Promovarea Sănătăţii (CHP) – au fost
reorientate în conformitate cu noua strategie de prevenire a bolilor și promovarea sănătății. Un
mai mare accent se pune pe dezvoltarea unor politici globale în promovarea sănătății orale și de
prevenire a bolilor orale, coroborate mai eficient cu alte programe prioritare, cu alte clustere și cu
alţi parteneri externi.
Mai multe principii formează fundamentul pentru activitatea desfășurată. Programul de
sănătate orală vizează construirea de politici de sănătate orală în vederea unui control eficient al
riscurilor pentru sănătatea orală, prin abordarea comună a factorilor de risc. Accentul se pune pe

43
comportamentele de risc modificabile, legate de alimentație, nutriție, consumul de tutun, de
consumul excesiv de alcool și de igienă.
Programul stimulează dezvoltarea și punerea în aplicare a proiectelor demonstrative în
folosul comunității, de promovare a sănătății orale și de prevenire a bolilor orale, cu accent pe
grupurile de populație defavorizate și sărace din țările dezvoltate și în curs de dezvoltare.
Strategiile sunt aplicate în conformitate cu conceptul de asistență medicală primară.
Programul sprijină țările și regiunile în eforturile lor de asigurare a unui mediu sănătos,
cum ar fi accesul la apă potabilă şi canalizare, iar aceasta este o chestiune prioritară pentru a
încuraja autoritățile naționale de sănătate să pună în aplicare programe eficiente de fluor pentru
prevenirea cariilor dentare.
Astfel de inițiative variază de la administrarea automată de fluor (de exemplu, fluorizarea
apei sau a sării) la programe bazate pe utilizarea pastelor de dinți fluorizate la prețuri accesibile.
Practicile de auto-îngrijire în ceea ce privește igiena orală sunt esențiale pentru promovarea
sănătății orale și oral.
Programul de sănătate lucrează pentru formularea politicilor naționale și comunitare
privind controlul eficient al dietei și al riscului de nutriţie pentru bolile dentare, cancer oral, şi
dezvoltarea de boli craneo-faciale. Acest proiect este realizat prin Strategia globală a OMS
privind alimentația, activitatea fizică și sănătatea. În plus, programul de sănătate orală OMS se
concentrează pe consumul de tutun (fumat şi fără fum de tutun), fiind un factor de risc pentru
sănătate, putând provoca cancerul oral, leziuni ale danturii.

44
 CAPITOLUL IV
Biroul de legătură pentru România al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Există o mulţime de lipsuri în cadrul sistemului medical din România, însă oamenii ar
trebui să fie în mod continuu informați și să realizeze importanţa alternativelor. În cazul în care
aruncăm o privire peste datele unor studii în domeniu, putem să observăm că o mulţime de
probleme pot fi prevenite, iar o mulţime de afecţiuni pot fi tratate. Asigurările medicale private
cu acoperire de ordin internaţional activează ca o plasă de siguranță și le conferă românilor
oportunitatea de obţinere a consultațiilor medicale, tratamente și operații în alte state cu un
sistem medical mai modern dacă situaţia o impune.
Din nefericire, România nu dispune încă de un număr de cadre medicale suficient pentru a
acoperi nevoile sociale, raportându-se numai 23,9 medici şi 54,6 asistente pentru 10.000 de
cetățeni (în condiţiile în care media regională în cadrul acestui domeniu este de 33,3 de medici și
82,1 asistente pentru 10.000 de cetățeni). Totalitatea acestor lipsuri şi deficienţe în sectorul
public de sănătate din ţara noastră, au dus la creşterea ratei mortalității cu 14%, speranța de viață
scăzând cu doi ani faţă de media din Europa, unde, din 1.000 de locuitori, 183 de bărbați și 81 de
femei se află la risc de deces în intervalul de vârstă cuprins între 15 și 60 de ani.

4.1. Prezenţa şi proiecte desfăşurate în România

Biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii din România a fost înființat în ianuarie 1991, în
București, pentru a efectua o serie de activități prioritare;acestea au constat în stoparea
consumului de droguri și în reabilitarea echipamentelor medicale, asistența medicală primară,
precum şi îngrijirea mamei şi a copilului, care include planificare familială, asistență medicală,
sănătate mintală și SIDA. Astăzi, principalul obiectiv al Oficiului din România al OMS este
acela de a sprijini Ministerul Sănătății și Guvernul român în dezvoltarea politicilor de sănătate și
îmbunătățire a sănătății populației. Oficiul este punctul de bază al activităților OMS din România
și include doi membri ai personalului.50
Rolul unui birou de țară al OMS/Europa în România este de a răspunde solicitărilor din
teritoriu pentru a sprijini elaborarea politicilor de dezvoltare a sănătății durabile, printr-o

Vlădescu, C., Scîntee, G., Olsavszky, V., Romania: Healthsystemreview, HealthSystemsin transition, în „European
50

ObservatoryonHealthSystemsandPolicies”, vol. 10, 2008, nr. 3, p. 14.

45
abordare holistică a sistemului de sănătate. Aceasta include furnizarea de orientări, construirea de
relații locale, punere în aplicare a unei cooperări tehnice, elaborarea unor standarde și acorduri,
precum și asigurarea faptului că măsurile de sănătate publică sunt coordonate și în timpul
crizelor.
Biroul OMS din România, aflat în București, efectuează o serie de activități prioritare:
furnizarea de medicamente și reabilitare a echipamentelor medicale; asistență medicală primară;
planificarea familială; asistență medicală; sănătate mentală; SIDA.

Figura 4.1.Evoluţia SIDA în România(1985-2008)

(Sursa:http://www.y4y.ro/2009/11/27/evolutia-hivsida-in-romania-1985-2008/)
Prioritățile pentru Oficiul din România sunt stabilite în acordul de colaborare bienal între
OMS/Europa și țara gazdă. Oficiul implementează acordul în strânsă colaborare cu instituțiile
naționale și agențiile partenere internaționale.
Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, profilul de sănătate al României indică
cifre îngrijorătoare pentru un număr de factori de risc întâlniți în rândul populației adulte, cum ar
fi: hipertensiunea, consumul de tutun, răspândirea tuberculozei ori rata mortalității materne,
factori cu o valoare semnificativ mai mare față de media regională.
În plus, România se confruntă cu o situație alarmantă când vine vorba de indivizi
hipertensivi; peste 25,39% din bărbați suferă de această problemă, cu 6% mai mult față de media
regională. În cazul femeilor, discrepanța este și mai ridicată (7,3%), apreciindu-se că 32,9%

46
dintre femeile din ţara noastră suferă de hipertensiune. Un motiv pentru astfel de cifre
îngrijorătoare poate fi datorat faptului că 45% dintre români sunt fumători.
Faţă alte state, România se confruntă, de altfel și cu extinderea tuberculozei. 145 din 100
000 de locuitori suferă de o astfel de boală, în vreme ce media regională reprezintă de doar 56 de
bolnavi din 100 000 de locuitori. O altă statistică impresionantă o reprezintă aceea a mortalității
materne: 27 din 100 000 de mame mor la naştere, cu circa 25% mai mult față de media pe
regiune.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii, în cooperare cu Centrul Global pentru Nutriţie şi
Sănătate din Copenhaga, au realizat o analiză a posibilităţii implementării în cadrul alimentaţiei
zilnice a românilor a alimentelor sănătoase şi care să se încadreze într-un buget optim pe care să
şi-l permită oricare familie. Studiu s-a derulat în perioada februarie-martie 2014, în cadrul
magazinelor, pieţelor, hipermarketurilor din 4 zone ale ţării. Profesioniştii OMS şi cei de la
Centrul Global pentru Nutriţie şi Sănătate au ajuns la concluzia că valoarea coşului minim zilnic
şi care să şi asigure întregul necesar de nutrienţi pentru o familie de 4 persoane ar putea să fie în
valoare de cel puţin 19,41 lei.51Acest coş zilnic poate să conţină: făină integrală, pâine cu tărâţe,
varză, ficat de porc, macrou, telemea, ceapă, morcovi, cartofi, sfeclă, mălai. Alcătuirea coşului
zilnic optim e determinată în concordanţă cu recomandările care se referă la aportul de nutrienţi
şi obiectivele care se referă la alimentaţia elaborate de către OMS (OMS 2003; OMS 2004).
Valoarea coşului zilnic poate varia între 20 şi 26 de lei, în alcătuirea lui mai putând să fie
integrate merele, orezul, prazul, alte organe animale şi o diversitate mai ridicată de peşte.
Printre cele mai semnificative subiecte de discuţie lansate în cadrul conferinţelor
organizate de OMS în Româniase numără politicile organizaţiei la nivelul Europei prin
promovarea strategiei Sănătatea 2020, luându-se în considerare comportamentul în ceea ce
priveşte nutriţia în Regiunea Europeană şi efectul alimentelor pentru sănătatea publică.
Una dintre problemele constatate de reprezentanţii OMS în România a fost legată de aşa-
numita „criză a vaccinurilor”. În primăvara anului 2013, ministrul Sănătăţii de la acea vreme,
Eugen Nicolaescu, a anunţat că Institutul „Cantacuzino” devenea, prin Hotărâre de Guvern,
serviciu de interes economic general, către el fiind direcţionată o anumită sumă din fondul de
rezervă al statului, respectiv 10 milioane de lei. Suma nu constituia sprijin de stat, ci o
compensaţie de ordin financiar din partea Guvernului. Acelaşi ministru afirma că angajaţii

51
Ibidem, p. 20.

47
trebuiau să reia activitatea în cadrul institutului, negociind cu Agenţia Naţională a
Medicamentului reducerea etapelor de producţia a vaccinului antigripal, în aşa fel încât aceasta
să poată fi reluată în sezonul 2013-2014.
În 2013, Ministerul Sănătăţii a cumpărat 500.000 de doze de vaccin antigripal din import,
destinate campaniei de vaccinare 2013-2014, iar Institutul „Cantacuzino trebuia să pună la
dispoziţie alte 500.000 de doze. Cu un an înainte, în campania de imunizare gratuită contra gripei
nu au mai fost utilizate vaccinuri de la Institutul „Cantacuzino”, după ce, în acea iarnă o mulţime
de loturi cu doze realizate la acest institut au fost retrase, datorită unei concentraţii reduse a
tulpinei B. Ulterior, linia producţiei fiolelor a fost închisă. De fapt, Institutul „Cantacuzino”
intrase în declin în februarie 2010, după ce Agenţia Naţională a Medicamentului a hotărât să-i
retragă autorizaţia de a pune pe piaţa bunuri injectabile, inclusiv a vaccinurilor, deoarece îi
expirase standardul de bune practici de fabricaţie. În astfel de condiţii, anumite programe
naţionale de imunizare au fost stopate timp de mai multe luni, iar autorităţile s-au văzut obligate
să achiziţioneze vaccinuri.
Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, realizat conform studiilor întreprinse de
Institutul „Cantacuzino" la finalul lunii februarie 2014, cuprinde concluzii şi recomandări în
scopul reluării procesului de producţie. Una din concluzii subliniază faptul că producţia de
vaccinuri antigripale (pentru anotimpul rece 2013-2014) a început extrem de târziu, nefiind
destul timp pentru respectarea optimă a cerinţelor de calitate.
De altfel, campania 2013-2014 s-a desfăşurat în contextul unor presiuni considerabile;
producţia a debutat târziu, deşi aşteptările publice erau ridicate. Investigaţiile au condus la
concluzia că personalul ştia despre nevoile societăţii româneşti, dar timpul şi bugetul alocat
producerii de vaccinuri a fost limitat. De asemenea, reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii în România au observat că salariaţii de la Institutul „Cantacuzino” au fost amenințați cu
pierderea locurilor de muncă, existând deficienţe şi la nivelul comunicării cu autorităţile române,
respectiv cu Agenţia Naţională a Medicamentului. În Raport se menţiona că „exista o lipsă de
încredere în capacitatea instituţiei (Cantacuzino - n.r.) de a livra la timp” Era, la fel, o lipsă de
încredere a Agenţiei Naţionale privitoare la faptul că institutul îşi va soluţiona problemele la timp
şi că va reuşi să îndeplinească scopurile GMP”
Verificările la Institutul „Cantacuzino” au mai indicat – conform specialiştilor OMS –
căacesta nu dispunea de un plan de afaceri concret, bugetat pentru perioada următoare (adică

48
pentru 5-10 ani). În aceste condiţii, se recomanda pregătirea tacticii pe termen mediu-lung, cu o
etapizare a paşilor clari, a termenelor şi costurilor previzionate. Era imposibil ca instituţia să
planifice o producţie stabilă în absenţa unui plan financiar scris şi cert. De asemenea, o mulţime
dintre acţiunile previzionate implicau îmbunătăţiri permanente, susţinute financiar pe parcursul a
minimum 2-3 sezoane. Asemenea „îmbunătăţiri” nu puteau fi realizate „în interval de un an”, se
mai specifica în raport.
Tot la capitolul recomandărilor, experţii OMS precizau în legătură cu declanşarea
procesului de producţie a vaccinurilor în acest sezon că „există un număr de oportunităţi,
mulţumită menţinerii tulpinilor de virus”. În aceleaşi condiţii, se sublinia faptul că planul şi
trebuinţele de ordin financiar ale institutului „trebuiau confirmate şi aprobate strict în
săptămânile următoare”.
În aceeaşi perioadă 2014-2015, au fost considerate necesare şi nu numai utile „pregătirea
unui plan realist” de acţiune şi a unui „personal disponibil, bine pregătit”. Activităţile specifice
impuneau reluarea procesului de producţie a unui vaccin de „calitate standard, similar ori mai
bun decât cel din anii precedenţi”. Concomitent cu menţiunile din Raport, Agenţia Naţională a
Medicamentului (ANM) a sesizat Institutul „Cantacuzino”, la finalul anului 2014, că vaccinul
antigripal nu poate să fie comercializat pe piaţa românească deoarece au fost identificate
probleme.52În acest scop, ANM a decis să trimită probe la Agenţia Medicamentului din Franţa;
aceasta a comunicat, la data de 31 ianuarie, că vaccinul nu se ridică la nivelul standardelor
cerute, el conţinând mai bine de 3.000 de unităţi per mililitru de endotoxine, în comparaţie cu
mai puţin de 100 pentru un produs conform.Agenţia franceză a realizat şi un al doilea test, de
reconfirmare, care, de altfel, a indicat aceleaşi rezultate. Ministerul Sănătăţii a decis să
desemneze o comisie de experţi pentru a studia urmările vaccinului antigripal. Deoarece
produsul s-a dovedit neconform, acesta s-a menţinut în custodia Institutului Cantacuzino.
Ministrul Nicolaescu, a solicitat Institutului „Cantacuzino” şi specialiştilor OMS realizarea
unor analize complexe în vederea stabilirii tuturor factorilor determinanţi care „au influenţat
caracteristica produsului". Nicolaescu a anunţat şi SRI, după ce a primit informaţii potrivit cărora
unii salariaţi ori foşti salariaţi ai institutului ar fi „afectat în mod negativ producerea vaccinului
gripal”.În acelaşi timp, Ministerul Sănătăţii a solicitat Curţii de Conturi să analizeze modul în

Producția vaccinului de la Cantacuzino s-a desfășurat sub presiune si nu a fost suficient timp pentru respectarea
52

adecvată a cerinţelor de calitate, cf. www.hotnews.ro, 2014, accesat la 20.05.2016.

49
care au fost utilizaţi banii publici direcţionaţi către Institutul „Cantacuzino”, determinându-se
astfel valoarea prejudiciului pentru producţia de vaccin antigripal depistat cu o concentraţie
extrem de ridicată de endotoxine. La terminarea anchetei comune realizate de Institutul
„Cantacuzino” şi experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ca şi a anchetei Curţii de Conturi,
concluziile stabileau dacă, aşa cum spunea ministrul Nicolaescu, dosarul „va merge mai departe,
la Parchet ori la Poliţie”.53
Dincolo însă de aceste aspecte controversate, cu implicaţii la nivel politic, scopul relaţiei
dintre OMS/Europa și România este acela de a ridica nivelul de sănătate din țară și de a reduce
inegalităţile sociale, reflectate în domeniu.
În perioada 2014-2015, prioritățile urmărite de OMS/Europa la nivelul României au fost:
Categoria de programe: Boli infecțioase
• Aria programului: HIV/SIDA
Rezultat: Creșterea accesului la intervenții-cheie pentru persoanele care au HIV.
• Aria programului: Tuberculoza
Rezultat: Creșterea numărului de pacienți cu tuberculoză tratați cu succes.
• Aria programului: Vaccinuri
Rezultat: Creșterea ratei de acoperire a vaccinării pentru populațiile și comunitățile greu
accesibile.
Categoria de programe: Boli neinfecțioase
• Aria programului: Boli neinfecțioase
Rezultat: Creșterea accesului la intervenții pentru prevenirea și gestionarea bolilor
neinfecțioase și factorii de risc.
• Aria programului: sănătate mintală și abuz de droguri
Rezultat: Creșterea accesului la servicii pentru tulburări legate de consumul droguri şi de
sănătatea mintală.
• Aria programului: Violență și leziuni
Rezultatului: Reducerea factorilor de risc pentru violență și accidente, cu accent pe
siguranța rutieră, leziuni pentru copii, precum și violența împotriva copiilor, femeilor și
tineretului
• Aria programului: Nutriție

53
Ibidem.

50
 Rezultatului: Reducerea factorilor de risc nutrițional.
Categoria programului: Promovarea sănătății pe tot parcursul vieții
• Aria programului: Factorii sociali ai sănătății
Rezultat: Creșterea de coordonare a politicilor intersectoriale pentru abordarea factorilor
sociali ai sănătății.
Categoria programului: Sisteme de sănătate
• aria programului: servicii integrate de sănătate pentru persoane
Rezultatului: Politici, finanțarea și resurse umane sunt în vigoare pentru a spori accesul la
serviciile de sănătate ale oamenilor.
• Aria programului: Accesul la medicamente și tehnologii de sănătate
Rezultat: Îmbunătățirea accesului la și utilizarea rațională a medicamentelor sigure,
eficiente și de calitate și a tehnologiilor medicale.
Categoria de programe: pregătire, supraveghere și reacție
• Aria programului: capacitate de alertă și răspuns
Rezultat: Toate țările au capacitățile de bază minime impuse de Regulamentul sanitar
internațional (2005) pentru alertă a tuturor pericolelor și răspuns în timp util.
• Aria programului: Siguranța alimentară
Rezultatului: Toate țările sunt pregătite în mod adecvat pentru a preveni și diminua
riscurile la adresa siguranței produselor.54

4.2. Campanii OMS în derulare în Români

4.2.1. Campania Sănătatea Orală
Cu acest prilej se promovează însemnătatea igienei orale şi sunt menţionate avantajele unei
sănătăţi orale extrem de bune, la oricare vârstă. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 90%
din populaţia din întreaga lume suferă pe parcursul vieţii de afecţiuni orale însă o mulţime de
dintre acestea ar putea să fie evitate prin intermediul programelor de prevenţie, depistare şi
tratament, sprijinite de guvern, asociaţii şi companii de promovare a sănătăţii.
Institutul Naţional de Sănătate Publică în cooperare cu Ministerul Sănătăţii, Centrele
Regionale de Sănătate Publică, Direcţiile de Sănătate Publică, inspectoratele şcolare, doctori
dentişti şi medici de familie din toată România au luat parte în mod activ, vreme de o lună (în

Bulletin of WHO… , p. 67.

54

51
faza 20 martie-20 aprilie 2016), la derularea campaniei „Dantură sănătoasă, corp sănătos!”,
ocazionată de Ziua Mondială a Sănătăţii Orale.55

Figura 4.2. Posterul Campaniei „Dantură sănătoasă, corp sănătos!”

(Sursa:http://copilulverde.ro/articol/Educatie_11/Stil-de-viata-sanatos_70/Copiii-cu-dinti-sanatosi-
tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-alimentatie-periaj-pasta_393)

Obiectivul campaniei îl reprezintă îmbunătățirea sănătăţii orale a populaţiei prin

intermediul ajustării conduitelor sănătoase în principal în familie însă şi la gradul comunităţii.
Campania „Dantură sănătoasă, corp sănătos!”are în vedere conștientizarea femeilor gravide faţă
de rolul igienei orale pentru sănătatea acestora şi a bebeluşului. De altfel, cei dintâi ani de viaţă
reprezintă o perioadă critică pentru îmbunătăţirea dentiţiei, întrucât doar o dentiţie temporară
sănătoasă asigură ulterior creşterea normală şi armonioasă a dinţilor permanenţi. Îngrijirea
trebuie să pornească chiar din momentul în care îşi face apariţia primul dinte.
Obiceiurile care se formează cât mai devreme devin ulterior automatisme; din acest motiv,
conștientizarea preșcolarilor şi a elevilor privitor la măsurile optime de igienă orală e vitală
pentru alcătuirea anumitor conduite avantajoase sănătății care îi vor însoţi pe parcursul vieţii.
Acţiunile desfăşurate au în vedere publicul larg, de la copii la persoane vârstnice, punându-se un
accent special pe consilierea femeilor însărcinate şi a părinţilor privitor la măsurile juste de
igienă dentară şi informarea pentru efectele devastatoare pe care nerespectarea anumitor norme
fundamentale le poate avea pentru dantură şi organism.

Campanie Ziua Mondială a Sănătăţii Orale 20 martie – 20 aprilie 2016, Comunicat de Presă al Centrului Naţional
55

de Evaluare şi Promovare a Stării de Sănătate, Bucureşti, 23 martie 2016, cf. www.insp.gov.ro, accesat la
21.05.2016.

52
 Pentru un bun succes al campaniei, s-au organizat şi se vor organiza acţiuni de diseminare
a informaţiilor care se referă la afecţiunile orale şi factorii de risc care îşi aduc aportul la
producerea lor şi trimiterea de recomandări populaţiei vizate în scopul păstrării sănătăţii orale.

4.2.2. Campania anti-fumat

Pe 31 mai 2016 a fost marcată, în toată lumea, Ziua Mondială fără Tutun, eveniment
pornit şi promovat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), pentru conştientizarea riscurilor
pe care le implica fumatul şi în scopul scăderii incidentei acestui fenomen în rândul populaţiei.
Cu scopul de a dezvolta organizaţiile şi autorităţile naţionale să facă eforturi şi să hotărască
măsuri în acest scop, Organizaţia Mondială a Sănătăţii acorda, în fiecare an, cu prilejul Zilei
Mondiale fără Tutun, premii celor mai implicate persoane „actori” în cadrul activităţii de
prevenire a fumatului şi conştientizare a riscurilor pe care le implica un astfel de viciu.
Biroul Regional căreia i-a fost arondată România a decis să acorde, în acest an, 4 premii.
Două dintre ele i-au revenit statului nostru, pentru iniţiativa de ordin legislativ de interzicere a
fumatului în cadrul spaţiilor publice închise, lege adoptată la jumătatea lunii martie. Chiar dacă a
fost contestată (având depuse în cadrul Parlamentului propuneri de a i se aduce anumite
schimbări la o scurtă perioadă după intrarea în vigoare, care să o mai domolească), legea este
considerată de reprezentanţii OMS „extrem de bună”, lucru confirmat de cele 2 premii oferite
Coaliţiei „România Respiră”, care a cerut autorităţilor să adopte o astfel de lege, şi deputatului
Aurelia Cristea, care a iniţiat o astfel de lege în Parlament.
Premiile au fost oferite de reprezentanta OMS, Luminiţa Hayes, care a menţionat că prin
intermediul adoptării Legii anti-fumat, ţara noastră a început să devină unul din liderii globali în
lupta contra tutunului.56
În cadrul festivităţii de premiere, medicul pneumolog Florin Mihălţan unul dintre iniţiatorii
Coaliţiei „România Respiră”, a decis să discute amendamentele sugerate pentru legea respectivă,
accentuând faptul că e util ca aceasta să se menţină în forma în care a fost adoptată, fără vreo altă
schimbare a conţinutului:.„Este deosebit de semnificativ că această lege să se menţină în absenţa
modificărilor, în absenţa amendamentelor. În momentul în care un Parlament votează acest fel de
lege în proporţie de 81%, eu nu cred că mai poate să existe o încercare a remodelării acesteia, de

Ilie, Raluca, Inițiatorii Legii anti/fumat, premiați de Organizația Mondiala a Sănătăţii, „Sănătatea Buzoiană”, 31
56

mai 2016, www.sanatateabuzoiana.ro, accesat la 01.06.2016.

53
fapt o modificare a ei. Oricare încercare de modificare a unei legi bune înseamnă că aceasta o să
fie inactivă pe viitor”.57
Doctorul Mihălţana oferit exemplul statelor care au adoptat înaintea României o lege
similară, menţionând că efectele acesteia se văd în reducerea atât a numărului de internări
cauzate de infarctul miocardic şi de către accidentele vasculare cu 16-17%, cât şi a numărului
crizelor de astm, la data internării, cu minim 18%, impactul fiind unul deosebit de mare din
perspectiva economiilor la bugetul de stat.
În aceeaşi notă, Aurelia Cristea a menţionat că premiul oferit de OMS este meritat în
egală măsură de cei aproape 70% dintre cetăţenii romani care au sprijinit această iniţiativă de
ordin legislativ, ca şi de colegii din Parlament care au susţinut proiectul şi au votat pentru
adoptarea acestuia. „Acest premiu deosebit nu reprezintă premiul meu, reprezintă premiul
întregii ţări, reprezintă premiul celor mai bine de 70% dintre cetăţenii ţării noastre care au
sprijinit această iniţiativă, reprezintă premiul Parlamentului României” deoarece a reuşit să
înţeleagă importanţa adoptării unei asemenea legi.58
La eveniment a luat parte şi fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, care s-a
declarat un sprijinitor al demersurilor care se referă la prevenirea consumului de tutun, în
condiţiile în care, în fiecare an, în ţara noastră mor datorită fumatului ori a anumitor boli produse
de fumat, circa 40.000 de persoane, dintre care 5.000 datorită fumatului pasiv.În momentul în
care au fost puse în discuţie propunerile referitoare la modificarea legii, ministrul Sănătăţii a
menţionat că documentul intrat în vigoare la jumătatea lunii martie reprezintă un act de curaj,
lăsându-se să se înţeleagă faptul că nu e de acord cu adoptarea anumitor amendamente care să
lase anumite „portiţe” pentru persoanele fumătoare:„Consider ca Parlamentul României va
adopta decizia justă şi va realiza tot ce îi stă în forţa cu scopul de a susţine obiectivul prevenţiei
pentru sănătatea tuturor”.59

4.2.3. Campania „Ziua Mondială a Sănătăţii”

Începând cu anul 1950, Ziua mondială a sănătății este marcată, în fiecare an, în data de 7
aprilie. De fapt, în 1948, Organizația Mondială a Sănătății a organizat cea dintâi întrunire la grad
mondial dedicată sănătății, în care s-a decis aniversarea Zilei mondiale a sănătății.

57
Ibidem.
58
Ibidem.
59
Ibidem.

54
 Tema de bază din 2016 a Zilei mondiale a sănătății o reprezintă diabetul, o boală ce
afectează, la nivel global şi în mod evident, milioane de oameni, în special în statele cu venituri
scăzute și medii. An de an, Organizația Mondială a Sănătății decide, cu mult timp înainte, o temă
ce reuşeşte să acopere un domeniu de bază al sănătății publice și e de interes global. În cazul
anului 2016, tema a fost stabilită cu ocazia Zilei mondiale de luptă contra diabetului zaharat, în
data de 14 noiembrie 2015.
Diabetul reprezintă o boală cronică, care apare în momentul în care pancreasul nu
reuşeşte să producă suficientă insulină ori atunci când organismul nu poate să folosească în mod
eficace insulina pe care o generează. Hiperglicemia ori gradul mare de zahăr din sânge reprezintă
un efect al diabetului zaharat necontrolat. Pe parcursul timpului, diabetul poate să afecteze inima,
vasele de sânge, ochii, rinichii și nervii.
Există două tipuri fundamentale ale diabetului zaharat: de tip 1 și de tip 2. Diabetul tip 1
se descrie prin absenţa totală a insulinei din corp, iar persoanele diagnosticate necesită injecții cu
insulină cu scopul de a supraviețui. Diabetul tip 2 se poate caracteriza prin intermediul prezenței
unei cantități mai scăzute de insulină decât ar fi normal ori a unei cantități mai ridicate de
insulină mai mare decât limita normală, însă pe care organismul nu o poate utiliza din diverse
motive.
Persoanele care prezintă diabet zaharat de tip 2reprezintă circa 90% din situaţiile de
diabet, acestea fiind de regulă supraponderale și sedentare, două condiții care se maximizează
necesarul de insulină ale unui om. O dietă eficientă, activitatea fizică regulată, păstrarea unei
greutăți corporale normale și evitarea consumului de tutun pot să prevină ori să întârzie instalarea
diabetului de tip 2. În 2008, la nivel mondial, se estimau 347 de milioane de persoane cu diabet
zaharat, cifra fiind mai ridicată în cazul statelor cu venituri scăzute și medii.
În 2012, boala a devenit cauza clară pentru circa 1,5 milioane de decese, dintre care mai
bine de 80% s-au înregistrat în statele cu venituri scăzute și medii. OMS preconizează că, până în
anul 2030, diabetul va reprezenta a şaptea cauză de deces. Tratarea diabetului reprezintă de o
bună bucată de timp un domeniu de preocupare pentru Organizația Mondială a Sănătății, iar
legăturile între o astfel de organizație și Federația Internațională a Diabetului (FID) datează din
1957.
Ziua de 7 aprilie a ajuns să se identifice cu momentul iniţierii unor programe ori proiecte
gestionate de OMS, în vederea creşterii nivelului de conștientizare privitor la maximizarea

55
situaţiilor de diabetul zaharat, a efectelor bolii în mod special în statele cu venituri scăzute și cu
venituri medii; pornirea unui set de acțiuni caracteristice, eficace și accesibile cu scopul de a
preveni îmbolnăvirea cu diabet, însă și cu scopul de a face posibile diagnosticarea, tratarea și
îngrijirea persoanele cu diabet zaharat.

Figura 4.3. Campania de prevenire a diabetului în cadrul sărbătoririi Zilei mondiale a sănătăţii

(Sursa: https://ecosava.wordpress.com/author/ecosava/)

În anul 2016, cu ocazia aniversării Zilei mondiale a sănătății, OMS a lansat cel dintâi
raport global care se referă la diabet (WHO Global Report on Diabetes), care oferă o descriere a
efectelor diabetului zaharat ca şi măsurile utile pentru o supraveghere mai eficientă, prevenire și
gestionare mai eficace a boli. Documentul scoate în evidenţă maximizarea numărului de indivizi
ce trăiesc cu diabet zaharat în ultimii 25 de ani și tendințele în manifestarea diabetului zaharat.
În România, campania pusă sub auspiciile Zilei mondiale a sănătății e gestionată la nivel
naţional de Ministerul Sănătății prin intermediul Institutului Național de Sănătate Publică, iar la
nivel județean, de către direcțiile de sănătate publică.

56
 Prezenţa diabetului zaharat la populația adultă e de 11,6%, însă pericolul ridicat îl
constituie pre-diabetul, care deţine o prevalență mai mare, de 16%, a anunţat dr. Maria Moța,
membru în cadrul Consiliului director al Asociației Europene de Diabet (EASD).60

Figura 4.4. Indicatori privind diabetul în România

(Sursa: http://diabmag.allshops.ro/produs/15468836/Diabetul+in+Romania.html)

În 2016, una din cele mai semnificative manifestări din cadrul domeniului diabetologiei
românești, din ultima perioadă, s-a derulat în perioada 5-9 aprilie 2016, la București. Pe
parcursul a 5 zile, specialiştii din domeniul diabetului, autoritățile competente și reprezentanți ai
asociaţiilor de pacienți din ţara noastră au luat parte la o serie de manifestări, fiecare dintre ele
având un specific distinct.Dezbaterile publice au avut subiecte precum „Problematica diabetului
zaharat în sistemul de sănătate românesc”,„Prevenție — Educație — Control”, iar 7 aprilie a fost
o zi în care s-a auzit „Vocea persoanei cu diabet: Pacientul cu diabet, în cadrul sistemului de
sănătate din România". Acest din urmă eveniment a fost organizat sub formaunui forum care a

Ștefănescu, Florentina, Moța, Maria, 11,6% din populațiesuferă de diabetzaharat, iarpeste 16% de prediabet,
60

AgenţiaNaţională de Presă AGERPRES, 5 aprilie 2016, http://www.agerpres.ro/sanatate/2016/04/05/dr-maria-

mota-11-6-din-populatie-sufera-de-diabet-zaharat-iar-peste-16-de-prediabet-14-15-28, accesat la data de 08.06.2016

57
reunit, la nivel național, reprezentanţii asociațiilor persoanelor bolnave de diabet din Români, în
acest context fiind elaborat şi proiectul de Cartă Albă a Diabetului.61

4.2.4. Campania de informare privind gripa

Potrivit estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, o pondere de 5 până la 15% din
populaţie e afectată în fiecare an de infecţii ale tractului respirator superior pe parcursul
epidemiilor de gripă anuale. Dificilă problemă de sănătate publică, gripa îi poate afecta pe toţi
oamenii, indiferent de vârstă, însă persoanele adulte cu vârsta mai mare de 65 de ani şi copiii sub
2 ani sunt recunoscuţi ca reprezentând cele mai vulnerabile categorii. Acestor li se alătură
indivizii ce suferă de afecţiuni cronice cardiace, pulmonare, renale, hepatice, sangvine, diabet ori
boli ce au efect de tip negativ pentru sistemul imunitar.62
La nivel global, gripa afectează 5% – 10% dintre adulţi şi 20% – 30% dintre copii. Cel
mai mult, ajung să fie internaţi ori chiar să moară datorită gripei, indivizi care se afla în cadrul
grupelor de risc (copiii mici, bătrânii şi persoanele cu afecţiuni grave). În fiecare an, epidemiile
de gripă cauzează, în întreaga lume, între 3 şi 5 milioane de situaţii severe de îmbolnăviri şi între
250.000 şi 500.000 de decese. Pentru controlul urmărilor gripei, Organizaţia Mondială a
Sănătăţii recomandă vaccinarea în fiecare an, înainte de începerea fiecărui sezon gripal.
Vaccinarea trebuie făcută în principal de către persoanele care se afla în grupele de risc între care
se numără: femeile însărcinate, copiii cu vârsta între 6 luni şi 5 ani, persoanele trecute de 65 de
ani, persoanele care au afecţiuni grave şi personalul sanitar.
Ministerul Sănătăţii, alături de biroul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în România,
Primăria Municipiului Bucureşti, Institutul Naţional de Sănătate Publică, Societatea Naţională de
Medicină Familiei, Spitalul Clinic de Obstetrica şi Ginecologie Filantropia, Ordinul Asistenţilor
Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din ţara noastră şi Agenţia de presă
Mediafax au organizat „Campania de informare asupra gripei”, eveniment derulat în Europa, în
fiecare an, în data de 30 octombrie.

61
***, ProblematicadiabetuluiînRomânia,în„Săptămâna medicală”, 20.01. 2016,
http://www.saptamanamedicala.ro/articole/PROBLEMATICA-DIABETULUI-IN-ROMANIA---Pe-7-aprilie-2016-
Ziua-Mondiala-a-Sanatatii-are-ca-tema-principala-Diabetul-Zaharat-0001.html, accesat la data de 08.06.2016
62
Alexa, Aurelia, ConferinţaMediafax - OMS: Româniaşialtecinciţări au lansat o campanie de
informareprivindgripa, Mediafax, 30 octombrie 2014, http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/conferinta-mediafax-
oms-romania-si alte-cinci-tari-au-lansat-o-campanie-de-informare-privind-gripa-13479567, accesat la 01.06. 2016.

58
 Această zi a fost stabilită la iniţiativa Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cu scopul de a
capta atenţia asupra riscurilor pe care le presupune infestarea cu virusul gripal şi, de asemenea,
asupra semnificaţiei şi rolului vaccinării. Cu acest prilej, la Bucureşti, a fost organizată o
conferinţă la care au luat parte specialişti şi reprezentanţi ai grupelor de vaccinare. În cadrul
evenimentului au fost abordate subiecte de interes atât pentru specialişti, cât şi pentru publicul
larg: strategia Ministerului Sănătăţii referitoare la imunizarea populaţiei pin intermediul
administrării vaccinului anti-gripal, scopurile şi planul acţiunilor informării OMS, rolul
medicului de familie în informarea asupra importanţei vaccinării şi monitorizarea indivizilor care
se afla în cadrul grupelor de risc, accesul populaţiei la vaccinuri, informarea medicilor asupra
tipurilor de vaccin anti-gripal care au fost administrate înaintea sezonului gripal 2014-2015.63
Împreună cu Polonia, Letonia, Lituania, Estonia şi Serbia, România a decis să organizeze
o campanie ce vizează sezonul gripal. Şeful Biroului OMS în România, Victor Olsavszky,a făcut
public debutul campanieide vaccinare în sezonul gripal, amintind că în cele cinci state în care
popularizarea riscurilor la care se expune populaţia în sezonul rece, doar un segment mic dintre
locuitori sunt vaccinaţi, în pofida unui sistem de monitorizare care urmăreşte, cu exactitate ce se
petrece. Reprezentantul OMS a mai menţionat ca cele mai semnificative grupe de risc sunt copiii
de la 6 la 59 de luni, gravidele, bolnavii cronici şi persoanele bătrâne; în afara acestora, fiecare
stat european – deci şi România – îşi poate defini propriul grup-ţintă, având în vedere totodată
bugetul de care dispune. În grupul vârstnicilor, de pildă, prin definiţie sunt încadrate persoanele
cu vârsta de peste 65 de ani, deşi în anumite ţări şi indivizii de 60 de ani aparţin acestei categorii.
În cazul gravidelor, şeful Biroului OMS în Români a declarat în cadrul conferinţei „Campania de
informare privitoare gripa”, realizată de agenţia Mediafax, la cererea OMS România, că acestea
prezintă au risc de şapte ori mai mare comparativ cu restul populaţiei, situându-se astfel pe prima
poziţie la vaccinare:„Europa deabia acum începe să recomande vaccinarea antigripală la
gravide”.64 Referitor la copii există anumite suspiciuni legate de efectul vaccinului antigripal.
Reprezentantul OMS a mai menţionat că,în anumite state europene, campania de
vaccinare începede timpuriu (în octombrie), în timp ce în ţara noastră ea ar trebui să se
declanşeze în noiembrie, cu toate că „activitatea serioasă pentru ţara noastră porneşte în ianuarie.

63
Ibidem.
64
Ibidem.

59
În Occident porneşte mai devreme”.65 Victor Olsavszky consideră că ianuarie reprezintă luna în
care, de regulă, procesul de vaccinare debutează în România, în condiţiile în care, potrivit
Amaliei Şerban, directorul adjunct al Ministerului Sănătăţii, circulaţia virusurilor gripale se
instalează în intervalul noiembrie-decembrie: „Cele două săptămâni pentru asigurarea protecţiei
au fost îndeplinite în decembrie, în cazul în care persoanele se vaccinează. Ţinând cont de faptul
că am realizat acest acord-cadru şi vom putea să avem o predictibilitate, campania să poată să
înceapă de anul viitor în octombrie”.66

4.2.5. Săptămâna Europeană a Vaccinării

Grupul de vaccinologie al Societăţii Naţionale de Medicină a Familiei (SNMF)
organizează, sub patronajul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, campania „Săptămâna Europeană
a Vaccinării” în România, fiind cunoscut faptul că vaccinarea constituie una din cele mai
eficiente practici medicale utilizate pe parcursul timpului, menţinându-se şi în prezent ca
intervenţie ce salvează în fiecare an de la moarte aproximativ 2 şi 3 milioane de vieţi.
SNMF a atras în repetate rânduri atenţia asupra pericolului reducerii acoperirii vaccinale în
ţara noastră, reducere care poate fi responsabilă de reapariţia anumitor boli infecţioase ca şi de
creşterea numărului de decese din cauza unor boli ce ar putea fi prevenite prin intermediul
vaccinării. În aceste condiţii, Societatea Naţională de Medicină a Familiei s-a alăturat OMS în
calitate de partener, cu scopul de a marca în cadrul perioadei 24-30 aprilie 2016 „Săptămâna
Europeană a Vaccinării”
De fapt, acţiunile derulate în România nu reprezintă cazuri izolate, ele organizându-se în
toate statele de pe continent, sub conducerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Biroul OMS
pentru Europa controlează activităţile Serviciului European pentru Vaccinare şi ale altor
parteneri regionali, naţionali şi internaţionali, printre care UNICEF sau „European Centre for
DiseasePreventionand Control” (ECDC).67
„Săptămâna Internaţională a Vaccinării” (SIV) a fost inaugurată de către OMS în 2003, pe
cele 2 continente americane, iar în 2005 a fost iniţiată şi în Europa, sub forma „Săptămânii
Europene a Vaccinării” (SEV) cu scopul de a aduce în atenţia factorilor decizionali, dar şi a

65
Ibidem.
66
Ibidem.
67
***, Săptămâna Europeană a Vaccinării, din nou în România, Biroul de presă al SNMF, 2016,
www.edumedical.ro, , accesat la 29.05.2016.

60
populaţiei, rolul vaccinării în păstrarea sănătăţii persoanelor şi a societăţii. Vaccinurile au un
efect de necontestat, utilizarea acestora conducând la reducerea considerabilă a mortalităţii
infantile în cadrul Regiunii Europene a OMS, în ultimele decenii.

Figura 4.5. Afiș de popularizare a campaniei de imunizare cu vaccinuri

(Sursa:http://www.edumedical.ro/cum-functioneaza-vaccinarea/)

În pofida dovezilor referitoare la siguranţa şi eficienţa vaccinurilor, eludând riscurile ce

reies în urma unei boli prevenibile prin intermediul vaccinării, încrederea publică în vaccinuri în
România se află în scădere. Aceasta constituie o provocare permanentă pentru activitate
medicului de familie, al cărui rol semnificativ este şi acela de a-şi informa pacienţii în legătură
cu utilitatea vaccinării şi riscurile la care se expun persoanele nevaccinate. Vaccinarea în
România este asigurată în majoritate de medicii de familie ce administrează vaccinurile tuturor
pacienţilor (sugari, preşcolari, şcolari şi adulţi), potrivit Programului Naţional de Imunizare. Ei
depun eforturi semnificative pentru realizarea şi menţinerea acoperirii vaccinale apropiată de
valorile recomandate de OMS, cu scopul de a asigura protecţia individului şi a societăţii contra
bolilor infecţioase. SNMF prin intermediul colectivului de lucru dedicat, alcătuit din doctori
formatori cu un ridicat prestigiu şi expertiza în vaccinare, depune un efort special în scopul
păstrării calităţii actului medical în cadrul medicilor de familie vaccinatori.

61
 .

Figura 4.6. Rezultatee studiului făcut asupra vaccinului în România. 2015

(Sursa:https://www.facebook.com/OMSRomania/photos/a.149780908426116.34594.149767445094
129/852742641463269/?type=3&theater)
Activitatea diversă a Grupului de Vaccinologie, înfiinţat cu patru ani în urmă, cuprinde
cursuri adresate doctorilor de familie, exerciţii destinate pacienţilor şi campanii de popularizare.
Acelaşi colectiv de vaccinologie a iniţiat şi organizat evenimente ştiinţifice de tip profesional,
judeţene ori naţionale, care să marcheze celebrarea „Săptămânii Internaţionale a Vaccinării” şi a
„Săptămânii Europene a Vaccinării”, aducându-şi astfel aportul la promovarea mesajelor
transmise de OMS.68

68
Ibidem.

62
 Concluzii

Organizaţia Internaţională a Sănătăţii este principala instituţie la nivel mondial ce se ocupă

de activităţile legate de sănătatea populaţiei întregii lumii. Mai mult ca sigur, sursa fundamentală
pentru fiecare dintre noi şi societatea în care trăim este sănătatea, iar de o importanţă primordială
pentru fiecare individ esteprevenția bolilor și îngrijirea sănătăţii. Cu alte cuvinte, un nivel în
general bun al sănătăţii populaţiei esteindinspensabil creşterii economice şi dezvoltării
societăţilor. Accesul la îngrijiri de sănătate este şi va fi un drept fundamental esenţial pentru
demnitatea umană, care trebuie garantată pentru toţi.
Încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea a ieşit în evidenţă necesitatea de a coordona
sistemul de sănătate la nivel global. În special, aceastăidee s-a datorat dorinței de a soluţiona o
parte din problemele majore care confruntau domeniul sănătăţii, iar pentru aceasta era nevoie de
eforturi susţinute.
Pentru înfiinţarea unei asemenea organizaţii s-au interprins măsuri efective abia la
încheierea celui de-al doilea război mondial. Organizaţia Internaţională a Sănătăţii, prin
Constituţia sa, a primit statutul de organism suprem de direcție și control în domeniul sănătății
publice, iar scopul iniţial a fost acela de a preveni şi reduce mortalitatea şi riscul de
îmbolnăvire.O direcţie prioritară de acţiune a constituit-o combaterea bolilor infecţioase, precum
malaria și tuberculoza, dar şi preocuparea pentru asigurarea serviciilor de sănătate a mamei şi
copilului, standardizarea medicamentelor şi a vaccinurilor.
De asemenea, organizaţia a stimulat și chiar a colaborat cu industria chimică mondială
pentru a dezvolta noi insecticide necesare la combaterea oncocercozei şi a schistosomiasisului.La
soluţionarea problemelor au participat membrii organizaţiei, printre care se numără trei
personalităţi importante în medicină: SzemingSze, Geraldo de Paula Souya şi Karl Evang.
Aceştia s-au confruntat cu provocarea de a atinge un grad de sănătate care să le asigure tuturor
oamenilor o viaţă productivă, din perspectiva socială şi economică, iar acest ideal a fost atins
doar prin îngrijiri primare de sănătate.
Evident, lupta împotriva îmbolnăvirilor nu a fost uşoară, iar cercetătorii din domeniul
sănătăţii şi-au dat seama că problemele sunt mai complexe decât anticipaseră.Printre cele mai
periculoase boli s-a numărat malaria, iar eforturile de eradicare ale acesteia impuneau măsuri
complexe. De asemenea, eforturile de îmbunătățire a serviciilor de sănătate a mamei și copilului

63
au condus la încheierea de parteneriate cu diverse organizaţii, urmărindu-se, în primul rând,
reducerea mortalităţii infantile.
În ceea ce priveşte acţiunea de combatere a epidemiilor, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a
derulat şi derulează în continuare o multitudine de programe, cu scopul de a sprijini diverse state
ale lumii. Printre multitudinea de programe elaborate se numară programul mondial de luptă
contra virusului HIV, programul special de cercetare, îmbunatăţire şi pregătire a cercetării în
cadrul domeniului reproducţiei umane, programul extins de vaccinări contra bolilor ce afectează
copiii, programul special de luptă contra anumitor boli cum ar fi tuberculoza, cancerul, SIDA,
paludismul ș.a.
În ceea ce privește contribuţia Românei, Biroul OMS aflat în București efectuează o serie
de activități prioritare: furnizarea de medicamente și reabilitare a echipamentelor medicale,
asistență medicală primară, planificare familială, asistență medicală, sănătate mentală,
SIDA.Totodată, de o importanţă majoră este promovarea unei alimentaţii sănătoase, asigurarea
consumului de apă potabilă, măsuri de igienă de bază, îngrijirea mamei şi copilului, educaţia
privind recunoaşterea problemelor de sănătate şi a metodelor de a le preveni şi controla şi
tratamentul potrivit pentru afecţiuni comune.
OMS a reuşit sa îmbunătăţească sistemul de sănătate, iar rezultatele cercetărilor întreprinse
în ultimii ani estimează că, în următorii zece ani şi jumătate, aproape 50 trilioane de dolari vor fi
cheltuite pentru a trata bolile de inimă, cancerul, diabetul şi alte boli neinfecţioase. Aşadar,
Organizaţia Internatională a Sănătăţii rămâne instituţia ce îşi propune să ofere indiferent de rasă,
naţionalitate, limbă şi religie un nivel crescut al sănătăţii, atât la nivel fizic şi mental cât şi la
nivel social, iar nouă nu ne rămâne decât să acceptăm si sa respectăm eforturile depuse de
specialiştii în domeniul sănătăţii.

64
 Bibliografie

I.Izvoare ți instrumente de lucru

1.***,Îndrumar pentru redactarea şi prezentarea lucrării de licenţă, Suceava, Universitatea

„Ştefan cel Mare“, 2009;

2. Documents of the United NationsConference on Internaţional Organization, San Francisco,

1945, vol.1, General (London, New York, United Nations, Information Organizations, 1945)

II. Publicaţii
1. World HealthOrganization, Bulletin of WHO Vol. 94, No. 6, 2016, 2016
2. World HealthOrganization, World HealthStatistics 2016

III.Lucrări generale
1. Gribincea, A., Forna, N.C, Forna, D. Consecinţele economice ale colaborării
internaţionale în domeniul protecţiei sănătăţii, Studii Economice”, an. 9, 2015, nr. 1
2. Iacobescu, Mihai, România şi Societatea Naţiunilor, 1919-1929, Bucureşti, Editura
Academiei, 1988
3. Lee, K., World HealthOrganization, Routledge, 2008
4. Sze, S., The origins of World HealthOrganization: a personal memoir, 1945-48, Boca
Raton, LISZ Publications, 1982
5. Vulcu Liviu, Vlaicu Brighete, Cojan Adina, Tratat de Sănătate Publică, vol. III, Sibiu,
Editura Universităţii “Lucian Blaga”, 2006

IV.Lucrări speciale
1. Burci, Gion Luca, Vignes Claude Henri., World HealthOrganization, 2004
2. David P. Fidler, The Future of the World HealthOrganization: What Role for
Internaţional Law?, Indiana University Maurer School of Law, 1998
3. Kevin De Cock, K.M. Simone, Davison, V., The new global health, Revista Română de
Boli Infecţioase
4. Lee, K., Fang, J., Historical Dictionary of the World HealthOrganization, Scarecrow
Press, 2012

65
 5. Ringen, K., Karl Evang, a giant în Public Health, PalgraveMacmillanJournals
6. Ruger, Jennifer.Prah., Yach, Derek., The Global Role of the World HealthOrganization,
GLOBAL HEALTH GOVERNANCE, VOLUME ÎI, 2009
7. Sir John Charles, Origins, History, andAchievements of the World HealthOrganization,
Britain Medical Journal, 1968
8. Vlădescu, C., Scintee, G., România Healthsystemreview, European Observatory, 2008
9. Weinstein, B., For Social Peace in Brazil: IndustrialistsandtheRemaking of
theWorkingClass in São Paulo, 1920-1964, University of North Carolina Press, 2000

V. Resurse electronice
1. www.hotnews.ro
2. www.sanatateabuzoiana.ro
3. www.edumedical.ro
4. www.orange.ro
5. www.who.int
6. www.insp.gov.ro
7. http://www.who.int/governance/en/,
8. http://www.ziare.com/viata-sanatoasa/boli/bolile-infectioase-o-amenintare-si-in-secolul-
xxi-1193497
9. http://www.agerpres.ro/sanatate/2016/04/05/dr-maria-mota-11-6-din-populatie-sufera-de-
diabet-zaharat-iar-peste-16-de-prediabet-14-15-28
10. http://www.chirurgie.ru/holera-etiologia-si-epidemiologia/
11. http://www.unon.org/galleries/82
12. http://library.usmf.md/cidoms/index.php/documente-fundamentale-oms
13. http://www.avsi.org/international-organizations/unicef-2/
14. http://documents.tips/documents/conferinta-de-la-alma-ata.htm
15. http://library.usmf.md/cidoms/index.php/documente-fundamentale-oms
16. http://pittarchives.tumblr.com/post/101922785408/dr-szeming-sze-and-the-world-health-
organization
17. http://www.nrk.no/underholdning/store_norske/4356159.html
18. http://howafrica.com/tag/margaret-chan/

66
19. http://fr.slideshare.net/atelier-paludisme/app-08-s5rakotondrazafysimon
20. http://healthintelligence.drupalgardens.com/content/global-burden-tuberculosis-1990-
2013
21. http://www.natural-diabetestreatment.com/what-are-the-symptoms-of-high-blood-sugar-
diabetes
22. http://copilulverde.ro/articol/Educatie_11/Stil-de-viata-sanatos_70/Copiii-cu-dinti-
sanatosi-tot-ce-trebuie-sa-stii-despre-alimentatie-periaj-pasta_393
23. http://www.zf.ro/zf-24/biroul-oms-romania-prezinta-rezultatele-studiului-cosul-national-
pentru-alimentatie-sanatoasa-13937919
24. http://www.zf.ro/zf-24/biroul-oms-romania-prezinta-rezultatele-studiului-cosul-national-
pentru-alimentatie-sanatoasa-13937919
25. http://alba24.ro/carnetul-de-vaccinari-al-copiilor-are-sapte-reguli-noi-privind-
administrarea-vaccinurilor-noul-calendar-valabil-pentru-2015-2016-418175.html
26. https://www.facebook.com/OMSRomania/photos/a.149780908426116.34594.149767445
094129/852742641463269/?type=3&theater
27. http://diabmag.allshops.ro/produs/15468836/Diabetul+in+Romania.html
28. https://ecosava.wordpress.com/author/ecosava/
29. https://ro.wikipedia.org/wiki/Societatea_Na%C8%9Biunilor
30. http://medlive.hotnews.ro/top-10-cauze-de-deces-1900-vs-2010-care-sunt-principalele-
cauze-de-deces-in-romania.html
31. http://www.who.int/archives/fonds_collections/special/numismatics/en/
32. http://politicidesanatate.ro/oms-a-dat-startul-pentru-alegerea-unui-nou-director-general/
33. http://www.romedic.ro/sida
34. http://www.y4y.ro/2009/11/27/evolutia-hivsida-in-romania-1985-2008/
35. http://www.edumedical.ro/cum-functioneaza-vaccinarea/

67