Sunteți pe pagina 1din 3

A fost Adam născut din nou?

de Aurel Munteanu 10 aprilie 2019

Foarte mulți predicatori de astăzi, vorbesc despre inocența și fericirea lui Adam în Edenul
pierdut, despre căderea sa care a adus moartea spirituală și ruina întregii umanități și
aproape niciunul nu vorbește și despre reabilitarea sa ca om creat în chipul, după
asemănarea lui Dumnezeu (Gen.1.26). Mulți cred că după cădere Adam a rămas mort
spiritual pentru totdeauna și Dumnezeu l-a lăsat așa pentru că își merita soarta și să
servească drept pildă de neascultare întregii omeniri care avea să iasă din coapsele sale.

Personal cred că Dumnezeu a intervenit în reabilitarea sa și a Evei chiar în ziua


căderii lor – la prima întâlnire cu ei. Dumnezeu nu i-a lăsat să treacă ani de zile până
a-i aduce din nou în părtășie spirituală cu El, ci i-a căutat în aceeași zi, i-a întrebat ce au
făcut, le-a confirmat sentințele fiecărui vinovat, dar le predică și evanghelia ca singură
cale de izbăvire din situația în care intraseră (Geneza 3.15). Adam fiind de atunci tiparul
reabilitării prin Sămânțul promis, pentru toți cei ce aveau să fie mântuiți de Dumnezeu
din rasa sa căzută.

Aceeași metodă aplicată lui Adam în reabilitarea sa spirituală o vedem aplicată de


fapt tuturor descendenților săi morți în păcat de-a lungul generațiilor. Tuturor
trebuia să li se predice că sunt morți și în vrășmășie cu Dumnezeu, că nu pot face nimic
ca să se mântuiască și că există o singură cale de salvare – prin credința în jertfa
substitutivă a Răscumpărătorului promis în Legământul Adamic.

Adam era mort în păcat:


- fugar de la fața lui Dumnezeu;
- Dumnezeu este Cel care are inițiativa și face primul pasul în reconcilierea celor două
părți;
- Dumnezeu îl caută prin grădină și nu omul Îl cauta cu tot dinadinsul;
- El îi arată starea de păcat;
- în dreptatea Sa, judecă păcatul dând sentințe;
- în dragostea Sa necondiționată și harul Său, le vestește pentru prima dată ,,Vestea bună”
cu privire la Răscumpărătorul – Sămânțul femeii;
- îi aduce din nou la viață pe Adam și Eva, înviindu-le duhul mort;
- îi învață prin prima jertfă adusă că plata păcatului este moartea;

1
- că soluția salvării lor vine prin har de la Dumnezeu și nu este soluția inventată de ei;
- că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcat;
- că cineva nevinovat și fără păcat trebuie să plătească în locul lor ofensa adusă de
neascultare;
- dacă cineva achita ofensa prin moarte, ei puteau să trăiască;
- toate aceste lucruri erau exemplificate prin jertfa adusă de Dumnezeu pentru ei;
- Dumnezeu îi îmbracă cu pielea animalului de jertfă;
- Adam este reabilitat din nou ca preot închinător și mijlocitor pentru a aduce din nou
slujbe duhovnicești (expresia haine de piele - katanowt din Gen3.21, apare de 2 ori în
Biblie aici și în Neemia 7.70, unde este tradusă cu veșminte preoțești
https://biblehub.com/hebrew/katenot_3801.htm );
- de la Adam fiii săi au învățat să aducă jertfe și tot de la el, Abel știa și credea în
Sămânțul femeii care avea să vină să moară literal pentru păcatele lor ca substitut (Evrei
11. 4). (De la prima jertfă până la moartea lui Abel trec aproximativ 129 ani, deoarece la
vârsta de 130 de ani, Adam naște pe Set și spune că a primit un Substitut (Set) în locul lui
Abel pe care l-a ucis Cain – Geneza 4.25).

Ei cunoșteau despre Salvatorul promis (Mântuitorul lor), încă de la prima jertfă


adusă (Geneza 3.21), mai multe decât credem noi că știau.
- știau că El o să fie fără păcat, ca să le poată ispăși păcatul;Ispăşirea este actul prin care
păcătosul este înlocuit de un substitut a cărui moarte are ca rezultat acoperirea păcatului
lui, ştergerea datoriei, ridicarea pedepsei meritate, potolirea mâniei lui Dumnezeu, şi
împăcarea lui Dumnezeu cu el.
- ideea de Sămânțul femeii ( zar·‘āh ), arăta spre o concepere fără tată uman;
- că Sămânțul va avea de vrășmași pe oamenii morți în greșeli și păcate, ce au ca tată
spiritual pe Satan (vedem atitudinea acesta la Cain);
- știau că Sămânțul va zdrobi pentru totdeauna pe Șarpe și moartea adusă de păcat;
- știau că Sămânțul va fi mușcat de moarte, va muri și apoi va învia trăind veșnic pentru a
le asigura și lor viața;
- prin moartea Sa, va răscumpăra cu sângele vărsat pe toți cei care cred în El;
- știau despre îndreptățirea (justificarea ca act juridic al lui Dumnezeu – Geneza 6.9; 7,1)
căpătată prin răscumpărarea Sămânțului;
- știau că oricine crede în El, trăiește veșnic chiar dacă o să guste moartea fizică (vedeți
nădejdea neclintită a lui Iov exprimată în cap. 19.25-27. Iov avea și se încredea în acelaș
Dumnezeu, avea acelaș tip de preoție, de jertfă și de închinare ca Adam, Abel și Noe);

Voi cititorilor care vă îndoiți de lucrurile acestea, credeți că Dumnezeu nu le-a


explicat de ce trebuia să moară un animal nevinovat pentru păcatul lor? Credeți că
Dumnezeu nu le-a explicat clar însemnătatea lucrurilor ce aveau să le practice Adam și
urmașii lui, aproximativ 4.000 de ani până la ultima jertfă acceptată de Dumnezeu la
Golgota? Credeți că după cădere era Adam învățat de Dumnezeu să aducă jertfe plăcute
Lui dacă nu era iertat și nu își mărturisea păcatul? Îl primea El dacă era prins în lanțurile
fărădelegii și plin de fiere amară? Dacă era așa Cain ar fi fost nedreptățit când Domnul a
privit întâi la el apoi la jertfa sa.

2
Motive pentru care cred că Adam a fost născut din nou:
- Dumnezeu nu putea să primească în comuniune cu El un om mort spiritual – Rom.8.7-8.
- nu îi primea jertfa și nu îi asculta rugăciunea deoarece păcatul și moartea spirituală pun
un zid de despărțire între om și Dumnezeu – Isaia 59.2.
- Dumnezeu nu putea avea un om mort ca preot - mijlocitor între El și umanitatea ce o
reprezenta ca și cap federal.
- Dumnezeu nu inițiază niciodată Legământ cu omul mort spiritual – El este totdeauna
Tatăl celor vii! De altfel toți capii de Legăminte sunt vii spiritual.
- nu îi îmbrăca cu veșminte preoțești pe Adam și Eva dacă mai întâi nu-i salva spiritual;
- după ce sunt îmbrăcați de Dumnezeu, nu mai vedem la Adam și la Eva atitudinea de
răzvrătire ca atunci când sunt căutați în grădină și încearcau cu alte cuvinte să de-a vina
pe Dumnezeu și pe șarpe pentru eșecul lor – Geneza 3.12-13;
- la nașterea primului copil ei implică numele lui Dumnezeu în căpătarea sa. Un om
răzvrătit nu cred că ar fi avut o astfel de atitudine.
- Adam este un tip (o icoană preînchipuitoare – Romani 5.14), al lui Cristos Domnul.
Domnul nu ar folosi pe cineva ca tip al Său, care ar merge la final în iazul de foc.
- Domnul Însuși este identificat ca Ultimul Adam – 1Corinteni 15.45
(Cornilescu traduce greșit Al doilea Adam. Gr. ἔσχατος Ἀδὰμ (eschatos Adam)
https://biblehub.com/interlinear/1_corinthians/15-45.htm )
- însăși Scriptura nu afirmă în nici un loc că Adam ar merge-n pierzare veșnică. Romani
5, îl prezintă ca și cap de Legământ prin care intră moartea în omenire, nu ca și om
pierdut pentru totdeauna.
- Adam ca preot și mijlocitor, ca și cap reprezentativ al rasei umane își instruiește copiii
să aducă jertfe corecte înaintea lui Dumnezeu. Abel este un exemplu grăitor-Geneza 4.4.
- În genealogia din Luca 3.38, Adam este dat ca fiu al lui Dumnezeu.

Concluzie:

De ce nu se crede că Adam a fost născut din nou și mântuit prin Sămânțul femeii?
Personal cred că se datorează următoarelor motive:
- oamenii asociază moartea spirituală intrată prin păcatul adamic (strămoșesc) pe bună
dreptate cu vina sa și a Evei;
- în Romani capitolul 5, Adam este prezentat ca personaj negativ (cap de Legământ prin
care intră moartea în umanitate), personaj pus în contrast cu Ultimul Cap de Legământ -
Cristos prin care vine viața eternă;
- teologii moderni au împărțit în mod greșit mântuirea ca fiind prin conștiință (Adam-
Moise), prin Legea mozaică (Moise-Cincizecimea din F.A.2), prin har (Cincizecime-
Răpire), etc..

Mântuirea oamenilor de la primul până la ultimul din rasa umană căzută, va fi prin har,
prin credința în Sămânțul femeii (Isus din Nazaret fiul Mariei) promis încă din Eden
(Geneza 3.15). Nimeni nu va fi mântuit în alt mod, în altă Persoană, prin altă metodă.
Soluția lui Dumnezeu rămâne aceeași pentru toate veacurile cât va fi omul pe pământ:

,,Şi în nimeni altul nu este mântuire, pentru că nu este sub cer nici un alt Nume dat între
oameni în care trebuie să fim mântuiţi” - F.A. 4.12. Amin?