1.

INTRODUCERE
Civilizația romană a fost una dintre cele mai puternice și răspândite civilizații antice. În
apogeul său, colonii romane existau peste tot în Europa de vest, în nordul Africii și în Orientul
Mijlociu.

Istoria Romei poate fi împărțită în trei perioade majore:

Epoca Regală Epoca Republicană Epoca Imperială

753 î.Hr. – 509 î.Hr. 509 î.Hr. – 27 î.Hr. 27 î.Hr. – 476 r.

2. ÎNTEMEIEREA ROMEI. REGALITATEA

Legenda Romei
Legenda spune că Romulus și Remus erau gemeni,
fii ai lui Marte, zeul războiului. Au fost părăsiți pe
când erau în fașă și au fost crescuți de o lupoaică
(Lupa capitolina). Au fost găsiți apoi de un pastor,
iar în 753 î.Hr. Romulus a fondat cetatea Roma în
locul unde el și fratele lui fuseseră găsiți.

După tradiție, Roma, cetatea celor șapte coline, a fost întemeiată la 21 aprilie 753 î.Hr.
pe colina Palatin de lângă Tibru, în regiunea Latium. Întemeietorul legendar al cetății a fost
Romulus, de altfel și primul rege. Conform izvoarelor istorice, în Epoca Regală, Roma a fost
condusă de șapte regi. Primii patru au fost latini și sabini, iar ultimii trei au fost etrusci.

3. REPUBLICA (509 î.Hr. – 27 î.Hr.)

La începutul secolului V î.Hr., romanii au alungat regalitatea etruscă, în ciuda faptului
că aceasta a fusese cea mai puternică forță în regiune până în acel moment, și au fondat o
republică.

În această perioadă, instituțiile statului roman au avut parte de o evoluție permanentă.

Astfel, treptat, noul regim se definește și își află echilibrul în cele trei tipuri de instituții:

3.1. Magistraturile
Magistrații dețin puterea executivă și sunt aleși pentru un an.
Cei doi cenzori, aleși la fiecare 5 ani, își exercitau propriu-zis magistratura pentru doar
18 luni. Ei întocmeau listele senatorilor. Tot în competența lor intra și recensământul
cetățenilor și al averii acestora.

1
 Cei doi consuli sunt magistrații
supremi ai Republicii, având putere
militară și civilă. Rolul lor este de a
convoca și de a prezida Senatul, dar și
adunările populare: adunarea curiată
(comitia cariata) și adunarea
centuriată (comitia centuriata).
Pretorii au principala atribuție de a
administra jurisdicția civilă. Pretorul
urban se ocupă de litigiile dintre
cetățenii romani. Rolul său poate fi și
militar, el purtând titlul de Imperator
al unei armate (general).
Edilii supravegheau organizarea și funcționarea piețelor, se ocupau de aprovizionarea
Romei și cu organizarea spectacolelor publice.
Cvestorii, contabili ai tezaurului public, erau în număr de 40. Tezaurul era păstrat la
Roma, în templul lui Saturn. Tot ei sunt cei care se ocupă de strângerea impozitelor.
3.2. Senatul
Autoritatea supremă în Roma era Senatul, luând cele mai importante decizii cu privire
la politica internă și cea externă a cetății. Acesta era format atât din toți magistrații în
funcție, cât și cei care își încheiaseră mandatul.

3.3. Adunările populare

3.3.1. Adunarea curiată (comitia curiata) îi confirmă pe preoți în funcții.
3.3.2. Adunarea tribută (comitia tributa) îi alege pe cvestori, tribuni, edili și pe
magistrații de rang inferior. Textele votate aveau valoare de lege.
3.3.3. Adunarea centuriată (comitia centuriata): cetățenii sunt repartizați în
funcție de avere. Cei care votează sunt întotdeauna cei bogați. În materie judiciară, țin loc de
curte de apel.

4. ROMA – TRANZIȚIA CĂTRE IMPERIU

În Republica târzie, apar dezechilibre la nivelul unor instituții romane. Instabilitatea
politică duce astfel la războaie civile. Acestea au izbucnit ca urmare a tensiunilor între clasele
sociale și a luptelor interne între conducători militari precum Sylla, Marius, Pompei și
Caesar. Ca soluție a conflictului, ultimii doi au căzut de acord să conducă împreună, dar
înțelegerea nu a durat, fiecare dorindu-și puterea absolută.
Războaiele civile între Caesar și Pompei, ca și cele dintre Marc Antoniu și Octavian, au
fost un test crucial pentru Republică. În cele din urmă, Octavian i-a învins pe Marc și pe
aliații acestuia, printre care și regina egipteană Cleopatra. Octavian, supranumit mai târziu
Augustus, a putut în următorii ani să instituționalizeze guvernarea sa în „Principat” (27 î.Hr.)1.

1
Hattenstein Markus, (Cristescu Oana trad.), Istoria – oameni, fapte, epoci. Antichitatea și Evul Mediu,
Ed. Litera, București, 2010, p.72.

2
 5. IMPERIUL ROMAN (27 î.Hr. – 476 d.Hr.)
Augustus a reușit să asigure domnia familiei sale pe termen lung. Chiar dacă succesorii
săi nu i-au urmat modelul politic, sistemul principatului, fondat de Augustus, a rezistat chiar
și sub guvernarea celor mai slabi conducători. După sfârșitul dinastiei Iulio-Claudiene și
scurta guvernare a dinastiei Flaviene, a devenit un obicei la sfârșitul celui de-al doilea secol
ca împărații să numească un succesor capabil și potrivit, încă din timpul vieții, și să-l
legitimeze prin adopție. Domnia celor cinci împărați adoptați este cunoscută ca apogeul
Romei, dar, chiar și în această epocă de aur, au fost vizibile semnele iminentei decăderi.

Imperiul Roman a trecut în defensivă în secolul III. Granițele sale erau amenințate de
triburile germanice, la nord, și de perși, la est. O serie de împărați militari au ajuns, în
succesiune rapidă, la putere.

Reformele inițiate de Dioclețian (284-305) și Constantin cel Mare (306-337) au schimbat

relațiile dintre împărat și celelalte instituții ale statului roman. Dioclețian a încercat
introducerea unui nou sistem de guvernare, tetraierarhia. Măsura a eșuat, în timpul lui
Constantin cel Mare revenindu-se la formula unui singur împărat.

Reformele în plan administrativ au schimbat structura internă a statului. Prin creșterea

numărului provinciilor, concomitent cu scăderea dimensiunilor acestora, ca și prin separarea
puterii civile de cea militară în cazul guvernatorilor provinciilor, se urmărea limitarea
fenomenului uzurpărilor.

Senatul are doar un rol simbolic, funcționarii de la curtea imperială fiind cei care
controlează cu autoritate
statul.

În cele din urmă, la 23

august 476, Romulus
Augstulus, considerat
ultimul împărat roman din
Occident, a fost înlăturat de
comandatul barbar Odoacru,
care a trimis însemnele
imperiale la Constantinopol.

În Orient, imperiul a
supraviețuit, însă treptat s-a
elenizat. Chiar dacă în titlu
rămâne un imperiu roman,
în fapt acesta se transformă
în imperiu bizantin2.

2
Petre Zoe (coord.), Căpiță Carol, Lung Ecaterina, Olariu Cristian, Zaharia Daniela, Grosu Ioan,
Istorie. Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Corint, București, 2008, p.23.

3
 6. RELIGIA
Religia romană s-a format pornind de la numeroasele culte existente, ea suferind
influențe extrem de diverse, în mod special din partea grecilor.
Tab.1. Corespondențe între zeii greci și zeii latini3

3 Braunstein-Silvestre Florence, Pepin Jean-Francois (Dobrescu Roxana trad.), Ghid de cultură

generală, Ed. Orizonturi, București, 1991, p.58-59.

4
 7. ARTA ȘI ARHITECTURA
7.1. Templele
Cele mai vechi temple la Roma erau construite după modelul planului
etrusc, care se compunea dintr-o serie de callae alăturate ce se deschid spre un
portic. Ele se situează pe axa forumului.
7.2. Amfiteatrele
Destinate spectacolelor, amfiteatrele au ca reprezentat strălucit
Colosseum-ul. Acesta putea adăposti circa 45.000 de spectatori și a fost
considerat una dintre minunile lumii antice.
7.3. Forul (Forum)
Viața publică se concentrează într-o piață de întindere considerabilă, situată
între Palatin și Capitoliu, numită Forum. Aici se ridica Palatul Senatului.
7.4. Sculptura
Romanii, ca și etruscii, preiau portretul, abandonat de greci. Reliefurile
demonstrează și ele adaptarea formelor și tehnicilor elenistice la subiectele
romane. Reliefurile care decorează un monument prezintă scene de luptă:
contra dacilor pe Columna lui Traian.
7.5. Terme. Apeducte
Un loc important în viața cetății îl ocupau termele
(băile publice), spațiu de întâlnire și socializare a
locuitorilor orașului.
Aprovizionarea de la distanță cu apă a orașului prin
intermediul apeductelor rămâne o inovație caracteristică
Romei, extrem de importantă în creșterea standardelor
de locuire din interiorul orașelor.

7.6. Drumuri
Construcția unor rute de
transport de încredere era un
element cheie pentru un
asemenea popor expansiv.
Acestea erau formate din mai
multe straturi de pietre de
diverse mărimi, peste care se
turna ciment sau mortar.

5
 BIBLIOGRAFIE

 Petre Zoe (coord.), Căpiță Carol, Lung Ecaterina, Olariu Cristian, Zaharia Daniela,
Grosu Ioan, Istorie. Manual pentru clasa a IX-a, Ed. Corint, București, 2008

 Braunstein-Silvestre Florence, Pepin Jean-Francois (Dobrescu Roxana trad.), Ghid de

cultură generală, Ed. Orizonturi, București, 1991

 Hattenstein Markus, (Cristescu Oana trad.), Istoria – oameni, fapte, epoci.

Antichitatea și Evul Mediu, Ed. Litera, București, 2010

 Gerlings Rebecca, (Decei Lia, Scurtu Alina trad.), Enciclopedia lumii, Ed. Corint,
București, 2006

 Pașcu Vasile, Atlas Didactic de Istorie pentru învățământul gimnazial și liceal, Ed.
Universitară, București, 2006

 Moțu Iancu, Atlas Istoric Școlar, Ed. Corint, București, 1998