Cu o ușoară nostalgie – Nichita Stănescu

1) Poezia „Cu o ușoară nostalgie” este o rememorare subiectivă a unei etape a marilor
elanuri. Sub forma monologului adresat, eul matur privește în urmă cu beatitudine, recuperând
afectiv vârsta de aur a tinereții. De aici derivă și „o ușoară nostalgie”, accentuată în text prin
utilizarea timpului imperfect. Acesta încetinește derularea faptelor, dilatând astfel timpul și
oferind ocazia autorului de a își exprima stările și trăirile în mai mult detaliu. Această abordare
se schimbă subit în ultima strofă a operei, care reprezintă o interogație retorică. Prin aceasta, eul
liric se adresează nostalgic tânărului „de atunci” folosind timpul prezent, ceea ce indică revenirea
din trecut și întoarcerea în actualitate. Semnifică, totodată, din punct de vedere a relației dintre
om și timp perspective ale prezentului asupra trecutului, rememorarea nostalgică a unei stări de
vârste, și regretul pentru trecerea ireversibilă a timpului.

2) Cu cat se-nsera peste arborii rari, (persoana a III-a, singular)

cu atat incepeau sa lumineze mai tare
inimile noastre de hoinari,
cautatorii pietrei filozofale.
Totul trebuia sa se transforme in aur, (persoana a III-a, singular)
absolut totul:
cuvintele tale, privirile tale, aerul
prin care pluteam, sau treceam de-a-notul. (persoana I, plural)
Clipele erau mari ca niste lacuri
de campie,
si noi nu mai conteneam traversandu-le. (gerunziu)
Ora isi punea o coroana de nori, liliachie.
Ti-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gandule?

3) Strofa întâi reflectă două planuri ce se îmbină armonios: unul obiectiv al naturii şi
celălalt, subiectiv, în care se manifestă sentimentele eului liric.
În strofa a doua se distinge hotărârea tânărului de a atinge cunoaşterea absolută, de a găsi
„piatra filozofală”, idee ilustrată prin substantivul „totul”, ce devine laitmotiv: „Totul trebuia să
se transforme în aur, / absolut totul”.
Strofa a treia este dominată de ideea timpului, care se manifestă diferit din perspectiva
relaţiei cu eul liric. La vârsta de aur a tinereţii, clipele sunt dilatate, dimensiunea lor este
metaforizată prin „lacuri de câmpie”, iar tinerii le simt intensitatea cu entuziasm. Versul „Ora îşi
punea o coroană de nori, liliachie” accentuează perceperea timpului în mod deosebit de la o

Temă - Maria Pană

 Cu o ușoară nostalgie – Nichita Stănescu

vârstă la alta, distingându-se aici opoziţia dintre starea de visare a tinereţii şi luciditatea
prezentului, când maturul sesizează schimbarea esenţială a valenţei temporale.
Versul final este o interogaţie retorică prin care eul liric se adresează nostalgic tânărului
„de-atunci”, aflat undeva în şinele poetic al maturităţii, familiaritatea elegiacă fiind sugerată de
pronumele personal „tu” şi de cele două vocative „suflete” şi „gândule”. Un accent aşezat asupra
retrăirii nostalgice a vârstei tinereţii îl constituie schimbarea timpului verbelor de la imperfectul
predominant în poezie („pluteam”, „treceam”, „nu mai conteneam”), la timpul prezent din
ultimul vers: „Ţi-aduci aminte suflete de-atunci, tu, gândule?”.

Temă - Maria Pană