Liviu Rebreanu a fost un autor român, cunoscut drept creatorul romanului modern prin obiectivizarea perspectivei narative,

marcând un moment decisiv in evoluția literaturii române. Inovarea sa se remarcă în cazul romanului obiectiv „Ion”, publicat
în anul 1920.
Acesta prezintă satul și țăranul român în contextul destinului uman, avându-l în prim plan pe Ion, personajul principal al
operei. Fiind un personaj realist și complex, el întruchipează tipul țăranului arivist și sărac, care încearcă să își schimbe statutul
prin posesia pământului. Portretul acestuia este creionat de-a lungul textului atât în mod direct, cât și indirect .
Ion este, totodată, personaj eponim, dând titlul scrierii. Alcătuit dintr-un substantiv propriu, titlul indică un nume generic,
specific țăranului român, determinând indirect statutul social al personajului. Evidențierea trăsăturilor lui Ion are la bază
tema romanului – lupta pentru pământ și consecințele acestei acțiuni -, susținută si de cea a iubirii.
Din punct de vedere structural, opera este alcătuită din două părți, fiecare constând în șase, respectiv șapte capitole, totalul
de 13 sugerând, prin numărul nefast, destinul tragic al protagonistului. Compoziția textului evidențiază cele două dorințe
fundamentale ale personajului prins între două „glasuri”, așa cum se observă din titluri. Prima parte a romanului – „Glasul
pământului” – prezintă patima lui Ion pentru pământ și dorința lui de a se impune în sat. A doua parte – „Glasul iubirii” – îl
găsește pe Ion în ipostaza de stăpân al pământului, care resimte chemarea către dragostea adevărată.
Deși portretul fizic este mai puțin detaliat, Ion este voinic, foarte puternic, are „ochii negrii strălucitori ca două mărgele vii,
fața osoasă și strălucitoare, pomeții ridicați”. Mediul social în care trăiește este fără îndoială un factor modelator, la care
contribuie și afectivitatea evenimentelor desfășurate. Astfel, la începutul operei, portretul fizic este unul favorabil și
atrăgător, iar la sfârșit, caracterizat direct de către narator, „fața i se îngălbeni, fruntea i se zbârci de gânduri”, demonstrând
procesul de degradare spirituală și fizică a personajului.
Ion este fiul lui Glanetașu și al Zenobiei, în permanent război cu tatăl, pe care îl acuză pentru sărăcia lor. Naratorul spune
nemijlocit că „era iute și harnic ca mă-sa” și că „nu lenevește ca Glanetașu”, Ion fiind privit dintr-un unghi familial. Titu
Herdelea se arată impresionat de „mândria flăcăului, istețimea și stăruința lui de a împlini ceea ce își punea în gând, voința
lui încăpățânată”.
Caracterizarea directă se face și prin intermediul altor personaje, cum ar fi doamna Herdelea care îl consideră „băiat
cumsecade, muncitor, harnic și isteț”. Personajul are o natură complexă, zbătându-se permanent între Ana și Florica, prima
reprezentând pământul, iar a doua – iubirea. În scena horei, Ion se ceartă cu Vasile Baciu care îi spune „sărăntoc” și
„fleandură”, elemente care îl determină să renunțe la iubire în favoarea averii. Acest contrast de trăsături este susținut și de
preotul Belciug care, după conflictul cu George, îl numește pe Ion „stricat, bătăuș, om de nimic”.
Caracterul lui Ion este evidențiat inclusiv, de această dată indirect, prin antiteza dintre el și eternul său rival, George Bulbuc,
care este imaginea in oglindă a protagonistului: bogat, dar lipsit de personalitate și de forță. Această competiție începe prin
dorința fiecăruia de a obține supremația în comunitate. Continuă cu lupta pentru Ana, apoi pentru Florica. După moartea
soției lui, disimulând, Ion schimbă conflictul în prietenie, iar George nu vede adevăratele intenții ale lui. Sancționarea însă
vine prin răpunerea definitivă a lui Ion de către George.
Diversele păreri despre Ion conturează indirect personajul și îl plasează în societate: preotul și învățătorul îl apără, Ana îl
iubește, Vasile Baciu îl compară cu el însuși (și el se căsătorise cu mama Anei care era bogată), George îl invidiază, Titu
Herdelea îl consideră prieten.
Cu toate acestea, caracteristica reprezentativă a lui Ion este viclenia care este descifrabilă din comportamentul, faptele și
vorbele personajului: Umilit la horă de către Vasile Baciu, Ion își dezvoltă planul de a o seduce pe Ana. O lasă însărcinată și îi
obligă tatăl să accepte căsătoria, Ana devinind doar un pion în planurile sale. Scopul lui fundamental este de a face rost de
pământ pe care îl vede ca pe o divinitate și față de care are o patimă aproape patologică care îl domină: „De pe atunci (din
copilărie) pământul i-a fost ca mamă”. Așadar, este determinat să obțină pământurile baciului prin manipulări și șantaj, trăind
o satisfacție maladivă: „Inima îi tremura de bucurie că și-a mărit averea”.
Întrucât Ion nu o iubește pe Ana, ci pe Florica, când obține actele de proprietate se simte nefericit. Așa că, apelând în
continuare la șiretenie, se apropie de Florica, acum căsătorită cu George. Astfel, Ana realizează că nu este iubită de Ion și se
sinucide, fapt care este o ușurare pentru protagonist. Totuși, Ion nu scapă nepedepsit. Însăși tentația, în mod ironic, este cea
care duce la capătul drumului său, fiind prins de George acasă la Florica.
În concluzie, Ion este un personaj complex, a cărui forță impresionantă rezidă în dorința unui destin potrivnic, pentru care își
propune să facă orice pentru a și-l însuși. Orbit de acest țel, ajunge un personaj golit de eul său, condamnat într-un final
pentru faptele sale.