Planuri de reorganizare a lumii şi urmările războiului

cl. a VII-a
schița lecției

Cele două decenii care separă primul de cel de al doilea război mondial se caracterizează
prin confruntarea - latentă sau deschisă - dintre statele învingătoare, interesate să menţină
configuraţia politico-teritorialâ rezultată din tratatele de pace din anii 1919-1920, şi cele învinse,
hotărâte să obţină revizuirea acestor tratate (de aici denumirea de state revizioniste).
Italia, deşi era una dintre puterile învingătoare, considera că beneficiile dobândite erau
departe de sacrificiile făcute („victoria mutilată"). Regimul fascist a desfăşurat, în consecinţă, o
politică revizionistă. De la începutul anilor '30, Japonia, aflată şi ea între învingători, s-a lansat
într-o politică de agresiune şi expansiune în China.
Pentru a evita izbucnirea de noi războaie, fusese creată Societatea Naţiunilor sau Liga
Naţiunilor, un for chemat să vegheze la respectarea normelor de drept internaţional şi, pe această
cale, să împiedice izbucnirea de noi conflicte sau, în cazul în care ele s-ar fi declanşat, să le
aplaneze. Lucrările ei au fost inaugurate în 1920.
Toate aceste încercări de a elimina războiul ca mijloc de soluţionare a diferendelor
internaţionale au eşuat . Nici Societatea Naţiunilor, nici Pactul Bhand-Kellog, la care au aderat
numeroase state printre care şi România, nici tratatele care l-au luat drept model, nu au putut
împiedica apariţia unor focare de conflict şi acţiunile agresive ale unor state. Astfel, în 1931,
Japonia a invadat Manciuria (aparţinând Chinei) şi s-a retras din Societatea Naţiunilor, iar
sancţiunile aplicate Italiei, după agresiunea ei împotriva Etiopiei (Abisinia), nu au împiedicat-o
să cucerească această ţară.
Pentru a se apăra împotriva politicii revizioniste, România, Cehoslovacia şi Iugoslavia au
încheiat o alianţă numită Mica înţelegere (1921), iar, mai târziu, România, Iugoslavia, Grecia şi
Turcia au constituit altă alianţă regională, numită înţelegerea Balcanică (1934).
Germania a fost principala putere revizionistă, considerată vinovată de izbucnirea marii
conflagraţii şi neacceptată, iniţial, în Societatea Naţiunilor; ea era, pe cât de izolată, pe atât de
ostilă statu-quo-ului versaillez şi, din acest punct de vedere, se afla pe aceeaşi poziţie cu Rusia
Sovietică, izolată şi ea, din cauza regimului comunist, şi ostilă şi ea acestui statu-quo care
consfinţea pierderile teritoriale suferite la sfârşitul Primului război mondial. Ambele ţări
urmăreau, aşadar, modificarea statu-quo-ului politico-teri-torial. Din această convergenţă de
interese s-a născut colaborarea dintre Germania şi Rusia Sovietică, a cărei expresie a fost tratatul
de la Rapallo (1922 - ), graţie căruia Germania a putut ocoli unele clauze militare ale tratatului de
la Versailles, instruindu-şi soldaţii cu noua tehnică de luptă (tancuri, avioane etc.) pe teritoriul
sovietic.