EVREII

I. Repere istorice
Evreii au fost prezenți, se pare, în spațiul carpato-danubiano-pontic din cele mai vechi tipuri,
unele surse istoriografice făcând referire la aceștia chiar dinainte de stăpânirea romană în
Dacia, altele considerând că aceștia s-au așezat mult mai târziu pe acest teritoriu. În ciuda
controverselor, cert este că istoria medievală a Principatelor Române abundă de referiri
privind prezența evreilor în viața politică și socială a acestora. Mai mult, în perioada de început
a modernității, de la Revoluția de la 1848 până la Unirea Principatelor sub domnia lui
Alexandru Ioan Cuza, evreii sunt parte activă a procesului de transformare socială, fiind
implicați direct sau indirect în schimbările politice din acest spațiu. Totuși, Constituția de la
1866 refuză dreptul de naturalizare și implicit la emancipare al evreilor, legând acordarea
cetățeniei române de trecerea la religia creștină. Recensământul din 1899 arată că evreiii
constituiau 19% din populația urbană a României și 38% din populația urbană a Moldovei,
procente care ilustrează impactul pe care evreii îl aveau în societate. De altfel, tocmai această
prezență numeroasă a evreilor, la care s-au adugat noile migrații de evrei askenazi (proveniți
din țările germanice), avea să dea în curând naștere unor discursuri antisemite urmate apoi
de acțiuni radicale, deportări și crime (în timpul dictaturii antonesciene), care vor marca
istoria României în perioada dintre sfârșitul secolului XIX și prima parte a secolului XX. Astfel,
dacă la începutul anului 1940, înainte de destrămarea României Mari, evreii numărau circa
800.000 de suflete, fiind a treia comunitate evreiască din Europa şi a patra din lume (după
cele din URSS, Polonia şi SUA), în prezent, numărul acestora este de aproximativ 5.785 de
persoane, fiind una din cele mai mici comunități din țara noastră.

II. Elemente identitare

Comunitatea evreiască din România are un specific aparte şi datorită coabitării dintre evreii
sefarzi (de limbă ladino), romanioți (greci), avdetiți (tucizați) şi cei aşkenazi (de limbă idiş),
care au avut ritualuri de cult parţial diferite şi sinagogi, băi rituale şi cimitire separate. De
regulă, la sud de România au predominat comunităţile de evrei sefarzi, iar la nord cele de
evrei aşkenazi.
Tradiții și obiceiuri la evrei:

 Sărbătoarea de "Pesah" (Paștele la evrei) simbolizează eliberarea evreilor din sclavie

de către Moise, iesirea din Egipt, fiind în același timp o sărbătoare de emancipare și
de recăpătare a libertății
 Hanuca sau Chanukah (Sărbătoarea Luminii) - începe pe 28 noiembrie și durează până
pe 5 decembrie (opt nopți) celebrează victoria macabeilor asupra monarhiei seleucide
din Siria, eveniment desfășurat cu mai bine de 2000 de ani în urmă. Aceasta se
celebrează în familie, dar și în sinagogi, familiile se adună în jurul unui sfeșnic hanukia
— un candelabru special cu opt brațe, în care se ard opt lumânări și se recită liturghia
Al Ha-Nissim ('Pentru minuni') — o rugăciune de mulțumire adusă lui Dumnezeu.
 Bunătăți culinare:

 Evreii din Moldova (ca şi cei din Maramureş) erau mari crescători de gâşte. Carnea şi
grăsimea de gâscă făceau parte din dieta tradiţională evreiască.
 de Hanuca femeile pregătesc gogoși umplute cu dulceață 'sufganiot' și chifteluțe de cartofi
'latkes' sau 'evivot'.
 De Rosh ha shana ( anul nou) se mananca peste, sub orice forma preparat și felii de
mere înmuiate în miere pentru ca ”anul care vine să fie unul dulce”.

III. Contribuția comunității maghiare la patrimoniul cultural comun

Coabitând timp de secole, românii și evreii s-au influențat sub multe aspecte, dar unul din
cele mai elocvente exemple este faptul că un cântec popular românesc („Cucuruz cu frunza-
n sus”) a dat naştere imnului internaţional al sionoştilor, Hatikvah („Speranţa”), devenit în
1948 imnul oficial al statului Israel, iar hora românească a devenit un dans naţional israelian.
După ce au trecut prin trei dictaturi evreii din România au luat calea exilului sau au plecat spre
Israel, însă în urma lor a rămas o imensă moştenire culturală, materială (sinagogi, cimitire,
spitale, şcoli comunitare) şi imaterială (moştenirea lăsată de intelectuali, scriitori, filologi,
savanţi, artişti vizuali, actori, arhitecţi, muzicieni etc.).
Sunt cel puţin două domenii culturale în care s-au distins în mod special intelectualii evrei din
România: lingvistică-filologie, de la Moses Gaster, la Lazăr Şăineanu, sau Zigu Ornea etc. şi
avangarda literar-artistică de la Tristan Tzara, Paul Celan sau Victor Brauner ş.a..