Țuica

”Nu există om care să nu aibă cazan aici. Poate care mai are vreun defect, care i s-a mai
defectat, dar așa nu există om să nu aibă cazan”, Tudor Cheroiu, Sohodol.

În zona Bran-Moieciu, țuica are un loc de cinste în portofoliul produselor tradiționale, iar
acest fapt devine evident atunci când încerci un rapid recensământ al proprietarilor de
cazane din zonă. În satul Sohodol, comuna Bran, țuica se prepară din moși-strămoși, iar
rețetele, cum mici ajustări impuse de geografie și materia primă existentă, sunt aproape
clasice: prune, dar și pere și mere, cu un accent mai mare pe mere dat fiind faptul că zona
este cunoscută pentru livezile existente.

”Nu există om care să nu aibă cazan aici. Poate care mai are vreun defect, care i s-a mai
defectat, dar așa nu există om să nu aibă cazan”, spune Tudor Cheroiu, Sohodol, în timp ce
prepară o țuică de mere.

Prima mențiune documentară despre existența cazanelor de fabricat băuturi alcoolice

datează din 1332, notează Vintilă Mihăilescu (2018) care propune țuica drept instrument de
înțelegere a etnogenezei și a istoriei naționale. Branul ca zonă de graniță între Transilvania și
Țara Românească a hibridizat materia primă specifică pălincii (pere și mere) cu termenul
țuică și a dat naștere țuicii de mere și pere sau pălincii mai slabe, nici pălincă, nici țuică,
undeva la graniță.

”Bazinul este tocător de mere electric. Toc mărul, fructul și apoi bag apă de fermentație în
bazin și îl las mai bine de o lună de zile și apoi îl fierb, iese țuică de măr. Facem de vreo 32 de
ani așa țuica. Capacitatea fierbătorului este de 60 de litri și durează vreo 2 ore jumătate, trei
ore de fierbere, dacă are fermentație completă iese cam 8-9 litre.”, povestește Tudor Cheroiu,
în timp ce prezintă uneltele pe care le folosește la prepararea băuturii.

În Peștera, l-am găsit pe Cojanu Gheorghe în timp ce pregătea cazanul pentru făcut țuică,
avea patru butoaie generoase în care depozitase alcoolul rezultat în urma procesului de
distilare.

”Toata lumea face, nu numai eu fac. Deci toți aicea în sat face. Asta e toată treaba. Trebuite
învățat românul să mănânce natural, să nu mai bea și să mănânce otrăvuri. Ăsta, primul butoi
e prună galbenă, numa prună galbenă. Și astea trei de-o mie e mere cu pere. Și-aicea e pruna
roșie, tot ce se vede jos. Mere cu pere am amestecat, da prună nu o amestec, că pruna iese
mult mai tare țuica”, spune Gheorghe Cojanu.

Dacă aria culturală a țuicii se împarte în două, Nordul Palincii și Sudul Țuicii, după cum
notează Vintilă Mihăilescu (2018), atunci țuico-palinca brănenilor este și un bun exemplu
pentru a ilustra procesul unificator ale celor două Românii.