PR. CONF.

CONSTANTIN OANCEA

CĂRȚILE PROFETICE

SUPORT DE CURS

PENTRU

ANUL 2, SEMESTRUL 1

SIBIU

2018

1
Bibliografie recomandată pentru Cărțile Profetice:

• Biblia sau Sfânta Scriptură, EIBMBOR, Bucureşti (edițiile 1988 ș.u.; 2001).
• Septuaginta 6/I: Isaia. Ieremia. Baruh. Plîngeri. Epistola lui Ieremia, Polirom, Iaşi, 2011.
• Septuaginta 6/II: Iezechiel. Suzana. Daniel. Bel si balaurul, Polirom, Iaşi, 2008.
• Septuaginta 5: Osea. Amos. Michea. Ioel. Abdias. Iona. Naum. Avacum. Sophonia. Aggeu.
Zaharia. Malachia, Polirom, Iaşi, 2009.
• Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Studiul Vechiului Testament,
(EIBMBOR, 1955 sau ed. a 2-a 1985 sau ed. a 3-a, Ed. Renaşterea 2003).
• Pr. Prof. Ioan Chirilă ș.a., Introducere în Vechiul Testament, Editura Basilica, București 2018.
• R.E. Murphy, Introducere şi comentariu la Sfânta Scriptură, Galaxia Gutenberg, Târgu-
Lăpuş 2005
• E. Zenger ş.a. (ed.), Einleitung in das Alte Testament, Stuttgart: Kohlhammer 52004
• La Bible – Traduction œcuménique, Ed. Du Cerf, Paris 1988 (sau edițiile următoare)
• Pr. Ioan Sorin Usca, Vechiul Testament în Tâlcuirea Sfinţilor Părinţi, Vol. I-, Ed. Christiana,
Bucureşti, 2002-
• Atlas biblic, Ed. Aquila, 2008
• Biblica. Atlasul Bibliei, Ed. Litera, Bucureşti, 2011
• Pr.prof.dr. N. Neaga, Hristos în Vechiul Testament, Cluj-Napoca 2004
• http://consilr.info.uaic.ro/~mld/monumenta/

A SE CONSULTA ȘI FIȘA DISCILINEI PENTRU LISTA BIBLIOGRAFICĂ DETALIATĂ.

2
 PROFET, PROFETISM ȘI CĂRȚILE PROFETICE ALE VECHIULUI TESTAMENT

I. Profetismul israelit

1. Definiție și terminologie.
Profetul (ebr. nābī’, gr. prophéthes) este omul chemat de Dumnezeu să vestească poporului
cuvântul Său. In ebraică nābī’ este unul dintre termenii folosiţi pentru profet. Nu este
singurul, cum vom vedea, dar este cel mai frecvent. nābī’ are un sens pasiv şi unul activ:
a) cel căruia i se vorbeşte, care aude o voce lăuntrică
b) cel care vesteşte

Profetul e o persoană care vesteşte cuvântul lui Dumnezeu. Acest sens al cuvântului profet
rezultă şi din Ieşire 7,1-2, unde Domnul îi spune lui Moise:
Ieș 7,1-2
Iată, Eu fac din tine un dumnezeu pentru Faraon, iar Aaron, fratele tău, îţi va fi profet.
Tu dar vei grăi lui Aaron toate câte îţi voi porunci, iar Aaron, fratele tău, va spune lui Faraon,
ca să lase pe fiii lui Israel să iasă din pământul lui. (Moise-Aaron-Faraon=Dumnezeu-Nabi-
Israel)

Profetul este în primul rând vestitorul voiei lui Dumnezeu, fiind uneori şi cel care anunţă
evenimente viitoare.
Deși tradiția i-a socotit profeți pe Avraam și pe Moise, profetismul vechitestamentar, ca
fenomen religios, este atestat pentru prima oară în perioada judecătorilor și se încheie în epoca
postexilică.
Alți termeni întâlniți în VT pentru a desemna un profet sunt: „văzător” (rō’ē), „privitor”
(chō’zē) și „omul lui Dumnezeu” (’īš hā’elōhīm).

2. Diversitatea fenomenului profetic.

Terminologia variată menționată mai sus este indiciul existenței unor categorii diverse de
fenomene profetice în perioada preexilică, dar care n-au mai fost percepute ca diferite mai
târziu (1R 9,9: „... acela care astăzi se numeşte profet, înainte se numea văzător.”).
Paginile vechitestamentare ne prezintă o varietate de apariții profetice:
• profeţi care activează singuri sau profeți care trăiesc în colective profetice
• profeți bărbați, dar și femei profetese

3
 • profeți legați de o instituție (regalitate, cult) și profeți „liberi”
• profeți autentici și profeți mincinoși
• profeți oratori și profeți scriitori
Profetism a existat și la popoare vecine cu Israel, fiind amintit chiar în Biblie. Dar
asemănările cu profetismul israelit se reduc doar la aspecte formale, nu și la conținut.
Profetismul din afara lui Israel a pierit odată cu civilizațiile care l-au găzduit, pe când
cuvintele profeților biblici s-au transmis din generație în generație, astfel încât prin Sfânta
Scriptură au ajuns până în zilele noastre.

3. Profetismul preclasic (de la Samuel până la Amos).

Acest profetism e caracteristic pentru perioada timpurie. Vechiul Testament a reținut din
această perioadă faptele profeților și doar foarte rar cuvintele lor.
În timpul regelui Saul, profeţii trăiau în cete pe lângă locuri cultice şi profeţeau atunci când
Duhul lui Dumnezeu venea peste ei. Oricine li se alătura „se molipsea” de acelaşi
comportament, uneori împotriva voinței lui.
În timpul lui Elisei, „fiii profeţilor” trăiau în comunități, aveau un conducător și îşi asigurau
traiul prin muncă. Profeţi de grup erau şi profeţii aflați la curtea regelui, sprijinind politica
acestuia. Li se solicitau oracole înainte de începerea unui război, la înscăunarea noului rege, la
naşterea moştenitorului regal etc. Au lăsat o amintire negativă posterităţii (3R 22; Am 7,14).
Greu de deosebit de profeţii de curte erau profeţii cultici, deoarece pe lângă curtea regală
exista şi un templu. Erau mijlocitori solicitaţi să consulte voia divină în situaţii cotidiene:
boală, bunăstare, etc. La locurile de cult ei activau alături de preoţi, fiind amintiţi adesea
împreună, în sens critic (Os 4; Mi 3,11; Ier 2,26). Dar elementul cultic nu trebuie socotit
mereu ca o trăsătură descalificantă a profetismului, întrucât Samuel sau Ilie au adus jertfe
primite de Dumnezeu.
Alți profeți activau singuri. Samuel, Gad şi Natan trăiau la curtea regilor Saul, David şi
Solomon, fiind sfătuitorii acestora. Dar tot ei îi criticau pe regi pentru abaterile lor religios-
morale. Ahia din Şilo, Ilie, Elisei, Mihea fiul lui Imla și alții erau personalităţi respectate și
temute de regii vremii. Erau clarvăzători, făcători de minuni, ocrotitori ai sărmanilor,
conducători spirituali, harismatici chemați de Dumnezeu pentru a activa în numele Său.
Dintre toți se detașează figura profetului Ilie, care a trasat principalele coordonate ale
profetismului ulterior:
• lupta pentru apărarea credinței în Dumnezeul cel viu și
• critica nedreptăților sociale făptuite de conducătorii Israelului.

4. Profetismul clasic (de la Amos până în epoca postexilică).

Spre deosebire de cei amintiți mai sus, aceștia sunt profeți ale căror cuvântări au fost scrise,
colecționate și transmise ca și cărți ale Sfintei Scripturi. Ei nu proveneau dintr-o clasă socială

4
anume: Amos era păstor, Isaia era consilier regal, Ieremia și Iezechiel proveneau din familii
preoțești.

Vocaţia profetică. Profeţii au auzit în interior vocea tainică a lui Dumnezeu, Care i-a chemat
la slujire. Momentul vocaţiei l-i s-a imprimat adânc în conştiinţă. Nu e de mirare că ni s-au
transmis relatările vocației în cazul a 3 dintre profeții „mari” – Isaia, Ieremia și Iezechiel
(Isaia 6,1-9; Ieremia 1; Iezechiel 2). Aceste relatări confirmă autoritatea divine a misiunii
profetice.

Isaia 6,1-9
„În anul morţii regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi
poalele hainelor Lui umpleau templul.
Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte şase aripi: cu două îşi acopereau feţele,
cu două picioarele, iar cu două zburau
Şi strigau unul către altul, zicând: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot
pământul de slava Lui!"
Din pricina acestor strigăte, porţile se zguduiau din ţâţânele lor, iar templul s-a umplut
de fum.
Şi am zis: "Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate şi locuiesc în mijlocul
unui popor cu buze necurate. Şi pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!"
Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl
luase cu cleştele de pe jertfelnic.
Şi l-a apropiat de gura mea şi a zis: "Iată s-a atins de buzele tale şi va şterge toate
păcatele tale, şi fărădelegile tale le va curăţi".
Şi am auzit glasul Domnului care zicea: "Pe cine îl voi trimite şi cine va merge pentru
Noi?" Şi am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!"
Şi El a zis: "Du-te şi spune poporului acestuia: Cu auzul veţi auzi şi nu veţi înţelege şi,
uitându-vă, vă veţi uita, dar nu veţi vedea...”

Deși au ezitat să accepte chemarea profetică, socotindu-se nevrednici de această slujire înaltă,
imperativul misiunii primite de la Dumnezeu i-a copleșit (cf. Am 3,8; Ier 20,9 sau cartea Iona)
și nu s-au mai putut opune acestei misiuni:

Amos 3,8
Dacă leul mugeşte, cine nu se va înfricoşa? Şi dacă Domnul grăieşte, cine nu va
prooroci?”

5
După cum în fața răgetului leului orice ființă împietrește de frică și nu se poate apăra, așași în
fața cuvântului Domnului: profetul nu se poate împotrivi misiunii de a propovădui acest
cuvânt.

Profeţii mincioşi. Cărțile VT ne spun că au existat și profeți mincinoși. Îndeosebi Ieremia a

intrat frecvent în conflict cu profeți pe care îi acuză că nu transmit voia Domnului, ci voia lor.

Ieremia 23,14-16
Dar în proorocii Ierusalimului am văzut grozăvii: aceştia fac desfrânare şi umblă cu
minciuni, ajută mâinile făcătorilor de rele, ca nimeni să nu se întoarcă de la necredinţa
sa; toţi sunt pentru Mine ca Sodoma, şi locuitorii lui ca Gomora.
De aceea, aşa zice Domnul Savaot despre prooroci: Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da
să bea apă cu fiere, că de la profeţii Ierusalimului s-a întins necredinţa în toată tara.
Aşa zice Domnul Savaot: "Nu ascultaţi cuvintele proorocilor, care vă profeţesc, că vă
înşeală, povestindu-vă închipuirile inimii lor, şi nimic din cele ale Domnului...

Spre deosebire de aceștia, profeții autentici nu vesteau cuvântul lor, ci cuvântul Domnului
(„așa spune Domnul: ...”), profețeau doar atunci când le vorbea El și transmiteau solia divină
prin cuvântări, însoțite uneori de acte simbolice.

Mesajul profeţilor. Principalele teme ale propovăduirii profetice au vizat viaţa religioasă şi
moral-socială în Israel şi Iuda. Profeții au fost cei mai înverşunaţi luptători ai credinţei în
Dumnezeu și ai dreptății sociale. Mesajul cuvântărilor profetice era critic când instituţiile
statului (regalitate, cult) sunt pervertite, voia Domnului încălcată sau credința în El
abandonată (Is 1; Mi 3; Am 5; Ier 2; Iez 34 etc.). Critica religioasă are ca punct de referinţă
legământul încheiat de Dumnezeu cu Israel, şi implicit prima poruncă din Decalog. « Eu sunt
Domnul, Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine » (Iş 20,2-3). Profeţii acuză că
Israel a părăsit pe Domnul, închinându-se altor dumnezei.

Ieremia 2,11-13
Fost-a, oare, acolo ceva de felul acesta? Schimbatu-şi-a oare vreun popor dumnezeii săi,
deşi aceia nu sunt dumnezei? Poporul Meu însă şi-a schimbat slava cu ceea ce nu-l
poate ajuta.
Miraţi-vă de acestea, ceruri; cutremuraţi-vă, îngroziţi-vă, zice Domnul!
Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au
săpat fântâni sparte, care nu pot ţine apă.

6
Profeţii critică împilarea celor săraci de către vei bogaţi, nedreptatea şi imoralitatatea
conducătorilor politici şi spirituali ai poporului:

Miheia 3,9-12
Ascultaţi acestea voi, căpetenii ale casei lui Iacov, judecători ai casei lui Israel, voi cei
ce simţiţi scârbă pentru dreptate şi strâmbaţi ceea ce este drept,
Care zidiţi Sionul cu fărădelegi şi Ierusalimul cu strâmbătăţi!
Căpeteniile lor fac judecată pentru plocoane, preoţii dau învăţătura legii pentru plată şi
profeţii profeţesc pentru bani şi se sprijină pe Domnul zicând: "Domnul este în mijlocul
nostru şi prăpădul nu va veni peste noi!"
Deci, din pricina voastră, Sionul va fi arat cu plugul ca o ţarină şi Ierusalimul va fi
prefăcut într-un morman de ruine şi muntele templului va ajunge o înălţime acoperită cu
pădure!"

În cuvinte de judecată, profeții vesteau sfârșitul statului și exilul poporului. Scopul

cuvântărilor care anunţau pedeapsa divină era întoarcerea la Dumnezeu (pocăinţa).

Ieremia 18,6-7.10
Dacă voi zice cândva despre un popor, sau despre un rege, că-l voi dezrădăcina, îl voi
sfărâma şi-l voi pierde;
Şi dacă poporul acela, despre care am zis Eu acestea, se va întoarce de la faptele lui cele
rele, atunci voi îndepărta răul ce gândeam să-i fac.
Spune deci bărbaţilor lui Iuda şi locuitorilor Ierusalimului: Aşa zice Domnul: Iată, Eu
vă gătesc rele şi uneltiri împotriva voastră. Aşadar să se întoarcă fiecare de la calea lui
cea rea; îndreptaţi-vă căile şi purtările voastre!

Datorită cuvintelor grele, profeții erau fie ignorați (Ier 36,20 ș.u.), fie au intrat în conflict cu
instituțiile statului, fiind prigoniți de autorități sau chiar de familie (Ier 18,18 ș.u.; 20 ș.u.).

Profeții au anunțat după judecată și mântuirea unei rămășițe din popor care și-a păstrat
credința în Dumnezeu, dar și mântuirea tuturor oamenilor (Is 10,20 ș.u.; Ier 23; Ioel 3,5; Is 2
etc.).
Isaia 2,2-4
2 „Fi-va în vremurile cele de pe urmă, că muntele templului Domnului va fi întărit peste
vârfurile munţilor şi se va ridica pe deasupra dealurilor. Şi toate popoarele vor curge într-

7
acolo.
3 Multe popoare vor veni şi vor zice: "Veniţi să ne suim în muntele Domnului, în casa
Dumnezeului lui Iacov, ca El să ne înveţe căile Sale şi să mergem pe cărările Sale". Căci din
Sion va ieşi legea şi cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim.
4 El va judeca neamurile şi la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în
fiare de pluguri şi lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia
şi nu vor mai învăţa războiul...”

Biserica a văzut în profeţiile care vesteau mântuirea lui Israel o prevestire a mântuirii pe care
avea să o realizeze Iisus Hristos. Profeţiile acestea se numesc profeţii mesianice.

II. Cărțile profetice.

1. Geneza cărților profetice și împărțirea lor.

Profeţii au fost în primul rând vorbitori. Uneori Dumnezeu a dat poruncă expresă să fie scrise
cuvântările profetice (Is 8,1; 30,8; Ier 36,2). Dar cărţile profetice nu s-au scris deodată, ci
treptat. Ele sunt rodul unui proces care se extinde peste mulți ani. Tradiția cuvintelor profetice
o datorăm cel mai adesea ucenicilor lor, care s-au străduit să le culeagă din convingerea că ele
sunt cuvintele Domnului, valabile şi pentru generaţiilor următoare. Din transmiterea, unirea şi
prelucrarea cuvântărilor s-au născut cărţile profetice. Cele mai multe apar în exil şi după exil,
când cuvintele profeţilor sunt confirmate de cursul istoriei.
Creștinii împart cărțile profetice în:
• profeții mari (Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel) și
• profeții mici sau Cartea celor 12 profeți (Osea, Ioel, Amos, Obadia = Avdie, Iona,
Miheia, Naum, Avacum, Sofonie, Agheu, Zaharia și Maleahi).

2. Însemnătatea cărților profetice. Mesajul profeților reprezintă un apogeu al descoperirii

lui Dumnezeu înainte de Întrupare. Profeții ne transmit adevăruri profunde despre Dumnezeu
şi despre implicarea Sa în istorie, ne arată că soarta poporului Israel şi a omenirii nu I-a fost
indiferentă. Majoritatea cărţilor profetice anunță judecata lui Dumnezeu, dar făgăduiesc
vremuri ale iertării și mântuirii.
Dintre textele mesianice ale Vechiului Testament, cele mai multe le aflăm în cărțile profetice.
Profeţii nu vorbesc doar de mântuirea propriului lor popor, ci proclamă universalitatea
mântuirii pe care Dumnezeu a pregătit-o pentru toți oamenii. Primii creștini au înșeles că toată
lucrarea de mântuire săvârșită de Iisus Hristos a fost anunțată de profeții Vechiului Testament,
începând cu nașterea Sa din fecioara Maria și culminând cu moartea, învierea și înălțarea Sa.

8
 CARTEA ISAIA

Cele trei părţi ale cărţii Isaia şi problema autorului cărţii

Alături de Psalmi, cartea Isaia este cartea din VT cel mai des citată de autorii cărţilor NT.
Cartea Isaia cuprinde 66 de capitole. Tradiţia iudaică şi cea creştină atribuia întreaga carte
profetului Isaia, care a trăit în sec.8 î. H., în perioada de dominație asiriană.
Această opinie clasică a fost pusă sub semnul întrebării de la începutul secolului 20. Astăzi,
majoritatea cercetătorilor biblici sunt de acord că această carte nu este opera unui singur autor,
ci mai degrabă o colecţie de 3 cărţi profetice. De aici şi denumirile de Proto-Isaia (1-39),
Deutero-Isaia (40-55) şi Trito-Isaia (56-66), care se folosesc pentru a cele trei părţi ale cărţii.
Principalul argument împotriva unui autor unic este faptul că cele 3 părţi se referă la epoci
istorice diferite, ce se extind pe o perioadă de peste 2 secole.
• Profețiile din prima parte (1-39) sunt rostite în epoca asiriană (a 2-a jumătate a sec.
8);
• În a doua parte nu mai se amintește de asirieni. Profețiile se pot încadra în epoca
babiloniană, dar se întrezăresc primele semne ale declinului acestui imperiu, în
urma victoriile repurtate de Cirus, regele mezilor şi perşilor (aprox. 550 î.H.).
• În fine, ultima parte a cărţii se referă la realităţi din perioada reîntoarcerii evreilor
din exil în Iudeea.
Cartea Isaia este aşadar o bibliotecă profetică, formată de-a lungul a peste două secole.
Unitatea care se poate totuşi observa se datorează unor idei, reprezentări şi vocabule ce revin
în întreg cuprinsul în celor 66 de capitole, ceea ce a făcut ca ea să fie considerată o singură
carte canonică, pusă sub numele profetului Isaia.

9
 PROTO-ISAIA (IS 1-39)

Viaţa profetului Isaia

Faptul că texte din epoci diferite au fost puse sub autoritatea profetului Isaia este un indiciu
despre importanţa de care acest profet s-a bucurat între iudei. Isaia a fost o personalitate
marcantă a vremurilor sale. El a activat ca profet în regatul de Sud, Iuda, şi activitatea sa s-a
desfăşurat sub 4 regi: Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia. A fost chemat să fie profet al Domnului
la o vârstă relativ tânără, în jurul anului 740 î.H., iar activitatea sa s-a desfăşurat pe o perioadă
de aproximativ 50 ani. Limbajul său elevat ne arată că a fost un om cu aleasă pregătire, făcând
parte din cercurile sapienţiale din Ierusalim, iar textul biblic ne spune că a fost consilier al
regilor amintiţi. Dar vigoarea sa profetică nu se datorează pregătirii sale, ci vocaţiei
extraordinare şi misiunii primite de la Dumnezeu, pe care el însuşi o descrie în cap. 6. Numai
forţa pe care Dumnezeu i-a dat-o l-a făcut să nu cânte în strună regilor, să stigmatizeze
abuzurile celor puternici, să critice oportunismul politic.
Isaia a trăit într-o perioadă în care marea putere asiriană a ajuns la culmea sa, întinzându-şi
dominaţia peste ţările din vest, până la hotarele Egiptului. In faţa unei asemenea puteri,
singura şansă a statelor mici este coaliţia. Astfel, regatul Aram şi regatul de Nord, Israel se
coalizează împotriva asirienilor şi caută să atragă noi aliaţi, făcând apel la regatul de sud.
Regele Ahaz refuză să se implice. Drept represalii, regatele Aram și Israel pornesc război
împotriva Iudei. Acest război a rămas cunoscut sub denumirea de războiul siro-efraimit.
Regele Ahaz este cuprins de frică, însă profetul Isaia intervine şi anunţă că în curând cei doi
regi, care erau pe cale să atace Ierusalimul, vor pieri. Insă Ahaz nu crede în cuvântul
profetului şi cere ajutorul asirian. Regele asirian Tiglat-Pileser îşi începe campania de cucerire
a regatelor mediteraneene, între care şi Aram şi Israel. Insă gestul lui Ahaz îl transformă în
vasal al asirienilor. Isaia condamnă politica lui Ahaz, şi lipsa lui de credinţă. Profetul va
respinge orice alianţă politică şi va propovădui mereu supunerea şi încrederea exclusivă în
ajutorul lui în Dumnezeu.
Urmaşul lui Ahaz, Iezechia, a fost unul din regii care s-au străduit să revigoreze credinţa în
Domnul. Pe profet îl stimează şi îl socoteşte consilierul său. Dar şi Iezechia crede în soluţia
alianţelor politice. Spre deosebire de tatăl său, el caută sprijin în Egipt, veşnica putere rivală a
mesopotamienilor în Orientul Apropiat. In anul 701 asirienii invadează Iuda şi asediază
Ierusalimul. Când totul părea pierdut, Isaia vesteşte că armata asiriană se va retrage, ceea ce s-
a şi întâmplat. Aici se sfîrşesc datele biografice despre Isaia oferite de cartea ce-i poartă
numele. Potrivit unei tradiţii iudaice, Isaia ar fi suferit moarte de martir, fiind tăiat cu
fierăstrăul din ordinul regelui Manase (690).

Cuprinsul capitolelor 1-39

Prima parte a cărţii Isaia cuprinde profeţii împotriva Iudei şi a Ierusalimului (1-12; 28-33),
profeţii împotriva unor state vecine (13-23), 2 părţi apocaliptice (24-27; 34-35), şi un adaos
istoric în proză (36-39), aproape identic cu textul din 2(4)R 18,13-20,19.

10
Vocația profetului. În capitolul 6 este descrisă vocaţia profetului Isaia, pe când acesta se afla
în templul Domnului. Atmosfera reamintește de teofania de la muntele Sinai. Imaginea
liturghiei cerești a influențat liturghia și iconografia ortodoxă.

Is 6,1-13 Vocația profetului

1 În anul morții regelui Ozia, am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt și măreț și poalele
hainelor Lui umpleau templul.
2 Serafimi stăteau înaintea Lui, fiecare având câte șase aripi: cu două își acopereau fețele, cu
două picioarele, iar cu două zburau
3 Și strigau unul către altul, zicând: "Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este tot
pământul de slava Lui!"
4 Din pricina acestor strigăte, porțile se zguduiau din țâțânele lor, iar templul s-a umplut de
fum.
5 Și am zis: "Vai mie, că sunt pierdut! Sunt om cu buze spurcate și locuiesc în mijlocul unui
popor cu buze necurate. Și pe Domnul Savaot L-am văzut cu ochii mei!"
6 Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un cărbune, pe care îl luase
cu cleștele de pe jertfelnic.
7 Și l-a apropiat de gura mea și a zis: "Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate păcatele
tale, și fărădelegile tale le va curăți".
8 Și am auzit glasul Domnului care zicea: "Pe cine îl voi trimite și cine va merge pentru Noi?"
Și am răspuns: "Iată-mă, trimite-mă pe mine!"
9 Și El a zis: "Du-te și spune poporului acestuia: Cu auzul veți auzi și nu veți înțelege și,
uitându-vă, vă veți uita, dar nu veți vedea.
10 Că s-a învârtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a
închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă și cu inima să înțeleagă și să se
întoarcă la Mine și să-l vindec".
11 Și am zis: "Până când, Doamne!" Atunci El mi-a răspuns: "Până când cetățile vor fi
pustiite și vor rămâne fără locuitori, și casele fără oameni și pământul pustiu;
12 Până când Domnul va izgoni pe oameni și pustiirea va fi mare în mijlocul acestei țări.
13 Și dacă va rămâne încă unul din zece, și acela va fi hărăzit focului, ca și terebintul și
stejarul, ale căror trunchiuri sunt trântite la pământ. Din butucul rămas va lăstări o mlădiță
sfântă".

Profeţiile împotriva Iudei şi a Ierusalimului sunt rostite la începutul carierei profetice a lui
Isaia. Profetul condamnă nedreptatea socială și abuzurile păturii conducătoare din ţară.
Corupţia, crima, decăderea morală îl fac pe Isaia să compare clasa conducătoare din Ierusalim
cu Sodoma şi Gomora. Profetul condamnă un cult disociat de dreptate socială (1,10-23)
anunţând judecata şi pedeapsa divină.

Isaia 1,1-20 Împotriva nedreptății conducătorilor

1 Vedenia lui Isaia, fiul lui Amos, pe care a văzut-o despre Iuda și Ierusalim, în vremea lui Ozia,

11
Iotam, Ahaz și Iezechia, regii lui Iuda.
2 Ascultă, cerule, și ia aminte, pământule, că Domnul grăiește: Hrănit-am feciori și i-am crescut, dar ei
s-au răzvrătit împotriva Mea.
3 Boul își cunoaște stăpânul și asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaște; poporul Meu nu
Mă pricepe.
4 Vai ție neam păcătos, popor împovărat de nedreptate, soi rău, fii ai pieirii! Ei au părăsit pe Domnul,
tăgăduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.
5 Pe unde să mai fiți loviți voi, cei ce mereu vă răzvrătiți? Tot capul vă este numai răni și toată inima
slăbănogită.
6 Din creștet până în tălpile picioarelor nu-i nici un loc sănătos; totul este numai plăgi, vânătăi și răni
pline de puroi, necurățate, nemuiate cu untdelemn și nelegate.
7 Țara voastră este pustiită, cetățile voastre arse cu foc, țarinile voastre le mănâncă străinii înaintea
ochilor voștri, totul este pustiit, ca la nimicirea Sodomei.
8 Sionul ajuns-a ca o colibă într-o vie, ca o covercă într-o bostănărie, ca o cetate împresurată!
9 Dacă Domnul Savaot nu ne-ar fi lăsat o rămășiță, am fi ajuns ca Sodoma și ne-am fi asemănat cu
Gomora.
10 Ascultați cuvântul Domnului, voi conducători ai Sodomei, luați aminte la învățătura Domnului, voi
popor al Gomorei!
11 Ce-mi folosește mulțimea jertfelor voastre?, zice Domnul. M-am săturat de arderile de tot cu
berbeci și de grăsimea vițeilor grași și nu mai vreau sânge de tauri, de miei și de țapi!
12 Când veneați să le aduceți, cine vi le ceruse? Nu mai călcați în curtea templului Meu!
13 Nu mai aduceți daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă și
adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăși prăznuirea voastră e nelegiuire!
14 Urăsc lunile noi și sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge!
15 Când ridicați mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, și când înmulțiți rugăciunile
voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălați-vă, curățiți-vă!
16 Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei. Încetați odată!
17 Învățați să faceți binele, căutați dreptatea, ajutați pe cel apăsat, faceți dreptate orfanului, apărați pe
văduvă!
18 Veniți să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi
albi, și de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.
19 De veți vrea și de Mă veți asculta, bunătățile pământului veți mânca.
20 Iar de nu veți vrea și nu Mă veți asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăiește.

Is 5,1-24 Cântecul despre vie. Vai-uirile și judecata

1 Vreau să cânt pentru prietenul meu cântecul lui de dragoste pentru via lui. Prietenul meu avea o vie
pe o coastă mănoasă.
2 El a săpat-o, a curățit-o de pietre și a sădit-o cu viță de bun soi. Ridicat-a în mijlocul ei un turn,
săpat-a și un teasc. Și avea nădejde că va face struguri, dar ea a făcut aguridă.
3 Și acum voi, locuitori ai Ierusalimului și bărbați ai lui Iuda, fiți judecători intre mine și via mea.
4 Ce se putea face pentru via mea și n-am făcut eu? Pentru ce atunci când nădăjduiam să-mi rodească
struguri, mi-a rodit aguridă?

12
5 Acum vă voi face să știți cum mă voi purta cu via mea: Strica-voi gardul ei și ea va fi pustiită,
dărâma-voi zidul ei și va fi călcată în picioare.
6 Și o voi pustii! Nu va mai fi tăiată, nici săpată și o vor năpădi spinii și bălăriile. De asemenea și
norilor le voi da poruncă să nu-și mai verse ploaia peste ea.
7 Dar via Domnului Savaot este casa lui Israel, iar oamenii din Iuda sunt sădirea Sa dragă. El
nădăjduia ca acesta să fie un popor fără păcate, dar iată-l plin de sânge. Nădăjduit-a să-I rodească
dreptate, dar iată: răzvrătire.
8 Vai vouă care clădiți casă lângă casă și grămădiți țarini lângă țarini până nu mai rămâne nici un loc,
ca să fiți numai voi stăpânitori în țară!
9 Urechile mele au auzit de asemenea acest jurământ al Domnului Savaot: "Jur că aceste case multe,
mari și frumoase, vor fi pustii și nimeni nu va mai locui în ele.
10 Zece pogoane de vie vor rodi un bat, și un homer de sămânță, numai o efă".
11 Vai de cei ce dis-de-dimineață aleargă după băuturi îmbătătoare; vai de cei ce până târziu seara se
înfierbântă cu vin!
12 Cei care doresc, la ospețele lor, chitară, harpă, tobă, flaut și vin ei nu iau în seamă faptele Domnului
și nu văd lucrurile mâinilor Sale.
13 Pentru aceasta poporul meu va fi dus în robie fără să bage de seamă, mai-marii săi vor fi doborâți
de foame, iar gloata se va usca de sete!
14 De aceea și iadul și-a mărit de două ori lăcomia lui, căscat-a gura sa peste măsură; acolo se vor
coborî mărirea Sionului și gloatele sale, chiotele de veselie...
15 Omul cel muritor va fi smerit și umilit și ochii celor mândri vor fi pogorâți.
16 Dar Domnul Savaot este mare prin judecata Sa și Dumnezeul cel sfânt este sfânt prin dreptatea Sa.
17 Oile vor paște în voie, iar străinii se vor hrăni în locurile mănoase, lăsate de cei bogați.
18 Vai de cei ce își atrag pedeapsa ca și cu niște frânghii și plata păcatului ca și cu niște ștreanguri,
19 Căci ei zic: "Grăbească Domnul să-Și facă lucrul Său curând, ca să vedem și să se plinească planul
Sfântului lui Israel, ca să-l cunoaștem".
20 Vai de cei ce zic răului bine și binelui rău; care numesc lumina întuneric și întunericul lumină; care
socotesc amarul dulce și dulcele amar!
21 Vai de cei care sunt înțelepți în ochii lor și pricepuți după gândurile lor!
22 Vai de cei viteji la băut vin și meșteri la făcut băuturi îmbătătoare!
23 Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită și lipsesc de dreptate pe cel drept!
24 Pentru aceasta, după cum paiele sunt mistuite de foc și iarba uscată de flăcări, așa rădăcina lor va fi
topită ca pleava și floarea lor va fi spulberată precum este cenușa, căci au călcat legea Domnului
Savaot și au nesocotit cuvântul Sfântului lui Israel!

Profeții despre mântuire. Dar Isaia, ca şi ceilalţi profeţi mari, vesteşte şi mântuirea după
judecata Domnului. Isaia este profetul mesianic prin excelenţă. El profeţeşte mai întâi că, în
ciuda pedepsei divine, un rest din Israel va fi mântuit (Is 10,20-23), şi din acest rest
Dumnezeu va ridica un popor cu care va încheia un nou legământ. Pentru Sf. Apostol Pavel,
această rămășiță a lui Israel, care nu și-a lepădat credința, îl va primi pe Hristos și din această
ea se va naște Biserica Sa (cf. Evr 11).
Întâlnim în primele 12 capitole ale cărţii mai multe profeţii mesianice:

13
Isaia 2,1-5 Slava viitoare a Ierusalimului, universalitatea mântuirii și pacea mesianică
1 Vedenia pe care a văzut-o Isaia, fiul lui Amos, pentru Iuda și Ierusalim.
2 Fi-va în vremurile cele de pe urmă, că muntele templului Domnului va fi întărit peste vârfurile
munților și se va ridica pe deasupra dealurilor. Și toate popoarele vor curge într-acolo.
3 Multe popoare vor veni și vor zice: "Veniți să ne suim în muntele Domnului, în casa Dumnezeului
lui Iacov, ca El să ne învețe căile Sale și să mergem pe cărările Sale". Căci din Sion va ieși legea și
cuvântul lui Dumnezeu din Ierusalim.
4 El va judeca neamurile și la popoare fără de număr va da legile Sale. Preface-vor săbiile în fiare de
pluguri și lăncile lor în cosoare. Nici un neam nu va mai ridica sabia împotriva altuia și nu vor mai
învăța războiul.
5 Voi, cei din casa lui Iacov, veniți să umblăm în lumina Domnului!

Is 7,10-17 Despre nașterea lui Mesia dintr-o fecioară (Is 7,14 cf. Mt 1,22-25)
7:10 Și Isaia mai grăi către Ahaz:
7:11 "Cere un semn de la Domnul Dumnezeul tău, în adâncurile iadului sau în înălțimile cele de sus".
7:12 Și a spus Ahaz: "Nu voi cere și nu voi ispiti pe Domnul!"
7:13 Și a zis Isaia: "Ascultați voi cei din casa lui David! Nu vă ajunge să obosiți pe oameni, de veniți
să obosiți și pe Dumnezeul meu?
7:14 Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și
vor chema numele lui Emanuel.
7:15 El se va hrăni cu lapte și cu miere până în vremea când va ști să arunce răul și să aleagă binele.
7:16 Că înainte ca fiul acesta să știe să dea la o parte răul și să aleagă binele, pământul de care îți este
teamă, din pricina celor doi regi, va fi pustiit.

Is 9,1-6 Lumina adusă în lume de Mesia (cf. Mt 4,15-16)

9:1 Poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare și voi cei ce locuiați în latura umbrei
morții lumină va străluci peste voi.
9:2 Tu vei înmulți poporul și vei spori bucuria lui. El se va veseli înaintea Ta, cum se bucură oamenii
în timpul secerișului și se veselesc la împărțirea prăzilor.
9:3 Căci jugul ce-l apasă, și toiagul ce-l lovește, și nuiaua ce-l asuprește, Tu le vei sfărâma, ca în zilele
lui Madian.
9:4 Încălțămintea cea zgomotoasă de om războinic și haina cea stropită de sânge vor fi aruncate în foc
și mistuite în flăcări!
9:5 Căci Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui și se cheamă
numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al
veacului ce va să fie.
9:6 Și mare va fi stăpânirea Lui și pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăți pe tronul și peste împărăția
lui David, ca s-o întărească și s-o întemeieze prin judecată și prin dreptate, de acum și până-n veac.
Râvna Domnului Savaot va face aceasta.

14
Capitolul 11 vestește venirea lui Mesia din neamul lui David. Peste El se odihnește Duhul lui
Dumnezeu. Împărăția viitoare este caracterizată prin armonia dintre om și animale, fiind o re-
găsirire a raiului. Ideea că raiul poate fi redobândit prin sfințenie este întâlnită în literatura
ascetică creştină: Sf. Efrem, Vita Pauli, Simeon Stâlpnicul, Maria Egipteanca etc.).

Is 11,1-9 Mlădița din „ciotul” lui Iesei

1 O Mlădiță va ieși din tulpina lui Iesei și un Lăstar din rădăcinile lui va da.
2 Și Se va odihni peste El Duhul lui Dumnezeu, duhul înțelepciunii și al înțelegerii, duhul sfatului și al
tăriei, duhul cunoștinței și al bunei-credințe.
3 Şi-L va umple pe El duhul temerii de Dumnezeu. Și va judeca nu după înfățișarea cea din afară și
nici nu va da hotărârea Sa după cele ce se zvonesc,
4 Ci va judeca pe cei săraci întru dreptate și după lege va mustra pe sărmanii din țară. Pe cel aprig îl va
bate cu toiagul gurii Lui și cu suflarea buzelor Lui va omorî pe cel fără de lege.
5 Dreptatea va fi ca o cingătoare pentru rărunchii Lui și credincioșia ca un brâu pentru coapsele Lui.
6 Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul și leopardul se va culca lângă căprioară; și vițelul și puiul de
leu vor mânca împreună și un copil îi va paște.
7 Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica și puii lor vor sălășlui la un loc, iar leul ca și boul
va mânca paie;
8 Pruncul de țâță se va juca lângă culcușul viperei și în vizuina șarpelui otrăvitor copilul abia înțărcat
își va întinde mâna.
9 Nu va fi nici o nenorocire și nici un prăpăd în tot muntele Meu cel sfânt! Că tot pământul este plin de
cunoștința și de temerea de Dumnezeu, precum marea este umplută de ape!
10 Și în vremea aceea, Mlădița cea din rădăcina lui Iesei, va fi ca un steag pentru popoare; pe Ea o vor
căuta neamurile și sălașul Ei va fi plin de slavă.

Capitolele 28-35 cuprind un şir de cuvântări împotriva politicii egiptofile a lui Iezechia.
Pentru profet, încrederea în ajutorul omenesc, aşteptat de Iezechia de la egipteni, echivalează
cu părăsirea Domnului şi nu poate salva (31,1-3). Pentru Isaia, prima poruncă („Eu sunt
Domnul, Dumnezeul Tău. Să nu ai alți dumnezei afară de Mine”, Ieș 20,2-3) se aplică şi pe
tărâm politic. De aici contrastul om-Dumnezeu/ trup-spirit. Omul fără Dumnezeu, omul
autonom nu este decât trup pieritor.

SEMINAR:
Is 25,6-10
Is 26,16-20

15
 DEUTERO-ISAIA (IS 40-55)

1. Contextul în care activează profetul.

Critica modernă a cărţii Isaia atribuie capitolele 40-55 unui profet al cărui nume a rămas
necunoscut. Generațiile următoare le-au pus pe seama profetului Isaia. Însă profețiile din
această parte sunt rostite de un om care a trăit în perioada exilului babilonian şi a activat
printre iudeii aflaţi în Babilon. Din datele pe care ni le oferă textul,el a asistat la primele
semne ale declinului imperiului babilonian (ascensiunea şi primele succese militare repurtate
de Cirus, regele perşilor). Aceste evenimente au avut loc în jurul anului 550 î.H. Evenimentul
din 538 î.H. – anul decretului lui Cirus, prin care iudeilor li se îngăduie întoarcerea în ţara lor
– nu e menționat. Probabil profetul nu a mai trăit acest eveniment, prin care se împlineau cele
profețite de el.
Dar nu numai epoca istorică diferă de cea a capitolelor 1-39. Destinatarii propovăduirii
profetului sunt şi ei diferiţi. Este vorba de evrei care au trecut prin drama din 587 î.H., au
asistat la prăbuşirea politico-naţională, au suportat umilinţa exodului. Este lesne de înţeles că
în rândul acestor oameni s-a petrecut o mutaţie religioasă. Concepţia preexilică a evreilor, ca
de altfel a tuturor locuitorilor Vechiului Orient, era că războiul este o instituţie sacră. În război
erau implicate divinităţile naţiunilor beligerante. Dacă un popor învingea însemna că
dumnezeul lui a fost mai puternic și că poporul învins a avut un dumnezeu mai slab.
Israel s-a socotit, în urma catastrofei din 587, părăsit de Domnul Dumnezeul său. Locul
optimismului religios din perioada preexilică e luat de deznădejde, îndoială şi scepticism. Ce
rost mai are să crezi într-un dumnezeu care a fost mai slab, care te-a părăsit? Așadar, o parte
din evreii din exil au trăit o stare de apostazie, asemănătoare cu a omului modern, pentru care
Dumnezeu, dacă nu a murit (Nietzsche), cel puțin a obosit (Cioran). O altă parte a adoptat
religia învingătorului. Aceștia credeau că din moment ce babilonienii au învins, înseamnă că
Marduk e mai puternic decât Domnul, înseamnă că el este dumnezeu.
Adoptarea religiei babiloniene este facilitată şi de şocul cultural pe care l-au trăit exilaţii când
au ajuns în Babilon, una din minunile lumii antice. Ce altceva era Ierusalimul decât un orăşel
provincial pe lângă măreţia Babilonului, ce era templul din Ierusalim pe lângă templul lui
Marduk (100x100x100 m), ce erau porţile Sionului pe lângă poarta zeiței Iştar, de peste 20 m
înălţime, cu minunatele chipuri colorate emailate, de tauri, lei şi dragoni, cu strada de
procesiune largă de 25 m?1 Şocul culturii babiloniene a făcut ca o parte a evreilor să-şi uite
repede originea şi religia, din dorinţa de integrare.

2. Mesajul profetului
Întoarcerea din exil. Mesajul cuvântărilor din cap. 40-55 este adaptat contextului nou şi
mutaţiilor suferite de evreii din exil. Cuvântările sale sunt menite să dea speranţă pentru
deznădăjduiţi. Dumnezeu anunță că păcatele lui Israel au fost iertate (40,1-2) și vestește
întoarcerea din exilul babilonian. Aceasta e prezentată ca un nou exod, în care minunile Sale
vor fi mai mari decât la ieșirea din Egipt (43,14-21). Dumnezeu se desoperă ca
„Răscumpărătorul lui Israel” 41,14.

Is 40,1-11 Vestirea întoarcerii din exil

1
Parțial reconstituită de arheologii germani, poarta zeiție Iștar poate fi văzută în muzeul Pergamon, din Berlin.

16
1 "Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu", zice Dumnezeul vostru.
2 "Dați curaj Ierusalimului și strigați-i că munca de rob a luat sfârșit, fărădelegea sa a fost ispășită și că
a luat pedeapsă îndoită din mâna Domnului pentru păcatele sale".
3 Un glas strigă: "În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat cărările Dumnezeului
nostru.
4 Toată valea să se umple și tot muntele și dealul să se plece; și să fie cele strâmbe, drepte și cele
colțuroase, căi netede.
5 Și se va arăta slava Domnului și tot trupul o va vedea căci gura Domnului a grăit".
6 Un glas zice: "Strigă!" Și eu zic: "Ce să strig?" Tot trupul este ca iarba și toată mărirea lui, ca floarea
câmpului!
7 Se usucă iarba, floarea se veștejește, că Duhul Domnului a trecut pe deasupra. Poporul este ca iarba.
8 Iarba se usucă și floarea se veștejește, dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac!
9 Suie-te pe munte înalt, cel ce binevestești Ierusalimului, ridică glasul tău cu putere, cel ce
binevestești Ierusalimului, înalță glasul și nu te teme, zi cetăților lui Iuda: "Iată Dumnezeul vostru!"
10 Că Domnul Dumnezeu vine cu putere și brațul Lui supune tot. Iată că prețul biruinței Lui este cu El
și rodul izbânzii merge înaintea Lui.
11 El va paște turma Sa ca un Păstor și cu brațul Său o va aduna. Pe miei îi va purta la sânul Său și de
cele ce alăptează va avea grijă.

Dumnezeu este Creatorul lumii. Cuvântările profetice combat apoi apostazia sau
necredința făcând apel la calitatea de Creator a lui Dumnezeu 40,12-31. Cine poate să se
îndoiască de faptul că El există și lucrează, în fața spectacolului minunat al creației? Este
concluzia logică a discursului didactic2 din 40,12-31.

Is 40,12-31 Creația arată atotputernicia Domnului

12 Cine a măsurat apele cu pumnul și cine a măsurat pământul cu cotul? Cine a pus pulberea
pământului în baniță și cine a cântărit munții și văile cu cântarul?
13 Cine a căutat în adânc Duhul Domnului și cine L-a sfătuit pe El?
14 De la cine a luat El sfat ca să judece bine și să învețe căile dreptății, să învețe știința și calea
înțelepciunii să o cunoască?
15 Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă pe marginea unei găleți, ca un fir de pulbere într-un cântar.
Iată insulele care cântăresc cât un fir de praf.
16 Libanul nu ajunge pentru aprinderea focului și dobitoacele pentru arderi de tot.
17 Toate popoarele sunt ca o nimica înaintea Lui; ele prețuiesc înaintea Lui cât o suflare.
18 Cu cine veți asemăna voi pe Cel Preaputernic și unde veți găsi altul asemenea Lui?
19 Chipul cel turnat este turnat de un făurar, argintarul îl îmbracă cu aur și-l înfrumusețează cu
lănțișoare.
20 Săracul, care nu poate oferi mult, alege un lemn care nu putrezește; își caută un meșter iscusit ca să
facă un idol care să nu se clatine.
21 Nu știți voi, oare, n-ați auzit, nu vi s-a spus oare de la început, n-ați înțeles voi ce vă învață

2
Dumnezeu pune întrebări asemenea unui învățător; elevii sunt israeliții.
17
întemeierea lumii?
22 El stă în scaun deasupra cercului pământului; pe locuitori îi vede ca pe lăcuste; El întinde cerul ca
un văl ușor și îl desface ca un cort de locuit.
23 El preface în nimic pe căpetenii; pe judecătorii pământului îi nimicește.
24 Abia sunt sădiți, abia sunt semănați, abia a prins rădăcini tulpina lor în pământ; El suflă peste ele și
le usucă și vijelia le spulberă ca pe pleavă.
25 Cu cine Mă asemănați voi ca să-i fiu asemenea?, zice Sfântul.
26 Ridicați ochii în sus și priviți: Cine le-a zidit pe toate acestea? - Cel ce scoate oștirea lor cu număr
și pe toate pe nume le cheamă! Celui Atotputernic și cu mare vârtute nici una nu-I scapă!
27 Pentru ce zici tu, Iacove, pentru ce grăiești, Israele: "Calea mea este ascunsă Domnului, dreptul
meu este trecut cu vederea de Dumnezeul meu?"
28 Nu știi tu, sau n-ai aflat tu că Domnul este Dumnezeu veșnic, Care a făcut marginile pământului,
Care nu obosește și nici nu Își sleiește puterea? Că înțelepciunea Lui este nemărginit de adâncă?
29 El dă tărie celui obosit și celui slab îi dă putere mare.
30 Cei tineri se obosesc, își risipesc puterile și vitejii luptători vor putea să se clatine;
31 Dar cei ce nădăjduiesc întru Domnul vor înnoi puterea lor, le vor crește aripi ca ale vulturului; vor
alerga și nu-și vor slei puterea, vor merge și nu se vor obosi.

Cristalizarea și afirmarea clară a monoteismului biblic. O trăsătură importantă a

profețiilor din Deutero-Isaia este afirmarea, cu toată claritatea și mai categoric ca înainte de
exil (cf. prima poruncă), a existenţei unice a lui Dumnezeu (= monoteism).
Prin scenariul unei judecăți (41,21-29), zeii sunt condamnați ca neputincioși, incapabili să
vestească cele ce vor fi sau cele trecute. Or, în mentalitatea vechilor orientali, un zeu
neputincios nu merită statutul de zeu.

Is 41,21-29 Judecata Domnului împotriva celorlalți dumnezei

21 Veniţi şi vă apăraţi pricina voastră, zice Domnul; apropiaţi-vă cu dovezile voastre, zice regele lui
Iacov.
22 Să se apropie şi să ne spună mai dinainte ceea ce va fi! Vremea cea străveche, aşa cum ne-au dat de
ştire, cu de-amănuntul o vom cerceta şi viitorul pe care-l proorocesc vom vedea ce este.
23 Vestiţi cele ce vor fi în vremile mai de pe urmă, ca să ştim că sunteţi dumnezei! Haidem! Bine sau
rău, faceţi ceva ca să ne putem încerca puterea!
24 Dar iată că lucrarea voastră este nimic şi nimic sânte]i şi voi, urâciune este a vă alege!
25 De la miazănoapte l-am chemat ca să vină, de la răsărit l-am chemat pe nume. El a călcat în
picioare pe satrapi ca pe noroi, cum calcă olarul lutul.
26 Cine l-a descoperit odinioară ca să-l ştim şi cu mult înainte ca să zicem: "Este adevărat?" Dar
nimeni n-a descoperit nimic, nimeni n-a vestit nimic şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre.
27 Eu Cel dintâi am zis Sionului: "Iată-i, iată-i!" şi Ierusalimului am adus veste nouă.
28 Privesc şi nu este nimeni; printre ei nu se află nici un profet. Eu îi întreb: "De unde vine el?" Dar ei
nu răspund nimic!
29 Drept aceea, toţi sunt nimic, lucrările lor deşertăciune, idolii lor sunt vânare de vânt!

18
Alteori profetul apelează la ridicolul idolatriei, cum e cazul satirei din cap. 44 (9-20). Zeii
popoarelor sunt idoli plăsmuiți de mâna închinătorilor lor naivi și ignoranți.
Is 44,9-20 Ridicolul idolatriei
9 Toţi făcătorii de idoli nu sunt nimic şi cele mai alese lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Martorii lor
nu văd nimic şi, spre ruşinea lor, nici nu înţeleg nimic.
10 Cine a făcut un dumnezeu şi a turnat un idol fără să tragă un folos din aceasta?
11 Iată toţi cinstitorii lor se ruşinează; meşteşugarii nu sunt decât oameni! Să se adune toţi şi să se
apropie! Ei tremură laolaltă şi simt mare ruşine!
12 Fierarul ascute o daltă şi dă chip lucrului său cu cărbuni aprinşi. Alcătuieşte idolul cu lovituri de
ciocan şi-i dă chip cu puterea braţului său. Lui îi este foame şi, sleit de puteri, el rabdă de sete şi este
tare obosit.
13 Lemnarul întinde sfoara, face un semn cu plumbul. El lucrează cu sculele lui şi măsoară cu
compasul. El face lucrul lui după chipul unui om, după frumoasa înfăţişare a unui pământean, ca să fie
aşezat într-o casă.
14 El şi-a tăiat un cedru, sau a luat chiparos sau stejar, pe care şi-i alesese dintre copacii pădurii, sau a
plantat un cedru pe care ploaia l-a făcut să crească.
15 Omul se slujeşte de ei pentru aprins focul şi îi ia să se încălzească. El îi arde ca să coacă pâinea, ba
mai mult, tot din el face şi un dumnezeu şi se închină la el, face un idol pe care îl cinsteşte.
16 El a ars jumătate din lemne, a fript pe jeratic carne pe care o mănâncă şi se satură. Se mai încălzeşte
şi zice: "Mi-e cald! Simt văpaia lui!"
17 Şi cu ce a rămas, el face un dumnezeu, un idol pe care îl cinsteşte şi căruia i se închină şi căruia se
roagă zicând: "Izbăveşte-mă, că tu eşti dumnezeul meu!"
18 Ei nu-şi dau seama şi nici nu pricep că ochii lor sunt închişi şi nu pot să vadă şi inima lor este
împietrită şi nu pot să înţeleagă.
19 Cu toate acestea el nu-şi face socoteală în inima sa, că este simplu şi fără pricepere, şi nu zice:
"Jumătate l-am pus pe foc şi am copt pâine, pe cărbuni am fript carne şi am mâncat-o, iar cu cealaltă
jumătate care a mai rămas, voi face un idol urâcios şi mă voi închina la un trunchi de copac".
20 El se hrăneşte cu năluci, inima lui înşelată l-a dus la rătăcire. El nu-şi mântuieşte sufletul său şi nu
zice: "Oare ce am eu în mina mea nu este o momeală?"

În fine, se fac afirmații monoteiste clare, despre unicitatea Domnului, singurul Dumnezeu
(41,4; 43,11; 44,6; 48,12)

Afirmații monoteiste în Is 40-55

41,4 Cine a făcut aceasta și cine a pus-o la cale? Cel ce dintru început cheamă neamurile; Eu, Domnul
Care sunt cel dintâi și voi fi cu cei din urmă.

43,11 Eu, Eu sunt Domnul și nu este izbăvitor afară de Mine!

44,6 Așa zise Domnul, Regele lui Israel și Izbăvitorul său, Domnul Savaot: "Eu sunt Cel dintâi și Cel
de pe urmă și nu este alt dumnezeu afară de Mine!

19
45,5 Eu sunt Domnul și nimeni altul! Afară de Mine nu este Dumnezeu.

48,12 Ascultă, Iacove, și tu Israele, pe care te-am chemat. Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă.

3. Ebed- Iahve („Sluga Domnului”).

În mai multe locuri din capitolele 44-55 este amintit sau descris un personaj, numit de profet
sluga sau robul Domnului (Eved Iahve). Uneori identitatea acestei slugi e colectivă, fiind
vorba de Israel (41,8; 44,1; 48,20; 49,3 etc.). Alteori titlul se referă la o persoană, alesul
Domnului, a cărui misiune este să izbăvească pe Israel (49,5-7). Acest misterios personaj se
descoperă pe sine în patru cântări (numite de exegeți „cântările slugii Domnului”: 42,1-7;
49,1-8; 50,4-11; 52,13-53,12).
Exegeții din toate timpurile au încercat să deslușească identitatea din spatele slugii. Unii au
crezut că e vorba de regele Cirus, pe care Domnul îl numește „unsul meu” (45,1; titlul era
rezervat urmașilor lui David înainte de exil) și de care se va folosi pentru a scoate pe Israel
din robia babiloniană.
Alții au crezut că e vorba de profetul însuși sau de o personificare a lui Israel. Nici una dintre
ele nu se potriveşte însă în întregime, fiindcă în chipul slugii se amestecă imagini ale regelui
mesianic cu cele ale unei slugi umile, pătimitoare.
Creştinii îl recunosc în sluga Domnului pe Iisus Hristos, cel pătimitor şi biruitor prin Cruce și
Înviere. Mai ales descrierea din capitolul 53 profețește patimile, moartea și preaslăvirea
Mântuitorului. Pentru acest text, dar și pentru celelalte texte mesianice din întreaga carte, este
numit Isaia și „evanghelistul Vechiului Testament”.
Is 42,1-7 Sluga pătimitoare va fi lumina neamurilor
1 Iată Sluga Mea pe Care o sprijin, Alesul Meu, întru Care binevoiește sufletul Meu. Pus-am peste El
Duhul Meu și El va propovădui popoarelor legea Mea.
2 Nu va striga, nici nu va grăi tare, și în piețe nu se va auzi glasul Lui.
3 Trestia frântă nu o va zdrobi și feștila ce fumegă nu o va stinge. El va propovădui legea Mea cu
credincioșie;
4 El nu va fi nici obosit, nici sleit de puteri, până ce nu va fi așezat legea pe pământ; căci învățătura
Lui toate ținuturile o așteaptă.
5 Așa grăiește Domnul cel Atotputernic, Care a făcut cerurile și le-a întins, Care a întărit pământul și
cele de pe el, Care a dat suflare poporului de pe el și duh celor ce umblă pe întinsul lui:
6 "Eu, Domnul, Te-am chemat întru dreptatea Mea și Te-am luat de mână și Te-am ocrotit și Te-am
dat ca legământ al poporului Meu, spre luminarea neamurilor;
7 Ca să deschizi ochii celor orbi, să scoți din temniță pe cei robiți și din adâncul închisorii pe cei ce
locuiesc intru întuneric.

20
Is 50,4-9 Sluga supusă și pătimitoare a Domnului
50:4 Domnul Dumnezeu Mi-a dat Mie limbă de ucenic, ca să știu să grăiesc celor deznădăjduiți. În
fiecare dimineață El deșteaptă, trezește urechea Mea, ca să ascult ca un ucenic.
50:5 Domnul Dumnezeu Mi-a deschis urechea, dar Eu nu M-am împotrivit și nici nu M-am dat înapoi.
50:6 Spatele l-am dat spre bătăi și obrajii mei spre pălmuiri, și fata Mea nu am ferit-o de rușinea
scuipărilor.
50:7 Și Domnul Dumnezeu Mi-a venit în ajutor și n-am fost făcut de ocară. De aceea am și întărit fața
Mea ca o cremene, căci știam că nu voi fi făcut de ocară.
50:8 Apărătorul Meu este aproape. Cine se judecă cu Mine? Să ne măsurăm împreună! Cine este
potrivnicul Meu? Să se apropie!
50:9 Iată, Domnul Dumnezeu Îmi este întru ajutor; cine Mă va osândi? Iată, ca un veșmânt vechi toți
se vor prăpădi și molia îi va mânca!

Is 53 (52,13-53,12) Patimile, moartea și preaslăvirea slugii Domnului3

52:13 Iată că Sluga Mea va propăși, Se va sui, mare Se va face și Se va înălța pe culmile slavei!
52:14 Precum mulți s-au spăimântat de El - așa de schimonosită Îi era înfățișarea Lui, și chipul Lui
atât de fără asemănare cu oamenii –
52:15 Tot așa va fi pricină de uimire pentru multe popoare; înaintea Lui regii vor închide gura, că
acum văd ceea ce nu li s-a spus, și înțeleg ceea ce n-au auzit.
53:1 Cine va crede ceea ce noi am auzit și brațul Domnului cui se va descoperi?
53:2 Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, și ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici
frumusețe, ca să ne uităm la El, și nici o înfățișare, ca să ne fie drag.
53:3 Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul
înaintea căruia să-ți acoperi fața; disprețuit și nebăgat în seamă.
53:4 Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Și noi Îl socoteam
pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu,
53:5 Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre și zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost
pedepsit pentru mântuirea noastră și prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat.
53:6 Toți umblam rătăciți ca niște oi, fiecare pe calea noastră, și Domnul a făcut să cadă asupra Lui
fărădelegile noastre ale tuturor.
53:7 Chinuit a fost, dar S-a supus și nu și-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus și ca o
oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, așa nu Și-a deschis gura Sa.
53:8 Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat și neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe
pământ viața Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.
53:9 Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege și cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu
toate că nu săvârșise nici o nedreptate și nici înșelăciune nu fusese în gura Lui.
53:10 Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferință. Și fiindcă Și-a dat viața ca jertfă
pentru păcat, va vedea pe urmașii Săi, își va lungi viața și lucrul Domnului în mâna Lui va propăși.
53:11 Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale și de mulțumire Se va sătura.
Prin suferințele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulți, și fărădelegile lor le va lua asupra Sa.
53:12 Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari și cu cei puternici va împărți prada, ca răsplată
că Şi-a dat sufletul Său spre moarte și cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a purtat fărădelegile

3
Vezi și textul din Septuaginta (Polirom).

21
multora și pentru cei păcătoși Și-a dat viața.

4. Profeţii mesianice importante:

40,3 – profeție despre Înaintemergătorul;
42,1-7 – sluga pătimitoare va fi lumina neamurilor
49,1-8 – sluga Domnului va fi mântuitorul tuturor neamurilor
53 – patimile, moartea și preaslăvirea slugii Domnului

SEMINAR:
Is 43,1-7
Is 45,1-8
Is 49,1-8
Is 50,4-9
Is 55,1-13

22
 TRITO-ISAIA (IS 56-66)

Delimitarea față de Proto- și Deutero-Isaia

Am menţionat deja faptul că tradiţia iudaică şi creştină atribuia întreaga carte profetului Isaia.
Critica modernă distinge trei părţi ale cărţii, sau trei cărţi profetice, unite într-o singură carte.
Referitor la capitolele 56-66, opiniile clasice moderne sunt:
-ele aparţin tot profetului „Deutero-Isaia”, întors din exil împreună cu conaţionalii săi,
confruntându-se cu problemele întâlnite în Ţara Sfântă. Susţinătorii acestei teze au în vedere
îndeosebi asemănările care există între capitolele 40-55 şi 56-66.
-ele aparţin altui profet (numit şi Trito-Isaia), care activează în Ţara Sfântă în primele două
decenii după întoarcerea evreilor din exil (cca. 537-520). Cei care afirmă această teză insistă
asupra deosebirilor dintre cap. 40-55 şi 56-66.

Contextul în care sunt rostite discursurile profetice din 56-66.

Odată cu edictul lui Cirus, o parte dintre evreii aflați în exil se întorc în Palestina.
Evenimentele ne sunt descrise în cartea Esra şi Neemia. Aflăm de aici că primul gând al celor
întorși este de a reface templul, însă piedicile înfruntate îi fac să se mulţumească pentru
început doar cu construirea unui altar. Treptat revin în Plestina alte grupuri de exilaţi, sub
conducerea arhiereului Iosua şi a prinţului Zorobabel, din dinastia davidică. In jurul lor
comunitatea începe să se restaureze, însă ea nu este o comunitate omogenă, ci cuprinde trei
categorii sociale şi religioase:
• iudeii reveniţi din exil. Ei sunt în cea mai mare parte din seminţia lui Iuda, apoi din cea
a lui Veniamin şi Simeon. Cu siguranţă că au trăit o dezamăgire aflând ţara pe alocuri
pustiită sau locuită de străini.
• evreii rămaşi în ţară. O parte din ei au rămas fideli religiei iahviste, alţii însă au preluat
elemente idolatre şi practicau un sincretism religios. Ei au preluat pământurile celor
exilaţi şi nu vedeau cu ochi buni reîntoarcerea acestora și pretenţiile lor de redobândire
a vechilor proprietăţi.
• străinii care trăiesc în ţară. Ei s-au stabilit în Iudeea în timpul exilului sau au venit
împreună cu exilaţii aici. Şi aceştia sunt străini de religia israelită.

În fine, ar mai trebui amintiţi şi evreii care au rămas în exil, fiindcă şi-au făcut o situaţie
materială bună şi n-au fost dispuși să renunţe la ea pentru un viitor incert în Iudeea.
După sfârșitul robiei babiloniene există, așadar, o schismă religioasă şi socială în acelaşi timp,
în Iudeea.

Mesajul profetului
Capitolele 56-66 se adresează tutor celor menţionaţi mai sus, în vederea aplanării tensiunilor
din Iudeea şi în Ierusalim. Intenţia profetului este de a vedea o comunitate refăcută şi unitară,
fără desbinări şi lupte interne.
Profetul caută să-i încurajeze pe cei reveniţi din exil, dezamăgiţi de situaţia aflată: Ierusalimul
distrus, templul la fel, condiţii grele de viaţă, tensiunile cu samaritenii şi cu evreii rămaşi în
ţară. Dumnezeu rămâne credincios făgăduinţelor Sale despre mântuirea lor, spune el. Dacă
23
mântuirea întârzie, e din cauza păcatelor (59,1-4). Dumnezeu va dărui însă măreție poporului
său şi va face din Sion centrul lumii, locul de pelerinaj pentru toate neamurile (60,14f.).
Is 60,1-20 Vestirea mântuirii viitoare
1 Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit!
2 Căci iată întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava
Lui străluceşte peste tine.
3 Şi vor umbla regi întru lumina ta şi neamuri întru strălucirea ta.
4 Ridică împrejur ochii tăi şi vezi, că toţi se adună şi se îndreaptă către tine. Fiii tăi vin de departe şi
fiicele tale sunt aduse pe umeri.
5 Atunci vei vedea, vei străluci şi va bate tare inima ta şi se va lărgi, căci către tine se va îndrepta
bogăţia mării şi avuţiile popoarelor către tine vor curge.
6 Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate
cu aur şi cu tămâie, cântând laudele Domnului.
7 Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă
bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi templul rugăciunii Mele se va slăvi.
(...)
19 Nu vei mai avea soarele ca lumină în timpul zilei şi strălucirea lunii nu te va mai lumina; ci
Domnul va fi pentru tine o lumină veşnică şi Dumnezeul tău va fi slava ta.
20 Soarele tău nu va mai asfinţi şi luna nu va mai descreşte; că Domnul va fi pentru tine lumină
veşnică şi zilele întristării tale se vor sfârşi.
21 În poporul tău vor fi numai drepţi şi vor stăpâni ţara pentru totdeauna; vlăstar pe care l-am sădit Eu,
lucrul mâinilor Mele făcut spre slava Mea.

Vremurile mesianice anunțate întârzie însă din cauza urii şi dezbinării între fraţii iudei, a
exploatării, violenţei și nedreptății (58). De altfel, termenii „drept” și „dreptate” străbat
întreaga parte a 3-a a cărții Isaia, iar aria semantică a lor e largă. Cartea Trito-Isaia se deschide
cu aceste cuvinte, care relevă ideea fundamentală a profeției:

Aşa zice Domnul: "Păziţi dreptatea şi faceţi lucruri drepte, că în curând va veni mântuirea Mea şi
dreptatea Mea se va descoperi. (Is 56,1)

Dreptatea așteptată de comunitate (înțelegând prin aceasta pacea, bunăstarea, mântuirea,

binecuvântarea divină) nu poate să se împlinească decât atunci când comunitatea respectă
dreptatea socială (înțelegând prin aceasta neasuprirea semenilor și ajutorarea lor).
La păcatele sociale, care întârzie venirea dreptății mesianice, se adaugă conduita cultică
greșită a celor din țară: idolatria, cultul nelegitim şi practicile străine de Lege (65,3-4; 66,3).
Profetul propovăduiește universalitatea mântuirii, faptul că Dumnezeu îi acceptă şi pe străini,
ba chiar îşi va alege preoţi dintre cei de alt neam (60,3-11; 56,3-7; 66,21). Mesajul profetului
nu este numai pentru fiii lui Israel, ci pentru fiii lui Adam (56,2).

Is 66,18-22 Vestirea mântuirii universale

18 Dar Eu vin ca să strâng la un loc popoarele şi toate limbile. Ele vor veni şi vor vedea slava Mea,
19 Şi le voi da un semn. Şi pe cei scăpaţi cu viaţă îi voi trimite către popoarele din Tarsis, Put, Lud,

24
Meşec, Roş, Tubal, Iavan, către ţinuturile cele mai depărtate care n-au auzit despre Mine şi nu au
văzut slava Mea. Şi la aceste neamuri vor vesti slava Mea.
20 Şi din toate neamurile vor aduce pe fraţii voştri prinos Domnului: pe cai, în căruţe, pe paturi, pe
catâri şi pe cămile, până la muntele cel sfânt al Meu, la Ierusalim, zice Domnul, precum fiii lui Israel
aduc prinoase în vase curate pentru templul Domnului.
21 Şi din ei voi lua preoţi şi leviţi, zice Domnul.
22 Într-adevăr, precum cerul cel nou şi pământul cel nou pe care le voi face, zice Domnul, vor
rămânea înaintea Mea, aşa va dăinui totdeauna seminţia voastră şi numele vostru.

Despre postul cel adevărat (58)

Is 58,1-10 Postul plăcut Domnului
1 Strigă din toate puterile și nu te opri, dă drumul glasului să sune ca o trâmbiță, vestește poporului
Meu păcatele sale și casei lui Iacov fărădelegile sale.
2 În fiecare zi Mă caută, pentru că ei voiesc să știe căile Mele ca un popor care făptuiește dreptatea și
de la legea Dumnezeului său nu se abate. Ei Mă întreabă despre legile dreptății și doresc să se apropie
de Dumnezeu.
3 Pentru ce să postim, dacă Tu nu vezi? La ce să ne smerim sufletul nostru, dacă Tu nu iei aminte? Da,
în zi de post, voi vă vedeți de treburile voastre și asupriți pe toți lucrătorii voștri.
4 Voi postiți ca să vă certați și să vă sfădiți și să bateți furioși cu pumnul; nu postiți cum se cuvine zilei
aceleia, ca glasul vostru să se audă sus.
5 Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul își smerește sufletul său? Să-și plece capul
ca o trestie, să se culce pe sac și în cenușă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului?
6 Nu știți voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeți lanțurile nedreptății, dezlegați legăturile
jugului, dați drumul celor asupriți și sfărâmați jugul lor.
7 Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l și nu te
ascunde de cel de un neam cu tine.
8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile și tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar
în urma ta slava lui Dumnezeu.
9 Atunci vei striga și Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din
mijlocul tău asuprirea, amenințarea cu mâna și cuvântul de cârtire,
10 Dacă dai pâinea ta celui flămând și tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric și bezna
ta va fi ca miezul zilei.

Cuvântarea profetică redată în cap. 58 este răspunsul pe care Dumnezeu îl dă, prin profet,
celor care cred că Dumnezeu nu ţine cont de postul lor (vv.2-3). Aceasta se întâmplă însă din
cauza păcatelor lor, expuse în vv. 3-4. Adevăratul post nu se rezumă la atitudini exterioare. El
presupune în primul rând a nu face rău, a renunţa la nedreptate, a face binele aproapelui. A se
observa asemănarea între acest capitol şi Mt 25,31ș.u.: criteriile după care ne va judeca
Hristos sunt faptele de milostivire și dreptate față de semeni.

Profeţia mesianică din 61,1-2 (Lc 4,18-19)

Is 61,1-2 Mesia, izbăvitorul celor suferinzi (cf. Lc 4,18-19)
1 Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis
să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în
25
război libertate;
2 Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru;

Profeția se referă la epoca mesianică, așteptată de evrei ca o vreme în care nu vor mai fi
strâmtorări și neputințe. LXX adaugă și că Mesia va reda orbilor vederea. Iisus a săvârșit
aceste minuni, redând vederea celor nevăzători. Dar orbirea sau legăturile robiei pot fi înțelese
și spiritual, ca efect al păcatelor, sens pe care l-a transmis Mântuitorul adesea.
Revenind odată la Nazaret, Iisus merge la sinagogă într-o zi de sabat. Aici e invitat să citească
pericopa zilei – potrivit obiceiului, oaspeții erau lăsați să citească și tâlcuiască textul. S-a
întâmplat să fie pericopa din Isaia 61,1 ș.u. După ce a terminat de citit, l-au rugat să rostească
predica pe marginea lecturii biblice. Iisus anunță că evenimentele mesianice profețite de Isaia
s-au împlinit prin venirea Sa. Cuvintele Sale au provocat proteste. Deși a fost luat cu forța și
dus să fie aruncat în prăpastie, Iisus a trecut prin mijlocul lor și a plecat. El le spusese, de
altfel, că nimeni nu este profet în țara sa.

26
 CARTEA IEREMIA

Autorul, compunerea şi textul cărţii

Discursurile profetice din această carte sunt atribuite în mare parte profetului Ieremia, fiind
rostite în regatul Iuda, în deceniile premergătoare exilului şi apoi în perioada exilului
babilonian. De altfel în cap. 36 al cărţii ni se spune că Ieremia a cules o serie de cuvântări ale
sale şi le-a dictat ucenicului său, Baruh. Fiindcă prima ediţie a acestei colecţii a fost distrusă
de rege, Ieremia i-a dictat încă o dată cuvântările lui Baruh, adăugând şi alte cuvântări în plus
faţă de prima ediţie. Putem deduce de aici că cartea Ieremia a fost redactată în mai multe
etape, iar la compunerea ei au contribuit și alte persoane, în afară de profet.
Ier 36 Sulul profeției lui Ieremia e ars de rege
1 În anul al patrulea al lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, a fost de la Domnul către Ieremia
cuvântul acesta:
2 "Ia-ţi un sul de hârtie şi scrie pe el toate cuvintele pe care ţi le-am grăit Eu despre Israel, despre Iuda
şi despre toate popoarele, din ziua de când am început a-ţi grăi, din zilele lui Iosia şi până în ziua de
astăzi;
3 Că poate va auzi casa lui Iuda tot răul ce Mi-am pus în gând să i-l fac, ca să se întoarcă fiecare de la
calea sa cea rea, pentru ca Eu să le iert nedreptăţile lor şi păcatele lor".
4 Atunci a chemat Ieremia pe Baruh, fiul lui Neria, şi după spusa lui Ieremia a scris Baruh pe hârtia
sulului toate cuvintele Domnului pe care le grăise El aceluia.
(…)
8 Şi a făcut Baruh, fiul lui Neria, tot ce i-a poruncit Ieremia, citind în templul Domnului cuvintele
Domnului cele scrise în sul.
(…)
21 Şi a trimis regele pe Iehudi să aducă îndată cartea, şi acesta a luat-o din camera lui Elişama,
secretarul regelui; şi a citit-o Iehudi în auzul regelui şi în auzul tuturor dregătorilor care stăteau lângă
rege.
22 În vremea aceea, în luna a noua, regele şedea în palatul de iarnă şi înaintea lui ardea o tavă cu
jeratic.
23 După ce a citit Iehudi trei sau patru coloane, regele a tăiat cu cuţitaşul secretarului cartea şi a
aruncat-o în focul de pe tavă, nimicind-o toată.
24 Şi nu s-au temut, nici şi-au sfâşiat hainele lor, nici regele, nici toţi slujitorii lui, care au auzit toate
cuvintele acestea.
(…)
27 Atunci a fost cuvântul Domnului către Ieremia, după ce regele a ars cartea şi cuvintele pe care
Baruh le scrisese din gura lui Ieremia, şi i-a zis:
28 "Ia-ţi alt sul de hârtie şi scrie în el toate cuvintele de mai înainte, care au fost în celălalt sul, pe care
l-a ars Ioiachim, regele lui Iuda, iar regelui lui Iuda, Ioiachim, să-i spui:
29 Aşa zice Domnul: Tu ai ars cartea aceasta, zicând: Pentru ce ai scris în ea: Va veni îndată regele
Babilonului şi va pustii ţara aceasta şi va pierde oamenii şi dobitoacele din ea?
(…)
32 Şi a luat Ieremia alt sul de hârtie şi l-a dat lui Baruh scriitorul, fiul lui Neria, şi acesta a scris în el,
din gura lui Ieremia, toate cuvintele din sulul ce-l aruncase în foc Ioiachim, regele lui Iuda, şi a mai

27
adăugat la ele multe cuvinte asemenea acelora.

Pe lângă cuvântări, există și relatări cu caracter biografic despre viața și activitatea lui
Ieremia, scrise în proză, într-un stil apropiat de cel deuteronomistic. În concluzie, în timpul
exilului, redactorii deuteronomistici au adăugat pasajele biografice și tot în acest timp cartea a
ajuns în să fie finalizată.
Textul cărţii în Biblia ebraică diferă destul de mult de cel din LXX. Astfel, LXX oferă un text
mai scurt cu 2700 de cuvinte faţă de textul ebraic. Apoi profeţiile împotriva popoarelor străine
se află în textul ebraic la sfârşitul cărţii, pe când în cel grecesc ele apar la mijlocul cărţii.
Avem astfel două recenziuni ale cărţii Ieremia.
TM LXX
1-25 Profeții împotriva lui Iuda și Israel 1-25,13 Profeții împotriva lui Iuda și
Israel
26-45 Judecată și mântuire pentru Iuda și 25,14-32,38 Profeții împotriva popoarelor
Israel
46-51 Profeții împotriva popoarelor 33-51 Judecată și mântuire pentru
Iuda și Israel
52 Relatare istorică (cf. 4R 24-25) 52 Relatare istorică (cf. 4R 24-25)

Asemenea diferențe nu se pot explica prin greșeli de copiere și transmitere a textului. Cele
două recenziuni sunt indiciul că au circulat în perioada postexilică cel puţin două variante ale
textului în limba ebraică, cu autoritate egală. Traducătorii LXX au folosit o variantă diferită a
textului față de cea (proto)masoretică. Pentru exegeză ambele recenziuni sunt importante şi în
interpretare trebuie să se țină cont atât de textul ebraic cât şi de cel grecesc.

Viaţa şi activitatea profetului

Profetul Ieremia („Domnul înalță”, ebr.) s-a născut într-o familie preoţească din Anatot, o
localitate din apropierea Ierusalimului, în jurul anului 650 î.H. Fiind încă tânăr, Dumnezeu l-a
chemat să fie profet. Ieremia s-a eschivat inițial, afirmând că este prea tânăr pentru o
asemenea misiune, neavând vârsta care să-i confere autoritatea de a vorbi în public. Avea,
pesemne, în jur de 20 ani în momentul vocaţiei.
Activitatea profetului s-a desfășurat pe o perioadă de peste 40 ani. Profetul a trăit cucerirea
Ierusalimului de către Nabucodonosor şi exilarea unei părţi din popor. Puţin după anul 587, el
a fost dus, împotriva voinţei sale, în Egipt de către un grup de evrei care s-au refugiat acolo.
Aici se pierd urmele sale. Potrivit tradiţiei, el a murit acolo, fiind ucis cu pietre de
compatrioţii săi.
În perioada sa de activitate distingem trei perioade:
1. De la vocaţia sa (aprox. 626) până în anul 605 î.Hr. Din punct de vedere politic, acești 20
de ani au constituit o perioadă favorabilă pentru regatul Iuda, întrucât imperiul asirian se afla
în declin. Pentru regele Iosia a fost un prilej bun de a lărgi graniţele statului prin ocuparea de
teritorii care odată au aparţinut iudeilor, în timpul lui Solomon. Pe plan religios regele Iosia
întreprinde o reformă cultică prin care revigorează credinţa iahvistă.
În ciuda înfloririi regatului Iuda, tocmai în această perioadă Ieremia primeşte de la Dumnezeu
sarcina de a propovădui sfârşitul statului. Un duşman din nord, a cărui armată este invincibilă,
28
e trimis de Dumnezeu împotriva poporului iudeu, vestește Ieremia (cap. 4-6). Poporul trebuie
să se căiască și să se întoarcă la Dumnezeu până nu e prea târziu. Dar mesajul profetului pare
rupt de realitate pentru locuitorii din Ierusalim. În plus, Ieremia intră în conflict cu o tradiţie
religioasă puternică, potrivit căreia Domnul nu va lăsa Ierusalimul să cadă, fiindcă pe Sion, în
Templu, este locuinţa Sa indestructibilă (7,4.10). Principalii susţinători ai acestei tradiţii, care
e consemnată în Biblie în mai mulţi psalmi (45, 47, 75 etc. numiți și „Cântările Sionului”),
sunt preoţii şi profeţii de la Templu. De aceea profetul ajunge să fie nesocotit, batjocorit de
lume, evitat chiar familia sa.

2. De la anul 605 până în 587 î.H. După căderea imperiului asirian babilonienii devin stăpâni
în Orient. Trupele egiptenilor sunt învinse de Nabucodonosor la Karkemiş, în anul 605.
Începe perioada de glorie a imperiului babilonian. În regatul Iuda este o perioadă tulbure,
existând o partidă pro-Egipt, alta care susţine supunerea în faţa babilonienilor. În aceste
vremuri tulburi se petrec cele relatate în cap. 36. Ieremia primeşte porunca Domnului de a
aduna toate cuvântările sale într-o carte. Profetul i-o dă lui Baruh, iar acesta o citeşte la
Templu. Fiind vorba de profeţii care anunţau căderea iminentă a statului, se iscă mare
tulburare în Ierusalim. Regele Ioiachim cere să i se citească şi lui cartea. După lectură, regele
aruncă sfidător sulul profetic pe foc. El se afla în partida pro-egipteană şi nu voia să se lase
intimidat de profeţiile lui Ieremia. Profetul dictează însă încă o dată cuvântările sale şi Baruh
le strânge într-un nou sul, adăugând şi alte cuvântări.
Cuvintele lui Ieremia se adeveresc. După o primă incursiune militară, Ioiachim ajunge să
plătească tribut babilonienilor. Dar în curând Ioiachim refuză să mai plătească tribut, şi în
anul 597 Nabucodonosor pustieşte ţara. O parte din popor, îndeosebi cei din clasa
conducătoare sunt deportaţi în Babilon.
Chiar dacă arată că exilul a fost o pedeapsă a lui Dumnezeu, Ieremia îi încurajează pe cei
rămaşi în ţară, ca de altfel şi pe cei aflaţi în Babilon, cărora le trimite o scrisoare (cap. 29). El
făgăduieşte că Dumnezeu va încheia cu o rămăşiţă un nou legământ (31,31-34), scris în
inimile oamenilor.

3. Ultima parte a activităţii lui Ieremia începe după distrugerea Ierusalimului în 587. Clasa
conducătoare, meseriaşii, oştenii sunt deportaţi în Babilon. Intre cei rămaşi în ţară există o
partidă care mai speră în ajutorul Egiptului. Aceştia îl vor lua cu ei şi pe profet şi vor fugi în
Egipt, unde vor întemeia comunităţi iudaice. Câteva profeţii ale lui Ieremia sunt rostite aici.
Potrivit unei tradiţii iudaice, în Egipt el a fost ucis de compatrioţii săi.

Un program profetic (Ieremia 1)

Primul capitol constituie un program sau o sinteză a activității profetice a lui Ieremia. El este
chemat de Dumnezeu să profețească popoarelor judecata Domnului. Prin viziuni, Dumnezeu
îi descoperă că pedeapsa va veni din nord, de la babilonieni. Pedeapsa e o urmare a faptului că
Iuda a părăsit pe Domnul. În ciuda prigonirii sale de către semeni, profetul trebuie să anunțe
cuvântul lui Dumnezeu (1,4-19). Toate aceste idei anunțate sunt dezvoltate în continuare, în
cuprinsul cărții.
Ier 1 Vocația profetului Ieremia și 2 viziuni
Vocația profetului
1 Cuvintele lui Ieremia, fiul lui Hilchia, dintre preoţii de la Anatot, din pământul lui Veniamin,
2 Către care a fost cuvântul Domnului, în zilele lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, în anul al

29
treisprezecelea al domniei acestuia,
3 Precum şi în zilele lui Ioiachim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, până în luna a cincea din anul al
unsprezecelea al lui Sedechia, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, adică până la robirea Ierusalimului.
4 Fost-a cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis:
5 "Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut, şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit şi
te-am rânduit prooroc pentru popoare".
6 Iar eu am răspuns: "O, Doamne, Dumnezeule, eu nu ştiu să vorbesc, pentru că sunt încă tânăr".
7 Domnul însă mi-a zis: "Să nu zici: Sunt încă tânăr; căci la câţi te voi trimite, la toţi vei merge şi tot
ce-ţi voi porunci vei spune.
8 Să nu te temi de dânşii, căci Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc", zice Domnul.
9 Şi Domnul mi-a întins mâna, mi-a atins gura şi mi-a zis: "Iată am pus cuvintele Mele în gura ta!
10 Iată te-am pus în ziua aceasta peste popoare şi peste regate, ca să smulgi şi să arunci la pământ, să
pierzi şi să dărâmi, să zideşti şi să sădeşti!"

2 Viziuni
11 Apoi a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: "Ieremia, ce vezi tu?" Şi eu am răspuns:
"Văd un toiag din lemn de migdal".
12 Zisu-mi-a Domnul: "Tu ai văzut bine, că Eu priveghez asupra cuvântului Meu, ca să-l împlinesc!"
13 Şi iar a fost cuvântul Domnului către mine şi mi-a zis: "Ce vezi tu?" Şi eu am răspuns: "Văd un
cazan clocotind, care e gata să se verse dinspre miazănoapte".
14 Iar Domnul mi-a zis: De la miazănoapte se va deschide nenorocire asupra tuturor locuitorilor ţării
acesteia.
15 Că iată voi chema toate popoarele ţărilor de la miazănoapte, zice Domnul, şi vor veni acelea şi îşi
vor pune fiecare din ele scaunul său la poarta de intrare a Ierusalimului, pe lângă toate zidurile lui şi în
toate cetăţile lui Iuda;
16 Şi voi rosti asupra lor judecata Mea pentru toate fărădelegile lor, pentru că M-au părăsit, au aprins
tămâie înaintea altor dumnezei şi s-au închinat la lucrurile mâinilor lor.
17 Dar tu, încinge-ţi coapsele tale şi scoală de le spune tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor,
fiindcă nu vreau să tremuri înaintea lor.
18 Că iată, Eu te-am făcut astăzi cetate întărită, stâlp de fier şi zid de aramă înaintea acestei ţări
întregi: înaintea regilor lui Iuda, înaintea căpeteniilor ei, înaintea preoţilor ei şi înaintea poporului ţării.
19 Ei se vor lupta împotriva ta, dar nu te vor birui că Eu sunt cu tine, ca să te izbăvesc", zice Domnul.

Tema principală a propovăduirii lui Ieremia este idolatria lui Israel, care l-a părăsit pe
Dumnezeu. Ea e asemănată infidelității soției care își părăsește soțul pentru alți bărbați.
Închinarea la alți dumnezei echivalează desfrânării spirituale (2-3).

Ier 2 Israel a părăsit pe Domnul pentru dumnezei falși

2:1 Fost-a cuvântul Domnului către mine şi a zis:
2:2 "Mergi şi strigă la urechile fiicei Ierusalimului şi zi: "Aşa grăieşte Domnul: Mi-am adus aminte de
prietenia cea din tinereţea ta, de iubirea de pe când erai mireasă şi mi-ai urmat în pustiu, în pământul
cel nesemănat.
2:3 Atunci Israel era sfinţenia Domnului şi pârga roadelor lui; toţi câţi mâncau din ea se făceau

30
vinovaţi şi nenorocirea venea asupra lor", zice Domnul.
2:4 Casa lui Iacov şi toate seminţiile casei lui Israel, ascultaţi cuvântul Domnului! Aşa zice Domnul:
2:5 "Ce nedreptate au găsit în Mine părinţii voştri, de s-au depărtat de Mine şi s-au dus după
deşertăciune şi au devenit ei înşişi deşertăciune?
2:6 În loc să zică: Unde este Domnul, Cel ce ne-a scos din pământul Egiptului şi ne-a povăţuit prin
pustiu, prin pământul cel gol şi nelocuit, prin pământul cel sec, prin pământul umbrei morţii, prin care
nimeni nu umblase şi unde nu locuia om?
2:7 Eu v-am dus în pământ roditor, ca să vă hrăniţi cu roadele lui şi cu bunătăţile lui; voi însă aţi intrat
şi aţi spurcat pământul Meu şi moştenirea Mea aţi făcut-o urâciune.
2:8 Preoţii n-au zis: Unde este Domnul? Învăţătorii legii nu M-au cunoscut; păstorii au lepădat
credinţa şi proorocii au proorocit în numele lui Baal şi s-au dus după cei ce nu-i pot ajuta.
2:12 Miraţi-vă de acestea, ceruri; cutremuraţi-vă, îngroziţi-vă, zice Domnul!
2:13 Că două rele a făcut poporul Meu: pe Mine, izvorul apei celei vii, M-au părăsit, şi şi-au săpat
fântâni sparte, care nu pot ţine apă.

Cuvântarea de la templu (7,1-14)

Prin această cuvântare Ieremia își atrage dușmănia autorităților politice și religioase, întrucât
zdruncină din temelii tradiția despre templul din Ierusalim, considerat indestructibil pentru că
era casa Domnului. Tradiția nu poate fi însă o garanție absolută, necondiționată a dăinuirii și
un paravan pentru derapajul religios, moral și social. Exemplul templului din Șilo ar trebui să
fie un semnal de alarmă pentru cei din Ierusalim. Relatarea în proză a aceleiași cuvântări, din
capitolul 26, descrie contextul cuvântării de la templu și disputa pe care a produs-o în
societatea iudaică.
Ier 7,1-14 Cuvântarea de la templu
7:1 Cuvântul ce a fost de la Domnul către Ieremia: "Stai în uşa templului Domnului şi rosteşte acolo
cuvântul acesta şi zi:
7:2 Ascultaţi cuvântul Domnului, toţi bărbaţii lui Iuda, care intraţi pe această poartă ca să vă închinaţi
Domnului!
7:3 Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Îndreptaţi-vă căile şi faptele voastre şi vă voi lăsa
să trăiţi în locul acesta!
7:4 Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: "Acesta este templul Domnului, templul
Domnului, templul Domnului".
7:5 Iar dacă vă veţi îndrepta cu totul căile şi faptele voastre, dacă veţi face judecată cu dreptate între
om şi pârâşul lui,
7:6 Dacă nu veţi strâmtora pe străin, pe orfan şi pe văduvă, nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul
acesta şi nu veţi merge după alţi dumnezei spre pieirea voastră,
7:7 Atunci vă voi lăsa să trăiţi în locul acesta şi pe pământul acesta, pe care l-am dat părinţilor voştri
din neam în neam.
7:8 Iată, vă încredeţi în cuvinte mincinoase, care nu vă vor aduce folos.
7:9 Cum? Voi furaţi, ucideţi şi faceţi adulter; juraţi mincinos, tămâiaţi pe Baal şi umblaţi după alţi
dumnezei, pe care nu-i cunoaşteţi,
7:10 Şi apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea în templul Meu, asupra căruia s-a chemat numele Meu,
şi ziceţi: "Suntem izbăviţi", ca apoi să faceţi iar toate ticăloşiile acelea?
7:11 Templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu, n-a ajuns el oare, în ochii voştri peşteră de

31
tâlhari? Iată, Eu am văzut aceasta, zice Domnul.
7:12 Mergeri deci la locul Meu din Șilo, unde făcusem altădată să locuiască numele Meu, şi vedeţi ce
am făcut Eu cu el, pentru necredinţa poporului Meu Israel!
7:13 Şi acum, de vreme ce aţi făcut toate faptele acestea, zice Domnul, şi Eu v-am grăit dis-de-
dimineaţă şi n-aţi ascultat, v-am chemat şi n-aţi răspuns,
7:14 De aceea şi cu templul acesta, asupra căruia s-a chemat numele Meu şi în care voi vă puneţi
încrederea, şi cu locul pe care vi l-am dat vouă şi părinţilor voştri, voi face tot aşa, cum am făcut cu
Şilo.

Ieremia și ceilalți profeți (23,9-40; 26,1-24).

Ieremia nu este singurul profet în regatul Iuda. Există și alți profeți, cu care el intră în conflict,
întrucât profețiile sale contravin cu profețiile acelora. În vreme ce Ieremia vestește judecata și
sfârșitul statului, acești profeți anunță pace și bunăstare. Ieremia îi acuză că profețesc din
interes și îi numește „profeți ai minciunii”.
Ier 23 Împotriva profeților mincinoși
16. Aşa zice Domnul Savaot: "Nu ascultaţi cuvintele proorocilor, care vă profeţesc, că vă înşeală,
povestindu-vă închipuirile inimii lor, şi nimic din cele ale Domnului.
17. Necontenit grăiesc ei celor ce Mă dispreţuiesc: "Domnul, a zis că va fi pace peste voi". Şi tuturor
celor care urmează inima lor învârtoşată le zic: "Nici un rău nu va veni asupra voastră!"
18. Că cine a luat parte la sfatul Domnului, ca să vadă şi să audă cuvântul Lui? Sau cine a luat aminte
la cuvântul Lui ca să-l vestească?
19. Iată vine furtuna Domnului cu iuţime, vine furtună mare şi va cădea peste capetele
necredincioşilor.
20. Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Sale, şi în zilele
ce vin veţi pricepe aceasta lămurit.
21. N-am trimis Eu pe proorocii aceştia, ci au alergat ei singuri; Eu nu le-am spus, ci au profeţit ei de
la ei.
22. Au luat ei parte la sfatul Meu? Atunci să vestească cuvintele Mele poporului Meu, să facă să se
întoarcă oamenii de la calea lor rea şi de la faptele lor cele rele.
31. Deoarece Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care vorbesc cu limba lor, dar zic: "El a
spus". 32. Tot Eu, zice Domnul, sunt împotriva proorocilor care spun visuri mincinoase, care le
povestesc pe acestea şi duc pe poporul Meu la rătăcire cu amăgirile lor şi cu linguşirile lor, deşi Eu nu
i-am trimis, nici le-am poruncit; ei nu aduc nici un folos poporului acestuia, zice Domnul.

Din conflictul cu profetul mincinos Anania (Ier 28) înțelegem de ce Ieremia a decis să trimită
scrisoarea sa către cei exilați în Babilon (Ier 29; vezi în continuare)

Acte simbolice ale profetului (brâul: Ier 13,1-11; vasul spart: Ier 18-19;
cumpărarea țarinii: Ier 32,9-15)
Ca modalitate de a transmite mesajul divin, întâlnim la profetul Ieremia, pe lângă cuvântare și
viziune, și actul simbolic. Brâul cu care se încinge profetul anunță legarea și ducerea
poporului în exil. Asemănător, vasul pe care îl sparge olarul anunță sfârșitul poporului.
Răscumpărarea țarinii de către Ieremia de la ruda sa, din porunca Domnului, anunță

32
reîntoarcerea celor exilați și redobândirea țării. Sf. Ev. Matei vede aici o profeție împlinită,
care se referă la locul îngropării Mântuitorului:

7 Şi ţinând ei sfat, au cumpărat cu ei Ţarina Olarului, pentru îngroparea străinilor.

9 Atunci s-a împlinit cuvântul spus de Ieremia proorocul, care zice: "Şi au luat cei treizeci de
arginţi, preţul celui preţuit, pe care l-au preţuit fiii lui Israel,
10 Şi i-au dat pe Ţarina Olarului după cum mi-a spus mie Domnul". (Mt 27,7-10)

Ieremia şi singurătatea omului lui Dumnezeu

Pentru misiunea sa, Ieremia a fost batjocorit, persecutat, urât de ai săi, părăsit. Profetul se
plânge că misiunea lui Dumnezeu l-a făcut să fie evitat de toţi, să ajungă singur. Ieremia nu se
căsătoreşte, nu mai are viaţă de familie sau viaţă socială. Ieremia suferă fiindcă el nu doreşte
să se izoleze de lume, de ai săi, fiindcă nu vrea ca aceştia să piară; fiindcă trebuie să vestească
un cuvânt pe care nu şi-l doreşte, dar pe care trebuie să îl facă cunoscut, fiindcă vine de la
Dumnezeu. Printre profeţii, el ne-a descris în cuvinte zguduitoare drama sa: singurătatea
omului care şi-a închinat viaţa lui Dumnezeu, neputinţa de a se împotrivi lui Dumnezeu, dar şi
neputinţa de a trăi fără cuvântul Domnului, pe de altă parte. Aceste texte au fost denumite de
exegeţi „confesiunile lui Ieremia”: (11,18-23; 12,1-6; 15,10.15-20; 17,14-18; 18,18-23; 20,7-
18).
Una dintre cele mai mișcătoare și paradoxale „confesiuni” – alternanța de trăiri contradictorii
e posibilă numai în momentele celei mai adânci suferințe din viață – a fost rostită de Ieremia
după arestare.
Ier 20,1-18 Ieremia arestat și eliberat. Plângerea sa
20:1 Auzind Paşhurr, fiul preotului Imer, care era supraveghetor în templul Domnului, că Ieremia a
profeţit aceste cuvinte,
20:2 A lovit Paşhurr pe Ieremia proorocul şi l-a aruncat în temniţa care se afla la poarta cea de sus a
lui Veniamin, în templul Domnului.
20:3 Dar a doua zi Paşhurr a dat drumul lui Ieremia din temniţă şi Ieremia i-a zis: "Domnul nu te mai
numeşte Paşhurr (Noroc din toate părţile), ci Magor Misabib (Spaimă din toate părţile),
20:4 Pentru că aşa zice Domnul: Iată, te voi face groază şi pentru tine însuţi şi pentru toţi prietenii tăi;
aceştia vor cădea de sabia vrăjmaşilor lor şi ochii tăi vor vedea aceasta. Şi pe tot Iuda îl voi da în
mâinile regelui Babilonului, care-i va duce la Babilon şi-i va lovi cu sabia.
20:5 Şi toată bogăţia cetăţii acesteia, toată agonisita ei, toate cele de preţ ale ei şi toate comorile regilor
lui Iuda le voi da în mâinile vrăjmaşilor lor, care, jefuindu-le, le vor lua şi le vor duce la Babilon.
20:6 Iar tu, Paşhurr, cu toți cei ce trăiesc în casa ta, vă veţi duce în robie şi, mergând la Babilon, vei
muri acolo şi acolo vei fi îngropat şi tu şi toţi prietenii tăi, cărora tu le-ai proorocit mincinos.

Plângerea profetului
20:7 Doamne, Tu m-ai aprins şi iată sunt înflăcărat; Tu eşti mai tare decât mine şi ai biruit, iar eu în
toate zilele sunt batjocorit şi fiecare îşi bate joc de mine;
20:8 Că de când vorbesc, scoţând strigăte împotriva silniciei şi rostind pustiirea, cuvântul Domnului s-
a prefăcut în ocară pentru mine şi în batjocură zilnică.
20:9 De aceea mi-am zis: "Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai grăi, în numele Lui!" Dar iată era în
inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am

33
putut;
20:10 Că am auzit ocări de la mulţi şi ameninţări din toate părţile, zicând: "Pârâţi-l şi-l vom pârî şi
noi!" Toţi cei ce trăiau în pace cu mine, mă pândesc să vadă nu cumva mă voi poticni, şi ziceau:
"Poate va cădea şi-l vom birui şi ne vom răzbuna pe el!"
20:11 Dar Domnul este cu mine, ca un apărător puternic. De aceea prigonitorii mei se vor poticni şi nu
vor birui; se vor face de ruşine, pentru că n-au izbutit; ocara lor va fi veşnică şi niciodată nu se va uita.
20:12 Doamne al puterilor, Cel ce cercetezi cu dreptate şi pătrunzi rărunchii şi inimile, fă-mă să văd
răzbunarea Ta asupra lor, că ţie ţi-am încredinţat pricina mea!
20:13 Cântaţi Domnului! Lăudaţi pe Domnul, căci El izbăveşte sufletul celui împilat din mâna
făcătorilor de rele.
20:14 Blestemată fie ziua în care m-am născut, ziua în care m-a născut maică-mea să nu fie
binecuvântată.
20:15 Blestemat fie omul care a adus tatălui meu veste şi a zis: "Ţi s-a născut fiu", şi s-a bucurat mult
de aceasta.
20:16 Întâmple-se omului aceluia ceea ce s-a întâmplat cetăţilor pe care le-a dărâmat Domnul şi nu le-
a cruţat! Să audă el dimineaţa bocet şi la amiază tânguire mare,
20:17 Că nu m-a ucis chiar din pântece, ca mama mea să-mi fi fost mormânt şi pântecele ei să fi rămas
veşnic însărcinat.
20:18 Pentru ce am ieşit eu din pântece, ca să văd suferinţă şi durere şi ca zilele mele să se sfârşească
în ruşine?"

Scrisoarea lui Ieremia către exilaţii din Babilon

Scrisoarea a fost trimisă celor duși în exil în anul 597. În rândul acestora speranța reîntoarcerii
în țara natală era susținută și alimentată de profeți. Dar speranța întoarcerii timpurii generase o
stare de instabilitate și haos în rândul exilaților. Ieremia îi contrazice pe profeți, vestind că
exilul va dura 70 ani.
Prin mesajul ei, prin îndemnurile de a se acomoda în mijlocul altor neamuri, de a se ruga
pentru aceia, fiindcă de binele lor depinde binele propriei comunităţi, acest text a constituit o
„Magna Charta” a iudaismului din toate timpurile. Mai ales în contextul prezent, pe fondul
migrației politice și economice, scrisoarea profetului este de actualitate pentru toți creștinii
care trăiesc în diaspora, departe de țara lor de baștină.4
Ier 29,1-14 Scrisoarea lui Ieremia către exilaţii din Babilon
29:1 Iată cuvintele scrisorii pe care Ieremia proorocul a trimis-o din Ierusalim către rămăşiţa bătrânilor
din robie, preoţilor şi proorocilor şi către tot poporul pe care Nabucodonosor i-a dus din Ierusalim la
Babilon,
29:2 După ce a ieşit din Ierusalim regele Iehonia şi regina şi eunucii şi căpeteniile lui Iuda şi ai
Ierusalimului şi lemnarii şi fierarii,
29:3 Prin Eleasa, fiul lui Şafan, şi prin Ghemaria, fiul lui Hilchia, pe care Sedechia, regele lui Iuda, i-a
trimis la Babilon către Nabucodonosor, regele Babilonului:
29:4 "Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel, către toţi robii pe care i-am strămutat din
Ierusalim la Babilon: Zidiţi casă şi trăiţi;
29:5 Faceţi grădini şi mâncaţi roadele lor!

4
Aproximativ 8 milioane de români trăiesc în alte țări ale lumii.
Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Diaspora_română.

34
29:6 Luaţi femei şi naşteţi fii şi fiice! Fiilor voştri luaţi-le soţii, iar pe fiicele voastre măritaţi-le, ca să
nască fii şi fiice, şi să nu vă împuţinaţi acolo, ci înmulţiri-vă!
29:7 Căutaţi binele ţării în care v-am dus robi şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, că de propăşirea ei
atârnă şi fericirea voastră!
29:8 Pentru că aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Să nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii
voştri şi de ghicitorii voştri care sunt în mijlocul vostru, şi să nu ascultaţi visele voastre, pe care le veţi
visa,
29:9 Căci vă proorocesc minciună şi Eu nu i-am trimis, zice Domnul!
29:10 Pentru că Domnul zice: Când vi se vor împlini în Babilon şaptezeci de ani, atunci vă voi cerceta
şi voi împlini cuvântul Meu cel bun pentru voi, ca să vă întoarceţi la locul acesta.
29:11 Pentru că numai Eu ştiu gândul ce-l am pentru voi, zice Domnul, gând bun, nu rău, ca să vă dau
viitorul şi nădejdea.
29:12 Şi veţi striga către Mine şi veţi veni şi vă veţi ruga Mie, şi Eu vă voi auzi;
29:13 Şi Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima voastră.
29:14 Şi voi fi găsit de voi, zice Domnul, şi vă voi întoarce din robie şi vă voi strânge din toate
popoarele şi din toate locurile, de pe unde v-am izgonit, zice Domnul, şi vă voi întoarce din locul de
unde v-am dus.

Profeții de mângâiere și izbăvire pentru Israel

În capitolele 30-31 din Ieremia sunt adunate cuvântări profetice de mângâiere, prin care
Domnul vestește viitoarea izbăvire pentru poporul Său. Sunt cuprinse aici și două profeții
mesianice pentru creștini.
Ier 31,15 Uciderea pruncilor din porunca lui Irod Ier (cf. Mt 2,17)
15 Aşa zice Domnul: "Glas se aude în Rama, bocet şi plângere amară. Rahila îşi plânge copiii şi
nu vrea să se mângâie de copiii săi, pentru că nu mai sunt".

Pentru cei din timpul lui Ieremia, Rama era localitatea unde erau strânși cei care urmau să fie
duși în exil. E de ușor de închipuit că Rama era un loc al durerii, ceea ce a permis Sf.Ev.
Matei să vadă profeția lui Ieremia reactualizată în sângerosul masacru al pruncilor săvârșit de
Irod.

Ier 31,31 Noul Legământ (cf. Rom 2,29; 11,27)

(Pentru edificare am redat pasajul Ier 31,27-33)
27 Precum am privegheat asupra lor ca să-i smulg şi să-i zdrobesc, ca să-i risipesc, să-i vatăm
şi să-i pierd, aşa voi priveghea asupra lor, ca să-i zidesc şi să-i sădesc, zice Domnul.
28 În zilele acelea nu vor mai zice: "Părinţii au mâncat aguridă şi copiilor li s-au strepezit
dinţii".
29 Ci fiecare va muri pentru fărădelegea sa; cine va mânca aguridă, aceluia i se vor strepezi
dinţii.
30 Iată vin zile, zice Domnul, când voi încheia cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda legământ
nou.
31 Însă nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinţii lor în ziua când i-am luat de mână,

35
ca să-i scot din pământul Egiptului. Acel legământ ei l-au călcat, deşi Eu am rămas în legătură
cu ei, zice Domnul.
32 Dar iată legământul pe care-l voi încheia cu casa lui Israel, după zilele acela, zice Domnul:
Voi pune legea Mea înăuntrul lor şi pe inimile lor voi scrie şi le voi fi Dumnezeu, iar ei Îmi
vor fi popor.
33 Şi nu se vor mai învăţa unul pe altul şi frate pe frate, zicând: "Cunoaşteţi pe Domnul" că
toţi de la sine Mă vor cunoaşte, de la mic până la mare, zice Domnul, pentru că Eu voi ierta
fărădelegile lor şi păcatele lor nu le voi mai pomeni".

Pentru vechii israeliți, inima era centrul ființei umane. Principalele acțiuni ale sufletului
izvorăsc aici. Prin inimă omul simte, cugetă, decide.
Un altfel de legământ, un legământ interior, la care omul participă din profunzimea ființei
sale, era anunțat și în Deuteronom:
Deci să tăiaţi împrejur inima voastră şi de acum înainte să nu mai fiţi tari la cerbice... (Deut
10,16)

Legământul cu Dumnezeu nu poate fi doar un semn fizic (circumciziunea, cf. Facere 17), ci
trebuie asumat în duh. Sf. Ap. Pavel reia tema Noului Legământ, pe care DumnezeuL-a
încheiat cu oamenii prin Iisus Hristos (Rom 11,27), care se asumă prin Botez și tăierea
împrejur a duhului (Col 2,11)

Ci este iudeu cel întru ascuns, iar tăierea împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; a
cărui laudă nu vine de la oameni, ci de la Dumnezeu. (Rom 2,29)

36
 CARTEA IEZECHIEL

Numele profetului Iezechiel însemnă în ebraică „Dumnezeu întăreşte”, ceea ce, potrivit
dictonului latin „nomen est omen”, s-a şi realizat în cazul lui. Iezechiel a fost chemat profet de
către Dumnezeu pentru a-i întări pe evreii aflaţi în exil. Misiunea sa profetică începe în anul al
5-lea după prima deportare a evreilor în Babilon (597) şi se desfăşoară în exclusivitate în exil,
circa 20 de ani. O tradiţie iudaică menţionată și de unii Sf. Părinţi afirmă că el a fost ucis în
Babilon de către un judecător al poporului iudeu, pentru că l-a mustrat din pricina idolatriei.

ACTIVITATEA PROFETULUI IEZECHIEL ÎNAINTE DE 587 Î.HR.

Viziunea inaugurală a cărții.
Iezechiel s-a aflat între evreii deportaţi în 597 în Mesopotamia. Aici, preotul devine profet în
urma viziunii tronului slavei lui Dumnezeu. Ea este relatată în primul capitol al cărţii.
Viziunea lui Iezechiel a avut o influență importantă în mistica iudaică și în cea creștină.
Iez 1 Viziunea tronului slavei dumnezeiești
1 În anul al treizecilea, în ziua a cincea a lunii a patra, când mă aflam între robi, la râul
Chebar, mi s-au deschis cerurile și am văzut niște vedenii dumnezeiești.
2 În ziua a cincea a lunii a patra, în anul al cincilea ai robirii regelui Ioiachim,
3 A fost cuvântul Domnului către mine, preotul Iezechiel, fiul lui Buzi, preotul, la râul
Chebar, în țara Caldeilor. Acolo a fost peste mine mâna Domnului.
4 Eu priveam și iată venea dinspre miazănoapte un vânt vijelios, un nor mare și un val de foc,
care răspândea în toate părțile raze strălucitoare; iar în mijlocul focului strălucea ca un metal
în văpaie.
5 Și în mijloc am văzut ceva ca patru fiare, a căror înfățișare semăna cu chipul omenesc.
6 Fiecare din ele avea patru fețe și fiecare din ele avea patru aripi.
7 Picioarele lor erau drepte, iar copitele picioarelor lor erau cum sunt copitele picioarelor de
vițel și scânteiau ca arama strălucitoare, iar aripile lor erau sprintene.
8 De cele patru părți ele aveau sub aripi mâini de om și toate patru își aveau fețele lor și
aripile lor.
9 Aripile lor se atingeau una de alta, și când mergeau, fiarele nu se întorceau, ci fiecare
mergea drept înainte.
10 Fețele lor? - Toate patru aveau câte o fată de om înainte, toate patru aveau câte o față de
leu la dreapta, toate patru aveau câte o față de bou la stânga și toate patru mai aveau și câte o
față de vultur în spate.
11 Fețele lor și aripile lor erau despărțite în partea de sus, și, la fiecare, două din aripi erau
întinse, iar două le acopereau trupul.
12 Fiecare fiară mergea drept înainte și mergea încotro îi dădea duhul să meargă și în mersul
său nu se întorcea.
13 Înfățișarea acestor fiare se asemăna cu înfățișarea cărbunilor aprinși, cu înfățișarea unor

37
făclii aprinse; printre fiare curgea foc, iar din foc țâșneau raze și fulgere.
14 Fiarele alergau înainte și înapoi iute ca fulgerul.
15 Când mă uitam eu la fiare, iată am văzut jos, lângă aceste fiare, câte o roată la fiecare din
cele patru fețe ale lor.
16 Aceste roți, după înfățișarea lor, parcă erau de crisolit, iar după făptură toate aveau aceeași
înfățișare. Și după alcătuirea și după făptura lor ele parcă erau vârâte una în alta.
17 Ele înaintau în toate cele patru părți, și în timpul mersului nu se întorceau.
18 Obezile lor formau un cerc larg și de o înălțime înfricoșătoare și aceste obezi la toate patru
erau pline de ochi de jur împrejur.
19 Când mergeau fiarele, mergeau și roțile de lângă ele, și când se ridicau fiarele de la
pământ, se ridicau și roțile.
20 Ele mergeau încotro le da duhul să meargă și roțile se ridicau împreună, căci duh de viață
era și în roți.
21 Când mergeau acelea, mergeau și acestea, și când acelea se opreau, se opreau și acestea;
iar când acelea se ridicau de la pământ, atunci împreună cu ele se ridicau și roțile, pentru că
duh de viață era și în roți.
22 Deasupra capetelor fiarelor se vedea un fel de boltă, întinsă sus, deasupra capetelor lor,
care semăna cu cristalul cel mai curat;
23 Iar sub bolta aceasta erau întinse aripile fiarelor una spre alta, și fiecare fiară mai avea câte
două aripi, care le acopereau trupurile;
24 Când mergeau fiarele, auzeam fâlfâitul aripilor lor, ca un vuiet de ape mari, ca glasul Celui
Atotputernic zgomot strașnic, ca zgomotul dintr-un lagăr ostășesc; iar când ele se opreau, își
lăsau aripile în jos.
25 După ce fiarele se opreau și își lăsau aripile în jos, zgomotul se auzea încă sub bolta ce se
întindea deasupra capetelor lor.
26 Pe bolta de deasupra capetelor fiarelor era ceva care semăna cu un tron și la înfățișare era
ca piatra de safir; iar sus pe acest tron era ca un chip de om.
27 Și am mai văzut ceva, ca un metal înroșit în foc, ca niște foc, sub care se afla acel chip de
om și care lumina împrejur; de la coapsele acelui chip de om în sus și de la coapsele chipului
aceluia în jos se vedea un fel de foc, un fel de lumină strălucitoare care-l împresura de jur
împrejur.
28 Cum este curcubeul ce se află pe cer la vreme de ploaie, așa era înfățișarea acelei lumini
strălucitoare care-l înconjura. Astfel era chipul slavei Domnului. Și când am văzut eu aceasta,
am căzut cu fața la pământ.

Vocația lui Iezechiel

In urma viziunii slavei divine, Iezechiel este chemat să fie profet, printr-un act simbolic:
Domnul îi dă să înghită un sul pe care sunt înscrise cuvintele Sale, cuvinte ce trebuie rostite
de profet în fața poporului.
Iez 2,1-10; 3,1-3.12-15 Vocația profetului
2:1 Atunci am auzit glasul Unuia care mi-a zis: "Fiul omului, scoală în picioare, că am să-ți
vorbesc!"

38
2:2 Și cum mi-a zis Acela vorbele acestea, a intrat Duhul în mine și m-a ridicat în picioare, și
am ascultat pe Cel ce-mi vorbea.
2:3 Acela mi-a zis: "Fiul omului, am să te trimit la fiii lui Israel, la acești oameni
neascultători, care s-au răzvrătit împotriva Mea; ei, ca și părinții lor, păcătuiesc înaintea Mea
până în ziua de astăzi.
2:4 Acești fii sunt nerușinați și cu inima împietrită; la ei te trimit Eu, ca să le zici: Așa grăiește
Domnul!
2:5 Ori te-or asculta, ori nu te-or asculta - căci sunt un neam îndărătnic - să știe însă că este
între ei un prooroc.
2:6 Dar tu, fiul omului, să nu te temi de ei și de cuvintele lor să nu te sperii, deși ei vor fi
pentru tine spini și ciulini, și ai să trăiești între ei, ca între scorpii; să nu te temi de cuvintele
lor și de fața lor să nu te sperii, deși sunt un neam îndărătnic,
2:7 Ci să le spui cuvintele Mele, ori te-or asculta, ori nu te-or asculta, căci sunt un neam de
răzvrătiți.
2:8 Tu însă, fiul omului, ascultă ce voiesc să-ii spun! Nu fi îndărătnic, ca acest neam de
răzvrătiți! Deschide-ii gura și mănâncă ceea ce am să-ți dau!"
2:9 Și privind eu, am văzut o mână întinsă spre mine și în ea o hârtie strânsă sul;
2:10 Și a desfășurat-o înaintea mea, și am văzut că era scrisă și pe o parte și pe alta: plângere,
tânguire și jale era scris în ea.
3:1 Apoi mi-a zis: "Fiul omului, mănâncă ceea ce ai dinainte, mănâncă această hârtie și mergi
de grăiește casei lui Israel!"
3:2 Atunci eu mi-am deschis gura și Acela mi-a dat să mănânc cartea aceea,
3:3 Și mi-a zis: "Fiul omului, hrănește-ți pântecele și-ți satură lăuntrul tău cu această carte pe
care ți-o dau Eu!" Și eu am mâncat-o și era în gura mea dulce ca mierea.
3:12 Atunci m-a ridicat Duhul și am auzit la spatele meu un glas mare ca de tunet care zicea:
"Binecuvântată fie slava Domnului în locul unde sălășluiește El!"
3:13 Și am mai auzit zgomotul fiarelor care băteau din aripi și huruitul roților de lângă ele și
bubuit puternic de tunet.
3:14 Și Duhul m-a luat și m-a dus. Și am mers eu amărât și cu sufletul întristat, dar mâna
Domnului lucra puternic asupra mea.
3:15 Apoi am sosit în Tel-Aviv, la robii care locuiau aproape de râul Chebar, și m-am oprit
acolo unde trăiau ei și am stat între ei șapte zile în uimire.

Viziuni despre decăderea din Ierusalim și judecata cetății

Iezechiel trebuie să condamne păcatele care se petrec în popor, dar mai cu seamă în Iuda, cu
toate că el se află în Babilonia. Purtat de Duhul lui Dumnezeu în Ierusalim, Iezechiel vede ce
se întâmplă aici. In Iuda se petrec crime, se varsă sânge (7,23; 9,9; 16,36; 18,10; etc.). Ţara e
cuprinsă de idolatrie (6,3.6.13; 16,16; 20,28.29) chiar şi în Templu se află idoli (cap. 8).
Păcatele Sodomei (16,49-50), ale Tirului (28,2.5.17) şi ale Egiptului (32,12; 35,13) sunt acum
practicate de Ierusalim. Ca şi Osea, Iezechiel socoteşte păcatul Ierusalimului ca fiind

39
congenital: Ierusalim s-a născut din tată amorit şi mamă hittită (16,3.45).5 Robia în Egipt a
făcut apoi ca inima lui Israel să fie mereu aplecată spre idolatrie.
Iezechiel are viziuni în care i se arată că slava Domnului părăseşte mai întâi templul (10), apoi
Ierusalimul (11). Judecata lui Dumnezeu şi pedeapsa pentru popor, adică distrugerea
Ierusalimului şi robia sunt inevitabile. Mai târziu, în exil, Iezechiel va avea și o viziune despre
reîntoarcerea slavei lui Dumnezeu în templul viitor (43).
Iez I0,4.18-19 Slava Domnului părăsește templul
4 Atunci s-a ridicat slava Domnului de pe heruvimi spre pragul templului şi templul s-a
umplut de nori, iar curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
18 Atunci slava Domnului s-a dus de la prag şi s-a aşezat pe heruvimi.
19 Iar heruvimii, întinzând aripile, s-au ridicat de la pământ înaintea ochilor mei şi s-au dus
însoţiţi de roţi şi s-au oprit la poarta cea dinspre răsărit a templului Domnului, şi slava
Dumnezeului lui Israel era deasupra lor.
Iez 11,22-23 Slava Domnului părăsește Ierusalimul
22 Atunci heruvimii şi-au întins aripile şi roţile erau lângă ei, iar slava Dumnezeului lui Israel,
sus, deasupra lor.
23 Apoi slava Domnului s-a ridicat din mijlocul cetăţii şi a stat deasupra muntelui, care se află
spre răsărit de cetate.

Iez 43,2.4-5 Slava Domnului reumple templul viitor

2 Şi iată slava Dumnezeului lui Israel venea dinspre răsărit; glasul Lui era ca glasul de ape
multe şi pământul strălucea de slava Lui.
4 Şi slava Domnului a intrat în templu pe poarta care este cu faţa spre răsărit.
5 Şi m-a ridicat Duhul şi m-a dus în curtea cea dinăuntru şi iată slava Domnului umplea tot
templul.

Crucea, semnul izbăvirii

Într-una din viziunile despre cercetarea și judecata Ierusalimului (cap. 9), profetul vede șase
bărbați înarmați care intră în Ierusalim pentru a distruge cetatea. Unul dintre ei are unelte de
scris. Acesta primește porunca Domnului de a scrie pe frunțile celor care și-au păstrat credința
și deplâng idolatria și fărădelegile din cetate.
Iez 9,1-9 Nimicirea Ierusalimului. Însemnarea celor izbăviți
1 Apoi a răsunat la urechile mele un glas mare și a zis: "Apropiați-vă pedepsitorii cetății,
având fiecare în mână unealta de nimicire!"
2 Și iată dinspre poarta de sus, care dă spre miazănoapte, veneau șase bărbați, având fiecare în
mână unealta sa ucigătoare; și între ei se afla unul, îmbrăcat cu haină de în, care avea la brâu
unelte de scris. Aceștia, venind, s-au oprit lângă jertfelnicul cel de aramă.
3 Atunci slava Dumnezeului lui Israel s-a pogorât de pe heruvimul pe care se afla la pragul
casei. Și a chemat Domnul pe omul cel îmbrăcat în haină de în, care avea la brâu unelte de

5
Aluzie la perioada preisraelită a orașului. Înainte de a fi cucerit de David, Ierusalimul a fost o cetate iebusită.
Iebuseii aveau origine hittită.

40
scris,
4 Și i-a zis Domnul: Treci prin mijlocul cetății, prin Ierusalim, și însemnează cu T (litera
„tau”) pe frunte, pe oamenii care gem și care plâng din cauza multor ticăloșii care se
săvârșesc în mijlocul lui".
5 Iar celorlalți le-a zis în auzul meu: "Mergeți după el prin cetate și loviți! Să nu aveți nici o
milă și ochiul vostru să fie necruțător!
6 Ucideți și nimiciți pe bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar să nu vă atingeți de nici un
om, care are pe frunte semnul "+"! Și să începeți cu locul Meu cel sfânt!" Și au început ei cu
bătrânii, care erau înaintea templului.
7 Apoi le-a zis: "Întinați templul, umpleți curțile cu uciși și ieșiți!" Și au ieșit și au început să
ucidă prin cetate.
8 Și după ce i-au ucis, iar eu am rămas, am căzut cu fața la pământ și, strigând, am zis: "O,
Doamne, Dumnezeule, vei pierde oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsându-Ţi mânia asupra
Ierusalimului?"
9 Iar El mi-a răspuns: "Nelegiuirea casei lui Israel și a lui Iuda este mare, foarte mare și țara
aceasta e mânjită cu sânge, iar cetatea e plină de nedreptate, că ei zic: "A părăsit Domnul țara
aceasta, Domnul nu mai vede!
10 De aceea ochiul Meu nu-i va cruţa şi Eu nu Mă voi îndura şi voi întoarce purtarea lor
asupra capului lor".
11 Şi iată omul cel îmbrăcat cu haină de în, care avea la brâu uneltele de scris, a dat răspuns şi
a zis: "Am făcut cum mi-ai poruncit".

Semnul T înscris pe fruntea celor aleși este litera TAW din alfabetul ebraic. Astăzi, litera are
forma ‫ ת‬.
Însă în scrierea preexilică a evreilor, litera TAW avea forma unei cruci "+" (vezi imaginea de
mai jos), la fel ca și în scrierea greacă. Ambele scrieri – cea ebraică preexilică și cea greacă
provin din scrierea veche feniciană. Semnul crucii este semnul izbăvirii în Iez 9, fiind totodată
o anticipare a crucii lui Hristos care ne-a izbăvit din robia păcatului.

ACTIVITATEA LUI IEZECHIEL DUPĂ 587: MÂNGÂIERE PENTRU ISRAEL

Căderea Ierusalimului a marcat o cotitură în activitatea lui Iezechiel. Vestea catastrofei din
587 a produs o schimbare în atitudinea exilaţilor faţă de profet. Dacă până atunci îl ignorau,
acum sunt convinşi că el a avut dreptate.

41
Iezechiel suferă alături de compatrioţii săi din pricina distrugerii Ierusalimului şi a Templului.
De acum înainte, cuvintele de judecată şi mustrare vor fi doar la adresa altor neamuri. În
continuare, Iezechiel va rosti profeții de mângâiere pentru iudei, întărindu-le speranţa în
izbăvirea din exil şi întoarcerea în ţara lor: Dumnezeu îi va alunga pe păstorii cei răi ai
poporului (conducătorii politici și spirituali) și se va fi El însuși păstorul cel bun al poporului
(34,1-31).
În acest context rosteşte și profeţia despre oasele uscate pe care Duhul lui Dumnezeu le va
învia (37,1-14). Viaţa poporului va fi una nouă: (36,24-28). La sfârşitul vremii, după ce va
învinge toţi duşmanii, culminând cu Gog din Magog (cap. 38), Israel va trăi în pace într-un
Ierusalim Nou, cu un Templu reclădit, în care Domnul va locui pe veci în mijlocul poporului.
Practic sfârşitul cărţii amestecă imagini ale unui viitor apropiat cu imagini ale sfârşitului
timpului. Speranţa exilaţilor într-o Iudeea restaurată se dizolvă parcă în tabloul mai larg al
evenimentelor eshatologice. De aceea creştinii au văzut în profeţiei oaselor uscate (cap. 37) o
profeţie despre învierea morţilor.

Responsabilitatea fiecărui om pentru păcatele sale.

De la Iezechiel provine celebra (și actuala) sentință divină „Eu nu vreau moartea păcătosului,
ci să se întoarcă şi să fie viu.” (33,11)
Fiecare om este responsabil pentru păcatele sale și poate să fie iertat dacă se căiește.
Legea lui Moise prevedea responsabilitatea colectivă şi ereditară: obştea răspundea solidar
pentru păcatul unui singur om, urmaşii răspund pentru păcatele părinţilor. Iezechiel
amendează curajos vechea doctrină şi introduce principiul responsabilităţii individuale:
nimeni nu trebuie să fie pedepsit pentru păcatele părinților, fiecare om răspunde pentru
propiul său pacat (cap. 18; 33). Mai mult, dreptul care păcătuieşte va fi pedepsit, după cum și
păcătosul care se îndreptează va fi mântuit. Dumnezeu îşi păstrează pentru toţi oamenii o
inepuizabilă rezervă de îndurare.
Iez 18,1-9.21-28
1 Și a mai fost cuvântul Domnului către mine și mi-a zis:
2 "Pentru ce spuneți voi în țara lui Israel pilda aceasta și ziceți: Părinții au mâncat aguridă și
copiilor li s-au strepezit dinții?
3 Precum este adevărat că Eu sunt viu, zice Domnul Dumnezeu, tot așa este de adevărat că pe
viitor nu se va mai grăi pilda aceasta lui Israel.
4 Că iată toate sufletele sunt ale Mele; cum este al Meu sufletul tatălui, tot așa și sufletul
fiului; sufletul care a greșit va muri.
5 De este cineva drept și face judecată și dreptate;
6 De nu mănâncă jertfit în munte și spre idolii casei lui Israel nu-și întoarce ochii săi; femeia
aproapelui său nu o necinstește și de femeie nu se apropie în timpul perioadei ei de necurăție;
7 Pe nimeni nu strâmtorează și datornicului îi întoarce zălogul, furt nu face, celui flămând îi
dă din pâinea sa și pe cel gol îl îmbracă cu haină;
8 Banii săi cu camătă nu-i dă și camătă nu ia; de la nedreptate mâinile și le stăpânește și
judecata dintre un om și altul o face cu dreptate;
9 De se poartă după poruncile Mele și legile Mele cu credincioșie le păzește, acela este drept
și fără îndoială viu va fi, zice Domnul Dumnezeu.
21 Dar dacă cel rău se întoarce de la nelegiuirile sale pe care le-a făcut și păzește toate legile

42
Mele și face ceea ce e bun și drept, el va trăi și nu va muri.
22 Nu se vor pomeni deloc nelegiuirile pe care el le va fi făcut, ci va trăi pentru dreptatea pe
care va fi făcut-o.
23 Oare voiesc Eu moartea păcătosului, zice Domnul Dumnezeu - și nu mai degrabă să se
întoarcă de la căile sale și să fie viu?
24 Dar și dreptul, dacă se va abate de la dreptatea sa și se va purta cu nedreptate și va face
toate acele ticăloșii pe care le face nelegiuitul, va fi el oare viu? Toate faptele lui bune, pe care
le va fi făcut, nu se vor pomeni, ci pentru nelegiuirea sa, pe care va fi făcut-o, și pentru
păcatele sale, pe care le-a săvârșit, va muri.
25 Dar voi ziceți: "Calea Domnului nu este dreaptă". Ascultați, casa lui Israel: Oare calea Mea
nu este dreaptă, sau nu sunt drepte căile voastre?
26 Dacă cel drept se abate de la dreptatea sa și face nelegiuire și din pricina aceasta moare,
apoi el moare pentru nelegiuirea sa, pe care a făcut-o.
27 Și cel nelegiuit, dacă se întoarce de la nelegiuirea sa, pe care a făcut-o și face judecată și
dreptate, își întoarce sufletul său la viață;
28 Căci el a văzut și s-a întors de la toate nelegiuirile sale, pe care le-a făcut; de aceea va fi
viu și nu va muri.

Viziunea despre noul Ierusalim şi noul Templu

Cap. 40-48 cuprind o descriere a viitoarei împărăţii mesianice. Țara va fi împărţită, în mod
egal, între cele 12 seminţii ale lui Israel, dar şi între străini (47). Slava Domnului se întoarce
în noul templu. Acest templu va fi construit pe un munte înalt, descris în imagini strălucitoare
și cu o minuțioasă detaliere a încăperilor, a obiectelor cultice şi a noul cult.
Templul se află pe pământul cel nou, adăpat de un izvor minunat care iese din sanctuar și
adapă tot pământul (47). Descrierea amintește de grădina Edenului.
Iez 47,1-12 Izvorul templului și belșugul țării
1 Apoi m-a dus înapoi la uşa templului şi iată de sub pragul templului curgea o apă spre
răsărit; pentru că templul era cu fata spre răsărit şi apa curgea de sub partea dreaptă a
templului, pe partea de miazăzi a jertfelnicului.
2 M-a scos spoi pe partea cea de la miazănoapte şi m-a dus pe din afară, împrejur, la poarta
care dă spre răsărit şi iată apa curgea pe partea dreaptă
3 Când bărbatul acela mergea spre răsărit, ţinea în mână sfoara şi a măsurat o mie de coţi; şi
m-a dus prin apă şi apa era până la glezne.
4 A mai măsurat apoi o mie de coţi Şi m-a dus prin apă, şi apa era până la genunchi. Şi a mai
măsurat încă o mie de con şi apa era până la brâu.
5 Şi a mai măsurat încă o mie de coji şi era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apele
crescuseră; erau ape de trecut înotând, un fluviu care nu se putea trece.
6 Atunci mi-a zis bărbatul acela: "Ai văzut, fiul omului?" Şi el m-a dus înapoi la malul râului.
7 Şi cârd am venit înapoi, iată pe malurile râului erau mulţi arbori pe o parte şi pe alta.
8 şi mi-a zis acela: "Această apă curge în partea de răsărit a ţării, se va coborî în şes şi va intra
în mare, şi apele ei se vor face sănătoase.
9 Toată vietatea care mişună acolo pe unde va trece râul, va trăi. Peşte va fi foarte mult,

43
pentru că va intra acolo apa aceasta şi apele din mare se vor face sănătoase; unde va intra râul
acesta, toate vor trăi acolo...
12 La râu, pe amândouă laturile lui, vor creşte tot felul de arbori care dau hrană. Frunzele lor
nu se vor veşteji şi fructele din ei nu se vor mai isprăvi. n fiecare lună se vor coace fructe noi,
pentru că apa pentru ele vine din locul cel sfânt; fructele lor se vor întrebuinţa ca hrană, iar
frunzele la leacuri".

În ințelegere creștină, imaginile descrise de profet sunt simboluri profetice ale împărăţiei
mesianice universale şi veşnice. Ele nu pot fi interpretate istoric, ca o prevestire a restabilirii
regatului iudaic după exil. De altfel Apocalipsa Sf. Ioan preia aceste imagini în descrierea
Ierusalimului ceresc, sau ale miresei Mirelui (Apoc 21,10). Ev. Ioan foloseşte imaginea
Păstorului cel bun (Ez 34,11 cf. In 10,1f.).

Proorocie despre pururea fecioria Maicii Domnului (44,1-2)

Pentru creștinii ortodocși, interpretarea următorului text este simbolic-alegorică – așa cum și
capitolele 40-48 trebuie înțelese – și se referă la nașterea Domnului Iisus Hristos. Se afirmă că
Maica Domnului – poarta prin care Hristos a intrat în lume - a fost Fecioară și a rămas
Fecioară pururea.
Iez 44,1-2
1 Apoi m-a dus bărbatul acela înapoi la poarta cea din afară a templului, spre răsărit, și
aceasta era închisă.
2 Și mi-a zis Domnul: „Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide și nici un om nu
va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă.”

Viziunea oaselor uscate (Iez 37)

În imaginea alegorică a „oaselor uscate”, reînsuflețite de Duhul lui Dumnezeu, Iezechiel
prezintă viitoarea restaurare a lui Israel după exil. Creștinii au înțeles acest text ca pe o
importantă profeție despre învierea de obște a morților. Textul se citește ca paremie la Denia
din Vinerea Mare.

Iez 37,1-14
1 Fost-a mâna Domnului peste mine și m-a dus Domnul cu Duhul și m-a așezat în mijlocul
unui câmp plin de oase omenești,
2 Și m-a purtat împrejurul lor; dar iată oasele acestea erau foarte multe pe fața pământului și
uscate de tot.
3 Și mi-a zis Domnul: "Fiul omului, vor învia, oasele acestea?" Iar eu am zis: "Dumnezeule,
numai Tu știi aceasta".
4 Domnul însă mi-a zis: "Proorocește asupra oaselor acestora și le spune: Oase uscate,
ascultați cuvântul Domnului!
5 Așa grăiește Domnul Dumnezeu oaselor acestora: Iată Eu voi face să intre în voi duh și veți
învia.
6 Voi pune pe voi vine și carne va crește pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în

44
voi duh și veți învia și veți ști că Eu sunt Domnul".
7 Proorocit-am deci cum mi se poruncise. și când am proorocit, iată s-a făcut un vuiet și o
mișcare și oasele au început să se apropie, fiecare os la încheietura sa.
8 Și am privit și eu și iată erau pe ele vine și crescuse carne și pielea le acoperea pe deasupra,
iar duh nu era în ele.
9 Atunci mi-a zis Domnul: "Fiul omului, proorocește duhului, proorocește și spune duhului:
așa grăiește Domnul Dumnezeu: Duhule, vino din cele patru vânturi și suflă peste morții
aceștia și vor învia!"
10 Deci am proorocit eu, cum mi se poruncise, și a intrat în ei duhul și au, înviat și mulțime
multă foarte de oameni s-au ridicat pe picioarele lor.
11 Și mi-a zis iarăși Domnul: "Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată ei zic:
"S-au uscat oasele noastre și nădejdea noastră a pierit; suntem smulși din rădăcină".
12 De aceea prorocește și le spune: așa grăiește Domnul Dumnezeu: Iată, Eu voi deschide
mormintele voastre și vă voi scoate pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre și vă voi
duce în țara lui Israel.
13 Astfel veți ști că Eu sunt Domnul, când voi deschide mormintele voastre și vă voi scoate
pe voi, poporul Meu, din mormintele voastre.
14 Și voi pune în voi Duhul Meu și veți învia și vă voi așeza în țara voastră și veți ști că Eu,
Domnul, am zis aceasta și am făcut", zice Domnul.

45
 CARTEA DANIEL

Numele şi textul cărţii

Daniel înseamnă în ebraică „Dumnezeu judecă“ sau „Dumnezeu este judecătorul meu“.
Cartea este numită după personajul principal al celor 12 capitole, profetul Daniel, care şi-a
desfăşurat activitatea în vremea exilului babilonian şi apoi în perioada persană. În canonul
Bibliei ebraice, cartea urmează după cartea Estir, făcând parte din categoria scrierilor
(ketubîm). În LXX, cartea este aşezată după Iezechiel, între cărţile profetice.
Cartea cuprinde 12 capitole, scrise în ebraică şi aramaică (cap. 2-7). Prima parte a cărţii (cap.
1-6) are caracter istoric, fiind formată din naraţiuni care prezintă evenimente din viaţa
profetului Daniel. In cea de-a 2-a parte sunt prezentate viziuni despre viitor ale profetului
Daniel, aceste texte având caracter apocaliptic.6
In limba greacă există 2 versiuni ale textului cărţii Daniel, cea a LXX şi cea a lui Theodotion.
Ambele se disting de versiunea din Biblia ebraică prin câteva adaosuri.

• Istoria Susanei e așezată înainte de cartea Daniel.

• Rugăciunea lui Azaria şi Cântarea celor 3 tineri sunt intercalate în
capitolul 3, în naraţiunea despre cei 3 tineri în cuptorul cu foc.
• Bel şi balaurul urmează după cap. 12.

Toate aceste adaosuri faţă de textul ebraic sunt aşezate în Bibliile româneşti între cărţile
necanonice. Altfel, textul gr. al lui Theodotion e mai apropiat de textul ebraic şi mai bine
păstrat decât cel al LXX, care e mai corupt.

Timpul scrierii cărţii

Cartea nu prezintă evenimentele într-o succesiune cronologică, de unde rezultă că interesul
autorului nu este în primul rând istoric. De ex., regele Darius e menţionat înainte de Cirus.
Cu privire la timpul scrierii, majoritatea autorilor moderni socotesc că această carte a apărut în
perioada seleucidă sau în cea a macabeilor, aşadar în sec. II î.Hr., deşi unele părţi pot fi mai
vechi.
Argumentul principal al datării este faptul că în cap. 10 şi 11 se descriu cu exactitate
evenimente din această perioadă, chiar dacă personajele istorice nu figurează cu numele:
profanarea templului de către Antioh IV Epifanes (167 î.Hr.), persecuţia sa împotriva
iudaismului, revolta macabeilor şi curăţirea templului (164 î.Hr.). De altfel şi relatările despre
Daniel în Babilon sunt aluzii la evenimente sau stări de fapt din sec. II: cultul împăratului
(Dan 6), idolatria (Dan 3), presiunea babilonienilor asupra tinerilor evrei pentru a-şi lepăda
religia şi prescripţiile Legii (Dan 1,5-8) sunt o trimitere la persecuţia lui Antioh IV (cf. 2Mac
5-7) ; stăruinţa lui Daniel şi a celor 3 tineri în credinţa strămoşească, în ciuda persecuţiilor şi
cu riscul martiriului sunt referiri la prigoana religioasă seleucidă şi rezistenţa iudaică ce a
condus la revolta macabeilor.

6
Pentru semnificația termenilor „apocalipsă”, „apocaliptic” etc., vezi în continuare (Daniel 7-12).

46
Apoi şi faptul că, în canonul iudaic, această carte nu face parte din categoria cărţilor profetice
(neviim), ci din cea a scrierilor (ketuvim), indică apariţia ei târzie.

Daniel 1-6
Cap.1 Daniel se trăgea dintr-o familie nobilă şi s-a numărat printre evreii duşi în exil în
Babilonia de către Nabucodonosor. Împreună cu alţi 3 tineri, el este crescut la curte şi educat
pentru a deveni înalt demnitar babilonian. Cu toate acestea, Daniel şi cologii săi rămân fideli
credinţei strămoşeşti, închinându-se Domnului Dumnezeu şi observând cu stricteţe legea
mozaică.

Dan 1,8-17
8 Și Daniel și-a pus in gând să nu se spurce cu bucatele și vinul regelui și a cerut voie
căpeteniei famenilor să nu se pângărească.
9 Și Dumnezeu i-a dat să afle înaintea căpeteniei famenilor bunăvoință șl îndurare.
10 Și a zis căpetenia famenilor către Daniel: "Mă tem numai de domnul meu, regele, care v-a
rânduit mâncărurile și băuturile; pentru ce să vadă el mai trase chipurile voastre decât ale
tinerilor celor de o vârstă cu voi? Voi puneți în primejdie capul meu înaintea regelui.
11 Și a grăit Daniel către supraveghetorul pe care căpetenia famenilor îl pusese peste Daniel,
Anania, Misael și Azaria:
12 "Încearcă o dată cu servii tăi timp de zece zile și dă-ne să mâncăm bucate din zarzavaturi și
să bem apă!
13 Apoi să te uiți la chipurile noastre și la chipul tinerilor care mănâncă din bucatele regelui și
cum ți se va părea, așa fă cu supușii tăi!"
14 Atunci el le-a ascultat această rugăminte și a încercat timp de zece zile.
15 Și după un răstimp de zece zile, ei arătau mai frumoși și mai grași la trup decât toii tinerii
care mâncau din bucatele regelui.
16 Atunci supraveghetorul le-a înlocuit mâncarea lor și vinul - băutura dor - și le-a dat
mâncăruri de legume.
17 Și acestor patru tineri le-a dat Dumnezeu știință și pricepere în oricare scriere, precum și
înțelepciune, încât Daniel putea să tâlcuiască vedeniile și visele.

Cap. 2. Datorită înţelepciunii cu care este înzestrat de Dumnezeu, Daniel poate să interpreteze
visurile şi viziunile împăraţilor. Astfel, el tâlcuieşte visul lui Nabucodonosor despre statuia
din aur, argint, fier, aramă şi pământ, distrusă de o piatră aruncată de mână neomenească,
simbol al imperiilor care vor sfârşi şi vor fi urmate de împărăţia mesianică.
Cap. 3. Pentru faptul că nu vor să se închine statuii idolatre, cei trei tineri sunt aruncaţi în
cuptorul cu foc, dar rămân neatinşi de foc prin grija lui Dumnezeu.
Cântarea celor trei tineri 1,27-36.59-65
1:27 Şi acei trei, într-un singur glas, au lăudat, au slăvit şi au binecuvântat pe Dumnezeu în
cuptor, zicând:
1:28 "Binecuvântat eşti, Doamne Dumnezeul părinţilor noştri, şi lăudat şi preaînălţat întru toţi

47
vecii.
1:29 Binecuvântat este numele cel sfânt al slavei Tale, şi prealăudat şi preaînălţat întru toţi
vecii.
1:30 Binecuvântat eşti în locaşul sfintei Tale slave, lăudat şi preaslăvit în veci.
1:31 Binecuvântat eşti Cel ce vezi adâncurile şi şezi pe heruvimi şi lăudat şi preaînălţat în
veci.
1:32 Binecuvântat eşti pe scaunul împărăţiei Tale şi prealăudat şi preaînălţat în veci.
1:33 Binecuvântat eşti pe bolta cerului şi prealăudat şi preaslăvit în veci.
1:34 Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi pe El în
veci.
1:35 Binecuvântaţi, ceruri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
1:36 Binecuvântaţi, îngeri, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci....
...
1:59 Binecuvântaţi, voi fiii oamenilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
1:60 Binecuvintează, Israel, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
1:61 Binecuvântaţi, preoţi, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
1:62 Binecuvântaţi, slujitori, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în veci.
1:63 Binecuvântaţi, voi duhuri şi suflete ale drepţilor, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe
El în veci.
1:64 Binecuvântaţi, voi cei sfinţi şi smeriţi cu inima, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe
El în veci.
1:65 Binecuvântaţi, Anania, Azaria, şi Misael, pe Domnul, lăudaţi şi-L preaînălţaţi pe El în
veci; că ne-a scos pe noi din locuinţa morţilor, şi din mâna morţii ne-a smuls pe noi, şi ne-a
izbăvit pe noi din mijlocul cuptorului care arde cu văpaie de foc, şi din mijlocul văpăii ne-a
izbăvit pe noi.

Cap. 4. Daniel tâlcuieşte visul lui Nabucodonosor despre pomul uriaş care este tăiat, care
prezice nebunia temporară a regelui.
Cap. 5. Profetul interpretază apoi inscripţia misterioasă de pe zid la ospăţul lui Belşaţar, prin
care se prezice sfârşitul imperiului babilonian şi cucerirea lui de către mezi şi perşi. (mene,
mene, tekel ufarsin.
Dan 5,2-6.13-30 Mene, mene, techel ufarsin
2 Belşaţar când era în toiul ospăţului, la băutul vinului, a poruncit să aducă vasele de aur şi de
argint pe care Nabucodonosor, tatăl său, le luase din templul din Ierusalim, ca regele să bea
vin din ele, împreună cu dregătorii săi, femeile sale şi concubinele sale.
4 Ei au băut vin şi au preamărit pe dumnezeii de aur, de argint, de aramă, de fier, de lemn şi
de piatră.
5 În aceeaşi clipă au ieşit degetele unei mâini de om, care au scris în faţa sfeşnicului celui
mare pe tencuiala peretelui palatului regal, şi regele a văzut vârful degetelor mâinii care scria.
6 Atunci faţa regelui s-a îngălbenit şi gândurile lui s-au tulburat; încheieturile coapselor sale

48
au slăbit, iar genunchii i se izbeau unul de altul neîncetat.
…
13 Daniel a fost adus înaintea regelui…
17 Atunci Daniel a început să vorbească şi a grăit regelui:…
18 O, rege! Dumnezeu cel Preaînalt a dat lui Nabucodonosor, tatăl tău, regatul, mărirea,
cinstea şi strălucirea.
19 Iar din pricina puterii pe care El i-o dăduse, toate popoarele, neamurile şi limbile erau
înfricoşate şi tremurau înaintea lui; el omora pe cine voia şi lăsa în viaţă pe cine voia, înălţa pe
cine voia şi cobora pe cine voia.
20 Şi pentru că inima lui se trufise şi duhul lui se împietrise până la mândrie, a fost coborât de
pe scaunul regatului său şi vrednicia lui i-a fost luată;
21 Şi a fost izgonit din neamul omenesc, iar inima i s-a făcut asemenea dobitoacelor, şi a
locuit cu asinii sălbatici, mâncând iarbă ca boii şi şi-a udat trupul din roua cerului până a
recunoscut că Dumnezeu cel Preaînalt are putere peste împărăţia oamenilor şi aşază peste ea
pe cine vrea.
22 Şi tu, fiul său, Belşaţar, tu nu eşti smerit cu inima, măcar că tu ştii toate acestea.
23 Şi te-ai ridicat împotriva Stăpânului cerului şi ai adus vasele templului Său înaintea ta, şi ai
băut vin din ele, tu şi dregătorii tăi, femeile tale şi concubinele tale, şi ai preamărit dumnezei
de argint, de aur, de aramă, de fier, de lemn şi de piatră, dumnezei care nu văd, nici nu aud şi
nici nu cunosc nimic, iar pe Dumnezeul în mâna Căruia este suflarea ta şi toate căile tale, nu
L-ai cinstit.
24 Atunci a trimis El vârful mâinii care a scris aceste cuvinte.
25 Iată inscripţia care a fost scrisă: Mene, mene, techel ufarsin.
26 Aceasta este tâlcuirea cuvântului mene: Dumnezeu a numărat zilele regatului tău şi i-a pus
capăt.
27 Techel: l-a cântărit în cântar şi l-a găsit uşor.
28 Peres: a împărţit regatul tău şi l-a dat Mezilor şi Perşilor"…
30 Chiar în noaptea aceea a fost omorât Belşaţar, împăratul Caldeilor.

Cap. 6. In urma uneltirilor de la curte, Daniel este aruncat în groapa cu lei, din porunca
regelui Darius Medul, sub acuza că refuză să se închine împăratului. Dumnezeu îl păzeşte în
chip miraculos. Unele tâlcuiri patristice văd în acest episod un îndemn la postire, de vreme ce
până și leii au deprins de la Daniel postul.

TEME TEOLOGICE DIN CAP. 1-6

Unicitatea şi universalitatea lui Dumnezeul. Comun capitolelor 1-6 este faptul că ele se
încheie cu o doxologie venită din partea reprezentanţilor păgânătăţii. În urma viselor tâlcuite
de Daniel sau minunilor prin care el şi colegii lui sunt izbăviţi de moarte, toţi regii păgâni
recunosc şi proclamă unicitatea, atotputernicia lui Dumnezeu şi caracterul universal al
stăpânirii Sale. Dumnezeul evreilor este singurul Dumnezeu, care guvernează istoria. (2,28-
29 ; 2,47; 6,27-28).

49
Dan 2,47: Răspuns-a regele către Daniel şi a zis: "Cu adevărat că Dumnezeul vostru este
Dumnezeul dumnezeilor şi Stăpânul regilor, descoperitorul tainelor, căci tu ai putut să
descoperi această taină".
Dan 6,26-68: Regele Darius a scris la toate popoarele, neamurile şi limbile care locuiesc peste
tot pământul: "Pacea voastră să sporească! Poruncă iese de la mine ca în tot cuprinsul
regatului meu să se teamă şi să tremure lumea înaintea Dumnezeului lui Daniel, că El este
Dumnezeul cel viu, Care rămâne în veci şi împărăţia lui nu se va nimici, iar stăpânirea Lui nu
va avea sfârşit. El poate să scape şi să libereze, face semne şi minuni în cer şi pe pământ; El a
scăpat pe Daniel din ghearele leilor".

Păstrarea credinţei în Dumnezeu în orice împrejurări, mai ales în vreme de persecuţii.

Un mesaj repetat al cărţii este îndemnul de a stărui în credinţă, chiar cu prețul vieții. Cartea
oferă pilde de credinţă vie şi nezdruncinată în Dumnezeu, de observare a prescripţiilor
religioase, de rugăciune şi practică a postului. Din aceste motive, cartea Daniel nu a fost
apreciată doar în iudaism, ci ea a jucat un rol însemnat în evlavia creştinilor, până în ziua de
azi.
Biserica a preluat din ea texte ca formulare liturgice în cultul ortodox: cântarea celor 3 tineri
(3,52-88 în LXX) a fost încă din vechime intonată în ritualul rugăciunii de dimineața a
creștinilor, ea fiind o cântare bisericească model (forma ideală de psalmodiere, potrivit Sf.
Grigorie de Nyssa). În manuscrisele Septuagintei ea apare și separat de cartea Daniel, în
colecția (de origine creștină a) Odelor. Aceste ode sunt de fapt cântări și rugăciuni biblice (din
VT și NT) pe care creștinii le intonau în cult. Mai târziu, ele nu au mai fost cântate în
întregime, fiind înlocuite de stihuri, irmoase și tropare (cu excepția Cântării Maicii
Domnului).7
Rugăciunea lui Azaria (3,26-67 în LXX) şi rugăciunea lui Daniel din 9,4-19 sunt modele de
rugăciuni de penitenţă.
Se mai desprinde ideea că rugăciunea trebuie să constituie o practică cotidiană a
credinciosului. Daniel se roagă de 3 ori pe zi, în genunchi, cu fața spre Ierusalim (6,11).
Postul lui Daniel şi al celor 3 tineri este oferit ca model în scrierile părinţilor Bisericii.
Spiritualitatea acestei cărţi a influenţat aşadar mult spiritualitatea ortodoxă.

Daniel 7-12
In cea de-a 2-a parte sunt prezentate viziuni despre viitor ale profetului Daniel, aceste texte
având caracter apocaliptic.

Genul apocaliptic este un gen al literaturii biblice, cea mai cunoscută

scriere de acest gen fiind Apocalipsa Sf. Ioan din NT. Genul îşi are
originile în iudaismul postexilic.
Cum se poate deduce şi din denumire, „apocalipsa“ (gr. descoperire,
revelaţie) prezintă într-un limbaj codificat, criptic, evenimentele de la
sfârşitul veacurilor, care sunt ascunse omului de rând. Ele sunt
descoperite prin viziuni interpretate de intermediari (îngeri) doar celor

7
Vezi Canoanele din slujbele și rânduielile la diferite sărbători.

50
 înţelepţi, care astfel primesc o imagine de ansamblu asupra istoriei şi a
planului lui Dumnezeu cu privire la poporul său (iudeu, în VT, respectiv
creştin, în NT).
O altă caracteristică a genului apocaliptic este lupta finală a forţelor
răului împotriva lui Dumnezeu. Acestea vor fi învinse și supuse pentru
totdeauna, iar apoi Dumnezeu va inaugura împărăţia Sa mesianică
veşnică.

Cele patru viziuni ale lui Daniel sunt tâlcuite de îngeri, îndeosebi de Arhanghelul Gabriel, şi
reprezintă descoperiri despre înfrângerea imperiilor care subjugă poporul iudeu şi despre
instaurarea împărăţiei mesianice, la sfârşitul timpului.

De remarcat că, dincolo de interpretarea istorică a viziunilor, care le consideră

trimiteri criptice la persecuțiile lui Antioh Epifanes, creștinii le înțeleg și ca
referitoare la lucrarea Mântuitorului și la sfârșitul acestei lumi. Apocalipsa
Sfântului Ioan reia multe teme și imagini ale apocalipsei lui Daniel.

Dan 7. In prima viziune, Daniel vede 4 fiare care ies din mare şi, în cel din urmă, sunt supuse
şi judecate de Dumnezeu, numit „Cel vechi de zile”. Impărăţia veşnică este dată „Fiului
Omului”, care va veni pe norii cerului. Ca şi în capitolul 2 (visul cu statuia din metale
diferite), cele 4 fiare simbolizează 4 imperii care vor pieri: babilonian, med şi persan, al lui
Alexandru, al ptolomeilor şi seleucizilor (cap.7). A 2-a venirea a Fiului Omului va fi pe nori,
întru slavă (Lc 21,27 ; Apoc 14,14)
Dan 7,1-14 Cele 4 fiare și Fiul Omului
7:1 În anul dintâi al lui Belșațar, regele Babilonului, Daniel a visat un vis, și vedeniile pe care
le-a avut când era culcat în patul lui îl înfricoșară. Atunci el a scris visul și a povestit ceea ce
era mai de seamă dintre fapte.
7:2 Daniel a început a grăi, zicând: "Văzut-am în vedenia mea din timpul nopții cum cele
patru vânturi ale cerului au sfredelit marea cea necuprinsă.
7:3 Și patru fiare uriașe au ieșit din mare, una mai deosebită decât alta.
7:4 Cea dintâi semăna cu un leu și avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până ce aripile i-au
fost smulse și a fost ridicată de pe pământ și pusă pe picioare ca un om și i s-a dat inimă de
an.
7:5 Și iată o a doua fiară, cu înfățișare de urs, stând într-o rână, cu trei coaste în gură, între
dinți, și așa i s-a poruncit: "Scoală-te! Mănâncă multă carne!"
7:6 Apoi m-am uitat din nou și iată o altă fiară, asemenea unui leopard, având pe spate patru
aripi de pasăre; și fiara avea patru capete, și i s-a dat putere.
7:7 În urmă am privit în vedeniile mele de noapte și iată o a patra fiară înspăimântătoare și
înfricoșătoare și nespus de puternică. Ea avea dinți mari de fier și gheare de aramă; mânca și
sfărâma, iar rămășița o călca in picioare. Ea se deosebea de toate celelalte fiare de mai înainte
și avea zece coarne.
7:8 M-am uitat cu luare aminte la coarne, și iată un alt corn mic creștea între ele, și trei din
coarnele cele dintâi au fost smulse de el. Și iată că acest corn avea ochi ca ochii de om și gură

51
care grăia lucruri mari.
7:9 Am privit până când au fost așezate scaune, și S-a așezat Cel vechi de zile; îmbrăcămintea
Lui era albă ca zăpada, iar părul capului Său curat ca lâna; tronul Său, flăcări de foc; roțile lui,
foc arzător.
7:10 Un râu de foc se vărsa și ieșea din el; mii de mii Îi slujeau și miriade de miriade stăteau
înaintea Lui! Judecătorul S-a așezat și cărțile au fost deschise.
7:11 Eu mă uitam mereu, din pricina multelor vorbe pe care cornul cel mare le grăia. Am
privit până când fiara a fost omorâtă și trupul ei nimicit și dat focului.
7:12 Dar și celorlalte fiare li s-a luat stăpânirea, și lungimea vieții lor a fost hotărâtă până la o
vreme și un anumit timp.
7:13 Am privit în vedenia de noapte, și iată pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului și El
a înaintat până la Cel vechi de zile, și a fost dus în fața Lui.
7:14 Și Lui I s-a dat stăpânirea, slava și împărăția, și toate popoarele, neamurile și limbile Îi
slujeau Lui. Stăpânirea Lui este veșnică, stăpânire care nu va trece, iar împărăția Lui nu va fi
nimicită niciodată.

Dan 8. A doua viziune este cea a berbecului care este învins de un ţap din apus. Din cornul
ţapului cresc 4 coarne, dintre care unul luptă cu încrâncenare împotriva lui Dumnezeu.
Berbecul reprezintă imperiul persan, învoins de Alexandru cel Mare. Cele 4 coarne sunt
imperiile formate după moartea sa. Cornul care luptă împotriva lui Dumnezeu este Antioh IV
Epifanes.

Dan 9. Urmează viziunea celor 70 de săptămâni de ani (cap. 9), tâlcuită de arhanghelul
Gavriil. Daniel încerca să înțeleagă de fapt profeția lui Ieremia despre cei 70 de ani ai robiei
babiloniene. În vedenia dumnezeiască i se descoperă că vor trece 70 de săptămâni de ani de la
porunca de rezidire a Ierusalimului până la venirea lui Mesia. El va pieri fără să se găsească
vreo vină în El, iar un popor străin va dărâma cetatea şi templul. Mesia va încheia un
legământ cu mulţi într-o săptămână (cap.9,25-27).
Pentru creștini, aceasta e o profeție despre timpul venirii lui Iisus Hristos, după 69(7+62) x 7
= 483 ani de la porunca rezidirii Ierusalimului, în timpul lui Artaxerxe Longimanul (457 î.H.).
Profeția trimite nu la nașterea lui Iisus ci la începutul activității Sale publice – Botezul în
Iordan, când a fost uns prin pogorârea Duhului în chip de porumb asupra Sa (aprox. anul 27
d.H.). Ultima săptămână, a 70-a, ar fi între 27 și 34 d.H. La jumătatea acestei săptămâni de ani
(aprox. anul 30), a avut loc Jertfa Mântuitorului, Învierea, Înălțarea, Cincizecimea
(întemeierea Bisericii = încheierea unui noul legământ).

Dan 10-12 sunt prezentate viziuni despre succesiunea imperiilor persan, macedonian,
ptolomeilor şi seleucizilor. In vremurile din urmă, arhanghelul Mihail va interveni spre
izbăvirea poporului, după care va urma învierea morţilor și răsplata celor drepţi, care vor
străluci ca stelele pe cer (12,2-3). Daniel este îndemnat să pecetluiască cartea descoperirii, să
ţină ascunse cuvintele până la sfârşitul vremii.
Dan 12 Învierea morților. Pecetluirea cărții
1 Și în vremea aceea se va scula Mihail, marele voievod care ocrotește pe fiii poporului tău, și
va fi vreme de strâmtorare cum n-a mai fost de când sunt popoarele și până în vremea de
acum. Dar în vremea aceea, poporul tău va fi mântuit și anume oricine va fi găsit scris în
52
carte.
2 Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor scula, unii la viață veșnică, iar alții
spre ocară și rușine veșnică.
3 Și cei înțelepți vor lumina ca strălucirea cerului și cei care vor fi îndrumat pe mulți pe calea
dreptății vor fi ca stelele în vecii vecilor.
4 Iar tu, Daniele, ține ascunse cuvintele și pecetluiește cartea până la sfârșitul vremii. Mulți
vor cerceta-o cu de-amănuntul și va crește știința.
5 Și eu, Daniel, m-am uitat, și iată alți doi bărbați stând în picioare, unul pe un mal al
fluviului, iar altul pe celălalt mal al fluviului.
6 Și unul a zis celui ce era îmbrăcat în veșminte de in și stătea deasupra apelor fluviului: "Pe
când se var sfârși aceste fapte minunate?"
7 Și am ascultat pe bărbatul cel îmbrăcat în veșminte de in care stătea deasupra apelor
fluviului și el și-a ridicat dreapta și stânga lui către ceruri și a jurat pe Cel ce este viu în veci:
"Va mai ține o vreme; vremuri și jumătate de vreme, iar când se va isprăvi de sfărâmat
puterea poporului celui sfânt, atunci vor lua sfârșit toate acestea".
8 Și eu am auzit, dar nu am înțeles și am zis: "Stăpâne, care va fi sfârșitul acestora?"
9 Și mi-a răspuns: "Du-te, Daniele, că sunt închise și pecetluite cuvintele acestea până la
sfârșit!
10 Mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți, iar cei nelegiuiți se vor purta ca cei nelegiuiți; toți cei
fără de lege nu vor pricepe, ci numai cei înțelepți vor înțelege.
11 Și din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi și va începe urâciunea pustiirii vor fi o
mie două sute nouăzeci de zile.
12 Fericit va fi cel ce va aștepta și va ajunge la o mie trei sute treizeci și cinci de zile.
13 Și tu mergi spre sfârșitul tău și te odihnește și te vei scula, ca să primești moștenirea ta în
vremea cea de apoi!".

IMPORTANŢA APOCALIPSEI LUI DANIEL (DAN 7-12)

Profeții hristologice. Din perspectivă creştină, descoperirile din partea a 2-a a cărţii Daniel
reprezintă un progres în revelaţia divină şi ele pregătesc descoperirea deplină a lui Dumnezeu
în Iisus Hristos. Sunt importante profeţiile mesianice despre timpul venirii lui Hristos, despre
jertfa Sa şi legământul cel Nou, care se disting în această parte a cărţii. Viziunile vorbesc şi
despre împărăţia veşnică a Fiului Omului, despre a 2-a Sa venire şi despre învierea morţilor.

Învierea de obște a morților. Dan 12,2-3 este singurul loc incontestabil care afirmă învierea
morţilor în cărţile canonice ale VT (cf. și 2Mac 7,9-14; 12,43-44 în cărțile anaginoskomena
ale VT)!
Celelalte afirmații – nu tot așa de clare și inechivoce ca Dan 12,2-3 – sunt în cărțile Isaia;
Iezechiel și Iov.
Is 25:8 El va înlătura moartea pe vecie!
Is 26:19 Morții Tăi vor trăi și trupurile lor vor învia! Deșteptați-vă, cântați de bucurie, voi cei
ce sălășluiți în pulbere! Căci roua Ta este rouă de lumină și din sânul pământului umbrele vor

53
învia.
Iez 37,1-14 – vezi cursul precedent.
Iov 19,25: Dar eu ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că El, în ziua cea de pe urmă, va
ridica iar din pulbere această piele a mea ce se destramă.

Influența asupra NT. Imaginile apocalisei lui Daniel au influenţat pe autorii noutestamentari
şi multe imagini şi expresii de aici sunt reluate în Apocalipsa Sf. Ioan. Mântuitorul se
identifică cu Fiul Omului din Dan 7.

Mt 26,64: Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului
şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului.

54
 CARTEA CELOR 12 PROFEŢI MICI (DODEKAPROPHETON)

Notă: La sfârșitul fiecărei prelegeri sunt recomandate câteva titluri bibligrafice în

limba română, din spațiul teologic ortodox.
Pentru bibliografie suplimentară, vezi:
Pr. Ioan Chirilă, Paula Bud, Stelian Pașca-Tușa, Vechiul Testament în scrierile
bibliștilor români - Ghid bibliografic, Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca 2014

„Profeţii mici” au fost socotiți în vechime ca o singură carte din canonul Bibliei, o carte ce
cuprindea 12 scrieri. De altfel, numele în Septuaginta - Dodekapropheton – indică faptul că
era vorba de o carte (sau o colecţie de suluri) care cuprindea 12 scrieri profetice. Numărul 12
nu este întâmplător, fiind adânc înrădăcinat în tradiția spirituală israelită: sunt 12 profeţi,
corespunzător celor 12 seminţii ale lui Israel.
Cea mai veche referire la această scriere o întâlnim în cartea Isus Sirah (49,10), unde se spune
că cei 12 profeţi au adus mântuire şi speranţă poporului Israel. Cartea Isus Sirah datează de
prin sec. 2 î. Hr.
Şi la Qumran s-au descoperit fragmente din Dodekapropheton care atestă folosirea ca o
singură carte a profeţilor mici. Talmudul enumeră aceste cărţi socotindu-le ca o carte.
Denumirea de profeţi mici provine din Vulgata lui Ieronim, pentru a distinge între aceștia și
profeţii mari (Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel). Chiar şi Ieronim afirma însă că cei 12 profeţi
formau o singură carte la iudei.
Așadar, luate ca ansamblu, cele 12 scrieri profetice pot fi considerate o singură carte biblică.

Ordinea cărţilor.
Biblia ebraică Septuaginta
OSEA OSEA
IOEL AMOS
AMOS MIHEIA
OBADIA IOIL
IONA AVDIE (OBADIA)
MIHEIA IONA
NAUM NAUM
AVACUM AVACUM
SOFONIE SOFONIE
AGHEU AGHEU
ZAHARIA ZAHARIA
MALEAHI MALEAHI

În unele manuscrise ale LXX (Codex Vaticanus şi Codex Alexandrinus), Cartea profeţilor
mici e așezată înainte de profeţii mari. Doar în Codex Sinaiticus ordinea este: profeții mari,
Dodekapropheton.

55
Ordinea în: Codex Vaticanus; Codex Ordinea în: Codex Sinaiticus
Alexandrinus
Cartea celor 12 profeți Isaia
Isaia Ieremia ș.u.
Ieremia și celelalte8 Iezechiel
Iezechiel Daniel
Daniel și celelalte9 Cartea celor 12 profeți

Geneza Cărții celor 12 profeți

Alcătuirea acestei colecții a avut loc în perioada post-exilică, iar criteriul celor care au
alcătuit-o a fost unul cronologic. În ordonarea scrierilor, ei s-au ghidat după datele din
introducerea fiecăreia dintre ele, acolo unde se precizează, în cele mai multe cazuri (dar nu
întotdeauna!), sub ce regi au activat profeţii mici. Din datele cronologice oferite de cărți,
activitatea lor s-a desfășurat în secolele 8-6 î.H.:
sec. 8: Osea, Ioel Amos, Obadia, Iona, Mihea;
sec. 7: Naum, Avacum, Sofonie;
sec. 6: Agheu, Zaharia, Maleahi.
În fapt, nu întotdeauna ordinea aceasta a fost şi cea reală din punct de vedere istoric. Astfel,
colecţia începe cu Osea, dar cea mai veche scriere e considerată a fi Amos. În alte cazuri,
acolo unde nu au existat referiri cronologice la regi, cei care au alcătuit colecţia s-au ghidat
după alte indicii din cuprinsul cărţii, pe care le-au legat de informațiile din celelate cărți ale
Vechiului Testament. De exemplu, profetul Iona a fost identificat cu personajul omonim
amintit în 4Reg 14,25 („Iona, fiul lui Amitai, prorocul din Gat-Hefer”), care a trăit în secolul
8 î.Hr., pentru că în Iona 1,1 se afirmă că profetul era fiul lui Amitai.

Temele teologice ale celor 12 scrieri sunt variate. Vom regăsi profeții despre judecată și
mântuire, cum am aflat în scrierile profeților mari.
Afirmațiile individuale ale fiecărei cărți se completează cu afirmațiile din celelalte cărți,
formând un mozaic al propovăduirii profetice, reflectând o imagine complexă despre
Dumnezeu. Un exemplu în acest sens este legătura dintre Iona și Naum. În Iona, ninivitenii se
pocăiesc și sunt iertați de Dumnezeu. În Naum, se anunță că Ninive va cădea sub urgia
Domnului. Din așezarea scrierii lui Naum după Iona, se deduce ideea că ninivitenii au recăzut
în păcate și au primit, în final, pedeapsa meritată.
O tema comună în aceste cărți este anunţarea „zilei Domnului” Pentru profeți ziua Domnului
este o zi infricoșătoare, fiindcă este ziua judecății pe care Dumnezeu o va face popoarelor
străine, dar și propriului Său popor.

Bibliografie:
Vasile TARNAVSCHI, Introducere în sfintele cărți ale Testamentului Vechiu, Cernăuți 1928,
pp. 442-443.
Erich ZENGER u.a., Einleitung in das Alte Testament, 8. Auflage, hg. von Christian Frevel,
Stuttgart: Kohlhammer 72012, pp. 622-627.

8
După Ieremia urmează scrierile: Plângerile lui Ieremia, Baruh, Epistola lui Ieremia.
9
Istoria Susanei, Daniel, Bel și balaurul.

56
 OSEA

Numele și structura cărţii

Cartea Osea deschide profețiile cuprinse în „cartea celor 12 profeţi”. Deşi din punct de vedere
cronologic nu este primul dintre profeţii scriitori, Osea este printre primii, el urmând imediat
după Amos şi fiind contemporan cu Isaia. Numele Osea ([;veAh) înseamnă în ebraică
„mântuire”, fiind înrudit etimologic cu numele Iosua sau Iisus. Sf. Prooroc Osea e sărbătorit
în 17 octombrie în Biserica Ortodoxă.
Structura cărții (14 capitole):
Capitole Teme
1-3 Căsătoria lui Osea cu o desfrânată
4-10 Profeții împotriva preoților și a regelui
11-14 Iubirea lui Dumnezeu pentru Israel

Viaţa profetului (1-3)

Din primul verset al cărţii aflăm că profetul a activat sub domnia regelui Ieroboam II (787-
747) din regatul de Nord. Chiar dacă mai sunt amintiţi şi regi ai regatului de Sud, sub care a
activat şi Isaia, Osea îl numeşte pe regele lui Israel „regele nostru” (7,5), de unde rezultă că
activitatea lui s-a desfăşurat în acest regat. El nu aminteşte niciodată cetatea Ierusalim, în
schimb vorbeşte adesea de cetăţile nordice.
Nu se menţionează căderea regatului de nord sub robia asiriană (722 î.H.), semn că Osea nu a
mai trăit acest eveniment. Pesemne că s-a născut în regatul de Nord, pe la începutul sec. 8
î.H., şi-a început activitatea profetică în jurul anului 750 şi şi-a încheiat-o în jurul anului 730.
Viaţa sa privată a fost marcată de misiunea profetică în mod tragic: Dumnezeu îi spune să ia
în căsătorie o femeie desfrânată. Drama din viaţa privată este transpusă pe plan religios.
Căsătoria lui Osea este un act simbolic, în care se arată legătura infidelă a poporului cu
Dumnzeul său.

Profeții critice la adresa lui Israel (4-10)

Contextul istorico-politic în care activează profetul
Osea a trăit într-o perioadă politică marcată de instabilitate. După lunga domnie a lui
Ieroboam II, succesiunea la tron se va face doar prin uzurpare şi crimă. Fiul lui Ieroboam II
este ucis după 6 luni. Uzurpatorul are aceeaşi soartă după numai o lună de domnie. Un alt
rege, Peca, este asasinat după 2 ani. Ultimul rege al regatului de Nord poartă acelaşi nume ca
şi profetul – Osea. În timpul domniei sale asierienii asediază Samaria, iar în 722 î.H. regatul e
cucerit de asirieni.
Profetul Osea a prezis sfârşitul dinastiei lui Ieroboam II, care a declanşat lanţul de uzurpări şi
crime ce va duce la căderea regatului. Chiar dacă nu a trăit cucerirea Samariei, cuvântul
Domnului, rostit de Osea, anunța sfârșitul:
Os 8,4: Ei şi-au ales rege fãrã voinţa Mea, şi-au pus cãpetenii fãrã ca Eu sã fi ştiut. Din aurul
şi din argintul lor şi-au fãcut idoli, ca ei sã se prãbuşeascã.

57
Contextul religios-moral în care activează profetul
Instabilitatea politică din regatul de nord este însoţită de o degradare religios-morală, care
începe cu păturile conducătoare şi cuprinde tot poporul. In numele Domnului, Osea condamnă
corupţia morală, nedreptatea socială şi deformarea cultului religios.
Os 4,1-510 Judecata Domnului
1 Ascultaţi cuvântul Domnului, voi, copii ai lui Israel, cã Domnul stã la judecatã cu locuitorii
pãmântului. Cã nu mai este credinţã, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu în ţarã.
2 Toţi jurã strâmb, mint, ucid, furã şi sunt desfrânaţi; sãvârşesc fapte silnice, iar sângele vãrsat
curge peste sânge.
3 Pentru aceasta ţara e în mare jale, iar cei ce o locuiesc sunt fãrã vlagã, împreună cu fiarele
câmpului şi păsările cerului şi cu peştii din mare.
4 Însă să nu fie judecat oricine, să fie nu fie acuzat un oarecare; căci cu tine e judecata mea,
preotule.
5 Tu te vei poticni ziua, iar noaptea se va poticni cu tine şi profetul. Şi voi face să piară mama
ta.

Rădăcina nedreptăţii sociale şi a corupţiei morale este decăderea religioasă, pentru care sunt
vinovați în primul rând preoții și profeții. Poporul a părăsit pe Domnul. Nu mai există
cunoaştere de Dumnezeu, chiar dacă există cult, chiar dacă Dumnezeu este invocat (8,2). Se
practică fie cultul lui Baal, fie un cult „baalizat” adus Domnului - un cult automatizat, în
spatele căruia stă convingerea că sporirea jertfelor îl obligă pe Dumnezeu să răspundă pe
măsură, că Domnul poate fi determinat să-și reverse binefacerile automat, ca urmare a
jertfelor care I se aduc. Osea consideră acest cult ca deviat, lipsit de esenţa sa, fiindcă îi
lipseşte cunoaşterea lui Dumnezeu.

Iubirea lui Dumnezeu (11-14)

Unul din cuvintele cheie ale cărţii este „desfrânare”. Am văzut că la porunca Domnului, Osea
se căsătoreşte cu o femeie desfrânată, Gomer, cu care are trei copii, pe care îi numeşte
simbolic: fiul Ezreel (Dumnezeu îl împrăştie pe el), fiica Lo-ruchama (fără milă) și fiul Lo-
ammi (nu este poporul meu).
Dar Osea foloseşte cuvântul şi cu sens figurat. Desfrânare este părăsirea Domnului și
închinarea la alţi dumnezei. Osea aseamănă relaţia dintre popor şi Dumnezeu cu relaţia dintre
o soţie infidelă şi soţul său. Drama soţului înşelat, care îşi iubeşte soţia şi nu poate să renunţe
la ea, este o imagine folosită pentru a arăta iubirea trădată a lui Dumnezeu pentru Israel. Cine
poate să simtă mai bine această iubire trădată decât însuşi profetul?
Atât căsătoria cât şi numele copiilor sunt acte simbolice: prin ele sunt arătate nerecunoştinţa şi
infidelitatea lui Israel faţă de bunătatea lui Dumnezeu. Profetul aminteşte de iubirea iniţială,
părintească, a lui Dumnezeu pentru Israel, pe care l-a luat şi l-a învăţat să meargă, precum îşi
învaţă mama copilul să facă primii paşi.
Os 11,1-4
1 Când Israel era copil, Eu îl iubeam, şi din Egipt am chemat pe fiul Meu.
2 Cu cât Eu îi chemam, cu atât fugeau de dinaintea Mea şi jertfeau baalilor şi aduceau

10
Traducerea v.4-5 de Constantin Oancea.

58
tãmâieri chipurilor cioplite.
3 Şi Eu învãţam pe cei din Efraim sã meargã în picioare şi-i luam în braţe, dar ei n-au înţeles
că Eu voiam să-i vindec.
4 Îi ţineam în hamuri omeneşti, în legăturile iubirii. Am fost pentru ei ca unul care le ridicã
jugul de pe grumajii lor, şi mã plecam cãtre ei şi-i hrãneam.

Iubirea lui Dumnezeu îmbracă apoi forma iubirii conjugale, a iubirii cu care soţul s-a legat de
soţie (vezi îndeosebi Os 1-3). Dar soţia de care Osea se leagă este o femeie desfrânată. In mod
simbolic, profetul arată cum Dumnezeu se leagă de Israel şi îl iubeşte, chiar când acesta
trăieşte în păcat. Profetul Osea trăieşte în viaţa sa privată drama lui Dumnezeu. Iubirea
aprinsă cunoaşte indignare și regrete, dar nu se poate stinge. Odată intrat în inima lui
Dumnezeu, Israel nu mai poate fi scos din ea. Domnul îşi iubeşte în mod paradoxal poporul şi
nu încetează să-l iubească nici în timpul infidelităţii acestuia.
Os 11,5-9
5 Nu se vor mai duce în Egipt, ci Asiria le va fi rege, cãci n-au voit sã se întoarcã la credinţã.
6 Sabia sã pustiiascã cetãţile lui şi sã dãrâme întãriturile lui, din pricina punerii lor la cale!
7 Dar poporul Meu este hotãrât sã se despartã de Mine. Îl strig, dar el nici nu ridicã ochii spre
Mine.
8 O, cum te voi lãsa, Efraime! Cum te voi pãrãsi, Israele! Cum te voi trece cu vederea ca
odinioarã pe Adma şi te voi face ca Ţeboimul! Inima se zvârcoleşte în Mine, mila Mã
cuprinde!
9 Nu voi dezlãnţui iuţimea mâniei Mele, şi nu voi prãpãdi din nou Efraimul; cãci Dumnezeu
sunt, şi nu om: Eu sunt Sfântul în mijlocul tãu şi nu voi veni sã te prãpãdesc.

Atunci când pedeapsa meritată de popor pare inevitabilă (v. 5-7), Dumnezeu lasă tot iubirii
Sale ultimul cuvânt (v.8-9). Iertarea este de esenţă divină. Dumnezeu iartă pentru că este
Dumnezeu, şi nu om!
Versetul 1 din capitolul 11 este și o profeție mesianică. Sf. Ev. Matei observă că profeția s-a
împlinit la întoarcerea pruncului Iisus din Egipt în Țara Sfântă (Mt 2,15).

Mt 2,15: Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de
Domnul, prin proorocul: "Din Egipt am chemat pe Fiul Meu".

Influenţa cărţii
Fiind printre primele cărţi profetice, teologia profetului Osea a influenţat pe ceilalţi profeţi
mari, (Ieremia, Isaia, Iezechiel) mai ales prin concepţia despre legătura dintre Dumnezeu şi
popor ca legătură de iubire conjugală. Expresia acestei concepţii îşi găseşte culmea ei
veterotestamentară în Cântarea Cântărilor. Teologia cărţii Osea e teologia iubirii lui
Dumnezeu. De aceea influenţa asupra NT a cărţii Osea e sesizabilă îndeosebi în Evanghelia
după Ioan şi în epistolele ioaneice. Afirmând că Dumnezeu iartă un Israel aflat încă în păcat,
Osea anticipa cuvintele Sf. Ap. Pavel din Rom 5,6-8 despre iertarea dată nouă prin Hristos:
Rom 5,6-8
6 Cãci Hristos, încã fiind noi neputincioşi, la timpul hotãrât a murit pentru cei necredincioşi.

59
7 Cãci cu greu va muri cineva pentru un drept; dar pentru cel bun poate se hotãrãşte cineva sã
moarã.
8 Dar Dumnezeu Îşi aratã dragostea Lui faţã de noi prin aceea cã, pentru noi, Hristos a murit
când noi eram încã pãcãtoşi.

Bibliografie:
TARNAVSCHI, Introducere, pp. 443-448.
Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR (1955, 1985) sau Ed.
Renaşterea (2003), pp. 259-264 (1985).
Eugen J. PENTIUC, Cartea profetului Osea. Introducere, traducere și comentariu, Albatros
2001.
Ioan CHIRILĂ, Cartea profetului Osea, Ed. Limes, Cluj-Napoca 1999.
Constantin OANCEA, „Hosea 4 in the Romanian Bible Editions of the 20th Century”, în:
Biblicum Jassyense 6/2015, p. 49-62.
http://consilr.info.uaic.ro/~mld/monumenta/BIBLICUM_JASSYENSE6.pdf

60
 AMOS ȘI MIHEIA

AMOS

Din introducerea cărții aflăm că Amos era un păstor din Tecoa, o localitate în Regatul de sud.
El a activat ca profet în timpul regelui Ozia, în vreme ce în Regatul de nord era rege Ieroboam
II.
Amos este primul profet scriitor. Activitatea sa s-a desfăşurat (în cea mai mare parte) în
Regatul de nord. Sf. Prooroc Amos e sărbătorit în 15 iunie în Biserica Ortodoxă.

Structura cărții.
Cele 9 capitole ale cărții pot fi împărțit astfel:

Capitole Teme
1 Profeţii împotriva neamurilor (vecine cu Israel)
2-6 Profeţii împotriva lui Israel
7,1-9,6 5 viziuni profetice
9,7-15 Profeție despre restaurarea casei lui David

Critica nedpreptății sociale la Amos

La începutul cărții se află profeţii împotriva popoarelor păgâne: Siria (Damasc), Gaza, Edom,
Moab. Urmează apoi cuvinte de judecată împotriva lui Israel, dar şi a lui Iuda.
Cuvintele aspre ale lui Amos se referă preponderent la nedreptatea socială din vremea sa.
Societatea in care Amos e chemat să fie profet este una nedreaptă. Ea se împarte între foarte
bogaţi şi foarte săraci, săracul fiind de cele mai multe ori nedreptăţit și asuprit de bogat.
Cum s-a ajuns de la o societate organizată pe principiul semințiilor (perioada lui Iosua și a
judecătorilor), în care fiecare familie își are proprietatea sa, la o societate a bogaților și
săracilor în perioada regalității? În mai puțin de 3 secole de regalitate au apărut marii
latifundiari în Israel, care au acaparat pământul celor care au sărăcit de pe urma datoriilor.
Aceștia din urmă erau îndeosebi agricultori care, datorită condițiilor neprielnice (secetă
prelungită), ajungeau să se împrumute, în speranța că anul următor va fi mai bun. De multe
ori seceta persista sau roadele nu acopereau datoria. Când datoria nu mai putea fi returnată,
datornicul trebuia să-și vândă pământul. În cel mai nefericit caz, dacă nu se acoperea datoria,
se ajungea la vinderea sa și a familiei sale ca sclavi.
Amos critică nedreptatea, violența și imoralitatea celor puternici, care sfidează orice limite ale
demnității ființei umane: datornicul ajunge să fie vândut pe o pereche de încălţăminte (2,6;
8,6).
Am 2,6-8
6 Aşa zice Domnul: "Pentru trei păcate ţale lui Israel, ba chiar pentru patru, nu Mă voi
întoarce, fiindcă ei au vândut pe cel drept pentru argint şi pe cel sărac pentru o pereche de

61
încălţăminte.
7 Ei zdrobesc în pulbere capul celor sărmani şi calcă în picioare pe cei în necazuri. Feciorul
dimpreună cu tatăl său la aceeaşi desfrânată îşi află calea, ca să pângărească numele Meu cel
sfânt;
8 Pe veşmintele luate zălog, pe lângă jertfelnice, se tolănesc şi vinul celor năpăstuiţi îl beau în
templul dumnezeului lor (2,6-8)

Am 8,4-6
4 Ascultaţi acestea, voi cei care zdrobiţi pe cei sărmani şi vreţi să stârpiţi pe cei obijduiţi din
ţară,
5 Zicând: "Când va trece luna nouă ca să vindem grâul şi ziua de odihnă ca să deschidem
jitniţa, să micşorăm efa, să mărim siclul şi să le înlocuim cu cântare strâmbe?
6 Să cumpărăm pe preţ de argint pe cei nevoiaşi şi pe cei în strâmtorare pentru o pereche de
încălţăminte, să vindem grâul cel de lepădat?"

„Vai”-urile rostite de profeți celor bogați, care încalcă dreptatea și strâmbă judecata. „Vai”-
urile erau în viața cotidiană bocete, rostite cu prilejul îngropării morților. Prin această adresare
profeții transmit celor în cauză că, deși vii, ei sunt în realitate morți spiritual sau morți pentru
Dumnezeu (cap. 5-6). Deasemenea, moartea lor fizică e deja hotărâtă de Dumnezeu,
survenirea ei fiind doar o chestiune de timp.
Femeile aristocrate sunt numite „vaci grase ale Vasanului”. Ele sunt criticate, alături de soții
lor, pentru luxul excesiv și imoralitatea traiului zilnic, lipsit de griji (petreceri, îmbuibare,
beții, lâncezeală), dar asigurat prin împilarea celor sărmani (4,1-3; 6,4 ș.u.).

Am 6,1-7
1 Vai de voi, cei fără de grijă din Sion şi cei care nădăjduiţi în muntele Samariei! Însemnaţi
pe cei mai de seamă dintre neamuri şi îndreptaţi-vă către ei, voi cei din casa lui Israel!
3 Voi fugiţi de ziua cea de nenorocire şi vă hărăziţi o odihnă plină de primejdii.
4 Iată că ei stau tolăniţi pe paturi de fildeş şi stau întinşi în aşternuturile lor şi mănâncă miei
din turmă şi viţei crescuţi în staul.
5 Se arată dibaci în cântece de liră şi întocmai ca David se întrec în instrumente muzicale;
6 Beau din cupe vin şi din pârga untdelemnului îşi fac miresme pentru uns şi nu le pasă de
prăbuşirea casei lui Iosif!
7 Pentru aceasta ei vor fi duşi în robie în fruntea robilor şi strigătul de bucurie al celor fără
frâu va dispărea.

Critica cultică la adresa sanctuarelor din Betel și Ghilgal (4,4-5; 5,21 ș.u.) este în fapt tot
critică socială, adresată conducătorilor. Întrucât aceștia ignoră dreptatea socială, jertfele lor
sunt urâciune pentru Dumnezeu. Nedisociată de „căutarea lui Dumnezeu” – adică de cult –
trebuie să fie respectarea dreptății, pentru a putea fi „vii”, în relația firească de comuniune
deplină cu Dumnezeu și cu semenii.
Am 5,4-7.14-24 Nu există cult divin fără dreptate socială
4 Că aşa zice Domnul către casa lui Israel:

62
5 "Căutaţi-Mă şi veţi fi vii! Nu umblaţi după Betel şi în Ghilgal să nu intraţi şi nu treceţi pe
lângă Beer-Şeba, căci Ghilgalul va fi dus în robie şi Betelul va rămâne o nimica toată.
6 Ci căutaţi pe Domnul ca să fiţi vii, ca nu cumva să dea flăcărilor casa lui Iosif, să fie
mistuită şi nimeni să nu o poată stinge din cei din Betel.
7 Aceştia prefac judecata în pelin şi prăbuşesc dreptatea la pământ....

14 Căutaţi binele şi nu răul, ca să fiţi vii şi aşa Domnul Dumnezeu Savaot va fi cu voi precum
ziceţi că este.
15 Urâţi răul şi iubiţi binele şi hotărâţi judecata cea dreaptă la porţi, poate că Domnul
Dumnezeu Savaot Se va milostivi de cei rămaşi ai lui Iosif...

21 Urât-am, dispreţuit-am prăznuirile voastre şi nu simt nici o plăcere pentru sărbătorile

voastre.
22 Când Îmi veţi aduce arderi de tot şi prinoase, nu le voi binevoi şi la jertfele de mântuire
grase ale voastre nu voi pleca ochii.
23 Depărtează de Mine zgomotul cântecelor tale, că nu am plăcere să ascult cântarea alăutelor
tale!
24 Ci judecata să se năpustească ca apa, Şi dreptatea ca un şuvoi furios!...

Amos în Betel. Amos provenea din regatul Iuda și era păstor. Pesemne datorită
transhumanței, Amos ajungea cu turmele sale și în Regatul de Nord. Păstorul Amos este
chemat de Dumnezeu ca să fie profetul Său și primește sarcina de a profeți pedeapsa lui
Dumnezeu împotriva centrului cultic al regatului de nord, templul din Betel (Bet-El = casa lui
Dumnezeu în ebr.).
Din porunca regelui Ieroboam II, marele preot Amasia îl izgonește pe Amos, spunându-i să
plece și să activeze ca profet în patria sa, în Regatul de Sud. Criticat de preotul Amasia pentru
faptul că activează ca profet în altă țară, Amos afirmă că nu este profet de profesie, ca să
poată fi legat de un loc de cult sau de o instituție, ci Domnul îi spune unde să profețească și ce
să spună. Amos profeţește cucerirea regatului de nord de către trupe străine şi ducerea
preotului Amasia în robie (7,10-17).
În justificarea misiunii sale profetice, Amos folosește o imagine naturală când vorbește de
misiunea sa profetică.
Am 3,8
„Dacă leul va mugi cine nu se va înfricoşa, dacă Domnul grăieşte cine nu va profeţi?”-
Așa cum în fața răgetului leului orice ființă împietrește de frică și nu se poate apăra, la fel și în
fața cuvântului Domnului profetul nu se poate împotrivi misiunii de a propovădui acest
cuvânt.

Viziunile profetului (cap. 7-9). Amos are 5 viziuni despre judecata lui Dumnezeu și
pedepsirea poporului. În urma primelor două viziuni profetul intervine ca să mijlocească
iertarea pentru popor, iar Domnul se milostivește. Dar poporul nu se întoarce, sfindând mila și
îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. După ultimele 3 viziuni Amos nu mai intervine, pentru că
pedeapsa divină asupra lui Israel nu mai poate fi evitată.

63
Prima viziune: lăcustele pustiesc ţara ( simbol al pedepsei divine)
A doua viziune: Domnul cheamă focul ( simbol al judecății divine)
A treia viziune: cumpăna de plumb (care era folosită de zidari ca dreptar = simbol al judecății
divine)
A patra viziune: coșul cu fructe coapte (recolta e simbol al judecății)
A cincea viziune: Domnul poruncește dărâmarea pilonilor altarului (distrugerea poporului)

Profeţie mesianică (Am 9,11-12) despre restaurarea cortului celui căzut a lui David este
citată de Sf. Ap. Petru la sinodul din Ierusalim (FAp 15,16-17), pentru a justifica în fața celor
prezenți faptul că Dumnezeu cheamă toate neamurilor la mântuire.
Am 9,11-12
11 În ziua aceea voi ridica cortul cel căzut al lui David şi voi drege spărturile lui şi
dărâmăturile le voi ridica la loc şi-l voi zidi ca în vremurile cele dintru început;
12 Ca astfel ei să ia în stăpânire rămăşiţa Edomului şi toate popoarele peste care s-a chemat
numele Meu, zice Domnul, Care face acestea.

LXX a citit în v.12 „Adam” în loc de „Edom” (în ebraică sunt exact aceleași litere). Astfel,
dintr-o profeție împotriva lui Edom, textul a devenit o preofeție mesianică în favoarea tuturor
fiilor lui Adam.
FAp 15,16-17
16 "După acestea Mă voi întoarce şi voi ridica iarăşi cortul cel căzut al lui David şi cele
distruse ale lui iarăşi le voi zidi şi-l voi îndrepta,
17 Ca să-L caute pe Domnul ceilalţi oameni şi toate neamurile peste care s-a chemat numele
Meu asupra lor, zice Domnul, Cel ce a făcut acestea".

Bibliografie:
TARNAVSCHI, Introducere, pp. 451-455.
Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR (1955, 1985) sau Ed.
Renaşterea (2003), pp. 269-273 (1985).
Mircea Basarab, Cartea profetului Amos. Introducere, traducere și comentariu, EIBMBOR
1980.

MIHEIA

În limba ebraică, numele Miheia (hk'ymi Micha) este forma prescurtată a numelui Michayahu
(„Cine este ca YHWH?”).
Cartea urmează după cartea Iona în Biblia ebraică. În Septuaginta urmează după cartea Amos.

64
Despre profet aflăm detalii în primul verset. Provenea din Moreşet, o mică localitate în regatul
Iuda, la S-V de Ierusalim. Mai aflăm că profetul a activat sub trei regi din regatul Iuda: Iotam,
Ahaz şi Iezechia. Miheia a fost contemporan cu Isaia. Autoritatea lui Miheia era recunoscută
și la peste un secol după moartea sa, după cum rezultă din Ier 26,18.
Vedenia lui Mihea se referă la „Samaria şi Ierusalim” (v.1). Cercetătorii apreciază că şi-a
început activitatea înainte de căderea Samariei (722) şi a continuat-o după anul 700, în timpul
regelui Iezechia.
În Biserica Ortodoxă Sf. Prooroc Miheia e sărbătorit în 14 august.

Cuprinsul cărți (7 capitole) poate fi structurat astfel:

Capitole Teme
1-3 Profeţii de judecată pentru Samaria şi Iuda
4-5 Profeţii despre mântuirea viitoare
6-7 Profeţii despre mustrare şi mântuire

La profetul Miheia se alternează profeţiile despre judecată cu cele despre mântuire în

cuprinsul scrierii, spre deosebire de alte cărți profetice, unde mai întâi sunt profeții despre
judecată și apoi profeții despre mântuire.

Critica nedreptății sociale la Miheia.

Contextul în care a activat profetul se poate deduce din cuvintele sale la adresa conducătorilor
regatului Iuda. În secolul VIII s-a produs o schimbare radicală în viaţa economică şi socială a
regatului Iuda (despre această schimbare am mai discutat în cursul despre cartea Amos).
Diferenţa dintre bogaţi şi săraci devine extremă. Au apărut marii latifundiari (= proprietari de
mai multe terenuri). Erau luate pământurile celor care nu-şi plăteau datoriile.
Mesajul lui Miheia cuprinde mai ales profeţii de condamnare a celor vinovaţi de nedreptatea
socială din ţară. Sub forma „vai”-urilor sunt criticați cei care adună casă după casă, prin
exploatarea situației nefavorabile a celor săraci. Dar ei vor fi pedepsiți pentru faptele lor.
Mih 2,1-3
1 Vai de cei ce cugetă gânduri silnice stând în aşternuturile lor şi de cei ce săvârşesc
fărădelegea la lumina zilei de îndată ce află prilej.
2 Le plac ţarinile, pentru aceea le şi răpesc; casele, de aceea le şi iau. Calcă silnic drepturile
stăpânului şi ale casei lui, ale omului şi ale moştenirii lui.
3 Pentru aceasta aşa zice Domnul Iată că Eu pun la cale pentru neamul acesta o nenorocire, de
care nu veţi putea să vă feriţi grumazul vostru şi nu veţi mai călca mândri; căci vremurile sunt
rele.

Vinovați de această stare de lucruri sunt conducătorii politici, cei care au responsabilitatea de
a face dreptate celor sărmani, dar care exercită violență asupra lor și judecă strâmb. De aceea
Domnul nu ascultă rugăciunile (3,1-4.9-11).

65
Vinovați sunt și conducătorii religioși – preoții și profeții – care învață legea și profețesc doar
din interes. Domnul nu le va mai vorbi lor, ci doar prin Miheia își va face cunoscută voia Sa
(3,5-8).
Vina conducătorilor va atrage după sine pedeapsa divină: pustiirea și distrugerea
Ierusalimului și a templului (3,12).
Mih 3,1-11
1 Şi am zis: "Ascultaţi acum, căpetenii ale lui Iacov şi judecători ai casei lui Israel: Oare nu
este datoria voastră să cunoaşteţi dreptatea?
2 Ei urăsc binele şi iubesc răul, jupoaie pielea de pe oameni şi carnea de pe oasele lor.
3 Şi, după ce vor fi mâncat carnea poporului meu, vor fi jupuit pielea şi oasele lor le vor fi
sfărâmat şi prefăcut în bucăţi ca şi carnea în oală, ca trupul lor în căldare,
4 Atunci vor striga către Domnul, dar El nu le va răspunde şi în vremea aceea Îşi va ascunde
faţa Sa de la ei, din pricina faptelor lor celor rele.
5 Aşa zice Domnul împotriva proorocilor care rătăcesc pe poporul meu, care atât cât au în ce
să-şi înfigă dinţii propovăduiesc pacea, dar împotriva celor care nu le aruncă nimic în gură se
pornesc cu război.
6 Pentru aceasta va fi pentru voi noapte în loc de vedenie şi întuneric în loc de proorocie!
Soarele va apune peste prooroci şi ziua se va preface în întuneric!
7 Văzătorii se vor face de ruşine şi ghicitorii vor fi de ocară şi toţi îşi vor acoperi barba, căci
nu vor avea nici un răspuns de la Domnul.
8 Iar eu mulţumită Duhului lui Dumnezeu sunt plin de putere, de dreptate şi de tărie, ca să
vădesc fărădelegea lui Iacov şi păcatul lui Israel.
9 Ascultaţi acestea voi, căpetenii ale casei lui Iacov, judecători ai casei lui Israel, voi cei ce
simţiţi scârbă pentru dreptate şi strâmbaţi ceea ce este drept,
10 Care zidiţi Sionul cu fărădelegi şi Ierusalimul cu strâmbătăţi!
11 Căpeteniile lor fac judecată pentru plocoane, preoţii dau învăţătura legii pentru plată şi
profeţii profeţesc pentru bani şi se sprijină pe Domnul zicând: "Domnul este în mijlocul
nostru şi prăpădul nu va veni peste noi!"
12: Deci, din pricina voastră, Sionul va fi arat cu plugul ca o ţarină şi Ierusalimul va fi
prefăcut într-un morman de ruine şi muntele templului va ajunge o înălţime acoperită cu
pădure!"

Profeţie mesianică din 5,1 ș.u. Este redată în Evanghelia după Matei (2,6). La întrebarea lui
Irod despre locul nașterii lui Iisus, cărturarii îi răspund că Mesia trebuie să se nască în
Betleem, potrivit profeției lui Miheia.
Mih 5,1-3 (cf. Mt 2,6)
1 Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste
Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei.
2 Pentru aceasta îi va lăsa până în vremea când aceea ce trebuie să nască va naşte. Atunci
rămăşiţa fraţilor săi se va întoarce la fiii lui Israel.
3 El va fi voinic şi va paşte poporul prin puterea Domnului, întru slava numelui Domnului
Dumnezeului Său şi toţi vor fi fără de grijă, iar El va fi mare, până la marginile pământului.

66
Bibliografie:
TARNAVSCHI, Introducere, pp. 462-464.
Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR (1955, 1985) sau Ed.
Renaşterea (2003), pp. 281-285 (1985).

67
 IONA

Aceasta carte profetică este atipică, fiindcă în ea nu aflăm cuvântari ale profetului Iona, ci
doar întâmplări din viața lui. Singura cuvântare profetică se reduce la o profeție de o
propoziție (3,4), iar aceasta nu e adresată lui Israel, ci unui neam străin (ninivitenilor).
Numele. Iona înseamnă în ebraică turturea. Potrivit primului verset, profetul Iona era fiul lui
Amittai. Acesta ne e cunoscut din 4Reg 14,25 ca activând în timpul regelui Ieroboam II, pe la
jumătatea secolului 8 î.Hr. A profețit refacerea hotarelor regatului Israel în timpul acestui
rege.
În mod traditional, s-a socotit ca acest profet ar fi și autorul cărții Iona, de unde rezultă că data
scierii se situează la sfârșitul secolului 8 î.Hr. În Biserica Ortodoxă Sf. Prooroc Iona e
sărbătorit în 21 septembrie.

Autorul și timpul scrierii. Avem însă mai multe indicii că scrierea este mai târzie:
• limba si stilul cărții
• unele obiceiuri se potrivesc în epoca persană, ele fiind atestate în izvoare
extrabiblice din Antichitate: luarea deciziilor de către rege împreună cu mai marii
săi (cap. 3,7); ritualul penitențial în care sunt incluse și animalele (3,7-8).
• problematica relației neamurilor cu Dumnezeul lui Israel. Mesajul universalist al
cărţii nu putea fi decât cu greu conceput în perioada preexilică, când speranţele
mesianice erau legate de statul naţional și de dăinuirea dinastiei davidice (vezi mai
jos).
• problematica misiunii profetice presupune o perioadă mai îndelungată de reflecţie
asupra profetismului israelit, ceea ce nu era cazul în sec. 8 î.H, ci foarte probabil în
timpul exilului babilonian și în perioada postexilică.
Strucura cărții.
Cele 4 capitole ale cărții pot fi împărțite în două părți:

Capitole Teme
1-2 Fuga profetului Iona
3-4 Iona în Ninive

Teme teologice
Structura extrem de echilibrată, legăturile verbale și tematice între capitole – a se vedea astfel
simetria și conexiunile cap.1 și 3, respectiv a cap. 2 și 4 – au consacrat cartea Iona drept o
capodoperă literară și teologică. În ciuda unor discordanțe – cum apar între capitolele 1 și 2,
sau în capitolul 4 – cartea Iona apare ca opera coerentă și echilibrată a unui singur autor.
Este dificil de a delimita o singură temă a cărții. Mai potrivit ar fi să vorbim de o temă
principală (universalitatea mântuirii), care este în strânsă legătură cu celelalte teme, dintre
care amintim câteva mai jos.

68
1. Problematica misiunii profetice. În primele două capitole se afirmă în esenţă că misiunea
profetică e divină, iar omul nu i se poate sustrage. Refuzul misiunii este de înțeles ca reacţie
umană, întrucât activitatea profetică presupune suferinţă și adesea profetul nu este ascultat de
semeni. Viața profetului Ieremia este un bun exemplu în acest sens. Dar, în cele din urmă,
cuvântul lui Dumnezeu e mai puternic decât voinţa omului. Profetul nu poate decât să asculte
și să se supună misiunii primite, chiar dacă aceasta presupune să-și calce peste propria voință.
„It is in this disobeying ourselves, wherein the hardness of obeying God consists”. (Herman
Melville, Moby Dick)
„Dificultatea ascultării de Dumnezeu constă tocmai în dificultatea de a nu asculta față de noi
înșine!”. Afirmația e rostită de părintele Mapple în predica sa despre Iona.

Această convingere, dobândită în urma a sute de ani de experiență a profetismului israelit,

este exemplificată prin istoria lui Iona. În cazul lui Iona, fuga sa e justificată prin
presentimentul său, că deși Dumnezeu l-a însărcinat să anunțe pieirea Ninivei, tot Dumnezeu
se va milostivi de niniviteni. Dar nu numai Dumnezeu, ci toată creația îi stă împotrivă celui
care fuge de misiunea primită. Marea, marinarii și chiar chitul lucrează împotriva lui Iona, ca
„agenți” ai Domnului.

2. Pocăința și universalitatea mântuirii. Tema este amplu dezvoltată în cap. 3-4. Autorul
cărții Iona pune, în mod indirect, următoarea întrebare: Dumnezeu își revarsă mila Sa numai
peste Israel sau şi peste celelalte neamuri?
În epoca postexilică, începând cu Ezdra şi Neemia, se poate observa o atitudine exclusivistă a
iudaismului în relația cu alte popoare. Ezdra și Neemia au poruncit ca toate căsătoriile mixte
să se anuleze, iar soțiile de alt neam și copii rezultați să fie alungați din comunitate. Această
atitudine de închidere a iudaismului față de neamuri reprezenta oarecum un regres, de vreme
ce existau profeții importante (pesemne tot din epoca exilului și după exil) care afirmă că
popoarele vor veni să slujească Domnului (vezi, de ex., Is 2,2-4; 11,10 sau 56,3-7).
E posibil ca autorul cărții Iona să fi trăit în această perioadă a instaurării exclusivismului
iudaic, atitudine cu care el nu este de acord, dar pe care nu poate să o critice deschis. Totuși, o
face prin scrierea acestei cărți, în care, în mod subtil și ironic, demonstrează că neamurile –
exemplificate tocmai prin asirieni, cei mai cumpliți dușmani ai israeliților din istorie – pot fi
mai dispuse să asculte mesajul profetic decât cei din Israel. Neamurile se pot pocăi și schimba
radical, convertindu-se la credința în Domnul Dumnezeul. Ninivitenii sunt în fapt mai
credincioși decât iudeii, de vreme ce se convertesc promt, după nici o zi de predică profetică.
Iar Dumnezeu nu numai că nu îi pedepsește, dar se milostivește de ei și îi izbăvește.
Cartea transmite un mesaj puternic: toate făpturile sunt vrednice de mila lui Dumnezeu, toate
neamurile sunt chemate la mântuire. Orice om, dacă se pocăieşte pentru păcatele sale, poate
primi mântuirea. Cartea Iona este singura carte din Biblie care se încheie cu o întrebare – și
acesta este pusă de Dumnezeu omului, ca întrebare retorică: Pot eu, Dumnezeu, să nu Mă
milostivesc? (4,11)

3. Caracterul tipic al șederii lui Iona în pântecele chitului. Însuşi Domnul Iisus Hristos s-a
referit la semnul lui Iona, atunci când i s-a cerut un semn că este Mesia: Așa cum Iona a stat
trei zile și trei nopți în pântecele chitului, așa și Fiul Omului va sta trei zile și trei nopți în
pântecele pământului (Mat 12, 40). Prin această ședere se prefigura, așadar, moartea
Mântuitorului și, implicit, Învierea Sa după 3 zile (a 3-a zi). De altfel, Părinții Bisericii vor
interpreta aproape exclusiv în sens tipologic capitolul 2 din Iona.

69
Bibliografie:
TARNAVSCHI, Introducere, pp. 457-461.
Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, pp. 276-281 (1985).
Constantin OANCEA, „Câteva observaţii referitoare la ideea de izbăvire în Cartea Iona”, în
Biblie şi misiune creştină. Popas aniversar pr. prof. Dumitru Abrudan, Editura Universităţii
Lucian Blaga şi Editura Andreiana, Sibiu, 2010, pp. 261-276.
Constantin OANCEA, „Imagery and Religious Conversion. The Symbolic Function of Jonah
1:13”, în: Religions 9/ 73 (2018), pp. 1-9.

70
 IOEL (IOIL ÎN LXX)

Această carte ocupă locul al doilea în colecția celor 12 profeți din Biblia ebraică. În
Septuaginta ea ocupă locul al patrulea. Numele Ioel (laeAy) înseamnă „YHWH (Domnul) este
Dumnezeu”. Potrivit primului verset, profetul era fiul lui Petuel. Mai mult nu se cunoaște
despre persoana profetului.
Sf. Prooroc Ioil e sărbătorit în 19 octombrie în Biserica Ortodoxă.

Structura cărţii
Cele 4 capitole au structura frecvent întâlnită în scrierile profetice, conținând secvența
judecată/mântuire:
Capitole Teme
1-2 Invazia lăcustelor
3-4 Judecata lui Dumnezeu şi vremurile
mesianice

Cartea debutează prin anunţarea unei catastrofe – o invazie de lăcuste, văzută ca pedeapsă
divină trimisă asupra poporului din Regatul Iuda. În consecinţă, întregul poporul este chemat
prin glasul profetului la post, pocăinţă, rugăciune şi umilinţă totală, în speranţa că această
catastrofă, „Ziua Domnului”, să nu însemne pieirea tuturor. Domnul ascultă rugăciunea
poporului şi anunță că judecata Sa va fi doar asupra neamurilor. După ce acestea sunt
judecate, se anunță mântuirea şi vremurile mesianice ce vor veni pentru Israel.

Problema autorului şi a datei scrierii cărţii

În ciuda unei structuri „clasice”, cartea Ioel este enigmatică din mai multe privinţe.
a) Natura exactă a catastrofei pe care o vesteşte profetul nu poate fi desluşită cu claritate.
Descrierea din capitolul 1 este a unei invazii de lăcuste, aşa cum sunt cunoscute în Orient şi
care devastează lanurile de cereale, cauzând foamete în ţară. Dimensiunile acestei invazii par
a fi însă ieşite din comun, chiar supranaturale, în capitolul 2. Aici invazia este prezentată ca
apropiere a „zilei Domnului”. Având în vedere că invazii de lăcuste sunt frecvente în
Palestina, nu se poate stabili data precisă a invaziei despre care vorbeşte profetul şi, implicit, o
dată pentru scrierea sa.
b) Deasemenea, lipsa unor date istorice concrete fac scrierea greu de datat. Profeţia este
adresată locuitorilor din Iuda, se vorbeşte despre Ierusalim şi se menţionează templul. Profetul
nu ne spune când şi sub ce regi a activat, cum o fac alte cărţi profetice. El se prezintă doar ca
fiul lui Petuel, fără să mai afirme ceva despre sine. Duşmanii numiţi în capitolul 4 sunt Tir şi
Sidon (adică filistenii), apoi Iavan (adică Ionia=Grecia), Egipt și Edom. Epoca istorică a cărţii
se poate extinde astfel de la vremea Judecătorilor până în perioada elenistică.
c) Limba ebraică a cărţii, precum şi unele descrieri par a se situa în secolele 7-6 î.H. Genul
apocaliptic apare în perioada postexilică. Având în vedere descrierea din cap. 2, se presupune
că scrierea a apărut după exilul babilonian. Autorul foloseşte teme şi imagini care apar şi la
alţi profeţi sau în alte cărţi ale VT. Ele puteau fi un bun comun al tradiţiei, însă unele dintre

71
referirile din cartea Ioel sunt aproape citate mot-a-mot din alte cărţi, ceea ce presupune că
autorul le-a avut la îndemână (de ex., Ioel 2,13 e o referire clară la Ieș 34,6-7). Şi aceasta
indică spre o datare postexilică a cărţii.
În concluzie, autorul şi momentul apariţiei cărţii Ioel rămân greu de precizat.

Teme teologice.
Ziua Domnului. Ieșirea din Egipt și cucerirea Canaanului au fost evenimente în care Israel a
cunoscut intervenția mântuitoare a lui Dumnezeu împotriva dușmanilor săi. Amintirea acestor
evenimente a dus la convingerea israeliților că Domnul va interveni și în viitor împotriva
popoarelor pentru a-și izbăvi poporul. Această zi, numită „ziua Domnului” (Yom YHWH),
era socotită ca o zi a judecății, în care Dumnezeu va face dreptate lui Israel, judecând și
pedepsind popoarele care i-au pricinuit rău.
Dar profeții schimbă această perspectivă optimistă într-una sumbră. Datorită păcatelor lui
Israel, ziua Domnului nu va însemna doar judecata și pedepsirea popoarelor, ci Dumnezeu își
va judeca și propriul popor ( Is 2,12-17; 13,6ș.u.; Am 5,18-20; Ioel 1,15; 2,1ș.u.; 3,4; 4,14;
Obad 12-15; Sof 1,2-2,2; Zah 14; Mal 3,13-23). Ziua Domnului este ziua judecăţii, a
sfârșitului, în cărţile profetice.
În profeția lui Ioel, ziua Domnului e inaugurată de invazia unei armate numeroase şi
invincibile, care la fel ca şi în descrierea profetului Ieremia, vine din nord şi distruge tot ce îi
iese în cale. Nu este clar dacă profetul Ioel se referă la o invazie reală de lăcuste, văzută ca
simbol al unei invazii armate, sau invers, invazia militară este prezentată folosindu-se alegoria
unei invazii de lăcuste. Probabil că profetul se referă în cap. 1 la o recentă invazie de lăcuste,
care a devastat ţara – o catastrofă care a marcat profund locuitorii din Iuda –, pentru a anunţa
în cap. 2 apropierea „zilei Domnului”, a judecăţii şi a cataclismului universal (2,10-11).
Asociată cu invazia devastatoare a lăcustelor (1) și cu năvălirea unei armate invincibile, în
fruntea căreia stă chiar Dumnezeu (2), „ziua Domnului” este în viziunea lui Ioel o catastrofă
de dimensiuni cosmice, un cataclism care scutură creaţia din temelii:
Ioel 2,1-11
1 Sunaţi din trâmbiţă în Sion, strigaţi din răsputeri în muntele cel sfânt al Meu, ca să se
cutremure toţi locuitorii ţării! Căci vine ziua Domnului; iată ea este aproape;
2 O zi de întuneric şi de beznă, zi cu nori şi cu negură deasă. Precum zorile se revarsă pe
deasupra munţilor, tot aşa dă năvală un popor numeros şi puternic, cum n-a mai fost niciodată
şi cum nu va mai fi după el până în anii vremurilor celor mai îndepărtate.
3 Înaintea lui merge mistuind focul, iar după el arde văpaia. Pământul este înaintea lui ca
grădina raiului, iar după trecerea lui, pustiu înfricoşător, căci nimic nu scapă din faţa lui.
4 Cum sunt caii, aşa le este chipul lor; şi ca sprinteni călăreţi, aşa aleargă.
5 Se aud ca un duruit de care de război, care se avântă în goană pe creştetul munţilor, ca
pârâitul flăcărilor care mistuie o mirişte, ca o oştire puternică aşezată în linie de bătaie.
6 Înaintea lui popoarele tremură de spaimă, toate feţele ard ca văpaia.
7 Aleargă ca nişte viteji; ca războinicii încercaţi se avântă peste ziduri; om după om îşi
urmează calea, fără ca vreunul să se rătăcească.
8 Nimeni nu se îmbrânceşte cu cel de alături, fiecare îşi vede de drumul lui; printre săgeţi îşi
croiesc cale, fără ca nici unul să rupă rândul.
9 Dau năvală în cetate, aleargă pe deasupra zidurilor, pătrund în case şi intră pe ferestre ca
72
furii.
10 Înaintea lor tremură pământul, cerul se cutremură, soarele şi luna se întunecă, iar stelele îşi
pierd strălucirea lor.
11 Dar Domnul Îşi face auzit glasul în fruntea oştirilor Sale, căci întinsă foarte este tabăra Lui
şi puternic este cel ce împlineşte poruncile Lui. Ziua Domnului este mare şi înfricoşătoare
foarte şi cine va putea sta împotriva ei?

Pocăința – nădejde a izbăvirii. În faţa judecății iminente a lui Dumnezeu, omului nu îi

rămâne decât pocăinţa. Profetul îndeamnă la convocarea unei adunări penitențiale și a unui
post al întregului popor (1,13ș.u.; 2,15ș.u.). Prin pocăință poporul trebuie să se golească, să se
smerească total în faţa lui Dumnezeu, să se căiască profund, în speranța că Domnul îl va ierta.
Doar prin pocăință se deschide posibilitatea ca ziua Domnului, adică ziua judecății să devină o
zi a izbăvirii și binecuvântării pentru poporul Său. E important însă ca pocăinţa să nu să se
rezume doar la gesturi penitenţiale exterioare; ea trebuie să schimbe omul în profunzimea
ființei sale – „inima” fiind centrul ființial al omului, în concepția VT):
Ioel 2,12-17
12 "Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi
cu tânguire".
13 Sfâşiaţi inimile şi nu hainele voastre, şi întoarceţi-vă către Domnul Dumnezeul vostru, căci
El este milostiv şi îndurat, încet la mânie şi mult Milostiv şi-I pare rău de răul pe care l-a
trimis asupra voastră.
14 O, de v-aţi întoarce şi v-aţi pocăi, ar rămâne de pe urma voastră o binecuvântare, un prinos
şi o jertfă cu turnare pentru Domnul Dumnezeul vostru!
15 Sunaţi din trâmbiţă în Sion, gătiţi postiri sfinte, prăznuiţi sărbătoarea cea pentru toţi!
16 Adunaţi poporul, vestiţi o adunare sfântă, strângeţi laolaltă pe bătrâni, aduceţi copiii şi
pruncii care sug la sân; să iasă mirele din cămara lui şi mireasa din iatacul ei!
17 Între tindă şi altar să plângă preoţii, slujitorii Domnului, şi să zică: "Milostiveşte-Te,
Doamne, către poporul Tău şi nu face de ocară moştenirea Ta ca să-şi bată joc de ea
neamurile!" Pentru ce să se spună printre neamuri: "Unde este Dumnezeul lor?"

Revărsarea Duhului. Ca urmare a pocăinței, Domnul se va milostivi de popor (2,18 ş.u.). El

îşi va revărsa Duhul Său peste tot poporul, bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, stăpâni şi robi,
fără nici o diferenţiere. Poporul întreg va profeți și va deveni un popor profetic, semn că
Domnul este în mijlocul lor şi nu mai au nevoie de intermedierea profeţilor. Acum îl vor
cunoaşte pe Dumnezeu (2,27; 4,17). Pe cei care îl cheamă pe nume, Domnul îi va alege și vor
fi mântuiţi.
Ioel 3,1-5
1 Dar după aceea, vărsa-voi Duhul Meu peste tot trupul, și fiii și fiicele voastre vor profeți,
bătrânii voștri visuri vor visa iar tinerii voștri vedenii vor vedea.
2 Chiar și peste robi și peste roabe voi vărsa Duhul Meu.
3 Și vă voi arăta semne minunate în cer și pe pământ: sânge, foc și stâlpi de fum;
4 Soarele se va întuneca și luna va fi roșie ca sângele, înainte de venirea zilei celei mari și
înfricoșătoare a Domnului.

73
5 Și oricine va chema numele Domnului se va izbăvi, căci în muntele Sionului și în Ierusalim
va fi mântuirea, precum a zis Domnul; și între cei mântuiți, numai cei ce cheamă pe Domnul.

Cartea Faptele Apostolilor (2,17-24) ne prezintă evenimentul Pogorârii Duhului Sfânt peste
Sfinții Apostoli, în Ierusalim. În predica ţinută cu acest prilej, Sf. Ap. Petru afirmă că cele
întâmplate sunt împlinirea profeţiei lui Ioel despre revărsarea Duhului Sfânt. Revărsarea
Duhului – întemeierea Bisericii creştine – reprezintă momentul din care Domnul rămâne
pururi în mijlocul creştinilor, iar cei credincioşi îl cunosc pe Dumnezeu prin Duhul Sfânt.
Perspectiva lui Ioel este încă una naţională: revărsarea Duhului, izbăvirea și vremurile
mesianice sunt rezervate Sionului și poporului Israel (cf. Ioel 4). Dar profeția din capitolul 3
este mesianică: Biserica devine noul Sion și noul Ierusalim.
După edictul lui Constantin cel Mare de la Milan (313 d.H.) vor fi construite o serie de biserici în Ierusalim, pe
locuri care aminteau de evenimente din istoria mântuirii. A fost construită şi o biserică a Pogorârii Duhului
Sfânt. Fiindcă profeţia lui Ioel afirma că revărsarea Duhului va avea loc în muntele Sion (3,5), biserica a fost
construită în S-V oraşului, care era denumit „Sion” încă din sec 1 d.H., cum ne confirmă şi Iosif Flaviu. Sionul
lui David și templul lui Solomon s-a aflat în N-E Ierusalimului.

Bibliografie:
TARNAVSCHI, Introducere, pp. 448-451.
Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR (1955, 1985) sau Ed.
Renaşterea (2003), pp. 264-268 (1985).
Ioan POPESCU-MĂLĂEŞTI, Proorocia lui Ioel. Studiu exegetico-introductiv, Bucureşti, 1910.

74
 ZAHARIA

În ebraică, numele profetului - hy"r>k;z> – însemnă „Dumnezeu şi-a adus aminte”. Profetul ne
este cunoscut şi din cartea Ezdra, unde e amintit printre cei care s-au reîntors din exilul
babilonean alături de Zorobabel. Ca și profetul Iezechiel, Zaharia se trăgea dintr-o familie
preoțească. Bunicul său, Iddo, fusese un preot de vază. Activitatea sa a fost concomitentă cu
cea a profetului Agheu. Și-a început misiunea în 520 î.H. și a fost printre cei care au susținut
rezidirea templului din Ierusalim. În Biserica Ortodoxă Sf. Prooroc Zaharia e sărbătorit în 8
februarie.

Structura cărții
Cartea cuprinde 14 capitole, care pot fi împărțite în 3 (sau în 2) părți mai mari.
Structura în 3 părți Structura în 2 părți
1-6 Viziunile profetului Zaharia 1-8 Viziunile și predica despre post și
vremurile mesianice
7-8 Despre post și pregătirea pentru
vremurile mesianice
9-14 Mântuirea Ierusalimului și vremurile 9-14 Mântuirea Ierusalimului și vremurile
mesianice mesianice

Autorul cărții. Timpul scrierii

Între cercetători s-a încetăţenit ideea că cele două părţi ale cărții – Zah 1-8, respectiv Zah 9-14
– provin din perioade diferite şi de la autori diferiţi. Ca și în cazul cărții Isaia, aceste părți sunt
de obicei numite: Proto-Zaharia (1-8) și Deutero-Zaharia (9-14).
Prima parte îl are ca autor pe profetul Zaharia, care a activat între iudeii reveniți din exilul
babilonian și, ca și profetul Agheu, a avut un rol important în inițierea rezidirii templului din
Ierusalim (sfârșitul secolului 6 î.H.).
A doua a fost scrisă mai târziu. Aici părerile exegeților diferă, fiind propuse datarea în epoca
persană (sec. 5 î.H.) sau elenistică (4-3 î.H.). Dar chestiunea autorului nu are o importanță
semnificativă pentru valoarea teologică a cărții. Profețiile din această carte sunt valoroase
pentru mesajul lor mesianic: sunt aici unele dintre cele mai precise profeții despre Hristos.

Zaharia 1-8
Aici sunt cuprinse 8 viziuni ale profetului, care îi sunt explicate apoi de un înger. Nu vom găsi
îndemnuri directe de a reconstrui templul, ca la Agheu. În câteva locuri profetul o face (1,6;
4,9-10; 6,12-13). Dar Zaharia vorbește, într-un limbaj simbolic, în toate viziunile despre
restaurarea pe care Dumnezeu a hărăzit-o pentru Iuda şi Ierusalim. Viziunile au ca şi numitor
comun făgăduirea vremurilor mesianice
Prima viziune este despre un bărbat călare pe un cal roşu urmat de alţi cai. Ei străbat ţara şi
constată că e pace în lume, deci e vremea prielnică pentru reconstruirea Ierusalimului și a
templului.

75
 A 2-a viziune: 4 coarne care sunt şlefuite de 4 făurari. Coarnele sunt semnul puterilor care au
supus poporul lui Dumnezeu, dar care au apus.
A 3-a viziune: un bărbat cu o aţă de măsurat se pregăteşte să ia măsurile pentru noua cetate. El
e oprit însă de îngeri pentru că Noul Ierusalim nu va mai avea nevoie de ziduri de apărare.
Domnul va apăra cetatea cu cercuri de foc.
A 4-a viziune anunță restaurarea preoției Templului prin reabilitarea şi reconsacrarea
arhiereului Iosua. Ne este prezentat un proces, în care arhiereul Iosua e acuzat, fiind îmbrăcat
într-o haină murdară. Ca acuzator îl întâlnim pe Satan. El stă de-a dreapta şi, deşi nu spune
nimic, e evident că încearcă să-l denigreze pe arhiereului Iosua. Atunci Domnul îl mustră pe
Satan. Dumnezeu nu e numai judecător ci şi avocat a lui Iosua. Dumnezeu porunceşte să i se
dea un veşmânt de prăznuire fiindcă i s-au iertat toate fărădelegile. El mai primeşte mitra pe
cap şi făgăduinţa lui Dumnezeu că dacă va umba în căile Sale va cârmui mereu ca profet.
Viziuneai se încheie cu făgăduinţa trimiterii „slugii Domnului, Odrasla”.
Zah 3,1-10
1 Şi mi-a arătat pe Iosua, marele preot, stând înaintea îngerului Domnului, şi pe Satana, stând
la dreapta lui ca să-l învinuiască.
2 Şi a zis Domnul către Satana: "Ceartă-te pe tine Domnul, Satan, ceartă-te pe tine Domnul,
Cel care a ales Ierusalimul! Acesta nu este el, oare, un tăciune scos din foc?"
3 Şi era Iosua îmbrăcat în veşminte murdare şi stătea înaintea îngerului.
4 Şi a răspuns şi a zis celor care stăteau înaintea lui: "Dezbrăcaţi-l de veşmintele cele
murdare!" Şi i-a zis lui: "Iată ţi-am iertat fărădelegile şi te-am îmbrăcat cu veşmânt de
prăznuire!"
5 Şi a mai zis: "Puneţi mitră curată pe capul lui!" Şi ei i-au pus mitră curată pe cap şi l-au
înveşmântat, iar îngerul Domnului sta de faţă.
6 Şi îngerul Domnului i-a hotărât lui Iosua astfel:
7 "Aşa zice Domnul Savaot: Dacă vei umbla în căile Mele şi de vei păzi poruncile Mele,
atunci tu vei cârmui casa Mea şi vei păzi curţile Mele, şi Eu îţi voi da ţie dregătorie printre
slujitorii Mei de aici.
8 Ascultă deci, Iosua, mare preot, tu şi cei împreună cu tine care stau înaintea ta; căci ei sunt
oameni de prezicere. Iată Eu aduc pe Servul Meu Odraslă.
9 Iată piatra pe care am pus-o înaintea lui Iosua; pe această piatră sunt şapte ochi: iată că Eu
voi săpa sculptura ei", zice Domnul Savaot, "şi într-o singură zi voi îndepărta nedreptatea din
ţara aceasta.
10 În ziua aceea", zice Domnul Savaot, "fiecare din voi va pofti pe aproapele său sub viţa şi
sub smochinul său".

Excurs 1: Satan. Satan apare aici cu o identitate mult mai bine conturată decât în epoca
preexilică. Atunci cuvântul „satan” desemna mai mult o funcţie, anume aceea a
acuzatorului într-un proces, sau o persoană care se opune altcuiva. În profeția lui
Zaharia devine tot mai clar că Satan este diavolul: el se opune lui Dumnezeu în mod
indirect, prin acuzarea omului lui Dumnezeu (arhiereul Iosua).
Excurs 2: Mesia, preot și rege. De remarcat că aici arhiereul Iosua apare ca tip al lui
Mesia. Mai mult, se afirmă pentru întâia oară o legătură între preoţie şi regalitate în
așteptarea venirii lui Mesia, căci „Odrasla” e un titlu regal al lui Mesia (cf. Is 11,10;

76
 Ier 33,15). Asocierea dintre rege și preot în timpurile mesianice va fi reluată după
ultima viziune (a 8-a, vezi mai jos).
În a 5-a viziune se conturează şi mai bine dimensiunea regală şi arhierească a lui Mesia.
Viziunea sfeşnicului de aur care e alimentat de doi măslini. Cei doi măslini închipuiau
simbolic pe arhiereul Iosua şi Zorobabel. Plecând de la această viziune, qumraniții așteptau
doi Mesia: un rege și un preot. Pentru creștini, viziunea lui Zaharia anunța demnitatea
preoțească și împărătească a Mântuitorului.
A 6-a viziune: a unui sul care zboară (o scriere uriaşă ⁄ imensă) e vorba de un simbol pentru
blestemul care acum e făcut să se depărteze.
În a 7-a viziune apare un vas în care se află o femeie, simbol al păcatului. Vasul este luat de
alte două femei înaripate (îngeri) şi dus în ţara Şinear (Babilon). Se arată astfel că păcatul e
îndepărtat din ţară.
În a 8-a viziune apar patru care trase de cai, care străbat se îndreaptă înspre cele patru puncte
cardinale ale pământului, descoperind că vremurile sunt prielnice pentru refacerea ţării şi
instaurarea epocii mesianice. În continuarea viziunii se descrie încoronarea arhiereului Iosua
și vestirea reconstruirii Templului de către „Odraslă”. Cei doi vor sta pe tronuri, în Ierusalim.
Zah 6,11-15
11 Şi vei lua argint şi aur şi vei face o cunună şi o vei pune pe capul lui Iosua marele preot,
feciorul lui Ioţadoc.
12 Şi-i vei zice lui în acest chip: "Aşa grăieşte Domnul Savaot: Iată un om care va fi chemat
Odraslă; acesta va odrăsli şi va zidi templul Domnului.
13 Şi acesta va rezidi templul Domnului. El va purta semnele regale şi va stăpâni şi va domni
pe tronul lui şi un preot va fi la dreapta lui. Între ei doi va fi o pace desăvârşită.
14 Şi cununa va fi pentru Heldai, Tobia şi Iedaia şi pentru Ioşia, fiul lui Sofonie, ca aducere
aminte în templul Domnului.
15 Şi oameni de la mari depărtări vor veni şi vor zidi la templul Domnului, şi atunci voi veţi
şti că Domnul Savaot m-a trimis către voi. Şi aceasta se va întâmpla, dacă voi veţi asculta cu
credincioşie de glasul Domnului Dumnezeului vostru!"

Îndemn la penitență. Pe lângă vedenii există şi 2 predici ce îndeamnă la pocăinţă (1,1-6 şi 7,1-
14). Zaharia afirmă că nu face decât să reia mesajul transmis de profeții dinaintea sa:
îndepărtarea de Dumnezeu și faptele rele au atras pedeapsa divină asupra poporului. Înainte ca
Dumnezeu să restaureze bunăstarea, e obligatorie schimbarea omului: pocăința sinceră,
înlăturarea nedreptățirii văduvei, orfanului, străinului și săracului, înlocuirea urii dintre frați
prin sentimente de milă și bunătate Acestea sunt premisele pentru împlinirea vremurile de
mângâiere făgăduite de Dumnezeu. Vremurile mesianice vor veni nu numai pentru Israel, ci
toate popoarele se vor închina atunci Domnului Savaot (2,15; 8,20-23).
Zah 8,14-17
14 Căci aşa zice Domnul Savaot: "Precum M-am hotărât să vă pedepsesc, când aii întărâtat
mânia Mea", zice Domnul Savaot, "şi nu Mi-a fost milă de voi,
15 Tot astfel M-am gândit şi am să fac bine Ierusalimului în aceste zile şi casei lui Iuda. Nu
vă temeţi!"
16 Iată rânduielile pe care trebuie să le păziţi: "Să spună omul adevărat aproapelui său.
Judecaţi şi daţi hotărâri drepte la porţile voastre;

77
17 Să nu cugetaţi fărădelege unul împotriva altuia şi jurământul strâmb să nu-l iubiţi, căci
toate acestea le urăsc", zice Domnul.

Zaharia 9-14.
Şi în aceste capitole se descriu evenimentele ce premerg era mesianică, venirea Domnului şi
instaurarea erei mesianice. Popoarele dușmane vor fi învinse și judecate de Dumnezeu.
Ierusalimul va fi curățit de idolatrie și profeți mincinoși. Va cunoaște vremuri de strâmtorare
din partea neamurilor. Domnul va izbăvi Ierusalimul, neamurile vor veni să i se închine. În
era mesianică va fi doar zi, din Ierusalim va curge apa vie, iar Domnul va fi împărat peste
toate popoarele.
Partea a doua a cărții Zaharia vorbește de evenimente care sunt greu de urmărit pentru cititor,
datorită suprapunerii de imagini ale strâmtorării și ale păcii mesianice. Trei locuri sunt
deosebit de importante din perspectivă creștină și au fost recunoscute de evangheliști ca
profeții ce prevesteau intrarea lui Iisus în Ierusalim și care s-au împlinit apoi în pătimirea și
moartea Lui:

1) În 9,9-10 e înfăţişat un rege mesianic neobișnuit, care nu intră călare pe cal în Ierusalim, ci
pe un asin:
Zah 9,9-10
9 Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine
la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei.
10 El va nimici carele din Efraim, caii din Ierusalim şi arcul de război va fi frânt. El va vesti
pacea popoarelor şi împărăţia Lui se va întinde de la o mare până la cealaltă mare şi de la
Eufrat până la marginile pământului.

În descrierea regelui umil, care va curma războiaele și va duce pacea pe pământ, evangheliştii
au recunoscut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. De aceea, evangheliștii se referă la profeția
lui Zaharia în contextul relatării intrării în Ierusalim a lui Iiisus pe mânzul asinei, prin care
era anunțată biruința Sa asupra morții.
Matei afirmă acest lucru direct: „Iar acestea toate s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce s-a
spus prin proorocul, care zice: "Spuneţi fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând şi
şezând pe asină, pe mânz, fiul celei de sub jug". (Mt 21,4-5).
În mod asemănător, Ioan afirmă că intrarea în Ierusalim s-a petrecut „după cum este scris” în
Vechiul Testament, apoi citează Zah 9,9: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine,
şezând pe mânzul asinei". (In 12,14-15)
Marcu și Luca nu menționează că e vorba de împlinirea profeției, nici nu o citează, dar
descriu evenimentul intrării în Ierusalim folosind imaginile din Zaharia 9.

2) În Zah 11,4-17 se vorbește despre un păstor care, pentru o vreme, paște oile în locul
păstorilor răi. La sfârșit își cere simbria
Zah 11,12-13
12 Şi le-am zis: "Dacă socotiţi cu cale, daţi-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiţi. Şi Mi-
78
au cântărit simbria Mea treizeci de arginţi.
13 Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului preţul acela scump cu care Eu am
fost preţuit de ei". Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în vistieria templului
Domnului, pentru olar.

Și Iezechiel profețise că Dumnezeu va primi să fie Păstorul cel Bun al poporului. La Zaharia,
păstorul pare uneori să se confunde cu Dumnezeu; alteori Domnul îi vorbeşte lui, deci e o
persoană care e păstor în locul lui Dumnezeu. Se face mențiune despre 30 de arginți, care vor
fi dați pentru vistieria Templului și despre un olar. Sf Evanghelist Matei face referire la
profeția lui Zaharia, împlinită în persoana lui Iisus Hristos, vândut pe 30 de arginți, bani care
apoi au fost vărsați în vistieria templului, pentru cumpărarea țarinii olarului ca loc de
îngropare a săracilor (Mt 27,3-10).

3) Zah 12,10 ne prezintă un personaj misterios, care se numește pe sine „Străpuns”. De

remarcat că acesta vorbește în numele lui Dumnezeu, la persoana întâi.
Zah 12,10
10 Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh de milostivire şi
de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns şi vor face
plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut.

Sf. Apostol Ioan, care a asistat la răstignire, recunoaște că s-a împlinit această profeție când
ostașul a împuns cu sulița coasta Mântuitorului (In 19,37).
In 19,33-37
33 Dar venind la Iisus, dacă au văzut că deja murise, nu I-au zdrobit fluierele.
34 Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă.
35 Şi cel ce a văzut a mărturisit şi mărturia lui e adevărată; şi acela ştie că spune adevărul, ca
şi voi să credeţi.
36 Căci s-au făcut acestea, ca să se împlinească Scriptura: "Nu I se va zdrobi nici un os".
37 Şi iarăşi altă Scriptură zice: "Vor privi la Acela pe care L-au împuns".

Bibliografie:
TARNAVSCHI, Introducere, pp. 472-477.
Studiul Vechiului Testament pentru institutele teologice, EIBMBOR (1955, 1985) sau Ed.
Renaşterea (2003), pp. 304-311 (1985).
I.V. GEORGESCU, Demonologia Vechiului Testament – Satan în profeția lui Zaharia (teză de
doctorat), în: BOR 9-10 (1938).
Pr. Teodor BABA, Profetul Zaharia. Personalitatea si opera. Valoarea teologică a mesajului
său profetic, Ed. Universității „Aurel Vlaicu”, Arad 2003

79