BIBLIOGRAFIE

1.Tită, Cezar, Voicu, Costică, Răşcanu, Anton, Ciocoiu, Mariana, Savu, Iuliana, Teoria generală
a dreptului. Caiet de seminar.Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2010
2.Ciocoiu, Mariana, Elemente de teoria statului şi dreptului, Editura Sitech, Craiova, 2010
3.Popa, Nicolae, Teoria generală a dreptului, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008 Dogaru, D.,
4.Dănişor C., Dănisor, Gh., Teoria generală a dreptului, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 2008
5.Mircea Djuvara,Teoria generală a dreptului, Editura ALL, Bucureşti, 1994
6.Ioan Ceterchi, Ion Craiovan,Introducere în teoria generală a dreptului, Editura All Beck,
Bucureşti, 1999
7.Gheorghe Bobos, Teoria generală a dreptului, Editura Argonaut, ClujNapoca, 1999
8.Radu Motica, Gheorghe Mihai,Teoria generală a dreptului, Editura All Beck, Bucureşti, 2001
9.Carmen Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2001
10.Sofia Popescu, Teoria generală a dreptului, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2000
11.Tită, Cezar, Voicu, Costică, Răşcanu, Anton, Ciocoiu, Mariana, Savu, Iuliana, Teoria
generală a dreptului, Editura Fundaţiei de Mâine, Bucureşti, 2011.
12.Popa, I., I., Substanţa morală a dreptului, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2009.
13.Muraru, I. Drept constituţional şi instituţii politice, Editura C.H. Beck, Bucureşti
14.Losano, M., G., Marile sisteme juridice. Introducere în dreptul european şi extraeuropean,
Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
15.Zlătescu, V., D., Panorama marilor sisteme contemporane de drept, Editura Continent XXI,
Bucureşti, 1994.
16.Florin Negoita Mario G. Losano, „Marile sisteme juridice. Introducere în
dreptuleuropean şi extraeuropean” ED. UNIVERSITARA BUCURESTI 2008
17.NEGOIŢĂ FLORIN, Istoria Statului Şi Dreptului Românesc, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2013 2.
18.VOICU COSTICĂ, Istoria Statului Şi Dreptului Românesc, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 200
19. Dan Claudiu Dănişor, Ion Dogaru, Gheorghe Dănişor, Teoria generală a dreptului, Editura
C.h.Beck, Bucureşti, 2006
Capitolul 3 - http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Paralela-intre-sistemul-de-dre73.php
Momente din istoria dreptului

Dreptul in antichitate - http://www.istorie-edu.ro/istoria-universala/roma-antica/dreptul-

roman.htmlDreptul in evul mediu - http://www.rasfoiesc.com/educatie/istorie/Statul-si-dreptul-in-
Evul-medi44.php

https://jurnalulsportivului.files.wordpress.com/2012/02/teoria-generala-a-dreptului-an-i-sem-i-marius-
striblea.pdf

http://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Sistemul-dreptului-african-cut78.php

Pentru ca dreptul să devină o certitudine este nevoie să existe o realitate juridică, un receptor al
nevoilor societăţii în permanentă schimbare, reflectate în normele juridice. Nu se poate vorbi de
drept dacă se face abstracţie de realităţile de fapt, de mentalitatea individuală, de întreaga
realitate socială.

Fiecare societate îşi creează sistemul de drept de care are nevoie şi care i se potriveşte, acesta
fiind întotdeauna „şi trebuie să fie simplul reflex al mentalităţii şi nevoilor esenţiale ale
societăţii”.

Dreptul pozitiv nu este produsul arbitrar al forţei guvernanţilor, ci exprimă esenţa unor principii
obiective ale justiţiei, care îl explică în întregul său şi care trebuie să se impună tuturor.

Dreptul natural este universal şi atemporal, aplicându-se tuturor indivizilor, indiferent de culoare,
sex, clasă socială. Dreptul natural, este unanim acceptat, are la bază firea lucrurilor, ordinea
universală.

Stabilirea cu exactitate a momentului apariţiei dreptului nu se poate realiza, ceea ce poate fi

înfăptuit fiind un răspuns la această întrebare dat din diferite perspective teoretice. Astfel,
profesorul francez Maurice Duverger70 arată că dreptul apare când oamenii dintr-un grup social
încearcă să regleze raporturile dintre ei printr-un echilibru între avantaje şi dezavantaje pe care le
trage fiecare din aceste raporturi, echilibru între produsele de schimb, între daune şi reparaţii,
între răul pricinuit colectivităţii şi sancţiunea aplicată autorului; dreptul se defineşte prin natura
sancţiunilor aplicate în caz de violare a normelor.Dintr-o altă perspectivă, cea religioasă, dreptul
apare ca manifestare a voinţei divine, care ghidează lumea către Împărăţia cerurilor. Dumnezeu,
respectând libertatea umană, i-a dat omului posibilitatea de a-şi valorifica potenţialul raţiunii în
vederea formării unor rânduieli de viaţă echilibrată pentru sine şi semenii săi, omul, aproape
neconştient de ceea ce face devenind, astfel, o prelungire a legii divine.Analiza dimensiunii
sociale a dreptului implică, totodată, şi analiza legăturilor dreptului cu celelalte elemente ale
societăţii şi locul dreptului între acestea. Parte a realităţii sociale, înconjurătoare, realitatea
juridică reprezintă un element inalienabil, relaţia între acestea fiind întreg-parte.
În opinia noastră, dreptul reprezintă sistemul regulilor juridice cu caracter general şi obligatoriu,
elaborate, instituite sau recunoscute de stat cu scopul de a reglementa relaţiile sociale şi de a le
garanta şi a căror respectare este asigurată, la nevoie, prin folosirea coerciţiei statale. Definirea
dreptului face posibilă şi identificarea caracterelor acestuia. În primul rând, dreptul are un
caracter normativ, reglementând relaţiile sociale dintre oameni. Scopul dreptului este acela de a
găsi şi stabili un echilibru între autoritate şi libertate, între interesele generale şi cele individuale.
Dreptul implică alteritatea, el nu vizează îndatoririle oamenilor în raport ce ei înşişi. Regulile
juridice se raportează la sistemul de valori sociale recunoscut şi acceptat la un moment dat, ele
apar ca un sistem unitar de reguli a cărei respectare se bazează, la nevoie, pe forţa de
constrângere a statului. Normativitatea are caracter imperativ, în sensul că normele juridice
prescriu o anumită comportare a indivizilor în raporturile sociale, neexistând posibilitatea
acestora de a alege cum să se comporte (normele juridice nu propun, ci dispun). Dreptul are un
caracter general şi permanent, regulile de drept nu se adresează unor persoane determinate, fiind
impersonale şi abstracte. Chiar atunci când fac trimitere la o anumită categorie socială
(pensionari, demnitari, elevi, studenţi etc.) sau la atribuţii ale unei persoane (prim-ministru,
primar, prefect etc.) acest caracter nu este afectat, întrucât reglementarea priveşte o categorie
socială, o funcţie şi nicidecum o anume persoană anume, individualizată. Permanenţa dreptului
se află în directă legătură cu perenitatea colectivităţii umane. Dreptul are un caracter obligatoriu
şi sancţionator. Obligativitatea dreptului este atât de puternică, încât nimeni nu se poate scuza
invocând necunoaşterea legii (nemo censetur ignorare legem). Obligativitatea dreptului se
realizează fie prin respectarea sau executarea prescripţiilor acestuia de către cei vizaţi, fie prin
constrângerea exterioară aplicată celor care încalcă normele juridice (manu militari). Prima
situaţie este mai des întâlnită în cazul normelor prohibitive sau onerative (care interzic sau obligă
la anumite comportamente) şi totodată dezirabilă, iar cea de-a doua presupune intervenţia
organelor abilitate ale puterii publice, sancţiunea aplicată îmbrăcând forma oficială (prin
prevederea sa în actele normative şi aplicarea de către organe special învestite cu puterea de a
constata ori judeca şi decide în această privinţă).