ELITE - Suport Curs MASEUR - Final PDF

SC BENYAMIN COMPANY SRL = ELITE ACADEMY = TEHNICIAN MASEUR
TEHNICIAN MASEUR
1. NORMELE DE SANATATE SI SECURITATE IN MUNCA SI SITUATII DE URGENTA
Protecţia muncii are drept scop asigurarea celor mai bune condiţii pentru prevenirea
accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale .
Normativele care reglementeaza măsurile de protecţia muncii sunt :
 Constituţia României;
 Codul Muncii;
 Legea Protecţiei Muncii nr. 319/ 2006;
 Normele generale de protecţia
 Normele specifice de securitate a muncii pentru lucrări de zidărie, montaj prefabricate
şi finisaje în construcţii;
Măsurile de protecţia muncii sunt asigurate prin respectărea normelor generale şi normelor
specifice de protecţia muncii.
Norme generale de protecţia muncii:

Normele generale de protecţie a muncii cuprind principalele măsuri de prevenire a accidentelor
de muncă şi bolilor profesionale general valabile pentru orice activitate. Măsurile de prevenire au
ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de risc de accidentare şi/sau îmbolnăviri
profesionale existenţi în sistemul de muncă.
Accidentele de muncă;
Accidentul de muncă reprezintă vătămarea violentă a organismului precum şi intoxicaţia acută
profesională care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de
serviciu şi care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puţin trei zile, invaliditate sau
deces.
Pentru a fi calificat drept accident de muncă, accidentul trebuie să se producă într-un moment şi
într-un loc în care activitatea persoanei încadrate în muncă să se încadreze în exercitarea
atributelor prevăzute în Contractul de muncă.
1
Persoana accidentată trebuie să execute o sarcină de muncă, reprezentând, fie obligaţia

principală, fie activităţi secundare referitoare la pregătirea uneltelor, curăţarea maşinilor şi a
locului de muncă.
De asemenea, se consideră accidente de muncă şi accidentele produse în următoarele
împrejurări:
 Accidentul suferit de elevi, studenţi sau ucenici în timpul efectuării practicii profesionale;
 Accidentul suferit de cei care îndeplinesc sarcini de stat sau de interes public, inclusiv în
cadrul unor activităţi culturale, sportive, în timpul şi din cauza îndeplinirii acestor sarcini;
 Accidentul suferit de orice persoană ca urmare a unei acţiuni din proprie iniţiativă pentru
prevenirea sau înlăturarea unui pericol ce ameninţă avutul public sau pentru salvarea de
vieţi omeneşti;
 Accidentul suferit de persoane încadrate în muncă în timpul şi pe traseul normal
deplasării de la locul de muncă la domiciliu şi invers;
 Accidentul cauzat de activităţi care nu au legătură cu procesul muncii, dacă se produc la
sediul persoanei juridice sau la adresa persoanei fizice, ori în alt loc de muncă organizat
de acestea în timpul programului de muncă.
Elementele accidentului de muncă sunt:

Vătămarea organismului trebuie să aibă o cauză exterioară, să fie violentă şi involuntară.
După natura factorilor care le provoacă vătămarile pot fi: mecanice, termice, electrice, chimice,
prin iradiere sau combinate.
 Vătămările mecanice se materializează în contuzii, tăieturi, striviri, fracturi, înţepături şi
sunt cauzate de diferite corpuri în mişcare, de suprafeţe alunecoase la deplăsare, de
obiecte ascuţite sau tăioase, de animale.
 Vătămările termice se manifestă sub formă de arsuri şi sunt cauzate de contactul
victimei cu flacăra deschisă, cu obiecte calde, de radiaţii calorice sau de temperatura
ridicată a aerului din spaţiul de lucru.
 Vătămările electrice se datorează trecerii prin organism a unui curent electric de o
anumită tensiune şi intenşitate şi se concretizează în arsuri şi electrocutări.
 Vătămărilechimice se manifestă sub forma intoxicaţiilor acute provocate de substanţele
toxice sau a arsurilor chimice provocate de substanţele caustice.
 Vătămările prin iradiere sunt datorate expunerii organismului la radiaţii.
2
 Vătămările combinate sunt produse de mai mulţi factori de natură diferită. Exemplu: la o
explozie vătămarea organismului se produce atât sub efectul şocului mecanic, cât şi al
celui termic.
Pregătirea şi instruirea personalului:

Pregătirea şi instruirea în domeniul protecţiei muncii este parte componentă a pregătirii
profesionale şi are ca scop însuşirea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor de securitate.
Instructajul de protecţia muncii la nivelul persoanelor juridice şi fizice cuprinde trei faze:
1. instructajul introductiv general;
2. instructajul la locul de muncă;
3. instructajul periodic.
Aceste instructaje conţin noţiuni despre :
 procesul de construcţie ;
 organizarea locului de muncă ;
 prevenirea şi stingerea incendiilor ;
 pregatirea în vederea începerii lucrului ;
 păstrarea ordinii şi curăţeniei la locul de muncă ;
 reguli de igienă personală .
4. Echipamentul individual şi alimentaţia de protecţie.

4.1. Echipamentul individual de protecţie;
Reprezintă mijloacele cu care este dotat fiecare participant la procesul de muncă, pentru a fi
protejat împotriva factorilor de risc de accidentare şi îmbolnăvire profesională.
Scopul acordării este prevenirea accidentelor de muncă şi a îmbolnăvirilor profesionale în
cazurile când au fost epuizate orice alte mijloace tehnice şi organizatorice de protecţia muncii
sau când nu pot fi avute în vedere asemenea mijloace.
Echipamentul individual de protecţie se acordă gratuit tuturor salariaţior expuşi riscurilor
de accidentare sau îmbolnăvire profesională.
Procedura de stabilire a necesarului de echipament individual de protecţie pe categorii de
personal şi condiţii concrete de lucru, criteriile de acordare, obigaţiile lucrătorilor sunt stabilite
prin Normativul – cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie, elaborat
de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale.
3
Personalul lucrător, precum şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de

echipament individual de protecţie sunt obligate să aibă cunoştinţe privind caracteristicile şi
modul de utilizare a acestuia, să-l utilizeze doar în scopul pentru care a fost atribuit, să-l prezinte
la verificările periodice prevăzute, să solicite înlocuirea sau completarea lui când nu mai asigură
îndeplinirea funcţiei de protecţie.
Degradarea echipamentului individual de protecţie din vina personalului căruia i-a fost
atribuit, sau înstrăinarea lui, înainte de expirarea duratei de utilizare prevăzute, atrage
răspunderea acestuia pentru prejudiciul cauzat, potrivit legii.
Nepurtarea echipamentului individual de protecţie în cazul în care acesta este corect
acordat şi în stare de funcţionare, sau utilizarea acestuia în alte scopuri sau condiţii decât cele
prevăzute în instrucţiunile de utilizare, va fi sancţionată conform legislaţiei în vigoare.
Personalul participant la procesul de muncă are dreptul să refuze executarea sarcinii de
muncă dacă nu i se acordă mijloacele individuale de protecţie necesare, prevăzute în lista
internă sau în Normativul-cadru, fără ca refuzul să atragă asupra sa măsuri disciplinare.
4.2.Echipamentul individual de lucru;

Reprezintă mijloacele pe care persoanele juridice le acordă unui salariat pentru protejarea
îmbrăcămintei şi încălţămintei personale, în timpul procesului de muncă.
Echipamentului individual de lucru se acordă de către persoanele juridice, în condiţiile
negociate de conducerea acestora şi reprezentanţii salariaţilor.
Cheltuielile necesare achiziţionării echipamentului individual de lucru sunt suportate în
proporţie de 50% de către persoana juridică, din costurile de producţie, iar diferenţa se suportă
de către beneficiari.
5. Materialele igienico-sanitare şi alimentaţia de protecţie;

Materialele igienico-sanitare, constituie mijloace de igienă individuală (săpun, unguente,
perii de unghii, pastă şi periuţă pentru dinţi, prosoape, etc.) utilizate pentru prevenirea
îmbolnăvirilor profesionale.
Materialele igienico-sanitare se distribuie gratuit salariaţilor în scopul asigurării igienei şi
protecţiei personale, în completarea măsurilor generale luate pentru prevenirea unor îmbolnăviri
profesionale. Salariaţii sunt obligaţi să utilizeze materialele igienico-sanitare primite în
conformitate cu indicaţiile personalului sanitar.
4
Măsuri de prevenire si stingere a incendiilor

Caracteristicile incendiului:
Incendiul este un fenomen de ardere care presupune întâlnirea în acelaşi timp a trei elemente:
combustibilul (substanţa care arde), carburantul (substanţa care întreţine arderea) şi sursa de
temperatură care să aducă combustibilul la temperatura de ardere.
Temperatura de aprindere este temperatura cea mai joasă la care combustibilul trebuie să fie
adus pentru ca acesta să se aprindă în contact cu o sursă externă de căldură în prezenţa
oxigenului.
Imflamabilitatea este proprietatea substanţelor de a produce, la temperatura obişnuită, gaze
sau vapori care în amestec cu aerul şi în prezenţa unei surse de căldură se aprind într-un timp
foarte scurt.
Autoaprinderea este fenomenul prin care arderea unei substanţe este determinată de creşterea
temperaturii fără intervenţia unei surse exterioare, creşterea temperaturii fiind determinată de
frecarea dintre moleculele substanţei.
Explozia este modificarea fizică sau chimică a substanţelor însoţită de degajarea unei cantităţi
mari de energie.
Măsurile tehnice se referă la următoarele:

eliminarea cauzelor directe sau indirecte care pot duce la apariţia incendiilor prin
alegerea şi întreţinerea corectă a instalaţiilor electrice şi de încălzire, precum şi
permanenta supraveghere a operaţiilor procesului tehnologic care pot provoca incendii;
limitarea întinderii incendiului prin amplasarea raţională a clădirilor şi a depozitelor, prin
folosirea materialelor de construcţie rezistente la foc etc.;
asigurarea evacuării oamenilor şi a bunurilor printr-o proiectare corectă a fluxurilor, a
ieşirilor şi a scărilor, prin asigurarea culoarelor de acces;
asigurarea desfăşurării operaţiilor de stingere a incendiilor prin respectarea distanţelor
dintre clădiri, asigurarea gurilor de apă pentru incendii, prin dotarea cu mijloace moderne
pentru stingerea incendiilor.
Măsurile organizatorice cuprind:

organizarea comisiilor tehnice pentru prevenirea şi stingerea incendiilor;
5
organizarea formaţiilor de pompieri;

asigurarea echipamentelor de stingere a incendiilor pe secţii şi ateliere;
pregătirea cadrelor şi a formaţiilor de pompieri;
stabilirea planului de evacuare în caz de incendiu şi afişarea acestuia la fiecare atelier şi
secţie.
Obligaţiile persoanelor încadrate în muncă sunt:

să cunoască şi să respecte normele PSI;
să nu blocheze cu diferite materiale căile de acces sau mijloacele de stingere a
incendiilor;
să cunoască modul de evacuare, sistemul de alarmare şi mânuirea materialelor şi
mijloacelor de stingere a incendiilor;
să nu folosească în alte scopuri materialele destinate stingerii;
să anunţe conducătorului sectorului de activitate orice încălcare a normelor PSI;
În categoria normelor generale de prevenire a incendiilor se cuprind:
interzicerea fumatului în alte locuri decât cele stabilite pentru acest scop;
folosirea focului deschis numai pe baza permisului de a lucra cu foc;
supravegherea utilajelor şi instalaţiilor aferente pe toată durata funcţionării lor;
interzicerea depozitării materialelor combustibile în apropierea instalaţiilor electrice;
interzicerea executării modificării sau improvizării instalaţiilor de încălzit, iluminat şi forţă
de către personalul neautorizat;
asigurarea unei distanţe de minim 10 cm între materialele combustibile şi conductele
termice;
punerea în funcţiune a sistemului de ventilaţie cu 10 minute înainte de începerea lucrului
şi oprirea lui după 15 minute de la terminarea lucrului.
La terminarea lucrului se va executa:
oprirea utilajelor şi instalaţiilor;
curăţirea utilajelor, a locurilor de muncă şi evacuarea deşeurilor;
scoaterea de sub tensiune a tuturor aparatelor electrice portabile racordate cu cabluri
flexibile;
deconectarea instalaţiei electrice şi punerea în funcţiune a iluminatului de gardă;
închiderea încăperilor şi predarea cheilor la organul de pază.
6
2. IGIENIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ
Metode de sterilizare: termice, chimice.

Spaţiul de lucru cuprinde: chiuveta, masa de lucru, patul, pardoseala.
Chiuveta si masa de lucru se spala si se dezinfecteaza dupa terminarea fiecarei lucrari,
cu materiale adecvate de curatare . Oglinda se curata ori de câte ori este necesar. Patul se
curata dupa fiecare lucrare in parte. Pardoseala se matura dupa fiecare lucrare. Hârtia de pe
pat se schimba la fiecare client.
Igienizarea lenjeriei
Lenjeria de protectie se schimba la fiecare client. Lenjeria se sterilizeaza periodic prin
metode specifice. In timpul neefectuarii lucrarilor lenjeria se pastreaza în spatii închise în
conditii igienice.
Maseurul va solicita materiale necesare pentru curatenie si dezinfectare (detergenti,

sapun, substante clorosodice, lavete bumbac, mopuri, maturi, bureti, hârtie, etc).
Maseurul va aplica metode de sterilizare (termice, chimice). Spatiul de lucru se curata
dupa fiecare lucrare.
Lenjeria de protectie va fi in permanenta curata si sterilizata (calcata).
Normele de igiena trebuie respectate cu strictete, astfel materialele folosite la o clienta
(cearceaf de unica folosinta, halat, bonetica etc.) sa nu fie refolosite
Spalatul pe mâini, înainte si dupa fiecare sedinta de masaj, este o regula care are ca
scop sa evite transmiterea germenilor patogeni de la o persoana la alta.
Masorul, barbat sau femeie, are unghiile foarte îngrijite, parul scurt sau acoperit si nu
poarta inele, bratari sau alte podoabe care îl pot stânjeni în munca, sau pot leza pielea celui pe
care îl maseaza. Nu va folosi parfumuri sau pomezi cu miros puternic; nu va fuma si nu va
abuza de bauturi alcoolice. Va evita muncile fizice grele si chiar sporturile care obosesc,
înaspresc sau ranesc pielea palmelor.
La rândul lor, persoanele care doresc sa fie masate trebuie sa respecte câteva reguli
elementare de igiena individuala, mai ales în ceea ce priveste curatenia.
7
Masajul manual se aplica în marea majoritate a cazurilor direct pe piele si numai în

împrejurari speciale se poate aplica si peste rufele de corp.
Înainte de sedinta de masaj se scot hainele care ar stânjenii miscarile, circulatia sângelui
sau respiratia libera si se descopera complet regiunea sau segmentul care se prelucreaza.
Pentru a trece mai departe, se acopera partile masate cu un cearsaf sau prosop. Nu este bine
sa dezbracam pe cei pe care îi masam mai mult decât trebuie, pentru a nu le expune corpul la
raceli prin pierderea inutila de caldura si deseori pentru a menaja pe cât posibil sentimentele de
pudoare ale fiecaruia.
3. ORGANIZAREA SI GESTIONAREA ACTIVITATII
Comunicarea cu colegii si clientii

Implicata intr-o discutie , o persoana comunica nu doar prin cuvinte pe care le rosteste ci
si prin voce si tonul cu care rosteste cuvintele, prin infatisare si gesturi, chiar prin modul in care
este imbracata, prin culoarea hainelor etc.
Se spune, astfel, ca orice comunicare umana presupune doua planuri:
- planul continutului, a ceea ce se comunica prin limbajverbal ;
- planul relatiei, a modului in care se comunica prin limbaj non- verbal.
Intr-o relatie de comunicare :
- in planul continutului, prin cuvinte, se transmit informatii, respectiv continutul
informational al unui mesaj ;
- in planul relatiei, prin paralimbaj, se transmit informatii, respectiv emotii, sentimente,
atitudini.
Disciplina muncii. Drepturile si obligatiile
Prin disciplina se intelege totalitatea regulilor de comportare impuse membrilor unui grup.
Disciplina implica spiritul de ordine si presupune acceptarea liber consimtita, de catre membrii
grupului, a legilor si regulilor organizationale, precum si a dispozitiilor luate de conducere pentru
bunul mers al activitatii. Disciplina muncii este in stransa corelatie cu drepturile si indatoririle
angajatilor. Orice incalcare a drepturilor, dar mai ales a obligatiilor angajatilor, este sursa de
acte de indisciplina. Crearea si mentinerea unui climat -disciplinat- presupune respectarea atat
de angajat, cat si de angajator, a drepturilor si obligatiilor care decurg din relatiile de munca.
8
Drepturile si obligatiile minime ale salariatilor si angajatorilor sunt reglementate de legislatia in

vigoare.
In functie de specificul activitatii ficarui angajator, drepturile si obligatiile generale ale
angajatului si angajatorului se completeaza cu reglementarilor specifice. Disciplina muncii
poate fi definita sub aspect tehnologic, prin care salariatul trebuie sa respecte tehnologiile de
fabricatie, sa respecte procesul tehnologic si succesiunea etapelor, sa manipuleze
echipamentele si instrumentele in scopurile si destinatia pentru care au fost create.
Sub aspect organizational, disciplina muncii presupune ca fiecare salariat, la locul sau de
munca si in relatiile ierarhice, sa respecte anumite reguli cu privire la prezenta la programul de
lucru si repaus, integritatea bunurilor pe care le manipuleaza, confidentialitatea datelor la care
acces, relatiile inter-personale.
Regulamentul de ordine interioara (ROI)

Intocmirea regulamentului de ordine interioara este o obligatie a angajatorului si la
conceperea lui se consulta si salariatii, prin reprezentantul lor.
Raspunderea patrimoniala
In situatia in care un angajat savarseste o fapta ilicita din vina si in legatura cu munca sa
prin care prejudiciaza angajatorul, pentru pagubele aduse, societatea poate solicita -repararea-
prejudiciului. Recuperarea daunelor se poate face in conditiile legii civile, in conditiile Codului
civil. In acest context, raspunderea civila contractuala cuprinde atat prejudiciul efectiv, cat si
castigul nerealizat al angajatorului. Deci, calea de actiune a angajatorului este de a actiona in
judecata salariatul. Nici o retinere asupra salariatului nu se poate opera daca dauna nu a fost
constatata printr-o hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila.
DOTAREA CABINETULUI SI REALIZAREA CADRULUI AMBIENTAL

Masajul trebuie aplicat într-un spatiu anume destinat, considerat si denumit ca sala sau
cabinet de masaj.
Încaperile în care se practica masajul trebuie sa fie largi, bine luminate si aerisite,
amplasate într-un circuit functional bine stabilit. Este de la sine înteles ca temperatura
9
microclimatului din încaperi trebuie sa corespunda confortului termic al unui individ dezbracat,
adica minimum 20°C.
Peretii salii de masaj trebuie sa fie vopsiti în ulei sau placati cu faianta si pardoseala sa
fie din mozaic sau gresie, pentru asigurarea unor conditii igienico-sanitare corespunzatoare.
În sala de masaj sau într-o încapere imediat alaturata si cu o directa comunicare trebuie
sa fie instalata o chiuveta pentru spalarea mâinilor maseurului, obligatorie dupa fiecare pacient
tratat.
Lânga sala de masaj trebuie amenajata o încapere destinata vestiarului pentru
dezbracarea-îmbracarea pacientilor. Pentru executarea masajului trebuie sa existe un pat
special si o bancheta (preferabil de lemn). Patul trebuie sa fie înalt, adica la o înaltime medie
minima convenabila maseurului, care nu trebuie sa se aplece în timpul executarii manevrelor
sale. Deci, înaltimea trebuie sa fie de cel putin 70- 75 cm. Lungimea - 2 metri, latimea - 70 cm.
Este de preferat ca patul sa aiba 2-3 segmente separate si articulate care sa permita rabaterea
acestora în vederea posibilitatii executarii masajului în diverse pozitii. Bineînteles, patul va fi
acoperit cu un cearsaf, altul fiind disponibil si destinat acoperirii regiunilor nemasate ale
pacientului.
Condiţii ambientale: temperatură, fond muzical adecvat formei de masaj şi personalităţii

persoanei masate,
Dotare: Aparatură: aparate de vibro-masaj, aparate de masaj, tensiometre; lenjerie
curată, etc.
PRODUSE DE MASAJ
Produse de masaj: creme hidratante, pudră de talc, uleiuri etc.
Pentru executarea masajului folosim mai întotdeauna metoda cea mai simpla a "mâinilor
curate"; pentru a face pielea mai neteda si mai alunecoasa, putem folosi pulberi fine, substante
grase sau lichide. Aceste substante se întind într-un strat foarte subtinre si uniform, atât pe
palmele si degetele celui ce executa masajul, cât si pe regiunea ce urmeaza sa fie masata.
Pulberile întrebuintate în masaj sunt de origine minerala sau vegetala. Primele provin din
oxizi si saruri minerale, cu reactii chimice neutre, lipsite de toxicitate care nu se altereaza în
contact cu substantele organice. Dintre oxizi indicam "albul de zinc", care are slabe proprietati
sedative si antiseptice, dar este un putemic absorbant al secretiei sudorale.
10
Pudra de talc s-a dovedit a fi cea mai practica si mai igienica. Talcul (silicat de magneziu
hidratat) nu se combina cu alte substante chimice si nu ataca tesuturile; nu se altereaza cu
timpul si nu adera la pielea pe care o curata, absorbind secretiile sudorale si sebacee sau alte
impuritati si cazând o data cu ele.
Grasimile folosite în masaj sunt de origine vegetala si minerala. În masura mai mare au
fost folosite în trecut uleiurile vegetale de masline, seminte de in, rapita, floarea-soarelui; iar
cele din cacao, ricin, migdale dulci etc. intra în compozitia unor creme sau pomezi cosmetice
sau medicinale.
Grasimile minerale sunt de regula produse din distilarea petrolului. În masaj se foloseste
mai ales vaselina si uleiul de vaselina, care nu au miros, nu sunt absorbite de piele si nu se
altereaza în contact cu substantele organice, acide sau alcaline.
Glicerina este o substanta grasa de consistenta siropoasa, fara culoare si fara miros; are
o reactie chimica neutra si nu se altereaza în contact cu alte substante chimice organice sau
anorganice; se dizolva în apa si se combina usor cu acizii grasi, oleic, stearic si palmitic. Este
un foarte bun emolient, dar nu trebuie sa fie prea des întrebuintata în stare pura, pentru ca
devine iritanta si chiar caustica pentru piele. Glicerina intra în compozitia cremelor, emulsiilor
sapunurilor si altor produse medicinale si cosmetice de uz curent.
Grasimile animale si vegetale pot fi transformate în sapunuri. În sapunurile medicinale
sunt încorporate diferite medicamente cu baza de borax, sulf, rezorcina, gudron etc. Apa de
sapun este folosita foarte frecvent în masajul umed.
Cremele sunt emulsii de grasimi, la care se adauga diferite alte medicamente, vitamine
sau hormoni. Pot fi preparate si creme negrase, pe baza de stearina, caseina, gelatina si alte
albumine animale, care servesc unor scopuri cosmetice sau terapeutice.
Tincturile sunt solutii în aclool concentrat ale unor substante chimice, organice si
anorganice cu proprietati antiseptice si stimulatoare pentru circulatia si nutritia pielii. Tincturile
aromatice sunt preparate din anurnite uleiuri volatile sau esente naturale ori artificiale, cu miros
agreabil si înviorator.
Preparatele care contin substante grase sunt îndepartate de pe piele, dupa fiecare
sedinta de masaj, prin spalare cu apa calda si sapun si prin stergere cu tampoane îmbibate cu
alcool diluat.
Pulberile uleiurile si alte substante organice si anorganice folosite în masaj pot fi
combinate între ele dupa diferite formule si procedee de preparare. Ele se gasesc în comert
11
sau se prepara în farmacii, dupa ordonante medicale, sub forma de uguente, balsamuri, lotiuni,
emulsii, solutii. În aceste preparate sunt cuprinse si substante medicamentoase cu rol
antiseptic, antiinflamator, vasodilatatoare si vasoconstrictoare, excitante sau sedative. Dintre
acestea, cele mai cunoscute sunt preparatele cu esenta de terebentina, camfor, salicilat de
metil, acid salicilic, rezorcina, acid boric sau borax, acid tanic, alcool, eter si altele. Numarul
acestor formule si preparate creste continuu, iar denumirea lor se schimba de la tara la tara
sau de la un fabricant la altul.
Se atrage atentia tuturor specialistilor sau nespecialistilor în tehnica masajului, sa
foloseasca aceste preparate cu mult discernamânt, dupa ce cunosc bine continutul lor si
efectele substantelor din care se compun, dozarea si gradarea lor, preferând pe cele care nu
se altereaza cu timpul si nu exercita nici o influenta vatamatoare asupra organismului.
12
4. ELEMENTE INTRODUCTIVE
REGULI METODICE
Specialistul îsi dezvolta si îsi pastreaza calitatile sale profesionale printr-un regim corect
de viata si de munca. El dovedeste o grija meticuloasa, permanenta pentru curatenia corporala
si igiena echipamentului sau.
Pentru a deveni un bun specialist, masorul trebuie sa-si însuseasca o serie de cunostinte
de baza, despre forma si structura corpului, despre functiunile organismului sanatos si despre
semnele cele mai caracteristice ale diferitelor stari patologice. Aceste cunostinte îi vor ajuta sa
înteleaga importanta efectelor pe care le poate obtine prin masaj, în raport cu mijloacele
tehnice si principiile metodice aplicate. Pregatirea teoretica îi da convingerea în valoarea
activitatii sale si îl face sa lucreze mai sigur de sine.
Un bun masor dispune de capacitatea de a se adapta cu usurinta la toate exigentele
privind efectuarea masajului; are capacitatea de a-si doza efortul, de a se încorda sau relaxa,
de a se controla si rezista cât mai mult la efortul monoton si de lunga durata, specific acestei
activitati. Fiind pus deseori în situatia de a lucra mai multe ore în sir, el trebuie sa actioneze cu
masura si calm, fara graba si cu o cheltuiala minima de energie. Pentru a nu obosi, îsi va folosi
mâinile pe rând si va face mici pauze dupa fiecare regiune sau segment masat si dupa fiecare
sedinta sau ora de lucru.
Profesiune de masor necesita o perfecta stare de sanatate si o buna capacitate
functionala a organismului.
Printr-o buna pregatire fizica generala si printr-un antrenament profesional metodic, el
ajunge sa capete, pe lânga forta si rezistenta, suplete si îndemânare în lucru, sensibilitate si
ritm, calitati care asigura întotdeauna succesul în practica. Lucrând rational si folosind mai
multa abilitate decât forta, specialistul reuseste sa obtina rezultate foarte bune, fara a se
expune la oboseala. Mâinile lui trebuie sa aiba o marime potrivita; este desigur mai bine sa fie
largi si carnoase decât lungi si osoase. Pielea de pe palme trebuie sa fie uscata, moale si
calda; degetele sa fie puternice, dar mobile. Despre un masor priceput se spune ca are o
"mâna usoara", când stie sa gradeze intensitatea si ritmul manevrelor în raport cu volumul
13
tesuturilor prelucrate si cu sensibilitatea celui masat. Pentru aceasta este nevoie de un simt
perfect al pipaitului si de o buna coordonare a miscarilor.
Practica masajului pune pe specialist în contact cu persoane foarte diferite din punct de
vedere al vârstei, sexului si starii sociale, sau al starii de sanatate, al constitutiei morfologice si
functionale si al sensibilitatii. El trebuie sa corespunda tuturor împrejurarilor si sa satisfaca
toate exigentele, nu numai printr-o executie tehnica perfecta si printr-o aplicare adaptata a
procedeelor de masaj, ci si printr-o înfatisare care sa inspire sanatate, printr-o atitudine
corporala controlata si printr-o comportare foarte corecta.
Pentru aceasta profesiune sunt contraindicate toate deficientele fizice, organice sau
psihice.
În raporturile sale cu cei pe care îi maseaza, tehnicianul va proceda cu mult tact si
întelegere, cu seriozitate si constiinciozitate. El trebuie sa fie întotdeauna bine dispus si
comunicativ, dar cuviincios si discret.
Pentru masajul igienic, orele cele mai potrivite sunt cele de dimineata sau dinaintea
mesei de seara. Masajul terapeutic se poate executa si peste zi, la 2-3 ore dupa masa, sau în
asa fel încât sedinta sa se termine cu cel putin o jumatate de ora înaintea meselor principale.
Oricine se prezinta la masaj trebuie sa-si satisfaca mai întâi nevoile naturale de evacuare
a intestinului sau a vezicii urinare.
Cel masat este sfatuit sa pastreze în timpul sedintei o pozitie comoda de repaus, sa-si
relaxeze musculatura si sa evite orice încordare fizica si psihica. În anumite cazuri, este
recomandat sa urmareasca desfasurarea manevrelor de masaj si sa comunice executantului
tot ce simte.
Efectele masajului depind în buna masura de felul cum sunt orânduite si îmbinate între
ele diversele procedee tehnice. Adaptarea acestor procedee la caracterele anatomice si
functionale ale fiecarei regiuni sau segment, tesut sau organ, precum si la necesitatile fiecarui
caz în parte depinde întotdeauna de priceperea si experienta executantului.
De regula, masajul se începe prin manevre ample, suple si usoare, cu caracter pregatitor
si progreseaza încet în amplitudine si forta, pâna ce atinge intensitatea necesara, dupa care
scade treptat, iar sedinta se încheie prin manevre lungi, linistitoare. Urmarim, dupa cum se
vede, un fel de curba ascendenta si descendenta a intensitatii manevrelor, care se repeta pe
fiecare regiune sau segment al corpului.
14
În practica, nu suntem obligati sa pastram întotdeauna schema metodica, stabilita ca

forma de baza a masajului si nici sa respectam întocmai succesiunea cunoscuta a procedeelor
clasice de masaj. Intinderea sau intensitatea, ritmul si numarul de repetari al manevrelor pot fi
schimbate dupa nevoie. Aceste modificari de metodica sunt necesae mai ales în aplicare
masajului general. Vor apare desigur diferente evidente între masajul general al unui barbat
robust, cu muschii tari si tesuturile dense, si al unei femei fine cu muschii subtiri si tesuturile
moi; între masajul unui copil plapând si al unei persoane în vârsta.
Hotarâtoare pentru alegerea, orânduiala si adaptarea manevrelor sunt de fapt reactiile
subiective si obiective ale celui masat. Sensibilitatea durerea, jena, contracturile musculare sau
alte semne de încordare si neliniste pe care le manifesta acesta, se datoresc fie unei executari
defectuoase a manevrelor, fie unor greseli de dozare si gradare a lor.
Durata sedintei de masaj variaza dupa preferinte, dar mai ales dupa necesitati; uneori
sunt agreate manevrele lente si usoare, care prelungesc durata masajului, alteori sunt indicate
manevrele scurte, vii si cu intensitate crescuta, care scurteaza sedinta.
Masajul local poate dura 10-15 min, cel regional 15-30 min, iar cel general 50 - 60
minute. 0 sedinta de masaj nu trebuie sa depaseasca niciodata durata de o ora, pentru ca
devine obositoare atât pentru cel masat, cât si pentru cel care maseaza.
Dupa sedintele de masaj cu caracter stimulant, se recomanda câteva exercitii fizice de
înviorare si de respiratie, care permit reluarea oricarei activitati, fizice sau intelectuale.
Dupa sedintele lungi de masaj linistitor, apare nevoiea de repaos si de mentinerea
relaxarii, care poate sa dureze de la câteva minute, la o jumatate de ora si chiar mai mult.
Efectele masajului se resimt chiar dupa prima sedinta, daca aceasta este bine executat;
dar efectele lui slabesc treptat în orele ce urmeaza, pâna ce dispar. Pentru a obtine efecte de
durata este nevoie de un numar mai mare de sedinte, executate în serie. 0 serie minima nu
poate fi mai mica de 10 -12 sedinte
EXERCIŢII PREGĂTITOARE PENTRU MÂINI
Supletea si forta mâinilor, rezistenta lor la oboseala, dar mai ales abilitatea si
adaptabilitatea lor se pot îmbunatati, atât la începatori, cât si la avansati, prin exercitii speciale
constând din miscari active si pasive, cu sau fara tensiuni finale, ale extremitatilor membrelor
superioare.
15
Pentru degete si articulatia pumnului se fac miscari de flexie, extensie, de lateralitare si

circumductie. Degetul mare va executa miscarile împreuna cu celelalte degete separat. Pentru
antebrat se fac miscari de pronatie si supinatie, iar pentru cot flexii si extensii.
16
5. ORGANISMUL UMAN
ORGANISMUL UMAN CA UNITATE MORFOLOGICĂ ȘI FUNCȚIONALĂ

Organismul uman, ca orice ființă vie, există grație corelării fine și perpetue a tuturor
structurilor și proceselor sale, cu scopul realizării funcțiilor acestora. El constituie un sistem
ierarhizat, ce dispune de sisteme de autoreglare integrate. Deși majoritatea funcțiilor sunt
îndeplinite de structuri specializate, acestea nu acționează izolat, ci în strânsă dependență de
celelalte.
Poziția anatomică normală

Prin poziție antomică normală (PAN) se înțelege poziția care se ia în considerare atunci
când se descriu diferitele elemente anatomice și raporturile dintre ele. Este aleasă prin
convenție internațională și are o deosebită importanță, fiind indispensabilă pentru studiul
anatomiei. La om, este: ortostatism (subiectul stă în picioare), toate cele patru membre paralele
între ele, privirea înainte, palmele orientate în față.
Axe
Axul longitudinal (vertical) - cel mai lung segment de dreaptă ce se poate trasa
imaginar în poziție anatomică normală a subiectului. În cazul omului este dat de vertex și
de planul poligonului de susținere (podeaua).
Axe transversale - sunt orientate de la dreapta la stânga și perpendiculare pe cel
longitudinal.
Axe sagitale - sunt orientate antero-posterior (ventro-dorsal) și sunt perpendiculare pe
cel longitudinal.
Axul longitudinal are doi poli: superior (cranial) şi interior (caudal)
Axul sagital are doi poli: anterior (ventral) şi posterior (dorsal)
Axul lateral are doi poli: drept şi stâng.
Prin câte două din aceste axe se poate duce câte un plan: Planuri:
Planul mediosagital (median sau al simetriei bilaterale) - planul determinat de ombilic
și de axul longitudinal al corpului, respectiv de axele longitudinal și sagital. Prin
17
intersectarea cu suprafața corpului determină pe aceasta linia mediană anterioară și

posterioară.
Planuri paramediane (parasagitale sau sagitale) - toate planurile paralele cu cel
mediosagital.
Planuri frontale - toate planurile verticale, paralele cu fruntea în PAN.
Planuri transversale (orizontale) - toate planurile perpendiculare pe axul longitudinal.
Termeni de direcție și de poziție
De obicei se folosesc în contexte relative (pentru a indica poziția sau situarea una față de alta a
unor elemente anatomice):
Superior sau cranial - deasupra unui plan orizontal.
Inferior sau caudal - sub un plan orizontal.
Anterior sau frontal - în fața unui plan frontal.
Posterior sau dorsal - în spatele unui plan frontal.
Proximal - doar pentru membre: [mai] apropiat de trunchi.
Distal - doar pentru membre: [mai] depărtat de trunchi.
Lateral - [mai] depărtat de planul mediosagital.
Medial - [mai] apropiat de planul mediosagital.
Volar - spre fața palmară a mâinii.
Plantar - spre talpă.
Miscarile corpului uman

Miscarile pe care diferitii muschi le efectueaza in jurul axelor care trec prin articulatii sunt:
- flexia (apropierea a doua segmente legate printr-o articulatie, micsorandu-se unghiul dintre
ele)
- extensia (miscarea contrara flexiei, unghiul dintre segmente putand ajunge la 180 grade sau
chiar mai mult
- abductia (indeparteaza un segment sau membrul in intregime de corp)
- adductia (apropie aceleasi elemente de trunchi)
- rotatia interna (un segment sau intreg membrul se roteste inspre corp, in jurul axului sau
vertical)
- rotatia externa (miscarea inversa prin care membrul se invarte in afara in jurul aceluiasi ax).
18
In cazul antebratului, exista o rotatie specifica care poarta numele de pronatie cand palmele sunt
orientate in jos, si respectiv supinatie in cazul orientarii lor catre in sus
ORGANIZAREA GENERALĂ A ORGANISMULUI UMAN
Ca orice organism, și cel uman este alcătuit din unitățile fundamentale ale lumii vii -
celulele. Acestea alcătuiesc țesuturi, iar prin asocierea lor, diferite tipuri de țesuturi alcătuiesc
organele. Organele pot fi asociate în sisteme sau aparate pentru îndeplinirea unei funcții.
Corpul uman este format din: cap, gât, trunchi şi membre.

Capul şi gâtul alcătuiesc împreună extremitatea cefalică a corpului.
Capul este alcătuit din două părţi:
- una craniană, situată superior şi posterior, corespunzătoare neurocraniului sau cutiei
craniene
- alta, reprezentată de faţă, aşezată anterior şi inferior.
Gâtul este partea corpului care leagă capul de trunchi. El are:
- o regiune posterioară sau nucală, alcătuită din vertebre, articulaţii şi muşchi
- o regiune cervicală anterioară care conţine muşchii, fascii, osul hioid, dar şi organe ale
gâtului: laringe, trahee, esofag, tiroidă, etc.
Trunchiul este format din trei părţi suprapuse: torace, abdomen, pelvis. În interiorul lor se
găsesc cavităţile viscerale: toracică, abdominală, pelvină.
Cavitatea toracică este despărţită de cea abdominală prin muşchiul diafragma. Cavitatea
abdominală se continuă caudal cu cavitatea pelvină, care este închisă inferior de diafragma
pelvină şi de diafragma urogenitală.
Pereţii trunchiului sunt formaţi din elemente somatice: oase, articulaţii, muşchi, fascii,
vase, nervi. Peretele posterior al toracelui şi abdomenului formează spatele. Anterior şi
lateral se află pereţii anterolaterali ai toracelui şi abdomenului. Peretele anterior al toracelui
conţine glanda mamară.
Membrele
Membrele superioare se leagă de trunchi prin centura scapulară. Partea liberă a
membrelor superioare este formată din: braţ, antebraţ şi mână.
19
Membrele inferioare se leagă de trunchi prin centura pelviană. Partea liberă a membrelor
inferioare este alcătuită din trei părţi: coapsă, gambă şi picior.
Partea somatică a corpului cuprinde totalitatea formaţiunilor anatomice, cu excepţia
viscerelor. Ea este constituită în special din organele aparatului locomotor, a căror masă
reprezintă aproape 2/3 din greutatea corpului.
Viscerele sunt organele interne ale corpului.
Organismul uman este un sistem biologic deschis, alcătuit din subsisteme. Este alcătuit
din celule, ţesuturi, organe, aparate şi sisteme. Trăsătura dominantă a organismului, ca
sistem biologic, dar şi a părţilor sale componente o constituie unitatea indisolubilă dintre
structură şi funcţie.
Organele (= viscerele) sunt grupări de celule şi ţesuturi care s-au diferenţiat în vederea
îndeplinirii anumitor funcţii în organism, funcţii care se reflectă fidel în forma şi structura lor.
Organele nu funcţionează izolat în organism, ci în strâsnă corelaţie.
Aparatele sunt grupări de organe cu funcţie principaă comună, deşi structura lor
morfologică este diferită. Ele sunt unităţi funcţionale ale corpului, de unde derivă şi
denumirea lor. De exemplu:
- Aparatul locomotor, alcătuit din oase, articulaţii şi muşchi, cu funcţiile principale de
susţinere a corpului şi de locomoţie
- Aparatul digestiv, cu funcţie principală de digestie
- Aparatul cardiovascular, cu funcţie principală de transport a sângelui şi a limfei
Sistemele sunt unităţi morfologice şi funcţionale alcătuite din organe care au aceeaşi
structură, sunt formate din acelaşi ţesut. De exemplu, sistemul muscular, sistemul osos, sistemul
nervos.
Organismul uman, sistem biologic deschis are capacitatea de autoreglare, autoorganizare şi
autoreproducere. Autoreglarea se efectuează prin conexiune inversă sau feedback, datorită ei
realizându-se homeostazia.
La realizarea homeostaziei organismului uman participă în principal sistemul nervos şi
sistemul endocrin. Baza funcţională a sistemelor biologice o constituie mecanismele de recepţie,
transmitere a mesajelor integrarea acestora şi răspunsul către efectorii din ţesuturi şi organe.
20
Organele şi aparatele corpului uman pot fi clasificate din mai multe puncte de vedere.
Una din clasificări le împarte în: (VEZI PLANSA 1)
- organe ale vieţii de relaţie
- organe ale vieţii vegetative
Organele vieţii de relaţie efectuează în principal funcţiile vieţii de relaţie sau de legături cu
mediul. Din această grupă fac parte:
- organele aparatului locomotor, care formează partea somatică a corpului, având ca
funcţie esenţială locomoţia
- organele de simţ şi sistemul nervos, care coordonează atât relaţiile cu mediul
înconjurător, cât şi funcţiile tuturor organelor interne
Organele vieţii vegetative la animale mai sunt denumite organe interne sau viscere. Din
această grupă fac parte:
- organele aparatelor digestiv şi respirator cu funcţii principale de import a substanţelor
nutritive şi a O2 – deci funcţii predominant metabolice
- organele sistemului cardiovascular – organe de transport a sângelui şi a limfei
- organele de excreţie – cu funcţie de export sau de eliminare a produşilor rezultaţi din
metabolism – aparatul excretor sau urinar
- organele aparatului de reproducere sau genital, care asigura perpetuarea speciei
- organele sistemului endocrin, cu rol în reglarea funcţiilor organismului prin hormoni,
produşi de secreţie a glandelor endocrine.
21
SISTEMUL MUSCULAR (VEZI PLANSA 2)

Musculatura este dispusa, ca si oasele
scheletului, in marile regiuni care alcatuiesc corpul
uman: cap, trunchi, membre superioare si
inferioare.
Capacitatea noastra de a ne misca, de a ramane
stabili in picioare este datorata interactiunii bune dintre
muschii scheletici si schelet.
Sistemul muscular este format din muschi striati
(sau somatici) si muschi netezi, primii fiind cei care stau
la baza tuturor miscarilor corpului nostru, prin
proprietatea lor fundamenatala – contractilitatea.
Acestia sunt compusi din fibre musculare,
alcatuite la randul lor din filamente; fibrele musculare
se grupeaza in manunchiuri mai mari numite miofibrile.
Fibrele pot traversa longitudinal întreg muşchiul,
sau se pot opri undeva în masa acestuia, efilându-se.
În general, circa 98% din fibre sunt inervate de o
singură placă neuro-musculară, situată la mijocul
acestora, dar sunt şi cazuri când o placă neuro-
musculară inervează mai multe fibre.
Muschii se fixeaza pe oase cu ajutorul unui
tendon. Cei peste 560 de muschi au forme variate
subimpartindu-se in:
- muschi lungi (predominand in structura membrelor)
- muschi scurti (intra in alcatuirea peretilor trunchiului si se afla intre coastele si vertebrele
invecinate si muschii lati).
Alaturi de schelet, musculatura contribuie hotarator la determinarea si influentarea formei
corpului, diferentierea ei fiind in stransa legatura cu dezvoltarea scheletului.
Muschii corpului uman se grupeaza in trei clase:
- muschii scheletici (muschii striati) se fixeaza pe schelet, sunt controlati de creier si,
impreuna cu oasele pe care se ataseaza cu tendoane, sunt responsabili de orice miscare
22
- muschii netezi, rolul lor fiind realizarea miscarilor involuntare ale organelor interne
- muschiul cardiac.
Muschi capului si gatului
Muschii capului se clasifica dupa rolul indeplinit in muschii:
- mimicii, care prin contractie determina expresia fetei in timpul diferitelor stari psihice
- muschii masticatori care determina miscarea mandibulei in actul masticatiei
- muschii gatului cel mai important este muschiul sternocleidomastoidian prin contractia lui
unilaterala inclina capul de aceasi parte si il roteste de partea opusa
Muschii trunchiului
- Muschii regiunii toracale: pectoral mare, mic, dintat mare sau anterior, subclavicular,
intercostal, interni si externi.
- Muschii regiunii abdominale: peretele abdominal este alcatuit din 5 perechi de muschi
(muschii drepti abdominali, piramidalii abdominali, oblicii abdominali externi si interni,
muschii transversi ai abdomenului).
- Muschiul Diafragm prezinta o portiune central fibroasa si una periferica musculara. El
separa cavitatea toracica de cea abdominala.
- Diafragmul este strabatut dinspre cavitatea abdominala spre cea toracica de vena cava
inferioara si de canalul toracic (vas limfatic mare ) si in sens invers de aorta, esofag si de
nervi splanhnici si nervul vag. Acest muschi are rol major in respiratie.
- Muschii regiunii spinarii: muschii superficiali (trapez, muschiul dorsal mare, muschii
romboizi, muschiul ridicator al spatelui, muschiul dintat postero-interiori, muschiul dintat
postero-exteriori), muschii profunzi ai spinarii (tractul median si tractul lateral).
Muschii membrelor superioare

- Muschii umarului: deltoid, supraspinos, infraspinos, rotund mic, rotund mare, subscapular.
- Muschii bratului: biceps, muschiul brahial, triceps brahial (triceps brachii).
- Muschii antebratului: muschii regiunii laterale a antebratului, muschiul brachio radial.
- Muschii palmei.
23
Muschii membrelor inferioare

- Muschii soldului: muschii regiunilor ventrale si dorsale ale soldului, muschii glutei mari,
medii si mici, muschii piramidal, muschiul obturator intern si extern si muschii regiunii
laterale a soldului, muschiul adductor mare, mediu si mic.
- Muschii coapsei: muschii regiunii ventrale a coapsei, muschiul croitor, muschiul
quadriceps, muschii regiunii dorsale a coapsei, muschiul biceps femural, muschiul
semitendinos, muschiul semimembranos.
- Muschii gambei: muschii regiunii ventrale a gambei, muschiul tibial ventral (anterior),
muschiul extensor propriu al halucelui, muschiul extensor comun al degetelor, muschiul
fibular ventral, muschii regiunii laterale a gambei, muschiul fibular lung si scurt, muschii
regiunii dorsale a gambei, muschiul triceps sural, muschiul plantar subtire, muschiul flexor
lung comun al degetelor, muschiul tibial posterior, muschiul flexor lung al halucelului,
muschiul popliteu.
- Muschii labei piciorului.
24
PIELEA
Pielea este un organ conjunctivo- epitelial ce imbraca in intregime corpul cu exceptia

orificiilor naturale (gura, nas, uretra, vagin, anus) unde exista mucoase. Pielea reprezintă o
suprafață receptorie extrem de vastă, care asigură o sensibilitate diversă, protejează corpul de
leziuni mecanice și microorganisme, participă la secretarea unor produse finale ale
metabolismului și îndeplinește de asemenea un important rol de termoregulație, execută funcțiile
de respirație, conține rezerve energetice, leagă mediul înconjurător cu tot organismul.
25
Morfologia pielii
- suprafata : 1,5-3 m2 (adult, talie medie)
- cel mai mare organ al corpului
- greutate : 6% din greutatea corpului
- grosime : 0,5- 4 mm
- culoarea rezulta din amestecul mai multor culori :
 galbena datorata stratului cornos
 alba datorata keratohialinei
 bruna-inchis, datorata melaninei
 rosie data de vasele de sange
- relieful pielii : proeminente si cute
- orificiile pielii
- elasticitatea : 2 cm de piele suporta o greutate de 2 kg fara a se rupe
- pH-ul pielii : 5,5
Suprafața
Suprafața pielii nu e uniformă, pe ea fiind prezente orificii, cute și proeminențe.
Orificiile sunt de 2 tipuri: unele sunt mari, conducând în cavitățile naturale (gură, nas etc.)
iar altele sunt mici, de-abia vizibile cu ochiul liber, dar bine vizibile cu lupa. Ultimele răspund fie
foliculilor piloși (din acestea răsar fire de păr), fie glandelor sudoripare ecrine (porii). Toate
orificiile, dar mai ales cele mari, precum și cele foliculare, sunt intens populate de microbi,
fenomen ce explică frecvența mare a foliculitelor. Orificiile foliculare reprezintă totodată și locul
unde absorbția percutanată a apei, electroliților, medicamentelor (unguente, creme etc.) și altor
substanțe, este maximă.
Cutele pielii sunt de 2 feluri: congenitale (sau structurale) și funcționale, ultimele apărând odată
cu îmbătrânirea și scăderea elasticității.
Cutele structurale sunt fie cute mari (plica axilară, inghinală etc.), fie microcute.
Cutele mari au unele particularități fiziopatologice ca: umiditatea mai mare față de restul
pielii, un pH alcalin sau neutru, pilozitate mai accentuată. Datorită acestor caractere, ele
pot prezenta unele îmbolnăviri specifice ca: micoze, fisuri, intetrigo etc.
26
Cutele mici sau microcutele sunt prezente pe toată suprafața pielii reunind orificiile
porilor; ele determină astfel mici suprafețe romboidale, care constituie expresia unei
elasticități normale. Aceste microcute dispar la nivelul cicatricelor, în stările de atrofie
epidermică sau de scleroză dermică (sclerodermice). La nivelul palmelor și plantelor
microcutele sunt așezate în linii arcuate dispuse paralel, realizând amprentele, cu
caractere transmisibile ereditar, importante pentru identificarea juridică a individului.
Crestele dintre cute, dispuse de asemenea în linii paralele, prezintă pe ele orificiile porilor
sudoripari.
Cutele funcționale se constituie ca urmare a scăderii elasticității cutanate și a
contracțiilor musculare (riduri).
Grosimea pielii variază după regiuni: e subțire pe față, frunte, genitale, este mai groasă
pe toracele anterior, abdomen și marile pliuri. Grosimea crește la spate și pe suprefețele
extensorice ale membrelor, cea mai groasă e la palme și tălpi. Dintre straturile pielii epidermul e
cel mai subțire (între 0,03 și 1 mm), dermul este mai gros (are între 0,5-0,8 mm la față, 2 mm pe
torace și 2,5), iar hipodermul are variații mari regionale.
Elasticitatea pielii se datorează, în primul rând sistemului fibrilar dermic și mai ales fibrelor
elastice. Datorită lor pielea e depresibilă. La elasticitatea ei contribuie și paniculul adipos, ai
cărui lobuli grăsoși, înveliți într-un țesut conjunctivo-elastic, funcționează ca niște mingi
minuscule de cauciuc ce se deprimă la apăsare, după care însă revin la forma anterioară.
Elasticitatea scade cu vârsta și dispare în stările edematoase sau de scleroză cutanată. Datorită
elasticității, plăgile devin mai mari decât suprafața secționată, iar excizatele de piele (grefele)
mai mici decât suprafața prelevată.
Mobilitatea pielii este variabilă: față de planurile profunde este ușor mobilizabilă la față,
torace, membre, penis și puțin mobilizabilă la nivelul palmelor, tălpilor, pe pavilioanele urechilor
și pe aripile nazale. Ea scade în procesele de scleroză (cicatrici, scleroze secundare,
sclerodermii esențiale).
27
HISTOLOGIA PIELII
Pielea prezinta 3 straturi :
1. epiderm
2. derm
3. hipoderm
EPIDERMUL
Este stratul periferic al pielii, epiteliu pluristratificat. Este alcatuit din 6 zone suprapuse :
a. stratul bazal(germinativ)
b. stratul filamentos
c. stratul granulos
d. stratul lucid
e. stratul cornos
f. stratul exfoliativ
DERMUL
Este alcatuit din tesut conjunctiv , format din celule, o substanta fundamentala si fibrile
(de colagen, elastina si reticulina). Prezinta 2 straturi :
a. stratul papilar
b. corionul (dermul propriu- zis).
HIPODERMUL
Este stratul profund al pielii, format din tesut conjuctiv lax.
Formatiunile anexe pielii (fanerele)
28
UNGHIA
Este o lama cornoasa dura ce acopera fata dorsala a extremitatii unui deget ; din punct
de vedere structural este alcatuita dintr- un epiteliu pluristratificat ai carui celule sunt complet
keratinizate, strans unite intre ele.
PARUL
Reprezinta o formatiune epiteliala, cornoasa, filiforma, cilindrica, flexibila, care se
implanteaza intr-o cavitate denumita folicul pilo- sebaceu. In folicul se mai afla o glanda sebacee
si muschiul erector al firului de par.
Glandele pielii
GLANDELE SEBACEE
Secreta sebum, bogat in fosfolipide, colesterol, trigliceride, acizi grasi nesaturati. Secretia
acestuia este influentata de o serie de factori:
- activitatea sistemului nervos central
- hormonii androgeni si estrogeni
- temperatura mediului ambient
- razele ultraviolete.
Dispunerea glandelor sebacee pe suprafata corpului este diferita de la o zona la alta.
Glandele sudoripare sunt de doua tipuri :
- glande apocrine
- glande ecrine.
Produsul de secretie al acestor glande este sudoarea, lichid limpede, cu miros
caracteristic, care variaza in functie de regiunea corpului, rasa, individ, varsta ; ea contine 99%
apa si 1% substante (uree, acid uric, creatinina, amoniac, glucoza, acid lactic, vitamine : C, B1,
B2, PP, saruri minerale de sodiu, potasiu, magneziu, etc, acizi volatili).
Secretia sudorii depinde de numerosi factori :
- temperatura mediului ambiant
- sistemul nervos
- efortul muscular
- adrenalina
- atropina.
29
FUNCTIILE PIELII
1. KERATINOGENEZA- procesul de sinteza a keratinei, care incepe la nivelul

keratinocitelor si se termina prin formarea celulelor stratului cornos. Keratina este o proteina
bogata in sulf, care confera pielii o mare rezistenta.
2. MELANOGENEZA- procesul de sintetizare a melaninei, realizat de catre melanocitele
din stratul germinativ al epidermului, de unde este transferata celulelor inconjuratoare. Melanina
este o proteina ce contine cupru si are rol de protectie impotriva radiatiilor UV si luminii.
3. FUNCTIA DE BARIERA- indeplinita de stratul lucid, care are pH acid.
4. PILOGENEZA- procesul de formare a firelor de par la nivelul foliculilor pilosi.
5. PROTECTIA MECANICA SI CHIMICA
6. TERMOREGLAREA- pielea este intermediar al schimburilor de caldura intre organism
si mediul
ambiant ; procesul este controlat de hipotalamus.
7. PERMEABILITATEA CUTANATA- absorbtia diferitelor substante se realizeaza prin
porii pielii.
8. RESPIRATIA PIELII- capteaza oxigen atmosferic si elimina dioxid de carbon rezultat di
metabolismul celular.
9. PIELEA- ORGAN DE SIMT- pielea deserveste urmatoarele sensibilitati :
- tactila - vibratorie
- termica - dureroasa
- presionala
Pe 1 cm2 :
- aprox. 6 milioane celule - aprox. 100 glande
- aprox. 5,000 terminatii tactile sudoripare
- aprox. 400 cm fibre - aprox. 15 glande sebum
nervoase - aprox. 12 receptori de rece
- aprox. 200 senzori de durere - 5 zone de par
- aprox. 100 cm vase de - 2 receptori de cald
sange
30
6. MASAJUL SI PROCEDURILE DE MASAJ
Masajul reprezintă prelucrarea mecanică, metodică a părţilor moi ale corpului printr-un
ansamblu de proceduri manuale sau instrumentale în scop profilactic, terapeutic, de întreţinere.
El acţionează la mai multe nivele. Asupra aparatului circulator, influenţează circulaţia venoasă,
favorizând circulaţia de întoarcere deci uşurând activitatea inimii. La nivelul circulaţiei limfatice,
masajul favorizează micşorarea edemelor, iar la nivelul capilar, măreşte permeabilitatea
peretelui vascular. Masajul acţionează şi la nivelul arterioral sau arterial, mărind fluxul sanguin.
La nivel neuropsihic, efectele sedative şi analgezice sunt cunoscute când manevrele se execută
lent. În schimb, când masajul se execută prin manevre energice, efectul este opus, şi anume
unul excitant. În ambele cazuri, starea de bine este descrisă de către pacient. Acţiunea
fiziologică a acestor manevre constă în faptul că în timpul executării lor pornesc spre sistemul
nervos central impulsuri nervoase de la terminaţiile nervoase profunde cutanate. Acestea
măresc excitabilitatea şi întăresc starea funcţională a scoarţei cerebrale.
Masajul mai poate fi definit ca, ansamblul de acţiuni sistematice, manuale sau mecanice,
exercitate asupra părţilor moi ale corpului, capabile să producă efecte fiziologice şi terapeutice
utile organismului. Aceste efecte sunt produse de tot felul de mişcări şi manevre, care, îmbinate
armonios, pot avea rezultate foarte bune, dar la o asemenea măiestrie se ajunge după ani mulţi
de practică.
Masajul, indiferent de forma sub care se aplică, se adresează, în primul rând, pielii,
acţiunea mecanică fiind transmisă şi ţesuturilor subiacente. Pentru acest motiv, terapeuţii trebuie
să fie profesionişti şi să posede noţiuni de anatomie şi fiziologie, despre piele, dar şi despre
restul structurilor anatomice aflate sub ea, cum sunt: ţesutul celular subcutanat, oasele,
articulaţiile, muşchii etc. Noţiunile de anatomie mai sunt necesare pentru stabilirea şi delimitarea
zonelor topografice, care urmează a fi masate.
Efectele fiziologice ale masajului

Sunt multiple, dar sistematizându-le se pot clasifica în acţiuni locale şi acţiuni generale.
Acţiuni locale:
acţiune sedativă asupra durerilor de tip muscular sau articular - relaxare musculară;
acţiunea hiperemiantă locală, de îmbunătăţire a circulaţiei locale, manifestată prin
încălzirea şi înroşirea tegumentului asupra căruia se execută masajul;
31
tonifiere musculară;
înlăturarea lichidelor interstiţiale de stază (toxinelor din organism), cu accentuarea
resorbţiei în regiunea masată.
Acţiunile generale:
stimularea funcţiilor aparatului circulator şi respirator;
creşterea metabolismului bazal;
efecte favorabile asupra stării generale a bolnavului, cu îmbunătăţirea somnului şi
îndepărtarea oboselii musculare.
Cel mai important mecanism de acţiune este mecanismul reflex. Un alt mecanism este
reprezentat de apariţia – în urma compresiunilor, ciupiturilor, frământărilor sau a baterii – a unor
reacţii închise în piele, cu formarea în cadrul metabolismului ei a unor produşi metabolici ce trec
în circulaţia generală.
Un alt mod de acţiune a masajului este efectul lui mecanic asupra lichidului interstiţial. Când
acest lichid este în exces (edeme), masajul poate să intervină favorabil ajutând la reabsorbţia în
sânge, pentru a fi astfel eliminat.
Toate aceste acţiuni ale masajului explică indicaţiile largi, în situaţii dificile.
Indicaţii şi contraindicaţii
Indicaţii terapeutice ale masajului
Datorită efectelor sale curative asupra pacienţilor, acesta poate fi recomandat în foarte multe
afecţiuni aşa că vom enumera mai jos doar câteva, în care masajul are un rol foarte important:
hemiparezele, paraparezele, tetraparezele, sau parezele cauzate de traumatisme cu
secţiune pe un nerv;
lumbago acut, lombosciaticile, herniile de disc nevralgiile sau torticolisul;
recuperarea post-traumatică în fracturi, înainte de scoaterea aparatului gipsat (masajul
regiunilor periferice pentru a nu se produce o atrofie musculară) şi mai ales recuperarea
după scoaterea aparatului gipsat;
artroze - coxartrozele pentru recuperare post protezare de şold, gonartroza, sau
recuperarea ca urmare a protezării de genunchi, osteoporozele;
periartrita scapulo-humerală, spondilozele (cervicală, dorsală sau lombară) scoliozele
lordozele, epicondilitele, tendinitele;
32
reumatisme articulare şi abarticulare, spondilitele, artropatiile poliartrite reumatoide

(poliartrita cronică evolutivă.
Contraindicaţiile masajului
Sunt contraindicaţii temporare şi definitive, contraindicaţi locale, generale şi contraindicaţii
parţiale.
1. Contraindicaţii locale temporare:
o leziunile tegumentare - plăgi recente sau deschise,
o afecţiunile dermatologice (dermatite, foliculite, eczeme, micoze etc.);
o traumatisme acute,
o contuzii,
o arsuri recente prin agenţi termici, fizici sau chimici,
o eritem solar,
o infecţii localizate la nivel tegumentar de natură microbiană, sau … (foliculite,
furunculoze, vitiliazis verzi incolor, candidoze, dermatite sau dermatoze,
o rupturi musculare,
o hematoame musculare,
o artrite localizate acute sau trenante,
o osteomielite veşnic supurante,
2. Contraindicaţii locale definitive:
o în caz de nevi şi pete pigmentare, hemalioane şi zone hiperpigmentate
constituţional,
o varice voluminoase neoperate şi ulcer varicos,
o tromboze venoase localizate,
o flebite şi tromboflebitele.
3. Contraindicaţiile generale temporare:
a. Boli neurologice:
 accidentele vasculare cerebrale recente,
 meningoencefalite,
 sindromul de hipertensiune intracraniană,
b. Bolile circulatorii:
 infarctul miocardic recent,
 cardiopatia ischemică instabilă,
33
 insuficienţa cardiacă decompensată,

 tulburările de ritm şi de conducere,
 anevrismele arteriale,
 procesele infecţioase,
c. Boli respiratorii
 insuficienţa respiratorie,
 boli infecţioase acute cu origine microbiană sau virală,
 pneumonii sau bronhopneumonii,
 afecţiuni pleurale,
 tuberculoza coronară activă,
 pneumotorax,
d. Boli digestive:
 ulcere gastroduodenale simple sau complicate, cu sau fără perforaţii în
special în perioadele dureroase,
 pancreatite acute sau subacute,
 hepatite virale,
 ciroza hepatică decompensată,
 rectocolite ulcero-hemoragice.
e. Boli urogenitale:
 glomerulonefrite acute şi cronice,
 insuficienţe renale acute sau insuficienţe renale decompensate,
 hematurii macroscopice,
 endonefrite şi mionefrite,
 sarcina peste 3 luni,
f. Afecţiuni articulare în puseu evolutiv,
 reumatismul articular acut,
 poliartrita reumatoidă
4. Contraindicaţii generale permanente:
o cancerele,
o boli cu manifestare tegumentară (psoriazisul,)
o boli civice grave (psihozele sau psihopatiile).
34
PROCEDURILE DE MASAJ
Procedurile folosite au diferite denumiri, sugestive, în legătură cu mişcările executate sau

efectele lor asupra structurilor masate. În timpul masajului, specialistul leagă manevrele unele
de altele, le îmbină armonios, schimbarea lor fiind greu sesizabilă de subiect. Aceste proceduri
pot fi executate cu viteze, presiuni şi sensuri diferite, în funcţie de indicaţii.
Procedurile de masaj sunt de două tipuri:

1. TEHNICILE DE BAZA ALE MASAJULUI – care se aplică în funcţie de regiunea
topografică şi respectă întotdeauna aceeaşi succesiune.
1.1. netezirea sau efluerajul;
1.2. fricţiunea;
1.3. frământatul sau petrisajul;
1.4. tapotamentul sau baterea;
1.5. vibraţiile.
2. PROCEDEE AUXILIARE DE MASAJ – care pot fi aplicate sau nu, se regăsesc doar în
anumite regiuni şi se intercalează printre manevrele principale.
o Unele derivă din cele principale pe care le pot însoţii: lipăitul şi plescăitul – derivă
din tapotament.
o Procedee auxiliare care se adresează doar anumitor regiuni

 rulatul şi cernutul – aplicate pe segmente cilindrice (membre);
 râcâitul şi balotatul – pe flancurile abdominale;
 tracţiunile – mobilizări pasive cu tensiuni finale;
 scuturările - asupra structurilor articulare ale extremităţilor;
 presiunile – simple sau în asociere cu alte manevre sau acţiuni (vibraţie, cu
respiraţie);
 ciupiri şi pensări – în special pe zonele cu strat adipos bogat şi structuri
musculare bine dezvoltate.
35
1. TEHNICILE DE BAZA ALE MASAJULUI
1.1. NETEZIREA (sau EFLEURAJUL)

Netezirea este cel mai raspindit procedeu de masaj. Ea actioneaza direct asupra pielii
avind urmatoarele efecte:
- Curata pielea de celulele descuamate de pe stratul superficial;
- Îmbunatateste functia glandelor sudoripare si sebacee;
- Mareste temperatura locala a pielii;
- Accelereaza circulatia singelui si a limfei în vase;
- Influenteaza terminatiile periferice ale nervilor;
- Influenteaza sistemul nervos central.
Efectul ce mai important al netezirii este scurgerea mai puternica a limfei si a singelui în
vase.
Prin neteziri energice, circulatia singelui si a limfei se intensifica. Acest lucru are o
influenta majora asupra distribuirii singelui în portiunile masate, si deci contribuie la înlaturarea
manifestarilor de staza si edeme.
S-a constatat ca prin netezire de la periferie spre centru, circulatia singelui si a limfei se
amelioreaza si în vasele mai mari, nu numai în cele aflate imediat sub piele. În cursul masajului
absorbtia lichidelor din tesutul celular subcutanat se accelereaza cu 16÷18%, si aceasta
accelerare este direct proportionala cu durata netezirii.
Adresindu-se pielii, tesutului subcutanat si celui conjunctiv, executia acestei manevre
cunoaste tehnici variate. Specialistii masajului practica efleurajul executat simultan sau
alternativ, cu o mina sau cu ambele miini, folosind suprafata palmara sau dorsala a miinilor, cu
degetele apropiate sau îndepartate.
Miscarile descrise pot fi lungi sau scurte, în linie dreapta, serpuita, în zig-zag, dispuse
transversal sau longitudinal, în cerc, elipsoidal sau cu „priza în bratara”, alunecind sacadat sau
neîntrerupt, în functie de particularitatile anatomice ale suprafetelor masate.
Pe suprafetele mici se recomanda efleurajul executat cu 1,2,3 sau toate degetele, sau
numai cu fata palmara a policelor.
Segmentele cilindrice ale membrelor superioare si inferioare necesita netezirea executata
în bratara, cuprinzind regiunile masate între degetul mare si degetele opozante, înaintind
sacadat cu pasi mici, dinspre extremitati.
36
Indicatii metodice generale:

a) sensul de executie al efleurajului este determinat de circulatia limfatica a organismului,
convergenta spre ganglionii limfatici din regiunea cefei si gitului, axiala si inghinala si regiunea
poplitee pentru membrele inferioare;
b) directia miinii maseurului este determinata totdeauna de directia anatomica a vaselor
limfatice, deoarece scopul principal este de a realiza o mai buna scurgere a limfei;
c) netezirea nu se face prea rapid, ci ritmic, linistit, pentru ca limfa circula încet prin vase;
se face fara întreruperi, în asa fel încit sa ajunga pina la ganglionii limfatici cei mai apropiati;
d) presiunea miinii care face masajul trebuie sa creasca progresiv pe prima jumatate a
segmentului masat si sa scada apoi pe cea de-a doua jumatate;
e) miinile maseurului nu trebuie sa se lipeasca de portiunea masata, ci dimpotriva, sa
alunece usor si liber;
f) orice masaj trebuie sa înceapa si sa se termine prin netezire, pentru a înlatura staza
limfei si a contribui la scurgerea produselor metabolice în vase;
g) în timpul unei sedinte de masaj nu trebuie în mod obligatoriu sa folosim toate felurile
de neteziri. Fiecare procedeu de masaj depinde de scopul urmarit, de configuratia portiunii de
masat, cit si de timpul rezervat masajului;
h) netezirea este de obicei considerata un masaj pregatitor în edeme si atunci cind partea
masata a corpului este foarte dureroasa. În acest caz, în primele zile masajul se reduce exclusiv
la neteziri concentrice circulare;
i) în chirurgie si ortopedie, în traumatismele articulare, netezirile si frictiunile au un rol
hotaritor în masajul pregatitor.
1.2. FRICTIUNEA
Frictiunea este cel de-al doilea procedeu din sistemul manevrelor de masaj.
Procedeele care alcatuiesc frictiunea se deosebesc de netezire prin aceea ca pielea
împreuna cu tesuturile profunde se frictioneaza în diverse pozitii. Ele se efectueaza printr-o
miscare de apasare si deplasare a tesuturilor moi pe planul osos, în limita elasticitatii proprii.
Frictiunile se executa cu o singura mina sau cu ambele miini, alternativ sau simultan, cu
toata suprafata palmara sau numai cu suprafata palmara a degetelor, cu pumnul închis sau
semiînchis, în spirala cu radacina palmei. Frictiunile au ca efect intensificarea circulatiei locale si
maresc absorbtia diferitelor produse patologice care se acumuleaza în piele sau sub piele.
37
Frictiunea este procedeu de baza terapeutic în urmatoarele situatii:

- traumatisme articulare;
- traumatisme sportive;
- transsudate si exudate vechi;
- pentru restabilirea mobilitatii normale a pielii;
- mareste supletea si elasticitatea tesuturilor;
- dureri în nevrite si nevralgii.

a) în frictiune, directia miinii nu este determinata de directia vaselor limfatice, si poate fi
executata si în sensul contrar circulatiei singelui si a limfei;
b) toate procedeele de frictiune se reduc la miscari rectilinii, în spirala sau circulare, la
care participa în functie de necesitati o parte dintre degete sau toate;
c) eficacitatea frictionarii articulatiilor se mareste daca frictiunea se face într-o baie de apa
fierbinte, asa cum o recomanda specialistii în domeniul masajului;
d) frictiunile energice în punctele dureroase scad starea de hiperexcitabilitate a nervilor,
accelereaza circulatia locala si îmbunatateste considerabil nutritia tesuturilor;
e) frictiunea este un excelent mijloc profilactic, deoarece împiedica în articulatii formarea
diverselor exudate care determina în portiunea afecata procese inflamatorii de lunga durata;
f) cu ajutorul frictiunilor, un masor cu experienta începe sa cunoasca modificarile
patologice care se produc în tesuturile profunde, mai ales în regiunea articulatiilor.
1.3. FRAMINTATUL
Framintatul este unul din procedeele de baza ale masajului cu ajutorul caruia se maseaza
în principal masa musculara. În timpul acestui procedeu se trage de pe planul osos grupa
musculara masata.
Framintatul are urmatoarele efecte:
- produce o marire vizibila a mobilitatii tendoanelor;
- fortifica muschii si ajuta la regenerarea tesutului muscular;
- activeaza circulatia limfei si a singelui, îmbunatatind schimburile nutritive si ajutind la
eliminarea toxinelor rezultate în urma activitatii musculare;
38
- procedeele de framintare maresc puterea de contractie a muschilor, reprezentind astfel

o gimnastica pasiva deosebit de importanta în cazul atrofierii muschilor.
Multi specialisti acorda importanta marita framintatului, afirmind ca „a masa înseamna a
framinta”.
Tehnica framintatului variaza în functie de particularitatile anatomice si fiziologice ale
suprafetelor pe care le masam. Astfel, pe regiunea spatelui, torace, brate, coapse este indicat
un framintat în cuta, cind tesutul se stringe între degete si podul palmei, dupa care este ridicat si
presat fara deplasarea miinii de pe piele si fara a scapa cuta, în aceeasi directi sau în sens
invers, în zig-zag sau circular, pina se maseaza întreaga suprafata. Pe abdomen se poate aplica
framintatul în cuta sau cel în val, cu conditia de a nu presa tesuturile în profunzime. Pe membre
se aplica tehnica framintatului în cleste, în cuta sau în val.
a) framintatul se face întotdeauna într-un ritm lent;
b) se vor evita smuciturile bruste, smulgerile, rasucirea muschiului, provocarea durerilor si
nu se va sari de la o parte a corpului la alta;
c) la framintarea fasciculelor musculare izolate, masajul se va începe întotdeauna din
portiunea de trecere a muschiului în tendon, deoarece produsele metabolismului si ale oboselii
se aduna în cantitati mari în tecile tendoanelor. Tot aici sunt retinute timp îndelungat produsele
infectioase de orice natura.
1.4. TAPOTAMENTUL
Este o manevra principala care se adreseaza tesuturilor superficiale, celor profunde si
terminatiilor nervoase. El se caracterizeaza prin aplicarea unor lovituri scurte si ritmice,
executate superficial sau profund în functie de scopul urmarit. Tapotamentul poate fi executat cu
pulpa sau cu fata palmara a degetelor, cu palmele, cu pumnii, cu antebratul sau cu miinile facute
caus. Aceste lovituri se executa din caderea moale a miinilor si a degetelor.
Tapotamentul cunoaste mai multe variante, în functie de particularitatile anatomo-
fiziologice ale suprafetelor pe care la masam:
- în nuiele;
- percutat;
- tocat;
- batatorit;
39
- plescait;
- cu palma în caus;
- cu pumnul semiînchis;
- cu pumnul închis.
Tapotamentul se executa cu ambele miini, usor departate între ele, prin loviri care cad pe
piele în ritm foarte viu.
Efectele tapotamentului sunt:
- ajuta la micsorarea si încetarea durerilor, cind gradul de excitatie al nervului este marit;
- favorizeaza un aflux puternic de singe spre regiunea masata, determinind astfel
înbunatatirea nutritiei acelei regiuni;
- are efect vasodilatator la nivelul pielii si al tesutului conjunctiv;
- produce modificari favorabile ale tensiunii arteriale;
- influenteaza ritmul cardiac, rareste pulsul si corecteaza aritmia.
1.5. VIBRATIILE
Sunt miscari ritmice oscilatorii si presiuni continue executate cu o singura mina sau cu
ambele miini, cu virful degetelor sau cu fata lor palmara, cu podul palmei, cu radacina miinii, cu
toata palma, cu degetele întinse, cu pumnul deschis sau închis si se aplica pe suprafata corpului
cu un grad diferit de presiune.
Vibratiile au urmatoarele efecte:
- intensifica functionarea glandelor;
- calmeaza durerile în diferite afectiuni (ginecologice, nevralgii, migrene);
- îmbunatatesc capacitatea de efort;
- au efect calmant, relaxant;
- influenteaza organele si tesuturile profunde (stomac, ficat, inima, muschii, peretii
abdominali si intestinali);
- influenteaza secretia majoritatii glandelor si organelor (stomac, glande salivare, glande
sexuale, etc.).
Vibratiile care au o amplitudine si o intensitate mai mare decit vibratiile obisnuite se

numesc trepidatii. Ele se aplica pe spate si torace, asociate cu miscarile respiratorii.
40
Scuturatul este tot o tehnica de baza a masajului care se aplica membrelor superioare si
inferioare.
Daca nu sunt însotite de miscari trepidante, vibratiile se transforma în presiuni. Acest
procedeu se executa cu virful degetelor unei singure miini. Procedeul se executa prin citeva
presiuni scurte si rapide, aplicate asupra trunchiului nervos, sau asupra ramurilor care au un
sprijin osos sau muscular. Scopul presiunii este de a înlatura durerea.

a) vibratiile sunt unul dintre cele mai obositoare procedee pentru maseur si cer un
antrenament sustinut din partea acestuia;
b) pentru a obtine o executie satisfacatoare în vibratii, se va face urmatorul exercitiu: se
aseaza virfurile degetelor pe o masa de marime mijlocie, care are în centru un pahar cu apa, si
se executa miscari tremuratoare, vibratoare; daca degetele vibreaza bine, suprafata apei începe
si ea sa vibreze în centrul paharului, în caz contrar se misca toata suprafata apei, de la o
margine la alta a paharului;
c) bratul care efectueaza vibratiile trebuie sa fie putin flexat, iar muschii centurii scapulare
nu se contracta puternic.
2. PROCEDEE AUXILIARE DE MASAJ

2.1. CERNUTUL
Este o manevra aplicata în mod special pe membrele superioare si inferioare, energic si
ritmic.
Tehnica de executie: cu ambele miini, asezate de o parte si de alta a segmentului masat.
Regiunea carnoasa a bratului, antebratului, coapsei sau gambei se apuca cu degetele flexate,
de jos în sus, si se deplaseaza de jos în sus si lateral, ridicind si presind, asemenea cernutului
printr-o sita. Miinile nu se ridica de pe regiunea masata, ci se deplaseaza din aproape în
aproape.
Efecte:
- actiune de relaxare a muschilor;
- mareste supletea tesuturilor;
- activeaza functiile circulatorii si trofice.
41
2.2. RULATUL
Este o manevra asemanatoare cernutului, executata foarte energic, si cu o presiune
crescuta.
Tehnica de executie: se apuca regiunea carnoasa a organului de masat (mina sau picior)
în palme, tinind degetele întinse, si se ruleaza in toate sensurile, într-un ritm viu, energic,
apasind mai puternic decit la cernut.
Efecte:
- relaxarea muschilor;
- mareste supletea tesuturilor;
- activeaza functiile circulatorii si trofice;
- spre deosebire de cernut, rulatul actioneaza în mod uniform asupra tesuturilor moi din
preajma zonei masate.
2.3. SCUTURATUL
Scuturatul consta în miscari oscilatorii mai ample, care se aplica segmentelor membrelor
superioare si inferioare, membrelor în întregime sau întregului corp.
Tehnica de executie: se aplica ambele miini astfel încit degetele mari si portiunea
corespunzatoare a palmelor sa cuprinda marginile miinii sau ale piciorului pe care dorim sa-l
masam si le scuturam cu vioiciune de sus în jos si dintr-o parte în alta, exercitind în tot acest
timp si usoare tractiuni în sensul lungimii membrului respectiv.
Efecte:
- de relaxare daca sunt efectuate cu blindete;
- de înviorare si stimulare generala, daca sunt executate într-un ritm mai viu.
2.4. TENSIUNI SI TRACTUNI

Tensiunile si tractiunile sunt procedee de masaj care actioneaza asupra articulatiilor si
tesuturilor periarticulare, cu scopul de a îmbunatati mobilitatea acestora.
Tractiunea se aplica membrelor superioare si inferioare, la sfirsitul sedintelor de masaj,
asociate cu scuturarile. Trunchiul se întinde din pozitia sezind prin apucarea peste brate,
ridicarea si scuturarea energica a întregului corp.
Tensiunile constau în cresterea sau scaderea presiunii intraarticulare, prin mobilizari
pasive sau activo-pasive, în sensul amplificarii miscarii normale.
42
Efecte:
- îmbunatatirea circulatiei locale;
- creste supletea structurilor articulare si periarticulare;
- optimizeaza functiile la nivelul articulatiilor.
2.5. PENSARILE SI RIDICARILE

Pensarile se aplica pe portiunile carnoase ale membrelor.
Tehnica de executie: se executa energic prinzind si ridicind între degete o cuta de tesut
subcutanat sau chiar muschi, se stringe usor si se ridica atit cit permite elasticitatea acestor
tesuturi, apoi se elibereaza brusc.
Efectul este excitant.
Ridicarile sunt o manevra energica ce se executa mai ales pe regiunea spatelui.
Tehnica de executie: se prinde cu putere o cuta de piele, tesut subcutanat si muschi, între
police si restul degetelor si se trage în sus ca si cum am vrea sa o desprindem de pe planul
profund sau osos. Masarea se repeta în sens ascendent sau descendent.
Efectul este excitant.
2.6. PRESIUNILE
Presiunile se executa pe portiuni mai reduse sau mai întinse ale corpului, întarind
actiunea netezirilor, frictiunilor si framintatului. Ele sunt recomandate persoanelor sanatoase,
robuste, si mai putin batrinilor, copiilor si femeilor.
Tehnica de executie a presiunilor difera dupa particularitatile anatomo-fiziologice ale
regiunilor pe care se aplica. Ele se aplica cu pulpa degetului, axial, cu palmele sau cu pumnul, în
timpul sau la sfirsitul sedintei de masaj.
Pentru îmbunatatirea circulatiei limfatice se pot executa presiuni pe vasele limfatice ale
membrelor si trunchiului, de la regiunile proximale spre cele distale si invers.
Tehnici specifice de masaj:

- masaj limfatic
- masaj reflexogen;
- masaj somatic;
- masaj terapeutic.
43
7. MASAJUL LIMFATIC
Masajul de drenaj limfatic

Masajul de drenaj veno-limfatic reprezintă o tehnică specială de masaj, care se utilizează
în practica medicală curentă, devenind cu timpul o tehnică de masaj particulară, a cărei valoare
terapeutică este recunoscută. Drenajul limfatic este un ansamblu de tehnici manuale, utilizate
pentru facilitarea eliminării lichidelor în exces pe care limfa le adună şi purifică trecându-le prin
ganglioni, înainte de a intra în circuitul sanguin.
Masajul de drenaj venolimfatic s-a dezvoltat în Europa după 1930, prin fizioterapeuţii
danezi Estrid şi Emil Vodder, ca o tehnică de control al limfedemului post mastectomie. Masajul
de drenaj venolimfatic este un masaj blând şi centrat superficial, unde limfa va fi mobilizată din
ariile de drenaj ale vaselor limfatice spre colectorii limfatici. Acest masaj blând se foloseşte în
tratamentul limfedemului, edemelor posttraumatice.
In zilele noastre, în Europa de Vest este o metodă impusă nu numai în scop estetic, dar
mai ales în scop terapeutic pentru tratamentul unor afecţiuni reumatismale, circulatorii,
reumatologice şi post operator.
Tehnica se foloseşte pentru stimularea circulaţiei de întoarcere în vasele limfatice, care
are ca finalitate o mai bună evacuare a lichidelor excedentare şi a reziduurilor metabolice din
spaţiile interstiţiale, pe cale limfatică. Sistemul limfatic este una din căile majore de absorbţie a
substanţelor nutritive din tractul digestiv şi este calea principală de absorbţie a grăsimilor, motiv
pentru care, spre finalul “periplului” limfei prin organism ea devine foarte vâscoasă, grăsoasă.
Limfa este un lichid incolor sau uşor gălbui, transparent, cu compoziţie asemănătoare
plasmei, dar cu conţinut uneori crescut în proteine şi alte molecule mari ce nu pot ca atare să se
reîntoarcă în circulaţia sanguină, Ea icirculă prin vase speciale numite „limfatice", prin ganglioni
şi prin spaţiile dintre celule. Ganglionii limfatici existenţi pe traseul colectoarelor limfatice filtrează
limfa şi o încarcă cu diverse substanţe atunci când este cazul. Spre exemplu: ganglionii produc
unii anticorpi pe care limfa îi poate transporta în situaţii de necesitate. Trecând printre ganglioni,
veritabile filtre, ea administrează şi sistemul nostru imunitar şi aduce nutrimentele la celule.
Limfa transportă în tot organismul faimoasele limfocite, glubule albe specializate în crearea de
anticorpi. Iată de ce limfa are un rol atât de important pentru starea noastră de sănătate.
Circulaţia limfatică funcţionează fără a fi pompată. Aceasta e pusa în mişcare de
contracţiile muşchilor scheletici. Ea se scurge variindu-şi debitul în funcţie de presiunile
44
provocate de cavitatea toracică la fiecare inspir. Contracţiile muşchilor netezi, situaţi in pereţii
canalelor limfatice, favorizează revărsarea finală a limfei în circulaţia venoasă. Activitatea fizică
poate să amelioreze circulaţia limfei şi, implicit, drenajul substanţelor nocive. Stresul prelungit,
sedentarismul, depunerile celulitice, anumite intervenţii chirurgicale ( de exemplu cele de
extirpare a sânului în neoplasme la acest nivel), tulburările de circulaţie periferică, afecţiunile
cardiace, pulmonare, renale şi endocrine sunt câţiva dintre factorii care pot afecta circulaţia
limfei în organism. În unele cazuri cum ar fi: circulaţia proastă a sângelui din vene, lipsa de
mişcare, traumatismele, frigul, limfa stagnează. Locul respectiv se umflă, devine dureros, se
sclerozează şi uneori se necrozează.
Manevrele de evacuare, numite şi de apel, se execută prin deplasarea pielii cu mâna pe
planurile subiacente, dinspre partea sa radială (deget 2) spre cubital (deget 5), braţul efectuând
mişcări de apropiere (adducţie) şi depărtare (abducţie) faţă de trunchi, presiunea asupra pielii
având loc în timpul adducţiei de trunchi. Această manevră realizează în prima parte a sa şi
captarea limfei în colectoarele limfatice şi direcţionarea acesteia în sensul normal de scurgere al
acesteia. Returul manevrei de evacuare execută exclusiv evacuarea limfei. Manevrele de
captare exclusivă se execută identic cu precedenta cu deosebirea că sensul va fi dinspre cubital
spre radial, presiunea executându-se în abducţia braţului la trunchi.
Acest masaj contribuie la drenarea limfei din reţeaua periferică spre vasele cele mai mari,
numite canalul toracic şi marea venă limfatică.
Urmare a drenajului limfatic, are loc cresterea productiei de limfocite, cu rol in sinteza
anticorpilor, determinand, astfel, stimularea proceselor imunitare. De asemenea, este accelerata
resorbtia lichidelor in exces din interstitiu si resorbtia edemelor, favorizand regenerarea
tesuturilor
Circulaţia limfatică a organismului: convergentă spre ganglionii limfatici din regiunea
cefei şi gâtului, axială şi inghinală şi regiunea poplitee pentru membrele inferioare.
Procedeele specifice drenajului limfatic sunt:

- pompajul pe ganglionii limfatici;
- presiuni şi împingeri pe vasele limfatice ale membrelor şi trunchiului de la regiunile
proximale spre cele distale şi invers;
- efleurajul sacadat pe membre.
45
Examinarea segmentului afectat cuprinde: aspectul tegumentelor, localizarea

edemului şi volumul ganglionilor limfatici şi a segmentelor corpului. Limfa este formata din
lichidul interstitial, care este colectat de capilarele limfatice si apoi directionat spre inima. avand
ca statii intermediare, ganglionii limfatici. Activitatea fizica amelioreaza circulatia limfei si
drenajul substantelor nocive. Mentinerea pentru perioade lungi de timp a pozitiei asezat, pozitia
incorecta, sedentarismul, stresul prelungit, celulita, tulburarile de circulatie periferica, afectiunile
pulmonare, cardiace, renale si endocrine sunt cativa dintre factorii care pot afecta circulatia
limfei in organism. Prin drenaj limfatic se elimina deseurile care provin din metabolismul celular
si se mentine echilibrul apei si electrolitilor din spatiile interstitiale.
Indicaţiile drenajului limfatic manual sunt :

- edeme posttraumatice şi postoperatorii din : fracturi, entorse, hematoame, algodistrofie,
limfedemul braţului postmastectomie
- afecţiuni de origine circulatorie : insuficienţa venoasă, insuficienţa limfatică, varice, ulcer
varicos, celulită, sindrom Meniere
- afecţiuni respiratorii : astm, bronşită, mucoviscidoză
- afecţiuni reumatismale : cervicalgii, sindrom dureros lombar, periartrită scapulohumerală,
coxartroză, gonartroză
- infecţii : gripă, sinuzită, mononucleoză
- afecţiuni ale sistemului nervos : nevralgii (trigemen, facial, intercostal), sechele după
accident vascular cerebral, infirmitate motorie cerebrală, stres, insomnie, migrene
- obezitate cu retenţie hidrică
- Tulburări algodistrofice diverse – algodistrofii şi hematoame.
- Intoxicaţii – de origine alimentară sau medicamentoasă.
- În medicaţia sportivă – pentru tratarea epicondilitelor, a hematoamelor, a curbaturii
(senzaţie de durere fără localizare concretă).
- Afecţiunii ale tegumentelor – acnee, aderenţe postoperatorii, cicatrici, eczeme,
hipodermite, neurodermite şi hiperpigmentaţia de sarcină.
- Boli infecţioase – stare de gripă (sau stadiul premergător gripei), mononucleoză
infecţioasă, sinuzite cronice. În cazul acestor afecţiuni se recomandă drenaj limfatic în
afara puseelor.
46
- Tulburări de origine circulatorie – ateroscleroza cerebrală, glaucom, sindrom Meniers şi

edeme la nivelul membrelor inferioare.
- Tulburări de origine neurologică – leuconevraxia (scleroza în plăci), insomnii, I.M.C
(insuficienţă motorie cerebrală), copii hiperkinetici şi nevralgii.
- Afecţiuni dentare – probleme de implantare la copii, gingivite şi parodontoză.
Efectele drenajului limfatic sunt următoarele :

• întăreşte sistemul imunitar prin stimularea ganglionilor limfatici,
• dinamizează circulaţia limfei în spaţiile intercelulare,
• accelerează curentul limfatic şi eliminarea rapidă a rezidurilor toxice,
• antrenează toxinele care blochează procesele fiziologice,
• intensifică schimburile nutritive şi eliminarea toxinelor din corp,
• uşurează transportul acizilor graşi şi a colesterolului,
• prin masaj, curentul limfatic se intensifică de pâna la 10-15 ori !
Contraindicaţii
Masajul pentru drenaj limfatic are şi contraindicaţii, motiv pentru care este important să se
consulte un medic înainte de a se apela la aceasta procedură: astm bronşic (inflamaţie acută
cauzată de bacterii, viruşi sau alergeni), eczeme, insuficienţă cardiacă, hipertiroidism,
tuberculoză, tumori maligne (din teama de a nu se răspândi cancerul), probleme cardiace
majore, tromboza si flebita (prin masaj pot fi eliberate cheagurile de sânge).
Avantajele metodei sunt evidente: nu mai există senzaţii de oboseală, iar punctele
energetice sut revitalizate. Numărul de şedinţe este determinat în funcţie de caz.
47
8. MASAJUL REFLEXOGEN
48
Tehnicile specifice masajului reflexogen sunt:

- efleuraj simplu şi efleuraj asociat cu presiune;
- fricţiune executată concentric şi excentric simplă şi asociată cu presiune;
- vibraţie punctiformă simplă şi asociată cu efleuraj şi presiune.
Produse de masaj folosite la aplicarea masajului reflexogen: unguente obişnuite.

Zonele reflexogene ale mâinii sunt dispuse în mod asemănător celor de la picior.
Reflexoterapia este o străveche metodă terapeutică. Ea este asociata medicinei

alternative, fiind o ştiinţă bazată pe practică. Medicina tradiţională atribuie reflexoterapiei milenii
de experienţă, rezultatele fiind probate de ameliorări sau vindecări confirmate de toate
persoanele care au beneficiat de acesta metoda. Reflexoterapia are că tehnica de tratament
masarea tălpilor, palmelor sau capului, în zonele corespunzătoare punctelor de proiecţie a
diferitelor organe ale corpului, ea asociindu-se în mod obişnuit şi cu presopunctură. Principalul
scop al reflexoterapiei şi presopuncturii este eliminarea toxinelor şi stimularea tuturor funcţiilor
organismului. Cele două metode de tratament sunt complet inofensive, fără efecte secundare
sau nocive, fiind eficiente la toate vârstele.
Reflexoterapia este stiinta zonelor reflexogene ale organismului, situate pe suprafata
corpului, in general la distanta fata de organul pe care il reprezinta. Zonele reflexogene sunt
anumite puncte nervoase, ce se afla in interdependenta cu anumite parti indepartate ale
49
corpului. Prin masajul efectuat asupra unei zone reflexogene, se obtine o mai buna irigare
sanguina a acesteia si totodata a organului cu care aceasta zona este in interdependenta. Cum
functioneaza acest act reflex inca nu poate fi explicat stiintific, insa el functioneaza si este
dovedit de rezultatele obtinute.
Masajul aplicat zonei talpii obtine cele mai bune rezultate. Zona palmei este folosita doar
in cazuri deosebite si asta pentru ca palma este mai rezistenta si mai putin sensibila fata de
talpa. Reflexodiagnosticul consta in reperarea si interpretarea punctelor sensibile sau dureroase
din zonele reflexogene, combinat cu informatiile primite din dialogul cu pacientul. Zonele
reflexogene devin dureroase la presiune din cauza depunerilor de toxine ce au drept consecinta
o proasta circulatie sanguina si nervoasa. Examinarea zonelor reflexe trebuie facuta cu mare
atentie, deoarece unele zone pot fi dureroase datorita unor afectiuni locale (bataturi, tumori,
traumatisme, malformatii, boli dermatologice). Reflexoterapeutul nu trebuie sa se substituie total
medicului closicist, ci trebuie sa fie constient ca el practica alta metoda de tratament
(nemedicamentoasa), care poate avea efecte favorabile acolo unde medicina clasica a esuat.
Numarul de sedinte necesare pentru un tratament variaza in functie de gravitatea
afectiunii. In cazul afectiunilor acute, ameliorarea se produce dupa 5-6 sedinte de reflexoterapie
(uneori si mai repede), iar vindecarea dupa cateva saptamani maxim o luna (tratament zilnic). La
afectiunile cronice efectele se obtin dupa 3 luni de tratament (zilnic). Durata unei sedinte este de
30-40 minute , acestea putand fi efectuate zilnic sau o data la doua zile.
Reflexoterapia oferă soluţii pentru rezolvarea următoarelor disfuncţii sau afecţiuni:

insomnii, stres, migrene, oboseala, afecţiuni ale vezicii biliare, tulburări endocrine, celulită,
obezitate, constipaţie, astm bronşic, infertilitate, impotenţă, tulburări de menopauza, etc.
Contraindicatii
Reflexoterapia este contraindicata in putine cazuri, precum: pacientilor care prezinta
leziuni dermatologice la nivelul talpii; gravidelor; pacientilor cu ulcer varicos. in cazul pacientilor
care au suferit un infarct, sedinta de reflexoterapie poate fi efectuata, ocolindu-se punctele care
au legatura cu inima. Recomandari pe durata terapiei Este indicat ca pe durata terapiei pacientul
sa urmeze o alimentatie sanatoasa, sa faca cat mai multa miscare, sa renunte sau sa limiteze
viciile (cafea, tutun, alcool), sa opteze pentru incaltaminte lejera si haine din materiale naturale
(in, bumbac, matase, lana). –
50
Scopul reflexoterapiei este de a corecta cei trei factori negativi implicaţi în procesul de
boală: congestia, inflamaţia şi tensiunea. Afecţiunile congestive sunt responsabile de apariţia
tumorilor; afecţiunile inflamatorii sunt cele precum colita, bronşita sau sinuzita; tensiunea este
responsabilă de diminuarea eficienţei sistemului imunitar. Şedinţele de reflexoterapie urmăresc
în primul rând îmbunătăţirea circulaţiei în organism şi accelerarea eliminării reziduurilor, astfel
încât toxinele să nu se mai acumuleze în concentraţii dăunătoare în ficat, rinichi sau intestin. De
asemenea, prin reflexoterapie se poate realiza scăderea senzaţiei de durere prin stimularea
eliberării de endorfine - analgezice naturale ale organismului - din glanda hipofiza din creier în
fluxul sanguin. Reflexoterapia are acţiunea cea mai eficienta când este folosită pentru tratarea
întregului organism şi nu numai pentru anumite afecţiuni. În acest mod, ea îmbunătăţeşte toate
funcţiile organismului, ceea ce stimulează procesul natural de vindecare, făcându-l mai rapid şi
mai eficient.
Cele zece zone energetice

Reflexoterapia are la baza prezenta în organism a zece zone energetice. Aceste zone
sunt longitudinale, întinzându-se de la baza corpului - de la picioare - până în creştetul capului.
Aceasta distribuţie energetică a fost descoperită spre sfârşitul secolului XIX de un american, dr.
William Fitzgerald, un specialist în O.R.L. În perioada în care a lucrat la spitale din Paris, Viena
şi Londra, Fitzgerald a descoperit că putea ameliora durerea dintr-o parte a corpului pacientului
prin apăsare într-o altă zonă. El şi-a perfecţionat tehnică, învăţând că dacă aplica presiune la
nivelul degetelor cu ajutorul unui bandaj elastic pe fiecare falangă mijlocie şi cu ajutorul unor
mici cârlige pe vârfurile degetelor, putea produce efecte anestezice locale la nivelul braţelor,
părţilor laterale ale gâtului, ochiului, urechii şi fetei. Nu trebuie să uităm faptul că în perioada în
care practică dr. Fitzgerald, în anii 1880, anestezia era la începuturi. Măştile cu cloroform erau
utilizate, dar mai mulţi pacienţi mureau din cauza anesteziei decât a intervenţiilor chirurgicale Ce
facem, instinctiv, când avem o durere de cap sau o indigestie? De regulă, punem mâna pe zona
dureroasă pentru a ne uşura într-o oarecare măsură durerea. Aşadar, există un instinct primar
care ne face să apăsăm locul dureros pentru ameliorarea simptomelor. Cele zece zone sunt
împărţite în cinci perechi, numerotate de la 1 la 5, pe fiecare parte a corpului. Zona 1 trece prin
degetele mari de la mâini, pe fiecare parte a corpului şi parcurge zona mediană a corpului,
partea interioară a picioarelor, a braţelor şi coloana vertebrală.
51
O dereglare a fluxului energetic pe acest traseu poate afecta orice organ sau funcţie din
această zonă. Zona 1 este de obicei cea mai sensibilă pe picioarele oamenilor, deoarece pe ea
se afla multe părţi vitale ale organismului - nasul, gura, gâtul, coloana vertebrală şi organele
genitale. Lucrând numai asupra reflexelor coloanei vertebrale de la nivelul picioarelor este
posibilă ameliorarea multor manifestări fizice neplăcute, deoarece nervii cu originea în zona
vertebrală stimulează activitatea întregului organism.
Zona 2 are ca limite degetul arătător şi al doilea deget de la picior; în acelaşi fel se poate
continua până la divizarea corpului în zece zone. Aceasta metode de împărţire a corpului în
canale energetice sau meridiane, este similară principiului care stă la baza presopuncturii şi
acupuncturii. Cu toate acestea, când este vorba de reflexoterapie, nu sunt importante
meridianele în sine şi nici punctele identificate sau numerotate. În locul lor, accentul se pune pe
harta corpului care arată că fiecare zonă sau organ din organism este oglindită pe tălpi şi
degetele de la picioare, ca şi pe palme şi degetele de la mâini. Altă diferenţă importantă între
reflexoterapie şi presopunctura sau alte terapii bazate pe utilizarea meridianelor este legată de
tehnică de utilizare a policelui şi a degetelor pentru relaxarea punctelor reflexogene de pe
picioare şi mâini.
Când un punct de pe meridian este blocat, fluxul energetic scade sau se acumulează, iar
în acel punct apare congestia. În timp, aceasta congestie se poate manifesta fizic sub formă de
disfuncţie a zonei sau organului respectiv. Pe de altă parte, dacă blocajul este îndepărtat prin
şedinţe de reflexoterapie, iar echilibrul adecvat şi funcţia normală se restabilesc, procesul de
auto vindecare poate începe, iar simptomele şi durerea vor dispărea. Eficienţa reflexoterapiei se
bazează pe procesul simplu al eliminării blocajelor de flux energetic în vederea activării
procesului de autoconservare.
Tălpile: oglindă a corpului

Tălpile reflectă într-adevăr conformaţia corpului. Cei largi în spate vor avea tălpi mai late
de la articulaţia halucelui la marginea extremă. Oamenii înalţi şi slabi au tălpi lungi şi subţiri, cu
degete lungi. Remarcaţi şi curburile tălpilor, care sunt asemănătoare cu curburile coloanei
vertebrale. Din această ilustraţie puteţi observa că talpa dreaptă guvernează partea dreaptă a
corpului, iar talpa stânga pe cea stângă. Dacă alăturaţi cele două tălpi, veţi avea un contur
complet al corpului, cu halucele reprezentând capul, iar părţile laterale ale tălpilor reflectând
zonele laterale ale corpului - de exemplu umerii, genunchii şi şoldurile.
52
Unele afecţiuni cutanate ale picioarelor pot fi deosebit de semnificative. De exemplu, o bătătură
poate adesea reflectă o afecţiune a gâtului, iar o sensibilitate a punctelor reflexogene ale gâtului,
să spunem pe partea dreaptă, va fi semnificativ corelată cu o bătătură pe aceeaşi parte.
Îngroşarea pielii pe partea laterală a piciorului în zona punctelor reflexogene ale umerilor,
semnalează adesea o afecţiune a umărului.
Zonele reflexogene sunt puncte nervoase care se afla în legătură cu anumite părţi din
corp. Ele se găsesc răspândite pe toată suprafaţa corpului. Prin masarea zonelor reflexogene,
se poate obţine o irigare sanguină bună, atât a zonei reflexogene cât şi a organismului
dependent.
PRESOPUNCTURA este presiunea care se exercita asupra punctului reflex. Punctele pot fi
masate cu degetul, cu unghia, cu bagheta de lemn sau de sticlă, cu stiloul, folosind capătul
rotunjit al acestuia. Presopunctură poate fi practicată de oricine. Cele mai bune rezultate se
obţin folosind vârful degetului sau unghia. După indicaţie, un punct poate fi masat prin manevra
de dispersie sau tonifiere. În afecţiunile provocate de un exces de energie, se foloseşte
dispersia.
DISPERSIA: Se face masajul cu vârful degetului în poziţie oblică; se masează sau se apasă prin
înşurubare, în sensul opus mişcării acelor de ceasornic. Mişcarea se face superficial, blând, lent.
După un masaj corect, pielea se va înroşi, sensibilitatea dureroasă şi tonul vor scădea.
TONIFIEREA se practică în cazul bolilor rezultate prin deficit de energie (hipotonie, bradicardie
etc.). Se execută cu vârful degetului sau cu unghia, ambele în poziţie verticală. Masajul se face
cu durată scurtă. Când se execută corect, rezultă paloarea tegumentului, creşterea sensibilităţii
şi a tonusului muscular. Porţiunea masată poate fi pudrată. Se pot face trei şedinţe pe zi cu
durata de 10 minute fiecare. Cura de masaj în cazul unei afecţiuni cuprinde 15 şedinţe apoi
pauză 2 săptămâni, după care se reia.
53
9. MASAJUL SOMATIC
Procedeele principale ale masajului somatic în succesiunea lor sunt:

- efleuraj,
- fricţiune,
- frământat,
- tapotament,
- vibraţii.
Fiecare din procedeele menţionate are un procedeu derivat şi anume:

- efleurajul în formă lungă, scurtă, alternant, simultan, mână după mână,
- fricţiunea cu degetele, pumnul, palma, etc.
- frământat circular, şerpuit, în cute etc.
- tapotamentul tangent, perpendicular etc.
- vibraţii punctiforme, superficiale, profunde etc.
Procedeele secundare de masaj, în succesiunea lor, sunt:
- cernutul,
- rulatul,
- tensiunile,
- tracţiunile,
- scuturările,
- ciupituri,
- presiuni,
- pensări.
Procedeele derivate pentru procedeele secundare menţionate sunt:
- tracţiune în axul articulaţiilor, pe întreg membrul, pe fiecare articulaţie etc.
- presiuni în ritmul respirator, alternante etc.
Efecte scontate: imediate, tardive, locale, generale;
Efectele procedeelor de masaj somatic sunt:
- menţinerea stării de sănătate;
- stimularea circulaţiei sanguine şi limfatice;
- îmbunătăţirea troficităţii ţesuturilor moi ale organismului.
54
Masajul suedez, cunoscut şi sub denumirea de masaj somatic, este considerat una
dintre cele mai vechi terapii, fiind constituit dintr-o prelucrare metodică normală a părţilor moi ale
organismului în scop fiziologic sau curativ profilactic. Tehnicile de masaj clasic suedez sau
masaj limfatic practicate cu măiestrie, au efecte deosebit de benefice asupra sănătăţii, condiţiei
fizice şi aspectului general al corpului pacienţilor de orice vârstă.
Atat masajul cat si alte tehnici terapeutice (Reiki, sisteme energetice de vindecare, etc)
fac posibila obţinerea unor rezultate deosebite, prin activarea abilitătii corpului de a se
autovindeca. Acest proces nu este limitat la simptomele fizice evidente, ci se extind si la
aspectele emotionale si cognitive ale persoanei tratate. Masajul se adreseaza intregului corp,
ajuta la deblocarea anumitor centri energetici, la echilibrarea, revitalizarea si relaxarea intregului
corp.
Masajul reduce durata convalescentei, indiferent cat de veche sau recenta este
afecţiunea, aduce un plus de energie si o stare generala de bine. In completarea masajului se
recomanda a se consuma alimente santoase, miscare si o gandire pozitiva.
Masajul este o metoda terapeutica ce consta într-o suita de prelucrari manuale
(mangaiere/efleuraj, frictiune, framantare, tapotament/batere, vibratie) ce se efectueaza pe
suprafaţa corpului uman, pe o anumita regiune in functie şi de starea generala a pacientului.
Masajul somatic prelucreaza metodic şi sistematic parţile corpului uman prin mijloace
manuale sau instrumentale în scopul menţinerii sanatatii, prevenirii tulburarilor funcţionale sau
tratarii unor afectiuni in scop fiziologic, sau curativ, profilactic, regenerativ, estetic sau sportiv.
Masajul somatic alături de alte tehnici terapeutice cum ar fi tehnica terapeutică Bowtech,
Tsubo si Shiatsu reprezintă cele mai profunde si puternice tehnici de relaxare existete la ora
actuala in lume, se bazează pe relaxarea totala a corpului, se activează, abilitatea organismului
de a rezolva orice problema de sănătate a corpului si prin readucerea corpului ia echilibru si
armonie, face legătura intre minte şi corp, contribuie la reechilibrarea organismului şi se executa
prin mişcări lente si delicate, neinvazive, dar extrem de puternice pentru, regenerarea
organismul uman.
Masajul reduce durata convalescentei, indiferent cat de veche sau. recenta este .
afecţiunea,aduee: un plus de energie si o stare generala de bine. In completarea, masajului se
recomanda a se consuma alimente sănătoase, mişcare si o gandire pozitivă.
Masajul este o metodă terapeutică ce face parte din balneofîzioterapie care constă într-0
suită de prelucrări manuale (sau, manevre) ce se efectuează pe suprafaţa organismului într-o
55
anumită ordine în funcţie de regiunea pe care o avem de masat, de evoluţia bolii şi de starea
generală a pacientului.
Printr-un masaj adecvat şi efectuat cu competenţă, sunt stimulate majoritatea organelor şi
functiile acestora (pielea, muşchii, tendoanele şi cartilagiile, nervii şi glandele endocrine, etc) .
Datorită circulaţiei sporite a sângelui, limfei şi influxului nervos se obţine o revigorare
permanentă a întregului organism, se ameliorează majoritatea articulaţiilor şi ligamentelor, sunt
stimulate circulaţia şi metabolîsmul şi se amplifică eliminarea toxinelor din corp.
Indicatii:
- Aparat locomotor : nevralgii si neuromialgii (reumatismale, neurologice, posttraumatice,
psihogene), afectiuni articulare, miozite, miofasciite, miogeloze, celulite, nevrite si
polinevrite, retractii musculotendinoase, contracturi musculare, hipotrofii si atrofii
musculare de diferite cauze.
- Aparat cardiovascular : staze venoase si limfatice, cu edeme circulatorii periferice,
ischemii vasculare periferice in stadii functionale, incipiente, hipertensiuni arteriale in
stadii functionale, si alte afectiuni si suferinte periferice sau centrale.
- Sistem neuro-psihic: nevroza astenica, spasmofilii, tetanii cronice, distonii
neurovegetative etc.
- Afectiuni metabolice: obezitate, diabet, guta, etc.
- Afectiuni din sfera ginecologica : hipotrofii si dezaxari ale uterului, ptoze, aderente,
inflamatii cronice ,etc. Afectiuni pediatrice: anemii diverse, rahitism, sindroame
hipoanabolice de diferite cauze, etc.
- Afectiuni geriatrice: atrofii si hipotrofii de varsta, renormalizarea metabolismului diminuat,
dupa explorari paraclinice permisive, etc.
Contraindicatii:
- boli incurabile, neoplazii (cancere), boli psihice, afectiuni cutanate (boli de piele) de tip
parazitar, infectios, inflamator, exematos, eruptiv, plagi posttraumatice, fragilitate
capilara, afectiuni ale articulatiilor osoase si osteoarticulare, a muschilor sau
tendoanelor, tromboflebite sau flebotromboze.
- afectiuni acute febrile, tuberculoza pulmonara, suferinte pulmonare acute, angina
pectorala, infarct miocardic, insuficienta cardiaca, anevrisme, embolii, hipertensiune,
ateroscleroza coronariana, cerebrala, renala, intestinala, afectiuni acute ale tubului
56
digestiv : gastrice, intestinale, hepatice, pancreatice, hemoragie, stare febrila, oboseala

marcata, debilitate severa, igiena corporala precara, masaj imediat dupa masa sau
nehidratarea dupa masaj.
10. MASAJUL TERAPEUTIC
Tehnicile fundamentale de masaj terapeutic sunt:

- efleuraj,
- fricţiune,
- forme uşoare de frământat şi tepotament,
- vibraţii,
- presiuni,
- tracţiuni
- scuturări la nivelul articulaţiilor.
Tehnicile complementare de masaj terapeutic sunt: cyriax, Vogler, Knapp.
Regiunea afectată pe care se aplică masajul cuprinde organul afectat şi zonele metemerice.
Efecte corespunzătoare: relaxare musculară locală şi îmbunătăţirea organului afectat.
Semnele clinice apărute în timpul/în urma efectuării masajului sunt:

- modificarea pulsului;
- modificarea ritmului respirator;
- modificarea coloraţiei şi temperaturii pielii;
- îmbunătăţirea mobilităţii articulare.
MASAJUL TERAPEUTIC - arta terapeutica multimilenara, a fost practicat din vremuri

imemoriale, fiind probabil printre primele(daca nu prima) metoda de tratament, transmisa din
generatie in generatie, mai intai de la om la om si mai apoi prin scris, prin scoli de specialitate,
etc.
57
Primele date privind practica masajului sunt semnalate cu cca 3000 ani a. CR, in practica
chinezeasca, in India antica - in "Cartea Vietii", datand din perioada 2800 ani a Cr., sunt
descrise operatii de masaj, reguli, indicatii si contraindicatii. Masajul se practica de asemenea in
Grecia antica, pentru recuperarea atletilor, in Roma antica (in cartea sa "Cartea Legilor
Medicinii", AVICENA scrie despre terapia prin masaj. Inca din Renastere apar manuale in care
este mentionat masajul ca metoda terapeutica ("De arte gymnastica" a lui Hyeronimus
Mercurialis, 1569).
Masajul terapeutic face parte din procedurile de recuperare medicala, iar practicarea
acestuia necesita cunostinte solide de anatomie, fiziologie si fiziopatologie.
Acest tip de masaj poate fi folosit pentru a promova bunastarea generala a organismului
si de a spori stima de sine, avand efecte benefice asupra sistemul imunitar, tensiunii arteriale,
circulatiei, digestiei, tonusului muscular si pielii.
Masajul a fost incorporat in sistemele de sanatate si diversele tehnici de masaj au fost
dezvoltate si integrate in variate terapii complementare.
Masajul terapeutic actioneaza direct asupra organismului, iar efectele sale sunt multiple.
Cateva dintre cele mai importante efecte ale masajului terapeutic sunt: stimularea
secretiei de lichid sinovial intraarticular, stimularea circulatiei sanguine, imbunatatirea
considerabila a nutritiei si oxigenarea structurilor anatomice masate; intervenind direct asupra
durerii, are un considerabil efect antialgic. De asemenea imbunatateste si amplitudinea
miscarilor articulare, elasticitatea structurilor moi periarticulare, precum si metabolismul local.
Masajul stimuleaza multiple functii ale organismului, contribuind astfel la cresterea
randamentului acestora. Masajul terapeutic ofera rezultate foarte bune in durerile de spate
(durerile dorsale) ca lobosciatica, hernia de disc, discopatie sau durerile din zona cefei (durerile
cervicale), ca spondiloza cervicala. De asemenea este o forma de tratament natural, efectele
sale pastrandu-se de la cateva zile (pentru o singura sedinta), pana la cateva luni, pentru un
pachet terapeutic de 10 sedinte.
Alte efecte ale masajului medical sunt: cresterea metabolismului bazal, influentarea
functiilor organelor interne afectate, care se manifesta prin senzatii dureroase ale peretelui
toracic sau abdominal (zone Head). Actionand prin masaj asupra acestor zone, se actioneaza
58
reflex asupra functiilor organelor profunde, indepartarea oboselii musculare, imbunatatirea

somnului si bunei dispozitii, stimularea functiilor aparatului vascular, stimularea functiilor
aparatului nervos, stimularea functiilor aparatului respirator, imbunatatirea oxigenarii sistemului
nervos central. Masajul terapeutic imbunatateste circulatia sangelui, precum si capacitatea
acestuia de a transporta oxigenul la celule, fara a uita nici de fluxului limfatic pe care, la randul,
lui il imbunatateste, ajutand in egala masura la transportul substantelor nutritive la celule si
indepartarea impuritatilor, cat si a substantelor toxice din organism, luptand impotriva bolilor sau
in prevenirea acestora. Masajul ajuta la eliberarea substantelor naturale denumite endorfine,
care ajuta in lupta impotriva durerii si a infectiei, oferind o stare de bine.
In masura in care masajul terapeutic este combinat cu o dieta echilibrata si exercitii

fizice, ajuta la restabilirea conturul corpului si reduce depunerile de grasimi, prevenind
obezitatea morbida si mentinand greutatea corporala. Cresterea flexibilitatii musculare este
datorata tot masajului, care ajuta, deopotriva, si contra depresiei, anxietatii si starilor negative.
Terapia prin masaj, amelioreaza durerile de cap (cefalee) cauzate de tensiune si dureri
musculare, cum sunt durerile de spate (dureri dorsale).
Avand in vedere motivele mentionate anterior, medici si alti profesionisti din domeniul
medical din intreaga lume, recomanda terapia prin masaj pentru atenuarea afectiunilor cronice,
cum ar fi artrita, alergii, sinuzite, dureri de cap, leziuni sportive si multe alte boli.
Revenind la procedeele manuale, concretizate in manevre sau manipulari de

masaj, acestea sunt reprezentate prin miscari variate de alunecare ale mainilor pe suprafata
corpului si de presiune in profunzime, de strangere si stoarcere a tesuturilor, de lovire ritmica pe
partile carnoase si de scuturare a segmentelor.
Procedeele manuale sunt cele mai vechi, raspandite si eficace forme de executare ale
masajului, deoarece mana omului dispune de o mare sensibilitate, capabila de miscari fine si
multiple posibilitati de adaptare si de perfectionare a miscarilor.
59
Avantajele masajului sunt limpezi pentru oricine, permite ameliorarea in numeroase boli,
calmeaza si curma diverse dureri si simptome, nu dauneaza organismului, usureaza travaliul
cardiac prin accelerarea circulatiei de intoarcere, scade incordarea nervoasa generala,
relaxeaza musculatura contractata, creste elasticitatea tesuturilor, inlatura depunerile de calciu
in tesut, elimina produsi toxici de meyabolism, creste forta de contractie musculara, impiedica
atrofia musculara, scade grosimea stratului adipos mentinand frumusetea trupului, inlatura
oboseala, dureri , indigestii cronice asm si previne infectiile intro serie lunga de boli, etc.
Masajul terapeutic poate fi aplicat si omului sanatos pentru ca rolul lui primordial este acela de a
preveni bolile si de a mentine organismul in forma.
60
PLANSA 1
APARATE ȘI SISTEME LA OM:
Pentru funcțiile de nutriție:
Aparatul respirator
 Aparatul respirator este format din plamani si caile respiratorii
(fosele nazale, faringe, laringe, trahee si bronhii).
Aparatul digestiv
 Aparatul digestiv este alcatuit din tub digestiv (cavitate bucala,
faringe, esofag, stomac, intestin subtire si intestin gros), dar si
din glande anexe (pancreas, ficat, glandele salivare).
Aparatul circulator
 Aparatul circulator:sange,lichid interstitial, limfa. Sangele are in
componenta sa plasma si celule (globule rosiii numite si hematii,
globule albe numite si leucocite, trombocite numite si plachete
sangvine).
Aparatul excretor
 Aparatul excretor este alcatuit din: 2 rinichi si caile urinare(2
uretere, vezica urinara, uretra)
Pentru funcțiile de relație:
o Sensibilitatea:
 Sistemul nervos;
 organele de simt;
 glandele endocrine
o Locomotia:
 Sistemul osos;
 Sistemul musculos
Pentru funcția de reproducere:
Aparatul reproducător masculin sau feminin
61
PLANSA 2
SISTEMUL MUSCULAR
62
63
64
65
66
67

ELITE - Suport Curs MASEUR - Final PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

ELITE - Suport Curs MASEUR - Final PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

SC BENYAMIN COMPANY SRL = ELITE ACADEMY = TEHNICIAN MASEUR

1. NORMELE DE SANATATE SI SECURITATE IN MUNCA SI SITUATII DE URGENTA

Norme generale de protecţia muncii:

Persoana accidentată trebuie să execute o sarcină de muncă, reprezentând, fie obligaţia

Elementele accidentului de muncă sunt:

Pregătirea şi instruirea personalului:

4. Echipamentul individual şi alimentaţia de protecţie.

Personalul lucrător, precum şi celelalte categorii de persoane care beneficiază de

4.2.Echipamentul individual de lucru;

5. Materialele igienico-sanitare şi alimentaţia de protecţie;

Măsuri de prevenire si stingere a incendiilor

Măsurile tehnice se referă la următoarele:

Măsurile organizatorice cuprind:

organizarea formaţiilor de pompieri;

Obligaţiile persoanelor încadrate în muncă sunt:

2. IGIENIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ

Metode de sterilizare: termice, chimice.

Maseurul va solicita materiale necesare pentru curatenie si dezinfectare (detergenti,

Masajul manual se aplica în marea majoritate a cazurilor direct pe piele si numai în

3. ORGANIZAREA SI GESTIONAREA ACTIVITATII

Comunicarea cu colegii si clientii

Drepturile si obligatiile minime ale salariatilor si angajatorilor sunt reglementate de legislatia in

Regulamentul de ordine interioara (ROI)

DOTAREA CABINETULUI SI REALIZAREA CADRULUI AMBIENTAL

Condiţii ambientale: temperatură, fond muzical adecvat formei de masaj şi personalităţii

În practica, nu suntem obligati sa pastram întotdeauna schema metodica, stabilita ca

Pentru degete si articulatia pumnului se fac miscari de flexie, extensie, de lateralitare si

ORGANISMUL UMAN CA UNITATE MORFOLOGICĂ ȘI FUNCȚIONALĂ

Poziția anatomică normală

intersectarea cu suprafața corpului determină pe aceasta linia mediană anterioară și

Miscarile corpului uman

ORGANIZAREA GENERALĂ A ORGANISMULUI UMAN

Corpul uman este format din: cap, gât, trunchi şi membre.

SISTEMUL MUSCULAR (VEZI PLANSA 2)

Muschii membrelor superioare

Muschii membrelor inferioare

Pielea este un organ conjunctivo- epitelial ce imbraca in intregime corpul cu exceptia

1. KERATINOGENEZA- procesul de sinteza a keratinei, care incepe la nivelul

6. MASAJUL SI PROCEDURILE DE MASAJ

Efectele fiziologice ale masajului

reumatisme articulare şi abarticulare, spondilitele, artropatiile poliartrite reumatoide

 insuficienţa cardiacă decompensată,

Procedurile folosite au diferite denumiri, sugestive, în legătură cu mişcările executate sau

Procedurile de masaj sunt de două tipuri:

o Procedee auxiliare care se adresează doar anumitor regiuni

1. TEHNICILE DE BAZA ALE MASAJULUI

1.1. NETEZIREA (sau EFLEURAJUL)

Indicatii metodice generale:

Frictiunea este procedeu de baza terapeutic în urmatoarele situatii:

Indicatii metodice generale:

- procedeele de framintare maresc puterea de contractie a muschilor, reprezentind astfel

Vibratiile care au o amplitudine si o intensitate mai mare decit vibratiile obisnuite se

Indicatii metodice generale:

2. PROCEDEE AUXILIARE DE MASAJ

2.4. TENSIUNI SI TRACTUNI

2.5. PENSARILE SI RIDICARILE

Tehnici specifice de masaj:

Masajul de drenaj limfatic

Procedeele specifice drenajului limfatic sunt:

Examinarea segmentului afectat cuprinde: aspectul tegumentelor, localizarea

Indicaţiile drenajului limfatic manual sunt :

- Tulburări de origine circulatorie – ateroscleroza cerebrală, glaucom, sindrom Meniers şi

Efectele drenajului limfatic sunt următoarele :