Sunteți pe pagina 1din 5

1

Bazilica martirilor creştini de la Niculiţel reabilitată pe bani europeni –


Investițiile în turismul religios din zona comunei Niculiţel, județul Tulcea,
continuă, la ora actuală, prin implementarea proiectului ”Reabilitare şi
modernizare imobil – conservare monument paleocreştin Niculiţel – judeţul
Tulcea”. După ce a fost reabilitată infrastructura de acces spre cele trei
mănăstiri, respectiv spre bazilica din zona de nord a judeţului -proiectul
„Valorificarea turistică a mănăstirilor tulcene prin îmbunătăţirea infrastructurii
de acces si de mediu” cunoscut sub denumirea de „Triunghiul mănăstirilor”, tot
cu ajutorul administraţiei judeţene va fi finalizată o importantă investiție la unul
dintre monumentele remarcabile ale creştinătăţii, important atât pentru religie,
cât şi pentru oamenii de cultură, mai exact la Bazilica paleocreștină de la
Niculițel.
Monumentul, unic în Europa, în curând cu o nouă față
Beneficiind de oportunitatea oferită prin Programul Operaţional Regional 2007
– 2013, axa prioritară 5 „Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”,
domeniul major de intervenţie 5.1 „ Restaurarea şi valorificarea durabilă a
patrimoniului cultural, precum şi crearea /modernizarea infrastructurilor conexe,
Consiliul Judeţean Tulcea implementează proiectul „Reabilitare și modernizare
imobil – conservare monument paleocreștin Niculițel, județul Tulcea”, prin care
se va reabilita, proteja şi pune în valoare monumentul istoric din comuna
Niculiţel, judeţul Tulcea, unic în Europa, având ca scop final introducerea
acestuia în circuitul turistic al obiectivelor cultural-religioase din zona de nord a
judeţului Tulcea. Inițiativa are ca termen de finalizare data de 30 decembrie
2015.
„Acest proiect are ca scop o mai bună punere în valoare a Bazilicii
paleocreştine, includerea acesteia în pachetele turistice specifice, precum şi
creşterea gradului general de atractivitate al judeţului Tulcea cu obiectiv general
diversificarea ofertelor turistice, cu impact direct asupra creşterii cererii de
turism pentru România, ca destinaţie turistică europeană”, a declarat în acest
sens președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu.
Contractul de finanţare a acestui proiect a fost semnat în data de 30 august 2013,
între Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Tulcea, în calitate de Beneficiar,
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de
Autoritate de Management pentru POR şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională
Sud – EST, în calitate de Organism Intermediar pentru POR. Valoarea totală a
proiectului este de 11.424.309,02 lei, din care contribuţia financiară a Uniunii
Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională – 7.814.382,12 lei,
alocaţia de la bugetul naţional – 657.651,38 lei, contribuţia Consiliului Judeţean
Tulcea la cheltuielile eligibile – 175.064,12 lei, TVA aferent cheltuielilor
eligibile – 2.065.269,07 lei şi cheltuieli neeligibile – 711.942,33 lei. Acest
2

proiect urmărește direct o mai bună punere în valoare a Bazilicii paleocreştine,


includerea acesteia în pachetele turistice specifice, precum şi creşterea gradului
general de atractivitate al judeţului Tulcea.
Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea durabilă şi protejarea
mediului prin creşterea calitativă, la standarde europene, a ansamblului
condiţiilor de practicare a turismului, diversificarea ofertelor turistice
(promovarea turismului cultural religios), cu impact direct asupra creşterii
cererii de turism pentru România, ca destinaţie turistică europeană.
Potrivit contractului de finanţare, obiectivele specifice ale proiectului vizează
conservarea,
consolidarea, reabilitarea, protejarea şi crearea infrastructurii conexe pentru
Bazilica paleocreştină cu criptă din comuna Niculiţel judeţul Tulcea,
valorificarea potenţialului turistic local prin punerea în valoare a monumentului
istoric de valoare naţională, creşterea atractivităţii zonei pentru investitori, cu
respectarea principiilor dezvoltării durabile a zonei şi protejarea mediului
înconjurător. De asemenea, se mai urmăreşte prin acest proiect creşterea
numărului de turişti organizaţi care vor alege ca destinaţie turistică monumentul
istoric care face obiectul proiectului, în primul an după implementare şi a
numărului de turişti ocazionali veniţi pe cont propriu în pelerinaj cu ocazia zilei
de 4 iunie, în fiecare an când sunt organizate manifestări legate de pomenirea
martirilor Zoticos, Attalos, Kamasis şi Filippos descoperiţi în acest loc. În ceea
ce privește lucrările concrete prevăzute prin proiectul în discuție, potrivit
specialiștilor din cadrul Consiliului Județean, se are în vedere extinderea
spațiului de vizitare la clădirea principală de protecţie a bazilicii paleocreştine;
zona va fi terasată și se vor amplasa luminatoare. În spațiul accesului principal,
dar și pe traseul de vizitare, vor fi amplasate panouri cu afișaj electronic, unde
va fi prezentată istoria creștinismului în Dobrogea. Tot traseul va fi adaptat și
pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, al bătrânilor, precum şi al familiilor cu
copii mici. La interior vor fi refăcute toate pasarelele în consolă, prin refinisare
și refacerea integrală a balustradelor. Ferestrele existente ca formă și design vor
dispărea, locul lor fiind luat de câteva ochiuri cu elemente decorative, ochiuri de
incintă monahală. În exteriorul clădirii se va realiza o parcare pentru minim
patru autoturisme și un autocar. De asemenea, în zonă va fi refăcută
împrejmuirea, spațiul verde și vor fi plantați arbuști. Căile de acces vor fi
realizate din piatră dură de culoare închisă. Prin acest proiect se urmărește
inclusiv crearea a două noi locuri de muncă și menținerea a nouă locuri de
muncă deja existente.
Cu prilejul primei conferinţe de presă din perioada de implementare a
proiectului, au participat, pe lângă echipa de implementare, reprezentanţi ai
autorităţii publice locale din Niculiţel, ai Episcopiei Tulcii şi respectiv ai
3

Institutului de Cercetări Eco-Muzeale şi Direcţiei de Cultură Tulcea.


Prea Sfinția Sa Visarion Bălţat, Epicopul Tulcii, a declarat că acest monument
de la Niculiţel este un reper pentru momentele de început ale creştinismului.
„Din 1971, de când au fost descoperiţi cei patru martiri, Niculiţelul a deveni un
punct de atracţie pentru pelerini din toată ţara, dar şi de peste hotare.
Evenimentului i s-a dat o amploare foarte mare de-a lungul timpului, astfel că de
la an la an numărul pelerinilor creşte. Noi nu putem să vă sprijinim decât prin
gândurile bune şi rugăciune“, a spus, cu respectivulprilej, Epicopul Visarion.
Aşteptări la Niculiţel: 40.000 de turişti
Despre Bazilica paleocreştină, una dintre cele mai vechi descoperiri, a discutat şi
directorul Direcţiei de Cultură, Iulian Vizauer, care a ţinut să menţioneze
numele cercetătorului Victor Baumann, al cărui aport este esenţial pentru
descoperirile de la Niculiţel. Acesta spune că proiectul va aduce un nivel decent
al punerii în valoare a bazilicii pentru cei care vor să recepteze mesajul transmis
de acest monument al creştinismului. Promovarea turismului religios este, poate,
cel mai important obiectiv al acestui proiect care se ridică la valoarea de 11
milioane de lei. „Conform obiectivelor propuse prin proiectul de investiţii,
dorim ca, la finalul lucrărilor, Bazilica Paleocreştină de la Niculiţel să fie
vizitată de 40.000 de persoane“, a explicat managerul de proiect, Sergiu Stoian,
din cadrul Consiliului Judeţean Tulcea.
În acest context, primarul din Niculiţel ne-a vorbit despre mai multe proiecte
care vor dezvolta turismul în zonă. Colaborarea reprezentanţii Consiliului
Judeţean, începută cu reabilitarea infrastructurii de acces spre cele trei mănăstiri,
respectiv spre bazilica de aici, continuă cu acest proiect de investiţii. Iar
primarul spune că acesta va avea două efecte esenţiale: accesul la cultură şi
informaţie, precum şi creşterea veniturilor pentru localnicii din Niculiţel.
Concret, de avantajele acestei investiții va beneficia populaţia locală, prin
creşterea numărului de locuri de muncă şi a surselor de venit alternative,
administraţiile publice locale, datorită creşterii veniturilor la bugetul local,
urmare a intensificării activităţilor cu caracter economic în zonă, precum și
operatorii de turism, care vor avea posibilitatea diversificării ofertelor turistice.
Nu în ultimul rând, locuitorii din zona avută în vedere prin proiect vor avea
posibilitatea să-şi valorifice atât produsele din gospodăria proprie, cât şi
construcţiile pe care le deţin prin închirierea acestora, oferind locuri de cazare,
odihnă şi masă pelerinilor cât şi turiştilor care vizitează zona pe cont propriu.
În vederea continuării promovării turistice, primarul din Niculiţel, Florin
Pascale, a menționat și perspectiva înființării unui centru de informare pentru
care administrația locală a primit deja finanţare europeană și care va prinde
contur în perioada următoare. „Vreau să amintesc faptul că am primit finanţare
pentru un centru de informare turistică în localitatea Niculiţel, investiţie care va
4

completa toate aceste lucrări efectuate în zonă“, a spus în acest sens Florin
Pascale, edilul din Niculiţel.
Președintele Consiliului Județean, Horia Teodorescu, și-a exprimat încrederea
că, începând cu anul 2016, Bazilica paleocreștină din Niculițel va fi redată
circuitului turistic într-o formă care va atrage tot mai mulți oaspeți. „Sper ca prin
lucrările care se desfășoară la Niculițel să redăm turismului din județ această
perlă a patrimoniului cultural tulcean, un patrimoniu, după cum se știe, extrem
de bogat”, a spus, în acest sens, președintele Horia Teodorescu.
Lucrările de reabilitare a Bazilicii paleocreștine din satul Niculițel au început în
luna aprilie a anului 2014 iar în timpul lucrărilor derulate până în prezent nu s-au
mai făcut descoperiri arheologice importante, potrivit CJ Tulcea. „Singurele
dificultăți care au apărut în derularea proiectului au vizat neconcordanțe între
ceea ce prevedea proiectul și ce s-a găsit pe teren, în urma decopertării, însă
acestea au fost depășite”, a precizat Sergiu Stoian.
„Aş dori să felicit echipa care s-a ocupat de acest proiect, care încă lucrează la
derularea lui şi să le doresc putere de muncă în continuare. Aşteptăm cu mare
interes finalul anului 2015, când vom ajunge și la finalul proiectului, pentru a
afla cum s-a «transformat» acest monument al creştinătăţii şi ce le putem oferi
turiştilor care vin pe meleagurile noastre“, a mai spus preşedintele Consiliului
Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Repere istorice
Bazilica martirică din comuna Niculiţel, descoperită în vara anului 1971,
reprezintă cea mai recentă descoperire arheologică din teritoriul
Noviodunumului (oraşul Isaccea), ridicând problema unor săpături de mare
amploare în zona localității Niculiţel. Pe data de 29 septembrie 1971, când cripta
a fost deschisă, la primul etaj s-a găsit un sicriu comun, confecţionat din
scândură de brad în care se găseau schelete umane, mai exact o o criptă
martirică ce adăpostea osemintele a două grupuri de martiri, un grup de patru, în
partea superioară a martyriconului, respectiv doi martiri la nivelul inferior.
Cripta a fost construită pentru ei la sfârșitul secolului al IV-lea d. Hr., iar
calitatea de martiri creștini a patru dintre sfinți, Zotikos, Attalos, Kamasis și
Filippos, a fost înscrisă în tencuiala crudă a pereților criptei, actele martirice
relevând că ei au fost martirizați în cetatea Noviodunum, din Isaccea. Numele și
vechimea, cel mai probabil mai mare, ale celorlalți doi sfinți rămân încă
necunoscute, singura mențiune a lor fiind făcută de inscripția care bloca accesul
în zona inferioară a criptei „Aici și acolo (se află) sângele martirilor”.
Monumentul a fost restaurat și protejat, deasupra acestuia ridicându-se o
construcție de protecție. Martyriconul, cu resturile martirice şi cu inscripţiile din
interior, este un monument unic în Europa. Este construcţia cea mai veche de
acest gen, fiind prima transpunere în arhitectura paleocreştină a concepţiilor ce
5

stăteau la baza mausoleelor greco – romane. Acest ansamblu monumental


realizat de comunităţile creştine din teritoriul cetăţii Noviodunum în cursul sec.
IV – V d. Hr. Bazilica se înscrie în tipul „elenistic”, fiind prima construcţie din
seria provincială a bazilicilor greceşti.
La 17 ianuarie 1973, în urma aprobării date de Sfantul Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române, moaștele celor patru martiri au fost transportate de la criptă
în patru racle metalice, la Mănăstirea Cocoș. Pomenirea sfinților martiri Zoticos,
Attalos, Kamasis și Filippos se face la 4 iunie. La 4 iunie 1981 s-a citit în
mănăstire pentru primă dată un Acatist alcătuit în cinstea sfinților mucenici de la
Niculiţel. Bazilica paleocreştină cu criptă – comuna Niculiţel se regăseşte pe
lista întocmită de Ministerul Culturii şi Cultelor – Ordinul 2.314/2004, privind
aprobarea listei monumentelor istorice de valoare naţională şi universală,
modificată prin ordinul 2361/2010.
Monumentul în discuție constituie una din puținele mărturii arheologice din
teritoriul Noviodunumului înscrise în contextul evenimentelor de la începutul
sec. al V-lea d. Hr. care ridică noi probleme a căror elucidare va contribui la o
mai buna recunoaștere a istoriei creștinismului nord – scythic. În prezent, acest
ansamblu arheologic dispune de o clădire monumentală, de forma unei bazilici
paleocreştine, unde se pot face cercetări arheologice, dar care și favorizează
vizitarea acesteia pe toată perioada anului.

S-ar putea să vă placă și