SERIAL Boieri mari. Episodul 13: Paleologii, boierii sic ai Bucurestilor vechi.

Conu'
Alecu Paleologu, primul ambasador al ,,golanilor"
Anca Vancu,

Image not found

http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2017/04/07/58e761885ab6550cb80ba24b/646x404.jpg4

Membrii familiei Paleologu s-au stabilit in Romania in secolul al XVIII-lea si, desi n-au fost printre cei mai
mari mosieri, s-au remarcat intotdeauna prin eleganta si inteligenta. De la oameni politici la carturari, toti
Paleologii au fost boieri cu stil

Incepem cu o nota de subsol: acest episod trebuie citit prin ochii lui Alexandru Paleologu. Si asta pentru ca
neamul Paleologilor a fost reconstituit mai ales prin povestile diplomatului si scriitorului - fara indoiala, cel mai
complex ,,personagiu" dintre membrii familiei. Dupa '90, ,,conu' Alecu", asa cum i se spunea cu simpatia de
altadata, a vorbit mult, in interviuri si carti de memorialistica, despre lumea inaintasilor sai, o lume stralucitoare,
cu femei frumoase si elegante, cu baluri si mancaruri rafinate, pe care, o vreme, a trait-o si el din plin. A strans
toate amintirile, fotografiile de arhiva, istorisirile transmise, prin viu grai, din generatie in generatie, si a facut, la
randul sau, exact ca stramosii sai. Asa, istoria Paleologilor a mers mai departe.

O ipoteza: descendenti din imparatii bizantini Sa vedem, mai intai, de cand incepe ea. Izvoare vechi indica
faptul ca neamul se trage dintr-o familie genoveza, care se chema Gattilucci (Gattilusio), si care a jucat un rol
insemnat, prin serviciile pe care le-a adus Paleologilor, la restaurarea Imperiului Bizantin. Acestia s-ar fi mutat
aici din insula Lesbos (Grecia) la inceputul secolului al XVIII-lea. Totusi, inrudirea cu Paleologii - imparatii
bizantini - n-a putut fi nici confirmata, nici infirmata. Paleologii n-au fost foarte interesati sa-si lamureasca
descendenta familiei. ,,Nu ne-am prea sinchisit de alcatuirea unor genealogii glorioase si ilustre", spunea
Alexandru Paleologu in cartea ,,Breviar pentru pastrarea clipelor. Alexandru Paleologu in dialog cu Filip-Lucian
Iorga". ,,Ceea ce pot sa stiu insa cu certitudine despre familia paterna e ca a venit in Valahia din insula Lesbos,
cam prin epoca Ipsilantilor, cu care erau, se pare, foarte apropiati sau chiar inruditi", explica Paleologu.

Asa este, probabil, pentru ca primul stramos al familiei venit in Valahia - medelnicerul Mihai Nicolae
Paleologu, zis si ,,Mihalache" - era nascut in 1771, la Mytilene (n.r. - oras in insula Lesbos). Il gasim inscris si
in ,,Catagrafia oficiala de toti boierii Tarii Romanesti la 1829", realizata de istoricul Ioan C. Filliti: ,,Mihail
Nicolae Paleologa, n. Mitilini, 58 ani, medelnicer, sade in Buc., n-are nici o stare". Se cuvine un scurt dictionar
istoric: medelnicerul era un fel de boier de rangul doi, un demnitar al curtii, care ii turna domnului apa ca sa se
spele pe maini, punea masa si servea bucatele. Traiul se schimba. Mihalache isi imbunatateste situatia si ajunge
unul dintre fondatorii Ordinului Avocatilor. De altfel, el va da tonul in familia Paleologu, pentru ca cei mai
multi vor urma cariera de jurist.

Palologii, boieri nu de prim rang Paleologii n-au fost cei mai importanti din protipendada, dar nici printre
ultimii. Capatau greutate mai degraba prin inrudirile cu alte familii bune boieresti - unele dintre ele porneau din
Constantin Brancoveanu, asadar, si Paleologii pot fi considerati descendenti ai marelui voievod.
Tatal, Mihail, Elena si Alexandru
Paleologu Fotografii: Arhiva personala
Theodor Paleologu

,,Paleologii au fost boieri nu de prim

rang, dar nici mult mai putin, care erau
uniti cu familii mai mari, ilustre; erau
oameni care aveau mijloace pentru a
trai destul de confortabil", spunea
Alexandru Paleologu in dialogul cu
Filip-Lucian Iorga, care amintea si de
cateva familii inrudite: Oprescu,
Bratianu, Saita, Hrisoverghi, Catuneanu.

Sa urmarim, totusi, meritele, pe linie

masculina, ale Paleologilor. De pilda,
fiul medelnicerului Mihai
Paleologu,serdarul Nicolae Paleologu (n.r. - comandant de oaste), construieste, in prima jumatate a secolului al
XIX-lea, pe vremea lui Voda Stirbei, o casa boiereasca pentru familie. Ea va fi insa demolata in 1932. Era
situata pe strada care azi poarta numele familiei. Alexandru Paleologu isi amintea de primii ani ai copilariei
traiti in acea casa, care avea o gradina imensa, cu o intrare ,,superba si o scara monumentala, care ducea la hoch-
parter, din lemn de esenta buna de lamai, galben, ornamentat cu migala".
Dar cel mai mult ii placea ca era o casa fara confort. De
exemplu, apa curenta era la cismea, in curte. ,,Confortul
e o salbaticie si o marlanie si a fost inventat de toapele
parvenite", spunea Paleologu, care era de parere ca
nimic nu e mai inconfortabil decat confortul absolut. In
fine, totul s-a terminat cu o mare drama - pentru ca avea
datorii mari, familia a fost nevoita sa o vanda si,
ulterior, casa boiereasca a fost daramata. ,,Am avut
tristetea sa gasesc aruncate la gunoi clantele splendide,
pe care eu le iubeam atat de mult", spunea conu' Alecu,
iar daca dragostea pentru un loc ajungea pana la clantele
casei, atunci nu putem pune la indoiala ca pierderea a
fost profund dureroasa.

Alexandru Paleologu, in copilarie, impreuna cu tatal

Familia s-a mutat apoi intr-o casa pe strada Armeneasca

din Capitala, unde locuieste in prezent fiul scriitorului,
Theodor Paleologu.

Mitul insectelor de pe gulerul lui Eminescu Un alt

,,tip remarcabil" al familiei este Mihail ,,Misu" N.
Paleologu (1848-1903), al carui portret troneaza in
sufrageria casei de pe Armeneasca. ,,Era un om foarte
distins, ca fason, si foarte spiritual; traia larg si avea
trasura cu muscal", il descria Paleologu in cartea-
interviu redactata de Filip-Lucian Iorga. A fost
judecator la Curtea de Casatie, procuror general al
Romaniei, fruntas conservator, director al ziarului
,,Timpul", prieten cu Mihai Eminescu, cu fratii
Lahovary si Cantacuzino Nababul.

Sa detaliem. Mihail Paleologu si-a luat doctoratul in drept la Paris, in timpul celui de-Al Doilea Imperiu, adica
acea epoca de stralucire si de seductie a capitalei franceze. Dupa ce se intoarce de la Paris, Misu preia
conducerea ziarului ,,Timpul": ,,Bunicul era un fel de <<politruc>> al Nababului Cantacuzino, la ziar, si avea o
oarecare aversiune fata de junimisti, ceea ce era pentru mine un mare semn de intrebare, ma tulbura si ma
ofenseaza, fiindca stiu bine ca junimistii au fost cei mai destepti romani". Tot in aceasta perioada el se
imprieteneste cu Mihai Eminescu, care atunci era redactor-sef al ziarului. Prietenia dintre Paleologu si marele
poet e descrisa romantat si foarte in detaliu de nepotul sau.
,,Cu Eminescu a fost amic si acesta venea des la noi in casa, la seratele
date destul de des de bunicul in superba casa din strada Paleologu. (...)
Venea elegant si purta foarte bine, cu dezinvoltura si prestanta, fracul.
Iata o prima negare a legendei conform careia era tot timpul neglijent si
i se plimbau insecte suspecte pe guler. Pe urma, dansa foarte bine vals
si era placut in conversatie. Usor timid cu persoanele pe care nu le
cunostea si mult mai indraznet cu doamnele pe care le frecventa, cu
care era obisnuit si carora isi permitea sa le spuna si lucruri foarte
decoltate, care ii aduceau un mare succes. Nu era un incruntat, ci un om
care stia sa rada si sa provoace rasul", face scriitorul un portret al
poetului.

Mihail N. Paleologu, judecator la Curtea de Casatie, in anii 1870

Mihail Paleologu, celebru prin vorbe de duh Totusi, presupusa

prietenie este pusa sub semnul intrebarii de Tudorel Urian, in cartea sa,
,,Vietile lui Alexandru Paleologu". Usor fascinat de prezenta lui
Eminescu in casa lor, acesta l-a intrebat pe Alexandru Paleologu, intr-
un interviu, mai multe amanunte despre bunicul sau.

,,Eu nu stiu despre el decat ca era cunoscut la Curtea de Casatie prin

vorbele sale de duh. A murit la inceputul secolului, in 1903, iar eu m-am nascut in 1919. Tata isi amintea de el,
chiar daca si el era foarte tanar cand a murit tatal sau, ca de o autoritate paterna placuta si cultivata in care
exercitiul unei foarte corecte, pretioase si subtile cunoasteri a limbii franceze facea ca mintea sa fie capabila de
nuante. Mai multe nu stiu", ii spunea Paleologu lui Urian. Drept urmare, acesta sustine ca sunt greu de crezut
detaliile lui Paleologu si ca intre bunicul sau si Mihai Eminescu s-au legat prietenii stranse. Mai ales in
contextul in care a doua zi dupa ce ,,Timpul" i-a fost incredintata lui Mihail Paleologu, in coloanele ziarului a
aparut o nota in care se preciza ca Eminescu inceta sa mai fie colaborator, ,,fiind in mod subit afectat de o grava
boala".

Am auzit la radio, in 1934, premiera la Oedipe, care m-a dat gata, mi s-a parut extraordinar, spre
deosebire de alte lucruri pe care le auzisem inainte. Imi amintesc de o intalnire la vestiarul de la Capsa.
El pleca si eu veneam. S-a legat atunci o conversatie mai lunga. Vorbea formidabil limbile straine,
datorita, probabil, urechii absolute: germana, franceza, italiana, engleza. Era inteligent, foarte frumos,
politicos si plin de farmec.

Alexandru Paleologu

,,Putea sa stinga lumanarea cu un glonte"

Tatal lui Alexandru Paleologu, Mihail M. Paleologu (1886-1956), a fost avocat, a facut studii la Paris si in
tinerete a facut si pe poetul. Scria elegii pe care le publica la ,,Semanatorul", dar pe care, mai tarziu, le-a
considerat ridicole. Era, potrivit fiului sau, si un mare maestru la tras cu pistolul. ,,Putea sa stinga lumanarea cu
un glonte si sa nimereasca anumite litere pe o carte de vizita tinuta la distanta", atat de bun era!, povestea
Alexandru Paleologu in discutia cu Filip-Lucian Iorga. A facut, la inceputul carierei, politica liberala, dar s-a
retras dupa ce a descoperit o eroare gramaticala intr-un discurs al lui Vintila Bratianu, care urma sa preia sefia
PNL. Asa ca a trecut, in 1928, la taranisti.
,,A fost deputat si secretar general la ministerul Justitiei, in
timpul mandatului prietenului sau, Grigorita Iunian, alaturi de
care a si format disidenta radical-taranista, cea mai de stanga
din Parlament. Tata nu era un om de stanga decat poate asa,
literar, si si-a reprosat mai tarziu aceasta optiune politica",
explica Alexandru Paleologu traiectoria politica a tatalui sau.

Elena Paleologu, mama lui Alexandru Paleologu

Norocul crizei de hartie igienica din razboi Mihail Paleologu

a fost casatorit de trei ori. ,,Era un barbat foarte frumos si
fermecator, lucru esential; si nu rezista ispitelor erotice", spunea
fiul sau. Prima data s-a casatorit, in 1914, la Paris, cu Gabriela
Djuvara - sora renumitului jurist Mircea Djuvara. Pe urma, a
cunoscut-o pe Elena Pennescu-Vidrascu, care este mama
scriitorului Alexandru Paleologu. ,,Drama mare, in timpul
razboiului, cand tata a fost ranit si nu se mai stia nimic de el.
Mama era infirmiera la un spital de campanie si noroc ca a fost
o criza de hartie igienica si se foloseau taieturi din ziare. Pe una
dintre aceste bucati de ziar, mama a citit ca locotenentul
Paleologu Mihail a fost decorat si avansat capitan. Asa a aflat
ca traia", povesteste Alexandru Paleologu un moment intim
dintre parintii sai.

In fine, dupa ce se desparte de mama scriitorului, Misu o ia de

sotie pe Emilia - una dintre fiicele bancherului Stefanescu,
pasionat de spiritism, care il frecventase pe Hasdeu in faza de dementa a acestuia, povestea Paleologu si care
mai spune o poveste interesanta. Se pare ca Stefanescu a si publicat in Franta un roman dictat de spirite si care s-
a dovedit a fi, de fapt, copia unui roman publicat deja de un scriitor francez mediocru, care l-a dat in judecata si
i-a luat o gramada de bani, ca despagubire. Plagiatul, pedepsit cu varf si indesat, ce vremuri!

Complicata inrudire cu pictorul Livaditti Vorbeam de familiile cu greutate inrudite cu Paleologii, astfel ca ne
intoarcem un pic la familia mamei lui Alexandru Paleologu. Potrivit istoricul Mihai Sorin Radulescu, expert in
genealolgii, dupa divortul de Mihail Paleologu, Elena se recasatoreste cu inginerul Alexandru Zarifopol, nepot
de var primar al criticului Paul Zarifopol si ruda a lui Spiru Haret. Asadar, devine Elena Zarifopol. Iar
Alexandru Zarifopol - tatal vitreg al lui Alexandru Paleologu. Elena era o femeie foarte frumoasa, una dintre
fiicele lui Constantin B. Pennescu, deputat si, ulterior, senator, primar al Iasilor si director al Teatrului National
din oras, si al Sofiei Livaditti. Dar, pentru ca sora Sofiei, Adela, si sotul acesteia, un mosier bogat din Moldova -
Constantin Vidrascu - nu aveau copii, o infiaza pe Elena, care le va purta numele pana inainte de casatorie. De
aceea, numele ei de fata era Elena Pennescu-Vidrascu.

Alexandru Livaditti, strabunicul lui Alexandru Paleologu

Din toate aceste detalii de arhiva ametitoare, important e mai ales numele Livaditti. Si asta pentru ca Sofia si
Adela erau nepoatele de fiu (Alexandru, 1836-1894) ale pictorului Niccolo Livaditti (1804-1860). Un italian de
origine greaca, ajuns, aici, pictorul boierimii moldovenesti. Mai toate portretele in stil Biedermeier ale
protipendadei - Bals, Miclescu, Ghica, Alecsandri - poarta semnatura lui Livaditti. Tragand linie, pictorul este
stra-strabunicul lui Alexandru Paleologu.

Alexandru Paleologu avea stil Nu doar fala de a fi ruda cu x sau y era importanta in epoca, dar acesti oameni,
instruiti si inteligenti, erau buni companioni de discutie la seratele familiei si un model de urmat. Casa din strada
Armeneasca era deschisa multor personalitati intelectuale si politice ale vremii, o practica obisnuita in familiile
cu stare. Alice Voinescu, George Enescu, Grigore Gafencu, Mihail Jora, Theodor Pallady - ale carui tablouri
erau agatate pe pereti - Mateiu Caragiale si Monseniorul Ghika erau oaspeti frecventi ai familiei. Alexandru
Paleologu a crescut in anturajul oamenilor de mana intai, a cunoscut o elita intelectuala, care, printre altele, se
imbraca frumos. Scriitorul spunea, mai tarziu, intr-un interviu, ca ,,pentru a deveni un gentleman, trebuie sa ai
dupa cine sa te iei". Or, el avea. E stiut ca Alecu Paleologu avea stil. &=(foto). Costumele sale impecabile, pipa
din coltul gurii, batista in buzunarul de la piept, care, dupa spusele unora - o punea pana si la uniforma in
dungi - au fost printre trademark-urile sale.

Era elegant, dar fara sa para vreun filfizon. ,,E bine sa fii elegant, dar cand te culci, tot te dezbraci", spunea
acesta. Tot el era cel care umbla multa vreme in blugi, cu o camasa descheiata la gat si cu geaca. ,,Am umblat si
descult, in plin Bucuresti, prin fata Athenee Palace-ului. Imi faceam gustul meu, nu ma luam dupa ce faceau
altii si nu tineam la niciun fel de rigoare", ii marturisea Paleologu lui Filip Lucian-Iorga. Ce mai, un
nonconformist printre boieri. Sau, cum mai bine ar spune Dan C. Mihailescu: ,,Trecut drept dandy in anii '50 si
boier in anii '80, conu'Alecu este un francofil cu alura de lord britanic conservator, membru in partidul liberal,
iconoclast si mason, un hedonist, dar si bun familist, un parizian indragostit de Bucurestiul vechi".

Conu' Alecu Paleologu, boierul <<golanilor>>

In afara de a rememora vietile stramosilor

sai, Alexandru Paleologu a staruit si a
reflectat intens asupra existentei sale. O, si
cate n-a trait asa-numitul, candva, ,,ultimul
boier al tarii", desi nu i-a placut niciodata
acest apelativ! In 86 de ani de viata,
scriitorul a fost in preajma oamenilor de
varf ai tarii. A avut sansa sa-i cunoasca pe
trei regi ai tarii - Ferdinand, Carol al II-lea
si Mihai. A avut acces la cartile pe care si le-
a dorit, a frecventat saloane mondene, dar si
marile muzee pariziene. Cand parea sa se
hotarasca pe meseria de regizor, a devenit
una dintre sperantele diplomatiei romanesti.

Alexandru Paleologu la Ambasada

Romaniei la Paris, in 1990

S-a initiat in masonerie si tot el nu s-a sfiit

sa practice nudismul alaturi de alti
nonconformisti ostili regimului comunist. S-
a casatorit de trei ori si a devenit tata la 54
de ani. A petrecut cinci ani in inchisorile
comuniste, fiind arestat in procesul Noica-
Pillat, dupa ce tot atata timp a trait sub o
identitate falsa. A semnat pactul cu diavolul
si a fost printre primii care, dupa '90, si-au
cerut iertare public pentru colaborarea cu
Securitatea. A cazut in picioare: la 71 de
ani, a devenit ambasadorul Romaniei la
Paris, devenind, la scurt timp, ambasadorul
,,golanilor", apoi a fost ales, in trei legislaturi, senator in Parlament pe listele PNL.

Si totusi, tragand linie, Alexandru Paleologu privea restrospectiv si spunea, cu autoironie, in cartea ,,Breviar
pentru pastrarea clipelor. Alexandru Paleologu in dialog cu Filip-Lucian Iorga": ,,Daca stau sa ma examinez cu
atentie, eu n-am avut mai niciodata treaba. Nu am facut, slava Domnului, nimic in viata, nu am ajuns nimic si
sunt foarte mandru de asta".

Impertinenta fata de un rege Alexandru Paleologu s-a nascut in

1919, intr-o casa pe strada lui Mircea Eliade, Melodiei, langa Piata
Rosetti. Copilaria si-a petrecut-o insa in acea casa boiereasca cu
clante splendide, la cateva strazi distanta, pe cea care acum ii
poarta numele. Obisnuia sa se joace mai mult singur, intr-un
univers creat de el. Odata, vazand ca statea de unul singur, tatal sau
l-a intrebat: ,,Ce faci, domnule, de ce nu te jociu", iar el i-a raspuns
ca: ,,Ma joc de-a statuia". ,,Ca sa te joci bine, n-ai nevoie decat de
mintea ta", spunea scriitorul.

Dandy de mic! Foto: Arhiva personala Theodor Paleologu

A crescut in grija unei guvernante austriace, foarte habotnica si

devotata, care-l ducea duminca la biserica. Mergeau fie la Baratia,
fie la Capela Pitar Mos, acolo unde se intampla sa vina si regele
Ferdinand, care era catolic. Paleologu isi aminteste, in cartea
,,Alexandru Paleologu - Sfidarea memoriei. Convorbiri cu Stelian
Tanase", ca avea vreo 5 ani cand l-a vazut pe rege pasind in
biserica si s-a asezat doua randuri in fata sa. Venise, fara paza, cu
un Fiat care avea coroana regala in loc de numar, salutand
multimea ingenuncheata. Ce impresie i-a lasat regele unui pusti de
5 ani e mai putin important pentru ca lucrurile s-au petrecut pe dos.
O mica impertinenta din partea copilului i-a atras atentia regelui.
Iata cum: ,,Cum se stie, regele avea urechile decolate, nu stiu daca
congenital sau ca efect al unei febre tifoide (...) Suferea grozav de diformitatea urechilor lui. Atunci, la un
moment dat, s-a putut auzi, in silentiul capelei, vocea mea de copil strigand: <<Was fur Ohren der Konig hat!>>
(<<Ce urechi are regele!>>)", ii povestea lui Tanase Paleologu, care-si amintea ca regele s-a intors spre el si i-a
zambit.

Mason, catolic si diplomat

Alexandru Paleologu n-a fost foarte decis
asupra carierei si, o vreme, a mers pe mai
multe cai. A trait in mijlocul cartilor
mostenite de la stramosii sai, despre care
vorbeste in multe pagini, aratandu-se un
mare iubitor al literatuii. A fost puternic
influentat intelectual de Caragiale - pe care-l
considera cel mai mare geniu roman -
Montaigne si Goethe. Mai intai, dupa
terminarea liceului ,,Spiru Haret" din
Bucuresti, drumul era batatorit spre
Facultatea de Drept, asa cum facusera si
inaintasii sai. Desi absolva facultatea in
1943, teatrul ii tot facea cu ochiul. Devine
studentul lui Alice Voinescu la Conservator,
apoi trece la Facultatea de Teatru, care se
infiintase in 1948. Face trei ani intr-unul si se
decide, in sfarsit, pentru cariera de regizor.
Un an mai tarziu, noul regim instalat la
putere, care il obliga sa promoveze realismul
socialist, il determina sa faca un pas inapoi.
Cortina pica fara sa auda vreodata aplauze.
Avea in plan ca, daca ar fi avut ocazia sa
faca un film, ar fi fost despre piciorul gol al
femeii si despre mersul ei. N-a fost sa fie.

Dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, in

1946, Alexandru Paleologu avea 27 de ani si-
a luat soarta in maini de mai multe ori: sub
indrumarea lui Vladimir Ghika, trece de la
ortodoxism la catolicism si decide sa se
initieze in masonerie. E sedus de ideea
masonica ,,un templu ideal al umanitatii, azil
de pace si fericire, nu numai pentru noi, ci
pentru toti oamenii", dar si cucerit de faptul
ca marile elite ale culturii occidentale - Goethe si Mozart - au fost mari masoni. Si mai era ceva. Isi cauta un stil
care sa-l ajute sa treaca peste incercarile din societate care deveneau tot mai presante. Dupa doi ani, comunistii
interzic masoneria. Tot in aceeasi perioada, Paleologu e atasat de legatie la Ministerul Afacerilor Externe al
Romaniei. E angajat printr-un examen de admitere. In '48, insa, e dat afara din diplomatie de Ana Pauker.

Viata de-a v-ati ascunselea Urmeaza un periplu de cinci ani, in care Paleologu e urmarit de Securitate. Va trai
ascuns, sub un nume fals, ca Ion Craifaleanu. ,,La finele anului '50, am facut rost de un buletin de identitate fals,
i-am pus poza cu mustata si un timbru sec falsificat de un var de-al meu", povesteste Paleologu in cartea
,,Sfidarea memoriei". Dupa mai multe zaboviri la Zarnesti si apoi intr-un spital de urologie la Ploiesti, ajunge la
Campulung, unde ii cunoaste pe Constantin Noica si pe Nicolae Steinhardt. Vreme de cinci ani ii studiaza intens
pe Platon, Hegel, Heidegger, reinvata limba germana si se apropie de cel care-i va deveni cel mai bun prieten -
Nicu Steinhardt.

N
u reuseste sa scape de autoritati, asa ca in 1959 e arestat si
condamnat la 14 ani de munca silnica. Vestitul lot Noica-Pillat.
E gratiat in '64. Ar fi multe lucruri de nuantat aici - despre
bravura de a suporta bataile de la anchete, dar si despre
momentele de luciditate cand se putea rade dupa gratii. Un alt
aspect ramane ,,istoric": Paleologu e racolat de Securitate, in
1963, cand se afla la inchisoarea de la Botosani. Totodata, e
unul dintre putinii intelectuali care si-a asumat, din proprie
initiativa, colaborarea cu Securitatea dupa 1989. Desi isi
marturiseste public in cartea ,,Sfidarea memoriei" aceasta
colaborare, in 2000, e din nou pus la stalpul infamiei pentru
gestul sau - Consiliul National pentru Studierea Arhivelor
Securitatii (CNSAS) publica verdictul: Alexandru Paleologu a
fost colaborator al Securitatii.

,,Moralmente umilit" ,,Cu mine s-a intamplat ca am reusit tot

timpul sa ma strecor in mod inteligent si abil, sa nu fac niciun
rau, ba chiar sa fac servicii unora avertizandu-i. Cand am vazut
ca si Soljenitin a cedat - asta nu mi-a dat o scuza, un alibi, un
mod de jubilatie, caci nu asa se rezolva problema, dar mi-am
dat seama ca m-am comportat prost, dar omeneste, in sensul ca
sunt si eu ins failibil, sa nu ma semetesc. E o chestie blamabila,
oricum, moralmente am fost umilit. Dar, vorba lui Soljenitin,
am facut cum m-a luminat Dumnezeu", povestea Paleologu in
cartea ,,Sfidarea memoriei".

Poate unele amicitii s-au subrezit in timp, dar prietenia lui cu Nicolae Steinhardt, care-i daduse acestuia
manuscrisul ,,Jurnalul fericirii", a ramas neclintita. Intr-un interviu acordat lui Tudorel Urian, publicat in revista
,,Cuvantul", acesta povesteste discutia purtata cu Steinhardt despre care a fost nevoit sa scrie note informative:
,,Amicul meu Nicu Steindhardt (...) mi-a dat mie cartea lui, <<Jurnalul fericirii>>, sa o pastrez si nu s-a ferit
niciodata de mine. Cand i-am marturisit prima oara - pentru ca lui i-am marturisit, inainte de aparitia marturiei
mele publice din volumul <<Sfidarea memoriei>>, mi-a replicat: <<Eu eram demult sigur de lucrul acesta, ma
asteptam, dar nu m-am ferit de tine nicio clipa, pentru ca stiam ca esti baiat destept si ca nu esti in stare sa faci
vreo porcarie>>".

,,Un boier adevarat trebuie sa aiba atributul umilintei" Imediat dupa '90, Paleologu a fost numit Ambasador
al Romaniei in Franta, care era si un vis de-al lui din copilarie. Dupa cateva luni, in iunie, e demis pentru ca era
de partea ,,golanilor" din Piata Universitatii in timpul Mineriadei. S-a proclamat in functia de ,,ambasador al
golanilor". Pana la sfarsitul vietii, Paleologu a urmat o cariera politica, fiind ales senator in trei mandate din
partea Partidului National Liberal.

Am vazut, de mic, o elita intelectuala si sociala remarcabila, ceea ce m-a ajutat sa nu am complexe fata de
oamenii ilustri si m-a invatat sa-i respect cum se cuvine.

Alexandru Paleologu

A vorbit ori de cate ori a avut ocazia despre originile sale si despre boierime in contextul unei lumi tot mai
schimbatoare. ,,Boierimea noastra nu se pierde, dar isi pierde niste reflexe. Important e sa ai memoria faptelor
stramosilor si sa incerci sa-ti gasesti locul in societatea actuala. Fara aere moftologice. Un boier adevarat trebuie
sa aiba atributul umilintei, sa nu creada ca e vreun luceafar, sa stie ca este omul lui Dumnezeu si, in acelasi
timp, sa stie sa comande", spunea conu' Alecu in cartea-interviu a lui Filip-Lucian Iorga.

Moare, la 86 de ani, in 2005, in casa de pe Armeneasca. Inainte cu cativa ani, spunea ca nu a crezut niciodata ca
va trai atat: ,,Din familia mea, sunt cel mai longeviv. Dupa moartea celei de-a doua sotii, credeam ca viata mea
era incheiata si mi-am inscris, pe placa de la cimitir, numele impreuna cu anul nasterii, 1919, si cu un 19 care
urma sa fie completat. Uite ca nu mai e buna placa".

INTERVIU Theodor Paleologu, politician, fiul lui Alexandru Paleologu: ,,Soldatii rusi faceau tigari cu
foitele de la <<Pleiadele>> din biblioteca noastra"

Theodor Paleologu (43 de ani) este fiul lui

Alexandru Paleologu si inca locuieste in casa
construita de stramosii sai, din Armeneasca
34. La intrare, usa impunatoare inca pastreaza
semnele unei familii cu traditie, care se ghida
dupa alte reguli - are un sertar special pe care e
notat, in litere de tipar, ,,Scrisori", semn ca
obiceiurile vechi mor greu. Casa Paleologu a
fost mereu deschisa discutiilor si prieteniilor
intelectuale, astfel ca astazi, Theodor
Paleologu continua traditia familiala altfel,
printr-o serie de cursuri educationale menite sa
formeze caracterul tinerilor si sa le cultive
virtutile intelectuale. Intr-un interviu pentru
,,Weekend Adevarul", fiul lui conu' Alecu
vorbeste despre istoria familiei sale, despre
mosteniri spirituale si despre tatal sau, acest
om-punte catre vechea lume romaneasca.

Theodor Paleologu a preluat obiceiul tatalui

sau de a fuma la pipa Foto: Adevarul

,,Weekend Adevarul": Cum era in casa

Paleologu in copilarier Cum v-ati apropiat
de istoria familieiT Theodor Paleologu: Eu
am crescut la bloc, in Drumul Taberei, ca orice
copil din epoca lui Ceausescu. Dar e adevarat
ca in casa aveam cateva mobile salvate - o
oglinda frumoasa, un secretaire frumos - si
unele tablouri care au contat pentru mine; intr-
un fel m-au format. La tata in camera era un
portret al strabunicului meu, judecator la
Curtea de Casatie. Eram foarte impresionat de
figura acestui om. De asemenea, mai erau in
casa niste portrete facute de stra-stra-strabunicul meu din partea mamei lui tata, anume de Niccolo Livaditti,
grec nascut la Trieste, in Imperiul Austriac si venit in Moldova prin anii 1830. El a devenit unul dintre cei mai
importanti pictori din epoca. De altfel, la intrarea in casa sunt patru tablouri pe perete, toate sunt false, sunt
reproduceri dupa portrete facute de Livaditti, dar tin foarte mult la ele.

Casa aceasta e unica mostenire dupa '90a Acum, familia noastra e absolut distrusa, ruinata. Am casa asta, pe
care, trebuie sa spun, o datorez si fratelui vitreg al lui tata, Andrei, care a renuntat in favoarea lui tata si, de fapt,
a mea. Mai am putin pamant la Galati. Conacul de la Blanzi a fost distrus in anii '40. Dar nu numai conacul
nostru n-a ramas in picioare, nici conacele celorlalte rude. De exemplu, sotul bunicii lui tata, Alexandru
Zarifopol, mostenise un conac foarte interesant care apartinuse lui Ureche. Or, aceasta minunatie a fost distrusa
ca sa fie acoperite niste furtisaguri de la IAS-ul din Ceplenita. S-a pierdut enorm de mult. Sunt biblioteci intregi
care au fost arse... Soldatii rusi faceau tigari cu foitele de la ,,Pleiade" sau cu foite de carti publicate in secolul al
XV-lea sau al XVI-lea aflate in biblioteca noastra, distruse in anii de instaurare a puterii populare.

Ipsilantii, mandria Paleologilor

Cum v-a influentat numele Paleologur La scoala contam La un moment dat s-a pus problema, la o sedinta cu
parintii, de ce nu ma duc eu la 23 August. Atunci tata a spus clar: ,,Eu nu-mi trimit copilul la o asemenea
monstruozitate!". N-au mai zis nimic si evident ca s-a raportat undeva. La sedintele cu parintii erau si parinti
care aveau responsabilitati...

Dar personal Faptul ca ma cheama Palelologu m-a incurajat sa ma interesez de istoria bizantina. Am o cultura
bizantina aproape de a unui specialist. Lasand la o parte aceasta probabila descendenta bizantina a familiei, mai
importanta cred ca e inrudirea cu familii boieresti romanesti. Paleologii sunt reprezentativi pentru o elita
greceasca din Imperiul Otoman, nu sunt propriu-zis fanarioti, pentru ca nu stateau in Fanar, dar aveau conexiuni
la Constantinopol. Sunt foarte mandru pentru ca erau colaboratori de-ai Ipsilantilor. Faptul ca Mihail Paleologu
era un apropiat al domnitorilor Ipsilanti e foarte important. Si asta e, daca vreti, filonul politic al familiei. Dupa
Mihail, a venit Nicolae Paleologu, cel care a construit casa din strada Paleologu, apoi a fost strabunicul, care era
un om politic conservator, apoi bunicul si tata. Ei nu erau mari mosieri, nu erau precum altii din familia mamei
lui tata. Mama lui tata, nascuta Penescu si adoptata de Vidrascu se inrudeste cu Marzescu, cu Robescu, cel care
a fost primarul Bucurestiului. Pentru tata conta mult aceasta parte moldoveneasca a familiei. El statea cu tatal lui
dupa ce au divortat parintii, dar se vedea lunar cu mama lui, iar vara toata o petrecea la mosia de la Dumbraveni,
unde se aduna toata familia. Era un intreg network de conace si se vizitau unii pe altii.

Se spune ca Vidrascu ar fi castigat un conac la carti. Ce credetif Costica Vidrascu era foarte bogat, avea un
conac care apartinuse faimosului Costache Conachi si apoi lui Negri. Tata avea un anumit gust pentru povestile
romantice si spune ca l-ar fi castigat la carti, dar nu e adevarat. Vidrascu erau o familie de gospodari, foarte
deschisi la progresul tehnic, nu erau genul care sa joace la carti. E o viziune pour epater le bourgeois.

Tatal mai avea un frate vitreg, Andrei, in Elvetia. Mai traiestea A murit si el. Are un baiat, pe Vladimir, pe
care l-am cunoscut. E un sahist foarte bun.

Ati spus candva ca, in relatie cu tatal, sunteti ca ,,un caine fidel, tampit si rau". Ce inseamna aceasta
ironiec Nu am niciun fel de indulgenta pentru oamenii care l-au atacat in mod ticalos pe tata. Sunt oameni
carora nu le iert sub nicio forma daca au scris sau spus vreo magarie despre tata.

,,O penibilitate de intelectuali romani"

Inchisoarea l-a schimbato L-a inraits Dimpotriva. El oricum era un om cumsecade si bun si, fara indoiala,
inchisoarea l-a facut inca si mai bun. Povestea mult din inchisoare, dar nu spunea lucrurile cele mai dure. De
aceea, cartile lui trebuie citite printre randuri. Nu vorbeste despre faptul ca ii bateau aproape in fiecare zi, ca a
fost schingiuit intr-una dintre coloniile de munca. Daca oamenii citesc fara sa aiba codul, pot avea o impresie
falsa. Povestea cu mult umor despre toate, el intotdeauna a fost un mare entertainer. Era un companion de masa
stralucit. In plus, avea ce sa spuna: il cunoscuse pe regele Ferdinand, il vazuse pe Carol al II-lea, pe Gafencu, pe
Octavian Goga, pe Alice Voinescu.
Doi domni: tatal si fiul

Cum s-a raportat la regimul comunistu

Tata s-a manifestastat ca un spirit independent in cadrul Consiliului Uniunii Scriitorilor. Erau cativa - tata, Paler,
Desliu, Dinescu - care spuneau lucrurilor pe nume cand luau cuvantul. In '88 au incercat vreo zece scriitori sa
faca un memoriu. Numai ca nu s-au inteles intre ei, cum sa fie redactat, despre ce probleme sa vorbeasca, a fost
o penibilitate de intelectuali romani. N-au fost in stare sa genereze un text comun, drept care i-a luat in primire
Securitatea pe toti. Dupa aceea, a facut tata niste gesturi pe cont propriu: a fost acea scrisoare de sustinere a lui
Mircea Dinescu, semnata de sapte scriitori, apoi a fost scrisoarea personala a lui tata, in elaborarea careia am si
eu un merit. Eu faceam latina cu Ghighi Ceausescu, un latinist excelent, si tradusesem un text de Tacit, in care
am gasit o fraza care mi s-a parut extraordinara pentru context: cu cat mai mult pedepsesti un om de talent, cu
atat mai mult ii cresti autoritatea. A folosit-o.

,,Scria chiar lucruri frumoase despre oameni"

Tatal a admis public ca a colaborat cu Securitatea imediat dupa '90. Apoi, in 2000, CNSAS a publicat un
document in care se arata ca a fost colaborator al Securitatii. Acel document e partial si trunchiat. CNSAS
pe atunci avea putine documente in custodie. Fara indoiala, intentia unor anumite persoane a fost de a-l
discredita pe tata. E interesant ca lucrurile s-au intamplat pe dos. Daca va uitati la rezultatele electorale, o sa
vedeti ca tata a avut cu multe voturi in plus - vreo 10.000 - fata de lista PNL condusa de Stolojan, Stoica,
Tariceanu si altii. A avut un surplus de voturi in pofida acestei campanii ticaloase impotriva lui. Amintirea
generala e tocmai a unei asumari curajoase din partea unui om care a fost schingiuit in inchisoare, care a stat
cinci ani acolo, care a fost fizic afectat de inchisoare. Si in plus, am vazut notite scrise de tata - vreau sa fie
publicate odata -, sunt absolut benigne, mai mult, scrie chiar lucruri frumoase despre oameni, mai ales despre
Steinhardt.

A regretata Da, evident. A fost o slabiciune, o eroare de judecata si a recunoscut-o ca atare. A vorbit despre
asta. Seamana cumva cu experienta lui Soljenitin din ,,Arhipelagul Gulag", si anume ca la cafteala a rezistat, a
cedat atunci cand i s-a parut ca exista o deschidere, ca vor sa afle adevarul. In dosarul lui apare un lucru pe care
el l-a uitat, anume ca au incercat de doua ori sa-l racoleze inainte, nu o data, asa cum retinuse el. Nu a aderat si
de ambele dati l-au cam busit. In schimb, cand a venit un ofiter mai cumsecade, mai inteligent, i s-a parut ca
exista o sansa ca sistemul sa evolueze. Asta e o eroare de judecata larg raspandita.

La un moment dat s-a pus problema, la o sedinta cu parintii, de ce nu ma duc eu la 23 August. Atunci
tata a spus clar: <<Eu nu-mi trimit copilul la o asemenea monstruozitate!>>.

Theodor Paleologu

Mai inseamna ceva sa fii boier astazie As face o distinctie intre boierime si aristocratie. Principiul aristocratic
e etern in orice societate. Poate sa fie de sange sau nu. Meritocratia e tot o forma de aristocratie. In schimb,
boierimea nu cred ca mai poate exista, in masura in care nu mai exista modul de viata al boierilor romani de
odinioara. Se spunea despre tata ca e ultimul boier. Sigur, ca formula de marketing e buna, dar e inexacta din
mai multe motive: tata are un fiu, deci nu are cum sa fie ultimul; si sunt alti boieri care, slava Domnului, mai
traiesc, cum e Radu Miclescu. Nu cred ca boierimea mai poate exista in absenta conditiilor de atunci. In schimb,
o forma de aristocratie poate continua sa existe, in care se vor amalgama considerente meritocratice si
genealogice, pentru ca eu cred in importanta transmisiei biologice a unui anumit bagaj genetic. Ideal e ca
lucrurile acestea sa intre intr-o sinteza cu elemente noi, pentru ca aristocratiile au nevoie sa se reimprospateze ca
sa nu se sufoce, cum s-a intamplat cu aristocratia franceza inainte de Revolutie.