Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.

Numărul 10 – octombrie 2007

Dinozaurii – o perspectivă biblică

Ce afirmă Scriptura în legătură cu dinozaurii? De unde au apărut?

Când au trăit? Cu ce se hrăneau? De unde provin fosilele lor? Ce s-a
întâmplat cu ei? Dinozaurii sunt folosiţi mai mult decât orice altceva pentru
a le inocula oamenilor ideea istoriei de milioane de ani a pământului şi a
evoluţiei. Cu toate acestea, vom vedea că Scriptura ne poate oferi un cadru
pentru elucidarea “misterului” dinozaurilor: cu cât timp în urmă au trăit şi
ce s-a întâmplat cu ei după aceea...
*
Dinozaurii, un mister?
Multă lume consideră că existenţa şi dispariţia dinozaurilor este
învăluită în mister, aşadar ne va fi imposibil să aflăm adevărul despre ei.
Aceasta rămâne într-adevăr un mister, dar vom vedea că multe dintre
aspectele istoriei dinozaurilor sunt precizate cu limpezime în Cartea Facerii.
Conform evoluţioniştilor, dinozaurii au apărut acum aproximativ 235
de milioane de ani – cu mult timp înaintea omului. Deci nici o fiinţă umană
nu a trăit vreodată alături de vreun dinozaur. Această informaţie în legătură
cu vârsta lor este înregistrată în straturile de fosile de pe toată suprafaţa
pământului, a căror sedimentare a durat, în opinia lor, milioane de ani. Au
fost atât de puternice, ca grup de animale, încât practic “guvernau”
pământul. Cu toate acestea, în urmă cu aproximativ 65 de milioane de ani a
avut loc un eveniment care a dus la dispariţia lor. Cei mai mulţi evoluţionişti
sunt de părere că a fost vorba despre un fel de cataclism global – cel mai
probabil impactul unui asteroid – care i-a decimat.
Potrivit Scripturii, dinozaurii au apărut în urmă cu aproximativ 6.000
de ani. Dumnezeu i-a adus la existenţă, împreună cu celelalte animale, în
ziua a şasea a Creaţiei. Adam şi Eva au fost creaţi de asemenea în a şasea zi
– deci dinozaurii şi oamenii au fost contemporani, aşadar nu au trăit la
interval de câteva ere distanţă. După căderea omului în păcat, moartea,
vărsarea de sânge, boala şi suferiţa au pătruns în lume, ceea ce a schimbat
definitiv sensul curgerii istoriei. (Rom. 5, 12-14). La un moment dat al
istoriei omenirii, răul a cuprins întregul pământ, astfel că Dumnezeu trimite
reprezentanţi ai tuturor speciilor de animale, inclusiv tineri dinozauri, să se
îmbarce pe Arca lui Noe. Toate celelalte specii şi oamenii rămaşi afară au
murit în urma unui Potop, multe dintre rămăşiţele lor devenind fosile.
După Potop (adică în urmă cu aproximativ 4.500 de ani), restul animalelor -
incluzându-i pe dinozauri – au debarcat, trăind alături de oameni în lumea
post-diluviană. Dar Potopul schimbase mult faţa pământului. Modificările
climatice resimţite după acesta, lipsa hranei, bolile apărute şi activităţile

1
Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.
Numărul 10 – octombrie 2007

omului, au condus la dispariţia multor specii de animale. Dinozaurii,

asemenea multor altora, au dispărut atunci şi ei.
Punctele acestea de vedere, atât de diferite, în legătură cu istoria
dinozaurilor, se explică, în ultimă instanţă, datorită existenţei a două căi de
abordare: primul porneşte de la Revelaţia divină (consemnată în Sfânta
Scriptură) ca fundament al gândirii (biologice, istorice, geologice, etc.) – şi
se constituie într-o viziune creştină asupra lumii, iar al doilea pleacă de la o
convingere umanistă (teoria evoluţionistă) privită ca fundament pentru o
viziune secularistă asupra lumii.

Istoria dinozaurilor
Fosile a ceea ce numim acum “dinozauri” se găsesc răspândite
pretutindeni în lume. Unele descoperiri sunt doar fragmente de oase, însă
unele sunt schelete aproape complete. Oamenii de ştiinţă au reuşit să descrie
tipuri variate de dinozauri, pornind de la caracteristici distincte, precum
structura craniului, membrelor, etc. Cu toate acestea, se pare că încă există
printre cercetători o mare diversitate atunci când vine vorba definirii
caracteristicilor unui animal pentru a-l putea cataloga drept un ‘dinozaur’.
De unde au apărut dinozaurii?
Biblia afirmă că Dumnezeu a creat diferite specii de animale terestre –
deci şi dinozaurii – în ziua a şasea a Creaţiei. (Fac. 1, 24-25).
Evoluţioniştii, în schimb, pretind că dinozaurii au evoluat dintr-un fel de
reptilă, care la origine fusese un amfibian. Totuşi, pentru a-şi susţine
argumentele, ei nu pot indica nici o formă de tranziţie între aceste clase de
animale (amfibieni-reptile). Arborele genealogic al dinozaurilor din
manualele evoluţioniste prezintă multe specii diferite de dinozauri, însă doar
o linie ipotetică îi uneşte cu un strămoş comun. Ipotetică, pentru că nu există
absolut nici o dovadă fosilă certă a acestei forme de tranziţie. Evoluţioniştii
pur şi simplu nu pot dovedi că dinozaurii provin dintr-un strămoş non-
dinozaur.
Cum arătau dinozaurii?
În general, descoperirile făcute de cercetători nu s-au conservat foarte
bine. Şi chiar dacă s-a găsit un schelet intact, tot ar mai fi de aflat în jur de
40% din forma originală a animalului. De exemplu, nu se specifică nimic
despre culoarea lui. Dată fiind însă diversitatea culorilor printre reptilele din
ziua de azi, se presupune că aceasta varia mult şi în cazul dinozaurilor. S-a
discutat mult dacă dinozaurii aveau sânge rece sau sânge cald, sau genul
unui dinozaur (mascul sau femelă) pornind doar de la nişte oase – însă
concluziile rămân doar la stadiul de supoziţii.

2
Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.
Numărul 10 – octombrie 2007

Câteodată se mai fac şi unele erori. De exemplu, faimosul Brontosaurus nu

mai apare în dicţionarele mai recente despre dinozauri – pentru că cel care îl
descoperise iniţial, a ataşat din greşală craniul său la scheletul unui alt
dinozaur – care fusese deja numit Apatosaurus.

Cine a descoperit dinozaurii?

Prima descoperire a avut loc în anul 1677, când Dr. Robert Plot a găsit
nişte oase uriaşe – despre care se credea că aparţin unui elefant sau unui om
uriaş. Mai târziu, în 1822, Gideon Mantell, un doctor britanic din regiunea
Sussex, a observat că fragmentele de oase descoperite de el trebuie să
aparţină unei specii dispărute de reptilă ierbivoră, asemănătoare iguanei.
Acest Dr.Mantell a fost cel care a început să popularizeze “era reptilienilor”.

Când au trăit dinozaurii?

Evoluţioniştii, pe baza metodelor indirecte de datare – metode
contestate chiar de unii cercetători – pretind că în urmă cu milioane de ani.
Însă Scriptura afirmă că Dumnezeu i-a creat în a şasea zi de la întemeierea
lumii, deci – cumulând datele din Biblie – în urmă cu aroximativ 6.000 de
ani. Aşadar, fosilele descoperite nu au o vechime mai mare de câteva mii de
ani.

Ce ne spun însă fosilele?

Există de asemenea şi dovezi fizice ale faptului că oasele de dinozaur
nu au milioane de ani vechime. De exemplu, cercetăorii de la Universitatea
din Montana, Statele Unite, au descoperit în anii `90 femurul unui
Tyrannosaurus rex care nu fusese complet fosilizat. Secţiuni din ţesutul osos
mai prezentau încă urme de celule sangvine şi hemoglobină. Ori, în cazul în
care oasele ar fi avut milioane de ani, acest lucru ar fi fost imposibil.
Descoperiri asemănătoare au avut loc şi în Alaska. Evoluţioniştii nu pot
afirma că oasele s-au conservat astfel timp de milioane de ani din moment ce
– conform teoriei lor – se presupune că dinozaurii au murit mai înainte de a
fi îngropaţi. Şi, în acest caz, oasele nu ar fi putut rezista atâta timp fără a se
mineraliza.
Aceasta rămâne o enigmă pentru cei care acordă credit “erei dinozaurilor”
din urmă cu milioane de ani, nu însă şi pentru cei care îşi fundamentează
argumentele pe datele Scripturii.

Se vorbeşte despre dinozauri în Scriptură?

Nu vom găsi nicăieri menţionat cuvântul “dinozaur”, pentru simplul
fapt că acesta a fost inventat abia în anul 1841, când anatomistul englez Sir

3
Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.
Numărul 10 – octombrie 2007

Richard Owen a realizat că fosilele descoperite până atunci aparţin unui grup
de reptile, neclasificat până atunci. El a împrumutat termenul “dinozaur” din
limba greacă, acesta însemnând “şopârle uriaşe”.
Deci nu apare nicăieri termenul “dinozaur”, însă vom găsi un echivalent al
lui: dragon sau balaur (traducerea termenului ebraic tan, tannin, tannim,
tannoth), care apare în Vechiul Testament de peste 30 de ori şi despre care
mulţi biblişti cred că se referă la ceea ce numim acum “dinozaur”.
De exemplu, în Cartea Facerii, (1:21), citim: “A făcut Dumnezeu
înotătoarele cele mari şi toate fiinţele vii care mişună…”. Cuvântul ebraic
pentru “înotătoarele cele mari” este tannin. Deci, se pare că în chiar primul
capitol al Scripturii ne este este descrisă o specie acvatică de dinozauri,
probabil Mosasaurus.
Un alt exemplu, îl găsim în capitolul 41 al Cărţii lui Iov, unde se vorbeşte
despre Leviatan, animal marin ce ar putea fi identificat cu Kronosaurul sau
Liopleurodonul. Sau “puii de aspidă zburătoare” din Isaia (30:6) care ar
putea face trimitere la speciile zburătoare de dinozaur, precum Pteranodon,
Rhamphorhynchus sau Ornitocheirus.
Nu în ultimul rând, în Cartea lui Iov (40:15) apare în originalul ebraic
cuvântul ‘benemoth’, pentru a indica cel mai mare animal de pe pământ.
Traducerea acestui termen cu ‘elefant’ sau ‘hipopotam’ nu este tocmai
precisă, deoarece în versetul 17, coada acestui animal este comparată cu un
cedru – ceea ce nu este cazul pentru mamiferele menţionate anterior, care nu
pot fi nicidecum ‘benemoth’. Oricum, cel mai aproape de descrierea lui
‘benemoth’ pare să fie uriaşul Brachiosaurus, una din cele mai mari specii
de dinozauri.
În ceea ce priveşte izvoarele vechi, acestea menţionează numeroase
situaţii în care oamenii întâlnesc aceşti aşa-zişi ‘dragoni’ sau ‘balauri’.
Astfel, o epopee sumeriană, datată cu peste 2.000 de ani î.Hr, relatează
uciderea unui “dragon” de către eroul principal – Ghilghameş. Când
Alexandru cel Mare (aprox. 330 î.Hr) ajunge cu armatele sale în India,
descoperă că locuitorii venerau nişte reptile uriaşe, care locuiau în peşteri.
Motivul dragonului apare pretutindeni în literatura şi arta manuală din
China. În jurul anilor 1500, o carte ştiinţifică din Europa – Historia
Animalium – prezenta o serie de animale, pe care le-am numi azi dinozauri,
ca fiind încă în viaţă. Un cunoscut naturalist din acea vreme, Ulysse
Aldrovandus, a consemnat întâlnirea, lângă Bologna, Italia, dintre un
localnic pe nume Baptista şi un dragon a cărui descriere pare să se
potrivească cu o specie mică de dinozauri, Tanystropheus. Să nu uităm,
desigur, istoria Sfântului Gheorghe, despre care se spune că a ucis un astfel
de ‘balaur’. Nu în ultimul rând, trebuiesc menţionate şi numeroasele

4
Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.
Numărul 10 – octombrie 2007

reprezentări ale dinozaurilor gravate pe pereţii unor peşteri – toate acestea

fiind dovezi în plus că dinozaurii şi oamenii au co-habitat.

Despre hrana şi comportamentul dinozaurilor

Este răspândită convingerea că cei mai mulţi dinozauri au fost nişte
carnivori feroce. Dar simpla prezenţă a dinţiilor ascuţiţi nu indică cu
necesitate tipul de comportament sau regimul de hrană.
Conform Scripturii, la început, înainte de cădere, toate animalele – inclusiv
dinozaurii – au fost vegetariene.(Fac. 1, 30) Aceasta înseamnă că până şi T.
rex, înainte de pătrunderea păcatului în lume, se hrănea numai cu plante. Ei
bine, aici unii vor indica dinţii uriaşi pe care îi posedă T.rex, insistând că în
mod sigur îi folosea pentru a ataca alte animale.
Dar trebuie ştiut că, înainte de păcat, Dumnezeu descrie lumea pe care a
creat-o ca “bună foarte” (Fac. 1, 31). Însă unii nu pot accepta acest concept
de armonie perfectă datorită lanţului trofic pe care îl vedem în lumea de azi.
Totuşi, nu se poate respinge veridicitatea Genezei observând numai lumea de
după căderea în păcat, măcinată de moarte şi de conflicte. Totul s-a schimbat
radical în urma păcatului. De aceea Sfântul Apostol Pavel descrie creaţia
actuală ca “suspinând” (Rom. 8, 22). Tot ca o consecinţă a păcatului, relaţia
omului cu mediul s-a schimbat drastic. Dacă înainte omul stăpânea
animalele, în mare parte, acum lucrurile stau altfel. Dar pentru a înţelege
aceste realităţi, trebuie să le privim prin prisma Revelaţiei.
Cum au apărut atunci colţii şi ghiarele? Credem că ele făceau parte
din structura iniţială a corpului, sau au fost la origine caracteristici recesive
care au devenit dominante în urma selecţiei naturale de mai târziu, fie în
urma căderii în păcat au avut loc unele mutaţii (animalele au devenit
carnivore iar în urma Potopului condiţiile de viaţă s-au înăsprit şi mai mult)
– sau va trebui să mai aşteptăm noi cercetări pentru a afla exact cauza
apariţiei lor.

Ce a determinat apariţia fosilelor?

Pentru a se forma fosilele, sunt necesare condiţii speciale pentru
conservarea organismelor şi mineralizarea lor – în general fosilele se
formează în urma unei morţi şi îngropări subite, de viu, probabil în urma
unui cataclism violent – deoarece moartea unui animal în condiţii normale
duce, în general, la descompunerea lui totală.
Potrivit Scripturii, odată cu trecerea timpului, pământul s-a umplut de
răutate, de ticăloşie, fapt pentru care Dumnezeu a hotărât să “piardă de sub
cer tot trupul care are-n el suflare de viaţă” printr-un Potop(Fac. 6, 17). Dar
Dumnezeu Îi porunceşte lui Noe să construiască o ambarcaţiune foarte mare,

5
Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.
Numărul 10 – octombrie 2007

care va purta pe ape familia lui şi reprezentanţi din fiecare specie de

animale, inclusiv dinozaurii, pentru a repopula pământul distrus.

Cum au încăput dinozaurii în Arcă?

Mulţi oameni îşi imaginează dinozaurii ca nişte creaturi colosale, care
nu ar fi încăput niciodată în Arcă. Însă e bine de ştiut că talia medie a unui
dinozaur (în urma studierii scheletelor descoperite) este aproximativ cea a
unei ovine sau a unui ponei. De exemplu, Struthiomimus era de mărimea
unui struţ, Compsognathus nu era mai mare decât un cocoş, iar Mussaurus
nu era mai mare decât un şoarece. Puţine specii ajungeau la măsuri extreme
(Brachiosaurus, Apatosaurus), dar nici ei nu ajungeau la talia celui mai mare
animal din lumea de astăzi, Balena Albastră. (În plus, este bine de ştiut că
reptilele au capacitatea să crească neîntrerupt odată cu trecerea timpului,
deci e de presupus că ‘uriaşii’ erau dintre exemplarele bătrâne).
Dinozaurii depuneau ouă, iar cel mai mare ou fosilizat descoperit este de
mărimea unei mingi de fotbal. Până şi cei mai impunători dinozauri, la
ieşirea din ou, erau mici. Să ne reamintim şi faptul că animalele din Arcă
aveau menirea să repopuleze pământul. Deci este de presupus că Dumnezeu
a trimis pe Arcă adulţi în dezvoltare şi nu exemplare care îşi definitivaseră
statura.
Acum se pune problema cum ar fi încăput peste 600 de specii de
dinozauri pe Arcă? Pentru aceasta însă trebuie să precizăm sensul cuvântului
‘soi’ sau ‘gen’ (ebr. min)(Fac. 6, 20). Bibliştii au scos în evidenţă faptul că
dintr-un ‘gen’ pot descinde mai multe specii. De exemplu, sunt multe soiuri
de pisici în lume, însă e de presupus că acestea au evoluat (nu în sensul
consacrat deja al cuvântului, ci ca o transformare a materialului deja
existent, un proces descendent şi nu ascendent în privinţa gradului de
complexitate) din numai câteva ‘genuri’, ‘soiuri’ de pisici. Varietatea raselor
de pisici se explică prin selecţia naturală sau artificială, care a avut loc de-
alungul timpului la nivelul materialului genetic al pisicilor iniţiale. Aşadar,
în Arca lui Noe se aflau probabil mai puţin de 50 de grupe distincte de
dinozauri.
Animalele care au rămas în afara ambarcaţiunii au murit în urma
Potopului. Forma contorsionată, numărul mare de “cimitire – fosile”,
răspândirea lor pe o arie atât de mare, scheletele descoperite întregi – toate
acestea sunt dovezi ale îngropării rapide, în urma unei inundaţii ce a distrus
pământul. Multe dintre ele s-au conservat în straturile de sedimente formate
în urma Potopului – deci milioanele de fosile au fost îngropate atunci, în
urmă cu aproximativ 4.500 de ani. De asemenea, după Potop, este posibil să

6
Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.
Numărul 10 – octombrie 2007

fi avut loc şi alte catastrofe de amploare, acestea contribuind la formarea de

noi fosile după Potop.

Cum au dispărut atunci dinozaurii?

După Potop, Noe, familia sa şi animalele care erau împreună cu ei, au
coborât din Arcă. Dinozaurii au început astfel o nouă viaţă, într-o lume nouă.
Alături de celelalte animale, ei aveau menirea de a se reproduce şi de a
repopula pământul. Însă lumea pe care au întâlnit-o diferea mult de cea pe
care o cunoşteau înainte de Potop. Potopul o devastase. Era acum mult mai
greu de supravieţuit. Până şi pentru om, condiţiile erau mai aspre. Pentru a
supravieţui, hrana vegetală obţinută până atunci relativ uşor, şi care exista
din abundenţă, trebuia acum suplimentată şi cu hrană animală.
Exerciţiul de supravieţuire nu a fost unul uşor, şi – asemenea multor plante şi
animale care au dispărut pe parcursul istoriei – se pare că nici dinozaurii nu
au trecut acest test. Factorii care provoacă astăzi dispariţia atâtor specii sunt
aceiaşi care au provocat în vechime şi dispariţia dinozaurilor – şi deşi nu ne
place să admitem, este vorba despre unul şi acelaşi lucru: păcatul omului.

Acesta ar fi, pe scurt, punctul de vedere al creaţionismului asupra

istoriei dinozaurilor, fundamentat pe cuvintele Sfintei Scripturi. Perspectiva
actuală, atât de larg răspândită, asupra dinozaurilor – priviţi ca un fel de
“monştri” – a surescitat imaginaţia şi setea omului de senzaţional, iar unii au
ştiut să speculeze această fascinaţie şi au îndoctrinat lumea cu filosofia
evoluţionistă, care are ca pilon central tocmai problema dinozaurilor.

Concluzii
Cu toate că problema dinozaurilor este interesantă, probabil mulţi
dintre cititori se vor întreba: “Chiar trebuie să acordăm importanţă
dinozaurilor, atâta timp cât există probleme mult mai importante cu care se
confruntă lumea contemporană – avorturi, divorţuri, rasism, corupţie,
homosexualitate, suicid, pornografie ş.a.m.d.?”.
Da. Pentru că, în realitate, teoria evoluţionistă despre dinozauri a
pătruns foarte adânc la nivelul mentalului societăţii de azi, cântărind enorm
în respingerea de către unii a Evangheliei – astfel că problemele menţionate
mai sus abundă în continuare. Cu alte cuvinte, teoria că dinozaurii au trăit şi
au murit în urmă cu milioane de ani înaintea omului atacă direct
fundamentele Revelaţiei divine.
Acceptând faptul că Scriptura, începând chiar de la prima ei scriere,
este perfect veridică şi creditabilă, noi putem explica anumite lucruri precum
istoria dinozaurilor şi alte realităţi pe care le vedem în lumea de azi. Putem,

7
Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.
Numărul 10 – octombrie 2007

de asemenea, să oferim oamenilor certitudinea că Geneza este întru totul

demnă de crezare şi raţional argumentabilă şi că ea este într-adevăr ceea ce
se pretinde a fi – relatarea completă şi adevărată a începutului istoriei
Universului şi a omenirii.
(www.answersingenesis.org)
*
Suntem conştienţi că prezentarea unui astfel de subiect în paginile revistei
este capabilă să genereze reacţii pozitive, însă probabil şi multe scepticisme.
Intenţia noastră a fost ca, prin “hăţişul” de supoziţii ridicate la rang de
certitudini ştiinţifice, să răzbată până la cititor şi o altfel de perspectivă
asupra acestui subiect.
Pentru că, din păcate, toate discuţiile legate de apariţia vieţii pe pământ sunt
– încă de la nivelul gimnazial al învăţământului – impregnate de o filosofie
(evoluţionismul) ce refuză orice posibilitate a Revelaţiei şi a Providenţei. Şi
ceea ce este şi mai trist – o confirmă aproape toţi profesorii de religie – este
faptul că orice încercarea de a oferi o explicaţie teologică acestor realităţi,
este, aproape invariabil, sortită eşecului. Înimă instanţă, evoluţionsimul este
o negare a Evangheliei (a Veştii celei Bune), o diluare a Adevărului revelat
la nivelul unui mit “printre celălalte”.
Site-ul apologetic de unde am preluat articolul de mai sus,
www.answersingenesis.org, este – potrivit coordonatorului Ken Ham, unul
din cei mai importantanţi promotori ai curentului creaţionist de gândire din
America – realizat pentru a “oferi răspunsuri întrebărilor legate de Cartea
Facerii, probabil cea mai contestată scriere biblică, pentru a ajuta la
dezvoltarea unei perspective scripturistice asupra realităţilor înconjurătoare
şi pentru a scoate în evidenţă inconsistenţa argumentelor promulgate de
evoluţionism”.
Deşi se specifică faptul că site-ul este unul “non-confesional” – scopul său
fiind mai mult de natură ştiinţifică – am identificat numeroase metode de
lucru şi concepte specifice Protestantismului american, deci erori din punctul
de vedere al învăţăturii ortodoxe de credinţă. Cu toate acestea, am descoperit
şi numeroase informaţii ştiinţifice extrem de preţioase – unele abordate
pentru prima oară din punct de vedere creştin. Deci, per ansamblu, credem
că site-ul de mai sus poate constitui un punct important de reper pentru orice
încercare de abordare exegetică a Genezei.
Nu în ultimul rând, am dori continuarea traducerilor de pe
www.answersingenesis.org, însă acest demers implică un volum mare de
lucru. Dacă doriţi să ne sprijiniţi în acest sens, şi consideraţi că aveţi
competenţele necesare (limba engleză, cunoştinţe din domeniile: biologie,

8
Foaia Filocalia – supliment al Revistei Renaşterea.
Numărul 10 – octombrie 2007

genetică, zoologie, fizică, etc.) vă rugăm să ne contactaţi pe adresa de e-

mail.

Redacţia Filocaliei