Referat despre regimul comunist din Romania

Istoria României comuniste cuprinde 3 perioade :

1) 1948-1964 epocă de stalinizare şi consolidare a puterii comuniste

2) 1964-1975 perioadă de destindere pe plan intern şi extern

3) 1975-1989 regimul personal al lui Nicolae Ceauşescu

În februarie 1948 a avut loc congresul de fuziune a PCR cu Partidul Social Democrat, eveniment numit
în presa vremii unificarea clasei muncitoare. Numele oficial al partidului devine Partidul Muncitoresc
Român (PMR), al cărui lider de necontestat a fost până în 1965 Gheorghe Gheoghiu Dej.

Începând cu anul 1948 viaţa economică, politică, socială şi culturală a României a urmat modelul
sovietic în cadrul procesului de stalinizare. În iunie 1948 s-a legiferat naţionalizarea mijloacelor de
producţie, prin care fabrici, uzine, bănci, societăţi de asigurare, locuinţe, case particulare,
cinematografe, restaurante, prăvălii, institute etc. au fost trecute în proprietatea statului.

La plenara Comitetului Central a PMR din 3-5 martie 1949 s-a decis transformarea socialistă a
agriculturii prin lichidarea completă a micii proprietăţi agrare şi înlocuirea ei cu proprietatea de stat.
Astfel, s-a declanşat colectivizarea agriculturii (1949-1962) care viza: lupta împotriva chiaburimii
(ţăranii bogaţi) şi constituirea Gospodăriilor Agicole de Stat (GAS) şi a Cooperativelor Agricole de
Producţie (CAP), precum şi a întovărăşirilor ca etapă intermediară între cele două forme. Ţăranii nu
au dorit să-şi cedeze pământul de bunăvoie, astfel că regimul comunist a uzat, pentru a-i convinge de
intimidare, arestări, ameninţări şi chiar violenţa fizică. În anul 1962, 96% din suprafaţa agricolă a ţării
era colectivizată. Principala consecinţă demografică a colectivizării a fost exodul rural.

O altă faţetă a politicii economice a regimului comunist a fost politica de industrializare cu caracter
forţat. În anul 1964 URSS propune statelor din CAER Planul Valev care prevedea ca România, Bulgaria
şi sudul URSS trebuiau să se concentreze pe agricultură, devenind o sursă de produse agricole, iar
RDG şi Cehoslovacia trebuiau să se concentreze pe industrie. Acest plan a fost respins de comuniştii
români, iar după acest episod industrializarea a luat o amploare fără precedent, investiţiile statului
concentrându-se mai ales în industria chimică, cea constructoare de maşini, cea metalurgică precum
şi în infrastructură. S-a instituit centralismul economic. Conform modelului sovietic economia a fost
planificată, mai întâi pe baza a 2 palnuri anuale în 1949 şi 1950, apoi din 1951 pe baza planurilor
cincinale (primul între 1951-1955). Deşi în ansamblu politica de industrializare a fost un eşec au
existat şi unele succese: construirea în parteneriat cu Iugoslavia a complexului hidroenergetic de la
Porţile de Fier, realizarea Canalului Dunăre Marea Neagră sau construirea metroului din Bucureşti .

În domeniul cultural comuniştii au fost adepţii proletcultismului (curent ale cărui principii se
reduceau la ideea formării unei culturi pur proletare–muncitoreşti, precum şi repingerea valorilor
oricărei alte culturi). La nivelul învăţământului comuniştii au operat epurări masive de personal
didactic, cu scopul de a-şi impune monopolul ideologic în şcoli. Deasemenea comuniştii au impus
cenzura pentru ca nicio informaţie potrivnică regimului să nu ajungă publică.
Paralele cu aceste evoluţii în cadrul partidului comunist s-a declanşat o aprigă luptă pentru putere. La
început existau în cadrul PCR 3 grupări :

- gruparea de la Bucureşti condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu (intelectualul partidului)

- gruparea celor ce au fost în închisoare în perioada interbelică la conducerea căreia se afla Gheorghe
Gheoghiu Dej

- gruparea celor ce au fost impuşi de la Moscova – Ana Pauker, Vasile Luca, Teoharie Georgescu

Prima victimă în lupta pentru preluarea puterii de către Gheorghe Gheorghiu Dej a fost Ştefan Foriş,
secretar general al partidului comunist între 1940-1944, ucis în anul 1946. Pentru a-şi asigura un
control absolut asupra partidului Gheorghe Gheoghiu Dej a decis eliminarea tuturor posibililor
adversari din cadrul partidului. În 1952 Dej elimină din partid întreaga grupare moscovită, Pătrăşcanu
(arestat încă din 1948) este executat în 1954, iar în 1957 sunt eliminaţi din partid 2 apropiaţi ai lui
Dej, Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi. Venirea la putere a lui Nicolae Ceauşescu a însemnat
şi eliminarea oamenilor loiali lui Dej, mai ales Alexandru Drăghici (fost ministru de interne) şi
înlocuirea acestora cu oameni agreaţi de Ceauşescu (Ilie Verdeţ, Paul Niculescu Mizil, Ştefan Andrei).

La sfârşitul perioadei lui Dej, prin Declaraţia din Aprilie 1964 s-a inaugurat o perioadă de liberalizare,
fapt resimţit şi în cultură, dar după vizita lui Ceauşescu din China şi Coreea de Nord din 1971 cursul
liberalizării a încetat, iar conform Tezelor din Iulie 1971, Ceauşescu a dorit implementarea şi la noi a
revoluţiei culturale, după exemplul Chinei lui Mao. Această iniţiativă a avut ca principal rezultat
dezvoltarea unui exacerbat cult al personalităţii. La congresul XI al PCR din 1974 a fost lansat
conceptul de societate socialistă multilateral dezvoltată, iar tot în acest an s-a creat funcţia de
preşedinte al României, conducerea de partid şi de stat fiind în mâna familiei Ceauşescu.