SĂ NE ADUCEM AMINTE DE DARURILE LUI

DUMNEZEU ŞI SĂ NE SILIM SĂ-I PLĂCEM

Fraţilor şi părinţilor. Cu darul [i cu iubirea de oameni a lui
Dumnezeu, ne-am învrednicit şi-n acest an să ajungem la zilele, care sunt
ca nişte uşi ale sfântului post. Deci trebuie să lăsăm toată lenea şi cu mare
bucurie să primim grija mântuirii noastre. Destulă este vremea pe care am
petrecut-o în lene şi în voile trupeşti. Destule sunt zilele ce le-am cheltuit
fără de nici un folos, fără săvârşirea dumnezeieştilor fapte bune. Măcar
acum să ne silim a împodobi biserica sufletului, aducându -ne aminte câtă
dragoste şi îndelungată răbdare are Domnul, iubitorul de oameni, pentru
noi.
Să ne aducem aminte de darurile cele nenumărate şi de bunătăţile
cele negrăite ce a făcut şi face în toate zilele cu noi. Să ne aducem aminte
că nu-i minte, sau limbă omenească să povestească, cum trebuie, bunătăţile
şi darurile lui Dumnezeu. O, fraţi prea iubiţi, luaţi aminte cu ochii
sufletului, adică cu mintea, înţelegeţi şi cunoaşteţi dragostea cea multă pe
care o are Dumnezeu către noi şi cinstea cea mare cu care a cinstit neamul
omenesc. Pentrucă mai înainte de facerea omului, a făcut lumea şi a
împodobit-o cu podoaba frumoasă şi minunată, pentru slujba şi trebuinţa
omului. Iar mai pe urmă de toate l-a zidit pe el şi l-a făcut împărat ca să
stăpânească toate dobitoacele pământului, ale mării şi ale cerului (adică ale
văzduhului), precum proorocul, mărindu-l zice: „ Toate le-ai supus sub
picioarele lui"; adică, toate lucrurile şi dobitoacele lumii le-ai pus sub
stăpânirea omului.
Dumnezeu numai din nemărginită Sa bunătate fiind pornit, ne-a zidit
după chipul şi asemănarea Lui, ne-a dat minte cerească, ca să deosebim
binele de rău. Noi, însă, ca nişte nemulţumitori şi fără de minte, am călcat
porunca Lui cea sfântă şi ne-am depărtat de Dânsul. Dar El iarăşi, ea un
milostiv ce este, nu ne-a părăsit, ci a venit, căutându-ne, şi a suferit pentru
noi ocări şi bătăi. Chiar moarte fără vină a pătimit şi ne-a răscumpărat cu
cinstitul Său sânge din robia diavolului şi din iadul cel veşnic. Apoi ne-a
suit la cer, la patria noastră, la împărăţia cerurilor, adică acolo unde este şi
El.
O, ce mare milă ne-a arătat! O, ce mare dar ne-a dăruit! Ne-a lăsat
încă şi Sfântul Botez, care ne slobozeşte din tot felul de păcate. Şi ce este
mai mare şi mai luminat, ne-a hărăzit Pocăinţa şi Spovedania, încât de se va
întâmpla să-şi întineze cineva, din slăbiciunea firii şi a slăbiciunii minţii,
Botezul prin păcat, iarăşi să se curăţească şi să se lumineze. ~n scurt, pentru
noi a gătit moştenirea cea veşnică, de vom păzi poruncile Lui, şi bunătăţile
acelea, precum zice Apostolul: „C\ ochi omenesc n-a văzut, nici urechi au
auzit, nici mintea n-a socotit, câte a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe
El". De câtă fericire a învrednicit Hristos pe om!
Pe lângă acestea să socotim cu mintea noastră prisosinţa darului Său
către noi. Oare de câte ori n-am căzut în primejdii sufleteşti şi trupeşti şi
acest Domn nu ne-a izbăvit! De câte ori n-am ascultat dracii vicleni şi am
făcut voia diavolului, iar a lui Dumnezeu am c ălcat-o de bună voia noastră!
Acesta nu ne-a părăsit, nici nu ne-a dat spre stricăciune vrăjmaşului. El ne-a
păzit, ne-a hrănit şi ne-a chivernisit viaţa, răbdând şi aşteptând din zi in zi
să ne pocăim, să ne întoarcem şi să alergăm către El. Mai mult decât atât,
ne-a arătat acest chip al vieţii călugăreşti şi dragostea vieţii pustniceşti şi
ne-a întărit inima ca să urâm lumea şi înşelăciunea ei, să lăsăm patria,
rudele şi prietenii şi să ne învrednicim a veni la acest sobor sfânt al frăţiei.
Gândiţi-vă c\, fără să facem nici un bine lui Dumnezeu, ci mai vârtos
mii de păcate, acesta iarăşi în tot chipul şi în tot felul ne iubeşte şi ne
păzeşte de toată răutatea. Dar când vom vrea să ne pocăim din toată inima
şi să ne silim a-I plăcea în lucrurile duhovniceşti, câte bunătăţi şi câte daruri
duhovniceşti nu ne va, dărui! Cu cel mai mult ne va întări şi ne va ajuta pe
calea faptelor bune!
Aşadar, o fraţilor, la aceste lucruri să ne gândim ziua şi noaptea,
acestea să le lucrăm pururea, adică la darurile lui Dumnezeu [i facerile lui
de bine, şi să strigăm neîncetat cu proorocul David: „Ce vom răsplăti
Domnului pentru toate câte ne-a dat nouă ? " Sau cum zice alt prooroc:
„Cine sunt eu Doamne, Doamne, şi ce este casa Tatălui meu, că m-a iubit?"
Când ne vom gândi la acestea cu adevărat, ne vom îndemna spre dragostea
lui Dumnezeu, Cel ce ne-a făcut, şi ne vom nevoi ca să facem poruncile Lui
sfinte, că să nu mâhnim pe acela Care ne-a mântuit.
Atunci şi El va revărsa cu prisosinţă darul şi ajutorul asupra noastră,
ca să-I plăcem până în sfârşit, întru slava şi cinstea sfântului S\u nume, că
Lui I se cade toată slava, cinstea şi închinăciunea, în veci. Amin.