Introducere

Disciplina Dreptul afacerilor este obligatorie în cadrul programului pe care îl

urmezi și se desfășoară pe parcursul acestui semestru.

Cursul își propune să te familiarizeze cu noțiuni de bază ale dreptului, cum ar

fi norma juridică, raportul juridic sau contractul, dar urmărește să te și deprindă cu
utilizarea acestor noțiuni juridice, astfel încȃt să le găsești instrumente utile, să le
conectezi și cu alte domenii și să îți îmbunătățesti parcursul profesional.

În ceea ce privește structura, cursul este structurat în unități de învățare,

fiecare unitate avȃnd cȃte un test de autoevaluare, cȃte o lucrare finală, rezumat și
bibliografie aferentă.

Evaluarea va consta în două teme de control, pe parcursul semestrului și

lucrarea finală.

Îți urez succes!

1
 Obiective: Unitatea 1
-Înțelegerea termenului de
drept

-Înțelegerea noțiunii de normă

juridică

-Cunoașterea structurii
normei juridice NOŢIUNI INTRODUCTIVE DESPRE DREPT
-Cunoașterea clasificării
normei juridice Termenul de drept îşi are sorgintea în limba latină, unde
directum avea sensul de “direct”, dar şi cel de corect,
-Înțelegerea izvoarelor de
drept echitabil, potrivit adevărului, dreptăţii1.
-Înțelegerea aplicării normei În limbajul obişnuit, noţiunea de drept desemnează un
juridice și a metodelor de ansamblu de reguli de conduită care stabilesc ce este just,
interpretare a acesteia
o cale prin care se realizează ceea ce este drept şi echitabil,
în opoziţie cu ce este inechitabil, injust. Romanii, în aceast
sens, vorbeau de obligaţia fiecăruia de a trăi onest, în bună înţelegere cu ceilalţi2.

Pentru jurişti, termenul de drept desemnează ansamblul normelor de conduită emise

de stat pe care trebuie să le respecte orice persoană.

Această noţiune mai desemnează totodată şi ştiinţa dreptului sau numai o disciplină
de studiu, ca de exemplu: dreptul civil, dreptul penal, etc.

Ce înţelesuri are termenul „drept”?

1
A se vedea şi Ioana Nely Militaru, Dreptul afacerilor. Introducere în dreptul afacerilor. Raportul juridic de afaceri.
Contractul., Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2013, p. 9
2
În aceast sens a se vedea şi Crenguţa Leaua, Dreptul afacerilor. Noţiuni generale de drept privat, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2012, p.7.

2
 NORMA JURIDICĂ
Societate umană îşi asigură bunul mers prin adoptarea şi
respectarea unor norme de conduită. Unele din aceste norme sunt norme morale,
nereglementate de stat; putem vorbi de norme şi în alte domenii: religie, tehnică etc.

Dacă, însă, statul a considerat că în anumite domenii, pentru bunul mers al societăţii
se impune adoptarea unor norme, unor reguli de conduită, atunci domeniul respectiv
a fost reglementat de norme juridice, deci emise de stat prin organele sale.

Ca atare, norma juridică este acea regulă de conduită stabilită de autoritatea publică
prin care se reglementează raporturile interumane şi a cărei încălcare atrage
intervenţia forţei coercitive a statului.

Din punctul de vedere al caracterelor sale, norma juridică se deosebeşte de alte tipuri
de norme prin aceea că:

 este generală, adică se adresează fie tuturor persoanelor, fie unei

categorii de persoane care se găsesc în aceeaşi situaţie sau care
îndeplinesc aceleaşi condiţii; de exemplu Codul muncii, sau Codul
penal, etc.;
 este impersonală, ea nu se adresează direct şi nemijlocit unei anumite
persoane individualizate, ci are în vedere un număr nedeterminat de
persoane.
 este obligatorie; aceasta înseamnă că dacă persoanele cărora i se
adresează nu o respectă de bunăvoie, va interveni forţa coercitivă a
statului pentru respectarea ei.

STRUCTURA NORMEI JURIDICE

Orice normă juridică se compune din trei părţi şi anume: ipoteză, dispoziţie şi
sancţiune.

Ipoteza oricărei norme juridice este reprezentată de împrejurările, situaţia în

care se aplică norma în cauză. De fapt, când vorbim despre ipoteza normei juridice,

3
avem în vedere relaţia socială pe care respectiva normă este chemată să o
reglementeze.

Ipoteza este întodeauna prezentă, dar uneori, ea este reglementată precis,

circumstanţiată exact – „uciderea unei persoane…” - sau este general determinată,
deci fără a se face o precizare, o descriere amănunţită a împrejurărilor de aplicare.
De exemplu, reglementarea „cel care cauzează un prejudiciu este obligat să-l
repare”, nu descrie exact cum trebuie cauzat prejudiciul pentru a atrage răspunderea,
deci este vorba, în acest caz, de o ipoteză general determinată.

Dispoziţia este acea parte din norma juridică prin care se stabileşte ce regulă
de conduită trebuie respectată în împrejurările stabilite de ipoteză. Ea poate stabili
că, în împrejurarea dată, subiectul de drept trebuie să se abţină de la o anumită
acţiune sau dimpotrivă, trebuie urmată o anumită acţiune, sau lasă la latitudinea
subiectului de drept o anumită conduită (soţii au libertatea să îşi aleagă numele la
căsătorie).

Sancţiunea este reprezentată de consecinţa nerespectării celor stabilite în

dispoziţie, deci a regulii de conduită impusă. Ea este foarte vizibilă în dreptul penal
– închisoare, amenda etc. – caz în care putem vorbi de sancţiuni determinate de lege
relativ – de exemplu închisoarea între anumite limite – dar şi alternative – închisoare
sau amendă, caz în care organul de aplicare poate alege una din aceste sancţiuni.

Şi în cazul normelor juridice din alte ramuri ale dreptului, sancţiunea este
prezentă: de exemplu, nulitatea contractului nelegal încheiat în dreptul civil, nulitate
căsătoriei încheiată nelegal, etc.

ste, însă, de observat că uneori, această structură a normei juridice nu se

E regăseşte în cadrul aceluiaşi text de lege, ci se poate întâmpla ca unul din
elementele sale să se găsească în alte texte de lege. Unele texte de lege pot cuprinde
ipoteza şi dispoziţia, sancţiunea fiind prevăzută în alt text de lege prin trimitere la
situaţiile reglementate acolo; alteori, aparent, legea nu prevede vreo sancţiune pentru
situaţia prevăzută; în acest caz însă se aplică dispoziţiile legale imperative care
reglementează situaţia generală din domeniul respectiv. Un exemplu îl oferă materia
contractelor, unde se aplică sancţiunea generală a nulităţii contractelor încheiate cu
încălcarea unor norme imperative.

4
 Norma juridica este:

a) generală;
b) personală;
c) obligatorie;
d) niciun răspuns corect.

Care este structura normei juridice?

CLASIFICAREA NORMELOR JURIDICE

Normele juridice se pot clasifica3 în funcţie de mai multe criterii, şi anume:

a) După conduita pe care o prescriu, normele juridice pot fi:

 Norme imperative, in cazul carora respectarea lor este obligatorie în

toate situaţiile prevăzute de ipoteză. Acestea se impart in:
 norme onerative, adica norme care obligă la o anumită acţiune –
de exemplu art. 280 C.civ. care obligă pe cei ce se căsătoresc să
facă personal declaraţia de căsătorie la primărie
 norme prohibitive, care interzic o anumită acţiune – de exemplu
art. 273 C. civ. care interzice o nouă căsătorie pentru persoana
care este deja căsătorită.

 Norme dispozitive, care sunt acele norme juridice cu caracter

obligatoriu, dar nu în mod absolut. Acestea se împart la rândul lor în:
 normele supletive, care stabilesc o anumită conduită în mod
subsidiar, atunci când părţile nu au prevăzut acea conduită în
mod expres. Dacă părţile din contract au reglementat o anumită
situaţie se va aplica dispoziţia contractuală, dar dacă partile nu
au prevazut nimic, se va apela la norma de lege.

3
A se vedea şi Silvia Lucia Cristea, Dreptul afacerilor, Ediţia a III-a revizuită şi adăugită, Editura Universitară,
Bucureşti, 2012, p. 26

5
  normele permisive sunt acele norme juridice care nu impun o
anumită regulă, o anumită acţiune, dar o permit. De exemplu,
regula este că se poate căsători persoana care a împlinit 18 ani,
dar, pentru motive temeinice, minorul care împlinit 16 ani se
poate căsători după obţinerea unui aviz medical; insa, implinirea
varstei de 18 ani nu atrage obligativitatea casatoriei.

 Norme de recomandare, sunt acele norme juridice care recomandă o

anumită conduită subiectelor de drept cărora li se adresează.

b) După obiectul lor, normele juridice pot fi norme de drept civil, de drept penal,
comercial etc.

După conduita pe care o prescriu, precizați ce fel de norme juridice sunt:

1. “Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice”

[Dreptul la ocrotirea sanatatii - art. 34 alin. (2) din Constituţie]

2. “Asociaţiile cu caracter secret sunt interzise.” [Dreptul la asociere - art. 40 alin. (4)
din Constituție]

3. “In lipsă de stipulație contrară, cheltuielile pentru încheierea contractului de vȃnzare

sunt în sarcina cumpărătorului.” [art. 1.666 din Codul civil]

4. “Cetățenii romȃni pot obține, în condițiile legii, schimbarea pe cale administrativă a

numelui de familie și a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea.” [art. 85 din
Codul civil]

6
IZVOARELE NORMELOR JURIDICE

Izvoarele normelor juridice definesc modalităţile de exprimare a lor, forma lor

exterioară, capabilă de a fi cunoscută de toate persoanele şi ele definesc totodată şi
ierarhia lor în cadrul sistemului juridic al statului.

În chiar art. 1 din C. civ. se stabileşte că sunt izvoare ale dreptului civil legea,
uzanţele şi principiile generale ale dreptului. Este de menţionat că cea mai mare parte
a normelor juridice în sistemul de drept românesc sunt cuprinse în acte normative.

În funcţie de izvorul lor, mai exact de ierarhia lor, normele juridice sunt cuprinse în:

 Constituţie – este norma juridică supremă în stat; este emisă de Adunarea

Constituantă cu o majoritate specială şi după o anumită procedură.

Tot în această categorie se pot include şi tratatele internaţionale privind drepturile

omului la care România este parte şi care, în conformitate cu art. 20 din Constituţie,
sunt prioritare în aplicare faţă de legislaţia internă şi oricum, în caz de concurs de
norme, se aplică cele mai favorabile în materie.

 Legi - sunt acte normative adoptate de Parlament cu o procedură obişnuită şi

prin care se reglementează diferitele domenii ale vieţii sociale; legile se pot
adopta numai cu respectarea dispoziţiilor constituţionale.

Legile pot fi legi organice, adică acelea pe care Constiţia le prevede ca fiind adoptate
cu un anumit quorum – două treimi din membrii Parlamentului, sau ordinare, adică
acele legi care reglementează toate celelalte domenii şi care se adoptă după
procedura obişnuită.

 Decrete-legi, sunt acte normative care au fost utilizate şi în legislaţia noastră

în anumite situaţii speciale – imediat după anul 1989.

 Hotărâri de Guvern – sunt acte normative adoptate în vederea aplicării legii.

 Ordonanţe de Guvern – sunt acte normative adoptate în perioada de vacanţă

parlamentară şi pe baza legii de abilitare din partea Parlamentului.

7
 n aceată categorie se includ Ordonanţele de Guvern (O.G.), adică actele normative
Î emise de guvern în materia unor relaţii sociale care în mod normal trebuie
reglementate de Parlament, dar care deleagă reglementarea lor Guvernului prin lege
de abilitare. O astfel de lege se dă pentru o perioadă determinată şi pentru un
domeniu limitat, dar niciodată în domeniul de reglementare al legilor organice.

Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului (O.U.G.) sunt tot acte normative emise de
Guvern, dar, după cum le arată şi denumirea, ele se emit în situaţii urgente,
extraordinare, în cazuri în care reglementarea nu se poate amâna până la întrunirea
Parlamentului.

După adoptarea Ordonanţelor de Guvern sau a unei Ordonanţe de Urgenţă, Guvernul

are obligaţia de a înainta actele Parlamentului care le poate aproba sau respinge prin
lege, caz în care se stabileşte şi ce se întâmplă cu efectele deja produse în perioada
de aplicare a acelor acte normative.

 Ordine şi Instrucţiuni emise de miniştrii pentru executarea legilor şi a

Hotărârilor de Guvern.

 Instrucţiuni, regulamente, statute, norme emise de diferite organe de stat sau

organe profesionale în baza competenţei pe care le au de la lege sau de la
Guvern

 Hotărâri ale Consiliilor locale şi judeţene, ca organe ale administraţiei publice

locale şi care se referă la probleme de interes local.

Toate actele normative sunt adoptate în formă scrisă şi sunt publicate pentru a fi
cunoscute de cei cărora li se adresează.

Ce este Constituția?

8
 Uzanţele

Aşa cum am arătat, printre izvoarele normelor juridice civile, Codul civil în art 1,
menţionează şi uzanţele, adică obiceiul încetăţenit în decursul timpului într-un
anumit domeniu.

Ele sunt nişte izvoare nescrise, dacă nu sunt publicate în culegeri de uzanţe emise de
organisme autorizate în materie, cum ar fi Camerele de Comerţ şi Industrie.

Având acest caracter, uzanţele nu se aplică decât în domenii nereglementate de lege,

sau în cazurile când legea face trimitere la ele. Un astfel de exemplu este art. 613
alin. 2 din C.civ. unde se menţionează modul de stabilire a distanţei dintre
construcţii, sau art. 2010. alin. 2 din C.civ. privind remuneraţia mandatarului.

Principiile generale ale dreptului

La fel ca uzanţele, şi acestea sunt menţionate printre izvoarele dreptului civil.

Vorbim de aplicarea principiilor generale de drept în situaţiile când o anumită

materie nu este reglementată de lege, nu există nici uzanţe recunoscute ca atare
situaţie în care se apelează la aceste principii generale.

Este de menţionat că nu vom găsi în nici un act normativ enumerate asemenea

principii şi ele întotdeauna se deduc din analiza ansamblului sistemului juridic, dar
şi din practica instanţelor şi din doctrină.4

Dreptul european

În conformitate cu art. 5 din C.civ., în materiile reglementate de acest cod, “normele

dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indifferent de calitatea sau
statutul părţilor”.

4
A se vedea în acest sens şi T.Ionaşcu ş.a.Tratat de drept civil, vol. I. Ed Academiei, Bucureşti, 1967, p. 53

9
Faţă de aceată dispoziţie legală, regulamentele şi directivele emise de instituţiile
Uniunii Europene se vor aplica direct în dreptul românesc, situaţie în care putem să
le categorisim ca adevărate izvoare de drept, evident în materia dreptului civil.

În cazul directivelor Uniunii Europene se poate face precizarea că, în regulă

generală, aceastea se aplică în dreptul intern prin intermediul legislaţiei naţionale. În
cazul în care statul nu le transpune în legislaţia internă, cei interesaţi pot acţiona
statul prin acţiune directă pentru obţinerea de daune.

Se constată că în cazul normelor dreptului european, putem vorbi de un izvor

oarecum atipic, indirect, de vreme ce ele trebuie transpuse în legislaţia internă şi
numai în cazul unei acţiuni directe împotriva statului se poate discuta de un izvor de
drept în adevăratul sens al cuvântului.

Stabiliți care este locul normelor juridice de drept european în raport

cu Constituția Romȃniei.

10
APLICAREA NORMEI JURIDICE

Norma juridică nu este dată o dată pentru totdeauna, de cele mai multe ori normele
juridice se succed în timp şi uneori ele au aplicabilitate numai pe un anumit teritoriu.

În această situaţie, frecvent, se pune problema de a stabili care din normele juridice
se aplică în cazul în care există o succesiune de legi, sau pe ce teritoriu se aplică una
sau mai multe norme juridice.

Situaţiile acestea sunt reglementate de art.6-8 din C.civ., respectiv aplicarea în timp
a legii civile şi respectiv, teritorialitatea legii civile.

A) Aplicarea în timp a normei juridice

Conform art. 6 alin. 1 din Codul civil, norma juridică în general se aplică atâta timp
cât ea este în vigoare.

Aşadar, reglementarea legală face vorbire de perioada de timp cât legea este în
vigoare. Se pune deci problema momentului intrării în vigoare a normei juridice şi
de cel al ieşirii din vigoare a legii.

Momentul intrării în vigoare anormei juridice este diferit în funcţie de actul normativ
despre care este vorba.

Astfel, legea şi ordonanţele guvernului emise în baza unei legi de abilitare dată de
Parlament, vor intra în vigoare la 3 zile de la data publicării lor în Monitorul
Oficial, dacă în chiar textul respectiv nu este menţionată o altă dată ulterioară
pentru intrarea în vigoare.

Dacă aceasta este regula, au existat şi cazuri în care actul normativ, deşi publicat în
Monitorul Oficial, nu a intrat în vigoare la această dată, ci intrarea sa în vigoare s-a
făcut printr-un act normativ distinct, emis ulterior. Aşa de exemplu, actualul Cod
civil, deşi publicat în Monitorul Oficial la data de 24 iulie 2009, a intrat în vigoare
la data de 1 octombrie 2011, conform Legii nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a
Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Ordonanţele de Urgenţă intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial şi

numai dacă în prealabil au fost depuse la Camera competentă să fie sesizată.
11
Celelalte acte normative intră în vigoare la data publicării lor în Monitorul Oficial,
cu condiţia ca în chiar cuprinsul lor să nu fie prevăzută o altă dată, ulterioară, pentru
intrarea lor în vigoare.

Ieşirea din vigoare a normei juridice se face de regulă prin abrogare.

De cele mai multe ori, abrogarea actelor normative este expresă, adică printr-un act
normativ se menţionează expres că un al act normativ îşi încetează aplicabilitatea –
deci iese din vigoare – la data intrării în vigoare a noului act normativ.

Se poate însă ca norma juridică să îşi înceteze aplicabilitatea şi prin contrarietatea

dispoziţiilor sale faţă de un nou act normativ. În acest caz vorbim de o abrogare
tacită, actul normativ nou a abrogat implicit actul vechi, prin chiar dispoziţiile sale
contrare celui vechi.

De regulă însă, în actul normativ nou adoptat se face menţiunea, în unul din articolele
sale finale, că orice dispoziţie contrară se abrogă, deci este vorba tot de o abrogare
implicită a unor norme juridice.

Un caz aparte este cel al normei juridice cu aplicare temporară, când chiar prin
cuprinsul său se stabileşte perioada de aplicare, ieşirea acesteia din vigoare având
loc la data expirării termenului pentru care a fost adoptată.

De regulă, unele relaţii sociale sunt reglementate de mai multe acte normative
adoptate succesiv, caz în care trebuie să distingem care din aceste norme sunt
aplicabile.

Într-o astfel de situaţie, se aplică două principii specifice dreptului civil, şi anume:
principiul aplicării imediate a legii şi principiul neretroactivităţii legii civile.

Conform principiului aplicării imediate a legii noi, aceasta se aplică imediat ce a

intrat în vigoare şi nu se mai aplică norma juridică veche. Cu alte cuvinte, norma
juridică nouă se aplică acelor situaţii ivite după ce ea a intrat în vigoare, fără ca legea
veche să mai aibă vreo aplicabilitatea asupra acestora.

Conform principiului neretroactivităţii legii, actul normativ nou nu se va aplica şi

situaţiilor juridice anterioare: trecutul scapă legii civile5.

5
A se vedera şi Silvia Lucia Cristea, Op. Cit., p. 30

12
De la acest principiu putem vorbi totuşi de unele excepţii în care legea fie este
retroactivă, fie ultraactivează.

Retroactivitatea, ca şi excepţie de la principiul de mai sus se aplică numai în

cazurile strict determinate de chiar legea nouă. Cazul cel mai cunoscut din acest
punct de vedere este cel al legii penale mai favorabile, unde legea nouă se aplică –
dacă este mai favorabilă - şi situaţiilor juridice ivite anterior intrării ei în vigoare, cu
sublinierea că această regulă este întotdeauna inserată în legea nouă.

Ultraactivitatea este o altă excepţie de la principiile menţionate, caz în care

legea veche se aplică şi situaţiilor ivite după ieşirea ei din vigoare. Şi în acest caz
trebuie să existe dispoziţii corespunzătoare în chiar legea nouă, pentru a vorbi de
ultraactivitate. De exemplu, art. 6 alin. 4 din C.civ. stabileşte că «prescripţiile,
decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii
noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit».

Conform principiului «tempus regit actum», norma juridică civilă se aplică acelor
efecte viitoare ale unor situaţii juridice născute anterior aplicării ei, dacă acele situaţii
juridice există şi după intrarea legii noi în vigoare.

Este cazul prevederilor art. 6 alin 6 din C.civ. care stabileşte că legea nouă se aplică
şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior întrării ei în vigoare, dar
numai dacă sunt “derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie,
adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv
regimul general al bunurilor şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii
juridice subzistă după intrarea în vigoare alegii noi”.

B) Aplicarea normei juridice în spaţiu

Materia este reglementată de art. 7 şi 8 din C. civ. iar regula este aceea că norma
juridică adoptată de un organ central se aplică pe tot teritoriul ţării, dacă prin chiar
conţinutul ei nu se prevede că se aplică numai pe o porţiune din teritoriul naţional.

Dacă este vorba de o normă juridică emisă de un organ local, aceasta se va aplica
numai în raza de competenţă teritorială a organului emitent.

13
Art. 8 din C. civ. reglementează şi extrateritorialitatea legii civile, mai exact în cazul
în care, în raportul juridic respectiv există un element de extraneitate ca de exemplu:
cetăţenie, locul încheierii contractului, locul executării contractului etc.

În această situaţie se vor aplica normele de reglementare a conflictelor în materia

dreptului internaţional privat, textul menţionat făcând trimitere la Cartea VII-a din
Cod care reglementează aceste situaţii.

Suntem deci în acest caz în situaţia unui conflict de legi în spaţiu: acelaşi raport
juridic este potenţial supus mai multor sisteme de drept.

Normele conflictuale sunt chemate să rezolve diferitele situaţii ce ţin de ex. de

statutul persoanei fizice (în România – legea naţională), naţionalitatea persoanei
juridice (la noi regula sediului social), bunuri imobile (în România –locul situării
bunului), pentru raporturile juridice născute din delict civil – locul săvârşirii
delictului, etc.

Legea penală mai favorabilă este o aplicare a:

a) principiului aplicării imediate a legii noi;

b) principiului neretroactivităţii legii noi;
c) excepției retroactivității legii noi;
d) excepției ultraactivității legii vechi.

14
INTEPRETAREA NORMEI JURIDICE

Uneori, norma juridică nu este suficient de clară, explicită în redactarea sa sau nu

cuprinde şi - de cele mai multe ori - nici nu poate să cuprindă toate situaţiile ce se
pot ivi pe perioada de aplicare a acesteia.

Din acest motiv se impune uneori necesitatea de interpretare a normei juridice, mai
exact a desluşirii sensului acesteia şi a corectei ei aplicări pentru o situaţie dată.

Art. 9 alin. 1 din C.civ. stabileşte că cel care a adoptat norma juridică este competent
să facă şi interpretarea ei, iar la aliniatul următor se stabileşte că norma interpretativă
produce efecte numai pentru viitor.

Aşa se face că uneori chiar leguitorul, dându-şi seama încă de la adoptarea actului
normativ sau ulterior pe parcursul aplicării sale, că înţelegerea corectă a sensului şi
a conţinutului noii norme juridice va întâmpina dificultăţi în practică, face chiar el
interpretarea corectă, adică precizează acele elemente care în practică ridică
probleme, pentru înlăturarea eventualelor dificultăţi de înţelegere a normei juridice.

Acest tip de interpretare este aşa zisa interpretare oficială, şi este realizată chiar de
emitentul normei, fie o dată cu adoptarea normei în cauză, fie ulterior printr-un act
juridic separat dar care - şi acesta -este tot o normă juridică.

În practică însă, în procesul de aplicare a normai juridice, instanţele judecătoreşti

sunt chemate frecvent să interpreteze norma juridică, caz în care vorbim de o
interpretare judiciară, care însă are particularitatea că se aplică numai la speţa
respectivă, deci pentru cazul particular dedus judecăţii.

Se mai vorbeşte şi de o a treia categorie de interpretare şi anume de interpretarea

doctrinară sau neoficială, adică acea interpretare care este realizată în literatura de
specialitate, dar şi de avocaţi în pledoariile lor. Acest tip de intrepretare nu este
obligatorie dar serveşte pentru convingerea instanţelor de judecată să adopte un
punct de vedere în aplicarea legii pentru o speţă dată, sau pentru a critica un punct
de vedere adoptat de o instanţă sau mai multe instanţe în aplicarea unei dispoziţii
legale.

15
Metode de interpretare a normei juridice

Dacă pentru interpretarea oficială nu se pune în mod deosebit problema metodelor

de interpretare a normei juridice – acolo emitentul va explica punctul său de vedere
care devine chiar prin aceasta un nou act normativ sau se incorporează în norma
interpretată – probleme se pun la interpretarea judiciară şi cea doctrinară, unde,
pentru o interpretare corectă, s-au stabilit o serie de metode de interpretare.

 interpretarea gramaticală ; este acea metodă de interpretare care se realizează

pe baza regulilor gramaticale.

 interpretarea sistematică; actul normativ se interpretează după această

metodă ţinându-se seama de legăturile sale cu dispoziţii din alte acte
normative sau chiar din acelaşi act.

În cazul acestei metode de interpretare se va avea în vedere că norma juridică

inferioară trebuie să respecte norma superioară, iar norma juridică generală
reprezintă regula iar cea specială este excepţia dar care se aplică cu precădere pentru
că derogă de la norma generală.

 Dacă pentru unele situaţii nu există norme juridice, se va aplica o interpretare

prin analogie, adică aplicarea unor norme juridice pentru aceste situaţii desi
ele nu au fost avute în vedere la emiterea ei.

Totuşi, nu se poate face o astfel de aplicare a normei juridice dacă prin această
metodă s-ar aduce atingere exercitării unor drepturi civile sau care prevăd sancţiuni
civile sau când se derogă de la o dispoziţie generală, conform art. 10 din C.civ.

 interpretarea logică; este acea interpretare care se realizează pe baza

raţionamentelor logice. În cazul acestei metode de interpretare, ca reguli se au
în vedere aceea că « excepţia este de strictă interpretare », adică o anume
situaţie specială nu poate fi avută în vedere prin analogie ci strict numai la
situaţia dată.

ltă regulă este aceea potrivit căreia «unde legea nu distinge nici interpretul nu
A poate distinge» sau aceea potrivit căreia «legea se interpretează în sensul
aplicării ei şi nu în acela de neaplicare».

16
 rgumentele care se pot utiliza în cazul interpretării logice sunt de regulă
A argumentul « per a contrario » - afirmînd ceva negi contrariul – sau « a
fortiori » - cu atât mai mult – sau cel al « reducerii la absurd » - adică raţional nu se
poate ajunge decât la o soluţie şi în aceiaşi situaţie nu se pot adopta două soluţii.

Ce se înțelege prin interpretarea judiciară?

17
 TEST DE AUTOEVALUARE

1. O lege intră în vigoare:

a) la data publicării în Monitorul Oficial;

b) în termen de 3 zile de la publicare în Monitorul Oficial;
c) la o data ulterioară publicării, prevăzută în cuprinsul legii;
d) niciun răspuns corect.

2. Principiul neretroactivității legii noi este regula de drept care prevede că:

a) de îndata ce a fost adoptată, legea nouă se aplică situatiilor ce se ivesc după

adoptarea ei;
b) legea nouă se aplică la situatii anterioare legii;
c) legea veche se aplică înca un timp oarecare;
d) niciun răspuns corect.

3. Reprezintă izvor de drept:

a) Constituția Romȃniei
b) Legea nr. 31/1990 privind societățile
c) Codul Civil
d) toate răspunsurile de mai sus

4. După conduita pe care o prescriu, precizați ce fel de norme juridice sunt:

a) “Donația se încheie prin înscris autentic, sub sancțiunea nulității absolute” [art.
1.011 din Codul civil]

b) ”Pedeapsa cu moartea este interzisă.” [Dreptul la viata si la integritate fizica si

psihica - art. 22 alin. (3) din Constituție]

c) “Plata poate fi facută de orice persoană, chiar daca este un terț în raport cu acea
obligație.” [art.1.472 din Codul civil]

d) “Se recomandă separarea activităților editoriale ale jurnalistului de cele politice

și economice. ” [art. 2.5.3. din Statutul jurnalistilor elaborat de Convenția
Organizațiilor de Media]
Răspuns: 1. b, c; 2. d; 3. d; 4. a) imperativă onerativă; b) imperativă prohibitivă; c) dispozitivă permisivă;
d) de recomandare.

18
 LUCRARE FINALĂ
1. Constituția Romȃniei:

a) este legea supremă în stat;

b) se aprobă de catre Parlamentul Romȃniei;
c) se aprobă de catre Guvernul Romȃniei;
d) niciun raspuns corect.

2. Aplicarea legii situaţiilor ivite numai după intrarea ei în vigoare, constituie un efect al:

a)principiului neretroactivității legii noi;

b)principiului aplicării imediate a legii noi;
c)excepției ultraactivității legii vechi;
d)excepției retroactivității legii noi.

3. Norma juridică conține:

a) dispoziție;
b) sancțiune;
c) ipoteză;
d) subiectul de drept.

4. După conduita pe care o prescriu, precizați ce fel de norme juridice sunt:

a) “Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de

natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.” [Nivelul de trai - art. 47 alin (1) din
Constitutie]

b) “Cu excepția cazurilor prevăzute de lege ori dacă din voința părților nu rezultă
contrariul, proprietatea se strămută de drept cumpărătorului din momentul încheierii
contractului, chiar dacă bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost plătit încă.” [art. 1.674
din Codul civil]

c) “Sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune,

la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism
teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor
moravuri.” [Libertatea de exprimare - art. 30 alin (7) din Constitutie]

d) „Căsătoria se poate încheia dacă viitorii soți au împlinit vȃrsta de 18 ani.” [art. 272
alin. 1 din Codul civil]

19
Rezumat

De sorginte latină, termenul de drept desemnează ansamblul normelor de conduită

emise de stat și care trebuie respectate de toate persoanele. Norma de conduită emisă
de către autoritatea publică poartă denumirea de normă juridică. Aceasta este
generală, impersonală și obligatorie. De asemenea, norma juridică are o anumită
structură, ea fiind alcatuită din ipoteză, dispoziție și sancțiune. După modul de
reglementare al conduitei subiectului de drept, normele juridice se clasifică în norme
juridice imperative, dispozitive și de recomandare. Normele juridice își au sursa în
izvoare, dintre care fac parte Constituția sau legile. Norma juridică are aplicabilitate
în timp, în spatiu și asupra persoanelor. În aplicarea ei, atȃt destinatarul normei
juridice, cȃt și cel interesant, cum ar fi judecătorul sau avocatul, interpretează norma
juridică.

BIBLIOGRAFIE

 Ioana Nely Militaru, Dreptul afacerilor. Introducere în dreptul afacerilor.

Raportul juridic de afaceri. Contractul., Ed. Universul juridic, Bucureşti,
2013
 Silvia Lucia Cristea, Dreptul afacerilor, Ediţia a III-a revizuită şi adăugită,
Editura Universitară, Bucureşti, 2012
 Crenguţa Leaua, Dreptul afacerilor. Noţiuni generale de drept privat, Ed.
Universul Juridic, Bucureşti, 2012

20