Sunteți pe pagina 1din 14

Daca asta ar fi ultimul meu articol

…atunci ti-as spune asa:


Fiecare dintre noi este intr-o calatorie foarte personalizata ce ii apartine total iar
aceasta calatorie este o joaca si o lupta, se numeste viata, iar scopul ei este
autocunoasterea.
Atat.
In aceasta aventura avem elemente ajutatoare, ca oamenii din jurul nostru, cu rol
de mentori, parteneri, ghizi, avem resursele noastre interioare, virtutile si
intelepciunea si avem adversari si adversitati.
Ne nastem in aceasta perioada a planetei, cu care suntem contemporani, suntem
facuti sa uitam rapid cine suntem si ce putem, uitam misiunea noastra de a
explora viata si pe noi insine si uitam ca in noi se afla toate raspunsurile pe care
le cautam precum si resursele pentru a razbi din intuneric spre lumina.
Astfel, cu foarte putine si rare exceptii, ajungem intr-o vale a uitarii si a depresiei
si in acel moment suntem cel mai vulnerabili.
Atunci putem spune ca incepe viata noastra.
In cel mai de jos punct al vietii noastre suntem loviti de boala, saracie, tradare,
suferinta, rautate, lipsa de speranta, lipsa de sens si implinire si traim un foarte
real si autentic iad.
In acelasi timp, in acest moment este sansa noastra pentru a ne aduce aminte si
cel mai important, pentru a ne trezi.
Si tot acum, este primul contact cu esenta noastra, cu puterea noastra
interioara.
In mijlocul iadului acesta, observam ca indiferent ce am crezut despre noi, exista
ceva foarte real si autentic, un miez de stea din noi care nu se lasa ingenuncheat,
invins, speriat si ca acela este locul nostru sfant si divin din care incepem lupta
noastra de revenire, de recuperare a terenului pierdut.
Daca asta ar fi ultimul meu articol
Cu aceasta luminita care palpaie in noi producem prima noastra trezire in
aceasta existenta umana si pentru prima oara, reusim sa indepartam intunericul
din jurul nostru.
Stim ca totul depinde ca aceasta lumina descoperita adanc in noi, in cele mai
grele momente ale vietii noastre trebuie intretinuta si hranita pentru a deveni un
foc urias, un soare care straluceste si astfel incepe munca noastra de dezvoltare
personala si spirituala.
Acum 12 am simtit si eu acest lucru. Eram prea tanar, prea necopt si nu aveam
cuvintele necesare pentru a putea impartasi foarte bine aceasta experienta ce
greu poate fi pusa in cuvinte.
Am gasit insa inspiratia pentru o clipa si am denumit prima mea carte
”Personalitate alfa – descoperea comoara ascunsa din tine”.
Oamenii au inteles acest mesaj universal. Au recunoscut ca desi poate nu stim
inca multe, in fiecare dintre noi exista acel loc, aceasta comoara a noastra si ea
trebuie sa fie prioritatea noastra numarul 1, munca noastra principala a zilei: sa o
descoperim si sa valorificam.
Acum, dupa 12 ani, nu e mult mai usor sa pun in cuvinte aceasta experienta,
aceasta munca pe care noi toti o facem insa am sa incerc sa ii fac un rezumat ca
si cand ar fi ultimul meu articol.
Primul mare secret al aventurii descoperirii de sine
E ca nu exista alegeri gresite.

In fiecare clipa, poti alege orice cale si exista mii de cai pe care poti sa mergi.
In cariera, relatii, stil de viata, sportul practicat, sosul folosit la pranz in mancare,
permanent esti inconjurat de alegeri.
Secretul cand vine vorba de ales o cale nu este sa o alegi pe cea buna dintre
toate caile posibile pentru ca nu exista calea buna.
Daca asta ar fi ultimul meu articol
Orice cale alegi , ea va veni la pachet cu niste experiente care vor avea si
bucurie si suferinta in ele.
Alegi sa fii burlac, ai libertate mai multa dar nu ai un suflet aproape in momentele
in care ai vrea sa impartasesti ceva frumos.
Alegi sa fii familist, ai caldura unei familii insa uneori va trebui sa renunti la tine,
sa te sacrifici, in momente in care chiar nu iti doresti decat sa ramai tu cu tine.
Nu exista cale corecta din acest punct de vedere, calea care aduce doar fericire.
Iar oamenii aleg o cale, pentru ca nu au incotro, o cale trebuie aleasa daca e sa
mergi inainte si in secunda urmatoare, isi petrec majoritatea timpului mergand pe
aceasta cale aleasa gandindu-se :”daca alegeam alta cale, poate era mai bine,
poate nu pateam asta, poate aveam mai multa fericire”.
Si astfel, gandind in felul asta, nicio cale nu va fi vreodata buna.
In schimb, ORICE cale e perfecta cu o singura conditie: sa iti asumi total calea
aleasa ca fiind propria ta alegere, care iti apartine. E calea ta, vei merge pe ea
din toata inima si vei trai tot ce ti-e dat sa traiesti pe aceasta cale fiind
recunoscator ca ai putut sa alegi tu cu liberul tau arbitru si ti-ai exprimat libertatea
si sinele tau autentic.
Mai mult, te vei putea intoarce oricand doresti de pe orice cale ai plecat.
Si astfel intelegi ca nu exista cai gresite ci doar cai perfecte si
descoperi abundenta din viata ta. Nu te vei mai plictisi, nu vei mai stagna si iti vei
lua fericirea din mersul pe drum si nu din destinatie.
Al doilea mare secret al aventurii
Locul din care pleci determina locul in care ajungi.
Daca nu pornesti in aceasta aventura din locul potrivit, acel loc adanc ascuns din
tine, privind tot ce se intampla in viata exterioara ca si oglinda pentru a te
cunoaste pe tine, vesnic vei fi nefericit si neimplinit.
Daca asta ar fi ultimul meu articol
Daca vrei bani ca sa ai o mancare mai buna, o relatie ca sa iti faca cineva masaj,
un corp sanatos pentru a fi admirat la plaja, ai plecat cu perspectiva gresita la
drum.
Ai ratat startul.
Nu poti gasi implinirea si fericirea in lucruri exterioare. Ele au ca rol doar sa iti
vorbeasca despre tine.
Munca ta vorbeste despre tine.
Preferintele tale vorbesc despre tine.
Partenerii de cuplu vorbesc despre tine.
Comportamentele tale vorbesc despre tine.
Bolile tale vorbesc despre tine.

Totul in afara arata cu degetul exact spre pieptul tau, locul in care este comoara
ta si miezul de stea si spune:
”Priveste inauntru. Porneste dinauntru. Pune suflet in tot ce faci, si lumea va fi un
rai. Uita ca ai un suflet, o inima, o comoara si lumea va deveni un iad intunecat.”

Orice faci in viata, daca pleci din inima ta, daca iti asumi total responsabilitatea si
alegerile, oriunde te va duce drumul, vei ajunge exact in locul care trebuie.
Daca pleci de oriunde altundeva, din EGO-ul tau, din defectele tale, din mintea ta,
din convingerile tale, din viciile si poftele tale, vei ajunge de fiecare data intr-un
loc gresit si va trebui sa faci calea intoarsa spre locul de plecare corect.
In inima ta.
Al treilea secret al aventurii
Punctul in care te gasesti acum in viata este sacru.
Oamenii sunt pe acest drum al descoperirii de sine, al evolutiei si al devenirii,
aliniati intr-un urias sir indian. Unii au plecat mai demult si sunt mai aproape de
destinatia finala. Altii sunt la inceput de drum. Altii merg mai repede, altii mai
Daca asta ar fi ultimul meu articol
incet. Unii raman in urma sa ii ajute si pe altii, unii o iau la fuga in fata singuri ca
sa ajunga mai repede.
Un om este in punctul drumului sau unde banii sunt foarte importanti, existanta sa
in lumea materiala este foarte importanta.
Acel loc este sacru pentru el pentru ca in acest moment, sufletul lui, ghidul lui
interior ii spune ca e timpul sa invete lectia lumii materiale.
Alt om este in alt punct al acestui drum, si vrea relatii de cuplu, familie. Acest loc
este sacru pentru el pentru ca vocea lui interioara ii spune sa invete lectiile
universale si sa dobandeasca intelepciunea pentru relatii si familie.
Alt om vrea sa se ilumineze spiritual, altul sa ii dea in cap vecinului si sa ii fure
nevasta.
Fiecare om trebuie sa priveasca locul in care se gaseste acum ca fiind sacru si
fiind cel mai potrivit pentru a-si face temele.
Niciun punct al drumului nu este gresit. Niciun ritm de mers pe drum nu este prea
incet sau prea rapid. Onoreaza locul si ritmul tau de evolutie si fa asta si pentru
ceilalti.
Locul in care te gasesti acum, cu bune si rele, este al tau si numai al tau. Priveste
in jur si intreaba-te : ” ce imi spune viata acum? Ce sa fac, ce sa invat, in locul in
care ma gasesc? ”
Al patrulea secret al aventurii
Toate relatiile sunt sacre si sunt mai bune relatiile care nu functioneaza decat
cele fericite. Stiu, pare paradoxal.
Toti oamenii din jur iti sunt profesori. Cei care te enerveaza sunt cei care iti arata
unde iti sunt slabiciunile interioare, butoanele tale care te fac slab si vulnerabil.
Vor apasa pe ele pana cand le rezolvi si gasesti pacea si calmul interior.
Copilul tau, parintii tai, colegii de scoala si munca, partenerul de cuplu, toti sunt
aici sa iti dea lectii despre tine si lumea ta interioara.
Daca asta ar fi ultimul meu articol
De aceea, toate relatiile sunt sacre.
Daca privesti orice om sau relatie altfel decat un examen, un test si o lectie, vei fi
nefericit.
Daca privesti fiecare om si relatie ca sansa de a te cunoaste pe tine in relatia
respectiva, de a-ti vedea lumea interioara mai bine, vei simti ca mergi rapid pe
calea cea buna.
Nu uita scopul vietii: autocunoasterea si devenirea
Nu e nimic ce un om sau o relatie iti poate oferi. Oamenii din jur iti arata doar ce
anume nu iti oferi tu inca tie. Fiecare om si relatie, daca privesti dincolo de
cuvinte, emotii si ganduri, arata cu degetul spre tine, spre spiritul tau si comoara
ta interioara si iti spun :
”Priveste inauntru. Uite cata abundenta ai acolo si tu imi ceri mie ceea ce tu deja
ai in cantitati uriase? Cresti, evolueaza, lasa ghidul si profesorul tau interior sa te
indrume. Ai incredere in tine si paseste cu curaj in necunoscut, adu lumina unde
este intuneric si devino tot ceea ce poti fi”.

Al cincilea secret al aventurii


Daca fiecare loc in care ne gasim acum este sacru, daca fiecare om si relatie
sunt sacre insa toate au singurul rol de a ne face pe noi sa ne accesam comoara
interioara si de a merge la drum, exista si un alt rol pe care oamenii din jur il pot
avea?

Da, oamenii din jur mai pot face ceva pentru noi.
Atunci cand suntem cazuti, obositi, speriati si debusolati pentru ca drumul in
aceasta aventura nu e nici usor, nici lipsit de greutati si pericole, exista oameni
care au un singur rol.
Acela de a ne lua in brate si de a ne intreba: ”Esti bine?”.
Pentru unii e mama, pentru altii tata, pentru altii prietenii, sotul sau sotia, iubita
sau iubitul sau pur si simplu un necunoscut.
Daca asta ar fi ultimul meu articol

Acesti oameni, sunt rari dar toti avem in viata noastra acesti oameni cu rol de
asistenti, de sprijin, de ingeri pazitori daca vrei.
Cand suntem doborati si pierduti, ei nu ne vor grabi, nu ne vor certa sau judeca,
nu ne vor da sfaturi despre ce e bine si ce nu. Nu vor face nimic decat vor face
un spatiu in jurul nostru pentru ca noi pentru o clipa sa ne putem odihni, sa ne
putem ingriji ranile, sa ne tragem sufletul, sa ne redobandim puterile pentru a
porni din nou la drum.
Acesti oameni ne vor pune o perna sub cap, ne vor face un ceai, ne vor tine de
mana si din toate aceste lucruri marunte, speranta si viata vor renaste din nou cu
un singur mesaj extrem de puternic:
”Nu esti singur. Nu pot face mai mult pentru tine dar sunt aici sa stii ca oricat de
greu e, suntem cu tine. Fiecare este responsabil de drumul sau, de ranile si
oboseala sa, de odihna si vindecarea sa, de luptele, victoriile si infrangerile sale.
Poverile tale nu le poate purta nimeni pentru ca noi toti trudim din greu pe acest
lung drum insa azi, pentru o clipa, ne-am oprit din drumul nostru pentru a-ti spune
ca nu esti singur.
Intr-o zi, poate vei face si tu acelasi lucru pentru altul care e cazut si la capatul
puterilor”.

Acesta este rolul profesorilor, ghizilor, mentorilor din viata noastra.


Daca asta ar fi ultimul meu articol
Noi in disperarea noastra de multe ori le cerem solutii, sfaturi si sa duca povara
pentru noi, sa lupte pentru noi pentru ca ne e prea greu. Insa daca intervin, vor
face doar rau pentru ca nu vom invata lectia ce ne apartine si nu ne vom dezvolta
abilitatea pentru a depasi greutatea sau pentru a invinge inamicul. Si asta ne va
impinge inapoi pe drumul evolutiei, pentru a relua incercarea si lectia.
Profesorul adevarat iti spune doar atat:
”Sunt aici, te vad, nu esti singur, stiu prin ce treci. Ridica-te din nou si porneste
iar, si iar, si iar. E drumul tau, e viata ta, e lupta si povara ta iar recompensa la
final de drum e la fel, doar a ta.
Eu sunt aici. Da-mi mana ca sa simti si sa stii ca sunt aici dar mergi mai departe.
Nu te opri.
Stiu ca POTI!”

Acest secret iti foloseste ca sa stii nu doar care e rolul maestrilor, mentorilor,
profesorilor in viata ta dar si care este rolul tau ca si ghid si sprijin in viata altora.
Noi toti suntem si discipoli si maestri.
Al saselea-lea secret al aventurii.
Dar cum accesez comoara interioara?
Motivul pentru care atat de multi oameni sunt rupti de sufletul lor, de comoara lor
interioara si se simt rataciti, pierduti e pentru ca nu mai cunosc cai de a accesa
miezul lor de stea, generatorul lor de energie, iubire, vocatie si ghidul lor interior.
De multe ori insa, ei primesc sansa sa acceseze aceasta comoara insa nu o
recunosc si rateaza oportunitatea.

Exista multe cai prin care ne accesam comoara noastra interioara:


 calea regala
 caile superioare
 caile comune

Exista calea regala care este meditatia. Este o cale straina inca pentru foarte
multi oameni, de aici si suferinta, razboiul si decandenta lumii asa zis ”civilizate”.
Exista caile superioare care includ, dar nu se rezuma doar la:
 Plante sacre gen ayahuasca ( interzisa prin lege)
Daca asta ar fi ultimul meu articol
 Compusi chimici – LSD, DMT ( interzise prin lege)
 Respiratie holotropica ( legala)
 Metode stiintifice de accesare a starilor transpersonale

Exista caile comune


Aceastea, spre norocul nostru, sunt legale si ne duc spre comoara noastra
interioara aproape fara voia noastra
 Relatiile de cuplu
 Boala
 Depresia
 Suferinta

Imagineaza-ti cum suferinta intr-o relatie de cuplu, de exemplu, aflarea vestii ca


partenera sau partenerul te-au inselat, distrug instant orice masti ai avea si
patrund direct in inima ta ca un pumnal inrosit in foc.
Ce procese incep, cate intrebari despre viata, iubire, sens, oameni, Dumnezeu,
viata.
Relatiile de cuplu in care exista cearta si nefericire sunt printre cele mai frumoase
oportunitati in care ne descoperim propria noastra comoara interioara si ni se da
sansa sa devenim noi insine, autentici sa descoperim ce vrem si ce nu in viata
noastra.
Relatiile care nu functioneaza sunt cel mai eficient curs de dezvoltare personala
pe care il stiu, dintre toate caile comune.
Apoi boala. Imagineaza-ti daca descoperi intr-o zi ca ai o boala grava.
Cum privesti viata ce ti-a mai ramas? Cum se schimba prioritatile? Ce e
important si ce nu pentru tine?
Vrei sau nu, in aceste situatii sufletul tau si comoara interioara explodeaza ca un
vulcan si le vezi in toata maretia lor. Atunci esti tu. Atunci esti viu. Atunci te-ai
trezit din lungul somn al constiintei.
Orice om si orice intamplare din fiecare clipa a existentei tale, vor ca tu sa privesti
in tine si sa accesezi comoara interioara.
Daca asta ar fi ultimul meu articol
Daca vezi asa lucrurile, vei fi recunoscator pentru tot ce ti se intampla si vei
intege sensul expresiei:
”Tot ce mi se intampla este spre binele meu”.
Al saptelea secret al aventurii
Totul este un flux si totul vine in unde, valuri si frecvente.
Nu iti imagina ca iubirea, calmul, fericirea sau chiar implinirea sunt stari pe care
cauti sa le atingi si apoi ramai acolo pentru totdeauna .
Ca fluxul si refluxul, ele vin si pleaca.
Asta e conditia umana si viata noastra aici pe pamant.
Nu cere de la tine sa fii perfect in orice secunda si nu te invinovati pentru fiecare
greseala.
Cand izbucnesti nervos in fata fiintei iubite, cand nu ai castigat destui bani intr-o
luna sau daca te prinde vreo boala pe neasteptate, iarta-te in primul rand pe tine.
Aceste lucruri nu te definesc ci doar confirma ca viata ofera mult dar si ia inapoi
mult si te face sa te gandesti la ce ai tu cu adevarat si ce iti apartine cu adevarat.
Atunci ajungi la concluzia ca sufletul tau, comoara interioara cu toate virtutile si
ghidul, profesorul tau interior, sunt tot ceea ce conteaza cu adevarat si e singura
avutie de care ai nevoie.
E important sa invatam sa traim viata in mod corect, respectand legi uitate
ale universului:
Cand suferi din iubire sau lipsa ei, iubeste ca si cand esti Dumnezeu insusi, ce nu
mai are nevoie de nimic dar are de dat totul.
Cand nu ai bani, in loc sa vrei bani incepe sa servesti cu drag si smerenie pe cei
din jur si vei vedea ca problemele materiale incep sa se dizolve de la sine.
Cand esti bolnav, adu-ti aminte de valorile tale adevarate si promite ti sa nu le uiti
cand te faci sanatos.
Daca asta ar fi ultimul meu articol
Ceea ce se vede este atat de sarac in comparatie cu ceea ce nu se vede, asa ca
ar trebui sa ne dezvoltam si restul simturilor, sa indraznim sa pasim in experiente
aparent riscante pentru a ne extinde orizontul.
Banii, sanatatea si iubirea sunt extrem de importante dar locul in care ajungi la
ele este foarte diferit in functie de locul din care pleci spre ele.
Daca pleci din locul gresit spre a face bani, vei ajunge sa faci bani si te vei trezi
intr-un loc in care banii nu au nicio relevanta.
Daca pleci din locul gresit in sanatate, te vei dezumfla descurajat desi ai atins
toate standardele de perfectiune.
Daca pleci din locul gresit in iubire, ajungi sa o cersesti si nu mai e nimeni care sa
iti arunce vreo farama.
Locul din care pleci determina de fiecare data locul in care ajungi.
Locul corect este ancorarea in fiinta ta, sufletul tau si inima ta. Vei ajunge tot
timpul unde trebuie gidat de ea. Te vei rataci altfel.

In furtuna in care ne gasim, ne-am ratacit de ce conteaza si suntem in deriva


printre lucruri care nu conteaza.
Nu-ti stii pasiunea nu pentru ca nu o ai ci pentru ca ai prea multe lucruri fara
pasiune in viata ta care te sufoca si nu te mai lasa sa traiesti pasiunea in mod
firesc. Elimina-le.
Nu stii care sunt oamenii potriviti si nu mai apuci sa petreci timp de calitate cu ei
pentru ca sunt prea multi nepotriviti care iti risipesc energie, timp si
spatiu. Selecteaza-i.
Nu ai relatiile pe care le vrei pentru ca porti o masca si apoi pici testul
realitatii. Da jos mastile.
Continua sa cauti in interiorul tau permanent, sa te ridici din nou pentru ca in tine
e ceva ce nu moare, nu ingenuncheaza si vrea sa lupte din nou.
Comoara interioara este mai reala si mai pretioasa decat cel mai solid aur.
Daca asta ar fi ultimul meu articol
Toate raspunsurile pe care le cauti sunt in tine.
Eu nu pot sa fac nimic in locul tau insa vreau doar sa stii ca sunt alaturi de tine.
Ridica-te, ridica-te!
Ori ti-ai uitat chemarea?
Sus, sus!
Incepe-ti opera!

Si daca te-ai intrebat uneori care e sensul adevarat al motto-ului ”per aspera ad
astra – printre greutati spre stele”, poate acum e mai clar.
Printre greutati, spre miezul nostru de stea, spre sufletul nostru si comoara
noastra interioara
Per aspera ad astra
Pera Novacovici

Cine vrea să fie fericit, să fie!

 Despre

După un an de psihologie :)
iulie 8, 2016posted by magdalenarus in Psihologia

După un an de psihologie am înțeles că:

Ai nevoie de alternative. Nu poți scăpa de o patimă sau de o durere provocată de pierderea cuiva, până nu găsești

altceva de făcut sau pe altcineva de iubit.

Oamenii sunt egoiști prin natura lor și trebuie să-și satisfacă în primul rând propriile nevoi. Oricât de mult ar face

pentru binele altora, dacă pentru ei nu fac suficient, nu vor fi cu adevărat împliniți.
Daca asta ar fi ultimul meu articol
E nevoie de echilibru și de cumpătare. Fă orice, dar cu măsură. Câte puțin din toate, fără excese, și totul va fi bine.

Iubește tot ce-ți iese în cale. Nu-ți va ieși de multe ori și e bine ca cei pentru care simți atracție să facă parte din viața

ta, indiferent dacă e doar pentru o zi sau pentru mai multe. Iubirea este cea care dă energie trupului și minții. Fără ea

nu ai nicio șansă să fii fericit, eventual mulțumit.

Nu căuta rețete pentru atingerea fericirii. Iți pierzi timpul. Mai bine citește o carte, explorează, exprimă-ți gândurile pe

hârtie. Scrisul te ajută să conștientizeze anumite lucruri, te ajută să-ți clarifici sentimentele, să te relaxezi și te

responsabilizează.

Fixează-ți obiective clare, de lungă și scurtă durată, încadrează-le in timp și încearcă să le atingi, altfel neîmplinirile se

adună și devii anxios.

Fă ce îți place, atâta vreme cât îți place.

Inconjoară-te de oameni mulți și buni. Toți oamenii sunt buni dacă tu ești.

Epicur spunea foarte frumos să nu ne fie teamă de zei și nici de moarte. Zeii au alte preocupări decât aceea de a

supraveghea lumea oamenilor. Sufletul, compus din atomi, se dezintegrează ca și trupul , în moarte își pierde orice

sensibilitate.

Nu accepta ca partener de viață un om care nu merge cu tine când îl chemi numai dacă are o țintă precisă sau

dispoziție pentru a face asta. Insoțește-te cu oameni care atunci când îi chemi, vin, fără să te întrebe unde mergeți.

Dacă vrei copii, fă-ți timp pentru ei, lasă-i să exploreze, îndrumă-i spre activități plăcute și utile. Nu-i lăsa să se

plictisească, fă-le program, dă-le alternative, explică-le, iubește-i. Ce s-a imprimat în copilărie, rămâne imprimat în toți
porii. Oricât ai fi tu de puternic și de învățat ca adult, nu vei găsi calea să scapi. Dacă în copilărie te fascinează

cântatul la vioară, te va fascina in vecii vecilor. Dacă îți va fi teamă de ceva, cu teama în suflet vei trăi mereu.

Fericit nu poți fi decât pentru puțin timp și de puține ori. De aceea oamenii sunt mereu în căutarea fericirii. Când o

ating, durează puțin, dar suficient cât să-și încarce bateriile și să pornească din nou la drum în căutarea ei. Există și

oameni care nu vor fi fericiți niciodată. Ei vor fi însă mereu mulțumiți și pentru ei e bine așa.

Dacă simți nevoia să fii trist, îți poți permite luxul ăsta, deși e pierdere de vreme. Mai bine forțează-te să râzi, până la

urmâ creierul tău se enervează și chiar dă comandă să te simți bine.

Dacă nu ai chef să faci nimic, dansează, cântă, mănâncă și bea. Asta au făcut oamenii dintotdeauna și vor face

mereu. Anumite lucruri nu se vor schimba niciodată.


Daca asta ar fi ultimul meu articol
Gândește-te la situații prin care ai trecut și care păreau fără rezolvare. Și de data asta se va găsi o cale.

Nu uita de aspectu tău exterior, reflectă starea ta de bine și în același timp ți-o influențează. Spală-te, îmbracă-te

frumos, pieptul în față, privirea înainte și la drum. Nu sta în loc, mai ales dacă nu ți-e bine în locul ăla.

Uneori rămânem blocați într-o durere. E nevoie de o vorbă bună pentru a ne debloca. Dar vorbele sunt spuse de

oameni. Dacă cei dragi nu simt sau nu știu ce să-ți spună, sună la 0736.281.810 și îți voi spune eu.

Cu drag,

S-ar putea să vă placă și