/

Tehnologia ATM
- ASYNCHRONOUS TRANSFER MODE -

Ichimoaei Stefan-Cosmin

Master IISC an II
In prezent, in lume exista diverse tipuri de retele de comunicatii (telefonie, telex,
transmisii de date, televiziune prin cablu etc.), fiecare avand propria tehnologie, mijloace de
transmisie si oferind servicii specifice. Cea mai răspândită tehnologie de telecomunicaţii, bazată
pe standarde binedefinite, pentru transportul de date, video şi voce la viteze foarte înalte este
tehnologia ATM (Asynchronous Transfer Mode) şi se utilizează de obicei în arterele
principale ale reţelelor (backbone).
 Protocolul si arhitectura ATM (Asynchronous Transfer Mode) au reusit sa capteze atentia
media in ultimii ani. Conceput ca o tehnica prin care se dorea atingerea unui compromis viabil
între rigiditatea arhitecturii sincrone de telecomunicaţii şi comportamentul imprevizibil al reţelor
de pachete, tehniciile ATM sunt potrivite pentru orice necesitate, de la viteza mare de comutare
pana la reţelele locale. ATM a captat atentia atat comunitatii telecomunicatiilor, ca un purtator de
banda larga pentru retelele Integrated Services Digital Network (ISDN), cat si a industriei
computerelor, care priveste ATM ca un candidat puternic pentru retele locale(LAN) de mare
viteza.

In centrul arhitecturii ATM se afla o "celula" de luungime fixa. O celula ATM este un
pachet de date scurt, de lungime fixa, care contine un antet scurt cu informatii de adresare,
urmat de “incarcatura”. Structura celulei are o lungime de 53 de octeti, cu un antet de 5 octeti si
48 de octeti de incarcatura. Funcţia principala a antetului celulei este de a identifica conexiunea
virtuală, cu funcţii limitate în ceea ce priveşte controlul fluxului, controlul congestiilor si controlul
erorilor.

Desi lungimea mica a pachetului poate face ca acesta sa para ineficient din punctual de
vedere al raportului dintre antet si datele efective, acesta are o serie de avantaje fata de
celelalte structure. Fixand lungimea celulei, caracteristicile de sincronizare ale legaturilor si ale
retelelor corespunzatoare sunt regulate si usor de prezis; in cazul pachetelor de dimensiuni
variabile aceste caracteristici sunt dificil de prezis. Folosind celule scurte, switching-ul hardware
poate fi realizat. In cele din urma, folosirea pachetelor scurte ofera posibilitatea transferului de
informatii izocrone cu un delay mic.

Serviciile ATM sunt orientate pe conexiune, modelul functional fiind similar cu cel al unei
retele de tevi de canalizare. In esenta, o conexiune lucreaza ca o teava: la emisie se introduc
informatiile (liniare) la un capat, iar receptorul le primeste, in aceeasi ordine, la celalalt capat.
Realizarea unui apel telefonic presupune mai intai trimiterea unui mesaj pentru stabilirea, pe
baza de negociere, a unei conexiuni (calea de comunicatie) pe care vor circula toate celulele
urmatoare. Odata stabilizata aceasta cale, toate celulele care apartin apelului respectiv vor
circula in aceeasi ordine in care au fost transmise.
 Figura 1. Structura unei retele ATM private si o retea ATM publica peste care se
transmite trafic de voce, date si multimedia

(http://www.pulsewan.com/data101/lane_basics.htm)

ATM se d ef in eş t e c a u n m o d d e t r a nsf er as in cr on , pe nt r u a- l de os eb i d e
a lt e t eh no lo g i i si nc r o ne , cum ar f i TD M ( Tim e D iv is i on M ul t i pl ex i ng ) . Î n cazul
TDM fiecărui utilizator i se atribuie un anumit interval de timp, care îi aparţine şi în care nu poate
transmite nimeni altul. Dacă o staţie are de transmis mai multe date, ea poate transmite doar în
intervalul de timp rezervat ei, chiar dacă altă staţie nu are nimic de transmis în acelaşi
interval de timp, şi ale cărei intervale rămân neutilizate. În cazul ATM , i nt er va le le de
t im p s un t d is po n ib i l e la cer er e î n d ep en de n ţ ă de t r a f i c , i ar selectarea destinaţiei
se efectuează prin descifrarea adreselor cuprinse în fiecare celulă de informaţie ATM.

Conexiunile ATM sunt conexiuni logice, sau conexiuni virtuale(CV). Fiecare CV este
definita ca o pereche de identificatori de cale virtual(VPI) si identificator de canal virtual(VCI).
Asignarea de VPI/VCI are doar semnificatie locala. Astfel, VPI si VCI sunt decodate in fiecare
nod ATM si sunt unici pentru un link fizic oarecare. Cand o conexiune este intrerupta, toti
VP/VCI sunt rechemati pentru noi conexiuni. Tehnologia ATM utilizează două tipuri de interfeţe:
interfata utilizator-reţea UNI şi interfaţa reţea -comutator NNI.

VCI VPI VPI – cale virtuală;

Reţe
a VCI – canal virtual
 Arhitectura ATM

Tehnologia ATM are o arhitectura tridimensionala. Ea este compusa din 3 planuri: planul
de utilizator, cel de control si cel de management. Atat planul de control cat si cel de user pot fi
impartite in 4 niveluri: nivelul fizic, nivelul ATM, nivelul de Adaptare ATM(AAL) si nivelul superior,
iar fiecare din aceste niveluri poate fi divizat in sub-niveluri.

Planul de control se ocupa de stabilirea si incheierea conexiunilor folosind protocoluri de

semnalizare.

Planul de management este format din managementul nivelurilor si managementul

planului. Primul se ocupa cu gestiunea nivelurilor din fiecare plan si are o structura stratificata
corespunzatoare celorlalte planuri. Cel din urma este responsabil cu managementul sistemului
si comunicarea intre diferite planuri.

Figura 2. Arhitectura ATM

(http://www.h3c.com/portal/Technical_Support___Documents/Technical_Documents/Routers/H3C_SR8800_Series_Routers/
Configuration/Operation_Manual/H3C_SR8800_OM%28Release3242_V3.05%29/01-Access/201004/672364 _1285_ 0.htm#_Toc2
59438514)
 Functiile nivelurilor ATM:
 Nivelul fizic: furnizeaza, în principal, canalele de transmisie pentru celulele ATM.
La aacest nivel, celulele care vin dinspre layerul ATM devin un flux continuu de
biti dupa ce headere-le necesare transmisiei sunt atasate. In plus, fluxurile
continue de biti primite dinspre celelalte echipamente sunt restaurate in celule si
apoi transmise catre nivelul ATM.
 Nivelul ATM: implementeaza comunicatia bazata pe celule intre niveluri
omoloage, invocand serviciile furnizate de nivelul fizic. Acest nivel este
independent de echipamentele fizice si de implementarea nivelului fizic, la fel si
fata de tipurile de servicii trarnsmise. Informatiile care trec prin acest nivel iau
forma pachetelor de 48 de octeti, cunoscute ca unitati de segmentare si de
reasamblare. Informatiile care trec din acest nivel spre nivelul fizic sunt
structurate in celule de 53 bytes, constand dintr-un header de 5 bytes si
incarcatura de 48 bytes. Alt functii ale nivelului ATM sunt transmiterea VPI/VCI,
multiplexarea/demultiplexarea celulelor si controlul fluxului.
 Nivelul de Adaptare ATM(AAL): furnizeaza interfata intre protocoalele de nivel
inalt si nivelul ATM. In cadrul acestui nivel si face transferul de informatii intre
nivelul ATM si protocoalele de nivel inalt, in prezent suntfolosite 4 tipuri de AAL:
AAL1, AAL2, AAL3/4 si AAL5, fiecare din acestea suportand servicii specifice
prezente in reteaua ATM. Cei mai multi distribuitori de echppamente ATM
folosesc AAL5 pentru servicii detransmitere de date.
 Protocoalele de nivel inalt se ocupa de interconexiunile WAN, interconexiunile
de voce, interconexiunile de Layer 3, incapsulare, emularea LAN, multi-protocol
over ATM si IP-uri.

AAL suporta patru clase diferite de trafic, variind de la date comutate prin circuite straight
pana la aplicatii cu pachete. Multe din primele implementari ale ATM s-au concentrat pe
serviicii la nivel de pachet, adesea indeplinind rolul unui cadru pentru serviciile Frame Relay. In
general, AAL ar trebui privit ca o interfata intern, software pentru transmiterea serviciilor end-
user peste ATM.
 Figura 3. Arhitectura protocoalelor ATM

Ca si in cazul altor mari sisteme, exista o multime de componente si conexiuni implicate

in reteaua ATM. Toate conexiunile din reteaua ATM sunt punct-la-punct, traficul fiind comutat
prin retea de catre noduri de comutare. Doua tipuri de retele sunt incluse in arhitectura ATM,
Retele Publice si Retele Private. Retele Private, denumite si Retele la sediul clientului, se
ocupa de obicei de conexiunile end-user, sau cu transmiterea serviciilor catre alte tipuri de
retele, inclusiv servicii cu circuite comutate sau subsisteme de voce. Interfata intre
componentele din Reteaua Privata este referita ca Interfata Utilizator Privat-Retea(UNI).

Interfata dintre retelele publice si private este coomutata conform Public UNI. Interfetele
intre switch-uri in cdrul retelei Publice sunt Interfetele Nodurilor de Retea(NNI). Trei tipuri de NNI
au fost dezvoltate, NNI-ICI, care conecteaza retelele ATM de diferite purtatoare, NNI-ISSI, care
conecteaza switch-urile din cadrul aceleiasi Local Area Transport Area (LATA), si in cele din
urma, un NNI Privat care permite conexiunea intre diferite switch-uri dintr-o retea private.
Figura 4. Un model de arhitectura al unei retele ATM

(http://www.cellsoft.de/telecom/atmconcepts.htm)
Nivelul de Adaptare ATM(AAL)

Folosirea tehnologiei si a serviciilor ATM a creat nevoia de un nivel adaptiv care sa

suporte protocoalele de transfer a informatiei care nu sunt bazate pe ATM. Acest layer de
adaptare defineste modul in care sunt segmentate si reasamblate pachetele de nivel-inalt in
celule ATM, si cum se vor gestiona anumite aspecte ale transmisiei din stratul ATM.

Nu este foarte clar dacă ATM are sau nu un nivel transport. Pe de-o parte, nivelul ATM
are funcţionalitatea unui nivel reţea cu un alt nivel (AAL) plasat imediat deasupra sa, lucru care
face din AAL un nivel de tip transport. Unul din protocoalele utilizate (AAL 5) este din punct de
vedere funcţional similar cu UDP-ul, care este incontestabil un protocol de nivel transport.
Pe de altă parte, nici unul din protocoalele AAL nu furnizează o conexiune capăt-la-capăt
fiabilă precum TCP (deşi cu foarte mici modificări ar fi putut să o facă). De asemenea, în cele
mai multe aplicaţii este utilizat un alt nivel transport, situat deasupra AAL-ului.
Nivelul AAL din reţelele ATM diferă radical de TCP, mai ales pentru că proiectanţii săi au
fost interesaţi în principal de transmisia vocii şi a imaginilor video, pentru care livrarea rapidă
este mai importantă decât acurateţea datelor. Să ne reamintim că nivelul ATM emite doar celule
de 53 octeţi una după cealaltă si nu dispune de un control al erorii, control al fluxului şi de nici
un alt control. În consecinţă, el nu este foarte potrivit pentru cerinţele celor mai multor aplicaţii.

Dintre serviciile care necesita adaptare mentionez Gigabit Ethernet, IP, Frame Relay,
SONET/SDH, UMTS/Wireless, etc.

Principalele servicii oferite de AAL sunt:

 Segmentare si reasamblare

 Gestiunea erorilor de transmisie

 Gestiunea celulelor pierdute sau ratacite

 Controlul fluxului si al sincronizarii

 Structura nivelului de adaptare ATM

Nivelul de adaptare ATM este divizat în două părţi principale, una dintre ele fiind
împărţită mai departe, conform figurii de mai jos.
Partea superioară a nivelului de adaptare ATM este numită subnivelul de convergenţă.
Sarcina sa este de a furniza o interfaţă pentru aplicaţie. Ea constă dintr-o parte comună tuturor
aplicaţiilor (pentru un protocol AAL dat) şi o parte specifică fiecărei aplicaţii. Funcţiile fiecăreia
din aceste părţi sunt dependente de protocol, dar pot include încadrarea mesajelor şi detecţia
erorii.

Figura 5. Modelul ATM - nivelul de adaptare ATM cu subnivelele aferente

In plus, la sursă, subnivelul de convergenţă este responsabil cu acceptarea fluxului de

biţi sau a mesajelor de lungime arbitrară de la aplicaţii şi cu fragmentarea lor în unităţi de 44 sau
48 octeţi în vederea transmisiei. Atâta timp cât protocoalele utilizează o parte din cei 48 de
octeţi din informaţie utilă ATM pentru propriile antete, dimensiunea exactă este dependentă de
protocol. La destinaţie, acest subnivel reasamblează celulele în mesajele originale. De regulă,
atunci când există, dimensiunile mesajelor sunt prestabilite. Cu alte cuvinte, dacă sursa trimite
patru mesaje a câte 512 octeţi fiecare, ele vor ajunge ca patru mesaje de 512 octeţi şi nu ca un
singur mesaj de 2048 octeţi. În cazul fluxurilor de date nu există nici o delimitare între mesaje si
deci acestea nu sunt respectate.
Partea inferioară a AAL-ului este' subnivelui SAR (Segmentation And Reassembly
-segmentare şi reasamblare). Acesta poate adăuga antete şi încheieri la unităţile de date care îi
sunt furnizate de către subnivelul de convergenţă, pentru a forma astfel informaţiile utile ale
celulelor. Aceste încărcături sunt furnizate nivelului de transmisie ATM. La destinaţie, subnivelul
SAR reasamblează celulele în mesaje. Subnivelul SAR se ocupă în principal cu celule, iar
subnivelul de convergenţă cu mesaje.
 Atunci când un mesaj soseşte de la aplicaţie la AAL, subnivelul de convergenţă poate
să-i adauge un antet şi/sau o încheiere. Mesajul este apoi fragmentat în unităţi de câte 44 până
la 48 octeţi care sunt transmise subnivelului SAR. Subnivelul SAR poate să adauge propriul
antet şi încheiere fiecărei unităţi şi să le transmită mai departe nivelului de ATM pentru
transmisie, sub formă de celule independente.

Urmatoarele protocoale de adaptare la nivelul ATM (AAL) au fost definite de către ITU-T.
Clasificarea se bazează pe trei conditii: daca o relaţie de sincronizare trebuie menţinută între
sursă şi destinaţie, dacă aplicaţia necesită o rată de biţi constantă, şi dacă transferul este
orientat spre conexiune sau este fara conexiune.

AAL Tip 1

AAL Tip 1 este protocolul utilizat pentru transmisia traficului de clasa A, adica traficul orientat
pe conexiuni, cu viteza de transmisie constanta, de tip real, de exemplu trafic audio si video
necomprimat. Bitii sunt produsi de catre aplicatie la o viteza de transmisie constanta si trebuie
sa fie livrati la capatul indepartat cu aceeasi rata constanta, fara intarzieri. Intrarea este un sir
de biti fara nici o limita de mesaj. Pentru acest trafic, protocoalele de detectie a erorii nu sunt
uuutilizate datorita faptului ca intarzierile introduse prin depasirea limitei de timp si prin
retransmisii nu sunt acceptabile.

AAL1 foloseste un subnivel de convergenta si un subnivel SAR. Subnivelul de convergenta

detecteaza celulele pierdute sau inserate gresit si netezeste traficul de intrare pentru a asigura
o livrare a celulelor in nivel constant. in final, subnivelul de convergenta fragmenteaza mesajele
in unitati de 46 sau 47 de octeti care sunt furnizate subnivelului SAR pt transmisie. La celalalt
capat, SAR extrage aceste unitati si reconstruieste intrarea originala. Subnivelul de convergenta
din AAL1 nu are un antet de protocol propriu.

Spre deosebire de AAL 1, subnivelul SAR are un protocol. Ambele formate încep cu un antet
de un octet, conţinând un număr de secvenţă, SN, de 3 biţi (pentru a detecta celulele lipsă sau
greşit inserate). Acest câmp este urmat de un câmp protecţie număr de secvenţă, SNP, de 3 biţi
(de exemplu, sumă de control), corespunzător numărului de secvenţă şi care permite
corectarea erorilor singulare şi detectarea erorilor duble din câmpul de secvenţă. El utilizează
un control cu redundanţă ciclică bazat pe polinomul x3+x+l. Un bit de paritate pară care
alterează octetul antet va reduce posibilitatea ca un număr de secvenţă eronat să se strecoare
neobservat. Nu este necesar ca celulele AAL 1 să fie completate cu toţi cei 47 octeţi. De
exemplu, pentru transmisia digitizată a vocii la o rată de 1 octet la fiecare 125 usec, umplerea
unei celule cu toţi cei 47 de octeţi impune înregistrarea unei secvenţe de sunet de 7.875 ms.
Dacă întârzierea dinaintea transmisiei este de neacceptat, atunci pot fi expediate şi celule
umplute parţial. în acest caz, numărul efectiv de octeţi de infomiatie pe celulă este acelaşi
pentru toate celulele si este convenit în avans.
 Figura 6. Formatul celulei AAL 1

Atunci când trebuie respectate limitele mesajului, se folosesc celulele P. Câmpul Indicator
este utilizat pentru a preciza deplasamentul de început al următorului mesaj. Doar celulele cu
un număr de secvenţă par pot fi celule P, indicatoml fiind astfel în domeniul 0 - 92 şi putând fi
plasat fie în informaţia propriei celule, fie în celula care urmează. Să observăm că această
schemă permite mesajelor să conţină un număr arbitrar de octeţi, astfel încât mesajele pot fi
rulate continuu, fără a fi necesară alinierea lor la limita de celulă.
Bitul cel mai semnificativ al câmpului Indicator este rezervat pentru dezvoltări ulterioare.
Bitul iniţial de antet al tuturor celulelor cu număr impar formează un flux de date utilizat pentru
sincronizarea de ceas.

AAL 1 este proiectat pentru fluxuri de date simple, orientate pe conexiuni, de timp real şi
fără detecţie de erori, excepţie făcând doar celulele lipsă şi greşit inserate. AAL 1 este un
protocol adecvat pentru fluxuri audio şi video necomprimate pure sau pentru orice alt tip de
fluxuri de date în care câţiva biţi distorsionaţi din când în când nu creează o problemă.

AAL Tip 2

Pentru fluxuri audio şi video comprimate, viteza de transfer poate varia puternic în timp.
De exemplu, multe scheme de compresie transmit periodic un cadru video complet, şi apoi
transmit doar diferenţele dintre cadrele intermediare şi ultimul cadru complet, pentru mai multe
cadre. Atunci când camera este staţionară şi nimic nu se mişcă, diferenţele dintre cadre sunt
minore, dar când camera este deplasată rapid, diferenţele sunt importante. De asemenea,
limitele mesajelor trebuie respectate, astfel încât să poată fi recunoscut începutul cadrului
complet următor chiar în cazul unor pierderi de celule sau unor date eronate. Din aceste motive
este necesar un protocol aparte. AAL 2 a fost proiectat în acest scop.
 Figura 7. Formatul celulei AAL 2

Ca şi în AAL 1, subnivelul CS nu are un protocol propriu, însă subniveluî SAR are un

astfel de protocol. Formatul unei celule SAR este prezentat în Fig. 7. El are un antet de 1 octet
şi o încheiere de 2 octeţi, lăsând loc pentru cei până la 45 de octeţi de date per celulă.
Câmpul SN (Sequence Number - număr de secvenţă) este utilizat pentru numărarea
celulelor în scopul detectării celulelor lipsă sau greşit inserate. Câmpul TI (Information Type -
tipul informaţiei) este utilizat pentru a indica faptul că celula reprezintă începutul, mijlocul sau
sfârşitul unui mesaj. Câmpul LI (Length Indicator - indicator de lungime) indică dimensiunea
informaţiei utile, în octeţi (poate să fie mai mic decât 45 octeţi). în sfârşit, câmpul CRC este o
sumă de control a întregii celule, pentru detectarea erorilor.
AAL Tip 2 suporta rata variabila de bit dependenta de timp(VBT-RT) si trafic sincron si
orientat pe conexiune. Un exemplu ar fi Voice over ATM. AAL2 este de asemenea larg folosit si
in aplicatii wireless datorita capacitatii de a multiplexa pachete de voce dinspre diferiti useri
catre o singura conexiune ATM;

AAL Tip 3/4

La început, ITU a avut diferite protocoale pentru clasele C şi D, serviciu orientat pe

conexiuni şi serviciu fără conexiuni pentru transport de date sensibil la pierderi sau erori, dar
care nu este dependent de timp. Apoi ITU a descoperit că în realitate nu erau necesare două
protocoale şi, prin urmare, ele au fost combinate într-un singur protocol, AAL 3/4.
AAL 3/4 poate opera în două moduri: flux sau mesaj. în modul mesaj, fiecare apel
dinspre aplicaţie spre AAL 3/4 injectează un mesaj în reţea. Mesajul este livrat ca atare, altfel
spus, limitele mesajului sunt respectate. In modul flux, limitele nu sunt respectate. În ambele
moduri este asigurat transportul fiabil şi nefiabil (de exemplu fără garanţie).
O caracteristică a lui AAL 3/4 care nu este prezentă în nici unul din celelalte protocoale
este multiplexarea. Acest aspect al lui AAL 3/4 permite sesiunilor multiple (de exemplu
conectare de la distanţă) de la o singură gazdă să circule pe aceiaşi circuit virtual şi să fie
separate la destinaţie,
 Figura 8. Multiplexarea mai multor sesiuni pe un acelaşi circuit virtual.

Motivul pentru care se doreşte această facilitate este acela că de multe ori companiile
de transmisie taxează fiecare stabilire a unei conexiuni şi fiecare secundă în care o conexiune
este deschisă. Dacă o pereche de maşini are mai multe sesiuni deschise simultan, furnizarea
unui circuit virtual propriu pentru fiecare sesiune va costa mai mult decât multiplicarea tuturor
sesiunilor pe un acelaşi canal virtual. Dacă un singur circuit virtual are suficientă lăţime de
bandă pentru a asigura îndeplinirea sarcinii, atunci sunt inutile mai multe circuite. Toate
sesiunile care utilizează un singur circuit virtual au aceeaşi calitate a serviciului, deoarece
aceasta este negociată pentru fiecare circuit virtual în parte.
Spre deosebire de AAL 1 şi AAL 2, AAL 3/4 are atât un protocol pentru subnivelul de
convergenţă cât şi un protocol pentru subnivelul SAR. Dinspre aplicaţie sosesc în subnivelul de
convergentă mesaje de 65535 octeţi. Ele sunt întâi aliniate la un multiplu de 4 octeţi, apoi le
sunt ataşate un antet şi o încheiere, conform Fig. 9.

Figura 9. Formatul mesajului în subnivelul de convergenţă din AAL 3/4

Câmpul CPI (Common Part Indicator - indicatorul părţii comune) furnizează tipul
mesajului şi unitatea de numărare pentru dimensiunea BA şi câmpul Lungime. Câmpurile Btag
si Etag sunt utilizate pentru a încadra mesajele. Cei doi octeţi trebuie să fie identici şi sunt
incrementaţi cu unu de fiecare dată când se trimite un nou mesaj. Acest mecanism verifică
pierderile şi inserările eronate de celule. Câmpul dimensiune BA este utilizat pentru alocarea
tamponului. El spune receptorului cât de mult spaţiu să aloce în avans pentru memorarea
mesajului care urmează să sosească. Câmpul Lungime indică din nou lungimea încărcării utile,
în modul mesaj, el trebuie să fie egal cu dimensiune BA, putând diferi însă în modul flux.
Încheierea mai conţine de asemenea şi un octet neutilizat.
După ce subnivelul de convergenţă a construit şi a adăugat un antet şi o încheiere la
mesaj, conform Fig. 9, mesajul este încredinţat subnivelului SAR, care îl decupează în
segmente de câte 44 octeţi. Să observăm că, pentru a suporta multiplexarea, subnivelul de
convergenţă poate construi intern mai multe mesaje în acelaşi timp şi poate trimite segmente de
câte 44 octeţi către subnivelul SAR, mai întâi dintr-un mesaj, apoi din altul, în orice ordine.
Subnivelul SAR inserează fiecare segment de 44 de octeţi în încărcarea utilă a unei
celule, al cărei format este dat de Fig. 10. Aceste celule sunt apoi transmise către destinaţie,
unde sunt reasamblate, apoi este verificată suma de control şi se acţionează conform
rezultatului.

Figura 10. Formatul celulei AAL 3/4

Câmpurile din formatul celulelor AAL 3/4 au semnificaţiile următoare: Câmpul ST

(Segment Type - tipul segmentului) este utilizat pentru încadrarea mesajelor. El indică dacă o
celulă reprezintă începutul unui mesaj, este în mijlocul mesajului, este ultima celulă din mesaj
sau este un mesaj de dimensiune mică (de exemplu o singură celulă). Urmează apoi un număr
de secvenţă pe 4 biţi, SN, pentru detectarea celulelor lipsă sau inserate greşit. Câmpul MID
(Multiplexing ID - identificator de multiplexare) este utilizat pentru a determina care celulă
aparţine cărei sesiuni. Să ne reamintim că subnivelul de convergenţă poate avea mai multe
mesaje aparţinând mai multor sesiuni diferite, memorate în acelaşi timp, şi poate trimite
segmente din aceste mesaje în orice ordine doreşte. Toate segmentele mesajelor care aparţin
sesiunii / conţin / în câmpul MID, astfel încât ele să poată fi corect reasamblate la destinaţie.
Încheierea conţine lungimea informaţiei şi suma de control a celulei.

De notat că AAL 3/4 conţine supraîncărcarea protocoalelor a două nivele: sunt adăugaţi
8 octeţi fiecărui mesaj şi sunt adăugaţi 4 octeţi fiecărei celule. Una peste alta acesta este un
mecanism greoi, mai ales pentru mesaje scurte.
AAL Tip 3/4 suporta VBR, trafic de date, trafic orientat spre conexiune, asincron(X.25)
sau pachete fara conexiune(trafic SMDS) cu un header aditional de 4 bytes in incarcatura
celulei.ca exemple putem aminti Frame Relay si X.25;

AAL Tip 5

AAL 5 oferă aplicaţiilor sale mai multe tipuri de servicii. O posibilitate este serviciul fiabil
(de exemplu, livrarea garantată cu control al fluxului pentru a preîntâmpina supraaglomerările).
O altă posibilitate este serviciul nefiabil(de exemplu, nici o garanţie de livrare), cu alternativele
de a descărca sau de a transmite aplicaţiei (cu avertismentul de eroare) celulele cu erori în
suma de control. Este suportată atât comunicaţia de tip uni-destinaţie cât şi de tip multi-
destinaţie, dar multidestinaţia nu garantează livrarea.
La fel ca şi AAL 3/4, AAL 5 suportă atât modul mesaj cât şi modul flux. În modul mesaj, o
aplicaţie poate transmite, nivelului AAL o datagramă de lungime între 1 şi 65535 octeţi astfel
încât fie se garantează sosirea datagramei la destinaţie, fie se încearcă livrarea ei în condiţii cât
mai bune. Odată cu sosirea la subnivelul de convergenţă, mesajul este aliniat şi completat cu o
încheiere, aşa cum se arată în Fig. 11. Numărul de octeţi adăugaţi pentru aliniere (de la 0 la 47
de octeţi) este ales astfel încât întregul mesaj, inclusiv încheierea şi octeţii în discuţie, să fie un
multiplu de 48. AAL5 nu are un antet al subnivelului de convergenţă, ci doar o încheiere de 8
octeţi.

Figura 11. Formatul mesajului în subnivelul de convergenţă din AAL 5

Câmpul UU (User to User - utilizator la utilizator) nu este folosit chiar de nivelul AAL. De
fapt, el este disponibil nivelurilor superioare, de exemplu pentru secvenţiere sau multiplexare.
Nivelul superior în discuţie poate fi partea specifică de serviciu a subnivelului de convergenţă.
Câmpul Lungime indică adevărata informaţie utilă, fără a pune la socoteală octeţii adăugaţi
pentru aliniere. Pentru a renunţa la mesajul curent în timpul fluxului de transfer, este utilizată o
valoare 0. Câmpul CRC este suma standard de 32 de biţi calculată pentru întregul mesaj,
inclusiv încheierea şi octeţii adăugaţi pentru aliniere (cu valoarea câmpului CRC considerată 0).
Încheierea conţine în plus un octet rezervat dezvoltărilor ulterioare.
Mesajul este emis prin furnizarea sa subnivelului SAR, care nu adaugă nici un antet sau
încheiere. în loc de aceasta, el fragmentează mesajul în unităţi de 48 de octeţi fiecare, aceste
unităţi fiind pasate către nivelul ATM de transmisie. De asemenea, el spune nivelului ATM să
poziţioneze un bit în câmpul PTI al ultimei celule, astfel încât să se respecte limitele de mesaj.
S-ar putea spune că acest lucru este o amestecare incorectă a nivelurilor de protocoale,
deoarece nivelul AAL nu ar trebui să utilizeze biţi din antetul nivelului ATM. Procedând astfel, se
violează principiul de bază al ingineriei protocoalelor, sugerându-se că proiectarea nivelurilor ar
fi trebuit probabil să fie realizată într-o altă manieră.
Principalul avantaj al lui AAL 5 asupra lui AAL 3/4 constă într-o eficienţă mult mai mare.
Dacă AAL 3/4 adaugă doar 4 octeţi per mesaj, AAL 5 adaugă de asemenea 4 octeţi per celulă,
reducând capacitatea informaţiei utile la 44 de octeţi, ceea ce reprezintă o pierdere de 8
procente pentru mesajele lungi. AAL 5 are o încheiere ceva mai mare (8 octeţi), dar nu adaugă
supraîncărcare la nivelul fiecărei celule. Lipsa unui număr de secvenţă în celule este
compensată printr-o sumă de control mai mare, care poate detecta pierderile, inserările eronate
sau celulele lipsă fără a folosi numerele de secvenţă.
Exemple de servicii care folosesc AAL5 sunt IP over ATM, Ethernet over ATM, SMDS
sau Emulatia LAN(LANE). AAL5 este cel mai raspandit protocol de adaptare ATM.
 Structura celulei ATM

Celula ATM este fomata din 2 campuri: header-ul, care contine informatiile de control, si
incarcatura.

Headerul cuprinde urmatorele campuri de infomatie:

 General Flow Control(GFC), format din 4 biti, care sunt setati la 0 cand se face
transmisie prin UNI, dar pot fi folositi in scopul controlului local asupra fluxului.
 VPI, format din 8 biti. Cand nu sunt folositi toti bitii, VPI este plasat pe pozitiile
celor mai putin semnificativi biti.
 VCI, format din 16 biti. Cand nu sunt folositi toti bitii, VCI este plasat pe pozitiile
celor mai putin semnificativi biti.
 Payload Type(PT), incriptat prin intermediul a trei biti, este folosit pentru a se face
distinctie intre celulele care contin incarcatura utila si diferite tipuri de celule
folosite pentru operatiuni si mentenanta ATM(OAM ATM). Starile posibile ale
acestui indicatoor sunt: 000-celula de utilizator,nu exista suprasarcina; 001-celula
de utilizator,nu exista suprasarcina cu utilizarea protocolului AAL5 la nivel de
adaptare; 010-celula de utilizator,indica suprasarcina in retea; 011-celula de
utilizator, indica suprasarcina in retea cu utilizarea protocolului AAL5.; 100-celula
pentru operare si mentenanta; 101-celula pentru operare si mentenanta punct-
punct; 110-celula control resurse; 111-rezerva
 Indicatorul Cell Loss Priority(CLP). Acest bit este folosit pentru indicarea prioritatii
setate de user pentru o celula: 0 pentru prioritate ridicata, 1 pentru prioritate
scazuta. În tehnologia ATM funcţionează un sistem de priorităţi în scopul nimicirii
celulelor ATM în caz de suprasarcină şi a rezolvării acestor stări. Conform acestui
sistem celulele ATM se împart în celule cu prioritate şi celule fără prioritate.
Pentru asigurarea serviciilor cu viteză de transmisiune fixă la transmisiune sunt
utilizate celulele cu prioritate. În cazul celorlalte servicii (transmisiuni de date)
sunt utilizate celulele cu prioritate redusă. Astfel în cazul apariţiei suprasarcinei
vor fi nimicite celulele cu prioritate redusă
 Header Erorr Control(HEC). Acest camp este destinat corectarii erorilor single-bit
si a detectarii erorilor de adresare mulltiple-bit.
 Figura 12. Structura celulei ATM
( http://www.cellsoft.de/telecom/atmconcepts.htm )

Reţineţi că circuitul şi câmpurile de identificare a caii sunt utilizate pentru a indica drumul
pe care fiecare celulă il va lua in retea. Identificatorul transportat în celule poarta numai
informaţiile necesare pentru identificarea rutei celulei catre switch-ul destinatie, sau catre end-
point, ele nu sunt adrese de reţea, astfel cum se regaseste în cazul reţelelor de IP sau OSI.

Parametrii de calitate ATM

Te h n i c a AT M a r e u n a ş a - n u m i t p a r a m e t r u d e c a l i t a t e ( Q O S ) -
t o l e r a n ţ ă l a variaţia întârzierii unei celule (CDVT) - proiectat să menţină variaţia în întârziere
dintre celule la minimum. Parametrul "întârzierea celulei în tranzit" (CTD) este o combinaţie
între întârzierea de propagare şi cea de procesare în nodul unei reţele. Întârzierea la
nivelul unui nod este determinată de procesarea cozilor de aşteptare de comutare şi de routare.
Testarea semnalului vocal prin ATM nu este încă edificatoare, pentru a înţelege setările optime
ale acestor parametri şi ceea ce se întâmplă într-un mediu fizic real. Cu alte cuvinte, nu s-a
demonstrat că "merge".

Ecoul este un aspect controversat, o altă problemă tehnică, care poate fi

uşor d e p i s t a t d e u t i l i z a t o r i i " o r i e n t a ţ i " p e s e m n a l u l d e d a t e , i m p l i c a ţ i
p r o b a b i l c u implementarea reţelelor ATM. Toate telefoanele analogice produc
ecou, care devine semnificativ (supărător) dacă întârzierea cap-la-cap sare de 32 de
milisecunde. Pentru a evita această problemă în reţelele vocale, operatorii plasează
compensatoare de ecou cât mai aproape posibil de fiecare abonat. Compensatoarele de
ecou sunt necesare şi în r e ţ e l e l e AT M , d e c i t r e b u i e s ă c ă u t ă m u n
e c h i p a m e n t d o t a t c u c a r a c t e r i s t i c i d e compensare integrală a ecoului.

Maparea protocolului

Ma p a r e a d e p r o t o c o l p e n t r u a p l i c a ţ i i l e L A N e s t e t o c m a i c e e a c e a
a p r o b a t Forumul ATM în standardul numit Versiunea 1 - Emularea LAN-ATM (LANE). LANE
operează la nivelul 2 - MAC/OSI (controlul accesului la mediu) şi va fi folosită,
în prima fază, pentru operarea în reţea ATM la nivel de workgroup. Pentru operarea în reţeaua
de întreprindere, exista două activităţi care folosesc emularea la nivelul 3 - OSI (REŢEA).
Deoarece aici intră în discuţie procesul de rutare,aceste două standarde proiect ne vor schimba
cunoştinţele despre routerele din reţelele noastre. Prima opţiune este standardul
Multiprotocol - ATM (MPOA - Multiprotocol over ATM), deja conturat de Forum. Cisco
Systems, Newbridge Networks sunt cei mai decişi suporteri ai standardului MPOA. Folosind
MPOA, protocoalele LAN actuale sunt mapate în adrese ATM de către un server de dirijare.
Serverul este un fel de server de directoare, care "ştie" adresele ATM ale statiilor ATM
care rulează aplicaţii LAN sau care "vede" punctele de contact ATM cele mai oportune în
preluarea staţiilor LAN.

A doua opţiune pentru protocoalele de nivel 3 este interfaţa privată

integrată, pentru accesul reţea-la-reţea (Integrated Private Network-to-Network
Interface, I -PNNI), mai adecvată vederilor IBM sau BayNetworks. Cu I-PNNI, propriul
protocol de routare ATM este pus să transporte informaţiide adresare şi topologie despre LAN-
urile tradiţionale sau despre statiile LAN emulate ATM din reţelele ATM. La limita reţelei ATM,
această informaţie este utilizată pentru a transpune informaţii de dirijare în protocoalele
tradiţionale de nivel 3, cum sunt RIP (Routing Informaţion Protocol) sau Open Shortest
Path First.

Maparea unui protocol în ATM înseamnă interceptarea conexiunii pe care curge o

aplicaţie LAN, după ce a fost creat un număr oarecare de niveluri pentru protocoale LAN, de
către un software de client sau de server. D e e x e m p l u , L A N E o p e r e a z ă l a n i v e l u l
M A C ş i e m u l e a z ă s e r v i c i i p e n t r u o r i c a r e aplicaţie LAN. Protocolul MPDA, care
furnizează servicii şi la nivelul 2 şi la 3, ar putea emula caracteristicile unor protocoale ca IP.
Valoarea mapării de protocoale este dată de faptul că, de multe ori, poate fi
utilizată pe aplicaţiile existente. Se înlocuieşte pur şi simplu un driver de
c a r t e l ă - i n t e r f a ţ ă d e r e ţ e a c u u n S W b a z a t p e AT M s i c a r e s u s ţ i n e
s t a n d a r d u l d e m a p a r e a protocoalelor utilizate. Nu este nevoie de o recompilare
a codului sursă şi nici nu se impun schimbări ale aplicaţiilor. M a p a r e a u n u i p r o t o c o l
p r o t e j e a z ă î n t r e a g a s t i v ă d e p r o t o c o a l e d e a p l i c a ţ i i , inclusiv antetul acesteia;
astfel, legarea staţiilor ATM cu cele tradiţionale LAN se poate face usor: pur şi simplu se
extrage antetul ATM adăugat mesajului "LAN" şi ceea ce rămâne poate fi remis reţelei
locale.

Avantaje

Utilizarea tehnologiei de comutare a celulelor într-un mediu LAN asigură avantaje

deosebite faţă de tehnologia de partajare a mediului utilizată de reţelele FDDI, inel, Ethernet. Un
prim avantaj este obţinerea unui acces complex de banda de transfer la comutatoarele ATM
pentru staţiile ATM; alt important avantaj este ca dispozitivele accesate pot opera la viteze de
transfer diferite.

Privitor la tehnologia orientată pe conexiuni se poate spune ca între

staţiile(terminalele) ATM se realizează o conexiune. Se specifică o cale de
transmisie între comutatoarele ATM şi staţiile (terminalele) ATM, permiţându-se
folosirea antetului corespunzător celulelor ATM în procesul de rutare pe calea
specificata în cadrul unei reţel e ATM. Modelul arhitectural de referinţă al
protocolului ATM are trei nivelu ri: nivelul fizic, nivelul ATM si nivelul de adaptare ATM.

R u t a r e a c e l u l e l o r AT M î n t r e c o m u t a t o a r e l e AT M s e b a z e a z ă p e
i n t r ă r i l e tabelului de rutare pentru fiecare comutator, care cuprind Identificatorul Caii
Virtuale(VPI) şi numărul de port.
Din prezentarea structurii antetului celulei ATM rezultă că există două câmpuri VCI
(Identificatorul canalului virtual) şi VPI (Identificatorul căii virtuale) ce asigură 256
căi virtuale, fiecare cale permiţând 216(65536) conexiuni virtuale.
 Comutatia de etichete multiprotocol(MPLS)

Conceptul de bază al MPLS (Multiprotocol Label Switching) a fost introdus în 1996 de

Ipsilon Networks si propunea comutarea de pachete IP (IP switching). Arhitectura MPLS a fost
gândita sa poataoferi un serviciu de transport de date unificat pentru multe tipuri de trafic, cum ar
fi pachete IP,celule ATM, cadre SDH sau Ethernet. Din punct de ved ere arhitectural
MPLS se afla între nivelul 2 OSI (Legatura de Date) si nivelul 3 (Retea), fiind considerata de
multi o tehnologiede nivel 2,5.
Ideea de baza a acestei tehnologii este sa clasifice fluxurile de intrare într-o retea MPLS
în clase de echivalenta care sa fie tratate la fel de catre nodurile retelei. O clasa de
echivalentaintra în corespondenta cu un set de etichete de lungime fixa ce vor fi comutate în
nodurile retelei, pâna la destinatie. Nodurile de intrare vor face clasificarea fluxurilor, iar nodurile
intermediare au de facut mai putine prelucrari, deoarece este suficient sa comute etichete
Multi-Protocol Label Switching (MPLS) defineşte un mecanism pentru
îndrumarea pachetelor în ruterele (nodurile) reţelei. Iniţial a fost dezvoltat pentru a realiza o
îndrumare mai rapidă a pachetelor decât în rutarea IP tradiţională, deşi imbunătăţirile ce ţin de
partea hardware a r u t e r e l o r a u r e z o l v a t p r o b l e m a v i t e z e i î n c a d r u l r u t ă r i i .
C o m u t a r e a e t i c h e t e i e s t e r e a l i z a t a indiferent de protocolul de rutare Layer 3.
MPLS suportă multiple aplicaţii utile, cum ar fi:
 Unicast si Multicast in rutarea IP;
 VPN(Retea Privata Virtuala);
 TE(Ingineria Traficului);
 QoS(Calitatea Serviciului);
 ATM(Orice transport peste MPLS);
MPLS suporta dirijarea protocoalelor non-IP, deoarece tehnologiile MPLS sunt
aplicabile in orice protocol al nivelului retea.
MultiProtocol Label Switching (MPLS) dă posibilitatea firmelor şi
f u r n i z o r i l o r d e s e r v i c i i Internet să construiască reţele inteligente de ultimă
generaţie care să ofere o gamă largă de servicii avansate, cu valoare adăugată, peste o
infrastuctură unică. A b o n a ţ i i c u l i n i i d e a c c e s d i f e r i t e p o t f i g r u p a ţ i M P L S f a r ă a
l i s e s c h i m b a m e d i u l c u r e n t , deoarece MPLS este independent de tehnologiile de
acces.
Reţelele IP tradiţionale sunt fără conexiune: atunci când este primit un pachet, ruterul
determină următorul nod de parcurs, folosind adresa IP destinaţie împreună cu informaţia din
propriul său tabel de rutare. Tabelul de rutare din ruter conţine informaţie despre topologia
reţelei. Se folosesc protocoale IP de rutare, ca OSPF, IS-IS, BGP, RIP sau configurare
statică, pentru a menţine sincronizată informaţia din aceste tabele cu schimbările ce au loc
în reţea.
Integrarea componentelor aplicaţiei MPLS, incluzând VPN de nivel 2, VPN de nivel 3,
TrafficEngineering, QoS, GMPLS sau IPv6, dau posibilitatea dezvoltării unor reţele
sigure şi foarte eficiente, ce garantează SLA (Service Level Agreements).
MPLS oferă servicii IP cap-la-cap, cu un înalt grad de scalabilitate şi
d e d i f e r e n ţ i e r e , c u configurare şi management foarte simple, atât pentru furnizori
cât şi pentru abonaţi. Această s o l u ţ i e e s t e s u p o r t a t ă d e o g a m ă f o a r t e l a r g ă d e
p l a t f o r m e , l u c r u e s e n ţ i a l n u n u m a i p e n t r u furnizorii de servicii, dar şi pentru reţelele
private.
MPLS foloseşte de asemenea adrese IP, versiunea 4 sau versiunea 6, pentru a
identifica punctele terminale ale reţelei sau switch-urile ori ruterele intermediare. Aceasta face
ca reţelele MPLS să fie compatibile IP şi uşor integrabile cu reţele IP tradiţionale. În orice caz,
spre deosebire de IP-ul tradiţional, fluxurile MPLS sunt orientate spre conexiune
şi pachetele sunt rutate pe căi preconfigurate, numite LSP (Label Switched Paths).

Principiul de functionare

MPLS lucrează prin etichetarea pachetelor cu un identificator

( e t i c h e t ă ) p e n t r u a f i dentificată o cale numită LSP (Label Switching Path). Atunci când
este primit un pachet, ruterul foloseşte această etichetă pentru a identifica un LSP. După
aceasta el va căuta în propriul tabel de îndrumare pentru a determina calea prin care să
îndrume pachetul şi eticheta care va fi folosită î n c a d r u l u r m ă t o r u l u i n o d .
Ve c h e a e t i c h e t ă e s t e î n l o c u i t ă c u c e a n o u ă ş i p a c h e t u l e s t e
trimis către următoarea destinaţie. În reţelele MPLS etichetele fac
r e g u l i l e d e t r i m i t e r e a pachetelor.
Se foloseşte o etichetă diferită pentru fiecare nod, şi această etichetă este aleasă de
către ruterul sau switch-ul care realizează operaţia de îndrumare a pachetului. Acest
lucru ne permite să folosim motoare de rutare foarte simple şi rapide, deoarece ruterul poate
selecta eticheta astfel încât să minimizeze procesarea. Ruterele de intrare (marginale) ale
reţelei MPLS folosesc adresa de destinaţie a pachetelor pentru a determina care va fi
LSP-ul folosit. În interiorul reţelei, ruterele MPLS folosesc numai etichetele LSP pentru a
îndruma pachetele către ruterul de ieşire.
 Figura 13. Dirijarea pachetelor în interiorul unui domeniu MPLS

Concluzii
Tehniciile ATM sunt potrivite pentru orice necesitate, de la viteza mare de comutare pana
la reţelele locale.

ATM se d ef in eş t e c a u n m o d d e t r a nsf er as in cr on , pe nt r u a- l de os eb i d e
a lt e t eh no lo g i i si nc r o ne . In acest tip de transfer, i nt er va le le d e t im p su n t
d is p on i bi le la c er e r e î n de pe n de n ţ ă d e t r a f ic , i ar selectarea destinaţiei se
efectuează prin descifrarea adreselor cuprinse în fiecare celulă de informaţie ATM.

In centrul arhitecturii ATM se afla o "celula" de lungime fixa. O celula ATM este un pachet
de date scurt, de lungime fixa, care contine un antet scurt cu informatii de adresare, urmat de
“incarcatura”. Structura celulei are o lungime de 53 de octeti, cu un antet de 5 octeti si 48 de
octeti de incarcatura.

Un comutator ATM este utilizat pentru trei viteze separate de operare. Staţiile
de lucru (ST) se pot conecta la comutator la viteze de transfer de 25 Mb/s pentru
realizarea conexiunii într-o reţea de comunicaţii sau pentru a forma o reţea locală mai mare.
Tehnologia ATM este caracterizată prin mod de operare asincron si funcţionare bazată pe
conexiuni. Celulele ATM sunt multiplexate şi transmise prin linkuri la comutatoarele ATM printr-
un flux unic de celule. Multiplexarea celulelor ATM se realizează prin
transfer asincron, fiind transmise numai atunci când există date de transmis spre
deosebire de c a z u l m u l t i p l e x a r i i t r a d i ţ i o n a l e c u d i v i z i u n e î n t i m p c â n d
s e t r a n s m i t o c t e ţ i d e sincronizare sau supravieţuire când nu sunt date de transferat.

Rutarea curentă a celulelor ATM depinde de modul de stabilire a unei conexiuni

configurată la cerere sau prestabilită. Tipul prestabilit de conexiune este cunoscut sub numele
de conexiune virtuală permanentă (PVC–Permanent Virtual Connection), iar cel de-al doilea
tip este cunoscut ca fiind conexiune comutată virtuală (SVC – Swiched Virtual
Connection).