AMINTIRI DIN ZIUA A ȘAPTEA

-de vorbă cu doamna Zoe Cantacuzino-

Interviu realizat de Tita Chiper
Dranca Valentin

Discuția cu doamna Zoe Cantacuzino aduce în prim plan imaginea unei lumi și a unei vieți
normale, brutal intrerupte în anii ’50 de comunism. Să te vezi dat afară de la cooperativa Drum nou
–unde trebuia să scoată cămăși la propria mașină adusă de acasă, pentru a putea supraviețui – de
către șefa de catedră , după ce ai trăit o viață în preajma unor personalități ale secolului precum
Titu Maiorescu, Simion Mehedinți, Dimitrie Pompei, Dinu Lipatti și încă alții nu este o experiență
ușor de trecut. Trebuie remarcat însă că această schimbare brutală și profund nedreaptă a existenței
nu i-a alterat cu nimic ființa, căci omul adevărat își păstrează demnitatea și naturalețea indiferent
de împrejurările trecătoare ale vieții, iar un refugiu în fața invaziei brutale a urâtului poate fi
amintirea copilăriei și mai ales a celor mai frumoase momente ale ei, zilele de vacanță.

Astfel, în prima parte a interviului, doamna Cantacuzino rememorează perioada copilăriei

în vederea prezentării amănunțite a noțiunii de vacanță. Ea asociază acest termen unei eliberări de
cotidian, de rutină, schimbarea peisajului fiind marcată la nivel textual de prezenta indicilor
toponimici precum Cioceni, în Prahova , pensiunea Movilă , Sinaia, cofetăria Kalimtzachis. La
nivelul simțurilor, o observație importantă este aceea a memoriei gustative la care apeleaza
persoana intervievată ca reper al fericirii (o înghețată teribil de bună.... Acolo eram de capul nostru,
eram fericiți.).
 Creând un preambul al copilăriei doamnei Zoe, Tita Chiper contină interviul printr-o
abordare extrem de apropiată față de interlocutor, creând astfel o atmosferă prietenească de
confesiune. Registrul memorialistic este cel care permite o astfel de apropiere, tocmai din dorința
de a elimina particularitățile unei înregistrări controlate, specifice articolului de ziar. De altfel, rolul
reporterului nu este de a se evidenția pe sine, ci de a stimula persoana intervievată să ofere
răspunsuri cât mai complete.

Actualizarea memoriilor prin intermediul acestui interviu dezvăluie natura curioasă a

doamnei Zoe Cantacuzino ce susține faptul că tinerețea surprinsă în vacanță se caracterizează prin
naturalețe și neprevăzut ( Cred că atuncea suntem foarte naturali și asta ne face mai atenți la ce-i
în jur. ... Vacanța înseamnă aventură.). Tita Chiper reușește să suprindă prin intermediul
informațiilor expuse în mod direct, o modalitate de caracterizare a personalității intervievate,
profilul creat fiind un amanunt biografic important.
În cea de a doua parte a interviului scriitoarea înaintează cronologic în perioada activității
profesionale a doamnei Cantacuzino, aceasta povestind cu amănunte existența omului în perioada
anilor 1950 când românii se confruntau cu o mentalitate de departe eronată și anume cea comunistă.
Astfel, doamna Zoe mărturisește cum a fost angajată la o cooperativă intitulată Drum nou,
denumire aflată în raport antagonic cu adevărata însemnătate a spiritului comunist, pe baza faptului
ca avea în posesie o mașină de cusut. Prin comparație cu perioada copilăriei caracterizată de o
libertate debordantă , cu mult timp liber și vacanțe de neuitat, perioada maturității se caracterizează
printr-o responsabilitate completată de frica de a fi concediat din cele mai vagi motive. Doamna
Zoe suferă în cele din urmă o astfel de concediere, din considerentul că destul a supt sângele
poporului.

În concluzie, putem afirma faptul că memorialistica are, în sens etimologic, o supratemă,

relația omului cu timpul, care se manifestă distinct în chiar strategia narativă a celor două specii
majore: memoriile și jurnalul. În memorii, distanțarea temporală implică selecția și aproximația
faptelor, relatarea coerentă, adeseori cu valoare estetică, punând în valoare semnificațiile generale
ale celor trăite.