SCOALA GIMNAZIALA NR 8

CONSTANTA

CAZINOUL CONSTANTA

ELEV:CALCAN MARIA IOANA

PROFESOR:OPRISAN VIOLETA

-2018-
Istoric[modificare | modificare sursă]
Cazinoul se află în centrul istoric al orașului, pe faleza din peninsulă, în vecinătatea
bulevardului Regina Elisabeta. Este una dintre clădirile emblemă ale Constanței. În zona în
care se ridică astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o „cazină” cum se
numea atunci – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști.
Construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene a început prin
anul 1904. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care
proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După
terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor
unui arhitect de origine franceză[1] (sau elvețiană[2]), Daniel Renard, care renunță la specificul
stilului românesc, în favoarea unui stil Art Nouveau[3] sub influența cosmopolită a cazinourilor
epocii, în care motivul principal este un fel de demi-rozasă în formă de scoică. Construit din
1908, edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac
ultimele retușuri).
La momentul inaugurării, presa locală a criticat atât durata mare a lucrărilor, cât și aspectul
rezultatului final, pe care ziarul Conservatorul îl descria ca o „matahală împopoțonată cu tot
felul de zorzoane, [care] din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de
dorit, [din cauza] complect[ei] asimetri[i] și amestecul[ui] babilonic al stilurilor”, și „un
monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust”. [4]
Cazinoul cuprindea o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei
și ”servea de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de
binefacere organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură,
pentru ziare și reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”. Era împodobit
cu drapele și destul de spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon
de dans, se preconizează construirea de către Henry Guarracino a unui pavilion în
cumunicație cu primul, situat mai jos de nivelul bulevardului.
În iarna anului 1991, o furtună a distrus o parte din acoperiș, dar și un perete al fațadei,
reliefând instabilitatea construcției. Expertizele au propus, și consiliul comunal a aprobat la
29 ianuarie 1992 demolarea construcției. Primarul Al. Belik decide, printr-un proces verbal,
oragnizarea șantierului în regim propriu pentru reconstrucția cazinoului în aprilie 1992.
Concepută monumental, fără perspectiva panoramina si fără far, clădirea ar fi urmat să aibă
o sală de teatru cu scenă, cabine și loje pe ambele laturi, dar și o sală de bal de aceleași
dimensiuni. Înconjurată de o galerie deschisă spre magnifica priveliște, construcția ar fi avut
la subsol toate unitățiile necesare. Grandoarea proiectului se diminuează treptat, astfel încat
recepția făcută mult mai târziu decât ar fi fost dispus primarul Coiciu să îngăduie, constata
existența unei săli de dans cu culoar.
În lupta sa cu istorismul, Arta 1900 face tranziția către funcționalism prin recursul la
ornament. De fapt, se încearcă travestirea unei necesități economice într-o inedita
experiență bazată pe unicatul artizanal.
La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu si D. Maimarolu sunt
solicitați să se deplaseze la Constanța, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate
punctele de vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat printr-un important document care
conține opiniile documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu.
Observațiile privesc adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și
dependințele necesare, restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate,
care să nu obtureze perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării
de onoare printr-o arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și
suprimarea de trepte sau ferestre.
Lucrări de restaurare și modernizare ale Cazinoului au fost efectuate în anul 1934 de către
proiectantul Daniel Renard.[necesită citare]
Cazinoul a fost restaurat și în anul 1986 [5] de către un colectiv de artiști plastici alcătuit din
Sorin Dumitru, Gheorge Firca, Ioan Miturca, Nae Mira, Nicolae Moldoveanu. Au fost
executate restaurări de pictură baroc-frescă, stucatură, vitralii. Lucrările au durat un an de
zile.
În cazinou a fost turnate în 2007 câteva scene din filmul Tinerețe fără tinerețe regizat
de Francis Ford Coppola și bazat pe nuvela omonimă scrisă de Mircea Eliade.[6]
În prezent Cazinoul din Constanța este în paragină ; pentru a evita accidentele și jaful,
accesul în interior este interzis.

elipsit din pozele de vacanta ale turistilor si din vederile care amintesc de litoral, CAZINOUL din

Constanta este fara discutie emblema orasului. O cladire impunatoare care emana inca aerul perioadei sale

de glorie, Cazinoul "vegheaza" tarmul Marii Negre de peste 130 de ani.

Incepturile Cazinoului se leaga de trecerea Dobrogei sub administratie romaneasca, fiind prima cladire

ridicata la malul marii dupa incheierea dominatiei otomane. Mai precis, piatra de temelie a Cazinoului a fost

pusa in anul 1880. La acea vreme asezamantul era amplasat langa Farul Genovez si era construit pe

structura de lemn, iar la exterior era captusit cu scandura. In interior erau amenajate o sala de dans, doua

sali de jocuri si doua sali de lectura, unde vizitatorii puteau citi presa locala, nationala si internationala.

Terasa Cazinoului, amenajata pe malul marii, era locul preferat de intalnire al marinarilor din lumea intreaga,

a turistilor si a elitei vremii. In fiecare vara, pe terasa erau organizate seri dansante si concerte sustinute de

celebritati ale epocii, aduse la malul marii pe cheltuiala administratiei locale.

In anul 1891 Cazinoul descris mai sus este distrus aproape complet in urma unei furtuni, iar Primaria

comunala decide construirea unuia nou. In anul 1893 noul Cazino este dat in folosinta. Asezamantul era

amplasata aproximativ pe locul actualului Cazino si era construit pe structura de lemn, la fel ca precedentul.

In interiorul cladirii erau amenajate mai multe camere si o sala de dans, iar la exterior se continua cu o

terasa.

Relatand impresii despre Cazinoul sfarsitului de secol XIX, scriitorul Petre Vulcan povesteste: "Indata la

inceput ne atrage pavilionul de petrecere, ale carui picioare se ridica din valuri, cata vreme veranda e

impinsa deasupra marii. Inlauntru canta muzica si parechi vesele danseaza bostonul; din afara lampioane

atarnate spre mare fac o lumina feerica, sub care dame si domni converseaza intim, desfatandu-se in marea

dinaintea lor, ca-n o mie si una de nopti.''

In anul 1903, edilii locali decid ca este momentul ca orasul Constanta sa aiba un cazino modern,

asemanator celor care "insufleteau" riviera franceza. Sarcina intocmirii proiectului ii revine lui Daniel Renard,

un arhitect roman de origine franceza care locuia in Constanta. Acesta avea sa conceapa o cladire in stil Art

Nouveau, devenind promotorul acestui curent in Romania.

Proiectul noului Cazino a fost aprobat imediat de catre liberarii aflati la putere, insa a fost contestat de o

parte din opinia publica si de partidele politice din opozitie, starnind in cele din urma controverse puternice.

Odata cu venirea la putere a conservatorilor, proiectul lui Renard a fost inlocuit cu cel al unui al arhitect

roman. Ca un joc al soartei, liberalii revin la putere in anul 1907 si ii reincredinteaza proiectul lui Daniel
Renard. Lucrarile incepute in 1907 sunt finalizate in 1910 cu un cost total de 1.300.000 de lei.

Cladirea atrage atat admiratie, cat si critici. Spre exemplu, citand din jurnalul de calatorie al unui diplomat

francez, aflam ca: "un lucru este deceptionant in aceste locuri primitoare: albul cazino, pretentios complicat,

al celui mai ingrozitor stil 1900, care incarca tarmul marii". Cazinoul nu scapa nici de criticile presei locale,

fiind caracterizat ca o "matahala impopotonata cu tot felul de zorzoane" de jurnalistii ziarului Conservatorul

Constantei, in timp ce ziaristii "Observatorului", publicatie liberala, il acuza pe primalul orasului ca nu a

incercat sa "zadarniceasca si sa impiedice monstruozitatea". Foarte multi dintre contestatari erau contrariati

de arhitectura asimetrica a cladirii si irepetabilitatea elementelor de constructie, trasaturi inovatoare care

faceau nota discordanta in raport cu neoclasicismul romanesc.

In ciuda criticilor, Cazinoul este inagurat cu mult fast pe 15 august 1910 in prezenta principelui Ferdinand.

Luand in considerare costurile mari de intretinere a cladirii, la 15 martie 1911 oficialii locali autorizeaza

jocurile de noroc, iar Cazinoul este dotat cu 2 mese de biliard si 7 mese pentru jocurile de carti.

La putin timp de la inaugurare, Cazinoul de la malul marii devine unul dintre cele mai cunoscute stabilimente

de acest gen din Europa. In interior, era un loc luxos, cu pereti frumos decorati, candelabre sofisticate,

covoare scumpe si mobilier din esente alese. Accesul in aceasta lume exclusivista le era permis doar

persoanelor cu dare de mana si tinuta distinsa. Luxul Cazinoului si mirajul jocurilor de noroc atrageau
oameni bogati din toate colturile lumii, veniti incognitor pe meleaguri romanesti. In salile Cazinoului se traia

intens, iar drame se consumau adesea! Nu putini au fost cei care, ruinati la masa de joc, si-au gasit sfarsitul

aruncandu-se in valurile marii sau punandu-si capat zilelor intr-o camera de hotel.

In timpul Primului Razboi Mondial, Cazinoul din Constanta a functionat ca spital, insa a revenit la destinatia

sa initiala in perioada interbelica. La inceputul anilor '80, Cazinoul a "suferit" ultima renovare, moment in

care i-au fost adaugate noi decoratiuni si vitralii.

In prezent, cladirea Cazinoului "strajuieste" malul marii, asteptand sa-si recapete stralucirea de odinioara. El

poate fi vizitat gratuit, insa o astfel de incursiune necesita o atentie sporita, avand in vedere starea actuala a

edificiului. Chiar daca ponosit de trecerea timpului si cazut in nepasarea autoritatilor locale, interiorul

Cazinoului adaposteste inca marturii ale luxului de inceput de secol XX.

Cazino Constanta - prezentare si imagini

Cazinoul a reprezentat una dintre clădirile emblemă ale Constanței. În zona în care se află astăzi
mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină, cum se numea – loc pentru
spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru turiști.

Construit (din 1908) sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii, edificiul constănțean este
terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri).

Cazinoul era o sală de paiantă, cu pereții interiori captușiti cu scânduri vopsite în ulei și ”servea
de distracțiune vizitatorilor în sezonul băilor”, putând fi utilizat și pentru ”baluri de binefacere
organizate de primărie”, fiind alcătuit dintr-o sală de dans, doua săli de lectură, pentru ziare și
reviste, doua săli de jocuri și celebra ”terasă de pe malul mării”, împodobit cu drapele și destul de
spațios a devenit locul de întalnire al tuturor. Lânga acest prim salon de dans se preconizează
construirea de către Henry Guaracino a unui pavilion în comunicație cu primul, situat mai jos de
nivelul bulevardului.

La 21 decembrie 1909, inginerul Elie Radu și arhitecții Ion Mincu si D. Maimarolu sunt solicitați să
se deplaseze la Constanța, într-o comisie menită să studieze cazinoul din toate punctele de
vedere. Rezultatul inspecției s-a materializat printr-un important document care conține opiniile
documentate și bine susținute ale unor personalități de real prestigiu. Observațiile privesc
adăugarea de spații: o sală mare pentru restaurant, cu bucătărie și dependințele necesare,
restaurant care va fi pus în legatură cu terasa din spatele ușii vitrate, care să nu obtureze
perspectiva larg deschisă asupra mării. S-au sugerat și degajarea scării de onoare printr-o
arcadă spectaculoasă, adăugarea de intrări, vestiare, toalete, dar și suprimarea de trepte sau
ferestre. Fascinanta poveste a Cazinoului din Constanţa, clădirea cu trei fundaţii, unde se destrămau vieţi
într-o clipită. De ce se zice că simbolul oraşului este bântuit 16 martie 2015, 12:59 deMariana IancuDevino
fan Salvează în arhivă download pdf print article +2 (2 voturi) cuvinte cheie:cazino constanta poveste
fascinanta kursaal casino bal restarant drig arhitect averi belle epoque constanta 1 comentariu 50 share
Aboneaza-te la newsletter Abonare 1/7Simbolul oraşului Constanţa FOTO Claboo Media În perioada
interbelică, pe faleza Constanţei s-au născut poveşti de iubire şi au avut loc tragedii. Aici se jucau sume de
bani uriaşe, se făceau şi se destrămau averi, iar unii se aruncau apoi în mare. Toalete de ultimă modă se
perindau în sala de bal, restaurant sau în sala de joc a cazinoului. Era o atmosferă seducătoare de „la belle
epoque“. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ FOTO Iarna desenează imagini de basm la ţărmul Mării Negre. Faleza
Con... FOTO VIDEO Suferinţele Cazinoului din Constanţa. Ce lucrări trebuie fă... Mihai Eminescu, turistul
nepereche de la malul mării: „Kustenge este u... În fascinanta poveste a Cazinoului ne poartă arhitectul
Radu Cornescu, autorul cărţii „Cazinoul din Constanţa – scurtă istorie în imagini“ Primul cazino - Kursaalul
Cel dintâi cazinou al Constanţei a fost construit în anul 1880, în aceeaşi zonă a peninsulei, mai exact lângă
Farul Genovez şi lângă un chioşc de belvedere. Se numea Kursaal (traducere aproximativă - sală de
relaxare) şi era construit din lemn şi din paiantă. Protipendada oraşului-port se regăsea aici în fiecare zi, iar
imaginile vremii au fost surprinse de Anatole Magrin, consul al Franţei la Constanţa, fotograf al Curţii
Regale. Kursaalul a apărut într-o perioadă în care pe faleză au fost ridicate cele mai frumoase case din
oraş: Casa Pariano (astăzi Muzeul Ion Jalea), Casa Manissalian (bombardată în 1941 – pe locul actualului
bloc SNC), Casa Pâslă, Casa Bârzănescu, Casa Cănănău (unde a fost Consulatul Chinei), Casa Zottu,
Casa Cuculis, Casa Şomănescu, Casa Pilescu“, povesteşte arhitectul Radu Cornescu. De la Kursaal se
putea coborî pe o scară de lemn pe stâncile de la malul mării unde clineţii obişnuiau să petreacă câteva ore
la pescuit. O furtună mai puternică a smuls acoperişul Kursaalului în anul 1891, iar un an mai târziu a fost
demolat în urma unei decizii a Consiliului Comunal. Casin, precursorul Cazinoului Locul Kursaalului a fost
luat de Casin, amplasat tot pe Bulevardul Regina Elisabeta, pe actualul loc al Acvariului. La amplasarea
clădirii s-a folosit taluzul pentru a face două terase suprapuse, pentru ca ambele să aibă o privelişte deplină
a falezei, a mării şi a portului. FOTO Faleza Cazinoului din Constanţa, refăcută. Cazinoul - o ruină Unul
dintre antreprenorii Cazinoului a fost căpitanul Constantin Creangă, fiul scriitorului Ion Creangă şi tatăl lui
Horia Creangă, unul dintre cei mai mari arhitecţi români ai perioadei interbelice. Casinul, care era tot o
clădire provizorie construită din lemn, pe un parter de piatră, a avut viaţă scurtă şi a fost dezmembrat în anul
1910, pentru a face loc impresionantului edificiu ce avea să devină simbolul oraşului de la malul mării.
Cazinoul lui Daniel Renard Cel de-al treilea şi noul Cazinou al Constanţei a fost proiectat de arhitectul
Daniel Renard, în stil Art Nouveau. Primarul liberal Cristea Georgescu a încheiat la data de 23 iulie 1903 un
contract cu arhitectul Daniel Renard pentru proiectarea noului Cazinou, ca urmare a unor decizii ale
Consiliului Comunal. Este actul de naştere al clădirii emblematice. Român după mamă şi elveţian după tată,
Renard s-a născut în Neamţ şi a făcut studii la Paris. La Constanţa a locuit pe strada Romană, actuală
Revoluţiei, În afară de Cazino, el a mai proiectat Pavilionul restaurant din faţa Cazinoului, actualul Acvariu,
Hotel Regina (Intim), Hala Pieţei, dispărută, complexul administrativ de lângă gara veche (Prefectura,
Palatul regal şi Tribunalul), biserica din Hârşova. Culoarea politică a administraţiei constănţene se schimba
destul de des la începutul secolului XX. Ales de liberali să construiască această clădire, Renard este
înlăturat în momentul în care au venit conservatorii la putere, în anul 1905. De proiectarea Cazinoului s-a
ocupat apoi arhitectul Petre Antonescu. În viziunea lui, Cazinoul avea funcţiunea de teatru. Dar revenirea
liberalilor la putere între 1907 şi 1908 face ca Renard să-şi reimpună stilul Art Nouveau. Aşa se face că
fundaţiile Cazinoului au fost modificate de trei ori. Superba clădire a fost inaugurată la 15 august 1910, în
prezenţa Principelui Ferdinand. A fost cel mai mare edificiu de acest fel de pe teritoriul României. Lucrările
au costat 1.300.000 de lei, bani din care s-a înălţat cel mai frumos edificiu al Constanţei. Parterul avea un
hol generos de primire, continuând cu o scară majestuoasă în trei rampe către etaj. De-o parte şi de alta a
scării se găseau un grup sanitar şi biroul administratorului. În continuare, spre nord erau spaţii pentru
garderobă, bufet cu laborator, sală de lectură, vestiar, două săli de joc şi una de biliard. La etaj, scara
debuşa într-un hol prin care se intra în sala de spectacole. De-o parte şi de alta a alveolei scenei se găseau
foaierul artiştilor şi budoar pentru doamne. Unii au spus că emblema oraşului seamănă cu un dric dacă îl
priveşti de sus, iar ferestrele au formă de mormânt. Explicaţia o dă tot Radu Cornescu: „Dricul are elemente
de Art Nouveau, aşa cum are şi Cazinoul", spune arhitectul. Art Nouveau a fost un fenomen de o amploare
rar întâlnită în istorie şi a semnificat, în primul rând, o eliberare din chingile artistice ale vremii, spre nou,
spre non-conformism. Până în 1912 şi-au oferit serviciile pentru Cazinou mai multe orchestra româneşti şi
străine, însă cea care a avut un contract ferm cu Primăria a fost orchestra I. Paschill. În 1912, baronul Edgar
de Marcay, proprietarul „Societăţii Marilor Stabilimente“ şi antreprenorul Cazinoului, a cerut Primăriei să
construiască un pavilion-restaurant în faţa Cazinoului. Aşa a apărut construcţia unde astăzi funcţionează
Acvariul. Locul de promenadă de pe faleză s-a numit initial Bulevardul principele Nicolae, iar apoi Bulevardul
Ţarul Nicolae al II-lea, cu ocazia vizitei lui la Constanţa, în 1914. După Primul Război Mondial numele lui
este Bulevardul General Alexandru Averescu, iar în 1948, la venirea comuniştilor la putere, devine
Bulevardul 16 Februarie. În prezent, promenada este pietonală. Spital în clădirea Cazinoului Pe 20 august
1916, când au început bombardamentele asupra Constanţei, Cazinoul a fost folosit de Cucea Roşie pe post
de spital de campanie, însă a fost şi clădirea lovită de schije şi atunci au murit aici 10 oameni. Pe 19
noiembrie 1917, Cazinoul devine iarăşi functional. În 1934, Daniel Renard a fost chemat pentru reparaţii la
Cazinou. Din 1941, Cazinoului a devenit gazdă pentru trupele germane care au fost cazate în frumosul
edificiu de la malul mării. Din nou, Cazinoul a avut de suferit de pe urma bombardamentelor, dar a fost
renovat în anul 1951 cu ajutorul deţinuţilor politici. Începând din anul 1948, Cazinoul a adăpostit Casa de
Cultură a Sindicatelor, iar între anii 1960 şi 1989 a aparţinut ONT Litoral. Ultima reparaţie majoră a
Cazinoului a fost făcută între anii 1986 – 1988. Plimbat de la o autoritate la alta Cândva perla litoralului
românesc, Cazinoul din Constanţa se degradează pe zi ce trece, fără ca autorităţile să stabilească un plan
de salvare a clădirii. În 2007, Cazinoul a fost concesionat de Primăria Constanţei, pentru o perioadă de 49
de ani, firmei Queen Investments SRL, care deţine o reţea de cazinouri de lux în toată lumea, inclusiv în
România. Numai că firma, care anunţase investiţii de nouă milioane de lei numai în primii cinci ani, a
renunţat la acest proiect. La scurt timp, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, a preluat
Cazinoul pentru a-l reabilita, numai că nu a trecut mult până când construcţia a ajuns iar în administrarea
autorităţii locale întrucât trecuse mai bine de un an de când fusese preluat de minister şi lucrările nu
începuseră. În martie 2013, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a anunţat
că a fost aprobată finanţarea pentru reabilitarea cazinoului, lucrările urmând să fie realizate cu fonduri
europene. Investiţia era de 10 milioane de euro. Dar totul a rămas la stadiu de proiect. În 2014, primarul
Radu Mazăre a mers în Elveţia pentru a discuta modalităţi de colaborare cu reprezentanţii celui mai mare
cazinou din Europa, aflat la Lugano. Anul trecut, consilierii locali au votat transmiterea lui în proprietatea
Ministerului Lucrărilor Publice cu promisiunea că Guvernul va aloca cele 10 milioane euro necesare pentru
renovare. A fost astfel evitată o restaurare pe bani europeni care le-ar fi impus autorităţilor transformarea lui
în muzeu. „Dacă aş fi reparat Cazinoul cu bani de la Primărie şi aş fi băgat peste 10 milioane de euro în
renovarea acestei clădiri, toţi cetăţenii oraşului şi cetăţenii României ar fi spus că sunt nebun, că în loc să
construiesc case pentru 4.000 - 4.500 de oameni, de banii ăştia reparăm o clădire. Am încercat să fac ceva
cu investitori privaţi. Am fost şi în Elveţia, am avut nenumărate contacte şi cu chinezi şi cu un fond de
investiţii gestionat de către nişte ruşi, dar m-am oprit. M-am oprit de frică pentru că renovarea acestui
Cazino ar fi însemnat o licitaţie. Dacă ar fi avut loc această licitaţie şi ar fi câştigat o companie cu care eu aş
fi vorbit anterior încercând să-i conving să vină să bage bani aici, în mod categoric procurorii mi-ar fi făcut
ceea ce mi-au făcut în primăvară - ar fi spus că am aranjat această licitaţie, având în vedere că m-am
întâlnit anterior cu investitorii”, a spus atunci Radu Mazăre.

Citeste mai mult: adev.ro/pbbpmeConstanta. Oras. Port la Marea Neagra. Cladiri vechi si noi. Monumente
istorice. Simboluri. Strazi, stradute, bulevarde si parcuri. Trafic. Haos de sezon estival. Canicula, umbra, vele si
nisip. Multe locuri de vazut, pe indelete, istorice, industriale, neutre, gri sau colorate.

Constanta este unul dintre cele cele mai vechi orase din Romania, prima atestare documentara dateaza din anul
657 iH cand in zona s-a format colonia greaca Tomis.

Plimbarea cu bicicleta incepe din zona de nord a orasului Constanta, de la Satul de Vacanta din Mamaia, de pe
Bulevardul Mamaia. Am traversat Parcul Tabacariei, parc aflat in jurul Lacul Tabacariei, pana am ajuns
pe Bulevardul Alexandru Lapusneanu, apoi am continuat pe Bulevardul Tomis, pe langa Parcul Tomis
2 si Parcul Teatrului (Teatrul National de Opera si Balet Oleg Danovski), pana la intersectia cu Strada Traian,
la Parcul Primariei. De pe Strada Traian am coborat spre port pe Bulevardul Termele Romane, pe
langa Parcul Carol I, pana pe Faleza Marii Negre. Mai departe, pe faleza, langa Marea Neagra, am ajuns
la Cazinoul din Constanta si la Acvariul Constanta. Continuand, pe faleza, am trecut si pe langa Statuia lui
Mihai Eminescu din Constanta, bust turnat in bronz, aflat langa Farul Genovez, apoi pe
langa Comandamentul Flotei, alta cladire monument istoric a orasului si cumva uitata, ajungand in Portul
Turistic Tomis. Pe Strada Lebedei se ajunge la Plaja Modern din Constanta. Revenind spre Portul Turistic
Tomis, am urcat pe Strada Remus Opreanu spre Centrul Istoric al orasului Constanta, spre Piata Ovidiu. Pe
Strada Crangului se ajunge la Marea Moschee si, in imediata apropiere, pe Strada Dianei, se ajunge la Casa cu
Lei. Din Piata Ovidiu se ajunge si la Edificiul Roman cu Mozaic din Constanta, precum si la Muzeul de Istorie
Nationala si Arheologie. Mai departe, incet, pe stradute cu terase, se ajunge iar pe Bulevardul Tomis, urmand
ca prin Strada Dr. Aristide Karatzali sa se iasa pe Strada Mircea cel Batran. Continuand, se ajunge la
intersectia cu Bulevardul Mamaia. Pe Bulevardul Mamaia, pe langa Parcul Tabacariei, se ajunge la Satul de
Vacanta din Mamaia, punctul de final al plimbarii cu bicicleta prin Constanta.

+ Cazinoul din Constanta este o cladire istorica aflata pe Bulevardul Regina Elisabeta, pe faleza din Constanta,
un simbol ale orasului, o cladire construita in anul 1909 si inaugurata in anul 1910, lasata de prea mult timp in
degradare.

+ Marea Moschee din Constanta sau Moscheea Carol I, ulterior Moscheea Mahmud al II-lea, este un lacas de
cult musulman, monument de arhitectura, construit intre anii 1910 si 1913 la initiativa regelui Carol I, ca pretuire
pentru comunitatea musulmana din orasul Constanta.

+ Casa cu Lei din Constanta este o alta cladire monument istoric din oras, cladire simbol lasata in paragina.

Stiati ca... ? Orasul Constanta este singurul oras din Romania deservit de toate caile moderne de transport:
rutier, feroviar, maritim, fluvial si aerian.

Simbol al celui mai mare port al României, Cazinoul de pe faleza din Constanţa
oraşului a fost ridicat în 1904-1910 la iniţiativa regelui Carol I. Totuşi acest
monument, ce ar trebui să fie mândria şi punctul de atracţie al urbei, este într-o
avansată stare de degradare. Nimănui nu-i pasă! De ani buni autorităţile
aruncă vina dintr-o parte în alta într-un război al declaraţiilor care nu fac decât
rău acestui monument. Turistului nu-i rămâne decât să constate şi să se vaite:
„Ce păcat!”. Şi-ar dori, cu siguranţă, altceva, dar singura alternativă este să
umble câteva minute printr-o ruină.

Povestea de azi este un reportaj de călătorie în care glasul personajelor principale –

autorităţile locale şi centrale – vor face parte doar din zgomotul de fond al mării pe
care îl auzi când te plimbi pe faleza din faţa Cazinoului. Astfel cu câteva zile
înainte de Ziua Marinei mă plimbam prin Constanţa. Avem doar câteva ore la
dispoziţie şi doream să revăd Cazinoul.

Străzile din oraşul vechi m-au impresionat neplăcut. Chiar în perioada în care
primarul urbei se îmbrăca ba în sultan, ba în ţar sau în Dumnezeu ştie ce altă
vestimentaţie pentru a promova staţiunea Mamaia, pe bulevardul Tomis din centrul
oraşului trebuia să fiu atent să nu îmi pice vreo cărămidă în cap. Faţade dărâmate
şi tot felul de construcţii în ruină te întâmpină la tot pasul. Din loc în loc găseşti
câte o terasă plină ochi cu turişti, ce par să ignore pericolul la care se expun.

Click aici pentru mai multe imagini:

Am reuşit să mă rătăcesc un pic şi am coborât pe faleză ceva mai departe Cazinou,

în portul turistic. Aici ambarcaţiunile scumpe şi terasele de fiţe contrastau cu râpa
ce se deschidea chiar în spatele lor şi cu clădirile ponosite după mal. La ora
prânzului erau totuşi goale. Pesemne cei care îşi fac vacanţa pe aici erau obosiţi şi
se recuperau.

O bucată de istorie ce ar putea aduce bani

Am urcat spre Cazinou. Faleza neschimbată îţi inspiră ceva din anii 80. Chiar până
în Cazinou pregătirile erau în toi pentru Ziua Marinei. Mulţi copii, însoţiţi de
părinţi şi bunici, se uitau la cele câteva ghiulele şi torpile aşezate în faţa
podiumului.

Văzută de la depărtare clădirea Cazinoului impune respect şi eleganţă. În zona în

care se află astăzi mai fusese, între 1880-1902, o construcție de lemn, o cazină,
cum se numea – loc pentru spectacole de teatru, baluri, loc de recreare pentru
turiști. Construcția unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri
europene a început prin anul 1904.

Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care

proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei
românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria
încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză (sau elvețiană),
Daniel Renard-care renunță la principiile stilului românesc, în favoarea unui
melanj de motive decorative ce încarcă și mai mult greoiul ansamblu. Construit
(din 1908) în stil Art Nouveau sub influența cosmopolitană a cazinourilor epocii,
edificiul constănțean este terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac
ultimele retușuri).

Între măreţie şi mizerie

Când te apropii perspectiva se schimbă. Scorojit, cu multe ferestre lipsă, Cazinoul

seamănă cu bătrânul cerşetor ce stă pe treptele sale. Ultima renovare a
monumentului a fost chiar înainte de Revoluţie, în 1986, iar aceasta a durat
aproape un an.

Deşi am ajuns de multe ori pe faleza constănţeană, pentru prima oară monumentul
era deschis publicului. La cum arată când te apropii de el ai fi spus că nimeni nu se
încumetă să intre înăuntru. Dimpotrivă! Plin ochi de oameni curioşi, Cazinoul îşi
dezvăluia deoptrivă maiestatea şi mizeria. Candelabre mari pline de praf tronează
peste săli în care te aştepţi să-i vezi trăgând dintr-un trabuc pe jucătorii de altădată.
Dacă faci nişte fotografii iscusite, ignorând locurile mizerabile, ai putea spune că
acest loc aşteptă să fie reamenajat.

Totuşi faptul că precipitaţiile au pătruns în structura de rezistenţă nu e un secret.

Infiltraţiile se văd cu ochiul liber. Geamurile sparte au accentuat şi ele degradarea
interioară. Pe alocuri pereţii sunt scorojiţi răpindu-i monumentului acea eleganţă.
Aproape că ai impresia că ai intrat în casa lui Costache Giurgiuveanu, din Enigma
Otiliei, unde măreţia de odinioară poartă pe urme neputinţa vremurilor de azi.

La etaj în marea sală de festivităţi de odinioară porumbeii sunt stăpâni. Mirosul de

excremete este persistent şi oarecum jenat pentru locul în care te afli. Cu greu
accepţi că defapt te-ai plimbat o jumătate de oră într-o ruină. Colţurile în care
monumentul încă arată asemeni unui palat din poveşti te îndeamnă la visare. Ţi-ai
fi dorit mai mult, dar nu are cine să îţi spună. Cei doi paznici de la poartă au grijă
să nu pleci cu vreo bucată de fier vechi.

Ce pierdem când lăsăm astfel de monumente să se dărâme

Ies din monument şi mă aşez pe trepte. Dau cu oftică un search pe Google să văd
ce au de gând cu acest monument mai marii noşti. Cearta dintre Primăria
Constanţa, condusă de mondenul Radu Mazăre şi la fel de mondena ministră a
dezvoltării şi turismului, Elena Udrea, nu mă interesează. Eu sunt un turist ce vrea
să se bucure şi de altceva decât de cluburi şi plajă. Am venit la mare şi pentru alte
lucruri.

Anul acesta hotelierii şi agenţiile de turism au anunţat că românii au venit pe

litoral ca în anii buni, de dinainte de Revoluţie. Criza a determinat pe mulţi să
renunţe la concediile în străinătate. Această şansă pe care litoralul românesc a
avut-o în 2012 s-ar putea să fie printre puţinele pe care le mai are în condiţiile în
care publicul s-a învăţat să aibă de unde să aleagă când e vorba de distracţie.

Mâncarea, cluburile şi plaja încep să nu mai fie suficiente. Publicul a învăţat în toţi
aceşti ani să aibă concedii mult mai active şi mai puţin plictisitoare. A merge în
Turcia, Grecia sau Bulgaria la mare înseamnă pe lângă ce se oferă la noi şi diverse
activităţi recrative, respectiv vizitarea unor obiective turistice. Faptul că avem o
istorie pe care putem să o exploatăm este un lucru mare! Alţii fac obiective
turistice din te miri ce (de exemplu locul unde s-a filmat Piraţii din Caraibe), iar la
noi sunt lăsate să putrezească şi să se dărâme.

Ce spun şi ce nu fac autorităţile

La începutul lui Septembrie, Cazinoul intră din nou în atenţia presei. Acelaşi bâlci
ieftin:PDL Constanţa cere ministrului Culturii să intervină pentru salvarea
Cazinoului din ghearele lui Mazăre. Ştirea menţiona că Gigi Chiru, liderul filialei
PDL Constanța sublinia că ministerul ar trebui să fie interesat și de celelalte
monumente din patrimoniul cultural naţional, precum Cazinoul din Constanța.
Scrisoarea pare plină de intenţii bune şi idei lăudabile, dar din păcate face parte din
acelaşi joc politic care a dus patrimoniul cultural naţional la pământ.

Sunt menţionate şi intenţiile de vânzare a edificiului de către autorităţile patronate

de Radu Mazăre precum şi suma de 10 milioane de euro promisă de Ministerul
Dezvoltării. După câteva zile Ministrul Culturii încercând să liniştească spiritele a
declarat căMinistrul Culturii se va implica în reabilitatea Cazinoului.
Totuşi nu promite nimic din două motive:nu dispune de suma de 10 milioane de
euro (cam cât ar costa investiţia) şi nici nu cunoaşte cu exactitatea intenţiile
Primăriei Constanţa în privinţa vânzării monumentului.

Cert este că după înfocatele lupte verbale care au durat mai puţin de o săptămână,
Cazinoul a intrat într-un con de umbră. Asta până ce în port a acostat o navă de
croazieră plină cu britanci. Ce au spus la vederea Cazinoului turiştii veniţi de peste
hotare? Că suntem o ţară săracă şi că nu ne preţuim istoria...

FINALUL REFERATULUI