TEHNICA CUNOSTINTE ABILITATI APTITUDINI

3. Tehnici de DEFINIŢIE: hemostaza provizorie reprezintă suma Familiarizarea Practicianul va

hemostază provizorie, tehnicilor de oprire temporară aunei hemoragii, cu tehnicile de cunoaște şi va
toaleta plăgilor, până în momentul realizării unei hemostaze hemostază putea practica
noduri ș i suturi definitive. provizorie. tehnicile de
chirurgicale, hemostază
pansamente şi Tehnici pentru hemostaza provizorie: Obținerea unor provizorie.
bandaje, imobilizări abilități
posttraumatice. Hemostaza provizorie prin poziționarea chirurgicale de Practicianul
segmentului lezat. bază. efectuează
D: flectarea puternică a antebrațului pe braț, a pregătirea
gambei pe coapsă, a coapsei pe abdomen, ceea ce Cunoaşterea câmpului
duce la oprirea unei hemoragii arteriale produsă instrumentarului operator.
distal de plica de flexiune. chirurgical.
41

I: hemoragii la nivelul membrelor. Practicianul este

CI: nu are. P: dacă hemoragia este localizată la Însuşirea capabil să aplice
membrele inferioare pacientul este plasat în decubit tehnicilor de tehnici de
dorsal și se ridică membrul. pansare şi sutură, să
MN: comprese sterile, feși tifon, mănuși sterile. bandajare. efectueze toaleta
T: - se aplică presiune directă cu ajutorul unei chirurgicală a
comprese la nivelul hemoragiei după care se Însuşirea unei plăgi,
poziţionează membrul eventual deasupra nivelului tehnicilor bandaje
inimii. descrise de imobilizări
MR: reducerea și oprirea hemoragiei. imobilizări posttraumatice.
AnuF: flectarea membrului fără aplicarea presiunii posttraumatice
directe la nivelul hemoragiei. Practicianul este
Hemostaza prin compresiune digitală. capabil să
 D: se realizează prin compresiunea, de obicei cu acorde primul
policele, pe traiectul vasului lezat, în amonte de ajutor.
plaga vasculară. Vasul lezat se mai poate şi pensa
între police şi index (pensa digitală).
I: toate vasele care au în subiacenţă un ţesut
semidur (cartilaj sau ligament) sau dur (osos), pe
care se pot presa hemostatic vasele. Deci: vasele
scalpului, ale gâtului, ale membrelor, şi vasele
superficiale ale toracelui.
CI: nu se aplică în cazul plăgilor arteriale și
venoase care sângerează difuz (eficienţă nulă).
MN: mănuși sterile, comprese (eventual). La nevoie
şi în urgenţă se practică doar cu protecţia
executantului.
41

PAd: cunoștințe anatomice şi tehnice.

PBen: pacient în decubit dorsal.
T: - comprimarea arterei subclavii se efectuează cu
degetele 2-4 prin apăsarea țesuturilor situate
posterior față de claviculă în treimea medie.
Comprimarea arterei carotide se face la nivelul
regiunii cervicale anterioare, în treimea internă pe
marginea anterioară a mușchiului sterno-
cleidomastoidian. În cazul unei hemoragii a arterei
femurale, punctul de aplicare este situat la mijlocul
liniei imaginare dintre proeminenţa osului iliac
(SIAS) şi muntele Venus; se palpează pulsul și se
presează fie cu degetele mari ale ambelor mâini, fie
 utilizând pensa digitală. Compresiunea arterei
poplitee se face prin compresiunea țesuturilor din
fosa poplitee în poziție semiflectată a articulației
genunchiului. Pentru celelalte se aplică simpla
compresiune cu policele, în amonte de plaga
vasculară (inclusiv venoasă).
MR: oprirea hemoragiei, dispariția pulsului distal,
paloarea tegumentului distal.
AnuF: amânarea aplicării tehnicii, în hemoragiile
mari şi cataclismice. Se recomandă atenţie la riscul
mare de infecție.

Hemostaza prin compresiune manuală.

I: hemoragiile produse prin ruptura organelor
41

interne.
CI: nu are.
MN: mănuși de consultaţie sau de protecţie.
PAd: cunoștințe anatomice şi tehnice.
PBen: decubit dorsal sau ventral, pe un pan dur.
T: compresiunea se practică cu pumnul închis, în
loja organului lezat: hipocondrul drept pentru
rupturile de ficat, hipocondrul stâng pentru ruptura
de splină, hipogastru pentru metroragii şi lojile
renale pentru ruptura renală.
MR: chirurgii cu experienţă atestă scăderea
debitului de sângerare cu peste 50% utilizând
compresiunea manuală.
 AnuF: amânarea aplicării tehnicii.

Hemostaza prin compresiune circulară.

D: compresiune circulară ce se realizează cu
ajutorul garoului, sau a bandajului compresiv; este
cea mai eficientă metodă, dar trebuie aplicată corect
şi pentru o durată de timp cât mai scurtă.
I: hemoragii ale vaselor membrelor; pentru vasele
capului se poate utiliza bandajul compresiv
(capelina, “praştia”, “căpăstrul”).
CI: pentru vasele gâtului (!), abdomenului,
toracelui.
P: nu se menține mai mult de 2 ore, datorită șocului
de degarotare. Din acest motiv se indică slăbirea
41

garoului la fiecare 20-30 de min. timp de 3-5 min.,

cu aplicarea compresiunii digitale hemostatice.
MN: garou elastic din cauciuc, batistă, curea, banda
Esmarck, manșeta tensiometrului, alte improvizaţii.
PAd: cunoștințe.
PBen: decubit dorsal (de preferat) sau
Trendelenburg.
T: La aplicare se vor respecta două condiţii
esenţiale:
1 - poziţionarea corectă în funcţie de tipul
vasului lezat:
- venă  între extremitatea membrului şi
plaga venoasă,
 - arteră  între baza membrului şi plaga
arterială,
- leziuni vasculare mixte  se aplică două
garouri sau un bandaj compresiv peste plagă.
2 - se atașează un bilet cu ora şi minutul
aplicării garoului (bandajului compresiv) pentru
respectarea timpilor de relaxare.
Garoul se aplică cât mai aproape de plaga vasculară,
dar nu la nivelul articulațiilor, ci doar în zonele în
care vasul poate fi comprimat pe un plan dur (osos).
Trebuie să fie realizată în așa fel încât să comprime
vasul lezat, fără a realiza doar o stază venoasă și
fără a zdrobi țesuturile din zona de aplicare.
41

MR: oprirea hemoragiei, dispariția pulsului distal,

paloarea tegumentulor distale.
AnuF: aplicarea prea strânsă a garoului mai ales pe
braț → poate duce la traumatizarea nervilor și
paralizia membrului.
 Toaleta chirurgicală a plăgilor

D: este actul chirurgical care cuprinde ansamblul de

măsuri care vizează aseptizarea plăgii.
I: plăgi și leziuni diverse.
CI: nu are.
P: alergii la substanțe antiseptice.
MN: săpun de betadină, apă oxigenată, betadină, ser
fiziologic, cloramină, acid boric, casoletă, pachet cu
instrumentar steril (halat, bisturiu, 2 pense, foarfecă,
câmpuri sterile, comprese sterile) feși de tifon, feși
elastice, tăviță renală.
PAd: cunoștințe.
41

PBen: pacient în decubit dorsal sau ventral (astfel

încât să existe o bună expunere a plăgii)
T: implică mai multe etape:
- pregătirea medicului (asepsia mâinilor,
îmbrăcarea halatului steril, mănuși sterile,
servire de către asistentă cu instrumentele și
substanțele necesare);
- dacă regiunea anatomică lezată prezintă
pilozitate este necesară îndepărtarea acesteia;
- delimitarea câmpului operator prin aseptizarea
cu săpun de betadină, betadină a regiunii care
conţine zona afectată;
- izolarea regiunii care conține zona afectată cu
material steril
 - toaleta chimică a plăgilor în secvența: săpun de
betadină – apă oxigenată – ser fiziologic –
betadină;
- protecția plăgii: acoperirea plăgii cu comprese
sterile, stratul de comprese trebuie să
depășească marginile plăgii, iar grosimea să nu
fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o
bună capilaritate);
- pansament.
N.B. În condiţii de urgenţă, scopul intervenţiei este
acela de a evita contaminarea în plus a plăgilor. Se va sări
deci peste etapele de halat steril, asepsie şi antisepsie
(pentru arsuri chimice eate indicată spălarea plăgilor cu
apă “de izvor”), indepărtarea pilozităţilor. Se va proteja
plaga prin acoperire şi se va pansa.
41

MR: plagă aseptică la următoarea intervenție

chirurgicală.
AnuF:
- lipsa măsurilor de asepsie și antisepsie;
- sunt categoric interzise apăsarea, stoarcerea sau
masajul plăgii sau regiunilor învecinate, prin
aceasta s-ar putea provoca o diseminare a
germenilor din plagă;
- nu se introduc în casoletă instrumentele cu care se
lucrează în plagă.
Nodul chirurgical.
D: executarea corectă a nodurilor chirurgicale este
una din problemele esenţiale ale oricărei suturi. Ele
 trebuie executate rapid, precis şi fără a deranja
operatorul. Însuşirea lor corectă necesită un
antrenament susţinut şi de durată.
I: hemostază (ligatura diverselor vase de sânge),
tehnici de sutură.
CI: nu au
MN: ață chirurgicală, fire de sutură
PAd: cunoștințe.
T: trebuie respectate câteva principii de bază:
- este obligatorie executarea a trei noduri
suprapuse: primul nod este de strângere; al
doilea este nodul de sprijin, care îl menţine
pe primul şi împiedică desfacerea acestuia;
al treilea nod este cel de securitate care
41

garantează menţinerea primelor două;

- rezistență la tractiune -să fie strânse în
acelaşi ax cu planul în care au fost puse şi
în mod egal pentru ambele capete;
- nodurile trebuie să fie inversate (capătul
care trece prin buclă trebuie să fie schimbat
de fiecare dată, în aşa fel încât acelaşi fir să
nu înconjoare de fiecare dată pe celălalt, în
caz contrar - nod care alunecă şi se slăbeşte
progresiv);
- se execută cu firele în tensiune, în aşa fel
încât primul să nu se relaxeze în timp ce îl
executăm pe al doilea.
 - să fie condus cu vârfurile degetelor;
- nodurile se strâng progresiv, fără secuse,
ceea ce ne permite să simţim soliditatea
firului pe care îl putem strânge fără a-l rupe;
VT: există mai multe tipuri de noduri chirurgicale:
1. Nodul simplu chirurgical (fig. 2)
41

Figura 2.
2. Nodul Pauchet (fig. 3)
41

Figura 3.
3. Nodul pe pensă (fig. 4)
41

Figura 4.

MR: nodul nu se desface.

AnuF: este interzisă nerespectarea principiilor de
bază.
Tehnici de sutură.

D: reprezintă totalitatea manevrelor de refacere

anatomică a continuității planurilor unei plăgi și de
menținere a lor în contact, în scopul unei cicatrizări
rapide și funcționale a țesuturilor.
I: plăgi tăiate, contuze, chirurgicale, traumatisme
 etc.
CI: plăgi infectate, incizii efectuate pentru
evacuarea unor colecții purulente, traiecte fistuloase
excizate, plăgi intens contaminate, delabrante, cu
țesuturi devitalizate.
MN: comprese sterile, apă oxigenată, betadină,
săpun de betadină, ser fiziologic, cloramină, acid
boric, casoletă, pachete cu instrumentar steril
( pense, foarfecă, bisturiu, portac), fire de sutură,
mânuși sterile, material steril (câmpuri sterile),
leucoplast, feși tifon, feși elastice, tăviță renală.
PAd: cunoștințe
PBen: pacient în decubit (pentru evitarea stărilor
lipotimice sau/şi pentru anestezie).
41

T: implică mai mulți timpi:

- pregătirea medicului pentru sutură (asepsia
mâinilor, îmbrăcarea halatului, mănuși
sterile, servire de către asistentă cu
materialul moale, cu instrumente și
substanțe necesare);
- dacă regiunea anatomică lezată prezintă
pilozitate este necesară îndepărtarea
acesteia;
- delimitarea câmpului operator prin
aseptizarea cu săpun de betadină, betadină a
regiunii care conţine zona afectată;
 - izolarea regiunii care conține zona afectată
cu material steril;
- toaleta chimică a plăgilor în secvența:
săpun de betadină – apă oxigenată – ser
fiziologic – betadină;
- regularizarea marginilor păgii, eliminarea
țesuturilor devitalizate;
- hemostază;
- apropierea marginilor tisulare – pentru ca
sutura să fie corectă şi cicatrizarea bună
este obligatoriu ca ţesuturile suturate să fie
puse în contact prin marginile lor, fără a fi
eversate, inversate sau sub tensiune.
Afrontarea se face cu ajutorul penselor
41

chirurgicale;
- trecerea firului – acul cu firul prins în
portac se introduce în marginea opusă a
plăgii până ce vârful pătrunde şi apare de
cealaltă parte a plăgii;
- pătrunderea cu acul se face la distanţe egale
de marginile plăgii și perpendicular pe
ambele margini ale plăgii;
- acul este scos cu ajutorul portacului în
sensul curburii lui;
- înnodarea firului – se execută cu coaptarea
marginilor plăgii pe ac, adică în momentul
în care acul a trecut prin ambele margini ale
 plăgii şi le are încărcate pe el. Dacă această
manevră nu s-a efectuat şi acul a fost scos
din ţesuturi, marginile plăgii trebuie
coaptate înainte de a înoda firul. De obicei,
nodul se execută de către ajutorul aflat în
faţa operatorului;
- nodul se plasează lateral, la nivelul
orificiilor de pătrundere a acului;
- toate nodurile vor fi de aceeaşi parte a
plăgii. Se execută întotdeauna trei noduri:
primul de strângere, al doilea de sprijin, al
treilea de siguranţă.

VT: există mai multe tipuri de sutură. Mai jos sunt

41

prezentate tipurile de sutură cel mai frecvent

utilizate:
- sutura cu fire separate: firul se înnoadă şi se
secţionează după fiecare trecere prin ţesuturi
(trecerea acului și a firului de sutură prin buzele
plăgii sau prin marginile țesutului secționat,
afrontarea marginilor, buză la buză, astfel ca
planurile să se suprapună, înnodarea firului);
- sutura surjet: efectuată pe toată lungimea plăgii,
cu un singur fir lung, fără a fi secţionat până la
terminarea suturii (fixarea primului fir se face la
unul din unghiurile plăgii printr-un nod cu trei
bucle, păstrând capătul scurt al firului pe o pensă; se
 fixează fiecare margine a plăgii cu o pensă și apoi
se trece cu acul, firul urmând a fi preluat de ajutor și
ținut în tensiune până când operatorul realizează o
nouă trecere prin țesuturi, o nouă buclă pe care
ajutorul o strânge în continuare; terminarea suturii
printr-un nod care se face cu ultima buclă și cu
capătul firului, care se strânge de asemenea prin trei
noduri.
MR: marginile plăgii sunt afrontate corect, linia de
sutură lipsită de tensiune, absența zonelor de
eversare a buzelor plăgii.
AnuF: lipsa asepsiei, sutură în tensiune, lipsa
afrontării regulate (estetice) a marginilor plăgii.
41

Pansamente.

D: reprezintă totalitatea mijloacelor și metodelor

care realizează protecția unui țesut sau organ față
de acțiunea agresivă a diverșilor agenți.
Pansamentul chirurgical reprezintă actul prin care se
realizează și se menține asepsia unei plăgi, în
scopul cicatrizării ei optimale.
I: pansament protector: pe plăgi care nu secretă,
pansament absorbant: pe plăgi drenate sau
secretante, pansament compresiv: pe plăgi
sângerânde (scop hemostatic), pentru imobilizarea
unei regiuni, pentru reducerea unei cavități
 superficiale după puncționare; se realizează fixare
cu feși în cadrul unui bandaj; pansament ocluziv:
pentru plăgi însoțite de leziuni osoase (acoperirea
plăgii cu comprese și vată, peste care se aplică un
aparat gipsat), pansament umed (priessnitz
alcoolizat, cloraminat).
CI: nu are.
MN: comprese sterile, apă oxigenată, betadină,
săpun de betadină, ser fiziologic, cloramină, acid
boric, 2 pense, foarfecă, mănuși sterile, leucoplast,
feși tifon, tăviță renală.
PAd: pregătirea medicului pentru pansament
(mănuși sterile, servire de către asistentă cu
instrumentele și substanțele necesare);
41

PBen: pacient în decubit dorsal sau în poziție

șezândă.
T: implică mai mulți timpi:
- dezlipirea și îndepărtarea vechiului
pansament (cu blândețe, eventual după
umezire cu ser fiziologic);
- curățirea și dezinfectarea tegumentelor din
jurul plăgii, centrifug cu o compresă sterilă
cu betadină;
- toaleta plăgii se va face în funcție de natura
sa și momentul evoluției;
- aplicarea compreselor sterile;
- fixarea pansamentului: leucoplast, bandaj
 (feși de tifon).
MR: supravegherea pansamentului.
AnuF: lipsa asepsiei.

Bandaje.

D: reprezintă metoda de fixare a pansamentului

sau de imobilizare temporară a unor regiuni
anatomice .
I: fixarea pansamentului la nivelul extremităților,
capului, articulațiilor; fixarea pansamentelor în
regiunile supuse traumatismelor în timpul
activităților, fixarea pansamentelor compresive,
imobilizarea traumatismelor membrelor.
41

CI: nu are. P: nu are

MN: feși de tifon, feși elastice. PAd: cunoștințe.
PBen: membrul sau regiunea care urmează a fi
bandajată se așează în poziția care va trebui
menținută după pansament.
T: - rola de tifon se ține cu mâna dreaptă, iar
capătul liber cu mâna stângă și se bandajează de la
stânga la dreapta (în sensul acelor de ceasornic) și
de jos în sus, fără a se desfășura tifonul în aer;
- se începe bandajarea cu 2-3 ture de fașă suprapuse
pentru fixare, iar apoi se vor aplica ture de fașă de
jos în sus, fiecare tură acoperind jumătatea de fașa
anterioară;
 - se termină tot prin 2-3 ture de fașă de fixare;
fixarea se realizează astfel deasupra și dedesubtul
plăgii, niciodată pe plagă; de asemenea legarea
bandajului la final nu se face peste plăgă;
- dacă nu este necesară realizarea hemostazei,
bandajul nu trebuie să fie foarte strâns (compresiv).
MR: bandajul rămâne pe poziție 24 ore, dacă este
efectuat corect.
AnuF: bandajul va fi uniform, compresiv (atunci
când este cazul dar nu ischemiant).

Imobilizări posttraumatice.

Imobilizarea cervicală.
41

D: fixarea și menținerea capului în axul fiziologic

cap-gât-torace + mică extensie a CVC.
I: orice suspiciune de traumatism a CVC.
CI: nu are. P: dacă nu este necesară hemostaza sau
RCP, salvatorul unic, va menține cu propriile-i
mâini, fin-hiperextensiv, capul victimei în axul
fiziologic cap-gât-totace.
MN: inel de siguranță stas sau improvizații din
teren.
PAd: cunoștințe, 5A.
PBen: - un salvator: decubit dorsal (F.F. riscant)
- doi salvatori: aducerea capului in axul
fiziologic
 T: - primul timp: punerea capului în ax fiziologic
- al doilea timp: fixarea inelului sau a
improvizațiilor.
MR: supravegherea menținerii fixării în ax.
AnuF: temporizarea imobilizării; diagnosticarea
tipului de traumatism al CVC; îndepărtarea
imobilizării înaintea unui diagnostic cert negativ
pentru traumatism al CVC (Ex Rx. + Ex.
Neurologic). N.B. Nimic nu justifică o altfel de
procedură!

Imobilizarea toracică.
D: imobilizarea grilajului costal pentru evitarea
mișcărilor paradoxale, lezarea pleurei +/-
41

plămanului complicat sau nu cu HPNO

(hidropneumotorax); temporizarea instalării
insuficienţei respiratorii mixte: hipoxică, datorată
respiraţiei paradoxale şi hipercapnică, determinată
de aerul pendular.
I: voletul costal uni sau bilateral; toracele plastic.
CI: nu are.
MN: 3-5 m de bandă adezivă (leucoplast), lată de 5-
7-10 cm.
PAd: cunoștinte, 5A, mâini curate (fără mănuşi
latex).
PBen: suprafața pe care se va aplica banda adezivă
va trebui sa fie curățată, degresată și uscată.
 T: în sens cranio-caudal, se aplică benzi adezive
succesive, pornind de la coloana vertebrală
(posterior) și terminând pe stern (anterior); benzile
se suprapun una peste cealaltă cu 1-2 cm; suprafața
imobilizării trebuie să depăşească aria voletului cu 5
cm cranio-caudal; imobilizarea se practică în inspir
maximal și aria voletului se umple cu 3-5 cm de
material moale (textile).
MR: monitorizarea SpO2 (pulsoximetrie).
AnuF: - imobilizarea ambelor volete costale în
cazul bilateralității lezionale (se va imobiliza doar
cel cu aria cea mai mare);
- nu se practică imobilizarea toracică cu
benzi circulare pe torace (determină instalarea
41

rapidă a insuficienței respiratorii acute sau, chiar, a

detresei respiratorii).

Imobilizarea oaselor membrelor.

D: fixarea focarului (lor) de fractură în poziția
inițială, precum și a articulațiilor proximală și
distală a acestuia.
I: fracturile oaselor membrelor și ale centurilor.
CI: nu are.
P: pe cât posibil se va evita modificarea poziției
fragmentelor osoase în focarul lezional.
MN: atele Krammer, atele de vid, atele improvizate
(scânduri, metal, plastic, crengi, celălalt membru
 inferior, etc.).
PAd: cunoștinte, 5A. Se va solicita ajutorul unei
alte personae (al doilea salvator).
PBen: imediat după contactul cu victima şi
securizarea ei salvatorul va practica o imobilizare
cu propriile mâini, menţinând focarul de fractură în
poziţia iniţială.
T: - cu fineţe, se ataşează atela Krammer (sau atelă
improvizată), după ce a fost izolată cu un material
de protecţie (textile, vată, faşă tifon, etc.), astfel
încât să depăşească articulaţiile proximală şi distală
focarului de fractură; se fixează atela cu benzi de
material textil (faşă tifon); se ataşează membrul
superior lezat la torace şi membrul inferior la
41

celalalt, sănătos.
- atelele de vid: în primul timp, cu valva
deschisă, se mulează pe focarul de fractură şi
articulaţiile indicate, atela stas corespunzătoare
segmentului interesat şi, se fixează în această
poziţie cu benzile stas; în timpul doi, cu pompa
aspiro-respingătoare, se scoate aerul din atelă până
la rigidizarea acesteia; se ajustează fixarea în poziţie
finală.
- salteaua de vid este ideală pentru imobilizarea
fracturilor centurii pelvine (sau atela pentru
membrul inferior poziţionată transversal).
- pentru imobilizarea scapulei: se practică
 ataşarea membrului superior homolateral la torace –
cu eşarfa Mayer (sau orice “batic” triunghiular).
- pentru imobilzarea claviculei: timpul unu: se
utilizează două inele (stas sau improvizate) ceva
mai largi, decât circumferinţa braţelor victimei şi, se
poziţionează la bazele membrelor superioare,
bilateral; timpul doi: se tensionează posterior cele
două inele prin interligatură cu o bandă textilă (faşă
tifon).
MR: după o bună imobilizare, durerea trebuie să se
atenueze semnificativ (nu mai necesită antalgic).
AnuF: nu se modifică poziţia iniţială a focarului de
fractură (de la contactul cu victima); ataşarea la
torace nu se face cu benzi circulare.
41

TEHNICA CUNOSTINTE ABILITATI APTITUDINI

 4. Puncţia venoasă: PUNCŢIA VENOASĂ Familiarizarea Practicianul
recoltări, perfuzia cu tehnica efectuează
endovenoasă (abordul D: recoltarea de eșantioane de sânge pentru puncțiilor puncția venoasă.
venos periferic). efectuarea diferitelor investigații paraclinice de venoase.
Injecţii: intravenoasă, laborator; injecția intravenoasă - introducerea Practicianul
intramusculară, substanţei direct în circuitul sanguin după Familiarizarea stăpânește
subcutanată, puncţionarea unei vene. cu tipurile de tehnica
intradermică. I:- în scop diagnostic se practică pentru - explorarea injecții. recoltării.
diagnostică a unor organe ca rinichiul (urografia,
renoscintigrama, clearance), colecistul Practicianul este
(colecistografia), ficatul (hepatoscintigrama, capabil să
clearance-ulhepatic), plămânul efectueze toate
(pneumoscintigrama), executare de flebografii; tipurile de
- în scop terapeutic permite introducerea de injecții.
41

substanţe hipertone în cantitate mare pentru

reechilibrarea hidro-electrolitică şi derivate
biologice (sânge, derivate de sânge, hidrolizate de
proteine, lipide, glucide), reprezentând o cale foarte
bună pentru reanimarea bolnavilor şocaţi. Acul
poate să rămână în venă mai multe ore, iar dacă
situaţia o cere se poate introduce în venă o branulă,
dispozitiv de plastic cu lumen ce permite efectuarea
perfuziilor îndelungate. În unele cazuri e necesară
chiar introducerea unui cateter în lumenul venelor
mari, fie prin puncţie, fie prin denudare venoasă,
care să rămână mai multe zile.
CI: nu are. P: în cazurile de alergii polimorfe sau
 unice la substanțele administrate.
MN: seringi obișnuite, ace cu lungimea de 30 – 40
mm, grosime 0,8 – 1 mm şi bizou scurt, flexule,
substanţa injectabilă, antiseptice, tampon,
leucoplast, vacutainere.
PAd: montarea seringii şi adaptarea acului,
încărcarea seringii – se face respectând regulile de
asepsie şi antisepsie, se ia fiola, se dezinfectează cu
alcool şi se taie cu o pilă specială sau se rupe capul
fiolei, se introduce acul în fiolă şi se aspiră cu grijă
conţinutul, se evacuează aerul din seringă, se
schimbă acul seringii.
PBen: bolnav în decubit dorsal, cu membrul
superior în abducție și antebrațul în supinație fixat
41

pe un stativ. Pregătirea regiunii în care se execută

injecţia. Tegumentul trebuie să fie indemn,
fără leziuni sau infecţii (dermită, foliculită).
Zona de elecţie – venele superificale de la nivelul
plicii cotului (în principiu se poate injecta în orice
venă superficială).
T: implică următoarele etape:
- se aplică garoul care să comprime numai
reţeaua venoasă superficială, încât să producă staza
venoasă. Bolnavul poate să facă mișcări de
închidere – deschidere a pumnului (activează
circulația de întoarcere și permite venei să devină și
mai perceptibilă);
 - se dezinfectează regiunea cu o compresă și
alcool, cu policele se imobilizează vena ce
urmează să fie puncţionată, prin glisaj
tegumentar, fără a o goli de conţinut
- se introduce acul cu bizoul în sus, la 1-2
mm lateral de venă până în spaţiul subcutan
– se orientează acul spre venă în unghi
ascuţit, se pătrunde în venă (la trecerea
acului prin peretele venos se percepe o
senzaţie de penetrare timpanală), se aspiră
uşor (sângele pătrunde în seringă –
recoltare), se înlătură garoul. Se recoltează
eșantionul de sânge sau se injectează
substanţa, lent sau rapid. Se scoate acul și
41

se aplică o compresă fixată cu leucoplast.

MR: aspirația de sânge, absența durerii la injectarea
substanței.
AnuF: tehnică defectuoasă – negăsirea venei,
ruperea acului, poziţia falsă a acului (parțial în
peretele venei sau în afara ei), lipsa asepsiei în zona
de puncţie – risc de apariție a flegmonului
postinjecțional, lipsa evacuării aerului din seringă –
embolie; injectarea paravenoasă (tumefiere la locul
injectării – soluție clorurată izotonică și novocaină
paravenos pentru a dilua substanța).

INJECȚ IA INTRAMUSCULARĂ
 D: constă în introducerea unor soluţii izotone,
uleioase, sau a unor soluţii coloidale în stratul
muscular. Prin vascularizaţia sa bogată, muşchiul
asigură o absorbţie mai rapidă a substanţei injectate,
iar prin inervaţia senzitivă mai puţin dezvoltată nu
produce o durere prea mare la distensie, ceea ce
permite, pe lângă injectarea de soluţii, injectarea de
substanţe uleioase iritante şi de suspensii.
I: scop terapeutic.
CI: pacienții cu tratament anticoagulant cronic.
P: în cazurile de alergii polimorfe sau unice.
MN: seringi, ace lungi de 50 – 80 mm, grosime 0,7
– 0,8 mm şi bizou lung, substanţa injectabilă,
41

antiseptice, tampon, leucoplast.

PAd: montarea seringii şi adaptarea acului,
încărcarea seringii – se face respectând regulile de
asepsie şi antisepsie, se ia fiola, se dezinfectează cu
alcool, se taie cu o pilă specială sau se rupe capul
fiolei, se introduce acul în fiolă şi se aspiră cu grijă
conţinutul, se evacuează aerul din seringă, se
schimbă acul seringii.
PBen: bolnav în decubit dorsal sau ventral în
funcție de zona aleasă pentru injectare. Tegumentul
trebuie să fie indemn, fără leziuni sau infecţii
(dermită, foliculită).
Zone de elecţie: regiunea fesieră – obligatoriu
 cadran superoextern (rezultat din împărţirea sa prin
două linii, una orizontală ce trece prin marginea
marelui trohanter până la şanţul interfesier şi alta
verticală, ce trece prin jumătatea fesei), regiunea
deltoidiană – deasupra şanţului radial al
humerusului, faţa antero-externă a coapsei –
utilizată mai ales la copii, substanţa se injectează în
cvadriceps sau în muşchii vaşti externi, la adult,
zona este cuprinsă între o orizontală ce trece la 3
laturi de deget sub marele trohanter şi alta ce trece
la 4 laturi de deget deasupra marginii superioare a
rotulei.
T are următoarele etape:
- se dezinfectează regiunea cu o compresă și
41

alcool;
- acul ataşat la seringă se introduce profund
în masa musculară printr-o mişcare bruscă;
- se aspiră puţin (pentru a verifica dacă nu s-a
pătruns într-un vas sanguin);
- se injectează lent substanţa;
- se retrage brusc acul;
- se masează puţin locul cu tamponul de vată,
pentru a strica paralelismul planurilor.
AnuF: înţeparea nervului sciatic produce o durere
vie de-a lungul coapsei şi gambei, se scoate acul şi
se introduce în alt loc; înţeparea unui vas sanguin se
traduce prin apariţia sângelui la aspiraţie în seringă,
 se scoate acul şi se înţeapă în alt loc, deoarece
introducerea de substanţe uleioase sau suspensii în
circulaţia sanguină poate produce accidente grave
(embolii); ruperea acului se poate face prin
contracţia reflexă puternică a muşchiului, de aceea
se recomandă bolnavului să fie relaxat şi să nu
contracte muşchiul, în cazul în care acul s-a rupt
acesta trebuie extras imediat; flegmonul fesier este
urmarea unor defecte de asepsie şi a introducerii
unor substanţe ce pot produce necroze aseptice.

INJECȚ IA SUBCUTANATĂ

D: constă în introducerea bizoului în hipoderm.

41

Aceasta asigură o distensie mai puţin dureroasă şi o

absorbţie rapidă a substanţei injectate. În principiu,
injecţia subcutanată se poate efectua pe toată
suprafaţa corpului cu excepţia zonelor tegumentare
care acoperă reliefuri osoase, vase mari sau
trunchiuri nervoase, faţa internă a membrelor,
regiunea gâtului şi capului şi zonele unde se
exercită presiuni.
I: scop terapeutic.
CI: infecții locale, pacienții cu colaps sau șoc, stări
de prăbușire a tensiunii arteriale.
P: în cazurile de alergii polimorfe sau unice.
MN: seringi, ace cu lungimea de 25 – 30 mm,
 grosime 0,6
– 0,8 mm şi bizou lung, substanţa injectabilă,
antiseptice, tampon, leucoplast.
PAd: montarea seringii şi adaptarea acului,
încărcarea seringii – se face respectând regulile de
asepsie şi antisepsie, se ia fiola, se dezinfectează cu
alcool, se taie cu o pilă specială sau se rupe capul
fiolei, se introduce acul în fiolă şi se aspiră cu grijă
conţinutul, se evacuează aerul din seringă, se
schimbă acul seringii.
PBen: bolnav în decubit dorsal. Tegumentul trebuie
să fie indemn, fără leziuni sau infecţii (dermită,
foliculită).
Zone de elecţie: faţa anteroexternă a coapsei, faţa
41

posterioară a braţului, faţa laterală a toracelui,

perete anterolateral abdominal (hipodermul este mai
dezvoltat şi tegumentul mai mobil pe planurile
subjacente).
T are următoarele etape:
- se dezinfectează tegumentul;
- se prinde pielea cu indexul şi policele stâng
până face o cută, la baza căreia introducem
acul paralel cu suprafaţa zonei. Prin mişcări
de lateralitate verificăm dacă acul este în
hipoderm;
- aspirăm apoi puţin pentru a verifica dacă
vârful acului nu a pătruns într-un vas
 hipodermic, după care injectăm lent soluţia
pentru a nu produce dureri prin distensia
brutală a tegumentului.
AnuF: înţeparea unui filet nervos, ceea ce produce
durere la locul înţepăturii, se retrage puţin vârful
acului şi se verifică din nou poziţia acestuia;
înţeparea unui vas sanguin, ceea ce face să apară
sânge la aspiraţie în seringă, se retrage sau împinge
puţin acul, aspirându-se din nou, iar la sfârşit se
masează locul ceva mai mult pentru a evita
formarea unui hematom; ruperea acului, accident
foarte rar se rezolvă prin retragerea imediată a
acului; abcese sau flegmoane prin lipsa de asepsie a
regiunii, injectarea de substanţe caustice sau
41

nesterile; din acest motiv, în derm se injectează

numai soluţii izotone.

INJECȚ IA INTRADERMICĂ

D: introducerea bizoului în derm.

I: - în scop diagnostic: injectarea diverselor
substanţe suspecte a fi antigene sau alergene care, în
contact cu anticorpii din organism, produc o reacţie
maculo-papuloasă locală (intradermoreacţie), direct
proporţională cu gradul sensibilizării. Citirea
reacţiei se face între 30 minute şi 72 ore, în funcţie
de antigenul introdus (tuberculină, antigen hidatic,
 difteric, etc.); - în scop terapeutic se introduc
substanţe medicamentoase pentru desensibilizare
sau se începe anestezia locală prin infiltrare.
CI: nu are.
P: lipotimiile care pot apărea la orice injecţie; s-au
semnalat uneori necroze ale tegumentelor, datorită
intensităţii reacţiei antigen-anticorp; mai rar, stări de
şoc la pacienţi hipersensibilizaţi.
MN: seringă de 1 ml şi ace mici şi subţiri, cu bizoul
scurt, substanţa injectabilă, antiseptice, tampon,
leucoplast.
PAd: montarea seringii şi adaptarea acului,
încărcarea seringii – se face respectând regulile de
asepsie şi antisepsie: se ia fiola, se dezinfectează cu
41

alcool, se taie cu o pilă specială sau se rupe capul

fiolei, se introduce cu grijă acul în fiolă şi se aspiră
conţinutul, se evacuează aerul din seringă, se
schimbă acul seringii.
PBen: bolnav în clinostatism, pregătirea regiunii in
care se execută injecţia. Tegumentul trebuie să fie
indemn, fără leziuni sau infecţii (dermită,
foliculită).

Zona de elecţie: faţa anterioară a antebraţelor,

fiind mai accesibilă şi lipsită de foliculi piloşi.
T: după dezinfecţia tegumentului, acesta se întinde
 uşor, pătrunzând cu acul paralel cu suprafaţa pielii,
strict intradermic, injectând 0,1-0,3 ml.
MR: Dacă injecţia este corect efectuată, la locul
injectării apare o mică papulă, iar tegumentul ia
aspectul unei „coji de portocală”.
AnuF: eroare tehnică – injectarea substanței
subcutan. Incidentele şi accidentele ce pot apărea
după injecţiile intradermice sunt foarte rare.
41