Epoca contemporană

După 1918, România își consolidează statul național și cunoaște o puternică

dezvoltare. Pentru prima dată în istoria lor, românii erau stăpâni pe toate
resursele naturale și își hotărau singuri destinul social, dar și economic. Din
punct de vedere politic, România era guvernată de un regim constituțional,
bazat pe o reala democrație. Au loc reforme importante, precum reforma agrară
și votul universal.

Pe plan extern, România a militat pentru securitatea europeană prin implicarea

în Liga Națiunilor, dar și organizare unor alianțe regionale: Mica Înțelegere
(România, Iugoslavia și Cehoslovacia) și Înțelegerea Balcanică (România,
Iugoslavia, Grecia, Turcia).

Al doilea război mondial întrerupe evoluția pozitivă a României și o aruncă într-

un context internațional din care iese cu mari sfârtecări teritoriale. În urma
pactului Ribbentrop-Molotov (1939), România pierde Basarabia și nordul
Bucovinei, în favoarea URSS, iar în urma dictatului de la Viena (1940),
Transilvania a fost anexată Ungariei hortiste și Cadrilaterul anexat Bulgariei.

Lipsită de ajutorul aliaților tradiționali, Franța și Anglia, România se alătura

Germaniei naziste. Sub regimul mareșalului Antonescu, se angajează alături de
Germania în eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, intrând în 22 iunie 1941
în război împotriva URSS.

În 23 august 1944, ca urmare a unei insurecții armate, guvernul Antonescu este

îndepărtat, iar România întoarce armele împotriva Germaniei. Participă
economic cu toată capacitatea sa la susținerea Coaliției antifasciste. România a
trimis pe front și peste 500.000 de oameni, cu care a participat la eliberarea
teritoriului național, dar și la eliberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei. Chiar
dacă a făcut acest efort deosebit, România nu a fost primită în rândul statelor
cobeligerante și a avut statutul de stat învins, în cadrul tratatului de pace de la
Paris, din 10 februarie 1947. Pentru România, urmarea imediată a tratatului a
fost anularea dictatului de la Viena și revenirea Transilvaniei de nord în cadrul
țării. Nordul Bucovinei și Ținutul Herței au rămas în componență URSS, iar
Cadrilaterul în cea a Bulgariei. URSS a cerut daune imense statelor învinse,
României revenindu-i 300 milioane dolari, la valoarea din 1938.

După război, România intră în sfera de influență sovietică și încep o serie de

transformări, care de care mai nefaste pentru destinul statului român. În 1945,
Petru Groza a fost însărcinat cu formarea guvernului, fostul mareșal Ion
Antonescu a fost executat în anul 1946, iar în decembrie 1947 a avut loc
abdicarea forțată a regelui Mihai I. În toată acestă perioadă, regimul democratic
a avut de suferit, opoziția a fost eliminată, iar sub directivele venite de la
Moscova au fost arestați adversarii politici. România devenea comunistă, pentru
o lungă perioadă de timp, pentru patru decenii și jumătate.

Regimul comunist a însemnat pentru România: desființarea libertăților,

eliminarea proprietății private aproape în totalitate, transformarea economiei
libere într-una centralizată, colectivizarea agriculturii. A avut loc o
industrializare masivă, uneori excesivă, iar relațiile economice în plan extern se
desfășurau prin piața CAER. Decuplarea economiei de la piețele occidentale și
de la ultimele tehnologii ale Europei de Vest au atras după sine o rămânere în
urmă a mijloacelor de producție, decalaje structurale și manageriale. Toate
acestea au avut corespondent în scăderea nivelului de trai al cetățenilor, multe
nemulțumiri și tensiuni sociale.

Anii ‘80 ai secolul trecut au fost caracterizați de cultul personalității lui Nicolae
Ceaușescu, o falimentare a economiei românești, implicit a statului român și o
degradare tot mai accentuată a vieții cetățenilor. Din perspectivă externă,
România a suferit o izolare crescândă din parte statelor occidentale, fapt care a
pus presiune și mai mare pe regimul comunist. Nemulțumirile populației nu au
mai putut fi stăpânite la finalul anul 1989, astfel încât regimul comunist a fost
răsturnat prin forță, în cadrul evenimentelor începute în ziua de 22 decembrie
ale aceluiași an. După executarea cuplului Ceaușescu, la finalul anului 1989,
România se întoarce la regimul democratic, bazat pe mai multe partide. Statul
român îmbrățișează economia de piață și se preocupă din ce în ce mai mult de
tot ce înseamnă reintegrarea europeană.

În anul 1993 România a fost primită în Consiliul Europei, iar în 1994 a încheiat
cu NATO Parteneriatului pentru Pace, fiind prima țară din Europa Centrală și de
Est care aderă la acest pact. După ce obține statutul de invitat în 2002, în 2004
aderă oficial la NATO. După summitul de la Copenhaga din 2002, în care
România a fost invitata să adere la UE, în 2007 a devenit oficial membru cu
puteri depline a Uniunii Europene, formate la acel moment din 27 de state.