Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
- o perspectivă mistică -
Spre a-L afla pe Dumnezeu, este nevoie să-L cauţi cu toată inima. "Când
vei căuta pe Domnul Dumnezeul tău, Îl vei găsi de-L vei căuta cu toată
inima ta şi cu tot sufletul tău (Deut. IV, 29).”
“Fericiţi cei curaţi cu inima căci aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei V,
8)” este una dintre Fericirile propovăduite de Mântuitorul în Predica de
pe munte. Sau, după cum vor teologhisi peste veacuri isihaştii, omul
trebuie să-şi coboare mintea în inimă spre a vedea lumina necreată a lui
Dumnezeu şi a participa astfel la fericirea taborică. „Autorii duhovniceşti
răsăriteni au învăţat că îndumnezeirea creştinului e o participare la slava
lui Hristos, o împărtăşire de aceasta, culminând într-o experienţă analogă
celei a apostolilor pe Tabor, [...].”3
Iov este îndreptat prin pronia lui Dumnezeu spre această desăvârşire. El
trebuie să depăşească stadiul mulţumirii de sine, în care aduce arderi de
tot lui Dumnezeu, chiar şi pentru păcatele neştiute ale copiilor săi.
Starea în care se află fără a fi una de nepăsare, putea induce o anumită
delăsare spirituală, nefiindu-i în fond prielnică pentru veşnicie.
Prin pierderea copiilor săi Iov este nevoit să urce o nouă treaptă a
Golgotei sale. În vreme ce bogăţia îl obligă pe Iov să-şi risipească o parte
din atenţie spre cele dinafară, spre grijile lumeşti, copiii ţin mult mai
mult de interiorul sufletului său. Se stie că pentru concepţia Vechi
Testamentară, "fecunditatea este semnul unei binecuvântări divine, copiii
fiind consideraţi cununa bătrânilor” (Pilde XVII, 6).4 Iar în altă parte se
spune: "Precum sunt săgeţile în mâna celui viteaz, aşa sunt copiii
părinţilor tineri (Ps. 126, 4).”
Raportarea lui Iov la copiii săi trebuie să fi fost una asemănătoare. Ştim
că avea o descendenţă numeroasă şi că îi purta de grijă, arătându-se prin
aceasta dragostea lui pentru ea. Din întreg contextul putem deduce că
Iov se simţea împlinit şi în acest plan. Dar, ca şi în cazul precedent al
averii sale, şi chiar mai mult decât în acel caz, fiind vorba de realităţi
ontologic deosebite, tihna pe care i-o aduceau lui Iov copiii săi putea fi
una înşelătoare. Iov n-ar mai fi căutat să dobândească o stare de
apropiere de Dumnezeu superioară celei în care se afla. "De aceea, cel
căruia i se pare că stă neclintit să ia seama să nu cadă (I Cor. X, 12)” este
unul din avertismentele spirituale date de Sfânta Scriptură oricui purcede
la urcuşul mistic. Profetul Iezechiel arată că sfârşitul vieţii este
determinant pentru soarta definitivă a omului (Iez. XVIII, 26 - 28).
Această criză dă naştere şi uneia din cele mai cunoscute expresii din
cartea lui Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului
binecuvântat!”(Iov I, 21). Vedem prin aceste cuvinte că pentru Iov, orice
percepţie devine un prilej de înălţare a gândului spre Dumnezeu. El
conştientizează faptul că atât bucuria cât şi întristarea nu trebuie să-i
stăpânească cugetul ca stări definitive, ci prin ele şi dincolo de ele
trebuie să ajungă să dobândească fericirea prezenţei permanente a
Numelui lui Dumnezeu.6
Următoarea încercare prin care i-a fost dat să treacă lui Iov este cea a
stavilei pe care trupul o putea pune între el şi Dumnezeu. Să luăm aminte
la faptul că este din nou vorba despre deosebirea dintre aşezarea de
început în care vieţuieşte omul în lumea aceasta şi cea eshatologică spre
care trebuie să aspire. Iov este ispitit de diavol în chiar carnea şi oasele
sale, aratându-se astfel şi că ultima realitate pe care o experiază sufletul
este cea a trupului în care sălăşluieşte şi împreună cu care alcătuieşte, în
concepţia biblică şi patristică un tot. Influenţa trupului asupra sufletului
este una nemijlocită, nemaifiind vorba de raţionamente, ca în cazul
bogăţiilor lumeşti sau de sentimente ca în cazul raportării la copii şi la
societate, ci de senzaţii care au un impact direct asupra minţii-
conştiinţei omului. “Simţirea (senzaţia) punând stăpânire peste minte o
învaţă să se închine la mulţi dumnezei (idoli).”7
Starea lui Iov din acest moment este cea a nopţii mistice, prin care omul
duhovnicesc reuşeşte, prin mari şi penibile eforturi, să se elibereze
complet din strânsoarea pătimaşă a lumii acesteia, pregătindu-se astfel
pentru momentul întâlnirii desăvârşite cu Dumnezeu.
Cartea lui Iov este redactată într-un spaţiu semitic şi reflectă ea însăşi
concepţia avraamică privitoare la raporturile dintre divinitatea necreată
şi lumea creată, inclusiv omul. Este cunoscut faptul că în această gândire
există o ruptură ontologică între transcendenţa dumnezeirii şi imanenţa
făpturii; de asemenea, firea divină nu există niciodata în sine, ci are un
caracter personal nedespărţibil de ea. SPRE A SE PUTEA UNI CU
DUMNEZEU OMUL TREBUIE SĂ NU SE COMPLACĂ ÎN CEEA CE-I OFERĂ
CREAŢIA, CI SĂ CAUTE SĂ AJUNGĂ DINCOLO DE ACEST HOTAR, LA
LUCRĂRILE NECREATE ALE LUI DUMNEZEU.
În această situaţie se afla Iov, atunci când a fost vizitat de prietenii săi.
De aceea încercările lor de a explica suferinţa care l-a lovit ca o răsplată
pentru păcatele sale s-a lovit de permanenta încăpăţânare a dreptului de
a refuza să le dea dreptate. Iov intuia că starea sa actuală, de deplină
lepădare, nu este urmare a păcatelor sale, ci are o semnificaţie mai
adâncă.
"Din spusele unora şi altora auzisem despre Tine, dar acum ochiul meu
Te-a văzut. Pentru aceea, mă urgisesc eu pe mine însumi şi mă pocăiesc
în praf şi în cenuşă” (Iov 42, 5-6).
Rostirea lui Dumnezeu către Iov nu este propriu-zis un răspuns, întrucât
El nu-i explică lui cauza suferinţelor prin care a trecut. ÎNŢELEGEM DIN
ACEASTA FAPTUL CĂ OMUL, FIE EL ŞI DESĂVÂRŞIT, NU-L POATE CUPRINDE
PE DUMNEZEU ÎN RAŢIONAMENTELE SALE. Dumnezeu Se descoperă -
dăruieşte într-o dragoste supra-raţională şi aceasta este chemarea ultimă
a omului: de a ieşi din marginile raţiunii şi ale vieţii sale spre a se bucura
de nemărginirea iubirii şi întelepciunii dumnezeieşti.
Pe de altă parte, suferindul îşi duce în fapt singur suferinţa. Chiar dacă
apropiaţii stau în preajma lui, practic ei nu pot să-l scutească de dureri.
De aceea, bolnavul aflat într-o astfel de situaţie se aseamănă foarte
bine cu Iov, care a pierdut şi averea şi familia şi pozitia socială şi a
ajuns să se afle faţă în faţă cu Dumnezeu. Pentru această stare faţă
către faţă cu Dumnezeu trebuie să ne concentrăm atenţia, astfel incât
bolnavul să se poată pregăti cât mai bine de întâlnirea cu El. Astfel e
adevărat că Iov, după ce a trecut prin toate încercările cu bine, a
redobândit de la Dumnezeu bunăstarea în lumea aceasta. Dar trebuie să
avem în vedere totodată că această redobândire a stării materiale nu a
avut pentru Iov nici o importanţă spirituală, bucuria lui cea mare fiind
faptul că l-a putut vedea pe Dumnezeu încă din viaţa aceasta.
"Bunurile pământeşti date lui Iov a doua oară au fost mici şi date pentru
cei mici, ca să nu se smintească văzând pe un om drept, ca Iov, supus la
atâtea necazuri. Dar aceste bunătăţi sunt mici şi în comparaţie cu
bunătăţile vieţii veşnice făgăduite lui Iov.”14
1
Bartolomeu Valeriu Anania, "Introducere la Iov” în "Biblia sau Sfânta
Scriptură”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti – 2001, p. 553.
2
Art. "Cœur” în "Vocabulaire de Théologie biblique”, publié sous la
direction de Xavier Léon-Dufour, Les Éditions du Cerf, Paris, 1991, p. 178.
3
P. Tomáš Špidlik S.J., "Spiritualitatea Răsăritului creştin – I. Manual
sistematic”, Traducere şi prezentare: diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis,
Sibiu, 1997, p. 381.
4
Art. "Enfant” în "Vocabulaire de Théologie biblique”, p. 350.
5
Sfântul Ioan Gură de Aur, "Scrieri – Partea a III-a, Omilii la Matei”,
Traducere, introducere şi note de Pr. D. Fecioru”, Editura Institutului
Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti – 1994, p.
433.
6
Să observăm că Sfântul Maxim Mărturisitorul în tâlcuirea la Rugăciunea
Domnească arată ca "Numele lui Dumnezeu şi Tatălui, fiinţeşte şi
Ipostatniceşte petrecător este Fiul cel Unul născut.” (Sfântul Macsim
Mărturisitorul, "Tâlcuire pe scurt la rugăciunea «Tatăl nostru» către un
iubitor de Hristos” în vol. "Filocalia – vol. I”, Editie îngrijită de Doina
Uricariu, Studiu introductiv de academician Virgil Cândea, Universalia,
2001, p. 455).
7
Sf. Maxim Marturisitorul, "Raspunsuri către Talasie”, citat în vol.
"Lumina din inimi – Spiritualitate isihastă în traducerea şi tâlcuirea
Părintelui Stăniloae”, Trinitas, Iaşi, 2003, p. 236.
8
„Generos, Midrasul ne-o infatiseaza intr-o lumina mai atragatoare: ea se
sacrifica pentru a-l ingriji cu devotament şi dragoste.” (Elie Wiesel,
”Celebrare biblica – Portrete şi legende”, Traducere de Janina Ianosi,
Editrua Hasefer, Bucuresti, 1998 , p. 225). Iar în Coran, Allah adresandu-
i-se lui Iov ii porunceste: "Ia în mana ta o legatura [de vergi] şi bate
[muierea ta] şi nu calca juramântul (XXXVIII, 42) ("Coranul”, Traducere
din araba: dr. Silvestru Isopescu, Editura Cartier, 1997).”
9
Sf. Grgorie Sinaitul, "Invatatura cu de-amanuntul despre linistire şi
rugaciune” în „Filocalia – vol. VII”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune
al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti – 1977, p. 172.
10
Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, "Spiritualitatea ortodoxa – Ascetica şi
mistica”, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Romane, Bucuresti – 1992, p. 242.
11
Serge Missatkine, "Mistica Vechiului Testament” în „Enciclopedia
doctrinelor mistice - vol. 1” sub directia lui Marie - Madeleine Davy,
Coordonatori traducere Adriana Babeti şi Eugen Dorcescu, Editura
Amarcord, Timisoara, 1997, p. 174.
12
Tomáš Špidlik, "Miscellanea I – La originile Europei”, Traducere din
limba italiana: Cristian Soimusan, Galaxia Gutenberg, p. 107.
13
Sfântul Maxim Marturisitorul, "Ambigua”, Traducere, introducere şi
note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti – 1983, cap. 73, p. 190.
14
Pr. Prof. Dumitru Staniloae Nota 240 în vol. "Ambigua” de Sfântul
Maxim Marturisitorul, Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru
Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti – 1983, p. 190.
Învăţătura cea mai insemnată pe care creştinii o pot descoperi în Cartea lui
Iov mi s-a părut a fi modul în care trebuie să ne purtăm cu cei aflaţi în
suferinţă.
Pentru cei sub Legea lui Moise, sensul principal era cel de a nu cârti împotriva
judecăţii lui Dumnezeu, chiar dacă abia prin Hristos îşi capătă lămurirea. Faptul
că oamenii drepţi de atunci nu puteau intui decât umbra noimelor adânci ale
suferinţei şi Învierii lui Hristos este vădit de faptul că Dumnezeu îi mustră atât
pe dreptul Iov, pentru atitudinea lui de a cere socoteală, cât şi pe ceilalţi
înţelepţi, prieteni ai acestuia.
Încheiem meditaţia noastră cu două scurte cuvinte duhovniceşti ale unor mari
Sfinţi recenţi care pot fi luate drept concluzii:
“Celui care suferă nu trebuie să-i spui multe cuvinte, nici să-l