ALBUSUL DE OU

Stim ca la o arsura, fie ea cat de extinsa ar fi, primul ajutor este sa pui partea
afectata sub apa rece curgatoare, pana cand se mai racoreste stratul de piele ars si
apoi sa aplici un albus de ou, batut usor spuma, numai ca sa fie mai usor de aplicat.

O prietena a pus la fiert un vas cu apa; cand a luat oala care fierbea, a sarit apa
fierbinte pe mana ei si i-a ars o mare parte de piele. A bagat mana imediat sub jet de
apa rece, destul timp ca sa nu mai simta caldura initiala, cu toate ca durerea era
ingrozitoare.

Apoi, a spart doua oua, a separat albusul si l-a batut putin si l-a pus pe mana. Mana
ei era atat de arsa, incat, cu cat punea albusul pe piele, pielea se usca si ramanea o
pelicula care apoi se intarea, si care era colagen natural. A durat cel putin o ora
aplicand strat dupa strat albusul pe mana. Mai tarziu, nu a mai simtit durerea si in
ziua urmatoare abia mai avea o urma rosie-maronie, acolo unde se arsese. Ea a
crezut ca va ramane cu o cicatrice oribila,dar pentru surprinderea ei, dupa 10 zile,
nu mai avea nicio urma dela acea intamplare, nu mai avea NIMIC !!! Nici
culoarea pielii nu s-a schimbat; acea parte arsa, s-a recuperat total, datorita
colagenului existent in albusul de ou, care in realitate, este o placenta si este plina de
vitamine.
CHIAR DACA L-AM MAI TRIMIS, MEREU POATE EXISTA CINEVA CARE SA
AIBE NEVOIE DE ACEST MESAJ.

ARGINTUL
Un cercetator al Universitatii Brigham Young a trimis argintul coloidal la doua
laboratoare diferite, printre care si centrul medical UCLA, care au raspuns: „Acesta
a distrus nu numai virusul HIV, ci orice virus pe care a fost testat în laborator
Stiati ca?
Pentru a ameliora setea, atunci cînd nu se poate bea nimic, puteti tine în gura un
obiect de argint.
- Organismul unui om cu masa de 70 kg contine aproximativ 0,07 mg de argint.
- Cei care poarta bijuterii de argint sînt mai calmi.
- Argintul se foloseste si sub forma de aliaje cu alte metale, la confectionarea
monedelor, la protezarea dintilor, la confectionarea bijuteriilor si tacîmurilor.
- Solutiile coloidale de argint se utilizeaza în medicina ca mijloace antiseptice,
pentru tratarea bolnavilor de tuberculoza.
- Pîna la descoperirea penicilinei, argintul era extrem de valoros, fiindca era
singurul dezinfectant cunoscut. Un kilogram de aur pretuia cît 7 kilograme de
argint. Azi, cu un kilogram de aur, se pot cumpara 74 kilograme de argint.

Sanatate pretioasa

Leacuri de argint

• Apa pastrata în vase de argint are calitatile unui antibiotic natural extrem de
eficient

Înca din cele mai vechi timpuri, bogatii mîncau cu tacîmuri de argint. Preotii împart
sfînta împartasanie cu lingurita de argint. Apa sfintita rezista timp îndelungat daca
e tinuta în recipiente de argint. Ce au în comun aceste practici? Argintul, un metal
ale carui virtuti terapeutice au fost tinute în secret secole de-a rîndul. Astazi, stiinta
a facut mii de teste care au confirmat ca ionii de argint au efect bactericid. Distrug
circa 650 virusi si germeni, constituind astfel un dezinfectant extrem de eficient.
Dintre toate întrebuintarile curative ale argintului, cea mai cunoscuta este apa de
argint, leac pe care-l cunosc si astazi oamenii de la sate. Si despre care se spune ca
ajuta la mentinerea sanatatii si pastrarea longevitatii.
Un medicament vechi de milenii
Acum 4.000 de ani, medicii chinezi faceau acupunctura cu ace de argint. Fenicienii
navigau luni întregi peste mari. Ei transportau apa, vinul si laptele în vase din
argint, pentru a le pastra nealterate un timp îndelungat. Vechii greci au observat ca
în perioada razboaielor, aristocratii nu sufereau de dizenterie. Explicatia: foloseau
tacîmuri si vesela din argint care i-a protejat de multe epidemii si boli. Colonistii
americani care strabateau Vestul puneau adesea un dolar de argint în lapte pentru
a-i întîrzia alterarea. La începutul secolului, doctorii prescriau nitrat de argint
pentru ulcerele de stomac si puneau cîteva picaturi de solutie de argint în ochii nou
nascutului pentru a distruge eventualele bacterii care ar fi putut provoca orbirea.
Bijutierii care lucreaza cu argint sînt renumiti pentru sanatatea lor. Statiile cosmice
NASA si MIR folosesc argintul coloidal pentru transformarea apei reziduale în apa
potabila. Practic, argintul este un dezinfectant universal, adevarat medicament,
detronat însa de aparitia penicilinei si uitat pe nedrept. Antibioticele sintetice fac
bine, dar au si o serie de efecte daunatoare, plus ca organismele patogene devin
rezistente la acestea. N-ar fi mai bine sa încercam si argintul?
Antibiotic si antioxidant
Rolul argintului în organismul uman poate fi descris ca un „sistem imunitar
secundar“. Din rezultatele obtinute de dr. Hery Margraff aflam ca argintul are
capacitatea de a distruge în 6 minute peste 650 de categorii de microorganisme
patogene, virusuri, bacterii, paraziti si fungi. Ca antibiotic natural, argintul lupta cu
bacilulul dizenteriei, cu Salmonela, Escherichia coli, Streptococul pneumoniae,
Streptococul mutans (cauzator principal al cariilor dentare) si alte microorganisme
daunatoare. S-a mai constatat ca argintul este un puternic antioxidant natural,
distrugînd radicalii liberi (cauza a peste 60 de boli printre care cancerul si boala
Alzheimer). S-a demonstrat ca argintul este si un imunomodulator, adica ajuta la
cresterea imunoglobulinei din clasa A, M, G si a limfocitelor T. În domeniul
chirurgiei, argintul e folosit la unirea vaselor cerebrale sau închiderea defectelor de
pe suprafata craniului (metoda Heingenheim). A fost folosit la filtrele mastilor celor
care se ocupau cu dezinfectarea în timpul epidemiei de gripa aviara. Exista marturii
si ale bolnavilor care s-au vindecat de cancer consumînd apa de argint.
De cît argint avem nevoie?
Stramosii nostri primeau o oarecare doza de argint prin hrana. Tehnologiile
moderne din agricultura au distrus 85% din rezervele de argint ale solului, astfel
încît acest element nu mai exista în alimentele pe care le consumam. Conform unor
studii americane, deficitul de argint duce la scaderea imunitatii si este unul dintre
principalii factori de crestere a afectiunilor maligne din ultimele decenii. Cel mai
eficace aport de argint se face sub forma lui coloidala (particule de 0,001 microni),
astfel este total inofensiv pentru organismul uman, care îl va elimina în 24 de ore.
Argintul coloidal se absoarbe în sînge foarte repede, înca din cavitatea bucala.
Cercetatorii au stabilit ca 0,088 mg de argint reprezinta cantitatea medie zilnica
necesara organismului uman. Organele noastre contin argint, cel mai mult fiind în
tesutul creierului mare, în nucleul celulelor nervoase, glandele sistemului endocrin,
partea exterioara a ochiului si în oase.
Surse de argint
Argintul coloidal nu interactioneaza cu alte medicamente si nu are efect toxic
asupra organismului, nefiind un metal greu. Dat fiind faptul ca el este în forma
coloidala, orice surplus se va elimina foarte usor din organism si nu se va acumula
în tesuturi. Nu exista riscul de supradozaj, iar argintul în forma coloidala nu
interactioneaza cu alte medicamente. Si Organizatia Mondiala a Sanatatii
recomanda argintul coloidal ca fiind cel mai puternic dezinfectant folosit în cazul
apei potabile. Apa se poate folosi în mod preventiv, pentru întarirea sistemului
imunitar, sau ca un remediu valoros în terapia infectiilor si a bolilor. Se iau 4
lingurite pe zi de apa tratata cu argint coloidal, pe stomacul gol. Leacul este util si
animalelor de companie. Aceasta apa este doar un adjuvant, nu exclude vizitele la
doctor si urmarea tratamentului prescris. Cum putem obtine aceasta valoroasa apa?
Pastrînd apa potabila în vase de argint. Exista în comert si apa cu argint coloidal
gata preparata. Metalul pretios pentru sanatate poate fi obtinut si din surse
alimentare: organismele animale acvatice, oua, lapte de vaca si de capra.
Atentie la doza!
În terapia cu apa de argint trebuie sa tinem cont si de urmatorul aspect:
pigmentarea pielii. Aceasta devine albastra, dar numai în cazul consumului exagerat
de metal. Mai mult, excesul de argint în organism conduce la aparitia celulelor
canceroase, la slabirea vazului si la dereglari psihice. Dar apa cu argint coloidal,
obtinuta cu tehnologii de ultima ora, nu produce asemenea pericole, dimpotriva,
este un bun remediu împotriva microbilor. OMS recomanda 0,05-0,1mg argint pe
fiecare litru de apa potabila. Consumul de argint coloidal este sigur chiar si pentru
femeile însarcinate si pentru cele care alapteaza, ajuta la dezvoltarea fetusului. Mai
exista si persoane alergice la acest metal, carora nu le este indicat tratamentul cu
argint. Devin nervoase, contacteaza gastrite, ulcer stomacal si intestinal, au insomnii
si dureri de inima, le amortesc mîinile. O particularitate a „oamenilor de argint“
este ca le plac dulciurile.
Boli învinse de un metal
În ce cazuri este indicata terapia cu apa de argint? Acnee, alergii, infectii ale vezicii
urinare, otita, tulburari de digestie, infectii ale prostatei si caderea parului sînt
numai cîteva dintre afectiunile care pot primi tratament cu apa cu argint coloidal.
Este cel mai bun remediu complementar pentru afectiuni cronice ca hipertensiune
arteriala, hepatita cronica, sinuzita, gastrita, ulcer, psoriazis, herpes. Cel mai simplu
si eficient produs complementar împotriva gripei, inlcusiv a celei porcine, si a
virozelor respiratorii. Se mai stie ca, acela care se spala pe fata cu apa de argint
capata un ten frumos. Ranile spalate cu apa de argint se vindeca mai repede, nu se
infecteaza si cicatricele ramase dupa vindecare sînt mai putin vizibile.
Si pentru pastrarea suprafetelor afectate de arsuri cît mai aseptice este folosita tot
apa de argint. Si fiindca tot e alerta de gripa porcina pe mapamond, trebuie sa stim
ca apa de argint este un excelent mijloc profilactic în timpul oricarei epidemii. Se
recomanda cîte doua lingurite pe zi de apa de argint.
Rezultate în tratarea bolilor grave
• Deoarece în SIDA în stare activa, sistemul imunitar reprimat al corpului este expus
atacului oricarui tip de boli, argintul coloidal este un medicament netoxic perfect
pentru a fi folosit datorita efectului sau antibiotic pe scara larga.

Plantele - Fiinte vii

Oamenii cred că povestea despre sentimentele plantelor ţine de science-fiction.

Anul acesta (2006) se împlinesc 40 de ani de cînd un cercetător american a
descoperit că plantele pot comunica între ele, dar şi cu oamenii. Ele nu numai că
nu sunt imobile cum s-a crezut secole de-a randul, dar transmit şi sentimente, pot
fi agresive sau prietenoase, geloase, supărate, fericite, altruiste sau egoiste, au
compasiune. Sunt nişte spioni tăcuţi, dar discreţi, care asistă la evenimentele din
viaţa noastră. Poate că vegetarienii ar trebui să-şi revizuiască părerea că
animalele merită cruţate, iar plantele nu. Lumea vegetală are o viaţă secretă a ei,
pe care n-o percepem. Plantele sunt fiinţe la fel de vii ca şi noi, ne simt, ne
urmăresc şi încearcă să ne transmită ce au de spus.

Sufletul lumii vegetale

Fără plante nu am putea nici respira şi nici manca. Pe dosul fiecărei frunze, 75 de
milioane de kmp de ţesuturi vegetale se străduiesc să devoreze gazul carbonic şi
să expire oxigen. Din cele 375 de miliarde de tone de hrană care se consumă în
fiecare an pe planetă, partea cea mai importantă vine de la plante. Oamenii se
simt fericiţi atunci cînd trăiesc înconjuraţi de verdeaţă. Florile ne însoţesc acasă,
la serviciu, la evenimente festive. Le oferim dragoste şi respect. Casele noastre se
înfrumuseţează cu grădini, oraşele cu parcuri, ţările cu rezervaţii naturale.
Suntem înconjuraţi de plante, dar nu ştim că ele sînt martore la stările noastre
sufleteşti. Mai mult, ne judecă, ne avertizează cu privire la nenorocirile ce se vor
întîmpla, funcţionează ca nişte veritabile detectoare de minciuni. A purta o
conversaţie cu plantele nu trebuie considerat un gest caraghios. O dovedesc
numeroasele experimente ştiinţifice.

Plantele se mişcă

Darwin a demonstrat că fiecare carcel este înzestrat cu puterea de a se mişca

independent de ceilalţi. La începutul secolului XX, biologul vienez Raoul France a
emis ideea, şocantă pentru naturaliştii din vremea sa, că plantele se mişcă la fel
de liber şi de graţios ca cele mai mlădioase animale, numai că noi nu ne dăm
seama de aceasta pentru că mişcarea se petrece într-un ritm mult mai lent decît
putem percepe. În perioade de secetă, rădăcinile în căutare de umiditate sparg
reţelele de canalizare şi se înfig, cum e cazul lucernei, pînă la 12 metri adîncime,
străpungînd obstacolele de beton. O tulpină de secară are circa 13 milioane de
radicele, însumînd mai bine de 600 de kilometri. Un carcel are nevoie, în medie,
de 67 de minute ca să dea un ocol complet spaţiului din jurul său, iar atunci cînd
întalneşte un suport, îi ajung 20 de secunde ca să înceapă să se răsucească în
jurul obiectului respectiv. Dacă mutăm o plantă de la locul ei, în mai puţin de o
oră îşi va schimba direcţia, în funcţie de noua poziţie.

„Viaţa secretă a plantelor“

În „Viaţa secretă a plantelor“, cartea care a făcut senzaţie la mijlocul secolului

trecut, autorii Peter Thompkins şi Christopher Bird descriu experimentele făcute
în acea perioadă pentru a demonstra că plantele au metode de comunicare
specifice. S-a descoperit că ele disting sunete pe care urechea omenească nu le
poate percepe şi unde luminoase, invizibile pentru om, cum sunt razele infraroşii
şi ultraviolete. Plantele sunt sensibile în special la razele X şi la frecvenţa înaltă
folosită în transmisiile televizate. Cei doi cercetători au plecat de la concluziile lui
France: „plantele sunt înzestrate cu toate atributele fiinţelor vii şi se dovedesc
capabile de cele mai violente reacţii cînd sunt maltratate şi de cea mai vie
recunoştinţă faţă de cineva care le înconjoară cu dragoste şi le îngrijeşte din
suflet“. Numai că la vremea aceea studiile publicate de el au fost fie ignorate de
specialişti, fie considerate pure elucubraţii.

A ghicit gîndul omului

În 1966, Cleve Backster, cel mai apreciat specialist american în detectarea

minciunilor, a conectat unul dintre electrozii poligrafului său la una dintre
frunzele unei plante tropicale. Backster era curios să vadă dacă, turnînd apă la
rădăcină, planta va reacţiona în vreun fel. Pe bandă, acul poligrafului a lăsat urme
care indicau o reacţie similară cu aceea a unei fiinţe umane supuse unui stimul
emoţional scurt. Uluit, Backster a înţeles din oscilaţiile specifice ale aparatului, că
plantei i-a plăcut apa. Şi-a continuat experimentele. Gîndindu-se ce să mai
încerce, Backster şi-a închipuit că arde o frunză. Peniţa a început să deseneze o
curbă energică, prelungită în sus. Planta îi ghicise gîndurile şi s-a speriat. Mai
tîrziu, Backster s-a prefăcut că vrea să aprindă chibritul. Reacţia a fost nulă.
Planta părea că poate face diferenţa între intenţiile reale şi cele simulate.

Şi plantele leşină

Cercetătorul a crezut că e ceva în neregulă cu poligraful, aşa că şi-a echipat

laboratorul cu aparatură performantă. A supus la teste asemănătoare peste 25 de
specii de plante şi fructe printre care salata verde, ceapa, portocalele şi bananele.
Acestea reacţionau nu numai la ameninţările venite din partea cercetătorilor, ci şi
în faţa unor pericole potenţiale, ca de exemplu apariţia bruscă a unui cîine în
încăpere. „Plantele văd poate mult mai bine fără ochi decît văd oamenii cu ochii“,
a conchis el. El a mai observat că atunci cînd o plantă e ameninţată cu distrugerea
şi simte acest pericol sau iminenţa unei agresiuni exterioare, se apără „leşinînd“,
ca o fiinţă omenească. Backster a conectat un filodendron la galvanometrul T şi a
încercat să ghicească care e anul naşterii unui prieten. A început să rostească pe
rînd nişte ani. Planta a determinat abaterea acului atunci cînd anul a fost ghicit,
semn că a identificat reacţia emoţională a omului la rostirea adevărului.

Cei mai buni detectivi

Încercand să vadă dacă plantele sunt înzestrate cu memorie, Backster a pus la

punct un scenariu în urma căruia trebuia demascat un răufăcător. A aşezat două
plante în aceeaşi cameră. Şase poliţişti legaţi la ochi au tras cîte un bileţel dintr-o
pălărie. Pe unul din ele scria că poliţistul trebuia să distrugă una dintre plante.
Agentul trebuia să comită fapta în cel mai mare secret: singurul martor al crimei
trebuia să rămînă cea de-a doua plantă. Planta-martor n-a avut nicio reacţie la
poligraf la trecerea celor cinci nevinovaţi prin dreptul ei, dar acul a oscilat
nebuneşte la apropierea făptaşului. Cînd o tanără a fost găsită asasinată într-o
fabrică din New Jersey, Backster a fost însărcinat de poliţie să investigheze
principalii suspecţi cu ajutorul detectorului de minciuni. Backster s-a gîndit să
conecteze la poligraf fiecare dintre cele două plante ornamentale care se aflau în
biroul unde fusese descoperit cadavrul. Toţi suspecţii au trecut prin încăpere.
Plantele n-au reacţionat deloc. Ulterior, s-a găsit ucigaşul. Nu era dintre
muncitorii uzinei.

Dragoste la distanţă

Între o plantă şi stăpanul ei pare a se stabili o relaţie afectivă. Folosind

cronometre perfect sincronizate, cercetătorul a constatat că plantele lui
continuau să reacţioneze la gîndurile care-i treceau prin minte în timp ce se afla
în altă încăpere, pe culoar sau chiar pe stradă, la o depărtare considerabilă.
Plantele lui au reacţionat pozitiv în clipa cînd el s-a hotărît să se întoarcă acasă la
New York, de la 20 de kilometri depărtare. O altă plantă a reacţionat emoţionată
în clipa cand, la o comunicare ştiinţifică, a fost proiectată asistenţei o fotografie a
ei. Backster a izolat o planta într-o cutie de plumb. Efectele asupra poligrafului au
fost aceleaşi. Poligraful reacţiona şi cînd stăpînul se tăia la deget. Plantele erau
sensibile la moartea celulelor. Ba chiar şi la moartea bacteriilor din ţeava
chiuvetei atunci cînd cercetătorul a turnat dezinfectant.

Rumoare în lumea ştiinţei

După doi ani şi jumătate, Backster a început experimente mai complicate. A

conectat trei plante la trei galvanometre, în trei camere diferite, iar în altă
încăpere, a opărit un crevete. Toate cele trei plante au reacţionat în acelaşi
moment şi cu maximă violenţă la moartea crevetelui. Această experienţă şi
rezultatele au fost consemnate în 1968 în articolul „Dovezi ale unei reacţii
primare la vegetale“, din The International Journal of Parapsychology. Acel
număr a fost solicitat în tiraj suplimentar. S-a starnit o adevărată nebunie în
presă şi lumea ştiinţifică. Uluitoarele dezvăluiri ale lui Backster au suscitat un
asemenea interes încat în întreaga lume secretarele şi menajerele au început să
discute tot felul de intimităţi cu plantele lor. Descoperirea lui Backster a
determinat folosirea plantelor în diagnosticarea medicală, investigaţia
criminalistică sau în domeniul spionajului. Cu subvenţiile care au început să
curgă din toate părţile, Backster şi-a procurat echipamentele cele mai scumpe.

Detectoarele infidelităţii

După Backster, mai mulţi fizicieni, biologi din întreaga lume au început să facă
experimente pe plante înregistrandu- le reacţiile la acţiunea diferiţilor stimuli.
Pierre Paul Sauvin, un specialist în electronică din West Petterson, a reuşit să
schimbe sensul de deplasare al unui trenuleţ în funcţie de gîndurile şi de emoţiile
pe care le transmitea conectat la o plantă. A repetat experienţa în faţa publicului
de la Madison din New Jersey. A mai reuşit să aprindă lumina folosind reacţiile
plantelor conectate la un comutator. A studiat şi reacţiile la plăcere ale plantelor.
A plecat departe cu o iubită, iar plantele au reacţionat la plăcerea lui, declanşînd
comutatorul. Putea să devină bogat vanzîndu-şi invenţia soţiilor geloase. Dar
descoperirea lui n-a avut succes fiindcă nimeni n-a vrut să investească într-un
aparat de depistat infidelităţile. Sauvin a mai reuşit să facă să decoleze un avion
miniatural şi să deschidă uşa garajului cu ajutorului gandului transmis plantelor.
Armata americană s-a arătat în sfarşit interesată, dar rezultatele au rămas
secrete.

Doctorul Ken Hashimoto, colaborator al poliţiei japoneze în detectarea

minciunilor, auzind de experienţele lui Backster a încercat să dea unui cactus o
voce cu ajutorul unui echipament electronic conceput de el. Vocea plantei semăna
cu bazaitul ascuţit al cablurilor de înaltă tensiune. Soţii Hashimoto au reuşit să
înveţe planta să numere şi să socotească cu numere pînă la 20. Lucrarea sa
„Introducere în percepţia extrasenzorială“ a fost solicitată în 60 de tiraje, iar
„Misterele lumii quadridimensionale“, în 80. Chimistul Marcel Vogel din Los
Gatos, angajat la firma IBM pe la mijlocul anilor ’50, a rupt două frunze şi în
fiecare zi s-a gîndit la ele. La una, sugerîndu-i că e încă în viaţă, la cealaltă, ca la
una moartă. După o săptămînă, prima părea abia smulsă de tulpină, cealaltă era
uscată. Era convins că e vorba de transfer de „energie psihică“ şi că
intenţionalitatea creează un cîmp energetic.

În primăvara lui 1971, Vogel a început o nouă serie de experienţe. Cerand unui
prieten să transmită nişte ganduri unui filodendron, reacţia plantei s-a stins
repede. Prietenul a dezvăluit că s-a gandit că filodendronul lui de acasă e mult
mai frumos. Vogel a conchis că plantele au amor propriu. Ele manifestă aversiune
sau simpatie profundă şi faţă de anumiţi oameni. Eileen-Elixir Caddy a dezvoltat
o grădină, transformînd- o într-un adevărat Eden, deşi solul era arid. A fost
bănuit că uriaşele lui legume sînt obţinute cu îngrăşăminte. Profesorul Lindsay R.
Robb, expert în probleme de agricultură al Organizaţiei Naţiunilor Unite, n-a
putut da o explicaţie şi totul a fost considerat un mister. În realitate, stăpanul
obţinuse rezultatele doar vorbind frumos cu plantele. Pare incredibil, dar aceasta
este realitatea: plantele sînt nişte fiinţe vii, cu personalitate proprie. Cleve
Backster, cel de la care a pornit totul, este în prezent preşedintele Fundaţiei de
cercetări Backster. Într-un interviu realizat în 2003, el afirma: „În fiecare celulă
se găseşte un fel de conştiinţă ancestrală. Cîmpul energetic posedă o natură
universală, căci îl au toate fiinţele vii“.

Sovieticii au experimentat şi ei capacitatea plantelor de a comunica. În anul 1972,

la Institutul de Medicină Clinică şi Experimentală din Novosibirsk, cercetătorii
Kaznacheev, Surin şi Mihailova au înregistrat o conversaţie între două culturi de
celule identice, dar izolate total printr-un perete de cuarţ. Infestarea uneia dintre
culturi cu un virus distrugător a fost însoţită de apariţia unei afecţiuni similare la
lotul martor. S-a presupus că transmiterea informaţiei între cele două culturi s-a
realizat pe lungimea de undă a radiaţiei ultraviolete, transmisie permisă de cuarţ,
dar blocată în cazul folosirii sticlei obişnuite. Celulele nu erau integrate într-un
organism şi, în consecinţă, nu existau legături nervoase între ele, care să le
permită captarea şi decodificarea informaţiei. În ciuda acestui fapt, comunicarea
s-a produs.

Există plante care nu se înghit unele pe altele, nu acceptă să stea în aceeaşi vază
sau care se luptă să arate mai arătoase decît celelalte. Iată cele mai cunoscute
„antipatii“ şi atracţii între plante: narcisele şi liliacul nu suportă lalele, trandafirii
nu se înţeleg cu garoafele, în schimb acceptă pătrunjelul, ceapa şi usturoiul. Lîngă
lăcrămioare nu rezistă niciun fel de flori, viţa-de-vie respinge varza, dar îngăduie
prezenţa macului. Măslinul nu suportă stejarul, mesteacănul şi pinul sînt
bucuroşi să-şi ţină companie unul altuia, sub fagul roşu nu creşte nimic, nucul şi
stejarul nu se pot suferi, ridichea cu hreanul se înţeleg de minune. Din punct de
vedere chimic, aceste fenomene se bazează pe eliminarea şi asimilarea unor
substanţe.

Cu toate rezultatele notabile, teoriile cum că plantele emit informaţie sînt privite
cu rezerve nu numai pentru nota lor de senzaţional, ci şi pentru motivul că în
lumea vegetală nu s-a putut descrie încă o structură nervoasă - singura
considerată de ştiinţă ca aptă să prelucreze informaţia. Dar adevărul constatat
empiric rămîne incontestabil: un pom, o plantă sau o floare faţă de care, în afară
de hrana ce i-o dăm, manifestăm şi tandreţe, are o dezvoltare mult mai prosperă
decît dacă avem o atitudine indiferentă sau chiar ostilă. Plantele ne „vorbesc“,
chiar dacă nu o fac prin grai articulat.
Articol scris de Camelia Onciu (Monitorul Expres)

"Toate structurile vii si nevii sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu"

Plante care lesina de frica - Copaci care tipa cand mor - Nucul care
transmite arii de opera - Piramida care purifica apa

Doamna Marioara Godeanu este un distins biolog. Eminent cercetator si

profesor, are studii si realizari de valoare internationala, recunoscute si premiate
de mari foruri stiintifice ale lumii: un dulap plin cu titluri, diplome si medalii. Cu
toate astea, prin natura descoperirilor sale, doamna Godeanu pare mai degraba o
mare maestra a alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in retorte minuni:
o piramida construita dupa proportia piramidei lui Keops, in care apa se purifica
de la sine si vegetatia creste mai repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe
premii internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem
perfectionat de transmitere si receptare de informatii (plantele vorbesc intre ele,
au sentimente si trairi afective, rad de bucurie si plang de durere, asemenea
oamenilor). Dar cea mai mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de
dincolo de granitele stiintei, o realitate pe care tot mai multi savanti ai mileniului
o recunosc: prezenta Creatorului Unic in toate formele de manifestare ale
materiei din Univers.

- Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti

miracole. De pilda: ca va puneti mainile deasupra unor pietre si ele
incep sa emita o energie vizibila pe ecranul computerului…

- Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi
legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este
vie. Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si
concentrare poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe
care o au pietrele.
- Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput? Ce v-a facut sa credeti
ca plantele sunt fiinte vii?
- Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente care priveau testele de
toxicitate efectuate asupra plantelor. Atunci am observat cu surprindere ca
plantele-martor, care se aflau la o oarecare distanta de plantele supuse
experimentului, mureau in numar mai mare decat cele care erau otravite efectiv.
La inceput, am crezut ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc
substantele. Dar imediat dupa aceea mi-am dat seama ca planta-martor, cea care
asista la “executia” suratei ei, primea un semnal de la “condamnata la moarte” si
suferea la fel de mult ca si ea, ba poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta
este obiectivul biologiei viitorului, transmiterea informatiei intre structurile vii,
respectiv – comunicarea intre plante. Am reluat imediat experimentele in conditii
speciale (sa nu fie nici un factor care sa perturbe desfasurarea lor) si, mergand
din aproape in aproape, am ajuns pana la folosirea metodei de captare a imaginii
in infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele comunica intre ele printr-un sistem
energo-informationa l, adica isi transmit una alteia informatiile prin emisie si
captare de energie.

- Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs.?

- Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da
un semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu
apare un halou care se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar
foarte important este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata
prin polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata. Haloul,
aura energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de marginea
frunzei). Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi, in camere
special climatizate, ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, intr-
adevar, aceste plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult, literatura de
specialitate afirma ca atunci cand un daunator intra intr-o padure (taietori de
lemne, de pilda), padurea este deja informata de aparitia sa. In conditiile
tehnologiilor moderne, aceste afirmatii sunt lesne de dovedit, prin conectarea
senzorilor la un computer. Strigatele padurii se vad pe ecran.
- Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii, intorcandu-se
acasa incarcate de premii: “Dincolo de tacerea plantelor” si
“Sensibilitatea plantelor”. Cum ati izbutit sa le duceti la bun sfarsit,
avand in vedere ca le-ati realizat la inceputul deceniului trecut? V-a
trebuit mult curaj…

- Intr-adevar, primul a fost realizat in 81, iar al doilea a fost aprobat in august 82,
chiar dupa scandalul cu Miscarea Transcendentala. Eu nu faceam parte din
grupul transcendentalilor, dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul
Milcu, am lucrat cu foarte multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste
ciudata. Chiar si noi ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul. Credeam ca
vom fi facuti praf cu el cu tot. “Sensibilitatea plantelor” era mai mult decat o
bomba, mult mai mult decat avusesem noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar
ni s-a dat voie sa-l trimitem in Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a
intors cu Marele Premiu. In privinta primului film (“Dincolo de tacerea
plantelor”), Televiziunea Romana l-a vandut cam in 15 tari. Pe post, a intrat insa
foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la Teleenciclopedia. Si pentru ca numele
autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: “Ce film american grozav au dat despre
plante!”. Pe noi ne-a umflat si rasul, dar si plansul, pentru ca filmul era al nostru.

- Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?

- Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar eram toti
tineri si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza. Filmam si
experimentam in acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie (se faceau teste cu
copiii care aveau deficiente auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la
vremea aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul “Alexandru Sahia”, cu
regizorul Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si consideratie. Am
lucrat cu un aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca o
camera de luat vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi
iesit inca un film extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles) . De exemplu, la
un moment dat a trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam placea sa bea
si din cauza asta se modifica semnalul plantelor. Apoi, muscatul unei rosii (rosia
e si ea un organism viu) a dat un semnal fantastic. Inainte de inceperea filmarilor,
ne-am testat toti, ca sa vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare.
Ei bine, semnalul cel mai mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine,
pentru ca eu eram programata sa tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta
si dureri. Detectasera din tot grupul cine urma sa fie “tortionarul” si lucrul acesta
se vede pe film. Dar apogeul acestor relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile,
cand ne-am dat seama ca ceva nu este in regula, fiindca semnalele plantelor erau
disperate, si pana sa ne dam seama, deasupra mea a explodat un bec de iod. Am
realizat atunci ca anticipasera accidentul (receptionasera inainte semnalul
defectiunii tehnice – incalzirea becului). Am avut noroc ca nu mi-a luat parul foc.
Dupa cateva zile, am descoperit chiar cioburi de sticla in pielea capului, dar am
fost asa de incantati de faptul ca plantele sesizasera intamplarea, incat nu ne-am
mai controlat sa vedem daca am patit ceva. Nu stiu daca mai exista filmul nostru,
originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce festivitate de partid.
- Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni…
- Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe
care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de
transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de
frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si
cea de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem
semnalele respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar
pana la cele psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare
energetica tradusa acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si
mai mult, reactia lor la diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de
emotie, patologie umana (semnalele respective au fost date in film). Pe de alta
parte, pot sa va spun ca experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei) ,
plantele pe care le vedeti aici, in laborator, prindeam postul de radio cel mai
apropiat. Dar una dintre experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris,
unde Elena Cernei, cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte
batran. Punand senzorii pe frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif
Sava, vocea lui foarte clara. Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o
retransmitea, dar avea si capacitatea de a selecta frecventa pe care primea
semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne povesteau bunicii nostri: ca in timpul
razboiului, taranii ascultau radioul cu galene, lipind firele de un cartof. Deci
cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere a informatiei. Toate
experimentele acestea ne-au determinat la un moment dat sa introducem un
program de cercetare, dar n-am reusit, deoarece se facea apel la metode care
intersectau domenii interzise la vremea aceea.

- Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene? Primesc si

transmit semnale?
- Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile noastre
organisme interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu cumva aceste fenomene
sunt valabile pentru toate structurile vii. Si atunci, am continuat experimentele
incepute cu doamna Elena Cernei, privind influenta empatica a gandului asupra
plantelor. Mai intai, ea canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si
asta le impresiona foarte tare pe plante (acul cromografului inregistra un semnal
al plantelor emis la auzul vocii ei). Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea
inca o data acul cromografului, in vreme ce d-na Cernei canta aceleasi arii de
opera, dar doar in gand. Ei bine, semnalele obtinute erau similare. Plantele citeau
gandurile! Imi amintesc ca la realizarea filmului “Sensibilitatea plantelor” s-a
petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei Tanase, Cine iubeste si lasa
(interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic), plantele reactionau cu o
sensibilitate acuta, mai ales la incantatia “Cine iubeste si lasa/ Dumnezeu sa-i dea
pedeapsa”; aproape ca simteai durerea in reactia lor. Dupa demonstratiile cu
Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si ea cantareata de opera (a
facut experimente extraordinare privind sunetul). Incet, incet, in jurul nostru s-
au strans foarte multi specialisti si au inceput sa apara fundamentari ale celor
descoperite de noi. In 1987, am luat premiul revistei “Flacara” pentru “atestarea
fenomenului de comunicare la plante”, desi la acea data ni se interzisese, deja,
cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un subiect
periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea informatiei pe care o
furnizeaza in general materia, pana la nivelul transmiterii de la distanta a
informatiei – e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca
lucrurile acestea existau in literatura de specialitate din lume, dar accesul la ea a
fost foarte dificil pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci cand am putut
folosi si noi acele surse de informatie, ca desi noi modificasem conditiile de
experimentare in comparatie cu occidentalii, ajunsesem mai aproape de
metodologia care sa evidentieze asemenea fenomene.

- Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu

ghiveciul de flori melomane sub brat?

- Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre de-acasa o muzica
lipsita de agresivitate, clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine, si
plantelor noastre din apartament. Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum
“infloreste” aura, ca vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand
planta se bucura de muzica pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin
gand. De fapt, ar trebui sa incepem prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru,
chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu noi.
- Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si
lumea plantelor este vie, ca vorbeste si simte la fel ca si noi?
- Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu putem face
orice. A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui sentiment al
responsabilitatii, pentru ca descoperi ca poti influenta extrem de mult ceea ce
este in jurul tau si invers, actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate
avea influenta asupra vietii tale. Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de
unitate in diversitate a lumii vii, a descoperirii prezentei in toate a spiritului, a
energiei care anima orice structura vie sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea
care ne inconjoara, confirmarea identitatii modelelor la nivel micro si macro-
cosmic.

- Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu?

– In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa… Noi, toti, am fost crescuti in
ideea de evolutionism si consideram ca Universul porneste de la simplu la
complex, dupa care, probabil, exista un colaps si reincepe un alt ciclu. Sunt o
multime de teorii in acest sens. As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului
evolutionist merg din punct de vedere logic pana la nivelul de maimuta. Dar de la
maimuta la om, acest hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga, lipsa de
dovezi, ne face sa ne intrebam cum a aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune?
Pornind de aici, lovindu-ne tot timpul de intrebari si raspunsuri, s-a pus
problema existentei campului fundamental, a faptului ca toate structurile vii si
nevii au un model informational, adica sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu.
Dumnezeu e in toate. Eu sunt convinsa de existenta sa. E mai putin relevant
pentru dvs. daca va spun asta. Important este ca, intr-adevar, exista acel cineva
care iti programeaza de la inceput viata. De aici apare ideea de determinism, de
aici apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari.

Piramida de la Pitesti

“E bine ca omul sa traiasca acolo unde a baut prima apa”

- O alta realizare “miraculoasa” care va apartine este si piramida de
la Pitesti, construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti
acordul autoritatilor comuniste, in legatura cu o idee atat de noua si
de “bizara”?

- Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani. Stiu numai ca ministrul Florescu
Mihai, care era la Consiliul National de Stiinta si Tehnologie, a vazut modelul
facut de mine in miniatura (pe care il foloseam pentru studiul efectului de
piramida) si m-a intrebat daca nu cumva am proiectul si pentru o piramida mai
mare. M-am mirat si eu cand am zis: “Sigur ca da” si, desi nu ma pricepeam la
constructii, piramida a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti, care au
realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida lui Keops, respectand toti
parametrii piramidei din Egipt. Cu toate ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am
fost mirata sa constat ca am fost sprijinita in acea perioada de o serie de
personalitati din domeniul politic, oameni foarte pasionati in intimitatea lor de
asemenea domenii de cunoastere. Cert este ca piramida a fost terminata cu bine
in 1985. Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a oferit sa o viziteze, dar
toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata. Cuplul prezidential a trecut
numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie obisnuita.
Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii unor organisme
(alge, bacterii) asupra apelor uzate, pentru purificarea lor. S-au facut si multe
studii privind fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor, studii de
germinare rapida, de accelerare a proceselor de crestere. Dar adevarata noastra
batalie cu instalatia de la Pitesti a fost pentru a demonstra efectul de forma (al
piramidei) asupra apei. In piramida, apa se energizeaza si ajunge sa fie o apa
primara, cum sunt apele plate, necontaminate. Pe masura ce se adauga in
molecula de apa cate o particula – ca e de metal, ca e de nemetal sau saruri – i se
schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei, care duce la o deformare a
actiunii sale. Apa este, si ea, purtatoare de informatie. Aceasta este de altfel una
din temele noastre de cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte.
- Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se lucra
acolo?
– Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea. De ce? Pentru
a nu vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate in mediatizarea acestui
proiect. In toata aceasta activitate, un mare ajutor am primit din partea
colectivului de acolo, fara de care n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor
speciale care se petrec in interiorul piramidei (metoda de scanare pe un
computer, realizata de doi colegi ingineri, arata ca dincolo de imaginea
fotografica a piramidei se mai vad si alte imagini, care se datoreaza existentei
unui alt tip de informatii), timpul maxim de lucru acolo este de doua ore pe zi.
- Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii?
- Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o construim. A fost
o surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa ridicam la Pitesti o replica a
piramidei lui Keops, la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva, in 1992, am luat
medalia de argint; tot in acelasi an, la Budapesta, ni s-a dat medalia de aur pentru
activitatea in ecologie, iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International
de Inventica de la Nrnberg, Germania, unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64
de tari prezente acolo, ca grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar, intre
timp, noi realizasem inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii militare auto-
moto 02210 din Bucuresti, asa ca si aceasta realizare a fost rasplatita prin Marele
Premiu de la Nrnberg si prin cele doua medalii de aur primite. A urmat Bruxelles,
unde am luat Medalia de aur la Salonul de Inventica si Premiul special al
Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea Intelectuala, prilej cu care juriul a
tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit netinand cont pana acum de
potentialul uman al Romaniei.
- Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas peste
hotare, in atatea calatorii pe care le-ati facut? Ce v-a tinut aici?

- In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste
socialiste. Functiona, probabil, un sistem de garantie. Am pierdut, astfel, doua
burse, una oferita de Suedia, in programul international de energie, si o bursa in
Germania. In octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care
pentru mine a fost extraordinar, vreau sa va spun ca pentru cercetarea chineza
am un deosebit respect. Dupa aceea, in 90, am fost invitata in Grecia si asa a
inceput, intr-un fel, iesirea mea in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-
a tentat niciodata. Poate e si varsta; dar nu stiam cum sa “tropai” sa ajung mai
repede acasa. Si nici sotul meu, care a avut o bursa Humboldt de un an de zile in
Germania si care are o educatie si o mentalitate in stil nemtesc (Stoica Godeanu,
cercetator principal I, director la Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-
a dorit aceasta aventura. Si eu, si el, suntem mai putin aventurieri in viata si mai
mult in stiinta, aici, da, suntem chiar foarte aventurieri. Si pe urma, stiti cum
spunea Coanda: “E bine ca omul sa traiasca acolo de unde a baut prima apa!” (e
vorba de memoria apei, un alt subiect care m-a pasionat si despre care am putea
purta o discutie separata). Dimpotriva, la expozitiile si saloanele de inventica la
care am fost, am simtit chiar o nuanta de nationalism care nu imi e caracteristica,
in sensul ca simteam nevoia sa demonstrez ce facem noi aici si ca nu-mi e rusine
ca sunt romanca. Nivelul potentialului creator in Romania este destul de ridicat,
si eu sunt foarte multumita de studentii pe care ii am. Se ridica o generatie in care
am foarte mare incredere. Sunt sigura ca nivelul cercetarii romanesti va fi
sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni sunt in numar
suficient de mare, ca eu sa fiu optimista.