Majoritatea dintre dumneavostră ţineţi discursuri zilnice în faţa a 25-30 de persoane.

Sunteţi deja familiarizate cu vorbitul în public, în faţa unui public critic, unde nu trebuie să aveţi
nici o scăpare că sunteţi taxate imediat. Trebuie să fiţi vigilente, dar în acelaşi timp calde şi
explicite astfel încât informaţia pe care doriţi să o transmiteţi să fie înţeleasă şi asimilată. Şi
totuşi, deşi pare greu, faceţi asta zilnic, timp de patru ore, 5 zile pe săptămână. O faceţi
profesionist, fără emoţii şi cu rezultate remarcabile. Oare în cazul oratorie lucrurile stau la fel?
Să fiţi puse în faţa unor 30 de persoane necunoscute şi să trebuiască să vorbiţi liber despre un
subiect oarecare, aţi avea aceeaşi degajare şi lejeritate în exprimare? Cu siguranţă nu. Putem
face repede o analogie, cu situaţia în care sunteţi puse să luaţi cuvântul, în cadrul unui cerc
pedagogic, comisie metodică sau de ce nu, o şedinţă din cadrul şcoalii. Exprimarea parcă devine
mai greoaie, nu vă putem aduna gândurile, palmele transpiră, simţiţi cum sângele se urcă în
obraji şi parcă ţiuie şi urechile. De unde ştiu atat de bine aceste trăiri? Am trecut şi eu de
numarate ori prin momentele acestea şi nu sunt deloc plăcute. Dacă aş fi putut în acele clipe să
mă fac mică, mică şi să mă ascund sub masă aş fi fost cea mai fericită. Dar nu s-a întîmplat aşa,
tot de 1.73 am rămas şi a trebuit să-mi duc cuvântul până la capăt.
Împreună cu colega mea, o să ne plimbăm astăzi, pe aleea misterioasă a oratoriei. Şi veţi
lua din acest călătorie exact cât are nevoie fiecare dintre dvs. Ne-am structurat informaţiile în 5
capitole: prima dată vom vorbi despre Structura unui discurs, apoi despre Gestionarea
emoţiilor, la punctul 3 vom vedea cum Captăm şi cum menţinem atenţia, la 4 Prenţa şi
personalitatea oratorului , iar la sfârşit Cum se încheie un discurs.
Structura discursului
Pornid de la cuvintele lui Einstain ‚’ Totul trebuie făcut cât de simplu se poate. Dar nu mai
simplu de atât’’ ajungem la structura discursului şi vom vorbi despre: introducere, corp,
încheiere, chemare la acţiune, obiective, participanţi, brainstorming, puncte şi subpucte.
Încă din vremea lui Cicero, este unanim acceptat că orice expunere, fie ea orală sau
scrisă ar trebui să aibă trei părți: introducere, corp și încheiere. Același lucru este valabil și
atunci când concepem un discurs. Drept urmare s-a împământenit o sintagmă și mai elocventă
care exprimă mai clar rolul fiecăreia dintre aceste trei părți: spune-le ce le vei spune, spune-le,
spune-le ce le-ai spus.
Introducerea este, astfel, momentul în care oratorul prezintă participanţilor agenda
sesiunii, tema și ideile principale. Această fază inițială trebuie să fie însă mult mai mult de atât
pentru ca un curs să pornească cu dreptul. Acum este momentul ca formatorul să “câștige
sala”. Prima impresie nu trebuie neglijată nici în discurs, la fel ca în oricare alt domeniu. De
aceea, o introducere cât mai eficientă trebuie să includă atât cele de mai sus cât și prezentarea
trainerului, a experienței sale care îl recomandă drept persoana potrivită pentru a susține acest
discurs și, preferabil, un exerciţiu de spargerea ghieţii pentru facilitarea cunoașterii
participanților și stabilirii, în acest mod, a unui climat de familiaritate și încredere.
Corpul unui discurs este, în fapt, esența sa. Aici se află grupate toate informațiile pentru
care participanții au venit. Este faza unui curs care face sau desface. Dacă ceea ce se află aici nu
satisfice așteptările create (sau identificate) în introducere atunci vă îndreptați către un eșec.
Cuprinsul este corespondentul felului principal de mâncare. Este acolo să umple un gol cu
detalii, dovezi și plus-valoare. Schema simplă ar fi: spune-le ce ai spus că le vei spune -
demonstrează-le cu dovezi și date - adu-le valoare. Din acest motiv, în mod paradoxal,
corpul prezentării ar trebui conceput primul.
Încheiere
Conform schemei prezentate la început, încheierea trebuie să răspundă cerinței “spune-le
ce le-ai spus”. Cu alte cuvinte ar trebui să cuprindă o recapitulare a ideilor principale. Pe
lângă acestea este de dorit să includă și concluziile la care conduc aceste idei și o reamintire a
propunerii de valoare enunțate în introducere. Deși este o idee foarte bună să ne schițăm încă
din această etapă, de concepere a cursului, o serie de concluzii, în mod ideal acestea ar trebui
să servească doar pe post de ghid. Concluziile trebuie trase de participanţi, cu ajutorul
formatorului, printr-o discuție facilitată. Acest lucru are darul de a minimalize reacţia
participanţilor faţă de ele dar şi de a spori interactivitatea.
Obiectivele
Focusul oricărui discurs trebuie să fie pe aplicabilitate și întotdeauna conceperea
cursului ar trebui să plece de la cuprins. Altfel spus, atunci când ne decidem să elaborăm
un discurs trebuie să răspundem întrebării ”Cum?” și să ne apucăm de strâns materialele
relevante pentru corpul de informații al discursului, acele informații care conduc către
acest răspuns. Orice orator cu experiență știe că această etapă implică și cele mai mari dureri
de cap. Într-un moment în care accesul la informație este foarte facil oricui, iar cantitatea de
informație legată de orice temă este peste posibilitățile de asimilare ale celui mai erudit savant,
capacitatea de selecție a celor mai relevante date pentru o anumită temă este cel mai valoros
instrument al unui orator. Când nu știi încotro te îndrepți, niciun vânt nu-ți va fi prielnic.
În mod similar, chiar având această capacitate de selecție, este dificil să compilezi informații
relevante când nu știi ce vrei să demonstrezi. Astfel că înainte de a ne apuca de cuprins ar
trebui să ne stabilim obiectivele. În acest scop putem utiliza una din cele două metode de
setare a obiectivelor: SMARTsau FLUENT.
Obiectivele SMART trebuie să fie: Specifice, Măsurabile, Acceptate, Realizabile, delimitate în
Timp. Un exemplu de obiectiv setat astfel ar fi: “să participle cu 20% mai mulţi părinţi la
cursurile de consiliere şi orientare desfăşurate în şcoală’’
Obiectivele FLUENT trebuie să aibă: Finalitate, Localizare temporală și spațială, Unitate cu
celelalte obiective setate anterior, să fie Ecologice (să nu lezeze alte persoane sau interese),
sa răspundă unei Nevoi și să fie aliniate unui Țel sau unui scop important.
Participanţii
Însă pentru a stabili cât mai corect obiectivele și pentru a dezvolta un discurs cât mai
aplicabil nu putem scoate din ecuație componenta umană. Așadar, pentru a avea succes ar
trebui să cunoaștem cât mai în amănunt participanții încă înaintea conceperii discursului.
Răspunsul la întrebarea ”Cine?” capătă maximum de importanță în acest context.
Când analizați auditoriul, sunt trei lucruri ce trebuie luate în considerare:
$ care sunt valorile, nevoile și constrângerile auditoriului?
$ care este nivelul de cunoștințe al auditoriului?
$ ce va merge și ce nu? (exemple, argumente cu care veți obține reacția cea mai favorabilă
etc.)
Puneți-vă în locul celor ce vă vor fi auditoriu și încercați să vă imaginați ce ați vrea să auziți din
acea postură. Riscul, făcând același exercițiu de imaginație din postura formatorului, este
acela de a nu ține cont de nivelul de cunoștințe al cursanților și de a include informații prea
complicate fără a le avea pe cele de bază. Desigur că trainerul trebuie să fie expert în domeniul
său însă publicul mai mult ca sigur nu este. Altfel întregul discurs ar fi inutil.
Brainstorming
Înarmați cu o serie de obiective putem să ne apucăm, în sfârșit, de discursul propriu-zis. Este
momentul să pornim mașina de generat idei. O sesiune scurtă de brainstorming este indicată.
Lăsați ideile să curgă pe o foaie de hârtie sau de flipchart. Cu cât mai multe, cu atât mai bine!
După ce ați generat un număr satisfăcător de idei puteți trece la etapa de selecție. Încercați să
vă restrângeți la un număr de două până la maxim cinci idei principale. Acesta este un
număr optim de idei principale pentru orice tip de curs sau prezentare. Dacă vi se pare că mai
sunt și altele demne de menționat, încercați să le transformați în subpuncte ale unuia dintre
punctele centrale. Astfel nu veți fi tentat să le acordați prea mult timp.
Puncte și subpuncte
Odată ce ați stabilit ideile principale ale prezentării, este timpul să dezvoltați idei secundare,
cu rolul de a susține și demonstra validitatea ideii centrale. Acestea pot consta în explicații,
date sau chiar exemple, jocuri și povestiri elocvente. Dacă, în mare parte, ideile principale sunt
rodul unui brainstorming, subpunctele sunt cel mai adesea rolul cercetării și documentării
temeinice a formatorului și trebuie să țină cont de profilul participanților, de dorințele acestora
și de mesajul pe care vrem să-l subliniem. Spre exemplu, punctele centrale ale unui curs de pot
fi aceleași și pentru o echipă de vânzări din domeniul IT ca și pentru una din domeniul imobiliar.
Subpunctele însă, modul în care alegem să demonstrăm ideea principală, este indicat să fie
diferite.