Cuticulă- stratul extern protector al firului de păr, format din celule suprapuse ca ţiglele unui acoperiş.

Cortex- stratul mijlociu al firului de păr, format din microfibrile dispuse în snopuri.
Melanină- pigmentul care dă culoare pielii şi firului de păr. Este produs de celulele melanice.
Sebum- grăsime secretată de glandele sebacee, anexe ale firului de păr, care are rolul de a unge şi proteja
firul de păr şi de a-i conferi strălucire.
Keratină- proteina specifică pielii şi părului. Asigură rezistenţa şi elasticitatea acestora.
Descuamaţie- desprinderea celulelor moarte din stratul cornos, superficial al pielii.
Dezinfecţie- este procedura care se aplică după curăţarea ustensilelor şi se realizează cu produse şi
substanţe chimice, în scopul distrugerii germenilor microbieni.
Alopecie- boală manifestată prin căderea părului pe anumite zone sau pe toată suprafaţa capului (chelie)
Produs de condiţionare- produs cosmetic folosit în scopul îngrijirii şi îmbunătăţirii aspectului şi stării de
sănătate a firului de păr
Produse de styling- reprezintă produse cosmetice utilizate la realizarea, finisarea şi fixarea coafurilor.
Prospect- listă ataşată unui produs, care cuprinde ingredientele, compoziţie, mod de utilizare, efecte,
precauţii specifice produsului respectiv.
Patologic- care se referă la stare de boală.

1
 STRUCTURA ȘI FUNCȚIILE PIELII

Pielea sau tegumentul este un organ conjunctivo-epitelial care acoperă toata suprafața corpului si
se continua la nivelul orificiilor naturale ale corpului cu mucoase. Este un organ activ si elastic, rezistent la
căldură si impermeabil pentru unele soluții si gaze, ca si pentru microbi.
Caracteristicile generale ale pielii
Pielea este neteda, prezinta in unele locuri șanțuri (numite plici) si ridicături in partea de extensie a
articulației. Pe palme si plante, pielea prezinta adâncituri fine separate de creste fine formând un desen
particular pentru fiecare individ numit amprente, folosite in medicina legala si politie. De asemeni, pe toata
suprafata pielii se observa numeroase depresiuni infundibulare (orificii) numite pori corespunzătoare
orificiilor canalelor excretoare ale glandelor sudoripare si foliculilor pilosebacei.

Pielea are o suprafața de 1,5m2 si o grosime de 1-4 mm, care variază in raport cu sexul, vârsta si
regiunea de pe corp( la copii, femei si bătrâni pielea este mai subțire). In regiunea palmelor si plantelor
grosimea este de cca. 4 mm iar in zona pleoapelor este de 0,5 mm.
Pielea compensează si mișcările corpului. Pielea se întinde odată cu mișcarea si se contracta imediat ce
mișcarea a încetat. Pielea creste odată cu corpul.
Un centimetru pătrat de piele umana conține 200 de nervuri, 10 fire de par, si mușchi
microscopici, 100 glande sudoripare, 15 glande sebacee, 3 vase de sânge, 12 receptori de căldură si 2
receptori de frig precum si 25 de receptori sensibili la presiune.
Culoarea pielii variază după regiuni si vârsta, este determinata de :
-cantitatea de pigment din epiderm;
-circulatia sangvina din derm;
-stratul de grăsime din epiderm.
si este influențată de expunerea la radiațiile ultraviolete si de anumite stări emoționale( frica, manie,frig)
 Cu excepția palmelor si plantelor pielea este acoperita cu peri, unii voluminoși, alții foarte fini. Pe
fata dorsala a degetelor, pielea se continua cu unghiile, anexe ale acesteia.

STRUCTURA PIELII
D.p.v. histologic, pielea este
alcatuita din trei straturi principale:
1. Epidermul – stratul
superficial
2. Dermul – stratul
mijlociu
3. Hipodermul – stratul
profund

3
1. EPIDERMA
Stratul cel mai superficial al pielii, prezinta o
grosime variabila in diferite regiuni ale pielii
(aproximativ 0,1- 1 mm). Din pdv histologic,
epiderma este un epiteliu pluristratificat, aflat
intr-o permanenta reinnoire, proces numit
TURN-OVER EPIDERMIC care se deruleaza in
cca.24-30 zile, eliminandu-se cca.3-5g de celule
moarte pe zi. Celulele superioare ale epidermei
se regenereaza continuu. Pe masura ce se produc
noi celule, celulele din stratul bazal al
epidermei se deplaseaza spre suprafata, mor si
acumuleaza o proteina – keratina.
Keratina, proteina din care parul si
unghiile sunt formate, confera o mare parte din
rezistenta pielii (la uzura si rupere) si face pielea
impermeabila.
Epidermul este separat de derm prin
membrana bazala si este structurat pe 5 straturi:
1) Stratul bazal sau germinativ (sau
generator): numit asa pentru ca aici iau nastere
toate celulele epidermului. Este asezat pe
menbrana bazala si este format dintr-un singur
rand de celule cilindrice inalte, bogate in ribozomi
(sinteza proteica pronuntata).Diviziunile frecvente
din celulele acestui strat asigura regenerarea
epidermului. Printre celulele cilindrice se afla
intercalate si celule stelate numite melanocite ce
secreta un pigment numit melanina (care da
culoare pielii si are rol fotoprotector).Dupa
secretie, pigmentul melanic este transferat din
melanocite in celulele cilindrice care-l
depoziteaza. La rasa neagra melanocitele se
gasesc in toate cele cinci straturi ale epidermului.
Stratul Malpighi (sau spinos): alcatuit din 6- 1 2
randuri de celule poligonale strans legate intre ele printr-o retea fibrilara (fibrile asemanatoare cu niste
spini) tonofibrile.Stratul granulos alcatuit din 1-5 randuri de celule fusiforme, usor latite care contin in
citoplasma, granule de KERATO-HIALINA si nucleu pe cale de degenerescenta.
2) Stratul lucid ( lucidum) apare la microscop

5
 clar, alcatuit din celule turtite dispuse pe mai multe randuri, cu citoplasma omogena si transparenta datorita
ELEIDINEI (derivate din keratohialina), substanta care confera epidermului proprietati de impermeabilitate,
absorbtie selective si suplete. Nucleul celulelor este degenerat si foarte putin vizibil
3) Stratul cornos este
alcatuit din mai multe randuri de
celule plate cheratinizate, lipsite de
nucleu. In partea cea mai
superficiala, celulele devin slab
unite intre ele, se desprind si cad
sub forma de solzi sau pelicule ( se
descuameaza, exfoliaza), de aceea
se numeste stratul disfunct sau
exfoliativ.

II. DERMUL – membrana conjunctiva densa , situat sub epiderm, 1 mm grosime, confera pielii
pliabilitate, elasticitate si tonicitate. Are rol de protectie mecanica si capacitate de retinere a apei.
Reprezinta stratul uniform al pielii si este situat intre epiderm si hipoderm. Din punct de vedere
structural,dermul este format din substanta fundamentala, fibre conjunctive( de colagen, reticulina si
elastina) si elemente celulare(
Aceste elemente sunt dispuse pe doua straturi:
- dermul superficial (stratul papilar)
- dermul profund (corionul)
a) Stratul papilar – este separat de epiderm printr-o membrana sinuoasa cu proeminente cilindro
conice numite PAPILE DERMICE. Papilele dermice sunt separate intre ele prin prelungiri ale
epidermului numite creste interpapilare.
b) dermul profund (corionul) sau stratul reticular este format dintr-o retea de fascicule de fibre elastice si
colagene dispuse in toate sensurile ,celule conjunctive ,vase sangvine, vase limfatice si terminatii
nervoase libere cu rol receptor ca :
- corpusculi Meisner specializati in
receptionarea excitatiilor tactile de atingere.
- corpusculi Krause specializati in
receptarea senzatiei de rece.
- corpusculi Pacini specializati in
receptarea senzatiilor tactile de presiune.
 Alaturi de aceste elemente caracteristice, in structura dermului se gasesc glande sebacee, canalele
excretoare ale glandelor sudoripare si foliculii pilosi. Dermul este caracterizat printr-o mare elasticitate,
cu rol protector al pielii.

III. HIPODERMUL sau tesutul subcutanat, stratul cel mai profund al pielii este alcatuit din:
1) tesut conjunctiv lax, format din fibre orientate paralel cu suprafata pielii si bogat in celule adipoase
2) glomerulii glandelor sudoripare
3) reteaua vasculara si limfatica subcutanata
4) receptori nervosi ca
5) bulbii firelor de par

FUNCȚIILE PIELII

Pielea umana este mai mult decat o patura elastica de celule epiteliale care acopera muschii corpului,
sangele si oasele. Este un organ dinamic care are o multime de functii. Datorita alcatuirii ei variate, pielea
are mai multe roluri si anume:
1)Rol protector Separa organismul de mediul inconjurator si-l apara de o serie de influente externe.
Stratul cornos, datorita keratinei, fiind impermeabil opreste evaporarea lichidelor din tesuturi cat si
patrunderea in organism a substantelor din mediul extern. Totusi stratul cornos permite absorbtia unor
substante medicamentoase incorporate in grasimi. Stratul cornos prin descuamare continua indeparteaza si
germenii.
La actiunea agentilor chimici se mai opune si sebumul de pe suprafata pielii plus secretia sudorala
impreuna cu care formeaza asa numitul film hidrolipidic care functioneaza ca o emulsie
protectoare.Invelisul acid al pielii indeplineste o varietate de functii protectoare. Pielea neutralizeaza
unele substante iritante cu care vine in contact. (Exemplu: substante acide sau bazice, daca insa contactul
cu acestea nu este prea indelungat)
2) Rol fotoprotector Pielea apara organismul impotriva radiatiilor din mediul extern prin sistemul de
absorbtie al melanocitelor din stratul bazal al epidermului care sintetizeaza pigmentul pielii numit melanina
(proces numit MELANOGENEZA).Aceeasi proprietate este datorata si keratinei care confera stratului
cornos proprietati de difuzie si reflexie fata de radiatiile solare proiectate la suprafata pielii.Melanina, prin
sistemul de absorbtie al melanocitelor, absoarbe radiatiile solare care au reusit sa strabata stratul cornos.
De aceea, melanina creste dupa expunerea la soare (pielea se pigmenteaza, se bronzeaza.).
Sub influenta razelor ultraviolete se formeaza in piele vitamina D, care influenteaza metabolismul sarurilor

de Ca 2+jucand un rol important in osteogeneza.

7
3) Rol termoreglator (1-fig)Pielea ajuta la controlul temperaturii interne. Cand este frig, vasele de sange se
contracta, pentru a diminua pierderile de caldura in mediu. Cand este cald, aceste vase se dilata, eliberand
energie. In plus glande dn piele elimina transpiratie, care absoarbe caldura si se evapora racind suprafata
corpului.
-termoreglare prin vasoconstrictie cand temperatura mediului scade si vasodilatatie cand temperatura
mediului creste.
4)Rol de organ de simt Pielea este si o suprafata senzoriala. Nervurile senzoriale din piele functioneaza ca
senzori de presiune care transmit informatii la creier.
Este un vast organ de simt datorita numerosilor receptori pentru sensibilitate tactila, termica si dureroasa.
Alti senzori din piele detecteaza durerea, caldura si frigul . Pielea este suprafata de contact a corpului cu
lumea inconjuratoare.
5) Rol excretor -
participa intr-o mica
masura la respiratie
( prin piele este
eliminate o cantitate
de CO2). Prin
sudoarea secretata,
pielea ajuta la
eliminare
a surplusului de apa,
saruri minerale,
NaCl,
uree,creatinina,
amoniac,, acid uric,
acid lactic, etc.

Rol secretor
-secreta sudoarea cu rol depurativ
-secreta sebumul cu rol lubrefiant
Rol imunologic - datorita prezentei la nivelul dermului si epidermului a unor celule cu rol in răspunsul
imunitar.
 TIPURI DE TEN – CLASIFICARE, CARACTERISTICI

Tipurile de ten, ca de altfel orice caracteristica a organismului uman, sunt definite de doi factori cauzali:
factori ereditari- intelegem suma tuturor proprietatilor mostenite pe cale genetica de la ancestori;
factori externi- sunt mult mai numerosi si se definesc ca fiind totalitatea elementelor care actioneaza
asupra calitatii pielii si a tenului si care nu sunt de natura genetica. Ei pot fii: modificari hormonale,
alimentatie, caracteristici de mediu, climat, stres.
Intre organism si piele exista o legatura foarte stransa, orice disfunctie organica este reflectata pe fata.
CLASIFICARE
Din punct de vedere al caracteristicilor principale,se pot distinge urmatoarele tipuri de ten:
 TEN NORMAL
 TEN USCAT
 TEN GRAS
 TEN MIXT
CARACTERISTI
CI

9
 TENUL NORMAL TENUL USCAT
- pori mici, - piele subtire, fina,

aproape fragila, usor iritabila

invizibili - uneori pielea este
- textura brazdata cu riduri
mata, fine care se
fina,catifelat descuameaza usor
a - pielea nu prezinta
- pielea nu este friabila elesticitate
- hidratata fara si rezistenta
exces, grasa fara - lipseste stratul
sa fie lucioasa protector de sebum
- are elasticitate - este deshidratata, celulele moarte de desprind
- are culoare frumoasa de
- filmul hidrolipidic de supratafa are PH-ul =
5,5
 - foarte rar, nu dureaza dicolo de tinerete pe fata
Factorii care influenteaza schimbarea tenului - glande sebacee putine si lenese
normal: imbatranirea, clima, poluarea, ingrijirea Cauzele sunt: expunerea prelungita la soare si vant,
necorespunzatoare, alimentatia incorecta, lipsa de baile de abur repetate si saunele pot determina
apa, lipsa vitaminelor. deshidratarea pielii, stresul si diferitele boli
modifica in mod negativ procesele metabolice ale
TENUL GRAS dermului si epidermului,
TENUL MIXT neprotejarea pielii,
- activitatea pronuntata folosirea gresita a unor produse cosmetic de
a glandelor sebacee exemplu: sapunuri alcaline, sau produse de curatat
- orificiile foliculilor prea aspre, supunerea organismului la regimuri
pilosebacee sunt prea intense si repetate de slabire.
dilatate Pielea mixta se intalneste
- are aspect de coaja de la persoanele la care
portocala, lipsit de fruntea, nasul, barbia
suplete (zona T) au un aspect
- pielea este gălbuie, stralucitor, gras in timp
lucioasă cu pori ce obrajii au o piele
mari fragila si fina. Este cel
- pielea mai
prezintă comedoane- puncte negre si frecvent tip de piele intalnit la femei.
coșuri Acesta este un ten care are o nevoie de o
- neingrijita in timp, pielea devine cenusie ingrijire mai speciala avand in vedere ca trebuie
- imposibilitatea de a elimina toxinele din tinut cont de elementele care il definesc. Trebuie
cauza porilor plini de sebum aplicate atat produse pentru tenul gras in zona T, cat
- stratul de celule moarte se amesteca cu si produse specifice pentru tenul uscat al pometilor.
sebumul si face ca pielea sa fie mai groasa
- pielea grasa va avea ridurile mai accentuate
odata cu inaintarea in varsta dar in acelasi timp
va imbatrani mai greu
- alimentatia si varsta nu au influenta asupra
tenului gras
- stratul de sebum protejeaza pielea
impotriva deshidratarii

11
 CALUS. CLAVUS

Calusurile și bătăturile (clavus) reprezintă acele zone ale pielii alcătuite din conglomerate de
tegument întărit, îngroșat și mort. Acestea se formează în vederea protejării pielii și a altor structuri aflate
sub piele de fricțiune, diferite presiuni sau traumatisme. Aspectul lor este unul destul de neregulat,
rugos.
Localizarea calusurilor este, de regulă, pe picioare sau pe mâini, ele putând apărea, de asemenea, în
orice loc al pielii în care este exercitată o anumită presiune, cum sunt, de pildă, genunchii sau
coatele. Pe mâini, calusurile apar, de obicei, în zona de la baza degetelor. Acestea sunt nedureroase și, în
mod curios, ele pot fi niște structuri chiar utile în cazul anumitor persoane. De pildă, în cazul
dulgherilor, calusurile situate pe mâini pot proteja împotriva abraziunilor sau tăieturilor la care aceștia pot
fi supuși, în cadrul muncii lor. Jucătorii de tenis pot dezvolta astfel de formațiuni în palme, formațiuni
care le vor proteja mâinile de presiunea exercitată de mânerul rachetei sau de frecarea cu acesta.
Bătăturile (clavus) apar în zona de fricțiune a degetelor unele cu altele.

Cauze - Aceste formațiuni de tegument se

dezvoltă în urma presiunii și a procesului de
frecare repetată pe o anumită zona a pielii, pe
parcursul unui interval mai îndelungat de timp.
Exercitarea presiunii conduce la moartea celulelor
pielii și, ulterior, la apariția unei suprafețe
protectoare, cu o textură tare. Bătăturile moi au
aceeași manieră de formare, însă, în cazul
acestora, transpirația va înmuia centrul tare al lor,
fenomen întâlnit, de cele mai multe ori, în zonele
dintre degetele picioarelor. Este important de
reținut faptul că bătăturile și calusurile nu sunt
contagioase, nici nu au drept cauză vreun virus.
Pe picioare, apariția calusurilor și a
bătăturilor este cauzată de presiunea
pe care o exercită
încălțămintea. Unii pantofi care sunt prea strâmți pot exercita o presiune prea intensă asupra părților din
lateralul piciorului, iar pantofii cu toc prea înalt vor exercita o presiune prea mare pe partea din față a
picioarelor.
 Simptome - Acestea includ dificultate la încălțare, dureri în timpul mersului sau în cazul purtării
diferitelor modele de încălțăminte. O bătătură sau un calus pot fi identificate în funcție de aspectul
acestora astfel: calusul este dur și întărit, având o culoare gri sau gălbuie, cu un aspect neregulat și fiind
insensibil la atingere, iar batatura este și ea fermă și tare, prezentând un inel moale și galben cu centrul de
culoare gri.

Netratate, aceste formațiuni tegumentare pot cauza complicații precum:

 dureri la purtarea anumitor modele de încălțăminte
 dureri în timpul mersului
 modificari ale posturii în timpul mersului (în vederea evitării durerii)
 aparitia veziculelor/basicilor
 ulceratii ale tegumentului.

TRATAMENT:
Reducerea mărimii bătăturii sau calusului prin înmuierea acestora în apă călduță, ulterior folosindu-
se piatra ponce pentru eliminarea delicată a pielii moarte (in nici un caz, bătătura sau calusul nu vor fi tăiate)
Purtarea de încălțăminte care să fie potrivită și destul de încăpătoare, având, totodata, botul mai lat
(astfel, se va putea impiedica aglomerarea degetelor de la picioare, iar presiunea exercitată pe bătături va fi
una mai scăzută)
Tratamentul chirurgical. La astfel de operații se va apela doar în cazul în care alte tratamente au dat
greș și nu au rezolvat problema.

13
 NOȚIUNI DE PATOLOGIE A PIELII

Pielea reprezintă cel mai mare și mai complex organ al organismului, acționând ca o barieră de
protecție și separând organele interne de mediul exterior. Fiind un organ extrem de expus factorilor de mediu
nocivi dar și influenței stării de sănătate și îngrijire a organismului, sănătatea pielii poate fi deseori afectată ,
astfel:

1. FACTORI FIZICI:
 Temperaturile scăzute → degerături, ridicate → arsuri, îndeosebi asociate cu umiditatea,
uscăciunea și cu vântul;
 Radiațiile : lumina solară, razele rontgen, radiul → arsuri, cancere de piele;
2. FACTORI MECANICI:
 Obiecte ascuțite, dure, contondente → înțepături, zgârieturi, echimoze (vînătăi);
3. FACTORI CHIMICI:
 Medicamente și substanțele organice de origine animală, vegetală, cu care pielea intră în
contact → dermatite de contact, iritații, alergii
 Substanțe acide → arsuri
4. FACTORI BIOLOGICI:
 Microorganisme patogene: bacterii (piodermite – stafilococii si streptococii cutanate), virusuri
(viroze cutanate sau dermatoviroze), ciuperci microscopice ( micoze cutanate), paraziți
(păduchi, căpușe, sarcoptul râiei).

Factori biologici – cauze ale bolilor de piele

VIRUSURILE
Proprietăți generale
Virusul este un agent patogen inframicrobian, invizibil la microscopul optic, care se reproduce
numai în
interiorul celulelor vii și provoacă diverse boli infecțioase
numite
viroze.
Virusurile reprezintă cea mai simplă formă de viață, acelulară,
ocupând o poziție limitrofă între viu și neviu. Sunt considerate
ființe vii întrucât dispun de material genetic și se autoreproduc. Spre
deosebire de celelalte forme de viață, nu consuma hrană și nu
produc energie.
 Dimensiune :Virusurile cu importanță chimică au dimensiuni cuprinse între 20-300 nm .
Forma : Prin examinare la microscopul electronic, virusurile prezintă o diversitate de forme:
-Sferică(virusurile gripale,virusurile paragripale, adenovirusurile)
-Paralelipipedică (proxvirusurile)
-De cartuș (virusul rabic)
-De spermatozoid (bacteriofagul)
-De bastonaș (virusul mozaicului tutunului)

Structură
Ca structură, virusul este o particulă submicroscopică, alcătuită din:
-parte centrală numită genom viral, format din material genetic, care poate fi ADN sau ARN
-teacă sau înveliș protector de natură proteică, numită capsidă. Capsida și genomul viral alcătuiesc
nucleocapsida. La virusurile mai complexe mai apare un înveliș exterior de natură proteică numit pericapsidă,
peplos sau anvelopă virală.

Virusul se prezintă sub trei stări:

- virusul infectios matur (virion), care reprezintă untitatea morfo-funcțională a virusurilor;
- virusul vegetativ, care este virionul fără capsidă, multiplicat în celula gazdă;
- provirusul, care este virusul decapsidat integrat în cromozomul celulei gazdă.

Clasificarea virusurilor se face după mai multe criterii:

1. după tipul de acid nucleic:
 adenovirusuri (contin acid dezoxiribonucleic- ADN)
 ribovirusuri (contin acid ribonucleic-ARN);
2. după substrat: (exemplu, virusul rabic care ataca celulele nervoase);
3. după organismul parazitat: virusuri vegetale, animale, umane

Multiplicarea virusurilor

Multiplicarea sau replicarea virusurilor este posibilă

numai în celula vie. Celula vie oferă energia pentru
sinteza constituenţilor virali. Virusul manifestă un
parazitism absolut.
Multiplicarea virusurilor este un proces complex care se
realizează în mai multe etape:

15
-absorbţia şi fixarea la suprafaţa celulei gazdă a virionilor prin intermediul unor proteine.
-pătrunderea în celulă - infecţia propriu-zisă. Uneori capsida rămâne în afara celulei, iar majoritatea
genomului este înglobat în celula atacată.
-decapsidarea – prin pierderea capsidei; virionul devine virus vegetativ.
multiplicarea propriu-zisă – replicarea genomului viral o face celula vie atacată, prin genomul ei, deoarece
genomul viral se integrează în cromozomii celulei atacate şi se replică odată cu el. Această stare
de virus se numeşte provirus. Multiplicarea virusurilor în acest mod duce la formarea unui număr
mare de molecule de acizi nucleici virali şi proteine diferite;
 asamblarea constă în aşezarea regulată a componentelor virale pentru a constitui virionul.
Virusurile cu genom ARN se asamblează în citoplasmă, cele cu genom ADN în nucleul celulei gazdă;
 eliberarea virusului din celulă se face: brusc prin liza celulei la virusul cu genom ARN; lent prin
învelişul celulei în virusurile cu genom ADN.

Boli virale: majoritatea virusurilor sunt patogene. La om şi animale produc: gripă, herpes, bronşită,
cancer, encefalită, febră galbenă, hepatită virală, oreion, pojar, rubeolă, variolă, etc.

BACTERIILE

Bacteriile sunt organisme unicelulare cu o structură

complexă care au un metobolism propriu. Sunt
răspandite în toate mediile de viață, pe organisme vii sau
moarte. Aceasta răspândire extraordinară se datorează
capacității bacteriilor de a se înmulți în timp foarte scurt,
dimensiunilor mici, adaptabilității lor la multiple feluri
de nutriție, precum și a rezistenței mari la condițiile
vitrege de mediu.
Dimensiunile lor sunt cuprinse intre 0,5 si 1,5 microni lungime si 0,5-1 micron grosime.
Forma . Bacteriile pot avea forme extrem de diferite.
Astfel pot avea forma sferica (coci), de virgula (vibrioni), de bastonasi (bacili), sau de spirala (spirili).
 Morfologie.Organizarea structurala a celulei bacteriene

Bacteriile au între 0,6-6 microni (1 micron = a mia parte dintr-un milimetru). Celula lor prezintă:
- Peretele bacterian (membrana celulară, membrana bacteriană) este un
înveliş rigid cu o grosime de 8 – 35 nm fiind
alcătuit din proteine, lipide, hidrați
de carbon
- Membrana citoplasmatică,
înveleşte la exterior citoplasma
având, în afară de structura şi
funcțiile unei membrane
biologice, particularități proprii
bacteriilor
- Citoplasmă (Este formată
din 80% apă, conŃinând
într-un sistem coloidal
complex proteine,
- glucide, lipide, şi substante minerale
- nu reprezintă nucleu indivizualizat (adică bine conturat), ci nucleul lor este răspândit în citoplasmă.
Acesta este un criteriu de inferioritate.
Metabolismul bacterian
Metabolismul bacterian reprezintă totalitatea transformărilor biochimice enzimatice implicate în
activitatea lor biologică, prin care substanțele nutritive din mediu sunt transformate în constituenți
proprii, energie și produși de matabolism.
Bacteriile, având o mare diversitate metabolică, reușesc să își asigure materialul nutritiv necesar aproape
din orice; începând de la utilizarea celor mai simple substanțe chimice, chiar anorganice și până la
utilizarea celor mai complexe substanțe organice, acestea dovedesc o diversitate sporită și o adaptabilitate
fără precedent.
Principalele caracteristici ale metabolismului bacterian:
 este un metabolism flexibil, ceea ce permite adaptabilitate crescută la mediu a bacteriilor
 este un metabolism reglat genetic, caracterizat prin diversitatea mecanismelor enzimatice și a
produșilor metabolici
 este un metabolism intens, ceea ce permite o multiplicare extrem de rapidă în doar 20-30 de minute
 este un metabolism cu o eficiență maximă, cu mecanisme similare, sau mai complexe decât
cele ale organismelor superioare

17
 Bacterii: morfologie, organizarea structurala a celulei bacteriene, metabolismul bacterian, actiunea
factorilor fizici si chimici asupra bacteriilor
 Ciuperci microscopice: fungii
dermatofiti Paraziti: Sarcoptes scabie,
Pediculus humanus
 ASPECTE PATOLOGICE ALE PIELII SI ANEXELOR CAUZELE BOLILOR DE PIELE

Pielea reprezinta cel mai mare si mai complex organ al organismului, actionand ca o bariera de
protectie si separand organele interne de mediul exterior. Fiind un organ extrem de expus factorilor de
mediu nocivi dar si influentei starii de sanatate si ingrijire a organismului, sanatatea pielii poate fi deseori
afectata , astfel:
5. FACTORI FIZICI:
• Temperaturile scazute-degeraturi, ridicate – arsuri, indeosebi asociate cu umiditatea,
uscaciunea si cu vantul.
• Radiatiile : lumina solara, razele rontgen, radiul – arsuri, cancere de piele
6. FACTORI CHIMICI:
 Medicamente si substantele organice de origine animala, vegetala, cu care pielea intra in contact.
7. FACTORI BIOLOGICI:
 Microorganisme patogene: bacterii (piodermite – stafilococii si strptococii cutanate), virusuri
(viroze cutanate sau dermatoviroze), ciuperci microscopice ( micoze cutanate), paraziti (paduchi,
capuse, sarcoptul raiei).
Diferite cauze nocive, reprezentate prin agenţii fizici, mecanici,chimici, microbieni si necunoscuţi, determina
pe piele o serie de leziuni anatomice. Aceste leziuni anatomice constituie propriu-zis fenomene de
apărare fata de agenţii nocivi externi si interni. Ele rezulta din procesele de apărare ale pielii, organ vital,
înzestrat cu o mare capacitate de reacţie. Modificările morfologice ce apar la nivelul pielii în urma acţiunii
factorilor nocivi constituie aşa numitele leziuni elementare cutanate sau ,,alfabetul dermatologic”
 LEZIUNI DERMATOLOGICE ELEMENTARE

CLASIFICARE

A. LEZIUNI PRIN MODIFICĂRI DE COLORAŢIE: a. pata pigmentară b. pata vasculară

B. LEZIUNI CU CONŢINUT SOLID: a. placa urticantă b. papula c. tuberculul d. goma e.
lichenificarea f. vegetaţia g. goma
C. LEZIUNI CU CONŢINUT LICHID: a. vezicula b. flictena c. pustula
D. LEZIUNI PRIN SOLUŢII DE CONTINUITATE: a. excoriaţia b. ulceraţia c. fisura (ragada)
E. DEŞEURI CUTANATE: a. scuama b. crusta c. escara sau sfacelul
F. SECHELE CUTANATE: a. cicatricea b. atrofia

STAREA PIELII CAPULUI. TIPURI DE SCALP

TIPURI DE SCALP
NORMAL – este roz deschis, piele elastica, putin stralucitoare, fara depuneri.
USCAT - are o secretie mica de sebum, este alba, nestralucitoare, mata, incordata, cu mici riduri, poate
prezenta scuame mici uscate (matreata)
GRAS - are un exces de sebum, straluceste intens, este acoperita de un strat unsuros. Poate prezenta
scuame albicioase, uleioase ( matreata)
CU PELICULE – de pe suprafata pielii se desprind scuame mici sau mai mari, albe, care se imprastie
printre firele de par si cad pe umeri pe haine. Este semn al existentei unei micoze la nivelul pielii capului.

21
 ALCATUIREA EXTERNA FIRULUI DE PAR

Firul de par este o formatiune epiteliala,cornoasa,filiforma,cilindrica si flexibila. Parul este

implantat in piele si este un organism viu : el se naste, se hraneste, respira, creste permanent pana la
maturitate si cade.

COLEGIUL TEHNIC DE COMUNIC

Alcatuirea externa
• a) tulpina(tija) - portiunea libera - partea
vizibila
,formata din celule moarte cheratinizate.
Este implantata intr-o depresiune a pielii (folicul).
• b) rădăcina - portiunea implantata in
tegument a carei extremitate de forma
ovala poarta numele de BULBUL
PARULUI.Polul inferior al bulbului
prezinta o depresiune in forma de
cupa in care patrunde o prelungire
conjunctivo- vasculara a dermului
numita PAPILA PARULUI. Radacina
parului este cuprinsa intr- un sac
numit folicul pilos, la care se
anexeaza o glanda sebacee si
muşchiul erector al parului.
Structura interna
In secţiune transversală prin firul de păr se observă următoarele straturi:
1. Cuticula - stratul exterior
2. Cortexul - stratul mijlociu
3. Măduva - stratul
interior

22
 4. Cuticula
• este alcătuită dintr-un singur strat de celule ce conţin
keratină dură, ce se aşază unele peste altele, ca ţiglele
unui acoperiş . La un par normal, sanatos, aceste
invelisuri ale cuticulei sunt alaturate astfel incat parul
este uniform, matasos, stralucitor si usor de pieptanat.
• conţine cantitatea cea mai mare de keratină şi întăreşte şi protejează firul de par

2.Cortexu
- reprezinta partea cea mai mare a
firului de par (70 %-90 %).
- din mai multe straturi de celule
aplatizate, ce conţin keratină
dură.
- Pigmentii naturali se gasesc in
cortex (maro-negru si rosu),
dand parului culoarea sa
naturala.
3.Maduva contine granule de grasimi si bule
de aer. Parul subtire nu are maduva.

23
 TIPURI DE PĂR

Părul normal - este sănătos şi elastic, se modelează şi se piaptănă uşor în stare umedă. Prezintă
elasticitate, luciu şi fineţe, deoarece stratul solzos de la suprafaţa firului de păr este compact şi neted.
Pentru acest tip de păr în principiu toate coafurile sunt potrivite, deoarece acesta nu creşte nici prea
des, nici prea rar, se pretează uşor la ondularea chimică. Acest tip de păr nu necesită nici un fel de
îngrijire specială.
b.Părul gras – se datorează unei secreţii în exces de sebum care la rândul ei are 2 cauze:
a.glandele sebacee care secretă sebumul.
b.firele de păr sunt prea puţine pentru a îngloba sebumul, în cazul unui păr rar şi subţire.La acestea, se
adaugă a 3-a cauză: transpiraţia care facilitează lipirea părului.
Părul gras are un aspect lucios, umed, atârnă în şuviţe, se lipeşte de cap, miroase urât, pieptănătura îşi pierde
repede volumul şi forma pufoasă. Cauza constă în surplusul de grăsime care fiind fluidă se răspândeşte uşor
dea lungul firului de păr. Pentru îngrijirea acestui tip de păr există preparate speciale cu efect absorbant care
încetinesc, într-o oarecare măsură, prelingerea grăsimii pe păr.
c. Părul uscat - acest tip de păr este de obicei de culoare închisă sau roşcată, firele de păr conţin fibre
puternice de keratină care se opun oricărui efort de modelare, cu tendinţă de revenire la sensul de
creştere.Părul se ciufuleşte uşor, este lipsit de luciu şi uscat deoarece glandele sebacee produc grăsime
insuficientă.
2. În funcţie de grosime :
a. Părul gros – prezintă firul viguros, cu aspect sănătos, strălucitor, însă aranjarea lui este dificilă,
manifestând rezistenţă la coafare. Grosimea firului de păr depinde de factorii genetici şi este dată de numărul
mare de fibre elastice conţinute în structura sa.
b. Părul subţire - grosimea părului subţire este adesea de 2 ori mai mică decât a firului gros.Ca aspect este
lipsit de rezistenţă, vitalitate, volum şi este rar, ceea ce este determinat nu numai de cantitatea redusă ci şi de
grosimea redusă a firului de păr.La un astfel de păr fibrele elastice din interior sunt în număr redus, el
prezintă un aspect moale şi ofilit.Acest tip de păr este candidatul ,,ideal” la deterioare. Aranjatul acestui tip
de păr este coafarea uşoară, însă îşi pierde forma cu aceeaşi uşurinţă.
2. În funcţie de gradul de ondulare :

24
1. Păr creţ

2. Păr drept

25
 DIRECTIA DE CRESTERE A FIRELOR DE PAR

Evaluarea liniei părului şi a tiparului de creştere reprezintă o parte esenţială a analizei părului.
Trebuie întotdeauna să evaluaţi aceste caracteristici atunci când părul este ud, dar şi atunci când părul este
uscat (caracteristicile pot deveni mai evidente după uscare).

Linia de creştere a părului

Trebuie să vă concentraţi asupra:

 Linie părului din zona cefei
 Creştet
 Frunte şi părţile laterale
Nu toată lumea are o linie de creştere perfect simetrică, prin urmare trebuie să constataţi eventualele asimetrii şi
forme ieşite din comun.

Direcţii neregulate de creştere

Când realizaţi o tunsoare, trebuie să ţineţi cont de eventualele direcţii neregulate de creştere a părului,
deoarece aceste neregularităţi pot influenţa modul în care veţi realiza tunsoarea. Cele mai răspândite
neregularităţi sunt:
 Vârtejurile din creştet
 Părul care creşte de jos în sus la ceafă
 Vârtejurile din partea din faţă
 Părul crescut pe frunte la baza cărării
În etapa de consiliere, trebuie să verificaţi dacă clientul dumneavoastră prezintă sau nu astfel de tipare de
creştere înainte de a începe să tundeţi. Dacă întâlniţi asemenea particularităţi, trebuie să tundeţi astfel încât să
nu împiedicaţi mişcarea naturală a părului.
Ar putea fi nevoie ca părul ce formează aceste neregularităţi să fie lăsat mai lung decât restul
secţiunilor, pentru a permite părului să se mişte în direcţia sa naturală. Şuviţele vor părea să aibă aceeaşi
lungime, chiar dacă unele sunt mai lungi, iar altele mai scurte.
Unele tipare de creştere pot influenţa într-o asemenea măsură tunsoarea, încât efectul scontat să fie
distrus. Spre exemplu, clientul dumneavoastră doreşte ca părul să-i fie tuns scurt în spate, dar lăsat mai lung în
partea centrală. Această tunsoare nu i s-ar potrivi clientului, deoarece părul său creşte de jos în sus în zona
cefei. Trebuie să-i explicaţi clientului de ce acest tip de tunsoare nu este recomandat pentru părul său.

26
Cărarea
Cărările pot influenţa într-o mare măsură tunsorile. Spre exemplu, printr-o cărare pe mijloc se poate
împărţi părul în părţi egale şi crea astfel o formă mai armonioasă în cazul în care clientul are capul mare sau un
păr extrem de bogat. Cărările laterale pot distrage atenţia de la trăsăturile asimetrice, precum nasul mare şi
urechile de dimensiuni diferite.
Moda poate la rândul ei influenţa modul în care folosiţi cărările.Unele cărări naturale sunt foarte bine
definite şi adeseori trasarea de noi cărări este contraindicată. În aceste cazuri este de preferat păstrarea
cărărilor naturale în coafură.În timpul discuţiei de consiliere, trebuie să evaluaţi cărarea naturală a clientului
şi să observaţi cât de bine definită este aceasta. Pe baza acestei evaluări veţi putea decide care este look-
ul cel mai potrivit pentru client.

STRUCTURA
UNGHIILOR
• Unghia este o lama cornoasa care se formeaza din celulele epidermei. Este
formata din cheratina, apa si grasimi, calciu si fier.
• ROL - Unghia protejeaza varful degetului si faciliteaza apucarea obiectelor de
dimensiuni reduse. Insa ea este folosita si la aparare, poate sa zgarie, sa fisureze si
sa ciupeasca. Rolul de baza al unghiei se afla in functionalitatea sa, dar aspectul
sau poarta o semnificatie majora in imaginea omului.
Cum se dezvolta unghia?
Unghia se formeaza de la radacina. Ea se intareste prin asa numitul
proces de cheratinizare. La inceput nu creste bine fixata pe patul unghiei,
fapt recunoscut prin culoarea mai deschisa a semilunei. O data cu cresterea sa
aceasta se subtiaza, fixandu- se din ce in ce mai bine de patul unghiei
obtinand astfel o culoare roz. Procesul dezvoltarii se finalizeaza dupa o
perioada de 3-5 luni. Vara creste mai repede decat iarna, s-a observat de
asemeni un ritm mai accelerat de dezvoltare a unghiilor la femeile insarcinate.
Un alt detaliu interesant: la dreptaci cresc unghiile de la mana dreapta mai
repede decat la mana stanga si vice versa, la stangaci cresc mai repede la mana
stanga decat la
mana dreapta. Se pare ca dezvoltarea lor depinde de vitalitatea individului si schimbul constant de
substante si materiale cu mediul.

27
 STRUCTURA UNGHIEI

1. Radacina (supranumita si matrice) este partea vie a unghiei. Acolo se produc

celulele noi, care imping celulele moarte spre exterior a formand partea vizibila a
unghiei. Calitatea si vitalitatea celulelor produse in matrice sunt responsabile
pentru aspectul unghiei. Aceste celule formeaza suprafata cornoasa pana la
marginea unghiei. Atata timp cat cresterea nu este afectata de infectii sau alte
leziuni ea poate sa ajunga la un ritm de crestere de 2-3 milimetri pe luna.
Cresterea unghiei poate sa fie constransa in cazul in care radacina este ranita.
Striatiile pot fi de asemenea un efect care pe parcurs pot inainta pana in varful
unghiei.

2. Patul unghiei Reprezinta prelungirea radacinii si este

de fapt purtatorul lamei cornoase. Este format din numeroase striatii mici care
sustin lama cornoasa. Unghia este intinsa pe toata suprafata patului in afara de
terminatia exterioara, marginea libera a unghiei.

3. Lunula sau semiluna este numita astfel din cauza

formei sale. Semiluna alba formeaza prelungirea
radacinii, insa este foarte vizibila numai la degetul mare

4. Lama cornoasa este partea cea mai evidenta si este

marginita pe de-o parte de semiluna si pe de alta parte de
extremitatea libera a unghiei.
Ea este formata din celule albuminoide care nu contin
nici sange si nici celule nervoase si provin din radacina
unghiei.
Celulele formeaza trei straturi suprapuse a caror unire este sustinuta de o substanta
formata din apa si grasimi.
28
5. Extremitatea libera: este portiunea de lama cornoasa care paraseste patul
unghial si poate avea lungimi variabile

6. Cuticula: este o portiune de tesut epitelial care incadreaza lama cornoasa si

captuseste santul periunghial. Cuticula reiese din piele si produce la randul ei
celule, respingandu-le pe cele moarte. Aceste celule noi se stabilesc pe suprafata
unghiei, apoi se intind odata cu cresterea pana in punctul cand se rup daca nu
sunt ingrijite. Cuticulele neingrijite fac unghia sa para mai mica decat este,
exista chiar cazuri in care incetinesc cresterea unghiei.

29
 ANOMALII ALE UNGHIILOR

Modificari de culoare
Unghia sanatoasa are culoare roz foarte putin opacizat, datorita puternicei
vascularizari a patului unghial care transpare prin placa unghiala.
Deasemenea unghia sanatoasa nu prezinta pete , benzi pigmentare sau puncte
de alta
culoare. Boala unghiilor patate este leuconichia. Cauzele acestei afectiuni pot fi: manichiura severa sau
defectuoasa, diverse boli renale, lauzia, menstruatia, diverse boli digestive precum colita ulceroasa, infarct
miocardic, problemele metabolice. In afara de manichiura severa prin care se actioneaza mecanic asupra
solzilor de keratina, celelalte cauze slabesc puternic organismul, acesta intrand intr-o stare de “autoaparare”
care afecteaza circulatia periferica. Din acesta cauza unghiile sunt prost hranite, calitatea keratinei este
diferita, compactarea straturilor este defectuoasa si astfel apar petele pigmentare. Manichiura severa are
legatura si cu termenele populare de noite sau craite care se credea ca apar pe unghii datorita lipsei de
calciu. Nimic mai fals! Aceste pete pigmentare albe, apar de fapt in urma unor fisuri ale stratului de
keratina in care patrunde aer. Culoarea alba rezulta din oxidarea keratinei in prezenta aerului. Prin
analogie, in zona lunulei, unde keratina se mai afla inca intr-o stare semifluida, unghia este alba.
Unele dintre modificarile de culoare ale unghiilor mai pot fi cauzate si de:
- utilizarea unor antibiotice care pigmenteaza unghiile in galben, cenusiu, rosu, oranj.
- fumatul excesiv – tutunul pateaza unghiile, acestea devenind brune.
- folosirea diverselor cosmetice, ca de exemplu fondul de ten
- boli ale tractului excretor – culoarea alb, galben, brun
- boli cardiace – culoare rosu, galben, galben-brun
- diverse afectiuni hormonale
O alta forma dintre modificari de culoare ale unghiilor sunt benzile
pigmentare, numite popular cod de bare. Acestea reprezinta de fapt linii
subtiri de culoare neagra, dispuse tranversal pe patul unghial si sunt o
forma de hematom subunghial. Cauzele aparitiei acestora pot fi: infectiile
bacteriene si fungice, consumul de droguri, cancer, sifilis.

30
 Modificarile de forma ale unghiilor pot fi de natura congenitala sau pot fi
dobandite in timpul vietii din cauza unor boli cronice, din cauza purtarii unei incaltaminte nepotrivite sau
din cauza contactului cu diverse chimicale
Anomalii traumatice ale unghiilor
Hematoame Se datoreaza hemoragiilor mici din patul unghial si inainteaza odata cu cresterea unghiei.
Pot fi sub forma de echimoze mari sau punctiforme. Se intalnesc la maini in urma leziunilor directe sau
la picioare in cazul presiunii repetate in pantofi stramti.
Hiperkeratoze Apar in urma modificarilor mecanice in functia piciorului. Incaltamintea stramta si
ascutita poate determina aparitia hiperkeratozei subunghiale ( cornuri subunghiale). Se trateaza prin
eliminarea respectivului tesut si purtarea unor pantofi potriviti anatomic.
Unghia incarnata Este provocata de un fragment de unghie care patrunde in
repliul unghial si provoaca inflamatie si dureri. Se intalneste cu precadere la
unghia mare de la picior, dar in anumite cazuri se poate intalni si la restul
unghiilor. Netratata corespunzator, unghia incarnata are ca si complicatii
panaritiu, erizipel sau inflamarea tesuturilor paronichiale. Factorii care provoaca
unghia incarnata pot fi numerosi: unghii ingrosate, predispozitie genetica,
incaltaminte nepotrivita, pedichiura incorecta, administrarea unor
medicamente,modificari osoase in cazul artrozei. Unghia incarnata se poate
ameliora odata cu varsta, in cazul in care unghiile sunt subtiri si curbate.
Deasemenea unghia incarnata trebuie tratata odata cu cresterea unghiei, prin executarea
unei pedichiuri adaptate nevoilor anatomice. Se recomanda persoanelor care au unghia incarnata sa poarte
pantofi comozi sau sa poarte protectie de gel sau acril pentru o perioada de cateva luni pana la
implementarea memoriei de crestere a unghiei.

31