Sunteți pe pagina 1din 4

MESAJELE DIN APA

Un fel de știință nouă începe să prindă aripi. O știință care vorbește mai mult despre suflet,
despre conexiunea noastră cu natura și despre energia care ne înconjoară. Poate că nu se bucură
de atâta notorietate precum alte științe blazate ale secolului XXI , dar există. Și asta este
important. Ca să înțelegi însă principiile ei trebuie să faci apel la tot ce este scris ancestral în
ființa ta. Pentru că de fapt această știință nu promovează o ideologie nouă, ci dimpotrivă se
bazează pe tot ceea ce ne-au transmis strămoșii noștri. Înainte de aceste vremuri, în care ne
vindem sufletul pentru câțiva talanți, pământul era un templu, iar apele, munții, plantele,
animalele și păsările erau venerate. Omul nu lua din natură mai mult decât avea nevoie pentru a
supraviețui unei zile și nu risipea nimic. S-au dus acele vremuri și prețuirea noastră. Pământul
este însă răbdător și așteaptă să îi înțelegem misterele. Masaru Emoto (1943-2014) a fost un om
de știință japonez care s-a dedicat studiului apei. Prin cercetările pe care le-a făcut ani la rând a
descoperit că structura moleculară a apei este influențată de conștiința umană. Altfel spus, apa
reacționează la vibrația și energia noastră, la gândurile și cuvintele pe care le rostim. Într-unul
dintre experimentele sale a tipărit pe hârtie mesaje frumoase (iubire, recunoștință, armonie,
înger), iar pe altele cuvinte urâte (prostule, te urăsc, Satana). A lipit apoi mesajele pe sticle
diferite și după o perioadă a înghețat apa și a studiat cristalele formate de aceasta. A fotografiat
cu ajutorul microscopului aceste cristale și de fiecare dată rezultatele au arătat același lucru. Că
apa căreia i s-au adresat cuvinte frumoase a format cristale superbe, complete și unice, în vreme
ce apa care a „citit“ cuvintele urâte nu a cristalizat deloc sau a format cristale diforme. În cartea
sa, Mesajele ascunse din apă, experimentele sale sunt prezentate și în fotografii.
Acesta este doar unul dintre experimentele descrise în cartea Mesajele ascunse din apă pentru că
studiile sale au fost mult mai complexe pentru că a ales să se adreseze apei în mai multe forme.
A expus-o, spre exemplu, mai multor genuri muzicale. Rezultatul? Muzica heavy metal nu a
determinat formarea niciunui cristal, în vreme ce sub influența melodiilor lui Bach apa a format
cristale frumoase. Prin aceeași metodă cercetătorul japonez a demonstrat influența negativă a
radiațiilor electromagnetice asupra apei. Și acestea sunt doar câteva exemple prezentate în cartea
sa.

Este greu de crezut că apa este vie? Că are memorie și că reprezintă o reflexie a conștiinței
umane? Să reflectăm cu mintea și cu sufletul asupra acestor ipoteze.
„Apa are memorie și poartă cu ea gândurile și rugăciunile noastre. Pentru că tu însuți ești apă,
oriunde ai fi în lume, rugăciunile tale vor fi purtate către restul lumii.“ Masaru Emoto

S-ar putea să vă placă și