MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 1
Noțiuni introductive în dreptul execuțional penal. Noțiune, problematica, domeniul de
activitate, caracterele dreptului execuțional penal. Scopul și funcțiile, locul dreptului
execuțional penal în sistemul dreptului. Principiile dreptului execuțional penal.

Noțiune
Termenul de drept execuțional penal a fost folosit pentru prima dată de către doctrina
penală germană, cea franceză utilizându-l pe acela de drept penitenciar. Ultimul termen este
însă mai restrictiv reoferindu-se doar la executarea propriu-zisă a pedepselor și a altor sancțiuni
penale și la modul de organizare a penitenciarelor, în timp ce termenul de drept execuțional
penal este mai cuprinzător acoperind întreaga executare a pedepselor, de la momentul
pronunțării definitive a hotărârii de condamnare și până la finalizarea executării, în diversele
sale forme. Materia analizează totodată și anumite aspecte ținând de administrația
penitenciarelor, precum și aspectele relative la regulile europene și internaționale pentru
penitenciare.
În consecință, se va folosi termenul de drept execuțional penal, sau mai rar întâlnit
dreptul executării sancțiunilor penale, termen ce desemnează aceea ramură a dreptului, având
un caracter unitar, relativ autonomă, aparținând dreptului public care reglementează
principiile și modul de executare al pedepselor în scopul apărării societății contra
criminalității.
Din această definiție rezultă o serie de caracteristici:
a. Dreptul execuțional penal este un ansamblu de norme care reglementează regulile de
bază ale executării pedepselor într-un sistem de drept dat, precum și modul concret în care se
execută aceste pedepse, îndeosebi modul de exercitare a drepturilor și îndatoririlor
administrației penitenciare și a celor încarcerați.
b. Fiind o ramură a dreptului public, dreptul execuțional penal reglementează
comportamentul celor ce veghează la executarea efectivă a pedepselor în mediul închis
(penitenciar), în numele unei autorități publice (în cazul dreptului românesc al ministerului de
interne și administrației publice), unul din subiectele raportului juridic de executare penală
fiind, tocmai de aceea, o autoritate publică (administrația penitenciarelor). O altă consecință ce
decurge din caracterul de drept public al dreptului execuțional penal este faptul că normele ce
alcătuiesc această ramură de drept au un caracter imperativ, fiind obligatorii pentru toți cei
cărora li se adresează.
c. Legiuitorul penal român înțelege ca această activitate să fie guvernată de anumite
reguli de bază, principii, cărora i se subordonează întreaga reglementare în materie. Aceste
reguli se adresează tuturor participanților la raporturile de drept execuțional penal.
d. Ca și dreptul penal, dreptul execuțional penal răspunde anumitor funcții și slujește
anumitor scopuri. În esență, această ramură de drept, ca drept pozitiv răspunde nevoilor
societății de apărare contra criminalității.
e. Scopul general al normelor dreptului execuțional penal este identic cu cel al dreptului
penal, acesta din urmă fiind reprezentat de apărarea valorilor sociale fundamentale ale
statutului împotriva săvârșirii de infracțiuni, astfel cum ele au fost definite și enumerate în art.
1 din Codul penal. Executarea pedepselor prezintă două scopuri, unul imediat, care se referă la
prevenția specială și unul general sau mediat, care se referă la prevenția generală. Scopul
imediat se obține prin izolarea celui condamnat de societate, în acest mod fiind în imposibilitate
de a mai comite alte infracțiuni. Scopul mediat sau general se obține prin faptul că executarea
efectivă a pedepsei într-un mediu închis (penitenciar) prezintă un efect de inhibare a celor care
ar fi tentați să comite diverse infracțiuni.

Relația dreptului execuțional penal cu alte ramuri de drept

Din punctul de vedere al conexiunilor legale și al similitudinii de concepte, cele mai
strânse legături pe care le are dreptul execuțional penal sunt, în mod firesc, cele cu dreptul
penal și cu dreptul procesual penal, fiecare dintre aceste trei ramuri de drept prezentând o parte
anume a raportului juridic penal ce se întinde de la momentul comiterii unei infracțiuni și până
la executarea ei, trecând prin toate fazele procesului penal. În definitiv, ramura de drept
execuțional penal nu este altceva decât o materializare a ultimei faze procesual penale care
concretizează anumite concepte ce țin de esența dreptului penal, pedepsele.

a. Relația cu dreptul penal. Raportul de drept penal nu se sfârșește prin condamnarea

definitivă a infractorului. Raportul juridic penal prinde contur odată cu diferitele faze procesual
penale, și se clarifică la momentul pronunțării unei hotărâri definitive. Dacă prin hotărâre
persoana este condamnată, raportul juridic penal continuă cu faza executării sancțiunii primite.
De la acest moment începe raportul juridic de drept execuțional penal, însă acesta se suprapune
peste raportul de drept penal, care se va stinge odată cu finalizarea executării sancțiunii penale
primite de cel condamnat, la fel ca și cel de drept execuțional penal. În plus, dreptul penal,
reglementează sancțiunile ce urmează a fi puse în executare, aspect de care se ocupă dreptul
execuțional penal, precum și aspectele generale privind liberarea condiționată, dreptul
execuțional penal adăugând condițiile ce trebuie îndeplinite de condamnat în penitenciar pentru
a primi un aviz favorabil de la administrația penitenciară în acest sens.

b. Relația cu dreptul procesual penal. Între cele două ramuri de drept există strânse
corelații deoarece e posibil ca în timpul executării pedepsei să se exercite unele drepturi
procesual penal ale celor condamnați (cum ar fi contestația la executare), a căror reglementare
cade în sarcina dreptului procesual penal. În plus, arestații preventiv au un regim de detenție
diferit de cei condamnați definitiv. Punerea în executare a unei sancțiuni penale intervine doar
în cazul unei hotărâri definitive de condamnare, în urma căreia se emite un mandat de
executare, pus în practică de organele de poliție. Așadar, dreptul execuțional penal este forma
materializată a ultimei faze a procesului penal, cea a executării hotărârilor judecătorești
definitive.
 c. Relația cu dreptul administrativ. Ambele reglementează din perspective diferite
situația administrației penitenciare; în timp ce dreptul execuțional penal prezintă modul de
funcționare, drepturile și obligațiile funcționarilor din cadrul unui penitenciar, dreptul
administrativ reglementează situația salarială a acestor lucrători, precum și raporturile pe linie
de serviciu între diverse categorii de funcționari și salariați.

Principiile fundamentale ale dreptului execuțional penal.

Având strânse legături cu dreptul penal, dreptul execuțional penal își extrage unele principii
din cele ale acestei ramuri de drept. Unii autori au identificat ca principii ale dreptului
execuțional penal: principiul legalității și principiul umanismului, la care noi am adăuga
principiul interzicerii discriminării în executarea pedepselor și principiul reintegrării
persoanelor condamnate în societatea liberă.
a. Principiul legalității executării sancțiunilor penale derivă implicit din art. 15 alin. 2
Constituție și în mod explicit din art. 73 alin. 3 lit. h) din Constituție și art. 1 din Legea nr.
254/2013 Legea privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal1, unde se arată că: ,,Executarea pedepselor și a
măsurilor privative de libertate se realizează în conformitate cu dispozițiile Codului penal, ale
Codului de procedură penală și ale prezentei legi”. Modul de executare al sancțiunilor penale
este stabilit prin două legi organice, și anume, Legea nr. 254/2013, mai sus amintită și Legea
nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal2, legi ce se
completează cu cele ale Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea serviciului de
probațiune3, ce reglementează regimurile de executare a pedepselor privative de libertate,
condițiile de detenție, drepturile și obligațiile celor condamnați, situația muncii prestată de
persoanele condamnate la pedepsele privative de libertate, situația diverselor activități realizate
în penitenciar, recompensele, abaterile și sancțiunile disciplinare, modul de executare a
pedepselor neprivative de libertate și a măsurilor educative, precum și rolul și atribuțiile
serviciului de probațiune. Din principiul legalității rezultă faptul că întreaga executare a
pedepselor, drepturile și obligațiile părților raportului de drept execuțional penal sunt numai
cele prevăzute de lege și pot fi exercitate numai în condițiile stabilite de lege. De asemenea,
orice încălcare a regulilor stabilite prin legea de reglementare atrage aplicarea, după caz, a
sancțiunilor disciplinare, administrative sau penale. De altfel, potrivit dispozițiilor art. 283 alin.
2 din Noul Cod penal (represiunea nedreaptă), Reținerea sau arestarea ori condamnarea unei
persoane, știind că este nevinovată reprezintă infracțiune și se sancționează cu închisoarea de
la 3 la 10 ani i interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică4. În același sens,
supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau educative în alt
mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani

1 Legea nr. 254/2013 Legea privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M.Of. nr. 514/14.08.2013, modificată prin O.U.G. nr.
3/2014, publicată, la rândul ei, în M.Of. nr. 98/07.02.2014
2 Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de

libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în publicată în M.Of. nr.
513/14.08.2013.
3 Legii nr. 252/2013 privind organizarea și funcționarea serviciului de probațiune, publicată în M.Of. nr.

512/14.08.2013.
și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică (art. 281 din NCP – supunerea
la rele tratamente). Tot ca o consecință a principiului legalității este și aceea potrivit căreia,
administrația penitenciară nu poate aplica alte sancțiuni disciplinare decât cele expres și
limitativ prevăzute de Legea nr. 254/2013.
b. Temeiul executării Este un principiu caracteristic tuturor activităților din
domeniul dreptului execuțional penal, și presupune că nicio sancțiune sau măsură nu se poate
executa fără o hotărâre judecătorească definitivă în cazul pedepselor și măsurilor educative
neprivative de libertate, ori prin dispozițiile organelor judiciare când este vorba de măsuri
neprivative de libertate luate în cursul procesului penal. În materia executării este deosebit de
importantă formalizarea acestor hotărâri și dispoziții prin emiterea documentelor referitoare la
măsurile aplicate, forma și conținutul actelor, deciziilor, mandatelor, referatelor trebuie să fie
întocmită strict în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală și ale Legii nr.
253/2013. Temeiul executării ca principiu trebuie să fie coroborat cu principiul oficialității
întocmirii tuturor actelor procedurale.
c. Principiul respectării drepturilor și libertăților fundamentale

Prin aplicarea sancțiunilor penale neprivative de libertate, persoanele infractoare trebuie

să suporte diminuarea libertăților și drepturilor constituționale într-o mai mică măsură decât în
cazul privării de libertate. Tocmai prin aceste măsuri li se acordă posibilitatea să folosească un
statut apropiat de cel al cetățenilor liberi, să muncească pentru existența lor onestă, să aibă
exercițiul drepturilor părintești, să se deplaseze cu limitările impuse de condițiile termenului de
supraveghere, ale măsurilor și obligațiilor stabilite de hotărârea instanței. În condițiile
executării sancțiunilor neprivative de libertate numeroase restrângeri și limitări sunt inerente
naturii și modului de executare a acestora, dar nu împiedică persoana infractorului să poată să
aibă chiar o conduită contrară conduitei corecte, legale, astfel încât prin hotărârea instanței de
judecată să se aplice măsuri cu un conținut restrictiv sau chiar cu lipsire de libertate. Deși
infractorul se bucură de posibilitatea de a fi „liber” în societate, această libertate este limitată
în conținutul său de amenințarea aplicării pedepsei privative de libertate în cazul nerespectării
măsurilor și obligațiilor, este limitată privind libertatea de mișcare ori deplasare de la locuință,
din localitate ori din țară, este limitată de libertatea de a munci sau nu, prin stabilirea obligației
de a presta muncă în folosul comunității în anumite cazuri, de a avea posibilitatea de a conduce
vehicule și altele. În toate cazurile, libertățile și drepturile sunt diminuate în conținutul lor, dar
nu mai mult decât sunt inerente naturii și conținutul acestor pedepse și măsuri.
- Respectarea demnității umane. Demnitatea umană ca valoare indivizibilă și
universală între valorile libertății, egalității și solidarității umane se sprijină pe principiile
democrației și statului de drept. Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene se
configurează din ansamblul reglementărilor cuprinse de acestea iar Tratatul de la Lisabona pune
bazele privind aderarea Uniunii Europene la CEDO ținând seamă de aspectele prevăzute în
chiar articolul de început al Cartei drepturilor fundamentale unde se precizează că „Demnitatea
umană este inviolabilă. Ea trebuie respectată și protejată”. Demnitatea umană nu este doar un
drept fundamental, ci constituie baza reală a tuturor drepturilor fundamentale, astfel că în
situația în care celelalte drepturi fundamentale sunt diminuate în exercițiul folosirii lor,
demnitatea trebuie respectată. Demnitatea statuează faptul că toate ființele umane au o valoare
independentă de statutul social, productivitatea economică a acestora. Egalitatea de valoare a
ființelor umane este dată de demnitate, indiferent de sex, rasă, etnie, origine socială, vârstă,
dizabilitate ș.a. Declarația Drepturilor Omului pune demnitatea în preambulul tuturor
drepturilor omului, în art. 1 - „Dreptul la demnitate este inerent, egal, inalienabil pentru toți
membrii societății”. Demnitatea umană este violată în condițiile torturii, tratamentelor inumane
ori degradante, pedepselor inumane ori cu moartea, prin discriminare pe bază de rasă, etnie,
sex, avere, concepții politice, religie, origine socială ori alte criterii cum sunt încălcarea altor
drepturi ori detenția extrajudiciară. De multe ori în societate este acceptat faptul că există
situații ce încalcă demnitatea umană privind protecția juridică, în domeniul protecției sănătății
în cazul bolilor incurabile, internarea psihiatrică, în cazul sărăciei și celor care nu au locuință,
tratamentul imigranților ilegali ori condițiile din închisori. Respectarea demnității umane
asigură un tratament egal în fața legii și a accesului la pedepse ori măsuri educative și la alte
măsuri neprivative de libertate indiferent de persoana infractorului, fără discriminare și cu
respectarea doar a condițiilor impuse de prevederile Codului penal, Codului de procedură
penală și a Legii nr. 253/2013. Tratamentele inumane sau degradante sunt interzise în
procedurile de executare a acestor pedepse sau măsuri neprivative de libertate6.
- Respectarea dreptului la viață privată. Dreptul constituțional la viață privată și
demnitate, expus chiar în Constituția României, cu valoare de preambul, în art. 1 alin. (3):
„România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și
libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic
reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor
Revoluției din Decembrie 1989, și sunt garantate”, este dezvoltat în art. 26 – Viața intimă,
familială și privată, art. 27 – Inviolabilitatea domiciliului, art. 28 – Secretul corespondenței.
Drepturile privind viața privată și demnitate, astfel cum sunt reglementate prin noul Cod civil,
fac parte dintre „drepturi ale personalității”, art. 58, „dreptul la viață la sănătate, la integritate
fizică și psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte
asemenea drepturi recunoscute de lege”. Reglementarea dreptului la viață privată trebuie să
conțină referințe la orice imixtiuni în viață intimă, personală sau de familie, la respectarea
domiciliului și reședinței, la protecția corespondenței, a documentelor personale, precum și a
informațiilor din viața privată a unei persoane fără acordul acesteia. Concretizarea aplicării
principiului respectării dreptului la viața privată are deosebită legătură cu aplicarea pedepselor
și măsurilor educative neprivative de libertate. În art. 8 al Legii nr. 253/2013 se arată că
îngrădirea exercitării dreptului la viață privată nu trebuie să fie aplicat persoanei care suportă
sancțiunile neprivative de libertate, mai mult decât este inerent naturii și conținutului lor.
Dorința spre senzațional, spre satisfacerea gustului public face ca de multe ori aceste persoane
să fie în atenția mass-mediei, arătate publicului în ipostaze care evident încalcă intimitatea sau
viața lor privată. În alin. (2) art. 8 al Legii nr. 253/2013 se arată expres că fotografierea sau
înregistrarea audio-video a persoanelor ce execută obligațiile prevăzute în Codul penal, stabilite
prin hotărârea definitivă a instanței de judecată, trebuie să fie realizate doar cu consimțământul
acestora, astfel:
– în cazul amânării aplicării pedepsei, pe durata termenului de supraveghere, art. 85
alin. (2) lit. a)-c);
– în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, pe durata termenului de
supraveghere, art. 93 alin. (2) lit. a-c);
– în cazul liberării condiționate, art. 101 alin. (2) lit. a)-c); – În situațiile arătate mai sus
 persoanele ce execută măsurile și obligațiile nu vor fi fotografiate sau filmate atunci
când trebuie „să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta”, „să
primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa”, „să
anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile,
precum și întoarcerea”.
Respectarea dreptului la viață privată trebuie ocrotit în aceste situații prin aplicarea
expresă a prevederilor Legii nr. 253/2013, iar în celelalte situații în care persoanele realizează
cursuri de pregătire, programe de instruire sau calificare, activități de muncă în folosul
comunității expunerea publică trebuie să se realizeze doar cu acordul lor. Nu considerăm că
există o situație de încălcare a exercitării dreptului la viață privată în situațiile când persoanele
cărora li se impun anumite restricții prin hotărârea instanței nu le respectă, iar mass-media
sesizează conduita lor împotriva obligațiilor ce le au, cum ar fi: de a nu părăsi teritoriul
României, de a nu se afla în anumite locuri, manifestări culturale, sportive, adunări publice
stabilite de instanță, de a nu comunica cu victima, cu rudele acesteia ori cu persoanele cu care
a săvârșit împreună infracțiunea, ori cu alte persoane stabilite de instanță, de a nu conduce
vehicule, de a nu deține, folosi ori purta nicio categorie de arme. În situațiile când astfel de
încălcări sunt sesizate de mass-media, consilierul de probațiune se va sesiza și va putea, dacă
este necesar, să facă propuneri pentru suspendarea ori anularea sancțiunii neprivative de
libertate, cooperarea cu presa ori televiziunea fiind o puternică pârghie de stopare a
manifestărilor negative.
- Respectarea confidențialității și a datelor cu caracter personal. Atât persoanele
fizice și juridice care execută pedepsele și măsurile educative neprivative de libertate, cât și
instituțiile și persoanele cu atribuții de coordonare, control și monitorizare a celor sancționați
trebuie să respecte confidențialitatea și regulile de protecție a datelor cu caracter personal,
prevăzute în materie4 în Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la
prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, completată cu Legea
nr. 102 din 3 mai 2005 și apoi cu Legea nr. 278 din 15 octombrie 2007. În textul Legii nr.
677/2001, art. 1, se prevede că: „(1) Prezenta lege are ca scop garantarea și protejarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viață
intimă, familială și privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. (2) Exercitarea
drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres și limitativ
prevăzute de lege.” Limitările protejării datelor cu caracter personal sunt specificate în art. 2
alin. (5) care arată că: „În limitele prevăzute de prezenta lege, aceasta se aplică și prelucrărilor
și transferului de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităților de prevenire,
cercetare și reprimare a infracțiunilor și de menținere a ordinii publice, precum și al altor
activități desfășurate în domeniul dreptului penal, în limitele și cu restricțiile stabilite de lege.”
Datele persoanelor fizice și juridice sancționate prin pedepse și măsuri educative
neprivative de libertate se referă la datele după care persoana este identificabilă, direct sau

4 A se vedea, Convenția pentru protecția persoanelor referitor la prelucrarea automatizată a datelor cu caracter

personal, aprobată de Consiliul Europei la Strasbourg, la 28 ianuarie 1981. Dispoziții generale, Articolul 1 -
Obiectul și scopul: Scopul prezentei Convenții este de a garanta, pe teritoriul fiecărei Părți, tuturor persoanelor
fizice, indiferent de naționalitate sau reședință, respectarea drepturilor și libertăților lor fundamentale și în mod
special a dreptului la viața privată, în legătură cu prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal (protecția
datelor).
indirect, în mod particular, conform unui număr de identificare (spre ex. CNP), ori mai mulți
factori specifici identității sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale. Aici
pot fi cuprinse și datele cu privire la fapta infracțională, măsura luată privind executarea
pedepsei ori măsurii educative, durata acesteia, locul de executare, măsurile și obligațiile
impuse prin hotărârea instanței de judecată ș.a. Prelucrarea acestor date se efectuează prin orice
operațiune automată sau neautomată, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea,
adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terți prin
transmitere, diseminarea sau orice alt mod, alăturarea sau combinarea, blocarea, ștergerea sau
distrugerea. Stocarea se poate face pe suport printat sau electronic, iar sistemul de evidență
cuprinde structura organizată a acestor date. În legătură cu operatorii ce sunt abilitați să lucreze
cu datele persoanelor ce execută pedepse și măsuri educative neprivative de libertate, aceștia
sunt judecătorii delegați cu executarea, consilierii de probațiune (serviciile de probațiune),
organele abilitate (poliție, alte instituții ce organizează și derulează diferite programe de
integrare sau de muncă). Aceste persoane sunt obligate să protejeze datele de identificare a
persoanelor cu care lucrează și să nu le utilizeze în afara atribuțiunilor strict necesare
desfășurării activităților specifice. Protecția prin confidențialitate și protecția datelor cu caracter
personal sunt premise ale posibilității resocializării, pentru că aparența de cetățean obișnuit
(chiar dacă acesta este în situația concretă a executării unor pedepse sau măsuri educative
neprivative de libertate) care are aceleași drepturi și obligații ca toți ceilalți oferă oportunitatea
încadrării mai facile în muncă, conviețuirea obișnuită în comunitate în diverse locuri și medii,
știind că prejudecățile diferitelor categorii de persoane și etichetarea celor care au comis
infracțiuni este prezentă în conștiința și practica curentă a populației.
- Interzicerea discriminării. Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950, în cuprinsul art. 14 intitulat
Interzicerea discriminării stabilește că: „Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de
prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă,
culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială,
apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație. În Constituția
României la art. 16 alin. (1) – Egalitatea în drepturi, se arată că: „Cetățenii sunt egali în fața
legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.” Acest principiu prevede că,
în timpul executării pedepselor și măsurilor educative neprivative de libertate și a celorlalte
măsuri dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, este interzisă orice formă de
discriminare pe temei de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie
ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă
sau infecție HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de același fel9. Din analiza textului legii
observăm o enumerare exemplificativă a criteriilor privind unele forme de discriminare, într-o
listă mai lungă decât Convenția pentru apărarea drepturilor omului și în Constituția României,
infractorii provenind din toate mediile, neexistând vreo categorie socială unde să nu se comită
infracțiuni. Legea pune accent deosebit pe categorii de persoane ce de unde provin diferiți
infractori fără a discrimina în raport de infracțiuni, respectiv români ori străini, cetățeni români
de etnii diferite, cunoscători sau nu ai limbii oficiale, de religii diferite, femei sau bărbați,
minori, tineri, adulți, în vârstă, sănătoși, bolnavi și cu dizabilități, infectați cu boli cu transmisie
necontagioasă, chiar HIV/SIDA, precum și alte subcategorii de persoane după orice clasificare
(ocupație, loc de origine, domiciliu, studii și pregătire, înclinații profesionale sau artistice,
preocupări diverse).

Excluderea discriminării începe cu asigurarea unui sistem de cercetare, urmărire și

judecată echidistant în raport cu persoana infractorului, asigurându-se permanent un sistem de
garanții procesuale în care nu există niciun fel de prevedere ce ar discrimina o persoană ce vine
în contact cu instituțiile statului. Apărarea drepturilor omului include și dreptul la un proces
corect, cu aplicarea dreptului la apărare, asistență juridică, interpret pentru cei ce nu cunosc
limba română, asigurarea dreptului la sănătate, ce primează procedurilor penale, umanismul
aplicării legii prin luarea în considerare a situațiilor de atenuare a răspunderii penale, de
personalitatea infractorului și antecedentele sale sociale ori penale. În acest context de
legalitate, pedepsele ce se aplică sunt individualizate fără nicio referire la ceea ce diferențiază
persoanele ce vin în fața judecătorului, ci numai situațiile referitoare la infracțiunea comisă și
în legătură strictă cu aceasta. Excluderea discriminării situează din punct de vedere al
răspunderii penale, în plan egal, pe cei care pot ”accede la beneficiul” unor pedepse și măsuri
educative și a altor măsuri mai puțin constrângătoare decât cele cu lipsire de libertate, astfel
încât cei care îndeplinesc condițiile stabilite de Codul penal pot să execute aceste sancțiuni
penale mai blânde.
- Informarea persoanei care nu vorbește, nu înțelege limba română ori nu se
poate exprima. Constituția României, în cuprinsul art. 128 – Folosirea limbii materne și a
interpretului în justiție, prevede dreptul cetățenilor români ce aparțin minorităților naționale de
a se exprima în limba maternă în fața instanțelor judecătorești, prin folosirea chiar și a unor
interpreți, fără a se implica cheltuieli suplimentare pentru cei interesați. Cetățenii străini și
apatrizii care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoștință de toate
actele și lucrările din dosar, să vorbească sau să pună concluzii, prin interpret, în procesele
penale, în mod gratuit. Pedepsele și măsurile educative neprivative de libertate, precum și
celelalte măsuri luate de organele justiției pe parcursul procesului penal, trebuie să asigure pe
întreg parcursul executării lor, mai ales pentru faptul că trebuie întreprinse măsuri permanente
de contact și colaborare, inclusiv cu persoana sancționată penal, o bună cunoaștere și
comunicare cu privire la conținutul pedepselor și măsurilor, la obligațiile de executat și la
posibilitatea de a solicita sprijinul autorităților pentru realizarea programelor de resocializare.
Ca urmare, pentru cei care nu înțeleg limba română ori nu se pot exprima, se asigură
dreptul de a se exprima în limba pe care o înțeleg, ori în sistemul de comunicare mimico-
gestual, prin asigurarea unor traducători sau interpreți plătiți de la bugetul statului, prin bugetul
Ministerului Justiției. Pentru aceștia informarea cu privire la pedepsele și măsurile aflate în
executare, precum și la alte măsuri dispuse de organele judiciare se va face în limba maternă.
În cazul cetățenilor români aparținând minorităților naționale, informarea despre conținutul
pedepselor și măsurilor se va realiza la cererea lor în limba maternă, la cerere, de către un
consilier de probațiune ori de către reprezentantul autorității ce pune în executare conținutul
pedepselor sau măsurilor, ori de către o persoană care cunoaște limba ori limbajul utilizat de
persoana în cauză, cu acordul acesteia.
- Implicarea persoanei și a comunității în executare. În toate situațiile în care
instanța de judecată ori organele judiciare au aplicat sau dispus o pedeapsă sau o măsură
neprivativă de libertate, implicarea persoanei în cauză este voluntară, activă și se bazează pe o
cooperare corectă din partea acesteia, astfel încât pedeapsa sau măsura să se deruleze fără
riscuri sau incidente, fără să fie nevoie de suspendarea sau anularea lor. Instanța va prezenta
prin hotărârea sa în mod amănunțit motivele ce au determinat luarea deciziei sale de a aplica o
pedeapsă ori o măsură educativă neprivativă de libertate în conformitate cu prevederile Codului
penal, în situația în care s-a hotărât amânarea aplicării pedepsei [art. 83 alin. (4)], în situația în
care s-a hotărât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere [art. 91 alin. (4)], precum și
în cazul liberării condiționate în situația în care pedeapsa va continua până la epuizarea
termenului [art. 99 alin. (2)]. Persoana împotriva căreia s-a aplicat o pedeapsă ori o măsură
neprivativă de libertate trebuie să conștientizeze că posibilitatea executării ei fără privare de
libertate este în interesul său, astfel încât eforturile ce le depune pentru executarea întocmai a
măsurilor și obligațiilor prevăzute în Codul penal (art. 85, 93,101), în raport de forma de
individualizare, trebuie să se concretizeze în implicare pe întreaga durată a executării și fără
omisiuni, amânări ori renunțări. În acest sens persoana în cauză nu numai că trebuie să se
supună măsurilor și să execute obligațiile întocmai, dar trebuie să solicite personal ajutorul
autorităților11 competente în a-l supraveghea și îndruma, pentru ca să nu existe sincope în
executare sau neajunsuri care să ducă la încetarea prin suspendare sau anularea acestor pedepse
și măsuri neprivative de libertate și înlocuirea acestora cu pedepse ori măsuri privative de
libertate.
Implicarea comunității în controlul, sprijinul și supravegherea celor ce execută aceste
măsuri se realizează prin autoritatea dată acestora prin prevederile Codului penal, în cazul
amânării aplicării pedepsei în conținutul art. 86, în cazul suspendării executării pedepsei, în
conținutul art. 94, iar în cazul liberării condiționate, în conținutul art. 102. Pentru executarea
pedepsei amenzii implicarea autorității financiare se realizează în condițiile în care
condamnatul plătește în termenul de trei luni amenda datorată12, iar în situația prevăzută în
Codul penal în art. 64 executarea amenzii se realizează prin prestarea unei munci neremunerate
în folosul comunității, situație în care activitatea va fi supravegheată de către consilierii de
probațiune și organele abilitate. Pe parcursul liberării condiționate și pe întreg parcursul
executării pedepselor complementare implicarea comunității prin instituțiile specifice se
realizează constant și permanent, iar modul concret de acțiune va fi descris pe larg pe parcursul
acestei lucrări. De asemenea, obligațiile impuse de procuror în cazul dispunerii renunțării la
urmărirea penală se realizează în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală, art.
314 alin. (1) lit. b), atunci când nu există interes public în urmărirea penală a condamnatului, și
art. 318 în situația când pentru infracțiune legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa
închisorii de cel mult 7 ani, în raport cu conținutul faptei, cu modul și mijloacele de săvârșire,
cu scopul urmărit și cu împrejurările concrete, cu urmările produse sau care s-ar fi putut
produce. Obligațiile stabilite de către procuror conform art. 318 alin. (2) C. proc. pen. vor fi
descrise în prezenta lucrare.
- Suportarea costurilor. Cursurile, programele de reinserție socială, alte măsuri
privind resocializarea persoanei ce execută pedepse ori măsuri neprivative de libertate se
realizează prin participarea voluntară la acestea fără costuri din partea persoanei în cauză.
Există situații în care sunt necesare cheltuieli de transport, cheltuieli cu plata unor servicii ori
prestări, costuri de întreținere ori cazare, ce trebuie achitate înainte sau în timpul executării
pedepsei sau măsurii neprivative de libertate. Conform legii13 achitarea taxelor sau a unor
 contribuții este în sarcina persoanelor vizate, beneficiare, cu excepția situației în care acestea
nu dispun de mijloace bănești suficiente – art. 13 alin. (1) din Legea nr. 253/20013. Dacă aceste
persoane nu pot să acopere taxele ori costurile programelor la care trebuie să participe, vor
solicita scutirea de plată.

d. Principiul umanismului constă în aceea că întreaga executare a pedepsei trebuie să se

facă cu umanitate. Principiul este consacrat legal atât în legea cadru privind executarea
pedepselor cât și în normativele europene referitoare la activitățile din penitenciare. Potrivit
art. 4 din Legea nr. 254/2013, pedepsele se execută în condiții care să asigure respectarea
demnității umane. Pentru consolidarea acestui principiu, codul penal prevede o serie de
incriminări ale unor fapte vătămătoare comise asupra persoanelor ce execută anumite sancțiuni
penale. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 282 din Cod penal, tortura constituie infracțiune, la fel
și relele tratamente aplicate unei persoane reținute sau aflate în stare de detenție sau în
executarea unei măsuri de siguranță sau educative. Potrivit dispozițiilor din preambulul
Recomandării Comitetului de Miniștri ai statelor membre ai Consiliului Europei, REC
(2006)25, persoanele private de libertate își păstrează toate drepturile care nu le-au fost
retrase prin lege, iar restricțiile la care sunt supuse sunt reduse la strictul necesar. De
asemenea, venind în întâmpinarea principiului umanismului, aceleași reguli arată că detenția
nu trebuie să încalce drepturile omului, chiar și în cazul unei lipse a resurselor.
Aplicarea acestui principiu presupune ca desfășurarea muncii în detenție să se
realizeze în condiții de umanitate, respectându-se protecția și securitatea muncii. Mai
presupune, de asemenea, asigurarea integrității corporale și a sănătății deținuților, acestora
trebuind să li se acorde asistență medicală și medicația corespunzătoare în caz de boală.
Principiul implică crearea de condiții materiale și morale pentru executarea pedepsei într-un
mediu închis precum și de realizarea unei protecții speciale pentru femeile și minorii deținuți.
Pentru aceștia din urmă executarea pedepselor stă tot timpul sub semnul pregătirii lor pentru
liberare și, de asemenea, acestora trebuie să li se asigure condițiile necesare pentru instruire și
pentru continuarea studiilor. Este de reținut și faptul că, potrivit dispozițiilor art. 91 din Legea
nr. 253/2013, pedepsele și măsurile neprivative de libertate li se aplică într-o manieră
nediscriminatorie și cetățenilor străini care execută pedepsele în incinta penitenciarelor din
România.
O instituție care derivă tot din principiului umanismului o reprezintă liberarea
condiționată. Ea presupune faptul că, în cazul condamnaților care își execută o fracțiune
stabilită de lege din pedeapsa închisorii, în penitenciar și care au dat dovadă de un
comportament care să îndreptățească speranța unei reformări sociale, pot fi puși în libertate iar
dacă respectă condițiile impuse de lege, la expirarea duratei pedepsei, aceasta se va considera
executată.

5
Recomandarea a fost adoptată la data de 11 ianuarie 2006, în timpul celei de-a 952-a reuniuni a Miniștrilor Delegați
ai Consiliului Europei.
 e. Principiul reintegrării persoanelor condamnate în societate. Derivat din principiul
umanității, acest principiu este consacrat de către REC (2006)2 unde se recomandă ca viața în
închisoare să se aproprie cât mai mult de aspectele pozitive ale vieții din exteriorul
penitenciarului, perioada de detenție trebuind să faciliteze reintegrarea celor condamnați în
societatea liberă. Pentru aceasta este încurajată cât de mult posibil cooperarea deținuților cu
diverse servicii sociale externe. De altfel, asigurarea instrucției necesare minorilor, este și el un
aspect al acestui principiu, nu doar o fațetă a umanismului executării sancțiunilor penale.
 1

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 2
Raportul juridic execuțional penal. Considerații generale. Trăsăturile specifice. Elemente:
Subiecți; Conținut; Obiect

Concept și caracterizare

Noțiune. Raportul juridic execuțional penal constă în relațiile sociale de executare a

sancțiunilor penale reglementate prin norme juridice execuțional penale, relații statornicite între
organele de stat și persoana condamnată definitiv, potrivit cărora, statul are dreptul de a impune
persoanei condamnate să execute pedeapsa și în mod corelativ, aceasta din urmă, are obligația
să o execute.
Raportul juridic de drept execuțional penal este un raport social reglementat de
normele dreptului penal și ale dreptului execuțional penal ce au ca obiect executarea
sancțiunilor penale și a măsurilor preventive (în principal a măsurii arestării preventive, dar nu
numai) în realizarea scopurilor și a funcțiilor acestora. Raportul juridic de drept execuțional
penal este astfel un raport derivat din raportul de drept penal, acesta din urmă având o
configurație specifică, cu un obiect și un conținut determinate. Pedeapsa închisorii, ca
sancțiune, are ca rațiune principală tragerea la răspundere penală a făptuitorului dar, în perioada
încarcerării, există deopotrivă și proceduri, programe sau activități care au menirea de a obține
o îndreptare și o re-inserție socială a condamnatului, după executarea pedepsei.

Trăsăturile specifice ale raportului juridic execuţional penal

a) Între raportul juridic execuțional penal și raportul juridic penal există o strânsă
legătură. Mai întâi se naște raportul juridic penal de conflict, săvârșirea unei infracțiuni stând la
baza nașterii acestui raport juridic. Raportul juridic de conflict, privit ca mijloc de realizare a
ordinii de drept, poartă denumirea de raport juridic de răspundere penală. O ultimă fază în
desfășurarea acestuia este reprezentată de executarea sancțiunii de drept penal aplicate, cu
caracter definitiv. Această fază, în cadrul raportului juridic penal ia forma unui raport juridic
special și anume a raportului juridic execuțional penal. Așadar, raportul juridic execuțional
penal derivă din raportul juridic penal.
b) Raportul juridic execuțional penal se referă la relațiile de executare a sancțiunilor
penale și care se deosebesc de relațiile de tragere la răspundere penală care conduc la formarea
raportului juridic penal.
c) Deși pentru epuizarea raportului juridic execuțional penal se apelează la acte
procesual penale proprii (punerea în executare a pedepsei închisorii, a pedepselor
 2

complementare, e.t.c.), reglementate prin norme juridice procesual penale totuși cele două
raporturi juridice nu se confundă, ele rămânând raporturi juridice distincte într-o strânsă
interdependență.

Elementele raportului juridic execuțional penal

a) Subiecții raportului juridic execuțional penal.

În conținutul raportului juridic execuțional penal, statul prin organele sale speciale, are
calitate de subiect activ, în timp ce persoana condamnată definitiv, pe de altă parte, are calitate
de subiect pasiv. În situația executării pedepsei închisorii, statul este reprezentat de conducerea
penitenciarului. În situația executării pedepsei amenzii, statul participă în cadrul raportului
juridic execuțional penal prin organul fiscal competent. Subiectul pasiv al raportului este
condamnatul care va executa pedeapsa aplicată printr-o hotărâre definitivă având în această
situație o serie de drepturi și obligații prevăzute în legea privind executarea pedepselor. În
cadrul raportului juridic execuțional penal, subiecții dobândesc o anumită specificitate, calitatea
lor fiind deosebită de cea întâlnită în cadrul celorlalte raporturi juridice penale sau procesual
penale.
b) Conținutul raportului juridic execuțional penal.
Prin conținutul raportului juridic execuțional penal înțelegem o sumă de drepturi și
obligații specifice fiecărei părți din cadrul acestui raport. Statul prin instituțiile sale are dreptul
să ceară condamnatului să execute pedeapsa închisorii sau să execute pedeapsa amenzii prin
plata acesteia sau să fie internată și să rămână în penitenciar. Statul are o poziție de autoritate
cu rol dominant în raport cu condamnatul. Aceleași drepturi le are statul și în cazul executării
unei măsuri educative sau a unei măsuri de siguranță. În penitenciar statul, prin organele sale
abilitate, are mai multe drepturi derivate din cel enunțat mai sus și anume dreptul de a cere să
se respecte disciplina și ordinea în penitenciar, de a obliga pe condamnați să participe la
activități educative. Condamnatul are obligația să respecte regimul de penitenciar conform
regulamentelor de ordine interioară, normele de igienă sanitară precum și disciplina muncii.
Condamnatul are, de asemenea, obligația de a îndeplini anumite obligații impuse de instanță și
care sunt monitorizate de organul de executare abilitat, cum ar fi serviciul de probațiune..
În ceea ce privește obligațiile statului, există principii constituționale și dispoziții legale,
transpuse apoi, în mod detaliat, în regulamente și norme de ordine interioară în unitățile
penitenciare sau în centrele de reeducare, în sensul în care personalul angajat trebuie să respecte
anumite drepturi corelative ale deținuților, cum ar fi: respectarea dreptului la odihnă, la asistență
medicală, la corespondență și dreptul la vizite. Condamnatul are, esențialmente, dreptul de a
executa doar pedeapsa la care a fost condamnat iar în cazul în care îndeplinește condițiile legale,
să beneficieze de reducerea corespunzătoare a unui cuantum din pedeapsă.

c) Obiectul raportului juridic de drept execuțional penal.

Obiectul raportului juridic de drept execuțional penal constă în realizarea efectivă a
sancțiunii penale aplicate de instanța de judecată cu caracter definitiv sau, după caz, a măsurii
preventive. Prin urmare, în cazul condamnării definitive, obiectul raportului juridic execuțional
penal este constituit din una sau mai multe pedepse principale, detențiunea pe viață, închisoarea
 3

sau amenda, precum și, după caz, o pedeapsă complementară, o măsură educativă sau de
siguranță. În cazul măsurilor preventive privative de libertate, obiectul îl constituie, fie
încarcerarea într-un centru de reținere și detenție al organelor de poliție, în cazul arestării
preventive, fie indisponibilizarea persoanei în cauză în locul desemnat de instanță, în cazul
arestului la domiciliu.

Fapte juridice constitutive, modificatoare și extinctive ale raportului juridic

execuțional penal
Nașterea, modificarea și stingerea raportului juridic execuțional penal are loc ca la orice
raportul juridic penal. El este determinat de existența unor fapte juridice deoarece drepturile și
obligațiile corelative se manifestă doar în prezența acestora. Aceste fapte sunt de trei feluri:
constitutive; modificatoare; extinctive ale raportului juridic execuțional penal. Faptul juridic
constitutiv poate fi o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare la o pedeapsă sau sancțiune
penală, actul de punere în executare și mandatul de executare ce se emite de instanța de executare.
Faptul juridic modificator este cel ce schimbă conținutul modificării unei pedepse, făcând-o mai
severă, mai puțin severă sau înlăturând-o. Faptele juridice extinctive de executare a unei pedepse
sunt cele care prin natura și efectele lor, au drept consecință, încetarea executării pedepsei.

a) Nașterea raportului juridic de drept execuțional penal.

Ca orice raport juridic, raportul de drept execuțional penal se naște la un moment dat
și este generat de un anumit fapt concret. Acest fapt este momentul rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare. Cu titlu de excepție, ținând cont de natura măsurilor preventive, în
cazul arestării preventive sau a arestuli la domiciliu, nașterea raportului juridic de drept
execuțional penal se produce la momentul admiterii propunerii procurorului de către
instanța competentă prin încheiere motivată. În funcție de faza procesuală în care se dispune
această măsură, instanța competentă poate fi: judecătorul de drepturi și libertăți în timpul
urmării penale, judecătorul de cameră preliminară în procedura de cameră preliminară, ori
completul de judecată în cursul judecății.

b) Modificarea raportului juridic de drept execuțional

Faptul care determină modificarea conținutului raportului juridic execuțional penal

apare, de regulă, după faptul generator al acestuia și poate îmbrăca mai multe forme. El derivă
din împrejurarea că pe parcursul executării pedepsei se pot ivi anumite fapte sau împrejurări
care pot atenua sau agrava regimul de executare. În prima categorie, cea a circumstanțelor de
fapt ce atenuează conținutul raportului de drept execuțional se pot aminti: acordarea liberării
condiționate, intervenirea unui decret/lege de grațiere, a unei legi de amnistie, intervenirea unei
legi penale mai favorabile, înlocuirea regimului de executare cu unul mai ușor. În cazul
măsurilor preventive, un fapt modificator cu efect de atenuare ar fi înlocuirea măsurii arestării
preventive cu o altă măsură mai ușoară, ca arestul la domiciliu, controlul judiciar sau controlul
judiciar pe cauțiune. În ce privește circumstanțele de fapt care pot modifica raportul juridic de
drept execuțional în sensul agravării, se poate exemplifica schimbarea regimului de executare
cu unul mai sever, înlocuirea unei măsurii preventive cu alta mai vătămătoare, cum ar fi
 4

controlul judiciar cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă sau arestul la domiciliu cu
arestarea preventivă. În aceeași categorie ar putea să intre și mărirea duratei pedepsei cu
închisoarea, în cazul unui condamnat evadat care va suporta în consecință o nouă condamnare
și sub aspectul acestei infracțiuni.

c) Stingerea raportului juridic de drept execuțional.

În mod evident, atunci când potrivit dispozițiilor legale și a situației de fapt, în privința
executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri preventive intervin anumite
impedimente, raportul juridic de drept execuțional penal încetează. Din această perspectivă, se
disting mai multe situații, astfel: la momentul executării efective și integrale a pedepsei stabilite
în hotărârea de condamnare; pentru arestarea preventivă acest moment corespunde epuizării
duratei pentru care s-a dispus măsura, respectiv când încetează de drept, în cazul revocării sau
a apariției unor altor condiții legale care implică încetarea aplicării măsurii; în momentul
grațierii; la intervenirea amnistiei ca act de clemență; în cazul decesul condamnatului.
Pedeapsa se consideră executată la momentul finalizării ei complete, chiar dacă
persoana a fost liberată condiționat, sau la momentul considerării ca executată a sancțiunii
aplicate (pentru situațiile când a intervenit grațierea sau amnistia). Prin urmare, liberarea
condiționată produce doar o modificare în raport de drept execuțional penal, în sensul că
persoana nu mai execută în penitenciar, ci în stare de libertate, însă ea nu conduce la stingerea
raportului de drept execuțional penal și chiar penal, deoarece pedeapsa se consideră executată
abia când se împlinește termenul menționat de instanța prin hotărârea de condamnare timpul de
eliberare și până la finalizarea pedepsei intrând în calculul acesteia. Aceeași situație o întâlnim
și în cazul aplicării pedepsei cu închisoarea cu suspendarea sub supraveghere, sau a amânării
aplicării pedepsei, când pedeapsa se consideră executată, adică, raportul de drept execuțional
penal încetează, atunci când persoana astfel condamnată finalizează cu bine termenul de
supraveghere (a se vedea dispozițiile art. 91-98, respectiv art. 83-90 din C.pen).
 1

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 3
Sancțiunile penale
Felurile sancțiunilor de drept penal. Pedepsele. Felurile pedepselor. Categoriile
pedepselor. Atribuțiile instanței de executare. Judecătorul delegat cu executarea. Relația
consilierului de probațiune cu judecătorul delegat cu executarea. Colaborarea cu instituțiile
din comunitate

Reglementarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri

neprivative de libertate în sistemul penal din România

În sistemul de drept din România, în special ca urmare a intrării în vigoare

a noilor coduri și a legislației execuțional penale, există, în prezent, o gamă largă
de pedepse și măsuri care pot să fie executate fără lipsire de libertate, aspect ce
se încadrează în Recomandările Europene cu privire la politicile penale moderne.
Eficacitatea aplicării acestor măsuri este demonstrată de faptul că societatea
receptează un climat normal de viață chiar dacă peste 40% dintre persoanele
condamnate definitiv execută pedepse ori măsuri penale neprivative de libertate,
sub forma celor prevăzute în noul Cod penal ori în noul Cod de procedură penală.
În conținutul articolului 1 din Legea nr. 253/2013 sunt prevăzute posibilitățile pe
care organele competente le au, pentru a aplica, la un moment dat, în cursul
procedurilor judiciare următoarele sancțiuni ori măsuri neprivative de libertate:
a) Pedeapsa amenzii;
b) Pedeapsa accesorie;
c) Pedepsele complementare: interzicerea exercitării unor drepturi,
degradarea militară, publicarea hotărârii de condamnare, dizolvarea persoanei
juridice, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice, interzicerea de a
participa la procedurile de achiziții publice, plasarea sub supraveghere judiciara,
afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare;
d) Măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de instanță în cazul
amânării aplicării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere și
liberării condiționate;
 2

e) Masurile educative neprivative de libertate: stagiul de formare civică,

supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână, asistarea zilnică;
f) Obligațiile impuse de instanță în cazul liberării minorului din executarea
unei măsuri educative privative de libertate;
g) Masurile neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal: controlul judiciar, controlul judiciar pe cauțiune;
h) Obligațiile impuse de procuror în cazul dispunerii renunțării la urmărirea
penala.
Pedepsele privative și neprivative de libertate, măsurile educative, precum
și celelalte măsuri dispuse de organele judiciare fac parte din sistemul instituit în
politica penală româneasca de aplicare progresivă a constrângerii, astfel:
- În primul rând, împotriva infractorilor se vor aplica pe cât posibil măsuri
de lipsire sau diminuare a exercitărilor unor de libertăți – fără constrângerea
închiderii în unități penitenciare, dacă faptele pentru care urmează să răspundă
sunt caracterizate de legea penală ca fiind mai puțin riscante pentru ordinea
publică și protejarea societății. În acest caz, începând chiar din faza urmăririi
penale sau a judecații pot fi luate măsuri de control judiciar sau de control judiciar
pe cauțiune, până la definitivarea situației juridice, după care, în raport de
condițiile concrete stabilite de Codul penal, instanța poate lua hotărârea de a nu
aplica o pedeapsă privativă de libertate, dispunând renunțarea la pedeapsă,
amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea pedepsei sub supraveghere. În ceea
ce-i privește pe minorii infractori, instanța poate dispune executarea unor masuri
educative neprivative de libertate conform art. 115 C.pen.;
- În anumite situații specifice, limitativ prevăzute de legea penală, în care
este nevoie de preîntâmpinarea săvârșirii unei fapte penale, dacă făptuitorul a
comis o faptă penala, nejustificată, ori în situația în care infractorului nu i se aplică
o pedeapsa, instanța de judecată poate, să ia una sau mai multe măsuri de
siguranță, conform art. 108 C.pen.
- În cazurile în care pedeapsa aplicată este detențiunea pe viață sau
închisoarea, principiul progresivității aplicării legii penale se aplică prin sistemul
celor patru regimuri de executare a pedepsei privative de libertate (maxima
siguranță, închis, semideschis si deschis) unde constrângerea alternează cu
programele de resocializare și recuperare educativa astfel încât după o perioadă
de timp stabilită de lege, condamnații să poată să execute pedeapsa în sistemul
liberării condiționate. Tot în perioada executării pedepsei privative de libertate se
executa si pedeapsa accesorie;
- Executarea pedepsei în cadrul perioadei liberării condiționate urmărește
o acomodare a condamnatului cu mediul liber, cu responsabilizarea respectării
unor măsuri și obligații în perioada termenului de supraveghere, în așa fel încât,
atunci când pedeapsa va ajunge la termen, condamnatul sa fie nu numai liber ci
și reintegrat în viața socială;
- Pedepsele complementare ce se execută după executarea pedepselor
principale reprezintă ultima parte dintr-un mecanism de descreștere graduală a
 3

regimului sancționator, însemnând că după perioada de constrângere deosebită

care a trecut, condamnatul trebuie să execute anumite măsuri, obligații legale sau
să suporte anumite restrângeri de libertăți, în scopul complinirii procesului de
resocializare și integrare în societate. Astfel de măsuri sunt stabilite în general
pentru cei condamnați la pedepse privative de libertate de durată medie sau mare,
pentru fapte penale cu un grad ridicat de periculozitate, pentru o bună parte dintre
ele, legea prevăzând pedepse complementare, în mod obligatoriu. Pedepsele
complementare urmăresc să determine condamnatului o conștientizare asupra
conduitei sale viitoare dar și să ofere, deopotrivă, organelor de probațiune,
autoritatea legală de a interveni în situațiile în care, conduita fostului infractor
denotă o ignorare a obligațiilor specifice din conținutul acestor pedepse.
- Progresivitatea, ca principiu al legislației penale, presupune pe lângă
stabilirea de măsuri fără lipsire de libertate și cele cu privare de libertate,
implicarea unui sistem complex instituțional ce are ca principal obiectiv
resocializarea persoanelor ce au săvârșit o faptă penală ori o infracțiune. Aceste
instituții urmăresc ca persoanele condamnate să recepteze și să conștientizeze
nocivitatea faptelor pe care le-au săvârșit și să conștientizeze că trebuie să
parcurgă o sumă de măsuri și obligații în cadrul termenului de supraveghere. Ei
trebuie să muncească în folosul comunității, să plătească amenzile stabilite și să-
și onoreze obligațiile civile stabilite de instanță, să aibă anumite conduite supuse
controlului consilierilor de probațiune, astfel încât resocializarea să nu fie doar o
preocupare iluzorie, ci o activitate concreta în sprijinul lor direct.

Judecătorul delegat cu executarea

Hotărârile instanțelor penale devenite executorii prin rămânerea lor

definitivă vor fi puse în executare la prima instanță de judecata. În situația în care
hotărârile rămân definitive la prima instanță sau la instanța de apel, ele vor fi puse
în executare de către prima instanță de judecata iar în situația când hotărârile
pronunțate în prima instanță sau în apel rămân definitive la Î.C.C.J., ele se pun în
executare de către Tribunalul București sau de tribunalul militar (Codul de
procedura penala, art. 550-553).
În ziua pronunțării hotărârii de către instanța de apel se trimite un extras
din acea hotărâre la instanța de executare. În situația în care hotărârile care dispun
măsuri privative de libertate sunt nedefinitive, dar executorii (ex. privind măsurile
de siguranță, măsurile asiguratorii și măsurile preventive) se pun în executare de
către judecătorul de drepturi și libertăți sau judecătorul de cameră preliminară.
Pentru punerea în executare a hotărârilor penale definitive instanța de
executare deleagă unul sau mai mulți dintre judecătorii încadrați la instanța
respectivă. Daca exista vreo nelămurire cu privire la punerea în executare a
hotărârii, judecătorul delegat cu executarea se va adresa instanței de executare
care va judeca cu privire la respectiva nelămurire, procedând în prealabil la
 4

desemnarea unui avocat din oficiu, la citarea administrației penitenciarului,

participarea procurorului fiind obligatorie. În situația în care se face contestație
la executare, conform art. 598 alin. (1) lit. c) si alin. (2) C. pr. pen., aceasta
urmează procedura stabilită la art. 599 C. pr.pen., în urma căreia urmează o noua
punere în executare a hotărârii.
Pe întreaga perioada a executării pedepsei ori măsurii neprivative de
libertate, întreaga activitate va fi coordonata de același judecător delegat cu
executarea, care va coordona și activitatea specifică procesului de supraveghere
efectuată de către serviciul de probațiune ori de către autoritățile responsabile cu
punerea în executare a măsurilor legale și obligațiilor stabilite de către instanță.
De asemenea, instituțiile din comunitate care au în responsabilitate organizarea
și desfășurarea diferitelor activități sau programe de resocializare își desfășoară
aceste activități sub coordonarea, îndrumarea și controlul judecătorului delegat
cu executarea.
În conformitate cu prevederile art. 15 din Legea nr. 253/2013 judecătorul
delegat cu executarea are următoarele atribuții:
a) Asigură punerea în executare a pedepselor sau măsurilor neprivative de
libertate prin comunicarea către serviciul de probațiune și alte instituții
responsabile cu aceasta activitate, copii după hotărâre sau după dispozitivul
acesteia;
b) Asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de
libertate;
c) Sesizează instanța de executare dacă a intervenit vreo nelămurire pe
parcursul
punerii în executare sau a executării hotărârii ori dacă a intervenit o situație în
care hotărârea este împiedicata a se pune în executare;
d) Rezolvă incidentele ce pot sa apară pe parcursul executării pedepselor
sau măsurilor educative neprivative de libertate;
e) Sesizează instanța de judecată în cazurile în care este necesar să se ia o
hotărâre privind modificarea conținutului, înlocuirea sau încetarea unor obligații,
ori atunci când intervine o situație pentru care trebuie sa se ia o hotărâre privind
revocarea unor pedepse sau masuri educative neprivative de libertate;
f) Soluționează plângerile formulate de către persoana infractorului cu
privire la contestarea unor decizii ale consilierului de probațiune;
g) Aplică amenzi judiciare în cazul comiterii unor abateri judiciare;
h) Îndeplinește alte atribuții din competenta sa.

Pentru îndeplinirea atribuțiunilor sale judecătorul delegat cu executarea

întocmește sau se pronunță prin următoarele acte:
- Întocmește adresa de sesizare în care consemnează împrejurările
constatate cu privire la intervenirea vreunei nelămuriri cu privire la punerea în
executare a hotărârii ori a unei situații ce împiedică executarea acesteia, precum
și în cazul în care este necesar sa se ia o hotărâre cu privire la modificarea
 5

conținutului, înlocuirea sau încetarea unei obligații ori, revocarea măsurii

neprivative de libertate;
- Se pronunță prin încheiere în situația apariției unor incidente sau a unor
plângeri, precum și în situația contestării unor decizii ale consilierului de
probațiune.
În situația în care judecătorul delegat cu executarea soluționează anumite
incidente sau plângeri, încheierile respective nu sunt supuse niciunei căi de atac.
Emiterea unor decizii sau adrese cu privire la punerea în executare a pedepselor
sau a masurilor neprivative de libertate.

Relația judecătorului delegat cu executarea cu serviciul de probațiune

În îndeplinirea activității de control și coordonare a activităților de

executare a pedepselor și a masurilor educative neprivative de libertate,
judecătorul delegat cu executarea are, în conformitate cu prevederile legale din
cuprinsul art. 17 din Legea nr. 253/2013, o relație instituțională de supervizare a
serviciului de probațiune și a consilierilor din cadrul acestuia, cu care lucrează în
mod nemijlocit.
În premieră pentru sistemul execuțional penal din România, scopul,
misiunile și coordonatele legale ale activității de probațiune sunt prevăzute într-o
lege destinată anume acestor aspecte iar atribuțiunile consilierilor sunt învestite
cu autoritate de Codul penal, Codul de procedura penala si Legea nr. 252/2013,
astfel încât, prevederile Recomandării Consiliului Europei nr. R(92)16 referitoare
la regulile europene privind sancțiunile și măsurile comunitare, sunt executate
printr-un sistem subordonat puterii judecătorești. În acest fel, ciclul procesual
penal, constituit din activitățile de urmărire penală, judecare, hotărâri definitive,
executarea pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate, se încheie într-un
registru instituțional care are ca scop resocializarea persoanelor ce fac obiectul
acestor proceduri.
Desfășurarea activităților din competenta consilierilor de probațiune sunt
stipulate în conținutul art. 32 din Legea nr. 252/2013, astfel:
a) realizează evaluarea inculpaților, a minorilor aflați în executarea unei
masuri educative, respectiv a persoanelor supravegheate, din oficiu sau la
solicitarea organelor judiciare, potrivit legii;
b) sprijină instanța de judecata în procesul de individualizare a pedepselor
și măsurilor educative;
c) coordonează procesul de supraveghere a respectării măsurilor și
executării obligațiilor stabilite în sarcina persoanelor supravegheate față de care
instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere sau liberarea condiționată;
d) coordonează procesul de supraveghere a respectării uneia dintre
masurile educative neprivative de libertate, respectiv stagiul de formare civică,
supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână și asistarea zilnică;
 6

e) coordonează executarea pedepsei amenzii prin prestarea unei munci

neremunerate în folosul comunității;
f) derulează activități specifice în legătură cu persoanele private de
libertate;
g) îndeplinesc alte atribuții, conform legii.

În îndeplinirea atribuțiunilor funcționale, consilierul de probațiune este

obligat să încunoștințeze, de îndată, pe judecătorul delegat cu executarea despre
orice nelămurire, împiedicare sau incident ce poate să apară în executarea
pedepselor și a măsurilor neprivative de libertate, pentru ca acesta să poată
soluționa cât mai rapid și în limitele atribuțiunilor sale, aceste probleme. Sunt
situații în care este necesar să se întocmească rapoarte sau referate de evaluare,
când consilierul pentru probațiune trebuie să contribuie cu evaluarea sa la actul
prin care se judecă modificarea conținutului, înlocuirea, încetarea unor obligații
sau revocarea unor pedepse sau măsuri educative neprivative de libertate,
furnizând judecătorului delegat cu executarea toate informațiile necesare pentru
ca acesta să sesizeze instanța potrivit competentei sale.
Judecătorul delegat cu executarea va controla și coordona, deopotrivă,
deciziile ce le poate lua consilierul de probațiune iar când acesta ia o decizie care
nu este în interesul resocializării persoanei în cauză, va soluționa obiecțiunea ori
plângerea acesteia. Referatul consilierului de probațiune va fi înaintat
judecătorului delegat cu executarea în 14 zile de la data primirii solicitării de la
serviciul de probațiune.

Colaborarea cu instituțiile din comunitate

Colaborarea cu judecătorul delegat si cu serviciile de probațiune a unor

instituții de drept public si de drept privat din comunitate se fac, în cazurile
prevăzute de Legea nr. 253/2013, art. 18-20, în scopul organizării si desfășurării
executării pedepselor și a masurilor neprivative de libertate. Pot fi implicate în
derularea activităților instituțiile de drept public, fără a putea sa refuze activitățile
stabilite prin decizia consilierului de probațiune sau prin dispoziția judecătorului.
Instituțiile de drept privat vor putea sa desfășoare asemenea activități numai dacă
se realizează procedura de abilitare. În derularea activităților, instituțiile vor putea
sa desfășoare activități ce nu implică costuri suplimentare, altele decât cele
inerente activității lor obișnuite, iar pe timpul derulării activităților trebuie să se
respecte standardele minime de lucru în serviciul de probațiune în conformitate
cu H.G. nr. 1079/2013 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispozițiilor Legii nr. 252/2013 privind organizarea si funcționarea sistemului de
probațiune, precum și în Ordinul nr. 915/2008 pentru stabilirea locațiilor în care
se derulează activitatea serviciilor de probațiune.
 7

Pentru nerespectarea sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite pentru instituțiile

comunitare sau a atribuțiilor în participarea la realizarea executării pedepselor si
masurilor neprivative de libertate, judecătorul delegat cu executarea poate sa
aplice sancțiuni cu amenda de la 500 lei la 5000 lei. Procedura ce se aplică pentru
sancționarea neîndeplinirii atribuțiunilor și obligațiilor este prevăzută în art. 284
din Legea nr. 135/2010.
Abilitarea este în competenta judecătorului delegat cu executarea din
cadrul tribunalului din circumscripția unde își au sediul asociațiile, fundațiile sau
societățile respective și se acordă la cerere. Cererea trebuie sa fie însoțită de
următoarele acte:
a) Copie de pe încheierea privind înregistrarea societății comerciale la
registrul comerțului;
b) Copie de pe actul constitutiv si statutul persoanei juridice,
c) Bilanțul si bugetul de venituri si cheltuieli pe ultimii 3 ani;
d) O prezentare a activităților care urmează sa fie organizate în cadrul
persoanei juridice, a compatibilității acestora cu standardele minime stabilite de
serviciul de probațiune;
e) Alte abilitări sau specializări relevante pentru activitatea pentru care se
solicita abilitarea.
Procedura de abilitare prevede următorii pași de urmat de către fundații,
asociații sau societăți comerciale:
– Judecătorul delegat cu executarea solicită Direcției de probațiune
întocmirea în termen de două luni a unui raport;
– Direcția de probațiune cere serviciilor de probațiune informații cu privire
la activitatea asociației, fundației ori societății comerciale;
– Judecătorul delegat cu executarea se pronunță în sala de consiliu cu
citarea persoanei care a solicitat abilitarea și în prezența persoanei delegate de
către Direcția de probațiune;
– Abilitarea se acorda prin încheiere definitiva pentru o perioada de 5 ani,
o copie fiind transmisa persoanei solicitante și o copie persoanei ce realizează
baza de date constituită la nivel național;
– Societățile comerciale pot fi abilitate dacă organizează executarea muncii
neremunerate în folosul comunității și au concesionat un serviciu public în acest
scop;
– Veniturile obținute de către societățile comerciale ca urmare a prestării
muncii neremunerate în folosul societății trebuie virate la bugetul de stat sau, dacă
societatea utilizează fonduri pentru finanțarea unor cursuri de calificare
profesională, poate utiliza veniturile obținute din munca persoanelor
supravegheate.
 1

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 4

Executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate. Sistemul penitenciar.

Organizare şi funcţionare. Scop, sarcini, principii de executare a pedepselor privative de
libertate. Conducerea sistemului penitenciar. Funcţiile penitenciarului. Personalul din
mediul carceral. Siguranţa şi ordinea în penitenciare. Administraţia Naţională a
Penitenciarelor

Institutii organizatoare ale executarii pedepselor. Sistemul penitenciar.

Organizare şi funcţionare

Dupa anul 1989 tara noastra a intrat într-o noua etapa a istoriei sale,
înlaturarea statului totalitar si transformarea sistemului politic si juridic în cadrul
statului de drept, sistem politic ce a determinat schimbarile majore și in sistemul
executarii sanctiunilor de drept penal, transformarea organizatorica a punerii în
executare a pedepselor si masurilor educative, precum si, în general, a masurilor
restrictive de libertati si drepturi, crearea unui nou sistem de executare a
pedepselor, adaptat la cerințele europene si la schimbarile democratice.
Abrogarea pedepsei cu moartea, ca una dintre primele masuri de umanizare
a legislatiei executional penale, rezultat al uriasului impact produs de Revolutia
din anul 1989, a fost adoptata prin Decretul-lege al CPUN nr. 6 din 7 ianuarie
1990.
Trecerea sistemului penitenciar din subordinea Ministerului de Interne în
subordinea Ministerului Justitiei prin Legea nr. 21 din 15 octombrie 1990 a fost
un moment al schimbarii, când s-a declansat actiunea de depolitizare a
penitenciarelor, refacerea structurilor de conducere si implementarea regulilor
europene, adaptarea din mers a politicilor de umanizare a executarii sanctiunilor.
Impactul deosebit al adoptarii Legii nr. 30/1994 privind ratificarea de catre
România a Conventiei Europene a Drepturilor Omului a permis deschiderea
sistemului penitenciar catre societatea civila, a facut pentru prima data posibila
desecretizarea întregii activitati, a creat exigente sporite pentru ameliorarea
conditiei persoanelor condamnate, a condus la o mai mare participare a
asociatiilor, fundatiilor, organizatiilor si voluntarilor la activitatile de
supraveghere, control si ajutorare a muncii de resocializare.
 2

Construirea sistemului de asistenta religioasa, reformele bazate pe absenta

oricarei discriminari, stimularea participarii constiente a condamnatilor la propria
resocializare, îmbunatatirea reglementarilor privind viata de penitenciar,
suplimentarea drepturilor de comunicare, de informare si contactele cu lumea
exterioara, asigurarea transparentei prin organizarea zilelor penitenciarelor
deschise, învoirea condamnatilor merituosi în familie si masurile de reconstructie
si reparare capitala a penitenciarelor prin proiecte guvernamentale, au condus la
schimbari pozitive în mentalitatea membrilor societatii si a personalului
penitenciar cu privire la scopul si misiunile sociale ale institutiei.
Începând din anul 1992, s-au elaborat peste 100 ordine ale ministrului
justitiei privitoare la ameliorarea regimului penitenciar, încadrarea posturilor cu
personal calificat si instruit. S-a început construirea penitenciarelor Bucuresti
(Rahova), Giurgiu si Arad, s-au reparat capital penitenciarele Jilava, Bistrita,
Gherla, Tulcea, Iasi, Oradea, Timisoara, Drobeta Turnu-Severin, au fost repuse
în functiune centrele de reeducare minori în conditii moderne, Gaesti, Tichilesti
si Târgu Ocna, iar celelalte penitenciare au intrat în reamenajarea spatiilor. Pâna
în anul 2003 au fost aplicate normele cu privire la drepturile condamnatilor din
prevăzute în conținutul Legii nr. 23/1969, astfel ca necesitatea schimbarii
acestora s-a concretizat în norme noi, adaptate la Regulile penitenciare europene,
(Rec. 87). Un prim pas în această direcție l-a constituit emiterea O.U.G. nr. 56
din 25 iunie 2003 cu privire la drepturile persoanelor aflate în executarea unor
pedepse si a masurii arestarii preventive, în conținutul acesteia fiind prevăzut
pentru prima un statut al condamnatilor ce cuprinde drepturi constitutionale si
drepturi specifice.
Reformarea personalului penitenciar a continuat în sfera resurselor umane
prin încadrarea ofiterilor doar cu studii superioare si a subofiterilor cu liceul,
precum și formarea inițială a personalului într-un sistem de învatamânt superior
sau mediu de penitenciare. Aceste reforme au creat posibilitatea sa se abandoneze
sistemul militar al organizarii, astfel încât, prin Legea nr. 293/2004 s-a trecut la
demilitarizarea penitenciarelor si la implementarea unui nou statut de functionari
publici pentru personalul din întreaga Administratie Nationala a Penitenciarelor.
Necesitatea schimbarii legislatiei penitenciare nu a putut astepta
modificarile ce erau în lucru în domeniul legislatiei penale si procesual penale
(redactarea proiectelor privind noul Cod penal și noul Cod de procedură penală),
legea executarii pedepselor fiind caduca, astfel ca s-a adoptat într-o forma
moderna o noua lege – Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a
masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care a oferit
un cadru nou, de factură europeană pentru activitatea penitenciarelor românesti.
O mențiune impotantă a acestei legi a fost introducerea institutiei judecatorului
delegat pentru executarea pedepselor care a repus în normalitate întreaga
activitate penitenciara, eliminând eroarea organizațională din anul 2004 când s-a
optat pentru conducerea penitenciarelor de catre magistrati delegati.
 3

Dezvoltarea institutionala si normativa s-a amplificat în domeniul

executării hotărârilor penale definitive, și implicit în sistemul penitenciarelor,
dupa adoptarea în Parlamentul României a noilor coduri, penal si de procedura
penala, care a determinat emiterea subsecventă de noi legi, Legea nr. 252 din 19
iulie 2013 privind organizarea si functionarea sistemului de probatiune, Legea nr.
253 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor, a masurilor educative si a
altor masuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor
si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul
procesului penal, cu scopul de a armoniza activitățile execuționale cu prevederile
acestor noi coduri care aveau să intre în aplicare începând cu data de 1 februarie
2014.
Noile legi creeaza posibilitatea dezvoltarii sistemului de executare a
sanctiunilor de drept penal fara lipsire de libertate, cu lipsire de libertate, precum
si cu instituirea unor interdictii, masuri si obligatii pe care condamnatii sa le
asume constient pentru ca sa poata exercita drepturile constitutionale în calitate
de cetateni.
Prin Hotarârea Guvernului nr. 1849 din 28 octombrie 2004 privind
organizarea, functionarea si atributiile Administratiei Nationale a Penitenciarelor
s-a stabilit ca aceasta este în subordinea Ministerului Justitiei si este destinata
coordonarii si controlului activitatii unitatilor care se organizeaza si functioneaza
în subordinea sa. Finantarea ANP este asigurata prin subventii de la bugetul de
stat si prin venituri proprii. În subordinea ANP sunt înfiintate penitenciare unde
se executa pedeapsa detentiunii pe viata sau pedeapsa închisorii. Penitenciarele
sunt înfiintate prin hotarâre de guvern, au personalitate juridica, iar în cadrul
acestora se pot înfiinta sectii interioare si sectii exterioare unde se aplica
regimurile specifice categoriilor de persoane condamnate si pentru protectia
anumitor categorii de detinuti.
Condamnatii executa pedepsele în penitenciarele stabilite de catre ANP
dupa principiul apropierii de localitatea de domiciliu, tinându-se seama de
regimul de executare, gradul de risc al persoanei, nevoile de reintegrare sociala,
sex si vârsta. Sistemul unitatilor din subordinea Administratiei Nationale a
Penitenciarelor are urmatoarea organizare:
1. Penitenciare judetene pentru arestati preventiv si executarea pedepselor;
2. Penitenciare speciale pentru anumite categorii de detinuti în raport cu siguranta
detinerii (maxima siguranta, regim închis, regim semideschis si deschis);
3. Penitenciare pentru tineri;
4. Penitenciare pentru femei;
5. Penitenciare spital;
6. Penitenciare în care functioneaza sectii speciale pentru continuarea executarii
masurii educative privative de libertate;
7. Penitenciare cu rol de coordonare a penitenciarelor dintr-o zona geografica;
8. Centre de arestare preventiva;
 4

9. Sectii speciale de arestare preventiva;

10. Sectii speciale de executare a masurilor educative privative de libertate;
11. Centre educative;
12. Centre de detentie.
Arestul la domiciliu se executa în conformitate cu prevederile Legii nr.
254/2013, Cap. III, art. 124-133.

Scop, sarcini, principii de executare a pedepselor privative de libertate.

Executarea pedepselor privative de libertate are drept scop prevenirea

savârsirii de noi infractiuni, formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de
drept, fata de regulile de convietuire sociala si fata de munca, în vederea
reintegrarii în societate a detinutilor.
Executarea masurilor educative pentru minori are drept scop reintegrarea
acestora în societate si responsabilizarea lor, în vederea asumarii propriilor
actiuni si a prevenirii savârsirii de noi infractiuni.
Scopul prevenirii savârsirii de noi infractiuni este scopul comun tuturor
acestor masuri, chiar si a arestarii preventive si a arestului la domiciliu. Cu toate
restrictiile, interdictiile si obligatiile ce presupun afectarea exercitiului drepturilor
si libertatii cetatenesti, pedepsele si masurile educative sunt concepute astfel încât
sa asigure respectarea demnitatii umane, iar conditiile din detentie sa fie apropiate
de aspectele normale, pozitive ale activitatii din societate, unitatile de detinere
colaborând cu toate institutiile publice si organizatiile neguvernamentale ce au ca
obiect de activitate prevenirea infractiunilor si reintegrarea în societate a
persoanelor care au comis infractiuni.
Înainte de începerea executării pedepselor de către persoanele condamnate,
în unitatile unde îsi executa pedeapsa ori masura educativa, acestea sunt supuse
masurilor de paza si securitate specifice unei societati democratice, în scopul
apararii societatii împotriva conduitelor riscante ale acestora, pentru apararea
moralei, reputatiei si drepturilor altora, pentru împiedicarea diseminarii
informatiilor necesare unui proces corect si pentru a garanta autoritatea si
impartialitatea necesare organelor judiciare implicate în urmarirea penala,
judecata, punerea în executare si executarea hotarârilor definitive.
Sistemul unitatilor de detentie este conceput în asa fel încât sa separe, sa
clasifice si sa individualizeze în categorii distincte pe toti cei ce sunt încarcerati
sau internati, astfel încât sa se limiteze pe cât posibil influenta nociva a celor cu
periculozitate si experienta infractionala mare asupra celorlalti, dar si pentru
protectia persoanelor vulnerabile.
Organizarea sigurantei detinerii, a internarii si a respectarii securitatii
personalului asigura în fiecare penitenciar si centru educativ climatul necesar de
maxima siguranta, medie sau usoara, în
raport de periculozitatea si caracteristicile categoriilor de detinuti, astfel încât sa
se poata desfasura într-un climat de normalitate toate activitatile pentru
 5

reintegrare sociala, cele lucrative, cazarea, hranirea, echiparea, asigurarea

asistentei medicale, a igienei individuale si colective, precum si realizarea
masurilor de siguranta individuala pentru fiecare persoana condamnata.
Pentru eficientizarea activitatilor ce se desfasoara în zona de
responsabilitate a penitenciarelor si centrelor educative si de detentie, a centrelor
de arestare preventiva, în sistemul penitenciar sunt desemnate penitenciare cu rol
de coordonare. Acestea au în principal misiuni de organizare, analiza, coordonare
a activitatilor, de implementare a noii legislatii executionale, de avizare a
planurilor de cooperare, de rezolvare în comun a situatiilor critice, organizeaza
anumite activitati în vederea resocializarii, precum si activitatile în vederea
transferarii detinutilor în diferite scopuri. Penitenciarele de coordonare asigura
folosirea la activitati productive a condamnatilor într-o zona teritoriala mai larga
si coordoneaza optimizarea spatiilor de cazare.

Organizarea interioara a penitenciarului

Penitenciarele sunt institutii de drept public, conduse de un director numit

prin ordin al ministrului justitiei. Parteneriatul cu societatea civila se bazeaza pe
posibilitatea participarii comune la activitatile de resocializare organizate în baza
Legii nr. 254/2013, astfel ca întreaga finantare se asigura de catre bugetul de stat
si din veniturile proprii, nefiind acceptate donatii si sponsorizari din partea
membrilor de familie sau apartinatorilor persoanelor private de libertate, cu
exceptia asigurarii de catre familii sau sponsori a cartilor necesare bibliotecii
condamnatilor, a materialelor necesare organizarii unor manifestari cultural-
artistice si sportiv-recreative pentru condamnati si internati.
Penitenciarele sunt organizate la nivel judetean, sunt dispuse în localitati
accesibile cu mijloacele de transport în comun, în legatura cu organele de justitie
pe care le deservesc, în proximitatea locurilor unde se desfasoara activitatile
economice, fiind amenajate astfel încât sa asigure securitatea localitatii si a
populatiei, sa se poata aplica regimurile stabilite prin Regulamentul de organizare
si functionare, sa se poata desfasura activitatile de resocializare, sa fie asigurata
cazarea legala, în conditii decente din punct de vedere al igienei, hranirii si
sanatatii.
Penitenciarul este un ansamblu de cladiri si spatii delimitate prin garduri,
sisteme de alarmare, iluminare, paza si aparare, organizat în trei sectoare
principale: sectorul administrativ, sectorul de detinere si sectorul de productie.
Sectorul administrativ este situat, în raport cu configuratia terenului, în
interiorul penitenciarului (Oradea, Gherla, Cluj-Napoca, Craiova s.a.) sau într-o
locatie aparte (Poarta Alba), dar este dispus între intrarea în penitenciar delimitata
prin postul de control si gardul împrejmuitor, de sectorul de detinere si sectorul
de productie. În sectorul administrativ sunt situate birourile de lucru ale
personalului, judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, spatiile pentru
personalul de paza si interventie, dispeceratul, salile de pregatire, depozitele cu
 6

mijloace tehnice, magazia cu armament si munitie, bucatarii si sala de mese

pentru personalul de serviciu, alte utilitati obisnuite pentru fiecare institutie (sala
de audiente, sali de sport, terenuri de sport, sala de festivitati s.a.)
Sectorul administrative este conceput în asa fel încât sa creeze posibilitatea
supravegherii prin dispecerat a tuturor zonelor unitatii, sa fie realizata legatura de
comunicatii (telefon, fax, calculator, televiziune cu circuit intern, sistem
radiofonic), sa asigure sistemul aprovizionarii independente cu apa, combustibil,
caldura, curent electric, precum si posibilitatea întreruperii furnizarii utilitatilor
în caz de razvratire din partea condamnatilor, încaperi de odihna pentru grupele
operative sau în caz de alarma.
Sectorul de detinere este organizat în asa fel încât sa asigure activitatile ce
se desfasoara în cadrul regimurilor. Sectorul este împrejmuit cu gard dublu si
fâsie greblata, are o singura intrare în sistem prin porti ce se deschid - închid
alternativ, cu un perimetru aparat cu foisoare de paza înarmata, cu mijloace de
iluminare si semnalizare, cu camere de luat vederi, cu delimitare prin gardurile
despartitoare între sectiile interioare ori prin grilaje, cu acces comandat de la
dispecerat.
În interiorul sectorului de detinere exista un punct de primire si prelucare
medicala a condamnatilor, câte o sectie de carantina si observare, cabinete
medicale, birouri pentru personalul de paza, pentru activitatile de resocializare,
pentru judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, spatii pentru blocul
alimentar, sali de mese, baie, spalatorie, frizerie, magazii cu bunuri ale
condamnatilor, camere pentru scolarizare si instruire, biserica ori capela, cluburi,
puncte comerciale, camere de izolare, puncte de documentare si informare
electronica, posturi telefonice, cutii postale, curti de plimbare, terenuri de sport,
sali de forta, spatii pentru organizarea dreptului la vizita, spatii pentru vizita
intima, camera pentru comunicare online (în care sunt instalate PC-uri cu aplicații
de videotelefonie Skype, Viber, Messenger, e.t.c.), precum si camere de detinere
în scop de cazare. Camerele de detinere pentru cazare sunt grupate în sectii si
amenajate în raport cu regimul penitenciar, cu riscul persoanelor, cu posibilitatea
detinerii condamnatilor în comun în numar mai mare ori mai mic, sau individual.
O camera standard trebuie sa aiba un numar suficient de paturi cu
cazarmamentul necesar fiecarui condamnat, fereastra pentru lumina si aer
proaspat, instalatii de apa rece si calda pentru necesitatile naturale si de igienizare,
dusuri, o încapere pentru alimentele cumparate de catre detinuti pentru consumul
zilnic, dulapuri pentru haine, biblioteca, televizor sau difuzor, mapa a camerei cu
reglementari permanente si legislatie. În raport cu persoanele ce se afla cazate
acestia pot primi cu aprobarea directorului penitenciarului obiecte de folosinta
personala în conformitate cu prevederile regulamentare. Camerele sunt asigurate
cu usa metalica, grilaje la usa si ferestre în raport cu regimul de detinere, sistem
de iluminare permanenta. Camerele sunt grupate în sectii interioare, unde mai
exista birouri pentru personal, telefoane de legatura, mijloace de alarmare,
 7

materiale pentru resocializare si chiar sali de lucru pentru cei ce desfasoara

activitati lucrative în interiorul penitenciarului.
Sectorul de productie este de regula separat de sectorul de detinere si cel
administrativ, si cuprinde garaje, ateliere, depozite de marfuri si alimente,
terenuri cu diverse utilitati. Pe lânga unele penitenciare exista constructii auxiliare
cuprinzând locuinte pentru personal, locuinte de serviciu si de interventie, spatii
de pregatire si sport, gospodarie agrozootehnica.

Organizarea centrelor educative si a centrelor de detentie

Cerintele organizarii noi, a executarii masurilor educative privative de

libertate sunt concretizate în punerea în practica a noilor conceptii umaniste
privind necesitatea resocializarii minorilor si tinerilor care au savârsit o fapta
infractionala sau chiar mai multe. Centrele educative si de detentie sunt
organizate conceptual, în ideea recuperarii minorilor prin intensificarea actului
educational, urmarea unui program de pregatire scolara si formare profesionala,
a unei activitati culturale, educative si sportive potrivite personalitatii si
aptitudinilor personale ale minorilor pentru a putea fi resocializati.
Sistemul de constrângere este diferit fata de majori, regimurile sunt închis
si deschis, iar organizarea interioara a centrelor difera prin conditii si scop.
Apropierea de modul de organizare scolara, educatia si asistenta psihosociala,
supravegherea specializata prin consilierii de probatiune, sistemul de organizare
a programului desfasurat prin activitati de autogospodarire cu sprijinul
personalului centrului încearca sa determine o schimbare majora a modului de
întelegere responsabila a vietii.
Activitatile în centru se desfasoara în comun, cu accent pe adaptarea
fiecarei personae internate la un proiect educativ propriu, sub conducerea unui
Consiliu educativ aplecat spre nevoile educative ale fiecarui minor.
În conformitate cu art. 136 din Legea nr. 254/2013, masurile educative se
executa în centru educativ sau în centru de detentie.
În cadrul centrelor de detentie se pot organiza sectii distincte pentru
aplicarea separata a regimului închis sau deschis, precum si spatii pentru
protejarea persoanelor internate ce apartin unor grupuri vulnerabile. Sistemul de
organizare este similar cu al unui penitenciar în sectoare: sectorul de executare a
masurii educative, sectorul administrativ, sectorul de productie si spatiile
auxiliare.
În cadrul centrelor educative, persoanele internate sunt asistate de personal
specializat în activitati educationale, profesionale, psihologice, de asistenta
sociala, medicala si fizica, adaptate la vârsta, sex, personalitate, în interesul
dezvoltarii personale.
Centrele educative si de detentie sunt institutii de drept public înfiintate
prin hotarâre a Guvernului României, au personalitate juridica, sunt subordonate
ierarhic ANP si functioneaza prin Regulament aprobat de ministrul justitiei.
 8

Sectiile interioare pentru punerea în aplicare a regimurilor, sectiile de arestare

preventiva pentru minorii arestati în curs de judecata se înfiinteaza prin decizia
directorului general al ANP. Minorii sunt repartizati în centrele educative sau în
centrele de detentie de catre ANP în asa fel încât sa fie cât mai aproape de
localitatea de domiciliu si sa poata fi cuprinsi în sistemul de asistenta educativa.
Pentru realizarea acestui scop fiecare centru dispune de spatii de cazare, preparare
a hranei, servirea mesei, sali de clasa pentru pregatire si instruire scolara,
laboratoare, spatii pentru activitate sociala, psihologica, activitati educative
specifice minorilor, activitati moral-religioase, sportive, recreative, spatii pentru
asigurarea asistentei medicale, a tratamentelor si pentru primirea vizitelor din
afara unitatii.
În art. 141 din Legea nr. 254/2013 privitor la functionarea acestor centre se
arata ca:
- Centrul educativ este institutia specializata în recuperarea sociala a
persoanelor internate, în care acestea urmeaza programe de instruire scolara si
formare profesionala, potrivit aptitudinilor lor, precum si alte activitati si
programe destinate reintegrarii sociale;
- Centrul de detentie este institutia specializata în recuperarea sociala a
persoanelor internate, cu regim de paza si supraveghere, în care acestea urmeaza
intensiv programele si activitatile destinate reintegrarii sociale.
Personalul necesar desfasurarii activitatii educative este asigurat prin grija
inspectoratelor scolare judetene, iar personalul ce desfasoara celelalte activitati
este recrutat si asigurat în conformitate cu standardele nationale si metodologiile
specifice ale ANP prin decizia directorului general. Activitatea de formare
profesionala se realizeaza prin grija personalului centrelor sau de personal
specializat al agentiilor pentru ocuparea fortei de munca si alti furnizori abilitati.

Proiectul educational al unui centru educativ si de detentie

În fiecare centru educativ ori de detentie se organizeaza si se desfasoara un

proiect educational, prevazut la art. 142 din Legea nr. 254/2013, care cuprinde
urmatoarele demersuri educationale:
a) asigurarea unui climat favorabil dezvoltarii personale;
b) conferirea de utilitate perioadei internarii;
c) reducerea vulnerabilitatii psihologice si sociale;
d) asimilarea de cunostinte si formarea de deprinderi necesare reintegrarii
sociale.
Proiectul educational al fiecarui centru este finatat prin bugetul de stat, prin
veniturile proprii ale ANP si prin donatii si sponsorizari. Proiectul educational
este organizat si se deruleaza astfel:
(1) Proiectul educational al centrului reprezinta cadrul general de
proiectare si implementare a ofertei standardizate a activitatilor educative, de
 9

asistenta psihologica si asistenta sociala, stabilita în functie de nevoile

persoanelor internate, în vederea pregatirii reintegrarii sociale a acestora.
(2) Prin proiectul educational al centrului se identifica ariile de interventie,
care permit dezvoltarea persoanelor internate în plan emotional, cognitiv si
aptitudinal, astfel încât perioada internarii sa creeze conditiile pentru
îmbunatatirea statusului educational, psihologic si social.
(3) Proiectul educational al centrului, prin care se asigura continuitatea
serviciilor de asistenta necesare persoanelor internate, de la depunerea în centru
pâna la liberare, este asumat, dupa caz, în cadrul consiliului educativ pentru
centrele educative sau în cadrul comisiei educative pentru centrele de detentie, cu
participarea, în calitate de invitati, a consilierului de probatiune si a
reprezentantului directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului din
subordinea consiliului judetean, respective a consiliului local al sectorului
municipiului Bucuresti pe teritoriul caruia se afla centrul si este transmis anual
spre aprobare catre directorul general al Administratiei Nationale a
Penitenciarelor.
(4) Proiectul educational al centrului este supus revizuirii anual si ori de
câte ori este nevoie, în cazul identificarii la nivelul persoanelor internate a unor
noi cerinte de interventie recuperativa.
(5) Proiectul educational al centrului include activitati si programe care au
în vedere obiectivele prioritare, metode si mijloace adaptate particularitatilor
psihosomatice ale persoanelor internate si specificului ariilor de interventie.
(6) Proiectul educational al centrului cuprinde cel putin informatii
referitoare la:
a) scopul proiectului educational;
b) obiectivele operationale stabilite pentru atingerea scopului
proiectului educational;
c) resursele umane necesare, inclusiv specialisti din exteriorul
centrului, în baza colaborarilor institutionale;
d) resursele materiale si financiare interne si externe;
e) oferta de programe si activitati adecvate persoanelor internate;
f) instrumente de monitorizare si evaluare.

Institutii organizatoare ale retinerii si arestarii preventive

a. Centrele de retinere si arestare preventiva

Reţinerea şi arestarea preventivă fac parte dintre măsurile preventive
prevăzute de C. pr. pen. Titlul V, Secţiunea 2-a, art. 209, respectiv Secţiunea 6-a,
art. 223-240. Executarea reţinerii şi arestării preventive este reglementată în
Legea nr. 254/2013, Titlul IV, Cap.I, art. 107-119.
Centrele de reţinere şi arestare preventivă sunt organizate şi funcţionează
în subordinea Ministerului de Interne prin ordin al ministrului, care aprobă şi
Regulamentul de funcţionare şi măsurile necesare pentru siguranţa acestora.
 10

Centrele de reţinere şi arestare preventivă funcţionează în legătură cu arondarea

la unităţile penitenciare, centrele de arestare preventivă, centrele educative şi
centrele de detenţie, pentru depunerea persoanelor în aceste unităţi în momentul
schimbării situaţiei juridice din cursul urmăririi penale.
Centrele de reţinere şi arestare preventivă aplică normele şi regulile
stabilite în Legea nr. 254/2013, cu specificitatea dată de situaţia reţinuţilor şi
arestaţilor preventiv sau a celor condamnaţi aflaţi temporar pentru afaceri
judiciare în aceste centre.

b. Centrele de arestare preventivă

După terminarea urmăririi penale, în cursul judecăţii arestarea preventivă

se execută în centrele de arestare preventivă din penitenciare. Aceste centre sunt
organizate şi funcţionează în cadrul ANP în cadrul unor secţii speciale, aplicându-
li-se prevederile Legii nr. 254/2013, Titlul I, Titlul III Cap. II, şi regulile generale
privind siguranţa deţinerii, precum şi procedurile executive şi drepturile celor
condamnaţi, cu specificul lor. Centrele de arestare preventivă se organizează prin
hotărâre a Guvernului, iar prin ordin al ministrului justiţiei se stabilesc
penitenciarele în a căror circumscripţie funcţionează acestea. Regulamentul de
funcţionare şi siguranţă a deţinerii este aprobat de ministrul justiţiei.
Executarea arestului la domiciliu

Arestul la domiciliu este reglementat conform cu Titlul V, Secţiunea a 5-

a, art. 218-222 C. pr. pen. şi Titlul IV, Cap.II, art. 124-131 din Legea nr.
254/2013.
Arestul la domiciliu este dispus de către judecătorul de drepturi şi libertăţi,
de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, dacă
sunt îndeplinite condiţiile pentru arestarea preventivă, dar luarea acestor măsuri
este necesară şi suficientă pentru realizarea scopurilor prevăzute pentru măsurile
preventive. Din punct de vedere al locului și al spațiului destinat pentru
executarea acestei măsuri preventive, se impune precizarea că normele de drept
procesual penal prevăd că domiciliul sau o altă locație indicate de inculpat este
destinată în acest scop și trebuie prevăzut în mod explicit în conținutul încheierii
și al mandatului. Pe perioada executării acesteia, indisponibilizarea inculpatului
în locația respective este obligatorie, cu excepția situațiilor prevăzute în cuprinsul
încheierii: deplasarea la organul de urmărire penală sau la instanță atunci când
este chemat; deplasarea la locul de muncă/studii, dacă judecătorul de drepturi și
libertăți permite această deplasare; chiar și în anumite situații de maximă urgență
și necessitate, fără aprobarea prealabilă a organului însărcinat cu supravegherea,
dar cu obligația de încunoștințare imediată a acestuia.
 11

În ceea ce privește acest regim de executare a unei măsuri preventive, se

observă că este mult mai puțin restrictiv decât arestarea preventivă deoarece nu
implică indisponibilizarea inculpatului într-un centru special amenajat de către
autorități, dar, în același timp, oferă garanții semnificative cu privire la buna
desfășurare a procesului penal. Rolul autorităților se rezumă doar la activități de
supraveghere a îndeplinirii obligațiilor de către inculpat și nu presupune costuri
cu paza și cazarea acestuia, cum este cazul în situația inculpatului arestat
preventiv.
 1

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 5
Pedeapsa. Caracteristicile, calitătile, funcțiile și principiile pedepselor

Noțiunea pedepsei

Noul Cod penal nu mai defineste în mod explicit pedeapsa, ci doar face
mențiunea de pedeapsa prevazuta de lege. Sarcina definirii este lasata, așadar,
doctrinei penale, care, în mod relativ coerent, aprecoiază că pedeapsa este o
sanctiune prevazuta de legea penala, consecinta încalcarii dispozitiilor normelor
juridice penale, ce se aplica infractorului de catre instanta de judecata, cu scopul
prevenirii savârsirii de noi infractiuni.
În prezent, ținând cont de exigențele unei societăți de tip nou, democratică
și având drept scop protejarea drepturilor omului, definiția doctrinară este
susceptibilă de îmbunatatire. Ea nu trebuie să fie încorsetata de prevederea unor
articole din Codul penal, tinând seama de schimbarile din structura sistemelor de
sanctionare acceptate pe plan european si de finalitatea masurilor prevazute în
Recomandarile Consiliului de Ministri al Consiliului Europei, precum si cele care
se refera la apararea drepturilor omului într-o societate democratica. Pedeapsa
defineste mijloacele de constrângere si forta, precum si motivatia aplicarii
formelor supreme de sanctionare, exercitate de stat pentru repararea prejudiciilor
cauzate cetatenilor ori persoanelor juridice, consecinta a comiterii infractiunilor
si necesitatii restabilirii ordinii penale de drept, prin avertizarea celor predispusi
sa încalce normele penale, si pentru oferirea posibilitatilor organizationale de stat,
pentru resocializarea persoanelor sanctionate penal, care sa traiasca respectând
valorile si principiile fundamentale ale convietuirii într-o societate democratica.
Problema resocializarii infractorilor nu este urmarea directa, nemijlocita a
sanctiunii penale, deoarece efectul acesteia se prelungeste cu mult peste durata
executarii integrale a duratei acesteia. Este necesar sa se constate efectele
multiple ale pedepsei, ce se sting ori înceteaza numai când persoana fosta
condamnata s-a reabilitat conform legii, precum si în fata societatii. Este și
motivul pentru care, se pune problema renuntarii la conceptia dupa care pedeapsa
este un mijloc ce reeducare, ci poate doar una dintre multiplele conditii de
resocializare puse la dispozitia persoanei condamnate penal de a reveni în
societate dupa ce a dat satisfactie societatii pentru raul produs.
 2

Caracteristicile, calitatile, functiile si principiile pedepselor

Conform conceptelor teoretice ce rezulta din legislație și doctrina de

specialitate, pedeapsa are mai multe caractere si functii ce o fac utila, necesara si
suficienta pentru acoperirea raspunderii pentru toate formele de infractiuni
cunoscute pâna în prezent, astfel ca sa satisfaca societatea contemporana, desi
pedepsele evolueaza în timp si spatiu.
Pedeapsa, în etapa de dezvoltare a societatii noastre, are înca un mare
potential de utilitate deoarece exista înca suficiente persoane care ar fi predispuse
la savârsirea de fapte infractionale daca nu ar exista interdictii stabilite precis,
urmate de amenintarea aplicarii pedepsei. Constiinta respectarii de bunavoie a
legii este un deziderat încă insuficient de realist, într-o societate cu un grad ridicat
de drepturi și libertăți, care oferă bunuri, valori și servicii, într-un carusel al unei
intense publicitati și care creeaza tentații carora unii nu pot sa le reziste.
Necesitatea pedepsei este data de posibilitatea adaptarii ei la întreaga gama de
conduite infractionale, mai ales într-o perioada în care periculozitatea unor fapte
poate spori, apar fapte de criminalitate transfrontaliera si, mai grav, se produc
acte de terorism cu multiple consecinte si victime.
Pedeapsa închisorii de la 15 zile la 30 de ani se poate adapta la orice
infractiune, iar atunci când este alaturata pedepsei amenzii si pedepselor accesorii
si complemetare, constrângerea este deosebit de severa. Cu toate acestea, politica
de renuntare la pedepsele de lunga durata si folosirea pedepselor cu închisoare de
scurta durata si alaturarea amenzii si pedepselor accesorii si complementare ale
interzicerii exercitarii unor drepturi nu este mai usoara decât pentru cei ce comit
pentru prima data o infractiune, deoarece pentru recidivisti, pedepsele privative
de libertate se calculeaza prin cumul la restul de pedeapsa ramas de executat ori
chiar se poate aplica detentiunea pe viata în conditiile art. 43 alin. (3) C. pen.
Pedeapsa detentiunii sau a închisorii fiind pe scara constrângerii la cel mai
înalt nivel se considera a fi suficienta ca natura si durata, unele pedepse ce s-au
perimat istoric s-au compromis ca eficienta, fiind abandonate. Pedeapsa cu
moartea este interzisa, la fel si munca silnica sau fortata, pedepsele corporale,
tortura si cele ce conduc la înjosirea demnitatii persoanei. Unele moduri de
sanctionare de altadata, cum au fost internarea în lagare, executarea prizonierilor
de razboi, exterminarea în gulag, deportarea în locuri pustii sau departe de
locurile unde domiciliaza persoana, munca silnica, nu sunt considerate pedepse
acceptabile în comunitatea europeana, ci chiar infractiuni. Pedepsele stabilite în
Codul penal sunt considerate suficient de severe pentru a asigura un climat de
avertizare pentru orice tip de conduita infractionala.
În acest context, se rețin următoarele caracteristici ale pedepselor:
 3

a) Pedeapsa are caracter legal. Pedepsele sunt legal stabilite în norma de

incriminare ca natura si durata. Pedepsele concrete sunt stabilite printr-o hotarâre
judecatoreasca definitiva, de organele de justitie anume desemnate, ca urmare a
desfasurarii procesului penal cu proceduri deosebit de amanuntite si precise,
conduse dupa principii de asigurare a drepturilor partilor la aparare. Pedeapsa are
un caracter determinat ca durata de timp, instanta de judecata fiind obligata sa
stabileasca pentru fiecare infractiune concreta o pedeapsa concreta, folosindu-se
de regulile individualizarii. Nu se poate aplica o pedeapsa nelimitata ca durata,
detentiunea pe viata fiind o exceptie, dar si în acest caz posibilitatea liberarii dupa
parcurgerea unor perioade de timp în raport cu conduita si cu vârsta
condamnatului, posibilitatea înlocuirii acestei pedepse cu pedeapsa închisorii
creeaza posibilitatea determinarii. Caracterul relativ determinat este dat de limita
minima si maxima a pedepsei stabilita pentru fiecare fapta penala, si absolut
determinat, prin stabilirea pedepsei de catre instanta.

b) Pedeapsa are caracter public. Ea se poate aplica numai de catre

organele de stat anume desemnate, în procese penale publice, iar tragerea la
raspundere se realizeaza numai de catre organele de stat anume desemnate cu
punerea în executare a pedepselor. Pedepsele privative de libertate nu se pot
executa decât în locurile de detinere ale statului, în prezent nefiind cunoscute în
legislatia româneasca locurile de detinere cu administrare public-privata;

c) Pedeapsa nu produce suferinte fizice ori morale, înjosirea demnitatii

celui condamnat. Pedeapsa este conceputa astfel încât sa ofere posibilitatea
recuperarii si resocializarii condamnatului, acordarea drepturilor constitutionale
în limitele restrictiilor temporare stabilite în hotarârea instantei de judecata.
Stabilirea unei practici disciplinare cu aplicarea de sanctiuni disciplinare si
recompense este siimilara cu organizarea sistemelor de stimulare din institutiile
de stat ori din societatile particulare, unde faptele sunt judecate conform statutului
de functionare al respectivei organizatii, pentru a se produce efectele si scopurile
acesteia. Sistemele de sanctiuni si recompense sunt puternice pârghii de jalonare
a unei conduite corecte si a liberarii într-un termen cât mai scurt;

d) Pedeapsa prin natura sa reprezinta o constrângere, în primul rând prin

avertismentul aplicat infractorului cu privire la conduita viitoare, precum si prin
limitarea exercitarii drepturilor si libertatilor constitutionale. Severitatea
constrângerilor este data de regimurile de detinere în mod progresiv, care vor fi
tratate în lucrarea de fata. Functionarii responsabili cu aplicarea masurilor de
constrângere sunt instruiti astfel încât, indiferent de sentimentele reprobabile cu
privire la modul de realizare a infractiunii de catre condamnat, conduita fata de
acesta sa fie nediscriminatorie, cu bunavointa si pozitiva pentru încurajarea spre
corijare, reeducare si resocializare.
 4

e) Pedeapsa este un instrument de ultim resort pentru a recupera educativ

cetatenii pe scara folosirii mijloacelor educative specializate din sistemul judiciar
și penitenciar. Se apeleaza din ce în ce mai frecvent si ori de câte ori este posibil
la masuri alternative, la înlocuirea pedepsei cu masuri administrative, la scurtarea
pedepsei privative de libertate imediat ce exista premisele recuperarii în libertate
a persoanei condamnate, stabilirea pentru minorii infractori a unor masuri
educative de cele mai multe ori neprivative de libertate si cu limite de durata mai
mici, folosirea institutiilor gratierii, amnistiei, liberarii conditionate, a amânarii
aplicarii pedepsei, a suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere, cu termen
de supraveghere si sistem de probatiune. Toate aceste masuri tind spre folosirea
în mai mica masura a pedepselor detentiei si închisorii. Pedepsele cu lipsire de
libertate fiind realizate în medii în care sunt si alti condamnati cu o influenta
negativa asupra celor cu care vin în contact, dintre „colegii” de detentie, sunt
nocive si criminogene.

f) Pedepsele au un caracter istoric, evolueaza de la un deceniu la altul, mai

ales de la o etapa de dezvoltare tehnologica la alta, în raport cu asumarea de catre
societate a valorilor morale si a organizarii democratice a societatii, pe baza
principiilor unanim admise de comunitatea europeana într-o societate
democratica. Continutul, natura si durata pedepselor se schimba cu altele, unele
dispar definitive (pedeapsa cu moartea), altele îsi schimba continutul (pedeapsa
la munca silnica în munca în folosul comunitatii), alte pedepse îsi schimba natura
(pentru minori nu se mai aplica pedepse cu închisoarea, ci masuri educative
neprivative de libertate ori cu privare de libertate), apar pedepse pentru
persoanele juridice. Pe fondul dezvoltarii tehnologice si a aparitiei diverselor
tipuri de criza în societate, apar si evolueaza conduite infractionale noi
(criminalitatea informatica, terorismul, criminalitatea transfrontaliera,
criminalitatea drogurilor) care presupun noi tipuri de pedepse adoptate pe plan
international, un adevarat „razboi” cu multi actori organizati si foarte bine
calificati, cu resurse financiare speciale si sprijin logistic chiar din partea unor
state;

g) Pedeapsa are un caracter personal, ea se aplica numai infractorului care

a comis-o în raport cu forma de vinovatie ceruta de norma de incriminare.
Pedeapsa ofera sansa reeducarii, reinsertiei sociale si resocializarii în conditiile
în care în conformitate cu propria vointa, persoana condamnatului este convinsa
sa se îndrepte, institutiile statului îsi manifesta permanent interesul, ajutorul,
prezenta cu programe specializate, cu intensitate chiar mai mare decât în unitatile
de învatamânt specializate. Întregul efort este inutil daca persoana în cauza nu
doreste un drum în viata fara infractiune, doreste aventura, riscul, provocarea,
raul extrem, venituri fara efortul propriu onest ori prin munca. Recidivistii,
infractorii de obicei, psihopatii, dereglatii sexual, vitezomanii drumurilor,
consumatorii de droguri si alcool sunt cazuri predispuse infractiunilor, uneori în
 5

mod progresiv, de la furt la viol si omor, astfel încât societatea are un procent
permanent de risc infractional, risc ce depinde de nivelul de civilizatie, de cultura
populatiei, de instruire si vigilenta, autoaparare si cooperare cu organele statului,
de liberalizarea moravurilor, a drogurilor, a detinerii de arme, a slabirii
controlului strazii.

h) Pedeapsa penala este utila societatii. Chiar si în cazul în care unii

infractori nu se pot corija în urma executarii pedepselor penale, pedeapsa are rolul
de asanare a criminalitatii, are rolul de a tine departe de societate unele persoane
care au comis fapte ce necesita excluderea din societate pe perioada vietii ori a
unei parti însemnate din aceasta. În doctrina penala se adauga la caracterele si
functiile pedepsei, functia de exemplaritate, ce consta din stabilirea unui model
de conduita obligatoriu pentru toti cetatenii, care observând constrângerea la care
este supus condamnatul reflecteaza asupra propriilor conduite viitoare pentru a se
abtine de la savârsirea de infractiuni sau a risca sa primeasca o pedeapsa penala.

Calitățile pedepsei

Comparând actualele pedepse din Codul penal cu cele din legislatia

anterioara, în contextual perfectionarii institutiilor dreptului penal, observam
anumite calitati pe care le întrunesc actualele pedepse. Astfel, pedepsele din
lumea contemporană trebuie sa fie drepte, adaptabile, aflictive si moralizatoare,
sa nu ofenseze bunele moravuri si sa fie aplicate cu onestitate, sa fie egale pentru
toti cetatenii, sa fie remisibile si reparabile. Din modul cum sun tele reglementate
și implimentate, în privința pedepselor se identifică următoarele calități:

a) Pedeapsa este dreapta si echitabila. Dreptatea sau echitatea, ca valori

în societatea democratica, îi situeaza pe cei care comit infractiuni în postura de a
executa pedepse în raport cu faptele savârsite, dar numai în conditiile si
circumstantele în care infractorul a actionat, pedeapsa concreta reflectând gradual
si proportional „justa plată” ce va da satisfactie victimei si societatii. Pedeapsa
nu va fi mai severa sau mai aspra decât pedepsele stabilite pentru fapte similare
si care au fost savârsite în aceleasi circumstante. Ținând seama de comunitatea
europeana în care suntem integrati, gradul de pedepsire nu trebuie să fie diferit de
pedepsele din alte state europene.
Pedeapsa este dreapta numai daca se aplica celor vinovati. Nu este dreapta
pedeapsa care este prea blânda ori nu corespunde ca natura, durata ori cuantum
celor savârsite. Pedeapsa este dreapta numai daca este rezultatul, corolarul tuturor
cerintelor, caracteristicilor, functiilor raspunderii penale, precum si al parcurgerii
etapelor legale de judecare, punere în executare si administrare a acesteia.
Dreptatea este un corolar al tuturor principiilor si etapelor parcurse de la
comiterea infractiunii pâna la executarea definitiva a pedepsei.
 6

Pedeapsa este echitabila doar în situatia în care se aplica aceeasi pedeapsa

în toate situatiile si împrejurarile similare, când practica instantelor de judecata
este aceeasi pe teritoriul întregii tari si în orice moment. Sistemul de
individualizare legala si judiciara creeaza situatii egale pentru toti, nimeni nu este
mai presus de lege, acesta fiind un principiu constitutional fundamental.

b) Pedeapsa este adaptabilă. Adaptarea pedepselor este opera

legiuitorului, care, pe baza politicii penale, stabileste care sunt pedepsele, natura,
durata, proportionalitatea cu faptele tip, alternanta dintre felurile pedepselor în
raport de gravitatea acestora, elasticitatea dintre aplicarea pedepselor cu lipsire
de libertate si a celor cu executare fara lipsire de libertate, alegerea masurilor
substitutive ale pedepsei pentru individualizarea corecta.
Daca legiuitorul stabileste pedepse relativ determinate, rolul major în
individualizare îl au organele judecatoresti, care stabilesc concret pedeapsa
cuvenita infractorului pentru fapta sau faptele comise, tinând seama de limitele
legale, posibilitatile de aplicare a unei pedepse alternative, precum si de criteriile
generale de individualizare a pedepsei (art. 74 C. pen.). Pedeapsa cu lipsire de
libertate este adaptabila în mod concret, pentru ca ea se aplica în conformitate cu
criteriile de separatiune, conform regimurilor progresive de executare,
specializarea locurilor de detinere în raport cu clasificarea condamnatilor,
stabilirea unor masuri concrete de influentare pozitiva pentru reeducare si
resocializare.

c) Pedeapsa este aflictiva si moralizatoare. Pedeapsa produce o suferinta

prin însasi natura ei, este restrictiva de drepturi, constrânge, produce jena si
rusine. Regulile Penitenciare Europene 2006/2 în art. 1 arata ca: „Persoanele
private de libertate îsi pastreaza toate drepturile care nu le-au fost retrase prin
lege, în urma deciziei de condamnare la pedeapsa cu închisoare sau de arestare
preventiva.” Debarasarea penitenciarelor de mijloacele de tortura sau rele
tratamente, realizarea unui climat de normalitate comparabil cu conditiile din
societatea civilizata, aprobarea exercitarii tuturor drepturilor constitutionale cu
restrictiile derivate din natura pedepsei privative de libertate, limitarea lipsirii de
libertate la limitarea dreptului de organizare a timpului si de deplasare, crearea
unei atmosfere de încurajare pentru atitudinile pozitive ale persoanelor
condamnate penal produc o lipsa de inhibitie pentru detinuti, nu produc suferinta,
pedeapsa pierde din ce în ce mai mult din forta intimidanta. Pedeapsa cu lipsire
de libertate se transforma în conditiile aplicarii Codului penal si a Legii nr.
254/2013 în masuri cu pondere importanta în efortul de influentare pozitiva si
schimbare spre resocializare. Caracterul moralizator se pastreaza, pedepsele
adresându-se constiintei, conduitei pentru schimbarea conceptiilor, ideilor,
trasaturilor si deprinderilor negative în trasaturi ale cetateanului obisnuit sa
respecte legile.
 7

d) Pedeapsa nu ofenseaza bunele moravuri si se aplica cu onestitate.

Pedeapsa si sistemul de pedepsire constituie un proces de actualizare continua a
acestor tipuri de masuri la nivelul de libertate si morala al societatii moderne,
postindustriale si democratice. Pedepsele se adapteaza la noile conditii, fiind
aplicabile faptelor diferite de cele ce se comiteau în urmă cu mai multe decenii.
Dezincriminarea unor fapte, incriminarea altora, aparitia unor infractiuni
necunoscute pâna în prezent, aparitia grupurilor de infractori organizati,
dezvoltarea infractiunii ca ocupatie producatoare de venituri, acceptarea unei
conduite infractionale în cercuri ale societatii care ar trebui sa dea nota cinstei si
moralitatii, aparitia infractionalitatii regionale ori globalizate necesita onestitate
din partea responsabililor cu aplicarea legilor, mai ales în aplicarea legilor ce
contin norme penale. Onestitatea aplicarii pedepselor este data si de aplicarea
acestora unor cetateni cu o buna stare de sanatate, cei bolnavi beneficiind de
tratament medical, întreruperea pedepsei pentru cauze de boala, întreruperea
pedepsei pentru maternitate. Existenta unor drepturi legale, facilitati, posibilitati
de recompensare, permisiunea de iesire din penitenciar, de considerare ca
executate a zilelor câstigate ca urmare a muncii depuse pentru liberarea
conditionata, de gratiere si amnistiere fac din pedeapsa privative de libertate o
modalitate moderna de sanctionare, ajutatoare pentru condamnat, cu un ridicat
grad de umanism. Onestitatea aplicarii pedepselor este de cele mai multe ori în
reponsabilitatea agentilor care le pun în executare. Gradul de subiectivism,
oprobriul si pozitionarea dezaprobatoare, discriminarea unor infractori care au
comis infractiuni cu grad mare de pericol sau de risc public, ori care au comis
fapte cu cruzime, sadism, ori cu urmari ce produc temere si angoase publice
trebuie sa fie estompate prin instruire si selectie speciala a functionarilor, astfel
ca acestia întotdeauna sa considere ca persoanele condamnate sunt pedepsite de
instanta de judecata, iar executarea pedepsei este o etapa spre resocializare.

e) Pedeapsa trebuie aplicata fara discriminare pentru toti. Egalitatea

înaintea legii penale înseamna inexistenta unor cetateni care sunt scutiti de
executarea pedepsei aplicate prin hotarârea definitiva a instantei de judecata.
Exista unele categorii de infractori care trebuie sa îndeplineasca unele calitati
pentru a comite o anumita infractiune (functionar, militar, minor s.a.), dar
calitatea ceruta de lege se mentioneaza ca o conditie sine qua non a existentei
faptei. Pedeapsa egala nu înseamna receptarea personala egala, deoarece
persoanele suporta diferit anumite efecte ale pedepsei. Receptarea diferita a
pedepselor în sensul ca recidivistii ori cei cu antecedente penale nu simt
constrângerea legii la fel ca cei care au comis pentru prima data o infractiune a
determinat legiuitorul sa stabileasca pedepse mai aspre pentru cei care nu înteleg
cerintele conduitei în cadrul relatiilor sociale normale.

f) Pedeapsa este remisibilă si reparabilă. Pedepsele pot, ca urmare a unor

împrejurari si coincidente, este adevarat în mod cu totul rar, sa fie nedrepte,
 8

gresite. Repararea raului savârsit unor persoane nevinovate trebuie pornita cu

recunoasterea greselii si apoi repararea acesteia. Atunci când cel condamnat este
victima unei erori judiciare (pedeapsa aplicata fara a fi vinovat condamnatul),
repararea înseamna încetarea imediata a efectelor condamnarii si anihilarea raului
cauzat. Pentru a fi remisibile pedepsele trebuie sa îndeplineasca doua conditii:
- sa poată fi înlaturate atunci când nu s-a început executarea;
- efectele sa nu fie definitive si imposibil de înlaturat.
Pedeapsa cu moartea executata nu mai poate fi reparata, iata de ce în
legislatia româna ea nu mai opereaza, toate celelalte pot fi înlaturate si exista
dispozitii reparatorii. În Codul de procedura penala la Titlul IV – Proceduri
speciale, Capitolul VI – Procedura repararii pagubei materiale sau a daunei
morale în caz de eroare judiciara sau în caz de privare nelegala de libertate ori în
alte cazuri se reglementeaza modalitatile legale privind repararea de catre stat a
pagubei suferite în urma rejudecarii cauzei, dupa anularea sau desfiintarea
hotarârii de condamnare. Aceasta nu înseamna ca pedeapsa este complet
reparabila. Pedeapsa închisorii executata si suportata, privarea de drepturi sau de
libertate nu pot fi reparate în totalitate. Nici chiar pedeapsa amenzii nu este
complet reparabila, pentru ca beneficiile si ocaziile pierdute în tranzactii,
speculatii sau întreprinderi nu se pot restitui.

Funcțiile pedepsei

Tot din modul de reglementare și din doctrina de specialitate, se rețin mai

multe funcții ale pedepsei, după cum urmează:
a) Functia de resocializare a cetatenilor care au comis infractiuni.
Resocializarea prin aplicarea de pedepse nu pare a fi concordanta cu principiile
activitatilor de educatie si instruire. Resocializarea sau o noua socializare
presupune învatarea si însusirea unor deprinderi de a trai împreuna cu oamenii
din comunitate fara a le leza interesele, fara a deranja activitatile comune sau
individuale, fara a interveni în exercitarea drepturilor si libertatilor altora, fara a
atenta la bunurile si valorile comune sau individuale prin fapte infractionale.
Resocializarea prin pedeapsa privativa de libertate presupune de la început
exercitarea unei presiuni psihice deosebite, un soc pentru cei care sunt îndepartati
din societate si pusi sa compare viata din libertate cu viata plina de restrictii si
interdictii, cu un program strict si într-o companie neplacuta. Resocializarea în
timpul destinat detinerii se deruleaza prin programele ce se pun la dispozitia celor
condamnati, pentru ca sa se obisnuiasca ori sa învete sa se comporte civilizat, sa
ajunga la un nivel elementar de cunostinte si cultura, sa poata frecventa o scoala
sau sa învete sa-si procure cele necesare traiului prin munca. Pedepsele fara
lipsire de libertate, sub controlul serviciilor de probatiune si al judecatorului
delegat cu executarea, realizate în cadrul institutiilor abilitate în activitatea de
educare a adultilor si a minorilor, realizeaza mai eficient decât în penitenciare
apropierea condamnatului de valorile umane ale societatii unde va trai dupa
 9

executarea pedepsei. Legiuitorul apeleaza ori de câte ori este posibil la masuri
alternative, imediat ce exista premisele recuperarii fara lipsire de libertate a
persoanei condamnate, stabilirea pentru minorii infractori a unor masuri
educative, cu limite mai reduse, folosirea institutiilor gratierii, amnistiei, a
renuntarii la pedeapsa, a amânarii aplicarii pedepsei, a suspendarii executarii
pedepsei sub supraveghere, a liberarii conditionate. Toate aceste masuri tind spre
folosirea în mai mica proportie a pedepsei cu privare de libertate, aceasta fiind
realizata în mediul în care sunt si alti condamnati cu o influenta negativa asupra
celor cu care vin în contact. Conceptul de resocializare în actualele conditii ale
executarii pedepsei este mai cuprinzator, avându-se în vedere multitudinea de
variante de executare a pedepsei ce tin de corijarea personalitatii celui condamnat
pentru a se reintegra social.

b) Functia de constrângere. Se realizeaza prin avertismentul deosebit de

sever prin care este atentionata persoana infractorului asupra conduitei viitoare,
precum si prin limitarea exercitarii drepturilor si libertatilor constitutionale.
Severitatea constrângerilor este data de regimurile de detinere progresive,
stabilite prin Legea nr. 254/2013. Noua conceptie cu privire la realizarea
constrângerii cuprinde în totalitate si limitarile drepturilor si libertatilor
constitutionale, executarea sanctiunilor neprivative de libertate si a masurilor
educative pentru minori, conditiile în care sunt executate pedepsele accesorii si
complementare, precum si masurile neprivative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal, ori obligatiile impuse de instanta în cazul
acordarii amânarii pedepsei sau întreruperii executarii pedepsei, cuprinse în
mod unitar în Legea 253/2013. Pentru pedeapsa care nu este aplicata ori a carei
executare este suspendata sub supraveghere, precum si pentru liberarea
conditionata sunt stabilite termene de supraveghere în cursul carora sunt cuprinse
masuri si obligatii impuse prin hotarârea definitiva a instantei de judecata care
presupun constrângeri speciale pentru a caror îndeplinire condamnatul trebuie sa
depuna eforturi sustinute pentru îndreptare, în caz contrar urmând a executa
sanctiunea penala cu lipsire de libertate.

c) Functia de exemplaritate. Consta din stabilirea unui model de conduita

obligatoriu pentru toti destinatarii legii penale, care observând constrângerea la
care este supus condamnatul mediteaza asupra propriilor conduite viitoare pentru
a se abtine de la savârsirea de infractiuni, ori risca să primeasca o pedeapsă
penala, iar în caz de recidivare risca o pedeapsa mai aspră.

d) Functia sociala. Chiar și în cazul în care unii infractori nu se corijeaza

în urma executarii pedepselor penale, pedeapsa are rolul de asanare a
criminalitatii, de a tine departe de societate unele persoane incorigibile ori care
au comis fapte ce necesita excluderea din societate pe perioada vietii ori a unei
parti foarte însemnate din aceasta.
 10

Principiile pedepsei

În conditiile existentei societatilor democratice si moderne, în societatea

postindustriala a informatiei si cunoasterii, pedepsele trebuie sa respecte
principiile unanim admise ale legalitatii, formarii educative si umanismului
executarii, ale diferentierii si individualizarii demersurilor recuperative în raport
cu particularitatile psiho-individuale ale persoanelor condamnate. În acest
context este necesara o analiza a principiilor si a modului cum actioneaza acestea
în aplicarea masurilor coercitive, pentru ca pedepsele principale, accesorii si
complementare, împreuna cu masurile penale de înlocuire sau substituire a
pedepselor privative de libertate sa formeze un tot unitar, un adevarat cod al
executarii pedepselor, al modului de punere în executare, al finalitatii si evolutiei
postexecutorii. Instrumentele internationale cu privire la sanctiunile penale se
aplica în masura în care au fost ratificate de statul nostru, unele chiar cu
preemptiune fata de legea româna, daca exista prevederi cu privire la aplicarea
drepturilor fundamantale, pentru unirea eforturilor de aplicare fara diferentieri a
acestora în comunitatea europeana.
Constitutia României acorda o atentie deosebita tratatelor internationale,
retine ca prevederi de drept intern pe cele ce sunt ratificate si care interpreteaza
si aplica dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile publice, în
concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, dând prioritate
reglementarilor internationale. Principiile dreptului penal, de procedura penala si
ale dreptului executional penal în materia aplicarii sanctiunilor de drept penal sunt
deopotrivă aplicabile pedepselor. Toate principiile functioneaza ca un tot unitar,
nerespectarea unuia rupând în mod inevitabil cursul de existenta si aplicare al
celorlalte.
Aceste principii unanim admise, cu mici reformulari, sunt valalabile în
întregul drept penal. Ceea ce este specific doar pedepselor completeaza principiile
aratate mai sus, astfel:

a) Pedeapsa nu trebuie sa puna în pericol viata, sanatatea si integritatea

persoanei, toate regulile aplicându-se fara discriminare. Pedeapsa impune prin
ea însasi o suferinta inerenta si inevitabila, astfel ca sporirea pericolelor,
restrictiilor ori a activitatii nocive este de neacceptat. Nu exista în regulile
internationale modele de pedepse, ci abordari ale principiilor cu privire la
aplicarea unor pedepse deja consacrate pe plan juridic. Perfectionarea executarii
pedepselor este un atribut permanent al statului, în asa fel ca ele sa raspunda
nivelului criminalitatii, dezvoltarii tehnologice, libertatilor cetatenesti si evolutiei
moralei.

b) Pedepsele cu lipsire de libertate trebuie sa apropie nivelul vietii din

penitenciar de viata din libertate. Estomparea diferentelor dintre mediul custodial
 11

si cel din viata libera, obisnuita, folosirea unor masuri alternative la pedeapsa
privativa de libertate, existenta unor facilitati care sa scurteze pe cât posibil durata
pedepsei cu lipsire de libertate aplicate sunt în masura sa resocializeze pe cel
condamnat si sa-l apropie de normalitatea responsabilitatilor de cetatean ce va
reveni în societate.

c) Recomandarea (2006)2 a Comitetului de Ministri ai statelor membre

referitoare la Regulile Penitenciare Europene stabileste unele principii
fundamentale în materie:
– toate persoanele private de libertate vor fi tratate prin respectarea
drepturilor omului;
– persoanele private de libertate îsi pastreaza toate drepturile care nu le-au
fost retrase prin lege, în urma hotarârii de condamnare la pedeapsa cu închisoarea
sau de arestare preventiva;
– restrictiile impuse persoanelor private de libertate trebuie sa se reduca la
strictul necesar si vor fi proportionale cu obiectivele legitime pentru care au fost
impuse;
– conditiile de detentie care încalca drepturile omului nu pot fi justificate
prin lipsa de resurse;
– viata în închisoare trebuie sa se apropie cât mai mult posibil de aspectele
pozitive ale vietii din exteriorul penitenciarului;
– fiecare perioada de detentie trebuie sa fie gestionata astfel încât sa
faciliteze reintegrarea persoanelor private de libertate în societatea libera;
– cooperarea cu serviciile sociale externe si participarea societatii civile la
viata din penitenciar trebuie încurajate pe cât posibil;
– personalul din penitenciar desfasoara o importanta misiune a serviciului
public, iar angajarea, pregatirea si conditiile de munca ale acestuia trebuie sa-i
permita sa ofere un nivel corespunzător de asistenta detinutilor.

d) Pedepsele trebuie sa fie aplicate în institutii unde nu se pune în pericol

viata, sanatatea si integritatea persoanei, unde nu exista nicio discriminare în
aplicarea regulilor. Când unui infractor i se aplica o pedeapsa privativa de
libertate, aceasta impune deja suferinte inerente si inevitabile. Una dintre
cerintele închisorii trebuie sa fie aceea de a realiza o disciplina si o ordine ferma,
dar toate restrictiile nu trebuie sa se realizeze decât în scopul sigurantei
asezamântului si bunei întretineri a vietii. În penitenciar nimic nu este mai
important decât realizarea unui mediu de siguranta în primul rând pentru detinuti,
apoi pentru personal si în al treilea rând pentru societate. Aparând viata detinutilor
de orice violenta si amenintare, societatea are dreptul de a cere penitenciarelor o
siguranta deplina fata de activitatile nocive ale detinutilor. În regulile
internationale nu exista un model de închisoare care sa îndeplineasca cerintele
regulilor europene. Conditiile legale, sociale, economice si geografice difera
foarte mult, astfel ca regulile nu pot fi aplicate peste tot, trebuind realizate eforturi
 12

deosebite pentru depasirea dificultatilor pentru a obtine chiar si conditiile minime

acceptate de Natiunile Unite. Un penitenciar, oricât de modern ar fi, se confrunta
cu necesitatea de realizare a schimbarilor pozitive permanente. Obiectivul stabilit
de stiinta dreptului executional penal este de a identifica elementele esentiale ale
sistemului penitenciar adoptat în zilele noastre care sa cuprinda cel putin
necesitatile minime de baza, precum si nivelurile de baza ale drepturilor omului
expuse în diferite instrumente internationale. În conditiile adoptarii Regulilor
Europene pentru penitenciare din anul 2006, institutia penitenciara si sistemul
penitenciar în ansamblu se transforma în scopuri si directii de actiune,
resocializarea având un continut si o finalitate ce transforma radical modul de
întelegere a aplicarii legii penale. Noua practica executional penala se confrunta
cu schimbari ale legislatiei penale, ale procedurilor, dar si ale sistemului de
asigurare materiala pentru aplicarea noilor reguli europene.

e) Prevenirea detentiei arbitrare. Conventia Internationala asupra

drepturilor civile si politice prevede în cuprinsul art. 9.1, următoarele: „Fiecare
are dreptul la libertate si la securitatea persoanei, nimeni nu trebuie sa fie supus
arestului sau detentiei arbitrare. Nimeni nu trebuie sa fie privat de libertate decât
atunci când aceasta este întemeiata si sa fie facuta în acord cu procedura asa
cum este stabilita prin lege”. Ca o consecinta, personalul închisorii trebuie sa se
asigure ca orice trimitere în detentie este sub imperiul unei hotarâri judecatoresti
definitive si posibil de pus în executare. În acest sens, pedepsele privative de
libertate, detentiunea pe viata si închisoarea, se pun în executare prin emiterea
unui mandat de executare, în care se prevad datele de identificare ale
condamnatului (nume, prenume, porecla, data si locul nasterii, numele si
prenumele parintilor, cetatenie, studii, situatia militara, loc de munca, ocupatie,
adresa, antecedente penale si alte date privind situatia personala – conform art.
555 C. pr. pen.), numarul si data hotarârii care se executa si instanta care a
pronuntat-o, pedeapsa ce urmeaza a se executa, textul de lege aplicat, timpul de
retinere si arestare preventiva ce se deduce din pedeapsa, data liberarii în termen,
mentiuni despre recidiva, semnatura presedintelui si stampila instantei emitente.
Aceste date strict obligatorii sunt verificate de fata cu cel primit în detentie, apoi
sunt trecute într-un registru, numerotat si înregistrat, de evidenta, precum si în
programul de evidenta din calculatorul central al închisorii, astfel încât, în orice
moment, sa se poata constata existenta persoanei în penitenciar si baza legala în
care este detinuta. În cursul privarii de libertate pot surveni o multime de situatii
care fac esentiala o evidenta stricta, clara asupra identitatii detinutilor si motivelor
legale privitoare la lipsirea de libertate. În decursul timpului pot aparea situatii
cum ar fi: evadari, decese, gratieri, amnistii, precum si situatii care ar duce la
distrugerea mijloacelor de evidenta, cum ar fi razvratiri, incendii, inundatii,
cutremure, care creeaza necesitatea unei duble evidente si a pastrarii sigure a
datelor, mai ales când este vorba despre un numar important de persoane si un
rulaj mare prin aceeasi închisoare. Regula 57 din Regulile penitenciare europene,
 13

dând definitia închiderii, arata ca: „Închiderea si alte masuri care au ca efect
izolarea unui delincvent de lumea exterioara sunt pedepse prin însusi faptul ca îl
priveaza pe om de dreptul de a dispune de persoana sa, privându-l de libertate.
Sub rezerva masurilor justificate de segregatie sau de mentinere a disciplinei,
sistemul penitenciar nu trebuie, deci, sa agraveze suferintele inerente unei
asemenea situatii”. Constrângerea exercitata prin închidere înseamna ca detinutii
sunt supusi unor privatiuni, iar penitenciarele nu au mandat de a agrava aceste
suferinte. Mentinerea disciplinei nu înseamna ca detinutii nu trebuie protejati
împotriva omuciderii, santajului, atacurilor sexuale ori altele care expun la riscuri
pentru sanatatea lor fizica, mintala si integritatea lor personala. Executarea unei
sentinte cu închisoare trebuie realizata în unitati sigure, inclusiv pentru detinuti si
comunitate, pe lânga protectia personalului.

f) Realizarea unei atitudini corecte fata de munca, fata de ordinea de drept

si regulile de convietuire sociala. Un asemenea principiu nu devine aplicabil
numai daca perioada de detinere este folosita în asa fel încât infractorul, odata
liberat, sa nu mai fie dornic sa comita noi infractiuni si sa fie capabil sa traiasca
în respect fata de munca cinstita, fata de ordinea de drept si regulile sociale,
îngrijindu-se de propriile nevoi. Penitenciarele trebuie sa faca apel la toate
mijloacele educationale, morale, spirituale, de asistenta care sa se adreseze
nevoilor individuale ale detinutilor. Atitudinea corecta fata de munca se bazeaza
pe posibilitatea penitenciarului de a folosi condamnati la diferite lucrari
contractate cu beneficiari în sistemul prestarilor de servicii, de a organiza munca
sub forma voluntariatului în folosul comunitatii si folosirea condamnatilor la
activitati de deservire a penitenciarului si la activitati gospodaresti. Organizarea
muncii condamnatilor este una dintre componentele esentiale ale regimurilor de
executare a sanctiunilor penale, regimuri ce presupun nu numai efectuarea unei
activitati utile si producatoare de venituri, ci si schimbarea atitudinii fata de
posibilitatile personale de schimbare, de integrare în comunitati ori de convietuire
într-o noua comunitate sociala. Activitatile lucrative sunt completate cu activitati
ocupationale care în societatea actuala pot sa asigure un trai decent prin venituri
suficiente care sa acopere nevoile unei familii. Diversitatea de ocupatii
producatoare de venituri din societatea capitalista mobilizeaza creativitatea si
ingeniozitatea individuala, penitenciarul trebuind sa stimuleze prin programe cât
mai diversificate de dezvoltare a gândirii creatoare si a gasirii de solutii pentru
perioadele postexecutionale.
Regulile europene pentru penitenciare prevad ca scopul final al privarii de
libertate este apararea societatii. Aceasta nu înseamna ca societatea poate fi ferita
de infractiuni prin folosirea închisorii. Toate cercetarile sunt unanime în
concluzia ca folosirea închisorii în acest scop nu face fata nivelului de crestere a
infractionalitatii. Studiile apreciaza ca închisoarea este ultima sanctiune ce
trebuie aplicata si numai atunci când societatea este grav amenintata. Limitarea
efectelor nocive se poate realiza prin crearea de posibilitati de resocializare si
 14

printr-un comportament cuviincios fata de detinuti, prin oferirea de posibilitati de

a se pregati pentru o responsabilitate sociala si o viata acceptabila.
În cele mai multe cazuri întoarcerea detinutilor în societate se produce
înaintea executarii în întregime a pedepsei, ca urmare a liberarii conditionate. Este
un mare dezavantaj ca aceasta întoarcere sa se produca cu un angajament egal sau
mai mare de a continua cu stilul de viata infractional. Din pacate, acesta este
efectul obisnuit al executarii pedepselor privative de libertate, mai ales pentru
cazul pedepselor de lunga durata, a celor ce se aplica recidivistilor si infractorilor
de obicei. Aceasta face necesara implicarea statului în realizarea unor programe
de reintegrare, care sa înceapa din interiorul închisorii, cu încurajarea unor
aptitudini sociale, a deschiderii spre o informare corecta si sincera cu posibilitatile
de viata cinstita dupa liberare. În acest context se creeaza o paleta de programe
conduse de specialistii administratiei penitenciare, din care condamnatii pot sa-si
aleaga pe cele care le satisfac propriile dorinte si exigente spre o viata cinstita.
Cu toate acestea exista detinuti care declara deschis ca nu au nicio intentie sa
respecte legile dupa ce vor fi liberati. Acesti condamnati nu trebuie sa beneficieze
de liberare conditionata, de înlesnirile unui regim mai blând ori de facilitati si
recompensele obisnuite. Programele obisnuite ale penitenciarului sunt apreciate
de aceasta categorie de condamnati ca simple stimulente, desconsiderarea
ajutorului si bunavointei este însotita de cele mai multe ori de o atitudine
dusmanoasa fata de organele de stat, de neîncredere în sistemul democratic, de
suspiciune si contestare permanenta a oricarei propuneri de conlucrare si
parteneriat. Aceste persoane trebuie sa fie cu prioritate în atentia psihologilor, a
psihiatrilor si a familiei, pentru încercarea de schimbare a mentalitatii. Esecul
sistemului penitenciar prin existenta recidivistilor si a persoanelor ce se libereaza
având un grad de risc ridicat pune permanent problema gasirii si perfectionarii
metodelor si practicilor îndreptate spre resocializare.

g) Activitatea de executare a pedepselor privative de libertate trebuie sa

asigure apropierea vietii din închisoare de viata din societatea libera. Executarea
pedepsei în conditiile unei societati ce apara drepturile omului trebuie sa fie
orientata spre masuri care sa reduca diferentele dintre mediul liber si cel închis,
precum si crearea conditiilor de întoarcere treptata la viata din societate. În acest
scop, în Codul penal se prevede posibilitatea de liberare conditionata punându-l
pe condamnat sa execute pedeapsa în continuare, printr-o modalitate lipsita de
constrângerea închiderii, posibilitatea de obisnuire a condamnatului cu mediul
liber înaintea terminarii integrale a duratei pedepsei. Folosirea la munca, doar cu
supraveghere, în regimul semideschis ori fara supraveghere în regimul deschis în
afara penitenciarelor, constituie o modalitate de pregatire pentru viata normala în
societate. Participarea condamnatilor la activitati culturale în afara
penitenciarelor, la activitati de voluntariat, la diverse concursuri dintre
penitenciare ori la sprijinirea prin actiuni de conlucrare cu comunitatile locale
constituie modalitati de stimulare a normalizarii si deschiderii spre societate.
 15

Principiul „normalizarii” nu presupune existenta în închisoare a acelorasi conditii

precum cele din afara închisorii, luxul din societatile bogate sau saracia din
societatile înapoiate economic. Este vorba în primul rând de crearea
responsabilitatilor si a respectului fata de detinuti ca fiinte umane. În cele mai
multe regimuri penitenciare, viata detinutilor este atât de normata încât reduce
posibilitatea acestora de a-si manifesta initiativa, de a-si asuma responsabilitatea.
În cadrul programelor educative, mai ales în perioada premergatoare liberarii
(liberarii conditionate) este necesar sa existe posibilitatea încredintarii unor
responsabilitati cu privire la propria persoana sau cu privire la munca, familie,
întretinere, cheltuirea banilor sau trecerea de la un regim de maxima securitate la
un regim lejer, deschis sau semideschis. În scopul reobisnuirii condamnatului cu
viata în comunitate, dupa o lunga perioada de detinere, când acesta este dislocat
din realitatile societatii si se simte putin capabil de a face fata unor probleme,
chiar simple, cum ar fi calatoria cu trenul, metroul, adresarea la un loc de plasare
în munca, modalitatile de cautare a unei locuinte, trebuie create unele module de
activitati practice la fel ca în societatea libera.
Probleme dificila apar atunci când trebuie sa fie liberati detinutii care
prezinta un grad de risc foarte ridicat, care au fost condamnati pentru fapte foarte
grave sau când prezinta semne evidente de dezordine mintala. În aceste cazuri
este de preferat ca liberarea sa se faca la termen, iar masurile de dezvoltare a
responsabilitatii sa fie concentrate de mai multe organisme de stat si
neguvernamentale. Deosebit de eficiente în aceste situatii sunt pedepsele
complementare combinate cu supravegherea post-penala de catre serviciile de
probatiune. În aceste situatii, conducerea penitenciarului trebuie sa sesizeze
judecatorul de executare a pedepselor privative de libertate pentru a sesiza
instanta de judecata în scopul aplicarii masurilor de siguranta conform art. 107-
108 C. pen.
 1

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 6
Executarea pedepselor si masurilor privative de libertate.
Mandatul de executare. Judecătorul de supraveghere a privării de libertate Incidente
în executarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsă privativă de libertate.

Aspecte introductive
Prin executarea pedepselor se urmaresc scopuri stabilite prin prevederile
Legii nr. 254/2013, cu generalizarea ideii de prevenire a savârsirii de infractiuni,
prin aplicarea constrângerii penale. Scopul subsidiar ar fi de ordin individual si
se refera la formarea unei atitudini corecte fata de ordinea de drept, fata de
regulile de convietuire sociala si fata de munca, în vederea reintegrarii în societate
a detinutilor sau persoanelor internate.
Scopurile pedepselor si masurilor educative privative de libertate se
realizeaza prin privare de libertate. Privarea de libertate presupune ca cel
condamnat sa fie introdus într-un sistem conceput astfel încât activitatile si
potentialul individual sa poata fi controlate si influentate într-un grad mai intens
sau mai scazut, în raport cu clasificarea individului condamnat într-un grad de
risc prestabilit prin normele executive. Privarea de libertate presupune:
- limitarea posibilitatii de miscare în timp si spatiu;
- limitarea sau interzicerea exercitarii drepturilor cetatenesti;
- obligarea celui condamnat sa urmeze un anumit regim de viata si de
munca;
- separarea de comunitate, familie si limitarea relatiilor interumane în
raport cu masurile de siguranta;
- cazarea pe timp de zi si noapte în comun cu persoane care au savârsit
infractiuni, sporind comunicarea si experienta infractionala;
- supunerea la controale asupra lucrurilor si perchezitiei corporale;
- supunerea la tratamente si proceduri care sunt neplacute si care pot fi
considerate intruziuni în viata personala;
 2

- hranirea, igienizarea, realizarea activitatilor sportive, culturale, religioase

într-un mod colectiv si organizat;
- parcurgerea unor programe de resocializare stabilite prin politici statale
ce nu pot fi personalizate si individualizate;
- stimularea conduitei pentru liberarea conditionata prin îndeplinirea unor
conditii si a unei perioade obligatorii de detinere;
- recompensarea si sanctionarea condamnatilor în raport cu îndeplinirea
sau neîndeplinirea parametrilor de conduita si munca, prin credite ce pot fi
câstigate sau pierdute;
- parcurgerea unor programe educative, de asistenta psihologica si asistenta
sociala;
- realizarea unei stari de sanatate compatibile cu nivelul de asigurare a
acesteia în comunitatea libera.
Pedepsele si masurile educative privative de libertate sunt concepute în
sistem progresiv de executare, sanctiunea penala debutând cu o perioada de
constrângere mai aspra si cu interdictii mai multe, iar dupa parcurgerea prin
conformare si obisnuinta a regimurilor de detinere, se continua cu diminuarea
constrângerii si asumarea de responsabilitati apropiate cu cele din societatea
libera, situatie în care persoana condamnata poate fi pusa în libertate conditionata.
Cei care nu îndeplinesc conditiile impuse prin normele de drept executional
penal, vor parcurge întreaga pedeapsa în regimul stabilit prin hotarârea definitiva
a instantei de judecata, vor executa continutul pedepselor complementare, dupa
care vor fi considerati pe deplin liberati de condamnare. Pentru acestia nu se mai
poate pune problema resocializarii, decât speranta ca prin constrângere ei au
înteles sa nu mai reitereze faptele infractionale ori sa nu mai riste o noua
condamnare.
Pe de altă parte, fara un sistem statal postpenal de asigurare a conditiilor
minime de viata si locuinta, pentru obtinerea de venituri care sa asigure un trai
decent, va subzista o rată ridicată de recidivă iar fenomenul infractionalitatii se
va menține în continua crestere.

Mandatul de executare
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, judecătorul delegat cu
executarea emite un mandat de executare, care trebuie să cuprindă obligatoriu
următoarele elemente: denumirea instanței; data emiterii lui; datele de identificare ale
condamnatului; dacă acesta este recidivist; numărul și data hotărârii care se execută,
 3

a cărei instanță este hotărârea; pedeapsa pronunțată și textul de lege aplicat;

pedeapsa accesorie aplicată; timpul reținerii sau arestării preventive ori al arestului
la domiciliu, dedusă din durata pedepsei; ordinul de arestare și deținere; semnătura
judecătorului delegat și ștampila instanței de executare.
Mandatul se emite în trei exemplare: unul rămâne la instanță, două vor fi trimise
la diverse instanțe:
- dacă persoana condamnată a fost arestată, un mandat se trimite comandantului
penitenciarului și unul se trimite condamnatului;
- dacă persoana nu este arestată, pe lângă mandatul de executare, judecătorul
delegat emite și un ordin prin care i se interzice să părăsească țara. Acest ordin cuprinde
aproximativ aceleași elemente ca și mandatul de executare, cu două deosebiri: numărul
mandatului de executare; în loc de ordinul de arestare și deținere, dispoziția de
interzicere a părăsirii țării. Dacă persoana nu este arestată, un mandat de executare se
trimite organului de poliție, iar al doilea mandat este înmânat tot organului de poliție,
însă va fi înaintat condamnatului în momentul arestării. Ordinul de interzicere a
părăsirii țării se trimite, un exemplar, organului competent să elibereze pașapoarte, și
un al doilea, inspectoratului general al Poliției de Frontieră.
În executarea mandatului, poliția are dreptul să pătrundă în orice loc sau sediu,
chiar fără învoirea proprietarului sau a directorului firmei respective. Dacă persoana
nu este găsită, se întocmește un proces-verbal și va fi dată în urmărire generală, precum
și în consemn la frontieră. În acest caz, o copie a procesului-verbal se trimite și instanței
de executare.
După arestare în vederea executării mandatului, condamnatul are dreptul de a
încunoștiința personal sau prin intermediul administrației locului de deținere un
membru al familiei sale sau o altă persoană. Dacă persoana este cetățean străin are
dreptul de a încunoștiința misiunea diplomatică a țării sale în România, sau oficiul
consular ori organizația internațională umanitară care se ocupă de situația sa.
Momentul final al fazei punerii în executare a sentintelor penale ramase
definitive îl constituie, în cazul pedepsei detentiunii pe viata si al pedepsei închisorii,
conform art. 557 alin. (7) C. pr. pen., întocmirea procesului-verbal de catre
comandantul locului de detinere, act procedural în care se consemneaza, printre altele,
data de la care a început executarea pedepsei care corespunde, astfel, cu încarcerarea
efectiva a condamnatului într-una dintre unitatile subordinate Administratiei Nationale
a Penitenciarelor.
Potrivit art. 553 alin. (1) si (2) din C.pr.pen., hotarârea instantei penale, ramasa
definitiva la prima instanta de judecata, la instanta de apel sau la instanta de recurs, se
pune în executare de catre prima instanta de judecata; hotarârile pronuntate în prima
 4

instanta de catre Înalta Curte de Casatie si Justitie se pun în executare, dupa caz, de
Tribunalul Bucuresti sau de Tribunalul Militar Bucuresti. Asadar, competenta punerii
în executare a hotarârilor penale definitive apartine instantei de executare.

Judecatorul de supraveghere a privarii de libertate

În vederea asigurării unui climat de legalitate și de respectare a drepturilor

și obligațiilor persoanelor incarcerate, sistemul penitenciar din România prevede
obligativitatea ca în incinta penitenciarelor să funcționeze cu character permanent
un magistrat, respectiv judecătorul de supraveghere a privării de libertate. Pentru
îndeplinirea activitatilor si atributiilor judecatorului de supraveghere a privarii de
libertate, acesta este desemnat de catre presedintele Curtii de apel în a carei raza
teritorială functioneaza penitenciarul, centrul de retinere si arestare preventiva,
centrul educativ ori centrul de detentie. Potrivit Legii nr. 254/2013 art. 8-9,
precum si Hotarârii C.S.M. nr. 89/2014 pentru aprobarea Regulamentului de
organizare a activitatii judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, în
fiecare astfel de unitati, anual, sunt desemnati unul sau mai multi judecatori de la
instantele din raza curtii de apel, precum si mai multi judecatori supleanti care
vor exercita atributiile celor desemnati în perioada cât acestia sunt în
imposibilitate de a îndeplini atributiile. Desemnarea se face cu acordul scris al
judecatorului în cauza, dintre cei care au mai avut aceasta calitate sau au facut
parte din compartimentul de executari penale al instantei.
Pentru asigurarea desfasurarii în bune conditii a activitatii judecatorului de
supraveghere a privarii de libertate, presedintele Curtii de apel desemneaza anual
si grefierii si grefierii supleanti necesari activitatii de evidenta si registratura a
biroului.
În conformitate cu art. 1 alin. (2) din H.C.S.M. nr. 89/2014, judecatorul de
supraveghere a privarii de libertate supravegheaza si controleaza asigurarea
legalitatii în executarea pedepselor si masurilor privative de libertate si
respectarea drepturilor persoanelor condamnate. În întreaga sa activitate
judecatorul de supraveghere a privarii de libertate este independent, impartial si
se supune numai legii. Daca în solutionarea unor cereri este în cauza sotul, ruda
sau afinul pâna la gradul al IV-lea inclusiv, activitatea va fi desfasurata de catre
un judecator supleant. Aceeasi regula se aplica si pentru grefierii desemnati la
biroul judecatorului de supraveghere a privarii de libertate. Aceste situatii trebuie
aduse la cunostinta presedintelui Curtii de apel.
 5

Pe durata desemarii si a executarii atributiilor, judecatorul de supraveghere

a privarii de libertate nu va mai îndeplini nicio activitate la instanta din cadrul
careia a fost desemnat. El poate cere informatii, înscrisuri, poate audia persoane
din sistemul penitenciar, poate consulta dosarele condamnatilor, evidentele, alte
înscrisuri, poate audia condamnatii cu respectarea confidentialitatii si secretului
profesional, iar persoanele, organizatiile, autoritatile si institutiile sunt obligate sa
puna la dispozitia sa documentele si informatiile cerute.
Unitatea unde îsi desfasoara activitatea trebuie sa asigure din punct de
vedere logistic spatiul individual de lucru, sa asigure fisete, acces la internet,
calculator, program de legislatie, acces în sistemul de evidenta informatizata a
persoanelor condamnate. Personalul penitenciarului trebuie sa acorde sprijin
Biroului judecatorului de supraveghere a privarii de libertate prin transmiterea
tuturor sesizarilor si contestatiilor formulate de catre persoanele private de
libertate, sa comunice încheierile, sa înainteze dosarele la instanta de judecata, sa
înstiinteze pe cei în cauza despre primirea în audienta ori pentru alte audieri în
vederea rezolvarii plângerilor.
Atributiile administrativ-jurisdictionale principale ale judecatorului de
supraveghere a privarii de libertate se finalizeaza cu o încheiere, si sunt prevazute
în art. 9 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, astfel:
a) solutioneaza plângerile detinutilor privind exercitarea drepturilor
prevazute de prezenta lege;
b) solutioneaza plângerile privind stabilirea si schimbarea regimurilor de
executare a pedepselor si a masurilor educative privative de libertate;
c) solutioneaza plângerile detinutilor privind aplicarea sanctiunilor
disciplinare;
d) participa la procedura refuzului de hrana;
e) participa, în calitate de presedinte, la sedintele comisiei pentru liberare
conditionata;
f) exercita orice alte atributii prevazute de prezenta lege
În cuprinsul art. 9 alin. (2) din Hotărârea C.S.M. nr. 89/2014 sunt prevazute
si atributiile cu caracter administrative, astfel:
a) acorda audiente persoanelor private de libertate;
b) exercita atributiile prevazute de lege referitoare la procedura refuzului
de hrana;
c) participa, în calitate de presedinte, la sedintele comisiei pentru liberare
conditionata;
 6

d) participa, în calitate de presedinte, la procedura de înlocuire a masurii

internarii în centrul de detentie sau în centrul educativ cu masura educativa a
asistarii zilnice;
e) participa, în calitate de presedinte, la procedura de acordare a liberarii
din centrul educativ sau de detentie;
f) participa, în calitate de presedinte, la procedura pentru continuarea
executarii masurii educative privative de libertate în penitenciar;
g) acorda avizul pentru recoltarea probelor biologice, în vederea testarii
persoanei condamnate, în cazul în care exista indicii ca aceasta a consumat
substante stupefiante, alcool ori substante toxice sau a ingerat fara prescriptie
medicala medicamente de natura a crea tulburari de comportament;
h) efectueaza controale la fata locului, în locurile de detinere.”
Aceste atributii se finalizeaza prin acte numite decizii. Încheierile si deciziile
devenite executorii sunt obligatorii pentru administratia penitenciarului ori pentru
cele ale centrului educativ sau de detentie, precum si pentru cei care potrivit legii
organizeaza aresturi preventive.

Grefierul desemnat pentru a desfasura activitatea la biroul judecatorului

de supraveghere a privarii de libertate îl ajuta pe acesta în exercitarea atributiilor
sale, fiind în subordinea si controlul acestuia. În principal atributiunile sale sunt
stabilite în art. 10 al H.C.S.M. nr 89/2014, astfel:
a) primeste, sub semnatura, atribuie data certa, daca nu exista alta data certa
stabilita de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate sau daca nu exista
mentiune facuta în acest sens de administratia penitenciarului, si înregistreaza
actele de sesizare ori înstiintare a judecatorului de supraveghere a privarii de
libertate, precum si restul corespondentei;
b) completeaza borderourile si preda corespondenta pentru expediere;
c) ține evidenta dosarelor intrate si a circulatiei lor;
d) întocmeste adresele, documentele si actele de procedura dispuse de catre
judecatorul de supraveghere a privarii de libertate în conformitate cu legea si
regulamentul;
e) comunica încheierile pronuntate de judecatorul de supraveghere a
privarii de libertate în termenul prevazut de lege, predându-le administratiei
locului de detinere si efectuând mentiune despre data comunicarii si numarul de
exemplare comunicate pe încheierea de sedinta;
f) tehnoredacteaza încheierile prin care au fost solutionate plângerile,
declaratiile persoanelor condamnate audiate, procesele-verbale prevazute de lege
 7

si alte lucrari repartizate de judecatorul delegat pentru executarea pedepselor

privative de libertate;
g) înainteaza, prin adresa, judecatoriei, dosarele în care s-a formulat
contestatie, cusute, numerotate si sigilate;
h) întocmeste si completeaza în mod corect registrele, opisul alfabetic si
condicile în care este evidentiata activitatea judecatorului de supraveghere a
privarii de libertate si asigura pastrarea în buna stare a acestor evidente, inclusiv
a mapelor, precum si a dosarelor înregistrate;
i) pastreaza, pe ani, dosarele solutionate, mapele de încheieri, registrele si
condicile;
j) participa anual la activitatea de arhivare si de triere a dosarelor arhivate,
la expirarea termenului de pastrare;
k) întocmeste lucrarile de statistica judiciara referitoare la activitatea
judecatorului de supraveghere a privarii de libertate;
l) îndeplineste orice alte atributii stabilite în sarcina sa de catre judecatorul
de supraveghere a privarii de libertate în conformitate cu legea si prezentul
regulament.
Pentru evidenta lucrarilor biroului judecatorului de supraveghere a privarii
de libertate, se întocmesc urmatoarele documente:
– Registrul general;
– Opisul alfabetic;
– Registrul pentru plângerile cu caracter administrativ-jurisdictional;
– Registrul de încheieri;
– Mapa de încheieri, în care se ataseaza un exemplar al încheierilor
pronuntate de judecatorul de supraveghere a privarii de libertate, în ordine
cronologica;
– Registrul de audienta;
– Mapa pentru cererile de audienta, în care sunt arhivate cererile de
audienta si care contine toate documentele aferente acestei proceduri;
– Registrul privind refuzurile de hrana;
– Mapa privind refuzurile de hrana, care contine documentele aferente
acestei proceduri;
– Registrul de controale efectuate în locurile de detinere de catre
judecatorul de supraveghere a privarii de libertate;
– Mapa privind informarile transmise de administratia penitenciarului
referitoare la utilizarea si încetarea utilizarii oricarui mijloc de constrângere,
informarile privind decesele si celelalte tipuri de informari;
 8

– Mapa privind avizele solicitate de administratia penitenciarului;

– Registrul de predare-primire a corespondentei, în care se consemneaza
pe baza de semnatura toata corespondenta primita sau expediata de biroul
judecatorului de supraveghere a privarii de libertate.

Incidente în executarea unei hotărâri de condamnare la pedeapsă

privativă de libertate.
Cu toate că emiterea unui mandat de executare și punerea lui în executare, în
sensul încarcerării persoanei condamnate definitiv, presupune o transpunere
întocmai a conținutului hotărârii definitive de condamnare, există situații
prevăzute în mod expres de lege când, dispozițiile hotărârii de condamnare nu se
vor îndeplini întocmai, datorită unor aspecte care apar după emiterea acestei
hotărâri și până la executarea pedepsei. În cele ce urmează vor fi prezentate aceste
excepții de la regula că hotărârea penală definitivă trebuie dusă la îndeplinire
întocmai, în conținutul prevăzut de aceasta.
a. Înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață (art. 584 C.pr.pen.).
Înlocuirea pedepsei detențiunii pe viață cu pedeapsa închisorii se dispune, la
cererea procurorului sau a persoanei condamnate, de către instanța de executare, iar
dacă persoana condamnată se află în deținere, de către instanța în a cărei circumscripție
se află locul de deținere.
Înlocuirea pedepsei deten iunii pe viață cu pedeapsa închisorii se dispune în
următoarele cazuri:
- potrivit art. 58 din C.pen., atunci când cel condamnat la pedeapsa deten iunii
pe viață împlinește în penitenciar vârsta de 65 de ani (indiferent că este bărbat sau
femeie), această sancțiune poate fi înlocuită cu închisoarea de 30 de ani, dacă cel
condamnat a avut o bună conduită pe toata durata executării pedepsei și a îndeplinit
obligațiile civile rezultate din hotărârea de condamnare (cu excepția cazului când nu a
avut posibilitatea); în acest caz înlocuirea este facultativă, fiind lăsată la aprecierea
instanței;
- potrivit art. 6 alin. (2) din C.pen., atunci când o persoană a fost condamnată la
pedeapsa detențiunii pe viață și pe durata executării ei, intervine o nouă lege, care
prevede pentru infracțiunea comisă de aceea persoană, numai pedeapsa închisorii; în
acest caz, se înlocuiește detențiunea pe viață cu maximul închisorii prevăzut de noua
lege; înlocuirea este obligatorie, ca efect al legii (ope legis).

b. O altă situație este aceea prevăzută de art. 585 din C.pr.pen., și anume atunci
 9

când la momentul punerii în executare a hotărârii de condamnare sau pe durata

executării, se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive de condamnare, că
persoana comisese una din formele pluralității de infracțiuni (concurs de infracțiuni,
recidivă sau pluralitate intermediară) ori se constată că mai existau alte acte
materiale care intră în conținutul aceleiași infracțiuni.
În acest caz, modificarea hotărârilor de condamnare și deci, implicit a pedepsei,
se dispune de către instanța de executare a ultimei hotărâri, sau dacă persoana este deja
încarcerată, de către instan a din circumscripția locului de deținere. Sesizarea instanței
competente se face din oficiu, la cererea procurorului sau a celui condamnat. Pentru
soluționarea cererii se vor avea în vedere toate înscrisurile necesare i se poate dispune
chiar ata area ultimului dosar în care persoana a fost condamnată.

c. Liberarea condiționată (art. 587-588 din C.pr.pen. și art. 95-97 din Legea nr.
254/2013).
Liberarea condiționată presupune o modificare în executarea pedepsei, în sensul
că, în anumite condiții, prevăzute de art. 99-100 din C.pen., persoana condamnată la o
pedeapsă privativă de libertate, poate ieși din închisoare, urmând a respecta anumite
condiții. Liberarea condiționată se dispune de către instanța de judecată, deopotrivă
atunci când există un aviz pozitiv și atunci când există un aviz negativ din partea
Comisiei de liberare condiționată care funcționează în fiecare penitenciar. Diferența
între cele două situații constă în aceea că, în primul caz sesizarea instaneți este făcută
de Comisia de liberare condiționată, iar în al doilea caz, de cel condamnat.
Comisia de liberare condiționată este compusă din judecătorul care
supraveghează privarea de libertate din penitenciar, în calitate de președinte, directorul
penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii în regim penitenciar,
directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și un consilier de
probațiune; secretarul comisiei este șeful serviciului evidență din penitenciar.
În analiza acordării sau nu a liberării condi ionate, Comisia ține seama de:
- fracția de pedeapsă efectiv executată și de partea considerată executată potrivit
muncii prestate (calculată potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013);
- regimul de executare, care potrivit art. 100 lit. b) din C.pe., trebuie să fie un regim
semideschis sau deschis:
- îndeplinirea obligațiilor civile, dacă a fost cu putință,
- conduita persoanei condamnate și de eforturile depuse de aceasta pentru reintegrare
socială (participarea la diferitele programe din penitenciar);
- antecedentele sale penale.
 10

Persoana condamnată este adusă în fața comisiei pentru a fi audiată.

Propunerea comisiei se menționează într-un proces-verbal, ea fiind motivată. La
procesul-verbal astfel întocmit se anexează și propunerea consilierului de probațiune
privind măsurile de supraveghere care pot fi dispuse de instanța de judecată și
obligațiile ce trebuie impuse condamnatului (potrivit art. 101 din C.pen.), dacă restul
rămas de executat este de cel pu in 2 ani.
Procesul-verbal motivat se comunică persoanei condamnate și judecătoriei în
a cărei circumscripție se află penitenciarul. Dacă avizul este negativ, persoana
condamnată se poate adresa cu cerere în termen de 3 zile de la comunicare
judecătoriei precizate anterior.
Primind cererea, instanța analizează îndeplinirea condițiilor. Dacă instanța
constată că nu sunt îndeplinite condițiile liberării, va fixa un nou termen de analiză a
cererii, termen care însă nu poate fi mai mare de un an i curge de la data rămânerii
definitive a hotărârii de condamnare. Dacă la momentul depunerii cererii nu era
îndeplinită frac ia din pedeapsă ce trebuie executată, dar până la soluționarea cererii
de către judecătorie aceasta se împlinește, condiția se consider îndeplinită. La
soluționarea cererii, judecătorul poate solicita dosarul individual al celui condamnat
sau copii de pe acesta. Hotărârea judecătoriei poate fi atacată cu contesta ie la tribunal,
în termen de 3 zile de la comunicarea hotărârii. Contestația formulată de procuror
este supensivă de executare. O copie a hotărârii definitive se comunică celui interest
și penitenciarului unde este încarcerat.
d. Anularea sau revocarea liberării condiționate.
Anularea liberării condiționate se dispune dacă pe parcursul termenului de
supraveghere se descoperă că persoana mai săvârșise o infracțiune până la acordarea
liberării, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea acestui
termen. În acest caz, se anulează liberarea și se aplică regulile uneia din formele
pluralității de infracțiuni (art. 105 din C.pen.).
Revocarea liberării condiționate se dispune atunci când, pe durata termenului
de supraveghere, cel condamanat mai comite o nouă infracțiune, sau nu respectă cu
rea-credință măsurile de supraveghere ori obligațiile impuse de instanță. În cazul în
care cel condamnat mai comite o nouă infracțiune, instața stabilește noua pedeapsă
șinând cont de regulile de la recidiva postcondamnatorie sau de la pluralitatea
intermediară, după caz.
În aceste cazuri, instanța care se pronunță asupra anulării sau revocării este
instanșa care a judecat sau judecă în primă instanța infracțiunea care atrage anularea
sau revocarea. Sesizarea instanței se face din oficiu, de către procuror sau de către
 11

consilierul de probațiune. Dacă instanța dispune revocarea, o copie a dispozitivului

hotărârii, se va comunica locului de deținere și serviciului de probațiune.

e. Amânarea executării pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață.

Cazurile în care se poate dispune amânarea executării pedepsei sunt (art. 589-
591 din C.pr.pen.):
- când se constată, pe baza unei exepertize medico-legale, că persoana
condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a
Administrației Penitenciare și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei,
dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia sub pază permanentă, iar instanța
apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru
societate; în acest caz, amânarea se dispune pe o durată determinată;
- când condamnata este însărcinată sau are un copil mai mic de 1 an; în acest
caz, amânarea se dispune până la încetarea cauzei pentru care s-a dispus.
Cererea de amânare se poate face de procuror sau de persoana condamnată.
Hotărârea prin care s-a dispus amânarea este executorie. Ea poate fi atacată cu
contestație la instanța superioară în termen de 3 zile. Pe durata amânării, instanța
poate dispune ca persoana condamnată să respecte următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială fixată de instanță;
- să ia legătura, la termenele stabilite de instanță, cu organul de poliție, să se
prezinte la instanță ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința;
- să nu dețină, poarte sau folosească niciun fel de arme;
- să se prezinte la unitatea sanitară unde trebuie să efectueze tratamentul.
De asemenea, instanța poate impune celui condamnat una sau mai multe din
următoarele obligații:
- să nu se afle la anumite manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice,
sau să fie în anumite localuri;
- să nu comunice cu persoana vătămată sau cu membrii de familie ai acesteia,
cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, ori să nu se
aproprie de aceștia;
- să nu conducă niciun vehicul sau anumite vehicule stabilite.

Instanța competentă este instanța de executare. Cererea se depune la judecătorul

delegat cu executarea, care, prin încheiere, va dispune fie declinarea competenței de
soluționare sau va dispune efectuarea unei expertize medico-legale, după care cererea
 12

se soluționează de instanța de executare. Dacă persoana nu respectă obligațiile

asumate, atunci se va revoca amânarea. Se va realiza un dosar al amânărilor obținute
de condamnat pe durata executării pedepsei.

f. Întreruperea executării pedepsei (art. 592-594 din C.pr.pen.).

Cazurile de întrerupere sunt identice cu cele de amânare a executării pedepsei.
Diferența între cele două situții o reprezintă momentul în care intervin aceste cauze
și deci când instanța le va dispune. În cazul amânării, aceste cauze/cazuri intervin
înainte de începerea executării sau ele existau deja înainte de rămânerea definitivă a
hotărârii de condamnare, în timp ce, în situația întreruperii pedepsei, ele intervin pe
parcusul executării.
Instanța competentă este aici doar instanța locului de deținere egală în grad cu
instanța de executare. În cazul admiterii cererii de întrerupere a executării pedepsei
închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi atacată cu contesta ie în termen de 3 zile
de la comunicare, contestația formulate de procuror fiind supensivă de executare.
Instanța care a dispus întreruperea va comunica măsura locului de deținere,
organului de poliție, precum și instanței de executare. Penitenciarul unde este
încarcerat cel ce beneficiază de întrerupere, precum și instanța de executare, vor
trebui să țină evidența întreruperilor acordate, întrucât această perioadă nu este
cuprinsă în durata pedepsei. Pe durata întreruperii însă condamnatul continuă să
execute pedeapsa accesorie aplicată de instanță.
g. Legea penală nouă care dezincriminează fapta pentru care persoana a fost
condamnată sau care prevede sancțiuni penale mai ușoare decât cele aplicate (situații
prevăzute de art. 595 din C.pr.pen. și art. 23 din Legea 255/2013). În acest caz se vor
aplica dispozițiile art. 4 din C.pen. (pentru dezincriminarea faptei) sau ale art. 6 din
C.pen. (aplicarea legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitiv judecate).
În acest caz instanța competentă este instanța de executare, iar dacă persoana
este deținută, instanța corespunzătoare în grad instanței de executare dar care se află
în circumscripția locului de deținere. Cererea pentru stabilirea legii penale mai
favorabile se face din oficiu de către instan a de executare, pentru persoanele deținute,
sau de către persoana interesată, în celelalte cazuri.
Cererea se judecă fără prezența condamnatului sau a procurorului, iar hotărârea
se comunică integral condamnatului și procurorului. Hotărârea poate fi atacată cu
contestație în termen de 3 zile de la comunicare la instan a imediat superioară.
Hotărârea prin care se constată aplicarea legii penale mai favorabile este executorie.
Contestația se judecă de un complet format dintr-un singur judecător cu participarea
 13

procurorului, cu citarea părților, în ședință publică. Hotărârea pronunțată în

contestație este definitivă.
 1

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 7
Executarea pedepselor si masurilor privative de libertate.

Pedeapsa detențiunii pe viață

Detentiunea pe viață este prevazută în Codul penal ca fiind cea mai severa
dintre pedepsele principale, si consta, conform art. 56 C.pen., în privarea de
libertate pe durata nedeterminata. Detentiunea pe viata a înlocuit pedeapsa cu
moartea, prevazuta în Codul penal din 1969, în conținutul lui original, ca o masura
exceptionala, pentru sanctionarea unui numar mic de infractiuni foarte grave, în
scopul apararii celor mai importante valori sociale ale vremii. Astfel, în conținutul
art. 54 din C.pen. anterior, în forma sa initială, era prevăzută „ca masura
exceptionala pentru infractiunile cele mai grave se aplica, în cazurile si conditiile
prevazute de lege, este prevăzută pedeapsa cu moartea. Pedeapsa cu moartea nu
se aplica infractorului care nu împlinise vârsta de 18 ani la data savârsirii
infractiunii. De asemenea, pedeapsa cu moartea nu se aplica femeii gravide sau
care are copil în vârsta de pâna la 3 ani la data savârsirii infractiunii ori a
pronuntarii hotarârii; în aceste cazuri se aplica pedeapsa închisorii pe timp de 25
de ani. Când legea prevede ca pedeapsa cu moartea nu poate fi aplicata, se
pronunta pe lânga pedeapsa principala a închisorii si pedeapsa confiscarii averii,
daca este prevazuta de lege pentru infractiunea savârsita, precum si pedeapsa
interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima”.
Detentiunea pe viata a fost adoptata ca urmare a Revolutiei din anul 1989,
prin Decretul-lege al Frontului Salvarii Nationale nr. 6 din 7 ianuarie 1990. În
anul 1996, cu ocazia modificarii prevederilor Codului penal prin Legea nr.
140/1996, pedeapsa detentiunii pe viata a fost inclusa la art. 54 C. pen. în
categoria pedepselor principale. Natura acestei pedepse este privativa de libertate
pe durata nedeterminata, ca o execeptie, dar cu posibilitatea ca în conditiile legii
pedeapsa sa se execute fara privare de libertate, dupa trecerea a 20 de ani de
executare efectiva, înca o perioada de 10 ani de supraveghere. În acest mod
 2

pedeapsa detentiunii pe viata înlocuieste o pedeapsa ireparabila cu una remisibila

si reparabila în cazul unor situatii în care s-a produs o eroare judiciara.
Detentiunea pe viata este, pe scara severitatii, cea mai severa sanctiune
penala pe linia aplicarii sistemului progresiv, urmând închisoarea pe durata
determinata între 15 zile si 30 de ani si amenda, cu o natura mai usoara,
executabila prin achitarea unei sume de bani datorata statului. Aceasta ordine este
stabilita în art. 53 din C.pen., regimul de executare al acestei pedepse fiind stabilit
prin Legea nr. 254/2013, si anume regimul de maxima siguranta, iar dupa
executarea unei durate de 13 ani din pedeapsa urmeaza executarea pedepsei în
regim închis.
Detentiunea pe viata se aplica având restrictiile cele mai mari din punct de
vedere al posiblilitatilor de miscare, al exercitarii drepturilor si facilitatilor ce se
acorda condamnatilor la pedeapsa închisorii, iar ca urmare a aplicarii principiului
umanismului executarii pedepselor, dupa împlinirea vârstei de 65 de ani, exista
posibilitatea înlocuirii pedepsei detentiunii pe viata cu pedeapsa închisorii de 30
de ani, posibilitatea executarii pedepsei în regim închis, precum si posibilitatea
liberarii conditionate daca celelalte conditii sunt îndeplinite si conduita este
pozitiva.
Detentiunea pe viata este însotita de pedeapsa accesorie a interzicerii
exercitarii unor drepturi, conform art. 65 alin. (2) din C.pen. care se pune în
executare prin hotarârea definitiva a instantei de judecata, pentru a se
particulariza în ce mod libertatile cetatenesti pot fi exercitate sau interzise pe
perioada detinerii de catre persoana condamnata. Pedeapsa accesorie va fi
executata si în perioada liberarii conditionate timp de 10 ani, în cadrul termenului
de supraveghere, cu exceptia celei prevazute la art. 66 alin. (1) lit. c) din C.pen.
– dreptul strainului de a se afla pe teritoriul României, care se va pune în executare
imediat ce condamnatul este pus în libertate.
Din anul 1990, de când se aplică aceasta pedeapsa, situatia condamnarilor
a avut o evolutie crescatoare, liberarea conditionata neputând opera decât din anul
2010, când s-au împlinit efectiv 20 de ani de la trecerea la acest tip de pedeapsa
principala. Începând cu anul 2011, au fost pusi în libertate, urmare a liberarii
conditionate, primii condamnati din aceasta categorie, astfel ca trei condamnati
au fost liberati conditionat de la Penitenciarul de maxima siguranta Craiova.
Codul penal actualmente în vigoare, în conținutul art. 57 pastreaza în
continuare comutarea detentiunii pe viata în cadrul institutiei „neaplicarii
detentiunii pe viață” în conditiile în care la data pronuntarii hotarârii de
condamnare inculpatul a împlinit 65 de ani, situatie în care în locul detentiunii pe
 3

viata se aplica închisoarea de 30 de ani si pedeapsa accesorie a interzicerii

exercitarii unor drepturi. Instanța de judecată va stabili, de asemenea, pedeapsa
complementara, în mod concret, continutul drepturilor a caror exercitare a fost
interzisa, conform art. 66 alin. (1) din C.pen., legea stabilind ca acestea se aplica
pe durata maxima de 5 ani.
Tot ca o aplicare a principiului umanismului executarii pedepsei, în situatia
în care cel condamnat la detentiune pe viata a împlinit vârsta de 65 de ani, pe
timpul executarii pedepsei, detentiunea se înlocuieste cu pedeapsa închisorii pe
timp de 30 de ani si pedeapsa interzicerii exercitarii unor drepturi pe durata
maxima de 5 ani, conform art. 58 din C.pen.
Daca comutarea detentiunii pe viata se face în mod obligatoriu de catre
instanta de judecata, urmare a împlinirii vârstei de 65 de ani la data pronuntarii
hotarârii de condamnare, în cazul înlocuirii detentiunii pe viata pe timpul
executarii pedepsei, masura se poate dispune de catre instanta de judecata, la
împlinirea vârstei de 65 de ani numai daca se îndeplinesc „conditiile de buna
conduita pe toata durata pedepsei, daca au fost îndeplinite integral obligatile
civile stabilite prin hotarârea instantei, afara de cazul când dovedeste ca nu a avut
nicio posibilitate sa le îndeplineasca” conform cu prevederile art. 58 din C.pen.
Detentiunea pe viață este prevazută a fi aplicată pentru infractiuni foarte
grave, incluse în Codul penal, Partea speciala, astfel:

a) În Titlul X – Infractiuni contra securitatii nationale, si anume:

– Tradarea prin ajutarea inamicului - art. 396 lit. e);
– Înalta tradare - art. 398;
– Atentatul care pune în pericol securitatea nationala - art. 401;
– Atentatul contra unei colectivitati - art. 402;
– Infractiuni contra persoanelor care se bucura de protectie internationala - art.
408;

b) În Titlul XI – Infractiuni contra capacitatii de lupta a fortelor armate, si

anume:
– Capitularea - art. 421;
– Parasirea câmpului de lupta - art. 422;

c) în Titlul XII – Infractiuni de genocid contra umanitatii si de razboi,

respectiv în infractiunile de:
– Genocid – art. 438 alin. 1 lit. e) si alin. (2);
 4

– Infractiuni contra umanitatii - art. 439 lit. k) si

– Infractiuni de razboi contra persoanelor - art. 440 alin. (1) lit. h).

Pedepsele pentru aceste infractiuni sunt alternative – detentiunea pe viata

sau închisoarea de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi, cu exceptia
infractiunii de genocid pe timp de razboi – art. 438 alin. (2), când se aplica ca
pedeapsa fara alternativa.
În materia aplicarii pedepsei detentiunii pe viata, noul Cod penal prevede
când se poate aplica o astfel de pedeapsa, desi norma din Partea speciala nu o
prevede pentru infractiunile savârsite. Este cazul prevazut de art. 39 alin. (2) C.
pen. care reglementeaza pedeapsa principala ce se aplica în cazul concursului de
infractiuni. Astfel, atunci când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoarea,
daca prin adaugare la pedeapsa cea mai mare a sporului de o treime din totalul
celorlalte pedepse cu închisoarea stabilite, s-ar depasi cu 10 ani sau mai mult
maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel putin una dintre
infractiunile concurente pedeapsa prevazuta de lege este închisoarea de 20 de ani
sau mai mare, se poate aplica pedeapsa detentiunii pe viata. În mod asemanator,
legiuitorul a prevazut posibilitatea aplicarii pedepsei detentiunii pe viata în cazul
recidivei, în conditiile prevazute de art. 43 alin. (3) din C.pen.

Pedeapsa închisorii

Codul penal prevede la art. 60 – „Regimul închisorii”, ca închisoarea

consta în privarea de libertate pe durata determianta, cuprinsa între 15 zile si 30
de ani, si se executa potrivit legii privind executarea pedepselor. Legea nr.
254/2013 prevede modurile de executare a pdepselor si masurilor educative
privative de libertate, deci si a pedepsei închisorii. Închisoarea este a doua
pedeapsa în sistemul progresiv instituit de C. pen., dupa detentiunea pe viata,
natura sa fiind privarea de libertate, iar executarea fiind realizata în penitenciar.
Închisoarea este pedeapsa principala ce are ca trasatura distincta
constrângerea prin privare de libertate si interzicerea exercitarii unor drepturi
constitutionale ori exercitarea lor limitata, cu aptitudinea de a fi individualizata
ca durata pentru toate infractiunile din Codul penal si legile speciale ce prevad
fapte ce constituie infractiuni. Prin individualizarea executarii pedepselor, în
conditiile stabilite de lege închisoarea se poate executa fara lipsire de libertate, cu
îndeplinirea unor conditii în cadrul termenului de supraveghere sau în conditii de
liberare conditionata pâna la considerarea ca executata a pedepsei.
 5

Pedeapsa închisorii poate fi folosita în individualizarea judiciara a

pedepsei, ca fiind o pedeapsa mai usoara, prin comutarea sau înlocuirea
detentiunii pe viata, ori pentru cresterea constrângerii în cazul transformarii
pedepsei amenzii în zile de închisoare. Desi limitele pedepsei cu închisoarea sunt
de la 15 zile la 30 de ani, fiecare infractiune prevazuta în C. pen. ori în legile
speciale au prevazuta o pedeapsa, unde închisoarea are limita minima si maxima
ce poate fi individualizata de instanta de judecata.
Închisoarea poate fi pedeapsa unica ori alternativa la pedepsa cu
detentiunea pe viata sau amenda. Când amenda însoteste pedeapsa închisorii,
acest cumul este în masura sa creasca efectul de constrângere fara a spori privarea
de libertate.
Efectul de constrângere al pedepsei închisorii este dat si de posibilitatea
sporirii duratei pedepsei prin aplicarea regulilor din Partea generala a C. pen. –
„Unitatea si pluralitatea de infractiuni”, art. 35 - 44, când pentru infractiunea
continuata, infractiunea complexa, în situatia concursului de infractiuni, în caz de
recidiva si pluralitate intermediara, pedepsele sunt mai mari si se calculeaza în
raport cu situatia concreta a fiecarui infractor.
Pedeapsa închisorii se aplica tuturor categoriilor de persoane ce au savârsit
infractiuni, fara discriminari. Cu toate acestea, condamnatii care au o situatie
specifica, cum sunt tinerii, cei în vârsta, femeile, persoanele vulnerabile,
condamnatii bolnavi ori cei care provin din categorii speciale (fosti politisti,
procurori, judecatori, functionari etc.) sunt clasificate separat pentru a li se putea
aplica pedeapsa fara a suferi ca urmare a situatiei concrete în care se află.
Pedeapsa închisorii este o pedeapsa privativa de libertate, care se executa
într-un sistem de constrângere progresiv, în patru regimuri de executare: de
maxima siguranta, regim închis, regim semideschis si regim deschis. În cadrul
celor patru regimuri interdictiile, obligatiile, drepturile si facilitatile,
recompensele si sanctiunile sunt reglementate diferit, în asa fel încât trecerea de
la un regim la altul mai usor sa se constituie în cresterea responsabilitatii
individuale, apropiindu-l pe cel condamnat de statutul de cetatean liber.
Constrângerea ca element principal al închisorii, se refera la restrângerea
drepturilor si libertatilor cetatenesti prevazute în Constitutie, dar si în întelesul
libertatii de miscare si actiune neîngradita. Posibilitatea de activitate fizica si
psihica nestânjenita, vocatia si dreptul de a alege actiunile si timpul în care se
efectueaza, limitele personale ale actiunilor, inactiunile si lipsa de deplasare voita,
toate acestea fac parte din atributele libertatii. Constrângerea din cadrul pedepsei
limiteaza dreptul la miscare, stabileste reguli si conduite precise cu privire la
 6

actiuni si inactiuni, începând cu obligarea de a locui si vietui într-un anumit loc,

continuând cu separarea de familie, prieteni, cunostinte, excluderea din locul de
munca, din localitate si viata sociala, precum si stabilirea unor serii de
comportamente obligatorii si interdictii, care de cele mai multe ori produc
suferinte fizice si morale prin însasi existenta lor. Trasaturile constrângerii
specifice pedepsei cu închisoarea sunt:
- Obligarea persoanei sa se supuna pedepsei stabilite în mandatul de
executare, pe întreaga perioada a privarii de libertate;
- Executarea programului zilnic stabilit în cadrul regimului unde a fost
repartizat si în penitenciarul în care executa pedeapsa cei din categoria sa;
- Realizarea numai a acelor activitati care sunt permise de regulamentul de
ordine interioara;
- Supunerea la perchezitia personala si a bunurilor condamnatului;
- Abtinerea de la activitatile stabilite a fi interzise sub atentionarea aplicarii
sanctiunilor disciplinare;
- Atentionarea asupra sustragerii de la executarea pedepsei ca acest fapt
constituie infractiunea de evadare;
- Realizarea relatiilor cu personalul, cu alte persoane cu care vine în
contact, cu rudele sale si cu ceilalti condamnati în conformitate cu prevederile
regulamentului de functionare al închisorii;
- Abtinerea de a folosi obiecte, bunuri si servicii care sunt interzise în
penitenciar;
- Supunerea la un program de somn, de odihna si repaus conform
programului orar al penitenciarului;
- Abtinerea de a folosi un limbaj necivilizat, mentinerea unui standard de
curatenie si igiena impus, abtinerea de la consumul de alcool ori de la folosinta
unor articole de uz personal care nu sunt prevazute între cele ce pot fi folosite de
condamnati;
- Conformarea obligatorie la toate ordinele date de catre administratia
penitenciarului în realizarea regimului de detinere.

Regulile prevazute pentru pedeapsa închisorii, stabilite în Legea nr.

254/2013 reprezintă „dreptul comun” pentru celelalte pedepse sau masuri
privative de libertate, astfel încât regimurile stabilite pentru celelalte sanctiuni fac
trimitere la aceasta lege atunci când sunt activitati similare de executat.
O situatie nou prevazuta în executarea pedepselor o reprezinta înlocuirea
pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, conform art. 63 C. pen., astfel:
 7

(1) Daca persoana condamnata cu rea-credinta, nu executa pedeapsa

amenzii, în tot sau în parte, numarul zilelor-amenda neexecutate se înlocuieste cu
un numar corespunzator de zile cu închisoare.
(2) Daca amenda neexecutata a însotit pedeapsa închisorii, numarul zilelor
- amenda neexecutate se înlocuieste cu un numar corespunzator de zile cu
închisoare, care se adauga la pedeapsa închisorii, pedeapsa astfel rezultata fiind
considerata o singura pedeapsa.
(3) În cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, în conditiile
alin. (1) si alin. (2), unei zile-amenda îi corespunde o zi de închisoare.

În situatia neexecutarii pedepsei amenzii cu rea-credinta, aceasta se poate

înlocui cu zile de închisoare care urmeaza a fi executate în mod efectiv113.
Reaua-credinta se constata prin aceea ca se face plata doar partial, se
tergiverseaza executarea din diverse motive, nu se executa amenda în termenul
legal de trei luni de la data ramânerii definitive a hotarârii de condamnare. Daca
cel condamnat la pedeapsa amenzii nu a initiat un demers legal pentru esalonarea
platii în rate, pe o perioada de pâna la doi ani, conform art. 559 alin. (2) C. pr.
pen., va determina organele financiare sa treaca la executarea silita a creantelor
fiscale si cu procedura prevazuta de aceste dispozitii.
Executarea pedepsei amenzii în cazul nerespectarii termenului de achitare
integrala a acesteia sau a unei rate, când plata amenzii a fost esalonata, se face
potrivit dispozitiilor privind executarea silita a creantelor bugetare si cu
procedura prevazuta de aceste dispozitii.
Executorii fiscali au obligatia sa comunice instantei de executare, la data
achitarii integrale a amenzii, executarea acesteia si sa înstiinteze instanta cu
privire la orice împrejurare care împiedica executarea.
Zilele de închisoare care înlocuiesc pedeapsa amenzii se adauga la
pedeapsa închisorii, calculându-se o singura pedeapsa.
În Legea pentru punerea în aplicare a Codului penal si pentru modificarea
si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii penale, la art. 14 alin.
(1) se stabilesc masuri cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa
închisorii dupa cum urmeaza:
a) daca amenda a fost definitiv aplicata anterior intrarii în vigoare a
Codului penal, înlocuirea se face în baza art. 631 C. pen. din 1969, fara
ca durata pedepsei închisorii sa poata depasi maximul zilelor-amenda
 8

determinat potrivit art. 61 alin. (4) C. pen. pentru fapta care a atras
condamnarea;
b) b) daca amenda a fost aplicata dupa data intrarii în vigoare a Codului
penal pentru infractiuni comise anterior acestei date, înlocuirea se va
face potrivit dispozitiilor din legea în baza careia s-a aplicat amenda;
Dispozitiile art. 64 C. pen. nu se aplica în cazul infractiunilor savârsite
anterior intrarii sale în vigoare, chiar daca amenda a fost aplicata în baza art. 61
din aceasta lege.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate

a. Momentul venirii în penitenciar a unei persoane condamnate (art. 43,
44, 49, 50, 54 din Legea nr. 254/2013).
După momentul în care condamnarea devine definitivă și după punerea în
executare a mandatului, persoana este transportată sub pază la penitenciarul cel
mai apropiat de locul unde a fost arestată sau deținută. Primirea se face oricând
în spații special amenajate, femeile fiind separate de bărbați.
Îndată după primirea în penitenciar, persoana condamnată are dreptul să își
încunoștințeze un membru de familie sau o altă persoană apropiată, desemnată
de aceasta. Dacă cel condamnat este străin, are dreptul de a încunoștința
misiunea diplomatică, sau oficiul consular cel mai apropiat sau o organizație
inetrnațională umanitară, dacă nu dorește să beneficieze de asistența autorităților
din țara sa de origine.
La primirea în penitenciar persoana va fi supusă următoarelor acțiuni:
- o percheziție corporală amănunțită;
- un inventar al bunurilor personale;
- un examen clinic general efectuat de către personalul de specialitate din
penitenciar;
- prelevarea de amprente;
- fotografiere;
- informarea cu privire la drepturile și obligațiile care îi revin;
- este întrebată asupra nevoilor sale personale imediate.
Dacă pesoana prezintă dizabilități, executarea pedepsei se va face ținând
cont de aceasta, respectându-i-se demnitatea umană. După efectuarea acestor
acțiuni, persoana se repartizează în secția de carantină și observare pe o durată
 9

de 21 de zile. În perioada de carantină se desfășoară activități de evaluare și

intervenție inițială, examene medicale, măsuri de informare și documentare, sub
pază și supraveghere.
În penitenciar ținuta este civilă, dar trebuie să prezinte un minim de
decență. Persoana condamnată care nu are posibilitatea să-și asigure, i se oferă o
ținută de către penitenciar.
Hrana se asigură în penitenciar, ținând cont de normele de igienă, și
potrivit cu vârsta, starea de sănătate, natura muncii prestate și respectându-se
convingerilor religioase asumate. Orice deținut trebuie să aibă acces la apă
potabilă.
Dacă o persoană refuză hrana pusă la dispoziție, ea trebuie să-l
încunoștințeze verbal sau în scris pe agentul supraveghetor, înaintându-i acestuia
și o cerere scrisă cu motivele refuzului de hrană. Dacă cel condamnat nu anunță
în scris, atunci agentul supraveghetor va putea să constate din oficiu acest aspect.
Subsecvent, persoana aflată în refuz de hrană este cazată la infirmerie, pentru a
fi supravegheată și monitorizată medical, fără alimente și tutun. Dacă persoana
refuză să primească 3 mese consecutive, șeful secției sesizează directorul
penitenciarului. După aceea este încunoștințat judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, care va asculta persoana condamnată cu privire la motivele
unui astfel de refuz. După ascultarea celui condamnat, se consideră declanșată
procedura refuzului de hrană și judecătorul de supraveghere face propuneri
directorului penitenciarului. Persoana aflată în refuz de hrană este transferată
într-o instituție medicală din rețeaua Ministerului Sănătății. Încetarea refuzului
de hrană se face prin declarație scrisă, prin acceptarea hranei sau prin constatarea
faptului că persoana s-a alimentat într-un fel.

Prezentarea regimurilor de executare.

Regimurile de executare a pedepselor își regăsesc reglementarea în Legea
nr. 254/2013 (art. 30-42). Potrivit acestor texte de lege, în România există patru
regimuri de executare care, în ordinea gravității lor, sunt:
- regimul de maximă siguranță;
- regimul închis;
- regimul semi-deschis;
- regimul deschis.
Principiul ce guvernează aplicarea acestor regimuri este cel al unui sistem
progresiv și regresiv, condamnații putând să treacă succesiv de la un regim la
altul în anumite condiții (art. 30 alin. 2). Potrivit regulilor europene de
penitenciare, precum și Legii nr. 254/2013 (art. 30 alin. 3), regimul de executare
trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății, demnității
 10

persoanelor condamnate, drepturile și libertățile permise de lege, fără a cauza

suferințe fizice suplimentare și fără a înjosi persoana condamnată. În cadrul
regimului de executare, condamnații prestează, cu acordul lor, o muncă utilă,
numărul zilelor de muncă luându-se în calcul la reducerea pedepsei (potrivit art.
96 din Legea nr. 254/2013).

a. Regimul de maximă siguranță este aplicat persoanelor condamnate la

pedeapsa detențiunii pe viață sau la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani.
Aceste persoane incluse într-un astfel de regim sunt supuse unor măsuri stricte
de pază, supraveghere, fiind escortate permanent în interiorul penitenciarului.
Aceste persoane sunt cazate individual, iar atunci când prestează o muncă sau
desfășoară activități culturale, educative, terapeutice, de consiliere psihologică
sau socială, o fac în grupuri mici, sub supraveghere continuă și doar în interiorul
penitenciarului. Datorită severității sale, regimul nu se aplică următoarelor
categorii de persoane:
- persoanelor care au împlinit 65 de ani (indiferent că sunt bărba i sau
femei);
- femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil de până la un an;
- persoanelor care au gradul I de invaliditate, precum i celor cu afec iuni
locomotorii grave.
Minorilor nu li se pot aplica niciun fel de pedepse, ci doar măsuri
educative; de aceea, în cazul lor nu se pune problema aplicării niciunui fel de
regim de executare.
Acestor persoane li se va aplica un regim închis, eventual până la încetarea
cauzei care a condus la stabilirea regimului mai ușor de executare.

b. Regimul închis se aplică persoanelor condamnate la o pedeapsă mai mare

de 3 ani și până la 13 ani. Persoanele respective sunt cazate, de regulă, în comun,
iar munca și activitățile culturale, educative, terapeutice, o fac în grupuri în
interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere. Persoanele încadrate în
acest regim pot executa muncă în afara penitenciarului, dar sub pază și
supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

c. Regimul semi-deschis se aplică inițial persoanelor condamnate la

închisoarea mai mare de 1 an și până la 3 ani. Ele sunt cazate în comun, se pot
deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, prestează muncă și desfășoară
activitățile educative, terapeutice, sub supraveghere, însă în grupuri și în spații
care rămân deschise în timpul zilei. Acestea pot presta muncă și în afara
penitenciarului, sub supraveghere, inclusiv electronică.
 11

d. Regimul deschis se aplică pentru condamnații la pedeapsa închisorii de cel

mult 1 an. Persoanele sunt cazate în comun, se deplasează neînsoțite în interiorul
penitenciarului, iar munca și activitățile le desfășoară și în afara penitenciarului,
chiar fără supraveghere.

Stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Această activitate se face cu ocazia primirii persoanelor condamnate în

penitenciar de către Comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea
regimului de executare a pedepselor privative de libertate (în continuare,
Comisia de individualizare). Această comisie este formată din directorul
penitenciarului, în calitate de președinte, șeful serviciului/biroului pentru
aplicarea regimurilor, șeful serviciului/biroului educație și șeful
serviciului/biroului pentru asistență psihosocială, secretarul comisiei fiind șeful
serviciului/biroului evidență din penitenciar. Comisia se întrunește, de regulă, o
dată pe săptămână.
La stabilirea regimului de executare Comisia de individualizare are în
vedere următoarele criterii, prevăzute în conținutul Legii nr. 254/2013:
- durata pedepsei privative de libertate;
- gradul de risc al persoanei condamnate;
- antecedentele penale;
- vârsta și starea de sănătate a persoanei condamnate;
- conduita persoanei condamnate, inclusiv în perioadele anterioare de detenție;
- personalitatea celui condamnat;
- posibilitățile de reintegrare socială a persoanei condamnate;
- nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate;
- disponibilitatea persoanei condamnate de a munci și de a participa la diferite
programme culturale, psihosociale, educative, terapeutice, sau moral-religioase
care se desfă oară în penitenciar.
Aplicarea regimului de executare se face mai întâi provizoriu, iar pe durata
carantinei, în urma observațiilor realizate, se va stabili regimul de executare
definitiv. Aplicarea regimului provizoriu se face de directorului penitenciarului,
iar aplicarea regimului definitiv se face de Comisia de individualizare. Decizia
de stabilire definitivă a regimului de executare se comunică celui condamnat.
Împotriva modului de stabilire a regimului de executare, persoana condamnată
poate formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate în
termen de 3 zile de la data comunicării. Plângerea nu suspendă executarea
hotărârii comisiei. În vederea soluționării plângerii, judecătorul de supraveghere
a privării de libertate poate asculta persoana condamnată. Soluționarea plângerii
 12

se va face în termen de 10 zile de la data primirii sesizării, judecătorul

pronunțându-se printr-o încheiere motivată prin care:
- fie admite plângerea și va schimba regimul de executare;
- fie va respinge plângerea, ca nefondată, tardivă sau inadmisibilă, și va
men ine regimul de executare stabilit de Comisie;
- fie, ia act de retragerea plângerii.
Încheierea judecătorului delegat se va comunica persoanei condamnate în
termen de 3 zile. Împotriva încheierii persoana condamnată poate să formuleze
o contestație care se va judeca de judecătoria în a cărei circumscripție se află
penitenciarul, potrivit procedurii prevăzute pentru contestația la executare.
Contestația se depune la judecătorul de supraveghere. Contestația nu suspendă
executarea încheierii. Contestația se judecă în ședință publică, cu citarea
persoanei condamnate și a penitenciarului, fără însă, ca prezența lor să fie
obligatorie. Aceștia pot depune memorii. Asistența juridică nu este obligatorie și
nici prezența procurorului. Instanța se pronunță prin sentință, care este definitivă,
sentință ce se comunică celui interesat și penitenciarului.

Schimbarea regimului de executare

Schimbarea regimului de executare a pedepsei se dispune de către

Comisia de individualizare, la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea
Comisiei de individualizare. Comisia are obligația ca după executarea a 6 ani și
6 luni în cazul deten iunii pe viață, sau după executarea unei cincimi din durata
pedepsei închisorii, să analizeze conduita persoanelor condamnate și eforturile
pentru reintegrare socială, întocmind un raport ce se aduce la cunoștința
persoanei condamnate sub semnatură.
Schimbarea regimului de executare din regim de maximă siguranță în
regim închis se face obligatoriu pentru cei care au împlinit vârsta de 65 de ani.
Schimbarea regimului de executare se poate dispune în următoarele două situații:
1. Schimbarea regimului de executare în unul mai ușor se poate dispune
dacă persoana a avut o conduit bună și a făcut eforturi serioase pentru
reintegrarea sa socială, în special în cadrul programelor propuse, precum și pe
baza muncii prestate.
2. Schimbarea regimului de executare în unul mai sever se dispune dacă
persoana a comis în penitenciar, o infracțiune sau o abatere disciplinară gravă
sau mai multe abateri disciplinare.
În cazul în care persoana condamnată este nemulțumită de hotărârea
comisiei, va urma procedura de contestare prevăzută pentru stabilirea regimului
de executare.
 MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 8

Drepturile și obligațiile persoanelor condamnate în timpul executării pedepsei.

a. Drepturile persoanelor condamnate în timpul executării pedepsei.
Potrivit Legii 254/2013 precum și regulilor europene din penitenciare,
condamnații au anumite drepturi care sunt compatibile cu regimul de executare și
care nu pot fi restrânse sau limitate decât în anumite condiții prevăzute de
Constituție și de lege (în cazul unor abaterii disciplinare, trecerea de la un regim mai
ușor la un regim mai greu de executare) deoarece exercitarea tuturor drepturilor
specifice regimului de executare reprezintă regula, iar limitarea exercițiului acestor
drepturi, excepția.
Împotriva măsurilor de limitare a drepturilor și libertăților, persoana
condamnată interesată, poate face plângere la judecătorul de supraveghere a privării
de libertate în termen de 10 zile de la data când a luat la cunoștință de măsura
dispusă. În acest caz, persoana este ascultată obligatoriu, judecătorul de
supraveghere putând dispune ascultarea și a altor persoane din penitenciar în
vederea aflării adevărului.
Judecătorul de supraveghere soluționează plângerea într-un termen de 15 zile,
pronunțând una din următoarele soluții:
- admite plângerea și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de
administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile
care se impun;
- respinge plângerea, ca nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau
inadmisibilă;
- ia act de retragerea plângerii.
Judecătorul de supraveghere se pronunțată prin încheiere. Încheierea se
comunică în 3 zile persoanei condamnate, care poate face contestație la judecătoria
în a cărei circumscripție se află penitenciarul în termen de 5 zile de la comunicare.

1
Procedura în fața instanței prevăzută pentru stabilirea regimului de executare se
aplică și în acest caz. Hotărârea instanței este definitivă.
Rolul judecătorului de supraveghere nu este doar acela de a rezolva plângerile
împotriva măsurilor de limitare a drepturilor condamnaților, el are totodată și rolul
de a veghea la respectarea acestor drepturi.
În vederea asigurării respectării drepturilor celor deținuți în penitenciar, se dă
posibilitatea legală organizațiilor non-guvernamentale din domeniul protecției
drepturilor omului să facă constatări proprii și să ia legătura cu cei condamnați.
Potrivit legii, condamnații au următoarele drepturi și libertăți :
- libertatea conștiinței a opiniilor și a credințelor religioase
În acest sens persoanele condamnate pot participa la servicii, slujbe sau
întruniri religioase organizate în penitenciar și pot deține publicații cu caracter
religios și obiecte de cult.
- dreptul la informație
Este vorba de informații de interes public, acces ce le este asigurat, fie prin
posibilitatea consultării unor periodice (ziare, reviste), fie prin posibilitatea audierii
unor emisiuni radio sau TV.
- dreptul la consultarea documentelor de interes personal
Persoana condamnată are acces la dosarul individual, dosarul medical și
eventual la rapoartele de incident. Consultarea acestor documente se poate face doar
în prezența unei persoane desemnată de directorul penitenciarului.
- accesul la informații de natură juridică
Condamnatul are dreptul să cunoască prevederile Codului penal, ale Codului
de procedură penală, ale Legii nr. 254/2013, ale Legii 544/2001 privind accesul liber
la informații de interes public, la regulamentul de ordine interioară al
penitenciarului, OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
Toate aceste acte normative sunt puse la dispoziția condamnaților de către
administrația penitenciarului în anumite locuri amenajate.
- dreptul la asistență juridică
Persoanele condamnate pot consulta avocați aleși în orice problemă de drept
dedusă procedurilor administrative sau judiciare. Consultarea avocatului se face cu
respectarea confidențialității vizitei, sub supraveghere vizuală.
- dreptul la petiționare și corespondență
În afara plângerilor și a contestațiilor pe care orice condamnat are dreptul să
le facă în situațiile prezentate anterior, acesta mai are dreptul să trimită petiții la
diferite instituții publice naționale sau internaționale (ex: Guvern, Ministerul de
Justiție, Administrația Națională a Penitenciarelor, C.E.D.O., Ministerul Afacerilor

2
Externe, ambasade sau consulate, ONG etc.). Pentru a preîntâmpina introducerea în
penitenciar a unor obiecte interzise, cum ar fi drogurile sau alte substanțe toxice,
plicurile cu corespondența deținuților sunt deschise, fără a fi citite, în prezența
acestora. Prin corespondență se înțelege posibilitatea persoanei de a adresa scrisori
persoanelor apropiate sau celor din familia sa. În principiu, corespondența este
confidențială adică nu poate fi deschisă. Corespondența poate fi deschisă și reținută
dacă există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Persoana
condamnată este înștiințată în scris despre aceste măsuri, deîndată. Corespondența
reținută se clasează într-un dosar special care se păstrează de administrația
penitenciarului. Deschiderea și reținerea corespondenței se poate face numai în baza
unei dispoziții scrise și motivate a judecătorului delegat. Corespondența nu poate fi
deschisă dacă se adresează apărătorului celui condamnat, unor instanțe naționale sau
internaționale precum și unor organizații non-guvernamentale.
Măsuri de asigurare a exercitării dreptului de petiționare și a dreptului de
corespondență:
Directorul penitenciarului are obligația de a pune la dispoziția persoanei
condamnate materialele necesare pentru realizarea corespondenței (plicuri, hârtie,
instrumente de scris, timbre poștale) și de a instala o cutie poștală în interiorul
penitenciarului. Corespondența pentru o persoană condamnată i se predă de îndată
acesteia, iar pentru a avea siguranța primirii, aceasta semnează de primire,
indicându-se ziua recepționării. De principiu, cheltuielile ocazionate de exercitarea
dreptului la petiționare și de corespondență se suportă de către cel condamnat. Dacă
acesta nu are mijloacele necesare acoperii unor astfel de costuri, atunci pentru
corespondența cu organele judiciare, cu instanțele sau organizațiile internaționale a
căror competență este recunoscută de România, precum și pentru corespondența cu
familia, avocatul sau ONG-urile care își desfășoară activitatea în domeniul
drepturilor omului, costurile se suportă de către administrația penitenciarului.
- dreptul la convorbiri telefonice
Persoanele condamnate ce execută pedepsele privative de libertate au dreptul
de a efectua convorbiri telefonice, folosind un telefon public, cu cartelă, instalat în
incinta penitenciarului. Convorbirile sunt confidențiale, deținuții fiind supravegheați
vizual. Exercitarea acestui drept se poate face și în limba maternă pentru străini sau
cetățenii români de altă naționalitate. Cheltuielile ocazionate se suportă de cel
condamnat; în acest caz însă, legea nu mai prevede posibilitatea de a achita
condamnatului costul convorbirilor, dacă acesta nu dispune de mijloacele necesare.
- dreptul la comunicări on-line
Pentru anumite categorii de persoane condamnate se poate facilita

3
comunicarea on-line cu membrii de familie sau alte persoane. Categoria de
persoane, numărul și durata comunicărilor se stabilesc prin regulament.
- dreptul la plimbare zilnică
Fiecare condamnat aflat într-un penitenciar și indiferent de regimul de
executare care i s-a stabilit are dreptul la o plimbare în aer liber, zilnic, timp de
minim o oră, dacă condițiile meteo o permit. În situația în care vremea este
defavorabilă (plouă, ninge sau este foarte frig) atunci plimbarea se execută într-un
spațiu special amenajat în incinta penitenciarului.
- dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile
familiale deosebite
Este un drept ce se exercită în spații special amenajate, sub supraveghere
vizuală. Intrarea altor persoane în incinta penitenciarului se face după ce acestea au
fost supuse unui control de securitate. Durata și frecvența vizitelor este stabilită prin
ordin al ministrului justiției. Acestei reguli nu li se supun vizitele în penitenciar ale
apărătorului ales al celui condamnat, care poate lua oricând legătura cu acesta în
condiții de confidențialitate. Comunicarea cu orice persoană se poate realiza și în
limba maternă. Persoanele condamnate sunt informate de către administrația
penitenciarului cu privire la boala gravă sau decesul soțului, soției sau al
concubinului, concubinei, precum și al unei rude apropiate.
- dreptul al viață intimă
Pot beneficia de acest drept persoanele condamnate care îndeplinesc
cumulativ, următoarele condiții: sunt condamnate definitiv, nu sunt în curs de
judecată, există o relație de căsătorie, sau după caz, o relație similară (dovada se
face prin declarație pe propria răspundere dată la notariat), nu a beneficiat în
ultimele 3 luni anterioare solicitării de vizită intimă, de permisiunea de ieșire din
penitenciar, nu a fost sancționată disciplinar în ultimele 6 luni, participă activ la
programe educaționale, de asistență psihologică și socială ori la muncă. Directorul
penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate.
- dreptul de a primi, cumpăra și deține bunuri
Persoanele care îl vizitează pe cel condamnat pot aduce cu ei, și cel mai adesea
o fac, și diverse bunuri sau sume de bani. Legea nu prevede o restricție cu privire la
cine ar putea trimite sau oferi pachete și bunuri unei persoane condamnate, de aceea,
exercitarea acestui drept nu trebuie limitată doar la persoanele care îl vizitează.
Numărul de pachete și bunurile pe care condamnații le pot primi sunt și ele
restricționate, fiind stabilite printr-un ordin al ministrului justiției. Sumele de bani
primite sunt consemnate într-o fișă contabilă nominală. În situațiile în care
condamnatul își exercită dreptul la corespondență, petiție sau la convorbiri

4
telefonice, banii pentru toate acestea se iau din cei pe care condamnatul deja îi are
consemnați pe numele său. Aceste sume pot proveni fie dintre cele primite cu ocazia
vizitelor, fie donate de diverse persoane fizice sau juridice, fie din cele cu care
condamnatul a venit în închisoare și care se găseau asupra lui la momentul
depunerii, fie din cele câștigate ca urmare a muncii depuse în penitenciar. Aceste
sume de bani pot fi folosite și pentru realizarea unui examen medical de către
medicii din afara rețelei de spitale a penitenciarelor, pentru sprijinirea familiei
condamnatului, pentru cumpărarea de bunuri pentru repararea bunurilor deteriorate
din penitenciar sau pentru plata transportului până la domiciliu la momentul
eliberării. În situația în care asupra condamnatului se găsesc bunuri sau sume de
bani ce sunt interzise ele se vor confisca, fiind, fie valorificate în interesul statului,
fie distruse, după caz.
- dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri
La momentul intrării în penitenciar, condamnatul este examinat medical,
medicul penitenciarului fiind obligat să îi întocmească un dosar medical personal, în
care se notează întreaga sa evoluție din acest punct de vedere. După această
examinare primară, controlul este reluat periodic, în mod gratuit, atunci când se
efectuează în rețeaua de spitale a Administrației Penitenciare. Examinarea este
confidențială. Dacă medicul constată urme de violențe, ce ar putea fi rezultatul unor
torturi, tratamente inumane, degradante sau orice alte rele tratamente, va anunța în
mod obligatoriu procurorul și va consemna cele constate în dosarul medical al
condamnatului. Legea îi dă dreptul celui condamnat să poată fi examinat medical și
de către alți medici de specialitate care funcționează în afara spitalelor penitenciare,
dar în această situație, consultul este achitat de către condamnat. Femeile gravide
beneficiază de asistență medicală atât pre cât și postnatală, luându-se măsuri ca ele
să nască în afara penitenciarului. Potrivit dispozițiilor art. 453 alin. 1 lit. b) și art.
455 din Codul de procedură penală, atunci când o condamnată este însărcinată sau
are un copil mai mic de un an poate solicita fie amânarea, fie întreruperea executării
pedepsei (dacă executarea nu a început, în primul caz sau dacă a început în cel de-al
doilea), amânarea sau întreruperea executării pedepsei dispunându-se până la
finalizarea cauzei care a condus la luarea măsurii, adică până la naștere sau până la
împlinirea de către copil a vârstei de un an. În situația în care mama condamnată
având un copil de până la un an se află în închisoare, la solicitarea acesteia,
administrația penitenciarului are obligația de a-i înlesni îngrijirea copilului. După
împlinirea vârstei de un an sau mai devreme dacă mama condamnată solicită,
copilul este încredințat unei persoane desemnate de mamă, unui membru al familiei,
sau în cazurile când nu există disponibile astfel de persoane, va fi dat în plasament.

5
 - dreptul la asistență diplomatică
Pentru condamnații străini care execută pedepse în România li se înlesnește
dreptul de a lua legătura cu reprezentanțele diplomatice sau consulare ale țării ai
căror cetățeni de la noi. Dacă țara respectivă nu este reprezentată în nici un fel în
România, atunci i se oferă posibilitatea condamnatului străin să ia legătura cu o
autoritate internă sau internațională. În ambele cazuri, acești condamnați pot fi
vizitați de funcționarii reprezentanțelor sau ai autorităților pe care le-au contactat, în
condiții de confidențialitate.
- dreptul la încheierea unei căsătorii
Ca o măsură destinată să faciliteze integrarea lor ulterioară în societate,
deținuților li se permite să se căsătorească, cu respectarea dispozițiilor legale privind
încheierea unei căsătorii în România. Legea nu precizează numărul de căsătorii la
care au dreptul și nici alte amănunte privind modul în care poate fi exercitat acest
drept. Totodată, deși nu se precizează, în mod expres, că deținuții au și posibilitatea
de a divorța, de a realiza un partaj de bunuri comune și, în general, de a exercita
orice acțiune personală, atât civilă cât și de dreptul familiei. Încheierea căsătoriei se
face, de regulă, în penitenciar unde sunt amenajate spații în acest scop. După aceea,
soții pot rămâne în penitenciar asigurându-li-se intimitatea într-o cameră specială,
timp de 48 de ore. Persoanele care execută pedeapsa într-un regim semideschis sau
deschis, pot beneficia chiar de încheierea căsătoriei la domiciliul unuia dintre soți și
de o învoire de până la 5 zile, cu acordul directorului penitenciarului.
- dreptul de a vota
Au dreptul de vot doar acei condamnați cărora nu li s-a interzis prin hotărârea
de condamnare, exercitarea acestui drept.
- dreptul la odihnă și repausul săptămânal
Persoanelor condamnate li se asigură minim de 7 ore de somn pe zi, iar cei care
muncesc au dreptul la un repaus săptămânal, potrivit legislației muncii.
- dreptul la muncă
Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu calificarea,
deprinderile și aptitudinile lor, de vârsta, starea de sănătate, măsurile de siguranță și
programele destinate sprijinirii formării lor profesionale.
- dreptul la învățământ
Persoanele condamnate au dreptul, ținând cont de posibilitățile penitenciarului,
de a urma cursuri de instruire școlară și universitară, în funcție de regimul de
executare aplicat. Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim
semideschis pot realiza cursuri universitare doar la ID, în timp ce persoanele care
execută pedeapsa în regim deschis, pot face cursuri și la FR.

6
 b. Obligațiile persoanelor condamnate care execută pedeapsa în regim
penitenciar.
Potrivit Legii nr. 254/2013 (art. 81), condamnații au următoarele obligații
(prezentate pe grupe, în funcție de cum încălcarea lor constituie abateri disciplinare
mai grave sau mai ușoare, corelate cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 254/2013):
- Să se supună percheziției cu ocazia primirii în penitenciar și pe durata
executării pedepsei, precum și ori de câte ori este necesar (grupa I);
- Să respecte regulile stabilite de administrația penitenciarului pe durata
permisiei sau în cazul în care cel condamnat desfășoară activități fără supraveghere
în afara penitenciarului (grupa I);
- Să respecte regulile de igienă individuală și colectivă în camera de deținere,
precum și în spațiile comune (grupa II) ;
- Să întrețină, în mod corespunzător, bunurile încredințate de administrația
penitenciarului și bunurile unde prestează munca (grupa II);
- Să manifeste o atitudine cuviincioasă față de orice persoană cu care intră în
contact (grupa III);
- Să aibă o ținută decentă, curată și îngrijită (grupa III).

c. Interdicțiile persoanelor condamnate pe durata executării pedepsei.

Potrivit Legii nr. 254/2013 (art. 82), condamnaților le sunt interzise anumite
atitudini și comportamente, după cum urmează (prezentate pe grupe, în funcție de
cum încălcarea lor constituie abateri disciplinare mai grave sau mai ușoare, corelate
cu dispozițiile art. 100 din Legea nr. 254/2013):
- Să exercite orice acte de violență asupra persoanelor cu care vine în contact
(persoane din administrația penitenciarului, alți condamnați, persoane venite în
vizită) (grupa I);
- Să participe la revolte, răzvrătiri, acte de nesupunere activă sau pasivă, sau
alte acțiuni în grup, de natură să pericliteze ordinea, disciplina și siguranța în
penitenciar (grupa I);
- Să utilizeze în mod necorespunzător sau în alt scop bunurile puse la dispoziție
de administrația penitenciarului (grupa II);
- Să tulbure orarul zilnic sau liniștea, inclusiv după ora stingerii și până la
deșteptare (grupa II);
- Să se auto-agreseze, în orice mod și prin orice mijloc (grupa II);
- Să practice jocuri de noroc pentru a obține foloase (grupa III);
- Să fumeze în alte locuri decât cele destinate special acestui fapt (grupa III).

7
 d. Recompense, abateri și sancțiuni disciplinare (art. 98-104 din Legea nr.
254/2013)

Recompensele se acordă celor condamnați pentru buna conduită în penitenciar,

pentru au luat parte, fără a crea probleme, la munca ce se execută în penitenciar, că
au desfășurat activități educative, culturale, de instruire, formare profesională, de
terapie și au fost de acord să urmeze consilierea psihologică.
În aceste condiții recompensele ce pot fi acordate, sunt:
- ridicarea unei sancțiuni disciplinare aplicate anterior;
- suplimentarea numărului de convorbiri on-line;
- suplimentarea dreptului la pachete și/sau vizite;
- suplimentarea dreptului la vizită intimă, în condițiile art. 69 din Legea nr,.
254/2013;
- permisiunea de ieșire din penitenciar pentru o zi, dar numai mult de 15 zile pe
an;
- permisiunea de ieșire din penitenciar pentru cel mult 5 zile, dar numai mult de
25 de zile pe an;
- permisiunea de ieșire din penitenciar pentru cel mult 10 zile, dar numai mult
de 30 de zile pe an.
Primele cinci tipuri de recompense se acordă de către o comisie specială din
penitenciar, la propunerea personalului care desfășoară activități directe cu deținuții,
cu avizul șefului de secție unde persoana în cauză este deținută; ultimele două
recompense se dispun de către directorul general al Administrației Naționale a
Penitenciarelor (în continuare, ANP), la propunerea comisiei menționate anterior.
Acordarea permisiei se face în cazurile în care cel condamnat o solicită pentru:
- găsirea unui loc de muncă;
- susținerea unui examen;
- menținerea relațiilor de familie;
- pregătirea integrării în societate;
- în situația unui deces în familie, a unei rude apropiate (soț/soție, copil,
mamă/tată, frate/soră sau bunic/bunică).
Numărul de zile de permisie se acordă în funcție de regimul de executare în
care cel condamnat este integrat. Astfel:
- permisiunea de a ieși din penitenciar o zi se acordă celor care execută
pedeapsa în regim închis, pentru primele patru situații prezentate anterior;
- permisiunea de a ieși din penitenciar cel mult 5 zile se acordă celor care

8
execută pedeapsa în regim semideschis, pentru primele patru situații prezentate
anterior;
- permisiunea de a ieși din penitenciar cel mult 10 zile se acordă celor care
execută pedeapsa în regim deschis, pentru primele patru situații prezentate anterior.
În caz de deces al unei rude apropiate, astfel cum am prezentat anterior,
condamnații integrați în regim închis, semideschis sau deschis pot primi până la 5
zile de permisie.
Potrivit legii, cei condamnați care execută pedeapsa în regim de maximă
siguranță nu primesc niciun fel de permisii de ieșire din penitenciar, nici în caz de
deces al unei rude apropriate, însă păstrează dreptul de a fi informați cu privire la
aceste situații.
Solicitarea pentru ieșirea din penitenciar se face de deținut, cu precizarea
locului unde urmează să se deplaseze, a itinerariului urmat, precum și a mijloacelor
financiare de care dispune în acest sens.
Pentru situațiile în care cei condamnați nu respectă obligațiile și interdicțiile
impuse de lege și care sunt mult mai multe decât cele prezentate succint de noi
(potrivit legii există 12 obligații și 26 de interdicții), persoanele condamnate sunt
sancționate, în funcție de gravitatea abaterii disciplinare comise. Legea nr. 254/2013
împarte abaterile discipline în trei grupe, astfel:
- abateri disciplinare foarte grave – atunci când se încalcă obligațiile și
interdicțiile din grupa I;
- abateri disciplinare grave - atunci când se încalcă obligațiile și interdicțiile
din grupa II;
- abateri disciplinare ușoare - atunci când se încalcă obligațiile și interdicțiile
din grupa III.
Stabilirea răspunderii disciplinare nu exclude răspunderea civilă (de exemplu,
plata unei sume de bani pentru degradarea bunurilor), sau cea penală (de exemplu,
comiterea infracțiunilor de lovire sau vătămare corporală față de alți condamnați din
penitenciar, sau ultrajul față de funcționarii din penitenciar sau infracțiunea de
distrugere față de bunurile din penitenciar, etc). Dacă se constată comiterea unei
infracțiuni pentru care sesizarea se dispune din oficiu, atunci, personalul din
administrația penitenciară are obligația să sesizeze organele de urmărire penală.
În cazul în care s-a comis una sau mai multe din abaterile disciplinare,
sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate sunt:
a. avertismentul;
b. suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și
sportive, pe durata de cel mult o lună;

9
 c. suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe durata de cel mult o lună;
d. suspendarea dreptului de a primi și cumpăra bunuri, cu excepția celor
necesare igienei personale, pe o durată de cel mult 2 luni;
e. suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o durată de cel mult 3 luni;
f. izolarea celulară pe o durată de maxim 10 zile.
În oricare dintre situațiile de mai sus s-ar afla deținutul, aplicarea unei
sancțiuni disciplinare nu poate îngrădi drepturi sale esențiale, cum ar fi: dreptul la
apărare, la corespondență și la petiționare, dreptul la asistență medicală, la hrană, la
lumină sau la plimbarea zilnică.
Ultimele trei sancțiuni nu pot fi aplicate femeilor gravide sau care au în
îngrijire copii de până la un an.
Legea interzice aplicarea de sancțiuni colective sau corporale.
Mijloacele de imobilizare din dotare nu pot fi folosite ca sancțiuni
disciplinare.

Constatarea unei abateri disciplinare se face de către șeful de secție unde este
deținută persoana și acesta întocmește un raport de incident, în termen de 24 de ore
de la data când a constatat sau i s-a adus la cunoștință incidentul. Șeful de secție va
sesiza Comisia de disciplină care este formată din directorul penitenciarului, în
calitate de președinte, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și
un alt ofițer desemnat de directorul penitenciarului.
În vederea stabilirii existenței oricăreia dintre sancțiunile disciplinare
menționate mai sus, se efectuează obligatoriu o cercetare prealabilă, de către o
persoană ce nu este supraveghetor și care este desemnată de directorul
penitenciarului. Cercetarea disciplinară se efectuează în cel mult 10 zile, după care
cel însărcinat cu efectuarea ei, are obligația să prezinte un raport. După depunerea
raportului, comisia va proceda la audierea persoanei condamnate precum și a altor
persoane care au cunoștință de incident, dispunând fie aplicarea, prin hotărâre scrisă,
a unei sancțiuni disciplinare, fie clasarea dosarului, dacă se constată că nu s-a comis
o abatere disciplinară. Sancțiunea aplicată se înscrie într-un registru special și se
face mențiunea despre ea și în dosarul individual al condamnatului.
Aplicarea sancțiunii se comunică persoanei interesate, care are posibilitatea
de a înainta o plângere împotriva hotărârii comisiei de aplicare a unei sancțiuni
disciplinare la judecătorul de supraveghere, în termen de 3 zile de la comunicare.
Judecătorul de supraveghere are obligația de a asculta persoana condamnată și
căreia i s-a aplicat sancțiunea. El soluționează plângerea prin încheiere, prin care
poate dispune una din următoarele trei soluții:

10
 - admite plângere și anulează sau modifică, după caz, sancțiunea aplicată,
înlocuind-o cu una mai ușoară;
- respinge plângerea;
- ia act de renunțarea la plângere.
Împotriva încheierii, cel condamnat sau administrația penitenciarului poate
face contestație, în termen de 5 zile, la judecătoria din circumscripția în care se află
penitenciarul. Contestația se judecă de urgență și cu precădere. Instanța are obligația
de a audia persoana condamnată.
Hotărârea judecătoriei este definitivă.
Atât plângerea formulată la judecătorul de supraveghere, cât și contestația
formulată la Judecătorie, suspendă aplicarea sancțiunii disciplinare.
e. Aspecte privind modul de organizare a muncii prestate în penitenciar (art.
83-88 din Legea nr. 254/2013).
Deși nu constituie un drept, în sensul și cu caracteristicile celor mai sus
prezentate, persoanele aflate în penitenciar au și dreptul de a munci, nefiind, însă, și
obligate să facă aceasta. Sunt mai multe modalități de efectuare a acestei activități, o
parte din munca prestată fiind remunerată, iar o alta, nu. Munca ce este remunerată
presupune:
- realizarea în regim de prestări servicii diferite activități și pentru persoane
fizice și/sau juridice, atât în interiorul, cât și în exteriorul penitenciarului;
- desfășurarea de muncă în regie proprie.
Munca neremunerată constă în:
- desfășurarea de activități și cu caracter gospodăresc din penitenciar;
- în caz de calamitate;
- în caz de voluntariat;
- în alte cazuri prevăzute de lege.
Pentru munca prestată care este plătită, condamnații primesc o anumită sumă
de bani care nu reprezintă, însă, venituri salariale, dar care se impozitează ca orice
venit salarial. Munca remunerată nu constituie vechime în muncă. Veniturile pe care
le obțin din munca depusă nu pot fi mai mici decât salariul minim brut pe economie.
Veniturile obținute se distribuie astfel:
- 40% revine celui condamnat, din care 90% poate fi folosit pe durata
executării pedepsei pentru corespondență, cumpărarea unor bunuri personale,
deplasări în caz de permisie, iar restul de 10% se consemnează pe numele său la
Trezoreria Statului și i se vor remite la eliberarea din penitenciar;
- 60 % revine administrației penitenciare pentru acoperirea cheltuielilor proprii.

11
 Importanța prestării unei munci remunerate în penitenciar rezidă nu doar în
faptul de a obține anumite venituri, ci mai ales în aceea că persoanele condamnate
își pot scurta timpul petrecut în penitenciar, prin îndeplinirea criteriilor de liberare
condiționată prevăzute în dispozițiile art. 100 din C.pen., precum și potrivit art. 96
din Legea nr. 254/2013.

f. Liberarea condiționată (art. 99-104 din NCP). Prezentarea condițiilor de

acordare a liberării condiționate.
Dintr-o altă categorie atipică de drepturi ale deținuților face parte și dreptul ca
aceștia să poată beneficia în condițiile legii și după parcurgerea procedurilor de
rigoare, de liberarea din penitenciar înainte de expirarea duratei prevăzute în
sentință ca fiind cea în care să se execute pedeapsa închisorii. Acest drept este
posibil a fi exercitat, deopotrivă, de deținuții care au fost condamnați la detențiune
pe viață și cei condamnați la închisoare pe o perioadă determinată de timp.
Liberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață.
În legătură cu pedeapsa detențiunii pe viață, Codul penal conferă, chiar și în
acest caz, posibilitatea celui condamnat să se libereze condiționat, mai înainte de
finalizarea pedepsei.
Condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei detențiunii pe viață sunt
următoarele:
1. să se fi executat efectiv cel puțin 20 de ani de închisoare;
2. cel condamnat să fi avut o conduită bună pe întreaga durată a executării;
3. cel condamnat să-și fi îndeplinit obligațiile civile rezultate din hotărârea de
condamnare, cu excepția situației în care se demonstrează că nu a avut posibilitatea;
4. instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a reintegrat i s-a
îndreptat.
Hotărârea instanței trebuie motivată, instanța arătând pericolele la care se
expune cel ce urmează să fie liberat condiționat, în situația în care ar mai comite ale
infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile pe care instanța
și le va impune, potrivit art. 101 din NCP.
Potrivit NCP, perioada liberării condiționate se numește termen de
supraveghere, iar în cazul detențiunii de pe viață este de 10 ani.
Măsurile de supraveghere pe care le va impune instanța celui condamnat sunt:
- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
- să primească vizitele persoanei desemnate cu supravegherea sa;
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare a locuinței și orice deplasare care

12
depășește 5 zile;
- să comunice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații și documente de natură a permite controlul
mijloacelor sale de existență.
Obligațiile pe care i le poate impune instanța sunt:
- să urmeze un curs de pregătire școlară ori de calificare profesională;
- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de
către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din
comunitate;
- să nu părăsească teritoriul României;
- să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale
ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
- să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu
participanții la săvârșirea infracțiunii sau cu alte persoane, stabilite de instanță, ori
să nu se apropie de acestea;
- să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Liberarea condiționată în cazul închisorii.

În legătură cu pedeapsa închisorii și cu executarea acesteia, legea penală
conferă posibilitatea celui condamnat să obțină o liberare condiționată, mai înainte
de finalizarea pedepsei.
Condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii sunt următoarele:
1. să se fi executat, în funcție de durata pedepsei sau de vârsta infractorului, o
anumită fracție din pedeapsă;
2. cel condamnat să se afle în regim semideschis sau deschis;
3. cel condamnat să-și fi îndeplinit obligațiile civile rezultate din hotărârea de
condamnare, cu excepția situației în care demonstrează că nu a avut posibilitatea;
4. instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a reintegrat și s-a
îndreptat.
Fracțiile de pedeapsă ce trebuie să fi fost îndeplinite, sunt:
- dacă pedeapsa care se execută este de cel mult zece ani, atunci condamnatul
trebuie să execute cel puțin 2/3 din pedeapsă;
- dacă pedeapsa închisorii este mai mare de 10 ani și până la 20 de ani inclusiv,
atunci trebuie să execute cel puțin 3∕4;
- dacă persoana realizează o muncă în penitenciar, ținându-se cont de munca
prestată în penitenciar, fracția se poate micșora, astfel:

13
 - cel condamnat trebuie să execute efectiv cel puțin jumătate din pedeapsă,
daca aceasta este de cel mult 10 ani și 2/3 din pedeapsă dacă aceasta este mai mare
de 10 și de cel mult 20 de ani.
În cazul în care persoana are peste 60 de ani, aceasta trebuie să execute efectiv
jumătate din pedeapsă pentru închisoarea de cel mult 10 ani și 2/3 pentru
închisoarea mai mare de 10 și de cel mult 20 ani. Dacă persoana a avut peste 60 de
ani și a realizat o muncă în penitenciar, având în vedere și durata muncii prestate, va
trebui sa execute efectiv cel puțin 1/3 din pedeapsa închisorii, când aceasta nu
depășește 10 ani, și jumătate dacă pedeapsa este mai mare de 10 ani.
Perioada liberării condiționate, adică termenul până la care se consideră
executată pedeapsa, constituie termen de supraveghere. Dacă acest termen de
supraveghere este de 2 ani sau mai mare, cel condamnat trebuie să respecte măsurile
de supraveghere prevăzute de art. 101 alin. (1) din C.pen și i se pot impune, de
asemenea, celui condamnat, una sau mai multe din obligațiile prevăzute la art. 101
alin. (2) din C.pen, după cum au fost prezentate anterior.
Partea din durata pedepsei care se consideră executată pe baza muncii prestate
în penitenciar precum și a instruirii și a formării profesionale este prevăzută de
articolul 96 din Legea nr. 254/2013, și se calculează după cum urmează:
- în cazul în care se prestează o muncă remunerată, se consideră 5 zile
executate pentru 4 zile de muncă;
- în cazul în care se prestează o muncă neremunerată, se consideră 4 zile
executate pentru 3 zile de muncă;
- în cazul în care munca este prestată pe timpul nopții, se consideră 3 zile
executate pentru 2 nopți de muncă;
- în cazul participării la cursurile de școlarizare pentru formele de învățământ
general obligatoriu, se consideră 30 de zile executate pentru absolvirea unui an
școlar;
- în cazul participării la cursurile de calificare ori recalificare profesională, se
consideră 20 de zile executate pentru absolvirea unui curs de calificare ori recalificare
profesională;
- în cazul elaborării de lucrări științifice publicate sau invenții și inovații
brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare științifică sau
invenție și inovație brevetate.
Reducerea fracțiunii de pedeapsă care este considerată ca executată pe baza
muncii prestate sau a instruirii școlare și formării profesionale nu poate fi revocată.

14
 MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro
E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 9
Regimul disciplinar în locurile de deținere

Aspecte introductive

Abaterile disciplinare în locurile de deținere sunt mai frecvente decât în

orice alte locuri ale activității sociale, având în vedere concentrarea unui număr
mare de persoane aparținând unei categorii sociale care nu se află într-o bună
relație cu prevederile legale sau morale, fie care contestă autoritatea sau își fac
singuri „dreptate” molestând alte persoane, indiferent ca sunt cunoscuți și
prieteni dar mai ales persoane necunoscute.
În noua configurație a Legii nr. 254/2013 un aspect aparte cu privire la
abateri și sancțiunile ce se aplică împotriva celor care le comit este acela al
necesității clarificării instituției „abaterilor disciplinare”, astfel încât să se
reglementeze clar și precis precis modul și tipul de sancțiuni în raport cu
gravitatea conduitelor negative, individualizarea exactă a răspunderii
disciplinare și excluderea cazurilor în care pentru aceleași tipuri de abateri se
aplică un sistem diferit de sancțiuni.
Recomandarea Consiliului Europei REC 920062 pct. 57.2 stabilește că
doar prin lege trebuie să fie stabilite acțiunile sau inacțiunile deținuților care
constituie abateri disciplinare, tipul si durata sancțiunilor care pot fi impuse, la
fel ca și conduitele ce sunt reglementate ca obligații si interdicții specifice.
Prin urmare, raportat la nivelul de gravitate al acestora, au fost stabilite
trei categorii de abateri disciplinare: deosebit de grave, grave și ușoare. A fost
reformulat și conținutul unor abateri precum și posibilitatea de a nu fi aplicată
întotdeauna o sancțiune, ci remedierea să se limiteze la o simpla convorbire
individuală și eficientă.
Abaterile disciplinare nu pot fi considerate ca atare decât în situația în
care sunt stabilite, în prealabil, cu un conținut cât se poate de exact, obligațiile si
1
interdicțiile persoanelor condamnate, și prin urmare, numai acele acțiuni sau
inacțiuni care sunt în flagrantă discordanță cu ele, pot fi considerate abateri
disciplinare.
În acest context, abaterile disciplinare sunt conduite ale condamnaților
neconforme cu prevederile actelor normative și care nu au periculozitatea unei
infracțiuni, dar sunt suficient de grave pentru a reclama aplicarea de sancțiuni în
scopul revenirii condamnatului la conduita regulamentară.
Locurile de deținere sunt instituții sobre unde se aplică constrângerea,
normele de conduită și activitățile fiind deosebit de clar stabilite în raport cu
regimurile de executare, gradul de risc al persoanei condamnate, gradul de
clasificare a încălcării disciplinare, conduita anterioară (în sensul repetării
comiterii de abateri ori de fapte mai grave), experiența în ceea ce privește
cunoașterea regulilor locului de deținere, nivelul de pregătire și posibilitatea de
receptare corectă a obligațiilor ce-i revin si obișnuința de a le respecta.

Obligațiile și interdicțiile condamnaților

Obligațiile condamnaților sunt specificate în cuprinsul art. 81 din Legea

nr. 254/2013, astfel:
a) să se supună percheziției cu ocazia primirii în penitenciar, precum și pe
parcursul executării pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este necesar;
b) să respecte regulile stabilite de administrația penitenciarului pe
perioada cât au permisiune de ieșire din penitenciar sau în cazul desfășurării de
activități, fără supraveghere, în exteriorul penitenciarului;
c) sa se conformeze dispozițiilor date de organele judiciare;
d) sa respecte regulile de igiena individuală și colectivă în camera de
deținere si în alte spații comune, precum si indicațiile medicului;
e) să întrețină în mod corespunzător bunurile încredințate de administrația
penitenciarului si bunurile din dotarea unităților unde prestează munca;
f) să respecte programul zilnic;
g) să respecte repartizarea pe camerele de deținere;
h) să manifeste o atitudine cuviincioasă față de orice persoană cu care
intră în contact;
i) să aibă o ținută decentă, curată și îngrijită;
j) să îndeplinească în bune condiții activitățile la care participă;
k) să declare, conform realității, nivelul de instruire școlară sau pregătire
profesională;

2
 l) să respecte orice altă obligație care rezultă din prezenta lege, din
regulamentul de aplicare a acesteia, din ordinele și deciziile emise în baza
acestora și din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului.

Articolul 82 din Legea nr. 254/2013 stabilește, de asemenea, interdicțiile

persoanelor private de libertate, astfel:
a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violență asupra
personalului, persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în
vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum și asupra oricăror alte
persoane;
b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte de
nesupunere pasive sau active ori alte acțiuni violente, în grup, de natură să
pericliteze ordinea, disciplina și siguranța penitenciarului;
c) inițierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea
pedepselor privative de libertate;
d) introducerea în penitenciar, producerea, deținerea, comercializarea sau
consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanțe toxice sau ingerarea
de medicamente fără prescripție medicală, de natură să creeze tulburări de
comportament;
e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancțiuni disciplinare;
f) instigarea altor persoane condamnate la săvârșirea de abateri
disciplinare;
g) stabilirea de relații cu persoane condamnate sau persoane din interiorul
ori exteriorul penitenciarului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea justiției sau
aplicarea normelor regimului de executare a pedepselor privative de libertate;
h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de muncă
ori aparținând penitenciarului, personalului, persoanelor care execută activități
în penitenciar sau se află în vizită, precum și a bunurilor aparținând altor
persoane, inclusiv celor condamnate;
i) prezența în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spații din
penitenciar, stabilite prin regulamentul de ordine interioară, precum și
nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea,
schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive,
obiecte si substanțe care pun în pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau
a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor
mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiții decât cele admise;
k) substituirea identității unei alte persoane;
3
 l) împiedicarea, cu intenție, a desfășurării programelor și activităților care
se derulează în penitenciar;
m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului penitenciarului;
n) obținerea sau încercarea de obținere, prin violență, constrângere,
promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale
de la personal, de la persoanele care execută misiuni în penitenciar sau care se
află în vizită ori de la celelalte persoane condamnate, precum și de la orice altă
persoană;
o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiții si prin alte
metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare;
p) amenințarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în
penitenciar sau care se afla în vizita, a celorlalte persoane condamnate, precum
si a oricăror alte persoane;
q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor puse
la dispoziție de administrația penitenciarului;
r) tulburarea orarului zilnic sau a liniștii, inclusiv după ora stingerii până
la deșteptare;
s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag
oprobriul;
s) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul
incidentelor petrecute în penitenciar;
t) desfășurarea de acțiuni care urmăresc aducerea de prejudicii
administrației penitenciarului sau altor persoane;
t) auto-agresiunea în orice mod si prin orice mijloace;
u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obține foloase;
v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere
demnității umane prin deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe bază
de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuala, opinie ori
apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă, infecție HIV/SIDA, precum și orice alt criteriu care are ca scop
sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în
condiții de egalitate a drepturilor fundamentale;
y) desfășurarea oricăror alte acțiuni interzise prin prezenta lege.

4
 Abateri disciplinare

Abaterile disciplinare sunt prevăzute în conținutul art. 100 din Legea nr.
254/2013 după cum urmează:
(1) Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispozițiilor
prevăzute la art. 81:
- lit. a) să se supună percheziției cu ocazia primirii în penitenciar, precum
și pe parcursul executării pedepsei privative de libertate, ori de câte ori este
necesar;
- lit. b) să respecte regulile stabilite de administrația penitenciarului pe
perioada cât au permisiune de ieșire din penitenciar sau în cazul desfășurării de
activități, fără supraveghere, în exteriorul penitenciarului;
- lit. c) să se conformeze dispozițiilor date de organele judiciare,
si la art. 82:
- lit. a) exercitarea sau încercarea de exercitare de acte de violenta asupra
personalului, persoanelor care execută misiuni în penitenciar sau care se află în
vizită, asupra celorlalte persoane condamnate, precum si asupra oricăror alte
persoane;
- lit. b) organizarea, sprijinirea sau participarea la revolte, răzvrătiri, acte
de nesupunere pasive sau active ori alte acțiuni violente, în grup, de natură să
pericliteze ordinea, disciplina și siguranța penitenciarului;
- lit. c) inițierea sau participarea la acte de sustragere de la executarea
pedepselor privative de libertate;
- lit. d) introducerea în penitenciar, producerea, deținerea, comercializarea
sau consumul de stupefiante, băuturi alcoolice ori de substanțe toxice sau
ingerarea de medicamente fără prescripție medicală, de natură să creeze
tulburări de comportament;
- lit. e) sustragerea în orice mod de la executarea unei sancțiuni
disciplinare;
- lit. f) instigarea altor persoane condamnate la săvârșirea de abateri
disciplinare;
- lit. g) stabilirea de relații cu persoane condamnate sau persoane din
interiorul ori exteriorul penitenciarului, cu scopul de a împiedica înfăptuirea
justiției sau aplicarea normelor regimului de executare a pedepselor privative de
libertate;
- lit. h) sustragerea sau distrugerea unor bunuri sau valori de la locul de
munca ori aparținând penitenciarului, personalului, persoanelor care executa

5
activități în penitenciar sau se află în vizită, precum și a bunurilor aparținând
altor persoane, inclusiv celor condamnate;
- lit. i) prezenta în zone interzise sau la ore nepermise în anumite spații
din penitenciar, stabilite prin regulamentul de ordine interioara, precum și
nerespectarea orei de revenire în penitenciar;
- lit. j) introducerea în penitenciar, procurarea, confecționarea, deținerea,
schimbul, primirea, utilizarea sau transmiterea de arme, materiale explozive,
obiecte si substanțe care pun în pericol siguranța penitenciarului, misiunilor sau
a persoanelor, bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor
mobile, bunuri sau alte valori, în alte condiții decât cele admise;
- lit. k) substituirea identității unei alte persoane;
- lit. l) împiedicarea, cu intenție, a desfășurării programelor și activităților
care se derulează în penitenciar;
- lit. m) oferirea sau darea de bani ori alte foloase personalului
penitenciarului;
- lit. n) obținerea sau încercarea de obținere, prin violență, constrângere,
promisiuni, servicii, cadouri sau alte mijloace, de avantaje morale ori materiale
de la personal, de la persoanele care execută misiuni în penitenciar sau care se
află în vizită ori de la celelalte persoane condamnate, precum și de la orice altă
persoană;
- lit. o) comunicarea cu exteriorul penitenciarului, în alte condiții și prin
alte metode decât cele stabilite prin reglementările în vigoare;
- lit. p) amenințarea personalului, a persoanelor care execută misiuni în
penitenciar sau care se află în vizită, a celorlalte persoane condamnate, precum
si a oricăror alte persoane;
Constituie abateri foarte grave și încălcarea altor obligații și interdicții
prevăzute ca abateri foarte grave în alte acte normative.
(2) Abaterile disciplinare grave sunt încălcări ale dispozițiilor prevăzute
la art. 81, astfel:
- lit. d) să respecte regulile de igienă individuală și colectivă în camera de
deținere și în alte spații comune, precum și indicațiile medicului;
- lit. e) să întrețină în mod corespunzător bunurile încredințate de
administrația penitenciarului și bunurile din dotarea unităților unde prestează
munca;
- lit. f) să respecte programul zilnic;
precum si la art. 82, astfel:
- lit. q) utilizarea în mod necorespunzător sau în alte scopuri a bunurilor
puse la dispoziție de administrația penitenciarului;
6
 - lit. r) tulburarea orarului zilnic sau a liniștii, inclusiv după ora stingerii
până la deșteptare;
- lit. s) exprimarea, în public, prin gesturi sau acte obscene ori care atrag
oprobriul;
- lit. s) împiedicarea sau încercarea împiedicării aflării adevărului în cazul
incidentelor petrecute în penitenciar;
- lit. t) desfășurarea de acțiuni care urmăresc aducerea de prejudicii
administrației penitenciarului sau altor persoane;
- lit. t) auto-agresiunea în orice mod și prin orice mijloace;
Constituie abateri grave și încălcarea altor obligații si interdicții prevăzute
ca abateri grave în alte acte normative.
(3) Constituie abateri disciplinare ușoare încălcarea dispozițiilor
prevăzute la art. 81, astfel:
- lit. g) să respecte repartizarea pe camerele de deținere;
- lit. h) să manifeste o atitudine cuviincioasă față de orice persoană cu
care intră în contact;
- lit. i) să aibă o ținută decentă, curată și îngrijită;
- lit. j) să îndeplinească în bune condiții activitățile la care participă;
- lit. k) să declare, conform realității, nivelul de instruire școlară sau
pregătire profesională;
- lit. l) să respecte orice altă obligație care rezultă din prezenta lege, din
regulamentul de aplicare a acesteia, din ordinele și deciziile emise în baza
acestora și din regulamentul de ordine interioară al penitenciarului;
și la art. 82:
- lit. u) practicarea jocurilor de noroc cu scopul de a obține foloase;
- lit. v) fumatul în alte locuri decât cele permise;
- lit. x) orice manifestare cu caracter discriminatoriu, care aduce atingere
demnității umane prin deosebirea, excluderea, restricția sau preferința pe bază
de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori
apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică
necontagioasă, infecție HIV/SIDA, precum și orice alt criteriu care are ca scop
sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în
condiții de egalitate a drepturilor fundamentale.
Constituie abateri disciplinare ușoare și determinarea cu intenție a altei
persoane să săvârșească una dintre faptele prevăzute la art. 82 lit. u)-x), precum
și a celor prevăzute ca abateri ușoare în alte acte normative.

7
 Constatarea abaterilor si procedura aplicării sancțiunilor

Abaterile disciplinare se produc, de regulă, fie pe fondul unui climat de

indisciplină al unei colectivități, ori în mod individual când unii condamnați se
manifestă ca atare, încălcând programul sau regulile stabilite. Conduita negativă
se poate manifesta prin proteste vocale puternice, auto-agresări, agresarea altor
condamnați, tentative de agresare a personalului operativ sau administrativ al
penitenciarului, tentative de evadare sau alte acțiuni cu consecințe deosebite.
Abaterea disciplinară individuală, de regulă, este sesizată de agenții
supraveghetori din serviciul de escortare sau paza, constatarea fiind realizată
prin întocmirea unui raport de incident.
Pentru abaterea comisă, care poate avea un conținut complex,
reprezentând mai multe încălcări ale obligațiilor sau mai multe conduite
interzise și săvârșite într-o unitate de timp, se întocmește un singur raport de
incident și se poate aplica o singură sancțiune disciplinară. Pentru ca sancțiunea
disciplinară să fie nu fie aplicată în mod cumulativ pentru toate acțiunile sau
încălcările săvârșite și menționate într-un singur raport, măsură ce ar putea să
determine sancțiuni aberant de mari, se va aplica măsura cea mai aspră, pentru
abaterea cea mai grava.
Constatarea abaterilor se face din oficiu sau la sesizarea unei persoane din
cadrul personalului angajat sau cu care locul de deținere colaborează, raportul
de incident fiind prezentat după cum urmează:
- Șefului secției de deținere unde este deținută (cazată) persoana
condamnata;
- În situația în care abaterea se produce la un punct de lucru,
supraveghetorul va întocmi raportul de incident și-l va preda șefului secției de
deținere unde este deținută persoana;
- În situația în care condamnatul este în afara penitenciarului, constatarea
abaterii poate sa o facă o persoană care vine în contact cu acesta sesizând
ofițerul de serviciu de la locul de deținere care va proceda la întocmirea
raportului de incident. Raportul de incident va fi predat, în cel mai scurt timp,
dar nu mai mult de 24 ore, șefului secției de deținere iar în situația în care
abaterea este săvârșită în zilele nelucrătoare sau în zilele de sărbătoare legală,
raportul va fi predat șefului secției în prima zi lucrătoare;
Procedura disciplinară este declanșată de către șeful de secție care
înaintează raportul de incident comisiei de disciplină în termen de 24 de ore.
Comisia de disciplină este stabilită prin decizie a directorului locului de
deținere la începutul anului și este compusă din directorul adjunct pentru
8
siguranța deținerii, care are calitatea de președinte al comisiei, directorul
adjunct pentru educație si asistență psihosocială, un ofițer desemnat de
directorul locului de deținere, care au calitatea de membri în comisie. Un cadru
din rândul personalului va fi numit drept secretar al comisiei.
Directorul locului de deținere desemnează una sau mai multe persoane, în
raport de mărimea penitenciarului și de numărul de deținuți existent, altele decât
supraveghetorii care au întocmit raportul de incident, să realizeze o cercetare
prealabilă, ce presupune adunarea de probe și o discuție cu persoana
condamnată.
După terminarea cercetării prealabile, în termen de cel mult 10 zile,
comisia de disciplină trece la ascultarea condamnatului, la verificarea probelor,
la discuții cu oricare dintre persoanele care cunosc detaliile incidentului,
împrejurările săvârșirii abaterii și aplică una dintre sancțiunile disciplinare ori
clasează dosarul de cercetare disciplinară. Sancțiunea care urmează a fi aplicată
trebuie sa fie în concordanță cu natura și modul de comitere a abaterii
disciplinare, cu atitudinea manifestată de condamnat după săvârșirea faptei și în
timpul procedurii de cercetare.
Hotărârea comisiei de disciplină se comunică de îndată condamnatului,
împreună cu menționarea căii de atac existente si a termenului de exercitare a
acesteia. În situația în care fapta are trăsăturile constitutive ale unei infracțiuni,
comisia de disciplină îl informează pe directorul locului de deținere pentru a
sesiza organul de urmărire penală competent.
Plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină poate fi înaintată în
termen de 3 zile, termen în care persoana condamnată poate sa conteste
hotărârea cu privire la sancționare în fața judecătorului de supraveghere a
privării de libertate, situație în care executarea sancțiunii va fi suspendată.
Judecătorul care desfășoară activitatea de supraveghere în locul de deținere are
competența materială de soluționare a plângerii condamnatului și va proceda la
ascultarea acestuia și a oricărei persoane a cărei declarație este considerată utilă
în aflarea corectă a situației produse.

Potrivit dispozițiilor art. 104 din Legea nr. 254/2013 privind executarea
pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate
soluționa plângerea, prin emiterea unei încheieri motivate în termen de 10 zile
de la primirea acesteia, astfel:
a) admite plângerea și dispune anularea sau modificarea sancțiunii
disciplinare aplicate de comisia de disciplină;
9
 b) respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect,
tardivă sau inadmisibilă, după caz;
c) ia act de retragerea plângerii.
Conținutul încheierii va fi trimis spre luare la cunoștință de către persoana
condamnată și pentru conformare, directorului locului de deținere, în termen de
3 zile de la pronunțare. După luare la cunoștință, condamnatul nemulțumit de
măsura luată ori administrația penitenciarului, în termen de 5 zile de la
comunicare, pot face contestație la judecătoria în a cărei competență se află
soluționarea acesteia. Contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a
privării de libertate, prin aceasta suspendându-se executarea conținutului
încheierii, iar în termen de doua zile, se înaintează dosarul la judecătorie.
Judecătoria din circumscripția teritoriala în care se afla locul de deținere,
ca instanță de executare, soluționează plângerea cu precădere, audiază persoana
condamnată, după care soluționează plângerea prin hotărâre definitivă.

Sancțiunile ce se pot aplica pentru săvârșirea abaterilor disciplinare

Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate în cazul săvârșirii abaterilor

disciplinare sunt cele arătate în art. 101 alin. (1) din Legea nr. 254/2013:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și
sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o
lună;
d) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția
celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare,
petiționare, corespondența si asistența medicală, pe o perioadă de cel mult două
luni;
e) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioada de cel mult 3
luni;
f) izolarea pentru maximum 10 zile.
În timpul aplicării sancțiunilor disciplinare, exercitarea drepturilor
specifice condamnaților privitoare la apărare, dreptul de petiționare, dreptul la
vot, dreptul la corespondența, dreptul la asistență medicală, dreptul la hrană,
ținută, cazarmament și condiții minime de cazare, dreptul la plimbare zilnică și
dreptul la odihnă nu poate fi îngrădit. Celor sancționați disciplinar li se vor
restrânge sau suspenda unele drepturi specifice ori vor fi izolați de alți deținuți,

10
după caz, sancțiunea aplicată fiind restrictivă doar în condițiile și termenul
stabilit de lege, fără a presupune și alte afectări colaterale de drepturi.
Sancțiunile disciplinare privind primirea de bunuri, vizite ori izolare nu se
aplică femeilor însărcinate sau care au în îngrijire copii în vârsta de până la un
an, pe întreaga perioadă cât se găsesc în această situație. Medicul locului de
deținere trebuie sa facă recomandări comisiei de disciplină în situația în care un
condamnat nu poate executa sancțiunea cu izolare din motive medicale, iar pe
parcursul executării acestei măsuri de către cei apți, personalul medical îi va
vizita ori de câte ori este necesar pe cei în cauză pentru a constata starea lor de
sănătate.
În situația în care starea de sănătate a celor izolați se înrăutățește, medicul
va propune directorului locului de deținere întreruperea executării acestei
măsuri.
Prevederile legale stabilesc că nu se pot aplica sancțiuni disciplinare cu
caracter colectiv, astfel încât, fiecare persoană care a participat la o abatere
colectivă va răspunde, personal, numai pentru contribuția sa individuală la
încălcarea regulilor stabilite. Sancțiunile disciplinare nu pot să fie înăsprite în
cursul aplicării lor prin folosirea abuzivă a mijloacelor de imobilizare, sau prin
supunerea condamnaților la măsuri degradante ori umilitoare.
Câtă vreme condamnații săvârșesc abateri considerate ușoare, grave sau
foarte grave, există și diferențe semnificative între măsurile disciplinare ce se
pot aplica, în mod corespunzător.
Astfel, pentru abaterile ușoare se pot aplica următoarele sancțiuni:
a) Avertismentul;
b) Suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și
sportive pe o perioada de cel mult o lună;
c) Suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o
lună.
În cazul când condamnatul săvârșește în mod repetat abateri disciplinare
ușoare îi vor fi aplicate sancțiunile prevăzute pentru abaterile grave.
Sancțiunile pentru abaterile grave ce se pot aplica sunt:
a) suspendarea dreptului de a participa la activități culturale, artistice și
sportive, pe o perioadă de cel mult o lună;
b) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o
lună;
c) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția
celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare,

11
petiționare, corespondența și asistența medicală, pe o perioadă de cel mult o
lună;
d) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 2
luni.
Pentru abateri disciplinare grave, săvârșite în mod repetat, vor fi aplicate
sancțiuni disciplinare dintre cele pentru abateri disciplinare foarte grave.
Sancțiunile pentru abaterile foarte grave ce se pot aplica sunt:
a) suspendarea dreptului de a primi și de a cumpăra bunuri, cu excepția
celor necesare pentru igiena individuală sau exercitarea drepturilor la apărare,
petiționare, corespondență si asistență medicală, pe o perioadă de cel mult 2
luni;
b) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult 3
luni;
c) izolarea pentru maximum 10 zile.
În situația în care se impune transferarea unui condamnat pe timpul
procedurilor disciplinare, în cadrul unei unități a Administrației Naționale a
Penitenciarelor sau a Ministerului Afacerilor Interne, raportul de incident și alte
documente referitoare la abatere se trimit la aceste locuri de deținere pentru a se
continua procedura disciplinară.
În situația în care pe timpul cercetării disciplinare ori al derulării
procedurilor comisiei de disciplină condamnatul încearcă să împiedice aflarea
adevărului, directorul penitenciarului poate dispune separarea preventivă a
acestuia în camera de protecție și supravegherea electronică, conform
dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 254/2013.
Stabilirea celei mai potrivite sancțiuni disciplinare se realizează printr-o
judicioasă individualizare, respectiv alegerea uneia dintre măsurile stabilite prin
prevederile legale și regulamentare, conduita negativă fiind evaluată, potrivit
dispozițiilor Regulamentului de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind
executarea pedepselor și a masurilor privative de libertate dispuse de organele
judiciare în cursul procesului penal, după următoarele criterii:
a) împrejurările și modul de comitere a abaterii disciplinare, precum și
mijloacele folosite;
b) gradul de afectare a conviețuirii normale din penitenciar ori a
siguranței acestuia;
c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale
abaterii disciplinare;
d) motivul săvârșirii abaterii disciplinare și scopul urmărit;
e) natura și frecvența abaterilor disciplinare comise anterior;
12
 f) atitudinea deținutului după săvârșirea abaterii și în timpul procedurii
disciplinare;
g) manifestarea unei evidente agresivități sau violențe care afectează în
mod grav conviețuirea normală din penitenciar, precum și siguranța acestuia;
h) nivelul de educație, vârsta și starea de sănătate.
În raport cu gravitatea sau frecvența abaterilor disciplinare, în anumite
situații este cazul să se procedeze și la declanșarea unei noi evaluări a conduitei
în vederea schimbării regimului de deținere ori a gradului de risc pentru
penitenciar, comisia de disciplină hotărând în aceste cazuri și sesizarea comisiei
de individualizare a regimului de deținere. Transmiterea sesizării se realizează
de către secretarul comisiei de disciplină.
Sancțiunea cu izolare se execută în secțiile de maximă siguranță a
penitenciarului, cazarea se face individual în camere special amenajate,
indiferent de regimul aplicat celui condamnat. Chiar dacă din punct de vedere al
securității camerei se pot realiza amenajări speciale, iluminarea naturală,
aerisirea si ventilația, sistemul de încălzire, alimentarea cu apă potabilă, dotările
necesare igienei sunt similare celorlalte încăperi destinate cazării condamnaților.
Regimul aplicării drepturilor condamnaților sancționați cu izolarea este
deosebit pentru aceasta perioada, astfel:
a) Deținuții pot exercita dreptul de petiționare, la corespondență și la
informare prin presa scrisa și beneficiază de hrană conform normelor în vigoare,
asistența medicală și plimbare zilnică de cel puțin o oră, în spații special
amenajate, în aer liber, separat de ceilalți deținuți;
b) Dotarea și amenajarea spațiilor destinate plimbării persoanelor care
execută sancțiunea disciplinară este prevăzută pentru a preveni evenimentele
operative deosebite;
c) Fumatul este permis numai pe timpul efectuării activității de plimbare;
d) Pe timpul executării sancțiunii disciplinare cu izolarea, deținuții nu
sunt folosiți la muncă, nu participă la activitățile cultural-educative și sportive,
sunt privați de posibilitatea de a păstra și de a folosi aparatura radio-tv;
e) Pe timpul executării sancțiunii disciplinare cu izolarea, deținuților li se
suspenda dreptul de a primi bunuri, de a primi vizite, cu excepția vizitelor
apărătorului, persoanelor cu calități oficiale sau ale reprezentanților diplomatici,
de a efectua convorbiri telefonice, precum și de a efectua cumpărături, în afara
articolelor necesare pentru petiționare, corespondență, fumat și igienă
individuală;

13
 f) Vizitele cu apărătorul și alte persoane oficiale se desfășoară cu
dispozitiv de separare, indiferent de regimul de executare în care este inclus
deținutul.

Efectele aplicării sancțiunilor disciplinare

Sancțiunile disciplinare produc un efect imediat și unul ulterior asupra

situației condamnatului și influențează întreaga executare a pedepsei cu privare
de libertate.
În primul rând, efectul imediat este restrângerea pentru o perioadă a
exercitării drepturilor acordate prin Legea nr. 254/2013 la pachete, cumpărături,
activități cultural-educative și sportive, la vizita cu familia. Acest efect imediat
este resimțit prin aceea că regimul obișnuit de deținere este mai sever,
personalul este mai circumspect în acordarea unor facilități ori responsabilități,
ceilalți condamnați se îndepărtează de cel sancționat, nedorind să aibă și ei
influențe negative.
Conform Metodologiei din 30 aprilie 2013 privind acordarea
recompenselor, art. (10), în situația consecutivă a aplicării de sancțiuni
disciplinare, creditele acumulate prin diferite activități se diminuează, iar în
cazul cumulării mai multor sancțiuni, soldul creditelor poate fi chiar negativ. În
aceasta situație recompensarea condamnatului nu mai este posibilă până la
acumularea de credite și obținerea recompenselor necesare ridicării sancțiunii.
Chiar după aceasta, este posibil ca recompensele să nu i se acorde o perioadă, la
fel ca și permisiunea de ieșire din locul de deținere.
Un alt efect de importanță majoră al cazierului disciplinar este cel al
dosarului condamnatului în procedura de liberare condiționată unde se
analizează întreaga conduită avută pe parcursul deținerii, acumularea de
sancțiuni disciplinare fiind de natură a se aprecia o inconstanță în conduita
pozitivă și să aibă ca urmare, o propunere de amânare a liberării condiționate pe
diferite termene.
Sancțiunea cu izolare este cea mai severă măsură deoarece este de natură
a crea anxietate, destabilizare emoțională sau chiar o afectare psihică a
condamnatului iar sancționarea repetată cu o astfel de sancțiune, poate influența
negativ conduita condamnatului pe termen lung. Din această cauză, sancțiunea
este adoptată numai pentru cazuri deosebite, când alte sancțiuni nu și-au produs
efectul scontat și nu există un alt remediu eficace.

14
 Organizarea intervenției în locurile de deținere

Este de dincolo de orice îndoială faptul că în locurile de deținere sunt

încarcerate persoane ce provin, de regulă, din medii infracționale, unde regulile
sociale și normele de drept sunt desconsiderate iar condamnările reprezintă
întreruperea lanțului unor conduite obișnuite, care se perpetuează ori reprezintă
chiar un mod de viață.
În aceste condiții este aproape firesc ca obișnuința unor condamnați de
încălcare a regulilor să se evidențieze și în locurile de deținere iar deprinderile
negative să influențeze modul de receptare a normelor execuțional penale. Prin
urmare, abaterile disciplinare sunt mai frecvente, îndeosebi în prima parte a
executării pedepsei, adică în timpul acelei fracții de pedeapsă ce este obligatoriu
de executat și care este necesară pentru stabilirea vocației acelei persoane de a fi
liberată condiționat.
De cele mai multe ori abaterile disciplinare, tentativele de evadare, de
sinucidere, bătăile și auto-agresiunile, ripostele verbale suburbane, încercările
de a lua legătura în mod ilegal cu persoanele din afară, violurile homosexuale,
atacurile asupra personalului ori asupra altor persoane, se produc pe fondul unui
climat de dezordine, de tolerare a abaterilor de către cei care nu înțeleg că
persoanele lipsite de libertate trebuie sa execute pedeapsa, nu să piardă timpul
sau să se distreze în locurile de deținere.
Locurile de deținere trebuie sa fie locuri sobre, chiar severe, unde relațiile
dintre cadre și deținuți sunt reglementate strict, unde intimitățile de tip colegial
sau prieteniile nu sunt permise. Dimpotrivă, aceste relații sunt de natură a duce
la eliminarea personalului din cadrul sistemului penitenciar. Încurajarea
conduitei pozitive a celor condamnați nu înseamnă câtuși de puțin să se acorde
credit nelimitat. Încrederea în modul lor de gândire și acțiune trebuie să fie
limitată iar controlul și supravegherea trebuie să fie permanente.
Recomandarea nr. R(97)12 a Comitetului de Miniștri către statele
membre ale Consiliului Europei, cu privire la personalul responsabil pentru
implementarea sancțiunilor și măsurilor, a stabilit câteva principii privind
recrutarea, selectarea, instruirea și statutul personalului responsabil cu
implementarea sancțiunilor comunitare astfel:
– Personalul trebuie să aibă o înaltă competență, calificare și
responsabilitate în ceea ce privește aplicarea sancțiunilor;
– Trebuie să existe o mobilitate de mișcare între membrii personalului ce
aplică măsurile comunitare și acela care aplică arestul preventiv;

15
 – Trebuie acordate posibilități considerabile pentru ca personalul să-și
dezvolte cunoștințele si capacitățile pentru a îndeplini sarcinile și a se putea
confrunta cu problemele ce apar cu competență și imaginație inovativă;
– Personalul trebuie sa acționeze în baza unor metode și cunoștințe de
lucru uniformizate, având un statut corespunzător fiecărui nivel de competență a
funcțiilor de bază pe care le exercită din partea societății;
– Statutul trebuie să ia în considerație importanța socială a personalului,
condițiile de muncă trebuie să țină cont de natura dăunătoare a activității lor.
În condițiile stabilite de regulile europene, legislația româneasca a stabilit
un statut special al personalului ce este strict reglementat prin actele normative
elaborate în acest scop.
În legătură cu statutul personalului și rolul acestuia ca vector activ în
activitatea de aplicare a legii, vom dezvolta problematica în capitolul referitor la
acesta, în această parte a lucrării subliniem doar faptul ca normarea exactă a
statutului si modului de acțiune trebuie să preîntâmpine orice situație de
intervenție ce ar degenera în tortură, rele tratamente ori în înjosirea sau afectarea
demnității persoanelor private de libertate.
Trebuie avut în vedere că de cele mai multe ori deținuții sunt cei care
provoacă incidente în viața cotidiană în locul de deținere, iar frecvența acestor
incidente sau violența cu care se produc necesită intervenția pentru restabilirea
ordinii. Pentru asigurarea unui climat normal de desfășurare a tuturor
activităților din locurile de deținere s-a realizat pentru fiecare post și pentru
fiecare activitate un manual de proceduri, în care se enumeră toate activitățile
(cooperare internațională, programe, contractare, activități economice, asistență
psihologică și educație psihosocială, activități de management educațional,
informatică, inspecție penitenciară, asistență medicală și medicină preventivă,
registratură și arhivă, relații publice, secretariat, resurse umane, formare
profesională, evidență personal, siguranța deținerii, aplicarea regimurilor,
prevenirea criminalității, activitatea juridică și contencios, elaborare acte
normative).
Intervenția în locurile de deținere are o latură statică, constructivă,
precum și una dinamică prin resursele de personal și tehnică puse la dispoziție
pentru impunerea restricțiilor privind libertatea de mișcare, pentru prevenirea
săvârșirii de noi infracțiuni și abateri disciplinare, împiedicarea privind
sustragerea de la executarea pedepsei, precum și pentru protejarea vieții
condamnaților și a personalului, a integrității corporale și a sănătății acestora.
Organizarea intervenției din punct de vedere static, constructiv se
realizează dinainte de producerea unor evenimente negative și constă în
16
realizarea construcțiilor penitenciare destinate deținerii diferitelor categorii de
condamnați si aplicării diferențiate a regimurilor, stabilirea prin regulamente și
ordine a modului de pază, escortare, supraveghere, comunicare și legătură, în
așa fel încât persoanele condamnate sa nu poată întreprinde acțiuni negative ori
alte infracțiuni.
Organizarea dinamică a intervenției este constituită prin sistemul de lucru
în patru ture de serviciu, cu acoperirea activităților de pază și supraveghere fără
întrerupere pe parcursul celor 24 de ore ale zilei, organizarea supravegherii și
însoțirii persoanelor condamnate care se deplasează prin locul de deținere,
precum și escortarea, însoțirea, paza și controlul deținuților ce se deplasează în
afara locurilor de deținere pentru afaceri judiciare, prezentarea la punctele de
lucru, la spitale si policlinici, la expertize medico-legale, pentru transfer în alte
unități, precum si controlul persoanelor deținute care beneficiază de permisiuni
de ieșire.
Organizarea escortării și însoțirii se realizează în raport cu gradul de risc
al categoriilor de condamnați, cu numărul celor scoși la diferite activități într-un
singur loc. La nivelul fiecărei unități se constituie o subunitate de escortare și o
subunitate de intervenție pentru situații deosebite. Personalul operativ din turele
de serviciu, din escortare și supraveghere, cel de intervenție, conlucrează prin
reguli dinainte stabilite, astfel încât de fiecare dată, procedeul aplicat să fie
același, subordonarea și ierarhia să fie bine cunoscute, conducerea tuturor
activităților să ducă la responsabilizarea până la amănunt pentru fiecare agent în
parte.
În situația în care se produc incidente deosebite, procedurile care se aplică
sunt conduse de personalul ierarhic superior, pe baza ordinelor existente și a
deciziilor scrise, prin asumarea intervenției, a responsabilității și a riscului
afectării sănătății, a integrității corporale sau chiar a vieții.
Daca situația negativă depășește posibilitățile de intervenție ale locului de
deținere, se apelează, în baza Planului de cooperare cu unitățile Ministerului
Afacerilor Interne, la sprijin cu forțe suplimentare care se pun la dispoziția și
sub conducerea directorului locului de deținere.
Pentru restabilirea ordinii personalul de intervenție poate folosi forța
fizică, precum și mijloacele de imobilizare specifice, fiindu-i interzisă folosirea
altor mijloace neprevăzute de actele normative în vigoare. Cu privire la
întrebuințarea acestor mijloace, există următoarele reguli prevăzute de Ordinul
ministrului justiției nr. 2748/2010 pentru aprobarea Manualului de proceduri
utilizat de negociatori în gestionarea incidentelor critice și a Manualului pentru

17
gestionarea incidentelor, M. Of. nr. 813 din 6 decembrie 2010, după cum
urmează:
1. Folosirea cătușelor sau a altor mijloace de imobilizare nu este permisă
decât în situații în care alte masuri de menținere a ordinii și disciplinei în rândul
deținuților nu au dat rezultate și numai într-una dintre următoarele situații:
a) pentru a împiedica evadarea în timpul deplasării deținuților;
b) pentru a proteja deținuții de autovătămare sau pentru a preveni
vătămarea altor persoane ori producerea de pagube;
c) pentru restabilirea ordinii și disciplinei, ca urmare a opunerii sau
împotrivirii deținuților la o dispoziție a organelor judiciare sau personalului
locului de deținere.
2. Mijloacele de imobilizare ce pot fi folosite în scopul prevăzut la alin.
(1) se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3).
3. Folosirea mijloacelor de imobilizare este permisă numai pe durata
pentru care aceasta este strict necesară.
4. Folosirea mijloacelor de imobilizare se face gradual, fără a depăși
nevoile reale de imobilizare a deținuților și încetează de îndată ce scopul
intervenției a fost realizat.
5. Utilizarea mijloacelor de imobilizare trebuie autorizată în prealabil de
către directorul penitenciarului, cu excepția cazurilor în care urgența nu permite
acest lucru, situație care este de îndată adusă la cunoștința directorului.
6. Organele judiciare apreciază cu privire la aplicarea, menținerea sau
îndepărtarea mijloacelor de imobilizare, pe durata prezenței deținuților în fața
acestora.

Limitele folosirii forței în locurile de deținere

Cu caracter de principiu, nu este în interesul sistemului penitenciar să

aibă în corpul agenților persoane cu anumite deficiențe de caracter: răzbunători,
ranchiunoși, turbulenți, care să abuzeze de statutul lor, de mijloacele de forță
din dotare sau care să exercite acte de opresiune față de cei aflați temporar în
supravegherea lor. Personalul trebuie sa fie astfel instruit încât să uzeze de forță
sau de mijloacele de intervenție numai în situația legitimei apărări ori când
deținuții opun rezistență prin forță sau prin pasivitate la un ordin direct bazat pe
lege sau regulamente.
În Regulamentul pentru aplicarea Legii nr. 254/2013, art. 29-33, este
stabilit că întreaga activitate de intervenție se realizează în baza „Manualului de
proceduri utilizat de negociatori în gestionarea incidentelor critice”precum și a
18
„Manualului pentru gestionarea incidentelor”, unde sunt arătate toate politicile
si procedurile ce vor fi urmate de negociatori și de structurile în care
funcționează aceștia.
În aceste acte normative sunt aprobate modalitățile practice pentru
gestionarea incidentelor operaționale pentru toate categoriile de penitenciare și
mai există posibilitatea legală ca fiecare loc de deținere să-și realizeze propriile
instrucțiuni pentru astfel de intervenții. În aceste manuale sunt prezentate
regulile specifice ale ANP referitoare la structurile si rolurile necesare
gestionarii incidentelor critice, precum și regulile de standardizare a
intervenției.
În cadrul penitenciarelor, structurile asociate pentru măsurile de securitate
specială, constrângere și control sunt: detașamentele de intervenție și grupele
operative formate din echipele de intervenție, echipele operative speciale și
echipele operative.
Activitatea acestor structuri, în situații de intervenție, este condusă de
către directorul locului de deținere, iar în lipsa acestuia, de către locțiitorul
pentru pază și regim.
Una dintre regulile principale privind pregătirea detașamentelor de
intervenție și a grupelor operative este aceea a pregătirii lor zilnice prin
antrenament fizic special care să le permită să stăpânească deținuții. În afara
situațiilor excepționale, agenții care asigură serviciul în contact direct cu
persoanele condamnate nu vor avea asupra lor armament iar șefii ierarhic
superior nu vor încredința unui cadru operativ arme de foc fără a fi încredințați
că acesta fost suficient de instruit în mânuirea lor.
În locurile de deținere tensiunea există inevitabil, ca urmare a faptului că
deținuții, în mod lesne de înțeles, nu manifestă o acceptare voluntară a
executării pedepsei. Unii dintre ei, în special cei obișnuiți cu standarde mai
ridicate de viață, nu suportă regimul restrictiv și ascetic al detenției iar în foarte
multe situații, furia lor se îndreaptă asupra personalului sau asupra altor deținuți.
Regula potrivit căreia personalul exercită autoritatea iar deținuții trebuie să i se
supună este cunoscută de toți participanții la raportul juridic de drept
execuțional penal, prin urmare, față de cei care nu se supun acestui regim de
autoritate, există o justificare de utilizare a mijloacelor de constrângere.
În toate situațiile, înainte de folosirea forței, personalul trebuie să se
convingă că obiectivul dorit nu poate fi atins prin alte mijloace. În funcție de
cazul concret, folosirea forței va fi adaptată la situație, aplicându-se principiul
de subsidiaritate si proporționalitate.

19
 Pentru ca forța să nu fie folosită discreționar, agenții trebuie să fie
obligați să raporteze în scris ori de câte ori au folosit forța sau mijloacele de
imobilizare, directorului așezământului și judecătorului de supraveghere a
privării de libertate. Pentru evitarea escaladării violenței din locurile de deținere,
condamnații agresivi trebuie să fie separați de ceilalți și discutarea fiecărui caz
în parte cu deținuții. Discutarea problemelor trebuie făcută de pe un plan de
egalitate în fața legii si a normelor, într-o atmosferă de înțelegere reciprocă,
respect al demnității umane și toleranță privind greutățile și suportabilitatea
regimului penitenciar.
Un rol decisiv în stăpânirea stării de spirit din rândul condamnaților și
cultivarea unei atmosfere de normalitate în relațiile dintre administrație și
persoanele private de libertate îl are directorul penitenciarului care, în poziția sa
de persoană oficială, trebuie să conducă democratic și uman, pentru a inspira și
motiva pe ceilalți. Directorul trebuie sa fie un bun manager, să cunoască
temeinic prevederile legale, să cunoască societatea în ansamblul ei și să știe ce
loc ocupă penitenciarul în comunitatea locala. El trebuie sa fie un model de
conduită.

Proceduri standard de intervenție si imobilizare

Una dintre regulile de bază ale procedurilor de intervenție și imobilizare

este aceea că activitatea negativă a persoanelor private de libertate nu trebuie să
ia prin surprindere personalul, nepregătit ori cu mijloace de intervenție
insuficiente sau neinstruite. În acest scop agenții supraveghetori, șefii de secții,
ofițerii de informații și ceilalți membri ai personalului unității trebuie să
sesizeze, de îndată, orice situație care ar putea escalada într-o tulburare a ordinii
în penitenciar. Chiar și sesizările unor deținuți cu bună conduită trebuie să fie
verificate pentru a se constata dacă unele persoane încearcă să declanșeze
activități negative. În situația când sunt sesizări, ele trebuie verificate imediat și
sa fie luate masuri operative de prevenire, care necesită un efort mai mic, nu duc
la deteriorări, răniri ori la pierderi de vieți omenești.
Supravegherea permanentă a zonelor de impact ori vulnerabile ale unității
de către agenții de la dispeceratul unității va duce la informarea operativă a
șefului de tură ori a eșalonului superior cu problemele deosebite, indiferent de
sursă. Personalul din Centrul de supraveghere electronică va monitoriza, prin
intermediul camerelor de luat vederi, activitățile desfășurate cu persoanele
private de libertate, iar prin sistemul de închidere, va bloca sau va limita accesul
spre zonele respective. Prin atribuțiile specifice, personalul dispeceratului
20
informează permanent comanda unității, verifică magazia de armament și
muniții și mijloacele de intervenție.
În cazul producerii unui incident ce necesită acțiunea detașamentului de
intervenție sau a unei echipe de intervenție, se procedează la activitatea descrisă
la Cap. VII din Regulamentul privind siguranța locului de deținere, numai cât
timp procedurile sunt necesare și cu proporționalitatea dată de situația de fapt.
Incidentele sunt apreciate după cum trebuie folosite forțele la dispoziție,
incidente operaționale si incidente critice, conform art. 291, astfel:
„(1) Prin incident operațional se înțelege reacția la situațiile de urgență
medicală, la incendiu, la evadare, la tulburări sau violențe ale persoanelor
private de libertate și evenimente periculoase.
(2) Prin reacția la situații de urgență medicală se înțelege reacția la una
dintre următoarele situații în care se poate afla persoana privată de libertate:
a) stare acută, cu pericol de colaps sau deces;
b) violentă gravă;
c) vătămare gravă;
d) automutilare;
e) aparență de suicid;
f) aparență de deces;
g) accident de muncă.
(3) Prin reacția la incendiu se înțelege reacția la incendierea intenționată a
camerei de deținere sau a propriei persoane, la incendiul sau prăbușirea spațiilor
de deținere.
(4) Prin reacția la evadare se înțelege inclusiv reacția la tentativa de
evadare.
(5) Prin reacția la tulburări sau violențe ale persoanelor private de
libertate se înțelege reacția la una din următoarele situații:
a) violența între persoane private de libertate;
b) refuz în grup de a se supune ordinelor;
c) ostilitate sau agresiune individuală;
d) refuz individual de a se supune ordinelor;
e) baricadare în cameră;
f) urcare neautorizata pe înălțimi.
(6) Prin reacția la evenimente deosebite se înțelege reacția în caz de
descoperire de arme sau explozivi, de dispersare a lichidelor fiziologice si de
primire de pachete suspecte.
(7) Incidente critice sunt revolta și luarea de ostatici.”

21
 Din modul cum este reglementat pachetul de drepturi și obligații precum
și normele de sancționare și de intervenție în cadrul penitenciarelor, se reține
faptul că legiuitorul și factorii administrativi din conducerea A.N.P. au urmărit
ca activitățile din aceste incinte să fie cât mai puțin expuse la arbitrariu. Pe de o
parte s-a urmărit asigurarea unui climat care să excludă abuzurile și tratamentele
degradante din partea personalului iar pe de altă parte, evitarea unui regim de
detenție lipsit de autoritatea corespunzătoare, care să permită deținuților
favoritisme, derogări de la reguli, compromis în respectarea disciplinei
interioare și care, într-un final să compromită scopul esențial al executării
pedepselor. Dincolo de cadrul legal care a fost radical îmbunătățit în ultimii ani,
există încă foarte multe deficiențe de natură administrativă, generate în special
de subfinanțarea sistemului, care afectează regimul de detenție și în mod
special, drepturile condamnaților. Aceste aspecte pot fi îndreptate numai dacă
societatea în ansamblu și factorii decidenți politic și administrativ, vor
reconsidera rolul penitenciarelor în societate și vor acorda prioritate acelor
activități care au menirea de a reforma, în mod real, educația, caracterul și
comportament deținuților pentru ca aceștia să fie apți de reinserție socială și de
a redeveni cetățeni de încredere.

22
 1

MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII

UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
www.univagora.ro E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 10
Executarea măsurilor educative privative și neprivative de libertate
Executarea măsurilor educative privative de libertate

Aspecte introductive
Măsurile educative, reglementate în mod distinct de legiuitor pentru o
categorie vulnerabilă și insuficient dezvoltată din punct de vedere fizic și psihic,
minorii și tinerii, au ca scop, la fel ca celelalte pedepse, reintegrarea în societate a
persoanelor internate și responsabilizarea acestora, în vederea asumării propriilor
acțiuni și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni. În acest sens, au fost adoptate
dispozițiile din conținutul art. 134-143 din Legea nr. 254/2013 care reglementează
în detaliu aspectele de punere în executare a acestor măsuri.
Pe durata executării măsurilor educative se asigură menținerea și
dezvoltarea legăturilor persoanei internate cu familia și comunitatea, precum și
implicarea în demersuri recuperative adaptate particularităților psihosomatice și
nevoilor de dezvoltare personală ale acesteia.
Centrele educative și de detenție dispun de spații adecvate pentru cazare,
prepararea și servirea hranei, activități de instruire școlară și formare profesională,
asistență socială și psihologică, activități educative, moral-religioase, culturale,
sportive, recreative, pentru asigurarea asistenței și a tratamentelor medicale,
precum și pentru primirea vizitelor.
Centrele educative și de detenție dispun de personal specializat pentru
activitățile educative, moral-religioase, culturale, sportive, recreative, de asistență
psihologică și socială specifică, de personal medical, de pază, supraveghere și
însoțire, precum și de personal tehnico-administrativ.
Ministerul Educației Naționale, prin intermediul inspectoratelor școlare
județene, asigură personal specializat pentru activitățile de instruire școlară în
cadrul centrelor educative și de detenție.
În fiecare centru educativ și de detenție, activitatea de recuperare socială a
 2

persoanelor internate este organizată și desfășurată în baza unui proiect

educațional și a unui plan de intervenție recuperativă.
Proiectul educațional structurează organizarea și desfășurarea demersurilor
educaționale, de asistență socială acordate persoanelor internate, în funcție de nevoile
individuale și urmărește cu prioritate, următoarele obiective: asigurarea unui climat
favorabil dezvoltării personale, conferirea de utilitate perioadei internării, reducerea
vulnerabilității psihologice și sociale și asimilarea de cunoștințe și formarea de
deprinderi necesare reintegrării sociale.
Planul de intervenție recuperativă stabilește, în funcție de nevoile de dezvoltare
ale persoanei internate, durata și regimul de executare a măsurii educative, activitățile
și programele de instruire școlară și formare profesională, educative, culturale, moral-
religioase, de asistență psihologică și socială în care este inclusă persoana internată,
cu consultarea acesteia.
Asistența educațională, psihologică și socială specifică centrelor educative și
centrelor de detenție reprezintă un ansamblu structurat de programe și activități, care
oferă persoanei internate posibilitatea de a dobândi aptitudini care să determine
adoptarea unui comportament constructiv, autonom și responsabil în cadrul
comunității. Activitățile de asistență psihologică și asistență socială în centre sunt
realizate de personalul din compartimentele de specialitate ale acestora, cu
participarea familiei, a instituțiilor publice, a asociațiilor și fundațiilor, precum și a
altor reprezentanți ai societății civile.
Primirea persoanei condamnate într-un centru educativ sau de detenție se face
în baza hotărârii judecătorești rămase definitive. În termen de 3 zile de la primirea în
centru familia sau reprezentantul legal sunt informate în scris despre posibilitățile de
vizitare i despre modalitățile de sprijinire a procesului de reintegrare socială desfă
urate în centru. După primire, persoanele internate sunt ținute o perioadă de 21 de zile
în carantină și sub observare.
Pe lângă drepturile pe care un major condamnat le are în penitenciar, în cazul
minorului internat se pune un accent deosebit pe asigurarea educației, conform cu
nevoile și capacitățile sale, precum pe asigurarea pregătirii profesionale adecvate.
Persoanele internate sunt obligate să îi desăvârșească învățământul general
obligatoriu. Deosebit de majori, legea impune ca minorilor să li se asigure 8 ore de
somn pe zi. În ceea ce privește dreptul la vizită intimă, acesta se acordă doar
persoanelor căsătorite sau care au vocația legală de a se căsători, cu respectarea
condițiilor prevăzute de lege.
Pe durata executării acestor măsuri educative, persoanele internate pot presta
o muncă numai cu avizul medicului din centru. Minorii internați nu prestează muncă
 3

pe timpul nopții. Asigurarea dreptului de munci se face exclusiv în interesul

reintegrării lor sociale. Banii obținuți din munca prestată pe durata internării sunt
repartiza și astfel: 50% revin persoanei internate care poate folosi 90% din ei pe
durata executării și 10% sunt consemnați pe numele său la Trezoreria Statului,
urmând a fi încasați la momentul punerii în libertate; iar restul de 50% revin
administrației centrului.
Pentru a veni în ajutorul minorilor internați, în mod special și spre deosebire
de majorii condamnați, ei pot încheia un contract de asigurare privind contribuția la
bugetul asigurărilor sociale de stat pentru veniturile realizate din munca prestată,
contribuția acoperindu-se din cei 90% obținuți pe durata executării măsurii.
Este posibil, de asemenea, ca persoana internată să poată obține venituri și din
valorificarea lucrărilor realizate în cadrul atelierelor ocupaționale. Venitul obținut
astfel revine în totalitate persoanei internate, după ce se deduc cheltuielile necesare
efectuării lucrărilor.
La fel ca în cazul deținuților majori, și în cazul minorilor internați se folosește
sistemul recompenselor, al abaterilor și al sancțiunilor disciplinare. În ceea ce privește
recompensele, ei beneficiază de acestea dacă manifestă interes în procesul educativ,
pentru participarea activă la activitățile organizatorice în centru și dacă au un
comportament adecvat față de celelalte persoane din centru (funcționari ai centrului
sau alți minori internați). Pentru minorii internați există o serie de recompense
specifice, cum ar fi:
- trimiterea în tabere sau excursii organizate de centru sau în colaborare cu
alte instituții;
- învoirea pe o durată de maxim 24 de ore în localitatea în care este situat
centrul;
- învoirea la final de săptămână pentru maxim 48 de ore în localitatea de
domiciliu;
- învoiri în familie, în timpul vacanțelor școlare, pentru 15 zile, dar nu mai
mult de 45 de zile pe an;
- învoirea din motive umanitare pe o durată de cel mult 10 zile; motivele
umanitare pentru care se poate da învoirea sunt: decesul unei rude apropiate
sau a unei persoane cu care minorul are puternice legături afective;
soluționarea unor probleme sociale, medicale; sprijinirea familiei, sau în
caz de calamitate.
Obligațiile și interdicțiile minorilor internați sunt aceleași ca și pentru majorii
condamnați. La fel se prezintă lucrurile și în cazul abaterilor disciplinare.
 4

Pentru minorii internați, primele patru sancțiuni disciplinare sunt identice cu

cele ce se pot aplica majorilor condamnați, la care se adaugă separarea de colectiv
timp de 4 ore pe zi, dar nu mai mult de 5 zile consecutive. Sancțiunile ce se aplică
majorilor internați sunt cele ce se pot aplica și minorilor internați, la care se mai
adaugă suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o durată de cel mult 2 luni și
izolarea pentru maxim 10 zile.
Înlocuirea măsurilor educative privative de libertate cu asistarea zilnică sau cu
liberarea din centru.
În situația în care minorul internat a dovedit un interes constant pentru însușirea
cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța
din circumscripția teritorială în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanței
de executare, poate dispune (art. 124 alin. 4 și 5, precum și art. 125 alin. 4 și 5 din
C.pen.) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe durata internării
rămase neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana nu a împlinit vârsta de
18 ani, sau liberarea din centrul educativ sau de detenție, dacă persoana a împlinit
vârsta de 18 ani.
Înlocuirea măsurilor educative privative de libertate cu asistarea zilnică sau cu
liberarea din centru se face la cererea persoanei interesate sau a consiliului educativ
ori a comisiei de individualizare, în prezența judecătorului de supraveghere și a unui
consilier de probațiune.
Instanța menționată în paragraful anterior se pronunță printr-o sentință care
poate fi atacată cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare. Contestația este
judecată de instanța egală în grad cu cea care a judecat apelul pe fondul pricinii.
Contestația formulată de procuror este suspensivă de executare. O copie a hotărârii
definitive prin care s-a admis cererea de înlocuire se comunică serviciului de
probațiune și organelor de poliție competente.
Admițând cererea de înlocuire, instanța impune respectarea uneia sau a mai
multora dintre obligațiile prevăzute de art. 121 din C.pen., și anume:
- să respecte un curs de pregătire colară sau formare profesională;
- să nu depășească fără acordul serviciului de probațiune limita teritorială
stabilită de instanță;
- să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori
la alte adunări publice, stabilite de instanță;
- să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai
acesteia, cu participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de
instanță;
 5

- să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;

- să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
Continuarea executării măsurilor educative privative de libertate în penitenciar.
Dacă în cursul executării persoana internată într-un centru ce a împlinit vârsta
de 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică procesul
de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, administrația centrului
poate cere instanței din circumscripția teritorială în care se află centrul,
corespunzătoare în grad instanței de executare, continuarea executării măsurii
educative într-un penitenciar. Prin comportament care influențează negativ sau
împiedică procesul de recuperare i reintegrare a celorlalte persoane se înțelege:
- inițierea de acțiuni care conduc la nefrecventarea sau refuzul său sau al altor
persoane internate de a participa la cursuri de instruire școlară și formare
profesională, la programe de educație, asistență psihologică și socială;
- introducerea, deținerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri,
substanțele toxice sau alte obiecte ce pun în pericol siguranța centrului, a
misiunilor sau a persoanelor din centru;
- nerespectarea interdicțiilor prevăzute la art. 82 lit. a)-c), nerespectarea, în
mod repetat, a interdicțiilor prevăzute la art. 82 lit. f) i h).
Propunerea de continuare a măsurii internării într-un penitenciar se face de
consiliul educativ sau de comisia de individualizare cu participarea judecătorului de
supraveghere și a altor persoane din penitenciar. Propunerea se consemnează într-un
proces-verbal i se înaintează instanței competente să judece acest fel de cauze.
Hotărârea acestei instanțe este definitivă.
Executarea măsurii educative într-un centru educativ. Reguli specifice.
Punerea în executare a acestei măsuri se face prin trimiterea unei copii de pe
hotărârea de condamnare organului de poliție de la locul unde se află minorul, care ia
măsuri pentru internare. După predarea minorului la centru, conducătorul centrului
educativ comunică de îndată instanței care a dispus măsura despre efectuarea
internării.
Centrul educativ este instituția specializată în recuperarea socială a persoanelor
internate, în care acestea urmează programe de instruire școlară și formare
profesională, potrivit aptitudinilor lor, precum și alte activități și programe destinate
reintegrării sociale.
Regimul de executare a măsurii educative într-un centru educativ este comun
tuturor persoanelor internate, individualizându-se din perspectiva demersurilor
 6

recuperative destinate acestora, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare fizică și

psihică. Persoanele dintr-un astfel de centru sunt cazate la comun, se pot deplasa
neînsoțite în interiorul centrului, în spații stabilite prin regulamentul de ordine
interioară și pot desfășura activități de instruire școlară și formare profesională,
educative, culturale, moral-religioase, de asistență psihologică și socială specifică sau
pot presta muncă atât în interiorul, cât și în exteriorul centrului, fără supraveghere.
În fiecare centru educativ se constituie un consiliu educativ, al cărui scop este
individualizarea regimului de executare, prin stabilirea asistenței educaționale,
psihologice și sociale acordate fiecărei persoane internate. Consiliul educativ este
format din directorul centrului, directorul adjunct responsabil de educație și asistență
psihosocială, educatorul, învățătorul sau dirigintele responsabil de caz, psiholog, un
asistent social și șeful serviciului de supraveghere, evidență și acordare drepturi
persoanelor internate. La lucrările consiliului educativ pot participa, în calitate de
invitați, un consilier de probațiune și un reprezentant al direcției generale de asistență
socială și protecția copilului din subordinea consiliului județean.

Executarea măsurii educative într-un centru de detenție. Reguli specifice

Punerea în executare a acestei măsuri se face prin trimiterea unei copii de pe

hotărârea de condamnare organului de poliție de la locul unde se află minorul, când
acesta este liber, sau comandantului locului de deținere, când acesta este arestat
preventiv, care ia măsuri pentru internare. Odată cu punerea în executare a măsurii,
judecătorul delegat va emite și ordinul prin care interzice minorului să părăsească
țara. După predarea minorului la centru, conducătorul centrului educativ comunică
de îndată instanței care a dispus măsura despre efectuarea internării.
Centrul de detenție este instituția specializată în recuperarea socială a
persoanelor internate, cu regim de pază și supraveghere, în care acestea urmează
intensiv programe de instruire școlară și formare profesională, potrivit aptitudinilor
lor, precum și alte activități și programe destinate reintegrării sociale.
În fiecare centru de detenție se constituie o comisie pentru stabilirea,
individualizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii internării (denumită
în continuare – comisie de individualizare). Comisia este alcătuită din directorul
centrului, directorul adjunct pentru educație, directorul adjunct pentru siguranța
deținerii, medicul șef, educatorul responsabil de caz, un psiholog și un asistent social.
În cazul minorilor, la lucrările comisiei mai pot participa un consilier de probațiune
și un reprezentant al direcției generale de asistență socială și protecția copilului.
Executarea măsurii internării într-un centru de detenție se face în două tipuri
 7

de regimuri de executare: în regim închis și regim deschis.

Regimul închis se aplică persoanei internate pe o perioadă mai mare de 3 ani.
Persoanele internate în acest regim sunt cazate, de regulă, în comun, desfășoară
activități de instruire școlară și formare profesională, educative, culturale, moral-
religioase, de asistență psihologică și socială, prestează muncă în grupuri, în interiorul
centrului, sub supraveghere. Toate tipurile de activități desfășurate de persoanele
integrate în regim închis, inclusiv munca depusă de aceștia, se poate desfășura și în
exteriorul centrului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului
centrului.
Regimul deschis se aplică persoanei internate pe o perioadă mai mică de 3 ani
(tot acest regim se aplică și pentru cei care au o perioadă de executat de fix 3 ani).
Persoanele internate într-un astfel de regim sunt cazate în comun, se pot deplasa
neînsoțite în anumite zone din interiorul centrului, desfășoară diferitele activități
educative și munca în spații din interiorul centrului care rămân deschise în timpul
zilei. Ei pot desfă ura activitățile specifice, inclusiv munca, și în afara centrului,
însoțite de personal al centrului, cu aprobarea directorului centrului. Persoanele
integrate în regim deschis, cu 3 luni înainte de împlinirea a jumătate din durata
măsurii dispuse de instanță, pot fi cazate în spații special amenajate, în care desfă
oară sub coordonarea personalului din centru, activități de autogospodărire, în scopul
dezvoltării deprinderilor de conviețuire socială.
Stabilirea regimului definitiv de executare în centrul de detenție se face potrivit
acelorași criterii ca pentru majorii ce vor fi integrați într-un penitenciar.
Schimbarea regimului de executare se face după trecerea unei pătrimi din
durata măsurii educative stabilite de instanță de către comisia de individualizare prin
hotărâre. Schimbarea regimului din cel închis în cel deschis se face dacă persoana a
avut o bună conduită, a dovedit interes constant în cadrul activităților de instruire
colară și formare profesională, precum și în cadrul altor programe desfășurate în
centru și care a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale. Schimbarea
regimului de executare din cel deschis în unul închis se face dacă cel internat a comis
o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru abateri disciplinare grave repetate. În
ambele cazuri de schimbare a regimului de executare împrejurările care conduc la o
astfel de modificare se consemnează într-un raport, care se comunică celui interesat
sub semnătură, raport ce va sta la baza hotărârii comisiei de individualizare.
Împotriva hotărârii de schimbare a regimului de executare persoana interesată
poate face plângere, urmându-se procedura pentru majori.
 8

Executarea măsurilor educative neprivative de libertate

Măsurile educative neprivative de libertate, se execută potrivit dispozițiilor art.
63-76 din Legea nr. 253/2013, în comunitate, pe durata executării acestora
asigurându-se menținerea și întărirea legăturilor minorului cu familia și comunitatea,
dezvoltarea liberă a personalității minorului, precum și implicarea acestuia în
programele derulate în scopul formării sale în spirit de responsabilitate și respect
pentru drepturile și libertățile celorlalți. Minorului aflat în executarea unei măsuri
educative neprivative de libertate i se asigură drepturile și libertățile fundamentale, în
măsura în care exercitarea acestora nu este incompatibilă cu natura și conținutul
măsurii.
Conținutul, în concret, al măsurilor educative neprivative de libertate, se
stabilește ținând seama de vârsta, personalitatea, starea de sănătate, situația familială
și socială a minorului.
Organizarea, supravegherea și controlul executării măsurilor educative
neprivative de libertate se desfășoară sub supravegherea serviciului de probațiune,
care poate încredința supravegherea unor instituții din comunitate dintre cele incluse
în baza de date constituită la nivel național, potrivit legii.
După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a luat față de
minor o măsură educativă neprivativă de libertate, va fixa un termen la care se va
prezenta în fața sa, minorul, reprezentantul legal al acestuia, un reprezentant al
serviciului de probațiune, precum și alte persoane desemnate pentru supravegherea
sa. La această întâlnire, judecătorul delegat îi prezintă minorului și persoanei
desemnate cu supravegherea sa, scopul și conținutul sancțiunii aplicate, precum și
consecințele nerespectării acesteia.
Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
- stagiul de formare civică;
- supravegherea;
- consemnarea la sfârșit de săptămână;
- asistarea zilnică.

a. Executarea măsurii educative a stagiului de formare civică

Obiectivul acestei măsuri educative este acela de a sprijini minorul în
conștientizarea consecințelor legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii de
infracțiuni și responsabilizarea acestuia cu privire la comportamentul său. Cursurile
de formare civică se elaborează în baza unei programe-cadru aprobate prin ordin
comun al ministrului justiției și al educației naționale. Stagiul de formare civică este
organizat sub forma unor sesiuni continue sau periodice, derulate pe durata a cel mult
 9

4 luni și include unul sau mai multe module cu caracter teoretic sau aplicativ, adaptate
vârstei și personalității minorilor incluși în respectivul stagiu și ținând seama, pe cât
posibil, de natura infracțiunii comise. În desfășurarea stagiului stabilit de instanță se
va avea în vedere un număr lunar de 8 ore de formare civică.
Consilierul de probațiune din cadrul serviciului de probațiune din a cărui
circumscripție locuiește minorul decide pe baza evaluării inițiale instituția din
comunitate în care urmează să aibă loc cursul, comunicând aceasta acelei instituții.

b. Executarea măsurii educative a supravegherii

Scopul acestei măsuri educative este ca minorul să participe la cursuri colare sau
de formare profesională și în vederea prevenirii desfășurării unor activități sau a
intrării în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a
acestuia. Supravegherea este realizată de părinții minorului, sau de cei care l-au
adoptat ori de tutore. Dacă aceștia nu pot realiza în condiții optime supravegherea,
atunci aceasta se va realiza de către o persoană de încredere, de preferință unei rude
apropiate a minorului, la cererea acesteia.
Controlul executării acestei măsuri se face de consilierul de probațiune.
Supravegherea și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic presupun
verificarea modului în care acesta își respecta obligațiile care decurg din statutul său
familial, școlar sau profesional.

c. Executarea măsurii educative a consemnării la sfârșit de săptămână

Această măsură educativă are obiectiv evitarea contactului minorului cu anumite
persoane sau a prezenței acestuia în anumite locuri care să îl predispună pe minor la
manifestarea unui comportament infracțional. Interdicția impusă minorului de a
părăsi locuința operează începând cu ora 0 a zilei de sâmbătă și până la ora 24,00 a
zilei de duminică. Măsura educativă se execută pe durata unor sfârșituri de săptămână
consecutive, în afară de cazul în care instanța sau judecătorul delegat, la propunerea
consilierului de probațiune, dispune altfel. Executarea măsurii se face sub
supravegherea unei persoane majore cu care locuiește minorul, sau a altei persoane
majore desemnate de instanță. Această persoană ar trebui indicată prin hotărârea de
condamnare. Dacă aceasta nu este desemnată astfel, sau dacă cea desemnată prin
hotărâre nu mai poate exercita, permanent sau temporar, supravegherea, judecătorul
delegat, cu consultarea consilierului de probațiune, desemnează persoana ce urmează
să exercite supravegherea. Controlul executării măsurii se face de consilierul de
probațiune, sau de persoana desemnată de acesta din cadrul unei instituții din
comunitate. Minorul sau persoana care locuiește cu acesta are obligația să permită
 10

efectuarea vizitelor programate sau inopinate la locuința minorului, în zilele în care

acesta trebuia să se afle în acel spațiu potrivit hotărârii instanței.

d. Executarea măsurii educative a asistării zilnice

Supravegherea executării măsurii educative a asistării zilnice se realizează de
consilierul de probațiune, sau, după caz, de persoana desemnată prin decizia acestuia,
din cadrul unei instituții din comunitate. Programul zilnic pe care trebuie să-l respecte
minorul și activitățile pe care trebuie să le îndeplinească acesta sunt stabilite de
comun acord de către consilierul de probațiune și părinți, tutore, sau altă persoană în
grija căreia se află minorul, cu consultarea acestuia. În caz de dezacord, programul se
stabilește de către judecătorul delegat prin încheiere motivată, după audierea celor
interesați. Încheierea este definitivă. Programul stabilit va urmări să țină cont de
nevoile minorului, de situația sa socială și, după caz, profesională și de obligațiile și
interdicțiile impuse acestuia pe perioada executării măsurii. Programul are în vedere
dezvoltarea armonioasă a personalității minorului, prin implicarea acestuia în
activități ce presupun relaționare socială, organizarea modului de petrecere a timpului
liber și valorificarea aptitudinilor sale.
Dacă minorul nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau
obligațiile impuse, sesizarea instanței care a dispus măsura pentru prelungirea sau
înlocuirea acesteia se face de consilierul de probațiune. Sesizarea instanței poate fi
făcută de către procuror în cazul comiterii unei noi infracțiuni pe durata măsurii
educative și de către judecătorul delegat, la cererea părinților, tutorelui sau a altei
persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate sau a altei persoane.

www.univagora.ro
MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 11
Executarea sancțiunilor neprivative de libertate

1. Aspecte generale (art. 1-21 din Legea nr. 253/2013). Executarea

sancțiunilor neprivative de libertate și a măsurilor preventive neprivative de
libertate este reglementată potrivit Legii nr. 253/20137. În conformitate cu art. 1 din
Legea nr. 253/2013, domeniul de aplicare al legii cuprinde modul de executare al:
- pedepsei amenzii pentru persoana fizică și juridică;
- pedepsei accesorii;
- pedepselor complementare pentru persoana fizică și juridică;
- măsurilor educative neprivative de libertate;
- obligațiilor impuse de instanță sau de procuror atunci când legea impune
aceasta;
- măsurilor preventive neprivative de libertate (controlul judiciar și controlul
judiciar pe cauțiune);
- măsurilor de siguranță.
Scopul pentru care anumite sancțiuni penale sau măsuri preventive se pot
executa fără privare de libertate este asigurarea unui echilibru dintre protecția
societății prin menținerea ordinii de drept, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și
menținerea în comunitate a persoanei care a comis una sau mai multe fapte
prevăzute de legea penală.
Executarea sancțiunilor penale sau a măsurilor preventive neprivative de
libertate se face cu respectarea următoarelor reguli sau principii:
- se dispun în temeiul legii;
- pe baza unei hotărârii judecătorești rămase definitive sau, în cazul, măsurilor
preventive, a dispozițiilor organelor judiciare competente, potrivit legii;

____________________

7 Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal a fost publicată în M. Of. nr. 513/14.08.2013.

1
 - urmăresc respectarea drepturilor și a libertăților fundamentale, cu limitările
inerente naturii și conținutului acestor pedepse și măsuri;
- executarea se face cu respectarea demnității umane, ceea ce implică, printre
altele, că în timpul executării lor nu se pot aplica tratamente inumane sau
degradante;
- executarea acestor tipuri de sancțiuni penale se face cu respectarea vieții
private, în limitele inerente ce rezultă din natura și conținutul lor;
- aplicarea sancțiunilor penale se face cu respectarea datelor cu caracter
personal;
- executarea acestor tipuri de sancțiuni penale se face cu respectarea prin
interzicerea discriminării;
- cu implicarea activă a persoanei aflate în executarea unei astfel de sancțiuni
sau măsuri, dar și cu implicarea activă a unor instituții din comunitate.
Executarea sancțiunilor penale și a măsurilor preventive neprivative de
libertate este supravegheată de către consilierul de probațiune, care își desfă oară
activitatea sub coordonarea și îndrumarea judecătorului delegat cu executarea (în
continuare judecătorul delegat). Judecătorul delegat este desemnat de instanța de
executare și își desfășoară activitatea la această instanță. El se deosebește de
judecătorul de supraveghere care își desfășoară activitatea în Penitenciar.
Judecătorul delegat are următoarele atribuții:
- asigură punerea în executare, prin comunicarea instituțiilor implicate în
executarea sancțiunilor penale și a măsurilor preventive neprivative de libertate a
copiilor de pe hotărârea de condamnare rămasă definitivă sau a dispozitivului
acesteia, prin care s-au dispus aceste măsuri;
- asigură punerea în executare a măsurilor educative neprivative de libertate;
- sesizează instanța de executare în cazul în care, cu prilejul punerii în
executare a hotărârii sau în cursul executării, se ivește vreo nelămurire ori
împiedicare;
- rezolvă incidentele ivite în cursul executării;
- sesizează instanța de executare pentru modificarea conținutului, înlocuirea
sau încetarea unor obligații sau revocarea unor pedepse ori măsuri neprivative de
libertate;
- soluționează plângerile împotriva deciziilor consilierului de probațiune;
- aplică amenzi judiciare în cazul comiterii unor abateri disciplinare, prevăzute
de prezenta lege;
- îndeplinește alte atribuții.
În îndeplinirea atribuțiilor sale judecătorul emite adrese de sesizare, încheieri
sau dispoziții, după caz.
După cum am arătat, în executarea sancțiunilor penale neprivative de libertate
2
pot fi implicate și anumite instituții din comunitate, sub coordonarea serviciului de
probațiune. Aceste instituții pot fi persoane juridice de drept public sau de drept
privat.
Persoanele juridice de drept public participă la executarea sancțiunilor penale
neprivative de libertate prin decizie a consilierului de probațiune sau prin dispoziție
a judecătorului delegat.
Ele nu pot refuza desfășurarea vreunei activități de acest gen, decât dacă
aceasta implică costuri suplimentare, altele decât cele inerente activității respective.
Persoanele juridice de drept privat pot fi implicate în executarea
sancțiunilor penale neprivative de libertate dacă sunt abilitate. Abilitarea se
acordă de către judecătorul delegat din cadrul tribunalului în circumscripția căruia
persoana juridică de drept privat își are sediul. Pot solicita abilitarea asocia iile,
fundațiile, precum și societățile comerciale. În cazul în care se solicită abilitarea
pentru executarea muncii neremunerate în folosul comunității, au acest drept doar
societățile comerciale care au concesionat un serviciu public. Cererea se depune de
persoana juridică de drept privat interesată și trebuie însoțită de anumite acte care
arată bonitatea financiară a acesteia și obiectul de activitate. Judecătorul delegat se
pronunță asupra cererii prin încheiere definitivă, în camera de consiliu, cu citarea
persoanei juridice interesate și a Direcției de probațiune. Abilitarea se acordă pe o
durată de 5 ani, iar o copie a încheierii definitive se comunică și Direcției de
probațiune care ține evidența tuturor persoanelor juridice abilitate în acest domeniu
din țară.

2. Executarea pedepsei amenzii pentru persoana fizică și juridică.

Persoana fizică condamnată la executarea pedepsei amenzii are obligația de a
achita amenda în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de
condamnare la Direcția finanțelor publice din localitatea de domiciliu, trebuind să
depună recipisa de plată în termen de 15 zile la judecătorul delegat, fiind de preferat
ca o copie să fie păstrată de cel condamnat pentru a o putea folosi ulterior pentru a
se constata intervenirea reabilitării de drept. Amenda penală astfel plătită se face
venit la bugetul de stat și de aceea plata ei se va face la instituțiile care colectează
taxele și impozitele generale.
Dacă există imposibilitatea de executare a pedepsei, cel condamnat poate face
o cerere la judecătorul delegat pentru a dispune eșalonarea plății, care poate fi
dispusă pe cel mult 2 ani în rate lunare egale. Judecătorul delegat se pronunță prin
încheiere definitivă, care trebuie să cuprindă cuantumul amenzii, numărul ratelor
lunare, valoarea lor și termenul de plată.
Dacă persoana condamnată nu a executat amenda în tot sau în parte,
judecătorul delegat va sesiza instanța de executare, care, în funcție de situație, va
3
dispune:
- înlocuirea amenzii în muncă neremunerată în folosul comunității, dacă
neexecutarea nu îi este imputabilă condamnatului și acesta își dă acordul pentru
executarea muncii. Când dispune înlocuirea pedepsei amenzii cu prestarea unei
munci neremunerate în folosul comunității, instanța va menționa în dispozitiv două
entități din comunitate unde urmează a se executa munca neremunerată. Consilierul
de probațiune, pe baza evaluării inițiale, va decide în care dintre cele două instituții
din comunitate urmează a se executa efectiv obligația și tipul de activitate. O zi
amendă este egal cu o zi de muncă neremunerată în folosul comunități. Executarea
muncii în folosul comunității se face într-un termen de maxim 2 ani de la rămânerea
definitivă a hotărârii de înlocuire a amenzii cu această sancțiune și poate înceta prin
plata amenzii corespunzătoare zilelor amendă rămase neexecutate. Potrivit art. 52
din Legea nr. 253/2013 două ore de activitate în folosul comunității prestate efectiv
echivalează cu o zi de muncă. Dacă persoana are serviciu sau urmează cursuri de
învățământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate este de maxim 2
ore. În zilele nelucrătoare sau în cazul persoanelor care nu au serviciu sau nu
urmează cursuri de învățământ ori de calificare profesională, durata muncii prestate
poate fi de maxim 8 ore. Munca neremunerată în folosul comunității nu se poate
executa în timpul nopții și nici duminica sau în zilele de sărbători legale, decât la
solicitarea persoanei condamnate și doar dacă acest lucru este posibil; de asemenea,
aceasta trebuie să respecte standardele minimale de securitate și sănătate la locul de
muncă; munca în folosul comunității nu poate fi executată în locuri vătămătoare,
periculoase sau care prezintă un grad de risc pentru sănătatea și integritatea
persoanelor. După executarea integrală a muncii neremunerate în folosul
comunității societatea unde s-a desfășurat activitatea are obligația de a emite un
document care se înmânează celui interesat și consilierului de probațiune;
- înlocuirea amenzii cu închisoarea, dacă cel condamnat nu-i dă acordul pentru
efectuarea muncii neremunerate în folosul comunității, iar neplata nu-i este
imputabilă lui. O zi amendă este egală cu o zi de închisoare;
- înlocuirea amenzii cu închisoarea, dacă cel condamnat nu a achitat amenda
din motive imputabile lui. O zi amendă este egală cu o zi de închisoare.
În vederea stabilirii posibilităților materiale de plată a amenzii, instanța de
executare va solicita date de la primăria de domiciliu a persoanei în cauză, de la
organele fiscale, precum și de la alte autorități sau instituții publice care pot deține
astfel de informații.
În cazul persoanei juridice executarea pedepsei amenzii se face în condiții
similare pentru persoana fizică, aceasta trebuind să achite amenda în termen de 3
luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de executare, fiind posibilă și aici,
eșalonarea plății pe o durată de 2 ani, la cerere. În cazul neexecutării pedepsei
4
amenzii, însă, va începe procedura de executare silită potrivit dispozițiilor din
Codul fiscal privind executarea creanțelor bugetare.

3. Executarea pedepsei accesorii.

Punerea în executare a pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi se face
prin comunicarea de către judecătorul delegat de îndată/imediat a unei copii de pe
dispozitivul hotărârii de condamnare rămasă definitivă persoanelor sau instituțiilor
prevăzute de art. 29 din Legea nr. 253/2013, în funcție de situația specifică cauzei,
potrivit cu precizările descrise de textul de lege invocat anterior.

4. Executarea pedepselor complementare în cazul persoanei fizice.

a. Executarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi se face
prin comunicarea de către judecătorul delegat de îndată/imediat a unei copii de pe
dispozitivul hotărârii de condamnare rămasă definitivă persoanelor sau instituțiilor
prevăzute de art. 29 din Legea nr. 253/2013, în funcție de situația specifică cauzei,
după cum urmează:
- pentru interzicerea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice
funcții publice, precum și pentru interzicerea dreptului de a alege, comunicarea se
face primăriei de la domiciliul celui condamnat și dacă este cazul și de la reședința
acestuia, precum și Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor
de Date;
- pentru interzicerea dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul
autorității de stat, comunicarea se face Agenției Naționale a Funcționarilor Publici,
precum și, dacă este cazul, instituției în cadrul căreia cel condamnat exercită o astfel
de funcție;
- pentru interzicerea dreptului străinului de a se afla pe teritoriul României,
comunicarea se face Inspectoratului General pentru Imigrări și Inspectoratului
General al Poliției de Frontieră;
- pentru interzicerea drepturilor părintești, comunicarea se face consiliului
local și direcției generale de asistență socială și protecția copilului în a cărei
circumscripție își are domiciliul cel condamnat;
- pentru interzicerea dreptului de a fi tutore sau curator, comunicarea se face
consiliului local în a cărui circumscripție își are domiciliul cel condamnat;
- pentru interzicerea dreptului de a ocupa o funcție, de a exercita profesia sau
meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit cel condamnat pentru
comiterea infracțiunii, comunicarea se face persoanei juridice în cadrul căreia
persoana exercită respectiva funcție, profesie sau meserie, sau persoana juridică
care asigură organizarea profesiei respective, ori autorității care a investit-o cu
exercitarea unui serviciu de interes public;
5
 - pentru interzicerea dreptului de a deține, purta și folosi orice categorie de
arme, precum și pentru interzicerea dreptului de a conduce anumite vehicule,
comunicarea se face inspectoratului județean de poliție în a cărei circumscripție își
are domiciliul cel condamnat;
- pentru interzicerea dreptului de a părăsi teritoriul României, comunicarea se
face Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Direcției Generale de
Pașapoarte și Inspectoratului General pentru Imigrări, în situația cetățenilor străini;
- pentru interzicerea dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei
persoane juridice de drept public, comunicarea se face Inspectoratului General al
Poliției Române; - pentru interzicerea dreptului de a se afla în anumite localități
stabilite de instanță, comunicarea se face inspectoratelor județene de poliție în a
căror circumscripție se află localitățile vizate și Direcției pentru Evidența
Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date;
- pentru interzicerea dreptului de a se afla în anumite locuri sau la anumite
manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice comunicarea se face
inspectoratelor județene de poliție în a căror circumscripție își află domiciliul cel
condamnat;
- pentru interzicerea dreptului de a comunica cu victima ori cu membrii de
familie ai acesteia, cu persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane,
ori de a se apropia de acestea, precum și de a se apropria de locuința, locul de
muncă, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale,
comunicarea se face persoanelor în cauză, inspectoratului județean de poliție în a
cărui circumscripție își află domiciliul cel condamnat, precum și a inspectoratului
județean de poliție în a cărui circumscripție își află domiciliul victimele,
participanții sau celelalte persoane, dacă acestea domiciliază în altă circumscripție
decât cel condamnat.
b. Executarea pedepsei complementare a degradării militare se face prin
trimiterea unei copii de pe dispozitivul hotărârii de către judecătorul delegat la
comandantul unității militare din care a făcut parte cel condamnat (unde persoana
este luată în evidență) dacă acesta a fost militar activ, respectiv centrului militar
județean sau zonal din raza căruia domiciliază condamnatul, dacă acesta era militar
în rezervă.
c. Executarea pedepsei complementare a publicării hotărârii de
condamnare se face prin trimiterea extrasului din hotărârea de condamnare, astfel
cum a fost stabilit de instanță, cotidianului local sau național desemnat de aceasta,
solicitând comunicarea tarifului de publicare. Primind răspunsul, judecătorul
delegat îl va comunica celui condamnat, care are obligația de a plăti în termen de 30
de zile. În termen de 5 zile de la efectuarea plății, cotidianul desemnat va proceda la
publicarea extrasului din hotărârea de condamnare, comunicând o copie de pe ziar
6
judecătorului delegat. Dacă persoana condamnată nu achită costul publicării într-un
anumit termen, atunci judecătorul delegat după ce va verifica motivele neplății, și
constatând că aceasta se datorează culpei celui condamnat îi va mai da acestuia un
termen de grație care nu poate fi mai mare de 15 zile, iar dacă nici în acest caz plata
nu este efectuată, atunci va sesiza organele de urmărire penală pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. 1 din NCP.

5. Executarea pedepselor complementare în cazul persoanei juridice, în

general, se face prin comunicarea unei copii de pe dispozitiv de către judecătorul
delegat, după caz, următoarelor instituții:
- Oficiului Național al Registrului Comerțului, dacă respectiva persoană
juridică este o societate comercială;
- Ministerului Justiției, dacă respectiva persoană juridică este o asociație sau
fundație;
- Tribunalului București, în cazul partidelor politice;
- Judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul sindicatul, dacă este vorba
despre un sindicat;
- Judecătoriei în circumscripția căreia își are sediul societatea, pentru
societățile agricole;
- instituției sau autorității publice competente cu înregistrarea activității
respective, pentru persoanele juridice înființate prin acte normative;
- Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, BNR și
Autorității de Supraveghere Financiară, în cazul în care persoana juridică a fost
condamnată pentru săvârșirea unor infracțiuni privind spălarea banilor ori finanțarea
actelor de terorism;
- Inspectoratului Județean de Poliție în a cărui circumscripție se află sediul
persoanei juridice, pentru a verifica respectarea interdicției dispuse.

6. Executarea măsurilor de siguranță. Potrivit art. 108 NCP, măsurile de

siguranță sunt:
- obligarea la tratament medical, internarea medicală, interzicerea de a ocupa
o funcție sau profesie, confiscarea specială și confiscarea extinsă.
a. Executarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical se
face atunci când este dispusă printr-o hotărâre definitivă, prin comunicarea unei copii
de pe dispozitivul hotărârii și de pe raportul de expertiză medico-legal Direcției
Sanitare Județene din raza teritorială unde locuiește persoana față de care s-a dispus
măsura.
Direcția Sanitară Județeană va comunica persoanei avizate unitatea sanitară
7
unde va trebui să efectueze tratamentul medical, precum și instanței de executare.
Instanța de executare va comunica persoanei în cauză că este obligată să se
prezinte de îndată la unitatea sanitară aleasă de Direcția Sanitară Județeană,
atrăgându-i-se atenția că în caz de nerespectare a acestei obligații se va dispune
internarea medicală.
Dacă obligarea la tratament medical însoțește pedeapsa închisorii sau a
detențiunii pe viață, sau vizează o persoană deținută în altă cauză sau arestată
preventiv comunicarea copiei de pe hotărâre se va face administrației locului de
deținere.
Unitatea sanitară la care făptuitorul a fost repartizat pentru efectuarea
tratamentului este obligată să comunice instanței de executare sau instanței în a cărei
rază teritorială se află unitatea sanitară, următoarele elemente:
a. dacă persoana s-a prezentat la tratament ;
b. dacă persoana se sustrage de la efectuarea tratamentului ;
c. dacă măsura nu este sau nu mai este necesară sau se indică urmarea altui
tip de tratament;
d. dacă starea făptuitorului este atât de gravă încât se impune internarea
medicală;
În cazurile c) și d) instanța de executare sau instanța în a cărei rază teritorială
își are sediul unitatea sanitară dispune efectuarea unui raport medico-legal cu privire
la starea de sănătate a persoanei în cauză. În acest caz persoana are dreptul să solicite
să fie examinată și de un medic de specialitate propus de ea care va alcătui anumite
concluzii relativ la starea de sănătate a făptuitorului, concluzii ce le va înainta
instanței. După primirea raportului medico-legal și a concluziilor medicului de
specialitate, instanța poate solicita exprimarea în fața ei în ședință publică a opiniei
expertului și a medicului de specialitate după care va da cuvântul pe fond: mai întâi
procurorului și apoi persoanelor avizate și a apărătorului acestuia.
Asistarea de către un apărător a făptuitorului este obligatorie iar instanța
poate pronunța una din următoarele două soluții:
- fie dispune încetarea măsurii obligării la tratament,
- fie dispune internarea medicală.
Dacă hotărârea este pronunțată de instanța în a cărei rază teritorială se află
sediul unității sanitare, o copie de pe aceasta se va comunica și instanței de
executare.
b. Executarea internării medicale se face ca și în cazul precedent, prin
trimiterea, de către judecător a unei copii a dispozitivului hotărârii prin care s-a
dispus internarea medicală și a unei expertize medico-legale Direcției Sanitare din
județul unde locuiește persoana avizată.
După comunicarea copiei de pe hotărâre și a expertizei medico-legale,
8
Direcția Sanitară va desemna unitatea sanitară unde să se efectueze tratamentul
medical având obligația de a realiza efectiv internarea medicală. În acest sens, dacă
persoana refuză internarea, această măsura se va realiza cu sprijinul organelor de
protecție care au dreptul să pătrundă în orice loc unde persoana vizată se află, fie că
este locuința, fie că este sediul unei persoane juridice, chiar fără învoirea
proprietarului locuinței sau patronului.
Dacă persoana nu este găsită, Direcția de Sănătate Județeană va întocmi un
proces-verbal și va sesiza organele de poliție, acestea dând-o în urmărire generală și
în consemn la punctele de frontieră. Un exemplar al procesului-verbal va fi trimis și
instanței de executare.
Dacă s-a efectuat internarea medicală, Direcția Sanitară Județeană va
încunoștința despre aceasta instanța de executare. În timpul internării medicale,
unitatea sanitară unde se efectuează internarea va încunoștința instanța de executare,
precum și instanța în a cărui rază se află, dacă măsura mai este necesară sau nu,
urmând ca instanța investită să dispună.
Judecătorul delegat de la instanța de executare va comunica judecătoriei unde
își află sediul unitatea sanitară, data la care s-a făcut internarea pentru a-l avea în
supraveghere. După primirea comunicării, judecătorul delegat de la judecătoria din
a cărei circumscripție se află unitatea sanitară va verifica periodic, dar nu mai târziu
de 12 luni, dacă internarea medicală mai este sau nu necesară.
Pentru aceasta va dispune efectuarea unei expertize medico-legale pentru a
stabili starea de sănătate a persoanei vizate, iar după primirea acesteia va sesiza
judecătoria unde se află unitatea sanitară cu propunerea de menținere, înlocuire sau
încetare a măsurii.
Judecătoria, după ce a primit sesizarea, poate asculta și expertul care a
întocmit expertiza medico-legală după care va da cuvântul procurorului, persoanei
avizate dacă aceasta este prezentă (prezența nu este obligatorie) și apărătorului ei a
cărui prezență este obligatorie. Instanța poate pronunța una din următoarele 3
soluții:
- să mențină internarea medicală;
- să dispună încetarea acestei măsuri;
- să dispună înlocuirea ei cu obligarea la tratament medical.
Încetarea măsurii sau executarea ei poate fi cerută și de persoana supusă
acestei măsuri sau chiar de procuror, situație în care realizarea expertizei medico-
legale se va dispune de către instanță.
Celelalte elemente privind instanța de judecată și procedura sunt identice cu
cele precizate anterior.
O copie de pe hotărârea definitivă, indiferent de soluția pronunțată, se
comunică și instanței de executare.
9
 Dacă obligarea la tratament medical și internarea medicală se dispun în mod
provizoriu în cursul urmăririi penale sau al judecății, punerea în executare a acestor
măsuri se realizează de către judecătorul de drepturi și libertăți sau de instanța de
judecată care a luat această măsură.
c. Executarea măsurii de siguranță a interzicerii de a ocupa o funcție sau
profesie se pune în executare prin comunicarea unei copii de pe dispozitivul
hotărârii de către judecătorul delegat, persoanei juridice în cadrul căreia persoana
condamnată își exercită respectiva funcție, profesie sau meserie, precum și, dacă e
cazul, persoanei juridice care asigură organizarea și coordonarea exercitării
profesiei sau activității respective. În cazul în care interdicția vizează o meserie sau
o altă activitate, comunicarea se face Inspectoratului Județean de Poliție în a cărui
circumscripție își are domiciliul condamnatul.
Persoana îndreptățită față de care s-a dispus această măsură are posibilitatea
după un an de zile să sesizeze instanța de executare solicitând revocarea măsurii.
Soluționarea cererii se face cu citarea persoanei față de care s-a dispus măsura, după
ascultarea concluziilor avocatului acesteia și ale procurorului. Dacă cererea este
respinsă o nouă cerere se mai poate face după un an de zile.
d. Executarea confiscării speciale și a confiscării extinse. Aceste măsuri de
siguranță, dacă au fost dispuse de instanță printr-o hotărâre care a rămas definitivă
se execută în două modalități în funcție de natura bunurilor confiscate:
- lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica
potrivit legii;
- în cazul în care lucrurile se află deja în păstrarea poliției sau a altor instituții,
judecătorul delegat va trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii de condamnare
organului la care se află, după care în termen de 30 de zile ele vor fi predate, ca în
cazul precedent, organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit legii;
- atunci când confiscarea privește sume de bani ce au fost consemnate la
unități bancare, judecătorul delegat trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii de
condamnare, organelor fiscale pentru a începe executarea confiscării potrivit
Codului fiscal (procedura de executare a creanțelor bugetare);
- atunci când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face de o
comisie compusă din judecătorul delegat, un reprezentant al parchetului de pe lângă
aceeași instanță, un reprezentant al inspectoratului de poliție, gestionarul camerei de
corpuri delicte și, dacă e cazul, reprezentanți ai altor autorități cu competențe în
domeniu, desemnați de judecătorul delegat, întocmindu-se un proces-verbal care se
depune la dosarul cauzei. Dacă distrugerea are loc în altă circumscripție decât cea a
instanței de executare, din comisie face parte și judecătorul delegat de la instanța
corespunzătoare în grad în circumscripția căreia are loc distrugerea. Un exemplar al
procesului-verbal se trimite instanței de executare.
10
 Cheltuielile de păstrare, întreținere și valorificare a bunurilor confiscate se
acoperă din prețul obținut, iar dacă aceasta nu este posibil decât parțial sau deloc,
atunci restul se suportă de stat. În cazul bunurilor ce vor fi distruse, cheltuielile de
distrugere rămân în sarcina statului.

7. Executarea dispozițiilor civile dintr-o hotărâre penală

a. Restituirea lucrurilor și valorificarea celor neridicate.
Când prin hotărârea penală s-a dispus restituirea unor lucruri care se află în
păstrarea sau la dispoziția instanței de executare, ele se restituie persoanelor în drept
de către judecătorul delegat.
Dacă persoanele în drept nu se prezintă în termen de 6 luni de la
încunoștințare, atunci ele trec în proprietatea statului, urmând a fi valorificate.
Judecătorul delegat consemnează aceste aspecte printr-o încheiere.
Dacă restituirea s-a dispus în timpul urmării penale, atunci ea se face de către
procuror sau de organele de cercetare penală, în funcție de ce organ a dispus
măsura. Dacă bunurile se află în păstrarea organelor de cercetare, ele se vor restitui
persoanelor în drept, după ce organul de cercetare va primi un extras din hotărârea
de condamnare. Și în acest caz dacă persoanele în drept nu se prezintă, în termen de
6 luni, atunci ele trec în proprietatea statului, urmând a fi valorificate.
Organul de cercetare penală consemnează aceste aspecte într-un proces-verbal.

b. Anularea înscrisurilor declarate false.

Dacă un înscris este declarat fals în totalitate se face mențiune pe fiecare
pagină a documentului că înscrisul este anulat, iar dacă este declarat fals doar
parțial, atunci doar paginile false vor purta inscripția anulat. Aceste aspecte sunt
realizate de către judecătorul delegat.
Înscrisul declarat fals se păstrează la dosarul cauzei, dacă aceasta este cu
putință.
Dacă este necesar să se facă mențiune în scriptele unei instituții despre
înscrisul fals, atunci se va trimite o copie de pe hotărâre acesteia. Dacă se constată
existența unui interes legitim, instanța poate dispune eliberarea unei copii de pe
înscris purtând mențiunea anulat, sau poate dispune restituirea lui, dacă înscrisul
este doar parțial falsificat.

11
 MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII
UNIVERSITATEA AGORA DIN MUNICIPIUL ORADEA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE JURIDICE ȘI ADMINISTRATIVE
Piața Tineretului nr. 8, 410526, Oradea, județul Bihor, România;
Tel:+40 259 427 398, Fax:+40 259 434 925
E-mail: secretariat.fsja@univagora.ro,decanat.fsja@univagora.ro
www.univagora.ro

CURS DE DREPT EXECUȚIONAL PENAL

CURSUL NR. 12
Executarea măsurilor de individualizare a pedepselor cu închisoare fără lipsire de
libertate

1. Amânarea aplicarii pedepsei

1.1. Noțiune și trăsături

Amânarea aplicării pedepsei, este o măsură de individualizare care constă în
facultatea instanței de judecată de a stabili o pedeapsă cu amenda sau cu închisoare
de cel mult 2 ani pentru persoana găsită vinovată de săvârșirea unei infracțiuni și
care îndeplinește cumulativ condițiile positive stabilite de lege și nu există nicio
condiție negativă de nedispunere a acestei măsuri și amânarea aplicării acesteia
printr-o hotarâre definitivă, care va determina îndreptarea conduitei condamnatului
prin îndeplinirea în cadrul unui termen de supraveghere a unor măsuri și obligații
stabilite de instanță, astfel că aplicarea pedepsei nu mai este necesară.
Amânarea aplicării pedepsei are următoarele trăsături caracteristice:
– este o măsura de individualizare a pedepsei la dispozitia instantei de
judecata;
– amânarea aplicării pedepsei se poate pronunța pentru pedeapsa închisorii de
cel mult doi ani sau în cazul condamnării cu pedeapsa amenzii;
– infractorul trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile legale, să nu fi fost
condamnat anterior cu pedeapsa închisorii, să presteze o muncă neremunerată în
folosul comunității, iar conduita sa să creeze convingerea instanței de judecată ca nu
este nevoie de aplicarea pedepsei;
– să nu existe situații negative prevăzute de lege, în prezența cărora instanța
să nu poată aplica măsura amânării aplicării pedepsei.

1
 Amânarea aplicării pedepsei este a doua instituție juridico-penală nouă, după
renunțarea la aplicarea pedepsei, mai severă în conținut, pentru că în acest caz
infractorului i se stabilește pedeapsa, dar ea este amânată la aplicare.
Amânarea aplicării pedepsei este mai putin severă în conținut decât
suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, deoarece în cel de al doilea caz
pedeapsa aplicată este suspendată pe durata stabilită de lege, iar dacă acesta
îndeplinește măsurile și obligațiile dispuse prin hotarârea instanței de judecată, la
sfârsitul suspendării pedeapsa se consideră executată.
Aceste măsuri de individualizare funcționează numai prin manifestarea
expresă de voință a infractorului de a îndeplini măsurile și obligațiile, precum și de
a nu produce prin conduita sa situații de revocare sau de anulare a amânării aplicării
pedepsei, cu efectul executării pedepsei în condițiile privării de libertate.
Această scară de constrângeri realizează sistemul pedepselor alternative la
executarea pedepsei prin privare de libertate, legiuitorul considerând că în cazurile
în care se pot dispune măsuri alternative, resocializarea infractorului poate să se
realizeze în afara penitenciarului, fără influența mediului închis și cu ajutorul
organelor specializate în control și sprijin în resocializare.
Condițiile legale pentru ca să se poată dispune amânarea aplicării pedepsei
sunt stabilite în art. 83 C. pen.:
„(1) Instanța poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen
de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracțiuni, este amenda
sau închisoarea de cel mult 2 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu
excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) și lit. b) sau pentru care a intervenit
reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în
folosul comunității;
d) în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii
infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecințelor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, instanța
apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune
supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută
de lege pentru infracțiunea săvârșită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul
s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării
adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a
participanților.
2
 (3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage și amânarea aplicării
amenzii care însoțește pedeapsa închisorii în condițiile art. 62.
(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea
aplicării pedepsei și atenționarea infractorului asupra conduitei sale viitoare și a
consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta
măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata
termenului de supraveghere”.

1.2. Informarea instanței, acordarea de permisiuni sau acordul de părăsire a

țării

Pentru punerea în executare a măsurii muncii neremunerate în folosul

comunității se stabilesc modalități de comun acord între serviciile de probațiune și
instanța de judecată. Astfel, în situația executării amenzii în această modalitate (art.
64 C. pen.) sau în situația amânării aplicării pedepsei când instanța, conform art. 85
alin. (2) lit. b) C. pen., stabilește o perioadă cuprinsă între 30 și 60 de zile de muncă,
precum și în situația suspendării executării pedepsei sub supraveghere, conform
art. 93 alin. (3) C. pen., când condamnatul trebuie să presteze muncă neremunerată
între 60 si 120 de zile este nevoie ca munca să se desfașoare în anumite unități
specializate. Serviciile de probațiune transmit Direcției de probațiune informațiile
specifice din zonele de responsabilitate, astfel încât acestea se vor centraliza și se
vor întocmi liste cu posibilitățile de prestare a activității în unitățile de interes public
abilitate.
Direcția de probațiune va transmite pe pagina de internet a Ministerului
Justitiei și a curților de apel lista cu toate posibilitățile de muncă neremunerată în
folosul comunității, conform art. 43 alin. (1) din Legea nr. 253/2013.
Pentru realizarea listei se va proceda astfel:
- Lista prevazută pentru munca în folosul comunității trebuie să cuprindă
tipurile de activități stabilite prin procedura de abilitare pe durata celor 5 ani;
- Specificul activitătilor desfășurate se comunică permanent serviciilor de
probațiune pentru actualizarea bazelor de date;
- Autoritățile publice locate sunt obligate să pună la dispoziția serviciilor de
probațiune datele necesare întocmirii bazelor de date în termen de 7 zile, sub
sancțiunea unei amenzi judiciare de la 500 lei la 5000 lei aplicate de către
judecătorul delegat cu executarea.
În cazul în care un condamnat execută obligații sau măsuri ce urmează a fi
supravegheate de catre serviciul de probațiune ori a fost începută urmarirea penală
sau a fost arestat preventiv, a fost trimis în judecată ori condamnat pentru o altă
3
infracțiune, organul judiciar care a dispus masura trebuie să informeze serviciul de
probațiune pentru începerea supravegherii în termen de 3 zile.
În situatia în care serviciul de probațiune are cunoștință despre executarea
unei pedepse sau măsuri neprivative de libertate sau că a fost trimis în judecată în
alt dosar penal, va aduce la cunostința organului judiciar competent despre
executarea pedepsei, măsurii educative sau a altor măsuri.
În situația executării pedepsei sau a măsurii neprivative de libertate de către o
persoană este posibil să intervină o situație în care aceasta solicită o permisiune în
care să realizeze alte activități decât cele stabilite în conținutul obligațiilor
planificate. Astfel, printr-o cerere motivată către consilierul de probațiune se poate
aproba de către acesta derogarea de la executarea obligațiilor în următoarele cazuri:
- Participarea persoanei supravegheate la căsătoria, botezul sau funeraliile
unui membru de familie;
- Participarea la un concurs pentru ocuparea unui loc de muncă;
- Susținerea unui examen;
- Urmarea unui tratament sau efectuarea unei intervenții medicale.

Permisiunea se poate acorda în urmatoarele conditii:

- Perioada pentru care se acordă permisia este de 5 zile;
- În situația în care urmează un tratament medical sau intervenție medicală
permisia durează timpul necesar rezolvării situației medicale;
- Despre permisie va fi informat judecatorul delegat cu executarea și
instituțiile abilitate;
- Durata permisiei este inclusă în perioada executării măsurii de
supraveghere.

Acordul pentru părăsirea țării pentru o perioadă trebuie să fie obținut astfel:
- Instanța de judecată, la cererea persoanei poate să-și dea acordul pentru
părăsirea țării, chiar dacă cel condamnat este în perioada termenului de
supraveghere și este în situația de interzicere a părăsirii teritoriului României;
- Cererea se soluționează în cameră de consiliu în condițiile ascultării
persoanei supravegheate și a consilierului de probațiune;
- În situația aprobării solicitării, judecătorul delegat cu executarea va trimite
câte o copie de pe hotarârea instanței către serviciul de probațiune competent,
Inspectoratul General al Poliției și către Direcția Generală de Pașapoarte.

1.3 Îndeplinirea obligațiilor civile pentru realizarea conținutului amânării

aplicării
4
pedepsei
În situația în care amânarea aplicării pedepsei este măsura de individualizare
în locul pedepsei amenzii, urmează a se executa obligațiile civile de plată a sumelor
datorate statului. De asemenea, în cursul procesului penal instanța de judecată poate
impune plata obligațiilor civile pentru persoana condamnatului pentru acoperirea
daunelor create statului sau victimei. Articolul 85 C. pen. alin. (5) stabilește ca
aceste obligații civile trebuie îndeplinite integral cel mai târziu cu 3 luni înainte de
expirarea termenului de supraveghere.
Metodologia îndeplinirii obligațiilor civile este stabilită în Legea nr.
253/2013, art. 49, astfel:
„(1) Persoana supravegheată va depune la consilierul de probațiune dovada
îndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea instanței, cu cel puțin 3 luni
înainte de expirarea termenului de supraveghere.
(2) În cazul nedepunerii dovezii de îndeplinire a obligațiilor civile în termenul
prevăzut la alin. (1), consilierul de probațiune, din oficiu sau la cererea
judecătorului delegat, solicită persoanei supravegheate informații cu privire la
motivele care au condus la aceasta. În situația în care constată că persoana
supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile, în tot sau în parte, consilierul de
probațiune sesizează instanța, în vederea aplicării dispozitiilor art. 88 C. pen.
(3) Sesizarea instantei de executare se poate face și de către procuror sau de
către judecătorul delegat cu executarea, la cererea părții civile, dupa consultarea
raportului întocmit de consilierul de probațiune.
(4) Pentru stabilirea motivelor ce au dus la neexecutarea obligațiilor civile,
instanța va solicita date privind situația materială a condamnatului de la autoritatea
administrației publice locale de la domiciliul acestuia și, dacă apreciază necesar,
angajatorului sau organelor fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare
Fiscală, precum și altor autorități sau instituții publice care dețin informații cu
privire la situația patrimonială a condamnatului.
(5) Îndeplinirea obligațiilor civile de către persoana supravegheată după
sesizarea instanței, potrivit alin. (2) sau (3), nu atrage revocarea amânării aplicării
pedepsei, dacă s-a făcut înainte de împlinirea termenului de supraveghere.”

1.4. Punerea în executare a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor

stabilite prin hotărârea definitivă a instanței de judecată

Măsurile de supraveghere reprezintă suma tuturor activităților obligatorii de

executat de către condamnat în condițiile legii, iar obligațiile sunt cele impuse
individualizat prin hotarârea instanței de judecată, pe care le execută în totalitate pe
5
parcursul termenului de supraveghere de doi ani, în perioada amânării aplicării
pedepsei și prin a căror executare instanța de judecată apreciază că se realizează
resocializarea, urmând ca pedeapsa neaplicată să fie considerată executată.
Natura acestor măsuri obligatorii și obligații individualizate - una sau chiar în
totalitate, reprezintă activități de resocializare în sarcina persoanei supravegheate
sub controlul instituțiilor statului, măsuri de drept penal și execuțional penal, ce fac
parte din individualizarea pedepsei, infractorul fiind evaluat în raport de faptă și
periculozitate după criteriile stabilite la art. 74 C. pen.
Măsurile de supraveghere și obligațiile se execută în cadrul unui termen de
supraveghere, stabilit conform legii, de 2 ani de la data în care hotărârea instanței de
judecată ramâne definitivă.
Măsurile de supraveghere și obligațiile în cazul amânării aplicării pedepsei
sunt cele stabilite prin art. 85 C. pen., astfel:
(1) Pe durata termenului de supraveghere, persoana față de care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu
supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care
depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul
mijloacelor sale de existență.
(2) Instanța poate impune persoanei față de care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei să execute una sau mai multe dintre următoarele obligații:
a) să urmeze un curs de pregatire școlară ori de calificare profesională;
b) să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă
cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în
care, din cauza stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă. Numărul
zilnic de ore se stabilește prin legea de executare a pedepselor;
c) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate
de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din
comunitate;
d) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală;
e) să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane, stabilite de instanță,
ori să nu se apropie de acestea;

6
 f) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestari sportive, culturale
ori la alte adunări publice, stabilite de instanță;
g) să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;
h) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
i) să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței;
j) să nu ocupe sau să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de
care s-a folosit pentru savârsirea infracțiunii.
(3) Pentru stabilirea obligației prevăzute la alin. (2) lit. b), instanța va
consulta informațiile puse la dispoziție periodic de către serviciul de probațiune cu
privire la posibilitațile concrete de executare existente la nivelul serviciului de
probațiune și la nivelul instituțiilor din comunitate.
(4) Când stabilește obligația prevăzută la alin. (2) lit. e)-g), instanța
individualizează, în concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de
împrejurările cauzei.
În situația amânării aplicării pedepsei, în cadrul obligațiilor există interdicții
specifice, și anume cele prevazute la art. 85 alin. (2) lit. j) C. pen. – să nu ocupe sau
să nu exercite funcția, profesia, meseria ori activitatea de care s-a folosit pentru
savârșirea infracțiunii. Aceste obligații sunt similare cu măsurile de siguranță
prevăzute la art. 107 alin. (3) C. pen. și la art. 108 lit. c) C. pen., cu deosebirea că
aceste măsuri se referă la toate tipurile de ocupații posibile folosite de infractor
pentru realizarea conținutului concret al infracțiunii (funcție, profesie, meserie,
activitate).
Măsurile obligatorii stabilite de Codul penal sunt de natură să întărească
autoritatea și competența materială a serviciului de probațiune pentru ca acesta să
poată controla situația de fapt a persoanei condamnate în mod periodic și inopinat,
astfel:
– prezentarea condamnatului la data și ora stabilite la serviciul de probațiune;
– agenții de probațiune să poată vizita pe cel supravegheat, conform art. 85
alin. (3);
– să verifice mijloacele de existență ale celui supravegheat, astfel încât să se
poată face în orice moment o evaluare obiectivă a conduitei celui față de care s-a
luat măsura amânării aplicării pedepsei. Măsurile de supraveghere sunt prevederi
legale, care nu pot fi contestate ca imixtiune în viața particulară a unei persoane,
fiind o restrângere legală a drepturilor constituționale pe timpul executării pedepsei
în modalitatea stabilită prin art. 83 C. pen.;
– să comunice schimbarea locuinței, a deplasărilor ce depășesc 5 zile și
schimbarea locului de muncă;

7
 – să comunice informații și documente de natură a permite controlul
mijloacelor sale de existență, astfel încât să se constate buna-credință cu privire la
acceptarea măsurilor de supraveghere ori dacă se încearcă sustragerea de la
împlinirea integrală a acestora, îngreunând controlul sau încercând să îl eludeze.
Obligațiile impuse de către instanța de judecată celui față de care s-a dispus
măsura amânării aplicării pedepsei sunt de natură a individualiza și personaliza
activitățile în vederea resocializării, astfel că ele sunt la dispoziția instanței, dintr-o
listă cuprinzătoare din care se poate individualiza una, mai multe sau toate
obligațiile cu conținuturi specifice, astfel:
a) Cursurile de pregătire școlară sau de calificare profesională, art. 85 alin.
(2) lit. a) C. pen., se vor stabili pentru continuarea cursurilor începute și care trebuie
continuate ori pentru ca cel condamnat să înceapă o activitate legală pentru
susținerea financiară sau materială a vieții sale. Serviciul de probațiune este obligat
să ofere celor trimiși la cursuri variante de școlarizare sau calificare profesională ori
programe de reintegrare socială;
b) Prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, pe o perioadă
cuprinsă între 30 și 60 de zile, în condițiile stabilite de instanță, afară de cazul în
care datorită stării de sănătate, persoana nu poate presta această muncă, astfel:
– Munca neremunerata în folosul comunitatii se execută într-un interval de
cel mult 6 luni de la data începerii prestării muncii, cu excepția situațiilor în care
persoana nu mai este aptă pentru prestarea unei sau unor activități dintre cele
stabilite de consilierul de probațiune ori starea de incapacitate temporară de muncă a
încetat, situații în care munca neremunerată în folosul comunității poate fi prestată
până la expirarea termenului de supraveghere.
– Doua ore de activitate prestată efectiv echivalează cu o zi de muncă.
– În cazul persoanelor supravegheate care desfașoară o activitate remunerată
sau urmează cursuri de învățământ ori de calificare profesională, durata muncii
prestate în aceeași zi calendaristică poate fi de maximum două ore. La solicitarea
persoanei supravegheate, durata muncii prestate poate fi prelungită de către
consilierul de probațiune cu până la două ore de muncă.
– În zilele nelucrătoare sau în cazul persoanelor care nu desfășoară o
activitate remunerată ori nu urmează cursuri de învățământ sau de calificare
profesională, durata muncii prestate într-o zi calendaristică nu poate depăși 8 ore.
– Munca neremunerată în folosul comunității nu se execută în timpul nopții
sau în zilele de duminică și în zilele declarate, potrivit legii, sărbători legale, decât
la solicitarea persoanei și în măsura în care acest lucru este posibil.

8
 – Dispozitiile alin. (5) se aplică în mod corespunzator și persoanelor care,
datorită cultelor religioase legale din care fac parte, au altă zi de repaus decât
duminica.
– Munca neremunerată în folosul comunității se execută cu respectarea
prevederilor legale privind cerințele minime de securitate și sănătate la locul de
muncă. Munca neremunerată înfolosul comunității nu poate fi executată în locuri
vătămătoare, periculoase ori care prezintă un grad de risc pentru sanatatea sau
integritatea persoanelor.
– După executarea obligației muncii neremunerate în folosul comunității,
instituția din comunitate unde persoana supravegheata a executat munca
neremunerată în folosul comunității are obligația de a emite și de a comunica
serviciului de probațiune și persoanei supravegheate un document care atestă că
munca neremunerată în folosul comunității a fost executată.
c) Să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială
derulate de catre serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții
din comunitate. Această obligație se duce la îndeplinire cu cooperarea serviciului de
probațiune care inițiază programe de resocializare, desfășoară astfel de programe
sau repartizează persoana supravegheată spre o instituție ce realizează astfel de
programe conform Legii nr. 253/2013, art. 53.
d) Să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
Aceste măsuri sunt dintre cele care se întreprind ca măsuri de siguranță prin art. 108
C. pen. si art. 54 din Legea nr. 253/2013, dar în condițiile amânării aplicării
pedepsei intră în conținutul obligațiilor și în durata termenului de supraveghere. Ele
sunt impuse pentru restabilirea stării de sănătate sub un control de specialitate, pe
perioada de tratament stabilită de organele de specialitate medicală și pentru
îngrijirea medicală care să prevină îmbolnăvirile celor cu care vine în contact ori ale
comunității unde locuiește și trăiește. Aceste măsuri se realizează periodic în
vederea stabilirii dacă s-a renunțat la consumul de alcool, droguri, substanțe
halucinogene, dacă urmează tratamentele necesare vindecării unor boli transmisibile
(lues, TBC, hepatita virala, SIDA) ori dacă îngrijirile speciale nu au rezultate și
trebuie propuse alte măsuri adecvate. Consilierul de probațiune transmite instituției
medicale în cadrul căreia persoana respectivă trebuie să se supună măsurilor de
control, tratament sau îngrijire medicală, datele personale necesare pentru punerea
în executare a a hotărârii. Comunică, în mod obligatoriu, și o copie de pe
dispozitivul hotarârii instanței acelei instituții medicale. Instituția medicală are
obligația de supraveghere a tratamentului stabilit. Costurile tratamentului sunt
acoperite de către bugetul de stat.

9
 e) Să nu comunice cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia, cu
persoanele cu care a comis infracțiunea sau cu alte persoane stabilite de instanță
ori să nu se apropie de acestea. Această măsură specifica pentru amânarea aplicării
executării pedepsei constrânge pe cel condamnat să nu facă presiuni psihice asupra
victimei sau asupra membrilor de familie, să nu frecventeze și să nu comunice cu
anturajul infracțional ori cu alte persoane cu influență negativă asupra conduitei
sale. Limitarea apropierii de acestea creează o protecție specială ca să nu se producă
altercații, agresiuni, amenințări, alte abuzuri care chiar dacă nu sunt infracțiuni sunt
de natură a afecta liniștea și viața normală a celorlalți membri ai comunității.
În cazul impunerii față de persoana supravegheată a obligațiilor prevăzute la
art. 85 alin. (2) lit. e)-j) C. pen., judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de
pe dispozitivul hotărârii, dupa caz, autorităților, instituțiilor sau persoanelor
prevăzute în Legea nr. 253/2013 la art. 29 alin. (1) lit. g)-j), m) si n). În situația în
care constată încălcarea uneia dintre obligațiile impuse, autoritățile sau instituțiile
abilitate să supravegheze modul de îndeplinire a acestor obligații sesizează serviciul
de probațiune, care, prin atribuțiile sale, va sesiza instanța de judecată.
f) Să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive,
culturale ori alte adunări publice stabilite de instanță;
g) Să nu conducă anumite vehicule stabilite de instanță;
h) Să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
Această masură este specifică categoriilor de obligații din cadrul instituției amânării
aplicării pedepsei, precum și a liberării condiționate;
i) Să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanței. Față de
obligațiile stabilite pentru condamnat în cadrul instituției liberării condiționate, în
cadrul acestei categorii de obligații, părăsirea teritoriului este totuși posibilă cu
acordul instanței.
Cu privire la perioada tranzitorie, determinată de succesiunea celor două
coduri penale, se poate aplica institutia amânării aplicării pedepsei, dacă sunt
îndeplinite condițiile legale și în ceea ce privește infracțiunile săvârșite înainte de
intrarea în vigoare a noului Cod penal, în condițiile stabilite pentru incidența mitior
lex.
Instanța de judecată are o paletă largă de obligații pe care le poate impune
persoanei supravegheate, multitudinea acestora fiind cuprinsă în alin. (2) al art. 85.
Instanța va particulariza aceste obligații tinând seama de posibilitățile
concrete de muncă pe plan local, posibilități la dispoziția serviciului de probațiune,
așa cum sunt ele arătate la alin. (3), sau va particulariza obligațiile în funcție de
împrejurările cauzei. Toate programele de reintegrare, tratamentul medical,
comunicarea cu membrii de familie sau alte persoane, prezența în anumite locuri,
10
conducerea de autovehicule, portul sau folosirea de arme, părăsirea teritoriului țării,
ocuparea sau exercitarea unor meserii ori activități vor fi particularizate în funcție
de infracțiunea săvârșită, de persoana infractorului și de periculozitatea conduitei
sale, de necesitățile de îngrijire medicală și de prevenire a îmbolnăvirilor.
Consultarea cu serviciul de probațiune se realizează concret având în vedere
că acesta trebuie să aibă lista activităților, posibilitățile concrete ale instituțiilor,
orarul de desfășurare a programelor de reintegrare ce se realizează, pentru ca
instanța să poată aprecia câte obligații trebuie să fie îndeplinite de către cel
supravegheat pe durata celor 2 ani, precum și conținutul concret al interdicțiilor
unor activități. În legatură cu obligațiile civile instanța va stabili concret care sunt
acestea și va hotarî îndeplinirea lor integrală cel mai târziu cu 3 luni înaintea
expirării celor 2 ani de supraveghere.

1.5. Supravegherea de către serviciul de probațiune a executării obligațiilor

pe perioada amânării executării pedepsei

Supravegherea activității desfășurate de persoana condamnată este atribuția

consilierului de probațiune din cadrul serviciului în a cărui circumscripție locuiește
persoana care trebuie să le execute, în conformitate cu prevederile art. 86 C. pen.,
astfel:
„(1) Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1)
lit. c)-e) se comunică serviciului de probațiune.
(2) Supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-c)
si alin. (5) se face de serviciul de probațiune. Verificarea modului de îndeplinire a
obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. d)-j) se face de organele abilitate, care
vor sesiza serviciul de probațiune cu privire la orice încălcare a acestora.
(3) Serviciul de probațiune va lua măsurile necesare pentru a asigura
executarea obligațiilor prevăzute în art. 85 alin. (2) lit. a)-d), într-un termen cât mai
scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probațiune are
obligația să sesizeze instanța, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de
instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu
execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin;
c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin
hotărâre, cel mai târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere.”
11
 Cooperarea consilierului de probațiune cu persoana supravegheată în scopul
resocializării acesteia înseamnă și supravegherea atentă pentru ca aceasta să-și
îndeplinească conștiincios măsurile și obligațiile pentru ca pedeapsa, la epuizarea
termenului, să se considere executată în întregime. Scopul supravegherii este și în
legătură cu îndeplinirea de către serviciul de probațiune a rolului său de instituție de
control social care duce la limitarea fenomenului infracțional și la prevenirea
concretă a conduitei condamnatului pentru a nu se reîntoarce în mediul infracțional.
Prevederile art. 86 C. pen. explică atribuțiile organelor abilitate cărora li se dă
competența materială de a sesiza instanța de judecată atunci când există o încălcare
a regulilor, măsurilor și obligațiilor concrete ale condamnatului.
C. pr. pen. art. 582 alin. (2) prevede că „dacă până la expirarea termenului
prevăzut în art. 86 alin. (4) lit. c) C. pen. persoana cu privire la care s-a dispus
amânarea aplicării pedepsei nu a respectat obligațiile civile stabilite prin hotarârea
de condamnare, serviciul de probațiune competent sesizează instanța care a
pronunțat în primă instanță amânarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate
fi făcută și de procuror sau de partea interesată, pâna la expirarea termenului de
supraveghere”.
Supravegherea se execută de către procuror, de partea interesată, de către
consilierul de probațiune și de instituțiile abilitate, astfel că există permanent un
control direct, nemijlocit, pe întreaga perioadă și cu toate forțele de resocializare
legale necesare. Legea nr. 252/2013, Sectiunea a 2-a – Procesul de supraveghere a
persoanelor majore, art. 49-68, arată modalitățile de lucru pentru realizarea
activităților de resocializare cu persoanele condamnate cărora li s-au aplicat
modalități neprivative de libertate de executare a pedepsei (amânarea aplicării
pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiționată).
Aceste măsuri de control al activității realizate de către consilierul de
probațiune, instituțiile abilitate, asupra persoanei condamnatului sunt:
– După primirea hotărârii judecătorești cuprinzând dispoziția de supraveghere
a unei persoane, serviciul de probațiune numește un consilier de probațiune manager
de caz;
– În termen de 5 zile consilierul de probațiune convoacă persoana
supravegheată, stabilind cu acesta datele de prezentare la sediul serviciului de
probațiune;
– În cazul în care persoana nu se prezintă, se procedează pentru anunțare prin
scrisoare recomandată sau agenți procedurali, iar în caz de neprezentare se apelează
la organele de poliție. În cazul în care persoana nu este găsită, se face
încunoștințarea organului judiciar că nu se poate pune în executare hotărârea
instanței. În același mod se procedează când persoana refuză să se prezinte;
12
 – Consilierul de probațiune poate cere organelor de poliție date cu privire la
persoana în cauză;
– Coordonarea procesului de supraveghere se realizează pentru fiecare
persoană supravegheată de către consilierul de probațiune desemnat manager de
caz, după cum urmează:
a) informează persoana cu privire la procesul de supraveghere;
b) evaluează inițial persoana;
c) planifică procesul de supraveghere;
d) derulează activitățile de control și derulează sau coordonează asistarea în
procesul de supraveghere;
e) colaborează cu judecătorul delegat cu executarea, cu instituții din
comunitate, precum și cu alte autorități sau instituții publice;
f) monitorizează procesul de supraveghere;
g) evalueaza final procesul de supraveghere.
– Pentru fiecare caz consilierul de probațiune va întocmi un dosar de
probațiune care cuprinde acte și documente cu relevanță pentru activitățile derulate;
dosarul poate fi consultat de judecătorul delegat cu executarea sau alte persoane cu
acordul persoanei supravegheate. În cursul procesului penal consilierul de
probațiune pune la dispoziția instanței datele din dosar, acordul persoanei
supravegheate nefiind necesar;
– Cu privire la măsurile și obligațiile a căror îndeplinire se realizează în
cadrul altor instituții și organe abilitate, consilierul de probațiune îl va informa pe
cel supravegheat;
– Conform evaluării initiale și a planului de supraveghere se derulează
activitatea de probațiune cu implicarea persoanei supravegheate;
– Consilierul de probațiune manager de caz controlează nemijlocit
respectarea de către persoana supravegheată a măsurilor de supraveghere prevăzute
la art. 85 alin. (1) C. pen., pe toată durata termenului de supraveghere;
– În exercitarea controlului respectării măsurilor de supraveghere, consilierul
stabilește și derulează întrevederi cu persoana supravegheată la sediul serviciului de
probațiune, efectuează vizite anunțate sau inopinate la locuința persoanei sau în alte
locuri, în funcție de specificul situației, solicită documente privind structura
familiei, a persoanelor care se află în întreținerea sa sau în a căror întreținere se află,
documente privind situația locativă, a locului de muncă și a mijloacelor de existență,
verifică periodic datele furnizate de persoana supravegheată și îndeplinește orice
alte măsuri de control adaptate cazului.
– Consilierul de probațiune stabilește conținutul concret al obligațiilor
prevăzute la art. 85 alin. (2) lit. b), în funcție de evaluarea inițială a persoanei
13
supravegheate și de posibilitățile concrete de executare existente la nivelul
comunității;
– În vederea punerii în executare a obligației de a urma un curs de pregătire
școlară ori de calificare profesională, consilierul de probațiune manager de caz, în
funcție de situația și de nevoile persoanei, identifica un curs de pregătire școlară ori
de calificare profesională în cadrul unei instituții din comunitate, după care emite o
decizie pentru executarea obligației;
– În vederea punerii în executare a obligației de prestare a unei munci
neremunerate în folosul comunității, consilierul de probațiune, în funcție de situația
și nevoile persoanei și în funcție de utilitatea activităților pentru comunitate,
stabilește în care dintre cele două instituții din comunitate menționate în hotărârea
judecătorească urmează a se executa obligația, după care emite o decizie către
instituția respectivă pentru executarea obligației. La finalizarea activității
documentul de atestare a muncii se depune la dosarul de probațiune;
– În vederea executării obligației de frecventare a unui program de reintegrare
socială, consilierul de probațiune identifică acest program, îl derulează el sau
repartizeaza cazul unui alt consilier ori unei instituții specializate la nivel național;
– Pentru realizarea obligației de supunere la un tratament sau îngrijire
medicală, consilierul de probațiune procedează prin verificarea luării în evidență a
persoanei în cadrul instituției medicale, executarea obligației de tratament,
supraveghează si monitorizează derularea activității;
– În vederea executării obligațiilor a căror îndeplinire este verificată de către
alte organe abilitate decât serviciul de probațiune, consilierul de probațiune
informează organele competente stabilite potrivit Legii nr. 253/2013, cu privire la
obligația pe care acestea o au cu privire la persoana supravegheată și modul de
executare a obligațiilor și de a sesiza serviciul de probațiune dacă persoana
supravegheată încalcă obligațiile;
– În vederea îndeplinirii obligațiilor civile de către persoana supravegheată,
cu 6 luni înainte de împlinirea termenului de supraveghere, solicită persoanei
dovada îndeplinirii obligațiilor. Dacă nu a îndeplinit obligațiile civile solicită
persoanei supravegheate să îndeplinească aceste obligații cel puțin cu 3 luni înainte
de terminarea duratei supravegherii. În raportul de evaluare va specifica dacă
această obligație a fost îndeplinită sau nu, sesizând instanța de executare.

1.6. Procedurile ce se aplică în situațiile ce atrag revocarea sau anularea

amânarii aplicării pedepsei

14
 a) Sesizarea în vederea revocării amânării aplicării pedepsei
Revocarea amânarii aplicării pedepsei presupune retragerea acestui beneficiu
prin hotarârea instanței de judecată, ca urmare a nerespectării cu rea-credință a
măsurilor și obligațiilor ce trebuiau executate de către persoana față de care s-a
dispus această măsură, neîndeplinirea integrală a obligațiilor civile ori săvârșirea
unei noi infractiuni, iar ca urmare instanța dispune aplicarea și executarea pedepsei.
În conformitate cu prevederile art. 88 C. pen. situațiile în care urmează a se
revoca amânarea aplicării pedepsei sunt:
„(1) Dacă pe parcursul termenului de supraveghere, persoana supravegheată,
cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile
impuse, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.
(2) În cazul când, până la expirarea termenului de supraveghere, persoana
supravegheată nu îndeplinește integral obligațiile civile stabilite prin hotărâre,
instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei, afară de cazul
când persoana dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească.
(3) Dacă după amânarea aplicării pedepsei persoana supravegheată a savârșit
o nouă infracțiune, cu intenție sau cu intenție depășită, descoperită în termenul de
supraveghere, pentru care s-a pronunțat o condamnare chiar după expirarea acestui
termen, instanța revocă amânarea și dispune aplicarea și executarea pedepsei.
Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării amânării și pedeapsa pentru noua
infracțiune se calculează conform dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni.
(4) Dacă infracțiunea ulterioară este savârșită din culpă, instanța poate
menține sau revoca amânarea aplicării pedepsei. În cazul revocării, dispozițiile alin.
(3) se aplică în mod corespunzator.”
Legea penală stabilește un termen de supraveghere de 2 ani în care cel
condamnat, cu bună-credință, execută măsurile și obligațiile stabilite prin această
măsură alternativă generoasă, prin măsura neprivării de libertate, ci creând
posibilitatea continuării vieții în libertate, cu îndeplinirea unor condiții de control,
resocializare și muncă.
Când contrar prevederilor legale si hotărârii definitive condamnatul cu rea-
credință nu îndeplinește cerințele măsurilor de supraveghere și obligațiile impuse
urmează a se revoca măsura alternativă.
Serviciul de probațiune, prin consilieri, este îndreptățit să constate că
infractorul cu rea-credință nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută
obligațiile impuse. În concret, cel supravegheat nu se prezintă la serviciul de
probațiune, ignoră datele fixate, refuză vizitele consilierului sau nu se află la
domiciliu, schimbă locuința, reședința sau adresa, părasește localitatea mai mult de

15
5 zile, nu se ocupă de serviciu ori nu comunică în timp util informațiile cu privire la
mijloacele sale de existență, creându-se suspiciunea că traiește din surse ilegale.
(1) În situatia în care, pe durata termenului de supraveghere, consilierul de
probațiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă măsurile
de supraveghere sau nu execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin, verifică
motivele care au determinat această nerespectare și, dacă apreciază că nerespectarea
s-a facut cu rea-credință, întocmește un raport de evaluare conform art. 44 și
sesizează instanța în vederea revocării sancțiunii.
(2) În situația neîndeplinirii integrale a obligațiilor civile de către persoana
supravegheată cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de
supraveghere, consilierul de probațiune manager de caz întocmește un raport de
evaluare conform art. 44, în care consemnează motivele neîndeplinirii, și sesizează
instanța.
(3) Pentru încălcări minore care nu aduc atingere scopului pentru care au fost
dispuse măsurile de supraveghere sau obligațiile persoanei supravegheate,
consilierul de probațiune manager de caz poate emite avertismente. Condițiile de
emitere și modalitățile de aplicare a avertismentelor se stabilesc prin Regulamentul
de aplicare al prezentei legi.
În legatură cu îndeplinirea obligațiilor, abandonarea studiilor, a cursurilor
profesionale, a programelor de resocializare începute ori nesupunerea la control
medical, tratament sau îngrijire medicală care pot crea situații periculoase pentru
comunitate, sau abordarea victimei infracțiunii ori a membrilor de familie sau a
persoanelor pe care instanța le-a indicat sa nu fie tulburate prin comunicarea cu cel
supravegheat pot fi motive pentru serviciul de probațiune să propună revocarea
aplicării pedepsei.
Desigur că nu se pune problema ca pe timpul supravegherii să se încalce toate
măsurile și obligațiile, ci este suficient ca încălcarea să fie de natură a crea
convingerea consilierului de probațiune ca cel supravegheat este de rea-credință în
demersurile sale, ca nu este capabil să înțeleagă că măsurile și obligațiile trebuie
îndeplinite, iar amânarea aplicării pedepsei nu este un drept, ci o facilitate venită din
partea instanței de judecată.
Pe timpul amânării aplicării pedepsei, în conformitate cu art. 85 alin. (5) C.
pen., persoana supravegheată trebuie să îndeplinească obligațiile civile stabilite prin
hotărâre, cel târziu cu trei luni înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Dacă în acest timp cel supravegheat nu-și onorează obligațiile civile
revocarea poate fi propusă pâna la expirarea termenului de supraveghere, art. 88
alin. (2) C. pen. Neîndeplinirea acestei condiții reprezintă dovada concretă că cel

16
supravegheat nu regretă infracțiunea comisă, consecințele acesteia și nu are dorința
de reparare materială a daunelor produse victimei, părții vătămate sau statului.
Condiția impusă de a îndeplini integral obligațiile civile stabilite de către
instanța de judecată a fost reglementată astfel tocmai pentru a sublinia importanța
achitării obligațiilor de plată înainte de expirarea termenului de supraveghere.
Scopul achitării obligațiilor civile este acela de a dovedi concret că cel condamnat a
înteles valorile morale și materiale ale societății, reparația pricinuită de comiterea
infracțiunii nu a rămas în urma activității de resocializare. Repararea integrală nu
admite plata parțială a obligațiilor civile, dând posibilitate condamnatului „să uite”,
odată pus în libertate, de aceste obligații datorate, creându-se un risc de amânare sau
neexecutare a obligațiilor civile. Prevederea imperativă nu admite nicio tranzacție
pentru condamnat, în vederea achitării în viitor, după expirarea termenului de
supraveghere, a obligațiilor, ci executarea acestora ca o condiție a amânării aplicării
pedepsei. Totuși, instanța de judecată nu va revoca amânarea aplicării pedepsei dacă
cel condamnat demonstrează că nu a avut nicio posibilitate să îndeplinească integral
obligațiile civile. El va dovedi că nu are în proprietate bunuri care pot fi valorificate
pentru îndeplinirea obligațiilor civile, nu are sume de bani ori titluri de valoare, că
nu a reușit prin munca sa să obțină sumele necesare achitării obligațiilor, deși a
încercat să achite chiar și parțial aceste obligații, fiind de bună-credință. Instanța
poate să țină seama de aceste eforturi pentru a demonstra că nu a avut nicio
posibilitate de îndeplinire în totalitate a obligațiilor civile sau să considere că
acestea nu sunt atât de importante încât să ducă la revocarea amânării aplicării
pedepsei. Este posibilă situația în care partea vătămată să renunțe la cheltuielile
solicitate, astfel încât obligațiile civile să nu mai existe până la expirarea termenului
de supraveghere.
Amânarea aplicării pedepsei va fi revocată de instanță în cazul în care
persoana supravegheată a savârșit o nouă infracțiune. În acest caz condițiile
revocării sunt urmatoarele:
– noua infracțiune să fie comisă cu intenție, art. 16 alin. (3) lit. a) si b) sau
intenție depășită art. 16 alin. (5) C. pen.;
– fapta să fie descoperită în termenul de supraveghere (doi ani de la
ramânerea definitivă a hotărârii de amânare a aplicării pedepsei);
– s-a pronunțat o condamnare chiar și după termenul de supraveghere.
Pedeapsa aplicată ca urmare a revocării se calculează conform dispozițiilor de
la concursul de infracțiuni, art. 39 C. pen.
Revocarea este imperativă în toate cazurile în care se constată nerespectarea
măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor ori a comiterii unei noi infracțiuni, caz

17
în care instanța nu poate decât să dispună revocarea, aplicarea și executarea
pedepsei, fără a mai putea să aplice o altă măsură alternativă pedepsei.
Dacă infracțiunea ulterioară este săvârșită din culpă, instanța are posibilitatea
să aprecieze menținerea sau revocarea amânării aplicării pedepsei. Este singura
posibilitate stabilită de lege că instanța de judecată să poată opta pentru revocarea
amânării aplicării pedepsei sau menținerea acestei măsuri, caz în care se aplică
dispozițiile de la concursul de infracțiuni. Deci, în această ipoteză, revocarea
este facultativă, și nu obligatorie pentru instanța.

b) Sesizarea în vederea anulării aplicării pedepsei

Anularea amânării aplicării pedepsei intervine în situația în care instanța de
judecată nu a cunoscut că infractorul mai savârșise o infracțiune până la data
ramânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării pedepsei,
chiar după expirarea termenului de supraveghere, astfel încât instanța de judecată va
proceda potrivit dispozițiilor privitoare la concursul de infracțiuni, recidivă sau
pluralitate intermediară, pedeapsa urmând a se aplica și executa.
Anularea amânării aplicării pedepsei se impune în următoarele condiții:
1) descoperirea unei infracțiuni comise de către persoana supravegheată
comisa pâna la ramânerea definitivă a hotărârii a amânare;
2) pedeapsa stabilită pentru noua infracțiune comisă este închisoarea;
3) pedeapsa s-a aplicat chiar după expirarea termenului de supraveghere.
După anularea amânării aplicării pedepsei se aplică dispozițiile privitoare la
concursul de infracțiuni, recidivă ori pluralitate intermediară.
Chiar dacă cel supravegheat a terminat perioada de supraveghere, dar a
ascuns situația privitoare la comiterea unei infracțiuni înainte de hotărârea de
amânare a aplicării pedepsei, chiar pâna la rămânerea definitivă a hotărârii, iar
infracțiunea este descoperită și condamnată cu închisoare, cel supravegheat nu
prezintă încredere că s-a resocializat, drept pentru care instanța anulează amânarea
aplicării pedepsei și decide executarea acesteia.
În situația concursului de infracțiuni, cu îndeplinirea condițiilor privind
amânarea aplicării pedepsei, art. 83 C. pen., instanța poate dispune amânarea
stabilind că termenul de supraveghere să înceapă de la data ramânerii definitive a
hotărârii prin care s-a pronunțat anterior amânarea aplicării pedepsei.
Sesizarea cu privire la executarea anulării amânării aplicării pedepsei se
realizează în condiții similare cu privire la revocarea măsurii conform art. 56 din
Legea nr. 253/2013.

18
 2. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere

Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este instituția de drept

penal la dispoziția instanței de judecată care, prin însăși hotărârea de condamnare,
aplică o pedeapsă cu închisoarea de cel mult 3 ani infractorului și, constatând
capacitatea acestuia de a se îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei, dispune
suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere între 2 și 4 ani, dar
nu mai mic decât durata pedepsei aplicate.
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este o măsură alternativă
la pedeapsa privativă de libertate, cu parcurgerea unei etape obligatorii care dă
posibilitatea condamnatului să dovedească că încrederea acordată de către instanță
este întemeiată pe posibilitatea de îndreptare, chiar dacă este pus sub supraveghere
pe un termen cel putin egal cu durata pedepsei sau mai mare, între 2 și 4 ani.
Condițiile suspendării executării pedepsei sub supraveghere sunt cele arătate
în art. 91 C. pen., astfel:
„(1) Instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiții:
a) pedeapsa aplicată, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni, este
închisoarea de cel mult 3 ani;
b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai
mare de un an, cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 sau pentru care a intervenit
reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;
c) infractorul si-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în
folosul societății;
d) în raport cu persoana infractorului, cu conduita avută anterior săvârșirii
infracțiunii, cu eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea
consecințelor infracțiunii, precum și cu posibilitățile sale de îndreptare, instanța
apreciază că aplicarea pedepsei este suficientă și, chiar fără executarea acesteia,
condamnatul nu va mai comite alte infracțiuni, însă este necesară supravegherea
conduitei sale pentru o perioadă determinată.
(2) Când pedeapsa închisorii este însoțită de pedeapsa amenzii aplicate în
condițiile art. 62, amenda se execută chiar dacă executarea pedepsei închisorii a fost
suspendată sub supraveghere.
(3) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere,
dacă:
a) pedeapsa aplicată este numai amenda;
b) aplicarea pedepsei a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost
revocată;
19
 c) infractorul s-a sustras de la urmarire penală ori judecată sau a încercat
zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a
autorului și participanților.
(4) Este obligatorie prezentarea motivelor pe care s-a întemeiat condamnarea,
precum și a celor ce au determinat suspendarea executării pedepsei și atenționarea
condamnatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune
dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu
va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.
În legatură cu natura și durata pedepsei ce urmează a fi suspendată, ea trebuie
să fie de cel mult 3 ani, cu un an mai puțin ca în situația măsurii amânării aplicării
pedepsei, chiar dacă pedeapsa este rezultatul unui concurs de infracțiuni. În situația
în care pedeapsa închisorii este de 3 ani însoțită de amendă, amenda calculată în
zile-amendă, conform art. 91 alin. (1) lit. a) C. pen. ar duce la sporirea pedepsei
peste 3 ani. Textul legii stabilește că pedeapsa închisorii să fie de pâna la 3 ani, fără
a se arăta cuantumul amenzii. Transformarea amenzii în zile de închisoare ar duce la
concluzia firească a refuzului de a presta o muncă neremunerată în folosul
comunității, ceea ce ar face imposibilă aplicarea suspendării executării pedepsei,
deoarece art. 91 lit. c) C. pen. prevede imperativ acest consimțământ.
În legatură cu persoana condamnatului condițiile necesare presupun ca în
trecut să nu fi fost condamnat la pedepse mai mari de un an și să nu fie recidivist. În
situația în care cel condamnat nu este recidivist, prin aplicarea art. 42 C. pen.
(faptele nu mai sunt prevăzute de legea penală, infracțiunile au fost amnistiate ori
faptele au fost comise din culpă), precum și pentru situațiile în care a intervenit
reabilitarea, se poate aplica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dacă
sunt îndeplinite și celelalte condiții obligatorii, cum este executarea unei munci
neremunerate în folosul comunității.
Condițiile obligatorii se referă și la conduita anterioară săvârșirii infracțiunii,
care, chiar dacă nu este o conduită bună, ea se încadrează în prevederile și limitele
stabilite de lege, respectiv nu a săvârșit infracțiuni grave, a depus eforturi pentru
înlăturarea consecințelor infracțiunii, dovedind că are posibilități personale de
îndreptare.
Chiar dacă cel condamnat îndeplinește condițiile necesare pentru suspendarea
executării pedepsei, există situații în care această masură nu se poate aplica,
conform art. 91 alin. (3) C. pen., astfel:
- Dacă pedeapsa este numai amenda, suspendarea executării nu are obiect,
deoarece aceasta se poate executa prin achitarea sumei datorate ori prin munca
neremunerată în folosul comunității, iar în cazul în care condamnatul nu își dă

20
consimțământul pentru prestarea acestei munci, el nu îndeplinește condiția de la art.
91 alin. (1) lit. c);
- Dacă pedeapsa a fost inițial amânată, dar ulterior amânarea a fost revocată,
nu se poate aplica și suspendarea executării pedepsei, tocmai pentru că persoana în
cauză a mai beneficiat de o măsură neprivativă de libertate și nu a fost în măsură să
o execute în condiții neprivative de libertate;
- Infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a zădărnicit
aflarea adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere a autorului sau a
participanților, deci din punct de vedere al persoanei sale nu prezintă o garanție
acceptabilă pentru a se aplica o măsură neprivativă de libertate.
O situație deosebită cu privire la aplicarea măsurii suspendării executării
pedepsei sub supraveghere este aplicarea acesteia în cazul infracțiunii de abandon
de familie, art. 378 alin. (5) C. pen., care arată că: „Dacă până la ramânerea
definitivă a hotărârii de condamnare inculpatul îndeplinește obligațiile, instanța
dispune, dupa caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei
sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru
aceasta”. Rațiunea legiuitorului este în sensul îndeplinirii obligațiilor legale de
întreținere, și nu executarea pedepsei cu închisoarea.
Legea nr. 187/2012, art. 9 alin. (2), arată că: „infractiunile comise în timpul
minorității, pentru care s-au aplicat pedepse în baza dispozițiilor Codului penal din
anul 1969, nu constituie impedimente pentru dispunerea renunțării la aplicarea
pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub
supraveghere pentru o infracțiune comisă ulterior condamnării definitive”.
La art. 16. alin. (1) se arată că „Măsura suspendării sub supraveghere a
executării pedepsei
aplicată în baza C. pen. din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a Codului
penal, pâna la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotarârea de
condamnare.”, iar la art. 16 alin. (2) se arată că „Pentru determinarea legii penale
mai favorabile cu privire la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei
conform art. 5 din Codul penal, instanța va avea în vedere sfera obligațiilor impuse
condamnatului și efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu prioritate față de
durata termenului de încercare sau supraveghere.”
Pentru executarea măsurii suspendării executării pedepsei sub supraveghere
se stabilește un termen de supraveghere cuprins între 2 și 4 ani, fără a fi mai mic
decât durata pedepsei conform art. 92 C. pen.
Termenul de supraveghere reprezinta durata de timp stabilită de lege în care
cel condamnat trebuie să îndeplinească măsurile și obligațiile impuse prin hotărârea
judecătorească, în care serviciul de probațiune și alte organe abilitate observă,
21
controlează și verifică conduita celui condamnat pentru a se putea constata dacă
face dovada resocializării.
În cadrul acestui termen i se acordă sprijin celui supravegheat pentru
îndeplinirea acestor măsuri și obligații, se verifică îndeplinirea integrală a
obligațiilor civile, în așa fel încât, la expirarea acestuia, pedeapsa să fie considerată
executată.
În cazul în care se constată reaua-credință cu privire la îndeplinirea cerințelor
legale, ori cel supravegheat savârșește o nouă infracțiune, prin hotărârea instanței de
judecată se revine, prin revocare sau anularea măsurii, la executarea pedepsei cu
privare de libertate.
Deoarece durata termenului de supraveghere durează pe întreaga perioadă a
măsurii suspendării executării sau chiar pâna la 4 ani, constrângerea penală prin
continuarea măsurilor de control trebuie să contribuie la resocializarea celui
condamnat, mai ales că acesta a mai săvârșit în trecut alte fapte penale și, în
consecință, modul în care se reintegrează social poate pune probleme mai mari.
Durata de timp care face parte din termenul de supraveghere, care depășește
durata pedepsei aplicate, are o natură deosebită, de prelungire a efectelor pedepsei
aplicate. Exigența legii penale este de a prelungi restrângerea unor drepturi și
libertăți, în condițiile controlului, dar și ale sprijinirii celui căruia i s-a aplicat
pedeapsa, care mai are de îndeplinit măsuri și obligații.
Măsurile și obligațiile trebuie îndeplinite pe o durată mai mare decât
pedeapsa aplicată în scopul resocializării celui căruia i s-a acordat suspendarea
executării pedepsei, deoarece este nevoie de intensitate, perseverență și durată în
aplicarea măsurilor de resocializare. În condițiile în care el a mai fost condamnat
anterior la pedeapsa închisorii de până la un an sau este în perioada de după
reabilitare, termenul de supraveghere egal cu durata pedepsei poate fi insuficient
pentru corijarea deplină a infractorului. Creșterea exigenței prin monitorizarea
conduitei persoanei supravegheate în condiții strict stabilite de lege duce la crearea
convingerii că efectele definitive ale suspendării executării pedepsei sub
supraveghere sunt urmare a îndreptării reale a conduitei condamnatului.
Calculul duratei termenului de supraveghere este necesar să se realizeze pe
zile pline.
Evidenta executării pedepsei în sistemul suspendării este necesară pentru
situația în care intervine revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei,
când se pot menține măsurile stabilite de instanța de judecată, art. 96 alin. (6) și art.
97 alin. (2) C. pen.
Măsurile de supraveghere pe durata executării termenului de supraveghere
sunt cele prevăzute la art. 93 alin. (1) C. pen. și sunt aceleași ca și în cazul
22
neaplicării condamnării prevăzute la art. 85 alin. (1) C. pen. Obligațiile sunt
îndreptate cu predilecție spre reintegrarea școlară, profesională și executarea muncii
în folosul comunității între 60 și 120 de zile.
Conform art. 57 din Legea nr. 253/2013, munca neremunerată în folosul
comunității se va executa pe parcursul a cel mult un an de la data începerii acestei
prestații, cu excepția dată de starea de inaptitudine sau incapacitate temporară, când
se poate aproba ca prestarea muncii să fie realizată pâna la expirarea termenului de
supraveghere.
În legatură cu modul de executare concret a măsurilor și obligațiilor se vor
folosi prevederile art. 94 C. pen. și ale Legii nr. 253/2013, art. 47-54 și 56,
corespunzător punerii în executare a măsurii amânării aplicării pedepsei.
Sunt stabilite următoarele reguli cu privire la activitatea serviciului de
probațiune:
Supravegherea condamnatului se face în aceleași condiții ca cele prevăzute la
art. 86 C. pen. prin implicarea serviciului de probațiune conform prevederilor Legii
nr. 252/2013 și prevederilor privind măsurile de supraveghere din Legea nr.
253/2013.
1. Instanța de judecată trebuie să comunice o copie de pe hotărârea de
suspendare a executării pedepsei sub supraveghere serviciului de probațiune unde
vor fi înscrise măsurile și obligațiile impuse condamnatului, pentru ca acesta să
poată monitoriza în mod concret persoana, adresa infractorului, orice schimbare a
acesteia, locul de muncă și orice schimbare a acestuia, informațiile cu privire la
mijloacele de existență ale celui supravegheat, art. 93 alin. (1) lit. c)-e) C. pen.;
2. Serviciul de probațiune trebuie să supravegheze, dar și să coopereze cu
supravegheatul pentru înscrierea și urmarea cursurilor de școlarizare, pregătire
profesională, organizarea și urmărirea modului în care se execută programul de
activitate și munca neremunerată în folosul comunității (60-120 zile), să propună
instanței de judecată diminuarea sau renunțarea la această măsură în condițiile în
care cel supravegheat este bolnav, inapt de vârstă sau boală cronică. De asemenea,
serviciul de probațiune trebuie să urmărească veniturile celui supravegheat și să ia
măsuri ca în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de trei luni pâna la expirarea
termenului de supraveghere, să îndeplinească integral obligațiile civile, art. 93 alin.
(2) lit. a)-b), precum și alin. (3) și alin. (5) C. pen.;
3. Înscrierea la cursuri, la programele de pregătire profesională, la unitatea
repartizată pentru efectuarea muncii în folosul comunității, măsurile de control,
tratament sau îngrijire medicală trebuie să se realizeze imediat ce s-a stabilit
termenul de supraveghere și hotarârea a rămas definitivă, art. 93 alin. (2) lit. a)-b),
precum și alin. (3) C. pen.;
23
 4. Trebuie, de asemenea, să urmărească în mod constant prin măsuri de
control activitățile celui supravegheat, dacă urmează tratamentul la care este obligat
sau dacă își îngrijește sănătatea în conformitate cu prescripțiile medicale și
hotărârea instanței. Această sarcină trebuie îndeplinită sub controlul serviciilor de
probațiune și de către organele abilitate. Prin organe abilitate înțelegem toate
organele de stat care au ca atribuțiuni controlul cetățenesc, cum sunt procurorii,
consilierii de probațiune și agenții poliției de proximitate din circumscripția în care
se află domiciliul, reședința sau locuința persoanei condamnate.
5. Serviciul de probațiune are obligația să sesizeze instanța de judecată, art.
94 alin. (4) C. pen., dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de
instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu
execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin.
Pe masura derulării pedepsei cu suspendarea executării, pe timpul stabilit
între 2 și 4 ani, a termenului de supraveghere este posibil să intervină motive care să
justifice impunerea unor noi obligații, sporirea sau diminuarea condițiilor de
executare existente. Existența unei situații sau a mai multora, care să ducă la
schimbarea conținutului obligațiilor de executat, este prevăzută la art. 95 C. pen.
care stabilește sistemul flexibil de adoptare sau de renunțare la unele obligații.
Modificarea obligațiilor în număr și conținut este la dispoziția instanței de judecată,
la propunerea consilierului de probațiune, cu acordul judecătorului delegat pentru
executare.
Modificările realizate de către instanță trebuie să fie realizate în următoarele
situații:
- Necesitatea sporirii sau diminuării obligațiilor condamnatului cu privire la
parcurgerea unor cursuri școlare, altele decât cele stabilite inițial, o nouă calificare
sau parcurgerea altor programe de reintegrare socială care s-au înființat între timp și
au demarat în perioada de după rămânerea definitivă a hotărârii instanței cu privire
la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ori au încetat și noile cursuri
se desfașoară în alte condiții de timp și loc.
- Necesitatea deplasării în străinatate pentru un contract de muncă pentru
susținerea financiară a familiei sau plata obligațiilor civile, deplasare ce se poate
efectua doar cu aprobarea instanței de judecată, conform art. 93 alin. (2) lit. d);
- Modificarea sau încetarea obligațiilor dispuse de către instanța de judecată
se realizează în scopul unei mai bune reintegrări sociale. Este situația în care
programele de urmat nu ar mai fi necesare, nu ar produce efecte de reintegrare sau
resocializare mai bună, ori care ar necesita resurse financiare sau eforturi deosebite
24
pentru care infractorul nu ar fi pregatit, ori pentru care ar trebui să consume resurse
din mijloacele de trai.
Pentru supravegherea condamnatului, serviciul de probațiune va face
evaluarea inițială în conformitate cu art. 43 și art. 44 din Legea nr. 252/2013 la
solicitarea instanței de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea. Această
evaluare va fi necesară mai ales pentru stabilirea de măsuri în situația în care
conform alin. (4) al art. 94 C. pen. au intervenit motive ce justifică modificarea
obligațiilor, ori dacă persoana supravegheată nu mai respectă măsurile și nu execută
obligațiile, ori nu îndeplinește obligațiile civile stabilite prin hotărârea instanței de
judecată. Rezultatele evaluării vor fi înaintate printr-un raport către instanță pentru a
se putea lua măsurile necesare, în vederea reducerii riscului de producere a unei noi
infracțiuni. Instituțiile abilitate vor pune la dispoziția consilierului de probațiune
toate datele necesare pentru evaluare în termen de 7 zile de la solicitare.

25