Sunteți pe pagina 1din 2

Rugăciune către Sfântul Arhanghel Mihail Doamne, Dumnezeule

Atotputernice, Împărate cel fără de început, trimite-l, Doamne, pe


Arhanghelul Tău, Mihail, spre ajutorul robului Tău , să-l scoată din
mâna vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. O, mare Arhanghele al
Domnului, Mihaile, revarsă mir bun asupra robului lui Dumnezeu, . O,
mare Arhanghele al Domnului, Mihaile, căpetenia cetelor îngereşti cu
şase aripi, voievode al puterilor cereşti, al Heruvimilor, al Serafimilor
şi al tuturor îngerilor, fii mie păzitor tare, mare ajutător în toate
nevoile, scârbele, mâhnirile; în locuri pustii, la răscruci de drumuri, pe
ape şi pe mări – liman lin. Izbăveşte-mă, mare Arhanghele al
Domnului, Mihaile, de toate înşelăciunile viclene ale diavolului şi
auzi-mă pe mine, păcătosul robul lui Dumnezeu, , care mă rog ţie şi
chem numele tău cel sfânt. Grăbeşte spre ajutorul meu şi auzi
rugăciunea mea. O, mare Arhanghele al Domnului, Mihaile, pe toţi cei
ce-mi stau împotrivă, biruieşte-i cu puterea cinstitei şi de viaţă
făcătoarei Crucii Domnului, cu rugăciunile Preasfintei Născătoarei de
Dumnezeu, cu ale sfinţilor îngeri şi cu ale Sfinţilor Apostoli, cu ale
Sfântului Prooroc Ilie şi cu ale Sfântului Nicolae, Arhiepiscopul
Mirelor Lichiei, cu ale Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos, cu
ale Sfinţilor Mari Mucenici Nichita şi Eustaţie, cu ale Preacuvioşilor
Părinţi, cu ale Sfinţilor Ierarhi şi Mucenici, şi cu ale tuturor puterilor
cereşti. O, mare Arhanghele Mihaile, ajută-mă pe mine, păcătosul
robul lui Dumnezeu , apără-mă de cutremur, de potop, de foc, de
sabie, de moarte năpraznică, de orice rău, de vrăjmaşul cel înşelător, şi
de năpastele aduse de el. Izbăveşte-mă de cel viclean, mare
Arhanghele al Domnului, Mihaile, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin. Note: Despre Sfântul Arhanghel Mihail Numele său înseamnă
– Cel care este asemenea lui DUMNEZEU. Arhanghelul Mihail este
reprezentat cel mai adesea în iconografia creştină luptându-se şi
biruind un balaur. El este înfăţişat cu aripi puternice, foarte mari, şi cu
Sabia Dreptăţii, o sabie de foc, care arde. Instrument al adevărului în
acţiune, sabia este simbolul puterii, al forţei lucide duhovniceşti,
uneori singurul mijloc de a rezolva o problemă sau de a atinge un
rezultat durabil. Lama şi garda sabiei se îmbină în formă de cruce,
semn al înfăptuirilor sale consacrate Sfintei Treimi. Sfântul Arhanghel
Mihail este un luptător şi un protector al Bisericii pe Pâmânt.

S-ar putea să vă placă și