Dogmatica 4.

Subiectele
1. Carmen Christi din Epistola catre Filipeni, text si exegeză şi Metamorphosis, TPDVU,180-209
2. Definirea dogmatică a Persoanei lui Iisus Hristos, TTDE, 121-123, TDO,2,35-58; Unirea ipostatică şi
consecinţele Întrupării Cuvântului pentru mântuirea noastră, TDS,2,.20-31, TDO,2, 58-111,
3. Iconomia Duhului Sfânt şi legătura Sa cu iconomia Fiului. TTDE,144-148“Lumină este şi Dăruitor al
Luminii”- Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt, DEE, 163-174
4. Lucrarea Sfântului Duh sau harul dumnezeiesc şi colaborarea liberă a omului cu acestaTDO,2, 311-329
5. Darurile Duhului Sfânt şi rodirea lor în Biserică,TDO,2, 329-340
6. Înţelesurile şi etapele mântuirii omului în Biserică,TDS,2, 44-73,TDO,2, 340-375, TTDE, 130-142; ; pentru
“Aspectul de jertfă al răscumpărării” obligatoriu şi: Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre Întruparea
Cuvântului, PSB15, “Jertfa de pe cruce” (XX-XXI, p.114-117); Luminanda pascală- text şi scurt comentariu
7. Necesitatea credinţei şi a faptelor bune în însuşirea mântuirii,TDO,2, 375-388Deosebiri
interconfesionale cu privire la condiţiile subiective ale mântuirii ,TDS,2, 116-139
8. Asemănarea cu Dumnezeu sau îndumnezeirea omului, Sinergia, theosis şi epektasis,TTDE, 150-157; “Ca
un Dumnezeu cu voi...”- mântuire şi îndumnezeire, DEE, 193-206; pentru “îndumnezeire” obligatoriu şi
“Modele unul altuia”-Ambigua, PSB 80, p.111-112
9. Preacinstirea Maicii Domnului şi cinstirea sfinţilor,TTDE, 167-172; mariologia ca theotokologie, DEE,
136-161; Aspectul mariologic al Bisericii O, 162-168
10. Venerarea sfintelor icoane şi sfintelor moaşte,TDS,2, 150-153,TTDE, 170-174;“Minunat este
Dumnezeu întru sfinţii Săi”- sfinţii ca manifestare a Duhului Sfânt ,DEE, 175-18411. Pogorârea Sfântului
Duh şi începutul Bisericii, F.Ap. 2- exegeză şiTDO,2, 201-214
11. Constituţia teandrică a Bisericii, TDO,2, 214-236
12. Însuşirile Bisericii, TDO,2, 263-311,TDS, 2, 166-169,TTDE, 159-162
13. “Forma Bisericii”-prezenţa tainică a Sfintei Treimi în viaţa umană, ÎB, p.116-136
14. Preoţia lui Hristos în Biserică: ierarhia bisericească,TDO,2, 236-263,TDS,2,170-175
15. Relaţia dintre preoţia slujitoare (pastorală) şi preoţia generală (baptismală) în Biserică,IPt.2 şi IPt.5,
Epistolele pastorale,TDSECO,363-366, interconfesional,TDS,2, 182-187,TDS,2, 194-196
16.Fundamentul hristologic şi ecclesiologic al Sfintelor Taine. Ierurgiile, TDO,3, 7-34, TTDE, 175-
180,TDSECO, 345-353
17. Taina Sfântului Botez,TDO,3, 35-62,TDS,2, 206-218,TTDE, 183-184. Raportul dintre botezul săvârşit de
Sfântul Ioan Botezătorul, Botezul Mântuitorului în Iordan şi Taina Sf.Botez.; Semnificaţia apei baptismale.
18. Taina Mirungerii, TDO,3, 66-83, TDS,2, 219-224,TTDE,184-185 şi tot obligatoriu “Mirungerea ca Taina”
în Anuarul Sibiu 2000-2001,p.212-230.
19. Dumnezeiasca Euharistie, TDO,3, 76-126,TDS,2, 224-243,TTDE,186-187
 1. Carmen Christi1 din Epistola catre Filipeni,
text si exegeză şi Metamorphosis

I. Textul

(Filipeni 2, 6-11)

6. Cel ce dintru'nceput fiind (1) în chipul (2) lui Dumnezeu a socotit că a fi El întocmai cu Dumnezeu nu e o prădare (3),

7. dar S'a golit pe Sine (4) luând chip de rob, devenind asemenea oamenilor şi la înfăţişare aflându-Se ca un om;

8. S'a smerit pe Sine făcându-Se ascultător până la moarte – şi încă moarte de cruce!

9. Pentru aceea, şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care-i mai presus de orice nume,

10. pentru ca'ntru numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cereşti, al celor pământeşti şi al celor dedesubt,

11. şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl.

II. Exegeza

(1) Verbul ypárho e mult mai mult decât obişnuitul auxiliar (a fi); el e construit pe ideea de existenţă
originară, substanţială şi perpetuă, ceea ce exclude ideea de temporalitate, inconsistenţă sau alterare.

(2) Sf. Ap. Pavel nu foloseşte cuvântul în sensul tehnic al filosofiei greceşti (imagine plastică, formă
exterioară), ci în sensul de natură, fire, condiţie, esenţă; mai precis, chip care traduce esenţa.

(3) Faptul că Dumnezeu-Fiul este şi Se consideră pe Sine egal şi consubstanţial cu Tatăl nu înseamnă
câtuşi de puţin că Tatăl a fost deposedat de propria Sa dumnezeire („Lumină din Lumină“).

(4) Verbul kenóo = a goli, a deşerta, a evacua, a pustii, a aneantiza, a reduce la nimic,
implică substantivul kénosis = kenoză, cuvânt fundamental în limbajul ortodox al teologiei Întrupării.
Kenoza nu afectează unirea ipostatică a Fiului cu Tatăl; ea exprimă doar faptul că, pe durata
Întrupării Sale, Fiul renunţă la prerogativa de a-Şi manifesta în afară dumnezeiasca Sa slavă (cu excepţia
momentului intim al schimbării la faţă), acceptând o „degradare“ treptată (Dumnezeu-om-rob-răstignit),
de bunăvoie supunându-Se Tatălui (în text, „pe Sine“ e mai mult decât un pronume reflexiv; termenul
sugerează voluntariatul).
„A se goli pe Sine“ (de slavă) pentru a Se smeri în chipul şi condiţia robului mai înseamnă că
dumnezeiasca strălucire a Fiului nu este un veşmânt pe dinafară, care să poată fi îmbrăcat sau dezbrăcat
la nevoie sau după voie, ci un dat interior al Fiinţei divine

1
Imnul Hristologic
 Cuvintele Părintelui Stăniloae: “Nu Cel ce S-a făcut om a câştigat ceva din aceasta” nu vin în
contradicţie cu afirmaţia Lui R.P. Vincent: “Hristos a primit ceva, ca rezultat al întrupării şi vieţii de
ascultare, ceva ce nu avea anterior, în preexistenţa Sa, ceva ce n-ar fi putut primi decât aşa.
Egalitatea cu Dumnezeu Tatăl o avea prin naşterea Sa din veci, prin firea Sa, dar la stăpânirea
mesianică – Messianic lordship se putea ajunge numai prin întrupare şi smerenia aferentă”, deoarece
această stăpânire este “stăpânirea prin abnegaţie, dominarea prin slujire”, este tot o chenoză, tot o
dăruire, o renunţare la Sine, Domnul este mereu în stare de jertfă izvorâtoare de mântuire, totul fiind
îndreptat spre om şi absolut nimic spre Sine, bineînţeles, în afară de bucuria de a-l vedea pe om împlinit.

2. Definirea dogmatică a Persoanei lui Iisus Hristos; 2

Unirea ipostatică şi consecinţele Întrupării Cuvântului pentru mântuirea noastră

Dogma de la Calcedon(451):

Unul şi Acelaşi Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, din suflet
raţional şi trup, de o fiinţă cu Tatăl, fără de păcat înainta de veci născut din Tatăl, născut din Fecioara
Maria, cunoscut în două firi, în chip neamestecat, neschimbat, nedespărţit şi neîmpărţit.

 Deci cele 2 naturi, divină şi umană, desăvârşite în structura lor sunt unite în Persoană divină Unică a
Fiului lui Dumnezeu, fără amestecare, fără schimbare, fără împărţire şi fără despărţire.

” Din două firi şi în două firi”

 Unirea celor 2 firi divină şi umană, după ipostas nu s-a făcut:” nici prin
frământare, nici prin tulburare, nici prin amestecarea celor două firi
împreună unite, nici după e s-a format omul, nici n-a fost fără suflet şi
fără minte. El este om desăvârşit şi Dumnezeu desăvârşit, care a fost
trup şi Cuvânt al lui Dumnezeu în acelaşi timp, trup însufleţit şi suflet
gânditor, păstrând şi neschimbând cele dumnezeieşti şi cele omeneşti,
fiind Unul şi Acelaşi Hristos

2
sau Hristologia ortodoxa
UNIREA IPOSTATICA
(sau personala)

= unirea intre Fiul lui Dumnezeu si firea umana prin intrepatrundere (perihoreza – Sf I. Damaschin)

1. În Iisus Hristos sunt două firi: divină şi umană cu doua voinţe unite într-o singura persoană
2. această Persoană este Dumnezeu Cuvântul sau Fiul lui Dumnezeu care rămâne singurul subiect
neîmpărţit al celor două firi;
3. modul de unire este fără împărţire, despărţire, amestecare sau schimbarea celor două naturi;

Cuvântul s-a făcut trup fără să se schimbe Cuvântul, trupul s-a făcut Cuvânt fără să se modifice trupul iar
Dumnezeu s-a făcut om.

 Impotriva Nestorianismului: neîmpărţit şi nedespărţit

 Impotriva Monofizitismului: neamestecat şi neschimbat

 Unirea ipostatica si Sf Treime

 Nu s-a intrupat intreaga Sf. Treime, doar Fiul.
 Sf Treime nu s-a schimbat, doar firea umana s-a perfectionat.

 Urmarile unirii ipostatice

 “Dumnezeu este omul şi omul este Dumnezeu, nu însă Dumnezeirea este omenirea sau om, ori
omenirea este Dumnezeire sau Dumnezeu”.
 Firea omeneasca ramane vesnic unita cu firea Dumnezeiasca.
 Indumnezeirea firii omenesti
 Lipsa de pacat
 Maica Domnului este Nascatoare de Dumnezeu
 3. Iconomia Duhului Sfânt şi legătura Sa cu iconomia Fiului
“Lumină este şi Dăruitor al Luminii”- Persoana şi lucrarea Duhului Sfânt

Iconomia/Misiunea Fiului Iconomia/Misiunea Duhului Sfant

(Unsul) (Ungerea)

Cincizecimea - confirmă faptul că împăcarea omului cu Dumnezeu prin Jertfa de reintegrare a Fiului
constituie o realitate unică şi ireversibilă.

 Adica Duhul Sfant prin Fiul impaca pe oameni cu Tatal

 Duhul este Cel Care împărtăşeşte lumii roadele împăcării cu Dumnezeu, adică, darurile împărăţiei lui
Dumnezeu.

Pe Duhul Sfânt îl primim la botez. Dar, fiindcă Acesta este numit Duhul lui
Dumnezeu şi Duhul Fiului, de aceea prin Duhul primim şi pe Tatăl şi pe Fiul.
(Marcu Ascetul, „Despre Botez", în Filocalia I)

Pnevmatologia
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata facatorul...

*Mitropolitul Filaret Drozdov: „Iubirea Tatălui e iubirea care răstigneşte. Iubirea Fiului e iubirea
răstignită. Iubirea Duhului Sfânt este iubirea care triumfă prin puterea Crucii”

*Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Dacă n-ar exista Duhul Sfânt, n-am putea spune «Doamne Iisuse». Căci
nimeni nu poate spune că Domn este Iisus decât numai în Duhul Sfânt (…). Aşa cum nu putem spune Domn,
tot aşa nu putem să-L numim pe Dumnezeu Tată (…). Când Îl numeşti pe Dumnezeu Tată, cugetă că la
imboldul Duhului Sfânt te-ai învrednicit de această agrăire”.

*Frumuseţea este un alt semn distinctiv al Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este un „Duh al frumuseţii”

(Pr. Pavel Florenski şi PS Kallistos Ware –

frumuseţea, doar în măsura în care aceasta e un simbol al transcedenţei).
 4. Lucrarea Sfântului Duh
sau harul dumnezeiesc şi colaborarea liberă a omului cu acesta

1. Lucrarea Sfantului Duh

om HRISTOS
Duhul Sfant

 Duhul Sfant uneste pe Hristos cu oamenii si pe oameni cu Hristos

 Duhul Sfant tine Biserica
 energhia = lucrare

*Unde e Duhul, acolo e Biserica si unde e Biserica acolo e Duhul Sfant. (Sf Irineu)

a. Harul (Duhul lui Hristos) ne este absolut necesar pt mantuire

b. Harul se da gratuit
c. Harul nu forteaza libertatea omului

2. Colaborarea libera a omului cu Harul

- Lucrarea Duhului cere colaborarea libera a omului – vointa lui.

- "Unde este Duhul Domnului, acolo este libertatea" (2 Cor. 3, 17)
- Colaborarea cu Harul ajuta omul sa ajunga la libertate!!!
 5. Darurile Duhului Sfânt şi rodirea lor în Biserică

Sf. Ap. Pavel:

”Dintre darurile duhovniceşti, unele sunt nevăzute şi se sesizează numai cu credinţa, altele se arată şi
prin semne sensibile, spre încredinţarea celor necredincioşi. De exemplu: iertarea păcatelor este un lucru
spiritual, este un dar nevăzut, căci nu vedem cu ochii trupului cum se curăţesc păcatele.”

Sfântul Grigorie Palama:

"Aşadar Duhul, după., fiinţă este neîmpărtăşibil, dar după lucrare..., după care Se varsă şi Se dă şi
Se trimite Cel ce e pretutindeni şi e întemeiat statornic în identitatea nemişcată. Duhul e împărtă-şibil celor
vrednici".

! Când un dar sau altul a sporit considerabil, el devine, harismă. Aceasta înseamnă o
pnevmatizare foarte accentuată a unui om, o covârşire accentuată a legilor naturii de către spiritul uman
umplut de Sfântul Duh. În general, toţi membrii Bisericii care-şi întăresc credinţa prin virtuţi ajung la
posesiunea unor daruri deosebite, prin care se fac de folos unii altora şi Bisericii şi se unesc mai strâns
între ei, întărind unitatea Bisericii.

6. Înţelesurile şi etapele mântuirii omului în Biserică

Intelesurile si etapele mantuirii

Simeon Noul Teolog:

Scopul iconomiei Întrupării lui Hristos este acela, că, împărtăşindu-se de ale noastre, să ne facă pe
noi, părtaşi de ale Sale.

Sf. Maxim Marturisitorul:

„misterul iconomiei s-a înfăptuit în Hristos”;
Creaţia, Întruparea, Răscumpărarea, toate aparţin iconomiei divine.

Chiril al Alexandriei
Iconomia Divină s-a răspândit într-o formă partială și măsurată prin Lege şi prin profeţi, iar într-o
formă universală, prin Iisus Hristos.
 1. Intruparea ipostatica:
innoirea firii umane

Rascumpararea
2. Varsarea sangelui lui
Hristos
sfintirea omenirii

7. Necesitatea credinţei şi a faptelor bune în însuşirea mântuirii

Necesitatea credinței și a faptelor bune ca condiții subiective ale mântuirii

Conditii subiective: Credinta si faptele bune

Conditii obiective: Harul divin

1. Credinta
- implica devotament intreg fata de Cuvantul lui Dumnezeu
- devotamentul inseamna iubire iar iubirea se manifesta prin fapte bune
- Credinta vie se arata prin fapte
- Si diavolii cred dar nu se mantuiesc (le lipseste iubirea)

2. Faptele bune
- izvorasc din iubirea fata de Dumnezeu si de aproapele
- Tot ce se face pt Domnul, este o fapta buna
Clement Romanul: Nu prin noi înşine ne îndreptăm, nici prin înţelepciunea sau priceperea, sau faptele
noastre, ci prin credinţa noastră”; - Sf. Ioan Gură de Aur: Dumnezeu a îndreptat neavând trebuinţă de
fapte, ci cerând numai credinţa”.

Sf. Ioan Gură de Aur: Dumnezeu a îndreptat neavând trebuinţă de fapte, ci cerând numai credinţa.

 nu se neaga valoarea faptelor ci se cere impreuna cu credinta.

Credinţa deplină, nu înseamnă a primii simplu, ci a crede cu fapta” (Sf. Ioan Damaschin);
Credinţa fără fapte la mine nu foloseşte” (Sf. Simeon Noul Teolog).

8. Asemănarea cu Dumnezeu sau îndumnezeirea omului,

Sinergia, theosis şi epektasis

Asemanarea cu Dumnezeu. Indumnezeirea (Theosis)

- Omul este chemat sa faca parcursul de la chip la asemanare in sens de impartasire
- unire dupa energii nu dupa esenta

Epectaza

- Sufletul este atras de Dumnezeu

- Presupune o continua eliberare de patimi, o crestere spre Hristos

Sinergia

- raspunsul omului la chemarea Duhului Sfant => mantuirea

lucrarea D. Sfant

sinergie

rasp. omului
 9. Preacinstirea Maicii Domnului şi cinstirea sfinţilor

„Mariologia” ortodoxă, imnologia ortodoxă privitoare la Maica Domnului și icoanele

ortodoxe ale Maicii Domnului o arată și o laudă pe Maria aproape totdeauna în legătura ei cu
Hristos, o preamăresc în primul rând ca „Născătoare de Dumnezeu”, ca „Theotokos”.
În ultimă instanță, o mariologie ortodoxă este totdeauna o „theotokologie”, un aspect
special al hristologiei, o hristologie cu accente proprii, dar fără o pondere proprie.

„Mai cinstită decât Heruvimii și mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii”

- pentru că după învățătura despre îngeri a Sf. Dionisie Areopagitul, Heruvimii și

Serafimii stau cel mai aproape de Dumnezeu între corturile îngerilor, dar Maria este
mai aproape, pentru că „a născut pe Dumnezeu Cuvântul”.
- ca și cântare liturgică, „Cuvine-se cu adevărat”, este o transpunere a unor elemente
aparținând unei rugăciuni către Dumnezeu, asupra Maicii Domnului, care s-a
învrednicit să cuprindă în trupul ei pe Dumnezeu

Sf. Clement Alexandrinul:

„Nu există decât o singură Fecioară Mamă și îmi place să o numesc Biserică:
Maria, cea pururea Fecioară”. Ea personalizează sfințenia omenească, care
este inima Bisericii; fiind legată ontologic de Duhul Sfânt, Maria apare astfel
mângâiere dătătoare de viață, Eva-Viață care scapă și apără orice făptură și
devine astfel chipul Bisericii în purtarea sa maternă.

Dumnezeu a ales a se sălășlui în pântecele ei, ca urmare a consacrării vieții ei

Templului (așa cum mărturisește Tradiția) și a dragostei sale de Dumnezeu; a
vieții petrecute în rugăciune și dorință de a fi permanent în comuniune cu
Pe cea mai înaltă culme a sfințeniei
Dumnezeu. Astfel paternită ț ii Tatălui din sfera divină îi corespunde
Bisericii stă Maica -Fecioara. Ea este cea
maternitatea Născătoarei de Dumnezeu în sfera omenească, chipul fecioriei care, precum mărturisește icoana Deisis,
materne a Bisericii stă de-a dreapta Fiului, într-o neîncetată
rugăciune, înfăţişând rugăciunea Bisericii,
mijlocirea milostivirii, și tocmai pentru
aceasta aceeași icoană înseamnă mai
adânc nunta Mielului cu Biserica și cu
orice suflet creștin.