Importanţa economică, răspândirea geografică, producţia şi comerţul cu porumb 17

Capitolul 1
IMPORTANŢA ECONOMICĂ, RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ,
PRODUCŢIA ŞI COMERŢUL CU PORUMB

1.1. Importanţa economică, 17

1.2. Răspândirea geografică, 18
1.3. Producţia de porumb pe plan mondial, 20
1.3.1. America Centrală şi de Nord, 21
1.3.2. Europa, 21
1.3.3. Asia, 22
1.3.4. Africa, 23
1.3.5. America de Sud, 23
1.4. Situaţia suprafeţelor şi a producţiilor de porumb în România, 23
1.4.1. Suprafeţele ocupate cu porumb, 23
1.4.2. Producţia de porumb în România, 25
1.5. Comerţul cu porumb, 26
Bibliografie, 27

Planta de porumb constituie cel mai surprinzător sistem pe care natura îl are pentru acumularea energiei.
Dintr-o sămânţă care cântăreşte în jur de o treime de gram, răsare şi se dezvoltă în aproximativ nouă săptămâni
o plantă înaltă de doi-trei metri, iar în jurul a opt săptămâni care urmează, aceasta va produce 600–1000 de
boabe. Cum realizează planta de porumb acest proces, se explică prin existenţa unui extraordinar „laborator” de
transformare a energiei solare în materie organică şi în al doilea rând, prin înmagazinarea unei mari cantităţi de
energie într-un produs de atât de concentrat care este bobul de porumb.

1.1. IMPORTANŢA ECONOMICĂ

Pe plan mondial porumbul ocupă locul trei ca suprafaţă şi primul loc ca producţie, fiind devansat ca
suprafaţă de grâu şi orez (tabelul 1.1). Prin suprafeţele mari, pe care le ocupă, dar mai ales prin producţiile ce le
realizează, omenirea este în mare măsură dependentă de porumb, în asigurarea hranei. Datorită compoziţiei
chimice a tuturor părţilor componente, porumbul pe lângă importanţa alimentară pe care o prezintă pentru om
constituie şi un furaj de bază în hrana animalelor şi o valoroasă materie primă pentru industrie.

Tabelul 1.1
Suprafeţele şi producţiile de porumb, grâu şi orez pe plan mondial,
în anul 1998 (după FAO, vol. 12, nr. 1/2, 1999)
Suprafaţa Producţia
Cultura
(mii ha) (mii tone)
Porumb 140 168 604 926
Orez 150 121 561 126
Grâu 225 220 590 997

Importanţa porumbului rezultă şi din faptul că el constituie un aliment bogat în substanţe cu valoare
nutritivă, îndeosebi energetică de 355 kcal la 100 g făină cu 15% umiditate, faţă de 352 kcal la făina de grâu,
348 kcal la făina de secară şi 346 kcal pentru orzul decorticat. De asemenea, porumbul are o digestibilitate
bună, pierderile de kcal în procesul de digestie fiind de numai 8,28%.
18 Mihai Cristea

Ca aliment, porumbul are şi unele neajunsuri, din care remarcăm cantitatea redusă a unor aminoacizi
esenţiali, cum sunt lizina şi triptofanul, lipsa vitaminelor C şi D şi altele. Cu toate acestea, porumbul rămâne
sursa de bază în furajarea animalelor, folosit fie sub formă de concentrate (la păsări şi la porci), fie sub formă de
siloz (la bovine).
Dar porumbul constituie şi o materie primă de valoare pentru industrie, din boabele sale extrăgându-se
ulei, amidon, spirt, glucoză şi alte produse ca sirop, pectină, dextrină, substanţe plastice, acid lactic, acid acetic,
acetonă, coloranţi, cauciuc sintetic şi altele. Din tulpinile de porumb se poate fabrica hârtie, carton,
nitroceluloză etc.
Cu privire la utilizarea porumbului, aproximativ 1/5 din producţia mondială este folosită direct în
alimentaţia umană. Există însă tendinţa utilizării lui în mai mare măsură după prelucrarea acestuia în industria
alimentară sau transformarea în produse animaliere. Tendinţa de reducere a consumului direct al porumbului în
alimentaţia umană este mai evidentă în ţările dezvoltate, unde reprezintă în prezent numai 6,8%, în timp ce în
ţările în curs de dezvoltare reprezintă 60%.
Din producţia mondială de porumb, cea mai mare parte se foloseşte pentru furajarea animalelor (72%) şi
tendinţele actuale arată că această cotă se va mări. Şi în legătură cu acest mod de valorificare se observă
diferenţe mari între ţările dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare. În timp ce primele îşi transformă în produse
animaliere aproape 88% din producţia de porumb, în ţările aflate în curs de dezvoltare această cotă atinge
numai 27,9%. În aceste ţări situaţia este cea mai bună în ceea ce priveşte transformarea porumbului în produse
alimentar-industriale. În prezent, aproape 5% din producţia mondială de porumb revine prelucrării industriale.

1.2. RĂSPÂNDIREA GEOGRAFICĂ

După datele publicate de FAO, rezultă că pe plan mondial, porumbul a fost cultivat pe 126 065 000
hectare (media anilor 1979/1981) şi pe 131 837 000 hectare după 10 ani mai târziu, (media pe 1989/1991)
realizându-se în această perioadă o creştere de 4 772 000 hectare (tabelul 1.2).

Tabelul 1.2
Suprafeţele ocupate cu grâu, orez şi porumb pe plan mondial
(după FAO, vol. 43/1990 şi FAO, vol. 12, nr. 1/2, 1999), mii ha
Cultura 1979–1981 1989–1991
Cereale-total 719 151 708 570
Orez 143 789 147 444
Grâu 234 987 227 152
Porumb 126 065 131 837

În ultimul timp se constată o tendinţă de creştere a suprafeţelor mai ales în America Centrală precum şi în
Asia (tabelul 1.3).
Situaţia suprafeţelor pe continente arată că cea mai mare suprafaţă se găseşte în Asia, care în perioada
anilor 1989–1991 a ocupat 39 400 000 hectare, iar în anul 1989 de 42 675 000 hectare.
Pe locul următor se situează America Centrală şi de Nord care a cultivat 37 014 000 hectare, în medie pe
anii 1989/1991 şi 41 522 000 hectare în anul 1998. Suprafeţe însemnate, cuprinse între 24 000 000 de hectare şi
26 000 000 hectare, se cultivă în Africa, iar în America de Sud între 17 000 000 de hectare şi aproximativ
20 000 000 hectare.
Tabelul 1.3
Suprafeţele ocupate cu porumb pe plan mondial şi pe continente
(după FAO, vol. 43/1990 şi FAO, vol. 12, nr.1/2, 1999 Anuarul Statistic al României, 1997), mii
ha
Continentul sau zona 1989–1991 1996 1997 1998
Pe plan mondial 131 837 141 148 142 628 140 168
Africa 24 419 25 223 25 936 24 731
America Centrală şi de Nord 37 014 40 773 40 351 41 522
America de Sud 16 926 18 762 19 771 16 781
 Importanţa economică, răspândirea geografică, producţia şi comerţul cu porumb 19

Asia 39 400 42 782 41 878 42 675

Europa 10 696 11 389 11 178 11 010
Oceania 71 78 85 76
URSS 3 310 – – –
În Europa, suprafeţele cu porumb se menţin relativ constante, în jurul a 11 000 000 hectare. În anul 1996
s-au cultivat 11 389 000 hectare iar în anul 1998, 11 010 000 hectare. În URSS după datele statistice publicate
de FAO, se constată că în medie pe perioada 1979–1981 s-au cultivat cu porumb 3 063 000 hectare, suprafaţa
crescând în perioada 1987–1989, ajungând la 4 573 000 hectare în 1987 şi la 4 786 000 hectare în 1989. În
perioada anilor 1989–1991 suprafaţa a scăzut la 3 310 000 hectare. Suprafeţe mai reduse cu porumb se
însămânţează în Oceania, în jurul a 76 000 hectare.
Dacă analizăm suprafeţele ocupate cu porumb în ţările componente ale fiecărui continent, sau zonă,
constatăm că cele mai mari suprafeţe, se găsesc în arealele unde condiţiile naturale sunt favorabile acestei
culturi şi unde există deja o tradiţie pentru porumb.
În Africa, din totalul celor 50 de state, nouă dintre ele ocupă mai bine de 60% din suprafaţa cu porumb a
acestui continent. Cea mai întinsă suprafaţă se află în Nigeria (4 612 000 hectare), urmată de Africa de Sud cu
3 960 000 hectare. În afara acestor ţări suprafeţe mai mari de un milion de hectare se găsesc în Tanzania
(1 820 000 hectare), Congo (1 225 000 hectare), Malaezia (1 335 000 hectare), Kenya (1 447 000), Etiopia
(1 037 000), Mozambic (1 007 000 hectare), Zimbawe (1 143 000 hectare) (FAO vol. 12, nr. 1–2, 1999). Din
suprafaţa mondială cu porumb Africa ocupă 18%.
America Centrală şi de Nord ocupă cea mai mare suprafaţă cu porumb din suprafaţa mondială (28,5%).
Ţara cu cea mai mare suprafaţă nu numai din această zonă ci şi pe plan mondial, este SUA care în anul 1998 a
cultivat 29 861 000 hectare, ceea ce reprezintă 70% din suprafaţă totală a zonei şi 21% din suprafaţa mondială
cultivată cu porumb. Pe măsură ce producţiile au crescut, suprafeţele cu porumb s-au diminuat. Astfel, dacă în
anul 1931 se cultivau în SUA 36 908 000 hectare, în perioada anilor 1996–1998 suprafeţele s-au stabilizat în
jurul a 29 500 000 hectare (tabelul 1.4).
În ordine descrescătoare a suprafeţelor acestei zone urmează Mexicul, care în anul 1998 a semănat cu
porumb 8 500 000 hectare ceea ce reprezintă 20,47% din suprafaţa totală a zonei ocupată cu porumb şi 6,06%
din suprafaţa mondială. Pe locul trei ca suprafaţă se situează Canada, care seamănă anual cu porumb o
suprafaţă uşor peste un milion de hectare. În medie pe anii 1989–1991, a semănat 1 057 000 hectare, în anul
1996, 1 090 000 hectare, iar în anul 1998, 1 110 000 hectare. Celelalte state din acest areal ocupă suprafeţe
reduse cu porumb, cuprinse între 635 000 hectare (Guatemala) şi 1 000 hectare (Bahamas). Între aceste limite
se plasează Honduras cu 383 000 hectare, El Salvador cu 288 000 hectare, Nicaragua cu 215 000 hectare, Cuba
cu 74 000 hectare (FAO vol.12, nr. 1–2, 1999).
Tabelul 1.4
Evoluţia suprafeţelor şi a producţiei de porumb în SUA
(după JUGENHEIMER, 1959 şi 1976 şi Anuarele Statistice FAO, 1979 şi 1999)
Anul Suprafaţa Producţia
(mii ha) kg/ha
1931 36 908 1538
1951 28 832 2317
1971 25 847 5449
1976 28 854 5517
1977 28 680 5691
1978 28 315 6353
1996 29 602 7923
1997 29 833 7839
1998 29 861 8303

Referitor la suprafeţele ocupate cu porumb în America de Sud, constatăm că în medie pe anii 1989–1991,
aici s-au semănat cu porumb 16 926 000 hectare, pentru ca în anii 1996 şi 1997 suprafeţele să crească ajungând
la 18 762 000 hectare şi respectiv la 19 771 000 hectare. Cultura porumbului în America de Sud este puternic
dominată de Brazilia care seamănă porumb pe suprafeţe cuprinse între 10 802 000 hectare în anul 1998 şi
12 473 000 hectare în anul 1999. America de Sud ocupă cu porumb 11,9% din suprafaţa mondială cu această
plantă, iar Brazilia ocupă 64% din suprafaţa cu porumb a statelor din această zonă. Singura ţară care cultivă o
20 Mihai Cristea

suprafaţă mai mare din acest areal este Argentina. Dacă în anul 1990 a cultivat cu porumb 1 715 000 hectare, în
perioada următoare suprafeţele au crescut substanţial, ajungând la 3 340 000 hectare (în anul 1997). Argentina
ocupă 19% din suprafaţa cu porumb a zonei (America de Sud). Cu suprafeţe mult mai mici se înscriu Columbia
(806 000 hectare), Bolivia (270 000 hectare), Venezuela (451 000 hectare), Peru (384 000 hectare) etc.
În Asia, în anul 1998 porumbul s-a cultivat pe suprafaţa de 42 675 000 hectare, ceea ce reprezintă 30,45%
din suprafaţa mondială cu porumb. Din suprafaţa cu porumb a Asiei, China ocupă mai bine de jumătate, adică
24 070 000 hectare sau 56,40%. Urmează India cu 6 200 000 hectare (14,52% din suprafaţa cu porumb a
Asiei), apoi Indonezia cu 3 350 000 hectare (7,85%), Filipine cu 2 650 000 hectare (6,2%), Thailanda cu
1 900 000 hectare (4,45%) etc.
Suprafeţele cu porumb ale Europei, cu mici oscilaţii, se întind în jurul a 11 000 000 hectare (11 389 000
hectare în anul 1986, 11 178 000 hectare în anul 1987 şi 10 010 000 hectare în anul 1998). Europa ocupă
7,84% din suprafaţa mondială. După cea mai recentă statistică FAO, se constată că România ocupă cele mai
mari suprafeţe cu porumb în Europa, cu 3 120 000 hectare în anul 1998. Pe locul următor este Franţa cu
1 770 000 hectare. Suprafeţe importante cultivă Ucraina (1 621 000 hectare). Iugoslavia (1 350 000 hectare),
Ungaria (1 055 000 hectare), Italia (983 000 hectare), Slovenia (980 000 hectare), Bulgaria (408 000 hectare)
ş.a. (FAO vol. 12, nr. 1–2, 1999).
Suprafeţe reduse cu porumb se găsesc în Oceania care oscilează în jurul a 80 000 hectare. În anul 1998 s-au
cultivat 76 000 hectare. Suprafeţe reduse cultivă şi Australia în jurul a 55 000 hectare. În Buletinul statistic FAO,
vol. 12, nr. 1–2 1999, URSS apare ca poziţie distinctă cu 3 310 000 hectare, în medie pe perioada 1989–1991. Nu
sunt menţionate producţiile pe aceste suprafeţe.

1.3. PRODUCŢIA DE PORUMB PE PLAN MONDIAL

Datorită aplicării unor tehnologii tot mai performante, precum şi valorificării fenomenului heterozis,
prin crearea hibrizilor de porumb, s-au întrunit condiţii pentru ca producţiile de porumb să crească continuu,
în unele ţări chiar spectaculos. Din datele prezentate în tabelul 1.4 rezultă că în SUA în anul 1931 de pe
suprafaţa de 36 908 000 hectare s-a realizat o producţie medie de 1538 kg/ha, obţinându-se o producţie totală
de 56 764 mii tone. În anul 1978 deşi s-a semănat o suprafaţă de numai 28 315 000 hectare deci cu 8 693 000
hectare mai puţin, producţia realizată a fost de 5205 kg/ha, iar cea totală d 9 473 000 tone. Mai mult, în anul
1998 realizează de pe suprafaţa de 26 861 000 hectare o producţie medie de 8 303 kg/ha. Deci s-a plecat de
la o producţie de 1538 kg/ha şi s-a ajuns la 8303 kg/ha.
Şi în Franţa, în anul 1952 s-a realizat o producţie medie de 1230 kg/ha ca în anul 1978 să ajungă la
5205 kg/ha, iar în anul 1997 la 9050 kg/ha (tabelul 1.5).
Tabelul 1.5
Evoluţia suprafeţelor şi a producţiei de porumb în Franţa
(după DERIEUX, 1975 şi Anuarele Statistice FAO, 1979 şi 1999)
Anul Suprafaţa Producţia
(mii ha) kg/ha
1952 355 000 1230
1962 866 000 2150
1967 1 013 000 4100
1972 1 877 000 4400
1974 1 907 000 4700
1976 1 396 000 4031
1978 1 820 000 5205
1996 1 734 000 8382
1997 1 858 000 9050
1998 1 770 000 8150

Asemenea exemple pot fi continuate, ceea ce dovedeşte pe de o parte progresele mari care s-au făcut în
ameliorarea porumbului iar pe de altă parte în tehnologiile de cultură.
Producţia de porumb, pe plan mondial, a evoluat şi ea, ajungând la o medie de 3674 kg/ha în perioada
anilor 1989–1991. Cele mai recente date publicate de FAO, scot în evidenţă producţiile obţinute în anii 1996
(4164 kg/ha), 1997 (4095 kg/ha) şi 1998 (4316 kg/ha) (tabelul 1.6).
 Importanţa economică, răspândirea geografică, producţia şi comerţul cu porumb 21

Din tabelul 1.6 se constată că dintre toate cele trei cereale de importanţă majoră pentru alimentaţia
omului, porumbul asigură cele mai mari producţii pe hectar situate în jurul a 4000 kg.
Analizând producţia de porumb pe continente (zone) şi pe ţări, în ordinea descrescândă a lor, constatăm
mari diferenţe între statele sărace ale lumii şi cele bogate. Dacă analizăm producţia ţărilor în curs de dezvoltare,

Tabelul 1.6
Producţia de grâu, orez şi porumb pe plan mondial
(după FAO, vol. 12 nr. 1–2, 1999), kg/ha
Cultura 1989–1991 1996 1997 1998
Grâu 2468 2528 2670 2624
Orez 3514 3765 3850 3738
Porumb 3674 4164 4095 4316
Cereale – total 2688 2900 2966 2953

constatăm că acestea produc în jurul a 184 milioane tone, ceea ce reprezintă 40% din producţia mondială.
Producţia de porumb creşte atât în ţările în curs de dezvoltare dar şi în ţările dezvoltate. Sursa de creştere este
însă diferită, în timp ce în ţările în curs de dezvoltare, creşterea se face în principal pe seama sporirii
suprafeţelor cultivate, în ţările dezvoltate creşterea se face pe seama sporirii producţiei la unitatea de suprafaţă
(fig.1.1). Din anul 1970 în ţările în curs de dezvoltare, suprafaţa cu porumb creşte cu 1,2% pe an iar în ţările
dezvoltate creşte cu numai 0,3%. În primele producţia ce se obţine după 1970, este în jurul a 2 t/ha, în timp ce
în ţările dezvoltate ea este de 6 t pe hectar (CIMMYT, 1989–1990, Buletinul statistic FAO, vol. 12 nr. 1–2, 1999)

Fig. 1.1 – Sursele de creştere a producţiei mondiale de porumb

(după CIMMYT World Maize, 1989–1990).

1.3.1. AMERICA CENTRALĂ ŞI DE NORD

În această zonă a lumii se realizează cea mai mare producţie de porumb, ea fiind în medie, pe perioada
anilor 1989–1991 de 5881 kg/ha, ceea ce înseamnă că de pe suprafaţa de 37 614 000 hectare s-a obţinut o
producţie totală de 217 592 000 tone. În anii 1996, 1997 şi 1998, producţia se situează în jurul a 6000 kg/ha
(6 457 kg/ha în anul 1996, 6 485 kg/ha în anul 1997 şi 6 648 kg/ha în anul 1998). Din producţia mondială de
porumb America Centrală şi de Nord, asigură 44,9%. Ponderea importantă pe care o are această zonă în producţia
de porumb a lumii se datorează în principal SUA, care realizează o producţie medie pe anii 1989–1991, de
7184 kg/ha (194 239 000 tone) sau 40,0% din producţia mondială. Importante suprafeţe de porumb în America
Centrală şi de Nord realizează şi Mexicul şi Canada, însă în timp ce Mexicul obţine producţii scăzute pe unitatea
de suprafaţă, Canada realizează producţii ridicate. În medie pe anii 1989–1991, Mexicul realizează 1913 kg/ha, iar
în anii 1996 (2239 kg/ha), 1997 (2363 kg/ha) şi în 1998 (1932 kg/ha). Mexicul participă la producţia de porumb a
Americii Centrale şi de Nord cu 6,1%, iar la cea mondială cu 2,7%. Canada însă realizează producţii
ridicate de porumb, de 6574 kg/ha (media 1989–1991) şi de 6916 kg/ha în anul 1996, 6870 kg/ha în 1997
şi 8018 kg/ha în anul 1998. Deşi producţiile pe unitatea de suprafaţă sunt ridicate datorită suprafeţelor
mai reduse cultivate cu porumb, Canada participă la producţia totală a zonei cu numai 3,1% şi cu 1,4%
la producţia mondială de porumb. O oarecare contribuţie la recolta de porumb din această zonă o are şi
Guatemala cu o producţie totală de 1 251 000 tone. Celelalte state din zonă pe lângă că au suprafeţe reduse de
porumb realizează şi producţii scăzute la hectar (Haiti 801 kg/ha, Cuba 904 kg/ha etc.)
22 Mihai Cristea

1.3.2. EUROPA

În ordinea producţiilor, urmează Europa, care de pe suprafaţa de 10 696 000 ha, realizează în medie pe anii
1989–1991, o producţie medie de 5098 kg/ha, iar în anii 1996, 1997 şi 1998 producţiile cunosc o uşoară tendinţă
de creştere (5466 kg/ha, 6496 kg/ha şi respectiv 5655 kg/ha). În anii 1989–1991, Europa a participat la producţia
de porumb a lumii cu 11,3%, realizând o producţie totală de 54 678 000 tone. Cel mai substanţial aport la
producţia de porumb a Europei îl aduce Franţa, care realizează în medie pe anii 1989–1991, o producţie medie de
6723 kg/ha. În perioada următoare, adică în anii 1996, 1997, 1998, producţiile cresc ajungând la 8302 kg/ha,
9050 kg/ha şi respectiv 8150 kg/ha. Franţa contribuie la producţia de porumb a Europei cu 11 874 000 tone în
medie pe anii 1989–1991 şi cu 14 530 000 tone în 1996, 16 832 000 tone în 1997 şi cu 14 426 000 tone în 1998.
Ea participă cu peste ¼ la producţia Europei. Pe locul următor se situează România, care deşi cultivă o suprafaţă
aproape dublă faţă de Franţa, din cauza producţiilor mai scăzute, aportul ei la producţia Europei este inferior
acesteia. România realizează 3104 kg/ha (media 1989–1991), 2932 kg/ha în 1996, 4174 kg/ha în 1997 şi
2756 kg/ha în 1998. În anii respectivi ea realizează 8 023 000 tone, 9 608 000 tone, 12 680 000 tone şi respectiv
8 623 000 tone porumb. Contribuţia ei la producţia Europei este de 15,5%, iar la cea mondială de 2%. Un loc
important îl are Iugoslavia care după Buletinul FAO/1999 a cultivat cu porumb suprafeţe cuprinse între
1 439 000 hectare (1996) şi 1 350 000 hectare (1998). Producţiile în aceşti ani au fost de 3730 kg/ha şi respectiv
4148 kg/ha. În anii 1996 şi 1998 aportul ei la producţia Europei a fost de 8,6% şi respectiv 8,9%. Producţii de
peste 6 000 000 tone anual realizează Italia şi Ungaria (6 154 000 tone şi respectiv 6 414 000 tone). Diferenţa
între cele două state constă în nivelul producţiilor obţinute pe unitatea de suprafaţă: în timp ce Italia realizează
7603 kg/ha (media 1989–1991), 9336 kg/ha (1996), 9826 kg/ha (1997) şi 9644 kg/ha (1998), Ungaria realizează
în acelaşi timp 5732 kg/ha, 5688 kg/ha, 6444 kg/ha şi respectiv 6162 kg/ha. Ungaria produce 11,7% din producţia
Europei, iar Italia 11,2%. Producţia totală realizată în Spania în medie pe anii 1989–1991, a fost de 3 200 000 tone,
iar în anul 1997 de 4 420 000 tone. Cu oarecare pondere în producţia de porumb a Europei sunt şi Bulgaria
(2 087 000 tone), Germania (1 687 000 tone), Ucraina (1 837 000 tone), Croaţia (1 042 000 tone) etc.

1.3.3. ASIA

În Asia, cultura porumbului are o importanţă mai redusă, întrucât aici cultura de bază este orezul. În timp ce
porumbul ocupă în jur de 40 000 000 hectare, orezul se cultivă pe 132 000 000 hectare. Producţiile ce se obţin,
variază între 3600 şi 3900 kg/ha, asigurând o cantitate totală de orez de 475 000 000 tone anual (tabelul 1.7).
Producţiile totale de porumb realizate au fost de 126 571 000 tone (media 1989–1991). Asia realizează
26,1% din producţia mondială de porumb. Deşi în Asia porumbul se cultivă în 37 state, numai 6 dintre ele
prezintă importanţă în producţia realizată (după FAO, vol. 12, nr. 1–2, 1999).
Tabelul 1.7
Producţiile de orez, grâu şi porumb în Asia
(după FAO, vol. 12 nr. 1–2, 1999), kg/ha
Cultura 1989–1991 1996 1997 1998
Orez 3596 3844 3934 3813
Grâu 2355 2395 2590 2521
Porumb 3211 3831 3368 3827

Pe primul loc se situează China, care, îndeosebi prin suprafeţele mari ce le ocupă, dar şi prin
producţiile ce le realizează, asigură importante cantităţi de porumb pentru această ţară. În medie pe anii
1989–1991, ea realizează 4320 kg/ha sau o producţie totală de 126 571 000 tone porumb. În anii 1996, 1997
şi 1998, producţiile realizate au fost destul de ridicate: 5205 kg/ha, 4309 kg/ha şi 5210 kg/ha. Ponderea
producţiei totale a Chinei în producţia de porumb a Asiei a fost de 72,6% în medie pe anii 1989–1991, de
77,1% în 1996, de 73,5% în anul 1996 şi 76,0% în 1998. Pe locul următor dar la distanţă de producţia
Chinei, se situează India la care însă producţiile obţinute la unitatea de suprafaţă sunt mult mai mici. Ea
realizează 1509 kg/ha (media 1989–1991), 1567 kg/ha în 1996, 1593 kg/ha în 1997 şi 1613 kg/ha în 1998. În mod
corespunzător producţiile totale au fost de 8 892 000 tone, 9 400 000 tone, 9 900 000 tone şi 10 000 000 tone în
1998. Producţia Indiei este de 7,2% din producţia Asiei. Un alt producător relativ important pentru Asia este
Indonezia, care în perioada la care ne referim realizează producţii în jurul a 2500 kg/ha, iar producţia totală
de porumb între 6 000 000 tone şi 8 000 000 tone. Mai pot fi menţionate şi Filipine, Thailanda, şi Turcia.
 Importanţa economică, răspândirea geografică, producţia şi comerţul cu porumb 23

Dintre acestea, Filipine deţine cele mai mari suprafeţe, de peste 3 500 000 hectare, însă producţiile ce le
realizează sunt destul de scăzute, în jur a 1500 kg/ha. În Thailanda în schimb, producţiile sunt ceva mai
ridicate, cu aproximativ 1000 kg/ha. O oarecare importanţă a porumbului în Asia o mai acordă Pakistanul (cu
producţii sub 1500 kg/ha), Vietnamul (2400 kg/ha), Coreea de Nord (1500 kg/ha), Afganistanul (1200 kg/ha),
Nepalul (1600 kg/ha) ş.a.

1.3.4. AFRICA

Din totalul statelor de pe acest continent, numai nouă deţin mai mult de 1 000 000 de hectare cu porumb.
Producţia realizată de pe această suprafaţă este destul de scăzută: de 1576 kg/ha media pe anii 1989–1991,
1719 kg/ha în anul 1996, 1558 kg/ha în anul 1997, şi 1591 kg/ha în anul 1998. Producţia continentului
african reprezintă 10,0% din producţia mondială de porumb. În medie pe anii 1989–1991, în Africa s-au realizat
38 451 000 tone de porumb. Intensificarea acestei culturi se constată în Egipt care realizează cele mai ridicate
producţii 5685 kg/ha în medie pe anii 1989–1991, 6952 kg/ha în anul 1996, 7291 kg/ha în anul 1997 şi
7907 kg/ha în anul 1998). Egiptul produce anual peste 5 000 000 tone de porumb, sau 11,5% din producţia
Africii. Producţii ceva mai bune faţă de majoritatea statelor Africane, dar inferioare Egiptului, realizează Africa
de Sud, cu producţii de aproximativ 2500 kg/ha. În anul 1996 Africa de Sud realizează 10 111 000 tone sau
23,4% din producţia de porumb a Africii. Nigeria, prin suprafeţele mari cu porumb pe care le are, prezintă o
oarecare importanţă pentru producţia de porumb a Africii; din punct de vedere al producţiilor pe unitate de
suprafaţă, însă ea se situează destul de modest. Producţiile ce se realizează sunt sub 1500 kg/ha 1326 kg/ha în
anul 1996, 1275 kg/ha în anul 1997 şi 1377 kg/ha în anul 1998). Din această cauză participarea Nigeriei la
producţia de porumb Africii este de 14,3%. Aceeaşi situaţie caracterizează şi celelalte state cultivatoare de
porumb din Africa, care deşi cultivă suprafeţe relativ mari cu porumb, ele participă cu cantităţi reduse la
producţia totală a acestei zone. Astfel, Tanzania cultivă 1 820 000 ha cu porumb, dar producţiile realizate nu au
depăşit 2000 kg/ha (1446 kg/ha în medie pe anii 1989–1991, 1618 kg/ha în anul 1996, 1203 kg/ha în anul 1997
şi 1302 kg/ha în anul 1998). Participarea Tanzaniei la producţia totală a Africii este de 6,8%. Suprafeţe
importante de porumb în jurul a 1 000 000 de hectare cultivă şi alte state ca Malawi (1 335 000 ha), Kenya
(1 447 000 ha), Etiopia (1 037 000 ha), Congo (1 225 000 ha), însă peste tot producţiile realizate se situează
sub 2 000 kg/ha chiar şi sub 1000 kg/ha Congo).

1.3.5. AMERICA DE SUD

Cultura porumbului în America de Sud este dominată de două state care deţin 84% din suprafaţa de
porumb şi 85% din producţia realizată în această zonă. Acestea sunt Brazilia (12 473 000 ha) şi Argentina
(1 715 000 ha). Producţia realizată de America de Sud reprezintă 7,2% din recolta de porumb a lumii. Brazilia
pe lângă suprafeţele întinse de porumb ce le cultivă, obţine şi producţii relativ bune, cuprinse între 2399 kg/ha
(în anul 1996) şi 2784 kg/ha (în anul 1998). În ce priveşte Argentina, ea realizează producţii mult mai ridicate,
de 4040 kg/ha (în anul 1996), de 4556 kg/ha (în anul 1997) şi de 6001 kg/ha (în anul 1998). Celelalte state din
America de Sud cultivă suprafeţe reduse de porumb cuprinse între 59 000 ha (Uruguai) şi 806 000 ha
(Columbia). Producţiile realizate sunt şi ele mici în general situându-se sub 2000 kg/ha.
Referitor la Oceania şi Australia acestea produc cantităţi reduse de porumb, de ordinul a 370 000 tone şi
respectiv de 311 000 tone.

1.4. SITUAŢIA SUPRAFEŢELOR ŞI A PRODUCŢIILOR DE PORUMB ÎN ROMÂNIA

1.4.1. SUPRAFEŢELE OCUPATE CU PORUMB

După introducerea porumbului în România (în Moldova pe timpul domniei lui Constantin Duca Vodă
(1693–1695), în Muntenia sub domnia lui Şerban Cantacuzino (1679–1688), şi în Transilvania pe timpul
domniei lui George Racotzi 1613–1648, această cultură s-a extins repede pe teritoriul ţării, devenind planta
principală în agricultura României. Conform surselor documentare disponibile MADGEARU, 1931;
IONESCU-ŞIŞEŞTI, 1955; PAŞCOVSCHI, 1957; DINCĂ şi MOSCALU, 1967, rezultă că în jurul anului
24 Mihai Cristea

1880, porumbul ocupa jumătate din suprafaţa arabilă a ţării. Ulterior, odată cu extinderea culturilor tehnice,
alimentare şi furajere, suprafeţele cu porumb s-au redus, ajungând în preajma celui de-al doilea război mondial
la aproximativ 40% tabelul 1.8.
Comparând suprafaţa de porumb cu cea a grâului constatăm că prima cultură ocupa cele mai mari
suprafeţe (tabelul 1.9).
În anul 1931, când a fost adoptat „Programul de încurajare a culturii porumbului” de către Conferinţa
Porumbului, în documentul respectiv se arată că „în Europa, grâul se cultivă în 28 de ţări, iar porumbul numai
în 14 ţări. Noi suntem a doua ţară din lume în ceea ce priveşte suprafaţa cultivată cu porumb, şi suntem a doua
sau a treia ţară după cum recolta e mai bună sau nu în privinţa exportului”.
Evoluţia suprafeţelor de porumb în ţara noastră scoate în evidenţă importanţa deosebită a acestei culturi,
care în jurul anului 1955, ocupa 25% din suprafaţa de porumb a Europei şi 4,5% din suprafaţa mondială
PAŞCOVSCHI, 1957, tabelul 1.10.
Tabelul 1.8
Structura culturilor din România în anii 1880 şi 1935–1939 (%)
Cultura 1880 1935–1939
Cereale panificabile 29,2 30,4
Porumb şi mei 50,7 41,4
Cereale furajere 15,6 15,4
Plante tehnice, alimentare, furajere 4,5 12,8

Tabelul 1.9
Suprafeţele ocupate cu grâu şi porumb în anii 1926–1930
(după MADGEARU, 1931)
Suprafaţa ocupată de grâu Suprafaţa ocupată
Anii
(ha) de porumb (ha)
1926 3 327 000 4 059 000
1927 3 101 000 4 219 000
1928 3 206 000 4 455 000
1929 2 737 000 4 794 000
1930 3 055 000 4 426 000

Tabelul 1.10
Evoluţia suprafeţelor cu porumb în România*
după PAŞCOVSCHI 1957, Anuarul Statistic al RSR din 1979, Anuarele Statistice ale României
din 1991, 1994, 1997 şi 1999, Anuarele Statistice FAO nr. 42/1990 şi FAO vol. 12, nr. 1–2, 1999
Anul Mii ha Anul Mii ha Anul Mii ha
1862–1866 978 1958 3645 1979 3311
1867–1871 1075 1959 3554 1980 3288
1872–1876 1303 1960 3572 1981 3327
1886–1890 1766 1961 3428 1982 2764
1891–1895 1794 1962 3107 1983 2935
1896–1900 1990 1963 3379 1985 3080
1901–1915 2101 1964 3319 1986 2976
1920–1929 2526 1965 3306 1987 3150
1930–1939 2430 1966 3288 1988 2579
1940–1946 3875 1967 3221 1989 2733
1947 4325 1968 3344 1990 2467
1948 3673 1969 3293 1991 2575
1949 3452 1970 3084 1992 3336
1950 2853 1971 3131 1993 3066
1951 2871 1972 3196 1994 2983
1952 2960 1973 2957 1995 3109
1953 2887 1974 2963 1996 3277
1954 3302 1975 3305 1997 3038
1955 3265 1976 3378 1998 3129
1956 3571 1977 3318 2001 2900
1957 3722 1978 2179
 Importanţa economică, răspândirea geografică, producţia şi comerţul cu porumb 25

*Pentru anii 1862–1915 datele se referă la suprafaţa din acea perioadă a ţării, iar pentru perioada 1920–1939 suprafaţa
ocupată cu porumb este calculată la teritoriul actual al ţării.

Înainte de anul 1945 ponderea suprafeţelor culturii porumbului era deţinută de ţăranii cu gospodării mici
şi mijlocii. Proprietarii cu suprafeţe mari de pământ cultivau, în general, mai puţin porumb. Paralel cu creşterea
suprafeţei gospodăriilor, descreşte suprafaţa ocupată de porumb, ajungând la 15% din terenul arabil la
proprietarii mari din Dobrogea.
După anul 1947, până în anul 1953, suprafaţa de porumb scade, ajungând la 30–31% din arabil. Această
măsură a fost luată cu scopul de a face loc unor culturi deficitare floarea soarelui, bumbac, cartofi, legume.
Din anul 1954 suprafaţa de porumb creşte din nou, ajungând în anul 1956 la 3 571 000 ha, iar în anul 1957 la
3 722 000 ha.
În anii care urmează, suprafaţa de porumb se menţine superioară de 3 000 000 ha până în anii 1973 şi
1974, când suprafaţa scade sub această cifră. Din anul 1975 şi până în anul 1982, suprafaţa revine la peste
3 000 000 ha, dar scade din nou în jurul a 3 000 000 ha. În anul 1994 s-au cultivat circa 2 800 000 ha, iar în anii
1996, 1997 şi 1998, 3 277 000 ha, 3 038 000 ha şi respectiv, 3 129 000 ha.

1.4.2. PRODUCŢIA DE PORUMB ÎN ROMÂNIA

Analiza evoluţiei producţiilor de porumb, nu poate fi despărţită de materialul biologic utilizat în cultură.
Din acest punct de vedere în evoluţia culturii porumbului în ţara noastră, deosebim două perioade distincte.
Prima perioadă, care se întinde pe parcursul a peste 300 de ani, coincide cu începutul introducerii
porumbului în ţara noastră (vezi secţiunea 1.4.1) şi se termină în jurul anului 1960, o dată cu crearea şi
introducerea în cultură a primilor hibrizi de porumb obţinuţi pe bază de linii consangvinizate. În această
perioadă consemnăm următoarele evenimente:
– introducerea porumbului în România;
– extinderea în cultură pe tot teritoriul ţării;
– formarea a numeroase populaţii şi soiuri locale;
– crearea primelor soiuri de porumb ameliorate;
– crearea unor hibrizi între soiuri de porumb care nu s-au extins în cultură.
Pe lângă alţi factori, cultivarea soiurilor şi populaţiilor locale (care se caracterizează prin slabă rezistenţă
la cădere – unele din ele cu înrădăcinare superficială, rezistenţă scăzută la unele boli, îndeosebi la fuzarioză) au
condus la obţinerea unor producţii scăzute, care totuşi satisfăceau cerinţele de consum ale ţării cu disponibilităţi
chiar şi pentru export, dar nu ca rezultat al producţiei obţinute pe unitatea de suprafaţă ci ca o consecinţă a
suprafeţelor foarte mari ocupate de porumb. Totuşi, potenţialul scăzut de producţie a soiurilor şi populaţiilor
locale nu a scăzut valoarea lor ca material iniţial pentru lucrările moderne de ameliorarea porumbului din ţara
noastră, ele caracterizându-se printr-o serie de însuşiri valoroase, ca rezistenţă la secetă şi arşiţă, la temperaturi
mai scăzute, precocitate, calitate ş.a.
Producţia de porumb din această perioadă, deşi cu fluctuaţii determinate îndeosebi de condiţiile climatice, a
fost destul de mică. Acest lucru rezultă din faptul că producţiile considerate ca cele mai mari, se situau în jurul a
1500 kg/ha. Asemenea producţii sunt ca exemplu în anii 1868 cu 1550 kg/ha, 1886 cu 1630 kg/ha, 1892 cu
1370 kg/ha, 1901 cu 1490 kg/ha, 1906 cu 1700 kg/ha, 1954 cu 1500 kg/ha, 1955 cu 1800 kg/ha. Cele mai scăzute
producţii s-au realizat în anii 1866 cu 460 kg/ha, 1894 cu 430 kg/ha, 1946 cu 400 kg/ha.
Producţia anuală de porumb din România înainte de cel de al doilea război mondial, a oscilat în jurul a
5 000 000 tone, reprezentând 4% din producţia mondială.
În perioada 1935–1939 producţia totală de porumb în ţara noastră a fost folosită astfel: sămânţă 2,8%, consum
uman 42,4%, hrana animalelor 42,4%, materie primă pentru industrie 1,2 %, export 9,5% şi pierderi 1,9%.
A doua perioadă în evoluţia producţiei de porumb în ţara noastră, al cărei început îl putem defini în jurul
anului 1960, iar ca final anul 1990, se caracterizează prin trecerea la intensivizarea culturii porumbului, atât în
ceea ce priveşte implementarea unor tehnologii de cultură performante, dar îndeosebi prin introducerea şi
generalizarea în cultură a hibrizilor autohtoni de porumb, creaţi pe baza liniilor consangvinizate. Influenţa
primilor 10 ani ai acestei perioade când a avut loc organizarea pe baze ştiinţifice a producerii seminţelor hibride
de porumb, precum şi producerea unor cantităţi tot mai mari de îngrăşăminte chimice s-a resimţit după anul
1970, când producţiile de porumb au crescut simţitor tabelul 1.11. Astfel, dacă în perioada anilor 1957–1960,
26 Mihai Cristea

producţia medie a fost de 1465 kg/ha, ea crescut la 2003 kg/ha în perioada anilor 1961–1970, la 3049 kg/ha în
perioada anilor 1971–1980 şi la 3426 kg/ha în perioada 1981–1990. Desigur, aceste producţii sunt modeste.
Dar, ţinând cont că unii cultivatori au obţinut, pe suprafeţe mari, producţii de peste 8000 kg/ha, dovedeşte
potenţialul de producţie de care dispune ţara noastră la această cultură.
În această a doua perioadă a avut loc o creştere substanţială a aportului cercetării agricole din ţara noastră,
care printr-o organizare eficientă, pe tot cuprinsul ţări a activităţii de cercetare şi de producere de seminţe, a
reuşit punerea la dispoziţia cultivatorilor de porumb, pe zone şi pe microzone naturale, a tehnologiilor specifice
de cultură şi a hibrizilor de porumb, corespunzători. Iată de ce, cu această a doua perioadă din evoluţia culturii
porumbului se poate spune că am intrat cu adevărat în epoca modernă a acestei culturi.

Tabelul 1.11
Evoluţia producţiilor de porumb în România între anii 1862 şi 2001
după PAŞCOVSCHI, 1957, Anuarul Statistic al RSR din 1979, Anuarele Statistice ale României
din 1991, 1994, 1997 şi 1999, Anuarele Statistice FAO nr. 43/1990 şi FAO vol. 12, nr. 1–2, 1999)
Anii Producţia medie Anii Producţia medie
(kg/ha) (kg/ha)
1862–1866 946 1970 2120
1867–1871 1024 1971 2510
1872–1876 921 1972 3070
1886–1890 943 1973 2500
1891–1895 957 1974 2510
1896–1910 1134 1975 3130
1911–1915 1289 1976 3410
1921–1925 1037 1977 3040
1926–1930 985 1978 3210
1931–1935 1102 1979 3720
1936–1940 1004 1980 3389
1951–1955 1270 1981 3510
1957 1710 1982 4230
1958 1000 1983 3820
1959 1600 1984 4240
1960 1550 1985 3846
1961 1670 1986 3811
1962 1590 1987 2699
1963 1780 1988 2781
1964 2080 1989 2472
1965 1778 1990 2756
1966 2440 1996 2932
1967 2130 1997 4174
1968 2130 1998 2756
1969 2330 2001 2473

După Revoluţia din Decembrie 1989, datorită situaţiilor noi create prin reorganizarea structurală şi
funcţională a instituţiilor statului, pentru democratizarea ţării şi trecerea la economia de piaţă, agricultura a
suferit şi ea transformări majore, care din păcate, nu în toate cazurile au influenţat favorabil producţia agricolă.
Neajunsurile cele mai importante sunt fărâmiţarea în milioane de parcele a terenului, ceea ce îngreunează sau
face chiar imposibilă aplicarea unor măsuri minime de tehnologie agricolă şi apoi dotarea din ce în ce mai
redusă a cultivatorilor cu mijloace tehnice, biologice şi financiare. Toate acestea au influenţat negativ şi cultura
porumbului. Pentru a relansa producţia agricolă, în primul rând este necesar ca proprietarii de pământ să se
unească în exploataţii agricole judicios dimensionate, pentru a face loc aplicării în toate verigile ei, a
tehnologiilor moderne.

1.5. COMERŢUL CU PORUMB

Exportul şi importul de porumb constituie o preocupare veche, poate tot atât de veche cât este însuşi
porumbul ca plantă de cultură. Introducerea şi răspândirea porumbului din centrul său de origine în noi areale,
 Importanţa economică, răspândirea geografică, producţia şi comerţul cu porumb 27

s-a făcut pe baza unui anumit comerţ, practicat corespunzător perioadei respective. Însăşi suprafeţele imense
ocupate de porumb pe plan mondial constituie o dovadă a exportului şi importului de porumb.
In trecut, cele mai importante ţări exportatoare de porumb erau SUA, Argentina, România, Iugoslavia,
Ungaria, Bulgaria, Republica Sud Africană, Angola, Kenia, Indonezia tabelul 1.12.
Aşa după cum se observă din tabelul 1.12, precum şi din tabelul 1.13, în acea perioadă, România
constituia o ţară importantă în comerţul cu cereale.
În anul 1928, România a exportat 47 313 vagoane, următoarelor ţări: 14 840 vagoane în Polonia, 11 250
vagoane în Italia, 5804 vagoane în Germania şi 2577 vagoane în Austria.

Tabelul 1.12
Exportul de porumb al principalelor ţări în perioada 1927–1929
(în vagoane, după MADGEARU, 1931)
Ţara 1927 1928 1929
SUA 25 000 69 000 85 000
Argentina 834 000 637 000 504 000
România 176 000 47 313 37 449
Iugoslavia 19 000 4 000 14 000
Ungaria 1 510 3 160 5 700
Bulgaria 13 000 4 700 7 800

Şi în perioada ce a urmat, România deţinea un rol important în exportul de porumb, acesta fiind în
perioada 1934–1938 de 540,4 mii tone. În continuare însă, exportul se reduce, ajungând în perioada 1948–1950
la cifra evaluată de 20 000 tone, în 1951 la 10 000 tone, în 1952 la 35 000 tone şi în 1953 la 70 000 tone.

Tabelul 1.13
Exportul României cu grâu şi porumb în anii 1926–1930
(în vagoane, după MADGEARU, 1931)

Anii Grâu Porumb

1926 27 000 690 000
1927 20 000 176 000
1928 2 800 47 000
1929 721 37 449
1930 33 647 118 080

Mai recent, în 1989–1990, s-a realizat un comerţ mondial cu porumb de 68 milioane tone, cele mai mari
exporturi realizându-le SUA cu 74% din comerţul mondial al porumbului, Africa de Sud cu 7%, China cu 5%,
Argentina cu 4%, Comunitatea Europeană cu 2%. În 1989–1990, SUA a exportat 51 milioane tone. Deşi SUA
domină exportul mondial de porumb, se constată existenţa şi a altor exportatori, cum sunt Argentina, care în
1986–1987 a exportat 5,6 milioane tone de porumb, ceea ce reprezintă 10% din comerţul mondial, Africa de
Sud cu 4,6 milioane tone nivel ce îl menţine constant din anul 1980. Porumbul alb al Africii de Sud se exportă
în Africa de nord, iar cel galben în Japonia, Taiwan, Coreea de Sud, Turcia şi Iran. Exportul de porumb din
China şi Thailanda a scăzut în 1989–1990 sub 12%, Thailanda realizând cel mai scăzut export din ultimii 20 de
ani. Aceasta se explică prin creşterea consumului intern de porumb cu 12–15 % anual din 1985–1986.
Cu privire la importul de porumb, statisticile arată că cei mai importanţi importatori sunt URSS 26%,
Japonia 24%, Coreea 9%, Taiwan 6% şi Mexic 5% din importul mondial. URSS a importat în 1989–
1990 aproximativ 17,7 milioane tone, Japonia 16 milioane tone, Mexic 3,5 milioane tone ş.a.

BIBLIOGRAFIE

1. ANUARUL STATISTIC AL R.S.ROMÂNIA 1979.

2. ANUARUL STATISTIC AL ROMÂNIEI 1991.
3. ANUARUL STATISTIC AL ROMÂNIEI 1994.
4. ANUARUL STATISTIC AL ROMÂNIEI 1997.
5. ANUARUL STATISTIC AL ROMÂNIEI 1999.
28 Mihai Cristea

6. CIMMYT, 1989–1990, CIMMYT, World maize Facts and Trends: Realizing the Potential of Maize in Sub-Saharian Africa, DF
CIMMYT, Mexico.
7. DERIEUX M., 1975, La précocité du mais. 8me Congres intern. EUCARPIA, Paris, Versaille, 129–161.
8. DINCA D., MOSCALU T, 1967, Cultura Porumbului, Editura Agrosilvică, Bucureşti.
9. IONESCU GH. ŞIŞEŞTI, 1955, Cultura Porumbului, Editura Agrosilvică, Bucureşti.
10. JUGENHEIMER R. W., 1959, La selection de mais hybrides et la production de semences. FAO, Roma.
11. JUGENHEIMER R. W., 1976, Corn Improvement, Seed production and Uses. Jhon Willey and Sons. N.Y.
12. MADGEARU V., 1931, Programul de încurajare a culturii porumbului, Regia M. O. imprimeria naţională Bucureşti.
13. PAŞCOVSCHI V., 1957, Porumbul în economia R.P.R, În Monografia porumbului, Edit. Acad. R.P.R, Bucureşti.
14. STATISTIQUE FAO, vol. 10, 1979.
15. STATISTIQUE FAO, vol. 43, 1990.
16. STATISTIQUE FAO, vol. 12, nr. 1–2, 1999.