Sunteți pe pagina 1din 4

Premiul Nobel pentru fizică: 1901

Premiul Nobel pentru fizică a fost acordat în anul 1901


fizicianului de origine prusacă, Wilhelm Conrad Röntgen "ca recunoaştere a
eforturilor extraordinare făcute pentru descoperirea unor raze remarcabile". Este
vorba despre descoperirea razelor X.

DESCOPERIREA RAZELOR X
Wilhelm Conrad Röntgen (27.03.1845-10.02.1923) a descoperit în noiembrie
1985 că un curent de înalt voltaj într-un tub de gaz rarefiat dă naştere unei
fluorescenţe pe un ecran acoperit cu cianură de platină. În câteva săptămâni -
într-o serie de 10 articole trimise către fizicienii şi medicii universităţii din
Würzburg - Röntgen a furnizat explicaţia corectă a fenomenului constatat.
Radiografia mâinii unui prieten şi apoi a mâinii soţiei sale a făcut ca
descoperirea razelor X să ajungă un subiect public, întrucât aceste imagini care
practic prezentau scheletul mâinii au fost asociate cu moartea şi au hrănit idei
cu iz catastrofic. Pe de altă parte, temerea de acest tip de raze era justificată
pentru că cercetători care le-au folosit au avut probleme de sănătate.
Laboratorul în care a lucrat Röntgen
Descoperirea rezelor X (ori razelor Röntgen, cum mai sunt numite) a oferit
material de studiu pentru generaţii de savanţi, iar cercetările acestora au fost
recompensate cu multe premii Nobel, cum a fost cazul următorilor oameni de
ştiinţă: Max von Laue, William Henry, William Lawrence Bragg, Charles Barkla
ori Karl Manne Siegbahn.
Folosirea razelor X este parte din viaţa noastră. Acestea sunt folosite în
medicină la detectarea zonelor opace din corpul nostru şi la investigarea
modificărilor anumitor organe (cum este, de pildă, radiografia plămânilor). Dar
razele X sunt folosite şi pentru: controlul bagajelor în aeroporturi, examinarea
obiectelor arheologice ori identificarea structurii cristaline.

RÖNTGEN - FOARTE SCURTĂ BIOGRAFIE


Röntgen s-a născut la Lennep, în Germania, fiind singurul copil al unei familii
care se ocupa de textile. Familia Röntgen a decis să se mute în Olanda când
micuţul Wilhelm avea doar trei ani; mama lui Wilhem era de origine olandeză.

În 1862, Röntgen s-a înscris la Şcoala tehnică din Utrecht, iar în 1865 s-a
înscris la cursurile facultăţii de fizică din cadrul Universităţii din Utrecht, dar nu a
obţinut numărul necesar de credite pentru a deveni student şi a decis să plece
în Elveţia, unde a urmat Institutul Politehnic din Zürich. În 1869 îşi susţine teza
de doctorat la Zürich şi este numit asistentul celebrului fizician August Kundt.
Imagine a mâinii fiziologului elveţian Albert Kölliker realizată în 1896 în timpul
unei conferinţe

Röntgen a fost căsătorit cu Anna Bertha Ludwig, originară din Zürich, pe care a
întâlnit-o într-o cafenea administrată de tatăl acestuia. Röntgen nu a avut niciun
copil, dar a înfiat-o pe una dintre nepoatele sale - fata fratelui soţiei - Josephine
Bertha Ludwig. Lui Röntgen îi plăceau excursiile, vânătoarea şi alpinismul; în
ciuda problemelor de vedere (nu distingea foarte bine culorile şi nu făcea
diferenţa între acestea) se pare că Röntgen era un foarte bun trăgător. Avea un
umor debordant, era curios despre tot ce se întâmpla în lumea ştiinţei şi avea
un ascuţit simţ critic pe care adeseori îl exersa asupra propriei persoane. A fost
primul savant care a primit premiul Nobel.
A murit în 1923 din cauza unui carcinom intestinal; cauza morţii nu a avut
legătură directă cu experimentelor sale cu razele X . Röntgen a fost unul dintre
primii savanţi care au folosit ecrane plumbate pentru protecţia la radiaţii.

S-ar putea să vă placă și