Situația creșterii taurinelor de carne în

perioada 2012-2016

1
 CUPRINS
CAPITOLUL I

Clasificarea. Sistematica zoologică. Caracteristicile raselor.......................................................4

CAPITOLUL II

Tehnologia exploatării taurinelor pentru producția de lapte.....................................................11

CAPITOLUL III

Importanța creșterii taurinelor pentru lapte...............................................................................18

CAPITOLUL IV

4.1 Situația creșterii taurinelor pe plan mondial.......................................................................24

4.2 Situația creșterii taurinelor pe plan european......................................................................27

4.3 Situația creșterii taurinelor în Romania..............................................................................28

CAPITOLUL V

Tendințe referitoare la creșterea taurinelor pentru lapte în urmatorii 10 ani............................29

CAPITOLUL VI

Concluzii...................................................................................................................................33

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................34

2
 CAPITOLUL I

Sistematica zoologică. Clasificarea. Caracteristicile raselor.

Din punct de vedere al sistematicii zologice, bovinele fac parte din clasa Mammalia,
subclasa Eutheria, ordinul Ungulata, subordinul Artiodactyla, grupa Ruminantia, familia
Cavicorne(Bovidae), subfamilia Bovinae. În subfamilia Bovinae sunt două genuri: Bos şi
Bubalus. Genul Bos cuprinde la rândul său următoarele subgenuri: Bos taurus, Bibos, Bizon,
Poephagus.

Bovinele sunt animale de talie mare sau mijlocie, cu trunchiul lung, larg şi adânc, cu
dimorfism sexual accentuat. Sunt animale erbivore şi rumegătoare cu stomacul
compartimentat, pentru a folosi bine celuloza. Au membre puternice care se termină prin două
unghii (ongloane) formând copita despicată. Au coada lungă, pielea groasă, părul scurt şi
neted.

Rasele de taurine se pot clasifica după aptitudinea productivă principală, gradul de

ameliorare, provenienţă, origine etc.

a) După aptitudinea productivă principală:

- rase pentru lapte: Holstein-Friză, Jersey, Angler;

- rase pentru carne: Charolaise, Hereford;
- rase mixte: Simmental, Schwyz;
- rase de tracţiune: Sură de stepă.

b) După gradul de ameliorare rasele pot fi:

- rase primitive (neameliorate) în evoluţia cărora omul a

intervenit mai puţin şi care, de obicei, au o producţie
scăzută;
- rase perfecţionate care se caracterizează printr-un nivel
productiv foarte ridicat în direcţia respectivă de
exploatare.

c) După provenineţă sau ţara de formare:

- rase locale (autohtone)

- rase de import.

3
 Rasele de taurine existente la noi în ţară vor fi clasificate ţinând seama de provenienţa
lor, de gradul de ameliorare şi caracterul producţiei, astfel:

A. Rase autohtone:

a) primitive: Sură de stepă şi Vaca de munte (Mocăniţa)

b) ameliorate:

- mixte: Bălţată românească, Brună de Maramureş, Pinzgau de

Transilvania;
- de lapte: Bălţată cu negru românească, Roşie dobrogeană.

B. Rase importate:

- de lapte: Holstein Friză, Roşie daneză, Jersey;

- mixte: Simmental, Schwyz, Pinzgau;
- de carne: Hereford, Charolaise

A. Rase autohtone
a) Primitive

Rasa Sura de Stepă

Provine din Bos taurus primigenius

şi a fost foarte răspândită în ţara noastră
până la primul război mondial. La ora
actuală arealul ei s- a restrâns foarte mult,
datorită încrucişărilor de absorbţie cu rase
perfecţionate. Condiţiile pedoclimatice în
care a trăit rasa au determinat apariţia mai
multor varietăţi: moldovenească,
transilvăneană, ialomiţeană (dunăreană),
dobrogeană.

Fig. 1.1 Rasa sura de stepă

Sursa: www.wikipedia.com

4
 b) Ameliorate

Rasa Bălţată românească

Rasa balţată românească, s-a format la început în Ardeal, Banat şi Bucovina, în jurul
anilor 1860, având la baza rasa Sură de Stepă prin absorţia cu rasa Simmental importată din
ţările vest europene. În prezent această rasă este răspândită în Banat, Bucovina, Ardeal şi în
judeţul Botoşani. Animalele au culoare balţat alb cu galben de diferite nuanţe, capul fiind de
regulă alb ca şi piciorele, de la genunchi şi jarete în jos. Masa vacilor variază între 550-700
kg, a taurilor între 840-920 kg, iar a viţeilor la fătare între 38-40 kg. Este o rasă de la care se
obţine pe parcursul unui an, o producţie de lapte de 3000-3500 l, în condiţii de furajare
normală, cu 3,8 % grăsime. De asemenea, este recunoscută şi ca o rasă bună producătoare de
carne. Pentru îmbunătăţirea acestei rase se folosesc tauri din rasa Simmental.

Fig. 1.2 Rasa Bălță românească

Sursa: www.wikipedia.com

Rasa Brună de Maramureş

Această rasă se încadrează în conformaţia tipului morfo-productiv de lapte- carne.

Reprezintă aproximativ 27% din efectivele ţării noastre. Masa este de 450-600 kg. Producţia
de lapte este de cca. 2500-2600 l cu 3,7-3,8% grăsime. Are aptitudini pronunţate şi pentru
producţia de carne.

5
 Fig. 1.3 Rasa Brună de Maramureş
Sursa: www.wikipedia.com

Rasa Pinzgau de Transilvania

S-a format în Austria. Este puţin pretenţioasă. Culoarea este vişinie cu un desen
caracteristic (prezintă o zonă de culoare albă care creşte progresiv de la greban catre crupa,
crupa fiind de culoare albă ca şi partea internă a membrului posterior şi partea internă a
abdomenului, formând inele deasupra articulaţiei genunchiului şi jaretului). Producţia de lapte
este de 2500-3000 kg cu 3,8% grăsime. Se pretează sistemului semiintensiv de îngrăşare,
randamentul la sacrificare fiind de 58%. A participat ca formă paternă la formarea rasei
Pinzgau de Transilvania.

Fig. 1.4: Rasa Pinzgau de Transilvania

Sursa: www.wikipedia.com

Rasa Bălţată cu negru românească

Îşi are originea din primele importuri de Friza europeană în 1860-1864 în Anglia şi
Danemarca, în 1967-1978 din Olanda, Germania, în 1980 material biologic din Statele Unite.

6
Materialul biologic importat a fost utilizat pentru reproducţie în rasă curată, dar şi încrucişări
de infuzie cu Roşia Dobrogeană, Brună, Bălţată Românească. Aria de răspândire a rasei este
mare, ocupând, în principal zona de câmpie din sud- estul şi sudul ţării, respectiv zonele mai
joase şi colinare din Moldova. Rasa are aptitudini bune pentru producţia de lapte care în
medie este de4700 kg, cu 3,85 % grăsime şi 3,35 % proteină. Aptitudinile bune de lapte sunt
evidenţiate şi prin viteza de eliberare a laptelui peste 1,8 kg/min, indicele de lapte – 45 %,
indicele de constantă – 80 % iar consumul de hrană 1,07-1,17 UNL/kg lapte. În producţia de
carne se comportă, de asemenea, bine. Tineretul îngrăşatintensiv realizează un spor mediu
zilnic de cca 900 g, cu un consum specific de cca 7,46 UNC iar la cea semiintensivă de 750 g
cu un consum specific de 7,7 – 8,5 UNC la un kg spor în greutate. Randamentul este în medie
de 52-54 %.Calităţile organoleptice ale cărnii sunt inferioare raselor Bălţată românească şi
Brună.

Fig1.5: Rasa Bălţată cu negru românească

Sursa: www.wikipedia.com

Rasa Roșie dobrogeană

Rasa Rosie dobrogeana, s-a format la inceput prin incrucisarile intre rasa Sura de stepa
si rasele: Rosie de stepa, Angler si Rosie poloneza, iar ulterior cu rasele: Rosie daneza, Rosie
estoniana si Rosie bruna letona. Productia de lapte la aceasta rasa variaza anual intre 2700-
3000 l/an. Productia de carne este scazuta. Motivat de faptul ca are o greutate corporala mica
(380-450 kg), iar prima fatare se face cu intarziere (30-32 luni) fata de normal. Nu se mai
creste ca rasa curata, fiind in actiunea de ameliorare cu rasele Friza si Charolaise.

7
 Fig. 1.6: Rasa Roșie Dobrogeană
Sursa: www.wikipedia.com

c) Rase importate de lapte

Rasa Holstein-Friză

Tipul AMERICAN cu masa de 500-550 Kg. Culoarea este bălţată alb cu negru sau
negru cu alb. Producţia de lapte realizată de efectivele supuse controlului 6500 Kg cu 3,7 - 3,8
% grăsime cu unele recorduri de 10000 Kg pentru o lactaţie normală. Este pretenţioasă la
condiţiile de hrănire - necesită multe nutreturi combinate în raţie. Randamentul la sacrificare
este de 50%.

Tipul EUROPEAN are talia de 129-133 cm şi masa de 550-600 Kg. Însuşirile

morfologice sunt aceleaşi ca la tipul american. Producţia de lapte este de 6000 Kg cu 3,8%
grăsime. Are aptitudini mai bune pentru producţia de carne, randamentul la sacrificare fiind
de 55%. Poartă diferite denumiri în funcţie de ţară: HOLSTEIN FRIZA, OSTFRIZA,
BALŢATĂ CU NEGRU etc

Rasa Jersey

S-a format în insula cu acelaşi nume, mai poartă denumirea de rasă de unt. Talia este
de 1,22 - 1,25 cm iar masa este de 400-450 Kg, culoarea este căprui, însuşirile morfologice
sunt asemănătoare cu ale rasei FRIZA. Privit din profil trunchiul este un trapez, producţia de
lapte este de 4000-4500 Kg cu 5,5 - 6,5 % grăsime. Randamentul la sacrificare este mic 45 -

8
48%. Se creşte în Anglia, iar în lume se creşte mai puţin în rasă pură. Taurii se folosesc la
încrucişări de infuzie cu rasele de lapte.

Rasa Roșie daneza

Talia este de 133-135 cm, greutatea este de 500-550 Kg pentru tipul de lapte si 600-
650 Kg pentru tipul de lapte-carne.

Culoarea este rosie uniforma, productia de lapte 6000 Kg pe lactatie normala, cu 3,8%
grasime.

9
 CAPITOLUL II

Tehnologia exploatarii taurinelor pentru productia de lapte

2.1 Resursele furajere

Pajiştile permanente (păşuni şi fâneţe). Acestea reprezintă, în general, o sursă

cantitaivă importantă de furaje, de bună calitate şi ieftină. Păşunile cuprind circa 4,4 mil. ha,
reprezentând 29,5% din terenul agricol şi 18,6% din suprafaţa totală a ţării, fiind întâlnite în
toate zonele pedoclimatice.

Plantele cultivate. Suprafaţa în ogor propriu cultivată cu plante de nutreţ pentru

producerea furajelor de volum este de 1,2 mil. ha (12% din suprafaţa arabilă). În plus, circa
40% din suprafaţa arabilă a ţării este destinată cerealelor şi leguminoaselor boabe, care
participă la hrănirea vacilor pentru lapte atât prin nutreţurile combinate cât şi prin gozurile şi
spărturile ce se obţin în urma prelucrării, respectiv prin produsele secundare (grosiere).
Culturile succesive (duble) ocupă circa 1 milion ha, constituind o sursă suplimentară de furaje
pentru animale, deoarece unele plante sunt termofile şi, deci, trebuie semănate primăvara mai
târziu, iar altele îşi termină ciclul de vegetaţie în mijlocul verii (cereale păioase).

În consecinţă, se recomandă ca înaintea plantelor termofile, în terenuri irigate să se

cultive rapiţa furajeră, raigrasul aristat, secara, iar consecutiv cerealelor păioase, culturile
duble pentru nutreţ verde sau semifân (porumb, iarbă de Sudan, mei, etc).

Solele ameliorative. Acestea sunt introduse în sistemele moderne de agricultură, în

cadrul rotaţiei culturilor folosindu-se sole cu leguminoase, în special cu lucernă. Aceste sole
au dublu scop: ameliorarea solului, prin rădăcinile ce asigură refacerea structurii, creşterea
materiei organice, ruperea unor cicluri biologice ale dăunătorilor, corectarea pH-ului,
respectiv nutriţia animalelor, prin partea aeriană a plantelor.

Resursele silvice. Acestea sunt constituite din păşuni aflate în luminişul pădurilor.

Resurse secundare din agricultură şi reziduuri industriale. Produsele secundare

din agricultură reprezintă 60-70% din substanţa uscată a plantelor ajunse la maturitate. Din
punct de vedere cantitaiv, aceste resurse sunt evaluate astfel: tulpini de porumb (10-15 mil.
to),paie de cereale (6-8 mil. to), ciocălăi de porumb (1,5-2,0 mil. to), pleavă (1,5-2,0 mil. to).
Reziduurile industriale se obţin în urma prelucrării produselor vegetale (sfecla de zahăr,

10
floarea-soarelui, soia, rapiţa, orzoaica, alte cereale etc). Cantitatea de reziduuri industriale
(melasă, tăiţei de sfeclă, borhot de spirt, de bere, tărâţe, şroturi etc.) se estimează la peste 5
mil. to.

Resurse furajere de completare. Nutreţul combinat sau suplimentul proteino-

vitamino-mineral pentru vaci completează, echilibrează şi potenţează raţia de bază şi
stimulează producţia de lapte. Substanţele azotate neproteice (S.A.N.) înlocuiesc parţial
proteina în hrana taurinelor, datorită posibilităţilor de convertire pe care le are această specie,
ca şi costului ridicat al azotului proteic. Se cunosc peste 20 de surse de azot neproteic, dar mai
frecvent folosite sunt: sărurile de amoniu, ureea şi izobutilendiureea.

2.2. Tehnica hrănirii vacilor lactante

Dacă socotim ca ideale o durată a lactaţiei de 305 zile şi 60 zile repausul mamar, deci
un interval între două fătări de 365 zile, majoritatea autorilor sunt de acord că acest interval
trebuie împărţit în patru perioade distincte din punct de vedere fiziologic şi nutriţional.

Perioada I. Numită şi perioada de mobilizare a rezervelor corporale, când vaca,

indiferent de modul în care este hrănită, de obicei pierde în greutate, începe imediat după
fătare şi se încheie la 2- 3 săptămâni după ce s-a atins vârful lactaţiei. Are o durată care
depinde de nivelul producţiei de lapte, în medie fiind de circa 10 săptămâni. Caracteristic
pentru această perioadă este un apetit în creştere, cerinţe nutriţionale maxime, având în vedere
că şi producţia de lapte este maximă. Pentru compensarea unui bilanţ nutritiv negativ (în
special energetic), sunt mobilizate rezervele corporale şi vacile pierd în greutate. În mod
normal, pierderile în greutate sunt de circa 0,5 kg/zi, putând ajunge chiar la 1 kg/zi. Pentru a
compensa pierderile, vaca trebuie să aibă suficiente rezerve constituite din perioada
anterioară, deci să înceapă lactaţia într-o stare bună de întreţinere, datorită unei hrăniri
corespunzătoare în ultimele luni de lactaţie; de asemenea, trebuie să fie pregătită pentru a
consuma nutreţuri concentrate încă din ultimele luni de gestaţie. Raţia administrată trebuie să
conţină furaje de cea mai bună calitate, cu palatabilitate maximă şi să fie echilibrată în
privinţa conţinutului energo-proteic şi vitamino-mineral. Totodată, raţia trebuie să conţină
suficiente zaharuri fermentescibile, cât şi fibre brute, pentru a se realiza în rumen, datorită
simbionţilor rumenali, o fermentaţie favorabilă producţiei de lapte. În raţie trebuie incluse
următoarele sortimente de furaje: fân de cea mai bună calitate, nutreţuri însilozate cu conţinut
crescut de substanţă uscată şi cu valoare energetică, în special porumb însilozat cu 30-35%
S.U. sau semifân cu 45-55% S.U., care au palatabilitatea maximă. Nu trebuie să lipsească din

11
raţie, vara, nutreţul verde provenit din graminee, iar iarna rădăcinoasele, datorită conţinutului
ridicat în zaharuri uşor fermentescibile. Raţia trebuie să aibă o concentraţie energetică mai
mare şi, de aceea, trebuie să conţină şi nutreţuri concentrate în cantităţi corespunzătoare.
Nutreţurile concentrate, la vacă, sunt cel mai bine valorificate tocmai în această perioadă şi, în
funcţie de producţia de lapte, ele pot să acopere până la 60% din S.U. a raţiei.În raţie, în
această perioadă, de obicei valoarea energetică a furajului reprezintă principalul factor
limitativ. Proteina, dacă se administrează suficient fân şi semifân, iar în amestecul de
concentrate se includ tărâţe şi şroturi, poate fi uşor acoperită. O atenţie deosebită trebuie
acordată asigurării Ca şi P. Chiar dacă bilanţul calciului nu se poate pozitiva şi nici chiar
echilibra în această perioadă, trebuie ca diferenţa dintre necesar şi asigurat să fie cât mai mică.
Pentru aceasta, pe lângă un premix mineral, în raţie trebuie inclus fânul de lucernă de cea mai
bună calitate, care constituie principala sursă de săruri minerale şi în special de Ca şi
oligoelemente, toate uşor asimilabile.

Perioada a II-a. Este perioada de stabilizare a masei corporale şi de refacere a

greutăţii pierdute în primele 10 săptămâni de lactaţie. Începe iniţial după ce vacile au început
să scadă în greutate şi durează până în jurul celei de a 30-a săptămâni de lactaţie. De obicei,
după ce s-a atins vârful producţiei de lapte şi bilanţul nutritiv a devenit pozitiv, vacile au
fecunditatea maximă şi în mod obişnuit rămân gestante, aşa că în a 30-a săptămână de lactaţie
se află în luna a 5-a de gestaţie, când apetitul este maxim, iar producţia de lapte este vizibil în
scădere, reprezentând circa 2/3 din producţia maximă. La sfârşitul acestei perioade trebuie să
fie refăcută greutatea corporală pierdută în prima parte. Datorită apetitului în creştere şi a
necesarului de nutrienţi în descreştere se crează, pe măsura avansării în lactaţie, o
îmbunătăţire a capacităţii digestive, care permite şi schimbarea structurii raţiei, în sensul că se
poate reduce participarea nutreţurilor concentrate şi creşte corespunzător participarea
nutreţurilor de volum.

Perioada a III-a. Durează după săptămâna a 30-a de lactaţie respectiv luna a 5-a de
gestaţie, până la înţărcare. Caracteristic este începerea scăderii accentuate a producţiei de
lapte, apetitul se menţine încă ridicat, iar necesarul de nutrienţi pentru creşterea fetusului este
încă destul de scăzut. În această perioadă trebuie refăcute marea majoritate a rezervelor pentru
lactaţia următoare, deoarece, pentru aceasta, pot fi utilizate cantităţi mari de nutreţuri de
volum. Trebuie să se ţină seama şi de faptul că, în această perioadă, dacă alimentaţia vacii nu
este bine condusă, există riscul supraângrăşării, cu consecinţe nefavorabile asupra sănătăţii
vacii şi a viţelului. Pentru aceasta, creşterea în greutate în această perioadă nu trebuie să

12
depăşească 500-750 g/zi. La calcularea raţiei se va ţine seama de necesarul pentru întreţinere,
la care se adaugă necesarul pentru producţia de lapte şi un supliment de circa 2 U.N. şi 150 g
P.B.D., necesare pentru formarea rezervelor care să fie utilizate în perioada producţiei
maxime a lactaţiei următoare. Volumul raţiei va fi cu 2-3 kg S.U. mai mare decâtîn perioada
producţiei maxime, ţinând seama şi de apetitul crescut.

Perioada a IV-a (a repausului mamar). Într-o alimentaţie bine condusă, în această

perioadă formarea rezervelor corporale trebuie să fie terminată. Peste raţia de întreţinere, în
această perioadă trebuie să se mai adauge numai 1-2 U.N. pentru creşterea fetusului. O hrănire
abundentă în această perioadă, pe lângă o creştere exagerată a fetusului, determină o îngrăşare
exagerată şi, de asemenea, poate să ducă la un apetit scăzut după fătare. Astfel, s-a observat că
vacile care înregistrează creşteri mari de greutate în această perioadă, imediat după fătare au
un apetit foarte scăzut, slăbesc mult în primele săptămâni şi sunt cel mai adesea predispuse la
cetoze. De asemenea, la acestea apare adesea edemul exagerat al ugerului. Hrănirea pe bază
de nutreţuri de volum şi în special fibroase de bună calitate este cea mai indicată.Nutreţurile
concentrate se utilizează numai în ultima parte a gestaţiei, respectiv înainte cu 2-3 săptămâni
de fătare, când trebuie făcută aşa-zisa "punere sub presiune".

2.3. Tehnica hrănirii vacilor pe timp de vară

Hrănirea vacilor la păşune. Începerea şi încheierea sezonului de păşunat şi respectiv

durata acestuia, sunt în funcţie de zonă şi în special de regimul termic şi de posibilităţile de
acoperire a necesarului de nutreţ verde pentru vacile care păşunează. În principiu, începerea
păşunatului se va face când iarba a ajuns la 10-15 cm înălţime, iar tempertura pe timp de
noapte nu scade sub 5 oC, ceea ce corespunde pentru zona de câmpie cu data de 25 aprilie-5
mai. Închiderea sezonului de păşunat tot pentru zona de câmpie este în jurul datei de 15-31
octombrie. Animalele se introduc pentru prima dată pe păşune după ce au consumat suficiente
nutreţuri fibroase şi au fost odihnite. Trecerea la păşunatul deplin se va face treptat, într-o
perioadă de de până la 15 zile, timp în care intervalul de păşunat se va mări zilnic, iar vacile
vor primi nutreţuri fibroase în special dimineaţa, înainte de a începe consumul de nutreţ verde.
Pentru completarea raţiei se vor administra nutreţuri concentrate la muls, în funcţie de
producţia de lapte, după scheme actualizate periodic şi ţinând seama de producţia de masă
verde de pe păşune. În perioadele în care masa verde de pe păşune nu poate acoperi întregul
necesar, se vor administra suplimentar nutreţuri verzi la iesle, ori se vor scoate o parte din
vaci de pe păşune în vederea corelării producţiei de masă verde cu necesarul grupului de

13
animale care păşunează. Pe tot sezonul de păşunat se vor asigura săruri minerale atât prin
includerea lor în amestecul de nutreţuri concentrate, cât şi sub formă de brichete minerale din
care nu trebuie să lipsească Mg. Vacile se introduc pe parcela de păşune când iarba are
înălţimea de 10-15 cm şi se menţin până când iarba ajunge la 4-5 cm, după care se vor trecepe
altă parcelă.

Hrănirea vacilor pentru lapte cu nutreţuri verzi administrate la iesle. Se practică

în zonele unde nu sunt pajişti naturale şi nutreţul verde se produce în culturi special destinate
acestui scop. Începerea şi terminarea perioadei de hrănire cu nutreţ verde, ca şi sortimentul de
plante furajere utilizate au un specific zonal. Indiferent însă de zonă, se urmăreşte ca sezonul
de hrănire cu nutreţ verde să fie cât mai lung şi să se folosească culturile care dau cea mai
mare cantitate de nutreţ verde la hectar. Pentru a avea nutreţ verde în permanenţă, trebuie
organizată producerea sa în sistem conveier verde. În organizarea conveierului verde se va
ţine seama ca majoritatea plantelor să se utilizeze în perioada optimă, respectiv când au cea
mai mare cantitate de substanţe nutritive digestibile la hectar. Cantitatea de nutreţ verde
necesar se va calcula la 55-65 kg pentru fiecare vacă, pe zi, ceea ce echivalează cu circa 10
tone pe an. Pentru perioadele cu timp ploios, când nu se poate intra în câmp pentru recoltare,
se vor prevedea în ferme suficiente rezerve de fânuri şi nutreţuri însilozate cu care să fie
hrănite vacile până când sepoate din nou intra în câmp pentru aducerea de nutreţ verde.

Hrănirea mixtă a vacilor (la păşune şi la grajd). Se practică în fermele unde există
suprafeţe mici de pajişti naturale sau temporare, amplasate în apropierea fermelor, dar care nu
pot asigura întregul necesar de nutreţ verde în tot timpul anului. În asemenea situaţie, la
întocmirea conveierului verde, se va ţine seama de cantitatea pe care o furnizează pajiştile şi
de momentul când acestea pot fi folosite, urmând ca restul să se completeze cu nutreţuri
cultivate. În funcţie de aceste elemente, se stabileşte şi programul de păşunat. În mod obişnuit,
se păşunează dimineaţa circa 4 ore, iar după amiaza se administrează nutreţul verde la iesle.
Acest sistem mixt, cu utilizarea pajiştilor naturale sau a celor temporare, este cel mai adecvat
pentru majoritatea zonelor din ţara noastră.

2.4. Tehnica hrănirii vacilor lactante pe timp de iarnă

Fânurile. În special cele de leguminoase (lucernă, trifoi sau amestec de graminee şi

leguminoase) sunt indispensabile hrănirii normale a vacilor pentru lapte. Ele acoperă cea mai
mare parte a proteinei necesare, a sărurilor minerale şi a vitaminelor. Stimulează dezvoltarea
microflorei şi microfaunei ruminale, dirijând-o spre producerea precursorilor laptelui.

14
Cantitatea de fân administrată vacilor în lactaţie este de cel puţin 1 kg pentru fiecare 100 kg
masă corporală. Fânul, pentru a avea palatabilitate mare, trebuie să fie de calitate, respectiv să
aibă un conţinut scăzut de fibră brută (sub 25%) şi să nu fie mucegăit.

Porumbul însilozat. Este cel mai răspândit furaj cu valoare energetică pentru hrănirea
vacilor de lapte, prin faptul că dă producţii mari la hectar şi producerea lui se poate mecaniza
aproape complet. Consumabilitatea porumbului însilozat este în funcţie de aciditatea acestuia,
care la rândul său este condiţionată de conţinutul de S.U. pe care l-au avut plantele la
însilozare. Conţinutul de S.U. cel mai adecvat este de 30-35%, care de obicei determină un pH
de 4,2-4,5, format în special pe baza acidului lactic. Pentru aceasta, porumbul trebuie recoltat
în faza de ceară, către bob sticlos. Totodată, boabele trebuie să reprezinte 30% din masa
însilozată şi să asigure circa 50% din valoarea energetică a acesteia. Cantitatea recomandată
este de circa 3 kg/zi (sau 1 kg S.U.) pentru 100 kg masă corporală.

Semifânul. Este preparat din ierburi (graminee şi leguminoase) însilozate la un

procent scăzut de umiditate. Se recomandă să se conserve sub formă de semifân, în special
nutreţul de la coasa I care, din cauza timpului ploios, nu se poate păstra în condiţii bune sub
formă de fân. Prin pălirea nutreţului verde până la o umiditate de 45-55% se produce moartea
celulelor vegetale. În acest fel proteina din ele nu se mai scurge sub formă de suc celular,
glucidele rămânând disponibile pentru fermentaţia lactică, ceea ce determină o bună
conservare. Semifânul are o aciditate scăzută (pH 5,0-5,5) şi este consumat cu plăcere de către
vacile lactante. Reprezintă o sursă de echilibrare a raţiei în proteine, vitamine şi săruri
minerale. Se recomandă în hrana vacilor în lactaţie, până la 3 kg/zi (sau 1,5 kg S.U.) la 100 kg
masă corporală.

Sfecla furajeră. Planta dă producţii mari la hectar, însă cere multă forţă de muncă
manuală şi se păstrează mai greu peste iarnă. Este consumată cu plăcere de către vacile în
lactaţie. Se recomandă administrarea în cantităţi limitate la maximum 4 kg/zi pentru fiecare
100 kg masă corporală.

Guliile furajere. Reprezintă un nutreţ suculent de iarnă, apreciat în special în zonele

de deal şi submontane, unde sfecla furajeră nu dă rezultate bune. Se administrează vacilor în
cantităţi de 2-4 kg/zi la 100 kg masă corporală.

Subprodusele industriale suculente. În special tăiţeii de sfeclă şi borhotul de bere

sunt consumate cu plăcere de către vacile pentru lapte şi le stimulează producţia. Fiind sărace

15
în săruri minerale şi vitamine, se recomandă să fie date în raţii echilibrate din care să nu
lipsească fânul de cea mai bună calitate. Cantităţile zilnice recomandate sunt de 0,5 kg
S.U./100 kg masă corporală.

Nutreţurile concentrate. Nu sunt caracteristice pentru hrănirea vacilor în lactaţie,

însă sunt absolut necesare pentru a se putea susţine producţii mari de lapte. Ele trebuie să
participe în raţie pentru completarea nutreţurilor de volum, în special sub aspect energetic.
Concentratele trebuie să fie formate dintr-un amestec complex care să suplinească ceea ce nu
s-a putut realiza prin nutreţurile de volum. Cantitatea de nutreţuri concentrate este, deci,
condiţionată de calitatea furajelor de volum şi de producţia de lapte a vacilor, putând ajunge
în unele cazuri până la 10-12 kg/zi şi să reprezinte până la 60% din valoarea nutritivă a raţiei.
Dacă sunt necesare cantităţi mai mari de concentrate, acestea trebuie administrate în mai
multe tainuri. Se recomandă ca un tain de concentrate să nu depăşească 2,5 kg.

16
 CAPITOLUL III

Importanța creșterii taurinelor pentru lapte

Creşterea bovinelor reprezintă o ramură de primă importanţă a agriculturii mondiale,

datorită volumului, diversităţii şi valorii producţiilor şi produselor care se obţin din această
activitate. Astfel, bovinele asigură 90-96% din cantitatea totală de lapte consumată pe glob,
30-35% din cea de carne şi cca. 90% din totalul pieilor grele prelucrate în industria mondială
de tăbăcărie.

În condiţii normale de exploatare, o vacă poate asigura necesarul optim de carne

pentru 6-8 locuitori, iar cel de lapte pentru 10-15 locuitori.

Laptele este un aliment complet, indispensabil în alimentaţia copiilor, a vârstnicilor, a

femeilor însărcinate şi a celor care alăptează, a convalescenţilor şi a personalului care lucrează
în medii toxice.

Bovinele furnizează materia primă şi pentru industria cărnii. Alături de carne, prin
operaţiuni specifice de tranşare se obţin o serie de produse şi subproduse de abator care au
diferite utilizări. Astfel, “al cincilea sfert” este format din ficat, creier, inimă, splină, pulmoni,
limbă, testicule, uger, “burtă”, urechi, buze etc. Sângele se poate folosi ca atare (sângerete,
tobe, la “băiţuirea” muşchiului ţigănesc) sau sub formă prelucrată (plasmă uscată,
hemoglobină, globină şi albumină alimentară)(Fig3.1).

Subproduse mai Subproduse valorificate in Subproduse valorificate în

importante cadrul întreprinderii de afara întreprinderii de
industrializare a cărnii industrializare a cărnii

Piei Piei preparate Perne și articole de tapițerie Diferite categorii de pielărie

Parul din coadă Perii
Păr Perii de văruit
Părui din urechi Pensule de pictură
Reziduuri din piei Clei
Îngășăminte artificiale
Grăsime de pe piele Seu
Fig. 3.1 : Valorificarea subproduselor de abator (al 5-a sfert) la bovine
Sursa: S. Dinescu, A.-M. Tontsch, ”Creșterea vacilor pentru lapte”

17
 Unele organe, glandele endocrine şi sângele se utilizează ca materie primă în industria
farmaceutică obţinându-se produse farmaceutice de uz uman şi veterinar.

Astfel, din ficat se extrage lecitina, heparina, glicogenul, peptona,

antitrombina,hormoni şi enzime, extract de ficat (folosit la combaterea anemiilor). Din splină
se extrage spleina şi unele substanţe folosite în combaterea leucemiei. Din rinichi se extrage
lipoteina, iar din inimă carinina şi citocromul C.

Creierul şi măduvioarele sunt utilizate pentru producerea lecitinei, colesterolului,

cefalinei, tromboplastinei, a unor enzime şi substanţe utilizate în prevenirea şi combaterea
hemoragiilor sau pentru tratarea unor boli ale sistemului nervos.

Din pulmoni se extrage heparina (anticoagulant), iar din gonade se extrage testosteron
(din testicule), anestrol şi progesteron (din ovare).

Din glandele cu secreţie internă se extrag diferiţi hormoni: adrenocorticotrop (din

hipofiză), tiroxină (din tiroidă), epifizan (din epifiză) etc.

Sângele, oasele mari şi confiscatele de carne (produsele de abator ce nu îndeplinesc

normele sanitar-veterinare pentru consumul uman) se folosesc, după un proces de prelucrare
specific, la obţinerea făinurilor furajere care se utilizează pentru echilibrarea raţiilor furajere
administrate animalelor de fermă.

Pielea se foloseşte ca materie primă în industria tăbăcăriei. Pielea se caracterizează

prin supleţe, compactitate ridicată, rezistenţă mecanică mare, conductibilitate termică redusă,
capacitate de inbibiţie (de absorbţie a apei) redusă şi este utilizată (după o prealabilă
prelucrare) în industria încălţămintei (“box”,”bizon”, ”talpă”), la confecţionarea obiectelor de
îmbrăcăminte, marochinărie,artizanat şi în industria automobilelor de lux (la tapiţeria
scaunelor şi a interiorului).

Din păr se execută pensule, iar din coarne şi ongloane se pot obţine cleiuri cheratinice
sau făinuri furajere.

În diferite zone geografice, bovinele sunt utilizate pentru producţia

energetică (la tracţiune) ca sursă de energie neconvenţională. Boul produce 0,5 CP

(0,5-0,6 W/h) timp de 7-8 ore/zi.

18
 Bovinele produc cca. 70% din totalul îngrăşămintelor organice folosite în agricultură.
Gunoiul de grajd administrat ca îngrăşământ organic asigură îmbunătăţirea fertilităţii solului,
a structurii sale fizice şi chimice. De asemenea,contribuie la intensificarea activităţii
microorganismelor din sol, la aeraţia acestuia, sporind în acelaşi timp capacitatea solului de a
reţine apă.

Sporul de recoltă obţinut ca urmare a fertilizării terenurilor agricole cu gunoi de grajd

poate ajunge la 10-25%.

Alte avantaje ce decurg din exploatarea bovinelor:

- bovinele valorifică şi transformă eficient în lapte şi carne resurse naturale

(păşuni, fâneţe, produse secundare din agricultură), precum şi diferite reziduuri din
industria alimentară, a berii, amidonului, alcoolului (borhoturi, tăiţei de sfeclă de zahăr
etc.);
- participă la intensificarea şi rentabilizarea exploataţiilor agricole;
- reprezintă o importantă sursă de devize convertibile (prin exportul de
carne, produse din carne şi lapte, animale vii, materiale seminal congelat (MSC) şi
embrioni congelaţi);
- prin modernizarea fermelor de exploatare a bovinelor (sub raportul
dotărilor, al intensivizării şi integrării producţiei, precum şi prin optimizarea
proceselor tehnologice specifice) se asigură continuitatea proceselor de producţie în
agricultură şi utilizarea raţională a forţei de muncă pe tot parcursul anului.

Caracterizarea laptelui obținut de la specia taurină

Laptele si produsele din lapte constituie principalul produs care se obține de la bovine,
atât de la specia taurine, cât si de la specia bubaline. Cantitatea și calitatea laptelui obținut de
la fiecare individ, ca și pe totalul efectivului crescut, depind de o serie de factori, printre care
cei mai importanți sunt: potențialul genetic indus, nivelurile cantitative, sortimentale și
calitative ale nutriției vacilor, sisteme de recoltare, transport si ocnservare primara a laptelui,
varsta vacilor, frecventa mulsului in intervalul a 20 de ore, durata repaosului mamamr, durata
lactatiei, perioada curbei de lactatie, conforutl tehnologic oferit vacilor, prin sistemele de
crestere si de dotare adoptate, sezonul calendaristic in care se incadreaza lactatia si,
bineinteles, dar nu in ultimul rand, stare de sanatate a vacilor.

Principalele componente chimice ale laptelui sunt:

19
  Apa 87,5%
 Substanta uscata totala 12.5%
- Substante grase 3,5%
- Glucide(lactoza)
- Resturi azotate proteice (cazeina, lactalbumina, lactoglobulina)
- Substante azotate deproteice (aminoacizi, ureee)
- Saruri minerale
- Pigmenti
- Vitamine
- Enzime
 Gaze divoltate (bioxid de carbon, oxigen si hidrogen)

Componetele cele mai variabile ale laptellui sunt grasimea, care poate oscila intre 3,2
si 4,5% si proteinele, limitele putand fi cuprinse intre 3,0 si 3,6%.

In mod normal laptele are un gust dulceag si o aroma placuta, specifica, aceasta
netrebuind sa fie insa pronuntata.

Laptele se prezinta ca un lichid opac, cuconsistenta normala si lichida, de culoare alba-

galbuie, nunta putenic influentata de un continut mare al laptelui in grasime si pigmenti
caroteinoizi din unele furaje, cum ar fi: morcovii, lucerna verde, porumbul boabe etc. Nu sunt
considerate firesti nuantele de culoare a laptelui roz, albastru, galben intens sau rosu, ele fiind
determinate de prezenta in lapte a unor microorganisme daunatoare, care secreta pigmenti
specifici. Aceste microorganisme, mediul inconjurator, ca si unele sortimente de furaje, pot
imprima laptelui gusturi si arome nespecifice, care il fac mai greu consumabil in stare
proaspata si chiar impropriu transformarii sale in diferite sortimente de produse din lapte,
proaspete sau fermentate.

Sunt situatii cand, idn diferite cauze, legate mai ales de starea de sanatate a vacilor,
sistemul de nutritie, tehnica de recoltare, transport si conservare primara a laptelui, acesta isi
poate deprecia calitatile, fiind vorba de asa-zisele “defecte ale laptelui”, cand se modifica
insusirile organoleptice si fizico-chimice. Dintre cele mai frecvente defecte, sunt de semnalat:
laptele murdar, cu sange, lapte cu nunate de culori anormale, lapte cu miros de furaje, de
grajd, de balagar, cu gust sarat, acru, amar, metalic, lapte filant si cu grad necorespunzator de
conservabilitate. Laptele impropriu pentru consum este si acela care contine antibiotice,

20
insecto-fungicide sau substante toxice, provenite din diverse plante, consumate imtamplator,
cum sunt: laptele cucului, ricinul, măselarița etc.

Laptele si produsele din lapte se prelucreaza si se comercializeaza pentru consumul

uman in umatoarele forme:

Laptele proapat de consum care, pentru a capata aceasta insusire, trebuie fiert in
conditii casnice, sau pasteurizat, cunoscandu-se trei forme ale acestui procedeu tehnic:
pasteurizarea joasa, pasteurizarea de durata, pasteurizarea inalta-rapida.

Samntana se poate obtine pe cale naturala sau mecanica, fiind un produs care contine
in medie 50-68% apa, 20-40% grasime, 2,4-3,0% lactoza, 0,2-0,5% saruri minerale.

Untul se poate obtine pe cale naturala sau mecanica, din prelucrarea samtanii. Untul,
produs prin metode gospodaresti, are un un continut mai ridicat de apa si bineinteles un
continut mai redus de grasimi, deoarece in masa untului ramane o cantitate mai mare de zara
si de substante proteice.

Iaurtul este un produs obtinut prin dezvoltarea in lapte de vaca, de bivolita sau
amestec, a doua bacterii specifice: Lactabacillus bulgaricus si Streptococcus termophilus.un
iaurt de buna calitate se prezinta ca un coagul compact, omogen, fara eliminare de zer, fara
bule de gaz, cu gust placut acrisor si o aroma specifica, placuta.

Chefirul se obtine ca urmare a unei duble fermentari: lactica si alcoolica. Maiaua care
se foloseste la fabricarea chefirului contine mai multe specii de microorganisme, care traiesc
in simbioza. Bacteriile lactice fermenteaza lactoza si coaguleaza laptele, iar drojdiile produc
fermentarea alcoolica, producandu-se alcool si bioxid de carbon, care imprima chefirului un
gust usor intepator si aspect spumos. Chefirul se consuma rece, prezentandu-se sub forma
unui coagul fin, omogen, cu o consistenta fluida, gust usor acrisor, slab intepator si racoritor.

Laptele acru (batut) are doua tehnologii de preparare si anume:

- Din lapte crud nefiert, care dupa 1-2 zile se acreste natural, coaguleaza,
grasimea se ridica la suprafata. Are dezavantajul ca in continutul sau pot exista
microorganisme patogene, care pot transmite unele boli ca tunerculoaza, febra
aftoasa etc.;
- Din lapte fiert sau pesteurizat, fermentarea sa considerandu-se terminata cand
se obtine un coagul compact, omogen, bine, bine legat.

21
 Branza proaspata de vaca se obtine prin inchegarea spontana a laptelui, deci prin
acifdifierea naturala. Cogularea se realizeaza de pe o zi pe alta, datorita cresterii aciditatii,
prin formarea de acid lactic. Branza astfel obtinuta are o consistenta moale, fiind slab acida.
Branza proaspata de vaca se poate prepara si din lapte pasteurizat, avand aceleasi calitati, dar
un grad incomparabil mai mare de salubritate.

Branza telemea, fiind un produs care de obicei, se prepara pentru fi pastrat o perioada
mai indelungata de timp, are in complexul proces tehnologic, sararea si maturarea.

22
 CAPITOLUL IV

4.1 Situația creșterii taurinelor de lapte pe plan mondial

Fig. 4.1.1 Harta intensitatii cresterii taurinelor

Sursa: FAOSTAT

Creşterea bovinelor pentru lapte a devenit o ramură foarte importantă atât pe plan
mondial,cât şi pe plan naţional.În unele ţări s-au format diferite tipuri de ferme bazate doar pe
creşterea si exploatarea vacilor de lapte.În U.E. există 4 tipuri de ferme de exploatare a vacilor
de lapte,care sunt grupate in sistemul de exploatare:Bovine lapte, şi anume:

- Bovine specializate pentru producţia de lapte (63% din totalul Bovine lapte)

- Bovine lapte-carne (23% din totalul Bovine lapte),de tip mixt,ferma care se ocupă cu
exploatarea vacilor de lapte şi îngrăşarea viţeilor masculi obţinuti in cadrul fermei

- Bovine lapte-vaci de reproducţie (12% din totalul Bovine lapte) din care 22 %
reprezintă vaci în lactaţie si 13% vaci de reproducţie

- Bovine lapte-ovine-caprine (2% din totalul Bovine lapte),de tip extensiv

23
 Fiecare fermă trebuie să producă lapte în cantităţi mari şi de calitate superioară,dar şi
la un cost cât mai scazut.Reducerea costului de producţie de lapte,se realizează prin ieftinirea
furajelor,mecanizarea lucrărilor care necesită un volum mare de muncă(mulsul,transportul
furajelor,evacuarea bălegarului),organizarea producţiei şi eliminarea cheltuielilor
neproductive.

Fig. 4.1.2 Numarul de bovine din lume

Sursa: FAOSTAT

Conform FAOSTAT (Fig. 4.1.2) numarul de bovine din lume prezintă o creștere lentă
din anul 2012 pana în anul 2014, spre deosebire de intervalul 2014-2016 când creșterea a fost
extrem mult mai alertă. Regiunea cu cel mare mare efectiv de bovine din lume este America
cu 33,4%, urmată de aproape de Asia cu 31,8% si de Africa cu 21,6%. La nivel mondial, im
funcție de zona geografică de referință se constată doua tendințe mai importante in creșterea
bovinelor. Din rațiuni economice dar și ecologice, în țările dezvoltate ale lumii (din America
de Nord si Europa), creșterea producțiilor la bovine se realizează pe baza imbunatățirii
potențialului productiv al animalelor, ceea ce a permis reducerea numerica a efectivelor
exploatate. In schimb, in tarile in curs de dezvoltare (din Africa si Asia), creșterea producțiilor
la bovine se realizează în principal pe seama sporirii numerice a efectivelor.(Fig, 1.1.3 si fig.
4.1.4 )

24
Fig.4.1.3 Procentul de bovine pe regiuni Fig. 4.1.4 Procentul de lapte pe regiuni
Sursa: FAOSTAT Sursa: FAOSTAT

În ceea ce privește producția de lapte la nivel mondial aceasta a crescut, iar in topul
țărilor cu cea mai mare producție de lapte de vacă se situează țări precum S.U.A., India,
Germania, Franța, Turcia. Acest lucru este explicabil, deoarece toate aceste țări dispun de rase
perfecționate pentru producția de lapte, de programe de ameliorare genetică a efectivelor lor si
totodata dispun si de tehnologii performante de exploatare.

Fig. 4.1.5 Topul tărilor în producția de lapte

Sursa: FAOSTAT

25
4.2 Situația creșterii taurinelor de lapte pe plan european

Fig. 4.2.1 Numarul de capete de taurine din Europa

Sursa: FAOSTAT

În țările din Europa tendința actuală este reducerea numarului de taurine și

compensarea producției animaliere prin creșterea eficienței, folosind metode moderne de
ameliorare și de îmbunătățire a tehnologiilor de exploatare. Ca urmare, agricultura mondială a
cunoscut in ultimii ani o dezvoltare în toate domeniile, marcată de un proces de intensificare,
specializare pe ramură și de concentrare pe direcție de producție masivă, de creștere a
productivității muncii și de reducere a consumurilor specifice. Aferent celor prezentate, se
poate obsera in Fig. 4.2.1 o creștere abruptă a numarului de capete de taurine din anul 2012
pana în anul 2014, din 2014 pană în prezent numărul taurinelor scade cate puțin de la an la an.

26
4.3 Situația creșterii taurinelor de lapte în România
În ţara noastră creşterea vacilor de lapte se poate impărţi în 2 categorii: industrial cu
suprafeţe mici si număr redus de animale şi producţie mare de lapte şi în gospodăriile din
zona rurală, unde producţia de lapte reprezintă singura sursă de venit.

Dintre toate speciile,rasele si categoriile de animale domestice,vacile de lapte au

reprezentat preocuparea tuturor crescătorilor si zootehniştilor din ţara noastră,precum şi din
celelalte ţări ale lumii.Această preocupare a fost influenţată de următorii factori principali:

 Producerea unor cantităţi mari de lapte,cu un conţinut ridicat de

grăsime,pentru a asigura consumul de lapte şi produse din lapte,care
reprezintă hrana de baza a omului
 Vacile transformă mai uşor furajele consumate în lapte decât în carne,de
aceea prezintă o importanţa economică crescută
 După exploatare vacile de lapte sunt înlocuite periodic,acestea sunt
transferate abatoarelor care introduc în consumul public o cantitate mare
de carne

Fig. 4.2.1 Numarul de capete de taurine din România

Sursa: FAOSTAT

Conform staticilor FAO, în România din 2012 pana in 2016 efectivul de taurine a
crescut cu proximativ 100 000 de capete, productia de lapte majorăndu-se doar de la 3 900
000 de tone la aproximativ 3 950 000 de tone.

Producţia de lapte ce se realizează în prezent în ţara noastră nu asigură cerinţele de

consum la nivel optim şi din acest motiv, munca specialiştilor care lucrează în acest sector
trebuie să se îndrepte în următoarele direcţii: creşterea producţiei globale, îmbunătăţirea
27
calităţii laptelui produs, rentabilitatea producţiei, toate acestea realizându-se cu creşterea
natalităţii,ameliorării raselor actuale,asigurarea hranei de bază.

28
 CAPITOLUL V

Tendințe referitoare la creșterea taurinelor pentru lapte în urmatorii 10 ani

Prognoza unor instituţii specializate în cercetarea demografică umană indică
menţinerea tendinţei de creştere numerică a populaţiei umane, atât pe termen scurt cât şi
pentru următoarele 3-4 decenii.

Implicit, se va înregistra şi o creştere accentuată a cererii de resurse alimentare pentru

hrănirea omenirii.

Nivelul de trai şi civilizaţie al populaţiei umane este un indicator socioeconomic

complex şi dificil de cuantificat, având în vedere multitudinea şi complexitatea factorilor de
influenţă. Între principalele componente care participă la caracterizarea nivelului de trai pot fi
amintite următoarele: nivelul de instruire,gradul de ocupare al forţei de muncă pe domenii de
activitate, venitul anual/locuitor, mărimea disponibilităţilor alimentare de origine vegetală şi
animală (exprimate în calorii, grame proteină/zi/persoană, precum şi raporturile existente între
aceşti parametri), rata creşterii demografice şi structura populaţiei pe grupe de vârstă, durata
medie a vieţii, eficacitatea măsurilor de protecţie socială a membrilor societăţii etc.

Între factorii mai sus menţionaţi, consumul de produse de origine animală/locuitor este
un indicator important în aprecierea standardului de viaţă al unui popor. Importanţa şi
ponderea acestui indicator în caracterizarea nivelului de trai, trebuie corelată cu tradiţiile şi
obiceiurile alimentare ale populaţiilor umane, precum şi cu gradul de dezvoltare socio-
economică a zonei geografice de referinţă.

Acumularea unui volum impresionant de cunoştinţe tehnico-ştiinţifice în domeniul

producţiei agro-alimentare a permis elaborarea şi aplicarea unor tehnologii moderne, de mare
randament. În acest fel a fost posibilă reducerea numerică a personalului direct implicat în
producţia agricolă (paralel cu creşterea gradului de calificare al acestuia), ceea ce a dus la o
semnificativă rentabilizare a acestui domeniu de activitate.

În acest context, se apreciază că îmbunătăţirea nivelului nutriţional uman (cantitativ şi

calitativ) este unul din obiectivele importante, pe termen lung, alomenirii. Atingerea acestui
obiectiv impune cu necesitate elaborarea unor programe de perspectivă (pe termen scurt,
mediu şi lung) referitoare la producerea,prelucrarea şi repartizarea-valorificarea produselor
agro-alimentare.

29
 Un studiu realizat de OECD-FAO despre tenditențele viitoare ale consumului de lapte
și derivatele acestuia indică faptul că in majoritatea regiunilor lumii acesta va crește
exponențial în anii viitori:

Există un entuziasm reînnoit de consumatorii din țările dezvoltate pentru unt și

grăsimile din lapte față de înlocuitorii pe bază de ulei vegetal. Această tendință poate fi
atribuită unor factori precum: mai multe evaluări pozitive privind beneficiile unui consum de
grăsimi din lapte, o schimbare a percepțiilor consumatorilor față de gust și față de produsele
alimentare mai puțin procesate, astfel încât aceste produse sunt tot mai mult utilizate în
produse de panificație și rețete. Cu creșterea veniturilor și a populației, mai multe produse
lactate sunt de așteptat să fie consumate în țările în curs de dezvoltare. În țările dezvoltate, se
estimează o creștere a consumului pe cap de locuitor de la 20,2 kg în 2014-16 până la 21,4 kg
în anul 2026 în solidele de lapte, comparativ cu o creștere de la 10,9 kg la 13,2 kg în țările în
curs de dezvoltare. Există totuși diferențe regionale semnificative printre țările în curs de
dezvoltare, în care produsele lactate proaspete vor rămâne cel mai mult consumate; acest
lucru contrastează cu țările dezvoltate, în care preferințele consumatorilor tind către produsele
mai prelucrate.

Despre producția de lapte, se poate spune ca deși în unele țări producția mondială de
lapte a fost limitată în ultimii ani, ea se estimează că va crește cu 178 de tone (22%) în 2026,
comparativ cu perioada de bază 2014-16. Ponderea producției din țările dezvoltate scade în
timp, de la 49% în 2016 la 44% în 2026. Se așteaptă ca majoritatea creșterii producției de
lapte (77%) să provină țările în curs de dezvoltare, în special Pakistanul și India, care sunt de
așteptat să reprezinte 29% din producția totală de lapte până în 2026, comparativ cu 24% în
anul de bază. Extinderea producția de lapte în țările în curs de dezvoltare, la o rată de 2,7%
p.a., este de așteptat să fie în mare măsură consumate pe piața internă ca produse lactate
proaspete. La nivel mondial, producția de WMP este crescând la 1,9% p.a .; producția de unt
și SMP este de așteptat să crească mai repede la 2% p.a. și 2,5% p.a. respectiv, în timp ce
producția de brânză ar trebui să crească la 1,4% p.a. (Fig. 5.1).

30
 Fig. 5.1 Consumul pe cap de locuitor de lapte și derivatele acestuia
Sursa: FAO

31
 CAPITOLUL VI

Concluzii
In concluzie, prin produsele lor, bovinele contribuie la asigurarea unui procent
însemnat din hrana populaţiei. Creşterea bovinelor ocupă şi va ocupa locul prioritar în
economia producţiei animale. Importanţa creşterii lor este dată de varietatea produselor pe
care le furnizează ca produse principale: lapte, carne; produse secundare: piei, gunoi de grajd;
subproduse de abator: unghii, coarne, sânge, păr etc. forţă de muncă.

În primul rând, laptele este cel mai important produs, datorită compoziţiei chimice
complexe, valorii biologice ridicate şi gradului înalt de digestibilitate. Conţine peste 100 de
substanţe necesare organismului uman, din care 20 de aminoacizi, 10 acizi graşi, 25 vitamine
şi 45 elemente minerale. Exprimată în calorii, valoare nutritivă a unui litru de lapte este
echivalentă cu circa 400 g carne de porc, 750 g carne de viţel, 7-8 ouă, 500 g peşte, 2,6 kg
varză, 125 g pâine etc. Importanţa laptelui constă nu numai în valoarea nutritivă deosebită, ci
şi în faptul că poate fi transformat într-un număr foarte mare de produse lactate (peste 1000),
ceea ce contribuie la diversificarea alimentaţiei umane. Hrana consumată este transformată cel
mai economic în lapte; astfel, la acelaşi consum de hrană, vacile de lapte dau o producţie
echivalentă din punct de vedere energetic cu 1000 Kcal, pe când animalele supuse îngăşării
produc, prin depunerile de carne şi seu, cca. 840 Kcal. Din producţia totală de lapte produsă
pe glob, mai mult de 90% este dată de vaci.

În al doilea rând, carnea provenită din sacrificarea bovinelor este exmtrem de

importantă si sănătoasa,chiar daca producţia de carne furnizată de bovine reprezintă cca. 35-
40% din producţia mondială de carne, se estimează o creştere a ponderii acesteia în consumul
mondial. Creşterea cerineţelor pentru carne de bovine se explică prin valoarea nutritivă şi
dietetică a acesteia.

De asemenea, creşterea bovinelor prezintă importanţă şi prin contribuţia la creşterea

eficienţei economice datorită faptului că foloseşte judicios furajele fibroase şi suculente,
precum şi toate produsele secundare din producţia vegetală.

32
 CUPRINS
CAPITOLUL I

Clasificarea. Sistematica zoologică. Caracteristicile raselor.......................................................3

CAPITOLUL II

Tehnologia exploatării taurinelor pentru producția de lapte.....................................................10

CAPITOLUL III

Importanța creșterii taurinelor pentru lapte...............................................................................17

CAPITOLUL IV

4.1 Situația creșterii taurinelor pe plan mondial.......................................................................23

4.2 Situația creșterii taurinelor pe plan european......................................................................26

4.3 Situația creșterii taurinelor în Romania..............................................................................27

CAPITOLUL V

Tendințe referitoare la creșterea taurinelor pentru lapte în urmatorii 10 ani............................28

CAPITOLUL VI

Concluzii...................................................................................................................................32

BIBLIOGRAFIE.......................................................................................................................33

33