CAPITOLUL I

INSOLVENTA – DEFINITIE. CARACTERELE

JURIDICE ALE PROCEDURII DE INSOLVENTA
Insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin
insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile. Insolvenţa este
prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadenţă, nu a plătit
datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Insolvenţa este iminentă atunci când se
dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile
băneşti disponibile la data scadenţei.
Una dintre cele mai vechi activităţi umane o reprezintă comerţul, el prinzând contur o
dată cu apariţia ideii de proprietate1, când omul a conştientizat că anumite bunuri sunt ale sale
şi că acestea se delimitează de cele care aparţin altor persoane.
Deşi iniţial comerţul a fost practicat sub forma schimbului (troc) doar pentru satisfacerea
necesităţilor existenţiale de zi cu zi ale oamenilor, odată cu apariţia banilor trocul a fost
înlocuit cu vânzarea-cumpărarea, comerţul devenind o profesie practicată de un anumit grup
specializat în această activitate, care nu mai urmărea realizarea propriilor trebuinţe, ci
satisfacerea nevoilor altora şi obţinerea de profit2.
Profitul fiind determinat de caracterul speculativ al comerţului, realizarea lui
presupune un anumit risc, asumat de comercianţi, fără ca prin aceasta activitatea comercială
să se transforme într-un joc al hazardului, în care aleatoriul să domine. Totuşi, este posibil ca
un comerciant, în decursul activităţii sale, ca o consecinţă a unor afaceri nereuşite, să ajungă
în situaţia de a nu mai putea face faţă datoriilor sale3.
Angrenarea unui comerciant în relaţii complexe şi continue cu diverşi furnizori
(creditori), pe de o parte, şi cu clienţii (debitori) pe de altă parte, implică funcţionarea
mecanismului de încasări şi plăţi dintre aceştia. Dacă mecanismul se întrerupe, se blochează
din cauza lipsei lichidităţilor la o verigă din acest circuit, activitatea mai multor comercianţi,
legaţi prin succesiunea operaţiilor lor, este ameninţată4.
Activitatea comercială se fundamentează atât pe promovarea creditului, cât şi pe
securitatea şi celeritatea operaţiilor comerciale, acestea reprezentând funcţii vitale ale
mediului economic care sunt grav afectate de declanşarea insolvenţei comerciale.
Insolvenţa comercială, definită ca fiind incapacitatea unui debitor de a face faţă
datoriilor sale exigibile cu sumele de bani disponibile, produce în mediul economic aceleaşi
efecte devastatoare pe care o maladie gravă le induce unui organism uman. Maladiile nu
trebuie lăsate să prolifereze, şi aşa cum prevenirea şi tratarea răului pe care ele îl reprezintă
pentru om constituie o preocupare a societăţii, tot astfel prevenirea şi remedierea efectelor
insolvenţei comerciale constituie, în ţările civilizate, un domeniu prioritar de acţiune5.
Buna funcţionare a economiei de piaţă liberă presupune, printre altele, şi existenţa unui
cadru legal aplicabil comercianţilor aflaţi în dificultăţi financiare, mecanismul continuu al
1
St. D. Cărpenaru, Drept comercial român, ediţia a VII-a revăzută şi adăugită, Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2007, pag. 9;
2
S. Angheni, Drept comercial, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, pag. 7;
3
I. Schiau, Regimul juridic al insolvenţei comerciale, Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2001, pag.
V-VI;
4
R. Bufan, Drept falimentar român, Ed. Mirton, Timişoara, 1998, pag. 1;
5
Ibidem, pag. VI;
1
încasărilor şi plăţilor în activitatea comercială trebuind a fi menţinut în funcţiune. Acest lucru
se realizează uneori cu preţul eliminării din circuitul economic a celor care, cel mai adesea din
cauza acumulării de pierderi, nu mai pot face faţă datoriilor exigibile angajate, adică nu mai
pot continua plăţile.
Într-o economie aşezată pe principiile pieţei, eliminarea comercianţilor care nu mai pot
face faţă obligaţiilor scadente asumate are loc printr-o procedură denumită generic „faliment”,
organizată şi condusă după reguli juridice stricte6.
De regulă, actele normative nu definesc instituţiile juridice pe care le reglementează,
această sarcină revenind literaturii de specialitate.
Cu toate că Legea nr. 85/2006, în conformitate cu tehnica legislativă modernă,
cuprinde în partea sa introductivă (art. 3) o serie de definiţii ale conceptelor pe care le
utilizează (35 de termeni şi expresii au primit o explicaţie din partea legiuitorului), în mod
voit sau nu s-a omis definirea procedurii de insolvenţă.
In doctrina recentă, aceasta a fost definită ca reprezentând un ansamblu de norme
juridice, prin care se urmăreşte obţinerea fondurilor băneşti pentru plata datoriilor debitorului
aflat în insolvenţă faţă de creditorii săi, în condiţiile stabilite diferenţiat pe categorii de
debitori, prin reorganizare judiciară bazată pe plan de reorganizare sau prin faliment7.
Din definiţia citată se poate deduce cu uşurinţă care sunt caracteristicile procedurii de
insolvenţă, ele fiind recunoscute ca atare de majoritatea doctrinarilor români8.
Apreciem că, în actuala reglementare, procedura insolvenţei are următoarele caractere:
este o procedură judiciară, colectivă şi concursuală, unitară şi generală, egalitară, precum şi de
remediu sau, după caz, de executare silită9.

1. Caracterul judiciar

Acest caracter al procedurii de insolvenţă este dat de faptul că întreaga procedură se

desfăşoară sub controlul direct sau indirect al instanţei judecătoreşti, prin judecătorul-sindic
desemnat să gestioneze respectivul dosar de insolvenţă.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 85/2006, „toate procedurile prevăzute de prezenta lege, cu
excepţia recursului prevăzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului în a cărui rază teritorială
îşi are sediul debitorul, astfel cum figurează acesta în registrul comerţului, respectiv în
registrul societăţilor agricole sau în registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, şi sunt exercitate de un
judecător-sindic”. De asemenea, legiuitorul a stabilit principalele atribuţii ale judecătorului-
sindic şi căile de atac ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor acestuia, care sunt tot de
competenţa organelor judecătoreşti.

6
R. Bufan, Reorganizarea judiciară şi falimentul, op. cit., pag. 13;
7
St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 620;
8
M. N. Costin, A. Miff, Falimentul. Evoluţie şi actualitate, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2000,
pag. 36-40; St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621;
S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, Drept comercial, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pag.
247-248; Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, C. Rotaru,
Legea falimentului – doctrină, jurisprudenţă şi legislaţie,
9
St. D. Cărpenaru, op.cit., pag. 621 ; S. Angheni, M. Volonciu, C. Stoica, op. cit., pag. 248;
B. Nasz, Principiile procedurii insolvenţei, în R.D.C. nr. 10/2008, pag. 53-84;

2
 Este adevărat că noua Lege a insolvenţei a mărit responsabilităţile administratorului
judiciar şi ale lichidatorului, precum şi prerogativele creditorilor prin creşterea rolului
adunării creditorilor şi a comitetului acestora, însă, în opinia noastră, acest lucru nu alterează
caracterul judiciar al procedurii în condiţiile în care toate actele şi operaţiunile pe care le
implică procedura de insolvenţă sunt reglementate de lege şi au rămas în continuare sub
supravegherea şi controlul de legalitate al organului judiciar competent. De altfel, alineatul 1
al art. 5 statuează fără echivoc că „organele care aplică procedura sunt: instanţele
judecătoreşti, judecătorul-sindic, administratorul judiciar şi lichidatorul”.

2. Caracterul colectiv şi concursual

Unii autori privesc cei doi termeni ca fiind sinonimi, vorbind astfel de caracterul colectiv
(concursual) al procedurii10. Din punctul nostru de vedere, deşi cele două noţiuni sunt strâns
legate una de alta, totuşi nu putem să punem semnul de egalitate între ele, pentru că fiecare
noţiune desemnează o anumită trăsătură specifică distinctă a procedurii de insolvenţă.
Astfel, caracterul colectiv constă în faptul că, în urma deschiderii procedurii, fie la
iniţiativa debitorului, fie la solicitarea creditorilor, fie la cererea oricărei alte persoane sau
instituţii prevăzute expres de lege (Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, Banca Naţională
a României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor), orice urmărire silită individuală
încetează, ea nemaiputând continua. Altfel spus, procedura insolvenţei este colectivă pentru că
îi obligă pe toţi creditorii debitorului faţă de care s-a dispus deschiderea acestei proceduri să
se reunească într-o singură procedură comună.
În termenul stabilit de judecătorul-sindic şi fixat prin sentinţa de deschidere a
procedurii, care nu poate fi mai mare decât 60 de zile de la pronunţare (art. 62 alin. 1 lit. b),
toţi creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei deschiderii procedurii trebuie să depună
cererea de admitere a creanţelor, sub sancţiunea decăderii din dreptul de valorificare a creanţei
pe calea procedurii insolvenţei, excepţie făcând doar salariaţii ale căror creanţe vor fi
înregistrate de administratorul judiciar din oficiu conform evidenţelor contabile ale
debitorului (art. 64 alin. 1).
Legea nr. 85/2006 impune o serie întreagă de modalităţi de publicitate pentru a face
cunoscut tuturor creditorilor debitorului insolvent faptul deschiderii procedurii faţă de acesta,
pentru a le da astfel posibilitatea de a-şi declara creanţele deţinute şi a participa împreună la
procedură. Acesta este sensul avut în vedere de legiuitor atunci când prin pct. 3 al art. 3 a
statuat că „procedura colectivă este procedura în care creditorii recunoscuţi participă
împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de
prezenta lege”
Cu alte cuvinte, procedura insolvenţei asigură o reparare echitabilă şi justă a
prejudiciilor suferite de creditori prin intrarea debitorului lor sub incidenţa Legii nr. 85/2006,
în sensul că sumele realizate în cadrul procedurii de executare colectivă vor fi repartizate către
creditori proporţional cu ponderea pe care o are creanţa deţinută în totalul masei credale.

10
St. D. Cărpenaru, Drept comercial. Procedura falimentului, Ed. Global Print, Bucureşti,
1998, pag. 19; Ibidem, Drept comercial român, op.cit., pag. 621;S. Angheni, M. Volonciu, C.
Stoica, op. cit., pag. 247; I. Adam, C. N. Savu, Legea procedurii insolvenţei.Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2006, pag. 85;
3
Procedura este concursuală pentru că interesul individual al fiecărui creditor intră în
concurenţă cu interesele celorlalţi.

3. Caracterul unitar şi general

Ȋn ceea ce priveşte acest caracter al procedurii de insolvenţă, unii autori apreciază că cele
două noţiuni desemnează aceeaşi caracteristică distinctă a procedurii – urmărirea tuturor
bunurilor aflate în patrimoniul debitorului falit, atât cele existente la data declanşării
falimentului, cât şi cele ieşite în mod fraudulos şi readuse în patrimoniul său11.
În opinia noastră, procedura insolvenţei se aplică „averii debitorului”, punctul 2 al art.
3 definind această noţiune ca „reprezentând totalitatea bunurilor şi drepturilor sale
patrimoniale – inclusiv cele dobândite în cursul procedurii insolvenţei, care pot face
obiectul executării silite, în condiţiile reglementate de Codul de procedură civilă”.
Caracterul unitar al procedurii de insolvenţă se păstrează şi în ipoteza în care un
debitor este supus, succesiv, atât procedurii de reorganizare judiciară, cât şi procedurii de
faliment, fie în procedura simplificată, fie în cea generală, pentru că împotriva aceluiaşi
subiect nu pot fi deschise concomitent două sau mai multe proceduri, ci doar una singură.
Este adevărat că Legea insolvenţei înglobează practic patru componente concretizate
în cele două regimuri juridice amintite – regimul general şi regimul simplificat – şi cele două
proceduri prin care se obiectivează acestea – procedura falimentului şi procedura reorganizării
judiciare, însă, acest lucru nu afectează caracterul unitar al procedurii de insolvenţă, trăsătura
fiind conferită de concepţia care se află la baza legiferării şi finalitatea pentru care a fost ea
creată12.

4. Caracterul egalitar

Acest caracter al procedurii de insolvenţă decurge din caracterul colectiv şi concursual,

întrucât toţi creditorii interesaţi participă la procedura reglementată de Legea nr. 85/2006
constituidu-se în masa credală, urmând ca ei să fie satisfăcuţi deodată şi proporţional cu
mărimea creanţelor deţinute, în ordinea de prioritate stabilită de lege, indiferent de natura
creanţelor şi de interesul public sau privat reprezentat de creditori13. Altfel spus, această
procedură reprezintă o apărare comună a intereselor şi drepturilor creditorilor prin intermediul
căreia se realizează acoperirea tuturor creanţelor direct proporţional cu ponderea pe care
fiecare creanţă o are asupra patrimoniului debitorului14.
În acest sens, potrivit pct. 23 al art. 3, „prin procedura falimentului se înţelege
procedura de insolvenţă concursuală colectivă şi egalitară care se aplică debitorului in
vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmată de radierea
debitorului din registrul în care este înmatriculat”.

5. Caracterul de remediu sau de executare silită

11
Gh. Gheorghiu, Procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, op. cit., pag. 9;
12
A. Miff, Noua procedură a insolvenţei – actualitate, tradiţie şi perspective, în R.R.D.A. nr.
1/2007, pag. 57;
13
A. Avram , Procedura insolvenţei. Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008, pag. 11;
14
I. Turcu , Tratat de insolvenţă, op. cit., pag. 4;
4
 Procedura insolvenţei are un caracter de remediu sau, după caz, de executare silită (chiar
dacă este o procedură execuţională colectivă), în sensul că Legea nr. 85/2006 pune la
îndemâna creditorilor un instrument eficace pentru a-şi putea recupera creanţele deţinute faţă
de debitorul aflat în stare de insolvenţă, fie prin procedura reorganizării judiciare, fie prin
procedura falimentului, adică executarea silită a bunurilor ce compun averea falitului prin
intermediul forţei coercitive a statului.
Procedura reorganizării judiciare are caracter de remediu deoarece urmăreşte plata
pasivului debitorului prin reorganizarea acestuia. Cu alte cuvinte, în faza de redresare
judiciară procedura este astfel organizată încât să confere comerciantului debitor posibilitatea
restructurării activităţii sale în scopul creşterii performanţelor economice şi, în special, a celor
financiare ale afacerii. De aceea, în această etapă se consideră că procedura are un caracter de
sprijin, de remediu, oferind termene de respiro, posibilitatea denunţării unor contracte
dezavantajoase etc.15.
Un alt autor a arătat că din formularea dată de legiuitor prin art. 2 din Legea nr.
64/1995 (în forma iniţială) obiectului legii se poate desprinde dublul scop al acestei proceduri
– redresarea debitorului şi plata datoriilor sale către creditori sau lichidarea averii
debitorului16. Dublul scop al procedurii reflectă nu numai două alternative, ci şi ordinea
obişnuită a opţiunii, în sensul că numai dacă nu este posibilă redresarea se va proceda la
lichidare17.
În actuala reglementare, însă, credem noi, este evident că scopul principal al procedurii
insolvenţei îl reprezintă protecţia creditului şi apărarea intereselor creditorilor, pe bună
dreptate doctrina afirmând că, în concepţia noii legi, între menţinerea debitorului în circuitul
comercial şi plata creanţelor, primordială este aceasta din urmă, scopul legii reprezentând
acoperirea pasivului debitorului aflat în stare de insolvenţă, iar nu salvarea acestuia18.

CAPITOLUL II
DESCHIDEREA PROCEDURII DE INSOLVENTĂ
15
Ibidem , Drept falimentar român, op. cit., pag. 29;
16
I. Turcu , Reorganizarea şi lichidarea judiciară, op. cit., pag. 78;
17
Ibidem , op. cit., pag. 82;

St. D. Cărpenaru, V. Nemeş, M. A. Hotca, Noua lege a insolvenţei – Legea nr. 85/2006.
18

Comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, 2006, pag. 25;

5
 Consideraţii introductive

Adesea,în practică, ulterior deschiderii procedurii de insolvenţă la cererea creditorului

(conform dispoziţiilor cuprinse în secţiunea a 2-a a capitolului 3 din legea insolventei), debitorul îşi
achită creanţa faţă de acesta şi formulează recurs împotriva hotărârii de deschidere a procedurii. Se
creeză astfel o situaţie juridică complexă pentru rezolvarea căreia trebuie realizată o analiză
sistematică a mai multor texte de lege şi principii ce caracterizează procedura insolvenţei.
In prezentul capitol ne propunem să facem o serie de consideraţii privind: (1) limitele
învestirii instanţei în momentul judecării cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, (2)
valabilitatea plăţii creditorului introductiv ulterior deschiderii procedurii, (3) conexiunile existente
între această plată şi starea de insolvenţă.
Dincolo de importanţa practică a acestei probleme de drept, fiindcă discutăm despre
deschiderea unei proceduri cu efecte multiple asupra subiectului ce face obiectul ei, problema este în
egală măsura importantă prin prisma practicii neunitare ce există la nivelul diferitelor curti de apel.
Trebuie subliniat încă de la început ca prezentul capitol are în vedere drept premisă o
deschidere a procedurii de insolvenţă cu îndeplinirea tuturor condiţiilor de legalitate pretinse de către
legea specială în materie. Ne referim aici la existenţa în patrimoniul creditorului a unui drept de
creanţă împotriva debitorului. În plus, creanţa este certă, lichidă şi exigibliă de mai mult de 30 de zile,
şi are un cuantum de cel puţin 30.000 de lei sau pentru salariaţi de 6 salarii medii pe economie,
conform art. 3, pct.6 si 12 din legea insolvenţei.

1. Limitele învestirii instanţei de fond în momentul judecării

cererii de deschidere a procedurii insolvenţei.
În acest moment, al cererii introductive, instanţa nu este chemată să statueze asupra
certitudinii creanţei creditorului introductiv în ansamblul sau(lucru, de altfel, greu de realizat,
în unele cazuri, fără adiminstrare de probe suplimentare) ci asupra unei stari obiective19
(starea de insolventă care este dedusă din exigenţa împotriva patrimoniului debitorului a unei
creanţe certe, lichide si exigibile de numai 30.000 RON, iar pentru salariaţi de 6 salarii medii
pe economie. O precizare esenţiala este aceea că pentru a dispune deschiderea procedurii de
insolvenţă pot fi avute in vedere doar acele creanţe certe, lichide şi exigibile invocate
impotriva debitorului). De plidă, nu pot fi avute in vedere pasivul contabil al debitorului
deduse dintr-o balanţă contabilă sau susţinerile creditorului introductiv privin existenţa si a
altor creante. De asemenea, prin exceptie de la principiile generale de procedura, incetarea de
plati trebuie sa existe la momentul in care judecătorul sindic se pronunţă asupra starii de
insolvenţă şi nu momentul la care este sesiyată instanţa cu cererea de deschidere a procedurii
de insolvenţă.
În acest stadiu procesual scopul urmarit de către creditorul introductiv nu este acela
dea obţine un titlu pentru creanţa sa, ci probând starea de insolvenţă a creditorului său ,
doreste sa fie deschisă în interesul său, dar şi in interes general, o procedura colectivă în care
creditorii recunoscuţi să participe împreună la urmarirea şi recuperarea creantelor lor in
modalităţile prevăzute de lege.
Acesta este motivul pentru care, ulterior notificării deschiderii procedurii de insolvenţă
19
A e vedea V. Godâncă Herlea, Probleme teoretice şi practice referitoare la deschiderea procedurii insolvenţei,
in R.D.C nr.9 pe 2006: Judecatorul sindic doar verifică întrunirea condiţiilor prevayute de lege, atât în ceea ce
priveşte creanţa creditorului, cât şi în ceea ce priveşte starea patrimoniului creditorului neputându-se învesti cu
judecarea certitudinii , exigibilităţii sau a lichidităţii creanţei sau a motivelor fundamentale sau nefundamentale
pentru care s-a efectuat plata la scadenţă

6
de către adiministratorul judiciar sau lichidator, leguitorul a înţeles să instituie obligativitatea
depunerii unei cereri de admitere a creanţei şi în sarcina creditorului introductiv. Deşi în
prctică este un aspect controversat20 art 64, al.1 din lege nu lasa loc de altă interpretare21. Este
în firescul lucrurilor sa fie asa deoarece verificarea tuturor creantelor ămpotriva debitorului
este un atribut al administratorului judiciar/lichidator. Mai mult inscrierea unei creante cu titlu
definitiv in tabelul de creanţe parcurge mai multe etape(inregistrare, verificare, contestare,
coluţionare contestaţii, cai de atac) neexistând un temei legal cu acea a creditorului
introductiv sa se sustragă acestor rigori.
Şi în doctrina mai veche22 din ţara noastră s-a statuat că „reclamantul care a obţinut
sentinţa de declarare în faliment nu poate să se prevaleze de această sentinţă în instanţa de
verificare, spre a susţine că creanţa a fost stabilită judecătoreşte.” De altfel în practică instanţa
va constata doar existenţa unei creanţe care sa respecte cuantumul minim in sensul
art.3,pct.12 din Lege si nu va dispune asupra creanţei pretinse de catre creditor în
integralitatea sa. Pe cale de consecinţă, cand se vor verifica creanţele, debitorul, creditorii in
orice alta parte interesată vor putea să formulze contestaţii faţă de creanţa celui care a obţinut
deschiderea procedurii de insolvenţă iar acesta va fi tinut să-şi dovedească creanţa întocmai
cum este ţinut sa o faca orice creditor.
Cererea de deschidere a procedurii de insolventanu este o actiune prin care sa se
valorifice un drept de creanta si o actiune prin care se constata o stare obiectiva care
caracterizeaza patrimoniul debitorului si care determina deschiderea unei proceduri
concursuale.
In fine,avand in vedere caracterul exocutoriu al hotararilor pronuntate de catre
judecatorul sindic prin prisma art 12 din lege,hotarare de deschidere a procedurii produce
efecte de indata,incepanda cu ziua in care este data si continua sa le produca chiar daca calea
de atatc a recursului a fost exercitata.Regula comporta si anumite exceptii mentionate expres
si limitativ de art 8 alin 5,din lege,cand hotararea de deschidere a procedurii de insolventa
poate fi suspendata de instanta de recurs,fiindui astefel implicit suspendata si
efectele.Apreciem ca toate actele indeplinite de catre debitor in ziua deschiderii procedurii de
insolventa si nerelevante in fata instantei sunt reputate ca fiind indeplinite dupa deschiderea
procedurii.Ar ramane totusi un semn de intrebare daca debitorul ar putea dovedii ca a actionat
inainte de a se pronunta instanta(spre pilda,un extras de cont cu o ora anterioara momentului
pronuntarii instantei) .Chestiunea prezinta un real interes raportat la anumite plati efectuate
„in extremis”de catre debitor in beneficiul unor creditori de buna credinta.

2.Valabilitatea platii creditorului introductiv ulterior

deschiderii procedurii insolventei.

20
In practică se întâmplă că, creanta solicitata de creditorul introductiv sa fie inscrisa de drept in tabelul de
creante fara ca acesta sa fi depus o cerere de admitere a creantei si fara a-i fi verificată de catre administratorul
judiciar.
21
Art 64 al 1 din legea nr 85/2006 prevede: „Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi inregistrate de
administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toti ceilalti creditori ale caror creante sunt anterioare
datei de deschidere a procedurii vor depune cererea de admitere a creantelor in termenul fixat in sentinta de
deschidere a procedurii...”.
22
I. N. Finţescu, curs de drept comercial, vol. 3 falimentul, editura Al.T. Doicescu, Bucureşti 1930 pag.98-99.

7
 In ceea ce priveste valabilitatea platii creantei creditorului introductiv, ulterior
deschiderii procedurii de insolventa, apreciem ca plata trebuie sa fie facuta in consonanta cu
conditiile extrem de restrictive ale art. 46, alin. 1 din legea insolventei. Conform acestuia,
„ inafara de cazurile prevazute la art.49, sau de cele autorizate de judecatorul sindic, toate
actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule.”23
Art. 49 din lege permite efectuarea de plati care se incadreaza in conditiile obisnuite de
exercitare a activitatii curente. Si aceste plati sunt supuse cenzurii administratorului judicair
daca nu a fost ridicat dreptul de administrare al debitorului sau aprobarii acestuia daca
debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare. In practica, de regula, plata creantei
introductive se face fara respectarea exigentei mai sus mentionate. In aceasta din urma
ipoteza, sanctiunea legii este una extrem de energica, respectiv nulitatea absoluta si
neconditioanata a platii, conform principiului quond nullum est nullum producit effectum. Mai
trebuie precizat faptul ca nulitatea prevazuta de art. 46 nu este o consecinta a desesizarii
intrucat ea intervine si in cazul in care debitorul si-a pastrat dreptul de administrare.24
Apreciem ca plata unei creante anterioare deschiderii procedurii de insolventa nu poate
fi incadrata in categoria platilor efectuate in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii
curente. In acest sens in doctrina25 s-a subliniat faptul ca activitatile curente, care se
incadreaza in limitele normale, obisnuite ale afacerii debitorului, vor putea fi continuate pe
perioada de observatie. Afacerea obisnuita a debitorului este cea care rezulta din scopul sau
statutar de activitate, orice depasire a limitelor acestuia fiind o activitate neobisnuita.
Deschiderea procedurii consfinteste o delimitare neta intre ce a fost si ce va fi in ceea ce
priveste modul de actiune a debitorului, respectiv modalitatile de achitare a creantelor
anterioare deschiderii procedurii beneficiaza de o reglementare legala clara, care nu poate
interfera cu notiunea de „activitati curente” care prin definitie vizeaza aspecte ulterioare
deschiderii procedurii. Dimpotriva, definirea de catre leguitor a notiunii de activitati curente26
vine sa percizeze conduita debitorului in perioada de observatie si se constituie in definitiv
intr-o ingradire a acestuia in ceea ce priveste efectuarea de plati pentru creante anterioare
deschiderii procedurii de insolventa.

3.Conexiuni intre faptul platii creditorului introductiv

si starea de insolventa.
In esenta, luand in considerare si elementele prezentate mai sus, intereseaza daca
starea de insolventa poate fi infirmata prin fapte petrecute ulterior deschiderii procedurii de
insolventa si pana la data solutionarii recursului. Cazul cel mai fregvent intalnit in practica

23
Cu privire la soarta platilor si operatiunilor efectuate de debitor pe perioada suspendarii hotararii de
deschidere a procedurii de insolventa a se vedea si V.Godanca-Herlea pag. 82.
24
A se vedea G.Piperea, insolventa: Legea, regulile, realitatea, Ed.Wolters Kluwer, Bucuresti 2008 pag.537.
25
Ibidem, pag.535.
26
Art. 3 pct. 14 din lege ofera trei exemple de activitati curente, respectiv: continuarea activitatii contractate,
conform obiectului de activitate; efectuarea operatiunilor de incasari si plati aferente acestora; asigurarea
finantarii capitalului de lucru in limite curente

8
este acela reliefat mai sus,respectiv al platii creditorului introductiv. Jurisprudenta romana nu
este unitara in aceasta chestiune.

1. O parte a acstuia,apreciaza ca starea d insolventa poate fi infirmata prin fapte survenite

ulterior pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii de insolventa si pe cale de
consecinta instanta de control admite recursul si respinge cererea de deschidere a procedurii
de insolventa.27 Un aspect deosebil , de natura procedurala, legat de solutia pe care are
posibilitatea sa o pronunte instanta ierarhic superioara apare in cazul admitarii recursului.Este
controversata in aceasta ipoteza daca instanta de recurs trebuie sa trimita cauza judecatorului
sindic cu indicatii exprese sau poata sa dispuna aceasta deschiderea procedurii insolventei si
desemnarea unui administrator judiciar / lichidator.28
In sinteza,aceasta parte jurisprudentei,fundamentata in principal pe considerente de
echitate , recunoaste valabilitatea platilor efectuate ulterior deschiderii procedurii de
insolventa in pofida faptului ca sunt realizate prin nesocotirea unei norme de ordine publica si
considera ca in acest fel este infirmata starea de insolventa stabilita de judecatorul sindic.
2. O alta parte a jurisprudentei, apreciaza, de o maniera mai judicioasa in opinia
noastra, ca faptele intervenite ulterior pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii de
insolventa nu au aptitudinea de a anihila starea de insolventa constata de catre judecatorul
sindic29. Vom prezenta in cele ce urmeaza o serie de argumente in sustinerea acestei teze.
a) Momentul aprecierii legalitatii unei hotarari. Un prim argument,cardinal in opinia
noastra , care nu poate fi ignorat de instanta de control judiciar este acela ca legalitatea unei
hotarari se face prin raportare la momentul pronuntarii acestuia, in cazul nostru data
deschiderii procedurii de insolventa. Este firesc sa fie asa , fiindca orice element ulterior este
strain judecatorului cae a pronuntat hotararea,nefiind pe cale de consecinta justificata casarea
hotararii pronuntate de catre acesta pentru aspecte pe cae nu le-a cunoscut si nici nu putea sa
le cunosaca la momentul pronuntraii acesteia. Retoric ne putem intreba „cu ce a gresit acest
judecator?”.
Astfel, apreciem ca instanta de recurs trebuie sa verifice in limitele motivelelor de
recurs daca la momentul pronuntarii hotararii atacate , in speta au fost sau nu indeplinite
conditiile cerute de lege pentru ca judecatorul sindic sa admita cererea creditorului si sa
dispuna deschiderea procedurii.
Odata constatata starea de insolventa, plata creantei creditorului introductiv ulterior
deschiderii procedurii nu mai are aptitudinea, cu anumite rezerve detaliate in cuprinsul
prezentului studiu, sa infirme aceasta stare.Starea de insolventa este, in esenta, o caracteristica
a patrimoniului si nu poate fi infranta prin plata unei singure creante daca aceasta plata este
neautirozata confonform legii si in condutiile in care exista si alte creante invocate impotriva
patrimoniului debitorului.In plus, dupa cum am aratat, plata creantei introductive, privita ca
un fapt in sine statator, nu impieteaza asupra temeiniciei si legalitatii hotararii prin care s-a

27
A se vedea Curtea de Apel Timisoara,sectia comerciala,decizia civila nr.701/11mai 2009,pronuntata in dosarul
nr.9325 /30/2008,nepublicata;Curtea de Apel Cluj,sectia comerciala,de contecios administrativ si fiscal, decizia
700/18 martie 2008, nepublicata.
28
Pt o opinie bine agurmentata in favoarea celei de-a doua variante a se vedea Marius Galan, „efectele
admitarii recursului impotriva hotararii prin care judecatorul sindic respinge cererea de deschidere a procedurii
insolventei” in RDC nr.4/2008,pag 69 si urm.
29
A se vedea opinie minoritara la decizia nr.701/2009 a Curtii de Apel Timisoara, precitata.

9
statuat asupra existentei starii de insolventa intrucat existenta conditiilor legale care trebuie
indeplinite in vedrea admiterii unei cereri de deschidere a procedurii de insolventa se
apreciaza la momentul la care cererea se solutioneaza30. In doctrina mai veche31 , intr-o
exprimare concisa dar graitoare si inca actuala s-a apreciat ca plata creditorului introductiv nu
poate infirma incetarea de plati „deoarece falimentul este o materie de ordine publica, iar
faptele posterioare nu pot sa aiba un efect retroactiv si sa reformeze o sentinta legal data, nici
sa schimbe in injust ceea ce era just , declarandu-se ca nu este falit acela care in ziua
judecatii era in mod real falit, pentru ca incetase efectiv si toatl platile”.
b) Plata creditorului introductiv versus starea de insolventa.Sustinatorii primei teze
considera ca prin plata creditorului introductiv debitorul face dovada ca nu se afla in incetare
de plati.Or, dincolo de discutile legate de legalitatea unei asemenea operatiuni efectuarea de
plati nu echivaleaza cu inexistenta starii de insolventa, atat timp cat impotriva debitorului sunt
detinute si invocate si alte creante certe, lichide si exigibile de mai mult de 30 de zile.
In viziunea legii romane determinanta pentru existenta starii de insolventa este
insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor exigibile-art 3, pct.1 din lege.
Pe cale de consecinta, pot exista cazuri in care platile efectuate de catre debitor pe o perioada
de referinta (zi,luna,etc.)sa fie semnificative insa in masura in care raman creante certe,
lichide si exigibile neachitate, starea de insolventa este instalata.
Distinctia intre insuficienta fondurilor si lipsa lor este importanta, deoarece pot exista
cazuri in care debitorul sa aibe fonduri banesti, mai mult , sa faca plati32 si totusi se afla in
stare de insolventa datorita insuficientei acestora si nu lipsei lor.
Soldul contului debitorului la momentul deschiderii procedurii de insolventa poate fi
unul inselator.Pentru ca acesta sa reflecte situatia reala a debitorului aprecien ca trebuie
analizata evolutia soldului contului curent pe o perioada relevanta.Numai in acest fel vom
putea avea o imagine fidela a lichiditatilor debitorului prin raportare la pasivul exigibil.
In practica, se intampla adesea ca sumele existente in cont la momentul judecarii
cererii de deschiderea a procedurii sa provina intr-o proportie covarsitoare de creditori asociat
sau altete surse temporare debani atrsi intr-o maniera indoielnica.Or,acest element este un
indiciu in sensul lipsei / insuficientei de lichiditati din partea societarii care are un patrimoniu
distinct de cel al aociatilor.
c) Situatie juridica noua. Odata deschisa procedura de insolventa, tinand cont ca
hotararea prin care se pronunta este executorie conform art 12,aln.1 din lege, capata viata o
serie de principii si devin incidente o serie de texte legale cae stabilesc anumite limitari si
ingradiri in modul de actiune al partilor implicate in procedura de insolventa, fiind vizata cu
precadere conduita debitorului.
30
In practica judiciara s-a statuat ca sentinta prin care s-a dispus deschiderea procedurii este legala daca la data
pronuntarii acesteia erau indeplinite conditiile prevazute de art 36 din legea nr.64/1995 –actualul articol 31
coraborat cu art1 pct.6 si pct.12 din legea nr.85/2006-in sensul ca se invoca o creanta certa, licgida si exigibila
care depasea 3000 EUR-30.000 LEI potrivit noii reglementari-Decizia nr.2656 din 21 decembrie 2006
pronuntata de Curtea de Apel Ploiesti.
31
A se vedea I.N Fintescu,pag.134
32
In doctrina s-a sustinut ca este irelenvant in ceea ce priveste insolventa unui debitor daca in perioada ultimelor
30 de zile anterioare inregistrarii de catre creditori a cererii de deschidere a procedurii, aceasta din urma a facut
plati catre alti creditori, caci devreme ce prin respectivele plati si-a epuizat lichiditatiile banesti si se afla in
imposibilitate de a plati si creanta creditorului introductiv, insolventa sa este vadita-M. Constantin,C.
Costin,Conditiile prevazute de lege pentru deschiderea procedurii insolventei comerciale la cererea creditorului
indreptatit, RDC nr.9/2006, pag.16)

10
 Din analiza art.2 din lege rezulta ca scopul acestuia il reprezinta acoperirea pasivului
debitorului aflat in insolventa si nu acoperirea unei singure creante.Asadar, procedura de
executare este una colectiva33 si concursuala.Pe cale de consecinta, pentru a se atinge scopul
legii trebuie tinut cont de toate creantele formulate impotriva averii debitorului, care
constituie asa zisa „masa credala” , si nu doar de creanta debitorului introductiv care a stat la
baza deschideri procedurii de insolventa.Sunt relevante , astfel, toate creantele existente la
dosar.
Din momentul deschiderii procedurii de insolventa, toate partile implicate trebuie sa se
raporteze la aceasta masa credala.Ca atare, inezistenta acestor creditori, in afara celei
introducitive , este un fapt care poate fi probat doar daca dupa transmiterea notificarilor
privind deschiderea procedurii de catre administratorul judiciar/ lichidator in tremenul lgal nu
se depun alte cerei de admitere a creantelor.
d) Conditii necesare pentru a putea fi insfirmata starea de insolventa.
Prin urmare, plata catre anumiti creditori, ulterior deschiderii procedurii de insolventa ,
nu constituie un argument suficient pentru infirmarea starii de insolventa.Plata sau orice alt
acord cu creditorul introductiv privind o eventuala esalonare a platii sau stingere a datoriei
poate intervenii pana cel mai tarziu in ziua deschiderii procedurii de insolventa. Ulterior,
platile se pot face cu respectarea rigorilor prevazute de legea insolventei.In cazul in care, in
tremenul legal, impotriva debitorului nu a fost formulta nici o cerere de admitere a creantei
apreciem ca ne aflam intr-o ipoteza in care ar putea fi autorizata plata creditorului introductiv
cu consecinta infirmarii starii de insolventa si implicit a admiterii recursului.
Nu poate fi primita argumentatia unei parti a jurisprudentei34potrivit caruia chiar daca
la momantul deschiderii procedurii de insolventa creditorul introductiv detinea impotriva
debitorului o creanta certa, lichida si exigibila si avea calitatea de creditor indreptatit in sensul
art.3, pct.6 din lege, acesta nu a jai detina aceasta calitate la momentul solutionarii caii de
atac, daca ulterior deschiderii peocedurii de insolventa si pana la solutionarea recursului,
creanta creditorului s-a stins ca urmare a unor plati efectuate de debitor.Opinam in acest sens
deoarece consideram ca momentul de referinta in ceea ce priveste detinerea calitatii de
creditor indreptatit este data deschiderii procedurii si nu cea a solutionarii recursului. Nici
macar pe cale de interpretare nu putem muta aceasta conditie din faza deschiderii procedurii
in cea a recursului deoarece, pe de o parte, niciun text legal nu permite acest lucru, iar pe de
alta parte, se infrange filozofia caii de atac extraordinare a recursului care este o cale de atac
in principal nedevolutiva in cadrul careia se verifica daca la data pronuntarii hotararii recurate
erau indeplinite sau nu toate conditiile legale pentru deschiderea procedurii de insolventa.
De asemena, o posibila obtinere de fonduri care se prefigureaza nu semnifica
inexistenta starii de insolventa a debitorului.In acest context, s-a pronuntat si practica
judiciara cara a retinut ca „faptul ca debitoarea si-a respectat obligatiile comerciale asumate
contractual fata de partenerii de afaceri si a efectuat plati catre alti creditori si irelevant, din
perspectiva dispozitilor art.36 aln.1 din legea nr.64/1995, republicata si modificata (s.n.
actualul art.33 coroborat cu art.3.pct.6 si 12 din Legea nr.85/2006), atat timp cat debitoare nu

33
A se vedea, Csaba Bela Nasz, „Scopul si obiectul procedurii de insolventa”, in RDC nr.12/2008, pag 43 si
urmatoarele.
34
A se vedea Decizia civila nr.700/2008, pronuntata de Curtea de Apel Cluj, sectia comerciala si de contencios
administrative si fiscal in data de 18 martie 2008.

11
a efectuat plati catre creditoarea care a efectuat deschiderea procedurii”35. Totodata, s-a statuat
ca nu prezinta relevanta imprejurarea ca debitorului detine stocuri si are de incasat creante,
caci in aceasta materie se face diferenta intre insolventa si insolvabilitate”36
Potrivit practicii judicare37 afirmatiile debitorului cu privire la creantele pe care le
detine impotrva altor persoane nu pot fi luate in considerare deoarece starea de insolventa se
raporteaza exclusiv la compararea datoriilor exigibile cu disponibilitatile banesti.
De asemenea, in doctrina38 s-a aratat ca este irelevanta dovedirea faptului ca debitorul
ar putea avea capacitatea in viitor sa-si achite datoriile, intrucat insolventa sau lipsa acesteia
se analizeaza in momentul cererii de deschidere a procedurii si nu la momente ulterioare sau
raportat la expectatiile debitorului.
Deschiderea procedurii de insolventa este conditionata doar de intrunirea conditiilor
legale stricte prevazute de legea insolventei si nu initierea in prealabil a unei actiuni de drept
comun.
Apreciem, de asemenea, ca starea de insolventa mai poate fi infirmata si daca se
dovedeste in calea de atac ca la momentul pronuntarii hotararii de catre judecatorul sindic nu
erau indeplinite conditiile prevazute de lege pentru deschiderea procedurii de insolventa. Cu
alte cuvinte, debitorul trebuie sa dovedeasca ca nu era in incetare de plati in momentul cand s-
a pronuntat hotararea de deschidere a procedurii.
O alta ipoteza de infirmare a starii de insolventa este aceea in care, ulterior notificarii
deschiderii procedurii de insolventa de catre administratorul judiciar/ lichidator, nu este
depusa nicio cerere de admitere a creantei de catre vreun creditor. Insa aceasta ipotaza
presupune indeplinirea unei a doua conditii cumulative, respectiv a platii creditorului
introductiv de catre judecatorul sindic conform art. 46 din legea insolventei.
In fine, apreciem ca pot avea relevanta in ceea ce priveste dovedirea inexistentei starii
de insolventa fapte noi, dar necunoscute deata deschiderii procedurii, fiind vorba practic de a
se stabili o stare de fapt din momentul judecatii in fond.
In concluzie, in lumina celor reliefate in prezentul capitol, apreciem ca faza deschiderii
procedurii de insolventa suscita in contiunare vii controverse, insa important este ca solutiile
configurate de practica judiciara sa fie circumscrise de o maniera mai judicioasa textelor
legale in vigoare si principiilor ce guverneaza procedura de insolventa si mai putin unor
cutume extralegem.

CAPITOLUL III
EFECTELE „ADVERSE” ALE DESCHIDERII
PROCEDURII INSOLVENTEI
Efectele „adverse” ale deschiderii procedurii. Efectele legale ale deschiderii
procedurii de insolventa sunt reglementate de Legea 85/2006 in principal in cadrul sectiunii a

35
Curtea de Apel Bucuresti, sectia a VI-a comerciala, decizia comerciala nr.378 din 4 aprilie 2005, nepublicata.
36
Curtea de Apel Bucuresti sectia a VI-a comerciala, decizia comerciala nr.228/R din 3 martie 2005, nepublicata.
37
Curtea de Apel Cluj, sectia comerciala de contecios adminsitrativ si fiscal, decizia civila nr. 7 din 11 ianuarie
2005, nepublicata.
38
Gh.. Piperea, pag. 470

12
II-a „deschiderea procedurii si efectele deschiderii procedurii”. Acestea au fost sistematizate
si analizate amanuntit de doctrina39, prin urmare ne vom rezuma la enumerarea celor mai
importante fara comentarii. Astfel,deschiderea procedurii are drept efecte: suspendarea
actiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru rezolvarea creantelor fata de averea debitoarei;
suspendarea cursului prescriptiei actiunilor in rezolvarea creantelor; stoparea curgerii
accesoriilor la creantele negarantate; interdictia de a instraina partile sociale de catre
administratorii societatii; derularea platilor prin intermediul contului unic; obligatia
publicitatii deschiderii procedurii; obligatia de predare a documentelor catre administratorul
judiciar/lichidator,atc. Efectele mentionate sunt reglementate pentru a sporii sansele de
atingere a scopului procedurii, si anume, acoperirea pasivului.
Daca pentru o societate in insolventa deschiderea procedurii are efecte benefice,pentru
un debitor care nu are probleme de lichiditate deschiderea procedurii are ca efect declansarea
crizei,astfel cum vom arata in cele ce urmeaza.
Mai putin tratate in doctrina de specialitate si nereglementate de lege sunt unele efecte
paradoxale ale deschiderii procedurii care pot declensa insolventa unei societati
(daca aceasta nu este in insolventa, procedura fiind deschisa drept sanctiune la lipsa de reactie
a debitorului fata de cererea reditoului,ori cand acesta se confrunta cu o jena temporala
financiara) ori pot adanci insolventa societatii, subminandu-i orice posibilitate de redresare.
Unele dintre acestea sunt:

a) Prin deschderea procedurii, odata cu publicitatea acestui fapt, creditul comercial

este redus pana la anihilare. Se cunoaste faptul ca in cadrul raporturilor
comerciale, creditul caomercial, mai ales cel furnizor,este de o importata
covarsitoare. Majoritatea debitorilor functioaneaza pe baza creditului
comercial,aprovizionandu-se de la furnizori, urmand ca plata sa se efectueze la un
temen ulterior,ori luan avansuri de la clienti pentru furnizarea produselor sau
serviciilor la un anumit termen, fie si una si alta. De la data deschiderii procedurii,
furnizorii nu vor mai fi de acord sa livreze produse sau servicii termen de teama
sistarii activitatii debitorului si inscrierea cerantei in atbelul suplimentar. Rangul de
prioritate instituit de lege pentru cerantele rezultate din continuarea activitatii
debitoarei nu este suficient pentru a garanta incasarea sumelor datorate si cu atat
mai putin pentru posibilitatea aproximarii unui termen al incasarii. In aceeasi
situatie se vor regasi si clientii care acordau debitoruli avansuri. In aceste cinditii
debitorul va trebui sa lucreze cu plata la livrare, ceea ce poate insemna (paradoxal)
un necesar sporit de lichiditati pentru activitatea curenta dupa deschiderea
insolventei fata de situati anterioara.
b) Deschiderea procedurii nu afecteaza numai creditorul comercial, ci reduce pana la
anulare posibilitatile debitorului de a primii credit bancar.Acordarea debitorului
bancar dupa deschiderea procedurii, lasand deoparte fatptul ca bancile sunt
reticiente la acordarea de credite unei persoane in insolventa(fara garantii
colaterale asupra bunurilor asociatilor sau ale altor persoane solvabile), trebuie sa
fie supusa autorizarii administratorului judiciar in baza acordului comitetului
creditorilor(art.49).
c) Dupa deschiderea procedurii debitorului ii va fi taiata calea catre alte posibile
finantarii,cum ar fi posibilotatea valorificarii rapide aunor active disponibile.Desii
imposibilitatea debitorului de a mai proceda la valorificarea unor active pentru

39
I.Turcu.op. cit, pag. 379-380;Gh. Piperia, op.cit. pag.491-492.

13
 rezolvarea problemei de lichiditate nu este una absoluta, ea insa nu mai apote fi
considerata o metoda la indemana acestuia.Astfel, in practica pentru a face rost de
lichiditati debitorul poate apela la valorificarea rapida chiar sub pretul de piata a
aunor active disponibile. In cadrul procedurii de insolventa, in masura in care
debitorul va propune valorificarea unor bunuri, el va trebui sa parcurga procedura
pravazuta de art.49 din Lege (autorizarea vanzarii de catre administratorul
judiciar/lichidator si aprobarea comitetului creditorilor) cu luarea in considerare a
prevederilor art.116-120 privitoare la evaluarea bunului si aprobarea unui
regilament de valorificare.
d) Unele dintre cele mai nefaste efecte pentru debitor se nasc ca urmare a stabilirii
unui termen pentru depunderea declratilor de creanta fapt care duce la o majorare
semnificativa a pasivului fata de cel cunoscut de debitor,ori fata de aceea ce reiese
din documentele contabile. Se intalnesc in practica urmatoarele situatii:
- intrucat legea insolventei impune obligativitatea depunerii declaratie de creanta
intr-un termen limita vom asista la o majorare semnificativa a pasivului.Astfel in
cadrul relatiilor economice scadentele pot fi depasite iar agentii economici isi
acorda pasuiri la plata, fie exprese, fie tacite prin nesolicitarea platii la termen. In
momentul in care acesti creditori sunt notificati sa depunde declaratie de creanta
toate datoriile vechi, si care in mod normal nu ar fi fost solicitate la plata , vor veni
sa se inscrie la masa pasiva;
- majoritatea creditorilor, pentru a-si spori sansele de recuperare in cadrul
procedurii vor calcula si solicita accesorii (stabilite contractual sau legal), accesorii pe care, de
regula, nu le-ar fi solicitat;

- datoriile nestabilite prin titlu vor fi declarate la masa credala, art.64 alin.3 din Lege
(desi in practica debitorul ar trebui sa dobandeasca mai intai un titlu pentru plata creantei cu
efectul amanarii la plata a creantei pana la data obtinerii acestuia);

- unul din efectele cele mai importante, cauzat de deschiderea procedurii, este si
faptul ca cele mai multe contracte bancare de credit – fiind contracte tipizate – prevad
decaderea din beneficiul termenului de rambursale si exigibilizarea obligatiei de rambursare a
creditului la data deschiderii procedurii de insolventa.Aceeasi este si in situatia contractelor de
leasing care se desfinteaza la data deschiderii procedurii cu efectul ridicarii bunurillor obiect
al contractului de leasing si inscrierea in tabel a restului de rate de achitat cu titlui de daune
interese. Acest efect (dincolo de discutiile privind legalitatea sau nelegalitatea unor astfel de
prevederi contractuale) poate fi dezastruos, nu numai in ce priveste disponibilitatile
debitoarei, dar si sansele de redresarea a acesteia;
- nu in ultimul rand , la masa credala sunt declarate inclusiv creantele

nescadente sau sub conditie.

Toate aceste reguli vor duce, asa cum spuneam , la stabilirea si solicitarea la plata a
unui pasiv cu mult majorat fata de ceea ce debitotul ar trebui sa plateasca in mod curent,
depasind fluxul de numerar obisnuit.
Alte afecte mai putin evidente, dar care au acelasi rezultat de inrautatire a situatiei
debitorului, dar si a situatiei unor tertii care depind sau sunt in relatii cu acesta, sunt si
urmatoarele:
- deschiderea procedurii poate avea un efect nefast asupra salariatilor debitoarei care,

14
pe de-o parte, vor fi inscrisi in tabelul creditorilor cu drepturile salariale pentru munca prestat
anterios deschiderii procedurii si neachitata la data deschiderii, iar pe de alta parte ,
deschiderea procedurii are un puternic efect psihologic asupra acestora, putand duce la
plecarea masiva a personalului calificat;
- dechiderea procedurii declanseaza de cele mai multe ori controlul fiscal pentru
stabilirea obligatiilor bugetare care poate avea drept efect stabilirea unor creante suplimentare
ca urmare a recalcularii unor impozite, ori ca uramre a stabilirii accesorilor la datoriile fiscale;
- in cazul in care debitoarea are drept obiect de activitate prestarea de servicii ori
productia / livrare de bunuri pentru care se acorda garantii de buna executie ori alt tip de
garantii, intrarea in insolvent poate afecta piata de deschidere a cestor produse in conditiile in
care beneficiarii nu pot fi siguri ca societatea se va putea redresa pentru a mai putea asigura
service-ul sau eventuale despagubiri in perioada de garantie;
- deschiderea procedurii are ca obiec calculul retroactiv al „perioadei suspecte” cu
consecinta considerarii unor acte ca anulabile in temeiul art.79 si urmatoarele din legea
insolventei , chiar daca unii co-contractanti sunt de buna credinta;
- deschiderea procedurii da nastere dreptului discretionar al administratorului judiciar/
lichidatorului de a mentine saau denunta contractele in derulare avand drept unic criteriul
maximizarea averii debitoarei.Chiar daca este exercitat in limitele legii mentoinerea sau
denuntarea unor contracte poate avea repercursiuni severe asupra activitatii debitorului;
- de la data deschiderii procedurii se suspenda de tranzactionare actiunile societaiilor
listate pe piata valoriilor mobiliare.
Toate aceste efecte pot duce la deteriorarea ireparabila a relatie debitorului cu parteneri
importanti ai acestuia , insa mai ales pot declansa probleme de lichiditate prin marirea
pasivului solicitat la plata, dar si a necesarului de lichiditate pentru activitatea curenta in
conditiile in care creditorul comercial nu mai este la indemana debitorului. Aceasta situatie
poate produce insolventa debitorului chiar daca patrimoniul acestuia la data deschiderii
procedurii nu este caracterizat de o asemena stare.In acest context o cerere de deschidere a
procedurii trebuie tratata cu o maxima seriozitate de catre parat.
Pentru anihilarea sau ameliorarea afectelor mentionate mai sus, debitorul trebuie sa
gaseasca solutii cat mai rapide de iesire din procedura.

Cazurile de inchidere a procedurii reglementate de lege.

O procedura de insolventa poate fi inchisa:

a) potrivit art.131 pentru cazul inexistentei sau insuficientei bunurilor in patrimoniu si

a refuzului creditorilor de a avansa sumele necesare continuarii procedurii. Acest caz de
inchidere a procedurii se aplica in orice stadiu al procedurii, in observatie sau in faliment
precum si, cel putin la nivel teoretic, in cazul procedurii de reorganizare. Efectul aplicarii
prevederilor acestui articol este radierea debitorului persoana juridica.

15
 Raportat la acest caz de inchidere a procedurii remarcam faptul ca exista o oarecare
contradictie intre prevederile art. 131 si posibilitatea acoperirii cheltuielilor de procedura din
contul special prevazut de art.4 alin 4 din Lege. Astfel, pe de o parte, in cadrul art 131, Legea
statueaza indirect obligativitatea creditorilor de a avansa cheltuielile procedurii sub sanctiunea
inchiderii acesteia si radierii debitorului, iar pe de alta parte, art. 4 permite finantarea
procedurii din contul special.
Raportat la prevederile legale, pentru a se opta pentru solutia cea mai buna, organele
procedurii ar trebui sa solicite cu prioritate creditorilor avansarea cheltuielilor procedurii in
toate cazurile in care nu exista lichiditati in averea debitoarei. In cazul in care creditorii refuza
avansarea acestora, pentru a decide continuarea procedurii sau inchiderea acesteaia potrivit
art.131, judecatorul sindic va trebui sa ia in considerare urmatoarele situatii:

-in averea debitorului nu exista lichiditati, dar exista bunuri. In acest caz
consideram ca administratorul judiciar/ lichidatorul va solicita, iar judecatorul
sindic va proceda la aprobarea avansarii sumelor necesare conducerii procedurii
din contul special;
- in cazul in care in averea debitoarei nu exista lichiditati si nici bunuri (ori bunurile
sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor procedurii) credem ca
administratorul judiciar/lichidatorul va trebui sa prezinte o analiza privind
posibilitatea recuperarii de sume prin una din urmatoarea modalitati: recuperarea
debitorilor societatii in insolventa, introducerea de actiuni in anulare, angajarea
raspunderii organelor de conducere, executarea asociatilor raspunzatori nelimitat.
In acest caz, in functie de perioada de timp, de demersurile concrete necesare,
precum si de sansele reale de recuperare a sumelor pe aceasta cale, judecatorul
sindic va putea alege intre a dispune achitarea cheltuielilor, din contul special, ori
inchiderea procedurii.
- In toate cazurile in care nu exista bunuri si nici lichiditati in contul debitoarei si
nici posibilitati de recuperare a acestor sume prin una din caile mentionate in
paragraful anterior procedura trebuie inchisa ea fiind lipsita de sens intrucat scopul
pentru care a fost instituita nu poate fi atins, grevandu-se cu cheltuieli suplimentare
contul special.
b) potrivit art.134 se va inchide peocedura si se va revoca hotararea de deschidere a
procedurii in cazul in care dupa admiterea cererii debitorului de deschidere a
procedurii nu se inregistreaza nici o declaratie decreanta;
c) in reorganizare judiciara procedura va fi inchisa ca uramare a executarii cu succes
a planului de reorganizare;
d) in faliment procdura este inchisa ca urmare a finalizarii lichidarii si a distribuirii
lichiditatilor precum si in situatia acoperirii mesei pasive chiar inaintea finalizarii
lichidarii.Inchiderea procedurii va avea drept efect radierea debitorului persoana
juridica 40
Raportat la cazurile de inchiderii a procedurii enumerate de lege, unii autori arata
faptul ca ar trebui adaugate si:
- cazul in care debitorul sau un tert achita toate creantele contra debitorului sustinand
ca daca asociatii au interes in continuare activitatii, ar trebui sa li se permita acest lucru,
procedura urmand a se inchide in orice stadiu41;
- cazul revocarii hotararii de deschidere si in situatia in care dupa deschiderea
40
Pentru comnetarii pe larg privind cazurile de inchidere a procedurii a se vedea Gh. Piperea, pag.700-708
41
Gh. Piperea, pag. 702

16
procedurii se va inregistra o singura declaratie de creanta, procedura fiind una esentialmente
colectiva presupunand existenta a cel putin doi creditori. Inchiderea procedurii in acest caz ar
fi intemeiata pe pricipiul colectivitatii procedurii insolventei 42 fara a inregistra efectele
prevazute de art.137 din Legea insolventei.
Alti autori43, dimpotriva, sunt de parere ca , exceptand cazul realizarii unui plan de
reorganizare cand procedura de inchidere iar debitoarea isi continua activitatea, procedura
insolventei odata deschisa, se va finaliza in mod absolut necesar cu radierea debitoarei. In
acest context autorul amintit se pronunta implicit in sensul ca prevederile sectiunii a VIII-a
din Legea insolventei - Inchiderea peocedurii – cuprind expres si limitativ cazurile de
inchidere a procedurii .
Daca ne rezumam la analiza prevederilor art. 131-134 din Legea insolventei se poate
observa ca din cazurile reglementate de inchidere a procedurii doar cazurile realizarii planului
de reorganizare si cel de nedepunerii de declaratie de creanta in situatia admiterii cererii
debitorului se soldeaza cu ramanerea debitorului in circuitul civil, in celalante cazuri
deschiderea procedurii insolventei inseamna inevitabil si inceputul sfarsitului.
De asemenea, spre deosebire de Legea insolventei anterioara, nr. 64/1995, in cadrul
Legii 85/2006 nu este prevazuta expres posibilitatea de inchidere a procedurii pentru cazul in
care s-ar achita pasivul debitoarei. In Legea 64/199544 era reglementata si situatia inchiderii
procedurii pentru cazul acoperirii complete a creantelor prin distribuirile efectuate. Intr-o
asemenea situatie daca s-a dispus si dezvoltarea debitoarei, in doctrina s-a arata ca aceasta
dispozitie va fi revocata, iar debitorul nu va fi radiat din registrul in care a fost inscris 45. S-a
mai mentionat faptul ca legea nu face distinctie intre creantele inregistrate, debitorul trebuind
sa acopere atat creantele scadente cat si pe cele nescadente ori cele sub conditie 46.
Vizavi de discutiile anterioare, se poate pune intrebarea daca legiuitorul – in cadrul
Legii 85/2006 se sucecede Legii 64/1995 – in mod deliberat nu a mai reglementat acest caz de
inchidere pentru ca a considerat ca exista suficiante parghii pentru inchiderea procedurii intr-o
atare situatie si fara o reglementare expresa ori, din potriva, pentru ca inchiderea procedurii se
poate face doar in cazurile expres prevazute.

Modalitati de inchidere a procedurii pentru cazul inexistentei sau a depasirii

starii de insolventa.

Ne vom marginii la analiza a doua ipoteze:

42
I.Adam, C.N.Savu, pag.749-750, in sens contrar a se vedea I.Turcu Tratat... pag.330.
43
C.Bela Nasz „Posibilitata inchiderii proceduri de insolventa fara radierea debitorului din registrul in care
este inmatriculat , intr-un alt caz decat cel al realizarii planului de reorganizare” in Revista de drept comercial
nr.5 / 2008 , pag.18-29. In speta analizata dupa deschiderea procedurii de insolventa s-a achitat in integralitate
pasivul inscris in tabel, exceptie facand un debitor bancar care insa a renuntat la judecata. Platile s-au efectuat
din creditarea societatii de catre asociati. In acest context adminitratorul judiciar si debitoarea au solicitat
inchiderea procedurii fara radierea debitoarei. Instanta de fond a inchis procedura, insa facand aplicarea
prevederilor art.133 din Legea insolvenrei a dispus si radierea societatii.In recurs, Curtea de Apel Timisoara a
modificat partial hotararea judecatorului sindic, mentinand dispozitiile privind incheierea procedurii si
inlaturandu-le pe acelea care dispuneau radierea debitoarei din registrul comertului
44
In forma modificata prin Legea 149/2004 publicata in M.Of. nr. 424 din 12 mai 2004, dar si in formele
anterioare
45
I. Turcu Falimentul. Actuala procedura, edit. Lumina Lex, Bucuresti 2005, pag. 482)
46
I. Schiau Regimul juridic al insolventei comerciale, edit. All Beck, Bucuresti 2001, pag. 312-313).

17
 a) Ipoteza deschiderii procedurii fata de un debitor care nu se confrunta cu insolventa.
Acest lucru se poate produce in cel putin urmatoarele situatii:
- in situatia lipsei unei contestatii la cererea de deschidere a procedurii ori a situatiilor
echivalente lipsei contestatiei cum ar fi netimbrarea si in consecinta anularea acesteia ori
depunerea ei cu tardivitate.
Unii autori, citind solutii jurisprudentiale, sunt de parere ca analiza contestatiei trebuie
efectuata chiar daca aceasta s-a depus tardiv, judecatorul avand obligatia de a administra noi
probe in sprijinul stabilirii insolventei47. O atare solutie credem ca nu este una legala intrucat
duce la lipsirea de efecte a termenului instituit pentru depunerea contestatiei, insa poate fi
luata in considerare ca o pledoarie pentru analiza mai aprofundata a cererilor de deschidere a
procedurii care trebuie efectuata chiar in lipsa unei contestatiei, rolul activ al judecatorului
trebuind sa se manifeste mai pregnant. Mentionam ca in dreptul francez judecatorul, inainte
de a se pronunta la deschiderea procedurii, va trebui sa audieze in camera de consiliu pe
reprezentantul salariatilor si pe debitor, putand de asemenea sa declanseze efectuarea unei
cercetari cu privire la situatia economica-financiara a acestuia. In dreptul italian nici macar
recunoasterea de catre debitor nu este suficienta pentru deschiderea procedurii , instanta
trebuind sa stabileasca in mod obiectiv starea de insolventa.48
- in situatia unei jene financiare de moment.Notiunea de jena financiara termporara se
intalneste foarte fregvent in doctrina de specialitate49 fara a se stabili cu claritate o serie de
criterii de diferentiere intre insolventa si jena financiara de moment.Cu atat mai putin vom
gasi critetii in cadrul legii insolventei din care, la prima vedere rezulta ca identificarea starii
de insolventa este o simpla cgestiune de aritmetica prin care se va stabilii ca suma
disponibilitatilor banesti este mai mica decat suma datoriilor exgibile. Daca stabilirea
insolventei s-ar rezuma la o asemena interpretare de suprafata s-ar putea constata ca pe
parcursul existentei unei persoane aceasta se confrunta fregvent cu starea de dezechilibru intre
disponibilitati si datoriile exigibile.
In acest context, credem ca dezechilibrul financiar trebuie sa fie caracterizat de o
anumita constanta pentru a se putea vorbi de stare de insolventa. Aceasta reiese inclusiv din
definitia insolventei care este o „stare a patrimoniului debitorului” implicand ideea de
persistenta a dezechilibrului mentionat.
In dreptul francez conceptul de incetare de plati se organizeaza tot in jurul acelorasi
doua console – datoriile exigibile si disponibilitatile – insa, spre deosebire de dreptul
romanesc prima notiune este restransa la datoiriile exigibile solicitate la plata, in timp ce
disponibilul cuprinde o arie mai larga incluzabd disponibilitatile banesti, activele disponibile
precum si rezerva de credit. Dupa cum se arata in doctrina „nu exista incetare de plati cat timp
activul disponibil plus rezerva de credit depaseste valoric pasivul exigibil efectiv pretins la
plata”50 . In aceste conditii este intradevar greu de confundat starea de insolventa cu o jena
financiara momentana .

47
I. Adam, C.N.Savu op.cit., pag.306-307.
48
I. Turcu, Tratat...op.cit. pag.377.

49
Gh.Pipera op.cit.p.276., I.Turcu , falimentul. Noua procedura edit.Lumina Lex, Bucuresti , 2003 pag.194,
Gh.Gheorghiu, procedura reorganizarii judiciare si a falimentului aditura Lumina Lex , Bucuresti, 2000, pag.47
50
I.Turcu, M.Stan „Eternul model francez – tema de reflectie pentru noua procedura a insolventei” in RDC nr.1 /
2006, pag.10

18
 b) cea de a doua ipoteza va viza situatia disparitiei starii de insolventa dupa
deschiderea procedurii.Insolventa fiind o stare de fapt depinzand de evolutia lichiditatilor, ea
poate disparea dupa deschidrea procedurii (printr-o incasasera unui contract, renuntarea la un
drept aunor creditori etc.) sau poate fi ameliorata (printr-o infuzie de capital din partea
asociatilor sau a unui tert etc.)

Vizavi de prima situatie mentionata la lit.a), aceea a inexistentei starii de insolventa ,

in cazul in care procedura a fost deschisa ca urmare a lipsei de contestatie din partea
debitorului, de indata ce cererea a fost admisa, confruntandu-se fie cu ridicarea dreptului de
administrare fie cu un organ de supraveghere – administratorul judiciar/lichidatorul - care ii
blocheaza conturile, efectele enumerate la subpunctul al doilea din prezentul capitol devenind
o realitate , se constata in practica faptul ca debitoarea prin reprezentantii statutarii va proceda
de indata la achitarea creantei introductive si la recurarea hotararii de deschidere a procedurii.
Intr-o asemena situatie instantele judecatoresti au pronuntat sulotii diverse cautand
artificii juridice ingenioase pentru fundamentarea inchiderii procedurii. Astfel, s-a decis ca
achitarea de catre debitor a sumei pentru care s-a cerut deschiderii procedurii reorganizarii
judiciare si a falimentului impotriva sa, dupa data deschiderii acestei proceduri, determina
respingerea cererii creditorului, ca fiind ramasa fara obiect, in situatia formularii recursului.51
S-a stabilit, de asemenea, faptul ca depunerea unor declaratii de creanta nu are relevanta cu
privire la existenta sau inexistenta insolventei atata vreme cat cererea de deschidere a
procedurii a ramas fara obiect, intrucat fiind cereri acesorii acestea nu vor fi analizate.
Intr-o alta solutie de speta, tot in recurs s-a decis incetarea procedurii fata de o
debitoare dupa ce aceasta a achitat creanta introductiva dupa deschiderea procedurii desi
aceasta solutie nu era prevazuta de legea insolventei52.
Consideram ca, in cazul in care debitorul a omis sa conteste starea de insolventa iar
judecatorul sindic a deschids procedura, nimic nu impiedica debitorul sa demonstreze lipsa
starii de insolventa, existenta de lichiditati suficiente pentru acoperirea datoriilor exigibile
solicitand solicitarea de catre judecatorul sindic a achitarii anterioare deschiderii procedurii
conform art.42 indice 26, din legea insolventei si in concluzie inchiderea procedurii.
Solicitarea de autorizare va trebui sa se faca doar pentru cazul in care datoriile urmeaza a fi
stinse prin plata de catre debitoare si nu in cazul in care datoriile se sting pe calea remiterii de
datorie, a achitarii creantei de catre un tert care nu se subroga in drepturile creditorului etc.
datorita caracterului necontencios al hotararii de deschidere judecatorul va putea inchide
procedura intrucat, asa cum spuneam, aceasta nu se bucura de stabilitate decat atata vreme cat
conditiile care au stat la baza pronuntarii ei nu s-au schimbat. Aceasta solutie, din punctul
nostru de vedere (Vasile Godanca) este mai rapida si mai eficienta garantand si pentru debitor
valabilitatea platii efectuate.
Mai mult decat atat, acest demers este de competenta judecatorului sindic si numai
instantei de recurs.
O situatie aparte o constituie cazul in care intre data deschiderii procedurii si data
51
Decizia nr. 1239 din 03.10.2002, pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – sectia a VI-a comerciala citata in
Curtea de Apel Bucuresti, practica judiciara comerciala: 2002, coordonator: Judecator. Dan Lupascu, edit.
Briliance, Piatra-Neamt, 2004, pag. 204-205.
52
Decizia nr. 500 din 1.10.1999 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti citata in E. Lovin – Culegerea de
jurisprudenta in materie de faliment - 1999 – Edit. R. A. „ Monitorul Oficial” Bucuresti, 2001, pag. 163.

19
judecarii unei cereri de inchidere a proedurii se inregistreaza (in baza sentintei judecatorului
dindic sau a notificarilor administratorului judiciar/lichidatorului) si alte cereri de deschidere a
procedurii sau declaratii de creanta. Evident ca, datorita faptului ca procedura este una
colectiva, dar si pentru ca pentru a deovedi lipsa starii de insolventa trebuie sa se dovedeasca
faptul ca se pot plati toate datoriile exigibile, debitorul trebuie sa detina lichiditati suficiente
pentru achitarea tuturor creantelor scadene.
Credem ca determinarea cunatumului creantelor scadente se va putea efectua conform
evidentelor contabile ale debitorului iar aceasta nu va trebui sa astepte definitivarea tabelului
creditorilor. A impune debitoarei sa astepte pana la definitivarea tabelului creditorilor,
procedura care in practica dureaza cateva luni, este de natura a o prejudicia prin producerea
efectelor nocive de care vorbeam dar si de a actiona contrar intereselor creditorilor care vor
astepta la randul lor achitarea creantelor in conditiile in care prin ipoteza exista lichiditati. In
ceea ce priveste achitarea efectiva a acestora consideram ca debitorul va trebui sa solicite
autorizarea si va trebui sa plateasca inainte de a se inchide procedura doar creantele exigibile
solicitate la plata. In cazul depunerii unor declaratii de creanta judecatorul sindic va trevui sa
tina seama de faptul ca legea impune inscierea la masa credala si a creantelor nescadente ori
sub conditie in timp ce starea de insolventa se raporteaza doar la creantele exigibile. Prin
urmare credem ca pentru a inchide procedura in acest caz debitorul va trebui sa poata achita
doar creantele scadente.

In acest context, asa cum spuneam, achitarea debitorului dupa deschiderea procedurii
si apoi formularea unui recurs impotriva hotararii de deschidere a procedurii are putine sanse
de reusita mai ales pentru ca in „recurs se analizaza legalitatea si temeinicia hotararii la
momentul pronuntarii ei „53iar achitarea ulterioara a creantei introductive – validitatea si
efectele acestui act – precum si constatarea daca sau depus si alte declaratii de creanta trebuie
efectuata de catre judecatorul sindic.
In acelasi sens s-a pronuntat Curtea de Apel Oradea intr-o solutie de speta care s-a
aratat faptul ca achitarea creantei „solicitat de creditoare prin cererea introductiva, dupa
deschiderea procedurii si nu inainte de aceasta data cum sustine in motivarea recursului, nu
este de natura sa atraga modificarea sebtintei, aceste parti urmand a fi analizate de judecatoril
sindic care va verifica si daca s-au inregistra cereri de admitere a creantei in termenul limita
stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii”54
In cazul achitarii autorizate a pasivului exigibil consideram ca se impune aplicarea
prin analogie a solutieie prevazute de art.134 in inchidere a procedurii si de revocare a
hotararii de deschidere a procedurii. Inchiderea procedurii nu va avea efectele prevazute de
art.137 din Lege, iar operatiunile de administrare legal efectuate isi vor produce efectele.
In cea de-a doua ipoteza analizata, mentionata la punctul b) in care debitorul este in
insolventa iar procedura deschisa, asa cum spuneam, insolventa fiind o stare de fapt ea poate
disparea pe parcursul procedurii data fiind obtinerea de lichiditati de catre debitoare provenite
din creditarea societatii de catre asociati, incasarea unor creante, contractarea unor credite,
valorificarea unor bunuri etc.
53
Decizia nr.1418 din 10.10.2007 pronuntat de Curtea de Apel Craiova in E.Lovin Procedura Insolventei edit.
Monitorul Oficial R.A., Bucuresti 2008, pag.23-25
54
Decizia nr. 340 din 19.09.2007 pronuntat de Curtea de Apel Oradea – Sectia comerciala si de contencios
adminitrativ si fiscal in Insolventa ... op.cit., pag.9-10

20
 Se pune intrebarea daca pasivul care trebuie achitat este intregul pasiv incluzand
creantele nescadente, sub conditie etc.potrivit aceptiunilor din doctrina mai veche sau
judecatorul sindic ar trebui sa ia in considerare doar pasivul exigibil.
In opinia noastra, debitorul trebuie sa achite doar pasivul exigibil. Creantele
nescadente sau sub conditie desii sunt inscrise la masa credala ele sunt admise cu titlu
provizorie (art.64 alin.4 din Legea 85/2006). Inclusiv distribuirile catre acesti creditori in
cadrul procedurii se vor face doar la scadenta sau la data realizarii conditiei (art. 127 din Lege
prevazand expres ca sumele admise provozoriu vor fi provizionate). Prin urmare ar fi
inechitabil ca pentru a se putea hotara inchiderea procedurii, debitorului s-ai fie inpusa
necesitatea achitarii unor datorii care sunt amanate la plata chiar in cadrul procedurii.
Prin urmare, in functie de monetul in care intervine afluxul de lichiditati, solutiile pot
fi diferite:
a) in cazul in care afluxul de lichiditati intervine in perioada de observatie, creantele
exigibile vor fi determinate conform tabelului crditorilor.In acest context pentru inchiderea
procedurii ca fi suficienta achitarea creantelor scadente. Inchiderea procedurii nu va produce
efectele prevazute de art.137 din Lege.
b) in cazul in care afluzul de lichiditati intervine in perioada planului de reorganizare
consideram ca in aceasta situatie procedura va putea fi inchisa doar conform prevederilor
art.132 prin indeplinirea tutror obligatiilor asumate prin plan.
c) o chestiune delicata se poate pune in cazul afluxului de lichiditati dupa deschiderea
procedurii de faliment odata cu care se pronunta si dizolvarea societatatii. In acest caz, in
masura in care acceptam posibilitatea de inchidere a procedurii fara radierea debitoarei,
judecatorul sindic va putea sa revina si asupra hotararii de dizolvare.
Astfel s-a decis si in practica intr-o speta dispunandu-se inchiderea procdurii de faliment si
facandu-se aplicarea printr-o interpretare extensiva a art.133 din Legea insolventei (care
presupune inchiderea procedurii de faliment si radierea debitorului in cazul in care creantele
au fost complet acoperite) constatand ca „ in situatia in care creantele au fost achitate, deci
scopul urmarit de legiuitor a fost atins, practic a disparut cauza, adica acea stare a
patrimoniului caracterizata prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata
datoriilor exigibile.In consecinta dispare si efectul privind dizolvarea societatii, instanta
urmand sa radieze mentinuea de dizolvare... sa dispuna inchidrea procedurii insolventei si sa
mentina societatea”55
In acest context, judecatorul sindic a dat eficianta scopului pentru care a fost instituita
procedura care presupune in principal achitarea pasivului debitorului. Odata acest scop atins
nu se justofica eliminarea din circuitul economic al debitorului.

Concluzii. Caracterul neputincios al procedurii permite inchiderea procedurii in cazul in care

starea de fapt care a stat la baza deschiderii procedurii nu mai exista, chiar daca nu exista o
regulementare expresa in acest sens. Aceasta solutie se impune si raportat la fata ce legea
prevede un scop pentru care este instituita procedura, ori acest scop odata atins continuarea
procedurii ramane fara sens fiind chiar ilegala.
S-ar impune ca aceste aspecte sa fie lamurite de lege ferenda pentru ca practicienii
dreptului sa aiba creterii si temeiuri clare de inchidere a procedurii pentru a elimina
55
Sentinta civila nr.2689 din 27.11.2006 pronuntata de Tribunalul Salaj in E.Lovin, Procedura... op.cit.pag 75

21
desfasurarea acesteia in afara domeniului de aplicare si incetarea acesteia cand scopul
procedurii a fost atins.

CAPITOLUL IV
PRACTICA JUDICIARA COMENTATA CU PRIVIRE LA
PROCEDURA INSOLVENTEI.
Procedura insolventei. Contestatie la raportul lichidatorului judiciar. Propunere de vanzare
in bloc a unor bunuri care nu sunt proprietatea debitoarei. Consecinte.

Legea nr. 85/2006 art. 3 si 115

In materia proprietatii dovade dreptului de proprietate se poate face numai in baza

actelor prin care s-a construit sau transmis, in mod valabil, un asemenea drept real, prin acte
intelegandu-se inscrisul autentic, hotararea judecatoreasca sau actul administrativ.

22
 Exercitarea unei posesii, chiar de buna credinta, asupra unui imobil sau calitatea de
constructor de buna credinta, simple fapte materiale de natura sa atraga in favoarea anumitor
persoane aplicarea nunor prezumtii legale sunt irelevante sub aspectul probei dreptului de
proprietate si nu pot justifica, prin ele insele, inscrierea in cartea funciara a dreptului de
proprietate.
Simplul fapt ca anumite constructii sunt inscrise in evedentele contabile ale societatii
debitoare a flate in procedura insolventei nu poate cionduca la concluzia ca bunurile
respective fac parte din „ averea debitorului”, asa cum este ea definita prin art. 3 din Legea
insolventei, mai ales ca proprietatea falitei asupra acestor bunuri nu este dovedita prin
inscrisuri in cartea funciara.

( Curtea de Apel Timisoara, Sectia comeriala, decizia

civila nr.356 din 14 aprilie 2008, C. B. N.)

Prin sentinta civila nr. 2703 din 19 noiembrie 2007 pronuntata in dosarul nr.
3258/108/2006 Tribunalul Arad a aprobat raportul intocmit de lichidatorul judiciar S.C. E
S.A. Arad, in conditiile art.115 din Legea 64/1995, aprobat si reconfirmat de adunarea
creditorilor societatii debitoare S.C. A S.A. Arad si a dispus efectuarea actelor si operatiunilor
propuse prin raportul lichidatorului judiciar,respectiv incheierea contractelor de vanzare-
cumparare active cu S.C. M S.R.L. si Primaria municipiului Arad-Directia Fiscala in calitate
de comparator, retinand ca prin incheirea din 2005 pronuntrata de judacatorul- sindic in
dosarul nr. 178/1999 avand ca obiect procedura insolventei declansat impotriva societatii
debitoare a fost aprobat raportul intocmit de practician si prezentat in sedinta din 29 iunie
2005, in conditiile art.115 alin. 1 din Legen nr. 64/1995.
Impotriva acestei incheieri a formulat recurs petentul B.A., iar Curtea de Apel
Timisoara prin decizia civila nr.207/R/COM din 20 februarie 2006 a dispus casarea hotararii
atacate si trimiterea cauzei sprea rejudecare a aceleasi instante.
In rejudecare, prin incheierea nr. 484 din 23 martie 2007 Tribunalul Arad a abrobat din
nou raportul intocmit in conditiile art. 115 alin. 1 din Legea 64/1995, republicata, prezentat de
catre lichidatorul judiciar in sedinta adunarii creditorilor din 29 iunie 2005, si reconfirmat in
sedinta din 31 mai 2006.

Pentru a pronunta aceasta hotarare prima instanta a retinut ca practicianul a convacat

din nou adunarea creditorilor la 31 mai 2006, aceasta reconfirmand operatiunea de vanzare in
bloc a activelor debitoare catre adjudecatarii S.C.M S.R.L. si , respective, Primaria
municipiului Arad-Directia Fiscala, la pretul de 150.000 U.S.D.,precum si a tuturor bunurilor
mobile sau immobile prin incorporare conform anexelor la raportul lichidatorului, retinand si
imprejurarea ca primaria a depus la dosar o lista cuprinzand totalitatea constructiilor in
detaliu, pentru fiecare teren inscris separate in cartea funciara.
Intervenientii B.A., C.E. si B.S. au formulat recurs si impotriva acestei incheieri, cale
de atac care a fost admisa de Curtea de Apel Timisoara prin decizia civila nr. 740/R din 18
iunie 2007 pronuntata in dosarul nr. 979/59/2007, dispunandu-se casarea incheierii atacate si
trimiterea cauzei spre rejudecare aceleasi instante, constatandu-se ca judecatorul-sindic si
lichidatorul nu s-au confirmat dispozitiilor de casare anterioare si nu au clarificat situatia
juridical a bunurilor supuse vamzarii in sensul ca nu s-a facut dovada proprietatii debitoarei

23
asupra acestora.
In rejudecarea pricinii, vazand si prevederile art. 315 din Codul de procedura civila,
tribunalul a costatat ca inrtaga stare de fapt retinuta prin cele doua sentinte casate de instanta
de control judiciar este reala, in sensul ca asupra imobilelor cu privire la care s-au pronuntat
lichidatorul judiciar si adunarea creditorilor in sensul vanzarii lor in bloc potrivit dispozitiilor
115 din Legea nr. 64/1995, republicata, a fost condtruita de catre antecesoarea societatii
debitoare, ulterior preluarii terenului de catre statul roman de la antecesorii intervenientilor,
probele administrate in cause relevand imprejurare ca acestia din urma nu au avut nicio
contributie la edificare si nu au facut nici un demers in sensul constituirii dreptului de
proprietate asupra acestora ori inscrierii dreptului real in cartea funciara. Fata de imprejurarea
ca aceste constructii, a caror existenta este necontestata, sunt inscrise in evidentele contabile
ale falitei, judecatorul-sindic nu poate sa constate decat ca acestea fac parte din “averea
debitorului”, astfel cum aceasta este definitive de art. 3 din Legea nr. 64/1995, republicata, in
vigoare la data prezentarii raportului lichidatorului.
Intervenientii nu au invocat vreun titlu asupra acestor constructii care sad ea
posibilitatea lichidatorului judiciar ori judecatorului-sidic sa le excluda din procedura, astfel
cum este determinat scopul acesteia de prevederile art.2 din acelasi act normative, motiv
pentru care prima instanta a apreciat ca, desi constructiile descries in raportul practicianuli si
pentru care s-au depus dovezi referitoare la modul de dobandire si la existenta lor ca terenurile
proprietatea intervenioentilor, nu a fost inscrise in cartea funciara la omentul edificarii lor,
acestea nu pot fi excluse din “averea societatii debitoare” supuse procedurii concursuale a
executii silite stabilite stabilite prin dispozitiile Legii reorganizarii jucidiare si a falimentului.
Impotriva sentintei civile din 2703 din 19 noiembrie 2007 a Tribunalului Arad a
declarat recurs petentului B.A., solicitand modificarea hotararii atacate in sensul respingerii
cererii lichidatorului judiciar de aprobare a raportului acestuia, confirmat de adunarea
creditorilor S.C.A S.A., precum si a cererii de efectuare a actelor si operatiunilor propuse prin
raportul practicianului, respective incheierea contractelor de vanzare-cumparare cu S.C.M
S.R.L. si primaria municipiului Arad-Directia Fiscala,in calitate de cumparatori.
Prin decizia civila nr.356/R din 14 aprilie 2008 Curtea de Apel Timisoara, admitand
recursul petentului, a modificat sentinta atacata in sensul ca a respins cererea formulate de
lichidatorul judiciar al debitoarei S.C.A S.A. Arad.

In considerente s-a aratat ca prin sentinta pronuntata, fara a tine cont de dispozitiile
decizilor de casare nr. 207/R/COM din 20 februarie 2006 si nr .740/R din 18 iunie 2007 ale
Curtii de Apel Timisoara,judecatorul-sindic a aprobat raportul lichidatorului judiciar si a
dispus efectuarea actelor si operatiunilor propuse in raport, respective incheierea contractelor
de vanzare-cumparare active cu S.C. M S.R.L. si a dispus efectuarea actelor si operatiunilor
propuse in raport, respective incheierea contractelor de vanzare-cumparare active cu S.C. M
S.R.L. si Primaria municipiului Arad-Directia Fiscala, in calitate de cumparatori.
In acest sens, instanta de control judiciar a constatat ca prin decizia civila nr.
207/R/COM din 20 februarie 2006 Curtea de Apel Timisoara a admis recursul formulat de
petentul B.A. impotriva incheieri din 12 octombrie 2005 prin care judecatorul–sindic a dispus
aprobarea propunerii de vanzare in bloc a tuturor bunurilor apartinand debitoarei S.C. A S.A.,
fara ca, in prealabil, sa se prezinte o situatie clara a bunurilor care se afla in proprietatea

24
debitoarei si a bunurilor pentru dobandirea carora aceasta se afla in litigiu, avand in vedere ca
practicianul a recunoscut, prin intampinarea depusa la dosar, ca bunurile pentru care a facut
propunerea de vanzare nu sunt intabulate in cartea funciara. Dat fiind ca prin incheierea
recurata judecatorul-sindic a aprobat un raport al lichidatorului prin care se propunea vanzarea
in bloc a tuturor bunurilor debitoarei, fara ca situatie juridical a fiecarui bun in parte sa fie
précis determinate, respective incheiere a fost casata in temeiul art. 312 pct. 5 din Codul de
procedura civila.
In rejudecare, tribunalul l-a citat pe intervenientul B.A. cu mentiunea sa indica
adresele intervenientilor C.E. si B.S.A. si sa depuna la dosar extrasele C.F. ale terenurilor pe
care acestia sustin ca sunt proprietary. De asemenea, lichidatorul judiciar a convocat adunarea
generala a creditorilor in scopul stabilirii demersurilor si actiunilor de intreprins, inm raport
de dispozitiile deciziei de casare pronuntata de Curtea de Apel Timisoara, iar adunarea
creditorilor la data de 31 mai 2006 a reconfirmat vanzarea catre ofertantul S.C. M S.R.L., in
conditiile in care s-a aprobat vanzarea initiala. Totodata ca anexa la procesul-verbal al
adunarii creditorilor, la dosar s-a depus o lista in care sunt identificate fiecare dintre bunurile
debitoarei cu valoarea de inventar, valoare estimata in lei, iar la rubrica “Situatia juridical a
bunului” in dreptul fiecarui bun este trecuta expresia “proprietate-liber de sarcini”.
Judecatorul-sindic a pus in discutia partilor necesitatea convocarii unoi noi adunari de
creditori la care sa fie prezenti si mostenitorii proprietarilor terenurilor pe care sunt edificate
constructiile in litigiu avand in vedere ca prin nici un titlu nu a fost stabilita situatia juridical a
constructiilor edificate pe aceste terenuri, prin aceeasi incheiere dispunandu-se si completarea
probatoriului in ceea ce priveste proprietatea bunurilor, mentionandu-se ca numai ulterior
stabilirii clare a regimului juridic al edificatelor se va putea determina soarta acestora si
modalitatea de volorificare dupa caz.
Urmatorul termen de judecata, pentru ca participantii la procedura insolventei sa se
conformeze dispozitiilor instantelei, a fost acordat la 19 marie 2007 cand, desi nu s-a dispus
nici un inscris dintre cele solicitate, nu s-a convacat o noua adunare genetrala, nu s-a clarificat
in nici un fel situatia juridical a bunurilor imobile propuse spre vanzare (fiind depuse la dosar
doar acte doveditoare ale dreptului de proprietate si concluzii scrise din partea
intervenientilor), instanta acordand cuvantul in fond si amanand judecarea cauzei la 23 martie
2007, cand a pronuntat incheierea nr.484 din 23 martie 2007.

Prin aceasta noua incheiere judecatorul-sindic a aprobat raportul intocmit in conditiile

art.115 alin.1 din Legea nr. 64/1995, republicata, prezentat de catre lichidatorul judiciar in
sedinta publica din 29 iunie 2005, reconfirmat de catre adunarea creditorilor la data de 31 mai
2006 si reiterate in raportul prezentat in sedinta publica din 3 iulie 2006 si notele din 19
martie 2007 si a dispus efectuarea actelor si operatiunilor porpuse in acest raport, respective
incheiera contractelor de vanzare-cumparare active cu S.C. M S.R.L Arad si Primaria
municipiului Arad – Directia Fiscala, in calitate de cumparatori, potrivit raportului.
Prin decizia civila nr. 740/R din 18 iunie 2007 a Curtii de Apel Timisoara s-a casat din
nou cu trimitere spre rejudecare incheierea tribunalului, retinandu-se ca la dosarul cauzei nu
exista nici un act doveditor al proprietatii respectivelor bunuri, iar lichidatorul nu indica nici
el prin ce titlu i-a fost constituita sau reconstituita proprietatea debitoarei pe aceste bunuri, cu
atat mai mult cu cat la dosar sunt depuse mai multe hotarari judecatoresti prin care actiunile

25
formulate, atat de practician, cat si de S.C. M S.R.L., purtate in contradictoriu cu paratii B. A.,
B.S.A. si C.E., avand ca obiect recunoasterea drepturilor de proprietate , respectiv de
superficie asupra imobilelor constituite pe terenurile proprietatea reclamantilor au fost
respinse.
Curtea a constatat ca in material proprietatii, proba dreptului de proprietate se poate
face, potrivit art.22 alin.1 din Legea nr. 7/1996, numai in baza actelor prin care s-a constituit
sau transmis, in mod valabil, un asemenea drept, prin acte intelegandu-se inscrisul authentic,
hotarea judecatoreasca sau actu administrative.
Simpla exercitare a unei posesii, chiar de buna credinta, asupra unui imobil sau
calitatea de constructor de buna credinta, simple fapte materiale de natura sa atraga in
favoarea anumitor personae aplicarea unor prezumtii legale, sunt irelevante sub aspectul
probei dreptului de proprietate si nu pot justifica, prin ele insele, inscrierea in cartea funciara a
dreptului de proprietate.
S-a retinut de catre instanta de control judiciar ca nici judecatorul-sindic si nici
lichidatorul nu s-au conformat dispozitiilor deciziilor de casare si fara sa clarifice situatia
judiciara a bunurilor supuse vanzarii, fara sa faca dovada ca aceste bunuri immobile sunt
proprietatea debitoarei S.C.AS. A., s-a dispus inca o data vanzarea acestora catre S.C. M
S.R.L. Arad si primaria municipiului Arad – Directia Fiscala.
Cu toate aceste dispozitii ale instantei de control judicical, prin sentinta recurata in
prezenta cauza, judecatorul-sindic, fara a administra alte probe si a stabili pe baza acestora
situatia de drept, a a probat reportul lichidatorului judiciar si a dispus efectuarea actelor si
operatiunilor propuse in raport.
Conform art. 315 din Codul de procedura civila, in caz de casare, hotararile instantei
de recurs asupra problemelor de drept dezlegate si asupra necesitatii administrarii unor probe
sunt obligatorii pentru judecatorii fondului.
In conditiile in care prin hotarari irevocabile ale instantei de control judiciar si
obligatorii pentru instanta fondului, asa cum s-a aratat mai sus, s-a retinut ca la dosarul cauzei
nu exista acte doveditoare ale proprietatii debitoarei asupra respectivelor bunuri, iar
lichidatorul nu a indicat prin ce titlu i-a fost constituita sau reconstituita proprietatea
debitoarei pe aceste bunuri, fara sa se faca dovada indubitabila ca aceste bunuri immobile sunt
proprietatea S.C. A S.A., judecatorul-sindic nu putea autoriza vanzarea acestora de catre
lichidatorul judiciar.

Simplul fapt ca acest constructii sunt inscrise in evidentele contabile ale debitoarei
aflate in insolventa nu poate conduce la concluzia ca bunurile respective fac parte din “averea
debitorului”, asa cu este ea definita prin art.3 din Legea insolventei, mai ales ca proprietatea
debitoarei asupra acestor bunuri nu este dovedita prin inscrierea in cartea funciara, iar
recurentul contesta aceasta proprietate, suntinand ca imobilele ar fi proprietatea sa.
Curtea a retinut si faptul ca au existat si exista pe rolul instantelor judecatoresti mai
multe litigii legate de dreptul de proprietate asupra constructiilor in litigiu, nefiind clarificata
pana in present situatia judiciara a acestora, astfel incat ele sa poata face obiect al vanzarii-
cumpararii in conditiile prevazute de Legea insolventei cu titlu de exemplu amintind decizia
civila nr. 1070 din 22 octombrie 2007 a Curtii de Apel Timisoara, decizia civila nr. 58 din 6
martie 2008 a Curtii de Apel Timisoara, decizia civila nr. 2199 din 16 martie 2004 a Inaltei

26
Curti de Casatie si Justitie, decizia civila nr. 1588 din 12 decembrie 2006 a Curtii de Apel
Timisoara.
Asa fiind, intrucat in mod gresit a fost aprobat raportul lichidatorului si s-a incuviintat
vanzarea de active de catre lichidatorul debitoarei catre S.C. M S.R.L. Arad si primaria
municipiului Arad – Directia Fiscala, in baza art. 312 din Codul de procedura civila, recursul
declarat de petentul B.A. a fost admis si, in conseciinta, hotararea primei instante a fost
modificata in sensul respingerii cererii practicianului.

27