DESFACEREA CĂSĂTORIEI

Divorţul = acea formă de disoluţie a căsătoriei, care constă în desfacerea

ei, cu efecte pentru viitor, prin acordul soţilor sau pe cale judecătorească, din
culpă.
Forme:
A. - judiciar - prin acordul soților
- din culpă
- din cauza stării sănătăţii unui soţ
- pe cale administrativă
- prin procedură notarială
- de drept în condițiile art.926 NCPC

B. - prin acordul soților

- din culpă
- datorită stării de sănătate a unuia dintre soți

C. - divorț remediu
- divorț din culpă

Divorţul prin acordul soţilor

- la cererea ambilor soţi, prin formularea în comun a cererii de divorţ

- la cererea unuia dintre soţi, întemeiată pe culpa celuilalt, când acesta din
urmă recunoaşte faptele ce i se impută și instanţa, cu acordul reclamantului,
pronunţă divorţul fără a cerceta temeinicia motivelor şi fără a face vreo menţiune
despre culpa părţilor
- la cererea unuia dintre soţi, după o separare în fapt care a durat cel puţin 2
ani, dacă pârâtul se declară de acord cu divorţul, când acesta se pronunţă fără a se
face menţiune despre culpa soţilor

- poate avea loc pe cale judiciară sau pe cale administrativă ori prin procedură
notarială

- instanţa de tutelă, ofiţerul de stare civilă ori notarul public trebuie să

verifice existenţa consimţământului liber şi neviciat al fiecărui soţ
=> *nu poate fi pronunțat ori constatat atunci când unul din soţi este pus sub
interdicţie – sancțiune în caz de nerespectare: orice persoană interesată poate
promova o acţiune în constatarea nulităţii absolute a divorţului prin acordul
soţilor, indiferent dacă acesta a fost pronunţat de instanţă ori a fost constatat de
ofiţerul de stare civilă sau de notarul public
 * consimţământul poate viciat (prin eroare, dol sau violenţă) ori dat într-o
perioadă de lipsă de discernământ - sancțiune în caz de nerespectare: soţul
interesat poate formula o acţiune în anularea divorţului prin acord

Divorţul prin acordul soţilor pe cale judiciară

- nu au relevanță durata căsătoriei şi existența sau nu a copiilor minori

comuni (rezultaţi din căsătorie, rezultaţi din convieţuirea celor doi soţi anterior
căsătoriei, cei adoptaţi de ambii soţi)

Divorţul prin acordul soţilor pe cale administrativă sau prin procedură

notarială

- de către ofiţerul de stare civilă de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe

comune a soţilor dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi nu au copii minori, născuţi
din căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi
- de către notarul public de la locul căsătoriei sau al ultimei locuinţe comune
a soţilor dacă soţii sunt de acord cu divorţul şi: - nu au copii minori, născuţi din
căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi
- există copii minori născuţi din
căsătorie, din afara căsătoriei sau adoptaţi ȘI dacă soţii convin asupra: ⁂ tuturor
aspectelor referitoare la numele de familie pe care să îl poarte după divorţ, ⁂
tuturor aspectelor privind efectele divorţului asupra raporturilor dintre ei şi
copiii lor minori (exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, stabilirea
locuinţei copiilor după divorţ, modalitatea de păstrare a legăturilor personale
dintre părintele separat şi fiecare dintre copii, precum şi stabilirea contribuţiei
părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire profesională
a copiilor) și ⁂dacă din raportul de anchetă socială rezultă că acordul soţilor
privind raporturile dintre ei și copiii lor minori (nu doar exercitarea în comun a
autorităţii părinteşti sau cel privind stabilirea locuinţei copiilor, așa cum prevede
legea) este în interesul copilului
⁂ ascultarea copilului

- este o procedură graţioasă (necontencioasă)

- ofiţerul de stare civilă sau notarul public nu au competenţa să se pronunţe
asupra chestiunilor litigioase
- când soţii nu se înţeleg cererea de divorţ este respinsă şi soţii îndrumați la
instanţă
- soţii pot încheia și un contract de tranzacţie privitor la alte aspecte ale
raporturilor dintre ei (încetarea regimului matrimonial, locuinţa comună, obligaţia
de întreţinere între foştii soţi, prestaţia compensatorie etc.)
 Procedura:
- cererea de divorţ se depune personal de către soți, împreună – excepţie:
cererea poate fi depusă la notarul public şi prin mandatar cu procură autentică
- după înregistrarea cererii, ofiţerul de stare civilă sau notarul public acordă
soţilor un termen de reflecţie de 30 de zile
- la expirarea termenului soţii trebuie să se prezinte personal, iar ofiţerul de
stare civilă sau notarul public are obligaţia de a verifica dacă soţii stăruie în divorţ
şi consimţământul lor este liber şi neviciat
- la finalul termenului de reflecţie, se va elibera certificatul de divorţ, fără să
facă menţiune despre culpa vreunuia dintre soţi în desfacerea căsătoriei.
- dacă soţii nu se înţeleg asupra numelui sau asupra exercitării drepturilor
părinteşti, ofiţerul de stare civilă ori, după caz, notarul public, trebuie să emită o
dispoziţie motivată de respingere a cererii de divorţ şi să îndrume pe soţi la
instanţă - nu există cale de atac împotriva refuzului ofiţerului de stare civilă
sau al notarului public de a constata divorţul şi a emite certificatul de divorţ,
oriare dintre soţi poate solicita repararea prejudiciului cauzat prin refuzul
abuziv al ofiţerului de stare civilă sau al notarului public (răspundere civilă
delictuală)
- dacă soții nu au ajuns la un acord privind alte efecte ale divorţului, ofiţerul
de stare civilă sau notarul public poate emite certificatul de divorţ, urmând ca
foştii soţi să se adreseze instanţei de judecată pentru soluţionarea aspectelor
litigioase dintre ei privitoare la efectele divorţului
- când cererea de divorţ este depusă la primăria unde s-a încheiat
căsătoria, ofiţerul de stare civilă, după emiterea certificatului de divorţ, face
menţiune în actul de căsătorie. În cazul depunerii cererii la primăria în a cărei
rază teritorială soţii au avut ultima locuinţă comună sau la notarul public,
ofiţerul de stare civilă sau notarul public emite certificatul de divorţ şi înaintează,
de îndată, o copie certificată de pe acesta la primăria locului unde s-a încheiat
căsătoria, spre a se face menţiune în actul de căsătorie

Divorţul din cauza sănătăţii unui soţ

- la cererea soţului care suferă de o boală, a cărei existenţă face imposibilă

continuarea căsătoriei - instanţa va administra probe privind existenţa bolii şi
starea sănătăţii soţului bolnav
- desfacerea căsătoriei se pronunţă fără a se face menţiune despre culpa
soţilor

Divorţul din culpă

- culpa unuia sau a ambilor soţi în destrămarea căsătoriei - „atunci când, din
cauza unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi
continuarea căsătoriei nu mai este posibilă”
 - situații specială: A. pentru o separare în fapt care a durat cel puţin doi
ani; B. pentru o separare în fapt care a durat cel puţin doi ani
- pentru „motive temeinice” - spre exemplu: comportamentul violent al unuia
dintre soţi, separaţia în fapt, infidelitatea conjugală etc.

*dacă reclamantul în divorţ face dovada vinovăţiei pârâtului, căsătoria se

desface din vina exclusivă a acestuia;
*dacă din probele administrate rezultă vinovăţia ambilor soţi, căsătoria se
desface din vina lor comună, chiar dacă numai reclamantul a făcut cerere de
divorţ;
*dacă însă numai unul dintre soţi a formulat cerere de divorţ iar instanța
stabileşte culpa exclusivă a reclamantului, chiar dacă pârâtul nu a făcut cerere
reconvențională: a) fie reclamantul nu îşi asumă responsabilitatea pentru
destrămarea căsniciei şi atunci cererea sa va fi respinsă; b) fie reclamantul îşi
asumă această responsabilitate şi căsătoria se desface din culpa sa exclusivă

- în cazul divorțului pentru o separare în fapt care a durat cel puţin doi
ani: a) fie soţul reclamant îşi asumă responsabilitatea pentru eşecul căsătoriei; b)
fie pârâtul este de acord cu divorţul şi atunci instanţa desface căsătoria fără a mai
face vreo menţiune despre culpă

- în cazul reglementat de art. 380 C.civ. coroborat cu art. 926 NCPC, - soţul
reclamant decedează în timpul procesului, iar moştenitorii săi continuă
acţiunea de divorţ care este admisă constatându-se culpa exclusivă a soţului
pârât - căsătoria se consideră desfăcută la data introducerii cererii de divorț.
Condiții:
* decesul reclamantului să intervină în timpul procesului;
* cererea de divorţ să fie întemeiată pe culpa pârâtului;
* moştenitorii reclamantului (moştenitorii legali din clasele I-IV sau
moştenitorii testamentari, respectiv legatarii universali sau cu titlu universal
şi – în lipsa acestor moştenitori – comuna, oraşul sau municipiul pe a cărui rază
teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii; NU și soţul pârât)
continuă acţiunea de divorţ - dacă nu există moştenitori sau aceştia nu înţeleg să
continue procesul de divorţ căsătoria încetează prin decesul soţului reclamant;
*instanța să constate culpa exclusivă a pârâtului - dacă nu reiese culpa
exclusivă a soţului pârât, astfel încât acţiunea urmează a fi respinsă, iar căsătoria
a încetat prin deces;

Efectele divorţului

- între foştii soţi, atât nepatrimoniale, cât şi patrimoniale

- cu privire la relaţiile dintre ei şi copiii, nepatrimoniale şi patrimoniale
 - se produc numai pentru viitor, nu şi pentru trecut
- în raporturile patrimoniale dintre foştii soţi şi terţi, efectele devin opozabile
celor din urmă pe data îndeplinirii formalităţilor de publicitate

Data desfacerii căsătoriei

- din ziua când hotărârea prin care s-a pronunţat divorţul a rămas definitivă
- dacă acţiunea de divorţ este continuată de moştenitorii soţului
reclamant, potrivit art. 380 C.civ., căsătoria se socoteşte desfăcută la data
introducerii acțiunii
- în cazul divorțului administrativ sau pe cale notarială, căsătoria este
desfăcută pe data eliberării certificatului de divorţ

Efectele divorţului cu privire la raporturile nepatrimoniale dintre soţi

Numele de familie după căsătorie

- soţii pot conveni să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei iar instanţa
ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ
- pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de
interesul superior al copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze
numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înţelegeri între ei
- dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea,
fiecare dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei

*****
Drepturile soţului divorţat

a. divorţul se pronunţă împotriva soţului din a cărui culpă exclusivă s-a

desfăcut căsătoria
- culpa exclusivă a unuia dintre soţi determină pierderea, de către acesta, a
drepturilor pe care legea sau convenţiile încheiate anterior cu terţii i le-au atribuit,
respectiv:
1. nu va putea obţine obligarea celuilalt la întreţinere decât timp de un an de
la divorţ
2. nu are dreptul la prestaţie compensatorie, aceasta fiind un beneficiu al
soţului inocent
3. nu poate primi, din partea soţului inocent căruia i-a fost atribuită locuința
proprietate comună a soților sau i s-a atribuit beneficiul contractului de
închiriere pentru locuinţa comună, indemnizaţia pentru acoperirea
cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă
4. poate pierde beneficiul contractului de închiriere a locuinţei comune
izvorât dintr-un contract încheiat cu un terţ, acesta din urmă trebuind să fie citat
în proces pentru ca hotărârea să îi fie opozabilă
 b. dacă divorţul este pronunţat din culpa ambilor soți sau divorțul are la bază
acordul acestora, foștii soți au o situaţie juridică egală

Efectele divorţului cu privire la raporturile patrimoniale dintre soţi

Efecte cu privire la regimul matrimonial

- regimul matrimonial încetează prin (...) desfacerea (...) căsătoriei, respectiv

la data introducerii cererii de divorţ sau, dacă este cazul, data separaţiei în
fapt
a) regimul matrimonial, indiferent care este acesta, încetează de drept la
data introducerii cererii de divorţ, fie că este un divorţ judiciar prin acord, din
culpă sau pentru motive de sănătate, fie că este unul pe cale administrativă sau
notarială
b) regimul matrimonial încetează la data separaţiei în fapt, dacă:
1. soţii solicită împreună acest lucru în cazul divorţului prin acord pe cale
judiciară oripentru starea sănătăţii unuia dintre ei sau chiar în cazul unui divorţ
întemeiat pe culpă
- în cazul divorţului pe cale administrativă sau notarială, nici ofiţerul de stare
civilă şi nici notarul public nu pot lua act de cererea soţilor privind data încetării
regimului matrimonial, deoarece ei nu au decât competenţa de a emite certificatul
de divorţ, însă notarul public poate autentifica contractul de tranzacție al soţilor,
inclusiv prin care să constate numai/inclusiv data încetării regimului matrimonial
2. unul dintre soţi solicită acest lucru, în cazul divorţului pe cale judiciară,
caz în care, soţul care a făcut solicitarea trebuie să facă cel puţin dovada separaţiei
în fapt şi a datei când aceasta a intervenit, precum şi a faptului că separaţia a fost
totală, excluzând continuarea funcţionării regimului matrimonial.

- efectele încetării regimului matrimonial de la data introducerii cererii de

divorţ, respectiv de la data separării în fapt, se produc numai între soţi:
a) pentru locuinţa familiei, chiar dacă regimul matrimonial încetează
(indiferent care este acesta), regulile juridice specifice se vor aplica până la
pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti cu privire la atribuirea beneficiului
contractului de închiriere sau cu privire la partajul locuinţei bun comun sau până
la încheierea, între foştii soţi, a unei tranzacţii referitoare la locuinţa familiei.
b) în cazul separaţiei de bunuri, la încetarea regimului matrimonial se naşte
dreptul de retenţie al fiecăruia dintre soţi asupra bunurilor celuilalt, până la
acoperirea integrală a datoriilor reciproce. Dreptul de retenţie are, în acest caz, o
sferă de cuprindere mai întinsă faţă de cea de drept comun: poate fi vorba atât de
o conexiune a datoriei cu lucrul, dar și de orice alte datorii pe care soţii le au unul
faţă de celălalt, dreptul de retenţie fiind general
 c) în cazul regimului comunităţii, legală sau convenţională, după data
încetării regimului matrimonial, bunurile dobândite de fiecare soţ vor fi bunuri
proprii, însă actele de folosinţă, de conservare, de administrare, de înstrăinare şi
de grevare a bunurilor comune vor fi guvernate de regulile specifice regimului
matrimonial. Cu toate acestea actele de dispoziție făcute de oricare dintre soţi
singur, cu titlu oneros, cu privire la bunurile mobile comune a căror înstrăinare nu
este supusă, potrivit legii, anumitor formalităţi de publicitate, precum şi actele din
care se nasc obligaţii în sarcina comunităţii, încheiate de unul dintre soţi după data
introducerii cererii de divorţ sunt anulabile, dacă au fost făcute în frauda celuilalt
soţ, cu excepția situației în care terţul a fost de bună-credinţă, adică nu a cunoscut
existenţa procesului de divorţ şi nu a fost complice la fraudă, soţul prejudiciat
având posbilitatea de a solicita despăgubiri de la soţul care a încheiat actul în
frauda sa

- faţă de terţi, încetarea regimului matrimonial este opozabilă numai după

îndeplinirea formalităţilor de publicitate sau de la data la care au luat cunoştinţă
de aceasta pe altă cale

- chiar dacă hotărârea de divorţ, respectiv certificatul de divorţ sunt

opozabile faţă de terţi, în ceea ce privește starea civilă, cât timp nu s-a stabilit
contrariul printr-o (nouă) hotărâre, încetarea regimului matrimonial este
opozabilă acestora de la momentul realizării formalităților de publicitate ori de la
data la care au cunoscut acest fapt pe altă cale

Obligaţia de întreţinere între foştii soţi

- la desfacerea căsătoriei, obligaţia de întreţinere între soţi încetează, luând

naștere obligația de întreținere între foștii soți
- condiții:
*generale cerute de lege creditorului al obligaţiei de întreţinere: starea de
nevoie, incapacitatea de muncă şi comportamentul corespunzător
* specială: incapacitatea de muncă trebuie să fi survenit
*** înainte de căsătorie ori în timpul căsătoriei sau
*** în decurs de un an de la desfacerea căsătoriei, dacă este
cauzată de o împrejurare în legătură cu căsătoria
* debitorul obligaţiei de întreţinere să aibă mijloacele de a o plăti
- foştii soţi îşi datorează întreţinere, ca şi soţii, înaintea oricăror alte persoane.
- cuantum: o pătrime din venitul net al debitorului, indiferent de natura
acestora - din muncă, din exploatarea unei întreprinderi, din chirii etc., dar
fără ca întreținerea pentru fostul soț împreună cu cea datorată copiilor să
depășească jumătate din venitul net al celui obligat la plată
- la stabilirea în concret a valorii obligaţiei de întreţinere nu vor fi avute în
vedere numai mijloacele debitorului, ci şi starea de nevoie a creditorului
 - se acordă de la data desfacerii căsătoriei, dacă a fost cerută în cadrul
procesului de divorţ, sau de la care a fost cerută, dacă a fost cerută ulterior, dar
nu mai târziu de un an de la data desfacerii căsătoriei, cu excepția situației
debitorul, prin conduita sa, l-a determinat pe creditor să întârzie formularea
cererii, iar pensia poate fi acordată şi pentru trecut, dar nu mai devreme de la
data la care s-a ivit starea de nevoie
- dacă divorţul se pronunţă din culpa unui singur soţ, acesta va beneficia de
întreţinere din partea celuilalt doar timp de un an de la desfacerea căsătoriei, în
celelalte situații neexistând o limită în timp
- dreptul la întreținere se stinge dacă:
* acela care o cere a săvârşit fapte grave, contrare legii sau
bunelor moravuri, împotriva celui căruia îi solicită întreţinere, indiferent dacă
aceste fapte au fost săvârşite înainte sau după divorţ;
* prin recăsătorirea celui îndreptăţit;
* prin moartea debitorului sau a creditorului;
* încetarea stării de nevoie;
* încetarea incapacității de muncă;
* debitorul nu mai dispune de mijloacele necesare;
* prin executare;
* pierderea calității de fost soț ca urmare a anulării sau
nulității căsătoriei deja desfăcute, cu excepția situației în care această calitate este
păstrată de soțul de bună-credință
!!! nașterea și stingerea dreptului și obligației la întreținere nu sunt
definitive!!!

Dreptul la despăgubiri pentru prejudicii cauzate prin desfacerea căsătoriei

- formă de răspundere civilă delictuală specifică raporturilor dintre soţi ca

urmare a divorţului
- nu se confundă cu prestația compensatorie și obligația de întreținere
- se pot cumula cu prestaţia compensatorie
- se pot cumula cu obligația de întreținere
- soţul care solicită despăgubirile trebuie să facă dovada îndeplinirii:
*condiţiilor generale pentru antrenarea răspunderii delictuale: prejudiciu
(material sau moral), faptă ilicită, legătură de cauzalitate între faptă şi
prejudiciu şi vinovăţia autorului faptei ilicite (≠vinovăţia soţului pentru divorţ)
*condiției speciale: soţul care solicită despăgubiri este nevinovat

- competentă este instanţa de tutelă, cererea privind despăgubirile putând

face obiectul unei cereri accesorii cererii de defsacere a căsătoriei, dar pot fi
solicitate și pe cale separată, în termenul general de prescripţie de trei ani, care
curge de la data la care soţul inocent a cunoscut prejudiciul ce i-a fost cauzat de
celălalt soţ
 Prestaţia compensatorie

= obligaţia soţului din a cărui culpă exclusivă s-a desfăcut căsătoria de a

executa, în beneficiul soţului inocent, o prestație, astfel încât să se evite un
dezechilibru patrimonial semnificativ, care ar putea să fie cauzat de divorţ, în
condiţiile de viaţă ale celui din urmă
- condiţii cumulative:
a) soţul care solicită prestaţia compensatorie să sufere un dezechilibru
patrimonial semnificativ raportat la condiţiile de viaţă din timpul căsătoriei, în
sensul diminuării, de asemenea semnificative, a nivelului de trai
b) soţul căruia i se solicită să fie exclusiv culpabil de desfacerea căsătoriei
c) căsătoria a durat cel puţin 20 de ani, durată împlinită la data desfacerii
căsătoriei, adică la data rămânerii definitive
d) soţul inocent să nu solicite pensie de întreţinere
- legea oferă o serie de criterii orientative pentru stabilirea prestaţiei
compensatorii: a) resursele soţului care o solicită şi mijloacele celuilalt soţ din
momentul divorţului; b) efectele pe care le are sau le va avea lichidarea regimului
matrimonial; c) orice alte împrejurări previzibile de natură să modifice resursele
soţilor şi efectele lichidării regimului matrimonial, cum ar fi vârsta şi starea de
sănătate a soţilor, contribuţia la creşterea copiilor minori pe care a avut-o şi
urmează să o aibă fiecare soţ, pregătirea profesională a fiecăruia şi posibilitatea
de a desfăşura o activitate producătoare de venituri etc.

*****

- forme:
a) în bani: * sumă globală sau
* rentă (viageră) în bani, fie o cotă procentuală din
veniturile debitorului, fie o sumă de bani determinată
b) în natură: uzufruct asupra unor bunuri mobile sau imobile care
aparţin debitorului
- durata prestaţiei compensatorii sub forma rentei viagere sau a
uzufructului: pe durata vieţii beneficiarulu sau pentru o perioadă mai scurtă
- dacă prestația compensatorie constă într-o rentă, la cererea soţului creditor,
debitorul poate fi obligat să constituie o garanţie reală sau să dea cauţiune
pentru a asigura executarea rentei
- hotărârea judecătorească prin care a fost stabilită se bucură de o autoritate
de lucru judecat relativă, până la momentul schimbării condiţiilor care au stat la
baza pronunţării ei; dacă se modifică semnificativ mijloacele debitorului sau ale
creditorului, instanţa – la cererea celui interesat, creditor sau debitor, după caz –
poate modifica prestaţia compensatorie, micşorându-i sau mărindu-i cuantumul
(micșorare în cazul rentei viagere sau a uzufructului, respectiv mărire indiferent
de forma prestației)
- prestația stabilită sub forma rentei viagere se indexează de drept
- cazuri de încetare:
» de drept *decesul creditorului sau debitorului,
*recăsătorirea soţului creditor,
» judiciară *soțul creditor obţine resurse de natură să
îi asigure condiţii de viaţă asemănătoare celor din timpul căsătoriei

Efectele divorţului cu privire la raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori

- instanţa de divorţ trebuie să se pronunţe din oficiu asupra raporturilor

dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, chiar dacă acest lucrunu a fost solicitat
prin cererea de divorț
- copiii minori ai soţilor: copiii care nu au împlinit 18 ani şi nici nu au
dobândit capacitatea de exerciţiu, potrivit legii, născuţi în afara căsătoriei, copiii
minori născuţi în timpul căsătoriei şi copiii minori adoptaţi de ambii soţi
- criterii:
1. interesul superior al copiilor
2. raportul de anchetă psihosocială
- ancheta psihosocială se realizează de către autoritatea tutelară, până la
reglementarea organizării şi funcţionării instanţei de tutelă, la locuinţa soţilor, iar
dacă aceştia nu au locuinţă comună – la locuinţa fiecăruia dintre ei
- este obligatoriu, lipsa atrăgând nelegalitatea hotărârii cu privire la
raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, dar concluziile raportului
au caracter consultativ
- este suficient ca raportul să fie se întocmit şi depus la dosar, nefiind
obligatorie citarea autorităţii tutelare
- conține informații privitoare la: condiţiile de trai ale soţilor, raporturile
dintre părinţi şi copii, modul în care părinţii îi îngrijesc pe copii, punctul de vedere
al autorităţii tutelare referitor la măsurile pe care poate să le ia instanţa cu privire
la copii
- părinţii aflaţi în curs de divorţ se pot învoi cu privire la raporturile dintre
ei şi copiii lor minori, dar instanţa poate cenzura învoiala părinţilor, dacă aceasta
nu corespunde interesului superior al copilului5. Ascultarea părinţilor şi a
minorilor. Instanţa de tutelă este obligată să îi asculte atât pe părinţi, cât şi pe
copiii minori.
- ascultarea părinţilor este obligatorie
- ascultarea copiilor, în camera de consiliu, este obligatorie dacă minorul
a împlinit 10 ani, dar poate fi ascultat şi cel care nu a împlinit 10 ani, dacă
judecătorul va considera necesar, opinia sa va fi luată în considerare în raport cu
vârsta şi cu gradul său de maturitate
 Exercitarea autorității părintești

REGULA: exercitarea autorităţii părinteşti se face de către AMBII

părinţi ÎN COMUN, inclusiv după divorț
- drepturile şi îndatoririle părinteşti, care privesc atât persoana, cât şi
bunurile copilului, aparţin în continuare, în mod egal, ambilor părinţi, aceştia
exercitându-le numai în interesul superior al copiilor şi fiind răspunzători
pentru creşterea acestora
- în caz de neînțelegere cu privire la modul de exercitare a autorităţii
părinteşti, oricare dintre părinţii divorţaţi se poate adresa instanţei de tutelă

EXCEPȚIA: instanţa decide altfel, respectiv autoritatea părintească să fie

exercitată: a) de un singur părinte (scindarea autorităţii părinteşti), sau b) de către
alte persoane
- condiție: * există motive întemeiate
a) - părintele care va exercita autoritatea părintească va avea toate drepturile
şi obligaţiile specifice autorităţii părinteşti, iar celălalt părinte va avea numai
dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum
şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia
b) - exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la persoana copilului de
către alte persoane se realizează presupune plasamentul copilului la o rudă
sau la o altă familie ori persoană, cu consimţământul acestora, sau într-o
instituţie de ocrotire
- drepturile privind bunurile copilului sunt exercitate de părinţi, în comun
sau numai de către unul dintre ei
- pe durata plasamentului, locuinţa și domiciliul copilului se află la
persoana sau instituţia la care s-a dispus plasamentul
- părinții păstrează dreptul de avea legături personale cu minorul și au
obligația de a contribui la cheltuielile de întreţinere a minorului

Locuinţa copilului după divorţ

- copilul minor locuieşte cu părinţii săi, neputând să fie separat de aceştia

fără încuviinţarea lor, decât în cazurile prevăzute de lege (exemple: părinții
nedivorțați nu locuiesc împreună, în cazul divorțului)
- stabilirea locuinţei copilului se realizează chiar şi în cazul în care
autoritatea părintească se exercită în comun, de ambii părinţi, după divorţ
REGULA: la unul dintre părință
- părinţii se pot înţelege la care dintre ei să locuiască minorul după divorţ
în concordanţă cu interesul superior al copilului, instanța fiind obligată să
verifice, din oficiu, dacă înţelegerea părinţilor respectă acest principiu
 - dacă părinţii nu se înţeleg sau dacă instanţa constată că înţelegerea lor este
contrară interesului minorului, atunci locuinţa copilului după divorţ va fi stabilită
de instanţă
- criteriile pentru stabilirea locuinţei copilului
a) la părintele la care a locuit în mod statornic
b) dacă minorul a locuit cu ambii părinţi, criteriul va fi interesul său superior
EXCEPȚIE: la alte persoane - la bunici, la alte rude ori persoane sau la o
instituţie de ocrotire

****
- spre deosebire de exercitarea autorităţii părinteşti de către alte persoane,
stabilirea locuinţei copilului la alte persoane presupune un comportament al
părinţilor faţă de copii atât de grav încât să formeze convingerea instanţei că nu
pot să exercite autoritatea părintească sau că, dacă o exercită, pun în pericol
existenţa şi dezvoltarea copiilor, însă gravitatea acesteia nu este de natură a-i lipsi
de prerogativele autorităţii părinteşti, ci impune doar ca minorul să fie separat de
părinţi
- cei la care se stabileşte locuinţa minorului exercită numai supravegherea
acestuia şi îndeplinesc toate actele obişnuite privind sănătatea, educaţia şi
învăţătura sa dar părinţii vor exercita autoritatea părintească
- părintele sau, după caz, părinţii separaţi de copilul lor au dreptul de a
avea legături personale cu acesta modalitatea de exercitare a acestui drept fiind
stabilită de părinţi, împreună iar în caz contrar va hotărî instanţa, care poate
inclusiv să limiteze exerciţiul dreptului, dacă este în interesul superior al: în afara
locuinţei părintelui la care se află, la locuinţa părintelui care solicită să îşi exercite
acest drept, în public, în vacanţe, într-un anumit loc și în prezența anumitor
persoane etc.

Contribuţia părinţilor la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi

pregătire profesională a copiilor

- instanţa de tutelă, prin hotărârea de divorţ, stabileşte contribuţia

fiecărui părinte la cheltuielile de creştere, educare, învăţătură şi pregătire
profesională a copiilor, cu aplicarea corespunzătoare a regulilor geenrale din
materia obligației legale de întreținere
- instanţa se va pronunţa în funcţie de hotărârea luată cu privire la locuinţa
copilului, respectiv cu privire la exercitarea autorităţii părinteşti de către o rudă, o
altă persoană sau o altă familie ori o instituţie de:
a) dacă locuinţa copilului este la unul dintre părinți, instanţa va stabili
obligaţia celuilalt părinte de a contribui la cheltuielile de creştere, educare,
învăţătură şi pregătire profesională a copiilor iar dacă sunt mai mulţi copii, va
stabili contribuţia pentru fiecare dintre ei
 b) dacă instanţa stabileşte locuinţa unuia dintre copii la un părinte şi locuinţa
celuilalt la celălalt părinte, va stabili şi contribuţia fiecărui părinte la cheltuielile
pentru creşterea copilului aflat la celălalt părinte
c) În situaţia în care instanţa stabileşte locuinţa copilului la bunici sau la alte
rude ori persoane, cu consimţământul acestora, ori la o instituţie de ocrotire, ambii
părinţi vor fi obligaţi în solidar să plătească contribuţia către persoanele la care
instanţa a stabilit locuinţa sau către instituţia de ocrotire (
d) dacă se ia măsura excepţională a plasamentului copilului la o rudă, o altă
familie ori persoană sau într-o instituţie de ocrotire, instanța va trebui să
stabilească, de asemenea, contribuţia pentru ambii părinţi, în solidar, însă aceasta
va fi plătită la bugetul judeţului, respectiv al sectorului municipiului Bucureşti de
unde provine copilul
- cuantumul întreținerii va fi fixat în conformitate cu nevoia minorului şi
ţinând cont de mijloacele părinţilor - până la o pătrime din venitul său lunar net
pentru un copil, o treime pentru 2 copii şi o jumătate pentru 3 sau mai mulţi
copii, fără ca întreţinerea datorată copiilor, împreună cu întreţinerea datorată altor
persoanesă depăşească jumătate din venitul net lunar al celui obligat
- părinţii se pot înţelege cu privire la stabilirea contribuţiei (cuantumul
contribuţiei; scutirea unui părinte de plata contribuţiei, dacă părintele celălalt
poate asigura copilului condiţii de trai corespunzătoare nevoilor sale; plata unei
sume globale ș a.), dar înţelegerea lor trebuie verificată de instanţă, pentru a nu
fi contrară interesului superior al copilului
- părintele nu poate renunţa la contribuţie, deoarece nu el este titularul
dreptului, ci copilul şi nimeni nu poate renunţa pentru viitor la dreptul său la
întreţinere
- întreținerea se acordă de la data la care a fost cerută sau și pentru o
perioadă anterioară, dacă nu a fost solicitată mai devreme din culpa debitorului