CURS 5

3.2. Indicatori de imobilizare

Un proces investiţional presupune, în principiu, parcurgerea a 3 faze distincte:

1) faza preinvestiţională, în care fondurile imobilizate sunt relativ reduse în
comparaţie cu valoarea investiţiei şi în care se realizează următoarele activităţi:
- cerecetări/studii de piaţă;
- identificarea oportunităţilor de investiţii;
- alegerea celei/celor mai bune oportunităţi;
- evaluarea proiectului/variantelor de proiect şi selectarea variantei optime;
- studii de prefezabilitate şi fezabilitate;
- proiectare;
- obţinere avize, autorizaţii, etc.
2) faza investiţională, în care se imobilizează efectiv fonduri importante, cu efecte
negative asupra activităţii agentului economic, ceea ce face ca eforturile pentru
scurtarea acestei faze să fie susţinute.
Efectele negative ale imobilizărilor de capital pot fi reduse prin acordarea unei
atenţii deosebite modului de eşalonare a fondurilor de investiţii pe durata de realizarea
a investiţiei (d).
Există 3 modalităţi de eşalonare a cheltuielilor cu investiţiile:
a) crescător

I (u.m.)

d = 3 ani

I3

I2
I1
1 2 3 t(ani)

1
b) descrescător

I (u.m.)

I3

I2

I1

1 2 3 t(ani)

c) constant

I (u.m.)

d = 3 ani

I3

I2

I1
1 2 3 t(ani)
sau:
I (u.m.)
It
b
c

d t(ani)
Obs.: O sumă de bani sau capitalul rămâne imobilizat până la punerea în funcţiune
a obiectivului de investiţii.

2
 Imobilizarea capitalului investit se sfârşeşte abia atunci când s-a recuperat efectiv
investiţia pe seama avantajelor anuale.
Cea mai ieftină variantă de imobilizare a fondurilor este varianta de eşalonare
crescătoare a cheltuielilor pe durata d. Dar, şi în această situaţie, se pot face
diferenţieri între momentele în care se cheltuiesc fondurile pe parcursul unul an din
durata d. Dacă în exemplul precedent sumele se cheltuiesc la începutul anului, atunci
I1 rămâne blocat pentru 3 ani, I2 pentru 2 ani, iar I3 pentru 1 an. Dacă în schimb sumele
se cheltuiesc la sfârşitul anului, atunci I1 e blocat 2 ani, I2 un an, iar I3 nu rămâne
imobilizat deoarece la sfârşitul duratei d obiectivul de investiţii se pune în funcţiune şi
începe să furnizeze fluxuri de venituri şi de avantaje anuale.
Evaluarea eficienţei economice prin prisma imobilizărilor de capital, sau mai
corect prin prisma pierderilor financiare datorate imobilizărilor, se realizează cu
ajutorul următorilor indicatori:
1) Mărimea totală a imobilizărilor (Mi);
2) Mărimea medie a imobilizărilor ( Mi );
3) Efectul imobilizărilor (Ei);
4) Imobilizarea specifică (Mis);
5) Efectul specific al imobilizărilor (Eis);
6) Lag-ul mediu ( l ) - intervalul/decalajul de timp între momentul cheltuirii
banilor şi momentul obţinerii veniturilor.
Obs.: Toţi indicatorii de imobilizări sunt indicatori de minim.
Există situaţii în care se pot pune în funcţiune capacităţi parţiale de
producţie/servicii înainte de punerea în funcţiune a întregului obiectiv. Acest
aspect prezintă un avantaj major pentru agenţii economici, deoarece efortul
investiţional începe să fie recuperat pe durata d, datorită profitului realizat, ceea ce
atenuează considerabil efectele negative ale imobilizărilor de resurse materiale,
financiare şi umane pe perioada realizării proiectelor de investiţii.
Mod de calcul:

3
 1) Mărimea totală a imobilizărilor (Mi):
d

Mi =  Ih(d  h  k ) , unde Ih = investiţia anuală, k = coeficient de corecţie care

h 1

poate lua următoarele valori: k = 0 dacă banii/resursele se imobilizează la sfârşitul

anului, k = 1 dacă banii/resursele se imobilizează la începutul anului, k = 0,5 dacă
banii/resursele se imobilizează la mijlocul anului, etc.
2) Mărimea medie a imobilizărilor ( Mi ):
Mi
Mi = d

3) Efectul imobilizărilor (Ei):

Ei = Mi x e, unde Ei = pierderi (neîncasarea veniturilor) datorate blocării
capitalului investit pe durata investiţională iar e = coeficientul de eficienţă.
4) Imobilizarea specifică (Mis):
Mi
Mis = Q unde Q = capacitatea de producţie a viitorului obiectiv.

5) Efectul specific al imobilizărilor (Eis):

Ei
Eis = Q

6) Lag-ul mediu ( l ):
Mi
l = It

3.3. Factorul timp şi evaluarea proiectelor de investiţii

3.3.1. Aspecte metodologice

Pentru a determina nivelul real al eficienţei proiectelor de investiţii, trebuie să se ia

în consideraţie influenţa factorului timp asupra tuturor fluxurilor financiare generate
atât pe durata realizării investiţiei cât şi pe durata funcţionării obiectivului de
investiţii.
Asigurarea comparabilităţii fluxurilor financiare nesincrone se face prin utilizarea
tehnicii actualizării sau a echivalării lor la un moment de timp comun pentru

4
avantajele şi costurile asociate proiectelor de investiţii, numit moment de actualizare
(sau de conversie economică) a fluxurilor financiare dispersate în timp (ta).
ta poate fi ales la oricare dintre cele 5 momente de timp semnificative pe orizontul
de analiză (N =d + D), sau la un moment oarecare pe durata N, în funcţie de interesele
investitorului.

3.3.2. Formule de calcul utilizate în tehnica actualizării

Valoarea actuală (VA) sau actualizată a unui flux financiar se poate defini ca o
sumă pe care un agent economic trebuie să o investească în prezent (s0) pentru ca
peste un interval de timp (h) aceasta să devină s h. (sau VA = valoarea de azi a unui
flux financiar ce se produce în viitor).
Ex.1: s0 = 1 leu peste 1 an ea devine 1 (1+a)= (1+a)1
peste 2 ani (1+a)2
.
.
peste h ani (1+a)h, unde
(1+a)h = factor de actualizare, iar a = rata de actualizare anuală.
Ex. 2: dacă în viitor agentul economic doreşte să deţină 1 leu, atunci:
1
1 leu peste 1 an azi se investesc 1. (1  a ) = (1+a)-1
1
2 ani 1. (1  a ) 2 = (1+a)-2
.
.

1
1 leu peste h ani azi se investesc 1. (1  a ) h= (1+a)-h, unde (1+a)-h = factor de

actualizare .
Relaţia de calcul ce stă la baza determinării factorului de actualizare utilizat în
evaluarea eficienţei economice a proiectelor de investiţii este:
z = (1+a)ta-h , z poate lua valorile:

5
 a) z > 1, dacă ta > h
h ta se determină valoarea
t viitoare (VV)
b) z < 1, dacă ta < h
ta h se determină valoarea
t actuală/prezentă (VA)
c) z =1, dacă ta = h
ta =h se determină valoarea
t curentă

VA pentru ta = 0 (la începutul duratei d), a unei sume sh va fi:

0 1 2 3 4 5
t
ta = 0

z = (1+a)-h

VA (s, h, a, ta = 0) = s h (1+a)-h, şi întotdeauna VA (sh) < sh, deoarece factorul de

actualizare (1+a)-h este o funcţie exponenţială descrescătoare, deci VA e întotdeauna
mai mică decât valoarea iniţială.
VV a fluxurilor financiare reprezintă valoarea capitalizată a acestora:

0 1 2 3 ta = x
t
z' = (1+a)ta-h
VV(s, h, a, ta =x) = sh (1+a)x-h şi întotdeauna VV(sh) > sh

3.3.3. Rata de actualizare (a) şi modul de stabilire a acesteia

6
 a exprimă exigenţele de rentabilitate ale investitorului privind modul de
utilizare a capitalului disponibil pentru investiţii.
a e componentă a factorului de actualizare (z) şi a factorului de fructificare (z’),
influenţându-le direct.
a se poate alege astfel:
1) finanţarea investiţiei dintr-o singură sursă a = i + 2% - 3%, unde: i =
rata dobânzii bancare la creditele pe termen lung.
2% - 3% = marja de siguranţă
ex.: i = 12% pe an, deci a = 14% sau 15% pe an.
2) finanţare mixtă (din mai multe surse)
a = cmmpc + 2% - 3%, unde cmmpc = costul mediu de procurare a capitalului
sau costul mediu ponderat al capitalului
3) rata de actualizare nominală a trebuie să reflecte cel puţin 3 elemente de
bază:
ra = rentabilitatea aşteptată a capitalului propriu fără risc şi inflaţie;
ri = primă de inflaţie;
rr = primă de risc economic.
a% = [(1+ra)(1+ri)(1+rr) -1] x 100.