UNIVERSITATEA POLITEHNICĂ BUCUREȘTI

FACULTATEA INGINERIA SISTEMELOR BIOTEHNICE

PROGRAM STUDII: INGINERIE ȘI MANAGEMENT ÎN PROTECȚIA MEDIULUI

TEMĂ DE CASĂ

SISTEME EXTENSIVE CU LAGUNE NATURALE

Procedee Speciale de Epurarea a Apelor Uzate

Profesor Coordonator: Student:

Ș.l.dr. ing. Safta Victor Viorel Ene Ionuț-Daniel
 Introducere

Procedeele extensive de epurare sunt procedee de purificare a apelor uzate care sunt
foarte apropiate de procesele naturale de purificare a apelor (procese de autoepurare) la care,
după cum s-a arătat anterior, rolul principal îl joacă microorganismele (bacteriile).
În mod natural, în masa de apă impurificată se găsesc alge microscopice care
utilizează energia (radiaţia) solară pentru a produce prin fotosinteză oxigenul necesar
culturilor bacteriene, care se găsesc dispesate sau fixate pe diferiţi suporţi în apa supusă
procesului, pentru a realiza purificarea apelor printr-un proces biologic. De aceea procedeele
extensive de epurare prezintă marele avantaj că în marea lor majoritate, nu au nevoie de un
aport exterior de energie pentrudesfăşurarea proceselor de lucru, fiind astfel extrem de
economice.
De asemenea instalaţiile (sistemele) extensive de epurare prezintă avantajul unor
eficienţe foarte ridicate de îndepărtare a încărcărilor organice şi nutrienţilor din apa supusă
tratamentului furnizând efluenţi de foarte bună calitate, care pot fi deversaţi fără nici un
pericol în cursurile de ape naturale.
Un alt avantaj, deloc neglijabil, al sistemelor extensive de epurare a apei este acela că
acestea au un aspect foarte natural (nu aspect de instalaţie industrială), încadrându-se perfect
în peisajul natural, fără a-l afecta cu nimic.
Dezavantajul principal al sistemelor extensive de epurare îl constituie faptul că
acestea sunt eficiente doar la debite reduse ale influenţilor de apă uzată procesaţi, cu încărcări
poluante, de asemenea, foarte reduse. Rezultă că pentru realizarea procesului de epurare a
apelor, aceste sisteme necesită atât suprafeţe (spaţii) mari de amplasare (vezi figura 1, în care
este prezentată o schemă structurală pentru luarea deciziei la alegerea tipului de sistem de
epurare care să deservească o anumită localitate în funcţie de spaţiul disponibil), cât şi durate
mari ale procesului de epurare, de câteva ori sau zeci de ori mai mari ca în cazul sistemelor
intensive. De aceea, astfel de sisteme extensive de epurare a apelor uzate au fost dezvoltate în
diferite ţări europene (Franţa, Germania, Spania, Olanda, etc.) în general pentru deservirea
unor obiective (de exemplu comunităţi mici) cu o populaţie mai mică de 500 locuitori
echivalenţi.
Înfiinţarea unor instalaţii extensive de epurare a apelor pentru deservirea unor
localităţii cu o populaţie mai mare de 500 de locuitori echivalenţi, pănă la 5000 de locuitori
echivalenţi, poate fi considerată posibilă, însă cu luarea în considerare a unor precauţii
specifice, care vor fi subliniate în prezentarea ulterioară.
De asemenea la decizia înfiinţării unui sistem extensiv de epurare a apelor uzate care
să deservească o anumită localitate, trebuie avuţi în vedere şi factorii climatici din zonă,
având în vedere că perioadele cu temperaturile ridicate sau periodele de îngheţ au o influenţă
puternică asupra calităţii procesului de funcţionare al sistemelor, care este aproape în
totalitate biologic.
În continuare vor fi descrise principalele tipuri de instalaţii extensive, care pot fi
clasificate după modul în care culturile bacteriene se găsesc în apa uzată supusă procesului de
epurare, şi anume: fixate pe anumiţi suporţi, sub formă de pelicule biologice, sau dispersate
sub formă de nămol activ.
 Astfel instalaţiile extensive cu biomasa bacteriană sub formă de peliculă biologică
sunt următoarele:
- câmpuri de infiltrare –percolare;
- filtre cu vegetaţie cu flux vertical;
- filtre cu vegetaţie cu flux orizontal.

Instalaţiile extensive cu biomasa bacteriană sub formă de nămol activ sunt următoarele:
- lagune naturale (cu microfite);
- lagune naturale cu macrofite;
- lagune aerate.

Fig. 1 Schema structurală pentru luarea deciziei la alegerea tipului de sistem de epurare
care să deservească o anumită localitate în funcţie de spaţiul disponibil

De menţionat că în instalaţiile extensive, la epurarea apelor uzate, pe lângă procesele

biologice, mai concură şi unele procese fizice, cum ar fi: filtrarea apei printr-un strat granular
(în cazul câmpurilor de infiltrare) sau prin sistemele radiculare ale unor plante (în cazul
filtrelor cu vegetaţie) sau sedimentarea suspensiilor solide şi coloizilor (în cazul lagunelor
naturale sau de sedimentare) sau procese chimice, cum ar fi: precipitarea compuşilor
insolubili sau coprecipitarea cu compuşi insolubili (N,P), adsorbţia unor compuşi pe anumite
substraturi (cu diferite caracteristici, plasate în instalaţia de epurare) sau de către plante (N,P,
metale, etc.), distrugerea microorganismelor şi viruşilor prin iradiere naturală cu radiaţii UV,
oxidarea sau reducerea unor compuşi (metale).
Procesele biologice produse de biomasa bacteriană, fixată sau dispersată în apa uzată
supusă tratamentului, pot fi procese aerobe, acestea producând degradarea încărcării
organice din ape şi nitrificare şi defosforizare sau procese anaerobe, acestea producând
denitrificare.
Procesele aerobe au loc în zonele aerobe care se găsesc mai ales în apropiere de
suprafaţa liberă a apei (în aceste procese un rol foarte important îl are dezvoltarea algelor
microscopice care furnizează prin fotosinteză oxigenul liber, dizolvat în apă, necesar acestor
procese), în timp ce procese anaerobe au loc în zonele anaerobe plasate mai ales în apropirea
sedimentelor de pe radier.

Fig. 2 Procese care apar în lagună

 CAP. 1 LAGUNE NATURALE

1.1 Noțiuni generale

La modul general, lagunele sunt instalaţii extensive în care în apa uzată supusă
tratamentului este purificată (epurată) de încărcarea poluantă organică prin acţiunea biologică
a unor culturi bacteriene, în principal, de tip aerob, care sunt dispersate în apa supusă
tratamentului. Oxigenul necesar procesului de fermentare aerobă poate proveni, în funcţie de
împrejurări, din surse naturale sau artificiale, modul de aerare dând chiar denumirea tipului
de instalaţie extensivă, care poate fi cu lagune naturale sau cu lagune aerate. De regulă,
după finalizarea tratamentului de epurare biologică, cultura bacteriană este separată din apa
purificată prin sedimentare în bazine de decantare, de asemene naturale, denumite lagune de
sedimentare.
Sistemele extensive cu lagune naturale (denumite şi iazuri de stabilizare) sunt sisteme
de lagune în care oxigenul necesar dezvoltării şi menţinerii biomasei de bacterii aerobe este
produs, pe cale naturală, prin fotosinteza de către o biomasă de alge microscopice care se
dezvoltă în stratul de apă din lagună din vecinătatea suprafeţei libere (oglinzii) a apei, care
este expus radiaţiei (luminii) solare (vezi schema din figura 1.1).

Fig. 1.1 Schema procesului biologic din interiorul unei lagune naturale
 Prin intermediul metabolismului propriu, bacteriile aerobe descompun materia
organică din apa uzată în care sunt dispersate, pe care o transformă şi o sintetizează pentru
propria dezvoltare, eliminând cantităţi semnificative de dioxid de carbon şi apă. Dioxidul de
carbon produs de bacteriile aerobe, precum şi sărurile minerale conţinute în apa uzată supusă
procesului, permite algelor planctonice sa se multiplice şi să dezvolte. Prin urmare la procesul
de epurare biologică din cadrul lagunelor naturale, iau parte şi se proliferează două populaţii
de microorganisme interdependente şi anume: bacteriile aerobe şi algele planctonice, acestea
din urmă fiind denumite "microfite". Acest proces biologic se auto-menţine atât timp cât
sistemul primeşte energie solară şi materie organică prin influentul de apă uzată. De
menţionat că în partea inferioară a lagunelor, în vecinătatea radierului acestora, acolo unde nu
pătrunde lumina solară, se dezvoltă biomase de bacterii anaerobe care descompun nămolurile
de natură organică sedimentată. În urma acestui proces, de fermentare anerobă a materiei
organice se degajă dioxid de carbon şi metan, sub formă de gaz de fermentaţie.
De menţionat că aceste procese biologice naturale se desfăşoară relativ lent, şi de
aceea, pentru a se obţine un grad satisfăcător de purificare al apei supuse procesului, este
nevoie de un timp de retenţie mare. De obicei sistemele extensive cu lagune naturale sunt
formate din mai multe lagune (bazine) plasate în serie prin care apa supusă tratamentului
circulă succesiv. În practică, configuraţia de sistem cu lagune naturale cel mai frecvent
întâlnită este cea cu 3 bazine. Cu toate acestea, utilizând configuraţii ale sistemelor cu 4 - 6
bazine, pe lângă obţinerea unei purităţi avansate a efluentului, se realizează şi o dezinfecţie
mai profundă a efluentului.
În măsura în care nu dezinfectarea apei este preocuparea principală, utilizarea
sistemelor cu trei lagune, asigura un bun nivel de fiabilitate de funcţionare pentru eliminarea
încărcării organice a apei uzate. În cadrul acestor sisteme, rolurile fiecăruia dintre diferitele
bazine sunt următoarele:
- primul bazin asigură, mai presus de toate, o reducere însemnată a încărcării organice
a apei uzate;
- al doilea bazin asigură eliminarea azotului şi fosforului (nutrienţilor);
- al treilea bazin rafinează (finisează) tratamentul aplicat apei uzate în bazinele
anterioare şi face sistemul fiabil, în cazul unor defecţiuni apărute la primele două bazine sau
în timpul lucrărilor de întreţinere a sistemului.

1.2 Bazele dimensionării și proiectării

Încărcarea specifică zilnică cu materie organică a influentului introdus în sistemele de

lagune naturale este de aproximativ 4,5 g CBO5/m2.zi (încărcarea se raportează la aria
oglinzii apei), ceea ce corespunde unei dimensionări a suprafaţei totale a sistemului de lagune
naturale, măsurată la oglinda apei, de aproximativ 10 - 15 m2/locuitor echivalent al localităţii
sau obiectivului deservite de sistemul extensiv de epurare cu lagune naturale.
Chiar şi la aceste încărcări reduse de materie organică, aplicate prin influent, pentru o
purificare corespuzătoare a apei sunt necesare durate foarte mari de rezidenţă în bazinele
sistemului. De exemplu, pentru purificarea apei uzate menajere, neamestectă cu apă
meteorică (din precipitaţii), timpul de retenţie în sistemul de lagune naturale este în jur de 70
de zile. Totuşi în condiţiile unor zone cu climă caldă şi uscată (ţările din sudul Europei),
suprafaţa rezultată prin modul de dimensionare prezentat anterior, poate fi redusă chiar la
jumătate, datorită temperaturii care accelerează procesele biologice şi datorită evaporării care
diminuează timpul de retenţie.
Din acest motiv, de multe ori volumele influente de apă uzată, care urmează a tratate
în sistemele extensive cu lagune naturale, pot fi în multe momente, complet diferite de
volumele efluente de apă purificată, evacuate din sisteme în mediul natural. De aceea pentru
controlul bunei funcţionări hidraulice a structurilor sistemului, este deci foarte important ca
să existe întotdeauna posibilitatea comparării debitelor de apă din amontele şi avalul
sistemului extensiv de lagune naturale, folosind instrumente adecvate de măsurare directă sau
indirectă a debitelor, mai ales în scopul detectării unor posibile infiltrari sau scurgeri în/din
fluxul de apă supus tratamentului.
La proiectarea primului bazin din sistemul de lagune naturale se consideră o valoare
de dimensionare de 6 m2/locuitor echivalent, valoare care corespunde la o încarcare specifică
a influentului cu materie organică de aproximativ 8,3 g CBO5/m2.zi. În cazul sistemelor cu
lagune naturale care deservesc obiective cu o populaţie variabilă, sau în cazul sistemelor cu
lagune naturale care operează în zone calde şi însorite, dimensionarea poate fi efectuată pe
baza debitului zilnic maxim de apă uzată influentă. De asemenea forma primului bazin al
sistemului cu lagune naturale trebuie să fie astfel adoptată încât să nu fie favorizată
dezvoltarea bacteriilor aerobe în detrimentul algelor, sau invers. Echilibrul între cele două
specii de microorganisme trebuie să fie respectat, astfel încât cantitatea de oxigen din apa
supusă procesului sa rămână suficientă. Pentru a se respecta această condiţie, forma cea mai
potrivită pentru primul bazin este mai degrabă mai adancă, decât lungă şi îngustă. Astfel (vezi
schema din figura 1.2), raportul L/l dintre lungimea şi laţimea primului bazin, trebuie să fie
mai mică decât 3 (valoare recomandată în Franţa).

Fig. 1.2 Schema de dimensionare a bazinelor din

sistemele extensive cu lagune naturale cu 3 bazine
Adâncimea primului bazin al sistemului cu lagune naturale trebuie să fie astfel adoptată încât
să se respecte urmatoarele:

- evitarea creşterii şi dezvoltării în bazin a unor forme superioare de plante acvatice;

- obţinerea unui maxim de penetrare a luminii în bazin în scopul oxigenării volumului
de apă;

Rezultă o valoare optimă a adâncimii a apei în lagună de circa 1 metru (± 0,2 m). Cu
toate acestea, pentru a facilita curăţarea depozitelor de nămol, care în mod normal se dezvoltă
mai ales în jurul punctului de alimentare cu influent, în această parte a lagunei poate fi
construită o zonă de sedimentare mai adâncă. Zona de sedimentare, care poate avea o
adâncime suplimentară de maxim 1 metru, se referă deci, doar la câteva zeci de m 2 din
vecinătatea punctului de alimentare cu influent. Pătrunderea în zona de sedimentare trebuie să
fie întotdeauna asigurată, atât dinspre pereţii laterali ai bazinului, cât şi prin intermediul unei
rampe de acces, construită în acest scop.
La proiectarea bazinelor 2 şi 3 din sistemul de lagune naturale, se impune ca bazinele
să aibă dimensiuni similare, iar pentru stabilirea suprafeţei totale a celor două bazine se
consideră o valoare de dimensionare de 5 m2/locuitor echivalent al localităţii sau obiectivului
deservite de sistemul extensiv de epurare cu lagune naturale. De asemenea se impune ca
adâncimea apei în cele două bazine trebuie să fie de cca. 1 metru (± 0,2 m). Forma de
ansamblu a bazinelor poate varia în conformitate cu anumite constrângeri topografice sau pe
baza recomandărilor din certificatul de urbanism, în scopul integrării adecvate în peisaj.
În scopul unei funcţionări corespunzătoare, sistemele extensive cu lagune naturale, pe
lângă amsamblurile de bazine, sunt dotate şi cu o treaptă preliminară mecanică compusă
dintr-o instalaţie de sitare (pentru înlăturarea suspensiilor grosiere din apa uzată supusă
tratamentului). De menţionat că în cazul sistemelor de epurare cu lagune naturale care
deservesc localităţi sau obiective cu populaţie sub 500 locuitori echivalenţi, treapta
preliminară mecanică se înlocuieşte cu un grătar plutitor mobil pentru reţinerea suspensiilor
grosiere care este amplasat în zona de alimentare cu influent al primului bazin. De altfel, în
general, la toate sistemele extensive cu lagune naturale, în zona de alimentare cu influent a
primului bazin, sunt plasate bariere de reţinere imersate pănă la adâncimi de 0,3 – 0,4 m, care
reţin suspensiile solide plutitoare.
Pentru înfiinţarea unui sistem extensiv cu lagune naturale alegerea terenului depinde
mai ales de mărimea suprafeţei de dispunere pe care sistemul lagunar îl ocupă. Suprafaţa de
dispunere include atât suprafeţele corpurile de apă, precum şi suprafeţele celorlalte utilităţi,
care trebuie să prevăzute pentru a facilita exploatarea şi întreţinerea sistemului. De exemplu,
pentru tratarea apelor uzate rezultate de la o populaţie de 400 locuitori echivalenţi pentru care
rezultă o suprafaţa totală a corpurilor de apă de 4400 m2, dacă se consideră o valoare de
dimensionare a suprafeţei totale a întregului sistem de aproximativ 15 m2/locuitor echivalent,
rezultă o suprafaţă totală necesară de 0.6 hectare.
Amplasarea sistemelor extensive cu lagune naturale trebuie astfel aleasă încât să fie
situată în zone ale reliefului cât mai joase, în care vânturile să contribuie la aerarea suprafeţei
apei din bazine. Însă dacă în astfel de zone, nu sunt disponibile soluri impermeabile (lutoase
sau argiloase), atunci se poate lua în considerare şi amplasarea sistemului extensiv cu lagune
naturale şi în zone ale reliefului mai înalte, dar cu condiţii corespunzătoare, chiar dacă în
acest caz se poate lua în calcul necesitatea pompării influentului de apă uzată.
De asemenea la amplasarea bazinelor sistemului trebuie ţinut cont că nu tebuie existe
nici un copac la distanţe mai mici de 10 metri de bazine, întrucât rădăcinile copacilor ar putea
crea căi preferenţiale prin diguri bazinelor. În plus, frunzele copacilor ar putea cădea în
bazine şi pot determina o supraîncărcare organica, precum şi un risc de obstrucţionare a
conductelor de conectare între bazine. Se recomandă ca terenurile de amplasare a sistemelor
extensive cu lagune naturale să fie de tip lutos sau argilos, al căror substrat de susţinere nu
trebuie să fie carstic sau fragmentat.
Topografia terenului pe care se înfiinţează sistemele extensive cu lagune naturale
trebuie în aşa fel ales încât gravitaţia să ajute curgerea apei spre zonele de evacuare. Orice
formă a terenului care ar putea minimiza volumul de lucrări de construcţii trebuie utilizată.
Trebuie menţionat că totuşi, terenurile care sunt prea abrupte nu este recomandabil să fie
utilizate la construcţia sistemelor de lagune naturale din cauza riscurilor de prăbuşire,
eroziune şi alunecări de teren către zonele de colectare şi evacuare a apei limpezite (dacă
pantă terenului de dispunere a bazinelor este prea abruptă, orice ploaie mai torenţială sau
furtună ar determina creşteri importante şi foarte brusce a nivelului apei în zonele de
colectare ale bazinelor, perturbând procesul de lucru normal al sistemului de lagune, putându-
se produce chiar şi inundaţii).
La realizarea bazinelor sistemelor extensive cu lagune naturale o atenţie deosebită
trebuie acordată construcţiei malurilor, care pentru a asigura o etanşare naturală trebuie să fie
stabile. Pentru aceasta taluzurile malurilor trebuie să aibă pante cu un raport înălţime/lăţime
de cel puţin 1/2,5 astfel încât:

- să limiteze acţiunea erozivă cauzată de sfărâmare;

- să faciliteze întreţinerea periodică;
- să permită accesul echipamentelor de întreţinere la toate bazinele.

În scopul protejării malurilor împotriva eroziunii cauzate de sfărâmare şi a posibilelor

stricăciuni cauzate de rozătoare, este util ca înainte să se umple bazinele cu apă, feţele către
apă ale malurilor să fie plantate cu gazon, sau să se consolideze contra surpării cu dale
autoblocante sau cleonaje, geogrile, materiale geotextile sau orice alt material care oferă
protecţie.
În scopul protejării malurilor împotriva eroziunii cauzate de sfărâmare şi a posibilelor
stricăciuni cauzate de rozătoare, este util ca înainte să se umple bazinele cu apă, feţele către
apă ale malurilor să fie plantate cu gazon, sau să se consolideze contra surpării cu dale
autoblocante sau cleonaje, geogrile, materiale geotextile sau orice alt material care oferă
protecţie.
Malurile şi digurile trebuie construite prin compactări succesive a unor straturi de 15-
20 cm, astfel încât pe toată lungimea acestora trebuie să se asigure o structură omogenă până
la „inima” terasamentului. Compactarea taluzurilor (spatele) malurilor şi digurilor trebuie să
se efectueze abia după ce s-a finalizat compactarea inimii şi a feţelor acestora.
În scopul consolidării malurilor şi digurilor este posibilă instalarea pe suprafaţa lor a
unei geomembrane etanşe, dar această variantă constructivă are dezavantajul creşterii
semnificative a costurilor de capital (de investiţii) la înfiinţarea sistemului de epurare.
Trebuie menţionat totuşi că în această situaţie, panta digurilor poate fi mărită (la 1/1,5),
rezultând o micşorare semnificativă a suprafeţei totale ocupată de bazine.
Conductele de sifonare dintre bazine trebuie să fie astfel amplasate încât să împiedice
transmiterea între bazine a unor materialelor care se găsesc la suprafaţă apei sub formă de
pelicule (de exemplu: lintiţa sau eventuale hidrocarburi).
În scopul facilitării operaţiilor de întreţinere şi reparaţii a bazinelor sistemelor
extensive cu lagune naturale (golire, curăţare, intervenţii care necesită izolarea şi scoaterea
bazinelor din fluxul tehnologic) soluţia cel mai frecvent utilizată este instalarea unor conducte
de by-pass (scurt-circuitare) pentru fiecare bazin în parte la construcţia sistemului.
Înainte de punerea în funcţiune a sistemelor cu lagune naturale se face o umplere
rapidă cu apă curată a tuturor bazinelor atât în scopul verificării etanşeităţii acestora şi
depistării şi înlăturării unor eventuale scurgeri, cât şi pentru iniţierea condiţiilor pentru
dezvoltarea ecosistemului lagunar (inclusiv vegetaţia malurilor). De altfel, în scopul evitării
apariţiei scurgerilor din sau între bazinele lagunare este absolut necesar ca înainte de
începerea construcţiei sistemelor cu lagune naturale să se facă un studiu hidrogeologic şi
pedologic al terenului vizat.
De menţionat că în timpul exploatării sistemelor extensive cu lagune naturale pot să
apară mirosuri neplăcute, mai ales la schimbarea anotimpurilor, legate de fenomenul de
anaerobioză, în cazul în care influentul introdus în prima lagună este prea concentrat în
materie organică. Este posibilă rezolvarea acestei situaţii prin recircularea apei din primul
bazin sau prin diluarea influentului introdus în primul bazin, folosind în acest scop un curent
de apă epurată din sistem.

1.3 Avantaje și dezavantaje

Performanţele care se obţin cu sistemele extensive de epurare cu lagune naturale sunt

următoarele:

- reducerea cu mai mult de 75% a încărcării cu materie organică a efluentului,

calculată pe baza valorilor încărcării poluante ale influentului, corespunzător unei valori de
aproximativ de 125 mg/l CCO; în plus atât debitul de apă uzată supusă procesului în sistemul
lagunar, cât şi debitul efluentului sistemului lagunar pot fi în mod frecvent mult reduse în
timpul verii (cu până la 50%) prin fenomenului de evapotranpiraţie;
- concentraţiile de azot total, la nivelul efluentului sistemul lagunar natural, sunt foarte
mici pe timpul verii, dar pot ajunge la valori de câteva zeci de mg/l (exprimate în N), în
timpul iernii;
- reducerea fosforului este semnificativă în primii câţiva ani de exploatare a sistemului
lagunar (de peste 60%), apoi se diminuează progresiv, scăzând până la zero după aproximativ
20 de ani; această scădere a eficienţei de reducere a fosforului este cauzată de apariţia unor
degajări de fosfor din sedimentele naturale; în scopul eliminării acestui inconvenient se caută
restabilirea condiţiilor iniţiale prin curăţarea bazinelor (astfel, în cazul în care instalaţia este
sensibilă la reducerea fosforului, curăţarea trebuie să aibe loc la fiecare 10 ani, şi nu la fiecare
20 de ani, aşa cum se procedează la instalaţiile insensibile la reducerea fosforului);
 - dezinfecţia efluentului sistemelor lagunare naturale este importantă, în special în
timpul verii (reducerea încărcării microbiane de peste 10000); această performanţă este legată
de perioadele lungi de retenţie a apei uzate supuse tratamentului în sistem (aproximativ 70 de
zile pentru un tratament complet) sub acţiunea radiaţiilor UV şi a competiţiei microbiologice.

Principalele avantaje ale folosirii sistemelor extensive de epurare cu lagune naturale

sunt următoarele:

- nu este necesară alimentarea cu energie a instalaţiei în cazul în care există o

diferenţă de nivel favorabilă circulaţiei gravitaţionale a apei în sistem;
- exploatare sistemelor cu lagune naturale este simplă, cu condiţia păstrării curăţeniei
generale, care dacă nu este efectuată la timp, reduce accentuat performanţele sistemului;
- se elimină o mare parte din poluarea cu nutrienţi (azot şi fosfor), mai ales în timpul
verii;
- se realizează o foarte bună eliminare a organismelor patogene în timpul verii
(reducere a numărului de microorganisme cu 4-5 unităţi logaritmice), şi eliminare bună în
timpul iernii (reducere cu 3 unităţi logaritmice);
- sistemele cu lagune naturale se adaptează bine la variaţiile mari ale sarcinii
hidraulice a influentului;
- construcţiile şi instalaţiile necesare la înfiinţarea sistemelor cu lagune naturale nu
sunt foarte complexe şi de amploare, ingineria necesară realizării acestora rămânând simplă;
- se integrează bine în peisaj;
- lipsa producerii poluării sonore;
- se poate constitui într-un echipament pedagogic pentru iniţierea elevilor şi
studenţilor în microbiologie;
- nămolul rezultat în urma curăţării bazinelor este bine stabilizat (cu excepţia celui de
la partea frontală a primului bazinului) şi poate fi răspândit pe terenurile agricole fără nici un
pericol pentru mediu.

Dezavantajele folosirii sistemelor extensive de epurare cu lagune naturale sunt

următoarele:
- necesită suprafeţe mari de teren pentru înfiinţare;
- costurile de capital (de investiţii) depind foarte mult de substratului terenului pe care
se înfiinţează sistemul lagunar; în cazul unor terenuri instabile sau nisipoase, este de preferat
să nu se ia în considerare înfiinţarea sistemelor de epurare cu lagune naturale;
- performanţa reducerii încărcării organice este mai mică decât a altor instalaţii
extensive; cu toate acestea, încărcarea organică a efluenţilor rezultaţi din lagune constă
preponderent din alge şi are efecte mai puţin nocive decât încărcarea cu materie organică
dizolvată, pentru calitatea receptorilor în care sunt deversaţi; mai mult decât atât, încărcarea
cu materie organică a apelor supuse tratamentului în sistemul lagunar natural rămâne foarte
scăzută în timpul verii (ca rezultat al evapotranspiraţiei) ca şi debitele de efluent, cu efecte
deosebit de favorabile pentru calitatea receptorilor naturali, pentru care vara este perioada cea
mai nefavorabilă din punct de vedere a poluării;
- calitatea efluenţilor sistemelor lagunare variază în funcţie de sezon.
 CAP. 2 LAGUNE NATURALE CU MACROFITE

Lagunele naturale cu macrofite sunt instalaţii extensive în care sunt reproduse

ecosistemele din zonele mlăştinoase cu suprafeţe libere (oglinzi) de apă, căutându-se
utilizarea beneficiilor ecologice ale acestor ecosisteme naturale în tratarea apelor uzate. Acest
tip de sisteme sunt rar utilizate în Europa, însă sunt destul de frecvent utilizate în Stalele
Unite ale Americii, mai ales ca instalaţii de epurarea avansată (trepte de tratare terţiare) în
completarea sistemelor de epurare cu lagune naturale sau sistemelor de epurare cu lagune
aerate în scopul îmbunătăţirii performanţelor acestora (mai ales în reducerea încărcării cu
materie organică CBO sau suspensii solide SS) sau pentru rafinarea (finisarea) procesului
acestora (în eliminarea nutrienţilor sau metalelor). Totuşi, trebuie menţionat că utilizarea
sistemelor de epurare cu lagune naturale cu microfite este mult mai profitabilă datorită
eficienţei de epurare mai ridicate şi uşurinţei de întreţinere şi exploatare.

2.1 Rolul macrofitelor

Cu exceptia aspectului estetic si rolului mecanic, macrofitele contribuie indirect la

degradarea materiilor organice continute in apa uzata bruta.
Cresterea/dezvoltarea radacinilor si rizomilor permite mentinerea sau reglarea
conductivitatii hidraulice initiale. Compozitia granulometrica fina/marunta a nisipului sau
pietrisului de rind cu aportul esential al poluantilor organici insolubili conduse la colmatarea
filtrelor. Cresterea partii radiculare limiteaza aceste riscuri formind pori tubulari in lungul
radacinilor care se dezvolta. Totusi/cu toate acestea, nu trebuie sa se conteze pe o ameliorare
a conductivitatii hidraulice a materialului filtrant de origine.
Cantitatile neinsemnate de oxigen provenite din partile aeriene sunt transferate spre
virfurilor radacinilor plantelor indiferent de tipul lor si a filtrelor in care ele sunt inradacinate.
In orice caz, aceast aport este neglijabil.
Cresterea partii radiculare majoreaza suprafata atit de fixare a microorganismelor in
crestere/ dezvoltare, cit si a reactiilor de precipitare. La aceasta majorare a suprafetei active se
adaoga, bineinteles, si factorul foarte slab studiat si documentat de stimulare a activitatii prin
diversitatea si densitatea microorganismelor implicate in diferite moduri in procesele de
epurare. Este vorba de un concept bine cunoscut in agronomie si care se rezuma la faptul ca
un sol plantat si biologic bogat este mai activ decit un sol gol/steril si care este uneori
mentionat cu termenul „rizosfera”. Tesutul radicular si exudatul lui constituie, posibil, niste
nise mai favorabile pentru mobilitatea microorganismelor, decit substantele minerale inerte.
Metabolismul plantelor ( asimilarea substantelor nutritive) influenteaza mai mult sau
mai putin epurarea in functie de suprafetele implicate.
Invelisul foios protejeaza suprafata filtrelor de secare/ uscare pe timp de vara. El
asigura de asemenea umbra care permite bacteriilor sa se dezvolte, contrubuind astfel la
mineralizarea materiei organice. Evapotranspiratia estivala/in timpl verii conduce la o
reducere puternica a debitului de apa uzata efluenta. Pe timp de iarna el atenueaza impactul
negativ al temperaturilor joase in clima rece.
La un mod mai general mediul filtrant datorita radicinilor dispune de o diversitate
mare de specii ( bacterii, protozoare, nevertebrate) a caror activitate depinde strict de
incarcarea organica a apei uzate si conditiile de oxigenare. Toate aceste organisme participa
de asemea in calitate de predatoare la reducerea populatiei de bacterii fecale, dar aceasta
reducere mai depinde si de timpul de retentie a apei uzate in corpul filtrului.
In acest tip de iazuri sunt crescute macrofite emergente de doua tipuri: moi si rigide.
La cele moi se refera plantele care-si au radacinile in stratul de apa, plutesc in ea, fiind insa
emergente: lintita, broscarita (matasa broastei), cosarul, coada calului, zambila, etc.
La macrofitele rigide se refera trestia/ stuful, papura, pipirigul – cele mai intilnite
plante iubitoare de apa, care se inradacineaza in sol. Suprafata tijelor/tulpinelor imersate in
apa este acoperita cu microorganisme sub forma de biofilm, care asimileaza/ degradeaza
eficient poluantii organici si minerali. Toate tipurile de macrofite acvatice enumerate,
incepind cu lintita si terminind cu stuful, se dezvolta in apa uzata in prealabil epurata si de
aceea, acest tip de iazuri prezinta, de regula, treapta finala de epurare. Totusi, si aceste iazuri
nu rezolva problema eliminarii definitiva a nutrientilor (N si P), desi iazurile cu macrofite
manifesta o mai mare biodiversitate fata de fitofiltre.

Fig. 2.1 Plante acvatice răspândite

 CAP. 3 PROBLEME COMUNE UNEI LAGUNE

Buruieni și iarbă lungă – Băncile și buruienile trebuie să fie cosite în mod regulat. Lintița,
watermeal și zambila care cresc pe suprafața apei ar trebui să fie eliminate fizic, de multe ori
dintr-o barcă ca un instrument cum ar fi o greblă sau glisor.

Fig. 3.1 Lagună acoperită de lintiță și watermeal

Algele albastre verzi – Spre deosebire de algele verzi, aceste alge sunt ațoase și se pot
împiedica pătrunderea luminii soarelui și provoacă scurtcircuitul. Se pot domina lagunele
atunci când condițiile sunt sărace, atunci când pH-ul este scăzut, sau atunci când protozoarele
mănâncă toate algele verzi. Alegle albastre – verzi pot fi eliminate fizic ca și în cazul lintiței.

Fig. 3.2 Algele albastre verzi

 Dezvoltarea algelor – După perioadele de vreme tulbure sau modificăr bruște de
temperature, algele se pot multiplica rapid. Algele mate pe suprafață por bloca lumina
soarelui și cauzează mirosuri neplăcute de aceea ar trebui să fie rupte și dispersate.
Mirosurile – Lagunele pot avea mirosuri, ocazional, de la dezvoltarea algelor, condiții
anaerobe, spumă și datorită conținutului lagunei după decongelare. Bună funcționare și
întreținere poate ajuta la prevenirea mirosurilor.
Scurtcircuitul – „Locurile moarte” în modelul de curgere, datorită obstacolelor din
lagună sau de la vânt pe suprafață, pot provoca apele uzate să părăsească laguna prea repede,
ducând la un tratament inadecvat.
Eroziunea – controlul animalelor care sapă în jurul lagunei ajută la prevenirea
eroziunii de bănci și diguri. Instalarea la suprafața de piatră sau de rocă (denumit riprap) de-a
lungul băncilor și digurilor poate ajuta în unele cazuri.
Acumularea de nămol – Nămolul din partea de jos a lagunei se măsoară cel puțin o
data pe an și se îndepărtează după cum este necesar.

Fig. 3.3 Curățarea iazului de nămol

Fig. 3.4 Sedimente în iaz

 CAP. 4 EXPLOATAREA LAGUNELOR

Cat de des ar trebui sa foe inspectate lagunele depinde de tipul de laguna, cat de bine
functioneaza si cerintele locale si de stat. Unele lagune au nevoie sa fie verificate mai
frecvent, in primavera si vara, cand iarba si buruienile cresc rapid sic and proprietatile de
inchiriere de sezon sunt ocupate.
Sistemele cu mai mult de o laguna operate in series au in parallel ar putea avea nevoie
de operatori pentru a verifica si a regla nivelurile de debit sau redirectionarea fluxurilor catre
si de la anumite cellule ale lagunei pentru a optimiza performanta. Cu sisteme gazoase,
componentele mecanice trebuie sa fue verificate si intretinute in functie de necesitati si in
conformitate cu recomandarile producatorului.
Cele mai multe vizite de inspectie include controale scurte pentru diguri, terenuri in
jurul conductelor ale lagunei, intrari si de iesire, precum si aspectul, de nivelul si mirosul
(daca este cazul) al apei. Inregistrarile notate la fiecare vizita si toate observatiile ar trebui sa
fie pastrate inclusive informatiile despre vreme sau alti factori care ar putea influenta
conditiile de laguna. Sunt necesare periodic mai multe inspectii extinse si de prelevare de
probe si testare a formalelor.
Inspectiile regulate, testarea si evidenta ii ajuta pe operatori sa se familiarizeze cu
ciclurile natural si cerintele specific ale unui sistem, precum si ce factori au tendinta de a
influenta performantele sale.

1) Supravegherea generală cu o frecvenţă de o dată în săptămână care prevede

următoarele operaţii de control:
- Prezenţa rozătoarelor;
- Astuparea conductelor şi comunicaţiilor;
- Apariţia şi dezvoltarea lentilelor pe suprafaţă a apei;
- Absenţa materiilor plutitoare;
- Culoarea apei;
- Absenţa apei;
- Starea digurilor.

Aceasta verificare trebuie facuta prin plimbarea in jurul tuturor digurilor. Aceasta
metoda are avantajul de a descuraja aparitia rozatoarelor. Mai mult decat atat, metodele de
combaterea a lintitelor sunt fie impiedicate prin asezarea ratelor, fie curative prin indepartarea
plantelor (de exemplu, prin plutitoare).

2) Mentenanţa instalaţiilor de preepurare – o dată în săptămână.

Aceasta implica impiedicarea acumularii efluentilor in retea sau infundarea si evitarea
mirosurilor neplacute.

3) Cositul/seceratul digurilor, taluzurilor şi centurilor vegetale (sau păscutul de

oi/capre) – de 2 … 4 ori pe an;
Ideea este de a mentine accestul la corpurile de apa, de a limita asezarea rozatoarelor, de a
limita dezvoltarea larvelor de insecte si de a verifica starea digurilor.
4) Curăţatul başelor de nămol (la intrarea în primul iaz) – 1 … 2 ori pe an; Trebuie facuta cu
pomparea lichidului.

5) Curăţarea iazurilor – fiecare 5 … 10 ani pentru primul iaz şi fiecare 20 ani pentru iazurile
următoare, pe măsura obţinerii unei acumulări de nămol de 30% a volumului din bazin.
 CAP. 5 EXEMPLE DE SISTEME EXTENSIVE CU LAGUNE NATURALE

1) Stația de epurare ecologică de la Viscri

Staţia de epurare ecologică de la Viscri este construită în trei trepte, cu lagune, în care
apa este colectată datorită gravitaţiei, fără a fi nevoie pentru acest lucru de pompe care să
consume energie electrică. Filtrarea apei se face prin trecerea succesivă a acesteia dintr-un
bazin în altul, iar epurarea sa, cu ajutorul bacteriilor şi al vegetaţiei, care a crescut în jurul
lacurilor. Implementarea proiectului a costat 450.000 de euro. Mai mult de jumătate din
factură a fost achitată de Prinţul Charles. Localnicii au plătit doar costul branşării - cel mult
1.000 de lei de gospodărie.

Fig. 5.1 Stația de epurare ecolgică de la Viscri

2) Sistemul natural de lagune Vauciennes

Sistemul natural de lagune Vauciennes conține 3 bazine legate în serie. Secvența bazinelor
este după cum urmează:

 Lagună de microfite
 Lagună de macroifte
 Lagună hibridă
 Fig. 5.2 Schema lagunei Vauciennes

Perfomanță:
După pornirea sistemului, rezultatele medii privind CCo (consumul chimic de oxigen)
și SS (suspensii solide) cresc progresiv și sunt menținute într-un interval relative stabil dupa
cea de-a treia campanie de măsurare, oferin reduceri între 60 și 90% până la 95% pentru SS.
Performanța slabă din primele luni poate fi atribuită nivelurilor de încărcare foarte scăzute ale
instalației (doar 15-20% în ceea ce de-a treia campanie).

3) Iazurile naturale pentru canalizare combinată Soren Germania de nord

Sistemul de tratare a apelor reziduale prin iazuri naturale deserveşte 300 PЕ. Apa
uzatã menajerã împreunã cu apa pluvialã din reţeaua combinatã de canalizare formeazã
influentul ce ajunge în staţia de epurare. Sistemul este alcãtuit din trei iazuri.
Staţia de tratare este formatã dintr-un prim iaz cu decantor (1,200 m²) şi un al-doilea de
stabilizare (1,500m²). Cel de-al treilea iaz este cel pentru maturare pe de o parte, iar pe de altã
parte asigurã suprafaţa adiţionalã pentru depozitarea apelor pluviale (1,200 m²).

Fig. 5.3 Schema de sistem iaz natural în Soren Germania

Fig. 5.4 Bazin primar cu zonă de sedimentare

Performanță:

Concentraţia medie a COC în efluent este foarte micã-56 mg/l. In perioada de iarnã
aceasta este mai ridicatã (în jur de 90 mg/l COC) din cauza climei reci, însă standardele pot
fi respectate întotdeauna. Indepărtarea nutrienţilor nu este necesară, deoarece apa uzată tratatã
se evacuează într-un râu care nu face parte din zonele sensibile.
 CAP 6. ELEMENTE DE CALCUL ȘI PROIECTARE PENTRU O LAGUNĂ
NATURALĂ

Să se realizeze un sistem extensiv cu lagune naturale care deserveste o localitate cu

1800 locuitori echivalenti.
 LN= lagună naturală
 Loc. ech.=locuitor echivalent
 P=1800 loc.ech.
 LN=3 bazine
Proiectarea primului bazin din sistemul de lagune naturale:
SLN1=6m2/loc.ech•1800 loc.ech=10800m2
Raportul L/l dintre lungimea și lățimea primului bazin , trebuie să fie mai mică decât 3:
LLN1=3•lLN1

10800
SLN1=LLN1•lLN1=3•l2LN1  lLN1= =60m
3
LLN1=3•60=180 m
Valoarea optimă a adâncimii a apei în lagună este de circa 1 metru(±0,2m)
hLN1= 1 m
Zoan de sedimentare, poate avea o adâncime suplimentară de maxim 1 metru, se referă doar
la câteva zeci de m2 din vecinătatea punctului de alimentare cu influent:
hsedimLN1=2 m

La proiectarea bazinelor 2 și 3 din sistemul de lagune naturale, se impune ca bazinele să aibă

dimensiuni similare:
5m 2 / loc.ech
SLN2,3= •1800=4500 m2
2
LLN2,3=3•lLN1

4500
SLN2,3=LLN2,3•lLN2,3  lLN2,3= =38,73
3
LLN2,3=3•39=117 m
De asemenea se impune ca adâncimea apei în cele doua bazine trebuie să fie de cca. 1 metru
(± 0,2): hLN2,3=1 m
 BIBLIOGRAFIE
 Safta V. V. – Note de curs „Procedee extensive de epurare a eplor uzate”, UPB
 Diana Robescu, Felix Stroe Aurel Presura, Dan Robescu – Tehnici de epurare a apelor
uzate, Editura Tehnica, Bucuresti, 2011
 Guide - Extensive Wastewater Treatment Processes - adapted to small and medium
sized communities (500 to 5000 population equivalents) - Office of official
publications of the European Community, Luxembourg , 2001.
 Proiectarea,constructia si exploatarea sistemelor extensive de epurare biologica
naturala a apelor uzate menajere provenite din localitati- Proiect