Rolul literaturii în

perioada Paşoptista

POPOV CAMELIA
CLASA -XI-B
 Rolul literaturii în perioada Paşoptistă

1. Termenul paşoptism desemnează o perioadă importantă din istoria literaturii române

este provenit de la denumirea haplologică anului revoluţionar 1848. În literatura
română “Momentul 1848” reprezintă momentul fundamentării literaturii naţionale
prin orientarea oferită de revista “Dacia literară” care a lansat un curent şi a format
generaţia cunoscută sub numele: “generaţia scriitorilor pasoptişti ”.

2. Revoluţia de la 1848 a fost un eveniment excepţional în dezvoltarea civilizaţiei, a

culturii şi a literaturii române, adevărata placă turnantă a destinului nostru istoric, care
a preluat un spirit al veacului, o tendinţă generală existentă în aproape tot spaţiul
european, dar care are şi o motivaţie interioară dintre cele mai profunde, cu multiple
rădăcini străbătând secolele. Perioada paşoptistă (1830-1860) este o epocă de afirmare
a literaturii naţionale, fiind caracterizată pintr-o orientare culturală şi literară, cu
trăsături specifice epocii, de emancipare socială şi naţională. Principala trăsătură a
literaturii paşoptiste o reprezintă coexistenţa curentelor literare, nu numai operele
aceluiaşi scriitor, ci chiar în aceiaşi creaţie. Curentele literare (iluminism,
preromantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan. Paşoptismul
cuprinde perioada literară care pentru literatura română înseamnă o epocă de
modernizare, de afirmare a romantismului şi de fundamentare tuturor speciilor.

3. Cronologie Această epocă înţeleasă în sens larg se poate diviza in trei perioade:
Prepaşoptismul (1830 -1840) Paşoptismul (1840 -1860) Postpaşoptismul (1860 –
1870) Paşoptiştii şi ideea unităţii naţionale Ideea de unitate naţională, deşi nu
figurează în mod expres printre paragrafele Proclamaţiei de la Islaz, este un lait-motiv
al ideologiei paşoptiste. Articolele din Poporul suveran semnate de principalii
colaboratori ai ziarului, poeziile publicate de Bolintineanu în “Albumul Pelerinilor
Români de la Paris” (1851), Manifestele Comitetului revoluţionar emigrat în Franţa
(condus de N. Bălcescu, C.A. Rosetti şi N. Golescu), corespondenţa emigranţilor,
toate aceste documente istorice atestă ideea unităţii naţionale. Un asemenea manifest,
ca cel din 1 iulie 1851, tipărit la Paris, se incheie cu urarea “Trăiască România liberă,
una şi nedespărţită!”.

4. Programa culturală paşoptistă evidenţiază două lucruri: efervescenţa epocii şi

faptul că în fruntea iniţiativelor de tot felul întâlnim aceiaşi oameni, cei mai mulţi
tineri. Alcătuiesc împreună o generaţie - generaţia paşoptistă - cea mai unitară din
istoria culturii româneşti. Cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai generatiei paşoptiste
sunt: Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Cezar Boliac, Dimitrie Bolintineanu, Vasile
Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, etc. Ei au creat o literatură cu
trăsături distincte, punând practic temeliile literaturii noastre moderne.

5. Istoria Militans In poezia populară literatorii revoluţionari de la 1848 vedeau o

oglindă a vieţii sociale şi naţionale. Poeziile populare sunt considerate, “comori
nepreţuite” care definesc specificul noastru naţional”, “Într-o epocă ca aceasta, unde
ţările noastre au a se lupta cu duşmani puternici care cerc a întuneca nu numai
drepturile politice, dar şi chiar naţionalitatea românilor, poezia populară ne va fi de
mare ajutor spre apărarea acesteia”. Întregii lor activităţi, vieţii şi operei lor li se
 potriveşte calificativul de “poeţi cetaţeni”. Poezia lui Alecsandri, dedicată dezrobirii
ţiganilor, e un strigăt sincer şi spontan, o dovadă de umanism. Curentul dominant în
literatura noastră paşoptistă a fost, în mod evident, romantismul.

6. Revista “Dacia literară” Apare la Iaşi, în anul 1840, sub direcţia lui Mihail
Kogălniceanu, şi va fi interzisă chiar după primul număr, căci, prin chiar numele ei,
revista se adresa românilor din toate cele trei ţări într-un moment politic dificil, în
care unirea nu era inca posibilă. Folclorul va face obiectul preocupărilor teoretice, dar
va deveni şi sursă importantă de inspiraţie. Alecu Russo, în studiul „Poezia poporală”,
defineşte folclorul ca pe o oglindă realistă a vieţii poporului şi ca pe un izvor nesecat
de inspiraţie pentru literatura cultă. Gh. Asachi valorifică mitologia populară într-o
suită de balade şi legende. Expresia cea mai profundă a inspiraţiei folclorice se
regăseşte însă în capodopera „ Zburătorul”, de Ion Heliade-Rădulescu. Istoria este
privită ca model pentru contemporani, fie pentru a exprima idealul de eliberare şi
unitate naţională, fie pentru a ilustra satiric realităţile sociale. Programul Daciei
literare, devenit programul romantismului românesc, demonstrează cât se poate de
clar spiritul creator al paşoptismului, care are revelaţia “duhului naţional”, a
specifităţii, ajungând adică - prin filiera romantica - să redescopere rădăcinile culturii
noastre şi să contribuie în mod esenţial la constituirea literaturii române originale, ale
cărei linii de forţă se organizează polarizat.

7. Apariţia, ea a avut următoarea rubricaţie, marcată prin supratitluri:  Nr 1: Scene

istorice din cronicile Moldaviei (text:C.Negruzzi), scene pitoreşti din obiceiurile
poporului , alegeri din alte foi româneşti( texte reproduse din diferite reviste),
telegraful Daciei (ştiri culturale).  Nr 2: Scene pitoreşti din obiceiurile Moldaviei,
literatură străină, poezie, alegere din alte foi româneşti, critica, telegraful Daciei.  Nr
3: Scene contemporane, suvenire din Italia, literatura străină, poezie (Grigore
Alexandrescu ), alegeri din alte foi româneşti, telegraful Daciei. Din porunca
domnitorului, după primele trei numere, revista este suspendată şi va mai apărea abia
după 1859, în ediţia a doua.

8. Articolul-program „Introducţie” În primul număr al revistei, sub titlul Introducţie,

M. Kogălniceanu, întemeietorul revistei, publică un articol – program care
sintetizează în patru puncte idealurile literare ale scriitorilor paşoptişti: 1. Combaterea
imitaţiei scriitorilor străini şi a traducerilor mediocre: îngrijorat de sărăcia limbii
române, I. H. Rădulescu îndemna tinerii să scrie, deoarece operele româneşti scrise
până în acea perioadă puteau fi numărate pe degete 2. Crearea unei literaturi de
specific naţional: în loc sa imite scrierile şi scriitorii străini, românii ar putea creea o
literatura autohtonă, inspirată din natură, tradiţie şi folclor. 3. Lupta pentru unitatea
limbii: eforturile Şcolii Ardelene de unificare a limbii sunt continuate de paşoptişti,
care încearcă să formuleze normele limbii literare, respigând exagerările latiniste şi
pledând pentru introducerea alfabetului latin. 4. Dezvoltarea spiritului critic: se
introduce conceptul de critică obiectivă, subliniind că analiza critică se va face numai
asupra operei: “Critica noastră va fi nepărtinitoare. Vom critica cartea, iar nu
persoana.”

9. Poezia în perioada paşoptistă Poezia paşoptistă este o poezie socială, adaptată la

momentul istoric şi chiar politic, conformă cu idealurile de libertate şi unire ce animau
sufletele românilor de pretutindeni. Atunci se afirmă cu putere spiritul naţional,
încrederea în valorile tradiţionale, populare, în istoria, natura şi folclorul românesc,
 care devin atunci, alături de evenimentele social-politice ale momentului, teme
predilecte ale poeţilor. Ceea ce îi uneşte pe scriitorii paşoptişti este militantismul
regăsit în creaţiile literare, care se constituie în adevărate manifeste pentru împlinirea
unităţii şi independenţii naţionale, pentru dreptate socială. Din punct de vedere
compoziţional, operele scriitorilor paşoptişti împletesc romantismul cu clasicismul,
iluminismul cu preromantismul, de unde a rezultat şi o mare varietate de specii
literare: ode, elegii, meditaţii, epistole, satire, fabule, pasteluri, idile, sonete, balade.
Ideea naţională poate fi considerată nucleul tematical poeziei paşoptiste, nuanţată sub
forma ataşamentului la valorile poporului, ale pamântului şi ale tradiţiilor româneşti

10. Proza în perioada paşoptistă Prima parte a perioadei paşoptiste înregistrează o serie
de opere în proză care însă apar izolate şi nu toate semnificative: abia după 1840 şi
imediat după revoluţie, îşi scriu operele fundamentale prozatorii de primă mărime: C.
Negruzzi, Al. Russo, V. Alecsandri şi N. Bălcescu. Cea mai frapantă trăsătură a
prozei în epoca paşoptistă este caracterul memorialistic, lipsa invenţiei pure, a
ficţiunii: aflată la început de drum, proza românească pune, înainte de orice, faptul
trăit; am putea vorbi chiar de o anumită pornire – comună tuturor prozatorilor epocii –
de a respinge invenţia. A doua trăsătură globală a prozei paşoptiste o constituie
importanţa pe care continuă să o aibă retorismul, moştenirea oratorică a perioadei
clasice şi a culturii din secolele precedente. Proza largă, în care fraza se afla construită
pe tiparul perioadei clasice şi în care scriitorul caută să provoace efecte retorice, a
înflorit mai cu seama în Muntenia şi în Transilvania.

11. Reprezentanţii pasoptişti

VASILE ALECSANDRI fost un poet, folclorist, om politic, ministru, diplomat,

academician român, membru fondator al Române, creator al teatrului românesc şi a
literaturii dramatice în România, personalitate marcantă a Moldovei şi apoi a
României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. A fost unul dintre fruntaşii mişcării
revoluţionare din Moldova, redactând împreună cu Kogălniceanu şi C. Negri
“Dorinţele partidei naţionale din Moldova”, principalul manifest al revoluţionarilor
moldoveni. În 1854 – Apare sub conducerea sa “România literară”, revistă la care au
colaborat moldovenii C. Negruzzi, M.Kogălniceanu, Al. Russo, dar şi muntenii Gr.
Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Odobescu. Opera sa se află la întretăierea
romantismului cu clasicismul, ca expresie a încercării de recuperare, într-un timp
relativ scurt, a diferenţelor dintre literatura română şi cea occidentală. Deşi sunt
publicate mai târziu, pastelurile reflectă o trăsătură a literaturii paşoptiste, coexistenţa
curentelor literare (clasicism, romantism), şi o temă specifică acestei perioade, tema
naturii.

12. COSTACHE NEGRUZZI Ales, în 1837, deputat de Iaşi în Obşteasca obişnuită

adunare, instituită de Regulamentul Organic, apoi ca funcţionar superior, şi ca director
al teatrului (alături de Mihail Kogălniceanu şi Vasile Alecsandri), se arată pătruns de
idei liberale şi doritor de progres. În 1840 este ales primar al oraşului Iaşi. În chiar
numărul 1 al Daciei literare apare nuvela istorică. Nuvela Alexandru Lăpuşneanul de
C. Negruzzi este prima nuvelă istorică din literatura română, nuvela ilustrează două
dintre cele patru idei formulate de Mihail Kogălniceanu, conducătorul revistei, în
articolul-program întitulat Introducţie, care constituie şi manifestul literar al
romantismului românesc: - promovarea unei literaturi originale; - inspiraţia din istoria
naţională face parte din comitetul de direcţie al Teatrului Naţional din Iaşi, alături de
 Kogălniceanu şi de Alecsandri. Negruzzi scoate revista Săptămâna. Ia parte la
mişcarea din 1848 şi mult timp rămâne retras din afacerile statului.

13. GRIGORE ALEXANDRESCU S-a născut la Târgovişte, în anul 1810. Învaţă

greaca şi franceza. Ajuns la Bucureşti, este elev la pensionul Sfântul Sava. Heliade îi
va publica prima poezie “Miezul nopţii’’ în “Curierul Românesc”. O vreme, a fost
ofiţer, dar a demisionat (1837). Din pricina unor scrieri ( ,,Anul 1840’’ şi „Lebăda şi
puii corbului”) este întemniţat. Este ultimul fabulist autentic din literatura română,
lăsându-ne peste 40 de fabule, în care adevărul e mascat, din cauza cenzurii
autorităţilor (,,Câinele şi caţelul‘’, ,,Boul şi viţelul‘’, ,,Dreptatea leului‘’). Cum se
întamplă de obicei, în literatura paşoptistă elementele romantice şi clasice se
împletesc. Cele romantice sunt: sursa de inspiraţie (istoria naţionlă), tema( lupta
pentru independenţa poporului), motive specifice, folosirea arhaismelor şi a
regionalismelor (,,pântre”, ,,dezvăleşte”, ,,martur”). Elementele clasice constau în
echilibrul şi armonia compoziţionate precum şi în stilul aforistic.

14. ANDREI MUREŞANU a fost un poet şi revoluţionar român din Transilvania. A

studiat filozofia şi teologia la Blaj, lucrând apoi ca profesor la Braşov. Începând cu
1838, a început să publice poezie în revista „Foaia pentru minte, inimă şi literatură” .
A fost printre conducătorii Revoluţiei din 1848, participând în delegaţia Braşovului la
Adunarea de la Blaj din mai 1848. Poemul său „Un răsunet” scris la Braşov pe
melodia anonimă a unui vechi imn religios (Din sânul maicii mele) şi denumit ulterior
„Deşteaptă-te, române!” , a devenit imn revoluţionar – fiind numit de Nicolae
Bălcescu „Marseilleza” românilor. Poetul continuă să scrie poezii patriotice, cu
caracter social protestatar. În ultimii ani ai vieţii traduce ,,Nopţiile lui Young’’. Cu
timp în urmă scrisese şi o gramatica româneasca în limba germană. În 1862, poeziile
sale au fost adunate într-un volum. Având sănatatea precară, a murit în 1863 la
Braşov.

15. Concluzie În perioada paşoptistă se afirmă primii noştri scriitori moderni în cadrul
curentului naţional popular, “Dacia literară”. Apărând ideea de originalitate în
literatură, mentorul generaţiei paşoptiste dezvolta în acelaşi timp şi spiritual critic,
exercitând, în acest fel, o influenţă hotărâtoare asupra fizionomiei culturii româneşti
de la mijlocul secolului trecut. “Critica noastră – spunea Mihail Kogălniceanu – va fi
nepărtinitoare: vom critica cartea, iar nu persoana”. În perioada paşoptistă
învăţământul, presa, teatrul, literatura, stiinţele cunosc o dezvoltare fără precedent şi
iau fiinţă societăţi culturale şi ştiinţifice, creşte numărul revistelor şi al altor periodice,
al cărţilor tipărite în tiraje mari, se formează un public cititor, se organizează
biblioteci de literatură beletristică, se înfiinţează o viaţă artistică specific românească,
bazată pe tradiţia populară, i-a amploare mişcarea de culturalizare a maselor.
16. În această perioadă, intelectualii paşoptişti publică articole, studii, lucrări care au ca
şi scop aducerea la cunostinţa popoarelor europene problemele românilor. Tot în
această perioadă scrisul devine principalul instrument al actvităţii culturale iar
literatura română cunoaşte o dezvoltare apreciabilă prin contribuţia, în Moldova, a
scriitorilor: G. Asachi, C. Negruzzi, M. Kogalniceanu, V.Alecsandri, A. Russo; în
Muntenia: Ghe. Lazar, I. H. Radulescu, V. Carlova, G. Alecsandrescu, N. Balcescu, I.
Bolliac, D. Bolintineanu; în Transilvania: T. Cipariu, G. Baritiu, A. Muresanu.